INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR

Criterii generale de individualizare a pedepsei Circumstanţele atenuante şi circumstanţele agravante Individualizarea judiciară a executării pedepselor

Repere în încadrarea juridica afaptei1. Dispozitiile partii generale a Codului penal.2. Limitele de pedeapsa fixate în partea speciala.

Criterii generale de individualizare a pedepsei

Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului.

În doctrina, aceste stari, situatii sau împrejurari care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala sunt denumite cauze.În cadrul acestor cauze se face diferenta între stari si circumstante. Sunt considerate stari de agravare: starea de recidiva,

infractiunea continuata, concursul de infractiuni, iar stari de atenuare: tentativa si minoritatea faptuitorului.La stabilirea şi aplicarea pedepselor se va ţine seama de criteriile indicate în art. 74 alin. 1 din noul Cod penal, atât în

ceea ce priveşte persoana fizică cât şi pe cea juridică. Criteriile generale de individualizare a pedepsei sunt: a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea socială ocrotită; c) întinderea pagubei materiale produse; d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; (o „specializare” a infractorului)f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Atunci când pentru infracţiunea săvârşită legea prevede pedepse alternative, se va ţine seama de criteriile arătate şi pentru alegerea uneia dintre acestea (art. 74 alin. 2 noul Cod penal).

Circumstanţele atenuante şi circumstanţele agravante

Contribuie la realizarea gradului de pericol concret al infracţiunii, agravând sau atenuând răspunderea penală iniţială a infractorului. În doctrina juridică circumstanţele sunt clasificate în funcţie de mai multe criterii, dintre care amintim:

1. Având în vedere modul de stabilire a circumstanţelor, acestea sunt: legale şi judiciare. 2. După obiectul la care se referă (infracţiune sau infractor), circumstanţele pot fi reale sau personale. 3. Având în vedere efectul acestora, circumstanţele sunt atenuante şi agravante.Circumstanţele atenuante

Circumstanţele atenuante au legătură cu fapta ori cu infractorul şi relevă un pericol social mai scăzut al acestora. Circumstanţele atenuante sunt clasificate în circumstanţe legale şi cirumstanţe judiciare (art. 75 alin. 1 şi 2 din noul Cod penal).

Circumstanţele atenuante legale: a). săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea

persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă (scuza provocării); Pentru a se putea retine circumstanta provocarii, trebuie sa fie îndeplinite conditiile cumulative ale actului provocator si,

respectiv, a ripostei. Conditiile actului provocator: actul provocator sa constea într-o violenta, o atingeregrava a demnitatii persoanei sau o alta actiune ilicitagrava;actul provocator poate fi comis cu orice forma devinovatie, dar trebuie sa fie perceput ca fiindintentionat de catre persoana care riposteaza (de exemplu, faptul ca în autobuzul aglomerat o persoanacade peste alta – se va putea retine actul provocator daca aceasta din urma persoana crede ca prima a actionat cu intentie); actul provocator sa determine o stare de puternica tulburare; aprecierea acestei conditii se face in concreto, în fiecare caz instanta apreciind daca acea persoana a fost sau nu în stare de tulburare; actul provocator sa nu fi fost determinat de catre cel care a comis fapta în stare de provocare.Conditiile ripostei trebuie sa fie concomitenta sau posterioara actului de provocare;

sa fie intentionata;sa fie determinata de actul provocator, adica sa existe o cauzalitate psihica între actul provocator si riposta;sa se îndrepte împotriva provocatorului.

b). depăşirea limitelor legitimei apărări; conditiile:savârsirea faptei sa constea într-o aparare în fata unui atac material, direct, imediat, injust si care sa puna în pericol persoana sau drepturile ei;fapta infractorului sa constea într-o aparare disproportionata (exces de aparare intensiv);excesul de aparare sa nu se datoreze starii de tulburare sau temere în care s-a aflat infractorul (caz în care neamafla în prezenta excesului neimputabil, prevazut laart. 26 N.C.p.)

c). depăşirea limitelor stării de necesitate; conditii:fapta trebuie sa constea într-o actiune de salvare în fata unui pericol iminent si care nu putea fi înlaturat altfel;urmarea cauzata de actiunea de salvare sa fie vadit disproportionata fata de urmarea pe care ar genera-o pericolul;faptuitorul sa- si fi dat seama ca exista aceasta disproportie.

d). acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracţiune, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, dacă făptuitorul nu a mai beneficiat de această circumstanţă într-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei.Circumstanţa de la lit. d nu se aplică în cazul infracţiunilor expres arătate în art. 75 alin. 1 lit. d. din noul Cod penal.

Circumstanţele atenuante judiciare sunt reglementate în art. 75 alin. 2 Cod penal. Pot constituii circumstanţe atenuante următoarele împrejurări:

a) eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii; b) împrejurări legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea infracţiunii sau periculozitatea infractorului.

(conduita buna pâna la comiterea faptei, situatia familiala etc.).Existenţa circumstanţelor atenuante produce efecte asupra pedepsei principale. Astfel, limitele speciale ale pedepsei

prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc cu o treime. Atunci când pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă, în cazul reţinerii circumstanţelor atenuante se aplică

pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani. Indiferent de numărul circumstanţelor atenuante reţinute reducerea limitelor speciale ale pedepsei, ca efect al

acestora, se face o singură dată.Astfel, în cazul circumstantelor atenuante legale, odataverificate conditiile lor de existenta, retinerea lor este obligatorie

pentru instanta. În schimb, în cazul circumstantelor atenuantejudiciare, retinerea lor este, întotdeauna, facultativa pentru instanta.

Odata retinute circumstantele – indiferent ca sunt legale sau judiciare – produc acelasi efect, obligatoriu de atenuare, asa cum vom vedea în continuare.

Reglementarea efectelor circumstantelor atenuante în noul Cod penal1. Efectele în cazul detentiunii pe viata: potrivit art. 76 N.C.p., atunci când exista circumstante atenuante în cazul unei

pedepse cu detentiunea pe viata, instanta este obligata sa înlocuiasca aceasta pedeapsa cu pedeapsa închisorii cuprinsa între 10 si 20 de ani

2. Efectele asupra pedepsei închisorii. art. 76 N.C.p. prevede doar o reducere cu o treime a limitelor legale ale pedepsei.Spre exemplu, daca în cazul unei fapte sanctionate cu închisoarea de la 10 la 20 de ani se retine o circumstantaatenuanta, limitele pedepsei aplicabile vor fi: -3 – 10 ani

3. Efectele asupra pedepsei cu amenda. N.C.p. prevede doar o reducere cu o treime a limitelor legale ale amenzii, spre deosebire de art. 76 C.p., care prevedea o coborâre obligatorie a pedepsei sub minimul special.

În cazul noului Cod penal, în conditiile aplicarii sistemului zilelor-amenda, reducerea va opera doar asupra numarului de zileamenda, nu si asupra sumei corespunzatoare unei zile-amenda.

Circumstanţele agravante Sunt reglementate în art. 77 din noul Cod penal potrivit căruia următoarele împrejurări constituie circumstanţe agravante:

a) Săvârşirea faptei de trei sau de mai multe persoane împreună; b) Săvârşirea infracţiunii prin cruzimi sau supunerea victimei la tratamente degradante;

Presupune o ferocitate din partea infractorului, o salbaticie în comiterea faptei, prin care se cauzeaza victimei suferinte inutile pe o perioada îndelungata de timp si determina un sentiment de oroare altor persoane.

c) săvârşirea infracţiunii prin metode sau mijloace de natură să pună în pericol alte peroane sau bunuri; d) săvârşirea infracţiunii de către un infractor major, dacă aceasta a fost comisă împreună cu un minor; e) Săvârşirea infracţiunii profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorată vârstei, stării de

sănătate, infirmităţii sau altor cauze; (starea de somn)

f) Săvârşirea infracţiunii în stare de intoxicaţie voluntară cu alcool sau cu alte substanţe psihoactive, când a fost provocată în vederea comiterii infracţiunii;

g) săvârşirea infracţiuni de către o persoană care a profitat de situaţia prilejuită de o calamitate, de starea de asediu sau de starea de urgenţă;

h) Săvârşirea infracţiunii pentru motive de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, convingeri, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA ori pentru alte împrejurări de acelaşi fel, considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorităţii unei persoane în raport cu celelalte

Efectele circumstanţelor agravante sunt arătate în cuprinul art. 78 din noul Cod penal. În cazul în care există circumstanţe agravante, se poate aplica o pedeapsă până la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor până la 2 ani, care nu poate depăşi o treime din acest maxim, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul special. Şi în cazul existenţei circumstanţelor agravante majorarea limitelor speciale ale pedepsei se face o singură dată, indiferent de numărul circumstanţelor agravante reţinute.

Concursul între cauze de atenuare sau de agravare În ipozeza unui astfel de concurs se vor aplica dispoziţiile art. 79 din noul Cod penal. Astfel, atunci când în cazul aceleiaşi infracţiuni sunt incidente două sau mai multe dispoziţii care au ca efect reducerea

pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor privitoare la tentativă, circumstanţe atenuante şi cazuri speciale de reducere a pedepsei, în această ordine (alin. 1 art. 79).

Dacă sunt incidente două sau mai multe dispoziţii care au ca efect agravarea răspunderii penale, pedeapsa se stabileşte prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor privitoare la circumstanţe agravante, infracţiune continuată, concurs sau recidivă (alin. 1 art. 79).

Când în cazul aceleiaşi infracţiuni sunt incidente una sau mai multe cauze de reducere a pedepsei şi una sau mai multe cauze de majorare a pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc conform alin. (1), după care limitele de pedeapsă rezultate se majorează conform alin. (2).

Individualizarea judiciară a executării pedepselor

Aspecte generale Instanţa poate dispune motivat ca pedeapsa închisorii să fie executată într-un loc de deţinere ori să dispună renunţarea la

aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Renunţarea la aplicarea pedepseiAceastă reglementare oferă judecătorului posibilitatea nesancţionării unor infracţiuni de gravitate redusă, dacă sunt

îndeplinte condiţiile prevăzute de lege. Acestea sunt arătate în art. 80 din noul Cod penal şi privesc atât infracţiunea cât şi infractorul.

Condiţiile cu privire la infracţiune sunt: infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura şi întinderea urmărilor produse, mijloacele

folosite, modul şi împrejurările în care a fost comisă, motivul şi scopul urmărit;

pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită să fie amenda sau închisoarea de cel mult 5 ani. În caz de concurs de infracţiuni, renunţarea la aplicarea pedepsei se poate dispune dacă pentru fiecare infracţiune concurentă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege în art. 80 alin. 1 şi 2.

Condiţiile cu privire la infractor sunt: în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta

pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia;

infractorul să nu mai suferit anterior o condamnare, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) şi lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

faţă de acelaşi infractor să nu se mai fi dispus renunţarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracţiunii pentru care este judecat;

infractorul să nu se fi sustras de la urmărire penală ori judecată sau să nu fi încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor.

Efectele renunţării la aplicarea pedepsei În conformitate cu dispoziţiile art. 81 din noul Cod penal atunci când dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, instanţa

aplică infractorului un avertisment. Acesta constă în prezentarea motivelor de fapt care au determinat renunţarea la aplicarea pedepsei şi atenţionarea

infractorului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni. În caz de concurs de infracţiuni se va aplica un singur avertisment. Infracţiunea pentru care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei nu atrage, potrivit art. 82 alin. 1 din noul cod,

decăderi, interdicţii sau incapacităţi. Totodată, dispunerea de către instanţă a renunţării la aplicarea pedeapsei nu produce efecte asupra executării măsurilor de

siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărârea pronunţată. Renunţarea la aplicarea pedepsei se anulează în condiţiile stipulate de alin. 3 al art. 82 din noul Cod penal.

Amânarea aplicării pedepsei Poate fi dispusă motivat de către instanţa de judecată dacă sunt întrunite condiţiile stipulate în art. 83 din noul Cod penal,

condiţii care privesc atât infracţiunea cât şi infractorul. Condiţii cu privire la infracţiune: a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani; b) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este mai mică de 7 ani. Condiţiile cu privire la infractor: a) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) şi

lit. b) sau a condamnărilor pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; b) infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii; c) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta

pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată;

d) infractorul să nu se fi sustras de la urmărire penală ori judecată sau să nu fi încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor.

Amânarea aplicării pedepsei se dispune pe o durată de 2 ani, numită termen de supraveghere. Termenul de supraveghere de 2 ani se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea

(art. 83 alin. 1 noul Cod penal). Potrivit art. 84 alin. 2 noul Cod penal pe durata termenului de supraveghere, persoana faţă de care s-a dispus amânarea

aplicării pedepsei trebuie să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile ce îi revin, în condiţiile stabilite de instanţă.

Măsurile de supraveghere pe care trebuie să le respecte şi obligaţiile a căror executare o poate impune sunt reglementate expres în art. 85 alin. 1 şi 2 din noul Cod.

Din formularea folosită de legiuitor reiese că dispunerea măsurilor de supraveghere este obligatorie şi priveşte totalitatea acestora (art. 85 alin. 1lit. a-e), în timp ce impunerea unor obligaţii este facultativă şi priveşte una sau mai multe din obligaţiile enumerate în art. 85 alin. 2 lit. a-j.

Supravegherea persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei se face de către serviciul de probaţiune.Efectele dispunerii amânării aplicării pedepsei Persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supusă niciunei

decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită, dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării şi nu s-a descoperit o cauză de anulare (art. 90 alin. 1).

Amânarea aplicării pedepsei închisorii atrage şi amânarea aplicării amenzii care însoţeşte pedeapsa închisorii în condiţiile art. 62 din noul Cod (art. 83 alin. 3 noul Cod penal).

Potrivit art. 90 alin. 2 din noul cod amânarea aplicării pedepsei nu produce efecte asupra executării măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărâre.

Amânarea aplicării pedepsei poate fi revocată fie obligatoriu (în condiţiile art. 88 alin. 1, 2 şi 3) fie facultativ (în condiţiile art. 88 alin. 4).

Anularea amânării aplicării pedepsei se dispune dacă sunt îndeplinite condiţiile stabilite de legiuitor în cuprinsul art. 89 din noul Cod penal.

Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere Se dispune motivat de către instanţa de judecată prin hotărârea de condamnare dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute

în art. 91 din noul Cod penal. Condiţiile suspendării sub supraveghere Condiţiile cu privire la infracţiune: a) pedeapsa aplicată, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani;b) pedeapsa aplicată să nu fie numai amenda; c) aplicarea pedepsei să nu fi fost iniţial amânată, iar ulterior amânarea să fi fost revocată. Condiţiile cu privire la infractor: a) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevăzute

în art. 42 sau a condamnărilor pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; b) infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii; c) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta

pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată;

d) infractorul să nu se fi sustras de la urmărire penală ori judecată sau să nu fi încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor.

Durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere constituie termen de supraveghere pentru condamnat şi este cuprinsă între 2 şi 4 ani, fără a putea fi însă mai mică decât durata pedepsei aplicate (art. 92 alin. 1 noul Cod penal).

Potrivit art. 92 alin. 3 noul Cod penal pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile ce îi revin (măsuri şi obligaţii reglementate în art. 93 din noul cod).

Efectele suspendării sub supraveghereDacă cel condamnat nu a săvârşit o nouă infracţiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a

dispus revocarea suspendării sau anularea acesteia pedepsa se consideră executată (art. 98 alin. 1 noul Cod penal). Suspendarea nu produce efecte asupra măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare

(art. 98 alin. 2 noul Cod penal). Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere poate fi, la rândul ei, obligatorie sau facultativă (art. 96 din

noul Cod penal). Instanţa poate dispune şi în acest caz anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru infracţiuni

săvârşite anterior (art. 97 din noul Cod penal).

Executarea pedepsei închisorii în penitenciar

În conformitate cu dispoziţiile art. 60 închisoarea constă în privarea de libertate pe durată determinată, cuprinsă între 15 zile şi 30 de ani.

Regimul de executare a pedepselor în regim de detenţie potrivit noului Cod penal este reglementat de Legea 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. În anumite condiţii prevăzute de lege instanţa poate dispune liberarea condiţionată.

Liberarea condiţionată Aceasta reprezintă o modalitate de individualizare a executării pedepsei închisorii constând în executarea pedepsei în

regim de libertate din momentul în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. Instanţa de judecată poate acorda, în mod facultativ, liberarea condiţionată a condamnatului, fiind obligatorie

prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberării condiţionate şi atenţionarea condamnatului asupra conduitei sale

viitoare şi a consecinţelor la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori dacă nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

Noul cod penal prevede condiţiile necesare pentru liberarea condiţionată în cazul detenţiunii pe viaţă (art. 99) şi în cazul pedepsei închisorii (art. 100).

Condiţiile liberării condiţionate din executarea detenţiunii pe viaţă: a) cel condamnat a executat efectiv 20 de ani de detenţiune; b) cel condamnat a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei; c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când

dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate.

În acest caz, de la data liberării condiţionate, condamnatul este supus unui termen de supraveghere de 10 ani.

Condiţiile liberării condiţionate din executarea pedepsei închisorii a) cel condamnat a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel

puţin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani. Potrivit dispoziţiilor art. 100 alin. 2 condamnatul care a împlinit 60 de ani poate fi liberat condiţionat după executarea efectivă a 1/2 din pedeapsă atunci când aceasta nu depăşeşte 10 ani şi a cel puţin 2/3 din pedeapsă când aceasta este mai mare de 10 ani.

b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis; c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când

dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate.

Efectele liberării condiţionate Efectul imediat constă în punerea în libertate a persoanei ce beneficiază de liberarea condiţionată.

Cel liberat condiţionat va fi considerat în continuare ca aflându-se în executarea pedepsei, dar fără privare de libertate. Efectul definitiv constă în considerarea pedepsei ca executată dacă cel condamnat nu a săvârşit o nouă infracţiune

descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea sau anularea liberării condiţionate (art. 106 noul Cod penal).

Dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 104 din noul Cod penal instanţa de judecată dispune revocarea liberării condiţionate iar dacă sunt îndeplinite cele din art. 105 dispune anularea liberării condiţionate.