Dumitru Cătălin

Spectacolele la romani

Un loc important în viaţa de toate zilele a romanilor îlocupau diferitele jocuri şi spectacole cuprinse sub numelegeneral de ludi. Acestea se desfăşurau cu prilejul numeroaselorsărbători religioase, după îndeplinirea riturilor şi efectuarea sacrificiilor prescrise. Numărul mare al zilelor de sărbătoare, însoţite de procesiuni, jocuri şi spectacole de tot felul, care cuprindeau mai mult de jumătate din an, a făcut ca Roma să rămână cu această imagine de-a lungul veacurilor. Jocurile erau organizate de stat prin magistrații numiți edili(aediles) sau de persoane particulare. Existau trei tipuri de spectacole: ludi circenses, ludi gladiatorii și ludi scaenici.

Ludi

Se desfăşurau la început într-un loc care prin însăşi conformaţia lui naturală era potrivit pentru procesiuni şi alergări de cai. Acest loc era o vale (Vallis Murcia) cu pante domoale, care despărţea Palatinul de Aventin, lungă de 600 m şi lată de 150 m. La început s-au făcut lucrări sumare pentru transformarea acestei văi într-o pistă şi pentru a o face accesibilă unui număr cît mai mare de spectatori.

Spectacolele de circ (ludi circenses)

Pe timpul lui Cezar, când în Circul cel Mare (Circus Maximus), căci acesta a fost numele lui, aveau loc şi alte spectacole în afara alergărilor, ca lupte cu fiarele sălbatice, lei, elefanţi etc, între pistă şi spectatori s-a săpat un şanţ larg şi adânc şi s-a umplut cu apă, pentru a oferi acestora mai mare siguranţă. Nero, a cărui pasiune pentru alergări de care era notorie, a mai adus şi alte îmbunătăţiri circului, înmulţind totodată şi numărul locurilor pentru spectatori, care se ridicau pînă la 150 000; pe timpul lui Traian capacitatea lui s-a ridicat la 300 000 de locuri.

Spectacolele de circ (ludi circenses)

Ceea ce făcea să crească pasiunea mulţimilor, bogaţi şi săraci, pentru alergările de cai din circ erau în mare măsură perspectivele de cîştiguri de pe urma pariurilor (sponsiones) care se făceau cu aceste ocazii. în descrierea unei asemenea serbări din circ, Ovidiu spune explicit: „Se face un pariu asupra celui ce va fi învingăto. De pe urma acestor pariuri unii pierdeau averi întregi, iar alţii se îmbogăţeau.

Spectacolele de circ (ludi circenses)

Aceste lupte sunt de origine etruscă, fiind apoi împrumutate de către romani. La început aveau un caracter privat, constituind un fel de prinos ce se aducea la moartea unor personaje importante, ai căror urmaşi considerau o datorie a lor (munus) să le onoreze astfel memoria ; cu alte cuvinte, luptele de gladiatori aveau la început caracterul unui rit funerar. Primele lupte de gladiatori au avut loc în anul 264 î.e.n., cu ocazia funeraliilor lui Iunius Brutus ; fiii acestuia au organizat în Forum Boarium lupte între trei perechi de gladiatori. În anii următori ele au fost reluate, dar la intervale neregulate, tot cu titlu privat şi pentru a da mai multă strălucire unei ceremonii funerare.

Luptele de gladiatori(ludi gladiatorii)

Cezar le-a reînnoit atracţia prin luxul scânteietor ce le-a dat . Au urmat apoi împăraţii care, începînd cu August însuşi, au considerat aceste spectacole cel mai bun mijloc de a ţine masele sub ascultare. Aşa se explică, de altfel, şi grija pe care ei au avut-o pentru construirea unor locaşuri speciale pentru aceste spectacole : amfiteatrele. La început luptele de gladiatori aveau loc în circ sau în Forul roman, unde se amenaja un spaţiu cu ajutorul unor îngrădituri de lemn care erau apoi demontate în ziua următoare. În anul 46 î.e.n., Cezar, cu ocazia triumfului său, a organizat şi un spectacol de lupte de gladiatori, strălucitor prin numărul luptătorilor ; în acest scop el a construit un locaş provizoriu de lemn avînd la mijloc o arenă de formă ovală, iar de jur împrejur locurile pentru spectatori ; el a pus astfel bazele amfiteatrului.

Luptele de gladiatori(ludi gladiatorii)

Gladiatorii aveau de luptat fie cu animale sălbatice(venationes), fie tot cu gladiatori. Gladiatorii erau de obicei profesionişti cu o temeinică pregătire în mînuirea armelor de tot felul. Toţi aceia care voiau sau erau nevoiţi să se facă gladiatori se angajau în şcoala unui antreprenor specializat (lanista). Aici erau instruiţi de antrenori cu experienţă, supuşi unui antrenament foarte riguros şi ţinuţi într-un regim de disciplină de fier.

Gladiatorii învingători, oricare ar fi fost mijloacele prin care au cîştigat victoria, erau răsplătiţi pe loc ; ei primeau ca daruri tăvi de argint încărcate cu monede de aur şi alte daruri preţioase.

Luptele de gladiatori(ludi gladiatorii)

În comparaţie cu alergările din circ şi cu luptele de gladiatori, reprezentaţiile teatrale s-au bucurat de mai puţinăfavoare. Ele au avut succes numai în măsura în care, la începuturile lor, mai cuprindeau anumite reminiscenţe din producţii similare de origine populară în care erau cristalizate anumite personaje invariabile, tipice, iar mai tîrziu în măsura în care s-au adaptat gustului şi cerinţelor care au dus la transformarea operelor dramatice în pantomime şi mimi.

Spectacolele teatrale(ludi scaenici)

În teatre se reprezentau nu numai tragedii şi comedii, ci şi alte două feluri de producţii scenice cunoscute sub numele de pantomima şi mimul. Din ultimul secol al republicii, aceste reprezentaţii s-au impus tot mai mult, ajungînd să se sustituie pieselor de teatru propriu-zise.

În timpul spectacolelor de teatru publicul era adeseori nedisciplinat, manifestându-şi, cu strigăte şi fluierături, nemulţumirea faţă de felul cum era jucată piesa. Mai mult încă : în cazul concursurilor care aveau loc între diferitele colective teatrale rivale între ele, fiecare îşi aducea susţinătorii săi (fautores), care aclamau sau huiduiau, după cum era cazul.

Spectacolele teatrale(ludi scaenici)