donici.docx

8/13/2019 donici.docx

http://slidepdf.com/reader/full/donicidocx 1/9

2

CUPRINS

1. Introducere

2. Întocmirea și publicarea manualului. Izvoarele

3. Conținutul manualului a. Drept civil, drept procesual

b. Drept penal

4. Aplicarea manualului juridic al lui Andronache Donici în Basarabia

5. Concluzii



4

se editează fără aprobarea sa și a ordonat retragerea tuturor filelor tipărite. Totuși, domnitorula acceptat tipărirea doar în cazul în care Donici îi dădea un caracter mai degrabă didactic,decât legislativ.

Izvoarele acestui manual juridic sunt legiuirile bizantine, legiuirile romînești

anterioare și obiceiul pămîntului, dar principalul izvor de drept a fost dreptul roman și greco-roman, în special opera lui Justnian, Institutele și Novelele. Donici a întrebuințat, deasemenea, Vaslicalele și Hexabibilul lui Armenopol, precum și vechile legi moldovenești:Hrisovul Sobornicesc al lui Alexandru Mavrocordat de la 1785 și, desigur, obiceiul

pământului. La redactarea Codului, Donici s-a inspirat și din dreptul francez.

3. CONȚINUTUL MANUALULUI

a. DREPT CIVIL, DREPT PROCESUAL

Codul este alcătuit din 42 de titluri, care cuprind 509 paragrafe. Acesta tratează întotalitate dreptul civil, cu excepția titlului 41, intitulat „Pentru pricini de vinovății”, care sereferă la dreptul penal.

În Introducere, numită „Predoslovie sau povățuire spre înțelegerea cărții” și semnalatăla finele ei „Sârguitorul pentru Patrie, Andronachi Donici”, autorul face o incursiune în istoriacodificărilor dreptului la romani, se pronunță asupra unor instituții fundamentale ale dreptuluila romani, arată scopul urmărit și izvoarele din care s-a inspirat. Tot aici A. Donici susține:Codul a fost întocmit cu scopul de a se asigura o mai bună „împărțire a dreptății în țară și de

a înlesni învățarea științei pravilelor . Lucrarea, mai consideră autorul, a fi de folos atât

tinerilor în studierea împărăteștilor pravile, dar va ajuta pe judecători și pe împricinați înșiși,și îndeamnă cititorul a o ceti foarte cu mare luare aminte și fără grăbire, findcă iaste în

puține cuvinte mult cuprinzătoare.

Este original planul Codului. Donici nu folosește planul codurilor moderne aleEuropei, cunoscute la acea vreme, care erau redactate în stilul clasic: persoane, bunuri,obligații și contracte. Pravilistul folosește concepția divizării materiei dreptului așa cum suntredactate Institutele lui Justnian, fapt ce demonstrează că Andronachi Donici cunoștea binedreptul roman.

Donici începea cu o introducere generală în materia dreptului (titlul I, Pentru pravile),urmată de câteva indicații pentru organizarea judecătorească (titlul II-V, despre judecători;

jăluitori; pârăți, judecăți, apelați și eretrocrisie), apoi explică procedura de valorificare adrepturilor (pentru jalobe, pentru vechili, titlul VI-VIII), intrând în cele din urmă în materiadreptului propriu-zis.

El consacră câte un titlu aparte drepturilor reale, celor accesorii, obligațiilor. Materiacontractelor este tratată mai larg, după care urmează cea a persoanelor, legăturilor de familieși succesiunile.

Donici a acordat atenție și probelor. Un loc aparte este rezervat și pentru normeleobiceiului pământului, sursa principală a dreptului consuetudinar românesc. Astfel, art. 11 din



5

titlul I, intitulat „Despre pravile”, afirmă „Ca o pravilă se păzește și obiceiul vechi al unei țări,încă aprobăluit”.

Capitolul I, întitulat „Despre pravile”, cuprinde 17 paragrafe, în care sunt definite: pravila,dreptatea și strîmbătatea, obiceiul.

Capitolul II, întitulat „Despre judecători”, cuprinde 18 paragrafe în care se prevădurmătoarele: judecătorii sunt opriți să ia mită, fiind aspru pedespsiți.

- Numai sexul masculin putea fi judecători, etatea de peste douăzeci de ani - Judecătorii nu trebuie să imite cercetările altora sau să-și însușească hotărîrile

judecătorești date în alte cauze. El trebuie să analizeze cazul, și prin audiereamartorilor să caute a clarifica faptele, să chibzuiască și să socotească înainte de a

pronunța hotărârea.- Hotărârea va trebui citită de judecător în fața părților cu glas tare, iar dacă o parte a

lipsit, atunci hotărârea nu i se va aplica.

Capitolul III, întitulat „Despre jăluitor”, capitolul IV, „Despre pârât” și capitolul V,„Despre judecăți și apelație” reglementează procedurile de judecată, de intentarea acțiuniicivile și penale, competențele teritoriale ale instanțelor, drepturile pârâtului.

Capitolul IX, „Despre pricini de lucru” reglementează regimul de dobândire alucrurilor, astfel:

- Lucrurile ce nu au stăpân, intră direct în stăpânirea primului ocupant.

- Dobândirea prin cumpărare, donație, moștenire, zestre.

- De stăpânirea lucrurilor atârnă și dobîndirea fructelor.

- Deținătorul de bună-credință devine proprietar în urma prescripției după 10 ani, cândambele părți se află în aceeași localitate, și după 20 ani cînd proprietarul nu este de față, adicănu se află în localitatea deținătorului.

- Pentru lucrurile mișcătoare, prescripția de dobândire a proprietății este mai mică,respective de 3 ani.

Capitolul X, „Despre tocmeli”, definește tocmeala sau contractual ca „învoiala întredouă sau mai multe persoane, cuprinzînd îndatorirea de a face ceva sau de a da lucruri,conform cu bunele moravuri”. Condițiile prevăzute pentru încheierea unei tocmeli sunt voințași consimțămîntul. Voința trebuie să fie liberă, fără constrîngere. Tocmeala are ca r ezultattrecerea lucrului din mâna vânzătorului în mâna cumpărătorului”.

Capitolul XI, „Despre vânzări” definește cele două feluri de vânzări: a bunurilorimobile și bunurilor mobile. Se mai face distincție între forma scrisă și forma nescrisă avânzărilor, precum și obligațiile și drepturile celor două părți (aceea de a preda bunu l, de a

plăti prețul, de a fi vândut numai bunul propriu).



6

Capitolele următoare reglementează: amanetul sau zălogul, contractul de depozit, deschimb, despre învoială, camătă, despre zapise (actele doveditoare).

Capitolul XXII „Despre martori” definește martorul („să fie cinstit și vrednic decredință”) și care sunt categoriile de persoane ce nu pot fi martori (femeile, desfrânații,

nebunii, sluții, săracii, rudeniile, sluga pentru slugă, tatăl pentru fiu, plastografii). În afacerilecivile, martorii sunt citați cu voia lor, fiind interzisă aducerea lor forțată. Martorii erau obligațisă depună jurămîntul. Într -un proces se admit două feluri de probe: probe scrise șimărturisirile.

Capitolele XXX-XXXIII reglementează: logodna, cununia, căsătoria, divorțul,rudenia, darurile de nuntă, zestrea.

În finalul Manualului juridic sunt cuprinse reglementări privitoare la testamente (diate)și procedurile succesorale.

Câteva situații reflectate de manulaul lui Donici:

- În cazul în care femeia venea la moştenire în concurs cu descendenţi, erau de examinatdouă ipoteze: dacă ea se recăsătorea, avea dreptul numai la zestre şi la darurile denuntă (art. 12, titlul 30), iar dacă nu se recăsătorea, primea parte cât cea a unui co pil(art. 2, 6, titlul 37). Din art. 12, titlul 30 ar reieși că această parte îi revenea în plină

proprietate („rămânându-i şi ei parte ca unuia dintre fii”), însă art. 6, titlul 33 făcea precizarea că această parte îi rămânea în plină proprietate („este dreaptă a ei)” numaicând descendenţii mureau în copilarie şi dacă ea nu se recăsătorea. În caz de

recăsătorire, dreptul de proprietate se transforma în drept de uzufruct („rodurile înviaţă”) asupra părţii cuvenite.

Dispozițiile cuprinse în Manualul juridic al lui Andronache Donici s-au aplicat pînă înanul 1817, cînd a intrat în vigoare Codul Civil al lui Scarlat Calimach . În ceea ce priveșteredactarea, Donici a întrebuințat o formă clară, precisă, - dar nu prea succintă, care să aibănevoie de interpretare - ci mai dezvoltată, însă mai ușor de înțeles de cei fară multă pregătire

juridică.

Donici a întocmit planul lucrării sale într -un mod deosebit de acela întrebuințat de

codurile cunoscute pe atunci. Opera sa nu cu prinde sistematizarea clasică: persoane, bunuri,obligații și contracte, la care se mai adaugă ceva despre acțiuni. Urmărindu-și scopul de a faceun manual care să ajute pe justițiabili și pe judecători, autorul a început cu o introducere înmateria dreptului, cu indicațiuni privitoare la organizarea judecătorească, cu norme desprevalorificarea dreptului în justiție și apoi a intrat în materia dreptului civil propriu – zis.

Andronache Donici a înscris idei foarte înaintate, care apăreau pentru întâia oară într-olege din Moldova, cum a fost aceea cu privire la interpretarea legilor, recomandând ca

judecătorul să tălmacească, în caz de îndoială, cu bunătate și cu iubire de oameni; să nu cautecum au hotărât alții asemenea pricini, ei însuși să socotească cum să dea hotărârea. Vorbind

despre avocați, cere ca judecătorii să aibă grijă ca nu cumva o parte împricinată să aibă



7

avocați pricepuți și cu experiență, iar cealaltă numai nepricepuți; de asemenea să nu seîntîmple înțelegere între avocați pentru „împlinirea dreptății”.

Codul rămânea o simplă lucrare cu caracter consultativ, întrucât domnitorul nu-iconferise statut de lege. Însă aceasta nu-i împiedica pe judecători să o consulte și chiar să o

aplice.

4. DREPTUL PENAL

În domeniul dreptului penal, se aplică pe larg normele dreptului cutumiar cu practicarea pe larg a despăgubirilor și a amenzilor pecuniare, care corespundeau ideilor umaniste aleiluminiștilor. Izvoarele nu conțin o indicație directă la recidivă, legitimă apărare, extremănecesitate. Ca circumstanțe atenuante documentele indică:

- Vârsta;

-

Starea de beție; - Defectele fizice și psihice.

Infracțiunile continuă să fie divizate în vini mari și vini mici. Dreptul penal românesc dinsec. XVIII cunoștea următoarele categorii de infracțiuni:

Infracțiuni contra statului – hiclenia. Această infracțiune foarte rar se pedepsește cumoartea, confiscarea moșiilor nu se mai aplică. Se practica îmbrăcarea în suman (lipsirearangului de boier și de privilegiile boierești).

Infracțiun contra justiției și administrației – monede false, mită, delapidări de bani,

abuz de serviciu, falsificarea actelor, depunerea mărturiilor false. Ca pedepse erau prevăzute:amenzile pecuniare, privațiunea de libertate, surghiunul, mutilarea.

Infracțiuni contra persoanei – omor, lezuni corporale. Pedepsele erau: amenzi, privațiunea de libertate, pedepse corporale.

În materia infracțiuni contra familiei apar unele inovații: subiect al infracțiunii deadulter devin și bărbații; nașterea unui copil de o femeie nemăritată nu mai este tratată dreptinfracțiune.

Înșelăciunea în Manualul juridic al lui Andronache Donici La începutul secolului al XIX-lea, caracterizat prin procesul de dezvoltare și

modernizare a societății din Principatele Române, se poate observa modul în care legislațiadin acea perioadă din Moldova și Țara Românească a sancționat atingerile aduse

patrimoniului, inclusiv prin faptele de înșelăciune. În acest sens, este necesară o evidențiere adispozițiilor relevante pentru faptele de înșelăciune în Moldova și în Țara Românească.Reglementarea și regimul de sancționare pentru faptele de înșelăciune aplica bil în Moldova,în prima parte a secolului al XIX-lea, pot fi observate cu ajutorul dispozițiilor din Manualul

juridic al lui Andronache Donici, sau cu denumirea Adunare cuprinzătoare în scurt de

pravilele cărților împărătești spre înlesnire celor ce se îndeletnicesc întru învățătura lor,impusă de Scarlat Calimach pentru a evita orice confuzie cu codul oficial aflat în pregătire, cu



8

cele două versiuni (Codul Calimach): una mai scurtă, formată din patruzeci de titluri cu 323de paragrafe drept civil, procedură civilă și drept penal, întocmită înainte de 21 iunie 1805, șia doua versiune, formată din patruzeici și două de titluri cu 509 paragrafe, cu un titlu specialdestinat dreptului penal, din anul 1814, care a jucat rolul de cod, deși dispozițiile erau maimult de drept civil decât de drept penal.

În Manualul lui Andronache Donici sunt avute în vedere faptele de înșelăciune, cafiind contrare „dreptății”, urmând ca săvârșirea acestora să atragă sancționarea celui vinovat:

„Deaci abătându-să cineva din ceaia ce iaste îndatorit, să nasc jalobele asupra celor cegreșesc cătră alții, nepăzind îndatorirea lor sau greșind cătră alții prin faptele lor aducătoare și

pricinuitoare de pagubă precum: asuprind cineva pe altul, înșălându-l, sau sâlindu-l prinsâlnicie spre a face ceva, sau furând cineva lucrul altuia, sau într-un alt chip aducându-l spre

păgubire și vătămare, pentru a cărora înfrânare s-au făcut pravilele, care dau fieștecăruia ceaiace i se cuvine după dreptate și pedeapsesc pre acei ce fac vicleșuguri, sâlnicii, nedreptăți saugreșesc prin alte fapte de vinovății, rânduindu-le pedeapsă greșalelor spre contenirea faptelor(...)”.

Dispozițiile din Manualul lui Andronache Donici privind înșelăciunea și vicleșugul segăsesc în titlul XLI intitulat „Despre pricini de vinovății”, în Capitolul 30: „Asupra persoaniicelui ce va înșăla pre altul, prin vicleșug și prin amăgitură, să poate mișca jalobă în curgere dedoi ani și iaste aducătoare de necinste acelui ce să va dovedi că au urmat a face viclenie”.

Iată câteva tiluri care reflectă înșelăciunea ca faptă ilicită:

Titlul 41

4. La pricini de vinovății fieștecarele pentru al său păcat își ia pedeapsa, nici fiiu pentru tată răspunde, nici tată pentru fiiu.

8. Cel ce va ucide pre tatăl său, sau pe mumă-sa prin cugetată răutate, să se arză cufoc.

11. Cel ce va lovi pre om în ochiu ca să-l chiorască, de-i va scoate ochul, ca asemenea pedeapsă să se pedepsească.

12. Preacurvarilor le hotăraște pravila pedepse după faptele lor, iar tatăl de va găsi precineva preacurvind cu fiica sa pre amândoi să-i omoare, când îi va prinde fățiș în casa sa, sauîn casa ginerelui.

15. Pre cei ce fac amestecare de sânge, pravilele le hotărăsc pedeapsă de cap.

18. Pre cei ce f ură din mormânturi, cu tăierea mâinilor.

19. Pre cei ce pradă sfântul oltariu, cu scoaterea ochilor.

Titlul 42



9

1. Ceale ce s-au hotărât prin judecată să se dea, deapururea să cer și trec și lamoștenitori.

5. APLICAREA CODULUI DONICI ÎN DREPTUL DIN BASARABIA

În Basarabia, Codul lui Donici a avut o soartă mai favorabilă decât dincolo de Prut,influențând substanțial viața jurdică și justiția timp îndelungat, ceva mai mult de un secol.

Aplicarea Codului lui Donici în justiția din Basarabia, în calitate de lege locală, dupăanexarea din 1812, se datorează atât prevederilor sale în care autoritățile noii administrații aurecunoscut identitatea lor cu dreptul basarabean, cât și, credem noi, influenței personalității luiAlexandru Donici asupra comisei de sistematizare a legislației basarabene, instituită deautoritățile ruse.

La cererea lui Voronțov, Consliul Suprem al Basarabiei arată că dispune de

următoarele legi scrise:

a) Cartea lu Armenopol – un extras din legile romane vechi și noi, editate atât la Roma,cât și la Țarigrad;

b) Cartea boierului moldovean Andronachi Donici care este, de asemenea, un extras dinlegile romane;

c) Regulamentul organizării administrative a Basarabiei din 29 aprilie 1818;

d) Sobornicescul hrisov al domnitorulu Alexandru Mavrocordat din 28 decembrie 1785.

Aceste acte normative au fost trimise la Sankt Petersburg. Varianta în rusă a CoduluiDonici a fost prezentată Senatului la 28 octombrie 1828. După imprimarea acestuia, către 1831, au fost trimise în Basarabia 30 de exemplare, iar autoritățile și-au asumat obligația săînzestreze adminstrația locală și cea judecătorească cu această traducere pentru folosire.

Menținerea Codului Donici în calitate de lege locală a fost prevăzută și în decretulSenatului Guvernant din decembrie 1847, emis în baza unui raport al unei comisii care acercetat starea și modul de aplicare a legilor locale din Basarabia.

Acest fapt a determinat ca pe timpul aflării Basarabiei sub dominație rusă, atâtinstanțele judecătorești locale (de fond și Tribunalul provincial), Curtea de Apel din Odesa (adoua instanță, de apel, pentru Basarabia), cât și instanța supremă a imperiului. Senatul și-aîntemeiat, fără rezerve, hotărârile pe prevederile Codului Donici. În acest context, s-a

pronunțat și doctrina juridică a acelor vremi.

Așadar, nu fără temei, Constantin Negruzzi susținea în prefața ediției a doua a Coduluidin 1858: „Colecția lui Donici e și acum busola judecătorilor în Basarabia”, iar AndreiRădulescu confirma ulterior: „Cartea lui Donici a fost una dintre cele mai întrebuințate, dacănu cea mai întrebuințată din legiuirile aplicate în Basarabia”.

donici.docx

Documents

Transcript of donici.docx