Drepturile dumneavoastră de securitate...

32
în Republica Cehă Drepturile dumneavoastră de securitate socială

Transcript of Drepturile dumneavoastră de securitate...

în Republica Cehă

Drepturile dumneavoastră de securitate socială

Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune

Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Republica Cehă

Iulie 2012 2

Informaţiile conţinute în prezentul ghid au fost compilate şi actualizate în strânsă

colaborare cu corespondenţii naţionali ai Sistemului de informare reciprocă privind

protecţia socială (MISSOC). Informaţii suplimentare privind reţeaua MISSOC sunt

disponibile la adresa http://ec.europa.eu/social/main.jsp?langId=en&catId=815.

Prezentul ghid oferă o descriere generală a mecanismelor de securitate socială din

ţările respective. Informaţii suplimentare pot fi obţinute prin intermediul altor

publicaţii MISSOC, toate acestea fiind disponibile la adresa menţionată mai sus. De

asemenea, puteţi contacta autorităţile şi instituţiile competente enumerate în anexa la

prezentul ghid.

Nici Comisia Europeană şi nici persoanele care acţionează în numele Comisiei nu pot fi

considerate răspunzătoare pentru modul de utilizare a informaţiilor conţinute în

prezenta publicaţie.

© Uniunea Europeană, 2012

Reproducerea este autorizată cu condiţia menţionării sursei.

Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune

Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Republica Cehă

Iulie 2012 3

Cuprins

Capitolul I: Introducere, organizare şi finanţare ..................................................... 4 Introducere .................................................................................................... 4 Organizarea protecţiei sociale ........................................................................... 4 Finanţare ....................................................................................................... 6

Capitolul II: Asistenţă medicală ........................................................................... 7 Când aveţi dreptul la asistenţă medicală? .......................................................... 7 Ce se asigură? ................................................................................................ 7 Cum puteţi beneficia de asistenţă medicală? ...................................................... 8

Capitolul III: Prestaţii de boală în numerar ........................................................... 9 Când aveţi dreptul la prestaţii de boală în numerar? ............................................ 9 Ce se asigură? ................................................................................................ 9 Cum puteţi obţine prestaţii de boală în numerar? ...............................................10

Capitolul IV: Prestaţii de maternitate şi paternitate ...............................................11 Când aveţi dreptul la prestaţii de maternitate sau paternitate? ............................11 Ce se asigură? ...............................................................................................11 Cum puteţi obţine prestaţii de maternitate şi paternitate? ...................................12

Capitolul V: Prestaţii de invaliditate .....................................................................13 Când aveţi dreptul la prestaţii de invaliditate? ...................................................13 Ce se asigură? ...............................................................................................13 Cum puteţi obţine prestaţii de invaliditate? .......................................................15

Capitolul VI: Pensii şi prestaţii pentru limită de vârstă ...........................................16 Când aveţi dreptul la prestaţii pentru limită de vârstă? .......................................16 Ce se asigură? ...............................................................................................16 Cum puteţi obţine prestaţii pentru limită de vârstă? ...........................................17

Capitolul VII: Prestaţii de urmaş .........................................................................20 Când aveţi dreptul la prestaţii de urmaş? ..........................................................20 Ce se asigură? ...............................................................................................20 Cum puteţi obţine prestaţii de urmaş? ..............................................................21

Capitolul VIII: Prestaţii pentru accidente de muncă şi boli profesionale ....................22 Când aveţi dreptul la prestaţii pentru accidente de muncă şi boli profesionale? ......22 Ce se asigură? ...............................................................................................22 Cum puteţi obţine prestaţii pentru accidente de muncă şi boli profesionale? ..........24

Capitolul IX: Prestaţii familiale ...........................................................................25 Când aveţi dreptul la prestaţii familiale? ...........................................................25 Ce se asigură? ...............................................................................................25 Cum puteţi obţine prestaţii familiale? ...............................................................26

Capitolul X: Şomaj ............................................................................................27 Când aveţi dreptul la prestaţii de şomaj? ..........................................................27 Ce se asigură? ...............................................................................................27 Cum puteţi obţine prestaţii de şomaj? ..............................................................28

Capitolul XI: Resurse minime .............................................................................29 Când aveţi dreptul la prestaţii pentru resurse minime? .......................................29 Ce se asigură? ...............................................................................................29 Cum puteţi obţine prestaţiile pentru resurse minime? .........................................29

Capitolul XII: Îngrijire pe termen lung .................................................................31 Când aveţi dreptul la îngrijire pe termen lung? ..................................................31 Ce se asigură? ...............................................................................................31 Cum puteţi beneficia de îngrijire pe termen lung? ..............................................31

Anexa: Adrese şi site-uri utile ............................................................................32

Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune

Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Republica Cehă

Iulie 2012 4

Capitolul I: Introducere, organizare şi finanţare

Introducere

Sistemul de securitate socială din Republică Cehă include sistemele de asigurări de

pensie, boală şi sănătate, precum şi sistemul naţional de politică de ocupare a forţei

de muncă şi sistemul de prestaţii sociale de tip necontributiv. Sistemul de asigurări de

sănătate este finanţat prin intermediul caselor de asigurări de sănătate. Alte

componente ale sistemului sunt finanţate de la bugetul de stat. Primele sunt plătite de

angajatori, de salariaţi sau de persoanele care desfăşoară activităţi independente.

Asigurarea de sănătate, asigurarea de pensie şi sistemul naţional de politică de

ocupare a forţei de muncă sunt obligatorii pentru fiecare persoană activă din punct de

vedere economic; regimul de asigurări de boală este obligatoriu pentru salariaţi şi

voluntar pentru persoanele care desfăşoară activităţi independente. În plus, unele

grupuri sunt considerate a fi asigurate fără a plăti prime (studenţii, femeile în concediu

de maternitate etc.) dacă sunt îndeplinite anumite condiţii.

Asigurarea de sănătate este obligatorie pentru toate persoanele cu reşedinţa

permanentă în Republica Cehă sau care lucrează pentru un angajator din această ţară.

Sunt asiguraţi, de asemenea, cetăţenii europeni care ocupă un loc de muncă sau care

desfăşoară activităţi independente în Republica Cehă. În cazul anumitor categorii de

persoane, cum ar fi copiii (până la 26 de ani) fără resurse financiare, pensionarii,

beneficiarii alocaţiei parentale, femeile în concediu de maternitate, solicitanţii de locuri

de muncă etc., primele de asigurare sunt plătite de stat.

Asigurarea de şomaj reprezintă un regim obligatoriu de asigurări sociale finanţat din

contribuţiile care acoperă populaţia activă (inclusiv persoanele care desfăşoară

activităţi independente) şi prin care se acordă prestaţii în funcţie de venit.

Sistemul de ajutor social de stat este un sistem de tip necontributiv, finanţat de la

bugetul de stat şi administrat de organismele desemnate de stat. Prin sistemul său de

ajutor social, statul ajută în special familiile cu copii în întreţinere aflate într-o situaţie

socială cunoscută pe care familia nu o poate rezolva folosind fondurile şi capacităţile

de care dispune.

Prestaţiile de asistenţă socială finanţate din impozite includ, pe lângă sistemul de

servicii sociale, anumite prestaţii unice acordate persoanelor cu handicap şi sistemul

de asistenţă în caz de dificultăţi materiale. Acest din urmă sistem vizează persoanele

cu venituri insuficiente. Obiectivul său principal este a asigura satisfacerea nevoilor de

bază pentru trai şi locuinţă. Principalele condiţii de acordare sunt venitul redus şi

imposibilitatea de ameliorare a situaţiei prin propriile eforturi (muncă, utilizarea

proprietăţii şi alte creanţe prioritare).

Organizarea protecţiei sociale

Asistenţă medicală

Autoritatea centrală a administraţiei naţionale din domeniul asistenţei medicale este

Ministerul Sănătăţii (Ministerstvo zdravotnictví), care, inter alia, elaborează cadrul

legislativ în acest domeniu. Asigurarea de sănătate este obligatorie pentru toate

persoanele cu reşedinţă permanentă sau care lucrează pentru un angajator având

sediul social în Republica Cehă, precum şi pentru cele vizate de regulamente UE sau

Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune

Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Republica Cehă

Iulie 2012 5

acorduri bilaterale. Asigurarea este furnizată de opt societăţi de asigurări de sănătate

având statut de persoane juridice independente. Persoanele îndreptăţite au libertatea

de a alege oricare dintre societăţile de asigurări de sănătate şi dintre prestatorii de

servicii de asistenţă medicală care au încheiat contracte cu societatea lor de asigurări

de sănătate. Legea garantează normele de contractare, precum şi accesibilitatea şi

calitatea asistenţei medicale.

Prestaţii în numerar pentru limită de vârstă, de invaliditate, de urmaş şi de

boală

Ministerul Muncii şi Afacerilor Sociale (MMAS) (Ministerstvo práce a sociálních věcí)

elaborează legislaţia pentru întregul domeniu al securităţii sociale (cu excepţia

asigurării de sănătate). Sarcina administrării revine birourilor Administraţiei Cehe de

Securitate Socială (Česká správa sociálního zabezpečení, CSSZ), în subordinea şi sub

supravegherea ministerului. Sediul central al Administraţiei Cehe de Securitate Socială

(Ústředí České správy sociálního zabezpečení, CSSZ) supraveghează cele 76 de

administraţii districtuale de securitate socială (Okresní správa sociálního zabezpečení,

OSSZ).

Principala sarcină a CSSZ este aceea de a colecta contribuţiile pentru sistemul de

asigurări de pensii de bază, regimul de asigurări de boală şi sistemul naţional de

politică de ocupare a forţei de muncă (asigurarea de şomaj şi programe de politică de

ocupare a forţei de muncă). CSSZ este responsabilă şi pentru calcularea şi plata

prestaţiilor din regimurile de pensii şi de boală, precum şi păstrarea evidenţei

persoanelor asigurate (cu excepţia sistemului naţional de politică de ocupare a forţei

de muncă).

Şomaj

14 oficii districtuale de ocupare a forţei de muncă (Úřad práce) şi punctele lor de

contact funcţionează în fiecare regiune şi sunt subordonate Oficiului pentru Ocuparea

Forţei de Muncă din Republica Cehă (DG), care este controlat de secţia pentru piaţa

muncii (Sekce trhu práce) din cadrul MMAS. Principalele activităţi ale acestora includ

plata prestaţiilor de şomaj, păstrarea evidenţei solicitanţilor de locuri de muncă şi

promovarea şi crearea de oferte de locuri de muncă. În plus, acestea dezvoltă şi

organizează programe de ocupare (plasare, orientare profesională, redistribuire etc.)

Familie

Sistemele de ajutor social de stat, care acoperă prestaţiile familiale şi ajutorul de

înmormântare, sunt administrate de oficiile regionale de ocupare a forţei de muncă

(Úřad práce) şi de punctele lor de contact. Aceste puncte de contact şi oficii sunt

responsabile pentru toate activităţile legate de administrarea prestaţiilor de ajutor

social de stat şi, în special, de colectarea cererilor, înregistrarea solicitanţilor,

agregarea datelor necesare, operarea sistemului informatic naţional, aprobarea

prestaţiilor şi emiterea deciziilor oficiale.

Asistenţă socială

Oficiile regionale pentru ocuparea forţei de muncă şi punctele lor de contact asigură

prestaţii unice sau recurente, care sunt finanţate de la bugetul de stat (din impozite

generale). Acestea sunt prestaţii obligatorii sau facultative pentru achiziţionarea de

aparate speciale, modificarea apartamentelor, achiziţia, adaptarea şi conducerea unui

autovehicul, transportul personal şi pentru hrana unui câine însoţitor.

Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune

Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Republica Cehă

Iulie 2012 6

În cadrul sistemului de asistenţă în caz de dificultăţi materiale se acordă următoarele

prestaţii recurente sau unice: alocaţie de subzistenţă, supliment pentru locuinţă şi

asistenţă extraordinară imediată. Prestaţiile sunt destinate persoanelor cu venituri

reduse sau în cazul unei situaţii de urgenţă. Asistenţa în caz de dificultăţi materiale

este administrată de oficiile regionale pentru ocuparea forţei de muncă şi de punctele

lor de contact şi finanţată de la bugetul central (din impozite generale).

Serviciile sociale oferă asistenţă şi sprijin persoanelor aflate într-o situaţie socială

nefavorabilă, precum şi o alocaţie de îngrijire. Aceasta din urmă reprezintă o alocaţie

lunară recurentă, acordată persoanelor dependente de asistenţa unei terţe persoane

din cauza unei stări de sănătate precare pe perioadă lungă. Alocaţia de îngrijire este

administrată de autorităţile municipale şi finanţată de la bugetul de stat (din impozite

generale).

Îngrijire pe termen lung

Îngrijirea pe termen lung nu este asigurată de un singur sistem, ci este parţial inclusă

în sistemul de asistenţă medicală, de responsabilitatea Ministerului Sănătăţii, şi în

sistemul de servicii sociale administrat de Ministerul Muncii şi Afacerilor Sociale.

Finanţare

Sistemul de asigurări sociale şi prestaţiile de şomaj sunt finanţate din contribuţiile

salariaţilor şi angajatorilor. Sistemul de asistenţă medicală este finanţat din contribuţii

şi impozite. Prestaţiile familiale şi asistenţa socială sunt finanţate din impozite.

Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune

Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Republica Cehă

Iulie 2012 7

Capitolul II: Asistenţă medicală

Când aveţi dreptul la asistenţă medicală?

Toate persoanele cu reşedinţa permanentă în Republica Cehă, angajaţii societăţilor cu

sediul social în Republica Cehă şi persoanele care desfăşoară activităţi independente

aflate sub incidenţa legislaţiei cehe sunt asigurate obligatoriu pentru sănătate şi

eligibile pentru asistenţă medicală publică.

Ce se asigură?

Persoanele asigurate au dreptul să aleagă un medic curant pentru asistenţă medicală

primară dintre cei care au încheiat un contract cu societatea lor de asigurări. Asiguraţii

se pot înregistra la un nou medic la fiecare trei luni. Nu există restricţii în privinţa

alegerii de către pacient a unui prestator de servicii medicale.

Se percepe o taxă de 30 CZK (1,16 EUR) pentru o vizită la un medic generalist,

specialist sau stomatolog în cadrul căreia s-a desfăşurat o examinare clinică, şi de

90 CZK (3,49 EUR) pentru o vizită la un medic în regim de urgenţă. Există o taxă de

spitalizare (îngrijire instituţională şi îngrijire balneologică completă). Taxa este de

100 CZK (3,88 EUR) pe zi.

Mai multe categorii de persoane sunt scutite de la plata taxelor obligatorii, în special:

▪ persoanele plasate în case de copii;

▪ copii aflaţi în plasament;

▪ persoanele plasate în cămine pentru persoane cu handicap sau cămine de bătrâni,

dacă venitul lor minim rămas (astfel cum este prevăzut de alte norme legale) este

mai mic de 800 CZK (31 EUR);

▪ persoanele obligate prin ordin judecătoresc să urmeze un tratament preventiv;

▪ persoanele cu dificultăţi materiale dovedite;

▪ persoanele obligate la un tratament pentru o boală infecţioasă.

Aceste taxe nu se aplică nici în cazul examinărilor preventive, îngrijirii ambulatorii a

anumitor pacienţi (inclusiv a femeilor însărcinate), hemodializei, examenelor de

laborator şi diagnosticării, examinării de către un medic hematolog, nici în cazul

copiilor în vârstă de până la 18 ani.

Taxele pentru asistenţa medicală ambulatorie constau în coplata pentru medicamente

şi dispozitive medicale. Trebuie plătită o taxă prevăzută de lege în valoare de 30 CZK

(1,16 EUR) pentru o reţetă. Scutite de la aceste taxe sunt aceleaşi categorii indicate

mai sus.

Costurile serviciilor stomatologice sunt rambursate conform unei liste speciale de

preţuri, iar un pacient nu suportă costurile personal decât în cazul în care legea

prevede altfel.

Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune

Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Republica Cehă

Iulie 2012 8

Cum puteţi beneficia de asistenţă medicală?

Pacienţii beneficiază de acces direct, nerestricţionat de un sistem de filtrare. Singura

restricţie se aplică în cazurile în care aceştia doresc finanţarea unui tratament non-

urgent din asigurarea publică de sănătate: prestatorul trebuie să fi încheiat un

contract cu societatea de asigurări de sănătate a persoanei în cauză. Se poate opta

pentru orice spital contractat, în urma obţinerii unei trimiteri de la un medic primar

sau specialist.

Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune

Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Republica Cehă

Iulie 2012 9

Capitolul III: Prestaţii de boală în numerar

Când aveţi dreptul la prestaţii de boală în numerar?

Asigurarea de boală face parte din regimul obligatoriu de asigurări sociale pentru

salariaţii cu prestaţii în funcţie de venit. Această parte a regimului de asigurări este

voluntară pentru persoanele care desfăşoară activităţi independente.

Salariaţii care câştigă mai puţin de 2 000 CZK (82 EUR) pe lună sau care lucrează mai

puţin de 14 zile calendaristice consecutive pe lună sunt exceptaţi de la plata asigurării

obligatorii. Sistemul de asigurări de boală pentru salariaţi prevede patru tipuri de

prestaţii:

▪ prestaţie de boală;

▪ prestaţie pentru îngrijirea membrilor familiei;

▪ indemnizaţie de sarcină şi maternitate;

▪ prestaţie de maternitate.

Asigurarea de boală pentru persoanele care desfăşoară activităţi independente este

voluntară şi prevede prestaţie de boală şi prestaţie de maternitate.

Prestaţia de boală se plăteşte în funcţie de incapacitatea de muncă a solicitantului,

certificată de un medic începând din a douăzeci şi doua zi calendaristică de boală.

Angajatorii plătesc o compensaţie salarială pentru fiecare zi lucrătoare neefectuată din

cauza bolii din a patra şi până în a douăzeci şi una zi calendaristică. Nu există obligaţia

unei perioade de muncă sau a unei durate minime de afiliere. Pentru a avea dreptul la

prestaţie, persoanele care desfăşoară activităţi independente asigurate voluntar şi care

au ales un anumit cuantum al primelor plătite pentru asigurarea de boală trebuie să fi

contribuit la un regim de asigurări de boală pentru persoanele care desfăşoară

activităţi independente timp de cel puţin trei luni înainte să intervină incapacitatea

temporară de muncă.

Prestaţia pentru îngrijirea membrilor familiei asigură ajutor financiar pentru salariaţii

care îngrijesc un copil sau un membru adult al familiei care este bolnav. Pentru a fi

eligibil, bolnavul trebuie să fie membru al familiei salariatului (cu excepţia copiilor sub

10 ani) şi nu trebuie să existe nicio altă persoană disponibilă pentru asigurarea

îngrijirii şi nicio posibilitate de spitalizare.

Ce se asigură?

Cuantumul prestaţiilor acordate se bazează pe un cuantum de referinţă (bază de

calcul), calculat folosind câştigurile brute din ultimele 12 luni, transformate într-o bază

zilnică şi luate în considerare după cum urmează:

▪ până la 825 CZK (32 EUR): 90%;

▪ între 825 CZK (32 EUR) şi 1 237 CZK (48 EUR): 60%;

▪ între 1 237 CZK (48 EUR) şi 2 474 CZK (96 EUR): 30%;

▪ câştigurile peste 2 474 CZK (96 EUR) nu sunt luate în considerare.

Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune

Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Republica Cehă

Iulie 2012 10

Prestaţiile de boală se calculează prin aplicarea unui procent la cuantumul zilnic de

referinţă, după cum urmează:

▪ prestaţie pentru îngrijirea membrilor familiei: 60% din baza zilnică de calcul;

▪ prestaţie de boală: 60% din baza zilnică de calcul, începând din a 15-a zi

calendaristică.

Prestaţiile de boală se acordă pe zi calendaristică. Acestea sunt plătite timp de

maximum 380 de zile din momentul în care a intervenit incapacitatea de muncă, dar

nu şi după sfârşitul perioadei de incapacitate de muncă sau după confirmarea unei

invalidităţi totale sau parţiale.

Pensionarii la limită de vârstă şi beneficiarii pensiilor de invaliditate de gradul III

primesc indemnizaţii pe durata incapacităţii de muncă, dacă incapacitatea este

rezultatul unui accident de muncă sau al unei boli profesionale. Indemnizaţiile pot fi

plătite pentru maximum 70 de zile calendaristice într-un an calendaristic sau pentru o

perioadă de 70 de zile dacă incapacitatea de muncă are loc pe parcursul a doi ani

calendaristici. Cuantumul zilnic de referinţă este calculat pe baza câştigurilor medii

brute.

Prestaţia pentru îngrijirea membrilor familiei se acordă pentru cel mult primele nouă

zile calendaristice sau pentru cel mult 16 zile calendaristice în cazul salariaţilor care

locuiesc singuri şi care au în îngrijire un copil care nu a finalizat perioada de

şcolarizare obligatorie şi care, în caz contrar, ar rămâne singur.

Cum puteţi obţine prestaţii de boală în numerar?

Pentru a solicita o prestaţie de boală, trebuie să prezentaţi un formular certificat de un

medic încă din prima zi de boală. Salariaţii solicită prestaţiile prin intermediul

angajatorului, în timp ce persoanele care desfăşoară activităţi independente le solicită

prin Administraţia de Securitate Socială din districtul lor.

Salariaţii al căror contract de muncă a expirat, dar care sunt în continuare în „perioada

de protecţie” îşi menţin dreptul la prestaţii. Perioada de protecţie durează şapte zile

începând din ziua încetării activităţii. În cazul persoanelor angajate pentru o perioadă

mai scurtă decât ultima lor perioadă de muncă, perioada de protecţie durează numai

pentru numărul de zile lucrate efectiv.

Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune

Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Republica Cehă

Iulie 2012 11

Capitolul IV: Prestaţii de maternitate şi paternitate

Când aveţi dreptul la prestaţii de maternitate sau paternitate?

Pe lângă îngrijirea prenatală şi postnatală, inclusiv naşterea gratuită şi îngrijirea

spitalicească, sistemul de securitate socială oferă prestaţii în numerar de maternitate

şi paternitate.

Pentru a primi prestaţia de maternitate, salariaţii trebuie să fi contribuit la fondul de

asigurări de boală timp de cel puţin 270 de zile calendaristice în ultimii doi ani anteriori

naşterii. Persoanele care desfăşoară activităţi independente trebuie să fi plătit primele

de asigurare de boală şi, pentru cel puţin 180 de zile, contribuţiile la regimul de

asigurări de boală pentru persoane care desfăşoară activităţi independente în anul

precedent naşterii.

Prestaţia de compensare a maternităţii se acordă salariatelor însărcinate sau mamelor

până în a nouă lună după naştere dacă au fost transferate într-un post remunerat

inferior ca urmare a sarcinii.

Ce se asigură?

Prestaţia de maternitate reprezintă 70% din cuantumul de referinţă.

Aceasta este acordată timp de maximum 28 de săptămâni, sau 37 de săptămâni

pentru femeile care au născut doi sau mai mulţi copii la o singură naştere şi care îi

îngrijesc pe cel puţin doi dintre aceştia, sau care sunt necăsătorite, văduve, divorţate

sau singure din alte motive întemeiate sau care nu locuiesc împreună cu un partener.

Acestea se acordă pentru maximum 22 de săptămâni, 31 de săptămâni sau, în mod

excepţional, până când copilul a împlinit vârsta de opt luni dacă beneficiarul câştigă

custodia permanentă a copilului prin decizie a organismului relevant sau custodia unui

copil a cărui mamă a decedat, şi care acceptă un copil aflat în custodia unui bărbat a

cărui soţie nu îi este permis sau, din motive de sănătate, nu poate îngriji copilul şi nu

primeşte prestaţie de maternitate.

Cuantumul prestaţiei de compensare a maternităţii reprezintă diferenţa între venitul

mediu zilnic la care salariatul avea dreptul înainte de transfer şi venitul mediu zilnic

efectiv după transfer.

Cuantumul de referinţă se calculează în funcţie de câştigurile brute lunare după cum

urmează:

▪ până la 825 CZK (32 EUR): 100%;

▪ între 825 CZK (32 EUR) şi 1 237 CZK (48 EUR): 60%;

▪ între 1 237 CZK (48 EUR) şi 2 474 CZK (96 EUR): 30%;

▪ câştigurile peste 2 474 CZK (96 EUR) nu sunt luate în considerare.

Prestaţia de compensare a maternităţii se acordă cel mult până când femeia începe

concediul de maternitate, iar după concediul de maternitate, cel mult până la sfârşitul

celei de a noua luni după naştere. În cazul femeilor al căror contract de muncă a fost

Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune

Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Republica Cehă

Iulie 2012 12

desfăcut în timpul sarcinii, perioada de protecţie este întotdeauna de şase luni.

Aceeaşi regulă se aplică în cazul persoanelor care desfăşoară activităţi independente.

Cum puteţi obţine prestaţii de maternitate şi paternitate?

Pentru a solicita prestaţie de maternitate, este necesar un certificat medical care să

confirme sarcina. Femeile care adoptă copii pentru a-i creşte trebuie să solicite

prestaţia de maternitate în scris.

Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune

Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Republica Cehă

Iulie 2012 13

Capitolul V: Prestaţii de invaliditate

Când aveţi dreptul la prestaţii de invaliditate?

Sunt recunoscute trei grade de invaliditate. În cazul invalidităţii de gradul III,

capacitatea de a desfăşura activităţi economice a fost redusă cu cel puţin 70%. Pentru

invaliditatea de gradul II, capacitatea de a desfăşura o activitate economică este

redusă cu 50%-69%, iar pentru invaliditatea de gradul I cu 35%-49%. Gradul I de

invaliditate reprezintă nivelul minim de incapacitate de muncă pentru care se acordă

prestaţia.

Durata minimă de afiliere pentru obţinerea dreptului depinde de vârsta la care

intervine invaliditatea:

▪ sub 20 de ani: este suficient mai puţin de un an de asigurare;

▪ între 20 şi 22 de ani: un an;

▪ între 22 şi 24 de ani: doi ani;

▪ între 24 şi 26 de ani: trei ani;

▪ între 26 şi 28 de ani: patru ani;

▪ între 28 şi 38 de ani: cinci ani.

▪ peste 38 de ani: cinci ani (din ultimii zece ani) sau zece ani (din ultimii 20 de ani)

Dacă o persoană asigurată are vârsta între 28 şi 38 de ani, numărul minim de ani de

asigurare este evaluat pe durata unei perioade de referinţă de zece ani care preced

momentul în care intervine invaliditatea. Dacă asiguratul are peste 38 de ani, perioada

de referinţă este de zece sau de 20 de ani (a se vedea mai sus).

Persoanele la care handicapul a survenit înaintea vârstei de 18 ani au dreptul la pensie

de invaliditate de gradul III („Persoane cu handicap din copilărie”).

Ce se asigură?

Protecţia este oferită începând din momentul în care intervine invaliditatea până la

recuperare sau până la vârsta de 65 de ani. Atunci când o persoană cu invalidate

împlineşte vârsta de pensionare, poate solicita o pensie pentru limită de vârstă care se

plăteşte atunci când cuantumul său este mai mare.

Cuantumul pensiei este stabilit de câştigurile medii şi de perioada de asigurare. Toate

pensiile sunt alcătuite din două componente: un cuantum de bază de 2 230 CZK

(87 EUR) pe lună, la care se adaugă un cuantum procentual în funcţie de câştiguri şi

calculat din baza personală de calcul şi numărul de ani de asigurare. Valoarea minimă

a cuantumului procentual este stabilită la 770 CZK (30 EUR). Baza personală de calcul

este stabilită în funcţie de câştigurile brute medii din anii care precedă momentul în

care a intervenit invaliditatea. Această perioadă de referinţă a fost stabilită iniţial la

zece ani, dar este prelungită anual cu încă un an, până atinge un total de 30 de ani

calendaristici. În prezent, această perioadă acoperă toate câştigurile începând cu

1985.

Formula variază în funcţie de tipul de pensie. În cazul pensiei de invaliditate de gradul

III, este în cuantum de 1,5% din baza personală de calcul pentru un an de asigurare.

Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune

Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Republica Cehă

Iulie 2012 14

În cazul pensiei de invaliditate de gradul II şi I, este de 0,75%, respectiv, 0,5% din

baza personală de calcul pentru un an de asigurare. În cazul persoanelor cu handicap

din copilărie, procentul este de 45% din baza generală anuală de calcul, calculată în

funcţie de salariul mediu lunar pe economie, după aplicarea aceloraşi reduceri valabile

în cazul bazei personale de calcul pentru anul precedent acordării pensiei. Această

formulă este utilizată şi în cazul persoanelor care au acumulat cel puţin 15 ani de

asigurare (cu excepţia perioadelor de asigurare creditate), ale căror pensii ar fi, în caz

contrar, mai reduse.

Cazuri speciale

Perioadele necontributive (pentru pensii în general) sunt creditate următoarelor

categorii:

▪ studenţi din învăţământul secundar sau universitar de zi pentru perioadele de

studii acumulate înainte de 1 ianuarie 2010 (maximum 6 ani după vârsta de 18

ani);

▪ solicitanţi de locuri de muncă înregistraţi la Oficiul de Ocupare a Forţei de Muncă

pentru perioadele în care primeau prestaţie de şomaj (maximum trei ani în cazul

persoanelor peste 55 de ani şi maximum un an pentru persoanele sub 55 de ani);

▪ persoane cu capacitate redusă de muncă care participă la programe de formare

profesională;

▪ persoane care efectuează serviciul militar sau civil;

▪ persoane care îngrijesc un copil în vârstă de până la patru ani (zece ani atunci

când copilul suferă de un handicap sever pe termen lung care necesită îngrijire

specială);

▪ persoane care îngrijesc o persoană cu handicap;

▪ beneficiari ai pensiei de invaliditate de gradul III până când împlinesc vârsta de

pensionare.

Persoanele eligibile pentru mai multe pensii:

▪ pensii pentru limită de vârstă şi de invaliditate: pot primi o singură pensie (pensia

cea mai mare);

▪ pensie pentru limită de vârstă, pensie de invaliditate de orice grad şi pensie de

văduv(ă) sau de orfan: pot primi cuantumul integral al pensiei mai mari şi

jumătate din cuantumul procentual al celeilalte pensii.

Prestaţiile familiale pot fi combinate cu pensiile de invaliditate. Prestaţiile de şomaj pot

fi combinate cu o pensie de invaliditate de gradul I şi de gradul II. Nu există restricţii

de combinare a pensiei de invaliditate cu veniturile din muncă.

Reabilitare şi reconversie profesională

Reabilitarea şi reconversia profesională sunt implementate conform legislaţiei din

domeniul sănătăţii. Acestea pot acoperi examinările medicale preventive, tratamentele

speciale (balneoclimaterice), tratamentele balneoclimaterice ambulatorii, cupoanele

pentru tratamente speciale, tratamentele speciale obligatorii sau tratamentul de

reabilitare în urma recomandării unui specialist.

Alocaţia de îngrijire este, de asemenea, disponibilă pentru persoanele care asigură

îngrijire zilnică, personală şi sistematică unui membru al familiei sau unei alte

persoane cu handicap parţial, predominant sau total. Aceasta este plătită de sistemul

de asistenţă socială.

Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune

Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Republica Cehă

Iulie 2012 15

Cum puteţi obţine prestaţii de invaliditate?

Decizia privind nivelul de incapacitate al fiecărui pacient este luată de un medic

desemnat de Administraţia cehă de Securitate Socială.

Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune

Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Republica Cehă

Iulie 2012 16

Capitolul VI: Pensii şi prestaţii pentru limită de vârstă

Când aveţi dreptul la prestaţii pentru limită de vârstă?

Este obligatorie o perioadă minimă de 17 ani de contribuţie la regimul de asigurări

dacă solicitantul a împlinit deja vârsta legală de pensionare pentru bărbaţi plus cinci

ani. Pentru pensionarea la vârsta legală este necesar un minim de 28 de ani de

asigurare dacă persoana a atins vârsta de pensionare în 2012. Numărul minim

obligatoriu de perioade de asigurare va fi crescută constant la 35 de ani în 2018 şi mai

mult. Vârsta de pensionare este diferită pentru femei şi bărbaţi. Bărbaţii se

pensionează la vârsta de 62 de ani şi patru luni, în timp ce femeile se pensionează în

funcţie de numărul de copii crescuţi:

▪ fără copii: 60 de ani şi opt luni;

▪ un copil: 59 de ani şi opt luni;

▪ doi copii: 58 de ani şi opt luni;

▪ trei sau patru copii: 57 de ani şi opt luni;

▪ cinci sau mai mulţi copii: 56 de ani şi opt luni.

Vârsta de pensionare va creşte progresiv, cu două luni pentru bărbaţi şi patru luni

pentru femei, în fiecare an, până când ajunge la 65 de ani pentru bărbaţi şi femeile cu

un copil sau fără copii, şi de la 62 la 64 de ani pentru femeile cu doi sau mai mulţi

copii.

Ce se asigură?

Cuantumuri

Valoarea pensiei depinde de venituri şi de perioada de asigurare. Pensia este calculată

pe baza următoarelor două elemente: un cuantum de bază de 2 230 CZK (87 EUR) pe

lună, la care se adaugă un cuantum procentual în funcţie de câştiguri, şi calculat din

baza personală de calcul şi numărul de ani de contribuţii (1,5% din baza personală de

calcul pentru fiecare an de asigurare). Valoarea minimă a cuantumului procentual este

stabilită la 770 CZK (30 EUR) pe lună.

Baza personală de calcul este stabilită în funcţie de câştigurile brute medii din anii

anteriori pensionării. Această perioadă a fost stabilită iniţial la zece ani şi este

prelungită anual cu încă un an, până atinge un total de 30 de ani calendaristici. În

prezent, această perioadă acoperă toate câştigurile începând cu 1985. Toate

câştigurile luate în considerare sunt indexate în funcţie de salariul mediu. Baza

personală de calcul este calculată în funcţie de aceste câştiguri brute, folosind

următoarea formulă:

▪ până la 11 000 CZK (427 EUR): 100% încorporare;

▪ între 11 000 CZK (427 EUR) şi 28 200 CZK (1 095 EUR): 30% încorporare;

▪ peste 28 200 CZK (1 095 EUR): 10% încorporare.

Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune

Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Republica Cehă

Iulie 2012 17

Ajustare

Pensiile sunt ajustate periodic, în fiecare an în ianuarie, cu cel puţin 100% din inflaţie

(în perioada de 12 luni până în luna iulie din anul precedent) şi cu cel puţin o treime

din creşterea medie a salariului real (în perioada de 12 luni până 1 ianuarie din anul

precedent).

Pensiile pot fi ajustate prin decret guvernamental pentru accelerarea procesului

legislativ şi garantarea faptului că valoarea pensiei reflectă în permanenţă creşterea

preţurilor şi a salariilor. Pragurile bazei personale de calcul sunt, de asemenea,

ajustate periodic, pentru a se menţine raportul între pensiile existente şi cele noi şi

între pensii şi câştiguri. Nu există limite pentru venituri. Sunt permise câştigurile în

orice sumă.

Pensia anticipată şi pensia amânată

Cuantumul în funcţie de venit al pensiilor este redus cu 0,9% pentru fiecare perioadă

(chiar şi incompletă) de 90 de zile de primire a pensiei într-o perioadă de referinţă de

720 de zile înainte de vârsta normală de pensionare, şi cu 1,5% pentru fiecare

perioadă de 90 de zile de primire a pensiei dinaintea acestei perioade de referinţă,

până la cel mult trei ani suplimentari.

Pentru pensia amânată este stipulată o limită minimă de 90 de zile după împlinirea

vârstei normale de pensionare. Pentru fiecare 90 de zile de activitate economică în

care solicitarea de pensie pentru limită de vârstă este amânată, se aplică o creştere de

1,5% a valorii de referinţă.

Pe durata în care un beneficiar al unei pensii pentru limită de vârstă lucrează (şi

primeşte numai jumătate din pensie), pensia sa creşte cu aproximativ 1,5% pentru

fiecare perioadă de 180 de zile calendaristice, sau cu 0,4% pentru fiecare 360 de zile

dacă beneficiarul lucrează şi primeşte simultan pensie integrală.

Cum puteţi obţine prestaţii pentru limită de vârstă?

În Republica Cehă există un sistem de asigurări sociale obligatorii finanţat din

contribuţiile angajatorilor şi salariaţilor, care prevede prestaţii în funcţie de venit şi

conform perioadei de asigurare. În general, pensiile sunt plătite prin sistemul de

asigurări sociale. Acest sistem acordă prestaţii în funcţie de venit legate de perioada

de asigurare. Participarea este obligatorie pentru salariaţi, grupuri asimilate (de

exemplu, elevii şi studenţii din sistemul de învăţământ secundar sau universitar,

pentru perioadele de studii acumulate înainte de 1 ianuarie 2010, şomerii, persoanele

care îngrijesc copii/persoane cu handicap, persoanele care îşi satisfac stagiul militar

etc.) şi persoane care desfăşoară activităţi independente. Legea asigurărilor de pensii

menţionează persoanele care trebuie să se afilieze la regimul de asigurări de pensii,

sub rezerva condiţiilor prevăzute de lege. Cele mai multe persoane sunt asigurate de

regimul de asigurări prin lege, fără a fi nevoite să se înscrie. Există excepţii pentru

persoanele care îngrijesc un copil aflat în întreţinere (mai mic de zece ani) între primul

şi al patrulea nivel de dependenţă sau o persoană dependentă în vârstă între al doilea

şi al patrulea nivel de dependenţă, cu condiţia să facă parte din aceeaşi familie (în

cazul unei rude apropiate, condiţia privind familia nu se aplică). În acest caz,

persoanele pot adera la regimul de asigurări de pensii prin depunerea unei cereri de

evaluare a perioadei de îngrijire, după terminarea sau pe durata perioadei de îngrijire

Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune

Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Republica Cehă

Iulie 2012 18

pentru care se depune o cerere de pensie. Cererile se depun la Administraţia de

Securitate Socială din districtul în care se află reşedinţa permanentă a îngrijitorului.

Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune

Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Republica Cehă

Iulie 2012 19

Persoane care desfăşoară activităţi independente

Persoanele care desfăşoară activităţi independente trebuie să informeze Administraţia

de Securitate Socială din districtul în care îşi au reşedinţa permanentă (sau, dacă nu

au reşedinţă permanentă în Republica Cehă, Administraţia de Securitate Socială din

districtul în care îşi desfăşoară activitatea independentă) asupra faptului că au început

sau reluat activitatea independentă sau cooperarea cu o altă persoană independentă,

sau a faptului că şi-au încheiat activitatea independentă, până în a opta zi a lunii

calendaristice ulterioare lunii în care a avut loc evenimentul de raportat.

Asigurare voluntară

Persoanele peste 18 ani pot solicita afilierea în mod voluntar la regimul de asigurări de

pensii, cu condiţia ca cererea să vizeze o perioadă în care:

▪ sunt înregistrate ca solicitanţi de locuri de muncă fără a avea dreptul la prestaţie

de şomaj, atunci când această perioadă depăşeşte perioada de unul sau trei ani

menţionată în lege;

▪ studiază în cadrul unei forme de învăţământ secundar, specializat sau universitar,

cu excepţia primilor şase ani de studii după vârsta de 18 ani, care sunt asiguraţi

prin lege (dacă sunt acumulaţi înainte de 1 ianuarie 2010);

▪ locuiesc în străinătate, în calitate de soţ/soţie a(l) unei persoane care lucrează în

serviciul diplomatic al Republicii Cehe;

▪ desfăşoară o activitate lucrativă în străinătate;

▪ desfăşoară muncă voluntară în baza unui acord încheiat cu organizaţia de

detaşare, în conformitate cu Legea voluntariatului.

în primele trei cazuri de mai sus, depunerea cererii de participare la regimul de

asigurări şi plata primelor pot avea loc în orice moment înainte de depunerea unei

cereri de pensionare. În cazurile în care se desfăşoară o activitate lucrativă în

străinătate sau servicii de voluntariat, primele pot fi plătite retroactiv, pentru o

perioadă echivalentă cu până la doi ani înaintea depunerii cererii de afiliere la regimul

de asigurări.

La regimul de asigurări de pensii pot participa toate persoanele peste 18 ani. Cu toate

acestea, plăţile retroactive ale acestora nu pot acoperi decât cel mult un an din

perioada anterioară depunerii cererii. În acest fel se pot acumula până la 10 ani de

asigurare de pensie. Cererile se depun la Administraţia de Securitate Socială din

districtul în care se află reşedinţa permanentă a solicitantului. Asigurarea de pensie

acoperă următoarele:

▪ pensie pentru limită de vârstă;

▪ pensie de invaliditate;

▪ pensie de văduv(ă) şi de orfan.

Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune

Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Republica Cehă

Iulie 2012 20

Capitolul VII: Prestaţii de urmaş

Când aveţi dreptul la prestaţii de urmaş?

Văduvele, văduvii şi orfanii sunt eligibili pentru pensii de urmaş. Condiţiile de

eligibilitate pentru o pensie de urmaş sunt ca persoana decedată să fi primit sau să fi

avut dreptul la o pensie pentru limită de vârstă sau de invaliditate sau să fi decedat ca

urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale. Orfanii pot avea dreptul

la o pensie de urmaş (de orfan) dacă părintele decedat a îndeplinit cel puţin jumătate

din numărul de ani necesar pentru dreptul la pensie de invaliditate (respectiv 2 ani şi 6

luni în ultimii 10 ani sau 5 ani în ultimii 20 de ani). Mai mult, ei trebuie să fie în

îngrijire şi să aibă vârsta sub 26 de ani dacă îşi continuă studiile sau formarea

profesională.

Ce se asigură?

Cuantumuri

Soţul/soţia supravieţuitor/supravieţuitoare:

▪ cuantum de bază: prestaţie forfetară de 2 230 CZK (87 EUR) pe lună;

▪ cuantum procentual: 50% din cuantumul procentual la care persoana decedată

avea sau ar fi avut dreptul.

Plata pensiei încetează atunci când beneficiarul se recăsătoreşte, în acest caz

acordându-se o indemnizaţie forfetară în sumă de 12 ori pensia lunară.

Orfanii de un părinte sau de ambii părinţi:

▪ cuantum de bază: prestaţie forfetară de 2 230 CZK (87 EUR) pe lună;

▪ cuantum procentual:

▪ copiii care au pierdut un părinte: 40% din cuantumul procentual la care

persoana decedată avea sau ar fi avut dreptul;

▪ copiii care au pierdut ambii părinţi: 40% din cuantumul procentual al pensiei

fiecărui părinte.

Pensia minimă:

▪ cuantum de bază: prestaţie forfetară: 2 230 CZK (87 EUR) pe lună;

▪ cuantum procentual:

▪ văduv(ă): 385 CZK (16 EUR) pe lună;

▪ copiii care au pierdut un părinte şi orfanii: 308 CZK (12 EUR) pe lună.

Pensia de văduv(ă) este acordată întotdeauna pentru o perioadă de un an de la data

decesului. Aceasta continuă să fie acordată după această perioadă dacă soţul/soţia

supravieţuitor/supravieţuitoare:

▪ a împlinit vârsta de pensionare;

▪ are cu patru ani mai puţin decât vârsta de pensionare pentru bărbaţi;

▪ are invaliditate de gradul III;

▪ îngrijeşte un copil aflat în întreţinere sau

Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune

Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Republica Cehă

Iulie 2012 21

▪ îngrijeşte un copil sau părintele soţului/soţiei decedat(e) care locuieşte în aceeaşi

casă şi care are un grad de dependenţă cuprins între nivelul al doilea şi al patrulea.

Cum puteţi obţine prestaţii de urmaş?

Cererile se depun la biroul Administraţiei de Securitate Socială din districtul în care se

află reşedinţa permanentă a solicitantului.

Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune

Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Republica Cehă

Iulie 2012 22

Capitolul VIII: Prestaţii pentru accidente de muncă şi boli profesionale

Când aveţi dreptul la prestaţii pentru accidente de muncă şi boli profesionale?

Toţi angajatorii care au cel puţin un salariat sunt asiguraţi prin lege împotriva

răspunderii pentru daunele aduse salariatului în urma accidentelor de muncă şi bolilor

profesionale. Această asigurare prevede o gamă de prestaţii pentru toţi salariaţii, fără

excepţie, pentru membrii familiilor acestora şi pentru alte anumite grupuri (cum ar fi

pensionarii şi studenţii). Toate firmele şi organizaţiile trebuie să achite contribuţiile la

regimul de asigurări obligatorii pentru salariaţii lor, prin care se asigură riscurile de

accidente, îmbolnăvire sau deces ca urmare a efectuării sarcinilor de serviciu sau

direct legate de astfel de sarcini. În ceea ce priveşte bolile profesionale, există un

sistem mixt, bazat pe o listă de boli profesionale, care se aplică tuturor

întreprinderilor. În cazul anumitor profesii sau pericole de mediu, cele mai înalte

niveluri de expunere permisibile sunt stabilite de organismul competent pentru servicii

de igienă industrială. Nu este necesară acumularea unor perioade minime de expunere

la condiţii periculoase, substanţe chimice sau zgomot pentru a avea dreptul la

prestaţie.

Ce se asigură?

Incapacitate temporară

În cazul unei incapacităţi temporare, salariaţii au libertatea să aleagă orice medic, cu

excepţia cazurilor de îngrijire preventivă asigurată de centrele de sănătate aparţinând

întreprinderilor. Costurile tratamentului, denumite „cheltuieli adecvate” (prevăzute de

lege), sunt suportate de angajator. Durata prestaţiilor este nelimitată. Indemnizaţia

pentru pierderea venitului ca urmare a unei incapacităţi de muncă se plăteşte până la

vârsta de 65 de ani. Angajatorul are răspundere nelimitată pentru daune atât timp cât

nu este absolvit integral sau parţial de răspundere. Cuantumul prestaţiei în numerar

reprezintă diferenţa între câştigurile medii ale salariatului înainte de accidentul de

muncă sau apariţia bolii profesionale şi cuantumul integral al prestaţiei de boală.

Incapacitate permanentă

În caz de incapacitate permanentă, un medic desemnat de Administraţia cehă de

Securitate Socială decide gradul de incapacitate al fiecărui pacient. O persoană este

considerată ca aflându-se în incapacitate totală atunci când nivelul scade cu 66%.

Invaliditatea parţială presupune o scădere cu 33%. (În astfel de cazuri, persoana va

primi o pensie de invaliditate.)

Prestaţia (indemnizaţia) este calculată în funcţie de veniturile anterioare, şi anume,

veniturile brute medii din ultimele trei luni care precedă momentul în care a intervenit

incapacitatea. Alocaţia are rolul de a asigura un venit după accident sau îmbolnăvire

care să fie egal cu veniturile medii ale persoanei înainte de eveniment, luând în

considerare toate prestaţiile de invaliditate plătite ulterior accidentului sau

îmbolnăvirii. Angajatorii plătesc această indemnizaţie în fiecare lună, până la sfârşitul

lunii calendaristice în care beneficiarul împlineşte vârsta de 65 de ani. Nu sunt

Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune

Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Republica Cehă

Iulie 2012 23

prevăzute majorări pentru persoane aflate în întreţinere sau pentru îngrijitori. Poate fi

combinată cu noile venituri din muncă, deoarece indemnizaţia pentru pierderea

venitului se referă la cuantumul veniturilor obţinute în urma accidentului de muncă. De

asemenea, poate fi combinată cu alte pensii.

Alte prestaţii

Indemnizaţia pentru pierderea, afectarea şi reducerea activităţilor sociale se calculează

utilizând un sistem de puncte evaluat de un medic.

Indemnizaţia pentru daune materiale este plătită pentru daunele apărute ca urmare a

accidentului de muncă sau a bolii profesionale care nu sunt compensate prin

indemnizaţia menţionată mai sus (de exemplu, incapacitatea de a îndeplini sarcini

casnice, ceea ce determină solicitarea de asistenţă plătită).

Indemnizaţia pentru „cheltuieli adecvate” aferente tratamentului este plătită persoanei

care a suportat costurile tratamentului medical.

Atelierele şi locurile de muncă protejate au rolul de facilita accesul la muncă

persoanelor care nu au capacitatea de a ocupa un loc de muncă pe piaţa generală a

muncii. În atelierele protejate, peste 60% din forţa de muncă este alcătuită din

persoane cu o capacitate redusă de muncă. Un loc de muncă protejat are un procent

mai redus de lucrători cu handicap, dar este adaptat necesităţilor acestora. Sunt

incluse, de asemenea, persoanele cu handicap care lucrează la domiciliu. Aceste

programe de pe piaţa muncii sunt finanţate de Agenţia Publică de Ocupare a Forţei de

Muncă, la solicitarea angajatorului, persoanei cu handicap sau a unei organizaţii

reprezentative.

Reconversia profesională este, în general, administrată de servicii publice de ocupare a

forţei de muncă, care achită taxele de participare şi, în cazul în care cursurile sunt

organizate la distanţă de domiciliu, acoperă cheltuielile de hrană, cazare şi deplasare.

Durata acestor programe de formare nu depăşeşte, de obicei, trei luni.

Angajatorii au obligaţia să adapteze locul de muncă la necesităţile salariatului cu

handicap şi să îi asigure instructajul. Toţi angajatorii cu peste 20 de salariaţi trebuie să

angajeze pe cel puţin 4,5% din posturi persoane cu handicap, iar pe alte 0,5%

persoane cu handicap sever. Agenţiile regionale de ocupare a forţei de muncă oferă

asistenţă persoanelor cu handicap în găsirea unui loc de muncă adecvat. Acestea

dispun de consultanţi specializaţi care menţin legături directe cu angajatorii.

În caz de deces

În cazul decesului persoanei în cauză:

▪ indemnizaţia pentru costurile îngrijirii supravieţuitorilor este plătită persoanelor

aflate în întreţinerea sau custodia persoanei decedate.

▪ ajutoarele forfetare unice pentru supravieţuitori sunt:

▪ soţ/soţie: 240 000 CZK (9 317 EUR);

▪ orfan: (copil aflat în întreţinere): 240 000 CZK (9 317 EUR);

▪ părinte (părinţi) al (ai) decedatului (din aceeaşi gospodărie): 240 000 CZK

(9 317 EUR);

▪ angajatorii pot stabili cuantumuri mai mari în contractele colective sau în

regulamentele interne.

▪ compensarea veniturilor de până la 50% (respectiv 80%) din veniturile lunare

medii ale angajatului în cazul în care nu există niciun alt venit în cadrul familiei.

Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune

Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Republica Cehă

Iulie 2012 24

▪ rambursarea costurilor de întreţinere a supravieţuitorilor: nu există condiţii privind

durata minimă de afiliere a decedatului sau privind vârsta, situaţia profesională

etc. a soţului/soţiei.

▪ rambursarea costurilor de înmormântare către persoana care a suportat aceste

costuri: din acest cuantum se va deduce prestaţia legală de înmormântare plătită

tuturor supravieţuitorilor de sistemul ceh de ajutor social.

▪ orfanii au dreptul la pensie de urmaş.

Cuantumul ajutorului de deces (înmormântare) este stabilit la 5 000 CZK (194 EUR).

Se plăteşte tuturor persoanelor care organizează înmormântarea unei persoane care,

la data decesului, avea reşedinţa permanentă în Republica Cehă şi avea un copil în

întreţinere. Ajutorul de deces este plătit de sistemul de ajutor social de stat.

Cum puteţi obţine prestaţii pentru accidente de muncă şi boli

profesionale?

Organizaţia în care salariatul a lucrat ultima dată înainte de a contracta boala este

obligată la plata prestaţiei. Există termene pentru declaraţii, care încep de la prima

apariţie a oricăror simptome.

Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune

Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Republica Cehă

Iulie 2012 25

Capitolul IX: Prestaţii familiale

Când aveţi dreptul la prestaţii familiale?

Alocaţie pentru copii

Alocaţia pentru copii (Přídavek na dítě) este un sistem de protecţie universal, finanţat

din impozite generale, care asigură prestaţii pe baza venitului cu condiţia evaluării

resurselor tuturor persoanelor cu reşedinţa în Republica Cehă ai căror copii au, de

asemenea, reşedinţa în Republica Cehă.

Sunt eligibili pentru această alocaţie toţi copiii cu reşedinţa permanentă în Republica

Cehă. Prestaţia poate fi plătită până la finalizarea perioadei obligatorii de şcolarizare

(în general, la vârsta de 15 ani), dar se poate prelungi până la vârsta de 26 de ani

atunci când copilul îşi continuă studiile sau formarea profesională ori nu poate munci

sau urma cursuri de formare profesională din cauza unei stări grave de sănătate.

Dreptul la alocaţia pentru copii este limitat la familiile al căror venit este de 2,4 ori mai

mic decât venitul minim necesar unei familii (Životní minimum).

Alocaţie parentală

Alocaţia parentală (Rodičovský příspěvek) este menită să asiste părinţii care oferă

îngrijire permanentă unui copil mic. Acesta este un sistem universal finanţat din plata

impozitelor şi asigură o prestaţie forfetară pentru persoanele care se află sub incidenţa

legislaţiei cehe sau care au reşedinţa în Republica Cehă şi ai căror copii au, de

asemenea, reşedinţa în Republica Cehă. Părinţii au dreptul la alocaţia parentală atunci

când asigură personal îngrijirea permanentă a celui mai mic copil al familiei.

Alocaţie de naştere

Aceasta este o prestaţie unică pentru familiile cu venituri mici, pentru a le ajuta să

suporte costurile asociate cu naşterea primului lor copil. Familiile au dreptul la alocaţia

de naştere cu condiţia ca venitul familiei din trimestrul calendaristic anterior naşterii

copilului să nu depăşească de 2,4 ori venitul minim de subzistenţă al familiei.

Alte prestaţii

Alte prestaţii familiale sunt:

▪ alocaţia pentru copii în plasament;

▪ alocaţia pentru asistenţi maternali;

▪ ajutorul de plasament;

▪ ajutorul pentru autovehicul.

Ce se asigură?

Alocaţie pentru copii

Alocaţia pentru copii este stabilită la un cuantum fix, în funcţie de vârsta copilului.

Este egală cu:

Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune

Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Republica Cehă

Iulie 2012 26

▪ 500 CZK (19 EUR) pentru copiii sub şase ani;

▪ 610 CZK (24 EUR) pentru copiii între 6 şi 15 ani;

▪ 700 CZK (27 EUR) pentru copiii între 15 şi 26 de ani;

Alocaţie parentală

Alocaţia parentală este furnizată până când este primită suma totală de 220 000

CZK (8 541 EUR), maxim până la împlinirea vârstei de 4 ani a copilului.

Cu condiţia ca cel puţin unul dintre părinţi să aibă asigurare de boală, un părinte poate

alege cuantumul alocaţiei parentale (în anumite limite) şi, astfel, şi perioada primirii.

Cuantumul prestaţiei parentale este calculat prin referinţă la baza de evaluare zilnică,

folosită pentru calcularea prestaţiei de boală.

Alocaţia nu este dependentă de venit; părintele poate desfăşura o activitate

profesională fără a-şi pierde dreptul la alocaţia parentală. Totuşi, părintele trebuie să

se asigure că, În timp ce este la serviciu, copilul este în îngrijirea altui adult.

Alocaţie de naştere

Cuantumul alocaţiei de naştere este de 13 000 CZK (505 EUR) pentru primul copil

născut viu. În cazul gemenilor (sau al mai multor copii născuţi împreună în acelaşi

timp), cuantumul este de 19 000 CZK (757 EUR).

Cum puteţi obţine prestaţii familiale?

Prestaţiile familiale sunt administrate de oficiile regionale de ocupare a forţei de

muncă şi de punctele lor de contact.

Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune

Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Republica Cehă

Iulie 2012 27

Capitolul X: Şomaj

Când aveţi dreptul la prestaţii de şomaj?

Regimul ceh de asigurări sociale prevede prestaţii de şomaj în funcţie de venit pentru

o perioadă maximă de cinci luni (opt luni pentru persoanele între 50 şi 55 de ani, 11

luni pentru cele peste 55 de ani). Toţi cetăţenii cehi şi europeni sunt eligibili pentru

această prestaţie în măsura în care îndeplinesc următoarele condiţii:

▪ beneficiarii nu trebuie să lucreze sau trebuie să urmeze studii;

▪ trebuie să fie înregistraţi ca solicitanţi de locuri de muncă la Oficiul Regional de

Ocupare a Forţei de Muncă şi nu trebuie să îndeplinească condiţiile de eligibilitate

pentru prestaţii pentru limită de vârstă;

▪ trebuie să fi acumulat 12 luni de asigurare de pensie de bază în ultimii doi ani, ca

urmare a unei activităţi salariate sau a altor tipuri de activităţi profesionale (sau

din perioade de angajare asimilate – de exemplu, îngrijirea personală a copilului).

Solicitanţii de locuri de muncă care nu îndeplinesc anumite condiţii (în special cele

privind cooperarea cu Oficiul Regional de Ocupare a Forţei de Muncă) sunt excluşi din

registrul Oficiului de Ocupare a Forţei de Muncă. Se pot înregistra din nou după şase

luni. De asemenea, trebuie să returneze toate prestaţiile necuvenite.

Prestaţia de şomaj nu se plăteşte atât timp cât aveţi dreptul la indemnizaţie de

concediere. După ce plata indemnizaţiei de concediere încetează (de exemplu, după

3 luni), se va plăti prestaţia de şomaj.

Prestaţii multiple

Prestaţia de şomaj poate fi combinată cu alocaţiile familiale, prestaţiile în caz de

dificultăţi materiale (Dávky pomoci v hmotné nouzi) şi prestaţiile de asistenţă socială

pentru persoane cu handicap. Prestaţia de şomaj nu poate fi combinată cu veniturile

profesionale.

Solicitanţii pot fi angajaţi pe durată determinată, timp de maximum 3 luni, atunci când

acceptă un loc de muncă neadecvat calificărilor şi experienţei lor, precum şi sarcina de

a contribui la sistemul de asigurări de pensii.

Ce se asigură?

Cuantumul prestaţiei de şomaj este stabilit în funcţie de câştigurile anterioare şi de

durata şomajului. Prestaţiile de şomaj se calculează pe baza câştigurilor nete medii

lunare din ultimul trimestru. În cazul unei persoane care a îndeplinit condiţia locului de

muncă anterior prin perioade de angajare asimilate sau care nu poate dovedi

cuantumul câştigurilor nete medii lunare sau în cazul căreia nu poate fi evaluat acest

cuantum, se aplică o referinţă diferită, şi anume, salariul mediu pe economie în

perioada cuprinsă între primul trimestru şi al treilea trimestru din anul calendaristic

anterior anului în care s-a dobândit dreptul la prestaţie.

Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune

Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Republica Cehă

Iulie 2012 28

Cuantumul prestaţiei de şomaj se reduce în timp după cum urmează:

▪ 65% din câştigurile de referinţă pentru primele două luni;

▪ 50% din câştigurile de referinţă pentru următoarele două luni;

▪ 45% din câştigurile de referinţă pentru restul perioadei de asistenţă;

▪ 60% din câştigurile de referinţă în cursul reconversiei profesionale;

▪ 45% din câştigurile de referinţă în cursul întregii perioade de asistenţă în cazul în

care persoana respectivă şi-a părăsit locul de muncă din proprie voinţă sau cu

acordul angajatorului.

Prestaţia maximă de şomaj este egală cu 0,58 (pe durata reconversiei profesionale:

0,65) de ori mai mare decât salariul mediu pe economie în perioada cuprinsă între

primul trimestru şi cel de al treilea trimestru din anul calendaristic anterior anului în

care s-a dobândit dreptul la prestaţie.

Cum puteţi obţine prestaţii de şomaj?

Persoanele şomere trebuie să se înregistreze ca solicitanţi de locuri de muncă la Oficiul

de Ocupare a Forţei de Muncă, trebuie să solicite prestaţii de şomaj şi trebuie să

îndeplinească toate condiţiile prevăzute.

Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune

Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Republica Cehă

Iulie 2012 29

Capitolul XI: Resurse minime

Când aveţi dreptul la prestaţii pentru resurse minime?

Asistenţă în caz de dificultăţi materiale

Prestaţiile pentru ajutor minim garantat sunt acordate prin sistemul de asistenţă în caz

de dificultăţi materiale (SADF, Systém pomoci v hmotné nouzi). SADF vizează

persoanele cu venituri insuficiente. Obiectivul său este a asigura satisfacerea nevoilor

de bază pentru trai şi locuinţă. Principalele condiţii de acordare sunt venitul redus şi

probabilitatea redusă de ameliorare a situaţiei prin propriile eforturi (muncă, utilizarea

proprietăţii şi alte creanţe prioritare). Prestaţiile acordate în cadrul SADF fac obiectul

unei evaluări a resurselor.

Ce se asigură?

Asistenţă în caz de dificultăţi materiale

Prin acest sistem sunt furnizate trei prestaţii:

▪ alocaţia de subzistenţă (Příspěvek na živobytí) este o prestaţie acordată unei

persoane sau familii cu venituri insuficiente pentru a permite satisfacerea

necesităţilor de bază (cu excepţia celor privind locuinţa). Este stabilită ca diferenţă

între „cuantumul de subzistenţă” al unei persoane sau familii şi venitul acelei

persoane sau familii minus costurile rezonabile pentru locuinţă (costurile rezonabile

pentru locuinţă sunt costurile cu locuinţa până la maxim 30%, în Praga 35%, din

venitul persoanei sau familiei). Cuantumul de subzistenţă este stabilit de la caz la

caz, în funcţie de o evaluare a venitului, eforturilor sau oportunităţilor unei

persoane sau familii;

▪ suplimentul pentru locuinţă (Doplatek na bydlení) este o prestaţie acordată unei

persoane sau familii cu venituri insuficiente pentru a acoperi costurile justificate ale

locuinţei. Este calculată pentru a acoperi diferenţa între plata costurilor justificate

ale locuinţei şi cuantumul de subzistenţă. Costurile justificate ale locuinţei includ

chiria, utilităţile şi costul energiei;

▪ asistenţa extraordinară imediată (Mimořádná okamžitá pomoc) este o prestaţie

forfetară acordată persoanelor aflate în situaţii precare stabilite prin lege.

Cuantumul variază în funcţie de situaţia care necesită rezolvare.

Cum puteţi obţine prestaţiile pentru resurse minime?

Asistenţă în caz de dificultăţi materiale

Asistenţa socială este organizată la nivel central, dar prestaţiile sunt plătite de oficiile

regionale de ocupare a forţei de muncă şi de punctele lor de contact în aceleaşi condiţii

ca în restul ţării. Punctele de contact ale oficiului pentru ocuparea forţei de muncă

evaluează situaţia unei persoane în dificultate la cererea acesteia. Decizia de acordare

a unei prestaţii este luată după depunerea unei solicitări de prestaţie pe formularul

prevăzut.

Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune

Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Republica Cehă

Iulie 2012 30

Disponibilitatea de a munci este condiţia de bază pentru a fi tratată ca persoană cu

dificultăţi materiale. Dacă nu au un loc de muncă sau relaţii de muncă similare,

beneficiarii trebuie:

▪ să fie înregistraţi ca solicitanţi de locuri de muncă la Oficiul de Ocupare a Forţei de

Muncă;

▪ să caute în mod activ un loc de muncă;

▪ să accepte orice loc de muncă (chiar şi pe termen scurt sau plătit insuficient);

▪ să participe la programe de stimulare a ocupării active, lucrări publice, servicii în

folosul comunităţii etc.

Anumite persoane sunt exceptate de la activităţi ca urmare a vârstei, stării de

sănătate sau situaţiei familiale (de exemplu, persoanele în vârstă de minimum 68 de

ani, pensionarii, persoanele cu handicap, părinţii care îngrijesc copii mici, îngrijitorii

persoanelor dependente de îngrijire, copiii aflaţi în întreţinere şi persoanele bolnave

temporar).

Acordarea prestaţiilor este precedată de servicii de asistenţă socială pentru persoane

sau familii. Anchetele sociale şi vizitele la domiciliu constituie o parte integrantă a

evaluării din cadrul sistemului de asistenţă în caz de dificultăţi materiale.

Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune

Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Republica Cehă

Iulie 2012 31

Capitolul XII: Îngrijire pe termen lung

Când aveţi dreptul la îngrijire pe termen lung?

Grupul ţintă pentru îngrijire pe termen lung este format din persoane în vârstă,

persoane cu handicap şi persoane cu boli cronice şi cu capacitate de îngrijire şi

independenţă limitată (criteriile aferente activităţilor instrumentale ale vieţii cotidiene

(Instrumental Activities of Daily Living, IADL): asistenţă pentru activităţi casnice,

prepararea hranei, cumpărături, transport, activităţi sociale etc.); include, de

asemenea, persoanele care necesită un nivel de îngrijire mai ridicat (criterii ADL:

igiena personală, îmbrăcatul, mâncatul, urcatul şi coborâtul din pat şi din scaun,

deplasarea şi orientarea în imediata apropiere etc.).

Ce se asigură?

Serviciile instituţionale includ îngrijire socială (asistenţă pentru activităţi de îngrijire

personală) şi asistenţă medicală (îngrijire) furnizate în cadrul îngrijirii pe termen lung.

Îngrijitorii neoficiali (membri ai familiei, prieteni şi alţi voluntari) contribuie la această

îngrijire în mediul familial al persoanelor dependente.

Principala prestaţie a serviciilor de îngrijire socială este alocaţia de îngrijire, care

reprezintă o prestaţie plătită persoanelor dependente de îngrijire pentru obţinerea

îngrijirii sau serviciilor necesare. Cuantumul alocaţiei de îngrijire variază în funcţie de

vârsta beneficiarilor (sub sau peste 18 ani) şi de gradul de dependenţă [stabilit pe

baza unei evaluări a capacităţilor de îngrijire personală (ADL, IADL)], variind între 800

CZK (32 EUR) şi 12 000 CZK (466 EUR) pe lună. Beneficiarii plătesc costul îngrijirii

din alocaţia de îngrijire pe care o primesc de la stat.

O persoană care necesită îngrijire nu poate opta între prestaţii în natură şi prestaţii în

numerar, dar poate utiliza prestaţia în numerar (alocaţia de îngrijire) fie pentru

îngrijire specializată, fie pentru îngrijire neoficială.

Cum puteţi beneficia de îngrijire pe termen lung?

Îngrijirea pe termen lung a cetăţenilor nu este asigurată de un singur sistem, ci este

parţial inclusă în sistemul de asistenţă medicală şi în sistemul de servicii sociale

administrat de Ministerul Muncii şi Afacerilor Sociale.

În sistemul de servicii sociale, dependenţa de îngrijire a persoanelor îndreptăţite la

alocaţie de îngrijire este evaluată de un asistent social angajat de oficiile regionale

pentru ocuparea forţei de muncă (în ceea ce priveşte dependenţa socială) şi de un

medic (în ceea ce priveşte dependenţa ca urmare a stării de sănătate). Se efectuează

o reevaluare atunci când persoana dependentă împlineşte 18 ani sau când

valabilitatea avizului medical a expirat ca urmare a modificării stării de sănătate.

Persoanele dependente sunt îngrijite de prestatori profesionişti într-un cadru

instituţionalizat sau la domiciliu, cu participarea îngrijitorilor neoficiali (în special în

mediul familial).

Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune

Drepturile dumneavoastră de securitate socială în Republica Cehă

Iulie 2012 32

Anexa: Adrese şi site-uri utile

Pentru probleme de securitate socială care privesc mai multe ţări ale UE, puteţi căuta

o instituţie de contact în registrul public al instituţiilor europene de securitate socială

menţinut de Comisia Europeană şi disponibil la: http://ec.europa.eu/social-security-

directory.

Ministerul Muncii şi Afacerilor Sociale (MMAS):

Ministerstvo Práce a Sociálních Věcí

Na Poricnim pravu 1

128 01 Praga 2

E-mail: [email protected]

http://www.mpsv.cz

MMAS

Secţia pentru piaţa muncii

sekce trhu práce

Na Poricnim pravu 1

128 01 Praga 2

E-mail: [email protected], [email protected]

http://www.mpsv.cz

Administraţia Cehă de Securitate Socială:

Česká Správa Sociálního Zabezpečení

Krizova 25

225 08 Praga 5

E-mail: [email protected]

http://www.cssz.cz

Ministerul Sănătăţii:

Ministerstvo Zdravotnictví

Palackeho namesti 4

128 00 Praga 2

E-mail: [email protected]

http://www.mzcr.cz

Centrul pentru rambursări internaţionale

Centrum mezistátních úhrad

nám. W. Churchilla 2

113 59 Praga 3

E-mail: [email protected]

http://www.cmu.cz

Oficiul de Ocupare a Forţei de Muncă din Republica Cehă - DG

Úřad práce České republiky- Generální ředitelství

Karlovo náměstí 1

128 01 Praga 2

E-mail: [email protected]

http://Portal.mpsv.cz/upcr