www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

Drept Financiar an II sem 225.02.2008

BUGETUL PUBLIC NATIONAL

I. Principalele resure (venituri) cuprinse in bugetul public national sunt:

1. Veniturile bugetului de stat:

- Venituri fiscal (taxe si impozite)

- Venituri nefiscale

- Venituri din capital

- Incasari din rambursarea imprumuturilor

2. Veniturile bugetului asigurarilor sociale formate din contributiile angajatilor si ale

angajatorilor

3. Veniturile bugeturilor locale:

- Venituri fiscal si nefiscale

- Venituile provenite de la bugetul de stat

- Veniturile special provenite din fondurile special

II. Clasificarea cheltuielilor publice:

1. Cheltuieli cu serviciile publice si ordinea publica – ch presedentiei, legislativului,

executivului, alte insitutii publice

2. Cheltuieli de aparare – armata, participari straine cu trupele

3. Cheltuieli cu educatia – cheltuieli specific pentru scoli, universitati, institutii de

cercetare

4. Cheltuieli cu sanatatea – spitale, clinici, institute de cercetare

5. Cheltuieli cu securitatea sociala – asistenta sociala, protective sociala

6. Cheltuieli de natura economica (investitii) – infrastructura, sport, subventii pentru

export

7. Cheltuieli cu spatial de locuit

8. Cheltuieli pentru cultura

1

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

PRINCIPIILE BUGETARE

1. Principiul universalitatii bugetare = veniturile si cheltuielile publice sunt inscrise

in buget in forma lor bruta. Nici un venit bugetar si nici o cheltuiala nu se pot realize inafara

cadrului bugetar.

2. Principiul anualitatii = bugetul se intocmeste si se executa pe perioada unui an

calendaristic

3. Principiul unitatii bugetare = presupune inscrierea tuturor veniturilor si

cheltuielilor intr-un singur buget. Se da astfel posibilitatea Parlamentului, executivului si

Curtii de Conturi sa legifereze, execute si controleze veniturile si cheltuielile in modul cel mai

coherent cu putinta. Pe parcursul anului bugetar, in functie de necesitati, la propunerea

executivului, Parlamentul poate recurge la rectificari bugetare.

4. Principiul specializarii (realitatii bugetare) = veniturile bugetare vor fi inscrise in

bugetul public national potrivit surselor de provenienta iar cheltuielile publice vor respecta

clasificarea bugetara data de provenienta veniturilor. Respectarea specializarii bugetare

presupune utilizarea resurselor financiare potrivit destinatiilor pentru care au fost aprobate. Se

interzice transferul sumelor bugetare de la un ordonator la altul sau de la un capitol de

cheltuieli la altul. Orice exceptie de la aceasta regula se face numai cu acordul Ministerului

Finantelor.

5. Principiul unitatii monetare = toate operatiunile bugetare se realizeaza si se

exprima in moneda nationala.

6. Principiul publicitatii bugetare = presupune transparent atat in faza de elaborare

sau aprobare cat si publicarea legii bugetului in monitorul Oficial dupa aprobare.

7. Principiul echilibrului bugetar = urmareste acoperirea cheltuielilor cu veniturile

realizate. Echilibrul bugetar poate avea ca effect deficitul, egalitatea intre venituri si cheltuieli

sau excedentul bugetar.

8. Principiul neefectuarii veniturilor bugetare = odata incasate veniturile bugetare

se depersonalizeaza, isi pierd originea si sunt utilizate pentru efectuarea cheltuielilor cu

respectarea insa a principiului specializarii.

2

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

ELABORAREA SI ADOPTAREA BUGETULUI DE STAT (CALENDARUL

BUGETAR)

Responsabil pentru elaborarea bugetului public national este Guvernul prin Ministerul

Finantelor.

Exista un calendar prestabilit pentru toate etapele aferente bugetului public national:

a) pana la 31 martie Ministerul Finantelor elaboreaza o prognoza a indicatorilor

economici pentru anul bugetar urmator dar si una mai ampla pentru urmatorii 3 ani

b) pana la 1 mai tot Ministerul Finantelor prezinta Guvernului obiectivele politicilor

fiscal si bugetare pentru anul bugetar urmator

c) pana la 15 mai Guvernul aproba obiectivele si politicile bugetare si fiscal pentru

anul bugetar urmator

d) pana la 1 iunie Ministerul Finantelor solicia fiecarui ordonator principal de credit

limitele de cheltuieli ale ordonatorilor

e) pana la 15 iulie, ordonatorii principali de credite depun la Ministerul Finantelor

proiectele de buget ale institutiilor pe care le gestioneaza

f) - pana la 30 septembrie Ministerul Finantelor supune aprobarii Guvernului

proiectul de buget public national impreuna cu un raport amanduntit asupra indicatorilor

macro-economici pe anul urmator si urmatorii 3 ani.

- pana la 30 septembrie Ministerul Finantelor supune dezbaterii publice acest proiect de lege

g) pana la 15 octombrie Guvernul supune adoptare proiectul de buget catre Parlament

iar pan ape 28 decembrie Parlamentul are obligatia sa adopte sis a trimita spre publicare

Monitorului Oficial legea bugetara.

(Daca etapa g nu este gata, se va avea in vedere bugetul dina nul anterior pana la stabilirea

bugetului actual).

3

www.cartiaz.ro – Carti si articole online gratuite de la A la Z

EXECUTAREA SI INCHEIEREA EXECUTIEI BUGETULUI DE STAT

Executarea bugetului public national presupune realizarea (incasarea) veniturilor cat si

efectuarea cheltuielilor stabilite in legea bugetara. Responsabilitatea executiei bugetare revine

Guvernului si este realizata efectiv de Ministerul Finantelor.

Etapele parcurse pentru executarea bugetului:

(1) stabilirea bazei de impunere la care se vor aprecia sumele ce vor fi platite catre buget

(2) plata sau retinerea impozitelor si taxelor si a celorlalte contributii bugetare

(3) emiterea actelor fiscal ce dau dreptul statului sa perceapa impozitele

(4) incasarea efectiva a sumelor datorate de contribuabil

Incheierea executiei bugetare consta intr-un raport de activitate, intocit de guvern si supus

aprobarii Parlamentului pana la 1 iulie ale anului urmator celui in care s-a desfasurat bugetul.

Incheierea executiei bugetare este urmata de controlul executiei bugetare ce v-a fi efectuat de

Curtea de Conturi.

4

C3

Veniturile publice

Pentru realizarea obiectivelor social-economice de interes naţional statul utilizează fonduri care alcătuiesc veniturile publice. Veniturile publice cuprind în structura lor impozite, taxe, contribuţii, împrumuturi interne şi externe, obligaţiuni etc.

Veniturile publice se împart în două mari categorii

• Venituri ordinare

o Impozitele, taxele şi contribuţiile

• Venituri extraordinare

o Împrumuturile interne, externe şi obligaţiunile

Un rol predominant îl au impozitele. Impozitul reprezintă o contribuţie bănească,

obligatorie şi cu titlu nerambursabil datorată bugetului de stat de către persoanele fizice şi juridice pentru veniturile pe care le obţin din diverse surse.

Din definiţie rezultă cele două caracteristici principale ale impozitelor şi anume:

1. impozitul este o contribuţie bănească

2. impozitul are un titlu nerambursabil

Principalele impozite datorate de persoane fizice sau juridice

o impozitul pe profit

o impozitul pe venit

o impozitul pe veniturile microîntreprinderilor

o impozitele pe veniturile nerezidenţilor

o impozitele pe reprezentanţele firmelor străine deschise în România

Impozitul pe profit este datorat de

1. persoanele juridice române calculat asupra profitului impozabil obţinut din orice sursă

2. persoanele juridice străine cu sediu permanent calculat asupra profitului atribuibil acelui sediu

3. persoanele juridice şi fizice non-rezidente care desfăşoară o activitate în România într-o asociere fără personalitate juridică

4. persoane juridice străine care realizează venituri din proprietăţi imobiliare

5. persoane fizice rezidente asociate cu persoane juridice române pentru veniturile realizate atât în România cât şi în străinătate, din asocieri fără personalitate juridică

O specie aparte o reprezintă impozitul pe profit, atribuit persoanelor juridice sub formă de dividende. Dividendul se distribuie din profitul net prin scăderea din profitul brut a cheltuielilor deductibile fiscal. Impozitul pe dividende se stabileşte prin aplicarea unei cote de 10% asupra dividendului brut plătit către o persoană juridică română.

Impozitul pe venit se calculează pe veniturile obţinute de

1. persoanele fizice rezidente asupra tuturor veniturilor obţinute din orice sursă

2. persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activităţi prin sediul permanent

3. persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activităţi dependente pe teritoriul României.

Conform art. 41 din c. fiscal din categoria veniturilor supuse impozitării

fac parte:

1. venituri din activităţi independente

2. venituri din salarii

3. veniturile din cedarea folosinţei bunurilor

4. venituri din investiţii

5. venituri din pensii

6. venituri din activităţi agricole

7. venituri din premii şi jocuri de noroc

8. venituri din transferul proprietăţilor imobiliare

Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor

O microîntreprindere este o persoană juridică care îndeplineşte la 31.12 următoarele condiţii

o 1-9 salariaţi

o Realizează venituri care nu depăşesc 100.000 Euro

o Realizează venituri altele decât cele de consultanţă şi management în proporţie de 50%

din veniturile totale

o Cota pe impozitare 2008 2.5%.

Nu pot fi incluse în categoria microîntreprinderilor chiar dacă îndeplinesc

cumulativ condiţiile de mai sus persoanele juridice care desfăşoară activităţi bancare sau în domeniul asigurărilor, reasigurărilor, jocurilor de noroc şi cazinourilor.

Impozitele pe veniturile nerezidenţilor

Nerezidenţii care obţin venituri neimpozabile din România au obligaţia de a plăti impozit pe venit indiferent unde se primesc aceste venituri.

Aceste venituri privesc:

1. dividendele de la o persoană juridică română

2. dobânzile, redevenţele şi comisioanele primite de la un rezident

3. dobânzile, redevenţele şi comisioanele primite de la un nerezident dar care are un sediu permanent în România

4. venituri din activităţi sportive, prestări servicii, activităţi de management şi consultanţă, dar şi din profesii independente desfăşurate în România în afara, însă, sediului permanent.

5. venituri din premii, jocuri de noroc practicate în România.

Unele venituri impozabile obţinute în România de un rezident nu sunt supuse impozitării cum ar fi

1. veniturile unui nerezident care sunt atribuite unui sediu permanent

2. veniturile unei persoane juridice străine obţinute din proprietăţi imobiliare

3. veniturile unei persoane fizice nerezidente obţinute dintr-o activitate independentă desfăşurată în România prin sediu permanent

4. impozitul pe reprezentanţele firmelor străine înfiinţate în România.

Impozitul pe reprezentanţele firmelor străine se calculează la o sumă fixă şi este echivalentul sumei de 4000 de Euro. Legiuitorul a recurs la această modalitate de calcul întrucât reprezentanţele străine nu obligaţia raportării veniturilor realizate şi în astfel de condiţii nu se putea stabili suma supusă impozitării.

TAXE

Taxele sunt contribuţii încasate de la persoanele fizice şi juridice care solicită sau beneficiază din partea unor instituţii de stat de diverse servicii.

Sunt consacrate

o Taxele judecătoreşti care se încasează de către instanţele judecătoreşti.

o Taxele de notariat care se percep cu ocazia autentificării diferitelor acte.

o Taxe consulare care se încasează de consulate (ambasade) pentru vizele

acordate.

o Taxele de administraţie se încasează de organele administraţiei de stat în

legătură cu eliberarea de autorizaţii avize etc.

o Taxele de înregistrare se percep la vânzarea de imobile etc.

Principalele trăsături ale statelor sunt :

o O plată neechivalentă pentru serviciu prestat de instituţia publică

o Subiectul plătitor este precis determinat

o Taxa trebuie să acopere cheltuielile necesare serviciului solicitat şi contravaloare

acestuia

Principiile care stau la baza taxelor

o Principiul unicităţii taxei

o Pentru unul şi acelaşi serviciu se plăteşte o singură dată o taxă

o Principiul nulităţii actelor netaxate

o Nulitatea relativă care trebuie dovedită în sensul că funcţionarul

însărcinat cu încasarea taxei nu se face vinovat de realizarea acesteia

o Principiul achitării anticipative

o Taxele se achită în momentul solicitării serviciului

O categorie aparte de taxe e TVA.

Codul fiscal defineşte taxa pe valoare adăugată ca fiind un impozit indirect datorat bugetului de stat, dar care are trăsăturile specifice taxelor.

Conform 127 din c. fiscal este considerat persoană plătitoare de TVA, orice persoană care desfăşoară de o manieră independentă şi indiferent de loc o activitate economică.

Sunt supuse taxei pe valoare adăugată : activităţile economice, livrările de bunuri, prestările de serviciu, schimbul de bunuri sau servicii, achiziţiile intra-comunitare de bunuri, importul de bunuri.

Activităţile economice cuprind activităţile producătorilor, comercianţilor sau prestatorilor de servicii, activităţilor extractive, activităţile agricole şi activităţile profesiilor libere.

În cazul livrărilor de bunuri, codul fiscal consideră persoana supusă plăţii taxei pe valoare adăugată atunci când aceasta efectuează următoarele operaţiuni.

1. transferuri de bunuri de la un proprietar la altul în baza unui contract

2. transferul de proprietate în urma executării silite

3. trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul persoanelor impozabile în schimbul unei despăgubiri

În cazul prestărilor de servicii conform articolului 29 din codul fiscal următoarele

operaţiuni sunt supuse plăţii de TVA

1. închirierea de bunuri sau transmiterea folosinţei bunurilor în cadrul unui contract de leasing

2. transferul, transmiterea, folosinţei dreptului de autor, brevetelor, licenţelor

3. prestările de servicii efectuate în baza unui ordin emis de o autoritate publică

4. serviciile de intermediere efectuate de persoane care acţionează în numele şi în contul altei persoane

5. schimburi de bunuri şi servicii care implică o livrare de bunuri sau o prestare de serviciu fără plată în contrapartidă este supus de asemenea taxei pe valoare adăugată

O categorie aparte asupra cărei se calculează TVA o reprezintă achiziţiile intracomunitare de bunuri. Se consideră achiziţie intracomunitară de bunuri obţinerea dreptului de a dispune ca şi un proprietar de bunuri mobile corporale expediate sau transportate la

destinaţia indicată de cumpărător către un stat membru altul decât cel de plecare sau expediere a bunului.

Cu privire la achiziţiile intracomunitare codul fiscal a modificat locul de impozitare a bunului stabilind că acesta trebuie să se realizeze la destinaţia finală a bunului şi nu pe parcursul transportului.

C4

Principala taxă este taxa pe valoarea adăugată

TVA se calculează în funcţie de modul în care aceasta este inclusă sau nu valoarea mărfurilor.

1. în cazul în care taxa pe valoare adăugată nu este inclusă în valoarea mărfurilor atunci baza de impozitare se înmulţeşte cu 19% şi se află valoarea TVA.

2. în cazul în care TVA este inclusă în valoarea mărfurilor, TVA se calculează cota standard / cota standard + 100.

Sunt cazuri în care procentul TVA este de 9%. Aceste cazuri privesc prestările de servicii sau livrările de bunuri cum ar fi : livrările de manuale şcolare, de proteze, produse ortopedice, livrări de medicamente precum şi serviciile constând în permiterea accesului la muzee, grădini zoologice şi botanice, cinematografe etc.

O taxă specială o constituie acciza armonizată.

Accizele sunt taxe de consum care potrivit articolului 162 din codul fiscal

se datorează bugetului de stat pentru următoarele produse provenite din producţia internă sau din import

1. bere

2. vinuri

3. băuturi fermentate, altele decât vinul şi berea

4. produse intermediare care au o concentraţie alcoolică ce depăşeşte 1,2% din volum

5. alcoolul etilic

6. tutunul prelucrat

7. produse energetice

8. energia electrică

Aceste produse sunt supuse accizelor în momentul producerii lor sau dacă e vorba de produs de import, în momentul intrării pe teritoriul României.

Nivelul şi condiţiile aplicării accizei se stabilesc prin hotărâri de guvern la propunerea ministerului finanţelor.

Cu toate acestea în codul fiscal s-au prevăzut nivele minime de accize aplicabile produselor accizabile conform directivelor comunitare în domeniu.

O altă taxă specială : taxa pentru autoturisme şi autovehicule.

Intră în categoria acestei taxe speciale autoturismele şi autovehiculele comerciale cu masa totală de până la 3,5tone inclusiv cu excepţia celor special echipate pentru persoanele cu handicap precum şi a celor aparţinând misiunilor diplomatice care îşi desfăşoară activitatea în România.

Sumele datorate bugetului de stat drept taxe speciale se calculează în lei după formula

100100 DCBA −⋅⋅⋅

A= capacitate cilindrică (între 1600 şi 3000)

B= taxa prevăzută în Euro pe cm3. (variază între 0,15 şi 2)

C= coeficientul de corelare a taxei (0,9-2,7) în funcţie de vechime

D= coeficientul de reducere a taxei (procentual între 15 şi 47 în funcţie de starea de depreciere a autoturismului)

Taxele vamale

Taxele vamale se aplică asupra preţului mărfurilor în momentul importului acestora în teritoriul României.

Taxele vamale sunt stabilite în baza tarifului vamal de import al României şi sunt calculate pe baza declaraţiei vamale de import acceptate de autoritatea vamală.

Tariful vamal de import cuprinde taxele vamale care în mod obligatoriu trebuie să fie mai mici sau cel mult egale cu nivelul specificat în anexele la acordul de la Marakesh.

Pentru aplicarea corectă a preţului vamal este necesară o clasificare a mărfurilor, o definire a valorii în vamă, a originii mărfurilor şi a teritoriului vamal.

Tarifele vamale pot fi clasificate în funcţie de modul lor de stabilire:

1. tarif vamal general care cuprinde totalitatea taxelor vamale care se aplică mărfurilor importate sau exportate indiferent de statul din care provin

2. tarif vamal diferenţiat care cuprinde taxele ce se aplică asupra anumitor mărfuri provenite din anumite state unde există interese economice.

3. tariful vamal convenţional care cuprinde taxele stabilite prin convenţii sau prin clauze rezultate din aporturile comerciale

Printre clauzele care trebuie menţionate se numără clauza naţiunii celei

mai favorizate care se acordă de un stat altui stat oferind condiţii de tarif vamal avantajos.

În relaţiile comerciale dintre state se utilizează şi tarife vamale preferenţiale care în urma negocierilor pot reduce cuantumul taxelor percepute sau pot negocia exceptarea lor la plată

Pentru a se putea aplica corect acest gen de tarif (preferenţial) autoritatea vamală

trebuie să constate originea mărfurilor importate având în vedere următoarele criterii:

• Mărfurile trebuie să fie în totalitate produse în ţara în care se poartă negocierea

• Mărfurile trebuie să fie prelucrate şi transformate substanţial în ţara în care se poartă negocierea.

Actualmente taxele vamale sunt supuse unor transformări radicale în sensul

diminuării lor respectiv al armonizării acestora cu taxele din UE.

Contribuţia

Contribuţiile reprezintă sumele încasate de anumite instituţii de drept public de la persoane fizice pentru avantajele reale sau presupuse de care acestea beneficiază.

Plata contribuţiilor este obligatorie, iar prin intermediul acestora se stabileşte anticipativ participarea persoanelor fizice sau uneori juridice la acoperirea cheltuielilor efectuate de stat pentru oferirea avantajului respectiv.

În situaţia în care veniturile bugetare ordinare nu acoperă integral cheltuielile bugetare statul recurge la împrumuturi interne sau externe care alcătuiesc veniturile extraordinare.

Pentru împrumuturile contractate de pe piaţa internă statul poate emite diferite înscrisuri pe care le înmânează creditorilor săi. Aceste înscrisuri poartă denumirea de bonuri de tezaur, certificate de trezorerie, certificate de impozite, obligaţiuni, titluri de rentă etc.

Pentru împrumuturile interne contractate, statul plăteşte o dobândă care de regulă este mai mică decât dobânda practicată la creditul bancar, statul acordând în schimb creditorilor săi unele avantaje cum ar fi :scutiri de impozite, oferă diverse câştiguri etc.

În fapt relaţia dintre bancă şi stat este cu totul întâmplătoare, împrumuturile interne realizându-se de regulă prin intermediul obligaţiunilor.

La baza emiterii obligaţiunilor stă contractul de report (temporar) respectiv obţinerea sub o anumită formă a unui împrumut de la populaţie sau de la persoane juridice cu răscumpărarea a obligaţiunilor la un preţ în care este inclus şi o dobândă. Întrucât împrumuturile pe piaţa internă sunt limitate statul poate apela la împrumuturi externe de la bănci, guverne, întreprinderi private etc.

În cazul împrumuturilor externe acordate de unele ţări aprobarea acestora este însoţită adesea de condiţii economice sau chiar politice. Astfel sumele acordate drept împrumut pot fi utilizate pentru dezvoltarea unor obiective agricole agreate de ţările creditoare ori pentru procurarea de echipamente şi produse industriale din ţările lor.

Obligaţiile fiscale ale contribuabilului în România.

Obligaţia Fiscală

Este o obligaţie juridică care intră în conţinutul raportului juridic fiscal şi cuprinde drepturile şi obligaţiile ce revin părţilor respectiv statul pe deoparte şi contribuabilul pe de altă parte.

Principalele obligaţii fiscale pe care contribuabilul le are faţă de statul român pot fi rezumate la impozite, taxe şi contribuţii.

Din categoria impozitelor enumerate:

• Impozitul pe profit

• Impozitul pe dividende

• Impozitul pe venit

• Impozitul pe veniturile întreprinderilor şi a microîntreprindelor

• Impozitul pe venit reprezentanţelor străine

• Impozitul pe teren

• Impozitul de mijloace de transport

• Impozitul pe spectacole

Din categoria taxelor menţionate :

• TVA

• Taxele vamale

• Taxele judecătoreşti

• Taxele de notariat

• Taxele consulare

• Taxele de timbru

• Taxele de înregistrare

• Taxele de administrare

• Taxele pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor

• Taxele pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate

• Taxele de îmbuteliere

Din categoria contribuţiilor amintim

• Contribuţia pentru asigurări sociale

• Contribuţia la fondul special pentru sănătate

• Contribuţia la fondul pentru ajutorul de şomaj

• Contribuţia la fondul de risc şi accidente

Potrivit art. 22 din codul de procedură fiscală prin obligaţia fiscală se înţelege :

a. Obligaţia de a declara bunurile şi veniturile impozabile

b. Obligaţia de a calcula şi de a înregistra inevidenţele fiscale, impozitele taxele şi contribuţiile.

c. Obligaţia de a plăti la termenele legale impozitele, taxele şi contribuţiile

d. Obligaţia de a plăti accesoriile aferente acestora

Individualizarea obligaţiei fiscale de plată pentru fiecare contribuabil se realizează printru titlu de creaţă fiscală

Prin enunţarea titlului de creanţă fiscală se naşte dreptul de creanţă al statului de a încasa sumele de bani pe care contribuabilul le datorează şi obligaţia acestuia de a plăti aceste sume în cuantumul şi la termenele stabilite.

Printre titlurile de creanţă cele mai uzuale amintim :

• Procesul verbal de impunere al contribuabilului

• Declaraţia vamală pentru obligaţiile de plată constatate în vamă

• Procesul verbal de constatare a contravenţiilor pentru obligaţiile de plată a amenzilor

• Încheierile, hotărârile judecătoreşti, ordonanţele procurorului pentru obligaţiile de plată a amenzilor pentru cheltuielile judiciare

• Actul constatator al sumelor de plată pentru oblig reprezentând maj de întârzieri

• Actul constatator al organului de control financiar pentru oblig suplimentar de plată reprezentând noi impozite taxe şi contribuţii

C5

Administrarea creanţelor fiscale

Administrarea creanţelor fiscale presupune următoarele etape

A. Înregistrarea fiscală

B. Declararea impozitelor şi taxelor

C. Stabilirea impozitelor şi taxelor

D. Verificarea impozitelor şi taxelor

E. Colectarea impozitelor şi taxelor

F. Soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor administrative fiscale

A. Contribuabilii subiecte ale raportului juridic fiscal sunt înregistraţi fiscal prin intermediul codului de identificare. În vederea atribuirii codului de identificare fiscală contribuabilii au obligaţia de a depune o declaraţie de înregistrare fiscală.

Aceasta se depune în termen de 30 de zile de la data înfiinţării în cazul persoanelor juridice sau de la data obţinerii primului venit în cazul persoanelor fizice.

Din punct de vedere al conţinutului declaraţia de înregistrare fiscală cuprinde

• Date de identificare ale contribuabilului

• Categoriile de obligaţii de plată datorate

• Date privind sediile secundare

• Date privind situaţia juridică a contribuabilului

• Date de identificare ale împuternicitului

În baza acestei declaraţii organul fiscal competent eliberează certificatul de

înregistrare fiscală în care se înscrie şi codul de identificare

B. Declararea impozitelor şi taxelor

Declararea se realizează prin intermediul declaraţiei de impunere depusă de contribuabil la organul fiscal competent.

Declaraţia de impunere este actul prin care este obligat să-l depună oricine dobândeşte venituri din orice sursă, posedă bunuri ori face acte supuse impozitelor.

Nedepunerea declaraţiei fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor şi contribuţiile datorate bugetului general consolidat.

G. stabilirea impozitelor şi taxelor.

Operaţiunea de stabilire a impozitelor presupune o determinare concretă a sumei

pe care contribuabilul o datorează bugetului general consolidat.

În fapt acest lucru se realizează prin:

a) declaraţia fiscală pentru cazurile în care obiectul declaraţiei îl constituie atât determinarea masei impozabile cât şi nivelul impozitului datorat

b) decizia de impunere pentru toate cazurile în care contribuabilul nu a depus declaraţia fiscală deşi avea obligaţia să o facă

Potrivit codului de procedură fiscală decizia de impunere trebuie să cuprindă

• denumirea organului fiscal emitent

• data la care a fost emis şi data la care produce efecte

• date de identificare ale contribuabilului

• obiectul actului administrativ fiscal

• motivele de fapt şi termenul de drept

• numele şi semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal competent

• ştampila organului fiscal competent

• posibilităţile de contestaţie precum şi termenul de depunere al acesteia

• menţiuni privind audierea contribuabililor.

Potrivit aceluiaşi act normativ sunt asimilate deciziei de impunere şi următoarele acte administrative fiscale

• deciziile privind rambursările de TVA

• deciziile privind restituirile de taxe, impozite şi contribuţii

• procesele verbale de stabilire a accesoriilor de către organele de control fiscal

D. Verificarea impozitelor şi taxelor

Activitatea de verificare a impozitelor şi taxelor se realizează prin organele agenţiei naţionale de administrare fiscala, această activitate fiind cunoscută sub denumirea de inspecţie fiscală

Inspecţia fiscală se realizează fie prin înştiinţarea transmisă de către ANAF către contribuabil stabilindu-se data de declanşare a inspecţiei, obiectul şi locul inspecţiei.

Ca proceduri de control de utilizează controlul inopinat şi controlul încrucişat, iar ca metode de control se utilizează controlul prin sondaj şi controlul electronic.

H. Colectarea impozitelor şi taxelor

Colectarea creanţelor fiscale constă în stingerea acestora în temeiul unui titlu de creanţă sau unui titlu executoriu

Creanţele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute în codul fiscal, iar stingerea acestora pe cale amiabilă se realizează prin

a) Plată

b) Compensare

c) Restituire

Stingerea prin plată presupune că obligaţia fiscală se efectuează de

contribuabil distinct pe fiecare impozit taxă şi contribuţie.

Această stingere prin plată conform codului de procedură fiscală se efectuează în următoarea ordine:

a) Sumele datorate în contul ratei din luna curentă şi accesoriilor aferente. Numai pentru cazurile în care s-a aprobat eşalonarea

b) Obligaţiile fiscale principale şi accesoriile în ordinea vechimii

c) Sumele datorate în contul obligaţiilor viitoare

Pentru neachitarea la termen contribuabilul va plăti dobânzi şi penalităţi.

Prin compensare se sting creanţele fiscale administrate de ministerul

finanţelor publice cu creanţele contribuabilului reprezentând sume de rambursat sau de restituit până la concurenţa celei mai mici sume.

Compensarea se face la cererea contribuabilului sau din oficiu ori de câte ori se constată existenţa unei creanţe reciproce.

Prin restituire se sting creanţele fiscale care de fapt nu sunt datorate de contribuabil:

a) Cele plătite fără existenţa unui titlu de creanţe

b) Cele plătite în plus

c) Cele plătite ca urmare a unei erori de calcul

d) Cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare atunci când acestea au dat câştig de cauză contribuabilului

În cazurile în care contribuabilul nu plăteşte de bunăvoie obligaţiile fiscale

datorate organele fiscale competente pot trece la stingerea acestora prin executare silită.

Executarea silită se realizează prin executorii fiscali. Organul competent de executare silită este organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul contribuabilul datornic.

Pentru a putea începe executarea silită este necesar ca creanţa să fie certă, lichidă şi exigibilă, iar dreptul de a executa să fie constatat printr-un înscris denumit titlu executoriu.

Înainte de a începe executarea silită organul fiscal are obligaţia de a transmite debitorului înştiinţarea de plată care este însoţită de decizia de impunere. Operaţiunea, însă, de

executare silită se consideră declanşată prin comunicarea somaţiei de plată însoţită de un titlu executoriu.

Dacă în termen de 15 zile de la comunicarea somaţiei nu se stinge debitul executorul fiscal pune sechestru pe bunurile mobile şi imobile ale debitorului, sechestru ca va cuprinde:

a) Denumirea organului de executare ; indicarea locului, datei şi orei când s-a făcut sechestrul

b) Numele şi prenumele executorului fiscal care aplică sechestrul.

c) Numărul dosarului de executare

d) Temeiul legal în baza căruia se face executarea silită

e) Sumele datorate

f) Numele, prenumele şi domiciliul debitorului

g) Descrierea bunurilor sechestrate şi indicarea valorii estimative a fiecăreia

Valorificarea bunurilor sechestrate nu poate fi realizată înainte ca acestea să fie

supuse evaluării de către un specialist autorizat.

Valorificarea bunurilor sechestrate se poate realiza prin:

a) Înţelegerea părţilor

b) Vânzare în regim de consignaţie

c) Vânzare directă

d) Vânzarea la licitaţie

În procedura executării silite pot apărea incidente cum ar fi : suspendarea, întreruperea sau încetarea execuţiei.

Suspendarea are loc

a) Când a fost dispusă de instanţă

b) Când s-a aprobat înlesniri la plată şi în mod excepţional prin hotărâri de guvern

Întreruperea executării silite are loc la data declarării stării de insolvabilitate a debitorului. Într-o astfel de situaţie debitorului urmează a fi supus procedurii falimentului

Încetarea executării silite are loc când:

a. S-au stins obligaţiile integral prevăzute în titlu executoriu

b. A fost desfiinţat titlul executoriu

c. Alte cazuri prevăzute expres de lege

Există şi alte modalităţi de stingere a creanţelor fiscale în afara executării silite

cum ar fi :

a) Darea în plată

b) Insolvabilitatea

c) Anularea creanţelor fiscale

Darea în plată

Prin darea în plată creanţele fiscale pot fi stinse la cererea debitorului prin trecerea în proprietatea publică a statului a bunurilor imobile ale debitorului. Acest lucru se realizează numai cu acordul Ministerului Finanţelor Publice.

Insolvabilitatea

Potrivit codului de procedură fiscală este insolvabil debitorul al cărui venit sau bun urmăribil are o valoare mai mică decât obligaţiile fiscale de plată sau care nu au venituri ori bunuri urmăribile.

Anularea creanţelor fiscale

În situaţia în care cheltuielile de executare sunt mai mare decât creanţele fiscale supuse executării conducătorul organului de executare poate dispune anularea acestor creanţe.

F. Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor fiscale

Împotriva titlul de creanţă fiscală, contribuabilul are dreptul de a formula o contestaţie. Contestaţia se depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal la organul fiscal competent. Competenţa de soluţionare a contestaţiilor este stabilită în funcţie de cuantumul impozitului/taxei cât şi în funcţie de organul fiscal emitent.

Evaziunea fiscală este definită ca fiind totalitatea procedeelor licite şi ilicite cu ajutorul cărora cei interesaţi sustrag în totalitate sau în parte averea lor de la obligaţiile stabilite prin legea fiscală. Potrivit legii 87/1994 modificată şi completată de legea 241/2005 contribuabilii, persoane juridice au obligaţia să evidenţieze veniturile realizate şi cheltuielile realizate din activităţile desfăşurate în întocmirea registrului contabil.

În ceea ce priveşte contribuabilul persoană fizică contribuabilul are obligaţia să declare cu sinceritate veniturile realizate precum şi bunurile mobile şi imobile aflate în proprietate care îi generează titluri de creanţă.

Formele şi domeniile de manifestare ale evaziunii fiscale:

Formele

• Conform legislaţiei din domeniu evaziunea poate fi

o Licită – realizată la adăpostul legii

o Ilicită (frauduloasă)

Evaziunea fiscală licită permite sustragerea unei părţi din materia impozabilă prin mijloace care nu sunt sancţionate prin contravenţie sau prin legea penală.

Evaziunea fiscală licită este posibilă datorită fie unor lacune ale legilor fie prin asigurarea unui regim fiscal de favoare sau chiar prin abţinerea contribuabilului de a îndeplini o activitate supusă impozitării. În practică se întâlnesc dese cauze de evaziune fiscală cum ar fi:

• accelerarea amortizării pentru unele categorii de fonduri fixe.

• scăderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclamă sau publicitate, indiferent daca au fost sau nu făcute.

• Acordarea de facilităţi unor persoane juridice la înfiinţare sau pe parcursul desfăşurării activităţii sub forma unor scutiri de TVA, la import sau la export care influenţează venitul impozabil

Evaziunea fiscală ilicită presupune încălcarea prevederilor legislaţiei fiscale prin

fraudă sau rea-credinţă sustrăgându-se de la plata impozitelor, taxelor sau a altor sume datorate bugetului consolidat al statului. Acest lucru se poate realiza prin

• Neevidenţierea corectă în contabilitate a operaţiunilor economice

• Distrugerea documentelor de evidenţă primară şi contabilă

• Înfiinţarea de firme fantomă şi desfăşurarea de activităţi în numele acestora

• Declararea sucursalelor, filialelor punctelor de lucru sau al depozitelor în zone în care acestea nu-şi desfăşoară activitatea sau într-un număr redus decât cel real

• Prezentarea de documente false pentru operaţiunile de import-export

Principalele domenii de manifestare ale evaziunii fiscale

În unele domenii de producţie evaziunea fiscală îmbracă aspecte alarmante generate îndeosebi de volumul ridicat al sustragerilor faţă de obligaţiile de buget . În acest sens enumerăm

• În domeniul importului, producţiei şi comercializării de ţiţei şi produse petroliere. Principalele metode folosite de la sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor constau în :

o Utilizarea de documente fiscale comune

o Trecerea produselor petroliere printr-un lanţ de firme având ca scop

acoperirea intrării în circuitul comercial legal al mărfurilor cu provenienţă ilegală

o Distrugerea ori alterarea documentelor de evidenţă contabilă

o Utilizarea unor reţele de distribuţie a carburanţilor auto aparţinând

unor firme fantomă

• În domeniul importului, producţiei şi comercializării de alcool şi al băuturilor alcoolice. Procedee utilizate de contribuabili de a se sustrage de la obligaţiile bugetare constau în

o Producţie ilegală sau neînregistrată

o Procurarea de documente fiscale aparţinând unor firme fantoma

o Montarea înainte de intrarea în contoare a unor robinete sau conducte

prin care sustrage alcoolul.

o Eludarea unor prevederi legale care interzic circulaţia băuturilor

alcoolice în vrac şi utilizarea unor mijloace de transport cu compartimente disimulate

În sfera prestărilor de servicii şi construcţiilor. Metoda clasică de fraudă fiscală în acest domeniu este reprezentată de procedeul prin care societăţi fantome sau din paradisuri fiscale înregistrează în evidenţa contabilă prestări de servicii care nu pot fi cuantificate real sau nu pot fi identificate fizic cum sunt activităţile de consulting, know-how etc. În realitatea aceste activităţi nu sunt realizate efectiv circulând numai documentele afectându-se artificial cheltuielile cu implicaţii asupra obligaţiilor fiscale şi îndeosebi TVA. În construcţii pentru sustragerea de la obligaţiile fiscale, firmele străine care au preluat în antrepriză lucrări le cedează în subantrepriză unor firme româneşti care tratează prestaţia ca o prestaţie externă, practicând cota 0 la TVA.

În domeniul importurilor şi exporturilor. În cazul importurilor firmele importatoare prezintă în vamă produse la preţuri subevaluate care apoi sunt vândute unor societăţi fantomă iar acestea le vând la preţul pieţei unor societăţi comerciale. În realitate marfa ajunge direct la cumpărătorul de buna credinţă, circulând fictiv numai documentele. În cazul exporturilor sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale se realizează prin livrarea de mărfuri unor societăţi cu sediu în paradisuri fiscale la preţuri modice şi valorificarea acestora la preţuri ridicate care reprezintă de fapt valoarea reală a exportului, sau valorificarea mărfurilor destinate exporturilor pe piaţa românească aplicând cota 0 la TVA.

Există şi modalităţi de realizarea a evaziunii fiscale prin aplicarea unor mijloace pe fiecare categorie de impozit, taxă sau contribuţie. Astfel în cazul impozitelor şi îndeosebi impozitelor pe profit prin neînregistrarea integrală a veniturilor, transferul veniturilor impozabile la societăţile nou create în cadrul aceluiaşi grup. Încadrarea eronată în perioada de scutiri

În cazul taxelor, îndeosebi a TVA, vânzări nedeclarate de bunuri înţelegerile între vânzător şi cumpărător de a schimba fără plată bunuri, deduceri false prin utilizarea repetată a aceloraşi facturi, erori de înregistrare în evidenţa contabilă, aplicarea incorectă a cotei 0. Cereri de rambursări de TVA nejustificate în condiţiile în care livrarea de bunuri nu s-a realizat în realitate.

Deoarece legislaţia privind evaziunea fiscală a fost îmbunătăţită formele de manifestare ale acestora s-au modificat, accentuându-se evaziunea fiscală prin intermediul paradisurilor fiscale. Astfel o firmă cu sediul într-un anumit stat, cu un anumit gen de fiscalitate (normală sau

excesivă) dar cu reprezentanţe în alte state cu regim fiscal mai blând va transfera o parte cât mai mare din profitul realizat în aceste din urmă state. În categoria statelor paradisuri fiscale : Cipru, Elveţia, Luxemburg, Bahamas, Panama. Sunt situaţii când numărul societăţilor din acele state depăşesc numărul locuitorilor sau numărul băncilor este mai mare decât numărul societăţilor.

Legislaţia din ţările considerate paradisuri fiscale este restrictivă stabilind un grad ridicat de confidenţialitate. În Elveţia dacă se face dovada existenţei unei infracţiuni numai atunci se comunică veniturile realizate se comunică.