TEOLOGIEDOGMATIC

CURS 0118.02.2013COBORAREA SFANTULUI DUHI

NTEMEIEREA BISERICII

Cursul este centrat pe teologia parintelui Dumitru Staniloae care a rescris intreaga dogmatica a Bisericii Ortodoxe.

Coborarea Sfantului Duih este actul de trecere de la lucrarea de intrupare a Mantuitorului Iisus Hristos in umanitatea sa personala la extinderea acestei lucrari in celelalte fiinte umane.

Prin Intrupare, Rastignire Inviere si Inaltare Mantuitorul Iisus Hristos pune temelia Bisericii in trupul Lui. Biserica ia fiinta virtual sau potential. Mantuitorul Iisus Hristos nu s-a intrupat pentru El ci pentru ca din trupul Lui sa extinda mantuirea ca viata dumnezeiasca in noi. Trupul asumat participa la viata dumnezeiasca, unirea ispostatica face posibila existenta vietii divine in umanitatea asumata a Mantuitorului Iisus Hristos. Acesta S-a intrupat ca sa fie posibila extinderea vietii divine (manifestata in trupul Sau uman) la ceilalti oameni. Extinderea se realizeaza in Biserica sau, altfel, poate fi definita si ca Biserica. In Adam necazut, viata dumnezeiasca era prezenta in el insa aceasta trebuia sa creasca doar (exista in el acel posse non mori). Datorita caderii lui Adam Se intrupeaza Dumnezeu. Sfintenia ca participare la sfintenia lui Dumnezeu pleaca de la compatibilitatea omului cu sfintenia lui Dumnezeu.

Biserica ia fiinta reala prin extinderea lucrarii Duhului Sfant din trupul lui Iisus Hristos in trupurile celorlalti oameni care cred si aceasta extindere incepe la Cincizecime cand Duhul Sfant face din Apostoli primele madulare ale Bisericii, credinciosi in care se manifesta puterea trupului pnevmatizat al Mantuitorului Iisus Hristos.

Lucrarea mantuitoare a lui Iisus Hristos nu poate fi separata de lucrarea celorlalte persoane ale Sfintei Treime (a Tatalui si a Sfantului Duh). Pornind de la aceasta realitate fundamentala, parintele Dumitru Stniloae spune ca momentul Cincizecimii e extinderea comuniunii trinitare in viata Bisericii pornind de la lucrarea rascumparatoare infaptuita de Mantuitorului Iisus Hristos pentru ca cei care cred sa se inalte ei insisi la viata de participare treimica sau la viata de comuniune eterna cu Dumnezeu. De aceea, Mantuitorul Iisus Hristos nu ii trimite pe Apostoli sa vorbeasca exclusiv in numele Lui, separarea persoanelor este imposibila. Sfantul Ioan Gura de Aur afirma de aceea ca sarbatorile crestine nu au exclusiv un caracter anamnetic, nu sunt simple referiri la un trecut intamplat acum 2000 de ani, acestea trebuie vazute pe dimensiunea prezentei eterne a lui Dumnezeu cu noi i intre noi. Mantuitorul spune Eu sunt cu voi pana la sfarsitul veacurilor. Un evanghelist spune ca Domnul era cu ei si intarea minunile Apostolilor prin prezenta si lucrarea Sa. El este prezent, desi este intaltat cu Trupul la cer, in virtutea omniprezenei Sale. Acestea arata ca Dumnezeu transcede coordonatele timpului i a spaiului. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca putem praznui in aceeasi zi atat nasterea cat si invierea si vorbind de prezenta Mantuitorului Iisus Hristos o putem extinde si in cazul Tatalui si al Duhului: Cel care ma iubeste pe mine va pazi poruncile mele si eu il voi ruga pe Tatal si va trimite alt Mangaietor care va ramane cu voi in veac. Duhul Sfant este perpetuu cu noi (ca si Tatal) pentru ca Mantuitorul Iisus Hristos S-a inaltat cu firea Sa umana pe tronul ceresc. De aici deriva prezenta eterna a Mantuitorului Iisus Hristos intre oameni i in lume ntructDumnezeu nu mai este realitate externa omului, ntre mine i Dumnezeu este o interioritate structurala. Parintii leaga coborarea Sfantului Duh de ridicarea cu trupul la cer a Mantuitorului Iisus Hristios, acest eveniment este vasul comunicant prin care Duhul Sfant ne reconfigureaza dupa chipul Fiului, facandu-ne fii ai Tatalui si frati ai Mantuitorului Iisus Hristos. Apostol Ioan spune ca Duhul Sfant nu era inca dat pentru ca Iisus Hristos nu se proslavise inca. El dezvolta ideea ca coborarea Duhului Sfant este semn al impacarii cu Dumnezeu, lipsa Sa din creatie este semn ca Dumnezeu este maniat. Dava MIH nu ar fi separat zidul ce separa pe om de Dumnzeu, Duhul Sfant nu ar fi coborat. Pentru ca nu se rastignise Hristos, Duhul Sfant nu venise in lume. De aceea e de folos ca eu sa ma duc, caci daca nu ma voi duce eu.

Iertarea pacatelor si sfintirea presupune prezenta si lucrarea Duhului Sfant. Sfantul Ioan spune ca daca la Turnul Babel prin impartirea limbilor s-a stricat firea cea rea a oamenilor, prin coborarea Duhului Sfant limbile au unit lumea si au adus la intelegere pe cei care erau despartiti. Apostolii nu vorbeau in toate limbile posibile, ei vorbeau in limba aramaica, dar discursul lor era inteles in alte limbi de ascultatori, ceea ce inseamna prezenta si lucrarea lui Dumnezeu. Tot Sfantul Ioan spune ca limbile ca de foc au ars spinii pacatului care crescusera intre noi cat o padure. Cand pamantul e bun si gras dar nu este lucrat odrasleste multi spini. Tot asa firea noastra era buna caci era facuta de Dumnezeu, dar firea noastra buna a odraslit pacatul ca pe niste spini si ca pe niste buruieni pentru ca nu primise plugul dreptei credinte si nici samanta cunoasterii de Dumnezeu. Asa cum uneori nu se vede fata pamantului din pricina buruienilor tot asa nici bobletea si curatia firii noastre nu se mai vedea pana ce nu a mai venit plugarul firii, pana ce nu a coborat focul Duhului pana ce nu a curatit-o si nu a fost capabila sa primeasca samanta cea cereasca. Inainte, cand ma uitam la cer, vedeam numai micimea noastra in comparatie cuputerile ceresti. Acum, cand insa stiu ca acolo este un om ca si mine, un trup uman ca si al meu, spunem: vad nobletea omului, faptul ca om este chip si asemanare a lui Dumnezeu caci pe Tronul Treimii sade si omul Hristos.

Inceputul lucrarii de mntuire trebuie vazut n ntrupare, iar implinirea acestei lucrari trebuie vazuta n naltarea cu Trup la cer a Mantuitoului Iisus Hristos pentru ca extinde performanta realizata in trupul lui in celelalte persoane care cred, de aceea posibilitatea mantuirii echivaleaza cu apartenenta la Biseric.

CONSTITUIA TEANDRIC A BISERICII

Chiar de la inceputurile crestinismului, s-a crezut ca istoria lumii se implineste in Biserica si prin Biserica. Istoria Bisericii este in ultima instanta istoria lumii pentru ca Mantuitorul Iisus Hristos recapituleaza in umanitatea lui cosmosul intreg. Omul s-a invechit in sensul ca se desparte de Dumnezeu, aceasta stare presupunand o uzura ontologica si formala. Omul se innoieste pentru ca reface comuniunea cu Dumnezeu ceea ce elimina uzura ontologica si formala, in sensul ca elementele care favorizau stricarea au fost eliminate. Mantuitorul Iisus Hristos recapituleaza creatia ca o faptura noua.

In primele scrieri patristice aceste idei sunt foarte prezente. Crestinii au avut in minte foarte clar aceste idei inca de la inceput. Batrana din Pastorul lui Herma este Biserica, dar ea este batrana caci ea a fost creata inainte de toti si pentru Biserica a fost creata lumea. Biserica a fost creata inainte de toti caci a existat in planul lui Dumnezeu (ratiune divina plasticizata) pornind de la realitatea comuniunii de iubire din Sfanta Treime. Biserica este mplinirea iconomiei divine. Creatia si rascumpararea nu pot fi separate. De aceea, parintele Dumitru Staniloae defineste Biserica ca implinire a planului etern al lui Dumnezeu care poate fi definit printr-un cuvant: atotunitatea. n Biserica e prezent eternul i temporalul destinat sa fie coplesit de eternitate. Necreatul si creatul destinat sa fie coplesit de necreat adica sa se indumnezeiasca, spiritualul de toate categoriile si materia destinata spiritualizarii, cerul si pamantul penetrat de cer, nespatialul i spaialul. n Biserica sunt toate unite, dar neconfundate in aceasta unitate. Biserica este imanentul care are in ea transcendentul, comunitatea treimica de persoane plina de iubire treimica nesfarsita. Biserica este Hristos extins cu trupul Sau indumnezeit in umanitate sau imanitatea unita cu Hristos indumnezeit. Daca Fiul lui Dumnezeu nu ar fi luat trup si nu k-ar fi indumnezeit ar fi lipsit inelul de legatura intre Dumnezeu si creatie. De aceea Biserica are o constituie teandrica. Continutul ei consta in Hristos Cel unit dupa firea dumnezeiasca cu Tatal si cu Duhul iar dupa firea omeneasca cu noi.

Apostolul Pavel spune ca MIH este capul Bisericii, iar Biserica este Trupul Lui sau implinirea Celui care plineste toate in toti, deci implinirea este legata (conditionata) de relatia cu Hristos-Capul. Iesirea din comuniunea cu MIH este sinonima cu esecul spiritual: Eu sunt Viata, voi suntei mladitele. Poate o mladita sa traiasca fara vita ? Asa cum in trupul nostru exista mai multe madulare cu lucrari proprii (dar fiecare madular si lucrarea lui serveste intregului) asa si in Biserica cei multi suntem un trup si madulare unii altora, dar avem felurite daruri dupa harul care ni s-a dat. Constituind trupul lui Hristos, propriile noastre trupuri sunt madulare ale lui Hristos si prin alipirea de El devenim un singur duh cu El. Prin El avem toti apropierea catre Tatal (de Tatal) prin Duhul. Deci nu mai suntem straini si locuitori vremelnici ci impreuna cetateni cu sfintii si casnici ai lui Dumnezeu. Numai prin Dumnezeu zidirea creste pentru ca in El a binevoit Dumnezeu sa salasluiasca toata plinirea.

FUNDAMENTUL BISERICII: MIH INTRUPAT, JERTFIT SI INVIAT

Parintii il vad pe MIH cap al Bisericii prin toate aceste evenimente. Prin Intrupare ei vad doar temelia. Trupul asumat prin Intrupare devine temelia Bisericii pentru ca este trecut prin moarte si prin Inviere. Numai asa trupul Lui devine deplin pnevmatizat si devine mediul prin care viata divina prezenta in trupul lui Hristos se extinde si in noi. Asumarea firii umane de catre ipostasul Cuvantului presupune ideea ca intre noi si Dumnezeu nu mai este nici o distanta. Sfantul Ioan Gura de Aur spune daca El este capul si noi suntem trupul, poate exista un gol. El este temelia, noi suntem zidirea, el este vita, noi suntem mladitele, el este pastorul, noi suntem turma, el este calea, noi suntem cei care pasim pe cale, el este viata, el este invierea, el este lumina, noi suntem cei luminati. Fundamentul Bisericii este MIH Intrupat, Jertfit si Inviat.

Mantuirea se infaptuieste datorita faptului ca sub conducerea capului facem un drum asemanator celui pe care l-a facut Hristos cu umanitatea lui asumata pentru a ajunge la indumnezeire. Trebuie sa ne asumam i noi starea de jertfa a Mantuitorului Iisus Hristos pentru a avea acces la Tatal. Daca nu ne asumam starea de jertfa a MIH nu aveam acces la tatal. Jertfa noastra ca renuntare la pacate ia forma virtutilor sau a deschiderii iubitoare catre Dumnezeu si semeni, asa cum spune p DS. De aceea, Sfantul Pavel ne indemna sa prezentam trupurile noastre ca pe o jertfa vie, sfanta, bine placuta lui Dumnezeu. Procedand astfel, realizam unitateade trup extinsa a lui Hristos. Intruparea este continuata si desavarsita prin inviere si inaltare cu trupul la Cer. Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca Hristos moare pentru noi si inviaza. Noi murim de o indoita moarte si pentru ca murim de o moarte indoita inviem si de doua ori. Am inviat odata, nu demult, din pacat. Ne-am ingropat impreuna cu El in Botez si am iniat impreuna cu El in botez. Aceasta este invierea cea dintai sau izbavirea din pacate, a doua inviere fiind cea de la parusie, de la a doua venire a MIH. Invierea cu Trupul se lucreaza in intervalul dintre nastere si moarte, avand ca inceput Botezul. Starea de jertfa este conditia si arvuna invierii. Prin aceasta stare de jertfa inaintam spre Inviere. Pornind de aici, p DS spune ca Bisefica este laboratorul invierii. Hristos cel jertfit, imprimat in noi, face impreuna cu noi drumul spre Inviere, Biserica este pelerina spre cer pentru ca Hristos este calea spre cer si cel ce calatoreste cu Biserica prin ea. n Biserica si prin Biserica parcurgem drumul parcurs de MIH cu umanitatea sa in vederea indumnezeirii. De aceea a spus Apostolul Pavel ca Domnul este duh iar unde este Duhul Domnului este adevarata libertate iar noi toti privim ca in oglinda cu fata descoperita slava Domnului, ne prefacem n acelasi chip din slava in slava ca de la Duhul Domnului. Noi nu mai trebuie sa ne acoperim fata ca Moise pentru ca suntem casnici ai lui Dumnezeu, iar umanul in Hristos S-a unit ontologic cu divinul, cu slava lui Dumnezeu. Ne prefacem in acelasi chip, adica cum s-a indumnezeit trupul lui Hristos, iar din slava in slava se refera la epectaza (Sfantul Grigorie de Nyssa), adica prosul infinit.INTREITA SLUJIRE A MIH IN BISERICA

sI dupa intruparea cu Trupul la Cer, MIH ramane in Biserica in calitatea de arhiereu si se jertfeste continuu, in calitatea de Invatator si invata continuu si in calitatea de conducator spre mantuire si conduce perpetuu. Biserica primeste invatatura, jertfa si conducerea Lui raspunzand la ele ca la o chemare, invatand, jertfindu-se si conducand ea insasi sau participand la slujirile lui de invatator, de arhiereu si de imparat. MIH ramane invatatorul prin excelenta in Biserica si isi asociaza Biserica in aceasta slujire. Noi nu invatam nimic de la noi, nimic nu este al nostru, ce spunem de la amvon nu se negociaza in nici un context pentru ca este spusa lui Hristos care este singura adevarata si nu se schimba. Ar insemna sa recunoastem implicit ca nu este etern valabil ceea ce spune Dumnezeu si ca aceasta are niste limite, devenind desueta. Revelatia se incheie in persoana revelatiei MIH pentru ca Dumnezeu nu mai are ce sa reveleze, MIH este suprema profetie implinita (p- DS), umanitatea nu are unde sa se duca mai sus. Doar in protestantism se poate vorbi despre revelatie deschisa pentru ca Hristos nu este Dumnezeu, ci om care are limite, imperfectiuni, slabiciuni, de aceea spusa Lui poate fi completata de noii hristosi.

Ca arhiereu, MIH se jertfeste in continuare Tatalui, jertfa sa nu ramane cantonata la cruce, El se jertfeste in continuare Tatalui, se afla intr-o stare perpetua de jertfa si prin umanitatea lui suntem adusi si noi in stare de jertfa. Cand Hristos se aduce ca jertfa curata lui Dumnezeu, in umanitatea lui suntem prezenti si noi.\

Mih ramane in continuare conducatorul spre calea lui Dumnezeu, este si calea si cel care ne conduce.

PREOTIA UNIVERSALA A CREDINCIOSILOR

n Biserica., MIH ne asociaza atat la lucrarea Lui invatatoreasca cat si la cea arhiereasca si imparateasca. Prin Botez, orice crestin este preot pentru ca se jertfeste, este invatator pentru ca se initiaza in tainele dumnezeiesti si imparat in virtutea stapanirii lui peste patimi . Asa suntem noi semnintie aleasa, preotie imparteasca, neam sfant, popor agonisit de Dumnezeu, ca sa vestim in lume bunatatile celui care ne-a chemat la lumina sa cea minunata. Slujirea preoteasca, invatatoreasca sau imparateasca la care participa toti credinciosii are caracter personal (individual) fara a prespune o responsabilitate formala pentru comunitatea bisericeasca, aceasta avand-o preotia sacramentala (slujitoare) pentru ca prin ea se aduce MIH jetfa pentru toti si prin ea slujirea individuala este asociata slujirii MIH.

Preotia slujitoare (sacramentala). Aducerea ca jertfa a MIH o poate face numai preotul slujitor al comunitatii. MIH insusi nu si-a luat singur slujba de mijlocitor, ci a fost chemat la aceasta slujire de Dumnezeu. Necesitatea slujirii preotesti tine de iconomia intruparii. MIH nu si-a luat el demnitatea aceasta ci Dumnezeu-Tatal i-a spus Tu esti preot in veasc dupa randuiala lui Melchisedec. Asadar, preotia nu poate fi primita de la comunitate. Preotia este o activare in plan sensibil a preotiei nevazute a lui Hristos sau a mijlocirii lui Hristos pentru Dumnezeu, de aceea este un dar al lui Dumnezeu. Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si eu pe voi. In alt context spune nu voi m-ati ales pe mine ci Eu v-am ales pe voi si v-am randuit ca sa mergeti si roada sa aduceti si roada voastra swa ramana ca Tatal sa va dea orice veti cere in numele Lui. MIH este si ramane singurul preot in veac, el slujeste ca preot in calitate de om, intrucat in calutate de Dumnezeu nu avea nici o lipsa pentru a fi necesar ca el sa aduca jertfa. MIH S-a adus jertfa odata pentru totdeauna, de ce mai este necesar sa fie randuiti preoti ? MIH s-a inaltat la cer si cu Trupul (umanitatea) nu poate fi omniprezent, de aceea este nevoie de preotie sacramentala. El nu poate fi prezent si in Biserica cu Trupul spre a aduce jertfa si in cer pentru a primi aceasta jertfa. Prin dimensiunea obiectiva ne referim la umanitatea asumata in care se gaseste propria sa umanitate. Firea comuna capata viata prin ipostaziere. Ceea ce a facut Hristos la nivel general pentru fire trebuie sa se regaseasca si la nivelul trebuintelor persoanei. Persoane se nasc zilnic si aceste persoane aparute noi in istorie au nevoie sa se impartaseasca de lucrarea lui Dumnezeu care nu se poate face fara preotia sacramentala. Puterea nu este a celui care face gestul, ci a lui Dumnezeu.

Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu sunt si eu impreuna cu Ei se refera la calitatea de Trup al Bisericii.

In fata oricarui om trebuie sa vezi fata lui Dumnezeu. Nu vezi fata lui Dumnezeu in fata oricarui om, nu esti crestin. In fata oricarui om, trebuie sa vezi mana intinsa a lui Dumnezeu.

Exista o dimensiune progresiva a Revelatiei. Sfantul Grigorie de Nazianz spune ca in VT Dumnezeu-Tatal a fost prezentat clar, iar Fiul si Duhul Sfant voalat, in NT se accentueaza dumnezeirea Fiului iar dupa Pogorarea Duhului Sfant se va accentua si dumnezeirea Duhului Sfant. Tot ce exista astazi a existat din eternitate in mintea lui Dumnezeu. Dumnezeu aduce la existenta (cand considera El) toate realitatile care au existat in mintea Lui plasticizandu-le, dandu-le forme fizice concrete.

iconomie = plan al lui Dumnezeu referitor la lume

4