Cuprins:

1. Capitolul I. Scurt istoric al teoriilor privind politica de dividend sau a problematicii de rapartizare a acestora……………………………………………3

2. Capitolul II. Factorii care influentează modul de repartizare a dividendelor. Formele dividendelor……………………………………………….…………….8

3. Capitolul III. Modalitati de distribuire a dividendelor………………….….………..…10

4. Capitolul IV. Studii empirice privind politica de dividend practicata la nivelul firmelor……………………………………………………………......................11

5. Capitolul V. Impactul politicii de dividend asupra structurii financiare a intreprinderii……………………………………………………………………..12

6. Capitolul VI: Reglementarea juridică a dividendelor conform legislației naționale………………………………………………………………………….13

7. Bibliografie………………………………………………………………………178.

2

Capitolul I. Scurt istoric al teoriilor privind politica de dividend sau a problematicii de rapartizare a acestora

Politica de dividend se refera la decizia de a plati profitul fie proprietarilor ( sub forma dividentelor) fie de a fi acumulat in vederea reinvestirii. O proportie cat mai buna intre partea din propit platita ca dividend si cea acumulata se apreciaza in functie de consecintele asupra valorii de piata a intreprinderii.

In fapt, ce reprezinta politica de dividend? Initial, in conditiile unui mediu economic caracterizat printr-o relativa simplitate, prin acest termen se definea modul de repartizare pe destinatii a profitului net, pentru dividende sau pentru reinvestire. Ulterior, odata cu dezvoltarea mediului economic, au aparut noi optiuni, managementul financiar propunandu-si sa raspunda la noi intrebari legate de decizia daca sa distribuie dividende in numerar actionarilor sau sa se apeleze la rascumpararea de actiuni, daca sa se distribuie dividende ordinare sau speciale, daca sa se conteze mai mult pe cresterile de curs bursier decat pe platile sub forma dividendelor sau cum sa se armonizeze punctele de vedere ale unor clase diferite de investitori (de exemplu, actionarii detinand capitaluri importante ca procente in capitalurile totale ale firmei comparativ cu actionarii minoritari).

Consideram ca multitudinea studiilor referitoare la politica de dividend, extrem de diverse chiar si prin modul specific de abordare a problemei, trebuie analizate pentru inceput in context epistemologic. Dintr-un prim punct de vedere, distingem doua tipuri de modele.

Astfel, exista anumite modele care, fundamentandu-se pe un set de ipoteze mai mult sau mai putin restrictive, incearca oferirea unui standard in distribuirea de dividende, grup de modele in care se pot include, printre altele, cele elaborate de Miller si Modigliani, Walter, Bhattacharya s.a. Astfel, Miller si Modigliani [1961] demonstreaza ca, in conditiile unei piete perfecte, un investitor rational va fi indiferent intre incasarea de dividende si reinvestirea profiturilor. In aceeasi categorie normativa, luandu-se in considerare argumentul diferentei de impozitare dintre profiturile reinvestite si dividende, Brennan [1970] recomanda ca acestea din urma sa nu fie distribuite niciodata.

Pe de alta parte, anumite modele afirma necesitatea repartizarii de dividende, pentru simplul motiv ca acestea constituie remunerarea efectiva de care beneficiaza actionarii, recomandarile lui Graham si Dodd [1951]. In plus, teoriile mai moderne pun accentul pe continutul informational al dividendelor (vezi, de exemplu, Bhattacharya [1979]), precum sj pe rolul pe care il joaca acestea in monitorizarea activitatii managerilor de catre actionari.

Alaturi de aceste teorii normative, trebuie mentionate teoriile care incearca sa identifice exact factorii determinanti ai politicilor de dividend efectiv aplicate la nivelul firmelor. In aceasta categorie se inscriu modelele elaborate de Lintner [1956] si de cercetatorii care au dezvoltat teoria acestuia. Ele nu incearca sa ofere raspunsul la intrebarea "cum ar trebui sa se intample?", ci la "de ce se intampla asa cum se intampla efectiv?". Prin aceste teorii se incearca explicarea fenomenelor pe considerente nu numai matematice, ci si psihologice. Unele dintre argumentele ce pot fi avute in vedere de o astfel de viziune sunt date de aspecte legate de comoditate (dividendele "vin acasa la investitor" fara nici un efort din partea acestuia"), de control al firmei (putere de vot in

3

adunarea generala a actionarilor) sau pur si simplu de moda sau dispozitie sufleteasca (vezi, in acest sens, Shiller [1989]).

Intre cele doua curente fundamentale, teoriile moderne, dintre care noi ne vom referi mai pe larg la teoria semnalului si teoria de agent, pornesc de la o viziune normativa, dar aduc o argumentatie pe seama unei testari empirice, mai mult sau mai putin contestabila. In aceasta ordine de idei, teoria de agent apare astazi ca principala explicate a politicii de dividend.

Problema platii de dividende (la care se face adesea referire ca "politica de dividend") a firmelor constituie un fenomen cultural, influen£at de obiceiuri, convingeri, reglementdri, opinia publica, perceptii si isterie, de conditiile economice generale si de alti factori, toti in permanenta schimbare, cu un impact diferit asupra firmelor. In aceste conditii, ea nu poate fi modelata matematic si uniform pentru toate firmele si pentru toate momentele.

Modelul elaborat de Miller si Modigliani in 1961 a constituit un moment important in fundamentarea teoretica a politicii de dividend. Incadrat in sistemul de modele ce afirma lipsa de relevanta a politicilor de finantare, care a debutat cu articolul din 1958, considerat de numerosi cercetatori drept momentul creatiei teoriei financiare moderne,si acest model este considerat drept "temelia" studiilor stiintifice legate de problema in discutie. Majoritatea studiilor legate de acest domeniu pornesc in tratarea fenomenului dividendului de la studiul elaborat de cei doi cercetatori, care descrie modul in care politica de dividend s-ar fundamenta in conditiile unei piete financiare perfecte, in care ar actiona agenti rationali, in conditii de certitudine totala.

In fapt, pornind de la afirmarea rezultantelor evolutiei intr-o lume perfecta, prin relaxarea anumitor ipoteze (lipsite de realism), teza neutralitatii propusa de Miller si Modigliani a fost supusa la o intreaga suita de ameliorari, dintre care principalele au vizat patru probleme:

1. luarea in considerare a fiscalitatii aplicabile castigurilor investitorilor. Astfel, se constata de cele mai multe ori o diferentiere intre ratele de impozitare aferente dividendelor si castigurilor din cresteri de curs bursier. In aceste conditii, distribuirea de dividende reduce averea actionarilor, ceea ce este inexplicabil cat timp se considera ca acestia ar fi rationali;

2. explicarea existentei dividendelor prin continutul lor informational: acestea sunt distribuite intrucat prin aceasta decizie se asigura informarea adecvata a investitorilor cu privire la perspectivele firmei, intrucat numai o firma performanta va avea capacitatea financiara de a face fata unor astfel de plati;

3. utilizarea dividendelor drept mijloc de monitorizare din partea actionarilor a activitatii desfasurate de manageri. Managerii trebuie sa renunte la proiectele de investitii cele mai putin atractive, pentru ca din suma initiala disponibila trebuie asigurata plata dividendelor. Restrictionand puterea de decizie a managerilor, dividendele actioneaza ca un instrument de control al activitatii acestora;

4. constientizarea laturii umane a investitorilor, care actioneaza si in calitate de oameni, defeniti prin sentimente, si nu numai ca agenti rationali, fenomen pus tot mai mult in relief de teoriile comportamentale. In acest context, dividendele sunt privite ca un obiect de consum, in timp ce actiunile ca o investitie, de unde reticenta de a vinde actiunile si favorizarea castigurilor sub forma de dividende.

4

Pentru inceput insa, ne vom mai opri putin la cateva dintre teoriile devenite deja clasice si care se constituie ca fundamente teoretice ale teoriei politicii de dividend.

Din punct de vedere logic, acestea pot fi structurate in trei mari grupuri, fiecare caracterizat printr-un anumit numar de sustinatori, dar nici unul reusind sa propuna o explicatie definitiva si indubitabila a politicii de dividend, universal acceptata de cercurile stiintifice sau de comunitatea practicienilor:

1. conceptia, preponderent teoretica, a neutralitatii politicii de dividend in conditiile existentei pietei perfecte;

2. ideea necesitatii reinvestirii profiturilor;3. ideea necesitatii distribuirii de dividende.

Politica de dividend reprezinta ansamblul deciziilor si tehnicilor folosite pentru determinarea nivelului dividendelor ce pot fi distribuite actionarilor. Ea determină împarțirea profiturilor obtinute in plati catre actionari si in fonduri refinute pentm a fi reinvestite in afaceri. Profiturile acumulate reprezinta una dintre cele mai semnificative surse de finantare a cresterii intreprinderilor, iar dividendele constituie fluxurile de numerar datorate actionarilor.

In cadrul problematicii repartzărilor de dividend se pune problema de a opta intre distribuirea dividendelor sau reinvestirea unei parti cat mai mari din profit, de catre firma respectivă. Atat cresterea si dezvoltarea intreprinderii pe baza de profit, cat si dividendele, sunt in egala masura dezirabile, dar cele doua se pot afla si in contradictie.

Astfel, distribuirea dividendelor priveaza intreprinderea de lichiditati, dar asigura un venit actionarilor, determinand cresterea randamentului la plasamentul fmanciar initial. Distribuirea are ca efect opozitia dintre societatea pe actiuni ca entitate economica si actionari, al caror interes nu se masoară decat in termeni de plasament financiar.

Aceasta opozitie se estompeaza in timp, pe masura ce acumularea devine sursa de obtinere a profitului pe termen lung.In analiza unei politici de dividend se urmaresc doi indicatori:

1. rata de distribuire, respectiv raportul dintre dividende si profitul net;2. rata de crestere a dividendului, respectiv raportul dintre dividende si numarul de

actiuni.

O rata mai mare a dividendelor inseamna o rata mai mica a profiturilor acumulate si implicit, necesitatea apelarii la noi fonduri din exterior, pentru finantarea proiectelor de investitii. Totodata, atribuirea unui volum mai mare de dividende actionarilor, va duce la o rata scazuta a profitului in viitor cat si a dividendelor viitoare.

Astfel, politica de dividende are doua efecte contradictorii. O politica optima de dividende este cea care gaseste echilibrul intre dividendele curente de platit si rata cresterii viitoare, astfel incat pretul actiunilor firmei sa fie maxim.

În materie de dividende, conducatorii unei intreprinderi au totdeauna un obiectiv exprimat in functie de rata de distribuire. Ei isi fixeaza ca obiectiv sa distribuie un anumit procent (35-45%) din profitul intreprinderii, incercand să atenueze cat se poate de mult, fluctuatiile dividendului unitar in cazul variatiilor sensibile ale profitului, de la o perioada la alta.

5

O politica de distribuire este considerata scazuta, daca rata de distribuire nu depaseste 20% din profitul net, iar de la 60% in sus, politica de distribuire este considerata ca fiind puternica.

Daca intreprinderea ia decizia de a spori rata de distribuire, ea va recurge la noi resurse extern e, astfel:   face apel la actionarii sai, preluand ceea ce a distribuit initial, dar valoarea financiara de ansamblu a capitalului propriu ramane nemodificata; în fond, daca intreprinderea distribuie mai mult, valoarea va fi mai scazuta si actionarul va dispune de mijloace lichide mai insemnate. Daca intreprinderea distribuie mai putin, valoarea va fi mai mare, iar actionarul va avea mijloace lichide mai reduse;   recurge la credite, avand ca efect cresterea mai redusa a fondurilor proprii si sporirea riscului pe piata.

Gradul de distribuire a profitului nu modifica patrimonii actionarului, dar din punct de vedere tehnic se constata o dependentă  intre profitul distribuit si cursul bursier. Cu cat partea din profitul distribuit este mai mare, cu atat cursul bursier este mai volatil.Din punct de vedere al actionarilor, politica de dividend pune in evident doua aspecte:

a) stabilitatea dividendelor;b) credibilitatea politicii de dividend, in general.

a) în legatura cu primul aspect, se porneste de la importanta analizei volumului dividendelor distribuite in anii anteriori, in vederea asigurarii stabilitatii sumei divedendelor. Politica de dividend practicata anterior de o intreprindere influenteaza nivelul dividendelor sperat de catre actionari, acesta la randul sau, exercitand un impact direct asupra cursului actiunilor.

Investitorii care doresc sa cunoasca politica de dividend a unei societati comerciale, incep prin a studia evolutia anterioara. Astfel, o intreprindere care in cursul unor perioade dificile nu a incetat sa distribuie cu regularitate dividende, va fi favorizata in raport cu o firma care suspenda distribuirea dividendelor in anumite perioade. Distribuirea constants de dividende conduce la cresterea increderii publicului fata de firma si sporirea valorii de piata a acesteia.

De aici decurge necesitatea fundamentarii obiective a politicii de dividend, pornind de la considerable urmatoare:

   in cazul in care cresterea profitului are un caracter regulat politica de dividend pierde din  importanta sa si intreprinderea poate, fara a risca, sa reduca rata de distribuire;

   daca profitul are un caracter ciclic, ca urmare a profilului sezonier al activitatii, este important sa se păstreze regularitatea distribuirii dividendelor; aceasta contribuie la pastrarea succesiunii fazelor de stabilitate si a fazelor de crestere in cazul distribuirii;

   un dividend variabil nu aduce nici o informatie investitorului potential, dar ii poate sugera ca societatea se caracterizeaza prin incoerenta in politica de dezvoltare a activitatii de baza. O asemenea politica de dividend nu poate exercita o influenta benefica asupra cursului bursier.

b) O politica de dividend trebuie sa fie credibila si coerenta fata de profiturile obtinute de intreprindere. Orice politica de dividend, chiar daca are un caracter regulat, nu poate avea efecte favorabile pe termen lung, decat daca este compatibila cu politica de repartizare a profitului.

6

Pentru o intreprindere distribuirea unei parti din profit sub forma de dividende sau nedistribuirea profitului va determina cresterea activului net si implicit a valorii intreprinderii.

Reinvestirea unei parti semnificative din profitul net conduce la cresterea autonomiei fmanciare, la diminuarea riscului fmanciar. Spre deosebire, o intreprindere care distribuie o parte redusa din profit, va inregistra o crestere a cursului actiunilor sale, dar isi va selecta actionarii.

7

Capitolul II. Factorii care influentează modul de repartizare a dividendelor. Formele dividendelor

Acesti factori ajuta echipa manageriala sa fundamenteze o anumită politica de dividend si se refera la:

reglementari juridice - prevad faptul ca dividendele trebuie platite din profituri (din anul curent sau anii precedenti). Legislatia subliniaza trei reguli de bază:1. regula profiturilor nete stipuleaza ca dividendele pot fi platite din profiturile

prezente si trecute;2. regula referitoare la capital protejeaza creditorii, interzicand plata dividendelor

din capital imprumutat; aceasta operatiune ar echivala cu distribuirea capitalului alocat pentru investitii, actionarilor companiei;

3. regula insolvabilitatii prevede ca unei companii ii este interzis sa plateasca dividende, daca in urma acestor plati devine insolvabila.Plata dividendelor in asemenea conditii ar insemna oferirea catre actionari a fondurilor care apartin de drept creditorilor.

disponibilitatea numerarului, conform caruia dividendele in numerar pot fi platite numai cu numerar. Astfel, o criza de numerar in contul curent din banca poate sa restrictioneze plata dividendelor. Totusi, capacitatea de a imprumuta poate neutraliza acest factor.

necesitatea de a rambursa datoriile. Atunci cand o firma a emis actiuni / obligatiuni pentru a-si procura resurse financiare necesare extinderii activitatii ea se confrunta cu doua alternative:a) poate refinanta datoria atunci cand aceasta ajunge scadenta, prin emisiunea

altor valori mobiliare;b) poate sa stabileasca prevederi pentru rambursarea datoriei contractate. Daca se

decide rambursarea, atunci firma va fi nevoita sa retina profitul, nemaiacordand dividende.

restrictiile impuse prin contractele de credit. Contractele de credit, mai ales pe termen lung, restrang capacitatea firmei de a plati dividende in numerar. Asemenea restrictii protejeaza creditorul si prevad ca:

    dividendele viitoare pot fi platite numai din castigurile obtinute dupa semnarea contractului de credit. Asadar, ele nu se pot plati din profituri acumulate in trecut;

    nu se pot plati dividende cand capitalul de lucru (fondul derulment net) este mai mic decat o anumita suma specificata;

posibilitatea accelerarii / amanarii proiectelor de investitii va permite firmei sa isi respecte cu usurinta partea din profit destinata platii dividendelor.

accesul la pietele de capital. Daca o firma are nevoie de resurse pentru a-si finanta o investitie, ea poate utiliza fie capitalul propriu (ca urmare a acumularilor de profit), fie emisiunea denoi actiuni. In cazul in care costul operatiunii de emisiune de noi titluri este ridicat, se recomanda sa se finanteze prin retinerea profitului net, aferent platii dividendelor. Invers, in cazul in care costul operatiunii de emisiune este mai scazut, este indicat sa se adopte o pondere ridicata a dividendelor in profitul net, iar investitia sa se finanteze din resurse procurate de pe piata de capital.

8

controlul. Daca echipa manageriala este interesata in mentinerea controlului, ea ar putea sa nu fie dispusa sa ernita si sa vanda noi actiuni, deoarece s-ar diminua puterea de control a grupului dominant in intreprindere. Asadar, compania ar putea sa retina o proportie mai mare din profituri decar ar fi necesar, daca nu ar exista aceasta problema. Totusi, daca actionarii doresc dividende mai mari, in ciuda opozitiei managerilor, dorinta lor trebuie satisfacuta; altfel, actionarii se unesc si pot vota schimbarea echipei manageriale.

Dividendele distribuite de societatile comerciale imbraca trei forme:     in bani     in natura     in actiuni

Cea mai raspandita forma de acordare este in bani, ca urmare a operativitatii cu care se desfasoara operatiunile de casa. Aceasta forma este convenabilă atat pentru actionari, care isi obtin castigurile direct si imediat, cat si pentru societatea comerciala (care inregistreaza costuri reduse si o anumita rapiditate in tranzactionare); riscul operatiunii consta in aparitia unor fluxuri financiare negative, adica lipsa de lichiditati. In consecinta, societatea va aplica aceasta forma de dividend cu conditia de a nu micsora prea mult volumul lichiditatii, pentru a nu pune in pericol, situatia creditorilor.

Distribuirea de dividende in actiuni este o practica a societatilor comerciale care doresc sa-si protejeze lichiditătile sau nu dispun in mod concret de lichiditati pentru a face plata in bani.

In astfel de situatii se emit noi actiuni, distribuindu-se fiecarui actionar corespunzator cu volumul dividendelor datorate. Actiunile noi sunt de aceeasi categorie cu cele vechi, pe care actionarii le detineau si pana atunci. Actionarii care primesc actiuni in loc de dividend, le pot pastra sau vinde la bursa, procurandu-si astfel, lichiditatile de care au nevoie.

Distribuirea de dividende in natura este o forma mai rar intalnita, se aplica cu acordul actionarilor si numai in cazurile cand societatile comerciale produc si desfac marfuri de interes pentru proprii actionari (combustibili, cherestea, materiale de construcjie etc). Avantajul pentru societatea comerciala este ca nu-si micsoreaza lichiditatile si realizeaza, concomitent, o crestere corespunzatoare a cifrei de afaceri. Actionarii au avantajul ca isi acopera unele nevoi de consum individual sau gospodaresc la preturi convenabile, fara adaos comercial.

9

Capitolul III. Modalitati de distribuire a dividendelor

Atunci cand o societate comerciala decide sa distribuie dividende, intocmeste o declaratie de dividend prin care avizeaza pe actionari ca urmeaza sa se efectueze distribuirea; cu aceasta ocazie se stabileste data platii dividendelor si data pana la care se face inregistrarea actionarilor.

Declaratia de dividend este anuntul formal facut de societatea pe actiuni ca urmeaza sa distribuie dividende. Inregistrarea actionarilor este o operatiune necesara intrucat in cursul anului trecut actiunile, avand o circulate libera, si-au putut schimba proprietarii, prin operatiuni de vanzare - cumparare. Ori, vor primi dividendul numai detinatorii de actiuni, consemnad in registrul actionarilor.

Societatile comerciale pe actiuni nu sunt obligate juridic sa distribuie dividende anual. motiv pentru care ele pot adopta in anumiti ani, o politica de reducere / suspendare a platii dividendelor in favoarea unei politici de autolinantare. Politica de reducere / suspendare temporara a platii dividendelor se poate atenua daca intreprinderea poate obtine credite pe termen mediu / lung in conditi avantajoase, dar creste pericolul lipsei de autonomie fata de creditori.

10

Capitolul IV. Studii empirice privind politica de dividend practicata la nivelul firmelor

Dupa cum afirmam, teoriile privind politica de dividend pot fistructurate in doua grupe. Pe de o parte, se poate vorbi despre teoriile normative, la care ne-am referit deja, prin care teoreticienii incearca sa ghideze practicienii spre ceea ce ar trebui sa fie calea pentru indeplinirea unui anumit obiectiv (de exemplu, cresterea averii actionarilor). Pe de alta parte, problema se poate aborda in sens invers: teoreticienii incearca sa identifice prin modele specifice de ce practicienii abordeaza problema dividendului intr-o anumita maniera.

Desi teoria financiara a propus numeroase modele cu privire la politica optima de dividend (este adevarat, prin prisma intereselor anumitor agenti), decizia de distribuire pe destinatii a profitului la nivelul firmelor este fundamental de multe ori pe alte considerente. In fapt, decizia de distribuire a dividendelor este influentata de multe ori nu numai de variabile economice, cuantificabile matematic, ci si de anumite variabile legate de psihologia actionarilor care iau aceasta decizie. Anumite teorii fundamentale, care au fost acceptate in mediile academice ca explicand intr-o maniera satisfacatoare realitatea, sunt contestate tot mai mult de o serie de personaliti din lumea finantelor.

Studiile cu privire la aceasta problema sunt numeroase. Ca inintreaga teorie financiara, se poate constata si aici ponderea majoritara a studiilor ce se refera la firmele si, in general, la economia americana. Aceasta este motivatia pentru care am prezentat pentru inceput o serie de studii empirice legate de firmele din S.U.A.

Pe baza unui set de interviuri adresate managerilor a 28 de companii americane, J. Lintner stabileste un model al comportamentului firmelor in ceea ce priveste politica de dividend. Meritul incontestabil al profesorul American nu se reduce doar la cel istoric, in sensul ca este primul studiu empiric consacrat acestei teme. Astfel, aproape toate monografiile consacrate temei isi incep inventarierea precursorilor cu acest studiu, fiindu-i astfel recunoscute realizarile teoretice, chiar si in lucrari foarte recente. In plus, foarte multe studii elaborate la multi ani distanta confirma, in continuare, rezultatele obtinute de J. Lintner acum peste patru decenii.

Principalele concluzii ce se desprind din acest studiu sunt ca: .• Managerii acorda o importanta mai mare modificarilor ratei de distribuire a

dividendelor decat marimii sumelor cu aceasta destinatie;• Majoritatea managerilor incearca sa evite modificarea ratelor de distribuire a

dividendelor, cat timp nu sunt convinsi ca pot repeta nivelul indicatorilor de performanta in viitorii ani;

• Principalul factor determinant al deciziilor de distribuire a dividendului il constituie modificarile semnificative in nivelul profiturilor nete;

• Investitiile au in general un impact minor asupra sumei distribuite ca dividende. Observatiile lui J. Lintner evidentiaza ca firmele prezinta o politica flexibila de dividend, dar nu intotdeauna bine definite. In plus, in nici un caz nu se poate vorbi despre o politica universala pentru toate intreprinderile. 

11

Cpitolul V. Impactul politicii de dividend asupra structurii financiare a intreprinderii

Politica de dividend reprezinta o alta componenta importanta in stabilirea politicii de finantare a intreprinderii , si implicit a determinarii structurii financiare a intreprinderii.

Alaturi de politica de investitii si cea de finantare , politica de dividend sta la baza formarii structurii de finanatare si a structurii financiare a intreprinderii . Politica de dividend vizeaza decizia de repartizare a profitului sub forma dividendelor , ca o modalitate de remunerare a capitalurilor pe care acestia le-au plasat la formarea capitalurilor proprii ale intreprinderii .

Decizia de a repartiza sau nu dividende , si in ce masura , continua si pana in zielele noastre sa reprezinte un conflict nesfarsit de interese intre managerii intreprinderii si actionari. De aceea , pe de-o parte , managerii intreprinderii doresc fructificarea oportunitatilor de investitii si procurarea de surse de capital cat mai ieftine . Actionarii , pe de alta parte , isi manifesta preferinta pentru obtinerea unui venit remunerator viitor cat mai ridicat , cu scopul de a-si recupera intr-un timp cat mai scurt investitia efectuata in intreprindere , si se arata interesati de a minimiza pe cat posibil riscul capitalurilor investite , generat de politica de finantare a intreprinderii adoptata de catre manageri .

Profitul net obtinut se poate repartiza , fie prin acordarea de dividende , fie prin constituirea de diverse fonduri proprii ( componente ale capitalului propriu ) , acordarea de actiuni gratuite etc. , fie concomitent . Insa oricare ar fi forma de repartizare a profitului obtinut , acesta revine in final actionarilor , intrucat averea intreprinderii este in fapt averea actionarilor.

12

Capitolul VI: Reglementarea juridică a dividendelor conform legislației naționale.

Conform Legii cu privire la Societățile cu răspundere limitată, distribuirea venitului net se face annual. Profitul net înregistrat după achitarea impozitelor şi altor plăţi obligatorii, dacă actul de constituire nu prevede altfel. Hotărîrea privind determinarea părţii profitului net care urmează a fi distribuită se adoptă de adunarea generală a asociaţilor. Profitul net se distribuie proporţional mărimii părţii sociale. Modul de distribuire a profitului net al societăţii poate fi modificat prin hotărîrea adunării generale a asociaţilor, care se adoptă cu votul unanim al asociaţilor.

Profitul net se plăteşte asociaţilor în formă bănească, în decurs de 30 de zile de la data adoptării hotărîrii privind distribuirea acestuia, dacă adunarea asociaţilor nu a stabilit un alt termen.

Legea sus-numită reglementează și limitarea distribuirii sau plăţii profitului net. Astfel, Societatea nu este în drept să adopte hotărîre privind distribuirea profitului net între asociaţi:

a) pînă la vărsarea integrală a aporturilor;b) dacă, în urma distribuirii profitului net, valoarea activelor nete ale societăţii va

deveni mai mică decît suma capitalului social şi capitalului de rezervă.Societatea nu este în drept să plătească asociaţilor profitul net a cărui distribuire s-

a hotărît la adunarea generală a asociaţilor dacă, la momentul achitării, societatea este în stare de insolvabilitate sau poate ajunge în această stare în urma distribuirii acestuia.

Profitul net plătit contrar reglementărilor stabilite la alin.(1) şi (2) se restituie societăţii.O prevedere special a Legii în cauză, este “Interdicţia de a acorda împrumuturi”, care prevede că Societatea nu poate acorda împrumuturi asociaţilor sau terţilor pentru procurarea părţilor sociale ale societăţii. 

La rândul său, Legea RM cu privire la Societățile pe Acțiuni, în articolul 48, consfințește natura juridică a dividendelor. Aastfel, cota-parte din profitul net al societăţii, care se repartizează între acţionari în corespundere cu clasele şi proporţional numărului de acţiuni care le aparţin, constituie dividend. 

Societatea are dreptul să plătească dividende intermediare (trimestriale, semestriale) şi anuale pe acţiunile aflate în circulaţie. Societatea nu are dreptul să garanteze plata dividendelor. 

Obligaţiile societăţii referitoare la plata dividendelor apar la data anunţării hotărîrii cu privire la plata lor.

Societatea nu este în drept să ia hotărîre cu privire la plata dividendelor:     a) pînă la răscumpărarea acţiunilor plasate care urmează a fi răscumpărate în conformitate cu art.79 alin.(2) al legii în cauză;     b) dacă, la data luării hotărîrii cu privire la plata dividendelor, societatea este insolvabilă sau plata dividendelor va duce la insolvabilitatea ei;     c) dacă valoarea activelor nete, conform ultimului bilanţ al societăţii, este mai mică decît capitalul ei social sau va deveni mai mică în urma plăţii dividendelor;     d) pe acţiunile ordinare dacă nu s-a hotărît cu privire la plata dividendelor pe acţiunile

13

preferenţiale;     e) pe orice acţiuni, dacă nu s-a efectuat plata dobînzii scadente la obligaţiuni.

Articolul 49 reglementează modalitatea de plata a dividendelor . Decizia cu privire la plata dividendelor intermediare se ia de consiliul societăţii, iar hotărîrea cu privire la plata dividendelor anuale se ia de adunarea generală a acţionarilor, la propunerea consiliului societăţii. 

În hotărîrea cu privire la plata dividendelor se va indica:     a) data la care este întocmită lista acţionarilor care au dreptul să primească dividende;     b) cuantumul dividendelor pe o acţiune de fiecare clasă aflată în circulaţie;     c) forma şi termenul de plată a dividendelor. 

Pentru fiecare plată a dividendelor, consiliul societăţii asigură întocmirea listei acţionarilor care au dreptul să primească dividende. În lista acţionarilor care au dreptul să primească dividende intermediare vor fi înscrişi acţionarii şi deţinătorii nominali de acţiuni înregistraţi în registrul acţionarilor cel mai tîrziu cu 15 zile pînă la luarea hotărîrii cu privire la plata dividendelor intermediare, iar în lista acţionarilor care au dreptul să primească dividende anuale vor fi înscrişi acţionarii şi deţinătorii nominali de acţiuni înregistraţi în registrul menţionat la data fixată de consiliul societăţii în conformitate cu art.54 alin.(2) şi (5). 

Adunarea generală a acţionarilor este în drept să aprobe dividendele anuale în cuantum nu mai mic decît dividendele intermediare plătite. Mărimea dividendelor anunţate pe fiecare acţiune de aceeaşi clasă trebuie să fie egală, indiferent de termenul plasării acţiunilor. 

Dividendele se plătesc cu mijloace băneşti, iar în cazurile prevăzute de statutul societăţii, se plătesc cu acţiuni de tezaur sau acţiuni ale emisiei suplimentare sau cu alte bunuri destinate consumului populaţiei civile, a căror circulaţie nu este interzisă sau limitată de actele legislative. 

Pentru plata dividendelor fixate pe acţiunile preferenţiale poate fi constituit un fond special din contul defalcărilor din profitul net al societăţii. 

Dividendele pe acţiunile de aceeaşi clasă pot fi plătite cu acţiuni de altă clasă numai în temeiul hotărîrilor luate în modul prevăzut la art.25 alin.(11). Termenul de plată a dividendelor se stabileşte de organul care a luat decizia de plată în conformitate cu statutul societăţii, însă nu poate fi mai mare de 3 luni de la data luării deciziei cu privire la plata lor, cu excepţia cazurilor prevăzute la alineatul (11). 

Societăţile pe acţiuni al căror capital social cuprinde şi o cotă a proprietăţii publice transferă la bugetul respectiv, pînă la 30 iunie inclusiv a anului imediat următor anului de gestiune, dividendele plătite cu mijloace băneşti, calculate în funcţie de rezultatele activităţii din anul de gestiune, pe baza hotărîrii adunării generale a acţionarilor şi în conformitate cu structura capitalului social. În acelaşi termen, raportul privind dividendele calculate în funcţie de rezultatele activităţii societăţii pe acţiuni se prezintă inspectoratului fiscal de stat teritorial. În caz de neachitare în termen la buget a dividendelor aferente cotei proprietăţii publice în capitalul social al societăţii pe acţiuni, organele Serviciului Fiscal de Stat vor aplica majorarea de întîrziere, precum şi executarea silită a obligaţiilor neonorate în termen, conform titlului V al Codului fiscal.

Darea de seamă privind dividendele aferente cotei proprietăţii publice în capitalul social al societăţii pe acţiuni se prezintă utilizînd, în mod obligatoriu, metode

14

automatizate de raportare electronică, în condiţiile stipulate la art. 187 alin. (21) din Codul fiscal.

Decizia cu privire la plata dividendelor de către societatea care corespunde unuia din criteriile prevăzute la art.2 alin.(2) va fi publicată în termen de 15 zile de la data adoptării ei. Decizia cu privire la plata dividendelor de către societatea care nu corespunde unuia din criteriile prevăzute la art.2 alin.(2) trebuie să fie adusă la cunoştinţa fiecărui acţionar personal, în termen de 15 zile de la data luării ei, precum şi poate fi publicată în mijloacele mass-media conform hotărîrii adunării generale a acţionarilor. 

Dividendele care nu au fost primite de acţionar din vina lui în decurs de 3 ani de la data apariţiei dreptului de primire a lor se trec la venitul societăţii şi nu pot fi revendicate de acţionar.

Legea cu privire la Cooperativele de întreprinzător, în articolul 34, reglementează Drepturile membrului asociat al cooperative, printre care este și menționat și dreptul de a primi dividend fără a fi rlatată procedură de distribuire a acestora.

Și Legea cu privire la Cooperativele de producție, în articolul 14 reglementează drepturile membrilor ei, la litera f) menționaând că acesta are dreptul să beneficieze de facilităţile şi avantajele prevăzute pentru membrii cooperative.

Legea cu privire la Întreprinderile de Stat în articolul 13 reglementează Profitul şi pierderile întreprinderii. Astfel, profitul (pierderile) întreprinderii se determină în modul prevăzut de legislaţie. Profitul net se formează după achitarea impozitelor şi a altor plăţi obligatorii şi rămîne la dispoziţia întreprinderii.

Profitul net poate fi utilizat pentru:    a) acoperirea pierderilor anilor precedenţi;    b) formarea capitalului de rezervă;    c) formarea rezervei pentru dezvoltarea producţiei;    d) defalcări în bugetul de stat;    e) în alte scopuri, dacă ele nu contravin legislaţiei.

Conform legii în acauză, decizia de repartizare a profitului net se adoptă de către consiliul de administraţie, la propunerea administratorului.

Profitul net se va repartiza doar pentru acoperirea pierderilor anilor precedenţi, pentru formarea capitalului de rezervă şi formarea rezervei pentru dezvoltarea producţiei în cazul în care valoarea activelor nete, conform ultimului bilanţ al întreprinderii, este mai mică decît capitalul social al întreprinderii sau va deveni mai mică în urma repartizării lui în alte scopuri.

Pierderile întreprinderii se  acoperă din contul profitului net rămas la dispoziţia întreprinderii, din contul mijloacelor fondului de rezervă, precum şi din donaţii sau subvenţii.

Dacă, la expirarea celui de-al doilea an financiar sau al oricărui an financiar ulterior, valoarea activelor nete ale întreprinderii, potrivit bilanţului anual al acesteia, va fi mai mică decît mărimea capitalului social, consiliul de administraţie va informa fondatorul despre necesitatea modificării capitalului social al întreprinderii.

15

Codul Civil în articolul 115, al (1), pct. c), vorbește despre dreptul membrului societății comerciale de a participa la repartizarea profitului societății, proporțional participațiunii la capitalul social. Actul constitutiv poate să deroge de la această regulă, stabilind că se poate prevedea și o altă modalitate de repartizare a profitului, însă este interzisă clauza lionină, adică nimeni nu poate avea dreptul la întregul profit realizat de societate, așa cum nimeni nu poate fi absolvit de pierderile suferite de ea.

Potrivit Codului Fiscal al RM, semantic termenului dividend este extinsă, desemnând și orice plată efectuată de o persoană juridică în folosul acționarului (asociatului) ei în funcție de cota sa de participație. (art. 12). În art. 56, (2), se menționează că dividendele sub formă de acțiuni care nu modifică în niciun fel cotele de participație ale acționarilor, în capitalul agentului economic nu se consider drept dividend.

16

Bibliografie:

1. Codul Civil al RM nr 1107/ 06.06. 2002;2. Legea cu privire la Întreprinderea de Stat nr 146/ 16.06.1994;3. Legea cu privire la Societățile cu Răspundere Limitată nr. 135/ 14.06.2007;4. Legea cu privire la Societățile pe Acțiuni nr.1134/ 02.04.1997;5. Codul Fiscal al RM nr 1163/ 24.04.1997;6. Turcu Ion “Teoria și practica dreptului comercial”, Vol. I, Bucure;ti 1998;7. Cărpenaru Stanciu “Drept comercial român”, București 2001;8. Roșca Nicolae, Baieș Sergiu “Dreptul afacerilor”, Chișinău 2011;9. Lefter C. “Societatea cu răspundere limitată. Soluții teoretice și practice pentru

întreprinzători”, București, 1996.

17