DOCUMENTE ISTORICE CARE ATESTĂ EXISTENŢA LUI ISUS HRISTOS

Raportul lui Publius Lentullus

        Majestăţii Voastre şi stimatului Senat al Romei, din partea senatorului Lentullus, guvernatorul Iudeii, Salutare!

        Am aflat că doriţi să ştiţi cele ce acum vă comunic prin această scrisoare: trăieşte aici un om, care se bucură de o mare reputaţie de om sfânt, pe nume Iisus. Poporul Îl numeşte Profet al Adevărului, iar discipolii Lui susţin că El e Fiul lui Dumnezeu, adică al celui care a creat cerul şi pământul şi toate cele care au existat şi vor exista în Univers. Şi, în adevăr, o, Împărate, în fiecare zi se aude despre minunile săvârşite de acest Iisus. Prin unul şi singurul Său cuvânt dă sănătate bolnavilor şi viaţă morţilor.

        Este de statură mijlocie şi de o frumuseţe uimitoare. Privirea lui e aşa de măreaţă încât inspiră respect în toţi cei care Îl privesc şi care se văd siliţi să-L iubească şi să se teamă de El. Părul Lui are culoarea alunei coapte, îi cade până la umeri şi se împarte în două prin mijlocul capului, după obiceiul nazarinenilor. Fruntea Lui e lată, exprimând inocenţă şi linişte. Nici o pată sau cută nu se pot vedea pe faţa Lui rumenă şi radioasă. Nasul şi gura Lui nu arată nici un argument pentru vreo critică logică, iar barba Lui bogată, de aceeaşi culoare cu a părului, e lungă şi se desparte în două, prin mijloc. Privirea Lui e măreaţă şi senină. Are ochii albaştri - vineţii, vii şi strălucitori. Lumina ce o revarsă faţa Lui este întocmai ca lumina soarelui, încât este imposibil a o privi cineva prea lung. Această strălucire aproape că inspiară spaimă. Când povăţuieşte şi sfătuieşte, uneori face aceasta plângând şi astfel atrage iubirea, simpatia şi respectul ascultătorilor. Se asigură că niciodată n-a râs, fiindcă ochii Lui mai mereu lăcrimează. Braţele şi mâinile Lui sunt foarte frumoase. E foarte plăcut când vorbeşte, dar foarte rar iese în lume. Cât despre învăţătură, ea atrage atenţia întregului

Ierusalim. Cunoaşte perfect toate ştiinţele, fără să fi studiat vreuna. Călătoreşte desculţ şi cu capul descoperit.

        Se vorbeşte pe aici că asemenea om nu s-a mai văzut până acum, prin locurile acestea. Mulţi iudei Îl consideră ca fiind Dumnezeu, alţii Îl denunţă că lucrează contra legilor Majestăţii Voastre. Mă revolt foarte mult împotriva acestor iudei pizmaşi. Omul Acesta n-a cauzat vreodată o nemulţumire cuiva. Dacă Majestatea Voastră doreşte să-L vadă, precum mi-aţi scris mai deunăzi, faceţi-mi cunoscut aceasta şi imediat Îl voi trimite; căci sunt gata să îndeplinesc cu smerenie şi cu supunere, tot ce Majestatea Voastră îmi va ordona...

Scris în Ierusalim. Crugul X, luna a noua.

Al Majestăţii Voastre preasmerit şi supus servitor,

Publius Lentullus, Proconsulul Iudeii.

        Acest document s-a găsit în Anglia, într-o bibliotecă particulară, în 1865. A fost apoi publicat într-un cotidian englez, apoi publicat intr-o revistă bulgară în l885, cu titlul "Nova Sfetlina izdraveslovie".

Raportul lui Pilat, Guvernatorul roman al Iudeii,

către Cezarul Tiberiu

                Nobile Suverane, Salutare!

        Cauzele care au provocat acea tulburare din Ierusalim au fost în legătură cu moartea lui Iisus din Nazaret. Evenimentele care au avut loc în provincia mea acum câteva zile au fost de un astfel de caracter, care mă face să vi le raportez în amănunţime, pentru că eu nu voi fi deloc surprins dacă, prin scurgerea timpului, nu se va schimba pînă la urmă cu totul soarta naţiunii noastre; căci se pare că în zilele din urmă zeii au încetat de a mai putea fi invocaţi. Eu, din partea

mea, sunt gata să spun: blestemată fie ziua aceea, în care am urmat pe Valerius Gratius la guvernarea Iudeii!

        La sosirea mea în Ierusalim am luat în primire sala de judecată şi am poruncit să se facă un ospăţ mare, la care am invitat pe Tetrarhul Galileii, împreună cu Arhiereul şi pe toţi oficianţii lui. La ora anunţată, nici unul din oaspeţi nu s-a arătat. Aceasta a fost o insultă pentru onoarea mea personală.

        Mai târziu, după câteva zile, a venit la mine Arhiereul să-şi ceară scuze. Îmbrăcămintea, ca şi purtarea sa, erau grozav de viclene. El pretindea că religia sa îl opreşte pe el şi pe supuşii lui, de a sta la aceeaşi masă cu romanii şi să închine libaţii cu ei. Eu am considerat necesar să primesc această scuză, dar tot cu acea ocazie m-am convins că cuceriţii se declară duşmani ai cuceritorilor şi mi se părea că dintre toate oraşele cucerite, Ierusalimul este cel mai greu de cârmuit. Atât de turbulent este acest popor, încât trăiam mereu cu teama că va izbucni în orice moment o răscoală. Pentru suprimarea ei însă nu aveam decât un singur sutaş şi o mână de soldaţi. Am cerut întăriri de la guvernatorul Siriei, care m-a informat că şi el abia are trupe deajuns pentru a-şi apăra provincia sa. Dorinţa irezistibilă de cucerire, care ne împinge a ne întinde împărăţia dincolo de mijloacele noastre de apărare, mă tem să nu fie cumva o cauză de răsturnare a nobilului nostru guvernământ.

        Printre multe veşti ce mi-au venit era însă una, care mă interesa în mod deosebit... Se zicea că a apărut un tânăr în Galileea, predicând, pe un ton blând şi nobil, o altă lege, în numele lui Dumnezeu ce L-a trimis. La început mă temeam ca Acesta să nu fie vreun agitator care să aţâţe poporul contra romanilor, dar, nu după mult timp, temerile mele au fost spulberate. Iisus din Nazaret a vorbit mai mult ca un prieten al romanilor decât al evreilor. Trecând într-o zi pe lângă locul numit Siloam, am văzut acolo o mare adunare de oameni, iar în mijlocul ei am zărit un tânăr care stătea rezemat de un copac şi, plin de o neobişnuită seninătate şi calm, predica mulţimii. Mi s-a spus că Acesta este Iisus. Era

tocmai ceea ce, atunci, mă aşteptam cel mai putin să văd, atât de mare era deosebirea între El şi ascultătorii Lui. Părul şi barba Sa aurie îi dădeau o înfăţişare cerească. El părea a fi cam de vreo treizeci de ani. N-am văzut în viaţa mea o privire atât de dulce şi de senină. Ce contrast între El şi ascultătorii Săi, cu bărbile lor negre şi feţele încruntate! Nevoind să-L întrerup prin prezenţa mea, mi-am continuat drumul înainte, dar am făcut semn secretarului meu să se alăture mulţimii şi să asculte ce vorbeşte. Numele secretarului meu este Naulius. El este strănepotul celui care se ocupă de problemele legate de spionaj şi conspiraţie, care s-a ascuns în Etruria, aşteptând pe Catilina.

Naulius este un vechi băştinaş din Iudeea, astfel încât cunoaşte bine limba ebraică. Îmi este foarte devotat şi-l consider vrednic de o deplină încredere.

        Intrând în sala de judecată, l-am găsit pe Naulius, care mi-a istorisit cuvintele auzite de la Iisus, la Siloam. El mi-a zis: "Niciodată nu am citit în cărţi sau în lucrările filozofilor ceva ce s-ar putea asemăna predicilor lui Iisus. Unul din evreii răsculători, dintre care sunt atâţia în Ierusalim, L-a întrebat dacă este cu cale a da tribut Cezarului. Iisus i-a răspuns: "Daţi Cezarului, cele ce se cuvin Cezarului şi lui Dumnezeu, cele ce se cuvin lui Dumnezeu". Tocmai din cauza înţelepciunii Lui eu am îngăduit Nazarineanului libertatea, pentru că era în puterea mea să-L arestez şi să ţi-L trimit, dar aceasta ar fi fost împotriva dreptăţii ce a caracterizat întotdeauna pe romani".

        Omul acesta (Iisus) nu a fost niciodată animat de intenţii ostile sau tendenţioase şi nici nu este răsculător, fapt pentru care eu L-am ocrotit cu protecţia mea, poate necunoscută Lui. El avea libertatea să lucreze, să vorbească, să facă adunări, să ţină predici poporului şi să-şi aleagă ucenici, neâmpiedicat de nici un mandat pretorian. Dacă s-ar întâmpla însă (ferească-ne zeii, aceasta e o presupunere), dacă s-ar întâmpla, zic eu, ca religia strămoşilor noştri să fie înlocuită prin religia lui Iisus, lucrul acesta se va datora acestei nobile toleranţe şi prea mari indulgenţe pe care le

îngăduie Roma, În timp ce eu, mizerabilul nenorocit, voi fi fost poate instrumentul pe care creştinii îl numesc providenţă, prin care să vină peste noi această soartă şi acest destin. Dar libertatea aceasta nemărginită, dată lui Iisus, a indignat tare pe evrei; dar nu pe cei săraci, ci pe cei bogaţi şi puternici. Într-adevăr, Iisus era foarte aspru cu cei din urmă şi aceasta a fost pentru mine un bun motiv de a nu tulbura libertatea Nazarineanului.

Fariseilor şi cărturarilor le zicea: "Pui de viperă, voi vă asemănaţi cu mormintele văruite, curate pe dinafară şi pline de spurcăciuni pe dinăuntru". Alte dăţi El era indignat de îngâmfatele postiri şi acte filantropice ale bogaţilor şi le spunea: "Doi bani ai unei văduve sărace sunt mai preţuiţi înaintea lui Dumnezeu decât darurile voastre bogate, care nu sunt din dragoste şi făcute cu umilinţă..."

        În fiecare zi se făceau plângeri la sala de judecată împotriva abuzurilor evreilor. Eram informat că în curând vreo nenorocire i se va întâmpla acestui om. Căci nu va fi pentru întâia oară când Ierusalimul va ajunge să-şi omoare cu pietre pe cei care erau numiţi de ei profeţi. Şi mai ştiam că dacă pretorul le va refuza plângerea, ei vor face apel la autoritatea Cezarului!

        Hotărârea mea a fost aprobată de Senat şi chiar mi s-a promis o mărire a numărului de soldaţi după terminarea războiului cu parţii, fiindcă altfel nu eram în stare să fac faţă răscoalei. M-am hotărât apoi să iau o măsură, care promitea să restabilească liniştea în oraş, fără a supune pretorul la concesii umilitoare.

        Am scris lui Iisus, invitându-L la o convorbire cu mine, în sala de judecată şi El a venit. Precum ştiţi, în vinele mele curge sânge de spaniol, amestecat cu sânge de roman, care nu cunoaşte frica şi nu e supus emoţiilor.

Tocmai mă plimbam prin curtea mea, când Nazarineanul apăru şi când am dat ochii cu El, mi s-a părut că o mână de fier mi-a legat picioarele de pământ şi

tremuram ca un vinovat, deşi Nazarineanul era calm şi liniştit, întocmai ca un nevinovat. Când a venit la mine, S-a oprit deodată şi, ca printr-un semn, părea că-mi zice: "Iată-mă, am sosit".

        Câtva timp pot spune că am rămas încremenit, privind cu admiraţie, respect şi cu oarecare frică la trăsăturile figurii acestui om, ce îmi păreau parcă supranaturale, pentru că El avea o înfăţişare cu totul necunoscută numeroşilor noştri pictori, care au dat forme şi figuri de tot felul de zei şi eroi.

        Iisuse, i-am zis în cele din urmă, şi limba mea aproape că gângăvea... Iisuse din Nazaret, eu ţi-am lăsat trei ani de zile o mare libertate de vorbire şi mărturisesc că rău nu-mi pare. Cuvintele tale sunt ale unui om învăţat. Nu ştiu dacă tu ai citit pe Socrate sau Platon, dar un lucru îţi spun, că în predicile tale se află o simplitate maiestuoasă, care te ridică mult deasupra acestor filosofi. Împăratul este informat despre tine şi eu, umilul său reprezentant în această comunitate (a lui Israel), sunt foarte fericit că ţi-am îngăduit această libertate, de care te bucuri şi eşti atât de vrednic. Totuşi, nu pot să-ţi ascund şi să nu recunosc că predicile tale au stârnit mari şi puternice duşmănii împotriva ta. Nici aceasta nu e de mirare: Socrate şi-a avut duşmanii săi şi a căzut victima urii lor. Ai tăi sunt, fără îndoială, aprinşi contra ta din pricina libertăţii pe care ţi-o dau. Unii chiar mă învinuiesc de a fi în strânsă legătură şi înţelegere cu tine, cu scopul ascuns de a-i deposeda pe evrei de dramul de putere ce-l mai au de la romani. Rugămintea mea, căci nu vreau să zic porunca mea, este ca tu să fii pe viitor mai prevăzător şi să te fereşti de a leza mândria duşmanilor tăi, ca nu cumva să se răscoale poporul acesta prost împotriva ta şi atunci să mă silească pe mine să întrebuinţez mijloacele justiţiei.

        Nazarineanul a răspuns atunci liniştit: "Prinţ al pământului, cuvintele tale nu izvorăsc din adevărata înţelepciune. Spune furtunii atunci când se dezlănţuie: Stai în mijlocul muntelui, căci altfel vei dezrădăcina copacii din vale.  Numai singurul Dumnezeu cunoaşte încotro merge furtuna. Eu la rândul meu trebuie să mă supun legilor

Creatorului. Adevăr îţi zic ţie, înainte de a înflori rozele Saronului, sângele Celui Drept va fi vărsat", a adăugat El. Eu i-am zis: "Tu eşti mai preţios pentru mine, datorită înţelepciunii tale, decât toţi aceşti tulburători ai ordinii şi îngâmfaţii de farisei, care abuzează de libertatea dată lor de romani şi complotează împotriva Cezarului, făcându-ne să stăm într-o frică continuă, aceşti mizerabili turbulenţi. Ei cred că eu nu cunosc că lupul din pădure se îmbracă uneori în lână şi piei de oi. Eu tocmai de aceea îţi spun că te voi apăra faţă de ei. Şi să ştii că palatul meu de justiţie este oricând deschis ţie pentru scăpare". Cu o mare detaşare clătinându-şi capul, cu un gest ce exprima har divin şi însoţindu-L de un zâmbet sublim, Iisus mi-a răspuns:

"Când ziua aceea va fi sosit, nu va fi loc de scăpare pentru Fiul Omului nici sub pământ". "Împărăţia Celui Drept este acolo!", zise El arătând cu degetul spre cer. "Ceea ce este scris în cărţile profeţilor trebuie până la urmă să se împlinească".

        "Tânărule, i-am spus eu pe un ton prietenos, tu mă obligi  ca simpla mea rugăminte să o schimb în poruncă? Siguranţa provinciei, care este încredinţată sarcinilor mele, cere obligatoriu aceasta. Trebuie să arăţi mai multă moderaţie în predicile tale. Nu vătăma cu ele pe alţii, aceasta mă văd silit să-ţi poruncesc acum. Fericirea să te însoţească! Mergi în pace!"

        "Prinţ al pământului", a răspuns Iisus, "eu n-am venit ca să aduc în lume război, ci pace, iubire şi bunăvoinţă. Eu m-am născut în aceeaşi zi în care Cezar a dat pace lumii romane. Prigonirea aceasta nu este de la tine. Eu ştiu că ea urmează să vină de la alţii şi o voi întâmpina în deplină supunere faţă de voinţa Tatălui meu, care totdeauna mi-a arătat calea. De aceea, ia aminte şi stăpâneşte-ţi puţin înţelepciunea ta lumească, căci nu este în puterea ta de a aresta victima de la picioarele altarului de ispăşire".

        După aceste cuvinte El a dispărut, ca un nor luminos după perdelele Pretoriului. Duşmanii lui Iisus s-au adresat în

cele din urmă lui Irod, care pe atunci domnea în Galileea, pentru a se răzbuna pe Nazarinean. Dacă Irod ar fi acţionat după propria lui înclinaţie în această privinţă, el ar fi ordonat osânda la moarte a lui Iisus. Însă el, deşi era mândru de autoritatea domniei sale, se temea să nu săvârşească o faptă ce putea să-i nimicească influenţa în faţa Senatului Roman. Într-o zi, Irod veni la mine în pretoriu. Când s-a ridicat să plece, după câteva cuvinte neânsemnate, m-a întrebat ce părere am eu despre Iisus Nazarineanul. Eu i-am răspuns că, după părerea mea, Iisus este un filosof mare, după cum unele naţiuni mari adesea produc. Şi că învăţăturile Sale cu nici un chip nu sunt eretice sau primejdioase, iar Roma este dispusă a-i îngădui toată libertatea de a vorbi şi la aceasta este îndreptăţit prin faptele Sale. Irod a surâs cu ironie şi, salutându-mă cu un respect prefăcut, s-a depărtat.

        Se apropia marea sărbătoare a evreilor; conducătorii religioşi plănuiau să se folosească de această ocazie şi de surescitarea populară, ce ia naştere întotdeauna la sărbătoarea Paştelor. Oraşul era plin de oameni turbulenţi, care doreau moartea Nazarineanului.

        Spionii mei mi-au raportat că arhiereii şi fariseii întrebuinţează tezaurul templului ca să mituiască poporul. Primejdia creştea cu fiecare oră. Un sutaş roman a fost insultat. Am scris atunci prefectului Siriei să-mi trimită imediat o sută de soldaţi de infanterie şi tot atâţia de cavalerie, iar el a refuzat să-mi trimită. M-am văzut atunci rămas singur, numai cu o mână de soldaţi (nişte păzitori îmbătrâniţi şi neputincioşi), în mijlocul unui oraş răsculat, incapabil de a reprima răscoala şi fiind astfel silit să o tolerez. Răsculaţii au pus chiar ei mâna pe Iisus şi, cu toate că simţeau că nu au de ce să se teamă de Pretoriu, crezându-mă alături de conducătorii lor în privinţa aceasta, au continuat să strige: "Răstigneşte-L!"

        Trei partide se uniseră împotriva lui Iisus: irodienii, saducheii şi fariseii. Conduita saducheilor era dictată de două motive: îl urau pe Iisus şi doreau să scape de jugul

roman. Ei n-au putut uita niciodată intrarea mea în sfântul lor oraş cu steaguri care purtau chipul Împăratului Romei; cu toate că eu am făcut această mare greşeală din ignoranţă, totuşi, în ochii lor profanarea nu s-a micşorat. În plus, îi mai nemulţumea şi propunerea mea de a întrebuinţa tezaurul templului pentru ridicarea de clădiri publice. Din cauza acestei propuneri, ei erau plini de amărăciune.

        Fariseii erau duşmanii pe faţă ai lui Iisus şi nu le păsa mult de guvernul nostru. Ei au fost siliţi să înghită trei ani şi jumătate cuvântările amare pe care Nazarineanul le arunca în faţa lor, în public, oriunde se ducea; fiind prea slabi şi nehotărâţi şi neavând curajul de a lua singuri măsurile dorite, au fost foarte bucuroşi de a se uni cu irodienii şi

saducheii. Pe lângă cele trei partide, eu mai aveam de luptat şi împotriva unei populaţii îndârjite, întotdeauna gata de a se alătura la răscoala lor şi de a se folosi de confuzia şi de neânţelegerea ce rezultă din aceasta.

        În felul acesta Iisus a fost târât înaintea Arhiereului şi condamnat la moarte. Cu această ocazie, Arhiereul Caiafa a săvârşit umilul fapt de supunere. El a trimis prizonierul la mine, ca să pronunţ eu osânda definitivă asupra Lui. Eu i-am răspuns că deoarece Iisus este galileean, afacerea cade sub jurisprudenţa lui Irod şi am poruncit să-L trimită la el. Acel tetrarh viclean şi-a mărturisit umilinţa şi, pretextând că avea respect faţă de mine, prin Sutaşul Cezarului mi-a încredinţat mie soarta acestui om. Îndată palatul meu a luat înfăţişarea unei cetăţi ocupate. Fiecare clipă sporea numărul turbulenţilor. Ierusalimul era inundat de populaţia adunată de prin munţii Nazaretului. Părea că toată Iudeea se afla în Ierusalim.

        Eu îmi luasem de soţie o tânără fecioară dintre gali, care deja avusese nişte previziuni ale viitorului. Plângând, ea s-a aruncat la picioarele mele şi mi-a zis: "Păzeşte-te! Să nu te atingi de omul Acesta, pentru că El e sfânt. Noaptea trecută L-am văzut în vis. El umbla pe deasupra apelor. El zbura pe aripile vântului. Vorbea furtunilor şi peştilor mării şi

toate erau supuse Lui. Chiar râul de pe muntele Kidron curgea plin de sânge.

Statuile Cezarului erau pline de murdăria Golgotei. Catapetesmele dinăuntrul templului s-au dărâmat şi soarele s-a întunecat, ca îmbrăcat în doliu. O, Pilate! Rău mare te aşteaptă dacă nu vei asculta de sfaturile soţiei tale. Ţine minte ce se spune în Senatul Roman: <<Teme-te de puterea Cerului>>".

        În acest timp treptele de marmură gemeau sub greutatea mulţimii, iar Nazarineanul era adus iar la mine. Eu am pornit spre sala de judecată, urmat de garda mea. Pe un ton aspru am întrebat poporul:

        - Ce vreţi?

        - Moartea Nazarineanului, a fost răspunsul.

        - Pentru care crimă?

        - El a hulit pe Dumnezeu Şi a prezis dărâmarea templului. El se numeşte pe sine Fiul lui Dumnezeu, Mesia, Regele Iudeilor.

        Eu le-am răspuns:

        - Justiţia romană nu pedepseşte astfel de fapte cu moartea!

        - Răstigneşte-L! Răstigneşte-L! izbucni însă cu multă putere strigătul unit al mulţimii. Strigătele gloatei înfuriate zguduiau palatul din temelie. În mijlocul acestei zarve nemaipomenite nu era decât un singur om liniştit şi calm. Acesta era Iisus din Nazaret.

        După mai multe sforţări - fără vreun rezultat - de a-L scăpa de furia acestor persecutori înverşunaţi, am luat o măsură care, pentru un moment, mi s-a părut că v-a servi să-i scap viaţa: am dat poruncă să fie biciuit, apoi, cerând un lighean, m-am spălat pe mâini în faţa mulţimii, arătând astfel

dezaprobarea mea faţă de acest act. În zadar! Mizerabilii nu se considerau mulţumiţi decât cu viaţa Lui.

        În desele noastre tulburări civile am fost de mai multe ori martor al furiei mulţimii, dar din toate câte am văzut, nimic nu se poate asemăna cu aceasta despre care vă scriu acum. În adevăr, s-ar putea spune că toate spiritele rele din ţinuturile infernului se strânseseră atunci în Ierusalim.

Mulţimea părea că nu mai umblă pe picioare; se purtau pe sus, urlând, ca valurile unei mări înfuriate! O mare neastâmpărată era de la porţile Pretoriului până la muntele Sion, cu strigăte, fluierături, cum nu s-au mai auzit vreodată în istoria romanilor. Ziua s-a întunecat, ca un amurg asemenea celui văzut la moartea lui Iuliu Cezar cel mare, care s-a întâmplat tot aşa, pe la mijlocul lui martie.

        Eu, guvernatorul provinciei răsculate, stăteam rezemat de o coloană a palatului meu, gândindu-mă la înfricoşătorul act al acestor demoni cruzi, care târau spre execuţie pe nevinovatul Nazarinean. Toţi dispăruseră din jurul meu; Ierusalimul scosese afară pe toţi locuitorii săi, care se înşirau pe drumul funebru ce conduce spre Gemonica (Golgota). Un aer de jale şi întristare mă acapara. Garda mea însoţise pe condamnat, iar sutaşul, pentru a arăta o umbră de putere, se străduia să facă ordine. Eram lăsat singur şi cu inima zdrobită mă gândeam că ceea ce se petrecea în momentul acesta stătea mai mult în puterea zeilor decât a omului. Deodată se auzi un mare strigăt, ce venea de pe Golgota, care părea că este adus de vânt şi care anunţa o agonie pe care nici o ureche omenească n-a mai auzit-o niciodată.

        Nori întunecoşi s-au coborât şi au acoperit aripa templului şi, aşezându-se deasupra oraşului, l-au acoperit ca un văl. Atât de înfricoşătoare erau semnele care s-au văzut, atât în ceruri, cât şi pe pământ, încât se zice că Dionisie Areopagitul ar fi exclamat: "Sau autorul naturii suferă, sau chiar universul se sfâşie".

        Către ceasul dintâi al nopţii mi-am luat mantaua pe mine şi am pornit pe jos în oraş, spre porţile Golgotei. Jertfa era consumată, mulţimea se întorcea în cetate, dar de fapt tot agitată, posomorâtă, cu feţele întunecate şi disperate. Mulţi erau cuprinşi de frică şi remuşcare pentru cele ce văzuseră. De asemenea, eu am observat mica mea trupă de ostaşi trecând mâhniţi şi chiar purtătorul steagului îşi învăluise capul în semn de întristare. Am auzit un ostaş murmurând cuvinte străine, pe care eu nu le-am înţeles. Ici şi colo se vedeau grupuri de bărbaţi şi femei adunaţi; când aruncau privirea pe muntele Calvarului, rămâneau nemişcaţi, ca în aşteptarea vreunei alte minuni a naturii.

        M-am întors la pretoriu, întristat şi plin de gânduri care mă frământau. Urcându-mă pe trepte, am remarcat că încă se puteau vedea stropi de sânge, care cursese de la Nazarinean. După un timp a venit la mine un bătrân, cu un grup de femei plângând. Ele au rămas la poartă, iar el s-a aruncat la picioarele mele, plângând plin de amar. Este foarte tulburător să vezi un om bătrân plângând. L-am întrebat ce vrea. El mi-a zis: "Eu sunt Iosif din Arimateea; am venit să cer de la tine îngăduinţa de a-L îngropa pe Iisus din Nazaret". I-am zis: "Cerinţa ta se va împlini". Atunci i-am poruncit lui Naulius să ia cu sine ostaşi şi să supravegheze înmormântarea.

        După câteva zile, mormântul a fost găsit gol. Ucenicii Săi au vestit în toată provincia că Iisus S-a sculat din morţi, după cum El a prezis.

        Îmi rămăsese o singură datorie: să fac cunoscut Împăratului această întâmplare dezgustătoare. Chiar în noaptea ce a urmat catastrofei neaşteptate am început să fac acest raport. Spre ziuă am auzit un sunet de pe Calvar, intonând aria Dianei, care a ajuns la urechile mele. Aruncându-mi privirea spre poarta Cezarului, am văzut apropiindu-se o trupă de soldaţi şi am auzit sunetul trâmbiţei, care intona marşul Cezarului.

        Erau întăririle ce mi se făgăduiseră, cei două mii de ostaşi aleşi care, pentru a-şi grăbi sosirea, călătoriseră toată noaptea.

        "A fost hotărât de soartă", strigai eu, frângându-mi mâinile, "ca marea nelegiuire să fie săvârşită şi ca trupele ce trebuiau să împiedice răscoala de ieri, să sosească astăzi! Soartă crudă! Cum îţi baţi joc de muritori!" Era prea adevărat ce a strigat Nazarineanul de pe cruce: "S-a săvârşit".

        Acesta este cuprinsul raportului! Şi rămân al Majestăţii Voastre supus, cu respect şi smerenie,

                                                  Guvernatorul Ponţiu Pilat

                             Făcut în Ierusalim în a 28-a zi a lunii martie

                                                    (4147 de la creaţiune).

        Acest document a fost găsit de un student german în bibliotecile Vaticanului, dar, la început, nu l-a considerat atât de important încât să-l copieze. După câţiva ani însă, el i-a povestit lui W.D.Mahan despre raport, care, simţind o mare dorinţă de a intra în posesia acestuia, a scris fostului student german, întors între timp ca profesor în Westfalia (Germania) şi rugându-l să obţină o copie a acestui preţios document prin cunoscuţii săi de la Vatican. Profesorul german a intervenit prin preotul Freilinghausen, şeful de protocol al Vaticanului, care i-a procurat o traducere engleză a raportului şi a trimis-o doritorului.

Textul complet al condamnării lui Iisus Hristos la moarte

        "În al şaptesprezecelea an al domniei lui Tiberiu Cezar şi Împărat al Romanilor, monarh neînvins, anul 201 după Olimpiadă, a cincea mie de la creaţiune, iar după anii evreilor 4147 şi anul 93 de la întemeierea Romei, de la eliberarea din robia Egiptului 580 şi de la distrugerea Sfintei Ţări anul 97. Pe timpul mai marilor din poporul romnan: Lucius, Sultonius, Marcellinus, şi cârmuitorul Hillaretes Palister şi pe timpul conducătorului general peste Iudeea, Comus Flavius şi pe vremea dregătorului asupra Ierusalimului, puternicul şi înaltul prinţ Ponţiu Pilat şi pe vremea procuratorului asupra Galileii, Irod Antipa şi pe vremea marilor Ana şi Caiafa-Aliaso şi Mail; mai marii Templului, Raban şi Amabelus, pe timpul marilor magistraţi ai oraşului Ierusalim: Simbinacasacio, Pompilei, Rufa şi comandantul oraşului Ioctenus.

        Eu, Ponţiu Pilat, procuratorul din Imperiul Roman, în Sala Înalţilor Prinţi, autentific şi condamn la pedeapsa cu moartea pe cruce, pe numitul, de popor, Iisus Hristos Nazarineanul, om răzvrătitor contra legilor lui Moise şi contra majestăţii sale Tiberiu, Cezar şi Împărat al Romanilor. Ordon şi hotărăsc moartea Lui, prin răstignirea pe cruce, împreună cu alţii, după obiceiul celor condamnaţi de mulţimea poporului, atât bogat cât şi sărac, pentru aceea că: n-a încetat a acţiona pentru a face răscoală şi pentru a produce pagube în Iudeea, cât şi pentru aceea că se numeşte pe sine Fiul lui Dumnezeu şi rege al Ierusalimului şi de asemeni pentru că ameninţă cu distrugerea Ierusalimului şi a Sfântului Templu, şi pentru că a refuzat să plătească tribut Cezarului, şi pentru că a îndrăznit să intre în Ierusalim cu ramuri de finici, fiind aclamat de o mulţime de oameni, ca şi un rege, intrând după aceea în Ierusalim şi în Sfântul Templu. 

        Însărcinez pe primul meu sutaş, Cornuto Corneliu, să-L ţină legat în public, în centrul Ierusalimului, să-L biciuiască,

să-L îmbrace cu o manta roşie (de purpură), să-L încoroneze cu o coroană de spini şi să-L oblige să-şi ducă singur crucea pe umeri, spre a servi de exemplu şi altora, precum toţi tâlharii. Pentru aceea ordon, ca împreună cu El, să se ia încă doi tâlhari şi să fie scoşi prin partea Imboral, numită acum Andronimus  spre a fi răstigniţi împreună cu Iisus Hristos în public, pe locul cel ales (pentru criminali) denumit Calvar (locul sângelui). Aceluia care va fi răstignit şi care va muri să-i fie lăsat corpul pe cruce pentru înfricoşarea poporului, precum se face cu toţi tâlharii şi criminalii. Iar în partea de sus a crucii să fie scris, pe o placă, în trei limbi, inscripţia:

        "IISUS ALUN OMLIS IODAM", evreeşte.

        "IESOUS O NAZAREOS BASILEVA IUDEON", greceşte.

        "IISUS NAZAREUS REX IUDAEORUM", latineşte.

        Ordon ca nici unul din subalternii mei, după grad şi funcţie, să nu pregete a împlini cu grabă aceste ordine şi să nu se opună osândirii acestuia care a renunţat de bună voie la credinţa evreească, ci să execute totul întocmai, după cum a fost hotărât de mine, infailibilul, după orânduielile legilor împărăteşti ale romanilor.

        Martorii acestei sentinţe sunt: din seminţia lui Israel, Ruan, Daniel, Rambinal, Ioachim, Banican, Rotin, Iotavel şi Pericolan; din partea prinţilor romani ai ţării: Lucius, Sicelius şi Maximilius; dintre farisei: Barbos, Simion şi Boriel; dintre înalţii judecători romani: Raban, Haudanius şi Bacaralos; dintre înalţii preoţi: Ruan, Iodus şi Bucasalis; supraveghetorul pentru criminali dintre iudei: Butan".

                                Ierusalim,  23 martie 4147 de la creaţiune.

        Această sentinţă a fost găsită printr-o aparentă întîmplare în anul 1509 în oraşul Amkula (Italia), foarte bine păstrată. Era într-o ladă de marmură care era, la rândul ei, într-o ladă metalică. Sentinţa era

scrisă în limba ebraică. Publicată prima dată în Constantinopol, apoi de patriarhul Eremia la 9 aprilie 1643, a fost tradusă din limba greacă în bulgară la 27 mai 1875 în oraşul Rusciuc, iar de aici în româneşte.

Scrisoarea soţiei lui Pilat din Pont, Claudia Procula,

adresată prietenei ei, Fulvia Romelia

        Claudia Procula, Ţie Fulvia Romelia, Salutare!

        O, tu a mea credincioasă tovarăşă, mă întrebi şi mă rogi a-ţi descrie

evenimentele care s-au petrecut după ziua despărţirii  noastre. Ştirile unora

din ele au ajuns şi până la tine, însă taina în care sunt învăluite trezeşte

în tine neliniştea şi dorinţa de a şti starea mea. Dând atenţie apelului tău

mă voi strădui să refac inelele lanţului de amintiri împrăştiate ale vieţii

mele şi, dacă vei întîlni astfel de împrejurări, care ar uimi mintea ta,

atunci adu-ţi aminte că Puterile Creatoare sunt nepătrunse şi înconjurate de

întuneric pentru priceperea noastră neputincioasă şi muritoare, şi că este cu

neputinţă pentru fiinţele muritoare de a schimba soarta vieţii lor.

        Eu nu o să-ţi amintesc primele zile ale vieţuirii mele, care au

zburat aşa repede în pace, în Narbona, sub paza şi grija părinţilor mei şi

sub ocrotirea divină a prezenţei lor...

        Tu ştii că odată cu sosirea celei de-a şaisprezecea primăveri a

fecioriei mele, m-am unit prin legătură conjugală cu romanul Ponţiu, nepot al

unei renumite familii, care ocupa pe atunci, în Italia, un post de

guvernator... Imediat după ieşirea noastră din templu a trebuit să merg cu

Ponţiu în provincia care i-a fost încredinţată. Am plecat fără bucurie, dar

nici cu o deplină îndoială, după soţul meu care, după anii săi, putea fi

socotit ca tatăl meu. Eu v-am regretat mult... fiindcă locuinţa liniştită a

părinţilor mei, fericitul cer al Narbonei, frumoasele monumente, gingaşele

dumbrăvi ale patriei mele au rămas ceva sublim în sufletul meu. Eu vă salut,

copleşită de dor, cu ochii plini de lacrimi!...

        Primii ani ai vieţii mele conjugale au trecut liniştiţi. Cerul mi-a

dăruit un fiu. El mi-a fost mai drag decât lumina zilei, am împărţit cu el

ceasurile mele de îndeletniciri, de tristeţe, de bucurie.

        Fiul meu era de numai cinci ani când Ponţiu, după mila Împăratului, a

fost numit Procurator peste Iudeea. Atunci noi am plecat cu oamenii noştri

reangajaţi ca servitori, pe un drum foarte greu de descris... Cu timpul, m-am

îndrăgostit de acea provincie bogată şi fructiferă pe care soţul meu trebuia

să o cârmuiască în numele Romei, stăpâna popoarelor. În Ierusalim de multe

ori am fost înconjurată de aplauze şi cinste, dar totuşi am trăit în deplină

singurătate şi izolată, din cauza mândriei şi dispreţului cu care evreii ne

întâmpinau pe noi, "străinii" şi "păgânii" - după cum ei ne numeau pe noi. Ei

susţineau că noi spurcăm cu prezenţa noastră pământul sfânt, pe care

Dumnezeul lor    l-a făgăduit strămoşilor lor. Eu mi-am petrecut deseori

timpul plimbându-mă cu copilaşul meu prin pădurile mele liniştite, unde

mistreţul se hrănea cu ramurile măslinilor, unde palmieri cu frunzele lor

delicate, mai frumoase ca cele din Delosa, se ridicau deasupra portocalilor

sălbatici care înfloreau, ori printre narvii fructiferi. Acolo, sub acea

umbră răcoroasă, am cusut învelitori pentru altarele zeilor, sau citeam

versurile lui Virgiliu care sunt foarte plăcute auzului şi tot atât de

răcoritoare inimii. Soţul meu, numai puţine momente îşi putea rezerva pentru

mine. El era întunecat şi trist, pentru că oricât de tare era mâna lui, ea

era totuşi prea slabă pentru a ţine în frâu acest popor care a fost mult timp

independent şi pornit din fire către răscoală. Deşi am observat că sunt

despărţiţi în mii de secte furtunoase, totuşi ei se unesc într-un singur

punct: ura turbată contra romanilor.

        Numai o singură familie din înalta clasă din Ierusalim îmi arătă o

prietenie relativă. Aceasta era familia şefului sinagogii, iar eu am găsit o

mare plăcere în vizitarea soţiei lui, Salomeea, un exemplu de bunătate şi

blândeţe, şi îndeosebi în faptul că am făcut cunoştinţă cu fiica ei, ce avea

vârsta de doisprezece ani, Semida cea iubită şi preafrumoasă, ca zarea

Saronului care înfrumuseţează părul ei...

        Câteodată ele îmi vorbeau despre Dumnezeul părinţilor lor şi îmi

citeau pasaje din sfintele lor cărţi. Şi ce să-ţi spun, Fulvia, îmi amintesc

despre cunoscutele cântări de laudă compuse de Solomon pentru Dumnezeul lui

Iacob - acel singur Dumnezeu, veşnic şi nepătruns de obiceiurile şi

proverbele cărora noi le dăm ascultare la altarele noastre numindu-le

dumnezeieşti, Atotputernicul şi Milostivul, care uneşte în Sine bunătatea,

curăţia şi mărirea. Amintindu-mi de glasul Semidei care răsuna ca sunetul de

harfă când cânta sfântul imn Binefăcătorului şi Marelui Împărat al lui

Israel, la rândul meu încercam să-l cânt la instrumentul meu, aşa de des

folosit pe atunci. În singurătatea mea, lângă leagănul băiatului meu, mă

aruncam în genunchi, Îl chemam de multe ori, chiar împotriva voinţei mele,

rugam pe acel Dumnezeu, pentru smerenia şi liniştea inimii mele, îi supuneam

soarta şi judecata mea mâinii lui tari de fier, ca o roabă unui domnitor, şi

să vezi minune! eu totdeauna mă ridicam ajutată şi mângâiată.

        După un timp oarecare, Semida se îmbolnăvi. Într-o dimineaţă, când m-

am deşteptat, mi s-a spus că ea a murit în braţele mamei sale şi fără prea

mare suferinţă.

        Cuprinsă de întristare, auzind această ştire, eu l-am luat pe

copilaşul meu pentru a merge la ele, ca să o plâng împreună cu plângătoarele

şi cu maica ei, Salomeea. Sosind în strada unde era casa lor, servitorii mei

doar cu mare greutate au putut face drum prin mulţime, pentru mine şi

însoţitoarele mele, pentru că plângâtoarele şi cântăreţele, împreună cu o

imensă mulţime de oameni, se îngrămădiseră în jurul casei... Deodată, am

văzut că mulţimea se retrage, făcând loc de trecere unui grup de oameni ce

veneau şi la care mulţimea privea cu mare interes şi respect. În primul om,

eu am recunoscut pe tatăl Semidei; dar în loc a-l vedea întristat, după cum

mă aşteptam să-l văd, pe strălucitoarea lui faţă am văzut semnele unei ferme

convingeri şi nădejdi, ce nu putea fi înţeleasă de mine. Cu el mai mergeau

trei inşi, îmbrăcaţi cu haine aspre şi cam sărăcăcioase, ce dădeau impresia

că sunt nişte oameni simpli şi neştiutori. Dar după ei mergea unul îmbrăcat,

un bărbat în anii de plină frăgezie a tinereţii Lui.

        Eu mi-am ridicat ochii ca să-L privesc, dar a trebuit imediat să-mi

retrag privirea de la El spre pământ, ca dinaintea Soarelui strălucitor. Mi

se părea că fruntea Lui era luminată, iar în jurul capului se forma o

strălucire care părea ca o coroană, iar părul Lui se lăsa pe umeri, potrivit

cu obiceiul locuitorilor din Nazaret.

        Îmi este imposibil a-ţi explica ce am simţit eu când L-am privit!

Aceasta a fost cea mai puternică emoţie pe care am simţit-o vreodată, pentru

că în fiecare trăsătură se descoperea o nepătrunsă frumuseţe, dar totodată El

insufla şi o teamă tainică prin privirea ochilor Săi, ce păreau că ne prefac

în ţărână. Eu plecai după El fără să ştiu unde merge.

        Uşa se deschise şi eu am putut vedea pe Semida, care zăcea în pat

înconjurată de sfeşnice şi miresme! Era încă frumoasă, în acea linişte

cerească ce se cobora peste ea, dar fruntea îi era palidă, precum culoarea

crinilor ce erau îngrămădiţi la picioarele ei. Degetul morţii lăsase urme în

jurul ochilor ei, peste buzele ei uscate. Salomeea stătea lângă ea, amuţită

şi aproape lipsită de orice simţire. Mi s-a părut că ea nici nu mă vedea.

        Iar tatăl Semidei s-a aruncat la picioarele Aceluia, necunoscut de

mine, care se apropie de aşternutul celei moarte, şi după ce i-a arătat-o, a

strigat: "Domnul meu, fiica mea este în mâinile morţii: dar dacă voieşti, ea

va învia!"

        Am tremurat când am auzit aceste cuvinte. Inima mea a încetat să mai

bată din cauza măreţiei Aceluia pe care eu nu-L cunoşteam. El a prins mâinile

Semidei, aţintindu-şi puternica-i privire la ea şi i-a zis: "Fetiţo, scoală-

te!"

        Semida s-a ridicat de pe patul ei, ca şi cum ar fi fost ajutată de o

mână nevăzută. Ochii i se deschiseră, elanul cel fin al vieţii înflori iarăşi

pe buzele ei, apoi şi-a întins mâinile şi a strigat: "Mamă!". La acest

strigăt se trezi Salomeea. Mama şi fiica ei, tremurând, s-au îmbrăţişat una

pe alta. Iar Iair a îngenunchiat în faţa Aceluia căruia îi zicea Domn,

sărutându-i ciucurii de la poala veşmântului, zicând: "Ce trebuie să fac

pentru a avea viaţă veşnică?". "Să iubeşti pe Dumnezeu şi pe oameni", a spus

El şi S-a făcut nevăzut, ca o fantomă în umbra luminii. Eu eram în genunchi,

fără să-mi dau seama. După ce m-am sculat, ca într-o deşteptare din somn, am

plecat acasă lăsând fericita familie în culmea bucuriei - o bucurie pe care

nici o pană nu o poate descrie.

        În timpul când luam masa de seară, i-am istorisit lui Ponţiu tot ce-

am văzut şi auzit. El plecă capul şi zise: "Tu ai văzut pe Iisus

Nazarineanul, care e obiectul de ură şi de dispreţ al fariseilor şi al

saducheilor, al partidului lui Irod şi al leviţilor îngâmfaţi din Templu.

Această ură creşte zi de zi, tot mai mult şi unicul lor gând este ca să-i ia

viaţa, dar cuvintele Nazarineanului sunt ale unui înţelept şi minunile Lui,

sunt ale adevăratului Dumnezeu".

        "Dar pentru ce-L urăsc ei aşa de mult?" zisei eu. "Pentru că El

mustră obiceiurile şi făţărnicia lor. Eu L-am auzit odată zicând fariseilor:

"Morminte văruite! Pui de năpârci otrăvitoare! Voi puneţi fraţilor voştri

sarcini grele pe umeri, pe care nu voiţi să le atingeţi nici cu degetul mic

al vostru! Voi plătiţi zeciuiala din chimen, dar foarte puţin vă interesaţi

de împlinirea legii, de credinţă, dreptate şi milă!" Înţelesul acestor

cuvinte este adânc şi adevărat...El a supărat pe aceşti oameni îngâmfaţi şi

mândri şi atmosfera e foarte nefavorabilă pentru viitorul Nazarineanului".

        "Dar tu o să-L aperi, nu-i aşa?" am strigat eu, plină de indignare.

        "Puterea mea este foarte slabă în faţa acestui popor răsculător şi

stricat; de altfel, aş suferi şi eu foarte mult, sufleteşte, dacă ar trebui

să vărs sângele acestui înţelept". După aceste cuvinte, Ponţiu se sculă şi

intră în altă cameră, adânc îngândurat. Eu am rămas într-o durere şi

întristare de nedescris...

        Ziua Paştelor se apropia. La această mare sărbătoare, atât de

importantă pentru evrei, se îngrămădea în Ierusalim o mare mulţime de oameni,

din toate părţile Iudeii, pentru a aduce, în Templu, jertfa divină legată de

solemnitatea sărbătorilor care aveau loc. Joi, înainte de această sărbătoare,

Ponţiu mi-a spus întristat că viitorul Nazarineanului e foarte neliniştitor.

Asupra capului Lui s-a făcut deja o conjuraţie şi se poate ca încă în aceasta

seară El să fie predat în mâinile Arhiereilor. Eu mă cutremurai la auzirea

acestor cuvinte şi îl întrebai: "Tu o să-L aperi, nu-i aşa?". "Voi putea face

eu aceasta?" răspunse Ponţiu, cu o privire întunecată. "Soarta pe care Platon

o prezicea pentru unii neprihăniţi, mi se pare că o să-L lovească pe Iisus.

El va fi persecutat, dispreţuit şi predat spre a fi osândit la moarte crudă".

        Veni timpul pentru culcare şi pe dată ce aşezai capul pe pernă, nişte

puteri tainice parcă au pus stăpânire pe mintea mea. Eu L-am văzut pe Iisus,

aşa după cum Salomeea îl descria pe Dumnezeul ei. Faţa Lui strălucea ca un

soare de atâta mărire. El zbura undeva deasupra aripilor Heruvimilor şi din

fiinţa Sa izvorau flăcările ce împlineau voinţa Lui. Mi se părea că El era

oricând gata de a judeca popoarele adunate în faţa Sa, doar prin întinderea

dreptei Sale puternice. El a despărţit pe drepţi de nedrepţi. Cei dintâi se

urcau către El plini de mărirea tinereţii veşnice şi mărirea Dumnezeiască;

dar cei din urmă au fost aruncaţi în lacul focului, un foc pe lângă care

Ereba şi Plegetona sunt nimic. Atunci judecătorul divin, arătând mulţimii

rănile ce-I împestriţau corpul Său, a zis cu un glas de tunet puternic:

"Daţi-Mi înapoi sângele pe care Eu l-am vărsat pentru voi!". Atunci aceşti

nenorociţi rugau munţii şi peşterile pământului ca să-i înghită, acoperindu-

i. În zadar s-au simţit ei fără suferinţe, în zadar s-au simţit nemuritori şi

nesupuşi disperării cât timp au fost pe pământ! Ei pieriră! O! Ce fel de vis,

sau mai bine i s-ar zice prevestire!

        Îndată ce zorile începură să se ivească şi să lumineze auriu

turnurile templului, eu m-am sculat cu inima apăsată de groază de cele

văzute, m-am aşezat la fereastră pentru a lua aer proaspăt. Mi se părea însă

că din centrul oraşului se aude, din ce în ce mai tare, un şuier zgomotos;

strigătele, ţipetele, blestemele, care erau mai înspăimântătoare decăt

valurile înfuriate ale oceanului, ajungeau la urechile mele. Eu am continuat

să ascult; inima mea bătea înspăimântată, iar fruntea mi se umplu de sudoare

rece.

        Nu peste mult timp am auzit acel zgomot apropiindu-se, tot mai mult,

până ce treptele care conduceau la Palatul Justiţiei s-au cutremurat sub

greutatea gloatei ce venise într-un număr foarte mare.

        Adânc îngrijorată de cele ce vor urma, pe neaşteptate, mi-am luat pe

fiul meu în braţe, acoperindu-l cu o învelitoare subţire şi am alergat la

soţul meu... Ajungând la uşa din interior, care conduce la sala de judecată

şi auzind acel zgomot mare de glasuri, n-am mai îndrăznit să intru înăuntru,

ci am rămas să privesc prin perdeaua de purpură.

        Ce privelişte, Fulvio! Ponţiu stătea pe tronul său, făcut din oase de

elefant, în toată mărirea cu care Roma înconjură pe reprezentanţii săi; şi,

deşi în aparenţă fără teamă, cum voia el să apară, arătând prin expresia

feţei lui că nu se teme, totuşi, eu mărturisesc că am putut pricepe grozăvia

chinului său.

        În faţa lui, cu mâinile legate, cu hainele rupte de maltratările

suferite, cu fruntea plină de sânge stătea Iisus Nazarineanul, liniştit şi

neclintit. În trăsăturile feţei Lui nu se putea vedea nici mândrie, nici

frică. El era liniştit ca un nevinovat, supus ca un miel; blândeţea Lui m-a

umplut de frică şi groază, pentru că în urechile mele încă mai răsunau

cuvintele din vis: "Daţi-mi sângele ce am vărsat pentru voi!"

        În jurul Lui, plină de furie şi turbată, stătea mulţimea, care Îl

adusese la judecată; la această gloată se mai adăuga şi

o mare mulţime de gardieni şi servitori, de leviţi şi de farisei, cu

privirile încruntate şi mânioase. Aceştia din urmă se puteau deosebi după

tăbliţele de pergament, însemnate cu diferite texte din Lege pe care le aveau

legate pe frunţi. Toate aceste feţe fierbeau de egoism şi erau pline de ură;

pot spune că mi se părea că pe faţa lor strălucesc flăcările infernului şi că

spiritele lui Nemera amestecă glasurile lor cu strigăte sălbatice, întocmai

ca acelea ale fiarelor turbate. În cele din urmă, după ce se făcu un semn din

partea lui Ponţiu, se lăsă tăcere.

        - "Ce vreţi voi de la mine?" - întrebă el.

        - "Noi vrem moartea acestui om, Iisus Nazarineanul" - răspunse unul

din preoţi, în numele întregului popor. "Irod Îl trimite la tine, pentru ca

tu să-i pronunţi osânda".

        - "Cu ce Îl învinuiţi voi? În ce constă gravitatea vinei Lui?"

        După aceste întrebări a început din nou să se audă ecoul ţipetelor

lor.

        - "El a prezis distrugerea Templului; El se intitulează Rege al

Iudeilor, Hristos, Fiul lui Dumnezeu; El a supărat pe preoţii seminţiei lui

Aaron", strigau leviţii.

        - "Să fie răstignit!" ţipa mulţimea înfuriată. Acest strigăt îşi

păstrează şi acum ecoul în urechile mele, iar chipul jertfei Sale neprihănite

se perindă adeseori prin faţa ochilor mei.

        Atunci Pilat, întorcându-se către Iisus, i se adresă cu cuvintele lor

prefăcute:

        - "Aşadar, Tu eşti Împăratul Iudeilor?"

        - "Tu zici aceasta", răspunse Iisus.

        - "Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu?" Îl întrebă iarăşi Pilat.

Dar Iisus nu i-a răspuns nici un cuvânt. Ýipetele se reânnoiră atunci şi mai

accentuat ca înainte şi acum, întocmai ca urletele unui tigru flămând, ei

începură să strige:

        - "Daţi-ni-L nouă, ca să moară pe cruce!"

        Ponţiu îi făcu din nou să tacă, zicându-le:

        - "Eu nu găsesc nici o vină acestui om şi am să-L eliberez".

        - "Dă-ni-L nouă! Răstigneşte-L!" se repetă strigătul mulţimii. Eu n-

am putut asculta mai departe; am chemat un rob al meu şi l-am trimis la soţul

meu, să-l cheme pentru a vorbi puţin cu el.

        Ponţiu părăsi sala judecăţii fără întârziere şi veni la mine. Eu m-am

aruncat la picioarele lui zicând:

        - "Pentru tot ce ţi-e mai drag şi mai scump, pentru copilul acesta,

arvuna aceasta sfântă a unirii noastre, să nu te faci părtaş la vărsarea

sângelui Acestui Neprihănit, care este asemenea lui Dumnezeu celui nemuritor!

Eu L-am văzut într-un vis în astă noapte, înconjurat de mărire dumnezeiască.

El judeca omenirea, care tremura în faţa Lui şi printre nefericiţii aceia,

care au fost aruncaţi în flăcările gheenei, eu am recunoscut faţa acestora,

care cer moartea Lui... Păzeşte-te a nu ridica preaputernica ta mână

împotriva Lui! O! Crede-mă, că numai o singură picătură a acestui sânge, va

cauza în veşnicie osândirea ta!"

        - "Tot ce se petrece acum mă înfricoşează şi pe mine, îmi răspunse

Ponţiu, dar ce pot face eu? Scutul gărzii romane e alcătuit dintr-un număr

foarte redus de soldaţi şi ca atare, o asemenea apărare este neânsemnată,

faţă de acest popor înţesat de demoni. Nenorocirea ne ameninţă şi asemenea

judecată e întocmai ca a eumendiţilor, de unde aşteaptă nu dreptate, ci

răzbunare. Linişteşte-te, Claudio! Mergi cu copilul în grădină; ochii tăi nu

sunt creaţi pentru a privi această scenă dureroasă".

        După aceste cuvinte, el a ieşit şi m-a lăsat singură, iar eu m-am

prăbuşit într-o adâncă descurajare şi jale. Iisus era încă ţinta tuturor

batjocurilor şi al maltratărilor din partea mulţimii şi a soldaţilor brutali;

patimile lor se aprindeau şi mai mult, din cauza răbdării Lui nemărginite.

        Ponţiu se întoarse îngrozit la tronul său. Când gloatele văzură

aceasta, ţipetele: "La moarte, la moarte", răsunau mai asurzitor decît

înainte.

        După o veche tradiţie, guvernatorul elibera totdeauna de Paşte câte

unul din condamnaţii la moarte, ca un semn al binefacerii romane, acesta

fiind şi graţiat. În această faptă dumnezeiască, el se adresa întotdeauna

poporului. Văzând în acest obicei un mijloc de a-L elibera pe Iisus, Ponţiu

întrebă poporul cu glas tare:

        - "Pe cine să vă eliberez de sărbători, pe Baraba sau pe Iisus, numit

Hristos?"

        - "Eliberează pe Baraba", strigă mulţimea. Baraba era un tâlhar şi

criminal cunoscut bine prin împrejurimi din cauza cruzimilor săvâşite de el.

Ponţiu întrebă din nou: "Dar ce să fac acestui Iisus Nazarineanul?"

        - "Să fie răstignit!" strigară ei.

        - "Dar ce rău v-a făcut El?"

        Cu şi mai multă furie ei strigară:

        - "Să fie răstignit!"

        Ponţiu plecă capul descurajat. Îndrăzneala gloatei creştea mereu şi

lui i se părea că este ameninţată autoritatea sa şi autoritatea romană pe

care el o apăra aşa de mult. În Ierusalim el nu avea altă apărare decât

escorta lui, fiindcă numai puţini dintre militarii localnici depuseseră

jurământul semnului nostru de vultur. Tulburarea creştea cu fiecare minut ce

trecea. Niciodată n-am putut vedea o furtună atât de zgomotoasă ce agita

mulţimea, niciodată încăierările în forum nu au avut atâta influenţă

chinuitoare asupra auzului meu. Nicăieri eu nu mai puteam găsi linişte.

Liniştea deplină se găsea numai pe fruntea victimei. Maltratările,

batjocurile, dispreţul general şi chiar moartea chinuitoare, nimic dintre

acestea nu puteau întuneca acea privire cerească şi luminată. Acei ochi care

dăduseră viaţă fiicei lui Iair priveau la chinuitorii Săi cu un reflex

nedescris de pace şi iubire. El suferea, fără îndoială, dar suferea cu

bucurie şi spiritul Lui, mi se părea mie, se înălţa către tronul cel nevăzut,

ca o flacără curată ce se oferea pentru arderea de tot a păcatelor lumii.

        Judecătoria era plină de mulţime care dădea aspectul unui râu

înfuriat, ale cărui ape se îngrămădeau începând de la muntele Sion, unde era

ridicat templul şi până în faţa Pretoriului şi în fiecare minut se adăugau

glasuri noi acestui cor al infernului. Bărbatul meu, obosit şi ameninţat, a

fost silit să cedeze în cele din urmă.

        O! Fatal ceas al pierzării!!!...

        Ponţiu se ridică. Pe faţa lui se citea îndoiala şi groaza morţii. Îşi

spălă mâinile în mod simbolic, în ligheanul plin cu apă, zicând:

        - "Eu să ştiţi că mă consider nevinovat de sângele acestui drept ce

urmează a fi vărsat".

        - "Să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri!" zbiera

nefericitul şi nebunul de popor, care se îngrămădea în jurul lui Iisus.

Călăii, ca turbaţi, Îl răpuseră. Eu am urmărit cu ochii mei Jertfa, care era

condusă la înjunghiere...

        Deodată, ochii mi se întunecară ca din cauza unor bătăi accelerate de

inimă: mi se părea că viaţa mea a atins marginile ei. Eu am fost luată de

mâinile femeilor mele servitoare şi condusă la o fereastră care dădea în

curtea tribunalului. Eu m-am aplecat şi am văzut urmele de sânge vărsat.

"Aici au bătut cu biciul pe Nazarinean!" îmi spunea una din roabele mele.

"Acolo L-au încoronat cu spini" spunea o altă roabă. "Soldaţii L-au

batjocorit, zicându-I Regele Iudeilor, lovindu-L peste faţă". "Acuma El îşi

dă sufletul!" răspunse a treia roabă.

        Fiecare cuvânt din acestea străpungea inima mea întocmai ca un cuţit.

Amănuntele acestei grozave fărădelegi înmulţeau întristările mele şi

suferinţele ce le simţeam atunci în pieptul meu. Am simţit, îţi spun, că s-au

întâmplat evenimente cu totul supranaturale în acea nenorocită zi. Mi se

părea că cerul se asemăna cu jalea inimii mele. Nori mari, negri şi

înfricoşători, de diferite forme, pluteau asupra pământului şi din atingerea

norilor se descărcau fulgere, care aduceau ecoul tunetelor...

        Astfel, oraşul plin de zgomot se linişti ca pus pe gânduri, în

tăcere, ca şi când moartea ar fi întins peste el aripile ei negre. O groază

de nedescris îmi răpi privirea spre un punct. Când mi-am strâns la piept

copilaşul meu, eu aşteptam ceva, fără ca să ştiu ce; pe la ceasul al nouălea

al zilei, întunericul se îngroşă şi avu loc un puternic cutremur de pământ,

care zgudui totul. Putea să creadă omul că a venit pustiirea lumii şi că

stihiile se prefăcuseră în haosul primitiv. Eu mă lăsai pe pământ, iar în

acel timp una din femeile mele, născută evreică, intră în camera mea; palidă,

disperată şi cu ochii speriaţi, striga:

        - "A venit ziua de apoi! Dumnezeu anunţă aceasta prin minuni.

Catapeteasma care desparte Sfânta de Sfânta Sfintelor

s-a despicat în două de sus până jos. Vai este pentru sfântul locaş! Se spune

că multe morminte s-au deschis şi mulţi au văzut pe cei drepţi înviaţi, care

fuseseră dispăruţi demult din Ierusalim: profeţi şi preoţi din timpul lui

Zaharia, care a fost ucis în templu, şi până la Ieremia, care a prezis

căderea Sionului. Morţii ne prevestesc mânia lui Dumnezeu. Pedeapsa Celui 

Atotputernic se răspândeşte ca o flacără". Când auzeam aceste cuvinte, mi se

părea că îmi pierd raţiunea! M-am ridicat şi abia îmi târâiam picioarele; am

ieşit la scări, unde l-am întâlnit pe sutaşul care luase parte la maltratarea

lui Iisus. El era un viteaz încărunţit şi prea oţelit în luptele cu germanii

şi alte popoare. Niciodată nu a bătut în piept o inimă aşa de îndrăzneaţă ca

a acestuia. Dar în această clipă el era indispus şi istovit de chinuri,

căindu-se. Eu am vrut să-l întreb mai amănunţit despre cele întâmplate, însă

el trecu pe lângă mine repetând în urmă: "Acela pe care noi L-am omorât a

fost cu adevărat Fiul lui Dumnezeu!"

        Eu intrai în marea sală. Acolo stătea Ponţiu care îşi acoperea faţa

cu mâinile. Când şi-a ridicat capul, la intrarea mea, mi-a zis disperat: "Ah!

Pentru ce nu te-am ascultat, Claudio! Inima mea întunecată nu va mai gusta

niciodată liniştea. Pentru ce nu am putut apăra pe acest înţelept cu viaţa

mea?!".

        Eu nu mai avui îndrăzneala de a-i mai răspunde. Nu puteam găsi nici

cuvinte spre a-l întări sau înviora şi de a-l abate de la acea nefericire,

care ne pecetluia în veci pierzania. Tăcerea noastră de mormânt era

întreruptă numai prin ecourile tunetelor, care răsunau prin toate coridoarele

palatului.

        Fără a ţine seama de furtună, un om bătrân s-a prezentat în faţa

locuinţei noastre. El a fost condus în faţa noastră şi, cu lacrimi în ochi,

se aruncă la picioarele bărbatului meu, zicând: "Mă numesc Iosif din

Arimateea şi am venit să te rog a-mi permite ca să iau de pe cruce corpul lui

Iisus şi să-L înmormântez în mormântul meu". "Du-te şi ia-L!" răspunse

Ponţiu, fără a ridica ochii să-l privească. Bătrânul ieşi; am văzut că se uni

cu un grup de femei, îmbrăcate în haine lungi, cu care se acopereau, şi-l

aşteptau la poartă.

        Astfel s-a terminat acea zi fatală! Iisus a fost înmormântat într-un

mormânt, într-o peşteră săpată în piatră, iar la uşa peşterii s-au pus

santinele de pază.

        Dar acum află, Fulvio!

        A treia zi, plin de strălucire, mărire şi triumfător, El se arătă

deasupra acestui oraş. El a înviat. Împlinind prezicerile ce s-au făcut cu

privire la El şi triumfând prin biruinţa asupra morţii, El S-a arătat

ucenicilor şi prietenilor Săi şi mai pe urmă El a apărut la o mare mulţime de

oameni din popor. În felul acesta mărturiseau despre El ucenicii Lui -

confirmându-şi mărturia cu sângele lor şi ducând vestea despre Domnul lor

Iisus, atât în faţa tronurilor, cât şi în faţa mai marilor şi judecătorilor.

Dar, ca o dovadă şi mai autentică cu privire la acestea, învăţătura Lui a

fost încredinţată câtorva pescari. Această învăţătură se răspândeşte în

întreg imperiul. Aceşti neştiutori au devenit pe dată oameni cu renume şi

vestiţi, cu cuvintele lor dulci, spuse în toate limbile şi pline de putere.

Noua credinţă creşte ca o sămânţă de muştar, căci ea este o adevărată

rădăcină roditoare, căreia urmează să i se supună orice rădăcină.

        De la această dată, soţului meu a început să-i meargă din ce în ce

mai rău. Învinuit fiind pentru procedura sa de către Senat şi de către

Tiberiu însuşi, care era stăpânit de ură contra iudeilor, şi bănuit fiind

chiar de acei a căror patimă şi dorinţă o împlinise, viaţa lui se transformă

în chinuri şi otravă. Salomeea şi Semida mă priveau cu frică; ele vedeau în

mine soţia prigonitorului şi o cursă pentru Domnul lor, pentru că ele

deveniseră urmaşele Sale, ale Aceluia care dăruise mamei pe fiica ei, iar

fiicei pe mama sa. Eu am văzut în locul blândeţii şi bunătăţii lor o

neîncredere, care le făcea să le tremure faţa când le priveam şi îndată am

încetat a le mai vizita.

        În acest timp al singurătăţii mele m-am dedicat cercetării

neîntrerupte a unor învăţături morale ale lui Iisus, ce îmi fuseseră predate

de Salomeea şi păstrate cu sfinţenie de mine.

        O, scumpă prietenă! Cât de neînsemnată şi deşartă este înţelepciunea

mai marilor noştri, în comparaţie cu învăţătura aceea, pe care numai singur

Dumnezeu a inspirat-o şi a împrăştiat-o pe Pământ! O! Cât de adânci sunt

aceste cuvinte înţelepte! Ce pace şi bunătate inspiră ele! Unica mea

mângâiere constă în a le citi şi reciti mereu.

        După trecerea câtorva luni, Ponţiu a fost obligat să demisioneze din

postul care-i oferea atâta autoritate. Noi a trebuit să ne întoarcem în

Europa, peregrinând din oraş în oraş. El purta cu sine în toată împărăţia

greutatea umilirii şi întristării sale şi a chinurilor descurajării lui

sufleteşti. Eu am mers împreună cu el, dar cum era vieţuirea mea cu el?

Prietenia familială a vieţii conjugale nu mai este între noi; el vede în

persoana mea martorul viu al amintirii despre crima lui; eu, de asemenea, văd

în el chipul şi crucea plină de sângele Aceluia pe care el - nefericitul şi

nelegiuitul judecător - L-a osândit. Nu mai am îndrăzneala să-mi ridic ochii

ca să-l privesc în faţă. Sunetul cuvintelor lui, acel glas care a pronunţat

osânda, îmi străpunge şi răneşte inima. Iar când, după luarea mesei, îşi

spală mâinile, mi se pare că nu le înmoaie în apă curată, ci în acel sânge

cald, ale cărui urme nu se mai pot şterge.

        Într-un timp, eu am vrut să-i vorbesc de pocăinţă şi de expierea

(compensarea) păcatului, dar îţi spun că niciodată nu voi uita privirea lui

sălbatică şi cuvintele lui pline de furie şi fără nădejde.

        Nu peste mult timp, copilul meu muri în braţele mele, dar eu nu l-am

plâns. Fericitul! El a murit ca fericit, scăpând de blestemul care ne

urmăreşte, el a descărcat din spatele lui uriaşa povară a numelui tatălui

său. Nefericirea ne urmărea întruna, din cauză că în toate părţile existau

creştini; chiar aici, în această sălbatică patrie, unde noi ne rugăm a ni se

acorda ocrotirea, lângă valurile mării şi stâncile ciudate, chiar şi aici pot

auzi cu câtă indignare se pronunţă numele bărbatului meu! Cei care erau

trimişi să predice învăţăturile Lui Iisus au scris între îndrumările lor şi

cuvintele: "El a fost răstignit din ordinul lui Ponţiu Pilat". Grozav

blestem, care în toate veacurile va fi repetat.

        Iartă Fulvio! Şi te rog să plângi şi tu, care mă doreşti. Să-ţi ajute

dreptul judecător Dumnezeu şi să-ţi dea, cât mai repede, toată fericirea pe

care noi o dorim una alteia.

                                                          Scuză-mă! Claudia

        Dacă, după cum susţin unele documente, Pilat, pierzând încrederea în

mila iertătoare a lui Dumnezeu, s-ar fi sinucis, cum a făcut şi Iuda, soţia

sa a murit ca o creştină şi chiar a suferit mult, fiind prigonită pentru

credinţa ei în Hristos. Grecii o numără printre sfinţii lor, serbându-i

amintirea pe 24 decembrie.

        Originalul acestei scrisori se află în bibliotecile Vaticanului de

unde, pe la 1643, a fost copiată şi trimisă episcopului Dionisie al

Constantinopololui, care a publicat-o. A fost apoi publicată în Bulgaria, în

1875.

                             Moartea lui Pilat

        Un înşelător a adunat pe muntele Gazirim o mulţime, pentru a le arăta

vasele ascunse de însuşi Moise. Pilat, auzind de această adunare, care se

presupunea că este contra romanilor, folosi această ocazie pentru a se

răzbuna pe acei pe care îi ura de mainainte din cauza fărădelegilor lor. El

îi înconjură cu cavalerii săi, ordonînd ca să omoare pe capii lor, iar

mulţimea să o înprăstie cu lăncile, lovind apoi pe ori care îl va ajunge.

        Sanmaritenii concetăţenii celor omorîţi s-au plîns înpotriva lui la

guvernatorul Siriei, Vitelia, fratele Cezarului cu acelaşi nume, fiincă cei

din Iudeia aparţineau de acea auturitate superioară. Pilat a fost găsit

vinovat de Vitelia. El a dat poruncă, ca Pilat să plece la Roma, spre a se

înfăţişa Cezarului Tiberiu. Acesta avea de asemenea ceva nemulţumiri din

cauza plîngerii făcute de Maria Magdalena, pentru procedeul nedrept de

condamnare a lui Iisus. Pilat nu s-a putut îndreptăţi în faţa lui Tiberiu

Cezar, din care cauză a fost internat în Galia, la anul 37 după Hristos. De

acolo la înaintat la Viena, unde s-a sinucis din cauza umilirii şi mustrării

de cuget.

        Pasaj extras din Istoria lui Nichifor Kalist volumul 2 capitolul 10.

Extrase din Evanghelia lui Ioan - Jackob Lorber

1 

MARELE RĂSĂRIT CARE PRECEDE VENIREA DOMNULUI

 

The Advent of Christ (The Great Dawn)

Zorii dinaintea Venirii Domnului

(Mesaj primit prin Jakob Lorber în 1849)

           Oricine are o lumină, (nu-l lăsaţi să) o aşeze sub o masă acoperită unde ar străluci în van. Dar oricine este înzestrat cu vreo lumină, să-şi aşeze mica sa lampă pe masă, unde poate să ardă şi să ilumineze masa şi întreaga cameră. Dacă, în acest mod vor străluci de pe masă mai multe lumini mici, în cameră va fi atâta lumină încât orice oaspete care intră în cameră se va minuna, spunând: "De ce este atâta lumină aici! Cât de plăcut este pentru bunăstarea noastră după ce am mers prin noaptea lungă! Într-adevăr ni se pare ca zorii purpurii!". "Lumina învigorează viaţa şi o trezeşte cu adevărat, chiar dacă este produsă artificial, pe calea raţiuni pure şi a unui intelect purificat. De aceea, în aceste vremuri este necesar ca oricine are o lampă mică bună şi folositoare să iasă cu ea în faţă. Să o cureţe, să o umple cu ulei, să o aprindă şi apoi să o aşeze pe masa purei recunoaşteri, unde poate dărui lumină celor din jurul mesei sau celor prezenţi în cameră. În zilele noastre, cursul evenimentelor arată clar ceea ce lipseşte cel mai mult, şi anume lumina. De aceea, ce rost are să vorbim despre iubire sau despre respectarea Legilor Divine, dacă cei care aud predica se află în întuneric total? Nu le-ar spune ei pe faţă predicatorilor "Ce vorbe goale îndrugaţi voi, discipoli ai nopţii, încercând să mă faceţi să cred lucruri pe care nici nu le-aţi

văzut, nici nu le-aţi trăit? (experienced). Dacă pui o lumină pe masă şi descrii ceea ce vezi şi percepi în detaliu, voi fi în stare să te cred, pentru că lumina lămpii tale va lumina şi camera, de asemena. Deci, înainte de a ne predica nouă, aprinde-ţi şie însuţi o lumină, atunci vom crede ceea ce încerci acum să ne faci să credem în întunericul total al nopţii". "De aceea, nu a fost spus doar pentru cei cu bună voinţă şi cei care au nevoie de învăţături despre adevărata viaţă, ci este, de asemenea, adresată şi tuturor profesorilor. Odată ce micile lămpi au fost bine alimentate cu ulei, ele vor trebui aprinse fără întârziere şi aşezate pe masa primitoare a adevăratei recunoaşteri şi (insight) pentru că s-a apropiat Ziua când ultima Mare Promisiune se va împlini! Este scris cum va fi acea vreme. Şi priviţi, toate semnele prezise sunt aici. Cine se va înşela şi nu le va recunoaşte? Dar evenimentele profeţite ar fi trebuit să se împlinească negreşit până acum, cine va continua să se îndoiască în continuare de faptul că în curând Marea Zi va fi aici? Marea Zi, care va însemna revenirea Domnului şi astfel nesfârşita Venire a Domnului. N-au spus, cei doi îngeri din ceruri, celor care plângeau pierderea Domnului la locul unde El s-a înălţat în Împărăţia SA: "De ce rămâneţi aici cu atâta tristeţe, utându-vă după Acela care a urcat în Împărăţia Sa? Mergeţi acasă în pace,

pentru că acest IISUS, pe care acum l-aţi văzut urcând la Cerul tuturor Cerurilor, va coborî încă o dată, tot astfel cum s-a înălţat acum, să judece generaţiile pământului. Binecuvântaţi sunt cei care pe El îi va găsi drepţi şi vor deveni copiii Lui, iar El, Tatăl şi Domnul lor! Dar vai de cei care au rămas nedrepţi; cu adevărat, responsabilitatea lor (their responsability is sure to vecome a millstone mound their neck!". "Ceea ce aceşti doi îngeri ai lui Dumnezeu şi ceea ce Eu, ca Domn şi Dumnezeu Însuşi, am profeţit referitor la viitoarea Venire a lui Christos, a ajuns acum la maturitate şi va avea loc în curând. Au fost puse în mişcare aproape toate pregătirile necesare. Inimile oamenilor reflectă acum aceste vremuri prin manifestările lor oribile. Ei sunt posedaţi de tiranie, plini de zgârcenie, invidie, lăcomie, păcate trupeşti, discordie, ceartă, calomnii, tâlhării, război, crime şi boli de toate felurile. Discordia, lipsa bunătăţii şi a milei au pus stăpânire pe ei şi prin aceasta s-a abătut asupra umanităţii o nenorocire (o mizerie) cum nu a mai fost niciodată pe pământ. De aceea aceste vremuri de mizerie trebuie să se încheie curând, altfel chiar şi cei Aleşi până acum ar putea fi osândiţi la izolare. Oricum, înainte ca să mă pot întoarce, ca Domn Creator al Vieţii întregi, Pământul va trebui curăţat complet de toate buruienile; şi aceasta are loc acum pe întreg

pământul. Oricine are acum sufletul bolnav, plin de încăpăţânare şi nu se străduieşte să-şi vindece sufletul, nu-i va mai rămâne mult timp înainte să piară. Cea mai scurtă perioadă de purificare va fi de patru săptămâni, deoarece de acum înainte în ore se vor petrece mai multe lucruri ca într-un secol din trecut. O perioadă mai lungă, de patru luni, a fost stabilită, deoarece vor fi perioade în care zilele vor fi mai semnificative decât un întreg secol trecut. S-a mai stabilit încă o perioadă, mai mare de timp, de patru trimestre anuale, în timpul căreia, într-o săptămână, se vor petrece mai multe lucruri ca într-un întreg secol trecut. Şi o perioadă mai îndelungată a fost fixată, de patru luni şi încă puţin pe deasupra, în care vor fi luni în care se vor petrece mai multe decât în şapte secole din trecut! În orice caz, vremurile de azi sunt precum zorii roşiatici care preced acea zi care va veni ca o salvare pentru cei drepţi şi pentru toţi cei cu o inimă blândă şi bună, care-şi iubesc fraţii şi surorile în Numele Meu. Dar această zi va veni, de asemenea, ca un hoţ peste toţi aceia care M-au nesocotit, care au o inimă mândră şi grea, care se văd pe ei înşişi mai buni, care au mai multă stimă pentru ei ca pentru fraţii lor. Oricine se consideră pe el însuşi în orice mod, oricare ar fi acesta, mai bun decât fratele lui, să fie distrus în aceeaşi zi, deoarece de acum înainte toate

diferenţierile exterioare vor înceta să existe. Cei care acum sunt dispreţuiţi pentru Numele Meu sau sunt toleraţi doar din milă ca oameni oneşti, vor avea parte de mari onoruri. În această zi, asemenea oameni vor merge glorioşi şi măreţi, pe când cei care acum sunt foarte ambiţioşi, vor deveni tăcuţi şi insignifianţi. Dar Aleşii mei vor străluci mai tare ca soarele la amiază! Zorii stacojii, în mod natural nu anunţă o zi frumoasă. Există un vechi proverb care spune: Roşeaţa zorilor se transformă într-o zi dificilă şi poate cauza moartea odată cu venirea serii. În cazul zorilor spirituali stacojii situaţia este exact în sensul opus. În timp ce zorii trandafirii din natură învigorează toate inimile, zorii spirituali îi va umple de o mare frică şi teamă, deoarece culoarea lor provine de la sângele şi flăcările ce vor incendia lumea, prin aceasta înţelegând micile şi marile războaie. Aşa cum în mod natural zorii stacojii reprezintă un semn nefavorabil, aşa-zişii neplăcuţi zori spirituali pot fi priviţi ca cei mai favorabili premergători venirii Marii Zile a Salvării. Astfel am plănuit şi voi îngădui ca lucrurile să-şi urmeze cursul.

           Celui care va îndrăzni să iasă în Calea Mea şi să-mi spună: "Doamne, eşti un Dumnezeu crud, sângele şi măcelurile îţi fac plăcere şi acţionezi ca un etern tiran!", Eu îi răspund: "Motivul existenţei maestrului nu este

pentru a fi judecat după munca şi acţiunile sale, ci El te va judeca într-un mod drept şi just. De aceea, nu trebuie să spuneţi nici: "Iată, această naţiune are dreptate, iar cealaltă nu, sau acesta sau celălalt general acţionează într-un mod mai condamnabil decât predecesorii săi". Nici nu ar trebui să vă bucuraţi, ar trebui să vă întristaţi dacă unul sau altul dintre partide au ieşit victorioase sau au fost învinse. Voi toţi laolaltă nu trebuie să fiţi preocupaţi (îngrijoraţi) de lucrurile ce se petrec acum, fie că sunt bune sau rele. Pentru că Eu permit să se petreacă toate acestea astfel şi Eu sunt un Dumnezeu înţelept şi bun! Dar dacă cineva se crede mai înţelept să stăpânească el elementele, să arate el cursul stelelor şi să comande vânturile, marea şi puternicul foc din interiorul pământului! Vă spun: "Nu vă amestecaţi în nimic, ci staţi acasă, astfel când Mă Voi întoarce curând vă voi găsi acasă, vă voi da putere şi vă voi primi în noul Meu regat stabilit pe pământ şi pe toate stelele!". În orice caz, dacă nu vă găsesc acasă, puteţi doar să vă învinuiţi că nu aţi participat deloc, sau doar într-o mică măsură, la ultima şi Cea Mai Mare Venire a Mea. De fapt, există un singur păcat fundamental înaintea mea care este mama tuturor celorlalte păcate şi se numeşte: mândria! Din mândrie se nasc toate celelalte păcate, cum ar fi: egoismul, dorinţa de putere,

iubirea de sine, avariţia, invidia, camăta, prefăcătoria, hoţia, tâlhăria, mânia, crima, lenea, trândăvia şi înclinaţia spre viaţă a plăcerilor; de asemenea lauda de sine, obsceritatea carnală, lipsa castităţii, prostituţia şi, în final, uitarea de Dumnezeu. De asemenea, lipsa completă a lui Dumnezeu şi cu aceasta totala nerespectare a legilor divine. Dacă priviţi către toate aceste păcate veţi descoperi la baza lor mândria. De aceea, dacă cineva ar dori să elimine toate presupusele lui păcate dintr-o singură lovitură, să facă eforturi să se elibereze de orice fel de mândrie. Păcate comise fără mândrie nu sunt cu adevărat păcate, deoarece nu-şi au originea în păcat. Fiecare din voi să lase zorii stacojii să strălucească, prin el şi să caute cu grijă în toate ungherele vieţii lui, să vadă dacă n-ar putea găsi ceva asemenea mândriei. Dacă el întâlneşte în adâncul lui ceva făcut din mândrie, atunci ar trebui imediat să lupte cu toate puterile lui pentru a elimina mândria sa, chiar dacă îi pare a fi insignifiantă. Sau, cu timpul, aceasta va creşte gradat, astfel îi va ruina spiritualitatea nobilei fiinţe umane care există în el. Aşa cum ar face un parazit cu un copac complet sănătos. Mândria în orice formă ar fi este, pentru suflet şi spirit, aerul foarte otrăvitor şi sufocant din infern, prin care întreaga viaţă se distruge instantaneu. De

aceea, repet: "Fiţi atenţi la mândrie, înainte de toate, dacă vreţi să apăreţi drepţi în faţa mea şi să vă bucuraţi de prezenţa mea vizibilă când va veni Ziua cea Mare! Dar atâta timp cât un atom de mândrie rămâne încă în voi, nu voi veni la voi, deoarece nu aţi renunţat la acest rău fundamental, chiar dacă credeţi că ştiţi ceea ce milioane de oameni abia întrezăresc. Dar aceasta nu vă va face, în final, mai buni decât cei care nu au cunoştinţă despre lucrurile pe care voi deja le cunoaşteţi şi pe care chiar le-aţi trăit cu adevărat câteodată. Totuşi, cunoaşterea profundă în sfera spiritualităţii pure vă va fi de un imens ajutor doar dacă cunoaşterea voastră va fi însoţită de adevărata umilinţă. Vă spun: "Nu căutaţi sub nici o formă onorurile acestei lumi! Aceasta este o boală pentru suflet şi spirit. Mai devreme sau mai târziu consecinţele sale devastatoare vor ieşi la iveală. Priviţi războaiele în care în numele onoarei au fost ucişi milioane de oameni. Dacă conducătorii, comandanţii şi naţiunile lor ar fi servit umilinţa celestă în locul mândriei, ar mai fi putut naţiunile să se aprindă cu atâta furie una împotriva celeilalte? Într-adevăr, cu naţiuni pline de umilinţă nu s-ar putea face un război. Totuşi, de când mândria tuturor naţiunilor a crescut, făcând ca o naţiune să se considere mai bună decât cealaltă, mult mai distinsă, superioară şi cu mai multe drepturi decât alta,

războaiele a tot devastatoare sunt o consecinţă directă a amplificării mândriei.

           Ar fi o chestiune cu totul diferită dacă un inamic lacom şi duşmănos ar invada pentru a jefui o ţară paşnică, locuită de oameni umili şi paşnici. Atunci, desigur, locuitorii unei astfel de ţări ar avea dreptul să pedepsească cu toată severitatea un astfel de inamic ticălos şi, în acest caz, Eu, ca Dumnezeu, aş lua prompt conducerea. Atunci inamicul cel rău ar primi foarte curând răsplata meritată pentru acţiunile sale şi cu greu ar mai avea vreodată curajul să invadeze o astfel de ţară. Din nefericire, nu este aşa. O naţiune vrea să fie mai mare decât cealaltă, un regat mai puternic decât altul. Aroganţa naţiunilor a ajuns prea departe. Aburii infernului s-au ridicat deja până la cel mai înalt cer. Pământul însuşi mi s-a rugat să înlătur pentru totdeauna, din rădăcină, răul lui Satan". Şi iată a sosit timpul în care se revelează sub ochii voştri: o naţiune poartă război împotriva alteia! Dacă mă întrebaţi de ce, vă voi spune: "Pur şi simplu din mândrie!". De asemenea, vă spun: "A trecut vremea când sabia acţiona precum un arbitru între onoare şi ruşine, între virtute şi viciu. Căci sabia nu a fost niciodată o armă a umilinţei, ci întotdeauna a onoarei şi a importanţei de sine şi prea adesea a tiraniei". Nu va mai fi astfel! În viitor umilinţa va conduce naţiunile cu armele iubirii. Desigur,

aceasta se va realiza doar pentru acele naţiuni care se vor dovedi demne de această armă din ceruri. În acele vremuri, cei nevrednici îşi vor primi mult meritatele recompense. Întotdeauna voi dărui victoria celui mai bun şi mai drept partid (party; grup); dar dacă acesta va deveni arogant, va fi vaietul şi scrâşnetul dinţilor şi asupra sa! De acum înainte, nimeni nu va cruţat, dacă în acţiunile sale va avea chiar o singură scânteie de mândrie, ca motivaţie. Orice acţiune, de acum înainte, care va arăta orice fel de ambiţie, va rămâne nebinecuvântată, în timp ce orice acţiune realizată cu o inimă umilă în scopul de a fi folositoare, va primi din plin binecuvântarea mea. Acum trebuie introdusă printre oameni o altă rânduire. Dar cei care nu se vor supune cu toată inima lor acestei rânduiri şi încă vor permite tradiţiilor lor interioare să apară în cei înainte de a obţine suficiente informaţii, vor fi curând demascaţi de (prin) cele mai amare consecinţe dacă au acţionat pentru sau împotriva Gânduirii Mele". De această dată vă spun: Oricine nu va reuşi să facă o acţiune bună din cauza lumii, atunci el va acţiona doar de dragul lumii în modul în care crede că este bine. Dar când va veni la Mine, având o recomandare lumească bună, îi voi spune: "Du-te la cel care ţi-a dat această recomandare şi cere-ţi răsplata, fiindcă numele Meu nu este

trecut pe ea. De dragul lumii ai acţionat şi nu ai vrut să mergi pe singura cărare a adevăratei umilinţe care-mi face plăcere. Lumea ţi-a flatat ambiţia când ţi-a spus: "Iată, acesta este un om plin de onoare!". Atunci înseamnă că, de asemena, o să-ţi facă plăcere faptul că în împărăţia mea vei primi doar mici onoruri. Prin aceasta nu vreau să spun că o persoană trebuie să acţioneze într-un fel în care lumea îl va arăta cu degetul, plină de dispreţ. O, nu, eu niciodată nu vă cer aceasta! Dar vă cer să realizaţi ceea ce este cu adevărat bun - indiferent ce ar spune lumea despre aceasta - fără ruşine, oricare ar fi. Şi aceasta pentru că este bine şi vreau să faceţi astfel. Aţi uitat că Eu, pururea veşnic, Atotputernic creator al oamnilor şi lumilor, al îngerilor şi oamenilor, am venit Eu însumi în lume înveşmântat doar în cea mai mare umilinţă? I-am învăţat pe oameni prin viu grai şi cele mai curate fapte, dacă mă iubesc şi vor să fie copiii mei, să lase lumea cu grandoarea şi măreţia ei şi să nu meargă pe cărarea cea largă a splendorii lumeşti, care întotdeauna e trecătoare, ci să urmeze cărarea cea îngustă a umilinţei, care conduce la viaţa eternă. Şi astfel, mai presus de toate, tot ceea ce este măreţ în faţa lumii este dezgustător în faţa mea? Că privesc doar spre lucruri mărunte, dispreţuit de lume şi întotdeauna respins, care se cred a fi ele însele mari? Nu

veţi vedea înfăţişarea Mea până ce n-aţi eliminat şi ultimul atom de mândrie din inima voastră. Vă spun cu tărie că aşa va fi. Fiecare păcătos va fi tratat de către mine cu mai multă blândeţe decât acela care, cu adevărată căinţă şi cu adânc dispreţ nu şi-a eliminat pentru totdeauna evidenta mândrie din inima sa! Dacă aveţi tot atât de multe păcate câtă iarbă pe pământ şi cât nisip pe malul unei mări, dar nu aveţi nici o urmă de mândrie, toate aceste păcate sunt ca şi cum nu ar fi fost deloc în faţa Mea! Deoarece unde nu există mândrie, există dragoste, care cuprinde întreaga umilinţă în ea. Dragostea şi umilinţa distrug toate păcatele şi greşelile, oricât de multe ar fi fost vreodată. Totuşi, dacă există doar un atom de mândrie în spatele păcatelor comise de oameni în perioada de noviciat a eliberării lor, acest atom va stimula toate celelalte păcate, vor suferi în viitor, precum şi în prezent o puternică luptă pentru a se elibera chiar de acel atom de mândrie. Simplii atomi ai mândriei sunt suficienţi pentru a fi imposibil să pătrund în profunzimea fiinţelor umane, altfel destul de merituase, până când nu şi-au eliminat din inimă şi ultimul atom al mândriei. Acesta este motivul pentru care, în special în aceste vremuri atât de puţini oameni ajung să mă vadă şi să primească învăţătura de la Mine personal şi care pot evolua ca şi Copii ai Mei!

De asemenea, nu mai spuneţi: "Această casă, acest pământ şi această proprietate îmi aparţine. Sunt stăpân în casa mea şi trebuie să-mi lucrez propriul pământ!". Iată, este o cantitate destul de mare de mândrie ascunsă în aceste remarci! Cu tărie vă spun, nu voi veni niciodată la cei care gândesc, vorbesc şi acţionează astfel, deoarece ei nu mă consideră Dumnezeu şi ei se cred stăpâni peste toate lucrurile pe care eu le-am împrumutat lor pentru scurta perioadă de timp. În această atitudine zace o imensă mândrie - originea tuturor războaielor, fie că sunt mici sau pe scară largă. În viitoarea Mea împărăţie lucrurile vor sta într-un mod cu totul diferit, nu vor mai fi lorzi şi baroni ai pământului, pentru că Eu voi fi în toţi şi în toate. Şi acela în care Eu voi sălăşlui va fi cel mai privilegiat. Totuşi, luaţi aminte aceasta înainte de venirea Mea pe acest pământ, multe buruieni şi multă iarbă uscată vor fi distruse printr-o judecată foarte severă. Oriunde vor fi doi, unul va fi acceptat, iar celălalt va fi respins; astfel se vor cerne mai mult de jumătate! Încă o dată vă avertizez, cu toată seriozitatea, în acele vremuri, nu oscilaţi nici în stânga, nici în dreapta. Cel care va fi victorios, se lasă în mâinile mele! Nici unul din voi să nu spună: "Acesta dă o luptă dreaptă, iar acela nu, ci este de datoria voastră să vă rugaţi pentru prieteni şi pentru duşmani. Ce este

dincolo de aceasta este păcat, pentru că, ţinând partea unuia veţi aduce în voi mândria părţii pe care o vreţi a fi victorioasă, astfel dorind înfrângerea completă a adversarului. Dar întrebaţi-vă inima, oare cei care trebuie distruşi nu sunt cumva fraţii voştri, la fel precum cei cărora le doriţi victoria?". Cum se potriveşte o astfel de dorinţă plină de răzbunare cu cuvântul Meu? Nu Eu am învăţat toate fiinţele umane să se roage pentru toţi cei care îi urăsc, să-i binecuvânteze pe cei care îi blestemă şi să facă bine celor care le vor răul? De aceea, cei care se luptă, lăsaţi-i să se lupte! Rugaţi-vă pentru toţi şi să nu vă bucuraţi de înfrângerea altora; atunci veţi fi precum îngerii Mei din cer care-şi acoperă chipul când fraţii lor de pe pământ se omoară între ei. Luaţi aminte, zorii stacojii care preced venirea Mea vor deveni mult mai roşii decât sunt deja. Şi doar la sfârşitul tuturor distrugerilor va deveni clar că nici unii, nici alţii din cei care se luptă nu au ieşit învingători, fiindcă adevăratul învingător va veni. Unde acum se luptă mândria, umilinţa va începe să se lupte şi nici un tiran nemilos nu va scăpa de sabia ei şi nici un judecător care se străduie să-şi impună cu forţa autoritatea, prin sângele prizonierilor inofensivi. Eu, ca Tată al vostru Etern, care v-am dăruit deja atât de multe , vă dăruiesc acum cel mai important cuvânt pentru viitoarea voastră bunăstare şi

mântuire. Păstraţi-l cu credinţă şi cu stricteţe şi atunci veţi descoperi toate binecuvântările lumeşti şi divine. Totuşi, dacă îl priviţi ca pe ceva obişnuit şi continuaţi cu vechile voastre năravuri şi obiceiuri, veţi lua parte deloc sau doar într-o mică măsură la Venirea Mea. Ce a fost scris aici prin servitorul Meu se va împlini negreşit. Binecuvântaţi sunteţi voi şi toţi aceia care nu desconsideraţi aceste avertismente; căci Eu voi veni la voi acum la fel ca şi atunci! Dar oricare nu va da atenţie acestui avertisment şi sfaturilor similare date în multe situaţii şi nici nu va fi de bună credinţă, nedorind să asculte - casa lui va fi pustiită, devastată şi jalnică. Deoarece când Voi veni, Voi veni doar la cei care sunt cu adevărat ai mei şi Voi binecuvânta personal neîntrerupt pentru totdeauna. Vai de cel în pragul căruia nu voi pune piciorul; căci el va avea parte pentru totdeauna de un răsărit stacojiu trist şi rău prevestitor. Şi sfintele raze a marii zi care va veni nu se vor revărsa asupra sa!

Acela care va veni.

Amin.

 

 2

VENIREA PERSONALĂ A DOMNULUI

 

           (Fragment din mesajele primite prin Iacob Lorber despre învăţămintele şi faptele lui Iisus during the time of this ministry, luate din marea Evanghelie a lui Ioan, unde Domnul a vorbit discipolilor săi despre acest subiect)

Primit prin Iacob Lorber

           "Le-am arătat cu prinţul ascuns al acestei lumi va fi în curând judecat şi, la scurt timp după aceea, de asemenea, şi armata lui. Totodată, le-am arătat sfârşitul lumii şi o judecată universală similară cu cea din vremea lui Noah. Uimiţi, ei m-au întrebat când şi cum se vor petrece acestea. Dar le-am spus: Cum a fost pe vremea lui Noah, aşa va fi şi atunci: dragostea va scădea şi se va răci complet. Credinţa în perceptul unei vieţi pune şi recunoaşterea lui Dumnezeu, aşa cum a fost relevată omenirii din ceruri, se va transforma în întuneric, superstiţii negative, minciună şi prefăcătorie. Cei care vor conduce vor fi folosiţi din nou de fiinţele umane ca de animale şi îi vor ucide cu sânge rece şi fără conştiinţă, dacă nu se vor supune voinţei lor fără să protesteze".

           "Puterea conducătoare îi va chinui pe cei săraci cu tot felul de presiuni şi îi va

persecuta şi va înlătura fiecare spirit liber prin toate mijloacele posibile.

           Prin aceste acţiuni, omenirea va fi supusă unor asemenea chinuri cum nu au mai fost trăite niciodată pe planeta Pământ. Dar atunci, datorită multor aleşi care se vor afla printre cei săraci, zilele vor fi scurtate. Pentru că dacă aceasta nu se va petrece, chiar cei aleşi ar putea să piară!

           Până atunci, totuşi, încă o mie de ani şi încă aproape o mie de ani vor trece!

           Atunci voi trimite printre săraci aceiaşi îngeri pe care-i vedeţi aici, (având mari trompete) printre voi.

           Doi îngeri erau prezenţi şi vizibili în forma umană, ca materializare perfectă ale celor mai înalte spirite, de exemplu Gabriel, Raphael, Zuriel şi alţii (vezi Ioan 1:51: "Cu adevărat vă zic, veţi vedea cerurile deschizându-se şi îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând deasupra Fiului Omului". Aceşti îngeri vor trezi oamenii morţi din punct de vedere spiritual de pe Pământ din mormântul nopţii lor. Şi aceste milioane de oameni treziţi se vor desfăşura ca o coloană de foc de la un capăt la altul al pământului, răsturnând puterile lumii şi nimeni nu va fi în stare să le facă faţă!"

           "De atunci înainte, Pământul va deveni încă o dată un Paradis şi pentru totdeauna îi voi conduce pe Copiii mei pe cărarea cea dreaptă. Totuşi, de atunci înainte, după ce o mie de ani vor trece, Prinţul Întunericului va fi eliberat încă o dată de dragul lui, pentru o scurtă perioadă de 7 ani, câteva luni şi zile, fie pentru totala sa cădere, fie pentru posibila lui întoarcere de partea binelui.

           În primul rând, partea interioară a Pământului se va transforma într-o eternă închisoare, pe când exteriorul Pământului va rămâne un Paradis. În al doilea rând, Pământul totuşi va fi preschimbat în Paradis şi moartea trupului şi a sufletului vor înceta pentru totdeauna. Cum se vor petrece toate acestea şi când? Nici celui dintâi înger din cer nu-i este permis să cunoască cu anticipaţie când se vor petrece acestea, doar Tatăl Ceresc însuşi ştie!..."

           "Va veni o vreme când multe fiinţe umane vor căuta doar plăcerea pe acest Pământ. Dumnezeu va îngădui în curând o judecată universală asupra întregii umanităţi. Atunci vom vedea dacă după aceasta vor mai fi încă oameni care, având o riglă de măsurat în mână, vor îndrăzni să spună aproapelui lor: "Iată, am măsurat această parcelă mare de pământ, am instalat pietre de hotar şi am

declarat-o proprietatea mea incontestabilă". Şi dacă cineva ar îndrăzni să conteste sau doar să spună: "Prietene, fiecare are acest drept şi este înzestrat cu puterea şi mijloacele necesare ca să-şi smulgă din mâinile tale acest drept imaginar, pe o astfel de fiinţă umană o voi condamna la moarte!" - Eu vă spun: o astfel de persoană nu va mai exista, deoarece când voi veni din nou pe acest Pământ voi aduce judecata peste aceşti "Epicurieni", dar şi pentru a înmâna răsplata vieţii pentru toţi aceia care, din dragostea pentru Dumnezeu şi aproapele său, au suferit multe mizerii şi necazuri - atunci Pământul nu va putea fă măsurat pentru beneficiul personal al cuiva. Oriunde va fi cineva, el va putea să-şi satisfacă şi să-şi împlinească nevoile. Şi oamenii se vor ajuta între ei şi nimeni nu va spune: "Iată, aceasta este proprietatea mea peste care eu sunt stăpân".

           Omenirea va realiza că Eu singur sunt Domnul şi că toţi oamenii sunt fraţi şi surori. Ar trebui să fie la fel şi acum printre oameni. Totuşi, în această perioadă intermediară de dezvoltare a umanităţii, cei care nu au fost încă purificaţi prin marele foc al vieţii le este permis să rămână aşa cum sunt, dar pentru mai puţin de 2000 de ani de acum. După aceasta urmează ca spiritul uman să aibă o mare preponderenţă în viaţa oamenilor şi nu se vor

mai folosi noţiunile de valoare "al meu" şi "al tău" pe această Planetă. Din punctul de vedere a lui Dumnezeu, întreaga planetă aparţine în mod egal tuturor oamenilor, aşa cum a fost la începuturi. Înţelepţii au împărţit-o în funcţie de necesităţile oamenilor şi i-a învăţat să cultive pământul. Fructele erau atunci parţial distribuite de înţelepţi şi surplusul stocat în depozite special construte pentru ca nimănui din comunitate să nu-i lipsească..."

           "Focul care va precede venirea Mea se va chema: Mizeria Universală, sărăcie şi chinuri cum nu au mai fost văzute niciodată înainte pe Pământ. Credinţa va înceta să existe, iubirea se va stinge şi toţi sărmanii se vor plânge şi vor muri de foame.

           În orice caz, cei puternici şi regii acestei lumi nu îi vor ajuta pe cei ce au nevoie şi care cer ajutorul, fiind aserviţi marii lor aroganţe şi împietririi inimii. Atunci o naţiune de va ridica împotriva alteia şi vor purta războaie cu arme de foc. Prin aceasta, conducătorii vor acumula datorii şi îşi vor tortura supuşii cu taxe excesive. Rezultatul va fi o viaţă foarte scumpă, foamete, multe boli grele, epidemii şi ciumă printre fiinţele umane, animale şi chiar plante. De asemenea, vor fi furtuni puternice pe Pământ şi pe mare, precum şi multe cutremure. Marea va inunda ţărmul în multe

locuri şi populaţia va fi îngrozită şi va trăi cu o mare frică în suflet, anticiparea evenimentelor ce vor urma pe Planetă! Toate acestea vor fi permise pentru ca oamenii să renunţe la mândrie, egoism şi indolenţă. Iată, aceasta este prima fază a focului prin care omenirea va fi purificată înaintea Venirii Mele.

           În acelaşi timp, va fi, de asemenea, şi un foc natural care va realiza un imens serviciu: folosind acest foc, navele de pe toate mările vor putea călători cu viteza vântului. Mulţumită inteligenţei ascuţite, oamenii vor construi drumuri şi vagoane din fier; şi în loc să folosească animale să împingă aceste vagoane, vor folosi focul şi cu puterea sa vor călători pe Pământ cu viteza săgeţii. Ei vor şti, de asemenea, să controleze puterea fulgerului (electricitatea) şi vor face din aceasta cel mai rapid transmiţător al dorinţei lor de la un capăt la celălalt al Pământului. Şi când regii cei lacomi şi mândri vor porni război unul împotriva celuilalt, focul va fi factorul decisiv. Deoarece prin forţa lui sfere de fier foarte grele vor fi aruncate cu viteza fulgerului împotriva inamicului, a oraşelor, fortăreţelor, generând distrugeri devastatoare. Cu aceste arme, umanitatea ingenioasă va ajunge la un punct în care nici o naţiune nu va fi în stare să înceapă un răboi împotriva alteia, deoarece dacă două naţiuni s-ar ataca una pe alta cu astfel de

arme, s-ar distruge fiecare în scurt timp până la ultimul om, aceasta cu siguranţă nu va aduce victoria şi nici vreun folos nici unei părţi. Regii şi comandanţii vor realiza rapid aceasta şi mai degrabă vor trăi în pace şi prietenie. Şi dacă în caz că se va ridica un agresor plin de aroganţă şi ambiţie, vrând să pornească război împotriva vecinului său, naţiunile paşnice se vor uni şi îl vor pedepsi. În acest fel, în mod gradat pacea de pe vremuri se va reinstala între naţiuni şi va deveni permanentă. Vor mai fi încă războaie printre popoarele mai primitive, dar chiar şi printre acestea războiul va fi în curând o imposibilitate. Prin comandanţii şi regii mei drepţi voi uni popoarele lumii şi voi revărsa asupra lor Lumina Mea Mare, iar ei se vor transmorfa în naţiuni paşnice şi prietenoase. Iată, aceasta este a doua fază a focului prin care omenirea va fi purificată!

           A treia fază a focului va consta în faptul că voi trezi, cum am început deja de câteva sute de ani mai devreme, clarvăzători, iluminaţi, profeţi şi servitori care vor învăţa naţiunile de pretutindeni despre adevăr în Numele Meu (N.T. reformatori, precum BOEHME, SWEDENBORG şi acum "noua lumină"; împreună cu lumina ştiinţei E.D.). De aceea, ei se vor izbăvi de tot felul de iluzii, înşelătorii şi minciuni care au fost predicate de către falşii profeţi şi preoţi, chiar în Numele

Meu, cu acestea ei pavând drumul căderii lor. Preoţii şi falşii profeţi, în foarte scurt timp, încep, cu această ocazie, faptele lor rele, care, din loc în loc, au început deja în Numele Meu.

           Aceşti falşi preoţi vor face miracole şi semne false, ca şi preoţii păgâni. Ei vor reduce foarte mulţi oameni şi, de aceea, vor câştiga multe comori lumeşti, bogăţii, respect şi putere. Dar prin cel de-al treilea foc şi prin lumina sa strălucitoare ei vor pierde totul şi vor fi ruinaţi.

           Regii şi prinţii ce vor dori să-i ajute îşi vor pierde toată puterea, bogăţiile şi tronurile. Deoarece Eu voi trezi proprii Mei regi şi comandanţi care îi vor înfrânge şi astfel noaptea infernului, care era înainte, şi ai săi mesageri ai nopţii vor dispărea dintre oameni. Prin cea de-a treia fază a focului din ceruri minciuna va fi eradicată în lupta ei cu lumina adevărului, precum noaptea se risipeşte în faţa soarelui care răsare! Este nevoită să se retragă în peşterile ei întunecate şi în adâncuri; şi odată ce o persoană se află în lumină, ea nu va mai căuta noaptea.

           Şi acum vă voi arăta, de asemenea, a patra fază a focului prin care Pământul, omenirea şi întreaga Mea creaţie va fi

purificată în vremea celei de-a Doua Veniri a Mele.

           Acest foc va consta în toate tipurile de cataclisme naturale uriaşe, în special în acele locuri pe pământ unde oamenii vor construi oraşe prea mari şi magnifice.

           Vor conduce şi se va manifesta o mare mândrie, lipsa iubirii, corupţia, falsul în justiţie, putere şi autoritate, indolenţa şi, în acelaşi timp, extrema sărăcie şi tot felul de necazuri şi mizerie, produse de imoralitatea şi continua căutare a plăcerilor a celor mari şi puernici. De asemenea, în acele oraşe se vor ridica la scară largă multe fabrici, munca va fi realizată de maşini ingenioase, construite din fier, care folosesc forţa combinată a focului şi a apei. Oamenii vor folosi cărbunii pe care îi vor procura din adâncul pământului, în mari cantităţi.

           Când această activitate va atinge culmea prin puterea focului, atmosfera pământului va fi saturată în unele locuri cu diverşi combustibili sub formă de vapori, care se vor aprinde din loc în loc, transformând oraşe şi regiuni întregi în cenuşă şi ruină, împreună şi cu mulţi dintre locuitori. Aceasta va fi, de asemenea, o mare purificare!

           În orice caz, ceea ce nu va reuşi să împlinească acest foc va fi realizat de tot felul de mari furtuni. Desigur, acestea se vor petrece doar acolo unde este nevoie, deoarece fără a fi necesar nimic nu va fi ars sau distrus.

           Prin aceasta, atmosfera Pământului va fi eliberată de vaporii dăunători şi spiritele rele ale naturii şi aceasta va avea o influenţă benefică asupra tuturor celorlalte creaturi de pe pământ. Va servi, de asemenea, sănătăţii fizice a omului şi numeroaselor boli corporale vor înceta să existe, iar oamenii vor fi în stare să atingă maturitatea şi o vârstă înaintată, sănătoşi şi puternici. De atunci, oamenii astfel purificaţi vor rămâne în viaţă în Lumina Mea, respectând şi trăind legile iubirii, toate proprietăţile pănteşti fiind distribuite oamenilor într-un mod îndestulător şi, datorită seriozităţii, oamenii nu vor mai simţi lipsuri.

           Conducătorii comunităţilor şi regii care stau în Lumina Mea vor asculta întru totul de Voinţa Mea şi ei vor vedea că nu vor mai există lipsuri niciodată printre oamenii din ţările lor. Şi Eu însumi voi vizita popoarele de pretutindeni, întărindu-i şi mângâindu-i oriunde voi găsi o imensă dragoste şi aspiraţie către Mine. Această profeţie, desigur, se referă la un timp din viitorul încă ăndepărtat, dar se va împlini. Totul va trece, chiar şi Pământul şi cerul întreg

cu stele, dar Cerinţele Mele şi promisiunile Mele se vor împlini!

           În acele vremuri vor fi multe locuri noi, pământuri şi naţiuni care în prezent nu au nici un nume. În orice caz, puteţi fi siguri că voi veni pe Pământ doar în acele locuri unde, printre oameni, va exista cea mai mare şi mai vie credinţă şi cea mai mare şi mai adevărată dragoste de Dumnezeu şi de oameni.

           Şi când voi reveni nu Voi veni singur, ci cu toţi ai Mei, aceia care au fost cu mine în ceruri mă vor însoţi într-un mare număr şi vor întări pe fraţii lor care încă trăiesc în corp fizic pe Pământ. Astfel, va fi o adevărată comuniune între fiinţele umane şi prea bine cuvântatele din acea vreme. Acum ştiţi tot ceea ce aveaţi nevoie să ştiţi, acţionaţi ca atare şi veţi dobândi Viaţa Eternă, fiindcă vă voi trezi în Ziua Judecăţii!

           "Nu pot să vă spun anul, ziua şi ora Venirii Mele. pentru că totul pe acest Pământ depinde de libertatea absolută a umanităţii. De aceea, nici un înger din ceruri nu cunoaşte aceasta; numai Tatăl ceresc ştie şi va revela aceasta doar celor aleşi de el.

           Mai presus de aceasta, cunoaşterea acestui moment nu va ajuta în mod special la salvarea sufletului. Aceasta este doar pentru

acei câţiva care sunt cu totul renăscuţi în spirit, dar pentru nenumăraţi alţii ar fi un mare rău!

           De aceea, e mai bine ca umanitatea să nu ştie nimic cu anticipaţie despre când, cum şi unde anumite lucruri vor veni peste ea sau se vor petrece. Vă spun: va veni o vreme când veţi întreba (ca urmare a credinţei voastre), aşa cum faceţi şi acum, când va veni ziua Fiului Omului? Ei vor dori să Îl vadă, dar încă nu Îl vor vedea conform dorinţei lor.

           Mulţi se vor ridica în acele vremuri şi vor spune cu înfăţişare înţeleaptă: iată, aceasta este ziua! Dar să nu urmaţi astfel de profeţi!

           Ziua Venirii Mele va fi precum un fulger de lumină strălucind de la est la vest printr-un cer înorat, iluminând tot ce se află sub cer. Totuşi, înainte de aceasta, Fiul Omului va suferi imens, El va fi respins de această generaţie, şi anume de evrei şi farisei, iar mai târziu de cei care se vor chema "noii evrei şi farisei", iar vremea lui Noe, aşa va şi în vremea Revenirii Fiului Omului. Ei s-au bucurat de mâncare şi de băutură, şi-au luat neveste şi le-au lăsat, până în ziua când Noe a intrat în arcă şi apoi potopul care a venit a înecat totul. Tot astfel s-a petrecut şi pe vremea lui Jot; au mâncat şi-au băut şi şi-au cultivat pământurile. Dar în ziua în

care Jot a plecat din Sodoma, a plouat cu foc şi pucioasă, omorându-i pe toţi.

           Iată, aşa se va întâmpla şi în vremea când Fiul Omului se va revela din nou. Oricine care în acea zi, aflându-se pe acoperişul casei, va fi plin de griji pentru posesiunile sale din casă, să nu se ducă să le ia.

           Aceasta trebuie înţeleasă astfel: oricine are o adevărată înţelegere, să rămână la acest nivel şi să nu coboare sub acest nivel de înţelegere, fiindu-i teamă că îşi va pierde avantajele materiale prin aceasta! Pentru că acele lucruri vor fi distruse. Şi o altă metaforă: orice este pe câmp (câmpul libertăţii, cunoaşterii), să nu se întoarcă către ce este în spatele lui (către ceea ce este vechi, doctrine false şi către dogmele lor), dar să-şi amintească de ceea ce s-a petrecut cu nevasta lui Lot şi să se străduiască să progreseze către adevăr.

           Vă spun, de asemenea: în acea vreme, din doi muncitori care vor face aceeaşi muncă, unul va fi accepat, cel drept, şi celui nedrept şi egoist i se va spune să plece, căci oricine va urmări să-şi salveze sufletul de dragul lumii, îl va pierde, dar cel care-şi va pierde sufletul de dragul lumii şi-l va păstra, de fapt, viu pentru viaţa Eternă.

           Şi încă vă mai spun: în aceeaşi noapte a sufletului, doi vor dormi în acelaşi pat şi, deci, unul va fi acceptat, iar celălalt respins. Aceasta înseamnă, în aparenţă, doi vor susţine că sunt în aceeaşi sferă a credinţei. Unul va fin activ şi va trăi credinţa vie şi, de aceea, va fi acceptat în Împărăţia Vieţii şi Luminii a lui Dumnezeu, iar celălalt aderă doar la cultul extern care nu are valoarea trăirilor interioare pentru suflet şi spirit. Din moment ce credinţa sa este moartă şi lipsit de dragostea pentru aproapele său, el nu va fi acceptat în Împărăţia lui Dumnezeu. De asemenea, doi vor munci pe câmp; cel care va lucra lipsit de egoism, plin de o vie credinţă, din dragoste de Dumnezeu şi din dragoste pentru aproapele său, va fi acceptat în adevărata Împărăţie a lui Dumnezeu, iar cel ce va lucra pe acelaşi câmp doar pentru interesul propriu şi lipsit de credinţă interioară, precum fariseii, va fi lăsat în urmă şi nu va fi acceptat în Împărăţia Vieţii şi Luminii a lui Dumnezeu. Iată, astfel va fi când Fiul Omului se va întoarce!

           Ca urmare, Spiritul Meu vă va pătrunde mult mai adânc decât orice înţelegere iluminatoare rezultată din tot ce v-am spus Eu vreodată. Acum, în orice caz, nu pot să vă explic mai clar aceste afirmaţii.

           Dacă totuşi sunteţi cu totul convinşi să aflaţi despre "când" şi "unde", atunci luaţi aminte: unde se află un cadavru, acolo vulturii se adună în stoluri! Acum priviţi la fariseimul lipsit de credinţă şi plin de indolenţă şi veţi vedea cadavrul.

           Totuşi, Eu şi cei ce cred în Mine, evreii sau păgânii sunt vulturii care, în curând, vor mânca complet cadavrul. Astfel, noaptea sufletului scufundat în păcate este cadavrul în jurul căruia lumina vieţii începe să se răspândească, distrugând cadavrul, aşa cum dimineaţa anihilează noaptea cu toate iluziile şi înţeţoşările ei. Aceasta se petrece acum sub ochii noştri, ai iudaismului trândav, lipsit de credinţă şi adevăr, care s-a transformat într-un cadavru şi care, în aproximativ cincizeci de ani pământeşti, se va sfârşi. Tot astfel va fi în vremurile din urmă cu biserica şi cu învăţăturile pe care acum le stabilesc şi acestea vor deveni un cadavru, mai rău ca iudaismul acum. De aceea, vulturii liberi ai luminii şi vieţii îl vor ataca din toate părţile şi îl vor consuma ca pe un cadavru care poluează lumea, ca focul adevăratei iubiri şi cu puterea adevărului şi luminii ei.

           Şi aceasta se va petrece înainte de a trece două mii de ani, număraţi din vremea

Vieţii Mele pe pământ, aşa cum v-am mai precizat şi cu alte ocazii.

           Totuşi, în acest timp, când sunt încă încarnat pe planeta Pământ, mergând printre voi şi învăţându-vă, unii au început deja să meargă în numele Meu, să răspândească învăţătura Mea despre propriul beneficiu material şi au adăugat seminţele lor inpure din care vor răsări curând multe buruieni printre grâul slab. Atunci, în vremurile din urmă, surprinzător de mulţi profeţi falşi, aşa-numiţi învăţători, se vor ridica în numele Meu, strigând mulţimii cuvinte mari şi cu sabia în mână vor zice: "Priviţi, aici este Hristosul!" sau "Iată-l, aici este!". Dacă voi şi, mai târziu, urmaşii voştri veţi auzi aceasta, să nu-i credeţi pe aceşti vestitori! Căci după faptele lor vor fi uşor de recunoscut, precum copacii după fructele lor. Copacul cel bun face fructe bune, dar strugurii nu cresc în tufe cu ţepi şi nici în ciulini nu cresc smochine.

           Totuşi, v-am spus deja cum este alcătuită Împărăţia lui Dumnezeu şi unde şi cum se desfăşoară ea în interiorul omului. De aceea, cu siguranţă veţi înţelege că cei care vor striga: iată, aici şi acolo! nu pot fi crezuţi. Precum spiritul, se află în om întreaga viaţă şi gândirea, simţirea, cunoaşterea şi voinţa izvorăsc din el tot astfel Împărăţia lui

Dumnezeu, adevăratul tărâm al spiritului este doar în om şi nicăieri în afara sa. Odată ce o persoană înţelege aceasta, în armonie cu tot adevărul acestei realităţi, niciodată nu va mai putea fi influenţat de vreun fals profet. Dar oricine, în înţelegerea inimii sale, este ca o trestie în vânt, desigur cu greu va reuşi să-şi găsească pacea vieţii, plină de lumina adevărului! De aceea, va trebui să fiţi adevărate pietre ale vieţii, care nu pot fi mişcate de furtuni sau valurile mării!

           Împărăţia lui Dumnezeu prin Mine a venit la voi şi acum se află în mijlocul vostru, dar aceasta nu este suficient pentru a obţine şi a păstra viaţa eternă a sufletului, pentru că, deşi Împărăţia lui Dumnezeu a venit la voi prin Mine, nu a pătruns încă în adâncul vostru.

           Aceasta se va putea petrece doar când, fără a avea nici o admiraţie pentru această lume, voi veţi primi Învăţătura Mea şi o veţi pune complet în practică. Odată, când va fi cazul, nu veţi mai spune: Hristos şi, împreună cu El, Împărăţia lui Dumnezeu a venit la noi şi a rămas printre noi. Şi veţi spune: Eu nu mai trăiesc acum, ci Hristos trăieşte în mine! Dacă veţi fi în acest caz, atunci veţi înţelege complet şi cu adevărat că Împărăţia lui Dumnezeu nu vine cu pompă în exteriorul omului, ci se

dezvăluie doar în interiorul său, conducând sufletul către viaţa eternă".

           "Cu privire la cuvintele Mele despre nivelul credinţei umanităţii din viitorul îndepărtat, când Fiul Domnului va veni pe Pământ încă o dată, vă spun că va găsi chiar mai puţină credinţă vie decât acum. Deoarece în acele vremuri oamenii, prin calculele şi cercetările lor minuţioase, întreprinse sub ramurile noi ale pomului cunoaşterii, vor face progrese însemnate prin multe ştiinţe şi arte. Vor înfăptui miracole folosind forţe naturale ale Pământului! Acesta este Dumnezeu, nu există altul! Astfel, aceşti oameni nu vor mai avea deloc credinţă şi când Mă voi întoarce pe Pământ, nu voi mai găsi credinţă nicăieri.

           O altă parte însemnată a umanităţii se va afla într-o neagră superstiţie, mult mai densă decât se află astăzi toţi păgânii din lume. Aceştia, pentru mult timp, vor avea învăţătorii lor protectori şi reprezentanţii în mai marii şi puternicii acestui Pământ.

           Dar copiii lumii, dotaţi cu toate ştiinţele şi artele, vor înlătura neagra superstiţie cu o mare forţă, de aceea ei îi vor pune în dificultate pe conducătorii şi mai marii acestei lumi. Ca mulţumire pentru ştiinţă şi toate artele, oamenii, care pentru mult timp au fost ţinuţi

forţat în întuneric, vor începe să realizeze că au fost prinşi în sclavie, pentru a servi doar onorurile acestei lumi şi opulenţa celor mari şi puternici, care nici ei nu au credinţă.

           Şi când Voi veni, nu voi mai găsi credinţă nici printre aceşti oameni! Oricum, odată ce orbul a început să vadă lumina din pricina ştiinţei, unmare număr de oameni îi vor urma pe cei care îi vor scoate din robia grea a celor mari şi puternici. Şi dacă aş veni atunci şi aş spune: Ascultaţi voi, naţiuni ale lumii! Am venit la voi încă o dată şi vă voi arăta din nou calea cea dreaptă ce duce la viaţa eternă a sufletului!

           Ce-ar spune atunci cei care sunt lipsiţi de credinţă? Ei mi-ar răspunde astfel: "Prietene, oricine ai fi, termină cu aceste nimicuri vechi, ameninţătoare şi, din fericire spulberate de dragul celor care la începutul propovăduirii acestor învăţături au vărsat şuvoaie de sânge nevinovat. Noi suntem acum ancoraţi în ştiinţă şi în tot felul de arte şi, prin acestea, noi trăim în pace şi linişte, fiind încrezători doar într-o existenţă temporară. Preferăm o viaţă temporară, dar liniştită şi paşnică, decât un paradis cu toate binecuvântările sale, care trebuie atins prin nesfârşite suferinţe şi care este destul de îndoielnic!"

           Veţi spune: "Doamne, nu lăsa nici un fals profet să se ridice în numele Tău! Dar dacă vei dori Tu însuţi să fie astfel, trebuie să-ţi placă faptul că nu vei mai găsi nici un pic de credinţă printre oameni în vremea revenirii Tale pe Pământ!".

           Acestora le voi răspunde: "Într-adevăr, este corect faptul că raţiunea umană limitată judecă în concordanţă cu propria lume interioară şi nu mai poate fi spus nimic împotriva acestui lucru în ceea ce priveşte această lume, dar Dumnezeu, ca şi creator şi menţinător etern a tuturor fiinţelor şi lucrurilor, altfel gândeşte şi are cu totul alte idei şi planuri cu tot ceea ce a creat din El însuşi! Şi, de asemenea, el ştie cel mai bine de ce permite să se petreacă acestea printre oamenii de pe Pământ. Doar în final, toate superstiţiile vor fi eradicate de pe faţa Pământului, cu armele ştiinţei şi artei, în timp ce nici un om nu va mai cădea în greşeala de a-şi desconsidera liberul arbitru. Rezultatul va fi, eventual, o completă lipsă de credinţă printre oameni, dar această stare va exista doar pentru o scurtă perioadă de timp. În acea vreme vor binecuvânta străvechiul copac al cunoaşterii şi copacul vechi din fiinţa umană îşi va recăpăta încă o dată puterea sa iniţială. Atunci nu va fi decât un singur păstor şi o singură turmă! În vremurile ce vor veni, cu greu voi găsi o

credinţă ca cea de azi, dar o credinţă diferită! Nici nu vă puteţi imagina cum va fi acea credinţă!

           Fără îndoială, lucrurile se vor petrece aşa cum Eu le-am prezis acum!"

           Învăţătura pe care acum v-o dăruiesc reprezintă cuvântul lui Dumnezeu şi ea va rămâne în veci . De aceea, acei oameni vor primi aceleaşi învăţături pe care voi le-aţi primit de la mine.

           Cu toate acestea, acelor oameni nu li se va da învăţături oculte, ci complet relevate, conform cu sensurile lor divine. Din aceste învăţături va fi format Noul Ierusalim, care se va coborî pe Pământ din ceruri. Doar în lumina sa, oamenii vor realiza în ce măsură înaintaşii lor au fost înşelaţi de către falşii profeţi, aşa cum evreii sunt înşelaţi astăzi de către farisei. Atunci nu vor mai da vina pe mine şi pe învăţăturile Mele pentru toată sărăcia de pe Pământ, ci doar pe falşii profeţi şi învăţători, plini de egoism şi de tiranie, şi vor recunoaşte exact ce fel de oameni sunt aceştia. Când, totuşi, cea mai strălucitoare lumină a Noului Ierusalim va străluci peste întreg Pământul, atunci mincinoşii şi înşelătorii, pentru acţiunile lor, cu cât se vor crede mai mari, cu atât mai jos vor cădea!"

           "Încă mai am să vă relevez şi să vă spun multe lucruri, dar nu le-aţi putea primi acum, când voi revărsa peste voi spiritul adevărului, vă va conduce către adevăr şi înţelepciune şi atunci vă veţi găsi cu totul în lumina Noului Ierusalim. Dar, dacă veţi reuşi să dăruiţi mai departe această lumină discipolilor voştri, este o întrebare la care este greu să răspundeţi. Nici nu vă puteţi imagina ce ştiinţe cuprinzătoare şi ce îndeletniciri vor dezvolta oamenii în viitor şi cât de mult vor contribui acestea la răspândirea superstiţiilor în mijlocul umanităţii. Dar unde în lume s-ar putea vorbi despre o ştiinţă pură, bazată pe principiul chibzuinţei adevărului. Şi ce îndeletniciri (ramuri) derivă dintr-o astfel de ştiinţă. Oriunde există printre oameni astfel de ştiinţă şi artă derivată de aici, mai mult de trei sferturi din aceşti oameni vor fi înrădăcinaţi într-o superstiţie oarbă.

           Oricum, nici un adevăr divin nu poate să se bazeze pe un astfel de fruct putred al pomului cel nebinecuvântat al cunoaşterii. Dacă aţi tolera un astfel de lucru, ar veni în manifestare un fruct care ar putea fi aruncat ca şi hrană pentru monştri, şi nu pentru hrana oamenilor. Luaţi aminte la aceasta. Cu astfel de fructe vă vor ieşi înainte falşii profeţi, cu toate doctrinele lor false şi cu miracole înşelătoare vor împânzi trei sferturi din Pământ. Se vor face eforturi pentru a combina

Pura Mea Învăţătură a Adevărului cu ştiinţe care sunt amestecate cu superstiţie (concluzii greşite) şi să combine opiniile lor mai degrabă cu arte inutile, astfel gândindu-se să o facă mult mai acceptabilă pentru umanitate. În acest fel, Învăţătura Mea va deveni, desigur, şi mai mult contaminată. Iar artele şi ştiinţa, pline de superstiţii, se vor scufunda, de aceea, mai adânc în străvechiul întuneric decât au fost vreodată de la începutul umanităţii. În final, pentru o perioadă medie de timp, vor aparţine falşilor profeţi, pentru a le fi mai uşor să-i câştige de partea lor pe oamenii care au fost ţinuţi în ignoranţă.

           Dar nu va rămâne astfel. La timpul potrivit voi fi trezit umanitatea către pura ştiinţă şi artă şi se va proclama, de pe acoperişurile caselor, nodul în care servitorii lui Balaan au realizat acele miracole! De aceea, pura ştiinţă şi pura artă vor deveni premergătorii şi pionierii invincibili în numele Meu împotriva vechii superstiţii. Odată ce "sălaşul Augean" va fi fost curăţat de acestea, Întoarcerea Mea pe acest pământ va fi uşoară şi foarte roditoare. Căci Purele Mele Învăţături ale Vieţii se vor armoniza cu pura ştiinţă a oamenilor de pretutindeni, dăruind astfel umanităţii completa lumină a vieţii, deoarece niciodată o puritate nu poate murdări o altă puritate.

           Pentru ca în timp, umanitatea să poată realiza o completă purificare a ştiinţei şi preocupărilor ce derivă din aceasta, Învăţăturile Mele trebuie predicate mai întâi oamenilor şi mulţimea idolilor, împreună cu preoţii şi templelel lor trebuie distruse!

           Odată ce acestea s-au petrecut şi Evanghelia Mea a fost predicată umanităţii, chiar de către mulţi falşi profeţi, doar atunci ei vor fi capabili să-şi purifice gradat ştiinţele şi artele. Acestea vor fi atunci precum un fulger strălucitor, iluminând totul pe pământ, de sus până jos. Susul reprezintă spiritualul, iar josul reprezintă natura!

           O persoană nu poate cuprinde niciodată cu adevărat adevărul transcedental în adâncimile sufletului său, decât dacă cunoaşte pământul pe care el însuşi stă şi păşeşte ca un om obişnuit. De aceea, chiar Eu însumi v-am explicat deja multe lucruri din domeniul fenomenelor speciale din această lume a naturii. V-am arătat luna, soarele, toate planetele şi întregul, nesfârşitul cer înstelat. De aceea v-am spus că o persoană îl poate iubi total pe Dumnezeu doar atunci când L-a recunoscut tot mai mult în nenumăratele Sale acţiuni. Dar cel mai important lucru este şi rămâne neobosita Sa strădanie pentru renaşterea completă a spiritului în sufletul Său.

Doar prin aceasta este omul înălţat spre adevăr şi înţelepciune. Atunci el va avea o lumină clară, perfectă, prin care se va transforma ceea ce era pământesc într-un rai pur spiritual şi, cu această lumină, va avea, de asemenea, viaţă veşnică. Aceasta este, atunci, infinit mai mult decât toate ştiinţele fizice! La ce bun ar fi o fiinţă umană, ce ar fi în stare, cu adevărat, să recunoască şi să judece în detaliu toate lucrurile şi fenomenele din natură de la cel mai mare până la cel mai mic, dacă ar fi atât de departe de renaşterea spirituală, aşa cum este pământul de paradis! Ar putea toate aceste ştiinţe să-i aducă viaţa veşnică?

           Străvechea ştiinţă a armoniei interioare este deschisă doar acelor oameni care nu s-au abătut niciodată de la credinţa lor şi au avut încredere într-un singur Dumnezeu, l-au iubit întotdeauna mai presus de orice, ca pe Tatăl, şi şi-au iubit aproapele ca pe ei înşişi. Şi aceasta, pentru că ştiinţa menţionată mai sus constituie limbajul interior al sufletului şi spiritului său inerent. Cine şi-a pierdut acest limbaj nu mai poate să-i înţeleagă manifestarea în lumina acestei lumi moarte, acest limbaj îi apare ca o prostie. Pentru că starea vie a spiritului şi a sufletului este diferită decât cea a corpului fizic. Aceasta se aplică, de asemenea, auzului, văzului, simţului, gândirii, vorbirii spirituale, acestea având o altă constituţie decât cele din

lumea fizică. De aceea, orice ar face sau ar spune o entitate spirituală, pot fi înţelese de un om încarnat fizic doar prin ştiinţa armoniei interioare. Umanitatea a pierdut această ştiinţă prin propria vină. Prin aceasta, ei s-au rupt de orice comunicare cu spiritele din toate regiunile şi din toate cerurile (paradisurile) şi, ca rezultat, nu mai pot să înţeleagă sau să comunice cu lumea spirituală în vreun limbaj. Ei citesc cuvinte scrise în concordanţă cu sunetele oarbe învăţate a fi pronunţate pentru literele moarte şi nu pot nici măcar înţelege sau percepe care este conţinutul lor interior, fiindcă literele sunt moarte şi nimeni nu le poate da viaţă, ci doar sensul interior ascuns al literelor, aşa precum viaţa însăşi poate da viaţă la orice.

           Dacă înţelegeţi aceasta, străduiţi-vă, mai presus de toate, pentru renaşterea în spirit, pentru ca împărăţia lui Dumnezeu să poată deveni vie şi complet activă în voi. Atunci veţi atinge din nou ştiinţa armoniei interioare, dintre materie şi spirit. Fără aceasta nici măcar nu puteţi înţelege vreodată pe Moise sau oricare altul dintre profeţi în adâncul adevărului cel viu, ci vă veţi scufunda în necredinţă, îndoială şi păcat, în loc să scăpaţi de numeroasele pericole ce ameninţă să vă devoreze.

           Acum v-am arătat destul de clar cum şi în ce fel mă Voi reîntoarce pe acest pământ, printre oameni.

           Cu ocazia celei de-a doua Veniri a Mele nu mă voi naşte din nou ca şi copil al unei femei, pentru că trupul Meu va rămâne transfigurat aşa cum sunt Eu, ca spirit în eternitate. Şi, astfel, nu voi mai avea vreodată nevoie de un alt trup precum acela pe care îl am acum pe pământ. Mai întâi voi veni invizibil în "norii cerului", ceea ce înseamnă: mai întâi mă voi apropia de umanitate, prin adevăraţii clarvăzători, înţelepţi şi profeţi recent treziţi. Şi în acele vremuri, fecioarele, de asemenea, vor profeţi, iar tinerii vor avea vise clarvăzătoare, anunţând venirea Mea. Mulţi îi vor asculta şi se vor îndrepta, dar lumea îi va numi visători nebuni şi nu îi va crede, aşa cum a fost şi în cazul profeţilor cărora le voi dicta vorbindu-le în inimă, tot ceea ce se petrece şi este spus acum prin prezenţa Mea aici. În acele vremuri, fiinţele umane, aproape toţi care vor şti să scrie şi să citească, vor fi în stare să înţeleagă şi să citească noile cărţi. Acest mod de a împărtăşi învăţătura Mea pură, dată din ceruri, va putea să ajungă la oamenii de pe întreg pământul, mult mai rapid şi eficient decât este astăzi, prin mesagerii trimişi în numele Meu, prin viu grai. Când prin această manieră învăţătura Mea va fi fost adusă printre oameni

cu bunăvoinţa şi cu adevărată credinţă, atunci cel puţin o treime din umanitate va avea cunoştinţă de ea. Atunci voi veni personal, din loc în loc, şi voi deveni vizibil în forma umană celor care mă iubesc cel mai mult şi care mi-au dorit cel mai mult întoarcerea, celor care vor avea o credinţă complet vie. Şi Eu însumi voi crea grupuri, congregaţii, cărora nici o putere de pe pământ nu va fi în stare să le reziste. Căci Eu voi fi conducătorul lor, eroul etern invincibil şi voi judeca toate faptele lumeşti moarte şi oarbe. Astfel voi curăţa pământul de vechea lui mizerie.

           Pe vremea noilor profeţi şi clarvăzători vor fi mari suferinţe şi acţiuni printre oameni, aşa cum nu au mai fost niciodată înainte. Dar, de dragul Aleşilor Mei, aceasta va fi pentru o scurtă durată, pentru ca să nu poată apărea o ruptură în progresul lor spiritual către eliberare. În orice caz, pe acest pământ, unde Eu acum sunt persecutat ca şi un criminal de către Evreii din templu şi izgonit dintr-un loc în altul, şi care, la vremea aceea, vor fi călcaţi în picioare de cei mai negri păgâni, nu Voi apărea la început în mod personal.

           Dar pe tărâmul altor continente, care în prezent sunt locuite de păgâni, voi înfiinţa un nou Regat: un Regat al Păcii, Armoniei, Iubirii şi Credinţei fără sfârşit. Nu va mai exista nici un

fel de frică de moarte a corpului fizic printre oamenii ce vor păşi în Lumina Mea şi care vor fi în contact permanent cu îngerii cerului.

           Întreg Pământul este al Meu şi Eu ştiu unde şi în ce loc reîntoarcerea Mea va fi cea mai eficientă pentru întreg Pământul. Dar în acele vremuri, când oamenii vor fi în stare să comunice unii cu alţii de la un capăt la altul al pământului cu viteza fulgerului şi folosindu-se de puterea focului şi a apei, ei vor fi în stare să călătorească peste cele noi mari distanţe ale pământului mai repede decât o furtună de foc şi, de asemenea, navele, folosind aceleaşi forţe, vor traversa oceanele în cel mai scurt timp, se va putea răspândi mai uşor vestea reîntoarcerii Mele personale în scurt timp peste întreg pământul şi, de asemenea, şi în Asia.

           Dar rămâne întrebarea: Vor fi crezute aceste ştiri de către păgânii surzi şi orbi ai acestui continent? Aş putea spune, Eu cred înainte de a fi curăţaţi prin focul Marii Judecăţi!

           Există un teritoriu întins, în vestul îndepărtat, care este înconjurat de oceane şi care nu are nici un contact cu vechile continente pe deasupra apei. De pe acest pământ (America) oamenii vor auzi prima oară lucruri măreţe şi aceste lucruri vor apare, de asemenea, în restul Europei. Rezultatul va

consta în raze strălucitoare, radiante; luminiţele paradisului se vor întâlni, se vor recunoaşte şi se vor susţine una pe alta. Soarele vieţii se va manifesta din aceste lumini şi acesta este noul şi perfectul Ierusalim, iar Eu mă voi întoarce pe pământ în acest Soare. Acest paradis vizibil şi acest pământ probabil vor trece, dar Cuvintele Mele pe care vi le-am adresat nu vor trece!"

3

DESCRIEREA DEZVOLTĂRI UMANITĂŢII

 

ISUS VORBEŞTE DISCIPOLILOR SĂI DESPRE EVENIMENTELE DINAINTEA VENIRII SALE, ÎN TIMP CE TOŢI PRIVEAU UN RĂSĂRIT DE SOARE

           "Odată cu Naşterea Mea, a început şi judecarea păgânilor de pretutindeni, acum aceasta va continua pe o scară mai mare pe durata a aproape două mii de ani, până când întreaga lumină se va răspândi printre oamenii pământului!

           După cum puteţi vedea acum, înspre est se adună tot felul de nori la orizont - ca şi cum ar vrea să împiedice răsăritul soarelui. Tot astfel şi în vremurile ce vor urma mulţi nori de toate felurile vor începe să se înalţe înaintea marelui răsărit al Soarelui Adevărului etern şi spiritual şi vor aduce multă suferinţă umanităţii. În final, nu vor putea sta împotriva marelui răsărit al Soarelui Adevărului. Mai devreme aţi văzut multe stele strălucitoare pe cer, iar la vest aţi văzut stelele ce străluceau în adâncul nopţii. Iată, ele au precedat vestitorii dimineţii şi au acţionat în noapte. Iar acum este rândul vostru!

           Când vor răsări la orizontul spiritual al dimineţii stele şi mai strălucitoare care vor vesti dimineaţa, acela va fi un semn că în curând va veni Marele şi Universalul Soare al Adevărului şi al Vieţii. Lumina sa strălucitoare va fi o judecată necruţătoare a minciunii şi înşelătoriei din care s-a născut târfa Babilonului, care, cu toţi discipolii şi admiratorii ei şi cu întreaga sa pompă lumească, vor fi aruncaţi în abisul ruşinii, mâniei şi a uitării. Atunci, oamenii iluminaţi nu vor mai reflecta asupra înşelăciunii şi judecăţii fără sfârşit.

           Acum puteţi vedea deja cum norii negri şi ameninţători au început să acopere orizontul. În acele vremuri veţi observa cum

oameni care, nu cu mult timp înainte, erau duşmani ai luminii adevărului, sunt acum iluminaţi tot mai mult, din toate părţile, de razele luminii adevărului şi, ca rezultat, vor deveni strălucitori şi inamici ai vechii minciuni şi o astfel de iluminare, care emană de la Soarele Adevărului, ce se apropie dinspre paradisuri, va fi Marele Meu semn al Fiului Omului pentru toţi cei ce urmează calea adevărului pe pământ şi începutul sfârşitului Marii Judecăţi a târfei noului Babilon (Matei 24:30).

           Atunci cei ce iubesc adevărul se vor bucura şi mă vor adora că le-am trimis deja înainte de aceasta semnul Ascensiunii Mele în paradisul zilei interioare a spiritului. Inamicii adevărului vor începe să plângă şi vor scrâşni din dinţi, vor încerca, oriunde va fi posibil, să se ascundă în colţuri întunecate împreună cu toţi credincioşii lor, mereu în descreştere. Căci odată ce Soarele Adevărului va fi răsărit, lumina se va ilumina cu strălucirea sa chiar în cele mai îndepărtate ascunzişuri şi peşteri, iar inamicii luminii nu vor găsi nicăieri pe pământ refugiu.

           Eu însumi voi fi în acel soare, întruchipând adevărul etern. Prin lumina sa voi fi conducătorul umanităţii şi al vieţii lor, împreună cu destinele lor temporare şi eterne.

Astfel, v-am arătat acum cu adevărat şi ca să puteţi înţelege Marea Judecată a vechii şi noii lumi păgâne. Aceasta a fost pentru voi, dar mai târziu vă vor da o altă viziune pentru oamenii cărora le-o veţi putea transmite, dar nu fără o înţelegere adevărată. Dar acum, haideţi să privim în continuare scena dimineţii. Fiţi foarte atenţi la toate fenomenele care apar înaintea răsăritului de soare, căci doresc ca voi să puteţi vedea cu proprii voştri ochi ce întorsătură vor avea lucrurile în zilele din urmă de noii păgânităţi.

           (Mai întâi un nor ceţos complet negru şi dens va putea fi zărit deasupra orizontului. Când această ceaţă a atins de aproximativ şapte ori înălţimea muntelui îndepărtat de la orizont, va începe să strălucească, fiindcă îl vor străbate nenumărate fulgere de lumină şi pe marginea de sus neagră a mesei de ceaţă, care străluceşte din cauza acestor fulgere, va apare un mare oraş).

           Şi am spus: "Priviţi imaginea noului Babilon! Acesta este declinul vechii şi simultan începutul noii păgânităţi în aproximativ 500 sau 600 de ani chiar aşa va arăta în realitate. Dar continuaţi să priviţi formarea!" Din nou, toţi şi-au concentrat atenţia asupra formării, iar scenele continuau să se dezvolte într-o succesiune rapidă. Puteau fi văzute nari

mişcări de naţiuni şi războaie şi bătălii crunte. În mijlocul oraşului, ceva înalt ca un munte a răsărit şi deasupra sa era un tron înalt şi mare de culoarea aurului strălucitor.

           Pe tron era aşezat un conducător cu o triplă coroană pe cap, împodobită în vârf cu o cruce triplă. Nenumărate săgeţi ţâşneau din gura sa şi multe fulgere de mânie şi mândrie exacerbată ţâşneau din pieptul şi din ochii săi şi regii se apropiau de el, mulţi din ei se închinau adânc în faţa lui. Asupra acestora el îşi apleca blând privirea confirmându-le puterea, dar cei care nu se închinau în faţa sa erau aspru pedepsiţi şi răniţi de săgeţile şi fulgerele lui.

           Şi Eu am spus: "Aceasta nu arată un anume conducător peste ţări şi naţiuni, ci doar personificarea vizibilă a Antichristului! Tripla cruce reprezintă Învăţăturile Mele ce vor fi impuse peste regi şi naţiuni într-o triplă falsificare: fals în cuvinte, fals în adevăr şi fals în practica vie. Acei regi care nu se închinau în faţa sa şi pe care el îi blestema, sunt aceia care încă sunt statornici, mai mult sau mai puţin, în vechile învăţături. Săgeţile şi fulgerele sale, deşi îi atingem, totuşi nu le provocau mult rău. Continuaţi acum şi observaţi evenimentele prefigurate şi prin aceasta Eu vă voi arăta doar cele mai importante momente!

           Încă o dată toţi au observat cu mare atenţie scena. Şi iată, mulţi dintre regi care , înainte se închinau adânc celui de pe tron, acum îşi adună armatele şi pornesc împotriva lui. Priviţi o luptă violentă şi apoi tronul său se scufundă tot mai mult în oraş. Acum doar câţiva regi se mai închină în faţa lui, de dragul speranţelor, dar multe săgeţi şi fulgere de lumină erau întoarse la el de către cei ce l-au părăsit. Şi acum nu prea se mai poate vedea mult din el, toate acestea se vor petrece în 1000-1500-1600 şi 1700 de ani.

           Priviţi, acum încearcă să se ridice dinnou înconjurat de armate negre, şi unii regi îşi întind mâinile să-l ajute. Dar cei ce fac astfel, în curând vor fi complet inconştienţi şi naţiunile lor le vor smulge coroanele de pe cap şi le vor oferi altor regi mai puternici!

           Şi iată acum tronul se scufundă, iar regii cei puternici se grăbesc înspre acesta şi îl rup în mai multe bucăţi. Astfel, întrega sa mândrie, grandoare şi putere se sfârşeşte. Deşi încă mai aruncă săgeţi şi fulgere slabe împrejurul lui, acestea nu mai pot răni pe nimeni, deoarece multe din ele se întorc împotrivă-i, rănindu-l şi distrugându-i sinistrele armate slăbite".

           "Ce semnifică norii luminoşi? Ei sunt comunităţi de fiinţe umane iluminate de

adevărul divin. Acum, toţi aceştia se apropie, formând împreună o mare comunitate şi acesta este noul pământ peste care noul paradis se revarsă plin de lumină şi claritate!

           Totuşi, nu trebuie să aveţi impresia că această planetă se va distruge şi va fi preschimbată într-o alta nouă.

           Fiinţele umane care prin completa acceptare a Adevărului Divin în inimile lor, care se vor considera între ei adevăraţi fraţi şi surori vor crea în Numele Meu un nou pământ spiritual. Pe acest nou Pământ Eu însumi voi fi prezent şi voi guverna printre Aleşii Mei şi ei vor fi permanent în rezonanţă cu Mine şi Eu voi fi permanent în sufletul lor.

           Priviţi cum şuvoaie tot mai dense de lumină se revarsă din noul pământ către vechiul pământ, aprinzându-l ca şi cum pare să ardă!

           Puteţi vedea mulţi morţi ieşind din mormintele lor, înaintând către lumină - cum vor fi în curând îmbrăcaţi în haina Adevărului şi apoi ridicându-se în ambianţa noului pământ. Puteţi remarca, în acelaşi timp, cum un mare număr de suflete ameninţătoare se străduiesc să îmbrace haina de lumină peste haina lor cea neagră pentru a crea încă o dată o societate păgână anticreştină. Dar Eu însumi voi lăsa

mânia mea să cadă asupra lor, adică focul Adevărului Meu. Şi îngerii mei vor coborî asupra lor cu săbii de foc, forţându-i să coboare în abis pentru anihilarea lor completă. Aceasta va fi ultima şi marea judecată ce va avea loc o mie de ani mai târziu. În vremea aceea va fi Domnia mea de o mie de ani pe pământ, care va fi întreruptă de un război pentru scurt timp, când va fi ultima judecată.

           Dar în curând o victorie completă va fi atinsă pentru toate vremurile viitoare.

           De atunci înainte în ceruri şi pe pământ va fi un singur păstor şi o singură turmă. Şi pentru toate timpurile Eu voi fi Păstorul, iar turma formată din umanitatea de pe pământ complet unită cu binecuvântaţii mei din ceruri. Aceştia din urmă vor trăi împreună cu oamenii pe pământ, aşa cum era la începuturile omenirii. În orice caz, înainte de aceasta şi planeta Pământ va suferi puternice schimbări. Vaste teritorii şi imperii, care sunt în prezent acoperite de oceane mari şi adânci, se vor ridica la suprafaţă, oferind cel mai fertil sol. Mulţi munţi înalţi de astăzi vor fi nivelaţi, vârfurile lor umplând văile adânci, formând terenuri fertile.

           Cum în acele vremuri omenirea nu va mai strânge comori pe pământ care pot fi

distruse, aşa cum mulţi oameni din prezent fac, oamenii vor trăi fericiţi şi împliniţi. De asemenea, vor dispărea de pe pământ toate maladiile chinuitoare pentru corpul fizic. Omenirea va atinge o vârstă fericită şi măreaţă şi va fi în stare să înfăptuiască mult bine, nimeni nu se va mai teme de moartea corpului fizic, căci vor avea o concepţie clară despre Viaţa Eternă a sufletului.

           În acele vremuri, întreaga atenţie a oamenilor cu privire la ajutorarea aproapelui va fi orientată către creşteea corectă a copiilor şi către un ajutor plin de dragoste pentru cei bătrâni şi slabi din punct de vedere fizic. Pe acest pământ binecuvântat căsătoria se va realiza aşa cum este în ceruri, în armonie, cu Voinţa Mea. Un mare număr de copii vor fi procreaţi, dar nu prin desfrâul carnal, ci prin sinceritatea adevărată a dragostei şi aceasta va fi până la sfârşitul pământului.

           Acum aveţi o imagine adevărată asupra ultimei judecăţi a tuturor păgânilor de pe întreaga planetă, pe care aţi putea să o înţelegeţi foarte bine şi foarte uşor."

           "În acest punct discipolii m-au întrebat: "Stăpâne şi maestre! Vom putea fi noi capabili să trăim toate acestea din lumea spiritelor? Şi cât de mult timp va continua să existe acest

pământ binecuvântat până va veni vremea sfârşitului?"

           De aceea vă spun: "Nici o fiinţă umană nu a văzut sau auzit şi nimeni vreodată nu a prevăzut ceea ce le-a pregătit Dumnezeu celor ce Îl iubesc cu adevărat. Aş putea să vă mai arăt multe lucruri, dar nu le-aţi putea încă primi. Totuşi, când Spiritul Vieţii şi Adevărului va veni peste voi şi voi vă veţi fi născut în spirit, vă va conduce în adâncurile Luminii Mele şi vă va exalta. Doar atunci veţi înţelege Cuvintele Mari pe care acum vi Le-am spus vouă şi prin voi Întregii Omeniri!

           Cu privire la cea de-a doua voastră întrebare, aceasta nu este cu adevărat înţeleaptă. Deoarece modul vostru de a număra nu poate cuprinde numărul mare de ani tereştri care vor mai dura până la sfârşitul vremurilor. Şi chiar dacă ar fi posibil, aceasta nu înseamnă nimic pentru cei care trăiesc în Spirit.

           Dacă păstraţi cu grijă Poruncile Mele despre dragostea de aproapele vostru, veţi înţelege cu uşurinţă că o fiinţă umană veritabilă este afectată cel mai mult de mândria aproapelui său. De aceea, oricine ar trebui să fie plin de tandreţe şi umilinţă şi, prin aceasta vă veţi acorda între voi cele mai mari

onoruri şi veţi trăi împreună în pace şi înţelegere.

           Mândria şi ambiţia produc supărare, chin, dispreţ, resentimente, furie şi, la final, răzbunare şi război cu toate consecinţele lor negative. Cei ambiţioşi şi aroganţi sunt, de asemenea, plini de egoism şi avariţie. Şi cum ei vor doar să câştige totul pentru a-şi spori importanţa lor lumească, consecinţele triste vor consta în faptul că mii de oameni din jurul lor vor fi nevoiţi să trăiască în mare sărăcie şi în lipsuri, aşa cum a fost şi pe vremea lui Noe şi va fi chiar mai mult de atât în ultimele zile ale noii păgânătăţi.

           Stările negative şi infernale pe care omenirea le trăieşte vor reprezenta judecata pe care şi-o pregătesc singuri!

           Numărul mare a celor asupriţi şi săraci se va ridica în final împotriva asupritorilor aroganţi şi îi vor alunga. Acela va fi al doilea potop prin focul mâniei celor săraci şi, în final, prea sever asupriţi.

           În acea vreme un foc natural va devasta, de asemenea, multe locuri. Pentru că în acele zile, din lăcomia exagerată a umanităţii, viermi ai râurilor vor pătrunde în adâncul pământului pentru a căuta şi găsi tot felul de comori. Şi odată ce au găsit uriaşele

depozite de păduri preistorice îngropate în pământ, care vor fi folosite pentru a produce căldură şi a topi metale, şi multe alte lucruri, atunci judecata pe care şi-au pregătit-o ei însăşi va fi la uşa lor. Cei care vor fi trăit în oraşele mari ale pământului vor avea de suferit cel mai mult. De aceea, voi toţi va trebui să vă păstraţi cu blândeţe şi umilinţă şi plini de dragoste pentru aproapele vostru şi atunci pentru voi nu va fi nici o judecată. Căci asupra acelora care trăiesc respectând Poruncile Mele nu va veni judecata finală".

 

 

 

INTERPRETĂRI BIBLICE

 

1

           "Nu vă voi lăsa nemângâiaţi (fără sprijin), voi veni la voi" (Ioan 14:28) "Unde şi cum va putea fi recunoscută influenţa Duhului Sfânt în trupurile acelea? Poate în statele

înţelepte ale lumii şi legile strategice de război sau chiar în multele legi disciplinare conomice? În nici un caz în acestea! Pentru că nu Eu sunt cel ce stă la baza acestora, ci beneficiile lumeşti pentru suverani. Toţi aceştia se luptă pentru putere; împăraţi, regi, prinţi şi toţi cei subordonaţi lor. Trebuie să fie un împărat, un rege sau un prinţ care nu va acţiona de dragul dominării, ci spre binele naţiunilor, iar acestea, prin conducerea lor înţeleaptă, vor fi conduse câtre Mine.

           Altfel, vor fi îndepărtaţi de la Mine şi îndreptaţi direct către lume; ei nu vor fi întăriţi în spirit, ci doar slăbiţi, pentru ca în slăbiciunea lor să fie mai uşor de guvernat.

           Acestea sunt oare efectele Duhului Sfânt şi dacă monarhii îi privesc pe cei care sunt pătrunşi de Duhul Sfânt ca pe nişte robi care pot fi oricând distruşi printr-un singur cuvânt, această imagine i se potriveşte? Un monarh este menit să-i ghideze şi să-i aline pe cei pe care îi conduce şi să le dăruiască legi care îşi au originea în Mine!

           Atunci acela va fi un monarh potrivit, iar Duhul Sfânt va lucra împreună cu el, aşa cum a fost odată pe vremea monarhilor merituoşi şi drepţi.

           Dar Duhul Sfânt nu este prezent niciodată în invenţii şi tot felul de maşini care suspendă munca umană în dezvoltarea excesivă universală şi pentru a însufleţi o mare putere militară! Toate acestea erau frecvente şi pe vremea lui Noe, înainte de potop, şi erau generate sub influenţa spiritului ce guverna lumea, reprezentând diavolul în totalitatea sa. Tot astfel a fost şi în cazul Sodomei şi Gomerei şi la fel şi în Babilon.

           Cine ar mai vrea să-şi menţină părerea cum că acestea sunt lucrările Duhului Sfânt? De aceea, aceste acţiuni care au fost contrare Duhului Sfânt, întotdeauna au fost urmate de o judecată puternică. O astfel de judecată este pregătită pentru a demonstra că Duhul Sfânt nu este prezent în acţiunile lumii de astăzi şi că lumea în consecinţă se află în situaţia unui orfan.

           Încă o vreme Voi mai permite să continue această situaţie, până va atrage cel mai înalt vârf înainte de cădere. Atunci va fi un fulger de lumină, din zori până în amurg, în lumina căruia va deveni evident cât de mulţi sunt în lume cei păcătoşi. Dacă aşa vor sta lucrurile, unde vor fi atunci cei pe care nu voiesc să-i las nemângâiaţi?

           Vă spun: "Sunt câţiva ici şi colo, dar au devenit mai rari decât bijuteriile coroanei. Ei trăiesc o viaţă simplă şi, pe cât posibil, retraşi din lume.

           Eu sunt bucuria lor şi, totodată, subiectul discuţiilor lor, căci, gura vorbeşte din prea plinul inimii. Aceştia, într-adevăr, nu sunt orfani, căci eu însumi sunt printre ei şi îi învăţ mereu.

           Ei îmi aud vocea tot timpul şi pe aceasta o recunosc ca fiind Vocea Păstorului Cel Drept şi nu ca fiind a unui servitor pe care ei nu l-ar urma sau că ar fi vocea unui fals profet. De asemenea, Cuvântul Meu lor le este dat. De aceea, Eu nu am nevoie de învăţători pământeni sau de legiuitori, ci doar de inimi umile care mă iubesc. Unde voi găsi astfel de oameni Eu le voi dărui cu siguranţă tot restul, pe deasupra într-un mod mai bun decât lumea l-ar putea face.

           Atunci totul va fi sub influenţa harului Duhului Sfânt şi nu vor mai exista în lume orfani. Cu adevărat, în prezent sunt foarte puţini aceia a căror ureche este deschisă să audă Vocea Mea!"

2

           "Şi atunci va apare din cer Domnul Fiului Omului" (Matei 24:30) "Nu ştiţi oare care este diferenţa dintre semne şi Fiul Omului? Şi nu ştiţi voi ce trebuie înţeles prin cuvântul "ceruri"?

           Cu adevărat nu vă puteţi imagina nimic mai prost decât un crucifix care devine vizibil pe cerul înstelat. Întrebaţi-vă voi înşivă la ce ar folosi lumii, chiar dacă nu una, ci mai multe cruci ar apărea vizibile pe cer? I-ar face aceasta mai buni pe oameni în inimile lor? Cu adevărat vă spun că nu! Nu ar declara atunci învăţătorii lumii că aceste cruci sunt fantomatice şi înşelătorii şi n-ar dovedi ei că toate crucile de pe cer nu sunt decât fenomene atmosferice? Iată, astfel de efecte şi altele similare sunt în aparenţă ca fenomenele cunoscute de lumea civilizată. Într-adevăr, matematicienii se vor strădui şi ei să explice astfel de apariţii prin viziunea opticii. Şi ce-ar răspunde la toate acestea omul de pe stradă? Vă asigur că ar deveni tăcut şi cu o mare teamă. Datorită falselor doctrine înrădăcinate în el, va fi sigur că Ziua Judecăţii Finale este chiar în faţa sa. Acesta va fi efectul unor astfel de apariţii.

           Dacă evenimentele s-ar petrece în acest mod, aţi putea înţelege, dacă vă veţi orienta atenţia înspre acele perioade de timp, unde

anumiţi profeţi falşi au prevăzut sfârşitul lumii. Cum în astfel de ocazii unii oameni erau disperaţi, alţii râdeau şi alţii s-au dedat la pofte şi tot felul de desfrâuri! Dar dacă falsele profeţii au scos deja la iveală astfel de apariţii negative, ce s-ar petrece dacă o cruce imensă ar apare pe cer?

           Înţelesul cuvântului "CER" este întreaga credinţă religioasă izvorâtă din CUVÂNT, care este biserica în toată autenticitatea ei. Semnul Fiului Omului izvorăşte din această nou-trezită biserică a iubirii, cu toate atributele sale divine, cum ar fi: Mila, Răbdarea, Blândeţea, Umilinţa, Supunerea, Ascultarea şi Toleranţa tuturor poverilor crucii. Iată, acest semn viu al Fiului Omului va apărea pe cerul Vieţii Eterne interioare, nu se va distruge şi se va însufleţi tot mai mult. Cu această ocazie, oamenii ce au mintea constant orientată către cele lumeşti vor plânge, se vor tângui şi se vor lamenta din moment ce toate minciunile lor înşelătoare nu-şi vor mai urma cursul lor normal. Cei care vor fi pătrunşi de Semnul Meu, nu vor mai avea de a face cu comercianţi, intermediari şi cămătari, deoarece ei îşi vor îndrepta privirile doar înspre locul unde vor vedea pe Fiul Omului venind înconjurat de noii cerului cu mare putere şi glorie; şi anume în Cuvântul cel viu din inima umanităţii, care este iubirea Mea eternă în toată esenţa ei şi, de aceea, plină de putere şi

glorie. "Noii cerului" sunt însăşi înţelepciunea infinită din Cuvântul cel viu.

           Iată, aceasta este pe scurt înţelegerea acestei scripturi. Dincolo de aceasta, aceşti noi vă vor primi în Împărăţia Mea şi vor fi locuinţa voastră veşnică. Şi doar acolo, în suprema binecuvântare, veţi vedea cu adevărat şi veţi recunoaşte marea Putere şi Glorie a Fiului Omului."

EVANGHELIA PĂCII lui Ioan

Cuvânt înainte          

       Au trecut aproape două mii de ani de când divinul Fiu al Omului a arătat cu  dragoste omenirii  calea, adevărul şi viaţa. El a adus, prin miracolele pe care le-a săvârşit, sănătate bolnavilor, înţelepciune ignoranţilor şi fericire dumnezeiască celor în suferinţă.

        Cuvintele sale pline de bunătate şi înţelepciune, sunt pe jumătate uitate şi în unele situaţii nu au fost adunate decât după câteva generaţii de când  au fost rostite. Ele nu o dată au fost înţelese greşit, adunate greşit, de sute de ori rescrise şi de sute de ori transformate dar, cu toate acestea,

prin voinţa lui Dumnezeu ele au fost păstrate, pentru cei capabili să le înţeleagă, aproape două mii de ani.

       Deşi cuvintele sale, aşa cum le avem astăzi în Noul Testament, reprezintă doar o mică parte din cele rostite de Isus, ele au cucerit jumătate din omenire şi aproape întreaga civilizaţie a Vestului. Acest fapt dovedeşte eterna vitalitate a Adevărului conţinută în cuvintele Sale şi pune în evidenţă suprema şi incomparabila lor valoare.

       Publicăm aici cuvintele pure şi pline de har rostite de Isus, după ce au fost traduse direct din străvechea limbă aramaică, limba vorbită de Isus şi de iubitul său discipol Ioan, care a notat cu cea mai mare exactitate învăţăturile personale secrete ale divinului său Maestru.

       Aceste cuvinte demonstrează că Isus dorea mai ales să-i înveţe pe oameni cum să trăiască în deplină armonie cu legile divine ale naturii, astfel încât ei să devină capabili să-şi vindece în mod natural orice boală, prin efort propriu şi cu ajutorul lui Dumnezeu. Isus îşi folosea puterea sa dumnezeească numai pentru a-i determina pe  oameni să caute şi să respecte legile divine ale naturii şi, în final, să îi orienteze spre adevărul suprem, spre Dumnezeu Tatăl. Toate vindecările sale miraculoase erau săvârşite doar în cazul în

care cel care, ca urmare a greşelilor sale, suferea, era suficient de pregătit să nu mai păcătuiască. Tocmai de aceea, deloc întâmplător, Isus încheia plin de dragoste orice vindecare cu cuvintele: "Du- te acum şi nu mai păcătui!"

       Lucrarea de faţă cuprinde doar un fragment - aproximativ o optime - din manuscrisele integrale care există în aramaică şi sunt ţinute secrete în Biblioteca Vaticanului şi care, de asemenea, există în slavona veche, la Biblioteca Regală a Habsburgilor (proprietate, în prezent, a statului austriac).

       Datorăm existenţa şi perpetuarea acestor două versiuni preoţilor nestorieni care, sub presiunea avansării hoardelor lui Gingis-Han, au fost forţaţi să fugă din Est spre Vest, ducând cu ei toate scripturile vechi şi toate icoanele.

       Vechile texte aramaice datează din primul secol după Cristos, în timp ce versiunea în slavona veche este o traducere literală a primelor. Arheologia nu a fost în stare până în prezent să reconstituie exact cum au călătorit textele din Palestina spre interiorul Asiei, pentru a ajunge în cele din urmă în mâinile preoţilor nestorieni.

       O ediţie critică, conţinând textul complet, referinţele şi notele explicative (arheologice,

istorice şi exegetice) de rigoare, a apărut sub numele de "The Gospel of the Essenes". Partea publicată acum de noi se referă la vindecările miraculoase ale lui Isus.

       În afara evidenţei adevărului, nu este nimic de adăugat la acest text. El vorbeşte cu o forţă extraordinară de la sine. Cel care citeşte cu atenţie şi cu dragoste paginile care vor urma, va simţi eterna şi divina viaţă şi evidenţă a acestor profunde adevăruri, de care omenirea, în aceste momente de schimbare, are nevoie mai mult ca oricând.

      

        "Şi adevărul va mărturisi despre el însuşi."

EVANGHELIA PĂCII A LUI ISUS HRISTOS

          Şi atunci, mulţi bolnavi şi schilozi au venit la Iisus, întrebându-L: "Dacă cu adevărat Tu cunoşti toate lucrurile, spune-ne de ce suferim acum de toate aceste chinuri cumplite? De ce nu suntem şi noi la fel de sănătoşi, ca şi ceilalţi oameni? Învăţătorule divin, vindecă-ne, ajută-ne, pentru ca şi noi să devenim acum puternici şi să nu mai trebuiască să rămânem în mizeria noastră, doborîţi de suferinţe şi boli. Ştim cu toţii că este în puterea Ta să vindeci

orice fel de boli. Eliberează-ne de Satana şi de toate aceste mari chinuri. Îndură-Te de noi, Învăţătorule".

       Isus a răspuns: "Fericiţi trebuie să deveniţi voi, cei cărora vă este foame de adevăr. Dacă mă veţi asculta şi mă veţi înţelege vă voi îndestula cu pâinea înţelepciunii. Fericiţi trebuie să deveniţi voi, cei care bateţi, pentru că dacă mă veţi înţelege vă voi deschide uşa vieţii eterne. Fericiţi trebuie să deveniţi voi, care înţelegând vă veţi lepăda de puterea lui Satana, pentru ca astfel vă voi conduce în împărăţia înaltă a îngerilor Mamei voastre, unde puterea lui Satana nu poate niciodată să intre".

        Şi ei, plini de curiozitate şi uimire, L-au întrebat:

       "Cine este Mama noastră şi cine sunt îngerii Ei? Şi unde se află de fapt împărăţia Ei?"

       "Mama voastră este mereu ascunsă în voi şi voi sunteţi permanent cuprinşi în Ea. Ea v-a născut; Ea v-a dat viaţă. Ea este cea care v-a dat corpul şi şi tot Ei i-L veţi da până la urmă înapoi într-o zi. Fericiţi veţi fi voi dacă ajungeţi să o cunoaşteţi pe Ea şi împărăţia Ei, dacă respectaţi legile Ei şi mai ales dacă primiţi să acţioneze în voi îngerii Mamei. Adevărat vă spun, cel care va face toate aceste lucruri nu

va mai vedea niciodată boala, pentru că puterea divină a Mamei este mai presus de orice rău. Şi Ea distruge pe Satana şi împărăţia lui şi stăpâneşte veşnic peste toate trupurile voastre şi peste toate lucrurile vii.

       Sângele care circulă în voi s-a născut din sângele Mamei divine Natura. Sângele Ei cade din nori; ţâşneşte din pântecele pământului, susură în pârâurile munţilor, curge larg în râurile câmpiilor; doarme în lacuri; vuieşte puternic în mările furtunoase.

       Aerul pe care îl respirăm s-a născut din respiraţia Mamei noastre divine Natura. Respiraţia Ei este azurie în înălţimea cerurilor, foşneşte pe vârfurile munţilor, şopteşte în frunzele pădurii, unduieşte peste câmpii, doarme în văile adânci, arde fierbinte în deşert.

        Tăria oaselor voastre s-a născut din tăria oaselor Mamei divine, care a dat consistenţă stâncilor şi pietrelor. Ele stau dezgolite în faţa cerului, pe vârfurile munţilor; sunt ca nişte uriaşi care stau dormind pe coastele munţilor, ca nişte statui sfinte aşezate în deşert şi ascunse în adâncimea pământului.

       Delicateţea cărnii noastre s-a născut din carnea Mamei noastre divine Natura, a cărei carne devine galbenă şi roşie în fructele copacilor şi ne hrăneşte în brazdele câmpiilor.

Măruntaiele noastre s-au născut din măruntaiele divine ale Mamei Natura şi sunt ascunse ochilor noştri, precum adâncimile nevăzute ale pământului.

       Lumina ochilor noştri, auzul urechilor noastre, amândouă s-au născut din lumina şi sunetele Mamei noastre divine Natura, care ne înconjoară aşa cum valurile mării înconjoară peştele, aşa cum aerul învolburat înconjoară pasărea.

       Omul este fiul Naturii divine şi de la Ea a primit Omul întregul său trup, întocmai cum trupul unui nou-născut se naşte din trupul mamei sale.

       Adevărat, adevărat vă spun, voi sunteţi una cu Mama voastră divină Natura; Ea este în voi şi voi în Ea. Din Ea v-aţi născut, în Ea trăiţi şi la Ea vă veţi întoarce din nou. De aceea, păstraţi ca fiind sfinte legile Ei, pentru că niciodată nu poate trăi mult şi nici nu poate fi fericit, decât acela care îşi cinsteşte Mama divină şi respectă cu umilinţă legile Ei. Căci respiraţia voastră este respiraţia Ei; sângele vostru este sângele Ei; oasele voastre sunt oasele Ei; carnea voastră este carnea Ei; măruntaiele voastre sunt măruntaiele Ei; ochii şi urechile voastre sunt ochii şi urechile Ei (căci

totdeauna partea este în tot şi totul în parte).      

Dacă nu izbutiţi să păstraţi toate aceste legi divine, dacă vă veţi face rău, fie chiar numai unuia dintre mădularele trupului vostru, vă veţi pierde cu totul în boala voastră chinuitoare şi acolo, va fi doar plânsetul şi scrâşnirea dinţilor. Vă spun, până când nu veţi urma legile Mamei voastre divine, nu veţi putea scăpa în nici un fel de moarte. Cel care se ataşează strâns de legile Mamei sale divine, de el se va ataşa strâns şi Mama sa divină; Ea îi va vindeca atunci toate rănile şi el nu va mai fi niciodată bolnav; Ea îi va da în plus viaţă lungă şi totodată îl va proteja de toate chinurile: de foc, de apă şi de muşcătura şerpilor veninoşi, pentru că Mama divină Natura v-a purtat, v-a născut şi tot Ea este aceea care ţine viaţa în voi. Ea v-a dat trupul Ei şi nimeni altcineva decât Ea nu vi-l va putea vindeca. Fericit este cel care o iubeşte pe Mama sa divină şi se odihneşte liniştit la pieptul Ei, pentru că Mama divină vă iubeşte chiar şi atunci când voi vă întoarceţi faţa de la Ea. Şi cu atât mai mult Ea vă va iubi, dacă vă veţi întoarce din nou la Ea! Adevărat vă spun, foarte mare este dragostea Ei, mai mare decât cei mai mari munţi, mai adâncă decât cele mai adânci mări. Şi Mama divină nu-i părăseşte niciodată pe cei care cu adevărat o iubesc: aşa cum o găină îşi apără

puii, aşa cum o leoaică îşi apără leuţii, aşa cum o mamă îşi apără nou-născutul, tot aşa Mama divină Natura îl protejează pe Fiul divin al Omului de toate pericolele şi de toate relele.

       Relele şi pericolele stau nenumărate în aşteptarea Fiilor ignoranţi ai Oamenilor. Belzebut, prinţul tuturor relelor, izvorul oricărui rău, stă în aşteptare în trupul tuturor Fiilor Oamenilor care se complac în rău şi greşeală. El este moarte, domnul oricărui chin şi, luându-şi o înfăţişare plăcută, el îi ispiteşte plin de viclenie şi îi ademeneşte pe Fiii cei perverşi ai Oamenilor. El promite bogăţii şi putere, palate splendide, îmbrăcăminte de aur şi argint şi o mulţime de servitori, renume şi glorie, adulter şi desfrâu, lăcomie şi pofta de a bea, vieţi tumultuoase, trândăvie şi zile leneşe. Şi el ispiteşte în fel şi chip, pe fiecare, prin acel lucru rău spre care inima sa este cel mai mult înclinată. Şi în ziua în care Fiii Oamenilor au devenit deja sclavii tuturor acestor perversităţi, deşertăciuni şi spurcăciuni, atunci, ca plată, el smulge de la Fiii cei răi ai Oamenilor toate acele lucruri pe care Mama divină Natura le-a dat lor cu atâta generozitate. El le ia suflarea, sângele, oasele, carnea, măruntaiele, ochii şi urechile. Şi suflarea Fiului cel păcătos al Omului devine scurtă şi înăbuşită, plină de durere şi rău mirositoare, ca suflarea fiarelor necurate. Şi sângele lui devine gros şi rău

mirositor, ca apa mlaştinilor; se năclăieşte şi se înnegreşte ca noaptea morţii. Şi oasele lui devin tari şi înnodate; se topesc înăuntru şi se rup în bucăţi ca o piatră care cade de pe o stâncă. Şi carnea sa devine grasă şi apoasă, putrezeşte, acoperită cu râie şi bube care sunt dezgustătoare, şi măruntaiele lui se umplu cu murdărie, cu scursori în descompunere, şi atunci o mulţime de viermi locuiesc acolo. Şi ochii lui devin ceţoşi până când la sfîrşit noaptea întunecată îi înveleşte, şi urechile lui devin surde ca tăcerea mormântului. Şi, în cele din urmă, rătăcitorul Fiu nechibzuit al Omului îşi va pierde viaţa, pentru că el nu a mai respectat şi nu a mai păstrat legile Mamei sale divine şi a adunat în el păcat după păcat. Tocmai de aceea, sunt luate de la el toate darurile Mamei sale divine Natura: suflarea, sângele, carnea, măruntaiele, ochii şi urechile şi, în afară de toate acestea, viaţa cu care Mama divină Natura i-a încununat trupul.

       Dar, dacă rătăcitorului Fiu păcătos al Omului îi pare cu adevărat rău de păcatele sale şi se desprinde de ele şi se întoarce din nou cu dragoste la Mama sa divină, şi dacă mereu după aceea el ascultă de legile Ei divine, el se va elibera din ghearele Satanei, rezistând cu fermitate ispitelor, atunci Mama sa divină Natura primeşte din nou pe Fiul său rătăcitor cu dragoste şi îi trimite îngerii Ei, care din nou

îl vor putea sluji. Când Fiul Omului rezistă cu dârzenie Satanei care locuieşte în el şi nu-i mai face deloc voia, în acelaşi ceas sunt găsiţi deja îngerii Mamei sale divine acolo în el, ca ei să îl poată sluji cu toată puterea lor şi să-l elibereze cu totul pe Fiul, acum divin, al Omului de puterea cea cumplită a Satanei.

       Pentru că niciodată un om nu poate sluji în mod egal doi stăpâni. Pentru că fie îi slujeşte pe Belzebut şi diavolii săi, fie o slujeşte pe Mama sa divină Natura şi pe îngerii ei. Fie slujeşte moartea şi răul, fie slujeşte viaţa şi binele. Adevărat, adevărat vă spun, fericiţi sunt cei care ascultă şi respectă legile divine ale vieţii şi nu rătăcesc pe cărările îngrozitoare ale morţii, pentru că în ei atunci forţele vieţii devin mari şi puternice şi astfel ei scapă cu uşurinţă de chinurile morţii".     

Toţi cei din jurul său I-au ascultat cuvintele cu uimire, deoarece cuvintele Sale erau putere şi El îi învăţa cu totul altfel decât preoţii şi scribii. Şi, cu toate că soarele apusese de mult acum, ei nu au plecat la casele lor, ci s-au aşezat în jurul lui Iisus şi L-au întrebat: "Învăţătorule, spune-ne care sunt aceste legi divine ale vieţii? Te implorăm, mai rămâi cu noi o vreme şi învaţă-ne. Am vrea să ascultăm toate învăţăturile Tale divine ca să putem fi vindecaţi şi să devenim virtuoşi şi fericiţi".

       Şi atunci Iisus a stat jos în mijlocul lor şi a spus: "Adevărat, adevărat vă spun, nimeni nu poate fi cu adevărat  fericit, în afară de cel care respectă legea.

       Şi atunci ceilalţi au răspuns într-un glas: "Noi toţi ascultăm de legile lui Moise, cel care ne-a dat legea".

       Isus le-a spus: "Nu luaţi ca fiind pe deplin adevărată legea cea veche, aşa cum a fost ea scrisă în scripturile voastre, pentru că legea etern divină este viaţa armonioasă, pe când scriptura este moarte. Moise nu a primit legile sale de la Dumnezeu în scris, ci prin cuvânt viu. Legea divină este cuvântul viu. Legea cu adevărat divină este cuvântul viu al Dumnezeului cel viu, dat profeţilor săi vii, pentru oamenii cei vii. În tot ceea ce este viaţă, acolo este scrisă legea divină. O vedeţi în iarbă, în copac, în râu, în munte, în păsările cerului, în peştii mării; dar căutaţi-o în primul rând în voi înşivă. Toate cele care sunt vii sunt mai aproape de Dumnezeu decât scriptura, care este fără viaţă. Dumnezeu a făcut astfel viaţa şi toate cele care sunt vii, pentru ca ele, prin cuvântul etern viu, să poată să-l înveţe pe om legile lui Dumnezeu cel adevărat. Dumnezeu nu a scris legile sale în pagini de carte, ci înainte de toate în inima, în mintea şi în spiritul vostru. Ele sunt mereu prezente în

suflarea voastră, în sângele vostru, în oasele voastre, în carnea voastră, în măruntaiele voastre, în ochii şi în urechile voastre şi sunt mereu scrise în fiecare părticică din trupul vostru. Ele se află în aer, în apă, în pământ, în plante, în razele soarelui, în adâncimi şi în înălţimi. Ele toate vă vorbesc, dacă ştiţi să le ascultaţi, pentru ca voi să puteţi înţelege şi respecta limba şi voinţa lui Dumnezeu cel viu. Dar voi adeseori, datorită păcatelor, vă închideţi ochii, ca să nu puteţi vedea şi vă astupaţi urechile, ca să nu puteţi auzi. Adevărat, adevărat vă spun, scriptura este lucrarea omului, dar viaţa şi toate cele care o găzduiesc sunt totdeauna lucrarea lui Dumnezeu. De ce nu ascultaţi şi nu respectaţi cuvintele cele vii ale lui Dumnezeu, care sunt în mod evident scrise în lucrările lui? Şi de ce studiaţi şi vă agăţaţi cu atâta încăpăţânare de scripturile cele moarte, care nu sunt decât lucrarea mâinilor neîndemânatice ale omului?"

       "Cum putem noi, oare, să citim legile lui Dumnezeu, în altă parte decât în scripturi? Unde sunt ele în altă parte scrise? Citeşte-ni-le şi arată-ni-le unde le vezi Tu, pentru că noi nu cunoaştem nimic altceva decât scripturile cele vechi, pe care le-am moştenit de la strămoşii noştri. Spune- ne despre legile divine de care ne vorbeşti, pentru ca, auzindu-le, să le respectăm şi să fim îndreptaţi şi vindecaţi".      

Iisus a spus: "Voi nu înţelegeţi cuvintele vieţii, pentru că acum prin păcatele voastre voi sunteţi în moarte. Întunericul greşelilor vă acoperă ochii, iar urechile voastre sunt astupate de surzenie. Nu vă este de nici un folos să cugetaţi la scripturi dacă, prin toate faptele voastre, îl huliţi pe cel care v-a dat scripturile. Dumnezeu şi legile Lui divine nu sunt deloc prezenţi în ceea ce faceţi. Ele nu sunt niciodată prezente în lăcomie şi nici în pofta de a bea, nici în vieţile voastre perverse şi agitate, nici în desfrâu, nici în căutarea de bogăţii, nici în ura contra duşmanilor voştri, pentru că toate aceste lucruri şi multe altele care sunt rele, sunt departe de adevăratul Dumnezeu şi de îngerii Săi. Căci toate aceste lucruri vin numai din împărăţia întunericului şi de la regele tuturor relelor! Toate aceste lucruri rele şi păcătoase le purtaţi permanent în voi înşivă; şi astfel, din această cauză, cuvântul adevărului şi puterea divină a lui Dumnezeu nu intră deloc în voi, pentru că numai relele de toate felurile şi toate spurcăciunile îşi au locuinţa în trupul vostru, în sufletul vostru şi în mintea voastră. Dacă vreţi cu adevărat ca cuvântul lui Dumnezeu cel viu şi puterea Sa divină să poată intra în voi, nu spurcaţi trupul vostru, sufletul vostru şi mintea voastră! Trupul este templul sufletului şi sufletul este templul Spiritului cel nemuritor al lui Dumnezeu.

Purificaţi de aceea aceste temple, pentru ca Domnul cel veşnic al templului să poată locui acolo înăuntru şi să ocupe un loc care să fie demn de El. Şi din faţa tuturor ispitelor corpului, sufletului şi minţii vostre, care vin de la Satana, retrageţi-vă pentru totdeauna sub umbra cerului lui Dumnezeu.

Reînnoiţi-vă prin cele divine cât mai repede. Adevărat vă spun, Satana şi toate chinurile sale nu pot fi alungate decât prin post, aspiraţie şi rugăciune. Duceţi-vă fiecare în natură şi postiţi singuri şi nu vă arătaţi postul nici unui om. Dumnezeu cel viu vă va vedea atunci şi mare va fi răsplata voastră. Postiţi, plini de credinţă în Dumnezeu, până când Belzebut şi toate relele sale pleacă de la voi şi toţi îngerii Mamei divine a Naturii vin şi vă slujesc. Şi iarăşi vă spun, dacă nu postiţi plini de umilinţă, nu veţi fi niciodată eliberaţi de puterea Satanei şi de toate bolile care vin de la Satana. Postiţi şi rugaţi-vă cu ardoare, căutând neîncetat puterea Dumnezeului cel viu, pentru vindecarea voastră. Când postiţi, ocoliţi Fiii cei păcătoşi ai Oamenilor şi căutaţi să atrageţi spre voi îngerii Mamei divine a Naturii, pentru că numai cel care caută, până la urmă va găsi.       Căutaţi aerul proaspăt al pădurii şi al câmpiilor şi acolo, în mijlocul lor, veţi găsi pe îngerul aerului. Scoateţi-vă în întregime îmbrăcămintea şi permiteţi îngerului aerului să

vă îmbrăţişeze tot trupul gol. Apoi respiraţi adânc şi rar, pentru ca îngerul aerului să poată fi adus înlăuntrul vostru. Îngerul aerului va alunga repede afară din trupul vostru toate necurăţeniile, care l-au pângărit atât pe dinafară cât şi pe dinăuntru. Şi astfel, toate lucrurile rău mirositoare şi necurate vor ieşi în curând afară din voi, aşa cum fumul iese din foc şi se răsuceşte în sus, pentru a se pierde în marea aerului. Pentru că vă spun cu adevărat, sfânt este îngerul aerului, care curăţă tot ce este necurat şi care face parfumate toate lucrurile rău mirositoare. Nici un om nu poate veni în faţa lui Dumnezeu, dacă îngerul aerului nu l-a lăsat să treacă. Toţi trebuie să vă naşteţi din nou prin aer şi prin adevăr, pentru ca trupul vostru să respire aerul Mamei noastre divine Natura, iar mintea să respire la rândul ei adevărul Tatălui nostru Ceresc.

După îngerul aerului, căutaţi acum îngerul apei. Scoateţi-vă din nou toată îmbrăcămintea şi permiteţi îngerului apei să vă îmbrăţişeze tot trupul. Aruncaţi-vă cu totul în braţele sale pure şi cuprinzătoare şi, tot atât de des pe cât mişcaţi aerul cu respiraţia voastră, mişcaţi acum şi apa cu trupul vostru. Îngerul apei va arunca, la rândul său, repede afară din trupul vostru, toate necurăţeniile care v-au pângărit atât pe dinafară cât şi pe dinăuntru. Şi toate lucrurile necurate şi rău mirositoare vor curge

repede afară din voi, la fel precum necurăţiile hainelor murdare, spălate în apă, curg şi se pierd în curentul râului. Adevărat, adevărat vă spun, sfânt şi pur este îngerul apei, care curăţă tot ce este necurat şi face parfumate toate lucrurile rău mirositoare. Nici un om nu va putea veni în faţa lui Dumnezeu, dacă îngerul apei nu-l lasă să treacă. Toţi trebuie să vă naşteţi din nou din apă şi din adevăr, pentru ca trupul vostru să se scalde în râul vieţii pământeşti şi mintea voasrtră să se scalde în râul vieţii veşnice. Pentru că, de fapt, voi primiţi sângele vostru de la Mama voastră divină, Natura şi adevărul de la Tatăl divin Ceresc.      

Să nu credeţi cumva că este destul ca îngerul apei să vă îmbrăţişeze numai pe dinafară; fiindcă necurăţia dinăuntru este adeseori cu mult mai mare decât necurăţia dinafară. Şi cel care se curăţă doar pe dinafară, dar pe dinăuntru rămâne necurat, este asemenea mormintelor care, pe dinafară sunt frumos vopsite, dar pe dinăuntru sunt pline de tot felul de necurăţii oribile şi dezgustătoare. De aceea este bine să permiteţi îngerului apei să vă boteze chiar şi pe dinăuntru, pentru ca să vă puteţi elibera repede de păcatele voastre trecute, pentru a putea deveni grabnic, şi în interior, la fel de puri ca spuma cea minunată a râului în lumina soarelui.

      Căutaţi, de aceea, un tâlv mare, cu tulpina lungă cât înălţimea unui om [n.n. tâlvul este o plantă asemănătoare cu un dovleac]. Umpleţi-i interiorul cu apă din râu şi după ce soarele a încălzit-o, agăţaţi-l apoi de ramura unui copac şi îngenuncheaţi pe pământ în faţa îngerului apei şi permiteţi capătului tulpinii tâlvului să intre în părţile voastre de dinapoi, pentru ca apa să poată curge prin toate măruntaiele voastre şi să le cureţe. După aceasta, rămâneţi îngenuchiaţi pe pământ, în faţa îngerului apei şi rugaţi-l pe Dumnezeu cel viu să vă ierte toate păcatele voastre trecute şi rugaţi-l apoi, cu umilinţă, pe îngerul apei, să vă elibereze trupul de orice boală şi necurăţie. Apoi, lăsaţi .apa aceea să se scurgă complet afară din trupul vostru, ca să poată scoate din interiorul vostru toate lucrurile necurate şi rău mirositoare ale Satanei; veţi vedea atunci cu ochii voştri şi veţi mirosi cu nasul vostru toate spurcăciunile şi toate necurăţiile care v-au spurcat templul trupului. Toate acestea erau păcate care locuiau în trupul vostru, chinuindu-vă cu tot felul de dureri. Botezul lăuntric cu această apă vă eliberează grabnic de toate acestea. Reînnoiţi-vă mereu botezul cu apă în fiecare zi a postului vostru, până în ziua în care veţi vedea că apa care curge afară din voi este la fel de pură ca şi spuma râului. Duceţi-vă corpul la râu şi, acolo, lăsaţi-vă în braţele

îngerului apei, aduceţi cu umilinţă mulţumiri lui Dumnezeu cel viu, care v-a eliberat de păcatele voastre. Acest botez sfânt prin îngerul apei este renaşterea voastră într-o viaţă nouă. Pentru că prin ea ochii voştri vor vedea de acum încolo cele ascunse şi urechile voastre vor auzi cele tainice. Nu mai păcătuiţi deloc după aceea, după botezul vostru, pentru ca îngerii aerului şi apei să poată de-a pururea locui în voi şi să vă slujească cu putere, tot mai mult. Şi dacă, chiar şi după aceea, ceva din păcatele şi necurăţiile voastre trecute mai rămân, căutaţi îngerul luminii Soarelui. Scoateţi-vă toată îmbrăcămintea şi permiteţi îngerului  al luminii să vă îmbrăţişeze tot trupul gol. Apoi respiraţi adânc şi cât mai rar, pentru ca îngerul luminii soarelui să poată fi de  asemenea adus înăuntrul vostru. Şi îngerul luminii soarelui va alunga astfel din trupul vostru toate lucrurile necurate şi rău mirositoare care v- au spurcat atât pe dinafară cât şi pe dinăuntru. Şi toate lucrurile necurate şi rău mirositoare vor ieşi atunci afară din voi, aşa cum întunericul nopţii se topeşte şi dispare în faţa strălucirii minunate a soarelui care răsare. Pentru că vă spun cu adevărat, sfânt este îngerul al luminii soarelui, care curăţă toate necurăţiile şi face parfumate toate lucrurile rău mirositoare. Nimeni nu poate veni în faţa lui Dumnezeu, dacă îngerul luminii

soarelui nu l-a lăsat să treacă. Toţi trebuie să vă naşteţi din nou din soare şi adevăr, pentru ca trupul vostru să stea purificat în lumina soarelui Mamei divine Natura şi mintea voastră să stea în lumina soarelui adevărului Tatălui Ceresc. Îngerii aerului, apei şi luminii soarelui sunt mereu înfrăţiţi. Ei au fost dăruiţi Fiului al Omului pentru ca să-l slujească şi pentru ca el să poată merge de-a pururea, de la unul la altul, atunci când are trebuinţă. Sfântă şi purificatoare este îmbrăţişarea lor. Ei sunt copiii nedespărţiţi ai Mamei divine. Tocmai de aceea, nu trebuie să despărţiţi pe cei pe care Pământul şi Cerul i-au făcut să fie de fapt Unul. Lăsaţi-i pe aceşti îngeri fraţi să vă îmbrăţişeze în fiecare zi şi lăsaţi-i mai ales să locuiască în voi, în tot timpul postului vostru.

       Adevărat vă spun, numai astfel puterea diavolilor, toate păcatele şi necurăţiile vor pleca în grabă din trupul care este complet îmbrăţişat de aceşti trei îngeri. Precum hoţii surprinşi, care fug repede dintr-o casă prădată, la întoarcerea stăpânului casei, unul pe uşă, unul pe fereastră şi al treilea prin capacul de pe acoperiş, fiecare pe unde se află şi fiecare pe unde poate, tot aşa vor fugi repede din trupurile voastre toţi demonii răului, toate păcatele trecute şi toate necurăţiile şi bolile care au spurcat templul trupurilor şi al sufletelor voastre. Când îngerii Mamei voastre

divine Natura intră în trupurile voastre, stăpânii cei adevăraţi şi divini ai templului intră din nou în stăpânirea lui, şi atunci toate mirosurile rele vor pleca în grabă prin suflarea voastră şi prin pielea voastră, voma cea putredă prin gura voastră, prin pielea voastră, prin părţile voastre ascunse şi chiar prin cele de dinapoi. Şi toate aceste lucruri le veţi vedea cu ochii voştri şi le veţi mirosi cu nasul vostru şi le veţi atinge cu mâinile voastre. Şi, când toate păcatele şi necurăţiile au plecat din trupul vostru, sângele vostru va deveni la fel de pur ca sângele Mamei voastre divine Natura, ca spuma curată a râului în lumina soarelui, suflarea vostră va deveni la fel de pură ca mireasma florilor parfumate, carnea vostră va fi la fel de pură precum carnea fructelor înroşindu-se la vremea pârguitului printre frunzele copacilor, lumina ochilor voştri va deveni la fel de limpede şi strălucitoare ca strălucirea soarelui pe cerul albastru. Şi atunci, îngerii Mamei Naturi vă vor sluji din nou, plini de dragoste. Şi suflarea voastră, sângele vostru, carnea vostră vor fi una cu suflarea, sângele şi carnea Mamei voastre divine natura, pentru ca spiritul vostru să poată deveni, de asemenea, una cu Spiritul al Tatălui Ceresc. Pentru că nimeni nu poate ajunge la Tatăl divin Ceresc decât prin Mama divină Natura, aşa cum nici un nou-născut nu poate înţelege pe deplin învăţăturile tatălui

său, până când mama sa nu l-a alăptat, nu l-a scăldat, nu l-a hrănit şi nu l-a adormit. Când copilul este încă mic, locul său este cu mama sa şi el trebuie să o asculte. Când copilul a crescut, tatăl său îl ia la lucru alături de el, în câmp şi copilul vine înapoi la mama sa numai când ora cinei a sosit, şi apoi după aceea tatăl său îl învaţă ceea ce trebuie să ştie, pentru ca el să devină iscusit în toate lucrările tatălui său. Şi când tatăl vede că fiul său a priceput aşa cum trebuie învăţătura şi face foarte bine lucrarea sa, el abia atunci îi dă toate averile sale, pentru ca fiul să poată continua acum lucrarea tatălui său. Fericit este acel fiu, care va accepta sfatul mamei sale şi păşeşte pe această cale. Şi de o sută de ori mai fericit este acel fiu înţelept, care acceptă şi păşeşte, de asemenea, pe calea sfatului tatălui său. Tocmai de aceea v-a fost spus: “Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca zilele tale să fie multe pe acest pământ”. Dar, mai mult decât atât, eu vă spun, Fii ai Oamenilor: Cinstiţi pe Mama voastră divină Natura şi respectaţi-i toate legile, pentru ca zilele voastre să fie multe pe acest pământ şi cinstiţi, de asemenea, pe Tatăl vostru divin Ceresc, pentru ca viaţa veşnică şi plină de fericire să fie a voastră. Căci Tatăl Ceresc este de nenumărate ori mai mare decât toţi taţii de sânge, şi Mama voastră Natura este mai mare decât toate mamele de sânge, şi mai

drag este Fiul al Omului în ochii Tatălui Său divin Ceresc şi ai Mamei sale divine Natura, decât sunt copiii în ochii taţilor lor de sânge şi ai mamelor lor de sânge, căci mai înţelepte sunt cuvintele şi legile Tatălui Ceresc şi cele ale Mamei Naturi, decât cuvintele şi voinţa tuturor taţilor şi aceea a tuturor mamelor de sânge. Şi de mai multă valoare, de asemenea, este moştenirea Tatălui divin Ceresc şi aceea a Mamei divine Natura, care vă deschid la veşnica împărăţie a vieţii divine cereşti şi pământeşti, decât toate moştenirile taţilor voştri de sânge şi toate moştenirile mamelor voastre de sânge.

        Adevăraţii voştri fraţi trebuie să fie numai aceia care fac mereu voia Tatălui Ceresc şi voia Mamei divine a Naturii, şi nu fraţii voştri de sânge. Adevăraţii voştri fraţi, care respectă voia Tatălui divin Ceresc şi voia Mamei sale divine Natura, vă vor iubi totdeauna de o mie de ori mai mult decât fraţii voştri de sânge. Pentru că, încă din zilele lui Cain şi Abel, când fraţii de sânge au încălcat voinţa divină a lui Dumnezeu, nu mai există nici o frăţie de sânge adevărată. Şi adeseori fraţii se poartă cu fraţii lor ca nişte străini.

      

TATĂL DIVIN CERESC ESTE DRAGOSTE.

MAMA VOASTRA DIVINĂ NATURA ESTE DRAGOSTE.

FIUL DIVIN AL OMULUI ESTE DRAGOSTE.

        Dragostea este cea prin care Tatăl divin Ceresc Mama divină Natura şi Fiul divin al Omului devin Una, pentru că spiritul Fiului Omului a fost creat de spiritul Tatălui Ceresc, iar trupul său a fost creat din trupul Mamei  a Naturii. De aceea, fiecare trebuie să deveniţi desăvârşiţi, aşa cum desăvârşite sunt spiritul Tatălui Ceresc şi trupul Mamei Naturii.  Şi să iubiţi pe Tatăl divin Ceresc, aşa cum şi El iubeşte spiritul vostru şi tot aşa să iubiţi pe Mama voastră divină Natura, după cum şi Ea vă iubeşte trupul vostru. Şi la fel este bine să iubiţi pe fraţii voştri adevăraţi, aşa cum şi Tatăl vostru Ceresc şi Mama voastră Natura îi iubesc. Căci numai atunci, Tatăl divin Ceresc vă va da spiritul Său sfânt şi Mama divină Natura vă va da trupul Ei sfânt. Atunci, Fiii ai Oamenilor vor da o nesfârşită dragoste unul altuia, ca fraţi adevăraţi, dragostea pe care ei de fapt au primit-o de la Tatăl divin Ceresc şi de la Mama lor divină; şi abia atunci ei toţi vor deveni mângâietori unul pentru celălalt. Şi atunci, va dispare de pe pământ tot răul şi toată suferinţa şi va fi multă dragoste, fericire şi bucurie pe pământ. Pământul va fi atunci ca cerurile, şi împărăţia lui Dumnezeu abia atunci va veni. Atunci, va veni Fiul divin al Omului în toată

slava Sa, pentru a moşteni împărăţia lui Dumnezeu. Şi Fiii Oamenilor îşi vor împărţi moştenirea lor divină, care este împărăţia lui Dumnezeu. Pentru ca Fiii Oamenilor să ajungă să trăiască în Tatăl divin Ceresc şi în Mama divină Natura, iar Tatăl divin Ceresc şi Mama divină Natura să ajungă să trăiască în ei. Şi odată cu împărăţia lui Dumnezeu, va veni sfârşitul timpurilor, pentru că dragostea nesfârşită a Tatălui divin Ceresc dă tuturor viaţă veşnică în împărăţia lui Dumnezeu, pentru că dragostea Sa este veşnică. Dragostea este mai puternică decât moartea.

       Chiar dacă aş cunoaşte limbile oamenilor şi ale îngerilor, dacă nu aş avea dragoste, glasul Meu ar suna ca o tingire goală de alamă. Chiar dacă aş spune ce va veni şi aş cunoaşte toate secretele şi toată înţelepciunea, şi chiar dacă aş avea credinţa puternică precum furtuna care ridică munţii din locul lor, dar nu aş avea dragoste, Eu nu aş fi nimic. Şi chiar dacă aş da toate bunurile Mele pentru a-i hrăni pe săraci şi aş da tot focul pe care l- am primit de la Tatăl Meu, dar nu aş avea dragoste, nu aş fi de folos în nici un fel. Dragostea este răbdătoare. Dragostea nu este invidioasă, nu lucrează rău, nu cunoaşte mândrie, nu este aspră şi nici egoistă; este înceată la mânie şi nu născoceşte nici o răutate; ea nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de dreptate.

Dragostea apără totul, dragostea crede totul, dragostea speră totul, dragostea suportă totul şi niciodată nu se epuizează; doar limbile vor înceta şi cunoaşterea va dispare. Pentru că avem adevărul în parte şi avem dreptate în parte şi greşim în parte. Dar când deplinătatea perfecţiunii va veni, tot ceea ce este parţial va deveni Totul. Când omul era copil, el vorbea ca un copil, înţelegea ca un copil, gândea ca un copil; dar când a devenit om, el a dat deoparte toate lucrurile copilăreşti. Acum vedem prin ceaţă şi prin afirmaţii întunecoase. Acum cunoaştem parţial, dar când vom fi venit în faţa lui Dumnezeu nu vom mai cunoaşte în parte, ci exact aşa cum am fost învăţaţi de El. Şi acum, rămân acestea trei: credinţă, speranţă şi dragoste, dar cea mai mare dintre acestea este dragostea.

        Acum vă vorbesc în limba vie a Dumnezeului viu, prin spiritul sfânt al Tatălui nostru divin Ceresc. Încă nu este nici unul printre voi, care să poată înţelege pe deplin tot ceea ce spun. Cel care vă prezintă scripturile vă vorbeşte în limba moartă a unor oameni morţi, prin trupul său supus bolilor şi morţii. De aceea poate fi el înţeles de toţi oamenii, pentru că toţi oamenii sunt supuşi bolii şi toţi sunt în moarte. Nici unul nu vede lumina eternă a vieţii. Omul orb îi conduce pe cei orbi pe cărarea întunecată a păcatelor, bolilor şi

suferinţelor, şi în cele din urmă toţi cad în prăpastia cumplită a morţii.

       Sunt trimis la voi de către Tatăl divin, ca să pot face lumina vieţii să strălucească înaintea voastră. Lumina se cunoaşte pe sine şi cunoaşte întunericul, dar întunericul se cunoaşte numai pe sine şi nu cunoaşte niciodată lumina. Mai am încă multe lucruri să vă spun, dar nu le puteţi purta încă, pentru că ochii voştri sunt obişnuiţi mai mult cu întunericul, iar lumina deplină a Tatălui divin Ceresc v-ar orbi. De aceea, voi nu puteţi să înţelegeţi deocamdată ceea ce vă spun în legătură cu Tatăl divin Ceresc, care M-a trimis la voi. Urmaţi, mai întâi, să înţelegeţi şi să respectaţi doar legile Mamei divine a Naturii, despre care v-am vorbit, iar când îngerii Ei v-au curăţat pe deplin şi v-au reînnoit trupurile întărindu-vă ochii, veţi fi cu adevărat în stare să suportaţi lumina Tatălui Ceresc, care este de o mie de ori mai strălucitoare decât strălucirea a o mie de sori. Căci cum credeţi că v-aţi putea uita la lumina orbitoare a Tatălui divin Ceresc, când voi nu puteţi să suportaţi nici măcar strălucirea soarelui arzător? Credeţi- Mă, soarele este întocmai ca flacăra unei sărmane lumânări pe lângă soarele adevărului Tatălui divin Ceresc. Aveţi, deci, totdeauna încredere, speranţă şi dragoste.

       Adevărat, adevărat vă spun, nu vă aşteptaţi răsplata. Dacă credeţi în vorbele Mele, voi credeţi de fapt în Cel care m-a trimis pe Mine, căci acesta este Domnul tuturor, prin care toate devin cu putinţă. Pentru că tot ce este imposibil oamenilor, toate acestea îi sunt cu uşurinţă posibile lui Dumnezeu. Dacă credeţi în îngerii Mamei divine a Naturii şi ascultaţi de legile Ei, credinţa vostră vă va întări şi nu veţi mai vedea boala niciodată. Aveţi credinţă, de asemenea, în dragostea nesfârşită a Tatălui divin Ceresc, pentru că cel care neîncetat se încrede în El nu va fi niciodată înşelat şi nici nu va vedea vreodată moartea.

       Iubiţi-vă neîncetat unul pe altul, pentru că Dumnezeu este nesfârşită dragoste şi, acţionând în felul acesta, îngerii Săi vor şti că mergeţi pe cărările Lui. Şi atunci, toţi îngerii vor veni în faţa voastră şi vă vor servi. Şi Satana, cu toate păcatele, bolile şi necurăţiile, va pleca pentru totdeauna din trupul vostru. Mergeţi acum şi feriţi-vă să mai păcătuiţi; căiţi-vă pentru păcatele voastre; botezaţi-vă, ca să vă puteţi naşte din nou şi astfel să nu mai păcătuiţi".

       Apoi, Iisus s-a ridicat, dar toţi ceilalţi au rămas aşezaţi, pentru că fiecare simţea puterea copleşitoare a cuvintelor Sale. Şi

atunci, luna plină a apărut între norii care se spărgeau şi L-a învăluit pe Iisus în strălucirea ei. Scântei au ţâşnit din părul Său şi El a stat între ei în lumina lunii, de parcă ar fi plutit în aer. Nimeni nu s-a mai mişcat atunci, nici o voce nu s-a mai auzit şi nimeni nu a ştiut cât timp a trecut, pentru că timpul parcă se oprise.

       Atunci Iisus a întins mâinile către ei şi a spus: "Pacea lui Dumnezeu să fie cu voi!" Şi El a plecat aşa cum suflarea vântului leagănă frunzele copacilor.

       Încă pentru multă vreme, cei din jur au rămas nemişcaţi şi apoi s-au trezit în tăcere, unul după celălalt, ca după un lung vis. Dar nimeni n-ar fi plecat, ca şi cum cuvintele Celui care îi părăsise continuau să le răsune în continuare în urechi. Şi au rămas extaziaţi, ascultând parcă o muzică cerească minunată.

       La un moment dat, în cele din urmă, unul dintre ei, ca şi cum ar fi fost puţin înfricoşat, spuse: "Ce bine că suntem aici"; iar altul a spus: "Ce bine ar fi fost dacă noaptea aceasta minunată ar fi durat de-a pururea"; şi alţii au adăugat: "Ce bine ar fi fost dacă El ar fi fost cu noi întotdeauna. El este cu adevărat trimisul lui Dumnezeu, pentru că iată, doar el a sădit speranţa în inimile noastre". Şi nici unul nu dorea să se întoarcă acasă şi spuneau: "Nu

vreau să mă duc acasă, unde totul este întuneric şi fără bucurie. De ce să ne ducem acum acasă, unde nimeni nu ne iubeşte?"

       Ei vorbeau în acest fel pentru că toţi erau săraci, şchiopi, orbi, schilozi, cerşetori, vagabonzi, dispreţuiţi în nemernicia lor, ţinuţi doar de milă în casele în care găseau uneori refugiu doar pentru câteva zile. Chiar unii care aveau şi casă şi familie au spus: "Şi noi vom sta acum cu voi". Pentru că fiecare om simţea că spusele Celui divin, care plecase, legaseră mica adunare cu mii de fire invizibile. Toţi simţeau acum că s-au născut din nou. Ei continuau acum să vadă înaintea lor o lună strălucitoare, chiar şi atunci când luna se ascunsese în nori şi atunci, în inimile tuturor au înflorit flori de o frumuseţe minunată, care erau florile bucuriei divine.

       Şi când strălucitoarele raze ale soarelui au apărut peste marginea pământului, toţi au simţit că era soarele Împărăţiei lui Dumnezeu, care venea. Cu încurajări pline de bucurie, au ieşit în întâmpinarea îngerilor lui Dumnezeu.

       Şi foarte mulţi bolnavi şi necuraţi au urmat întocmai cuvintele lui Iisus şi au căutat malurile pârâurilor susurânde.

       Ei şi-au scos îmbrăcămintea şi au postit, şi-au abandonat trupul îngerilor aerului, apei şi

luminii soarelui şi îngerii Mamei divine a Naturii i-au îmbrăţişat, luându-le în stăpânire trupurile şi pe dinăuntru şi pe dinafară, şi ei toţi au văzut toate relele, păcatele şi necurăţiile plecând în grabă de la ei.

       Şi au realizat atunci că suflarea unora devenise la fel de rău mirositoare ca aceea care iese din măruntaie, şi unora le-a ieşit saliva din gură, şi o vomă spurcată şi rău mirositoare a ieşit din părţile lor interioare. Toate aceste necurăţii au curs prin gurile lor, unora prin nas, altora prin ochi şi urechi, şi o respiraţie fetidă şi îngrozitoare le-a ieşit multora din tot trupul lor, prin toată pielea lor. Prin multe membre au ieşit afară bube mari şi fierbinţi, prin care au ieşit necurăţiile cu miros urât şi urina a curs abundent din trupurile lor; şi la foarte mulţi urina devenise groasă ca mierea de albine; urina altora era aproape roşie sau neagră şi aproape la fel de tare ca nisipul râurilor. Şi mulţi au răsuflat duhori din intestinele lor, asemănătoare cu respiraţia diavolilor. Şi mirosul urât a devenit atât de greu, încât nimeni nu-l mai putea suporta.

       Şi când s-au botezat, îngerul apei a intrat în trupurile lor şi din ei au curs afară toate spurcăciunile şi necurăţiile păcatelor lor trecute şi, ca un torent de munte, s-au năpustit afară din trupurile lor o mulţime de spurcăciuni tari şi

moi. Şi pământul unde lichidul s-a scurs din ei a fost spurcat şi mirosul a devenit atât de puternic, încât nimeni nu mai putea să  rămână acolo. Şi diavolii au părăsit măruntaiele lor sub forma unei mari mulţimi de viermi care se zvârcoleau în mocirla necurăţiilor lor interioare. Se zvârcoleau cu o furie neputincioasă, după ce îngerul apei i-a aruncat afară din măruntaiele Fiilor Oamenilor. Şi apoi a coborât asupra lor puterea îngerului luminii soarelui şi aceştia au pierit acolo, în zvârcolirile lor disperate, călcaţi în picioare de îngerii luminii soarelui. Şi toţi tremurau plini de groază, când au văzut aceste lucruri îngrozitoare ale Satanei, de care îngerii îi salvaseră. Şi ei au adus, plini de umilinţă, mulţumiri lui Dumnezeu care-şi trimisese îngerii pentru mântuirea lor.

       Erau unii chinuiţi de mari dureri, care nu voiau să plece de la ei; şi, neştiind ce să facă, s-au hotărât să trimită pe unul dintre ei la Iisus, pentru că doreau foarte mult ca El să fie cu ei.      Când doi dintre ei s-au dus să îl caute, L-au văzut pe Iisus însuşi apropiindu-Se de malul râului. Şi inimile lor s-au umplut de speranţă şi bucurie când au auzit salutul Său: "Pacea lui Dumnezeu să fie cu voi!" Multe erau întrebările pe care ei doreau să I le pună, dar mare le-a fost uimirea văzând că nu puteau să înceapă, pentru că nimic nu venea în minţile lor.

       Atunci, Iisus le-a spus : "Am venit pentru că am simţit că aveţi nevoie de mine". Şi ei au răspuns: "Învăţătorule, avem nevoie într-adevăr. Vino şi eliberează-ne de durerile noastre!"

       Şi Iisus le-a vorbit în parabole: "Voi sunteţi ca fiul risipitor care, timp de mulţi ani, a mâncat, a băut şi şi-a petrecut zilele în desfrâu cu prietenii săi. Şi în fiecare săptămână, fără ştirea tatălui său, se îndatora tot mai mult şi apoi risipea totul în câteva zile. Cămătarii îl împrumutau întotdeauna, pentru că tatăl său avea mari bogăţii şi întotdeauna plătea răbdător datoriile fiului său. Şi în zadar a încercat tatăl cu vorbe blânde să îşi mustre fiul. În zadar îl ruga stăruitor să înceteze destrăbălările fără sfârşit şi să se ducă la câmp, ca să supravegheze munca slujitorilor săi, pentru că el niciodată nu asculta mustrările lui. Şi fiul mereu îi promitea orice, dacă el îi va plăti din nou vechile datorii, dar a doua zi, ca un făcut, începea din nou. Şi timp de şapte ani fiul şi-a continuat viaţa sa destrăbălată. Dar, în cele din urmă, tatăl şi-a pierdut răbdarea şi n-a mai plătit cămătarilor datoriile fiului său. "Dacă continui să plătesc mereu - a spus el - nu va mai fi nici un sfârşit pentru păcatele fiului meu". Atunci, cămătarii care au fost înşelaţi l-au luat pe fiu în sclavie, pentru ca el să poată, prin truda lui zilnică, să le plătească înapoi

banii pe care îi împrumutase. Atunci au încetat mâncarea, băutura şi destrăbălările zilnice. Acum, de dimineaţa şi până seara, cu sudoarea frunţii sale, el uda câmpiile şi toate mădularele îl dureau în această muncă istovitoare, cu care el nu era obişnuit. Trăia cu pâine uscată şi nu avea nimic altceva decât lacrimile sale cu care să o ude. În trei zile, el suferise atât de mult de căldură şi oboseală, încât i-a spus stăpânului său: "Nu mai pot să muncesc, căci aproape totul mă doare. Cât mai vrei să mă chinuieşti?" "După ce, prin munca mâinilor tale, îmi vei plăti toate datoriile şi vor trece şapte ani, vei fi din nou liber". Şi fiul, disperat, a răspuns plângând: "Dar nu pot să suport nici măcar şapte zile, ai milă de mine, pentru că toate mădularele mă ard şi mă dor". Cămătarul, plin de răutate, a strigat: "Acum vei munci cu stăruinţă, căci adu-ţi aminte cum ai putut să-ţi petreci zilele şi nopţile timp de şapte ani în destrăbălare, acum trebuie să munceşti pentru cei şapte ani. Să ştii că nu te voi ierta până când nu-ţi plăteşti toate datoriile, pâna la ultima drahmă". Şi fiul, cu membrele torturate de durere, s-a întors cu disperare la câmp ca să-şi continue munca. Deja nu se mai putea ţine pe picioare din cauza oboselii şi a durerilor, când a şaptea zi a venit, ziua Sabatului, când nimeni nu munceşte câmpul. Atunci, fiul şi-a adunat restul de putere şi s-a

îndreptat, clătinându-se, spre casa tatălui său, s-a aruncat la picioarele acestuia şi i-a spus: "Tată, iartă-mă pentru tot trecutul meu, iartă-mi toate mâhnirile pe care ţi le-am adus. Îţi jur că niciodată nu voi mai duce o viaţă destrăbălată şi că voi fi fiul tău cel cuminte şi ascultător în toate lucrurile. Eliberează-mă, te implor, din mâinile asupritorilor mei. Tată, te rog, ai grijă de mine şi de mădularele mele bolnave şi nu-ţi împietri inima faţă de mine!"

       Atunci lacrimile au apărut în ochii tatălui său. El şi-a luat fiul în braţe şi a spus: "Să ne bucurăm împreună, căci astăzi o mare bucurie mi-a fost dată: iată că mi-am regăsit fiul iubit, care se pierduse". L-a îmbrăcat apoi cu cele mai alese haine şi întreaga zi s-au bucurat, iar a doua zi de dimineaţă, el a dat fiului său un sac de arginţi cu care să-i plătească pe toţi cămătarii cărora le era îndatorat şi, când fiul său s-a întors, el i-a spus: "Fiul meu, vezi bine că este uşor ca, ducând o viaţă destrăbălată, să faci datorii pentru şapte ani, dar plata lor este foarte grea prin muncă aspră timp de şapte ani".

       "Tată, ştiu acum că este într-adevăr greu să le plătesc şi pentru şapte zile". Şi tatăl său l-a mustrat spunând: "Doar de data asta ţi s-a dat voie să-ţi plăteşti datoriile în şapte zile în loc de şapte ani, restul fiindu-ţi iertat, dar ai

grijă ca pe viitor să nu mai faci nici o datorie, pentru că îţi spun cu adevăr că nimeni altcineva în afara tatălui tău nu îţi iartă datoriile, căci aceasta se întâmplă numai pentru că tu eşti fiul lui. Pentru toţi ceilalţi, tu ar fi trebuit să munceşti din greu timp de şapte ani, aşa cum este scris în legile noastre".

       "Tată, de acum încolo îţi promit că voi fi fiul tău iubitor şi ascultător şi nu voi mai face nici o datorie, pentru că ştiu că plata lor este foarte grea".

       Şi el s-a dus la câmpul tatălui său şi, în fiecare zi, a îngrijit munca slujitorilor tatălui său. Şi niciodată nu şi-a pus slujitorii să muncească din greu, pentru că şi-a amintit de propria sa muncă grea. Şi anii au trecut şi averea tatălui său a crescut tot mai mult sub îngrijirea sa, pentru că munca sa avea binecuvântarea tatălui său. Încetul cu încetul, a început să îi dea înapoi tatălui său de zece ori mai mult decât risipise în şapte ani. Şi când a văzut tatăl că fiul său folosea bine slujitorii săi şi toată averea sa, i-a spus: "Fiul meu, văd că acum averile mele sunt în mâini bune. Am să-ţi las toate turmele mele, casa mea, pământurile şi comorile mele. Fie ca toate acestea să fie moştenirea ta şi continuă să o măreşti, pentru ca eu să îmi găsesc bucuria în tine".      Când fiul a primit moştenirea de la tatăl său, el a

iertat toate datoriile tuturor datornicilor lui care nu puteau să-i plătească, pentru că el nu a uitat că şi datoriile sale fuseseră iertate. Şi Dumnezeu l-a binecuvântat cu viaţă lungă şi fericită, cu mulţi copii şi cu multe bogăţii, pentru că el era bun şi iubitor cu toţi slujitorii lui şi cu toate turmele lui".

       Apoi Iisus s-a întors către cei bolnavi şi le-a spus: "Vă vorbesc în parabole ca să puteţi înţelege mai bine cuvântul lui Dumnezeu. Cei şapte ani de mâncare, băutură şi viaţă desfrânată sunt păcatele trecutului. Cămătarul rău este Satana. Datoriile sunt bolile. Munca grea reprezintă durerile. Fiul risipitor sunteţi voi înşivă. Plata datoriilor este aruncarea afară din voi a diavolilor şi bolilor şi vindecarea trupului vostru. Sacul de arginţi primit de la tatăl este puterea divină eliberatoare a îngerilor. Tatăl este Dumnezeu. Averile tatălui sunt pământul şi raiul. Slujitorii tatălui sunt îngerii. Câmpul tatălui este lumea care se preface în Împărăţia divină a Cerurilor, dacă Fii Omului o lucrează împreună cu îngerii Tatălui divin Ceresc. Pentru că vă spun, este mai bine ca fiul să-şi asculte tatăl şi să supravegheze slujitorii tatălui său în câmp, decât să devină îndatorat cămătarului cel rău şi să trudească şi să asude în sclavie, pentru a-şi plăti toate datoriile. Astfel, este mai bine ca şi Fiii Omului să asculte legile Tatălui lor divin Ceresc şi să

lucreze împreună cu îngerii Săi în Împărăţia Sa, decât să devină datornicii Satanei, regele morţii, al tuturor păcatelor şi tuturor bolilor, pentru ca să sufere multe dureri şi să asude din greu până îşi plătesc toate păcatele. Vă spun cu adevărat, mari şi multe sunt păcatele voastre, mulţi ani v-aţi supus farmecelor Satanei, aţi fost lacomi, beţivi şi desfrânaţi şi, tocmai de aceea, datoriile voastre trecute s-au înmulţit. Şi acum trebuie să le plătiţi şi plata este foarte grea. De aceea, nu fiţi deja nerăbdători, după a treia zi, ca fiul risipitor, ci aşteptaţi răbdători şi umili a şaptea zi, care este sfinţită de Dumnezeu, şi apoi mergeţi cu inima umilă şi supusă în faţa Tatălui divin Ceresc, pentru ca El, în imensa Lui compasiune, să vă ierte toate păcatele şi toate datoriile trecute. Tatăl Ceresc vă iubeşte nesfârşit de mult, pentru că, iată, acum El vă dă voie să plătiţi în numai şapte zile datoriile a şapte ani. Acelora care datorează păcatele şi bolile a şapte ani, dar plătesc cinstit şi stăruiesc până în a şaptea zi, le va ierta Tatăl nostru divin Ceresc toate datoriile tuturor celor şapte ani".

       "Dar dacă păcătuim de şapte ori şapte ani?" - a întrebat un om bolnav, care suferea groaznic.

       "Chiar şi în acest caz, Tatăl Ceresc îţi iartă toate datoriile în de şapte ori şapte zile".

       "Fericiţi sunt cei care stăruiesc până la sfârşit, pentru că diavolii lui Satana scriu toate faptele voastre rele într-o carte, în cartea trupului şi sufletului vostru. Vă spun cu adevărat, că nu există nici o faptă păcătoasă, care să nu fie scrisă chiar de la începutul lumii în cartea care se află în faţa Tatălui divin Ceresc. Dacă prin viclenie puteţi scăpa de legile făcute de împăraţi, de legile lui Dumnezeu niciodată nu poate scăpa nici unul dintre Fiii Omului. Şi atunci când veniţi în faţa lui Dumnezeu, diavolii lui Satana vor purta mărturie împotriva voastră cu faptele voastre rele şi Dumnezeu va vedea atunci toate păcatele voastre în cartea trupului, a sufletului şi a minţii voastre şi va fi trist în inima Sa, dar dacă, înainte, vă căiţi de păcatele voastre şi prin post, aspiraţie şi rugăciune căutaţi mereu pe îngerii lui Dumnezeu, atunci, cu fiecare zi în care continuaţi să postiţi şi să vă rugaţi, îngerii lui Dumnezeu şterg una câte una din datoriile voastre rele din cartea trupului, a sufletului şi a minţii voastre. Şi când, în final, ultima pagină este şi ea ştearsă şi curată de toate păcatele voastre, atunci puteţi să staţi fericiţi în faţa lui Dumnezeu şi Dumnezeu se bucură în inima lui şi vă iartă toate păcatele. El atunci vă eliberează din ghearele lui Satana şi de toată

suferinţa; El vă ia în casa Lui şi porunceşte ca toţi îngerii Săi să vă slujească şi să vă întărească. Viaţă lungă şi fericită El vă dă şi după aceea nu veţi mai vedea boala niciodată. Şi dacă, din acel moment, în loc să mai păcătuiţi, vă petreceţi toate zilele făcând fapte bune, atunci îngerii lui Dumnezeu vă vor scrie toate faptele bune în cartea trupului, a sufletului şi a minţii voastre. Adevărat vă spun, nici o faptă bună nu rămâne nescrisă în Cartea ce se află înaintea lui Dumnezeu, chiar de la începutul lumii. De la împăraţii şi de la guvernatorii voştri puteţi adeseori aştepta în zadar răsplata, dar toate faptele voastre bune vor primi întodeauna proporţional răsplata de la Dumnezeu, mai ales atunci când aveţi mare trebuinţă.

       Şi când veţi veni în faţa lui Dumnezeu, îngerii Săi vor purta mărturie pentru toate faptele voastre bune. Şi atunci Dumnezeu vede faptele voastre bune scrise în trupurile, în sufletele şi în minţile voastre şi Se bucură mult în inima Lui. El binecuvântează trupul, sufletul, mintea voastră şi toate faptele voastre şi vă dă drept moştenire Împărăţia Sa Pământească şi Cerească, pentru ca să aveţi viaţă veşnică şi o fericire nepieritoare. Fericit este acela care poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu, pentru că el nu va mai vedea niciodată moartea".

O mare tăcere se lăsă după cuvintele Lui. Cei care erau descurajaţi şi- au luat o nouă putere din cuvintele Lui şi au continuat să postească şi să se roage. Şi cel care vorbise primul a spus: "Voi stărui şi eu acum până în a şaptea zi". Şi al doilea, de asemenea, a spus: "Iar eu de asemenea voi stărui să postesc de şapte ori câte şapte zile".

       Isus le-a răspuns: "Fericiţi sunt cei care stăruiesc până la sfârşit, pentru că ei vor fi mântuiţi".

       Printre ei erau foarte mulţi bolnavi, chinuiţi de mari dureri, şi care de-abia s-au târât la picioarele lui Iisus, fiindcă nu mai puteau să meargă pe picioarele lor. Ei au spus: "Stăpâne, suntem chinuiţi de durere: spune-ne ce să facem". Şi ei I-au arătat lui Iisus picioarele în care oasele erau răsucite şi înnodate şi au spus: "Nici îngerul aerului, nici îngerul apei, nici cel al luminii soarelui nu ne-a alungat durerile, chiar dacă ne-am botezat, am postit şi ne-am rugat, şi am urmat întru totul cuvintele Tale".

       "Adevăr vă spun, oasele voastre vor fi vindecate. Nu fiţi descurajaţi, ci căutaţi pentru a vă vindeca pe vindecătorul oaselor, îngerul pământului, pentru că de acolo au fost luate oasele voastre şi la sfârşit acolo se vor întoarce".

       Şi El a arătat locul cu pământ argilos din marginea râului pe care curgerea apei şi căldura soarelui îl muiase.

       "Cufundaţi-vă picioarele în nămol, pentru ca îmbrăţişarea îngerului pământului să poată scoate afară din oasele voastre toate necurăţiile şi toate bolile. Şi veţi vedea pe Satana şi toate durerile voastre zburând prin îmbrăţişarea îngerului pământului. Şi nodurile oaselor voastre vor dispărea, şi ele se vor întări, şi atunci toate durerile voastre vor dispărea".     

Bolnavii îi urmară cuvintele, pentru că ştiau şi credeau cu tărie că vor fi vindecaţi.

        Şi erau acolo bolnavi care sufereau mult de dureri şi, cu toate acestea, continuau să postească, iar puterea lor lăuntrică se irosea şi o mare căldură îi chinuia. Şi când s-au ridicat din paturile lor ca să se ducă la Iisus, capetele lor au început să se întoarcă de parcă ar fi simţit o rafală de vânt şi, de fiecare dată când încercau să se ţină pe picioare, cădeau înapoi la pământ.

       Atunci Iisus a venit la ei şi le-a spus: "Voi suferiţi pentru că Satana şi bolile lui vă chinuiesc corpurile, dar nu vă temeţi, pentru că puterea lor asupra voastră va înceta în curând. Pentru că Satana este ca un vecin mânios, care

a intrat în casa vecinului său când acesta era plecat, vrând să-i ia lucrurile din casă. Dar cineva i-a spus că duşmanul său îi răvăşeşte casa şi atunci el s-a întors grabnic spre casă. Şi când vecinul cel rău, adunând lucrurile care îl ispiteau, a văzut de departe pe stăpânul casei întorcându-se în grabă, s-a supărat foarte tare că nu putea să fure toate acele lucruri şi s-a apucat să spargă şi să strice tot ce era acolo, căutând să distrugă totul. El socotea cu răutate că dacă lucrurile acelea nu puteau să fie ale lui, atunci nici celălalt, care era stăpânul, nu trebuia să mai aibă parte de nimic. Dar, imediat, stăpânul casei a intrat şi, înainte ca vecinul cel rău să-şi împlinească scopul cel distrugător, l-a luat şi l-a aruncat afară din casă. Cu adevăr vă spun, chiar aşa a intrat Satana în corpurile voastre, care sunt locuinţa lui Dumnezeu, şi a luat în puterea sa tot ce voia să fure: respiraţia voastră, sângele vostru, oasele voastre, carnea voastră, măruntaiele voastre, ochii voştri şi urechile voastre. Dar, prin posturi, aspiraţie şi prin rugăciune, voi aţi chemat înapoi pe stăpânul trupului vostru şi pe îngerii săi. Acum, Satana vede că adevăratul stăpân al trupului se întoarce şi că acesta este sfârşitul puterii sale. De aceea, în furia lui, îşi adună ultimele puteri încă o dată, pentru a vă putea distruge trupurile înaintea venirii stăpânului. De aceea Satana vă chinuie acum,

în final, atât de cumplit, pentru că el deja simte că sfârşitul i-a venit. De aceea este bine să nu vă lăsaţi inimile să tremure, pentru că în curând îngerii lui Dumnezeu vor apărea, ca să ocupe din nou lăcaşurile lor şi să le sfinţească cu puterea lor din nou, ca temple ale lui Dumnezeu. Şi atunci ei îl vor apuca pe Satana şi îl vor arunca afară din trupurile voastre, cu toate bolile lui şi cu toate necurăţiile lui. Şi atunci fericiţi veţi fi, pentru că veţi primi răsplata neclintirii şi speranţei voastre şi niciodată nu veţi mai vedea boala". Era printre cei bolnavi unul care era mai chinuit de Satana decât toţi ceilalţi, iar trupul său era aproape ca un schelet şi pielea îi era galbenă ca o frunză căzută toamna. Era deja atât de slab, încât nu putea nici măcar să se târască în mâini până la Iisus şi a strigat doar la el de departe: "Învăţătorule, ai milă de mine, pentru că nici un om nu a suferit de la începutul lumii aşa cum sufăr eu acum. Ştiu că eşti cu adevărat trimisul lui Dumnezeu şi mai ştiu că, dacă vrei, poţi să scoţi într-o clipă pe Satana afară din trupul meu. Nu ascultă oare îngerii lui Dumnezeu de trimisul lui Dumnezeu? Vino, Învăţătorule, şi scoate pe Satana afară din trupul meu acum, pentru că eu simt cum  urlă cu furie în mine şi cumplit este chinul meu, ce parcă nu mai are sfârşit!"

       Şi Iisus i-a răspuns: "Satana te chinuie atât de mult pentru că ai postit multe zile şi este foarte furios că deja nu-i mai plăteşti tributul; nu-l mai hrăneşti cu toate spurcăciunile cu care ţi-ai spurcat până acum templul sufletului. Îl chinui pe Satana ce se află în tine cu foamea şi astfel, el, în furia lui, te chinuie la rândul său. Nu te teme, pentru că îţi spun, până la urmă Satana va fi distrus înainte ca trupul tău să fie distrus; pentru că în timp ce posteşti şi te rogi, îngerii lui Dumnezeu îţi apără acum trupul, pentru ca puterea lui Satana să nu te poată distruge. Şi duhurile lui Satana sunt neputincioase în faţa îngerilor lui Dumnezeu".

       Atunci ei toţi au venit la Iisus şi L-au implorat, spunându-i: "Învăţătorule, ai milă de el, pentru că suferă mai mult decât noi toţi şi, dacă nu alungi cât se poate de repede pe Satana afară din el, ne este teamă că nu va mai trăi până mâine".

       Şi Iisus le-a răspuns: "Mare este credinţa voastră. Să se facă totul după credinţa voastră şi veţi vedea în curând, faţă în faţă, chipul înspăimântător al Satanei alungat de puterea Fiului divin al Omului. Pentru că voi arunca afară din el pe puternicul Satana, prin puterea nesfârşită a lui Dumnezeu. Pentru că Spiritul cel sfânt şi atotputernic al lui Dumnezeu face chiar şi pe cel mai slab - foarte puternic.

Satana nu va ierta nimic şi iată, în cazul păcatelor, trebuie să-i plătiţi totul: ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură pentru arsură, rană pentru rană, viaţă pentru viaţă, moarte pentru moarte. Pentru că mai devreme sau mai târziu, plata păcatului este suferinţa şi moartea. De aceea vă spun: să nu ucideţi niciodată şi nici să nu mâncaţi carnea vânatului nevinovat, ca să nu deveniţi sclavii Satanei. Pentru că aceasta este calea suferinţelor şi a bolii care duce la moarte. Faceţi totdeauna voia lui Dumnezeu, pentru ca îngerii lui să vă poată sluji şi întări mereu pe calea vieţii. Ascultaţi, de aceea, cuvintele lui Dumnezeu: “Iată, v-am dat să vă hrăniţi cu fiecare iarbă care poartă sămânţă şi care se află pe faţa pământului şi fiecare copac, în care se află fructul dătător de sămânţă; aceasta să fie totdeauna carnea pentru voi. Şi fiecărei fiare a pământului şi fiecărei păsări a aerului, şi tuturor celor care se târăsc pe pământ, oriunde se află suflarea vieţii, le dau drept hrană fiecare fir de iarbă verde, iar vouă vă dau laptele lor. Dar carnea şi sângele care îi dă viaţă să nu le mâncaţi. Căci, cu siguranţă, totdeauna le voi cere înapoi din puterea sângelui vostru; voi cere înapoi toate animalele ucise şi sufletul tuturor oamenilor ucişi. Pentru că Eu, Domnul Dumnezeu, sunt Unicul Dumnezeu, atotputernic şi drept, care

pedepsesc nelegiuirile celor care Mă urăsc, şi mă îndur faţă de cei care Mă iubesc şi respectă poruncile Mele.”

       Prima şi cea mai importantă poruncă este: "Iubeşte-l pe Domnul Dumnezeu din toată inima ta şi din tot sufletul tău, cu toată puterea ta!" Cea de a doua este aceasta: "Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi". Să ştiţi că nu este nici o poruncă mai mare decât acestea".

       După aceste cuvinte toţi au rămas tăcuţi, în afară de unul, care spuse: "Ce să fac, Învăţătorule, dacă văd o fiară sălbatică omorându-mi fratele în pădure? Să-mi las fratele să piară sau să omor fiara? Nu încalc astfel legea?"

       Şi Iisus răspunse: "A fost spus din timpuri străvechi: “Toate fiarele care mişcă pe pământ, toţi peştii din mare şi toate păsările cerului sunt date în puterea ta”. Vă spun cu adevărat, că din toate fiinţele care trăiesc pe pământ, Dumnezeu a creat doar pe om după chipul şi asemănarea Sa. De  aceea, animalele sunt pentru om şi nu omul pentru animale. De aceea, este  bine să ştiţi că nu încălcaţi legea dacă omorîţi fiara sălbatică, pentru a salva viaţa fratelui vostru. Pentru că omul înseamnă mai mult decât animalul. Dar cel care omoară un animal fără motiv, fără ca animalul să-l

atace, acţionând astfel numai din plăcerea de a-l ucide sau pentru carnea lui, pentru pielea lui sau pentru colţii săi, face o faptă rea şi el însuşi, se preface atunci într-o fiară sălbatică. De aceea, sfârşitul fiarelor sălbatice prin intermediul lui înseamnă totodată şi sfârşitul său ca om" (animalizarea, abrutizarea sa).?

       Apoi, altul a spus: "Moise, mai marele Israelului, a dat voie strămoşilor noştri să mănânce carnea animalelor curate şi le-a interzis oamenilor carnea animalelor necurate. Atunci Tu de ce ai interzis carnea tuturor animalelor? Care lege vine cu adevărat de la Dumnezeu: aceea a lui Moise sau legea Ta?"

       Atunci Iisus a răspuns: "Dumnezeu a dat prin Moise zece porunci strămoşilor voştri. Aceste porunci sunt grele, au spus strămoşii voştri şi n- au putut să le dea ascultare. Când Moise a văzut asta, i s-a făcut milă de poporul său şi nu a vrut ca el să piară. Şi el le-a dat atunci de zece ori zece porunci mai puţin grele, ca ei să le poată urma. Vă spun cu adevărat că, dacă strămoşii voştri ar fi avut puterea să urmeze cele zece porunci ale lui Dumnezeu, Moise nu ar fi avut nevoie de acele de zece ori zece porunci. Pentru că cel ale cărui picioare sunt puternice ca Muntele Sionului, nu are nevoie de cârje; dar cel ale cărui picioare tremură, înaintează mai întîi cu cârjele şi numai

după aceea fără ele. Şi Moise a spus lui Dumnezeu: "Inima mea este plină de întristare, pentru că poporul meu se va pierde. Pentru că ei sunt fără cunoaştere şi nu pot să înţeleagă poruncile Tale. Ei sunt precum copiii mici, care nu pot să înţeleagă cuvintele tatălui lor. Dă-mi voie, Doamne, să le dau alte legi, pentru ca ei să nu piară. Dacă nu pot fi cu Tine, Doamne, lasă-i să nu fie împotriva Ta, ca ei să poată trăi şi, când timpul va veni şi ei vor fi copţi pentru legile Tale, descoperă-le legile Tale". De aceea, Moise a frânt cele două table de piatră pe care erau scrise cele zece porunci şi le-a dat de zece ori zece în locul lor. Şi, din acestea de zece ori zece, scribii şi fariseii au făcut de o sută de ori zece porunci. Şi ei au pus poveri insuportabile pe umerii voştri, pe care nici ei nu le poartă. Pentru că, cu cât mai apropiate sunt poruncile de Dumnezeu, cu atât avem nevoie de mai puţine; şi cu cât sunt mai îndepărtate de Dumnezeu, cu atât avem nevoie de mai multe porunci. De aceea, legile fariseilor şi scribilor sunt nenumărate; legile Fiului Omului sunt şapte; ale îngerilor sunt trei şi a lui Dumnezeu una singură.

       Vă voi învăţa, de aceea, numai acele legi pe care le puteţi înţelege, ca să puteţi deveni oameni şi să urmaţi cele şapte legi ale Fiului Omului. Atunci şi îngerii vă vor descoperi legile lor, pentru ca astfel Duhul Sfânt al lui

Dumnezeu să poată coborâ asupra voastră şi să vă conducă la legea Sa".

        Toţi erau uimiţi de înţelepciunea Lui şi L-au rugat: "Continuă, Învăţătorule, şi învaţă-ne toate legile pe care le putem primi".

       Isus urmă: "Dumnezeu le-a poruncit strămoşilor voştri: “Să nu ucizi!” Dar inima lor era împietrită şi ei au omorât. Atunci Moise a vrut ca cel puţin să nu omoare oameni şi le-a dat voie să omoare animale. Şi atunci inima strămoşilor voştri s-a împietrit şi mai mult şi au omorât oameni şi animale deopotrivă. Dar eu vă spun să nu omorâţi nici oameni, nici animale şi nici măcar hrana care intră în gura voastră. Dacă mâncaţi hrana vie, asta vă va însufleţi, dar dacă omorâţi hrana, atunci hrana moartă vă va omorâ la rândul ei. Pentru că viaţa vine numai din viaţă, iar din moarte vine numai moartea. Tot ce omoară hrana voastră, omoară şi trupurile voastre. Şi tot ce omoară trupurile voastre, omoară şi sufletele voastre. Şi trupurile voastre devin ceea ce este hrana voastră, aşa cum sufletele voastre devin ceea ce sunt gândurile voastre. De aceea, este foarte bine să nu mâncaţi nici un aliment pe care focul, frigul sau apa l-au distrus. Pentru că totdeauna hrana arsă, îngheţată sau putrezită vă va arde, îngheţa şi putrezi corpurile voastre, într-un mod asemănător. Nu fiţi asemeni

gospodarului prost care a însămânţat în ogorul său seminţe coapte, îngheţate şi putrezite. Iar când toamna a venit, singur ogorul său nu a dat deloc rod. Şi mare a fost suferinţa sa. Ci fiţi asemenea gospodarului care a însămânţat în ogorul său sămânţă vie şi al cărui ogor a dat spice vii de grâu, întorcându-i de o sută de ori mai mult decât seminţele pe care le însămânţase. Pentru că vă spun cu adevărat, căci trebuie să trăiţi numai din focul vieţii şi să nu vă pregătiţi hrana prin intermediul focului morţii, care omoară complet hrana voastră, trupurile voastre şi, de asemenea, sufletele şi minţile voastre".

       "Învăţătorule, unde este focul vieţii?" - au întrebat unii dintre ei.

       "În voi, în sângele vostru şi în trupurile voastre".

       "Şi focul morţii?" - au întrebat alţii.

       "Este focul care arde în afara trupului vostru, care este mai fierbinte decât sângele vostru. Cu acest foc al morţii toţi dintre voi vă gătiţi hrana în casele şi în câmpiile voastre. Adevărat vă spun, acesta este totdeauna focul care vă distruge hrana şi trupurile, tot aşa cum focul răutăţii şi perversităţii vă pângăreşte gândurile şi vă înrăieşte  sufletele. Pentru că trupul vostru este chiar ceea ce mâncaţi, iar

sufletul vostru devine, până la urmă, exact ceea ce gândiţi. De aceea, este bine să nu mâncaţi nimic din ceea ce un foc mai mare decât focul vieţii a distrus acea hrană. De aceea, obişnuiţi-vă şi mâncaţi toate fructele bune ale copacilor şi toate ierburile hrănitoare ale câmpului, şi tot laptele animalelor care este bun de mâncat. Pentru că toate acestea sunt hrănite şi coapte doar de focul vieţii şi toate sunt darul îngerilor Mamei noastre divine Natura. Să nu mâncaţi nimic din tot ceea ce focul morţii dă gust hranei, pentru că acesta este lucrul lui Satana".

       "Cum să ne coacem pâinea de fiecare zi fără foc, Învăţătorule?" - au întrebat câţiva într-un glas, cu mare uimire.

       "Lăsaţi îngerii lui Dumnezeu să vă ajute să vă pregătiţi pâinea. Umeziţi-vă grâul, pentru ca îngerul apei să poată intra în el. Apoi, puneţi-l la aer, pentru ca şi îngerul aerului să-l poată îmbrăţişa. Şi lăsaţi-l de dimineaţa până seara la soare, pentru ca îngerul luminii soarelui să poată coborâ asupra lui. Şi binecuvântările celor trei îngeri vor face curând sămânţa ascunsă a vieţii să încolţească în grâul vostru. Apoi, zdrobiţi-vă grăunţele şi faceţi un aluat subţire, aşa cum au făcut strămoşii voştri atunci când au plecat din Egipt, ţara sclaviei. Puneţi-le, apoi, la lumina soarelui, încă de la

răsărit, şi când soarele se află la amiază întoarceţi-le pe cealaltă parte, pentru ca şi acolo să fie îmbrăţişate de îngerul luminii soarelui, şi lăsaţi-le astfel până la apus, pentru că aşa cum îngerii apei, aerului şi luminii soarelui hrănesc şi coc grâul în câmp, tot aşa ei trebuie să vă pregătească şi pâinea voastră. Şi acelaşi soare care, cu focul vieţii, a făcut grâul să crească şi să se coacă, trebuie acum să vă coacă şi pâinea, cu acelaşi foc. Pentru că numai focul soarelui dă viaţă grâului, pâinii şi chiar trupului. Şi îngerii cei vii ai lui Dumnezeu cel viu servesc numai pe oamenii vii. Pentru că Dumnezeu este Dumnezeul a tot ceea ce trăieşte şi niciodată Dumnezeul a ceea ce este mort.

       Deci, mâncaţi întotdeauna de la masa lui Dumnezeu: fructele bune ale copacilor, grăunţele comestibile şi ierburile minunate ale câmpului, laptele animalelor şi mierea albinelor. Tot ce este în afară de acestea vine de la Satana şi vă duce foarte repede pe calea păcatelor, a bolilor şi către o prematură moarte. Doar hrana pe care o mâncaţi de pe masa îmbelşugată a lui Dumnezeu dă putere, sănătate şi tinereţe trupului şi sufletului vostru, şi dacă veţi respecta aceste sfaturi, niciodată nu veţi mai vedea boala. Doar masa lui Dumnezeu l-a hrănit pe Matusalem, din vechime, şi dacă veţi trăi cu toţii aşa cum a

trăit el, să ştiţi că întocmai precum el veţi ajunge. Căci Dumnezeul celor vii este nesfârşit mai bogat decât toate bogăţiile pământului şi masa Lui îmbelşugată este mai bogată decât cea mai bogată masă de ospăţ a oricărui om bogat de pe pământ. De aceea, mâncaţi toată viaţa voastră la masa Mamei divine a Naturii şi niciodată nu veţi avea dorinţe rele. Şi, când mâncaţi la masa Ei, mâncaţi toate lucrurile exact aşa cum au fost găsite pe masa Mamei divine a Naturii. Nu gătiţi, nici nu amestecaţi toate lucrurile unul cu celălalt, pentru ca măruntaiele voastre să nu devină asemenea unor mocirle aburinde. Pentru că, adevărat vă spun, aceasta este o spurcăciune în ochii Domnului.

       Nu fiţi ca servitorul cel lacom care, întotdeauna la masa stăpânului său, mânca chiar şi porţiile celorlalţi şi care devora el însuşi totul, şi le amesteca pe toate laolaltă în lăcomia lui. Şi, văzând asta, stăpânul său s-a mâniat pe el şi l-a alungat de la masă. Iar când toţi şi-au terminat masa, el a amestecat tot ce rămăsese pe masă şi l-a chemat pe servitorul cel lacom, spunându-i: “Ia şi mănâncă toate acestea cu porcii, pentru că locul tău este cu ei şi nu la masa mea”.

        Luaţi seama şi nu spurcaţi cu tot felul de spurcăciuni templul trupurilor voastre.

Mulţumiţi-vă cu două sau trei feluri de mâncare, pe care le veţi găsi întotdeauna pe masa Mamei divine Natura. Şi nu vă doriţi să devoraţi toate alimentele pe care le vedeţi în jurul vostru. Dacă amestecaţi prea mult toate felurile de mâncăruri în trupul vostru, atunci pacea trupului vostru va înceta şi războiul fără de sfârşit se va dezlănţui în voi şi, destul de repede, trupul vostru va fi şters de pe faţa pământului, tot aşa precum familiile şi împărăţiile dezbinate lucrează spre distrugerea lor. Dumnezeul vostru este Dumnezeul dragostei şi al păcii şi El nu ajută niciodată dezbinarea. De aceea, nu ridicaţi niciodată împotriva voastră mânia lui Dumnezeu, ca să nu vă alunge de la masa Lui şi să nu fiţi obligaţi să mergeţi la masa Satanei, unde focul păcatelor şi al morţii vă va distruge trupul, sufletul şi mintea.

       Şi când mâncaţi, aveţi totdeauna grijă ca niciodată să nu mâncaţi până vă săturaţi pe deplin. Fugiţi de ispitele Satanei şi ascultaţi de vocea îngerilor lui Dumnezeu. Pentru că Satana şi puterea lui vă ispitesc să mâncaţi des, tot mai mult şi mai mult. Urmăriţi să trăiţi prin energiile spiritului şi rezistaţi cu fermitate dorinţelor rele ale trupului. Postul vostru numai cu apă este întotdeauna plăcut în ochii îngerilor lui Dumnezeu. Luaţi seama cât de mult aţi

mâncat atunci când sunteţi sătui şi urmăriţi să mâncaţi întotdeauna mai puţin cu o treime.

       Faceţi ca greutatea mâncării voastre zilnice, atunci când nu sunteţi nevolnici (slabi) să nu fie mai puţin decât o mână [n.n. veche măsură a greutăţii = 700g], dar aveţi grijă să nu fie mai mult de două mâini. Atunci îngerii lui Dumnezeu vă vor sluji întotdeauna şi niciodată nu veţi cădea în sclavia Satanei şi a bolilor lui, care uneori vă fac să fiţi graşi. Nu tulburaţi munca îngerilor în trupul vostru mâncând des. Pentru că adevărat vă spun, cel care mănâncă mai mult decât de două ori pe zi face în el munca Satanei. Şi îngerii lui Dumnezeu îi părăsesc trupul şi în curând Satana îl va lua în stăpânire. Mâncaţi numai când soarele iese la amiază şi a doua oară, iarăşi, când soarele este la apus. Respectând acest îndemn nu veţi vedea niciodată boala, pentru că asta este plăcut în ochii Domnului. Şi dacă doriţi ca îngerii lui Dumnezeu să se bucure în trupul vostru şi ca Satana să vă ocolească, atunci nu vă aşezaţi decât o dată pe zi la masa lui Dumnezeu. Iar atunci, zilele voastre vor fi lungi şi fericite pe acest pământ. Mâncaţi întotdeauna atunci când masa lui Dumnezeu este servită înaintea voastră şi mâncaţi întotdeauna din ceea ce se găseşte pe masa lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu ştie bine de

ce are nevoie trupul vostru şi când are mai mare nevoie.

        De la începutul lunii Jiar mâncaţi orz; din luna Sivan mâncaţi grâu, cel mai desăvârşit dintre toate ierburile purtătoare de seminţe. Şi faceţi ca pâinea voastră de fiecare zi să fie făcută din grâu, pentru ca Domnul să poată avea grijă de trupurile voastre. Începând din luna Tammuz, mâncaţi struguri pentru ca trupul vostru să poată slăbi, dacă este prea gras şi de asemeni pentru ca Satana să poată pleca din el. În luna Elul adunaţi strugurii pentru ca sucul lor să vă poată servi ca băutură. În luna Marchesvan, strângeţi strugurii dulci, îndulciţi şi uscaţi de îngerul luminii soarelui, ca să vă poată creşte trupurile, pentru ca îngerii Domnului să locuiască în ele. Mâncaţi smochine pline de suc în lunile Ab şi Shebat şi ceea ce rămâne lăsaţi-le îngerului luminii soarelui să le păstreze pentru voi. Mâncaţi-le cu carnea migdalelor în toate lunile în care copacii nu au fructe. Şi ierburile minunate (comestibile) care vin după ploaie mâncaţi-le în luna Thebet, pentru ca sângele vostru să poată fi curăţat de toate păcatele voastre. Şi în aceeaşi lună începeţi să beţi şi laptele animalelor voastre, căci pentru aceasta a dat Domnul ierburile câmpului tuturor animalelor care dau lapte, pentru ca ele să-l poată hrăni pe om cu laptele lor. Fericiţi sunt aceia care

mănâncă numai la masa lui Dumnezeu şi ocolesc toate spurcăciunile Satanei. Nu mâncaţi hrana necurată adusă din ţări îndepărtate, ci mâncaţi întotdeauna ceea ce creşte şi s-a copt în copacii voştri. Pentru că Dumnezeu ştie bine ce este trebuincios pentru voi să mâncaţi şi unde şi când să o faceţi. Şi el dă de mâncare tuturor popoarelor din toate împărăţiile, ceea ce este mai bun pentru fiecare.

        Nu mâncaţi aşa cum mănâncă păgânii care se îndoapă în grabă, spurcându-şi trupurile cu tot felul de spurcăciuni. Lăsaţi puterea îngerilor lui Dumnezeu inte în voi odată cu mâncarea vie pe care Domnul v-o dă de la masa Sa împărătească. Când mâncaţi, aveţi deasupra voastră pe îngerul aerului şi dedesubtul vostru pe îngerul apei. Respiraţi adânc şi rar la toate mesele voastre, pentru ca îngerul aerului să vă poată binecuvânta mesele. Mestecaţi bine mâncarea cu dinţii, ca să devină apă şi ca îngerul apei să o prefacă în sânge în corpul vostru. Şi mâncaţi încet, ca şi cum ar fi o rugăciune pe care o faceţi Domnului. Puterea lui Dumnezeu intră în voi, dacă mâncaţi în acest fel la masă. Însă Satana preface într-o mocirlă aburindă trupul celui peste care îngerii aerului şi apei nu coboară în timpul mesei. Şi Domnul nu-l mai îngăduie la masa Sa. Pentru că masa Domnului este un

altar şi cel care mănâncă la masa Domnului este într-un templu. Adevărat vă spun, trupul Fiilor divini ai Omului este prefăcut într-un templu şi măruntaiele lor într-un altar, dacă ei ascultă de poruncile lui Dumnezeu. De aceea, nu vă aşezaţi la altarul Domnului atunci când mintea voastră este tulburată, şi să nu vă gândiţi la cineva cu mânie atunci când vă aflaţi în templul lui Dumnezeu. Şi intraţi în sanctuarul Domnului numai când simţiţi în voi chemarea îngerilor Săi, pentru că tot ceea ce mâncaţi în tristeţe sau în mânie sau fără dorinţă, devine otravă în trupul vostru. Pentru că suflarea Satanei spurcă toate aceste alimente. Puneţi cu bucurie jertfele voastre pe altarul trupului vostru şi lăsaţi toate gândurile rele să plece din voi atunci când primiţi în trupul vostru puterea lui Dumnezeu de la masa Sa. Şi niciodată să nu vă aşezaţi la masa lui Dumnezeu, înainte ca El să vă cheme cu putere prin îngerul poftei de mâncare.

       Bucuraţi-vă, de aceea, întotdeauna cu îngerii lui Dumnezeu la masa lor împărătească, pentru că asta este plăcut inimii Domnului. Şi viaţa voastră va fi lungă şi fericită atunci pe acest pământ şi cel mai scump servitor al Domnului vă va sluji în toate zilele voastre: îngerul bucuriei şi veseliei.

       Nu uitaţi că fiecare a şaptea zi este sfântă şi închinată lui Dumnezeu. Timp de şase zile hrăniţi-vă trupul cu darurile Naturii, dar în a şaptea zi sfinţiţi-vă trupul pentru Tatăl vostru divin Ceresc. Şi în a şaptea zi nu mâncaţi mâncare pământească, ci trăiţi numai din cuvintele şi gândurile lui Dumnezeu. Şi fiţi toată ziua cu îngerii Domnului, în Împărăţia Tatălui Ceresc. În această a şaptea zi, lăsaţi îngerii lui Dumnezeu să clădească Împărăţia divină a Cerurilor în trupul vostru, aşa cum voi munciţi şase zile în Împărăţia Mamei divine a Naturii. În timpul celei de a şaptea zi, nu lăsaţi deloc mâncarea să tulbure munca îngerilor în trupul vostru, ci beţi numai apă curată, iar Dumnezeu vă va da viaţă lungă şi fericită pe pământ şi veţi ajunge să aveţi viaţă lungă în Împărăţia Cerurilor. Pentru că vă spun cu adevărat, dacă nu veţi mai avea nici o boală pe pământ, veţi trăi veşnic şi * foarte fericiţi în Împărăţia Cerurilor.

         Dacă veţi fi buni, Dumnezeu vă va trimite în fiecare dimineaţă îngerul soarelui să vă trezească din somn. De aceea, ascultaţi chemările Tatălui vostru divin Ceresc şi nu picotiţi somnolenţi şi leneşi în paturile voastre, pentru că îngerii aerului şi apei vă aşteaptă deja afară. Munciţi toată ziua cu îngerii Mamei divine a Naturii, ca să puteţi ajunge să-i cunoaşteţi pe ei şi muncile lor tot mai mult şi

din ce în ce mai bine. Când soarele a apus şi Tatăl vostru Ceresc vă trimite îngerul Său cel mai preţios, somnul, atunci odihniţi-vă şi fiţi toată noaptea cu îngerul somnului. Şi atunci, Tatăl vostru divin Ceresc vă va trimite îngerii Săi neştiuţi, ca ei să vă instruiască în taină şi să fie cu voi toată noaptea. Şi îngerii neştiuţi ai Tatălui vostru divin Ceresc vă vor învăţa multe lucruri, urmându- vă în lumile ascunse şi vă vor instrui despre Împărăţia lui Dumnezeu, tot aşa cum îngerii Mamei divine a Naturii, pe care îi ştiţi, vă învaţă despre lucrurile din Împărăţia Ei. Adevărat vă spun, că trăind astfel veţi fi în fiecare noapte oaspeţii Împărăţiei lui Dumnezeu. Şi când vă treziţi a doua zi de dimineaţă, veţi simţi în voi puterea cea mare şi bună a îngerilor neştiuţi. Tatăl vostru divin Ceresc îi va trimite la voi în fiecare noapte, pentru ca ei să vă poată clădi spiritul, tot aşa cum Mama divină a Naturii vă trimite îngerii Ei, pentru ca ei să vă poată clădi, întări şi regenera trupul. Dacă în timpul zilei Mama divină a Naturii vă îmbrăţişează în braţele Ei, iar noaptea Tatăl vostru divin Ceresc îşi trimite sărutul său asupra voastră, atunci Fiii Oamenilor vor deveni Fiii lui Dumnezeu".

       Apoi Iisus a muls ugerul oii care păştea iarbă. Şi a pus laptele în nisipul încălzit de soare, spunând: "Iată, puterea îngerului apei a intrat în acest lapte, iar acum, puterea

îngerului luminii soarelui va intra, de asemenea, în el".

       Atunci laptele a devenit fierbinte prin puterea razelor soarelui.

       "Şi acum, în acest lapte îngerii apei şi luminii soarelui se vor înfrăţi cu îngerul aerului".

       Şi aburii laptelui fierbinte au început să se ridice încet în aer.

       "Vino şi inspiră pe gură puterea îngerului apei, luminii soarelui şi aerului, ca ei să poată intra în trupul tău şi să alunge pe Satana afară din tine".

       Şi bolnavul pe care Satana îl chinuia cumplit a inspirat adânc aburul alb.

       "Într-o clipă, Satana va părăsi trupul tău, pentru că de trei zile flămânzeşte, fiindcă nu mai găseşte nici un fel de mâncare în tine. El va ieşi acum afară din tine ca să-şi potolească foamea prin laptele fierbinte, aburind, pentru că aceasta este hrana lui preferată. El va simţi acum mirosul şi nu va fi în stare să mai reziste foamei, care îl chinuie deja de trei zile. Dar Fiul divin al Omului îi va distruge trupul, pentru ca el să nu mai chinuie pe nimeni de acum înainte".

        Atunci trupul bolnav a fost parcă apucat de malarie şi a început să se forţeze, ca şi cum ar fi vrut să vomite şi nu putea şi a început să respire gâfâind, de parcă răsuflarea lui era pierdută. Şi a leşinat în poala lui Iisus.

        "Acum Satana îi părăseşte trupul. Priviţi-l!" Şi Iisus a arătat spre gura deschisă a omului bolnav.

       Şi toţi au văzut cu uimire şi cu groază cum Satana ieşea din gura lui sub forma unui vierme lung şi îngrozitor, care se îndrepta direct spre laptele aburind. Atunci Iisus a luat două pietre ascuţite şi a zdrobit capul Satanei şi a scos afară din bolnav tot corpul monstrului care era aproape la fel de lung ca şi omul. Când îngrozitorul vierme a ieşit afară din gâtul omului bolnav, el şi-a recăpătat dintr-o dată respiraţia şi atunci toate durerile au încetat. Şi ceilalţi s-au uitat îngroziţi la înspăimântătorul corp al Satanei.

       "Vezi ce creatură îngrozitoare ai purtat şi ai hrănit în trupul tău, de atâţia ani? L-am scos afară din tine şi l-am omorât ca să nu te mai chinuie niciodată. Mulţumeşte-i lui Dumnezeu că îngerii Săi te-au eliberat şi caută să nu mai păcătuieşti, pentru ca Satana să nu se întoarcă la tine din nou. Fă din trupul tău, de acum înainte, un templu dăruit Dumnezeului Tău".

       Şi toţi erau uimiţi de cuvintele Sale şi de puterea Sa. Şi ei au spus:   "Învăţătorule, Tu eşti cu adevărat trimisul lui Dumnezeu şi cunoşti toate tainele".

       "Şi voi - a răspuns Iisus - trebuie să fiţi adevăraţii Fii ai lui Dumnezeu, pentru ca şi voi să puteţi avea parte de puterea Sa şi de cunoaşterea tuturor tainelor. Pentru că înţelepciunea şi puterea divină pot veni numai din dragostea de Dumnezeu. Iubiţi, de aceea, pe Tatăl divin Ceresc şi pe Mama divină a Naturii, din toată inima voastră şi din toate puterile voastre. Slujiţi-i cu abnegaţie, pentru ca îngerii Lor să vă slujească mereu. Dăruiţi toate faptele voastre lui Dumnezeu şi nu hrăniţi niciodată prin faptele voastre rele pe Satana, pentru că plata păcatului este boala şi moartea prematură. În Dumnezeu se află răsplata binelui, fericirea, dragostea Sa, care de fapt este cunoaşterea deplină şi puterea vieţii veşnice".

       Şi toţi au îngenunchiat pentru a aduce mulţumiri lui Dumnezeu, pentru dragostea Sa.

       Şi Iisus a plecat spunând: "Mă voi întoarce la toţi cei care stăruiesc în rugăciune şi post până într-a şaptea zi. Pacea lui Dumnezeu să fie cu voi!"

       Şi omul bolnav din care Iisus alungase pe Satana s-a ridicat, pentru că acum puterea vieţii îi revenise. A răsuflat adânc şi ochii săi au devenit limpezi, pentru că orice durere îi pierise. Şi s-a aruncat pe pământul unde stătuse Iisus, a sărutat urma picioarelor Lui şi a plâns.[...]

       Şi în lunca unui râu, mulţi bolnavi au postit şi s-au rugat îngerilor lui Dumnezeu timp de şapte zile şi şapte nopţi şi mare a fost răsplata lor, pentru că au urmat întru totul cuvintele lui Iisus. Şi la sfârşitul celei de- a şaptea zi, pe foarte mulţi, toate durerile i-au părăsit. Şi când soarele a răsărit peste marginea pământului, L-au văzut pe Iisus venind la ei dinspre munte, cu strălucirea soarelui care răsare deasupra capului Său.

       "Pacea lui Dumnezeu să fie cu voi!"

       Şi unii dintre cei care erau prezenţi acolo nu au spus nici un cuvânt, ci doar s-au aruncat în faţa Lui şi au atins, plini de veneraţie, cusătura hainelor Lui, în semn de respect şi recunoştinţă pentru vindecarea lor.

       "Nu-mi aduceţi mulţumiri mie, ci Mamei voastre divine, care v-a trimis îngerii Săi vindecători. Mergeţi acum şi nu mai păcătuiţi, ca să nu mai vedeţi niciodată boala. Şi lăsaţi de

acum înainte ca îngerii vindecători să devină păzitorii voştri".

       Ei L-au întrebat: "Încotro să ne ducem, Învăţătorule, pentru că cu Tine sunt cuvintele vieţii veşnice? Spune-ne, care sunt păcatele pe care trebuie să le ocolim, ca să nu mai vedem niciodată boala?"

       Isus a răspuns: "Facă-se totul după credinţa voastră!" Şi El s-a aşezat între ei, spunând: "A fost spus din timpuri vechi: “Cinsteşte-ţi Tatăl divin Ceresc şi Mama divină a Naturii şi respectă-Le poruncile, pentru ca zilele tale să fie multe şi fericite pe acest pământ”. Şi, imediat după aceasta, a fost dată porunca: “Să nu ucizi”, pentru că viaţa este dată tuturor de Dumnezeu, şi ceea ce Dumnezeu a dat, omul nu trebuie să ia. Pentru că vă spun cu adevărat, de la o singură Mamă divină vine tot ceea ce trăieşte pe pământ. De aceea, cel care omoară, îşi omoară fratele. Şi de la el, Mama divină a Naturii îşi întoarce faţa şi va smulge de la el Sânii Săi dătători de viaţă. Şi după aceea el va fi ocolit de îngerii Săi şi doar Satana va locui în trupul său. Şi carnea animalelor ucise cu care se va hrăni şi va ajunge în corpul său va deveni până la urmă propriul său mormânt, pentru că cel care omoară, până la urmă se omoară pe sine şi cine mănâncă carnea animalelor ucise, de fapt

mănâncă din trupul morţii. În sângele său, fiecare picătură din sângele lor se preface în otravă; în răsuflarea sa, răsuflarea lor se preface în sudoare; în carnea sa, carnea lor se preface în bube; în oasele sale, oasele lor se prefac în piatră; în măruntaiele lui, măruntaiele lor se prefac în putreziciune; în ochii lui, ochii lor se prefac în solzi, în urechile lui, urechile lor se prefac în scurgeri de ceară. Şi moartea lor va deveni până la urmă boala, suferinţa şi moartea lui. La dispoziţia Tatălui vostru divin Ceresc se află păcatele voastre acumulate în cei şapte ani, care pot fi iertate în şapte zile de post.

       Rezistaţi, mai ales prin fapte şi gânduri bune, zi şi noapte, ispitelor lui Satana. Nu staţi treji noaptea, nici nu dormiţi ziua, ca să nu plece de la voi îngerii lui Dumnezeu.

       Şi nu vă luaţi nici o plăcere, nici în băutură (alcool), nici în vreun fum al Satanei (tutun), pentru că toate băuturile şi fumurile Satanei sunt mari spurcăciuni în ochii Dumnezeului vostru.

       Nu fiţi desfrânaţi nici noaptea, nici ziua. Desfrânatul este întocmai ca un copac a cărui sevă iese prematur şi grabnic din trunchiul său. Şi datorită vlăguirii, acest copac va fi uscat înainte de timpul său şi nici nu va da vreodată

fructe (roade). De aceea, nu fiţi niciodată desfrânaţi, ca să nu vă usuce Satana trupul, datorită vlăguirii şi ca să nu vă facă Domnul sămânţa stearpă, prin împuţinare.

       Evitaţi tot ceea ce este prea fierbinte sau prea rece, pentru că este voia Mamei voastre divine a Naturii, ca nici fierbinţeala şi nici frigul să nu vă facă rău trupului. Şi nu vă lăsaţi trupurile să devină nici mai fierbinţi, nici mai reci decât aşa cum le încălzesc sau le răcesc îngerii lui Dumnezeu. Şi dacă ascultaţi de poruncile Mamei divine, atunci, ori de câte ori trupul vostru devine prea fierbinte, Ea va trimite pe îngerul frigului la voi şi, ori de câte ori trupul devine prea rece, Ea va trimite îngerul căldurii să vă încălzească din nou.

       Urmaţi pilda tuturor îngerilor Tatălui şi Mamei, care lucrează zi şi noapte, fără încetare, în Împărăţiile tainice ale Cerurilor şi Pământului. Veţi primi astfel, în voi înşivă, pe cei mai puternici îngeri ai lui Dumnezeu, îngerii acţiunii binefăcătoare, şi împreună cu ei veţi lucra cu toţii în Împarăţia lui Dumnezeu. Urmaţi pilda apei curgătoare, a vântului care bate, a răsăritului şi a apusului soarelui, a plantelor şi copacilor care cresc, a animalelor care aleargă şi zburdă, urmăriţi descreşterea şi creşterea lunii, stelele care periodic pleacă şi se întorc iarăşi; remarcaţi cum toate acestea se mişcă şi

îşi fac muncile lor. Pentru că tot ceea ce are viaţă, mişcă şi numai ceea ce este mort, este nemişcat. Dumnezeu este Dumnezeul celor vii, iar Satana este stăpânul celor morţi. Serviţi şi slăviţi-l pe Dumnezeul cel viu, pentru ca mişcarea veşnică şi binefăcătoare a vieţii să vă poată regenera şi susţine şi ca astfel să puteţi scăpa de nemişcarea îngrozitoare a morţii. Lucraţi, de aceea, fără încetare, pentru a clădi şi susţine Împărăţia lui Dumnezeu, ca nu cumva să fiţi aruncaţi, prin lenea sau stagnarea voastră, în împărăţia Satanei. Bucuria eternă şi viaţa veşnică se află doar în Împărăţia vie a lui Dumnezeu, iar suferinţa cea nemişcată şi întunecată există numai în împărăţia morţii a lui Satana. Fiţi, de aceea, Fii adevăraţi ai Mamei divine şi ai Tatălui divin, ca să nu cădeţi niciodată în sclavia Satanei. Fiind mereu plini de bunătate, Mama divină a Naturii şi Tatăl divin Ceresc vă vor trimite adeseori îngerii Lor ca să vă înveţe, şi să vă slujească. Atunci îngerii Lor vor scrie poruncile lui Dumnezeu în capul vostru, în inima voastră şi în mâinile voastre, ca să puteţi şti, simţi şi împlini poruncile Domnului.

        Rugaţi-vă în fiecare zi, în special Tatălui divin Ceresc şi Mamei divine a Naturii, ca sufletul vostru să devină desăvârşit, aşa cum şi Sufletul sfânt al Tatălui Ceresc este desăvârşit şi ca trupul vostru să devină desăvârşit, aşa

cum şi trupul divin al Naturii este desăvârşit. Căci dacă înţelegeţi, simţiţi şi împliniţi poruncile divine, atunci tot ce vă veţi ruga Tatălui divin Ceresc şi Mamei divine a Naturii vă va fi dat. Pentru că înţelepciunea, dragostea, şi puterea lui Dumnezeu sunt mai presus de orice.

       De aceea, rugaţi-vă Tatălui divin Ceresc în acest fel: “Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău. Vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele, dă- ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău şi viclean. Căci a Ta este Împărăţia, puterea şi mărirea, acum şi pururea şi- n vecii vecilor. Amin”.

       Şi rugaţi-vă Mamei Naturi în acest fel: “Mama noastră divină, care eşti pretutindeni, sfinţească-se numele Tău. Vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta în noi, aşa cum se face şi în Tine. Şi în toate zilele, trimite-ne spre ajutor îngerii Tăi, aşa cum îi trimiţi în tine. Şi ne iartă nouă păcatele noastre, după cum şi noi respectăm legile Tale. Şi nu ne duce pe noi către boală, ci ne izbăveşte de tot răul, pentru că al Tău este pământul, trupul şi sănătatea. Amin”.

       Şi toţi s-au rugat apoi împreună cu Iisus Tatălui divin Ceresc şi Mamei divine a Naturii.

       După aceea, Iisus le-a vorbit astfel: "Tot aşa cum trupurile voastre au renăscut prin îngerii Mamei divine a Naturii, fie ca sufletele voastre să renască la fel prin îngerii Tatălui Ceresc. Astfel, veţi deveni cu toţii adevăraţii Fii ai Tatălui divin şi ai Mamei divine şi adevăraţi Fraţi ai Fiilor Oamenilor. Până acum aţi fost în război cu Tatăl cu Mama şi Fraţii voştri divini şi l-aţi servit pe Satana. Începând de astăzi, trăiţi în pace deplină cu Tatăl divin Ceresc, cu Mama divină a Naturii şi cu Fraţii voştri divini, Fiii Oamenilor.  Luptaţi neîncetat numai împotriva Satanei, ca să nu vă jefuiască de pacea voastră. Astfel vi se va da pacea Mamei divine a Naturii - trupului vostru şi pacea Tatălui vostru divin Ceresc - sufletului vostru. Fie ca pacea amândurora să domnească printre Fiii Oamenilor.

       Veniţi către Dumnezeu, voi toţi, care sunteţi obosiţi de viaţă şi care suferiţi în dezbinare şi chin, pentru că pacea lui Dumnezeu vă va întări şi vă va mângâia! Pentru că Pacea lui Dumnezeu este întotdeauna copleşitor de plină de fericire. De aceea, vă întâmpin întotdeauna în acest fel: "Pacea lui Dumnezeu să fie cu voi!", şi voi să vă întâmpinaţi întotdeauna la fel unul pe

celălalt, pentru ca asupra trupului vostru să poată coborâ pacea Mamei divine a Naturii şi asupra sufletului vostru să coboare pacea Tatălui divin Ceresc. Atunci veţi găsi pacea divină şi printre voi, pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este totodată şi în voi. Acum, întoarceţi-vă la Fraţii voştri cu care până acum aţi fost în ceartă şi oferiţi-le pacea voastră. Fericiţi sunt cei care se străduiesc pentru pace, pentru că ei vor găsi cel mai repede pacea lui Dumnezeu. Mergeţi şi nu mai păcătuiţi. Daţi fiecăruia pacea voastră, tot aşa cum Eu v-am dăruit acum pacea Mea. Pacea Mea este a lui Dumnezeu. Pacea lui Dumnezeu să fie cu voi!"

       Şi după ce a rostit aceste cuvinte, El plecă dintre ei.

       Atunci pacea Lui a coborât asupra lor şi cu îngerul dragostei în inima lor, cu înţelepciunea legii în capul lor şi cu puterea de a renaşte în mâinile lor, s-au dus, cuprinşi de o mare fericire, printre Fiii Oamenilor, pentru a aduce lumina păcii divine celor care se luptau cu răul şi cu suferinţele în întuneric.

       Şi ei se despărţeau acum spunându-şi plini de dragoste unul altuia:

       "PACEA LUI DUMNEZEU SĂ FIE CU TINE!"

Câteva din principalele lucrări SCRISE DE JAKOB

LORBER PRIN DICTEU DIVIN

MAREA EVANGHELIE A LUI IOAN, 10 volume, a cate 500 pagini.Încununarea descrierii vieţii lui Iisus şi totodată principala operă a Noii Revelaţii. Conţine pentru prima oară pe acest pământ o descriere amănunţită, aproape zi de zi, a tot ce a făcut Iisus în cei trei ani ai misiunii sale pe pământ, cât a peregrinat prin ţară dintr-un loc în altul. În aceasta operă se dezvăluie pentru întâia dată pe acest pământ secretul personalităţii lui Iisus Cristos şi adevărata învăţătură Dumnezeiască a Mântuitorului.         

 CASA DOMNULUI, 3 volume a câte 500 de pagini.Geneza lumii spirituale, naşterea lumii materiale, crearea omului şi preistoria omenirii

până la potop. 

TINERETEA LUI IISUS, 430 pagini.Evanghelia, nou revelată şi completă, a lui Iacob despre naşterea şi copilăria lui Iisus.

 EPISCOPUL MARTIN, 496 pagini.O călătorie pe lumea cealaltă.

DIN IAD PÂNĂ LA CER, 2 volume a câte 520 pagini.O descriere a vieţii tainice de pe lumea cealaltă a lui Robert Blum, care a fost împuşcat în anul 1848.

SOARELE SPIRITUAL, 2 volume a câte 540 pagini. O operă despre corespodenţele care au existat cu lumea cealaltă. Aici se explică legăturile care există între lumile vizibile ale universului material şi lumile invizibile ale universului spiritual.

SOARELE NATURAL, 320 pagini.Opera aceasta face pentru prima dată o descriere exactă a configuraţiei şi a esenţei soarelui nostru, şi reuşeşte o descriere pertinentă a esenţei luminii şi a forţei sale tainice