BUICAN GEORGE GABRIEL

NULITATEA CONTRACTULUI

ÎN REGLEMENTAREA NOULUI COD CIVIL

Atât in vechiul Cod civil (CC) cât şi in noul Cod civil (NCC) lipseşte o definiţie a nulitaţii. Cu

toate acestea, din reglementarea nulitaţii se poate desprinde că aceasta reprezintă acea sancţiune de

drept civil care lipseşte actul juridic civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru

încheierea sa valabilă.

În noul Cod civil, spre deosebire de cel anterior, apare o reglementare unitara a nulitaţii, in

cadrul Sectiunii a 4-a din Titlul II intitulat “Izvoarele Obligaţiilor”, Capitolul I – Contractul. Se face

vorbire asadar despre clasificarea nulitatilor si regimul lor juridic, cauzele de nulitate, efectele nulitatii

precum şi modalitatea de validare a contractului lovit de nulitate.

Din dispoziţiile art. 1246 alin. 2 NCC reiese că nulitatea poate fi absolută sau relativă.

Aceasta distincţie se pastreaza aceeaşi ca şi in vechea reglementare, nulitatea absolută fiiind cea care

sancţionează nerespectarea, la incheierea actului juridic civil, a unei norme care ocroteşte un interes

general, pe cand cea relativă sanctionează nerespectarea unui interes particular, individual.

Din punct de vedere terminologic, NCC face o distincţie între nulitatea absolută şi cea

relativă, art. 1247 alin. 1 stipulând că “este nul contractul încheiat cu incălcarea unei dispoziţii legale

instituite pentru ocrotirea unui interes general”, respectiv art. 1248 alin. 1 “contractul incheiat cu

incalcarea unei dispozitii legale instituite pentru ocrotirea unui interes particular este anulabil”

In functie de intinderea efectelor sale, nulitatea poate fi totala sau partiala. Nulitatea totala

desfiintează actul juridic în întregime, pe cand cea partială desfiinteaza doar acele efecte ale actului

juridic care contravin legii, celelalte menţinându-se. Deşi s-a apreciat în doctrină şi în jurisprudenţă că

în sistemul nostru de drept nulitatea parţială constituie regula iar cea totală excepţia, NCC vine si

reglementeaza expres aceasta concepţie moderna despre nulitate, art. 1255 (1) statuând urmatoarele:

“Clauzele contrare legii, ordinii publice sau bunlor moravuri şi care nu sunt considerate nescrise atrag

nulitatea contractului in intregul sau numai daca sunt, prin natura lor, esenţiale sau dacă, în lipsa

acestora, contractul nu s-ar fi încheiat. (2) În cazul în care contractul este menţinut în parte, clauzele

nule sunt înlocuite de drept cu dispoziţiile legale aplicabile. Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod

corespunzător şi clauzelor care contravin unor dispoziţii legale imperative şi sunt considerate de lege

nescrise.” Asadar, celelalte clauze care nu contravin legii işi vor produce efectele, actul juridic fiind

astfel salvat de la sancţiunea nulităţii totale.

In functie de modul de consacrare legislativă, nulitatea poate fi expresă sau virtuală. Nulitatea

expresă este prevazută ca atare intr-o dispoziţie legala, pe cand cea virtuală rezultă neindoielnic din

modul în care este reglementată o anumita condiţie de validitate a actului juridic civil. In privinta

nulitaţii virtuale NCC prevede in art. 1253 ca „în afara cazurilor în care legea prevede sancţiunea

nulităţii, contractul se desfiinţează şi atunci când sancţiunea nulităţii absolute sau, după caz, relative

trebuie aplicată pentru ca scopul dispoziţiei legale încălcate să fie atins”, aceasta conceptie fiind

unanim admisa şi in doctrina si jurisprudenta anterioare adoptarii Noului Cod.

Dupa modul de valorificare, nulităţile pot si amiabile şi judiciare. Astfel, dacă părţile se

înţeleg cu privire la nulitatea actului încheiat de ele şi lipsesc actul de efecte prin voinţa lor, fără a se

mai adresa organului de jurisdicţie competent, nulitatea este amiabilă, aspect acceptat sub imperiul

VCC si consacrat expres prin art. 1246 alin. 3 NCC “Dacă prin lege nu se prevede altfel, nulitatea

contractului poate fi constatată sau declarată prin acordul părţilor”.

Cauzele de nulitate

Având drept cauză nerespectarea la încheiere a unei sau unor dispoziţii legale care

reglementează condiţiile sale de valabilitate, nulitatea, în funcţie de calificarea acesteia în absolută sau

relative, intervine în următoarele cazuri:

a. Cauze de nulitate absolută:

-lipsa capacităţii de folosinţă a persoanei juridice (VCC şi NCC) iar conform NCC, nerespectarea

principiului specialităţii capacităţii de folosinţă doar în privinţa persoanelor juridice fără scop

patrimonial

-spre deosebire de vechea reglementare, conform NCC eroarea obstacol nu mai este considerate

cauză de nulitate absolută, prin dispoziţiile art. 1207 alin. 1 prevăzându-se că eroarea esenţială, care

poartă asupra naturii, obiectului contractului, identităţii obiectului prestaţiei sau asupra unei calităţi a

acestuia ori asupra unei alte împrejurări considerate esenţiale de către părţi în absenţa căreia

contractul nu s-ar fi încheiat, cat si in cazul în care poartă asupra identităţii persoanei ori unei calităţi a

acesteia atrage anulabilitatea actului

-in ceea ce priveşte nevalabilitatea obiectului, atât VCC cât şi NCC prevăd ca sancţiune nulitatea

absolută atunci când obiectul este nedeterminat sau ilicit.

-în privinţa lipsei cauzei, NCC prevede expres anulabilitatea ca sancţiune, spre deosebire de vechea

reglementare, sub imperiul căreia se conturase orietarea potrivit căreia “cauzele lipsei de cauză”

determinau distincţia între regimul nulităţii aplicabile. Se pastrează insă sancţiunea nulităţii absolute

pentru situaţiile in care cauza este ilicită sau imorală. (art. 1238 alin. 2 NCC)

-atât VCC cât şi NCC sancţionează nerespectarea formei ad validitatem cu nulitatea absolută. Cu toate

acestea, în privinţa formei instituite de către părţi ca condiţie de valabilitate şi care nu a mai fost

ulterior respectată, NCC prevede, în cuprinsul art. 1242 alin. 2 că actul va fi considerat valabil.

b. Cauzele de nulitate relatvă

-atât reglementarea anterioară, cat şi NCC sancţionează cu nulitatea relativă încălcarea dispoziţiilor

referitoare la capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice, cu precizarea ca in concepţia actuală nu se

cere să se facă dovada existenţei unei vătămări pentru a atrage anulabiliatea. Conform NCC,

nerespectarea principiului specialităţii capacităţii de folosinţă atrage sancţiunea nulităţii absolute doar

în cazul persoanelor juridice fără scop patrimonial, în privinţa celorlalte sancţiunea fiind nulitatea

relativă.

-lipsa discernământului

-viciile de consimţământ

Regimul juridic al nulităţii

A. Regimul juridic al nulităţii absolute

1. Nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes (art. 1247 alin. 1), conform

atat CC cât şi NCC, cu unica precizare ca în noua reglementare invocarea din oficiu a

nulităţii de către instanţă este nu numai o posibilitate, ci chiar o obligaţie pentru

aceasta.

2. Nulitatea absolută este imprescriptibilă, atât pe cale de acţiune cât si de excepţie, fapt

explicat sub vechea reglementarea prin aceea că nu se poate subordona nulitatea

absolută prescripţiei extinctive atata timp cât ambele urmăresc orcrotirea unui interes

obştesc, respectiv printr-o dispoziţie expresă din NCC – art. 1249 alin. 1. În situaţii

expres prevăzute de lege însă, şi nulitatea absolută poate fi prescriptibilă.

3. Nulitatea absolută nu poate fi acoperită prin confirmare. Această regulă nu avea o

reglementare expresă in CC, fiind desprinsă dintr-un articol din materia donaţiilor,

însă NCC vine şi statuează prin art. 1247 alin. 4 că contractul lovit de nulitate

absolută nu este susceptibil de confirmare decât în cazurile prevăzute de lege.

B. Regimul juridic al nulităţii relative

1. Nulitatea relativă nu poate fi invocată decât de către persoana ocrotită şi al cărei

interes a fost nesocotit la încheierea actului. Regula justificată sub imperiul vechiului

cod prin natura individuală a interesului ocrotit, în NCC îşi găseşte o reglementare

expresă in art. 1248 alin. 2 – „Nulitatea relativă poate fi invocată numai de cel al

cărui interes este ocrotit prin dispoziţia legală încălcată.” Alin. următor prevede

totodată că instanţa nu poate invoca din oficiu nulitatea relativă.

2. În ceea ce priveşte prescriptibilitatea acţiunii in declararea nulităţii relative, atât în

reglementarea anterioară, cat şi în NCC se prevede că invocarea nulităţii relative pe

cale de acţiune este supusă prescripţiei extinctive (art. 1249 alin. 1). Cu toate acestea,

NCC aduce ca element de noutate prevederea din continuarea acestui alineat, care

statuează că „partea căreia i se cere executarea contractului poate opune oricând

nulitatea relativă a contractului, chiar şi dupa împlinirea termenului de prescripţie a

dreptului la acţiunea in anulare”

3. Nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmare. Această regulă rezulta de

asemenea dintr-o reglementare cu caracter general din art. 1190 VCC, fiind insă

consacrată expres de NCC în art. 1248 alin. 4 care prevede că „Contractul anulabil

este susceptibil de confirmare”.

Ca element de noutate, NCC instituie o prezumţie de nulitate relativă prin art. 1252 – „In

cazurile în care natura nulităţii nu este determinată ori nu reiese în chip statornic din lege, contractul

este anulabil”

Efectele nulităţii

Consacrarea principiilor efectelor nulităţii (art. 1254 NCC)

Cele trei principii ale efectelor nulităţii (principiul retroactivităţii, principiul desfiinţării

contractului subsecvent ca urmare a desfiinţării actului iniţial şi principiul repunerii părţilor în situaţia

anterioară), care sub imperiul vechiului sistem de drept civil erau doar o creaţie a doctrinei şi a

jurisprudenţei, sunt actualmente reglementate prin dispoziţiile articolului 1254 din noul Cod civil.

Primul alineat al acestui articol consacră regula generală privind efectele nulităţii, exprimată

prin adagiul latin “quod nullum est, nullum producit effectum”, adagiu care a fost transpus clar şi

concis în textul din noul Cod, sub următoarea formulare: „Contractul lovit de nulitate este considerat a

nu fi fost niciodată încheiat.”

Implicit, această prevedere legală vizează retroactivitatea efectelor nulităţii, fiind subînţeles

că un contract care nu a fost încheiat niciodată, deci un contract inexistent, nu poate să producă în

mod valabil consecinţe juridice, nici pentru viitor (ex nunc), nici pentru trecut (ex tunc).

Dacă între momentul încheierii sale cu încălcarea condiţiilor de validitate cerute de lege şi

momentul anulării sau constatării nulităţii, contractul nu a produs niciun fel de consecinţe, conform

art. 1254 alin. 1 NCC şi cu aplicarea principiului retroactivităţii contractul respectiv va fi considerat

inexistent, sau mai precis va fi lipsit de orice efecte contrarii normelor juridice edictate pentru

încheierea sa valabilă.

Însă, dacă în perioada cuprinsă între cele două momente-cheie precizate anterior, s-au încheiat

acte subsecvente în baza contractului desfiinţat pentru cauză de nulitate, conform art. 1254 alin. 2

NCC acele acte vor fi la rândul lor desfiinţate cu efect retroactiv; este aplicarea principiului resoluto

iure dantis, resolvitur ius accipientis, tratat în vechea literatură de specialitate ca fiind cel de-al treilea

principiu al efectelor nulităţii, dar care la redactarea noului Cod civil a fost postat ca fiind al doilea în

sistemul efectelor nulităţii, după principiul retroactivităţii şi înaintea principiului restitutio in

integrum.

Doctrina civilă şi jurisprudenţa anterioară intrării noului Cod civil în vigoare statuau unanim

că este obiectiv imposibilă repunerea părţilor în situaţia anterioară în cazul contractelor cu executare

succesivă (de exemplu, contractele de locaţiune sau de prestări servicii), deoarece beneficiul procurat

(de exemplu, folosinţa bunului pentru locatar) până în momentul anulării sau constatării nulităţii

contractului nu poate constitui obiect al restituirii. În aceste cazuri, nulitatea opera similar cu

rezilierea, având efecte doar pentru viitor.

Totuşi, constituie excepţii de la principiul restitutio in integrum:

a) situaţia debitorului de bună-credinţă, care este liberat atât de la restituirea în natură, cât şi

de la restituirea unui echivalent egal cu valoarea bunului care a pierit în întregime sau a fost înstrăinat

şi a format obiectul unui contract desfiinţat cu efect retroactiv fără culpa lui. Acest debitor va putea fi

însă obligat la transmiterea indemnizaţiei de asigurare primite sau, după caz, la cedarea dreptului de

primire a indemnizaţiei de asigurare, conform art. 1641 alin. 2 NCC.

b) situaţia posesorului de bună-credinţă, care va păstra fructele produse de bunul supus

restituirii, dar va suporta cheltuielile angajate cu producerea acestora, conform art. 1645 alin. 1 NCC.

c) situaţia incapabilului (persoanei fără capacitate de exerciţiu deplină), care este obligat la

restituirea prestaţiilor doar în limita îmbogăţirii sale, apreciată la data cererii de restituire, conform art.

1647 alin. 1 NCC. Sarcina probei îmbogăţirii incumbă celui care solicită restituirea. Conform art.

1647 alin. 2 NCC, excepţia nu este aplicabilă şi incapabilul datorează restituirea integrală atunci când,

cu intenţie sau din culpă gravă, a făcut ca restituirea să fie imposibilă.

Legiuitorul nu are în vedere ideea de protecţie a debitorului de bună-credinţă (care să fie

exonerat de obligaţia restituirii pe considerente de echitate, pentru a nu i se îngreuna situaţia), ci ideea

reechilibrării situaţiei părţilor, buna-credinţă fiind relevantă doar în sensul luării în considerare a celei

mai mici contraprestaţii posibile. Intervine, aşadar, o atenuare legală a obligaţiei de restituire, şi

nicidecum o înlăturarea totală a acesteia, care ar fi de natură să agraveze situaţia celeilalte părţi.

În schimb, debitorul de rea-credinţă (cel care a distrus ori a înstrăinat cu rea-credinţă bunul

primit sau din culpa căruia contractul a fost desfiinţat cu efect retroactiv), este obligat să restituie

valoarea cea mai mare dintre cele pe care bunul le-a avut la data primirii, a pieirii sau, după caz, a

înstrăinării.

Consacrarea principiului nulităţii parţiale şi remediabile (art. 1255 NCC)

Vechea doctrină civilă a considerat nulitatea ca fiind totală şi iremediabilă, actul lovit de

nulitate fiind complet lipsit de orice efecte juridice. Doctrina civilă mai recentă a statuat în sensul

reconsiderării nulităţii ca fiind, în principiu, parţială şi remediabilă, actul anulat sau nul fiind lipsit

numai de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.

Articolul 1255 din noul Cod civil consacră la nivel legal această din urmă concepţie teoretică,

dispunând în primul alineat că nulitatea contractului în întregul său va fi atrasă numai de clauzele

contrare legii, ordinii publice sau bunelor moravuri şi care nu sunt considerate nescrise, dacă sunt,

prin natura lor, esenţiale, sau dacă, în lipsa acestora, contractul nu s-ar fi încheiat. Nulitatea parţială

reprezintă aşadar regula, iar nulitatea totală excepţia.

Specificul nulităţii contractului plurilateral (art. 1256 NCC)

Noul Cod civil cuprinde, în articolul 1256, o prevedere specială privind nulitatea în cazul

contractelor plurilaterale, dispunând că în cazul contractelor cu mai multe părţi în care prestaţia

fiecărei părţi este făcută în considerarea unui scop comun, nulitatea contractului în privinţa uneia

dintre părţi nu atrage desfiinţarea în întregime a contractului, afară de cazul în care participarea

acesteia este esenţială pentru existenţa contractului.

Drepturile părţii contractante al cărei consimţământ a fost viciat prin violenţă sau dol (art. 1257

NCC)

Conform art. 1257 NCC, în caz de violenţă sau dol, cel al cărui consimţământ este viciat are

dreptul de a pretinde, în afară de anulare, şi daune-interese sau, dacă preferă menţinerea contractului,

de a solicita numai reducerea prestaţiei sale cu valoarea daunelor-interese la care ar fi îndreptăţit.

Răspunderea notarului public pentru prejudiciile cauzate de nulitatea contractului încheiat în

formă autentică (art. 1258 NCC)

Articolul 1258 din noul Cod civil dispune că, în cazul anulării sau constatării nulităţii

contractului încheiat în formă autentică pentru o cauză de nulitate a cărei existenţă rezultă din însuşi

textul contractului, partea prejudiciată poate cere obligarea notarului public la repararea prejudiciilor

suferite, în condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.

Reguli juridice care înlătură efectele nulităţii

Noul Cod civil prevede următoarele modalităţi prin care efectele nulităţii sunt înlăturate:

refacerea actului nul, conversiunea actului nul, validarea contractului nul, validitatea aparenţei în

drept (error communis facit ius), răspunderea civilă delictuală.

Refacerea actului nul (art. 1259 NCC)

Conform art. 1259 NCC, contractul nul poate fi refăcut, în tot sau în parte, cu respectarea

tuturor condiţiilor prevăzute de lege la data refacerii lui. În toate cazurile, contractul refăcut nu va

produce efecte decât pentru viitor, iar nu şi pentru trecut.

Conversiunea actului nul (art. 1260 NCC)

În vechiul sistem de drept civil, conversiunea actului nul era sumar reglementată de lege (de

exemplu, în materia înscrisurilor autentice nule, care valorau totuşi înscrisuri sub semnătură privată,

conform art. 1772 CC), deşi practica judiciară a încercat dezvoltarea conceptului (de exemplu, în

materia contractelor de înstrăinare a terenurilor nule întrucât nu respectau cerinţa formei autentice,

considerate în jurisprudenţă ca fiind antecontracte).

Noul Cod civil reglementează, prin dispoziţiile art. 1260, instituţia conversiunii actului nul.

Astfel, potrivit textului menţionat, un contract lovit de nulitate absolută va produce totuşi efectele

actului juridic pentru care sunt îndeplinite condiţiile de fond şi de formă prevăzute de lege.

Rezultă că, pentru a putea opera conversiunea, este necesar să fie îndeplinite următoarele

condiţii:actul nul să fie desfiinţat efectiv şi total, să existe un element de diferenţă între actul nul şi

actul valabil, actul socotit valabil să îndeplinească toate condiţiile de validitate, iar acestea să se

regăsească în chiar actul desfiinţat.