Dragi romani,

1
Dragi romani, Avocat Gheorghe Dinu, cu onoare vă anunţăm că, împreună cu un grup important de intelectuali, militari rezervişti, oameni de afaceri şi cu sprijinul presei independente, am hotărât să punem bazele partidului Alianţa Lege şi Ordine (A.L.O.), ca reacţie necesară împotriva încălcării repetate şi sfidătoare a legilor ţării – a Constituţiei, în mod deosebit – de către majoritatea politicienilor din partidele parlamentare (P.S.D., P.N.L., P.C., P.D.L., U.D.M.R. etc.), încălcări comise în beneficiul unor grupuri de presiune autohtone şi străine, dar în defavoarea interesului naţional. Partidul Alianţa Lege şi Ordine va avea drept obiectiv fundamental renaşterea conştiinţei naţionale şi aşezarea României pe drumul corect al statului de drept, al democraţiei reale, în vederea realizării scopurilor sale esenţiale: ridicarea nivelului de trai al tuturor românilor, asigurarea securităţii sociale, economice, culturale, spirituale, instituirea şi respectarea sistemului de valori fundamentale individuale şi naţionale. Partidul Alianţa Lege şi Ordine va lua fiinţă prin transformarea organizaţiei apolitice Alianţa Lege şi Ordine, înfiinţată prin hotărârea judecătorească nr. 48 din 12 februarie 2012, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul civil nr.43388/301/2011. Partidul, menţinând atribuţiile organizaţiei pe care o continuă, va monitoriza abuzurile puterilor şi instituţiilor statului comise în detrimentul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Partidul Alianţa Lege şi Ordine îşi va îndeplini obiectivele strategice cu condiţia ca toţi românii patrioţi şi conştienţi de situaţia gravă în care a fost adusă România, în ultimii 23 de ani, să militeze, în mod voluntar, alături de grupul nostru de iniţiativă, punându-şi în valoare competenţa, creativitatea, spiritul civic şi justiţiar. Acest militantism va avea consecinţă inclusiv atragerea a cât mai multor membri şi simpatizanţi. Cu respect solicităm tuturor românilor, ori unde s-ar afla – în ţară sau în străinătate –, să difuzeze prin orice formă de comunicare hotărârea noastră de a înfiinţa partidul Alianţa Lege şi Ordine, a cărei denumire prescurtată va fi A.L.O. Cu aleasă consideraţie, Avocat Gheorghe Dinu 2 ianuarie 2013

Transcript of Dragi romani,

Page 1: Dragi romani,

Dragi romani,

Avocat Gheorghe Dinu, cu onoare vă anunţăm că, împreună cu un grup important de intelectuali, militari rezervişti, oameni de afaceri şi cu sprijinul presei independente, am hotărât să punem bazele partidului Alianţa Lege şi Ordine (A.L.O.), ca reacţie necesară împotriva încălcării repetate şi sfidătoare a legilor ţării – a Constituţiei, în mod deosebit – de către majoritatea politicienilor din partidele parlamentare (P.S.D., P.N.L., P.C., P.D.L., U.D.M.R. etc.), încălcări comise în beneficiul unor grupuri de presiune autohtone şi străine, dar în defavoarea interesului naţional.

Partidul Alianţa Lege şi Ordine va avea drept obiectiv fundamental renaşterea conştiinţei naţionale şi aşezarea României pe drumul corect al statului de drept, al democraţiei reale, în vederea realizării scopurilor sale esenţiale: ridicarea nivelului de trai al tuturor românilor, asigurarea securităţii sociale, economice, culturale, spirituale, instituirea şi respectarea sistemului de valori fundamentale individuale şi naţionale.

Partidul Alianţa Lege şi Ordine va lua fiinţă prin transformarea organizaţiei apolitice Alianţa Lege şi Ordine, înfiinţată prin hotărârea judecătorească nr. 48 din 12 februarie 2012, pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul civil nr.43388/301/2011. Partidul, menţinând atribuţiile organizaţiei pe care o continuă, va monitoriza abuzurile puterilor şi instituţiilor statului comise în detrimentul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Partidul Alianţa Lege şi Ordine îşi va îndeplini obiectivele strategice cu condiţia ca toţi românii patrioţi şi conştienţi de situaţia gravă în care a fost adusă România, în ultimii 23 de ani, să militeze, în mod voluntar, alături de grupul nostru de iniţiativă, punându-şi în valoare competenţa, creativitatea, spiritul civic şi justiţiar. Acest militantism va avea consecinţă inclusiv atragerea a cât mai multor membri şi simpatizanţi.

Cu respect solicităm tuturor românilor, ori unde s-ar afla – în ţară sau în străinătate –, să difuzeze prin orice formă de comunicare hotărârea noastră de a înfiinţa partidul Alianţa Lege şi Ordine, a cărei denumire prescurtată va fi A.L.O.

Cu aleasă consideraţie, Avocat Gheorghe Dinu 2 ianuarie 2013