Cuprins

Capitolul I. Familia _________________________________________________ 1

Capitolul al II‑lea. Dreptul familiei ____________________________________ 6§1. Noţiune __________________________________________________ 6§2. Izvoarele dreptului familiei ____________________________________ 8§3. Principiile generale ale familiei şi ale căsătoriei ___________________ 8

Capitolul al III‑lea. Căsătoria ________________________________________ 15Secţiunea 1. Logodna ___________________________________________ 15

§1. Noţiune şi condiţii _________________________________________ 15§2. Ruperea logodnei _________________________________________ 17§3. Efectele logodnei __________________________________________ 18§4. Termenul de prescripţie _____________________________________ 20

Secţiunea a 2‑a. Concubinajul _____________________________________ 20Secţiunea a 3‑a. Căsătoria ________________________________________ 23

§1. Precizări prealabile ________________________________________ 23§2. Vârsta matrimonială (vârsta legală minimă cerută pentru

încheierea valabilă a unei căsătorii) ____________________________ 24§3. Diferenţierea de sex _______________________________________ 28§4. Consimţământul la căsătorie _________________________________ 31§5. Căsătoria postumă ________________________________________ 33§6. Impedimente la încheierea căsătoriei __________________________ 34

6.1. Bigamia sau existenţa unei căsătorii anterioare în fiinţă _________ 356.2. Rudenia ______________________________________________ 356.3. Tutela _______________________________________________ 376.4. Alienaţia şi debilitatea mintală _____________________________ 37

§7. Condiţii de formă la încheierea căsătoriei _______________________ 387.1. Declaraţia de căsătorie __________________________________ 387.2. Comunicarea stării de sănătate ___________________________ 417.3. Localitatea în care se încheie căsătoria _____________________ 427.4. Locul încheierii căsătoriei ________________________________ 427.5. Competenţa ofiţerului de stare civilă ________________________ 437.6. Termenul în care se încheie căsătoria ______________________ 447.7. Opoziţia la căsătorie ____________________________________ 447.8. Celebrarea căsătoriei ___________________________________ 467.9. Martorii la căsătorie _____________________________________ 477.10. Momentul încheierii căsătoriei ____________________________ 477.11. Formalităţi ulterioare încheierii căsătoriei ___________________ 477.12. Dovada căsătoriei _____________________________________ 48

VIII Dreptul familiei şi actele de stare civilă

Capitolul al IV‑lea. Efectele căsătoriei ________________________________ 49Secţiunea 1. Drepturile şi îndatoririle personale ale soţilor

(efectele personale sau nepatrimoniale ale căsătoriei) _______________ 49§1. Numele soţilor ____________________________________________ 49§2. Îndatorirea de respect şi sprijin moral reciproc ___________________ 50§3. Îndatorirea de fidelitate _____________________________________ 52§4. Îndatorirea de a locui împreună _______________________________ 52§5. Îndatorirea de a respecta independenţa personală a celuilalt soţ _____ 53

Secţiunea a 2‑a. Efectele patrimoniale ale căsătoriei ___________________ 54

Capitolul al V‑lea. Regimurile matrimoniale ___________________________ 56Secţiunea 1. Noţiuni introductive ___________________________________ 56Secţiunea a 2‑a. Data producerii efectelor regimului matrimonial __________ 61Secţiunea a 3‑a. Modificarea regimului matrimonial ____________________ 62

§1. Modificarea convenţională ___________________________________ 62§2. Modificarea judiciară _______________________________________ 64

Secţiunea a 4‑a. Încetarea regimului matrimonial ______________________ 66Secţiunea a 5‑a. Lichidarea regimului matrimonial _____________________ 66Secţiunea a 6‑a. Regimul primar imperativ ___________________________ 66

§1. Locuinţa familiei ___________________________________________ 671.1. Noţiune ______________________________________________ 671.2. Regimul actelor juridice având ca obiect locuinţa familiei ________ 691.3. Drepturile soţilor asupra locuinţei închiriate __________________ 711.4. Atribuirea beneficiului contractului de închiriere la desfacerea

căsătoriei ______________________________________________ 74§2. Cheltuielile căsătoriei ______________________________________ 75§3. Munca în gospodărie _______________________________________ 77§4. Reguli referitoare la independenţa soţilor _______________________ 78

4.1. Libertatea încheierii de acte juridice între soţi şi între soţi şi terţi _________________________________________________ 78

4.2. Prezumţia bancară _____________________________________ 794.3. Dreptul la informare _____________________________________ 804.4. Veniturile din profesie ___________________________________ 814.5. Dreptul la compensaţie __________________________________ 82

§5. Reguli privind gestionarea patrimoniului comun __________________ 835.1. Mandatul convenţional __________________________________ 835.2. Mandatul judiciar. Extinderea puterilor unuia dintre soţi _________ 855.3. Limitarea mandatului prezumat. Actele de dispoziţie care

pun în pericol grav interesele familiei ________________________ 85§6. Convenţia matrimonială _____________________________________ 86

6.1. Precizări prealabile _____________________________________ 866.2. Caracterele generale ale convenţiei matrimoniale _____________ 876.3. Încheierea convenţiei matrimoniale _________________________ 906.4. Obiectul convenţiei matrimoniale __________________________ 91

Cuprins IX

6.5. Clauza de preciput _____________________________________ 916.6. Publicitatea convenţiei matrimoniale ________________________ 936.7. Sancţiunea neîndeplinirii formelor de publicitate: inopozabilitatea

convenţiei matrimoniale __________________________________ 956.8. Modificarea convenţiei matrimoniale ________________________ 966.9. Încheierea convenţiei matrimoniale de către minor _____________ 976.10. Nulitatea convenţiei matrimoniale _________________________ 986.11. Caducitatea convenţiei matrimoniale ______________________ 99

Secţiunea a 7‑a. Regimurile matrimoniale reglementate de Codul civil român __________________________________________________ 99§1. Regimul comunităţii legale __________________________________ 99

1.1. Precizări introductive ____________________________________ 991.2. Bunurile proprii _______________________________________ 1051.3. Veniturile din muncă şi cele asimilate acestora ______________ 1111.4. Regimul juridic al bunurilor proprii _________________________ 1131.5. Dovada bunurilor soţilor ________________________________ 1131.6. Formalităţile de publicitate ______________________________ 1151.7. Mandatul tacit reciproc şi limitele acestuia __________________ 1151.8. Sancţiunea actelor încheiate cu nerespectarea dispoziţiilor

referitoare la mandatul tacit şi limitele acestuia _______________ 1171.9. Aportul de bunuri comune _______________________________ 1181.10. Datoriile comune ale soţilor _____________________________ 1221.11. Regimul juridic al datoriilor soţilor. Răspunderea subsidiară

pentru datoriile comune __________________________________ 1251.12. Lichidarea regimului comunităţii _________________________ 1271.13. Efectele încetării regimului comunităţii ____________________ 1291.14. Lichidarea comunităţii. Partajul __________________________ 1291.15. Partajul în timpul regimului comunităţii ____________________ 1311.16. Convenţiile contrare regimului comunităţii legale ____________ 135

§2. Regimul separaţiei de bunuri ________________________________ 1352.1. Consideraţii generale __________________________________ 1352.2. Inventarul bunurilor mobile ______________________________ 1382.3. Bunurile proprietate comună pe cote‑părţi __________________ 1392.4. Folosinţa bunurilor celuilalt soţ ___________________________ 1392.5. Răspunderea pentru obligaţiile personale ___________________ 1402.6. Dreptul de retenţie _____________________________________ 141

§3. Regimul comunităţii convenţionale ___________________________ 1413.1. Consideraţii prealabile __________________________________ 1413.2. Obiectul convenţiei matrimoniale _________________________ 142

Capitolul al VI‑lea. Desfiinţarea căsătoriei ___________________________ 146§1. Nulitatea căsătoriei _______________________________________ 146§2. Clasificarea nulităţii _______________________________________ 146

2.1. Nulitatea absolută şi nulitatea relativă ______________________ 146

X Dreptul familiei şi actele de stare civilă

2.2. Nulitatea expresă şi nulitatea virtuală _____________________ 147§3. Regimul juridic al nulităţii absolute ___________________________ 147

3.1. Cazurile de nulitate absolută _____________________________ 1473.2. Persoanele care pot invoca nulitatea absolută _______________ 1523.3. Acoperirea nulităţii absolute _____________________________ 1533.4. Termenul de prescripţie ________________________________ 154

§4. Regimul juridic al nulităţii relative ____________________________ 1544.1. Cazurile de nulitate relativă ______________________________ 1554.2. Persoanele care pot intenta acţiunea în anulare ______________ 1574.3. Termenul de prescripţie ________________________________ 1584.4. Acoperirea nulităţii _____________________________________ 159

§5. Efectele nulităţii căsătoriei __________________________________ 1605.1. Căsătoria putativă _____________________________________ 1615.2. Situaţia copiilor _______________________________________ 1635.3. Opozabilitatea hotărârii judecătoreşti ______________________ 163

Capitolul al VII‑lea. Desfacerea căsătoriei ____________________________ 164Secţiunea 1. Cazurile de divorţ ___________________________________ 164

§1. Dispoziţii generale. Prezentarea cazurilor de divorţ ______________ 164§2. Principiile divorţului potrivit Codului civil român __________________ 170§3. Divorţul prin acordul soţilor pe cale judiciară ____________________ 171§4. Divorţul prin acordul soţilor pe cale administrativă sau prin

procedură notarială _______________________________________ 1724.1. Condiţii _____________________________________________ 1724.2. Procedură ___________________________________________ 173

§5. Divorţul din culpă. Condiţii __________________________________ 175§6. Divorţul din cauza stării sănătăţii unui soţ ______________________ 176§7. Procedura divorţului în faţa instanţei de judecată ________________ 177

7.1. Instanţa competentă ___________________________________ 1777.2. Cererile părţilor şi calitatea procesuală activă _______________ 1787.3. Prezenţa personală a soţilor _____________________________ 1807.4. Măsuri vremelnice pe timpul procesului de divorţ _____________ 1817.5. Regimul probelor ______________________________________ 1827.6. Hotărârea de divorţ ____________________________________ 1827.7. Nemotivarea hotărârii de divorţ ___________________________ 1847.8. Căile de atac _________________________________________ 1847.9. Data desfacerii căsătoriei _______________________________ 1847.10. Dispoziţii speciale pentru divorţul remediu şi pentru

divorţul din culpa soţilor __________________________________ 185Secţiunea a 2‑a. Efectele divorţului ________________________________ 186

§1. Data desfacerii căsătoriei __________________________________ 186§2. Efectele divorţului cu privire la raporturile nepatrimoniale dintre

soţi ____________________________________________________ 1872.1. Efectele asupra numelui de familie după căsătorie ____________ 187

Cuprins XI

2.2. Efectele asupra drepturilor soţului divorţat __________________ 189§3. Efectele divorţului cu privire la raporturile patrimoniale dintre soţi ___ 190

3.1. Efecte cu privire la regimul matrimonial ____________________ 1903.1.1. Încetarea regimului matrimonial ______________________ 1903.1.2. Actele încheiate în frauda celuilalt soţ __________________ 1913.1.3. Opozabilitatea faţă de terţi __________________________ 192

3.2. Dreptul la despăgubiri __________________________________ 1923.3. Obligaţia de întreţinere între foştii soţi ______________________ 1943.4. Prestaţia compensatorie ________________________________ 197

§4. Efectele divorţului cu privire la raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori _______________________________________________ 2024.1. Raporturile dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori ___________ 2024.2. Exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi _________ 2044.3. Exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte ______ 2054.4. Exercitarea autorităţii părinteşti de către alte persoane ________ 2064.5. Locuinţa copilului după divorţ ____________________________ 2074.6. Drepturile părintelui separat de copil _______________________ 2084.7. Stabilirea contribuţiei părinţilor ___________________________ 2104.8. Modificarea măsurilor luate cu privire la copil ________________ 2104.9. Executarea hotărârilor judecătoreşti privitoare la minori ________ 211

Capitolul al VIII‑lea. Rudenia şi filiaţia _______________________________ 212Secţiunea 1. Rudenia şi afinitatea _________________________________ 212

§1. Rudenia ________________________________________________ 212§2. Afinitatea _______________________________________________ 212

Secţiunea a 2‑a. Filiaţia. Stabilirea filiaţiei ___________________________ 213§1. Moduri de stabilire ________________________________________ 213§2. Dovada filiaţiei ___________________________________________ 216§3. Posesia de stat __________________________________________ 217

3.1. Noţiune şi condiţii _____________________________________ 2173.2. Posesia de stat conformă cu actul de naştere – dovadă

absolută a filiaţiei faţă de mamă ___________________________ 219§4. Prezumţia timpului legal al concepţiunii _______________________ 221

Secţiunea a 3‑a. Prezumţia de paternitate ___________________________ 223§1. Noţiune şi cazuri _________________________________________ 223§2. Tăgada de paternitate _____________________________________ 226

Secţiunea a 4‑a. Recunoaşterea – mijloc de stabilire a filiaţiei ___________ 229§1. Caracterele şi felurile recunoaşterii ___________________________ 229§2. Formele recunoaşterii _____________________________________ 233§3. Nulitatea recunoaşterii _____________________________________ 235§4. Contestarea recunoaşterii de filiaţie __________________________ 236

Secţiunea a 5‑a. Acţiuni privind filiaţia ______________________________ 237§1. Contestarea filiaţiei _______________________________________ 237§2. Acţiunea în stabilirea filiaţiei faţă de mamă _____________________ 238

XII Dreptul familiei şi actele de stare civilă

§3. Acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei _____________ 2403.1. Consideraţii generale. Caractere. Calitate procesuală _________ 2403.2. Mijloacele de probă în acţiunea în stabilirea filiaţiei faţă de

tatăl din afara căsătoriei _________________________________ 2433.3. Termenul în care se poate introduce acţiunea în stabilirea

paternităţii din afara căsătoriei ____________________________ 2473.4. Dreptul la despăgubiri __________________________________ 247

§4. Acţiuni privind filiaţia faţă de tatăl din căsătorie __________________ 2484.1. Acţiunea în tăgada paternităţii ____________________________ 2484.2. Contestarea filiaţiei faţă de tatăl din căsătorie _______________ 254

§5. Dispoziţii comune privind acţiunile referitoare la filiaţie ____________ 2545.1. Noţiuni introductive ____________________________________ 2545.2. Citarea părinţilor şi a copilului ____________________________ 2555.3. Inadmisibilitatea renunţării ______________________________ 2555.4. Situaţia copilului ______________________________________ 2565.5. Acţiunea formulată în caz de moştenire vacantă _____________ 2575.6. Efectele stabilirii filiaţiei asupra unui proces penal ____________ 257

Capitolul al IX‑lea. Situaţia legală a copilului şi reproducerea umană asistată medical ________________________________________ 258Secţiunea 1. Situaţia legală a copilului ______________________________ 258

§1. Egalitatea în drepturi a copiilor ______________________________ 258§2. Numele copilului din căsătorie _______________________________ 259§3. Numele copilului din afara căsătoriei __________________________ 260

Secţiunea a 2‑a. Reproducerea umană asistată medical cu terţ donator ___ 260§1. Noţiuni generale. Condiţii __________________________________ 260§2. Contestarea filiaţiei _______________________________________ 264§3. Răspunderea tatălui ______________________________________ 265§4. Confidenţialitatea informaţiilor _______________________________ 265§5. Raporturile dintre tată şi copil _______________________________ 266

Capitolul al X‑lea. Adopţia ________________________________________ 268Secţiunea 1. Dispoziţii generale. Noţiune. Istoric legislativ ______________ 268

§1. Precizări introductive ______________________________________ 268§2. Principiile adopţiei ________________________________________ 270

Secţiunea a 2‑a. Condiţiile de fond ale adopţiei _______________________ 272§1. Persoanele care pot fi adoptate _____________________________ 272§2. Persoanele care pot adopta ________________________________ 275§3. Consimţământul – condiţie de fond pentru încheierea adopţiei _____ 281

3.1. Persoanele care trebuie să consimtă la adopţie ______________ 2813.2. Situaţii speciale referitoare la consimţământul părinţilor fireşti ___ 2843.3. Condiţiile cerute de lege pentru validitatea consimţământului ___ 2893.4. Termenul în care se poate exprima consimţământul __________ 2893.5. Refuzul părinţilor de a‑şi da consimţământul ________________ 290

Cuprins XIII

Secţiunea a 3‑a. Procedura adopţiei _______________________________ 291Secţiunea a 4‑a. Efectele adopţiei _________________________________ 299

§1. Naşterea rudeniei civile ____________________________________ 299§2. Autoritatea părintească este exercitată de adoptatori _____________ 300§3. Numele adoptatului _______________________________________ 300§4. Întocmirea unui nou act de naştere pentru adoptat _______________ 301§5. Confidenţialitatea informaţiilor referitoare la adopţie ______________ 302

Secţiunea a 5‑a. Încetarea adopţiei ________________________________ 302§1. Desfacerea adopţiei ______________________________________ 303§2. Desfiinţarea adopţiei ______________________________________ 305

2.1. Nulitatea relativă ______________________________________ 3052.2. Nulitatea absolută _____________________________________ 3062.3. Regimul juridic al nulităţii adopţiei _________________________ 308

§3. Efectele încetării adopţiei __________________________________ 308Secţiunea a 6‑a. Adopţia internaţională _____________________________ 309

Capitolul al XI‑lea. Autoritatea părintească. Dispoziţii generale __________ 310§1. Noţiune şi principii ________________________________________ 310§2. Durata autorităţii părinteşti _________________________________ 313§3. Îndatorirea de respect _____________________________________ 314§4. Neînţelegerile dintre părinţi _________________________________ 314§5. Drepturile copilului ________________________________________ 315

5.1. Dreptul la stabilirea şi păstrarea identităţii __________________ 3165.2. Dreptul la protejarea imaginii sale publice şi a vieţii sale intime,

private şi familiale (art. 27 din Legea nr. 272/2004) ____________ 3175.3. Dreptul la libertatea de exprimare _________________________ 3175.4. Libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie ______________ 3185.5. Libertatea de asociere __________________________________ 3185.6. Dreptul la identitate etnică _______________________________ 3185.7. Dreptul la respectarea personalităţii sale ___________________ 3185.8. Dreptul la un mediu familial ______________________________ 3185.9. Dreptul la un nivel de trai care să permită dezvoltarea sa fizică,

mintală, spiri tuală, morală şi socială ________________________ 3195.10. Dreptul la educaţie ___________________________________ 319

§6. Conţinutul autorităţii părinteşti _______________________________ 3196.1. Precizări introductive ___________________________________ 3196.2. Îndatorirea de a creşte copilul ____________________________ 3206.3. Religia copilului _______________________________________ 3226.4. Dreptul de a alege numele copilului _______________________ 3226.5. Dreptul şi îndatorirea de supraveghere a copilului ____________ 3236.6. Dreptul de a supraveghea relaţiile sociale ale copilului ________ 3246.7. Dreptul părinţilor de a cere înapoierea copilului de la alte

persoane _____________________________________________ 327

XIV Dreptul familiei şi actele de stare civilă

6.8. Dreptul de a stabili locuinţa copilului _______________________ 3276.9. Schimbarea locuinţei copilului în cazuri speciale _____________ 3286.10. Dreptul de a stabili felul învăţăturii ori al pregătirii

profesionale ___________________________________________ 3296.11. Obligaţia de întreţinere ________________________________ 3306.12. Independenţa patrimonială _____________________________ 3316.13. Dreptul şi îndatorirea de a administra bunurile copilului _______ 3316.14. Drepturile părintelui minor ______________________________ 333

§7. Exercitarea autorităţii părinteşti ______________________________ 3347.1. Exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi _________ 3347.2. Exercitarea autorităţii părinteşti în caz de divorţ ______________ 3347.3. Exercitarea autorităţii părinteşti în cazul copilului din afara

căsătoriei _____________________________________________ 3357.4. Învoiala părinţilor referitor la modul de exercitare a autorităţii

părinteşti _____________________________________________ 3357.5. Exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte ______ 336

§8. Sancţiunile aplicabile părinţilor pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a îndatoririlor părinteşti ___________ 3368.1. Decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti ________________ 3378.2. Măsurile de protecţie specială a copilului lipsit, temporar

sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi (art. 59 Legea nr. 272/2004) __________________________________________ 3408.2.1. Plasamentul _____________________________________ 3428.2.2. Plasamentul în regim de urgenţă _____________________ 3438.2.3. Supravegherea specializată _________________________ 344

Capitolul al XII‑lea. Obligaţia legală de întreţinere _____________________ 346Secţiunea 1. Noţiune şi caractere juridice ___________________________ 346

§1. Noţiune ________________________________________________ 346§2. Caractere _______________________________________________ 347

Secţiunea a 2‑a. Condiţiile obligaţiei de întreţinere ____________________ 352§1. Condiţii privitoare la creditorul obligaţiei de întreţinere ____________ 352

1.1. Nevoia creditorului ____________________________________ 3521.2. Situaţia descendentului minor ____________________________ 3531.3. Comportamentul necorespunzător ________________________ 355

§2. Condiţii privitoare la debitorul întreţinerii _______________________ 355Secţiunea a 3‑a. Persoanele între care există obligaţia legală de

întreţinere şi ordinea în care aceasta se datorează _________________ 357Secţiunea a 4‑a. Stabilirea şi executarea obligaţiei de întreţinere _________ 358

§1. Cuantumul întreţinerii _____________________________________ 358§2. Modalităţi de executare ____________________________________ 359§3. Modificarea pensiei de întreţinere ____________________________ 361§4. Data de la care se datorează pensia de întreţinere ______________ 362

Cuprins XV

§5. Obligaţia de întreţinere dintre soţi ____________________________ 363§6. Obligaţia de întreţinere între foştii soţi _________________________ 364§7. Obligaţia de întreţinere dintre părinţi şi copii ____________________ 366§8. Obligaţia de întreţinere între adoptator şi adoptat ________________ 369§9. Obligaţia de întreţinere între bunici şi nepoţi, între străbunici

şi strănepoţi _____________________________________________ 369§10. Obligaţia de întreţinere între fraţi şi surori _____________________ 369§11. Restituirea întreţinerii nedatorate ___________________________ 370

Capitolul al XIII‑lea. Actele de stare civilă ____________________________ 371§1. Noţiunea şi caracterele stării civile ___________________________ 371§2. Dovada stării civile _______________________________________ 372§3. Actele de stare civilă ______________________________________ 373

3.1. Noţiune _____________________________________________ 3733.2. Persoanele care îndeplinesc atribuţii de stare civilă ___________ 3733.3. Întocmirea actelor de stare civilă __________________________ 374

3.3.1. Dispoziţii comune _________________________________ 3743.3.2. Întocmirea actului de naştere ________________________ 3753.3.3. Întocmirea actului de căsătorie _______________________ 3783.3.4. Întocmirea actului de deces _________________________ 3793.3.5. Întocmirea actelor de stare civilă ale cetăţenilor români

aflaţi în străinătate ___________________________________ 3813.3.6. Înscrierea menţiunilor în actele de stare civilă ___________ 3823.3.7. Reconstituirea şi întocmirea ulterioară a actelor de

stare civilă _________________________________________ 3823.3.8. Anularea, modificarea, rectificarea sau completarea

actelor de stare civilă şi a menţiunilor ____________________ 383§4. Raportul dintre starea civilă şi actele de stare civilă ______________ 384

Index __________________________________________________________ 387

Capitolul I. Familia

1. Încă de la apariţia vieţii pe pământ, oamenii au ales să trăiască în grupuri, indiferent care era legătura dintre membrii acestora: teritoriul ocupat, zeitatea căreia i se închinau, descendenţa din acelaşi strămoş pe linie maternă sau paternă şi, mai târziu, filiaţia, rudenia şi căsătoria.

Dumnezeu a spus: „Nu este bine ca omul să fie singur” (Geneza I, 18) şi a făcut pe bărbat şi pe femeie, astfel că majoritatea civilizaţiilor au adoptat căsătoria monogamă heterosexuală ca bază a familiei şi, în final, a societăţii, pentru că aproape toată viaţa umană se desfăşoară în cadrul unei familii, pornind de la familia în care ne naştem şi ajungând la familia în care aducem pe lume propriii copii.

2. Din punct de vedere sociologic, familia se clasifică astfel:– familia nucleu – constă în doi adulţi de sex opus care întreţin o relaţie sexuală

aprobată de societate, împreună cu copiii lor, fireşti sau adoptaţi. Acest tip de familie, la rândul său, poate fi de orientare, respectiv familia în care ne naştem şi în care ocupăm statutul de copil, şi familia de procreare, familia pe care o creăm prin căsătorie şi obţinem statutul de adult;

– familia extinsă sau consangvină – reuneşte două sau mai multe familii nucleare unite prin legătura părinte‑copil şi include legăturile între fraţi şi surori;

– familia poligamă sau poliandră – forma de căsătorie în care un bărbat/o femeie are dreptul să se căsătorească cu mai multe femei/bărbaţi în acelaşi timp. Poliandria este o formă de căsătorie puţin răspândită, cercetările antropologice rezumându‑se la citarea doar a două societăţi poliandre (Nayar şi Toda din India) şi a unor grupuri din Nepal[1].

În schimb, poligamia este mult mai răspândită, ea fiind o practică a populaţiilor musulmane[2] care s‑a extins şi în unele ţări occidentale. În România, bigamia şi poligamia

[1] Pahari din Nepal practică o poliandrie fraternă: o femeie se căsătoreşte cu fratele cel mai vârstnic, iar fraţii mai mici pot avea relaţii sexuale cu ea. Ea îi consideră pe toţi fraţii ca fiindu‑i soţi şi niciunul nu poate revendica drepturi exclusive asupra ei. Copiii recunosc toţi fraţii ca fiindu‑le taţi şi moştenesc în comun proprietatea deja comună a acestora. Dacă familia se divizează, copiii sunt împărţiţi între fraţii‑taţi, prin tragere la sorţi, în funcţie de rangul naşterii sau cum decide mama. Etnologii şi antropologii consideră poliandria drept un mijloc de a suprima partajul dintre fraţi, de a restrânge numărul moştenitorilor şi de a suprima certurile ivite cu ocazia partajului sau un mijloc de a suplini absenţa bărbaţilor (în societăţile în care bărbaţii petrec o bună parte din viaţă în grupuri militare izolate de femei sau participă la lungi procese de transhumanţă) (www.dictsociologie.netfirms.com/.../poliandrie.htm).

[2] Trebuie subliniat că musulmanii nu practică poligamia ca regulă, singura obligaţie pentru aceştia fiind de a se căsători. Chiar în societăţile poligame, între 60 şi 80% dintre căsătorii sunt monogame. Coranul limitează şi condiţionează poligamia, iar învăţaţii musulmani spun: „Este nerecomandat ca un bărbat care are o soţie virtuoasă, modestă şi care este de ajuns pentru el să se căsătorească cu alta. Aceasta îl expune la ceea ce este interzis”. De altfel, poligamia a existat în toate religiile, prima familie poligamă apărând în Vechiul Testament la Lameh, un urmaş al lui Cain, care şi‑a luat două femei, pe Ada şi pe Sela (Facerea 4, 17). Mai mult, după lucrările celui de‑al doilea Consiliu al Vaticanului, denumite Vatican II, din anii 1962‑1965, numeroşi

2 Dreptul familiei şi actele de stare civilă

sunt considerate infracţiuni sancţionate de Codul penal cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani. Nu este pedepsită persoana care, conform legii sale naţionale, poate practica această formă de mariaj, însă ea nu poate încheia legal o căsătorie în România decât dacă are statut de persoană necăsătorită, divorţată sau văduvă.

Societăţile occidentale, deşi recunosc anumite forme de poligamie, respectiv poligamia succesivă (sequential polygamy sau serial polygamy, cum este denumită în SUA), realizată prin acceptarea divorţului, cu procedură tot mai simplificată, şi posibilitatea practic nelimitată de a se recăsători, condamnă poligamia şi poliandria.

În ceea ce priveşte forma familiei, în societatea românească actuală, cel mai des se întâlneşte familia nucleu, familia extinsă continuând să existe doar pe arii restrânse, în comunităţile rurale. Chiar şi familia nucleu cunoaşte un fenomen de degenerare şi de restrângere, pentru că a apărut un nou tip, respectiv familia monoparentală, compusă din copil/copii şi unul dintre părinţi. Aceasta poate proveni dintr‑o căsătorie destrămată sau care a încetat ca urmare a decesului unuia dintre soţi sau dintr‑o relaţie naturală, din afara căsătoriei, a unuia dintre părinţi.

teologi catolici au arătat că monogamia nu este impusă de doctrina creştină, ci o consecinţă a imperialismului cultural occidental şi, ca urmare, Biserica ar trebui să recunoască validitatea uniunilor poligame în Africa şi Asia, pentru că acolo ele reprezintă o realitate ancestrală (www.roportal.ro/articole/495.htm). În prezent, poligamia este practicată în mai multe ţări ale lumii (Turcia, Senegal, Mali etc.) şi s‑a extins şi în Europa şi America datorită emigraţiei. În Franţa se afirmă că ar exista peste 30.000 de familii poligame, iar în Marea Britanie peste 1000 de astfel de familii; de asemenea, ele există în Germania, Norvegia etc. Întrucât poligamia face parte din cultura mai multor popoare, în ţările europene se discută sau chiar există reglementări care asigură recunoaşterea acestui statut dobândit legal într‑un stat ce acceptă poligamia. În România, poligamia este tolerată la cetăţenii unui stat care, conform legii naţionale, permite poligamia, însă aceste persoane nu se mai pot căsători legal pe teritoriul ţării noastre. În schimb, alte state europene recunosc şi anumite efecte ale poligamiei, în special în domeniul asigurărilor sociale, locuinţei, statutului refugiaţilor, emigraţiei şi copiilor. Astfel, în Marea Britanie, Ministerul Muncii şi Pensiilor plăteşte poligamilor până la 92,80 de lire pe săptămână în prestaţii sociale şi pentru fiecare „soţie adiţională” mai primesc încă 33,65 de lire. Ministerul Economiei este de părere că, „dacă un bărbat şi o femeie sunt căsătoriţi sub o lege care permite poligamia, iar capul familiei îşi ia o soţie adiţională, Legea Reglementării şi Deducerii din 2003 îi autorizează să prezinte declaraţii comune ca uniune poligamă”. Pe de altă parte, haremurile au dreptul să locuiască în case adiţionale, beneficiind de protecţie oficială, pentru a răspunde astfel nevoilor apărute în domiciliile mai mari. În Olanda, se susţine că uniunile poligame de origine musulmană nu trebuie să fie abordate din punctul de vedere al sistemului legal, ci prin intermediul dialogului. În Belgia, Curtea Constituţională a luat măsuri pentru a facilita reunificarea haremurilor formate în afara ţării. În Italia, un tribunal din Bologna a permis introducerea în ţară a mamelor a doi copii de imigrant musulman, sub argumentul că uniunile poligame au fost contractate în mod legal în statul de origine. În Australia, presa susţine că poligamia este „ilegală”, dar se supune legislaţiei britanice, motiv pentru care recunoaşte relaţiile contractate legal în exterior (http://www.9am.ro/stiri‑revista‑presei/Wow!/5765/Poligamia‑tolerata‑in‑Europa‑.html; http://www.9am.ro/stiri‑revista‑presei/International/83106/Poligamia‑subventionata‑de‑stat‑in‑Marea‑Britanie.html;http://www.catholica.ro/stiri/show.asp?id=11398&lang=r; http://www.flu.ro/ articole/Controverse/Poligamia_solutie_sau_amenintare_.html). Recunoaşterea poligamiei ia uneori forme ciudate. Aşa, de exemplu, în decembrie 2008, un judecător scoţian a permis unui bărbat care circula cu o viteză mult superioară celei legale să îşi păstreze carnetul de conducere, deşi sancţiunea legală era suspendarea dreptului de a conduce, pentru că avocatul a explicat excesul de viteză al clientului său prin aceea că are două soţii în oraşe diferite şi locuieşte câte o zi cu fiecare.

I. Familia 3

Referitor la natura juridică a familiei, în literatura juridică[1] s‑a avansat chiar ideea că ar trebui să i se acorde sau să i se recunoască personalitate juridică.

Modul în care familia este privită de societate şi de sistemul juridic a cunoscut transformări spectaculoase în ultimul secol, începând cu egalizarea tratamentului copiilor legitimi şi naturali[2] şi continuând cu instituirea principiului egalităţii în drepturi a soţilor, liberalizarea divorţului[3], favorizarea uniunilor libere şi, în unele state, chiar a uniunilor homosexuale.

3. Din punct de vedere etimologic, termenul de familie provine din limba latină, din cuvântul familia, ‑ae, care la început desemna toţi sclavii care trăiau sub acelaşi acoperiş sau sub puterea aceluiaşi pater familias.

4. Din punct de vedere juridic, trebuie să analizăm mai întâi legislaţia şi apoi doctrina şi jurisprudenţa în materie. Legislaţia actuală nu defineşte familia în general, ci doar aplicaţiile practice ale ei în diferite domenii, sensul fiind mai extins sau mai restrâns, după caz. Uneori, legiuitorul vizează înţelesul restrâns al noţiunii de familie, cum s‑a întâmplat în dispoziţiile art. 1‑44 şi art. 100‑112 C. fam. (în prezent abrogat), însă, de cele mai multe ori sensul este unul lărgit. Aşa, de exemplu, în art. 177 NCP, care arată ce se înţelege, în concepţia legii penale, prin „membru de familie”, şi în Titlul VIII, Capitolul I al Codului penal, intitulat „Infracţiuni contra familiei”.

Şi în alte legi speciale, noţiunea de familie[4] primeşte accepţiuni mai largi. Aşa, de exemplu, potrivit dispoziţiilor Legii locuinţei nr. 114/1996[5] (art. 17), „prin familie (…) se înţelege soţul, soţia, copiii şi părinţii soţilor, care locuiesc şi gospodăresc împreună”. Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 18/1991 a fondului funciar[6], „prin familie se înţelege soţii şi copiii necăsătoriţi, dacă gospodăresc împreună cu părinţii lor” [art. 8 alin. (4)].

O altă accepţiune a noţiunii de familie şi care are ca principal criteriu de circumscriere ideea de domiciliu, se regăseşte în dispoziţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat[7] (art. 2). Aceasta cuprinde şi un sens restrâns, în care noţiunea de familie

[1] R. SavatieR, Une personne morale méconnue: la famille en tant que sujet de droit, apud J. CaRbonnieR, Droit civil, P.U.F., Paris, 1972, p. 10‑11 (sunt citate aici şi opiniile contra, precum şi alte trei teorii privind natura familiei, respectiv: teoria relaţiilor interindividuale bazate pe căsătorie şi familie, concepţia societară şi concepţia alimentară, ultima susţinând că familia se bazează pe asigurarea subzistenţei).

[2] Copii născuţi în afara căsătoriei şi care au avut de‑a lungul istoriei o situaţie inferioară copiilor legitimi.

[3] Noul Cod civil prevede posibilitatea desfacerii căsătoriei, când există acordul ambilor soţi şi nu există copii minori născuţi din căsătorie, prin simpla declarare a consimţământului în faţa ofiţerului de stare civilă sau a unui notar public.

[4] Pentru un amplu articol privind noţiunea de familie, a se vedea T. Bodoaşcă, Contribuţii la definirea juridică a familiei şi la stabilirea conţinutului acesteia, în Dreptul nr. 12/2004, p. 123‑143. Autorul face o analiză interesantă, corelând termenii cu legislaţia internaţională, totuşi, unele propuneri de lege ferenda făcute în studiul menţionat sunt criticate ca fiind contrare normelor Constituţiei şi Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului (i. imbReSCu, Reflecţii în legătură cu folosirea eronată a unor temeni din sfera dreptului familiei, în Dreptul nr. 8/2005, p. 110‑115).

[5] Republicată în M. Of. nr. 393 din 31 decembrie 1997.[6] Republicată în M. Of. nr. 1 din 5 ianuarie 1998.[7] M. Of. nr. 401 din 20 iulie 2001.

4 Dreptul familiei şi actele de stare civilă

cuprinde soţii şi copiii, dar şi un sens extins, în care sunt incluşi şi fraţii fără copii, care gospodăresc împreună şi care nu au domiciliul[1] sau reşedinţa comună cu părinţii.

5. Articolul 258 NCC prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora, precum şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea şi educarea copiilor lor. Alineatul (4) al aceluiaşi articol arată că, în sensul prezentului Cod civil, prin soţi se înţelege bărbatul şi femeia uniţi prin căsătorie. Prin această prevedere, reluată şi în capitolele referitoare la căsătorie, adopţie şi reproducerea umană asistată medical cu terţ donator, se stabileşte expressis verbis că în sistemul nostru juridic nu se recunosc căsătoriile şi parteneriatele între persoane de acelaşi sex. În acelaşi timp, s‑a pus capăt controverselor doctrinare, respectiv au rămas fără obiect susţinerile că, întrucât legea nu interzice expres aceste căsătorii, ele ar putea fi considerate permise[2].

Se observă că acest act normativ îmbrăţişează sensul restrâns al noţiunii de familie, incluzând în această noţiune soţii şi copiii acestora. Credem că legiuitorul a ales această soluţie, pentru că, practic, familia nucleu este cel mai des întâlnită, însă definiţia nu mai concordă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care s‑a pronunţat în legătură cu viaţa de familie atunci când a fost sesizată cu încălcări ale art. 8 din Convenţia europeană a drepturilor omului[3]. Prin deciziile sale, Curtea a impus o sferă mai largă pentru noţiunea de familie, respectiv includerea în aceasta şi a bunicilor şi, în unele situaţii, a concubinilor, deci a persoanelor care alcătuiesc o familie în afara căsătoriei. Aşa de exemplu, în cauza Marckx c. Belgiei din anul 1979 s‑a arătat că, „în ochii Curţii, viaţa familială în sensul art. 8 înglobează cel puţin raporturile între rudele părinţilor, care pot juca un rol considerabil, de exemplu, între bunici şi nepoţi. (…) Dezvoltarea vieţii de familie a unei mame celibatare şi a copilului recunoscut de ea ar fi împiedicată dacă cel din urmă nu ar intra în familia celei dintâi”[4].

În ceea ce priveşte concubinajul, hotărârea‑pilot trebuie a fi considerată cea pronunţată în cauza Kroon c. Olandei. Prin această hotărâre din anul din 1994, Curtea a decis că interdicţia, instituită de legea naţională, femeii căsătorite de a tăgădui paternitatea soţului este contrară prevederilor art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, articol care reglementează dreptul la respectarea vieţii private şi de familie. Argumente pentru teza indicată anterior se regăsesc în considerentele hotărârii, în care se arată că este mai demnă de protecţie familia de fapt existentă

[1] Pentru definirea noţiunii de domiciliu, o. unguReanu, C. munteanu, Drept civil. Persoanele în reglementarea noului Cod civil, Ed. Hamangiu, 2013, p. 221.

[2] T. Bodoaşcă, Contribuţii la definirea..., p. 123‑143[3] Art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,

ratificată de România prin Legea nr. 30/1994 (M. Of. nr. 135 din 31 mai 1994), prevede că:„1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului

său şi a corespondenţei sale. 2. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în

măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într‑o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora”.

[4] Prin această hotărâre a fost condamnată Belgia, stat care limita drepturile succesorale ale unui copil natural. Această hotărâre poate fi considerată hotărârea‑pilot, respectiv hotărârea care a marcat extinderea noţiunii de „familie” în practica Curţii Europene.

I. Familia 5

între mamă, concubin şi copiii lor pe care îi cresc şi îngrijesc împreună, decât familia de drept, născută din căsătorie, dar care în fapt nu mai există, dintre mamă şi soţul său. În acelaşi sens, s‑a pronunţat Curtea Constituţională a României în anul 2017[1] când a inclus în noţiunea de membru de familie şi concubinii, tendinţă existentă deja în legislaţia penală potrivit dispoziţiilor art. 177 alin. (1) lit. b) NCP.

Limba română modernă consacră noţiunii de familie un sens restrâns, definind‑o ca formă socială de bază, întemeiată pe căsătorie şi care constă din soţ, soţie şi din descendenţii acestora, şi un sens larg, conform căruia familia reprezintă totalitatea persoanelor care se trag dintr‑un strămoş comun; neam, descendenţă[2].

6. În ceea ce ne priveşte, considerăm că legislaţia şi jurisprudenţa română ar trebui să consacre sensul extins al noţiunii de familie, aşa cum acesta se desprinde din hotărârile C.E.D.O., întrucât jurisprudenţa instanţelor europene constituie izvoare ale dreptului intern.

Concluzionând, considerăm că familia poate fi definită ca un grup restrâns de persoane legate prin căsătorie, rudenie, afinitate sau fără nicio legătură juridică şi care trăiesc efectiv împreună[3].

[1] Decizia nr. 562 din 19.09.2017 prin care s‑a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s‑a constatat că dispoziţiile art. 117 alin. (1) lit. (a) şi (b) NCPP care exclud de la dreptul de a refuza să fie audiate ca martor persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare celor dintre soţi sunt neconstituţionale.

[2] DEX, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996, p. 366.[3] În acelaşi sens, că familia poate fi întemeiată pe simple legături de fapt, a se vedea,

m. avRam, Drept civil. Familia, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2016, p. 6. Într‑o altă lucrare s‑a arătat că, faptul că legiuitorul român nu a definit riguros familia nici în noul Cod civil este urmarea dificultăţii acestui demers, dificultate care a făcut ca şi Convenţia europeană a drepturilor omului să nu ofere o definiţie a noţiunii de familie şi nici să nu manifeste o protecţie privilegiată pentru un anume grup familial rezultat din căsătorie sau de altă natură, ci să prefere a da sintagmei „viaţă familială” sensul de „raporturi între indivizi”. Aceeaşi autoare arată că „familia, în sine, nu posedă personalitate – în înţeles juridic, nu este, ea însăşi, subiect de drept”. „Căsătoria şi filiaţia sunt, aşadar, sursa şi axele familiei”, e. FloRian, Dreptul familiei, ed. a 5‑a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2016, p. 1‑2.

Capitolul al II‑lea. Dreptul familiei

§1. Noţiune

7. Dreptul familiei este ramura sistemului de drept care cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementează relaţiile de familie şi cele asimilate acestora, indiferent de caracterul patrimonial sau nepatrimonial.

Această ramură de drept este într‑o strânsă legătură cu morala, multe dintre principiile sale fiind o preluare a regulilor morale[1].

Dreptul familiei este o ramură de drept privat, chiar dacă modernizarea societăţii a dus la creşterea numărului de situaţii şi modalităţi de intervenţie a statului asupra familiei, ceea ce pare a‑l împinge spre dreptul public. Totuşi, în pofida acestei evoluţii şi a tendinţei de a considera că familia este subordonată interesului social general, credem că dreptul familiei aparţine dreptului privat şi că acest caracter este de esenţa sa, întrucât relaţiile reglementate sunt între particulari, iar interesele ocrotite sunt personale.

În vechiul Cod civil, relaţiile de familiei erau cuprinse în Cartea I, intitulată „Despre persoane”, aşa cum ele se regăsesc şi în Codul civil francez. Doctrina vremii a considerat că raporturile de familie îşi găsesc locul în mod firesc în Codul civil, întrucât căsătoria este un acord de voinţe ce produce obligaţii care îi atribuie caracter contractual şi, în plus, „căsătoria este un contract care interesează mai mult persoanele decât bunurile, a cărui importanţă întrece chiar interesele soţilor şi se întinde la societatea întreagă şi despre care s‑a zis că este întotdeauna parte în toate căsătoriile, cu toate că ele sunt contractate între particulari”[2].

Prin adoptarea Codului familiei din 1954, relaţiile de familie au fost scoase complet din Codul civil, consacrându‑se autonomia dreptului familiei, deşi s‑a admis constant că interferenţele dreptului familiei cu dreptul civil sunt atât de numeroase, încât este de neconceput un drept al familiei fără suportul dreptului civil[3].

Adoptarea Codului familiei a marcat individualizarea şi delimitarea relaţiilor de dreptul familiei de cele civile, însă scoaterea lor din Codul civil a fost nefirească şi făcută pentru a promova o legislaţie de tip sovietic[4], ca urmare, reintroducerea lor

[1] Despre normele dreptul familiei s‑a spus că „atunci când intervin (…) s‑au dovedit a fi relativ rigide, inflexibile, tehnice şi imprevizibile, în raport cu aşteptările comune ale oamenilor. Este un paradox, o capcană a dreptului familiei care, în pofida aparenţelor, nu este întotdeauna «familiar»” (s.n.), m. avRam, Dreptul familiei…, op. cit., p. 1.

[2] a. Colin, H. Capitant, Curs elementar de drept civil francez, traducere de V.G. cădere, i. miloaie, Ed. Monitorul Oficial şi Imprimeria Statului, Bucureşti, 1940, p. 141. De altfel, aceiaşi autori au subliniat că dreptul privat este numit drept civil în special atunci când reglementează raporturile de familie şi cele patrimoniale care se formează între indivizi priviţi în calitatea lor de membrii ai cetăţii, de unde provine şi atributul civil (idem, p. 9).

[3] e. FloRian, Dreptul familiei, ed. a 4‑a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011, p. 6.[4] V.d. ZlăTescu, Consideraţii în legătură cu instituţia prescripţiei, în Dreptul nr. 2/1999,

p. 15.

II. Dreptul familiei 7

în noul Cod civil reprezintă o reîntoarcere la tradiţia noastră juridică[1] şi o acceptare a realităţii că cele două ramuri sunt interdependente, au un obiect de reglementare înrudit şi aceeaşi metodă de reglementare, cea a egalităţii părţilor[2]. În plus, prin noul Cod civil s‑a urmărit ca dispoziţiile legale în această materie să fie compatibilizate cu cerinţele unor acte normative internaţionale din domeniul drepturilor omului[3], cum sunt Declaraţia universală a drepturilor omului, Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale, Convenţia cu privire la drepturile copilului, Convenţia ONU privind consimţământul la căsătorie, vârsta minimă pentru căsătorie şi înregistrarea căsătoriilor, Convenţia europeană în materia adopţiei de copii.

Deşi dreptul familiei este pe deplin conturat ca ramură distinctă a sistemului nostru juridic, includerea reglementării în actul normativ unic referitor la raporturile juridice de drept privat este salutară, pentru că va elimina necorelările şi formulările redundante existente în reglementarea anterioară. Această asimilare a legislaţiei nu va însemna sfârşitul dreptului familiei ca ramură de drept, ci va facilita o reglementare unitară a familiei în sânul dreptului civil.

8. Ceea ce distinge dreptul familiei de alte ramuri de drept este:a) Metoda de reglementare, care este în principal metoda egalităţii în drepturi

a părţilor, specifică dreptului privat. De asemenea, regăsim şi metode specifice de reglementare:

– metoda subordonării drepturilor persoanelor care ocrotesc interesului persoanelor ocrotite[4], ce guvernează relaţiile dintre părinţi şi copii şi alte relaţii de ocrotire;

– metoda „statut legal”, potrivit căreia normele juridice au un caracter imperativ. În raporturile juridice supuse unei astfel de reglementări, părţile au libertatea de a încheia sau nu actul juridic respectiv, dar după încheierea lui trebuie să se supună regimului instituit de lege (o astfel de reglementare întâlnim în cazul căsătoriei sau al adopţiei).

b) Obiectul de reglementare al dreptului familiei include relaţiile sociale ocrotite prin normele acestei ramuri, respectiv:

– relaţiile de căsătorie, dreptul familiei prevăzând reguli referitoare la încheierea, desfiinţarea şi desfacerea căsătoriei, precum şi raporturile personale şi patrimoniale dintre soţi;

– raporturile rezultate din rudenie. Rudenia este de două feluri: de sânge şi civilă, rezultată din adopţie. Toate relaţiile dintre aceste persoane constituie obiect de studiu al dreptului familiei.

[1] „Includerea normelor care regelementează relaţiile de familie în Codul civil este o benefică întoarcere la tradiţie, dar şi o provocare pentru viitor prin noutăţile care au fost incluse în această materie”, v. StoiCa, Despre Noul Cod civil, ordinea întemeiată pe libertate şi frumuseţea valorilor, interviu în P.R. nr. 11/2013, p. 19.

[2] p. peRJu, Consideraţii generale asupra noului Cod civil (Titlul preliminar, Persoane, Familie, Bunuri), în Dreptul nr. 9/2009, p. 23.

[3] T. Bodoaşcă, Examen de ansamblu şi observaţii critice privind familia şi căsătoria în reglementarea noului Cod civil, în Dreptul nr. 11/2009, p. 13.

[4] A se vedea i. albu, Dreptul familiei, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975, p. 33; al. baCaCi, v.C. DumitRaCHe, C.C. Hageanu, Dreptul familiei, ed. a 7‑a, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2012, p. 6.

8 Dreptul familiei şi actele de stare civilă

– relaţiile privitoare la autoritatea părintească, ce se referă la totalitatea drepturilor şi a obligaţiilor pe care părinţii le au pentru realizarea intereselor personale şi patrimoniale ale copiilor, precum şi cele relative la creşterea şi educarea lor;

– alte relaţii asimilate celor de familie, care formează obiect de reglementare al dreptului familiei. De altfel, am arătat deja că noţiunea de familie poate include, în anumite condiţii, cuplurile necăsătorite, persoanele între care există un raport de ocrotire etc. În această categorie se includ: obligaţia de întreţinere între foştii soţi, raporturile care se nasc în legătură cu plasamentul, concubinajul etc.

§2. Izvoarele dreptului familiei

9. a) Normele dreptului european constituie izvorul primordial, iar dintre acestea trebuie să indicăm Convenţia europeană a drepturilor omului şi jurisprudenţa Curţii Europene în această materie, care sunt obligatorii pentru instanţele române.

b) Constituţia României constituie izvor fundamental al dreptului familiei, întrucât cuprinde o parte dintre principiile acestei ramuri de drept, cum sunt principiul egalităţii femeii cu bărbatul, al ocrotirii de către stat a căsătoriei şi a familiei, precum şi al intereselor mamei şi ale minorilor.

c) Codul civil[1] constituie izvorul organic principal al dreptului familiei. Structura acestuia, în linii mari, a fost prezentată atunci când s‑a abordat problema obiectului de reglementare a dreptului familiei, aşa încât se mai impune doar precizarea că acest act normativ a fost pus în aplicare la data de 1 octombrie 2011 (prin Legea nr. 71/2011).

d) Alte acte normative ce cuprind dispoziţii cu privire la relaţiile de familie sunt[2]:– Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată;– Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului;– Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, republicată.

§3. Principiile generale ale familiei şi ale căsătoriei

10. Din analiza Titlului I al Cărţii intitulate „Despre familie” din Codul civil putem desprinde principiile care guvernează familia, căsătoria, principii care trebuie să fundamenteze orice act normativ sau administrativ şi orice decizie judiciară referitoare la aceasta.

În ordinea în care sunt prevăzute de textele legale, aceste principii sunt:– principiul căsătoriei liber consimţite între soţi [art. 258 alin. (1) şi art. 259

alin. (1)];– principiul egalităţii în drepturi a soţilor [art. 258 alin. (1)];

[1] Codul familiei a fost abrogat după intrarea în vigoare a noului Cod civil, care include prevederi cuprinse până atunci în: Codul familiei; Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei şi a decretului privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice (Decretul nr. 31/1954); Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă; Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului; Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei.

[2] Toate actele normative indicate în această secţiune au fost modificate la data intrării în vigoare a noului Cod civil.

II. Dreptul familiei 9

– principiul ocrotirii familiei de către societate şi stat prin măsuri economice şi sociale [art. 258 alin. (2) şi (3)];

– principiul monogamiei [art. 258 alin. (4) şi art. 259 alin. (1)];– principiul interzicerii căsătoriilor între persoane de acelaşi sex [art. 258 alin. (4)

şi art. 259 alin. (1) şi (2)];– principiul încheierii căsătoriei în scopul întemeierii unei familii şi dreptul de a se

căsători [art. 259 alin. (2)];– principiul caracterului laic al căsătoriei sau caracterul subsecvent al căsătoriei

religioase [art. 259 alin. (3)];– principiul solemnităţii căsătoriei [art. 259 alin. (4)];– principiul egalităţii în drepturi a copiilor din afara căsătoriei cu cei din căsătorie

(art. 260);– principiul interesului superior al copilului [consacrat expres în art. 263 şi reluat

în art. 258 alin. (1), art. 261, art. 262 şi art. 264].

11. Principiul căsătoriei liber consimţite între soţi [art. 258 alin. (1) şi art. 259 alin. (1) NCC] este unul dintre principiile constituţionale ale dreptului familiei, ceea ce subliniază importanţa pe care statul o acordă acestei instituţii. Articolul 48 alin. (1) din Constituţie prevede că „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi (...)”, iar ideea liberului consimţământ se regăseşte şi în actele internaţionale privind drepturile omului care consacră acest element fundamental al familiei şi căsătoriei [Declaraţia universală a drepturilor omului în art. 25 şi art. 26, Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice în art. 23 alin. (3), Pactul internaţional privind drepturile economice, sociale şi culturale în art. 10 alin. (1) şi Convenţia ONU privitoare la consimţământul la căsătorie, vârsta minimă a căsătoriei şi înregistrarea căsătoriei adoptată la 7 noiembrie 1962[1]].

Încheierea căsătoriei prin exprimarea liberă a consimţământului viitorilor soţi reprezintă o aplicare specifică a condiţiilor generale de încheiere a actelor juridice, întrucât căsătoria este, fără dubiu, un act juridic. Articolul 1169 NCC consacră libertatea de a contracta, iar art. 1179 NCC prevede că o condiţie esenţială pentru validitatea contractului este consimţământul valabil al părţilor. Ca urmare, şi în cazul căsătoriei, lipsa materială sau psihică a consimţământului ori vicierea consimţământului unuia dintre soţi duce la desfiinţarea căsătoriei.

Libertatea încheierii căsătoriei reprezintă mai mult decât libertatea de a contracta, fiind indestructibil legată de drepturile persoanei umane, iar necesitatea consacrării exprese a acesteia îşi are originea în istorie, pentru că mult timp încheierea căsătoriei a reprezentat o afacere de familie, consimţământul părinţilor fiind considerat mai important sau cel puţin la fel de important ca şi cel al soţilor.

În reglementarea actuală, soţii sunt cei care trebuie să consimtă la încheierea căsătoriei în mod liber, iar dacă viitorii soţi sunt minori, căsătoria trebuie încuviinţată de părinţii acestora.

Exprimarea liberă a consimţământului la căsătorie are legătură şi cu scopul căsătoriei, care este întemeierea unei familii. Căsătoria trebuie să se încheie numai dacă are la bază respectul şi afecţiunea reciprocă între soţi, în caz contrar nu va rezulta o familie, iar căsătoria va fi lovită de nulitate absolută, fiind fictivă.

[1] Ratificată de România prin Legea nr. 116/1992 (M. Of. nr. 330 din 24 decembrie 1992).