ABUZUL EXERCITAT IN FAMILIE ASUPRA COPIILOR

(analiză secundară a informaţiilor provenite din diferite studii şi cercetări realizate în România)

Dr. Sorin M. Rădulescu

În România au fost efectuate relativ puţine studii empirice asupra abuzului exercitat de către părinţi asupra copiilor şi asupra amplorii cu care se manifestă acest fenomen în România. Pe de altă parte, cea mai mare parte a acestor studii sunt lipsite de reprezentativitate naţională şi nu oferă decât o imagine limitată asupra incidenţa diverselor forme de abuz asupra copiilor. 1. Studiul cu reprezentativitate naţională ”Copilul abuzat şi neglijat în România” - realizat de Agenţia Naţională Pentru Protecţia Copilului şi Adopţie

Pentru a suplini această deficienţă, în anul 2000, Agenţia Naţională Pentru Protecţia Copilului şi Adopţie (actuala Agenţie Naţională Pentru Protecţia Drepturilor Copilului) a realizat, cu sprijinul Băncii Mondiale şi suportul tehnic din partea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, un studiu cu reprezentativitate la nivel naţional. Scopul principal al acestui studiu l-a reprezentat ”furnizarea de informaţii cantitative şi calitative referitoare la natura şi extinderea abuzului şi neglijării copilului în România, în vederea fundamentării sociale şi configurării unui sistem adecvat şi eficient de prevenire, intervenţie şi combatere a acestui fenomen”1. În acest scop a fost efectuată o anchetă sociologică cu reprezentativitate naţională asupra 1.295 de copii şcolari cu vârsta cuprinsă între 13-14 ani (elevi în clasa a VII-a), 1.556 de copii cu copii minori şi 110 specialişti din diferite domenii de activitate (profesori, pediatri, asistenţi sociali, reprezentanţi ai unor O.N.G.-uri şi altor instituţii, ofiţeri de poliţie, preoţi, primari etc.). Convorbirile cu experţii au permis evidenţierea următoarelor forme de abuz exercitat asupra copiilor: abuzul fizic, psihic, educaţional şi sexual, neglijarea fizică, medicală, a aspectelor educaţionale şi psihice, precum şi exploatarea copiilor în cadrul familiei2. Toate aceste forme de abuz au putut fi identificate, în mod concret, prin intermediul informaţiilor furnizate de către vecini, cunoştinţe ale familiei, instituţii şi cadre medicale, şcoli, lideri comunitari (primari), părinţi ori rude ale copiilor, şi chiar de la unii copii implicaţi. Ca urmare a răspunsurilor primite de la părinţi şi copii a fost evidenţiată distribuţia fiecărei forme de abuz în cadrul tuturor acestor forme (vezi tabelul 1). Indici ai abuzului şi neglijării copilului

în cadrul familiei Declaraţiile părinţilor

(N=1556) Declaraţiile copiilor

(N=1295) Număr % Număr % Abuz fizic 287 18.4% 314 24.4 Neglijare fizică 1055 67.8% 593 45.8 Exploatarea copilului în familie 106 6.8% 109 8.4 Neglijare educaţională 888 57.1% 441 34.1

1 Copilul abuzat şi neglijat în România. Studiu naţional 2000, Agenţia Naţională Pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, Banca Mondială, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Bucureşti, 2002, p. 2. 2 Opiniile experţilor a permis, de asemenea, operaţionalizarea principalilor indicatori care caracterizează diferite forme de abuz (vezi Studiul menţionat, p. 26-31).

15

Abuz psihologic 398 25.6% 275 21.2 Neglijare psihologică 708 45.5% 564 43.6 Abuz sexual 1 0.1% 118 9.1 Tabelul 1 - Răspândirea la nivel naţional a cazurilor de abuz şi neglijare a copiilor din România, aşa cum a reieşit în urma răspunsurilor date în chestionar de către părinţi şi copii (Sursa: Copilul abuzat şi neglijat în România. Studiu naţional 2000, Agenţia Naţională Pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, Banca Mondială, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Bucureşti, 2002, p. 3).

Astfel, neglijarea fizică, psihică şi educaţională au fost declarate atât de părinţi, cât şi de copii ca fiind forme principale de abuz. În condiţiile în care şi copiii şi părinţii consideră neglijarea fizică ca fiind cea mai frecventă, părinţii recunosc că neglijarea educaţională este a doua formă de abuz ca importanţă, în timp ce copiii apreciază că neglijarea psihică se situează imediat după cea fizică. Abuzul fizic şi cel psihic sunt declarate ca forme de abuz, de asemenea, importante atât de copii, cât şi de părinţi. Astfel, peste 24% dintre copii şi peste 18% dintre părinţi consideră abuzul fizic ca fiind forma cea mai frecventă după neglijare, comparativ cu peste 25% dintre părinţi şi peste 21% dintre copii care apreciază abuzul psihic ca o formă de abuz care urmează neglijării. Ancheta asupra copilului3 a arătat că incidenţa cea mai mare a neglijării fizice şi psihice, a abuzului fizic, psihic şi sexual, precum şi a exploatării copilului de către familie se manifestă, cu precădere, în mediul rural, în timp ce în mediul urban neglijarea educaţională are o frecvenţă mai mare decât în mediul rural (vezi tabelul 2). La nivelul întregii ţări, neglijarea, atât cea fizică (45,8%), psihică (43,6%) şi cea educaţională (34,1) constituie principala formă de abuz exercitată asupra copilului.

Indici sintetici ai abuzului/neglijării

Total ţară Nr. %

N=1.295

Mediul urban Nr. %

N=724

Mediul rural Nr. %

N=571 Abuz fizic 314 24,4 147 20,3 167 29,2 Neglijare fizică 593 45,8 287 39,6 306 53,6 Exploatarea copilului de către familie

109 8,4 37 5,1 72 12,6

Neglijare educaţională 441 34,1 293 40,5 148 25,9 Abuz psihologic 275 21,2 142 19,6 133 23,3 Neglijare psihologică 564 43,6 268 37,0 296 51,8 Abuz sexual 118 9,1 50 6,9 68 11,9

Tabelul 2 - Prevalenţa cazurilor de abuz/neglijare rezultată din ancheta întreprinsă în rândul copiilor de 13-14 ani (clasa a VII-a)-(Sursa: Copilul abuzat şi neglijat în România. Studiu naţional 2000, Agenţia Naţională Pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, Banca Mondială, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Bucureşti, 2002, p. 45).

De asemenea, analiza comparativă pe regiuni a demonstrat faptul că incidenţa cazurilor de abuz fizic, psihic şi educaţional este mai crescută în Banat, Dobrogea, Moldova, Crişana-Maramureş, decât în Bucureşti, Oltenia, Transilvania şi Muntenia. În Moldova şi Crişana-Maramureş se înregistrează, în acelaşi timp, o frecvenţă mai ridicată a abuzului 3 Cercetătorii au folosit ca tehnică de culegere a informaţiilor de la copii chestionarul semi-standardizat completat de către subiecţi, selecţia elevilor, claselor şi a şcolilor fiind făcută în mod aleatoriu. Folosind aceste informaţii, ne-am concentrat, în analiza noastră secundară, cu precădere asupra opiniilor copiilor, evitând din raţiuni de spaţiu pe cele ale părinţilor sau specialiştilor.

16

sexual şi educaţional4 Una dintre constatările semnificative ale studiului, rezultată pe baza chestionării copiilor, vizează pedeapsa fizică aplicată de către părinţi5. 84% dintre copiii incluşi în eşantion au declarat că părinţii îi pedepsesc fizic prin bătăi aplicate cu mâna (vezi tabelul 3). Unul din 5 copii au declarat că este bătut cu diverse obiecte pentru o anumită greşeală (cu cureaua - 24%; băţul -29,3%; lingura de lemn - circa 11% etc.) sau atunci când părintele este supărat (7,5%). Aproximativ 16% dintre copii au declarat că le este frică să se mai ducă acasă din cauza bătăii, iar 10% au resimţit abuzul fizic ca fiind sever, prin bătăi grave care le-au lăsat urme. De menţionat faptul că 33,1% dintre copii au considerat că nu merită pedeapsa primită, comparativ cu 22,7% care au apreciat că au meritat această pedeapsă.

Tipul pedepsei Total cazuri Nr. %

Frecvenţă ridicată Nr. %

Frecvenţă scăzută

Nr. % 1. Pedeapsa fizică tradiţională

�� Bătaia cu mâna în urma căreia nu rămân urme

1088 84,0 238 18,4 850 65,6

2. Abuzul fizic 2.1. Bătaia cu obiecte pentru o anumită greşeală:

1 cu cureaua 310 23,9 39 3,0 271 20,9 2 cu băţul 379 29,3 43 3,3 336 25,9 3 cu furtunul 62 4,8 13 1,0 49 3,8 4 cu vergeaua 84 6,5 9 0,7 75 5,8 5 cu lingura de lemn 139 10,7 32 2,5 107 8,2 6 cu alte obiecte 29 2,2 7 0,5 22 1,7

2.2. Lovirea copilului cu diferite obiecte când părintele este supărat

97 7,5 15 1,2 82 6,3

2.3. Copilul nu se duce acasă de frica bătăii

204 15,8 26 2,0 178 13,8

3. Abuz fizic sever 7 Copilului îi rămân

urme după bătaie 128

9,9

22

1,7 106

8,2

8 Privarea temporară de hrană ca pedeapsă

64 4,9 26

2,0 38

2,9

9 Spitalizarea copilului în urma bătăii de către un membru al familiei

9

0,7

— — — —

10 Copilul este ars cu diferite obiecte drept pedeapsă (ţigară, fier de călcat, apă clocotită etc.)

11 0,8 4

0,3 7

0,5

11 Lovirea/izbirea 32 2,5 8 0,6 24 1,9

4 Studiul menţionat, p. 52. 5 Ibidem, p. 45-46.

17

Tabelul nr. 3 - Pedeapsa fizică aplicată copilului de către părinţi (Sursa: Copilul abuzat şi neglijat în România. Studiu naţional 2000, Agenţia Naţională Pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, Banca Mondială, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Bucureşti, 2002, p. 45-46)

În ceea ce priveşte neglijarea fizică6, deşi doar 1% dintre copii au declarat că mâncarea este insuficientă, 16% dintre ei au apreciat că merg la culcare deşi le este încă foame (vezi tabelul 4).

TIP DE NEGLIJARE FIZICĂ Total cazuri Nr. %

Frecvenţă ridicată Nr. %

Frecvenţă scăzută Nr. %

Copiii au acces limitat la resurse economice sau sociale

Mâncarea primită acasă este considerată de copil proastă şi insuficientă

13

1,0

— — — —

Părinţii îi cumpără copilului rar sau niciodată jucării sau lucruri pe care aceştia şi le-ar dori

167 12,9 — — — —

Copilul este nevoit să ia mâncare pe furiş din casă

39 3,0 11 0,8 28 2,2

Copilul merge la culcare deşi îi este încă foame

217 16,8 44 3,4 173 13,4

Copilul a suferit de frig pentru că nu a avut haine călduroase

66

5,1 — — — —

Copilul a suferit de frig pentru că nu a avut încălţăminte călduroasă

95 7,3 — — — —

NEGLIJARE MEDICALĂ Copilul nu este văzut de un doctor când este bolnav

513 39,6 100 7,7 413 31,9

Copilului nu i se cumpără medicamente când este bolnav

492 38,0 335 25,9 157 12,1

Tabelul 4 - Neglijarea fizică a copiilor (Sursa: Copilul abuzat şi neglijat în România. Studiu naţional 2000, Agenţia Naţională Pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, Banca Mondială, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Bucureşti, 2002, p. 47)

Dincolo de faptul că circa 13% au evidenţiat că se simt frustraţi de faptul că părinţii le cumpără rar sau niciodată jucării ori alte lucruri dorite, 39,6 dintre copii au declarat că nu sunt văzuţi de un doctor atunci când sunt bolnavi, iar 38% declară că, aflaţi în aceeaşi situaţie, părinţii nu le cumpără medicamente. În cadrul eşantionului de copii chestionat, o parte importantă dintre ei au mai declarat că sunt supuşi frecvent abuzului psihic7, constând în jigniri, umiliri, ameninţări din partea părinţilor, precum şi izolarea forţată (vezi tabelul 5).

TIP DE ABUZ Total cazuri Frecvenţă ridicată Frecvenţă 6 Măsurată de către autorii studiului prin accesul limitat la resursele economice sau sociale. 7 Studiul menţionat, p. 47-48.

18

PSIHOLOGIC/EMOŢIONAL Nr. %

Nr. % scăzută Nr. %

1. Agresiune verbală (denigrare, înjosire, umilire)

12 Copiii sunt înjuraţi şi li se vorbeşte urât acasă

282

21,8 67 5,2

215 16,6

13 Copiii sunt ameninţaţi cu bătaia sau alte pedepse

462 35,7 — — — —

2. Izolare, restricţie de la mişcare (relaţionare)

14 Izolarea, încuierea undeva (în cameră) ca pedeapsă

92 7,1 15 1,2 77 5,9

15 Copilul este lăsat pentru câteva zile să stea singur cu fraţii mai mici

307 23,7 23 1,8 284 21,9

16 Copilul este încuiat într-un loc întunecos (cămară, pivniţă etc.)

16 1,2 7 0,5 9 0,7

3. Părinţii se ceartă şi/sau se bat în prezenţa copiilor

219 16,9 49 3,8 170 13,1

Tabelul 5 - Declaraţiile copiilor referitoare la abuzarea lor emoţională de către părinţi (Sursa: Copilul abuzat şi neglijat în România. Studiu naţional 2000, Agenţia Naţională Pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, Banca Mondială, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Bucureşti, 2002, p. 48)

Circa 36% dintre copii au spus că sunt ameninţaţi cu bătaia şi alte pedepse, aproximativ 24% dintre ei au declarat că sunt lăsaţi mai multe zile singuri pentru a se ocupa de fraţii mai mici, aproape 22% au arătat că sunt înjuraţi şi li se vorbeşte urât de părinţi, iar circa 17% au declarat că se simt traumatizaţi emoţional în condiţiile în care părinţii se ceartă şi se bat în prezenţa lor. Neglijarea psihică8 a fost măsurată prin mai mulţi indici printre care lipsa comunicării sau insuficienţa acesteia în raporturile copil părinte, absenţa supravegherii sau insuficienta supraveghere a copiilor şi lipsa de afecţiune sau insuficienta afecţiune acordată de părinţi copiilor (vezi tabelul 6).

TIP DE NEGLIJARE PSIHOLOGICĂ/EMOŢIONALĂ Total cazuri Nr. %

1. Lipsa/insuficienta comunicare cu copilul 17 Relaţia copilului cu părinţii este apreciată de copil ca

fiind proastă sau foarte proastă 12 0,9

18 Copilul nu este ascultat când are o problemă 35 2,7 19 Părinţii înţeleg în mică şi foarte mică măsură

nevoile, dorinţele sau plăcerile copilului 108 8,3

20 Copilul nu are nici un prieten 18 1,4 21 Familia îi interzice copilului să aibă prieteni 116 9,0

8 Ibidem, p. 48-50.

19

22 Părinţii îi interzic foarte des şi des copilului să se întâlnească sau să se joace cu alţi copii

77 5,9

2. Lipsa sau insuficienta supraveghere a copiilor 23 Pe părinţi nu îi interesează ce face copilul 35 2,7

24 Copilul lipseşte de acasă câteva zile fără ştirea

părinţilor 40 3,1

3. Lipsa sau insuficienta afecţiune acordată copiilor 25 Părinţii îşi arată rareori sau niciodată iubirea faţă de

copil 155 12,0

26 Pe copil nu-l mângâie nimeni când are o durere 30 2,3 27 Copilul se simte des şi foarte des nedorit sau neiubit

îndeajuns 162 12,5

28 Copilul nu se simte niciodată sau foarte rar în siguranţă acasă

159 12,3

29 Copilul nu primeşe cadouri de ziua lui 164 12,7 Tabelul 6 - Declaraţiile copiilor cu privire la incidenţa neglijării lor psihologice de către părinţi (Sursa: Copilul abuzat şi neglijat în România. Studiu naţional 2000, Agenţia Naţională Pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, Banca Mondială, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Bucureşti, 2002, p. 49-50)

Deşi în ansamblul lotului de copii investigat, doar 1% au apreciat că relaţiile or cu părinţii fiind proaste sau foarte proastă, 12,7% au declarat că nu primesc cadouri de ziua lor, 12,5% au spus că se simt (des şi foarte des) nedoriţi sau neiubiţi îndeajuns, 12,3% au evidenţiat că nu se simt (niciodată sau foarte rar) în siguranţă acasă, iar 12% au apreciat că părinţii îşi arată (rareori) sau niciodată iubirea. De asemenea, 9% dintre copii au mai declarat că părinţii le interzic să aibă prieteni, iar peste 8% au spus că părinţii le înţeleg în mică şi foarte mică măsură dorinţele şi plăcerile pe care le au. În ceea ce priveşte exploatarea copiilor de către părinţi (vezi tabelul 7), circa 7% dintre declaraţiile copiilor au menţionat faptul că aceştia sunt obligaţi să stea cu fraţii mai mici în loc să meargă la şcoală, iar aproximativ 3% au declarat că sunt trimişi să muncească pe bani în loc să meargă la şcoală.

TIP DE EXPLOATARE Total cazuri Nr. %

Frecvenţă ridicată Nr. %

Frecvenţă scăzută

Nr. % Copilul este trimis să muncească pe bani in loc să meargă la şcoală

34 2,6 12 0,9 22 1,7

Copilul este obligat să stea cu fraţii mai mici în loc să meargă la şcoală

86 6,6 19 1,5 67 5,1

Copilul este trimis să cerşească în loc să meargă la şcoală

15 1,2 7 0,5 8 0,7

Tabelul 7 - Incidenţa cazurilor de exploatare a copilului de către familie evidenţiată de declaraţiile copiilor)-(Sursa: Copilul abuzat şi neglijat în România. Studiu naţional 2000, Agenţia Naţională Pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, Banca Mondială, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Bucureşti, 2002, p. 50-51)

TIP DE NEGLIJARE EDUCAŢIONALĂ Total cazuri Nr. %

20

30 Părinţii nu verifică niciodată dacă copilul frecventează şcoala

314 34,2

31 Părinţii nu vorbesc niciodată cu dirigintele sau profesorii

99 7,6

32 Părinţii nu se interesează niciodată ce note au copiii la şcoală

70 5,4

33 Părinţii nu vin niciodată la şedinţele şcolare 113 8,7 34 Părinţii nu-i cumpără copilului nimic sau îi cumpără

foarte puţin din lucrurile necesare pentru şcoală (rechizite etc.)

103 7,9

Tabelul 8 - Incidenţa neglijării educaţionale a copiilor de către părinţi rezultată din declaraţiile copiilor (Sursa: Copilul abuzat şi neglijat în România. Studiu naţional 2000, Agenţia Naţională Pentru Protecţia Copilului şi Adopţie, Banca Mondială, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Bucureşti, 2002, p. 50-51)

Ca o altă formă de abuz, neglijarea educaţională de către părinţi9 arată faptul că (în

conformitate cu opiniile copiilor), peste 34% dintre aceşti copii nu sunt verificaţi niciodată dacă merg sau nu la şcoală, 8,7% au părinţi care nu merg niciodată la şedinţele şcolare, iar părinţii a circa 8% dintre copii nu le cumpără acestora din urmă nimic sau foarte puţine din lucrurile necesare pentru şcoală (vezi tabelul 8). Referitor la ultima formă de abuz asupra căreia au fost întrebaţi copiii, abuzul sexual de către unul dintre părinţi10, 9,1% din lotul de la nivelul întregii ţări au declarat că au fost supuşi acestui tip de abuz: 5,7% au spus că au fost supuşi unor acţiuni indecente de către unul dintre părinţi (aflat sub influenţa copilului), 2,2% declară că au fost obligaţi să se lase mângâiaţi pe anumite părţi ale corpului, iar 3% % declară că li s-a cerut să se dezbrace în faţa cuiva, să aibă relaţii sexuale contrar voinţei sale şi să pozeze goi (goale) în schimbul unor sume de bani. Deosebit de interesant şi util atât din punct de vedere ştiinţific, cât şi practic, studiul efectuat de Agenţia Naţională Pentru Protecţia Copilului şi Adopţie (actuala Agenţie Naţională Pentru Protecţia Drepturilor Copilului) oferă numeroase informaţii care evidenţiază incidenţa diferitelor forme de abuz asupra copilului în ţara noastră şi incidenţa principalilor factori de risc, furnizând, de asemenea, o bază pentru comparaţii la nivel internaţional şi, nu în ultimul rând, pentru elaborarea unor măsuri de prevenire şi intervenţie. 2. Date rezultate din Rapoartele organizaţiei ”Salvaţi Copiii”în ultimii doi ani

Conform informaţiilor publicate de ”Salvaţi Copiii” în perioada 2005-2006, organizaţia a continuat eforturile întreprinse în cadrul proiectului de prevenire şi intervenţie psihoterapeutică şi socială în abuzul infantil, precum şi combaterea traficului de copii, în centrele de consiliere pentru copilul abuzat, neglijat şi traficat din Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Suceava, Târgu Mureş şi Târgovişte11. Beneficiarii acestui proiect au fost copiii victime ale abuzului şi traficului, părinţi ai celor care au suferit diferite forme de abuz şi categorii de specialişti din cadrul instituţiilor cu rol în protecţia copilului (psihologi, asistenţi sociali, jurişti, poliţişti) şi voluntari.

9 Măsurată prin declaraţiile copiilor cu privire la implicarea părinţilor în procesul de învăţământ (supravegherea frecvenţei, monitorizarea rezultatelor şcolare, participarea la şedinţele cu părinţii etc. (conform cu p. 51 a Studiului). 10 Studiul menţionat, p. 52. 11 Raport Anual 2005, Salvaţi Copiii (Save the Children in Romania), Bucureşti, 2006, p. 11.

21

În decursul anului 2005, de exemplu, centrele de consiliere au avut în evidenţa lor un număr de 649 de copii abuzaţi, cărora le-au oferit servicii de recuperare şi consiliere. În totalul cazurilor înregistrate12, au fost evidenţiate cinci forme de abuz (vezi tabelul 9).

Cazuri şi forme de abuz T % Abuz fizic 83 12,8 Abuz emoţional 182 28,1 Abuz sexual 46 7,1 Neglijare 69 10,6 Trafic 23 3,5 (Diverse tulburări comportamentale)-(abuz neprecizat) (138) (21,3) (Cazuri de cosiliere a părinţilor copiilor abuzaţi) (108) (16,6)

TOTAL GENERAL 649 100,0 Tabelul 9 – Cazuri de copii abuzaţi (şi de părinţi ai acestora) aflate în evidenţa Centrelor de Consiliere ale organizaţiei ”Salvaţi Copiii” în anul 2005 (Sursa: Raport Anual 2005, Salvaţi Copiii, Bucureşti, 2006, p. 11.

Exceptând cazurile de copii cu diverse tulburări comportamentale (21,3%) şi cele de consiliere a părinţilor copiilor abuzaţi (16,6%), formele de abuz cele mai frecvente în rândul copiilor au fost cele de abuz emoţional (peste 28%), abuz fizic (circa 13%) şi neglijare (10,6%). În scopul prevenirii şi combaterii fenomenului de abuz şi neglijare a copilului, organizaţia ”Salvaţi copiii” a relansat campania ”Bătaia nu e ruptă din rai”, care şi-a propus, pe de o parte, să promoveze Legea 272/2004 – aflată în vigoare de la 1 ianuarie 2005, care interzice aplicarea pedepselor fizice şi tratamentelor umilitoare sub orice formă asupra copilului, şi, pe de altă parte, să ajute la schimbarea mentalităţilor referitoare la educarea copiilor prin utilizarea unor metode care să excludă violenţa. Raportul din anul 2005 a organizaţiei ”Salvaţi Copiii” mai precizează, fără a intra în detalii, că, în perioada aprilie 2005-februarie 2006, au beneficiat de serviciile oferite de Centrele de Tineret (din Bucureşti şi judeţul Giurgiu) un număr de 103 copii victime ale traficului de fiinţe umane şi copii în risc de a fi traficaţi. Comparativ cu anul 2005, Raportul organizaţiei ”Salvaţi copiii” din anul 200613 evidenţiază faptul că în acel an a avut loc o dimunuare a cazurilor de abuz fizic, emoţional şi sexual (considerate împreună)14 aflate în evidenţa centrelor de consiliere ale organizaţiei, de la 48% din totalul diverselor tipuri de abuz în anul 2005 la 38,7% în anul 2006. În mod similar, faţă de 2005 când proporţia din total a cazurilor de neglijare era de 10,6%, în anul 2006 această proporţie s-a situat în jurul a 5% din ansamblul cazurilor de abuz (vezi tabelul 10). S-a înregistrat, în schimb, o creştere uşoară (cu numai 1,4%) a ponderii cazurilor de la trafic, de la 3,5 în 2006 la 4,9% în 2006.

12 Deşi Raportul menţionează 649 de cazuri, acestea includ şi un număr de ”108 cazuri de consiliere a părinţilor”, fără a se preciza la ce tipuri de abuz au fost supuşi copiii acestora. În plus, sunt menţionate şi 138 de cazuri de ”alte tulburări comportamentale” (?), fără precizarea formelor de abuz în care se includ aceste cazuri. 13 Raport Anual 2006, Salvaţi Copiii (Save the Children in Romania), Bucureşti, 2007, p. 10. 14 Faptul că, de la un an la altul, datele cu privire la abuzul asupra copilului sunt prezentate în mod diferit împiedică o comparaţie adecvată a incidenţei diverselor forme de abuz în diferiţi ani. În plus, datele sunt prezentate în aşa fel încât vizează, mai degrabă ”performanţele” organizaţiei decât fenomenul ”real”. Această carenţă, caracteristică şi altor instituţii sau organizaţii, demonstrează, între altele, că acestea nu se îngrijesc decât într-o măsură limitată de acurateţea şi viabilitatea bazei lor de date, fără a folosi, în acest scop, personal de specialitate (sociologi, statisticieni etc.).

22

Cazuri şi forme de abuz T % Abuz fizic, emoţional şi sexual 222 38,7 Neglijare 30 5,2 Trafic 28 4,9 (Diverse tulburări comportamentale)-(abuz neprecizat) (131) (22,8) (Cazuri de consiliere a părinţilor copiilor abuzaţi) (119) (20,7) (Evaluări psihologice pentru suspiciunea de abuz) (44) (7,7) TOTAL GENERAL 574 100,0 Tabelul 10 – Cazuri de copii abuzaţi (şi de părinţi ai acestora) aflate în evidenţa Centrelor de Consiliere ale organizaţiei ”Salvaţi Copiii” în anul 2006 (Sursa: Raport Anual 2006, Salvaţi Copiii, Bucureşti, 2006, p. 11.

Este de menţionat însă faptul că nu este vorba, în mod cert, de variaţii ale fenomenului de abuz asupra copilului, ci, cel mai probabil, de ”modificări aleatorii” în grupurile ţintă asupra cărora sunt concentrate eforturile centrelor de consiliere ale organizaţiei ”Salvaţi copiii”.

Din datele existente în Raportul pe anul 2006 a acestei organizaţii, se poate afla, de asemenea, faptul că, în anul 2006, a fost acordată o atenţie sporită victimelor traficului şi exploatării sexuale, reuşindu-se retragerea din exploatarea prin muncă sau în scopuri sexuale a 119 copii (66 băieţi şi 52 fete), precum şi integrarea în programele de prevenire a 118 copii (66 băieţi şi 52 fete)15. De asemenea, Cabinetele de consiliere pentru copilul victimă a abuzului şi traficului, aflate în Suceava, Rădăuţi şi Fălticeni, au acordat, în anul 2006, terapie şi consiliere unui număr de 183 de copii şi 49 de părinţi16.

3. Date aflate în evidenţa Institutului pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii din Inspectoratul Poliţiei 3.1. Date cu privire la abuzul şi exploatarea sexuală a copiilor

Dacă ne referim numai la actele de abuz sexual comise de părinţi împotriva copiilor

lor, informaţiile din ţara noastră în acest domeniu sunt incomplete sau insuficiente. dat fiind caracterul extrem de intim al acestor acte. Nu există, în acest sens, date pertinente şi lipsesc complet anchetele întreprinse asupra victimelor Statisticile oficiale evidenţiază, de exemplu, că, începând din anul 1990 şi până în anul 2000, au fost depistate numai circa 600-650 de infracţiuni de incest, cu o medie anuală de circa 65-70 de cazuri17.

Până în anul 1993, aceste infracţiuni păreau nesemnificative în ansamblul cazurilor de abuz sexual şi nu existau statistici reprezentative pentru a le putea monitoriza în mod adecvat. În anul 1993 au fost înregistrate numai 30 de cazuri, dintre care 9 cu victime care aveau vârsta sub 14 ani, iar în anul 1997 au fost raportate 63 de cazuri, cu 19 victime care aveau vârsta mai mică de 14 ani. Un an mai târziu, în 1998, statisticile oficiale consemnau cifra de 65 de cazuri, 15 Raportul menţionat, p. 12. 16 Idem, p. 15. 17 Conform cu articolul, semnat de Vasile Surcel, Părinţii mai răi decât violatorii. Incestul – coşmarul copiilor români, ”Evenimentul Zilei”, 23 octombrie 1999, p. 5. 18Idem. Vezi şi lucrarea semnată de Rădulescu M. Sorin, Sociologia violenţei (intra)familiale. Victime şi agresori în familie, Bucureşti, Editura Lumina Lex, 2001, p. 194. Distincţia dintre aceste două forme de abuz sexual ni se pare contestabilă în măsura în care minorul nu are discernământul necesar pentru a participa în deplină cunoştinţă de cauză la întreţinerea unui raport sexual cu un major.

23

dintre care 10 implicau victime sub 14 ani. În fine, în anul 1999, s-au înregistrat 73 de cazuri. Circa o treime din cazurile de incest raportate au loc în zona Moldova18.

Date mai ”sistematizate” asupra incidenţei fenomenului de abuz sexual împotriva copiilor pot fi identificate în statisticile poliţiei, care, din păcate, exceptând cazurile de incest, nu diferenţiază între abuzul sexual comis de părinţi şi cel comis de străini (majori sau chiar minori) asupra copiilor.

Deşi aceste informaţii sunt incomplete, ele arată, totuşi, că violurile şi raporturile sexuale ale minorelor cu un major sunt preponderente în ansamblul infracţiunilor de natură sexuală.

În perioada care cuprinde anul 2005, 2006 şi primele 9 luni ale anului 2007, de exemplu, cu excepţia incestului, s-a înregistrat o tendinţă de creştere a celorlalte acte de abuz sexual, cu precădere a violurilor şi raporturilor sexuale între un minor şi un major (vezi tabelul 21). Spre deosebire de această creştere, incestul a înregistrat fie o tendinţă de ”stagnare” (în 2005 şi 2006), fie una de descreştere (primele luni ale anului 2007). Aceste tendinţe vizează însă numai cifre absolute, deoarece, procentual, în ansamblu, cu excepţia incestului, ierarhia ponderilor diferitelor forme de abuz sexual nu se modifică substanţial.

Anii Viol Raport

sexual cu o minoră

Perversiune sexuală

Corupţie sexuală

Seducţie Incest

TOTAL*

T % T % T % T % T % T % T % 2005 378 54,7 151 21,8 62 9,0 83 12,0 - - 17 2,5 691 1002006 752 59,1 311 24,4 48 3,8 85 6,7 40 3,1 37 2,9 1.273 1002007 (ian.-sept.)

278 50,2 187 33,8 15 2,6 42 7,6 21 3,8 11 2,0 554 100

* (Observaţia ns.: faţă de perioada 1998-2000, din acest tabel lipseşte categoria ”relaţii sexuale între persoane de acelaşi sex”, apărând, în schimb, o nouă categorie -”seducţia”, distinctă faţă de corupţia sexuală) Tabelul 21 – Cazuri de copii abuzaţi sexual, aflate în evidenţa Institutului pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii din Inspectoratul Poliţiei, în perioada 2005 - primele 9 luni ale anului 2007 (Sursa: Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii)

Vârsta Viol

Raport sexual cu o minoră

Perversiune sexuală

Corupţie sexuală

Seducţie Incest

TOTAL

T % T % T % T % T % T % T % Sub 14 ani

244 51,5 123 25,9 27 5,7 57 12,0 5 1,1 18 3,8 474 100

14-15 ani

173 44,8 169 43,8 5 1,3 16 4,1 14 3,7 9 2,3 386 100

16-18 ani

335 81,1 19 4,6 16 3,9 12 2,9 21 5,1 10 2,4 413 100

T 752 59,1 311 24,4 48 3,8 85 6,7 40 3,1 37 2,9 1.273 100Tabelul 22 - Distribuţia pe fiecare categorie de vârstă a victimelor infracţiunilor de natură sexuală înregistrate în anul 2006 (Sursa: Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii)

24

Evidenţierea distribuţiei diferitelor forme de abuz în anul 2006, în funcţie de trei grupuri de vârstă (vezi tabelul 22), arată că, pentru grupurile mai mici de vârstă (sub 14 ani şi 14-16 ani), ierarhia formelor menţionate este relativ similară: locul 1 – violurile; locul 2 – raporturile sexuale între o minoră şi un major şi locul 3 – corupţia sexuală. În schimb, pentru grupul celor cuprinşi în intervalul de vârstă 16-18 ani, deşi violurile se menţin pe seducţia şi raporturile sexuale între o minoră şi un major se situează (aproape la egalitate) pe locul 2.

O imagine mai ilustrativă a victimizării fiecăreia dintre cele trei grupuri de vârstă este arătată în tabelul 23 (vezi tabelul 23). Astfel, cel mai mare risc de a fi supus unui act de viol şi de seducţie este specific grupului de vârstă 16-18 ani, în timp ce pentru grupul de vârstă 14-16 ani cel mai mare risc este de a avea raporturi sexuale cu un major, iar pentru cel mai tânăr grup de vârstă (sub 14 ani) riscul cel mai mare este acela de a se confrunta cu acte de corupţie sexuală şi perversiune.

3.2. Date cu privire la diverse forme de violenţă aplicate copiilor Potrivit statisticilor existente la Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii, în întreg anul 2006 au fost maltrataţi sau au fost victime ale unor forme de violenţă gravă şi foarte gravă (inclusiv omor) un număr de 1.413 copii (vezi tabelul 24)

Vârsta Viol Raport

sexual cu o minoră

Perversiune sexuală

Corupţie sexuală

SeducţieIncest

TOTAL

T % T % T % T % T % T % T % Sub 14 ani

244 32,4 123 39,5 27 56,3 57 67,1 5 12,5 18 48,6 474 37,2

14-15 ani

173 23,0 169 54,3 5 10,4 16 18,8 14 35,0 9 24,3 386 30,4

16-18 ani

335 44,6 19 6,2 16 33,3 12 14,1 21 52,5 10 27,1 413 32,4

T 752 100 311 48 100 85 100 40 100 37 100 1.273 100 Tabelul 23 - Distribuţia comparativă pe fiecare categorie de vârstă şi tip de abuz a victimelor infracţiunilor de natură sexuală înregistrate în anul 2006 (Sursa: Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii)

Vârsta Omor

Tentativă de omor

Lovire sau alte

violenţe

Vătămare corporală

Vătămare corporală

gravă

Loviri cauzatoare de moarte

TOTAL

T % T % T % T % T % T % T % Sub 14 ani

15 5,7 9 3,4 182 68,7 47 17,7 9 3,4 3 1,1 265 100

14-15* ani

- - 6 2,8 162 75,0 39 18,0 8 3,7 1 0,5 216 100

16-18 ani

11 1,2 30 3,2 668 71,7 187 20,1 33 3,5 3 0,3 932 100

T 26 1,8 45 3,2 1.012 71,6 273 19,3 50 3,6 7 0,5 1.413 100* (Observaţia noastră: Este de menţionat faptul că intervalele de vârstă utilizate de I.C.P.C. sunt: până la 14 ani; 14-15 ani şi 15-18 ani, ignorându-se faptul că vârsta de 15 ani apare de două ori, fapt de natură a afecta acurateţea statisticilor cu privire la vârsta reală a copiilor).

25

Tabelul 24 – Distribuţia cazurilor de maltratare şi alte forme de violenţă asupra minorilor în funcţie de vârstă în anul 2006 (Sursa: Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii)

Pentru toate cele trei grupuri de vârstă, lovirile sau alte violenţe şi vătămările corporale sunt cele mai frecvente rele tratamente aplicate. Reţine atenţia, în cadrul grupului de vârstă sub 14 ani, proporţia ridicată (de circa 7%) a omorurilor împreună cu loviturile cauzatoare de moarte. În mod comparativ, diferenţiat pe fiecare tip de violenţă şi pe fiecare grup de vârstă (vezi tabelul 25), cel mai victimizat este grupul de vârstă plasat în intervalul 16-18 ani, asupra căruia se exercită, cu mai multă intensitate decât în celelalte grupuri de vârstă, vătămări corporale (inclusiv cele cu caracter grav), tentative de omor şi loviri sau alte forme de violenţă. Urmează, în ordine, grupul de vârstă sub 14 ani asupra căruia se exercită, cu precădere, omoruri şi loviri cauzatoare de moarte (acestea din urmă afectează, la egalitate cu grupul sub 14 ani, şi grupul 16-18 ani). Grupul de vârstă 14-16 ani pare mai puţin afectat, decât celelalte grupuri de vârstă, de diferitele forme de violenţă menţionate, ponderea cea mai mare având-o în cadrul acestui grup lovirile sau alte violenţe şi vătămările corporale grave.

Vârsta Omor Tentativă de omor

Lovire sau alte

violenţe

Vătămare corporală

Vătămare corporală

gravă

Loviri cauzatoare de moarte

TOTAL

T % T % T % T % T % T % T % Sub 14 ani

15 57,7 9 20,0 182 18,0 47 17,7 9 18,0 3 42,9 265 18,8

14-15 ani

- - 6 13,3 162 16,0 39 18,0 8 16,0 1 14,3 216 15,3

16-18 ani

11 42,3 30 66,7 668 66,0 187 20,1 33 66,0 3 42,8 932 65,9

T 26 100 45 100 1.012 100 273 100 50 100 7 100 1.413 100 Tabelul 25 – Distribuţia comparativă cazurilor de maltratare şi alte forme de violenţă asupra minorilor în funcţie de fiecare grup de vârstă şi formă de violenţă în anul 2006 (Sursa: Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii)

Datele existente la Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii cu privire la violenţa exercitată împotriva copilului în anul 2006 mai precizează şi faptul că au avut loc un număr de 77 rele tratamente aplicate minorului şi 2.335 cazuri de abandon familial. Distribuţia pe grupuri de vârstă, care este evidenţiată în tabelul 26 (vezi tabelul 26), indică faptul că grupul de vârstă cel mai expus atât relelor tratamente, cât şi abandonului familial este cel sub vârsta de 14 ani.

Vârsta

Rele tratamente aplicate minorului

Abandon familial

T % T % Sub 14 ani 59 76,6 1.310 55,6 14-15 ani 14 18,2 346 14,7 16-18 ani 4 5,2 699 29,7

T 77 100,0 2.355 100,0 Tabelul 26 – Distribuţia pe grupuri de vârstă a cazurilor de abandon familial şi rele tratamente aplicate minorilor în anul 2006 (Sursa: Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii).

26

În ceea ce priveşte situaţia statistică din anul 2007, în primele nouă luni ale anului, au fost maltrataţi sau au fost victime ale altor forme de violenţă 2.999 de copii (vezi tabelul 27)19. În funcţie de vârstă, distribuţia cazurilor arată că peste 70% dintre victime au vârsta între 16-18 ani, aproximativ 16% au vârsta cuprinsă în intervalul 14-15 ani, iar circa 15% au sub 14 ani. (vezi tabelul 28). Pentru toate grupurile de vârstă, lovirile sau alte violenţe reprezintă forma de agresiune cea mai frecventă.

Vârsta Omor Tentativă de omor

Lovire sau alte

violenţe

Vătămare corporală

Vătămare corporală

gravă*

Loviri cauzatoare de moarte

TOTAL

T % T % T % T % T % T % T % Sub 14 ani

11 2,5 9 2,1 379 87,2 30 6,9 5 1,1 1 0,2 435 100

14-15 ani

3 0,6 2 0,4 435 93,3 18 3,9 6 1,3 2 0,5 466 100

16-18 ani

12 0,6 14 0,7 1.926 91,8 119 5,7 25 1,1 2 0,1 2.098 100

T 26 0,9 25 0,8 2.740 91,4 167 5,6 36 1,2 5 0,1 2.999 100* (a se vedea nota de subsol 24).

Tabelul 27 – Distribuţia cazurilor de maltratare şi alte forme de violenţă asupra minorilor în funcţie de vârstă în primele 9 luni ale anului 2007 (Sursa: Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii)

Vârst

a Omor

Tentativă de

omor

Lovire sau alte violenţe

Vătămare

corporală

Vătămare

corporală gravă*

Loviri cauzatoar

e de moarte

TOTAL

T % T % T % T % T % T % T % Sub 14 ani

11 42,3

9 36,0

379 13,8

30 18,0

5 13,9

1 20,0 435 14,5

14-15 ani

3 11,5

2 8,0 435 15,9

18 10,8

6 16,7

2 40,0 466 15,5

16-18 ani

12 46,2

14 56,0

1.926

70,3

119

71,2

25 69,4

2 40,0 2.09

8 70,0

T 26

100

25 100

2.740

100

167

100

36 100

5 100 2.99

9 100

* (a se vedea nota de subsol 24). Tabelul 28 – Distribuţia comparativă cazurilor de maltratare şi alte forme de violenţă asupra minorilor în funcţie de fiecare grup de vârstă şi formă de violenţă în primele 9 luni ale anului 2007 (Sursa: Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii) Diferenţiat, pe tipuri de violenţe şi pe vârste, cel plasat în intervalul 16-18 ani este cel mai victimizat, vătămările corporale (inclusiv cele grave20), lovirile sau alte violenţe, precum şi

19 Conform statisticilor Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii. 20 Este de menţionat faptul că, la începutul lunii noiembrie 2007, în cadrul workshop-ului ”Violenţa naşte violenţă”, organizat de organizaţia ”Salvaţi Copiii” în cadrul Salonului Naţional de Psihologie, au fost prezentate (din nou) datele preluate de noi în tabelul 28, dar cu precizarea că, în primele nouă luni ale anului, au fost înregistrate şi 518 cazuri de vătămare corporală din culpă. Această cifră ridică, numărul copiilor victime, pentru perioada menţionată, la 3.517 la care se adaugă şi 34 cazuri de rele tratamente aplicate minorilor, precum şi 1.356 cazuri de abandon familial. Dacă, la limită, abandonul familial poate fi considerat şi el, într-un fel sau în

27

vătămările corporale grave fiind cel mai des întâlnite aici. La rândul său, grupul de vârstă sub 14 ani este mai frecvent supus infracţiunilor de omor şi tentativă de omor, în timp ce grupul între 14-16 ani este mai intens supus lovirilor cauzatoare de moarte.

În primele 9 luni ale anului 2007 au fost înregistrate, de asemenea, 34 cazuri de rele tratamente aplicate minorului şi 1.356 cazuri de abandon familial (vezi tabelul 29).

Vârsta

Rele tratamente aplicate minorului

Abandon familial

T % T % Sub 14 ani 26 76,5 709 52,3 14-15 ani 5 14,7 198 14,6 16-18 ani 3 8,8 449 33,1

T 34 100,0 1.356 100,0 Tabelul 29 – Distribuţia pe grupuri de vârstă a cazurilor de abandon familial şi rele tratamente aplicate minorilor în primele 9 luni ale anului 2007 (Sursa:Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii)

La fel ca şi în anul 2006, copiii sub 14 ani au reprezentat grupul de vârstă cel mai supus infracţiunilor menţionate. 4. Tendinţe ale victimizării copiilor în România şi forme de protecţie socială a acestora, rezultate din analiza datelor prelucrate de Agenţia Naţională Pentru Protecţia Drepturilor Copilului 4.1. Principalele servicii de care au beneficiat copiii aflaţi în dificultate şi ponderea beneficiarilor incluşi în ele

Datele prelucrate de Agenţia Naţională Pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC), pe baza informaţiilor furnizate (pentru trimestrul I al anului 2007) de către cele 47 Direcţii Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din teritoriu, evidenţiază următoarea situaţie: Au beneficiat de serviciile de prevenire a separării de părinţi un număr de 28.302 de copii (vezi tabelul 30). Circa 62% au beneficiat de alte servicii de prevenire decât Centrele de zi, iar peste 38% au beneficiat de serviciile acestor centre. Cele mai solicitate servicii de prevenire, altele decât Centrele de zi, au fost cele din subordinea Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, care au acordat asistenţă pentru aproximativ 52% dintre copiii care fost asistaţi de aceste servicii. La rândul lor, cele mai solicitate Centre de zi au fost acelea din subordinea organismelor private acreditate, care au acordat servicii pentru 37,0% dintre copiii aflaţi în atenţia acestor centre.

Analiza acestor date mai arată faptul că serviciile de prevenire cele mai solicitate sunt cele din subordinea Direcţiilor Generale de de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (care au avut ca beneficiari 44,6% dintre copii) şi cele din subordinea Consiliilor locale (care au avut ca beneficiari peste o treime dintre ei)-(vezi tabelul 31).

altul, o formă de abuz şi chiar ”violenţă” contra copilului, aceasta înseamnă că, în primele luni, ale anului 2007, a existat un total de 4.907 victime copii, cifră mult superioară estimărilor făcute de Institutul pentru Cercetarea şi Prevenirea Criminalităţii pe baza datelor furnizate de Inspectoratul General al Poliţiei Române.

28

SERVICII DE PREVENIRE A SEPARĂRII DE

PĂRINŢI

TIPUL DE SERVICII

Total Copii

beneficiari

%

% DIN TOTAL

GENERAL

În subordinea Consiliilor locale

3.336 30,9

În subordinea organismelor private acreditate

3.997 37,0

Centre de Zi

În subordinea DGASPC 3.472 32,1

38,2

TOTAL 10.805 100,0 În subordinea Consiliilor locale

6.242 35,7

În subordinea organismelor private acreditate

2.105 12,0

Alte Servicii de Prevenire

În subordinea DGASPC 9.150 52,3

61,8

TOTAL 17.497 100,0 TOTAL

GENERAL -

28.302

100,0

100,0

Tabelul 30 – Distribuţia copiilor asistaţi în funcţie de tipul de servicii de prevenire a separării de părinţi (Sursa: ANPDC, date existente în trimestrul I, 2007)

TIPURI DE SERVICII DE PREVENIRE Total copii beneficiari

%

În subordinea Consiliilor locale 9.578 33,8 În subordinea organismelor private acreditate 6.102 21,6 În subordinea DGASPC 12.622 44,6

TOTAL 28.302 100,0 Tabelul 31– Distribuţia copiilor asistaţi în funcţie de forma de subordonare a serviciilor de prevenire a separării de părinţi (Sursa: ANPDC, date existente în trimestrul I, 2007)

De menţionat că personalul Direcţiilor Generale de de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului număra, în primul trimestru al acestui an peste 41.000 de angajaţi, din care majoritatea (peste 73%) lucrau în centrele de plasament sau erau asistenţi maternali profesionişti (vezi tabelul 32).

PERSONAL EXISTENT ÎN URMĂTOARELE SERVICII

Total %

Aparat propriu 5844 14,2 Centre de Plasament 15077 36,7

Asistenţi maternali profesionişti 14929 36,4 Alte Servicii 5188 12,7

TOTAL GENERAL 41.038 100,0

Tabelul 32 – Distribuţia personalului DGASPC în funcţie de tipul de servicii (Sursa: ANPDC, date existente în trimestrul I, 2007)

Din totalul copiilor, marea majoritate (aproape 63%) a beneficiat de serviciile de asistenţă socială de tip familial, iar peste 35% a beneficiat de serviciile de tip rezidenţial

29

publice şi ale organismelor private acreditate (vezi tabelul 33. În schimb, de servicii alternative (la tutore) au beneficiat numai 1,8% dintre copii.

SERVICII DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ

TIPUL DE SERVICII

Total Copii

beneficiari

% % DIN TOTAL

GENERAL SERVICII

La asistenţi maternali angajaţi ai DGASPC

19.678 41,7

La asistenţi maternali angajaţi ai rganismelor private acreditate o

236 0,5

La asistenţi maternali angajaţi ai Consiliilor locale

18 0,03

La rude până la gradul IV inclusiv

4058 8,6

Servicii de tip familial

La alte familii/persoane 23.204 49,2 TOTAL 47.194 100,0

62,8

Servicii alternative

La tutore

1.338 100,0 1,8

TOTAL 1.338 100,0 Centre de plasament 21.000 96,1 Centre de primire în regim de urgenţă

549 2,5 Servicii de tip rezidenţial publice Centre maternale 298 1,4 TOTAL 21.847 100,0

Centre de plasament 4.691 98,7

Centre de primire în regim de urgenţă

41 0,9

Servicii de tip rezidenţial ale organismelor private acreditate

Centre maternale 20 0,4

TOTAL 4.752 100,0

35,4

TOTAL GENERAL

-

75.131 - 100,0

Tabelul 33 – Distribuţia copiilor beneficiari ai sistemului de protecţie specială în funcţie de tipul de servicii de asistenţă socială (Sursa: ANPDC, date existente în trimestrul I, 2007)

Asistenţa furnizată de alte familii/persoane (la peste 49% dintre copiii beneficiari) şi

cea oferită de asistenţii maternali, angajaţi ai Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (la circa 42% dintre copii), au fost cele mai solicitate în cadrul serviciilor de tip familial. În ceea ce priveşte serviciile de tip rezidenţial, atât cele cu caracter public, cât şi cele ale organismelor private acreditate, centrele de plasament au reunit cel mai mare număr de copii beneficiari (peste 96%, respectiv aproape 99%), iar centrele maternale au avut un număr aproape nesemnificativ de asemenea beneficiari (aproape 3% în cadrul serviciilor de tip rezidenţial cu caracter public şi sub 1% în cadrul celor ale organismelor private acreditate).

30

În ansamblul serviciilor de tip rezidenţial, cele cu caracter public reprezintă circa trei sferturi din totalul instituţiilor care acordă protecţie socială specială copiilor aflaţi în dificultate, iar acelea aflate în subordinea organismelor private acreditate reprezintă peste un sfert din total (vezi tabelul 34). SERVICII DE TIP REZIDENŢIAL

Tipul de Servicii

Total Servicii

% % DIN TOTAL GENERALSERVICII

Total copii

protejaţi

% % DIN TOTAL GENE-

RAL COPII

Centre de Plasament clasice

166 13,8

4.881 22,3

Centre de Plasament modulate

110 9,1 8.856 40,5

Apartamente 391 32,4 2.411 11,1 Case de tip familial

392 32,5 4.250 19,4

Centre maternale

50 4,1 298 1,4

Centre de primire în regim de urgenţă

51 4,2 549 2,5

Publice

Alte Servicii* 46 3,9 602 2,8 TOTAL 1.206 100,0

74,7

21.847 100,0

82,1

Centre de Plasament clasice

42

10,3

888

18,7

Centre de Plasament modulate

23

5,6

394 8,3

Apartamente 41 10,1 185 3,9

Case de tip familial

291 71,1 3.187 67,1

Centre maternale

5 1,2 20 0,4

Centre de primire în regim de urgenţă

2

0,5

41 0,9

Aflate în subordinea

organismelor private

acreditate

Alte Servicii* 5 1,2 37 0,8

TOTAL 409 100,0

25,3

4.752 100,0

17,9

TOTAL GENERAL

- 1.615 - 100,0 26.599 - 100,0

31

* (Serviciu pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă, adăpost de zi şi noapte)

Tabelul 34 – Distribuţia copiilor care beneficiază de protecţie socială specială în instituţiile de tip rezidenţial (Sursa: ANPDC, date existente în trimestrul I, 2007)

Această situaţie este evidenţiată şi de faptul că peste 82% dintre copiii aflaţi în dificultate au beneficiat de protecţie socială specială din partea serviciilor de tip rezidenţial publice, comparativ cu circa 18% dintre aceşti copii care au beneficiat de protecţie socială specială din partea serviciilor de tip rezidenţial aflate în subordinea organismelor private acreditate. În acelaşi timp, se poate menţiona faptul că, în cadrul serviciilor de tip rezidenţial cu caracter public, centrele de plasament, atât cele modulate, cât şi cele clasice au oferit protecţie socială specială la aproximativ 63% dintre copiii cu probleme. În schimb, în cadrul serviciilor de tip rezidenţial aflate în subordinea organismelor private acreditate, cele mai solicitate au fost casele de tip familial, care au acordat protecţie socială specială la peste 67% dintre copiii aflaţi în dificultate. În trimestrul I al acestui an, serviciile de tip rezidenţial cu caracter public (care au reprezentat circa 85% din totalul serviciilor implicate) au acordat protecţie socială specială la peste 95% dintre copiii cu dizabilităţi, în timp ce serviciile de tip rezidenţial aflate în subordinea organismelor private SERVICII DE TIP REZIDENŢIAL

Tipul de Servicii

Total Servicii

% % DIN TOTAL GENERALSERVICII

Total copii

protejaţi

% % DIN TOTAL GENE-

RAL COPII

Centre de Plasament clasice

106 26,4

6.410 61,2

Centre de Plasament modulate

47 11,7 1.663 15,8

Apartamente 72 18,0 427 4,1 Case de tip familial

168 41,9 1.855 17,7

Publice

Alte Servicii* 8 2,0 125 1,2 TOTAL 401 100,0

84,9

10.480 100,0

95,1

Centre de Plasament clasice

3

4,2

63

11,7

Centre de Plasament modulate

5

7,0

33

6,2

Apartamente 6 8,5 46

8,6

Aflate în subordinea

organismelor private

acreditate

Case de tip familial

57 80,3 394 73,5

TOTAL 71 100,0

15,1

536 100,0

4,9

TOTAL GENERAL

- 472 - 100,0 11.016 - 100,0

32

* (Serviciu pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă, adăpost de zi şi noapte) Tabelul 35 - Distribuţia copiilor cu dizabilităţi cărora li s-a acordat protecţie socială în instituţiile de tip rezidenţial (Sursa: ANPDC, date existente în trimestrul I, 2007)

acreditate (care au reprezentat peste 15% din totalul de servicii implicate) au acordat protecţie socială specială la aproximativ 5% dintre copiii cu dizabilităţi (vezi tabelul 35). În cadrul serviciilor de tip rezidenţial cu caracter public, deşi casele de tip familial au cea mai mare pondere (aproximativ 42%), acestea au acordat protecţie socială specială numai la circa 18% dintre copiii cu dizabilităţi incluşi în asemenea servicii. În schimb, deşi centrele de plasament clasice deţin numai o pondere de 26,4% în ansamblul serviciilor menţionate, acestea au oferit protecţie socială specială la peste 61% din totalul copiilor cu dizabilităţi care au beneficiat de asemenea servicii. În schimb, în cadrul serviciilor de tip rezidenţial aflate în subordinea organismelor private acreditate, casele de tip familial (care reprezintă peste 80% din ansamblul serviciilor menţionate) au acordat protecţie socială specială la aproximativ 74% dintre copiii cu dizabilităţi care au fost incluşi în asemenea servicii.

Trebuie menţionat faptul că serviciile rezidenţiale includ centre de protecţie şi asistenţă în urgenţă pentru copiii victime ale neglijării, abuzului şi exploatării (inclusiv pentru copiii victime ale traficului intern), servicii de tipul ”telefonul copilului” (existente la nivelul fiecărui judeţ şi sector al Capitalei), servicii specializate pentru sprijinirea recuperării şi reintegrării sociale a copiilor victime ale neglijării, abuzului şi exploatării, centre de tranzit pentru protecţia şi asistenţa copiilor repatriaţi aflaţi în dificultate şi a copiilor victime ale exploatării sau traficului de fiinţe umane, servicii pentru prevenirea exploatării copilului prin muncă (vezi tabelul 36), SERVICII GESTIONATE DE AUTORITĂŢILE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE

Total Servicii %

Centre de protecţie şi asistenţă în urgenţă pentru copiii victime ale neglijării, abuzului şi exploatării (inclusiv pentru copiii victime ale traficului intern),

51 36,4

Servicii de tipul ”telefonul copilului” (existente la nivelul fiecărui judeţ şi sector al Capitalei)

47 33,6

Servicii specializate pentru sprijinirea recuperării şi reintegrării sociale a copiilor victime ale neglijării, abuzului şi exploatării*

22 15,7

Centre de tranzit pentru protecţia şi asistenţa copiilor repatriaţi aflaţi în dificultate şi a copiilor victime ale exploatării sau traficului de fiinţe umane**

12 8,6

servicii pentru prevenirea exploatării copilului prin muncă

8 5,7

TOTAL 140 100,0 * (De menţionat că legea prevede un minimum astfel de 47 de servicii) ** (Centre existente în municipiul Bucureşti şi în 11 judeţe de frontieră, printre care: Mehedinţi, Arad, Timiş, Bihor, Satu Mare, Botoşani, Iaşi, Suceava, Neamţ, Galaţi, Giurgiu) Tabelul 36 - Numărul şi tipul de servicii de protecţie socială a copiilor abuzaţi gestionate de autorităţile administraţiei publice locale (Sursa: ANPDC, date existente în trimestrul I, 2007)

70% din aceste servicii gestionate de organele administraţiei publice centrale reprezintă centre de protecţie şi asistenţă în urgenţă pentru copiii victime ale neglijării, abuzului şi exploatării şi servicii de tipul ”telefonul copilului”.

33

4.2. Principalele forme de abuz exercitate asupra copiilor care au beneficiat de serviciile de prevenire şi protecţie socială Din totalul cazurilor sesizate de copii abuzaţi, atât cele confirmate, cât şi cele infirmate, cea mai mare pondere o ocupă forma de abuz concretizată în neglijarea copilului. Astfel, circa 58% din totalul cazurile de neglijare sesizate şi un procent similar din totalul cazurilor de neglijare confirmate vizează o asemenea formă de abuz (vezi tabelul 37).

COPII ABUZAŢI Cazuri confirmate Cazuri infirmate*

TIP DE ABUZ

T % T %

TOTAL Cazuri

sesizate

%

FIZIC 519 15,0 197 19,1 716 16,0 EMOŢIONAL 520 15,1 146 14,2 666 14,9 SEXUAL 129 3,7 51 5,0 180 4,0 NEGLIJARE 1.983 57,5 612 59,5 2.595 57,9 EXPLOATARE PRIN MUNCĂ

278 8,1 21 2,0 299 6,7

EXPLOATARE SEXUALĂ 13 0,4 2 0,2 15 0,3 EXPLOATARE PENTRU COMITEREA DE INFRACŢIUNI

8

0,2

-

-

8

0,2

TOTAL GENERAL 3.450 100,0 1.029 100,0 4.479 100,0 * (Cazuri, care, în conformitate cu metodologia de lucru, nu corespund sesizării respective) Tabelul 37 – Distribuţia copiilor abuzaţi în funcţie de tipul de abuz şi de confirmarea sau infirmarea cazurilor sesizate (Sursa: ANPDC, date existente în trimestrul I, 2007, raportate de cele 47 de Direcţii Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului)

De asemenea, în cadrul cazurilor de abuz confirmate, abuzul emoţional (15,1% dintre aceste cazuri) şi cel fizic (15,0% din cazuri)21 se situează pe locurile următoare după neglijare. În schimb, cele mai puţine cazuri sesizate şi confirmate sunt acelea care implică exploatarea pentru comiterea de infracţiuni şi cele care vizează exploatarea sexuală.

Ca un aspect complementar, trebuie menţionat faptul că, în ansamblul cazurilor de abuz sesizate, cele confirmate ocupă o pondere de 77% (vezi tabelul 38). Deşi mai puţine în ansamblul cazurilor sesizate, formele de abuz care se confirmă cel mai frecvent sunt, în ordine, exploatarea pentru comiterea de infracţiuni şi exploatarea sexuală. Urmează, în ordine, cazurile sesizate de exploatare prin muncă şi abuz emoţional.

21 Conform informaţiilor publicate în presă (vezi Miruna Covaci, În primele 9 luni ale lui 2007, 3.500 de copii – victime ale violenţei, în ziarul ”Gândul”, 22 octombrie, 2007, p. 23), A.N.P.C.D. a avut în evidenţă, ”în primele 6 luni (subl. ns.: 6 nu 9) ale acestui an”, 751 cazuri de abuz fizic (dintre care 359 închise) şi 691 cazuri de abuz emoţional, ceea ce înseamnă o creştere ”uşoară”, faţă de primul trimestru, cu doar 7,3% a cazurilor de copii supuşi abuzului fizic şi cu numai 3,8% a celor de copii supuşi abuzului emoţional. Acelaşi articol precizează că 664 dintre cazurile de abuz fizic s-au produs în mediul familial, 7 – în servicii rezidenţiale, 20 – în şcoli, 4 – în alte instituţii şi 54 în alte locaţii. De asemenea, din cele 691 cazuri de abuz emoţional, 433 au avut loc în mediul urban şi 258 în mediul rural. 644 dintre asemenea cazuri au avut loc în familie, 17 în şcoli, 4 în servicii rezidenţiale şi 26 în alte locaţii.

34

COPII ABUZAŢI Cazuri confirmate Cazuri infirmate

TIP DE ABUZ

T % din Total cazuri

sesizate

T % din Total cazuri

sesizate

TOTAL Cazuri

sesizate

%

FIZIC 519 72,4 197 27,5 716 100,0 EMOŢIONAL 520 78,1 146 21,9 666 100,0 SEXUAL 129 71,7 51 28,3 180 100,0 NEGLIJARE 1.983 76,4 612 23,6 2.595 100,0 EXPLOATARE PRIN MUNCĂ

278 93,0 21 7,0 299 100,0

EXPLOATARE SEXUALĂ 13 86,7 2 13,3 15 100,0 EXPLOATARE PENTRU COMITEREA DE INFRACŢIUNI

8

100,0

-

-

8

100,0

TOTAL GENERAL 3.450 77,0 1.029 23,0 4.479 100,0 Tabelul 38 – Distribuţia cazurilor de abuz sesizate în funcţie de confirmarea (infirmarea) lor şi de tipul de abuz (Sursa: ANPDC, date existente în trimestrul I, 2007, raportate de cele 47 de Direcţii Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului)

În ceea ce priveşte sursele sesizărilor cazurilor de abuz contra copiilor, primite de Direcţii Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, acestea sunt cele evidenţiate în tabelul 39.

SURSE PRINCIPALE ALE SESIZĂRII CAZURILOR DE ABUZ

TOTAL Sesizări

%

Direct de la copii (prin ”telefonul copiilor”, telefonul DGASPC, alte mijloace)

524 11,7

Prin diverse instituţii 1.392 31,0 De la persoane fizice 2.430 54,3 Autosesizări ale DGASPC 133 3,0

TOTAL 4.479 100,0 Tabelul 39 – Sursele principale ale sesizării cazurilor de abuz (Sursa: ANPDC, date existente în trimestrul I, 2007, raportate de cele 47 de Direcţii Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului) Sursele cele mai importante de sesizare a cazurilor sunt reprezentate de persoanele fizice (54,3% din totalul de surse) şi diversele instituţii (31,0%). Evidenţierea diferitelor variabile care caracterizează situaţia copiilor abuzaţi aflaţi în atenţia serviciilor menţionate, arată următoarele:

(a) Mediul de provenienţă

În funcţie de mediul de provenienţă (vezi tabelul 40), deşi diversele forme de abuz

caracterizează în proporţii relativ similare, pe copiii din ambele medii, totuşi, copiii din mediul urban sunt supuşi, într-o pondere mai mare decât în mediul rural, exploatării pentru comiterea unor infracţiuni (circa 88% din totalul cazurilor confirmate), exploatării sexuale (peste 69% din totalul acestor cazuri), exploatării prin muncă (aproximativ trei sferturi dintre cazurile confirmate) şi abuzului emoţional (aproape 60% din asemenea cazuri).

35

COPII ABUZAŢI URBAN RURAL

TIP DE ABUZ

Total Cazuri

confirmate

%

Total Cazuri

confirmate

%

TOTAL Cazuri

confirmate

%

FIZIC 261 50,3 258 49,7 519 15,0 EMOŢIONAL 310 59,6 210 40,4 520 15,1 SEXUAL 56 43,4 73 56,6 129 3,7 NEGLIJARE 866 43,7 1.117 56,3 1.983 57,5 EXPLOATARE PRIN MUNCĂ

207 74,5 71 25,5 278 8,1

EXPLOATARE SEXUALĂ

9 69,2 4 30,8 13 0,4

EXPLOATARE PENTRU COMITEREA DE INFRACŢIUNI

7

87,5

1

12,5

8

0,2

TOTAL GENERAL 1.716 49,7 1.734 50,3 3.450 100,0 Tabelul 40 – Distribuţia copiilor abuzaţi în funcţie de mediul de provenienţă şi tipul de abuz (Sursa: ANPDC, date existente în trimestrul I, 2007)

În mod comparativ, copiii din mediul rural sunt supuşi, cu mai mare intensitate decât în mediul urban, abuzului sexual şi neglijării (fiecare asemenea formă de abuz reprezentând peste 56% din cazurile confirmate. De menţionat că abuzul fizic se manifestă în ponderi relativ egale atât în mediul urban, cât şi cel rural22. Dincolo de aceste evaluări, în ansamblul fiecărei forme de abuz în parte (vezi tabelul 41), neglijarea reprezintă cea mai importantă formă de abuz pentru ambele medii (circa 65% din cazurile confirmate din mediul rural şi peste 50% dintre cazurile confirmate din mediul urban), iar exploatarea pentru comiterea unor infracţiuni şi exploatarea sexuală sunt formele care se manifestă cu cea mai mică frecvenţă.

COPII ABUZAŢI URBAN RURAL

TIP DE ABUZ

Total Cazuri

confirmate

%

Total Cazuri

confirmate

%

TOTAL Cazuri

confirmate

%

FIZIC 261 15,2 258 14,9 519 15,0 EMOŢIONAL 310 18,0 210 12,1 520 15,1 SEXUAL 56 3,3 73 4,2 129 3,7 NEGLIJARE 866 50,5 1.117 64,4 1.983 57,5 EXPLOATARE PRIN MUNCĂ

207 12,1 71 4,1 278 8,1

EXPLOATARE SEXUALĂ

9 0,5 4 0,2 13 0,4

22 În concordanţă cu datele publicate de presă ca urmare a workshop-ului ”Violenţa naşte violenţă” organizat de ”Salvaţi Copiii” în cadrul Salonului Naţional de Psihologie din 8-9 noiembrie 2007 (de exemplu, Andrei Ghiciuşcă, Peste 3.500 de copii victime ale violenţei, în ziarul ”Ziua”, 10/11 noiembrie 2007, p. 9), dintre cele 751 cazuri de abuz fizic pe care A.N.P.D.C. le-a avut în evidenţă, în primul semestru al anului 2007, 380 (adică circa 51%) au fost înregistrate în meiul urban şi 371 (adică aproximativ 49%) în meiul rural.

36

EXPLOATARE PENTRU COMITEREA DE INFRACŢIUNI

7

0,4

1

0,1

8

0,2

TOTAL GENERAL 1.716 49,7 1.734 50,3 3.450 100,0Tabelul 41 – Distribuţia tipurilor de abuz în funcţie de ponderea lor în cele două medii de provenienţă (Sursa: ANPDC, date existente în trimestrul I, 2007)

(b) Sexul copiilor abuzaţi Cu excepţia abuzului sexual şi neglijării, care sunt cele mai frecvente forme de abuz exercitate asupra fetelor, băieţii sunt supuşi, într-o măsură mai mare, tuturor celorlalte forme de abuz (vezi tabelul 42). Astfel, peste 56% dintre fete au fost supuse abuzului sexual şi un procent relativ similar dintre ele a fost supus neglijării. Comparativ, băieţii au fost supuşi, în proporţie de 75% exploatării pentru comiterea unor infracţiuni, în proporţie de peste 62% exploatării prin muncă şi în proporţie relativ apropiată abuzului emoţional (circa 52%) şi celui fizic (aproximativ 51%).

COPII ABUZAŢI

MASCULIN FEMININ TIP DE ABUZ

Total Cazuri

confirmate

%

Total Cazuri

confirmate

%

TOTAL Cazuri

confirmate

%

FIZIC 262 50,6 257 49,7 519 15,0 EMOŢIONAL 269 51,9 251 40,4 520 15,1 SEXUAL 28 21,7 101 56,6 129 3,7 NEGLIJARE 1.043 52,6 940 56,3 1.983 57,5 EXPLOATARE PRIN MUNCĂ

173 62,2 105 25,5 278 8,1

EXPLOATARE SEXUALĂ

1 7,7 12 30,8 13 0,4

EXPLOATARE PENTRU COMITEREA DE INFRACŢIUNI

6

75,0

2

12,5

8

0,2

TOTAL GENERAL 1.782 49,7 1.668 50,3 3.450 100,0Tabelul 42 – Distribuţia tipurilor de abuz în funcţie de sexul copiilor abuzaţi (Sursa: ANPDC, date existente în trimestrul I , 2007)

În raport de fiecare abuz în parte, însă, cu excepţia abuzului sexual mai frecvent în rândul fetelor, celelalte forme de abuz tind să fie relativ similare ca pondere atât în rândul fetelor, cât şi al băieţilor (vezi tabelul 43.

COPII ABUZAŢI MASCULIN FEMININ

TIP DE ABUZ

Total Cazuri

confirmate

%

Total Cazuri

confirmate

%

TOTAL Cazuri

confirmate

%

FIZIC 262 14,7 257 15,4 519 15,0 EMOŢIONAL 269 15,1 251 15,0 520 15,1 SEXUAL 28 1,6 101 6,1 129 3,7

37

38

NEGLIJARE 1.043 58,5 940 56,4 1.983 57,5 EXPLOATARE PRIN MUNCĂ

173 9,7 105 6,3 278 8,1

EXPLOATARE SEXUALĂ

1 0,05 12 0,7 13 0,4

EXPLOATARE PENTRU COMITEREA DE INFRACŢIUNI

6

0,3

2

0,1

8

0,2

TOTAL GENERAL 1.782 49,7 1.668 50,3 3.450 100,0Tabelul 43 – Distribuţia tipurilor de abuz în funcţie de ponderea sexului copiilor abuzaţi în cadrul fiecărui tip (Sursa: ANPDC, date existente în trimestrul I, 2007)

(c) Vârsta copiilor abuzaţi

În funcţie de vârsta copiilor abuzaţi (vezi tabelele 44 şi 45) datele statistice prelucrate

de ANPDC evidenţiază următoarele tendinţe: - neglijarea caracterizează, mai frecvent decât celelalte forme de abuz,

toate grupurile de vârstă, dar într-o proporţie mai mare copiii cu vârste minime. Astfel, peste 88% dintre copiii în vârstă de până la un an, circa 74% dintre copiii cu vârsta cuprinsă între 1-2 ani şi peste 65% din totalul copiilor incluşi în intervalul de vârstă 3-6 ani sunt supuşi acestei forme de abuz;

- abuzul fizic (a cărui tendinţă de manifestare descreşte o dată cu vârsta) este mai frecvent în rândul grupurilor mai înaintate de vârstă (circa 30% dintre copiii în vârstă de 18 ani şi peste, peste 19% dintre copiii cuprinşi în intervalul de vârstă 14-17 ani şi 18% din totalul copiilor incluşi în categoria de vârstă 10-13 ani sunt supuşi acestei forme de abuz)23;

- abuzul emoţional este relativ mai frecvent în rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între 7-9 ani (17,4%) şi 10-13 ani (16,4%), deşi tendinţe aproape asemănătoare sunt înregistrate şi de copiii între 3-6 ani (15,9%) şi 14-17 ani (15,4%);

- celelalte forme de abuz sunt mai puţin frecvente şi caracterizează, cu precădere, copiii cu vârsta de 10 ani şi peste.

23 Dintre cele 751 cazuri de abuz fizic pe care A.N.P.D.C. le-a avut în evidenţă, în primul semestru al anului 2007, cele mai multe (209 – adică circa 28%) aveau vârste cuprinse între 10-13 ani (conform cu Andrei Ghiciuşcă, Peste 3.500 de copii victime ale violenţei, în ziarul ”Ziua”, 10/11 noiembrie 2007, p. 9).

39