Test nr.2

1. Procedura legislativă specială de luare a deciziilor în cadrul Uniunii Europene: 1.1.Identificaţia instituţiile UE implicate şi rolul acestora;Initiativa legislativa este rezervata Comisiei, dar pot avea aceasta initiativa si alte institutii, daca Tratatele prevad astfel(grup de state membre, la solicitarea CEJ,etc).Adoptarea legilor este facuta de PE cuparticiparea Consiliului, sau de Consiliu cu participarea PE.

1.2. Analizaţi particularităţile Procedurii legislative speciale şi a variaţiilor acesteia (consultare şi aprobare)

In conformitate cu articolul 289 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), consultarea este o procedură legislativă specială prin care Parlamentului i se solicită avizul cu privire la legislaţia propusă, înainte ca aceasta să fie adoptată de Consiliu. Această procedură se aplică în prezent într-un număr limitat de domenii legislative, cum ar fi derogările de pe piaţa internă şi dreptul concurenţei. Parlamentul European poate aproba sau respinge o propunere legislativă, sau poate propune amendamente la aceasta.În cazurile în care se aplică consultarea, Consiliul consultă Parlamentul înainte de a adopta o decizie privind propunerea Comisiei şi se asigură că avizul acestuia este luat în considerare. Consiliul nu are obligaţia legală de a se conforma avizului Parlamentului, însă, în conformitate cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie, nu trebuie să adopte o decizie în lipsa acestuia.

În anumite domenii legislative, Parlamentului European i se solicită să îşi dea aprobarea, ca procedură legislativă specială în conformitate cu articolul 289 alineatul (2) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE). Procedura de aprobare conferă Parlamentului drept de veto. Astfel, Parlamentul are rolul de a aproba sau de a respinge propunerea legislativă fără alte amendamente, iar Consiliul nu poate ignora avizul Parlamentului. Cunoscută anterior sub denumirea de „procedură de aviz conform”, aceasta a fost introdusă în 1986 de Actul Unic European în două domenii: acordurile de asociere şi acordurile de aderare la Uniunea Europeană. Domeniul de aplicare al procedurii a fost extins prin toate modificările ulterioare ale tratatelor. Ca procedură legislativă, aceasta trebuie utilizată şi în cazul adoptării de noi acte legislative în domeniul combaterii discriminării; procedura acordă în prezent Parlamentului European drept de veto. Parlamentul European îşi dă aprobarea în legătură cu un proiect de act înaintat de Consiliu. El poate aproba sau respinge actul adoptat de Consiliu. Parlamentul îşi dă sau nu aprobarea. În cadrul acestei proceduri, Parlamentul nu poate depune amendamente la textul propus de Consiliu.În cazul în care este necesară aprobarea Parlamentului pentru un act legislativ propus sau un acord internaţional preconizat, comisia competentă poate decide, în vederea încheierii cu succes a procedurii, să prezinte un raport interimar privind propunerea Parlamentului, care să cuprindă o propunere de rezoluţie cu recomandări de modificare sau de punere în aplicare a actului propus.

1.3. Evaluaţi sub aspect comparativ particularităţile procedurii legislative ordinare şi procedurii legislative speciale

În cazurile specifice prevăzute în tratate, adoptarea unui regulament, a unei directive sau a unei decizii de către Parlamentul European cu participarea Consiliului sau de către Consiliu cu participarea Parlamentului European constituie o procedură legislativă specială.PLS se deosebeste de cea ordinara prin aceea ca lipseste necesitatea adoptarii actului comun(de regula o institutie adopta actul)in colaboare sau consultare celelalte institutii ori prin aprobare.

Procedura legislativă ordinară înlocuieşte procedura anterioară de codecizie. Consiliul şi Parlamentul sunt situate pe picior de egalitate. Cele două instituţii adoptă actele legislative fie în primă lectură, fie în a doua lectură. Dacă în urma celei de a doua lecturi cele două instituţii nu au ajuns încă la un acord, se convoacă un comitet de conciliere.În plus, regula de vot în cadrul procedurii legislative ordinare este majoritatea calificată. Pentru a facilita adoptarea deciziilor şi pentru a consolida eficacitatea procedurii, Tratatul de la Lisabona a redefinit majoritatea calificată.

Procedurile legislative speciale înlocuiesc procedurile anterioare de consultare, de cooperare şi de aviz conform. În cadrul procedurilor legislative speciale, Consiliul UE este, în practică, singurul legiuitor. Parlamentul European doar participă la această procedură. Rolul său se limitează astfel la consultare sau la aprobare, după caz.Spre deosebire de procedura legislativă ordinară, Tratatul privind funcţionarea UE nu descrie în mod precis procedurile legislative speciale. Modalităţile de punere în practică a acestora sunt definite de la caz la caz, prin articolele din Tratatul privind UE şi din Tratatul privind funcţionarea UE care prevăd aplicarea lor.

2. Comitetul Regiunilor – organ consultativ al UE: 2.1. Expuneţi natura juridică a Comitetului Regiunilor

Comitetul Regiunilor este un organism consultativ care reprezintă autorităţile locale şi regionale din Uniunea Europeană.

Comitetul Regiunilor este format din reprezentanți ai colectivităților regionale și locale care sunt fie titularii unui mandat electoral în cadrul unei autorități regionale sau locale, fie răspund din punct de vedere politic în fața unei adunări alese. Rolul Comitetului Regiunilor este de a face cunoscute punctele de vedere locale şi regionale cu privire la legislaţia UE. În acest sens, Comitetul emite rapoarte sau „avize” pe marginea propunerilor Comisiei. Comisia, Consiliul şi Parlamentul trebuie să consulte Comitetul Regiunilor înainte de luarea unor decizii în domenii care privesc administraţia locală şi regională (de ex. ocuparea forţei de muncă, mediul, educaţia, sănătatea publică).

2.2. Analizaţi procedura de numire, organizare şi funcţionare a Comitetului Regiunilor;Numărul de membri ai Comitetului Regiunilor nu poate depăși 350. Consiliul, hotărând în unanimitate, la propunerea Comisiei, adoptă o decizie care stabilește componența Comitetului. Membrii Comitetului, precum și un număr egal de supleanți se numesc pentru o perioadă de cinci ani. Mandatul acestora poate fi reînnoit. Consiliul adoptă lista membrilor și a supleanților stabilită în conformitate cu propunerile fiecărui stat membru. Aceștia nu pot fi în același timp și membri ai Parlamentului European. Comitetul Regiunilor își desemnează dintre membrii săi președintele și biroul, pentru un mandat de doi ani și jumătate. Comitetul este convocat de președinte, la cererea Parlamentului European, a Consiliului sau a Comisiei. Acesta se poate întruni și din proprie inițiativă. Comitetul își organizează lucrările cu ajutorul a șase comisii de specialitate, alcătuite din membri CR, care examinează în detaliu propunerile legislative în legătură cu care este consultat Comitetul și elaborează un proiect de aviz, în care CR subliniază elementele din propunerile Comisie Europene cu care este de acord și elementele care necesită modificări. Proiectul de aviz este apoi dezbătut în cadrul uneia dintre cele cinci sesiuni plenare anuale ale CR. Dacă majoritatea îl aprobă, proiectul este adoptat și devine aviz al Comitetului Regiunilor, care se transmite apoi Comisiei, Parlamentului și Consiliului.CR adoptă și rezoluții cu privire la chestiuni politice de actualitate. Biroul poate fi considerat forţa conducătoare a CoR, având sarcina de a elabora programul politic al Comitetului la începutul fiecărui mandat, de a controla punerea sa în aplicare şi de a asigura coordonarea generală a lucrărilor sesiunilor plenare şi ale comisiilor.

De regulă, Biroul are şapte şedinţe pe an: una înaintea fiecărei sesiuni plenare şi două şedinţe extraordinare, organizate fiecare în statul membru care deţine preşedinţia Consiliului.

Ca forţă conducătoare a CoR, Biroul trebuie să reflecte pluralismul – în special cel politic – din cadrul Comitetului. Prin urmare, componenţa Biroului este următoarea:

preşedintele, prim-vicepreşedintele,

27 de alţi vicepreşedinţi (câte unul pentru fiecare stat membru), 27 de alţi membri, preşedinţii grupurilor politice.

2.3. Estimaţi rolul Comitetului Regiunilor în procesul de luare a deciziilor în cadrul UE.

Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona conferă CR un rol consolidat de-a lungul procesului legislativ. Noul tratat impune Comisiei Europene să consulte, încă din faza prelegislativă, autoritățile locale și regionale, precum și asociațiile acestora de pe teritoriul Uniunii Europene. CoR, care reprezintă vocea autorităților locale și regionale la nivelul UE, intervine într-un mod cât se poate de activ încă din această fază preliminară.

După prezentarea propunerii legislative de către Comisie, consultarea CR este din nou obligatorie dacă propunerea privește unul din numeroasele domenii strategice cu impact direct asupra autorităților locale și regionale. Tratatul de la Maastricht a stabilit cinci astfel de domenii: coeziunea economică și socială, rețelele transeuropene de infrastructură, sănătatea, educația și cultura. Tratatul de la Amsterdam a adăugat cinci noi domenii: politica privind ocuparea forței de muncă, politica socială, protecția mediului, formarea profesională și transportul. Tratatul de la Lisabona a extins și mai mult domeniul de acțiune a CoR, adăugând la lista domeniilor politice în care acesta trebuie consultat protecția civilă, schimbările climatice, energia și serviciile de interes general.

Cu toate acestea, rolul CR nu se încheie odată cu publicarea unui aviz privind o propunere a Comisiei. Pentru prima oară, în conformitate cu Tratamentul de la Lisabona, Parlamentul European are obligația de a consulta CR, ceea ce permite acestuia din urmă să formuleze observații cu privire la eventualele modificări ale deputaților europeni asupra unei propuneri legislative. De asemenea, CR are dreptul de a interpela Comisia, Parlamentul și Consiliul dacă aceste instituții nu iau în considerare punctul său de vedere și poate chiar solicita să fie consultat încă o dată, în cazul în care propunerea inițială suferă modificări substanțiale pe parcurs. În cazuri extreme, CR este de asemenea abilitat să introducă acțiune în fața Curții Europene de Justiție, în cazul în care consideră că nu a fost consultat în mod corespunzător de către Comisie, Parlament sau Consiliu.