PiturcaCurs I Inca din cele mai vechi timpuri oamenii au fost preocupati de cunoasterea mediului in care traiesc. Daca mediul natural avea in vedere cele necesare existentei, resursele naturale, materiile prime, relieful, cel social, se referee la societate, la modul de organizare si conducere al acesteia, la natura puterii politice, a cailor si mijloacelor de exercitare. Unitatea dintre mediul natural si social era o conditie majora in asigurarea existentei, de aceea oamenii au incercat sa cunoasca sis a stapaneasca societatea, studiul ca pe un tot unitar cat si a partilor componente, viata economica, spirituala, politica. In orice societate indiferent de natura sa, de nivelul de dezvoltare, politicul si politica au constituit dimensiuni fundamentale ale actiunii umane. De aceea ele au fost supuse inca din antichitate unui studiu profund si detaliat. Primele reflectii despre societate, despre componentele sale, despre putere, mecanismul exercitarii, clasele si indivizii care sunt chemati sa exercite, au existat preocupari inca din antichitate. Mai mult, in unele societati ca Roma si Grecia Antica au aparut conceptii si teorii cu privire la politic(Platon, Socrate si Aristotel) unde politica a functionat ca filosofie politica, sau in Roma unde alaturi de teoriile politice intalnim practica politica concretizata in gandirea celor mai eficiente forme de exercitare a puterii. Ganditorii ca Cicero, Lucretiu, Canes vor fi preocupati de politica si putere, de mecanismele si eficienta acesteia. In jurnalism ca urmare a democratiei religiei si absolutismului monarhic are loc o decadere a stiintelor care erau preocupate de studiul societatii asupra continutului si actiunilor isi va pune amprenta dogma teologica. Cunoasterea isi pierde caracterul laic si stiintific iar stiintele care studiau societatea ca ramuri ale teologiei. Ca dogma politica dominanta va fi monarhia absoluta care pentru a-si da legimitate se va sprijini pe dogma teologica. Odata cu aparitia renasterii apare un proces de separare de stiinte sociale, de dogma si morala crestina, are loc un proces de autonomizare, de identificare in cadrul stiintei sociale, delaicizare si stiintificare. Va incepe procesul de dezvoltare a stiintelor pe domeniul societatii, de asemenea burghezia va fi singura clasa care se va folosi de idei, teorii in lupta impotriva feudalitatii. Ideologia , ansamblul de idei, conceptii despre societate ca modalitati de conducere a vietii, va fi ridicata la rang de arma politica, chiar daca pana la perioada moderna au existat conceptii cu anumite structuri despre adevarata ideologii si structuri nu se poate vorbi decat despre perioada moderna. Pentru a organiza si duce lupta impotriva vechii societati, o lupta de idei, burghezia va da nastere primei si celei mai mari doctrine -> liberalismul. Vechea clasa feudala, constienta ca lupta impotriva burgheziei nu este si nu se poate rezuma la o simpla confruntare militara, va avea o doctrina care sa-i apere si sa-i promoveze interesele in conservatorism. In primele sale manifestari, conservatorismul se va manifesta ca o ideologie antiburgheza, antiliberala. Notiunea de doctrina ca majoritatea conceptelor si notiunilor specifice domeniului politic vine din latinescul doctrina , -ae, si care intr-un inteles larg ar insemna invatarea cunoasterii bazate pe idei despre societate. Are la baza anumite principii, natura acestora imprima doctrinei mai multe delimitari. In functie de aceste principii pe baza carora cunoasterea interpreteaza lumea naturala si sociala distingem: - doctrine filosofice care propun sa raspunda la intrebari daca lumea poate sau nu fi cunoscura. In functie de principiile care sunt la baza acestei cunoasteri se impart in : doctrinele materialiste aparute inca din Grecia, China, care considera ca la baza lumii naturale sta natura si ca lumea poate fi cunoscuta si perceputa; doctrina idealista care sustin ca la baza lumii sta ideea si ca lumea poate fi cunoscuta numai prin idee. De-a lungul vremii ele au capatat mai multe nuantari, ele pot fi obiective sau subiective. 1

doctrinele religioase au aparut inca din antichitate fiind primele mari sisteme de gandire referitoare la lumea naturala si sociala, la baza lor stand principiile supranaturale lumea fiind creata de forte supranaturale, oamenii fiind nevoiti sa se supuna, deci nu pot schimba, cunoaste; este vesnica, o lume ireala bazata pe supranatural. Oamenii trebuie sa accepte fara sa poata interveni sau schimba randuielile sociale. Dintre cele mai mari sisteme de gandire amintim: Grahmanismul, budism, crestin, islamismul. - doctrinele economice au aparut in perioada moderna fiind o replica in plan economic al burgheziei, la vechea organizare si oranduire sociala feudala. Intrucat burghezia urmarea stapanirea puterii economice si politice, ea si-a creat si primele teorii economice precursoare ale liberalismului: D. Ricardo, D. Smith. Aceste doctrine sunt fundamentate pe principii economice ale eficientei economice, dintre care cele mai cunoscute: liberalismul, neoliberalismul, doctrine statice ale liberei concurente, economii de piata. - doctrine militare organizarea si strategia militara au fost preocupari vechi ale omului, cand au aparut adevarate strategii. Acestia isi propuneau mai mult sa gandeasca acele strategii si tactici in puterea razboaielor. Azi doctrinele militare sunt mult mai complexe, pe langa acest aspect al razboaielor dupa natura lor se impart in: doctrine militare expansioniste si de aparare. - doctrine politice au aparut ca sisteme de gandire inca din antichitate dar cunoasterea despre societate si politic era nediferentiata ea impletinduse cu elemente economice-religioase. Ca adevarat sistem de gandire fundamentala pe stiinta, rationalitate apare odata cu epoca moderna. In limbajul modern prin dcotrina politica intelegem un sistem de idei structurate si sistematizate care au in vedere interpretarea realitatii politice. Ea reflecta realitatea politica de pe principiile unui grup social, unei clase, unui partid, fundamenteaza aspiratiile acestuia si incearca sa-i puna la dispozitie acele mijloace prin care sa realizeze in practica aceste aspiratii ale creatorului. Spre deosebire de alte procedee politice doctrinele se particulrizeaza printr-o serie de trasaturi. Aparitia doctrinelor si ideologiilor a dat nastere unei stiinte cunoscuta ca dcotrinologie este o stiinta de baza care isi propune sa studieze ideologiile, locul si rolul acestora, functia exercitata de ele, impactul asupra societatii claselor, grupurilor sociale organizarii si functionarii acestuia. Ca stiinta doctrinologica a aparut la sfarsitul secolului XIX odata cu procesul general de separare, de autonomizare care isi propunea sa studieze viata politica. Odata cu democratizarea vietii sociale, cu pluralismul si pluripart. Cu aparitia unor noi doctrine are loc o crestere in studiul politicului. De aceea o problema care necesita un raspuns este aceea a obiectului de studiu al doctrinologiei. Fiind o stiinta relativ tanara, explozia de date de cunostinte despre politica, aparitia unor stiinte de granita, care isi propune studiul socialului ingreuneaza procesul de evidentiere. Multi ganditori, pornind de la faptul ca in centrul politicului se afla statul, institutiile, puterea sa, au fost tentati sa considere ca acesta ar fi obiectul de studiu. Unei asemenea optiuni i se opun alti cercetatori care vad in stat o institutie fundamentala a politicului, ea fiind prezenta in intreaga sfera si fiind cercetata din diferite unghiuri si puncte de vedere: sociologia, dreptul. Alti ganditori, pornind de la faptul ca orice doctrina politica, orice ideologie in demersurile lor practice au ca punct central puterea, sustin ca acestea ar constitui prin excelenta domeniul sau de studiu. Desigur puterea este un element pe care-l intalnim in structura si actiunea oricarui demers, dar puterea este un obiect de studiu al tuturor disciplinelor politice, intrucat toate direct sau indirect sunt legate de putere, deci puterea poate fi legata de orice disciplina politica. Viata politica, politicul este mult mai complex, cu o sfera mult mai larga de implicare si actiune, de aceea nici puterea nu poate fi considerata ca un 2

-

obiect de studiu al doctrinelor. Cei mai multi autori, analisti considera ca domeniul de studiu al doctrinelor este politicul. Aceasta afirmatie este extrem de larga, politicul este o parte componenta a societatii. El este analizat dintr-o multitudine de aspecte, segmente, de aceea fiecare stiinta politica de ramura, in functie de continutul sau, de mijloacele avute la dispozitie va studia o anumita parte. Doctrinele sunt cele chemate sa studieze prin excelenta organizarea din perspectiva politica. Modul in care se concepe pe baza ideilor si conceptiilor politice organizarea si conducerea societatii, relatiile dintre indivizi, rolul si locul pe care il ofera statului, regimul politic, relatia dintre individ si societate, perspectiva pe care aceasta o ofera. Curs II Doctrine si ideologii politice I Particularitatile II Tipologizarea III Variantele doctrinare In raport cu celelalte produse politice doctrinele se deosebesc fata de acestea printr-o serie de particularitati. Elementul de individualizare va viza un set de aspecte cum ar fi: creatorul acestora, continutul lor, relatia cu emitentul politic, finalitatea si utilitatea doctrinelor. Dintre aceste aspecte particulare evidentiem: 1. Spre deosebire de toate celelalte produse ale spiritualitatii politice, doctrinele sunt creatia exclusiva a profesionistilor, atat in elaborarea lor cat si a promovarii si apararii acestora in relatiile cu alte demersuri teoretice. Doctrinele sunt cele mai profunde si consistente proiecte mentale care privesc structura si func. Politicului in prezent dar mai ales in viitor. 2. Doctrinele politice au ca obiectiv prioritar organizarea si conducerea social-politica a societatii, in special a puterii sale politice, ele vizand continutul acesteia, mecanismele de constituire si exercitare a ei, clasa politica ce o detine si exercita. Vizand in exclusivitate puterea politica, doctrinele vor cuprinde opinii, sugestii, privind conservarea puterii, influentarea ei sau cucerirea. Chiar daca doctrinele politice isi focalizeaza cu prioritate atentia asupra puterii politice, aceasta nu inseamna ca celelalte elemente ale sistemului politic raman in afara studiului sau. Dimpotriva, doctrinele vor fi preocupate de toate aspectele politicului. 3. Continutul si consistenta acestora. Spre deosebire de celelalte elaborari politice, doctrinele sunt cele mai structurate. Continutul acestora este in cea mai mare masura determinat de cadrul social politic in care acestea apar si se dezvolta, de momentul istoric cand sunt create, de natura sistemului politic, de conditia si pozitia in societate a emitentului politic. In procesulconstituirii doctrinelor, al cristalizarii continutului sau, un rol important il joaca calitatea intelecta a creatorului, gradul sau de pregatire, puterea sa de percepere si intelegere a realitatii sociale, de conceptiile si orientarile sale politice. Determinant ramane insa in procesul crearii doctrinelor, contextul social istoric si momentul crearii si functionarii. 4. Demersuri teoretico - explicative cuprinzatoare, vizand elementele fundamentale ale vietii sociale, orice doctrina politica este intotdeauna insotita, daca nu de un elaborat doctrinar economic sau cultural, cel putin de o conceptie. Intre natura si continutul doctrinelor politice si cele economice, exista intotdeauna o anumita corelatie. Astfel unei doctrine politice democratice ii va corespunde un elaborat doctrinar economic de aceeasi natura si invers. 5. Doctrinele politice sunt produsul si emanatia unor comunitati plitice: partid, clasa, grup social, miscare, de aceea doctrinele vor reflecta, interpreta si aborda realitatea de pe pozitiile 3

6. 7.

8. 9.

si interesele acestora. Aceasta inseamna ca prin geneza si actiunea lor, doctrinele politice sunt partizane, ele implicand o activa si o deschisa pozitie ideologica. Aceasta inseamna ca ele se vor situa pe pozitia emitentului, ii vor fundamenta si promova aspiratiile si interesele. Problema partivitatii docrinelor, pune problema obiectivitatii sau subiectivitatii acestora. Fara discutie exista o legatura intrinseca intre interesele social politice ale emitentului si doctrina sa. Nici in teorie si nici in practica nu poate exista o detasare completa, perfecta, e emitentului de interesele sale. Aceasta nu inseamna ca nu pot exista doctrine obiective sau care sa beneficieze de obiectivitate stiintifica. Obiectivitatea sau subiectivitatea elaboratelor doctrinare tine in mare masura de emitentul politic, de creatorul lor. Daca acesta, prin activitatea sa va fi in concordanta cu necesitatile dezvoltarii vietii sociale, daca se va angaja in lupta pentru inoire si restructurare sociala, pentru progres social, inseamna ca si conceptiile, ideile, vor fi obiective, credibile, in concordanta cu realitatea, cu stiinta. Desigur ca obiectivitatea stiintifica proprie doctrinelor stiintifice nu poate fi sinonima cu cea a stiintelor exacte. Ea trebuie sa beneficieze de un anumit concept de toleranta. Important este ca acest coeficient sa o mentina in sfera realitatii, obiectivitatii. Altfel ele pot usor aluneca pe subiectivism. Spre deosebire de celelalte elaborate politice, doctrinele beneficiaza de cea mai complexa structura. In centrul acesteia se afla ideologia, ea formand nucleul doctrinei -> centrul ei de putere, cea care ii fundamenteaza interesele. Spre deosebire de alte produse politice, doctrinele elaborate mult mai larg, ele incluzand pe langa elementele politice si elemente ce tin de morala, de viata economica, fapt ce le da o mare orientare si deschidere, posibilitate de manifestare, de inoire. De aemenea spre deosebire de alte produse politice, doctrinele implica stari afectiv emotionale. Aceasta mareste posibilitatea de penetratie in viata sociala, de atractie a unor diverse si largi categorii sociale, fapt ce le confera o deosebita mobilitate in raport cu realitatea si mai ales actiune. Pentru a se particulariza, doctrinele dispun de un nume. Acesta le individualizeaza in universul doctrinar. Nu exista intotdeuna o legatura obligatorie intre numele doctrinei si continutul sau politic ideologic si mai ales politica promovata de aceasta. Utilitatea si eficienta sociala a doctrinelor. Sunt dimensiuni finale ale doctrinelor atesta locul si rolul in societate. Prin eficienta sociala se intelege gradul in care se realizeaza in practica obiectivele, sarcinile promovate de o doctrina. Intotdeuna o doctrina este mai intai de toate doar un ideal teoretic. Pentru a fi realizabila si credibila ea trebuie sa se realizeze in practica. Realizarea ei depinde insa de o multitudine de factori: realismul obiectivelor si sarcinilor propuse, corespondenta dintre elaboratul doctrinar si realitatea politica, necesitatea acesteia, forta de a fi promovata, modul cum ea raspunde la cerintele dezvoltarii sociale. Nu toate doctrinele sunt utile societatii care au demonstrat ca sunt si eficiente. Pentru a fi eficiente si utile ele trebuie sa fie doctrine de guvernare dar mai ales sa demonstreze serviciile pe care le-au facut umanitatii.

II Un subiect mult mai discutat in lit. doctrinologica il constituie tipologizarea. Ea vizeaza nu numai o imp. teoretica ci si una didactica dar mai ales practica intrucat clasificarea unei doctrine, folosirea ei in politica poate sa dea nastere unei dispute legate de natura regimului respectiv. De aceea aceasta problema a tipologizarii doctrinelor a nascut conflicte. Ca modalitati de tipologizare, literatura de specialitate consemneaza -> schemele clasice care se bazeaza pe un criteriu sau mai multe criterii considerate a fi relevante pentru clasificarea doctrinelor politice. 4

-

-

-

schemele tipologice bazate pe elemente ce tin de structura doctrinei, de locul si rolul acestora in viata sociala. In aceasta categorie se incadreaza tipologia intreprinsa de Anton Carpinski. El propune ca elemente de tipologizare a doctrinelor sintezele tipologice. Din aceasta perspectiva distinge: intensionale, extensionale. Cele intensionale ar avea in vedere trei criterii de baza: structura puterii, regimul politic si eficienta sa sociala, stabilitatea. Cea extensionala se bazeaza pe criterii ce au in vedere ordonarea tematica. Tipologizarea neclasica propusa de Carpinski este extrem de originala cu o mare incarcatura filosofica. Ea este valabila pentru teoria doctrinologica inca pentru practica este extrem de greoaie. In practica social poltica cele mai des utilizate sunt insa tipologizarile clasice ce pun la baza clasificarilor un criteriu considerat esential sau mai multe criterii de valoare si importanta apropiata. Intre cele care folosesc un singur criteriu: cea a lui Liviu Petru Zapirtan care clasifica doctrinele in functie de prezenta democratiei. El distinge dcotrine democratice si nedemocratice, unde lipseste democratia: elitista, comunista, etc. Tot in cadrul acestor tipologizari se inscrie si cea care clasifica in functie de momentul istoric al aparitiei lor considerand ca acesta ii determina continutul, obiectivele, sarcinile, mijloacele, strategia. Din aceasta perspectiva pot fi clasificate in: clasice care au aparut din sec XVIII si s-au maturizat in sec. XIX: liberalismul, conservatorismul si socialismul. Liberalismul si conservatorismul si-au incheiat activitatea in marea criza din 1933, iar cea socialista s-a fracturat in comunist marxista si social democratica. neoclasice, dupa 1929 1933 , care s-au maturizat dupa WWII. Neoliberalismul doctrina social democrata, democrat crestina. Totalitare: fascismul, comunismul, elitismul. contemporane : s-au afirmat dupa WWII: neoliberalismul, neoconservatorismul, social democratia si cea democrat crestina care a devenit autonoma fata de biserica. Cea mai uzitata tipologizare a dcotrinelor este cea care are la baza mai multe criterii si importanta apropiata. Aceasta multitudine de idei este singura in masura sa releve natura unei doctrine. Dintre criterii: locul si rolul atribuit statului, modul de constituire a institutiilor, al organismelor politice, impuse, alese, existenta separatiei puterilor, existenta drepturilor si lib., a pluripartitismului. Din aceasta perspectiva intalnim: doctrine asezate pe principii si norme democratice, organizand si conducand in mod democratic societatea: separatia puterilor, alegebilitatea institutiilor, drepturi si libertati, pluralism si pluripartitism. dupa atributiile pe care le ofera statului, atitudinea fata de conditia umana: liberalismul, neoliberalismul, conservatorismul, neoconservatorismul, democrat crestina, social democratic. doctrine nedemocratice. Acestea concep organizarea si conducerea societatii pe principii nedemocratice. Nu tin cont de vointa maselor. Drepturile si libertatile sunt limitate, separatia lipseste sau e formala, nu e opozitie: comunismul, fascismul, neofascismul, rasiale, noua dreapta.

III O analiza completa si pertinenta a doctrinelor politice nu poate fi realizata fara evidentierea variantelor doctrinare. Variantele sunt un ansamblu de idei, teorii, mai mult sau mai putin structurate, inchegate si stabile care prin diferite masuri sunt schimbate fata de doctrina politica de baza. Variantele doctrinare s-au nascut din mai multe motive: in primul rand in procesul de constituire a viitoarelor doctrine, conservatorismul, socialismul, inainte sa fie doctrine au fost curente de idei, variante doctrinare.

5

O a doua cauza tine de sciziunea ce poate aparea dintr-o doctrina politica de baza. Ea este cauzata de aparitia de idei diferite, fapt ce poate duce la sciziunea acesteia. Procesul de adaptare a vechilor dcotrine poate si el sa genereze variante doctrinare. Conditiile concret istorice, locale, nationale de timp si spatiu istoric, de nivele si ritmuri diferite de dezvoltare in care se aplica doctrinele pot si ele fi variate. Cel mai elocvent este in acest sens conservatorismul american care spre deosebire de cel european s-a constituit ca o doctrina conservatoare burgheza fara a trece procesul de metamorfoza. Destinul si parcursul variantelor doctrinare este diferit. Multe din ele nereusind sa se adapteze realitatii, intrand in contradictie cu cerintele legitatii, fara suport social politic dispar in practica si universul doctrinar. Sunt si cazuri in care unele variante doctrinare, dovedind receptivitate, adaptare la schimbari inoire, dispun de o priza si suport social deosebit au reusit sa se transforme in ideologii sau doctrine. Curs III - Ideologia politica I Aparitia si rolul social II Raportul dintre ideologie si doctrina Unul din cele mai uzitate concepte in SP doctrinologica, sociologica este fara indoiala cel de ideologie, in general de ideologie politica in particular. El este un concept superior al SP capabil sa construiasca produse politice complexe superioare. Ideologia politica este in acelasi timp o eficienta arma in lupta politica, in special in cea pentru putere, ea fiind cea care fundamenteaza locul si rolul unei forte social politice in societate. Ii fundamenteaza si motiveaza actiunea, ii ofera strategia si tactica necesare luptei politice, de aceea intr-o societate democratica lupta politica este o lupta intre programe, ideologii si doctrine. Notiunea de ideologie vine din grecescul eidos=idee, imagine si logos=stiinta, adica stiinta despre idei, imaginea acestora. Ea a primit insa la sf. sec. XVII de catre Destutt de Tracy forma sa politica ca lupta de idei intre diferiti participanti, grupuri, partide, formatiuni sociale. De-a lungul vremii, notiunea de ideologie a capatat numeroase definitii, unele au urmarit aspectul cognitiv, altele rolul social, alte definitii au pus accent pe structura si componentele ideologiei sau pe raportul ei cu stiinta. Din aceasta perspectiva, in societate apar 2 tipuri de ideologii: stiintifice, ale caror norme sunt in concordanta cu stiinta, cu cerintele si legitatile ev. istorice, cu progresul social; ideologiile nestiitifice: acele ideologii ce realizeaza o falsa cunoastere, ele fiind promotoare de iluzii fara sa aiba puterea realizarii in practica a obiectivelor asumate. Caracterul stiintific, obiectiv sau nestiintific, subiectiv al ideologiei nu tine de caracterul acesteia, ca ele pot fi compatibile cu stiinta, acestea fiind create de emitent , de ceea ce urmareste acesta. Pornind de la aceasta, ideologie politica va fi obligata sa formuleze scopuri, opinii, sa le fundamenteze si sa le promoveze atat teoretic cat si practic. De aceea in cadrul ideologiilor nestiintifice vom intalni elemente de mistificare a adevarului. Pentru prima oara din perspectiva politica de clasa, ideologia a fost definita de Marx in Ideologia germana. Fiind promotorul intereselor si aspiratiilor proletariatului, ideologiea pe care a promovat-o a avut in vedere aspiratiile acestei clase. Din aceasta perspectiva Marx a calificat ideologia burgheza in raport cu aspiratiile clasei muncitoare ca o falsa cunoastere, ca o iluzie. De aici multi s-au grabit sa considere ca Marx ar fi definit in general ideologia ca o falsa cunoastere, ca o falsa constiinta. El a avut in vedere nu intreaga ideologie ci numai pe cea burgheza raportata la clasa muncitoare, care i se parea o promotoare de iluzii. De altfel, Marx, daca accepta ideologia ca falsa cunoastere avea doar un singur aspect al cunoasterii ci nu al ideologiei ca produs politic. Pe aceeasi varianta, din perspectiva de clasa ideologia a fost analizata si de K. Mantai in 1926 in Ideologie si utopie. Pornind de la 6

teoria marxista a definirii ideologiei, Mantai o considera o falsa cunoastere si o numeste utopie. Coreland ideologia cu diferentele de clasa el ajunge la concluzia ca in societatea capitalista exista 2 tipuri de ideologii: ideologiile ideile celor aflati la putere, acesta explicand si justificand prezenta si politica promovata de acestia; utopia acele ideologii ale grupurilor oprimate care se ridica impotriva oranduirii stabilite. E. Fischer in marxism si ideologie considera ca Marx nu a gresit cand a considerat ideologia ca o falsa cunoastere, intrucat ideologia nu reflecta lumea cum e in realitate ci cum o doresc detinatorii puterii. Pe aceeasi varianta D. Vest pornind pe demersul lui Mantai considera ca marxismul ar fi o ideologie seculara, in schimb celelalte ideologii numite particulare, reflectand o diversitate de interese, sunt prezente in societate si sunt oportune acesteia pentru serviciile sale. Aceasta problem a ideologiei considerata ca o falsa cunoastere a dus la idee renuntarii la ideologie. Cel care a pus-o prima oara in discutie a fost R. Aron Ochiul Intelectualitatii. El lanseaza ideea sfarsitul ideologiei, a necesitatii renuntarii la ea. In schimb Schunpeter, Karl Popper au aratat ca chiar daca o ideologie este subiectiva, stiinta nu e in masura sa o inlature pentru ca ea exista si functioneaza cu sau fara voia acesteia. Acest fapt l-a obligat pe Aron sa-si revizuiasca parerea aratand ca sfarsitul erei ideologice a incetat. Incepe discutia si dezbaterea asupra unui nou ev. ideologic. Multi ganditori au aratat ca societatea are nevoie de ideologie. Bert Hoffman, doi cercetatori in America are nevoie de ideologie, necesitatea acesteia. Omul care dispune de o ideologie poate atrage de partea sa pe cei care nu au ideologie. In schimb omul care nu dispune de idei nu ii poate castiga pe cei cu idei formate. Si J. Keneddy sustinea: Natiunea americana are mai mare nevoie de forta ideilor decat de forta atomica!. Prin urmare ideea eliminarii din cercetare, din societate a ideologiei nu etse nici necesara, nici posibila. Rolul social jucat de ideologie este in mare masura creat de emitentul acestora dar si de natura regimului politic. In societatile dictatoriale, ideologia a fost folosita ca o arma pentru justificarea regimurilor aflate la putere, in politizarea si indoctrinarea cetatenilor. Nici sub aspectul cunoasterii si al marxismului, ideologiile politice din aceste societati sunt false cunoasteri. Altul este rolul ideologiei in societatile democratice. In primul rand pluralismul si multipartitismul genereaza multe ideologii fapt ce va conferi subiectilor sociali si o mare posibilitate de optiuni. In aceste societati intalnim: - ale celor aflati la putere - celor aflati in opozitie care vor fi preocupati sa controleze puterea, s-o cucereasca. In concluzie prin ideologie se intelege un ansamblu de ideologii, moduri de gandire care din punct de vedere sunt create de un emitent politic, partid, formatiune politica si care din perspectiva rolului social, vor cunoaste si interpreta realitatea politica de pe pozitiile emitentului, ii vor formula interesele si aspiratiile, ii vor motiva actiunea punand la dispozitie tactica realizarii lor. II Desi produse politice superioare, cu multe elemente asemanatoare, ideologia si doctrina nu se pot identifica nici sub aspectul continutului teoretic si nici al rolului social democrat jucat. Cele doua concepte si produse politice se deosebesc atat in planul stiintei cat si al practicii politice. Distinctia dintre acestea doua trebuie facuta intrucat a existat tendinta identificarii lor pornindu-se in special de la ideea ca ideologia este o componenta importanta in continutul dcotrinei. Acest fapt nu este general, nu toate ideologiile pot deveni componente ale doctrinelor ci ele sunt si autonome. Dintre elementele care asigura distinctia ideologiilor si doctrinelor evidentiem: 1. nu in toate cazurile si in orice situatie ideologiile sunt componente ale doctrinelor ci in cele mai multe cazuri acestea sunt autonome, particulare. Chiar si in cazul in care ideologia este 7

2. 3. 4.

5. 6.

componenta a doctrinei ea nu se disipeaza in cadrul acesteia ci isi mentine autonomia fiind singurul element ce ii asigura politismul. In structura unei doctrine intalnim si alte elemente de natura morala, psihologica, fapt ce conducea la ideea ca doctrinele s-au identificat cu morala, psihologicul. sructura unei doctrine este mult mai cuprinzatoare. Ideologia cuprinde elemente strict politice. Aceasta ii asigura doctrinei o sfera mult mai larga a cunoasterii, o mult mai mare rezonanta sociala, o mai mare aptitudine sociala in raport cu ideologia. aceasta structura mult mai complexa a doctrinei in raport cu ideologia ii confera acesteia o viziune mult mai cuprinzatoare si ii pune la dispozitie mai multe masuri menite sa rezolve problematica sociala. deosebirea dintre doctrina si ideologie e data de modalitatile de adresare, de caile si mijloacele din societate. Ideologiile, datorita predominantei elementului de natura politica, modalitatea lor de exprimare este mult mai redusa, fiind infaptuita prin limbaj violent, grosolan, fapt ce ii poate afecta credibilitatea, eficienta. In schimb doctrina prin multitudinea elementelor constitutive, de diferite naturi are si o mai mare posibilitate de adresare, fapt ce o face mai usor inteleasa si perceputa de membrii acesteia, devine usor de insusit, mai credibila. segmentul social, cantitatea acestuia de adresare, denota si ca distinctia intre ideologie si doctrina. Continutul restrans al ideologiei, mijloacele de adresare, fac ca ideologia sa fie inteleasa de segmente sociale reduse. eficienta si utilitatea sociala sunt elemente ce le protejeaza. Multe ideologii nu au reusit sa aduca reale si multiple servicii umanitatii, de aceea ele au avut o redusa utilitate sociala. In shimb, doctrinele, prin caracterul lor cuprinzator, supletea lor, posibilitatile de rezolvare, credibilitatea lor, segmentul social ce le-a sustinut, a facut ca acestea sa dispuna de o mare eficienta sociala.

Curs IV Doctrina si politica liberala 1. Aparitia si evolutia liberalismului, definitia sa Persistentele in timp si spatiu, utilitatea si eficienta sa sociala au facut din liberalism dostrina politica clasica cea mai importanta din perioada moderna si contemporana. Ea a constituit suportul politic si ideologic al marilor transformari si prefaceri economice, sprituale si politice a unui nou mod de gandire si actiune politica ca a unui comportament. Acelasi liberalism a fost temeiul ideologic si politic al luptei nationale fie pentru constituirea statului national, refacerea unitatii si desavarsirea acesteia sau a castigarii independentei. Liberalismul a contribuit in mod hotarator la aparitia si consolidarea unei noi formatiuni social politice a societatii capitaliste, a unui nou tip de societate bazat pe relatii interumane si principii. Totodata el a avut o contributie decisiva asupra crearii si dezvoltarii spiritualitatii moderne si contemporane fiind o componenta permanenta a gandirii politice. Inainte de a se constitui ca o doctrina concreta si inchegata liberalismul a fost un curent de gandire, o stare de spirit, o puternica dorinta de inoire spre dezvoltarea liberala si democratica a societatii. El a directionat si a coordonat evolutia societatii umane incepand cu sec XVII pana in 1929, 1933 fiind paradigma doctrinala cu cea mai mare extensiune in timp si spatiu. Istoria liberalismului e strans legata de cea a capitalismului. Intre cele doua exista o relatie de complementare reciproca. Aparitia, raspandirea si dezvoltarea liberalismului au avut loc in ritmuri si conditii diferite, de la o tara la alta a fost determinata 8

de conditiile concrete ale fiecarei societati de obiectivele si sarcinile pe care aceasta si le propune. Prima oara liberalismul a aparut in timpul revolutiei burgheze din Anglia(1688) cand a fundamentat din punct de vedere politic si sociologic aspiratiile burgheziei. In Franta doctrina s-a impus in urma revolutiei din 1789 influentand prin efectele ei societatile ei. In intreaga Europa, liberalismul s-a impus la mijlocul sec XIX, aceasta fiind manifestarea in plan universal a liberalismului. Pe parcursul evolutiei liberalismul a fost egalat doar de crestinism in domeniul epiritualiatatii ideologice. A avut cea mai mare contributie la crearea societatii moderne, avand un rol esential in evolutia spre progres a umanitatii. A demarat societatea umana intre veacurile XVIII-XIX. Pentru prima oara notiunea de deliberalist a fost folosita de Wats in 1823 fiind sinonim cu lupta pentru libertatea burgheziei, avand atat o semnificatie politica cat si economica. Desi un elaborat cu caracter universal ca urmare a modului diferit de percepere si intelegere a sa de-a lungul vremii, a diversitatii societatii si a opiniilor pe care liberalismul le-a avut de rezolvat. Aceasta doctrina nu a beneficiat de o definitie unitara de referinta. O vreme situatia e determinata si de faptul ca in stiintele sociale si mai ales in politica nu e posibila o definire exacta a unui elaborat. Dinamica vietii social politica, marile progrese si fenomene, procesul de inoire si adaptare specific elaboratilor de adaptare intr-una sau alta sunt cauze care fac imposibila definirea pentru totdeauna a unui doctrine. Liberalismul a fost supus unei permanente analize pe marginea sa sau a facut numeroase lucrari, studii, fiind prezent in marile enciclopedii politice. In general liberalismul e definit ca o teorie si practica politica ce apara si promoveaza interesele cetateanului in general si ale burgheziei in particular. De exemplu enciclopedia din 1788 definea liberalismul drept acele metode si tehnici ce au ca tel comun dezvoltarea libera a individului. Dictionarele politice americane considera liberalismul o conceptie politica ce urmareste sa promoveze bunastarea individului. Enciclopedia britanica vede si ea in liberalism o folosofie si o miscare indreptata spre libertate, o metoda politica de guvernare bazata pe principii si valori democratice. Putem defini liberalismul ca o doctrina economica si politica a burgheziei aparuta in perioada genezei si a capitalismului ce a promovat interesele si aspiratiile acestei clase ale producatorului. Liberalismul marcheaza o ruptura cu vechea gandire si practica fuedala fiind o alternativa la vechea organizare si conducere a societatii. El a marcat si un nou mod de concepere a locului si rolului statului, individului in societate, el pune in centrul gandirii si actiunii sale individul. Doctrina ce confera un nou loc si rol statului in relatia cu puterea acela de a fi intr-o relatie minimala cu societatea civila si politica cu subiectii ei sociali. Rezumand, putem considera liberalismul, acea doctrina in primul rand politica si economica a burgheziei aparuta in perioada de cristalizare a capitalismului ce a avut in vedere apararea si promovarea individului. Liberalismul a fost o doctrina creata de burghezie pentru burghezie, a corespuns si a satisfacut cel mai bine scopurile si interesele acestei clase. Daca liberalismul nu ar fi fost inventat burghezia nu ar fi existat. 2. Particularitatile liberalismului clasic elaborat cu caracter universal, caracteristica persistenta in spatiu si timp istoric cu o mare eficienta si utilitate sociala, creator si de progres, liberalismul se individualizeaza in raport cu celelalte elaborate doctrinare politice prin urmatoarele trasaturi: spre deosebire de toate celelalte elaborate liberale se detaseaza prin locul si rolul conferite individului in societate printr-o noua ascensiune a relatarilor acestora cu politica si puterea. 9

-

-

-

-

-

-

Politica , puterea nu mai au menirea de a subordona, de a ingenunchea pe individ, ele sunt chemate sa-l reuneasca pe acesta, de aici s-a nascut teza liberala individul ca scop, politica ca mijloc. Vrea sa marcheze pe de o parte rolul pe care noua doctrina il confera individului precum si relatia acestuia cu puterea. Nu individul trebuie sa se afle in slujba puterii ci invers, acesta trebuie sa constituie un mijloc care sa-i permita realizarea propriilor interese, aspiratii, trecandu-se de la dictatura la democratism. Aceasta doctrina a inventat si promovat democratismul ca mijloc de promovare a liberalismului. laicitatea, rationalitatea, fundamentarea pe stiinta, toate sistemele de gandire pana la liberalism s-au caracterizat printr-un continut mai mult sau mai putin laic dar toate au fost controlate de divinitate. Liberalismul marcheaza si din acest punct de vedere o ruptura fata de ligile sociale si politice. Nota sa distincta e laicitatea, intemeierea pe ratiune, pe logic. Ele au fost date de sursele sale spirituale, dintre acestea amintim: dreptul cultural, renasterea, teza contractuala a statului. In liberalism cunoasterea si actiunea umana nu isi au temeiul in divinitate ci in ratiune, in logica, de aceea liberalismul e o doctrina de actiune intr-o continua miscare de gasire de solutii si mijloace de realizare. La baza vietii naturale si sociale stau legile, ele nu sunt emanatia devinitatii, ci sunt date si promovate de puterea publica, de aici adevaratul cult pentru lege, pentru constitutie. stransa legatura cu conceptia folosului si utilului nu sunt creatii liberaliste ci sunt preluate de liberali de la iluministi si enciclopedistii sec XVII-XVIII. Elvetius a arat ca mobilul actiunii umane nu-si are cauza in divinitate ci in interese. Dintre categoriile de interes cele mai importante si relevante pentru fiinta umana sunt interesele economice si politice. Folosul si utilul tin de pragmatismul burgheziei. in stransa legatura cu acestea s-a nascut si impus individualismul care nu e nici el o creatie a liberalismului ci idei legate de individualismul, intalniri la scoala fizocratilor dar si la gandirea lui Kant. In conceptia liberalista individualismul este acea actiune, calitate, pe care cetateanul, in calitatea sa de intreprinzator o are de a-si promova si realiza propriile interese si aspiratii. In practica vietii sociale individualismul s-a concretizat in convingerea ca deciziile cele mai concrete le poate lua numai individul intrucat doar el e cel ce isi cunoaste interesele si aspiratiile, autoritatea statului sunt elemente ce obstructioneaza initiativa, doar asa se explica faptul ca liberalismul clasic a manifestat o opozitie fata de interventia statului in economie si politica conferindu-i un rol minimal. Individualismul a calauzit doctrina liberala a individului. La sf sec XIX si inc sec XX cand are loc socializarea capitala a muncii, cand apare monopolul ca nou de mod de organizare a vietii economice, individualismul va fi pricipiul ce va transforma actiunea liberalismului, va crea perturbatii in viata sociala si de aceea va fi eliminat de noua doctrina neoliberala. locul si rolul pe care liberalisumul l-a conceput si functia proprietatii private. Categoria economica cu o deosebita importanta proprietatea nu putea sa lipseasca din conceptia liberala. Desi element economic ea determina si influenteaza in mod hotarator toate sistemele vietii sociale. Proprietatea e elementul fundamental din doctrina economico liberala. In acest domeniu liberalismul si-a adus o remarcabila contributie prin impunerea conceptiei securitatii proprietetii, a imposibilitatii deposedarii individuale fara acte legale. Principiul individualist si-a pus amprenta asupra conceptiei liberale si proprietatea va fi un element de disfunctionalitate al liberalismului de la inc sec XX, ea va fi supusa in noua doctrina unor puternice transformari. conditiile concret istorice din fiecare socitate. Obiectivele si sarcinile pe care le-au avut de rezolvat in fiecare societate, momentul diferit in care a aparut capitalismul si a accelerat 10

liberalismul a impus numeroase particularitati in ceea ce priveste aplicarea doctrinei liberale, de exemplu in Anglia sau SUA liberalismul si-a propus de la bun inceput dezvoltarea industriale. In Franta liberalismul si-a propus dezvoltarea politicii agrare si apoi individuale. Cea mai mare particularitate a liberalismului o intalnim in tarile din Europa rasariteana, unde liberaslismul a avut mai intai de rezolvat sarcini de ordin national. Aici sarcinile nationale s-au impletit cu cele sociale, politice. Cu toate particularitatile pe care lea cunoscut liberalismul in aplicarea sa ele nu au fost in masura sa-i modifice continutul principal ori obiectivele generale ci au ramas un elaborat politic al burgheziei. Putine au fost societatile unde liberalismul nu a fost doctrina sau poltica de guvernare, ea fiind o alternativa in raport cu conservatorismul. - universalitatea liberalismul s-a impus prin mai multe elemente: 1. prin marile valori general umane pe care le-a creat dar mai ales promovat: egalitatea, independenta, libertatea, etc. 2. spiritul si patriotismul national aflate permanent in centrul politicii sale nationale 3. in marele spatiu geografic pe care a reusit sa-l acopere liberaslismul nu a existat societate moderna care in drumul ei spre progres sa nu fi fost determinata sau cel putin influentata de liberalism. Liberalsimul traditional nu a avut granite geografice. 4. persistenta in timp ( a fost doctrina cea mai longeviva, aproape 200 de ani). Acest fapt a permis liberalismului sa fie cunoscut, receptionat si aplicat de comunitatile umane chiar si de societatile care nu erau pregatite pentru aplicare lui. Longevitatea sa le-a permis sa astepte crearea premiselor pentru receptarea si aplicarea lor. 5. flexibilitatea si mare putere de adaptare si inoire de care a dat dovada liberalismul. A fost receptionat si aplicat de mai toate nivelele de dezvoltare. Prin toate aceste caracteristici liberalismul se particularizeaza pe de o parte in raport cu toate celelalte doctrine clasice dar si cu celelalte elaborate neoclasice si contemporane. Curs V Analiza liberalismului I Stadiul liberalismului fondarea liberalismului Pentru o mai buna cunoastere si intelegere a doctrinei dar si din considerente metodologice si pedagogice trebuie sa definim notiune de stadiu doctrinar al liberaslismul. In general prin notiune de stadiu se intelege acel proces social politic istoric in cadrul caruia pe parcursul existentei sale cunoastem mai multe perioade distincte de evolutie definite de regula cu notiunea de stadiu. Notiunea de stadiu cunoaste 2 aspecte: 1. cand pe parcursul fenomenului politic sau social nu au loc modificari substantiale care sa schimbe continutul sau principiile si valorile, obiectivele urmarite si realizate. In acest caz putem vorbi de existenta unui singur stadiu de dezvoltare cu diferite obiective si sarcini, el necunoacand schimbari profund radicale si eventualele modificari ce au avut in vedere adaptarea sau inoirea liberalismului, particularizarea sa la conditiile concret istorice dintr-o societate fara ca acelasi liberalism sa-mi modifice structura, valorile, etc. Prin urmare liberalismului clasic ii corespunde un singur stadiu de dezvoltare. 2. al doilea stadiu este acela cand un proces, fie el social, enonomic, politic, pe parcursul existetei sale isi modifica in mod fundamental continutul, componentele, principiile, valorile. In acest caz vorbim de stadiu. Prin urmare un fenomen, o doctrina poate sa

11

cunoasca mai multe stadii de dezvoltare, cum este cazul liberalismului cand este privit in ansamblu ca o paradigma doctrinara. 3. cea a liberalismului clasic si cea a neoliberalismului care la randul sau este distinct fata de clasic. In cazul conservatorismului clasic putem distinge doua stadii de existenta si functionalitate conservatorismul ca ideologie antiburgheza, antiliberala, promovata de vechea clasa feudala liberalismul moderat al unei parti a burgheziei ca o alternativa opusa liberalismului. Si in cadrul social - democratiei se pot distinge doua stadii diferite: - socialismul ca ideologie marxista, de la aparitia sa pana la perioada postbelica(1951) - social democratia ce va renunta la marxism ca fundament politic dupa 1951 Formele liberalismului Formele unei paradigme sunt acele aspecte pe care respectiva paradigma le are fata de unul din domeniile vietii sociale, politice, economice. In lupta impotriva feudalitarii la inceputurile sale liberalismul s-a prezentat si s-a exprimat ca o doctrina unitara ei fiindu-i pentru momentul initial caracteristica forma politica. O asemenea caracteristica era normala si necesara intrucat singurul capabil sa realizeze transformari fundamentale si radicale la nivelul vietii sociale, sa asigure accesul la putere al burgheziei. Schimbarile social economice si politice urmatite de aceasta erau politicul. Fiind un elaborat cuprinzator cu o mare extensie asupra vietii sociale, treptat, liberalismul isi va crea si o forma economica. De fapt prezenta formei economice a liberalismului isi are radacinile inca din lupta feudala. Primii precursori ai liberalismului fiind economistii clasici englezi. Cei mai multi autori considera ca liberalismului ii sunt caracteristice aceste doua forme concretizate in paradigma liberala, politica si economica. Alti autori sustin ca alaturi de aceste doua forme liberalismului i-ar mai fi caracteristica si bivalismul intelectual care a promovat spiritul laic in cultura si civilizatie. Nu putini sunt autorii care vorbesc de un liberalism religios avand in vedere reformarea si liberalizarea pe care a suferit-o biserica in perioada moderna si contemporana. Dintre toate aceste forme predominant este liberalismul politic. Acest fapt nu este intamplator. El este in legatura directa cu rolul primordial pe care politicul il are in teoria si practica vietii sociale. Chiar si in studiile in care sunt abordate probleme economice sau spirituale ale liberalismului se fac intotdeuna referiri la forma sa politica. Liberlaismul politic a fost cel care a initiat si condus lupta antifeudala, fiind singurul in masura sa raspunda cerintelor burgheziei, dezvoltarii sociale, sa restructureze societatea. Dintre precursori ii amintim pe Thomas Hobbes si John Locke.Hobbes este cel care a analizat si fundamentat doctrina liberala inaintea revolutiei din Anglia, pornind de la dreptul natural va fundamenta principiul reprezentativitatii, un principiu fundamental al liberalismului. Potrivit dreptului natural fiecare om este indreptatit sa participe la conducerea si organizrea societatii. Prcatic, acest principiu este irealizabil. Pentru ca individul sa se regaseasca in conducere trebuie sa delege reprezentanti. Un aspect important este faptul ca el a preferat ca forma de guvernare monarhia in dauna republicii ceea ce evidentiaza puternicele sale legaturi cu vechea gandire si practica politica. Spre deosebire de Hobbes, Locke va analiza si dezvolta liberalismul incercand sa legitimeze atat revolutia burgheza cat si masurile ce urmau a fi aplicate cu caracter liberal in societatea engleza. Principala sa preocupare a constituit o putere etatica. Pornind de la teza contractualista a ideii conform careia statul este un contract incheiat intre oameni si institutiile sale politice, Locke sustine ca in acel moment, contractul incheiat nu mai putea fi valabil intrucat una din parti nu-l mai poate respecta si atunci e legitima ridicarea maselor impotriva acestei clase pentru realizarea unui nou contract. Astfel, el justifica revolutia burgheza de pe aceeasi pozitie 12

liberala. Locke abordeaza si problema separatiei puterilor. El trece de la teorie la guvernare vazand in separatia puterilor principiul fundamental al noului sistem politic. Potrivit lui Locke acest principiu cunoaste 3 aspecte: - puterea legislativa detinuta de parlament cu rol conducator intrucat exprima vointa majoritatii cetatenilor, avand atributele dezbaterii si elaborarii legilor - puterea executiva guvernare cu rol de aplicare si controlare a legilor si de a administra bunul public - puterea regala ale carei atribute nu le clarifica. In felul acesta avea loc o limitare a monarhiei absolute. J. Bernham este considerat unul dintre creatorii liberalismului politic clasic. A avut preocupari filosofice, economice si politice. Si-a expus conceptiile politice in lucrarile: Introducere in principiile moralei si legislatiei. Probleme abordate: folosul si utilul in societate, individul si interesul, rolul statului in doctrina liberala, parlamentul ca institutie a democratiei engleze. Pentru Bernham nu exista decat interesul cetateanului. Astfel a consolidat principiul individualismului. Interesul public nu exista decat in teorie. In stransa legatura cu acestea a formulat si precizat locul si rolul statului in paradigma liberala. Pornind de la ideea initiativei individului, a manifestarii libere, Bernham ofera statului un rol minimal, acela de a fi pus in slujba cetateanului, sa-i apere proprietatea fara a dispune de mijloace de constrangere. El acorda un rol important si parlamentului care este institutia cu rol determinant in noul sistem politic. Pornind de la faptul ca expresia vointei cetateanului, ofera parlamentului in raport cu celelalte institutii o autoritate nelimitata. Astfel dorea limitarea monarhiei si intarirea democratismului. Benjamin Constant a reprezentat si promovat interesele burgheziei franceze dupa revolutia din 1789. Intreaga doctrina a lui are ca fundament constitutia actul juridic suprem al oricarei societati. Ea fundamenteaza si reglementeaza intreaga vointa a acestuia. Totul trebuie gandit dupa constitutie. Preocupat de intarirea democratiei el a avut in centrul gandirii sale problema libertatii, aceasta fiind in stransa relatie cu constitutia: Nicio libertate fara Constitutie si nicio Constitutie fara libertate. Constant a fost preocupat de nivelul liberalismului in societatea moderna, el va evidentia libertatea din societatea moderna prin antiteza cu cea din antichitate, in eseul care-i poarta numele. Concluzia la care ajunge este aceea ca in societatea moderna libertatea este mai ingradita si mai restrictiva decat in Antichitate. Raspunzatoare este facuta puterea etatica. Afirmarea si extinderea libertatii in societatea moderna nu se poate limita decat in vedera puterii etatice. In societatea moderna, Constant distinge mai multe forme pe care le cuprinde libertatea: civila, personala si cetateneasca.Ideea suprema la care el ajunge este aceea ca libertatea idividuala nu se poate realiza decat prin restrangerea autoritatii statului.Pornind de la definirea cetateanului in Atichitate unde era considearat mijloc de productie Constant se pronunta ca adevarata libertate si drepturile politice trebuie sa apartina cetateanului proprietar-votul cenzital. In raport cu pozitia fata de proprietate in societate se disting 2 mari categorii de cetateni: cei proprietari care trebuie sa beneficieze de drepturile si libertatile cetatenesti si cei lipsiti de proprietate, care trebuie sa dispuna de un minim de drepturi.Fata de aceasta a avut o pozitie oscilanta.La inceput a fost adeptul monarhiei constitutionale pornind de la faptul ca regele e o putere aparte iar prin limitarea ei societate ar fi ferita de dictatura.Ideolog al burgheziei,reprezentat al intereselor acesteia el isi modifica atitudinea sustinand republica ca forma de guvernare intrucat era mai aproape de interesele burgheziei.Cu toate limitele si incosecventele sale Constat ramane un mare dascal al scolii liberale din sec XIX. Un alt ideolog de marca al liberalismului politic clasic este Toqueville.Interesat de liberalism el s-a preocupat de problema egalitatii.A luat ca model societatea nord-americana unde datoriata 13

conditiilor specifice in care a luat nastere,cetatenii aveau drepturi si liberati cetatenesti.De aceea el a scris un remarcabil studiu: Democratia in America.Dupa Toqueviile nu poate exista libertate fara egalitate, fiind necesara in societatea civila si politica.A fost preocupat de rolul puterii etatice in sistemul politic democrat.Teama de despotism il va face sa sustina limitarea acesteia.O eventuala extindere fiindo conditie prielnica pentru despotism.

Curs VI Variantele liberalismului clasic Persistenta in timp a liberalismului,marea sa arie geografica,conditiile si nivelel diferite de dezvoltare unde a fost aplicat a generat si in cadrul lui clasic mai multe variante,ele nu sunt stadii sau alte aspecte ale liberalismului,intrucat nu au fost rupturi fundamentale fata de doctrina plitica liberala,nu au modificat continutul liberalismului,obiectivele si sarcinile sale pot fi considerate modalitati particulare de interpretare si aplicare a doctrinei liberale. Aceste variante nu au iesit din perimetrul fundamental al liberalismului,nu i-au afectat continutul. Au existat variante ale liberalismului in Franta Anglia,adica tocmai acolo unde liberalismul s-a impus ca doctrina de guvernare. In Franta,pe langa liberalismul clasic creat de Benjamin Constant,putem intalni urmatoarele variante:oleanismul,liberalismul celui de-al II-lea imperiu,radicalismul... Oleanismul e reprezentat de Roger Colar si Francois Quija. Liberalismul celui de-al II-lea imperiu(Napoleon al II-lea)a avut ca principal promotorpe Paul Parador cu lucrareaNoua Franta1868. liberalismul acestei perioade estecel promovat de burghezia aflata la putere. El a urmarit perfectionare liberalismului burgheziei si a impunerii spiritului republian,de aceea a fost o permanenta confruntare cu monarhia constitutionala.In plan externacest liberalism a urmarit sa creeze o Franta puternica,capabila sa-si creeze un sistem colonial de aceea el nu se deosebeste prea mult de conservatorism. Radicalismul liberal a urmarit promovarea unor noi metode si solutii radicale in guvernare,de fapt radicalismul francez urmarea un deplin control al puterii de cetateni. Ideologi importanti sustineau ca rezistenta si supunerea sunt cele doua virtuti ale cetateanului ,din acestea doua apare libertatea. In stransa legatura cu radicalismul este solidarismul liberal promovat de Saint Simon. El abordeaza relatia dintre individ si autoritate impunand ideea supunerii individului fata de stat. Jean Bourgeaois dorea sa realizeze o conciliere intre individ ,societate si stat . In Anglia variantele liberalismului fata de cel clasic le intalnim la Scoala Oxford dar si la oameni politici. Caractertica principala a noului liberalsim promovat in Anglia este aceea ca aceasta se apropie tot mai mult de conservatorismul englez care devenise la randul sau o doctrina de esenta burgheza. Intre aceste doua doctrine nu mai existau mari deosebiri iar permanenta lor venita la conducere le-a apropiat si mai mult in plan intern; atat liberalismul cat si conservatorismul englez alunecasera spre dreapta iar in plan extern isi propuneau legitimarea si justificarea sistemului colonial creat. Liberalismul Jacksonian a fost inspirat de Andreas Jackson, este printre primele aplicari in societatea nord americana; a incercat o sinteza, o omogenizare intre liberalismul democratic de esenta conservatoare si orientare promovata de Thomas Jefferson.

14

Liberalismul forntierei este de fapt o incercare de amploare intre radicalismul democrat care se opunea crearii sistemului colonial si democratismul de esenta conservatoare american promotor al ideei maririi spatiului colonial in America Latina. El se va materializa in doctrina Monroe. O anumita varianta a liberalismului a fost promovata si de presedintele Roosewelt care a incercat prin unele reforme sa se opuna politicii marilor monopoluri. Doctrinologul politic nord american Jean Burhan considera ca liberalismul a evoluat pe 3 tendinte: - o tendinta de imperialism constitutional - o tendinta de a acorda un rol major guvernarii federale - o tendinta de a echilibra relatia intre puterea legislativa si cea executiva. Referindu-se la rolul liberalismului jucat in societatea americana aceste sustinea ca liberalismul a permis Americii sa-si conserve caracterul sau. America ar fi cunoscut un mare declin economic si ar fi cazut intr-o criza politica si antidemocrata. Libersalismul de tranzitie si de compromis Evolutia liberalismului nu a fost una lineara ci a cunoscut in functie de perioada isotirca, de obiectivele urmarite, de factorii nationali si internationali mai multe forme ce au fost determinate de noua tendinta de dezvoltare inceputa la mijlocul sec XIX ce consta in afirmarea monopolurilor, acest curs al dezvoltarii sociale impunea si modificari ale paradigmelor doctrinare. Liberalismul cunostea la granita sec XIX - XX liberalismul de compromis dar mai inainte pe cel de tranzitie. Ele nu sunt stadii ale liberalismului, nu au cosnituit rupturi fundamentale fata de perioada nationala. Liberalismul de tranzitie consta intr-o repunere in discutie a vechilor principii liberale ale individualismului si democratiei politice. Individualismul avea in vedere raportul dintre individ si stat, noile institutii create si puterea etatica. Se considera ca in noile conditii are loc o ingradire a cetateanului, actiunilor si libertatilor acestuia de catre institutiile create de liberalism. Creatorul liberalismului de tranzitie John Stuart Milles incearca sa creeze o conciliere intre individ si stat, de aceea de a orienta atacul spre parlament sustinand ca acesta si autoritatea sa l-ar cocplesi pe individ. De fapt el are in vedere cetateanul de rand cu limitele si incapacitatile sale de a se afirma in viata politica, de aceea el incearca sa promoveze ideea elitelor politice. Unii autori considera ca de fapt trecerea de la individualism la elite inseamna ca liberalismul ca atare s-a remarcat prin teoria cetateanului. Prin teoria elitelor politice liberalismul alunecat spre dreapta conservatoare deoarece conservatorismul inlocuia individul cu elitele. Henric Spencer (1890 1903) e considerat ideologul de marca al liberalismului de tranzitie. Multi autori considera ca Spencer, punand accentul pe teoria evolutionista oscileaza intre liberalism si conservatorism. Principala actiune a fost aceea a relatiei dintre individ si parlament. El si-a expus conceptia politica in individ contra statului; a considerat ca parlamentul ca institutie fundamentala a statului l-a subordonat pe individ. El se pronunta pentru diminuarea atributiilor si prerogativelor Parlamentului, aceasta ar fi o conditie de reabilitare a abilitatilor individului si Spencer urmarea sa adapteze liberalismul traditional creat in perioada liberei concurente la liberalismul monopolist. Teama de puterea etatica il determina sa se opuna acesteia, sa o izoleze. Liberalismul de compromis La sf sec XIX si inc lui XX in viata societatii capitaliste dezvoltate au loc importante prefaceri economice, politice, de organizare si conducere. Ele sunt determinate in mare masura de aparitia si impunerea monopolurilor la noi forme de organizare politica si apoi a necesitatii. Odata 15

cu monopolurile are loc o crestere sensibila a rolului si atributiilor statului. Acestea se implica tot mai mult in viata societatii burgheze. Acest fenomen afecteaza in mare masura elaboratele politicii clasice, conservatorismul si liberalismul ce fusesera create pe baza dezvoltarii monopoliste, drept urmare noul tip de dezvoltare monopolist impunea noi cerinte si legislatii. Necreat pentru un asemenea tip de dezvoltare, liberalismul incepea sa dea dovada de incapacitate si imposibilitate de a mai coordona si conduce viata sociala. Apar disfuntionalitati, primul razboi mondial declansat a amanat desfiintarea liberalismului. In fata acestuia se aflau doua situatii: fie creste in vechiul sistem de a se opune noului tip de dezoltare fapt ce ar fi accentuat criza si ar fi condus spre disparitia sa, fie sa treaca la un proces de adaptare, depunere de acord cu noul curs al dezvoltarii. Acesta este de fapt principalul obiectiv pe care il va marca liberalismul de compromis. Ca o prima miscare este acceptarea limitata a puterii etatice, fapt ce nu a fost suficient pt liberalisti ci mai degraba un esec. Vechiul liberalism nu putea sa se adapteze, sa accepte innoirea ceea ce a fost trecerea la un elaborat mai tot timpul liber ce va fi cunoscut sub numele de neoliberalism. Dupa razboi liberalismul si criza acestuia au cunoscut o maxima evolutie, toate incercarile de ase adapta au fost sortite esecului in marea criza generala din 1929-1933 generata de incapacitatea conservatorismului si a liberalismului de a mai ordona si conduce societatea va genera falimentul acestor doua doctrine clasice. Toti autorii considera ca 1929-1933 este limita superioara a existentei si functionarii liberalismului clasic. Liberalismul postbelic falimentul liberalismului dupa marea criza nu a insemnat disparitia liberalismului din spiritualitatea politica, el s-a sustinut cu adevarat ca liberalismul clasic cu unele incercari de reinoiri unde cunoaste o slaba influenta sociala si politica, rolul sau diminuandu-se pana la inlocuirea cu alte elaborate. Paradigma clasica liberala se mentine astazi ca o paradigma cu mica influenta, fapt demonstart de slabul procentaj obtinut de partidul liberal in alegeri. In Parlamaentul European acelasi liberalism detine doar 6%. Liberalismul postbelic se afla intr-o varietate de ipostaze politice: - ca partid de guvernamant desi si el e cosiderat ca un neoliberalism - sustinerea unor partide politice, impruna formand o alianta de guvernare - partidele de opozitie, dupa 1899 in procesul de reconstructie in societatea postbelica comunista au aparut in peisajul lor si partide liberale. Ponderea liberalismului in peisajul politic al noilor societati democratice este diferita, cele mai multe se afla in stare de aparitie ori in alianta, in nicio societate insa paradigma liberala nu e dominanta, nu are rol primordial in viata politica. Liberalismul a fost si ramane o paradigma cu rol impresionant in evolutia progresului in constituirea statelor nationale democratice. Curs VII Liberalismul clasic politic romanesc I Aparitia in Romania Doctrinele politice clasice romanesti au fost in mica masura cunoscute iar cand acest fapt s-a realizat el a cunoscut numeroase distorsiuni. Ca si in societatile din Europa si in cea romaneasca liberalismul e produsul dezvoltarii vietii sociale si a burgheziei. Spre deosebire de societatile din Europa Apuseana, in Romania elaboratele politice clasice liberale si conservatoare au aparut mai tarziu abia la mij sec XIX cand deja aici ele se afirmau su maturizau. In aparitia mai tarzie si

16

evolutia mai lenta a conservatorului si liberalismului in Romania au contribuit o serie de factori interni si externi. Factori interni: existenta puternica si indelungata a relatiilor de provenienta feudala, slaba dezvoltare a burgheziei si a capitalismului, lipsa independentei si a unitatii nationale. Factorii externi: dominatia straina otomana si austriaca. Pe masura evolutiei societarii romanesti, a ideilor si conceptiilor in cadrul acesteia apar si obiective cu caracter restrictiv concretizate in restructurarea si reformarea vietii politice, asezarea vietii politice romanesti pe principii si valori noi, moderne si democratice. Ca si in societatile europene, in primele manifestari ale liberalismului si la noi acesta s-a prezentat la inceput ca un puternic curent de idei, conceptii, opinii, ce urmareau inoirea, restructurarea societatii, libertatea acesteia, etc. Acest fapt s-a datorat in mare masura raportului spiritual ideologic al liberalismului romanesc, el a preluat, dezvoltat si adaptat tot ce creaza mai democratic gandire politica romaneasca. Dintre sursele teologice ale liberalismul romanesc trebuie sa amintim pe Dimitrie Cantemir care s-a facut remarcat prin critica facuta randuielilor feudale portilor otomane cat si prin propunerile cu privire la restructurarea si modernizarea vietii si instituriei politice romanesti, monarhia constitutionala, crearea unui divan. Acesta poate fi considerat un precursor al liberalismului romanesc. Pe aceeasi linie pot fi considerati si iluministii transilvaneni in frunte cu Inochentie Micu Klein, primul promotor al burgheziei romanescti din Transilvania. De asemenea Scoala Ardeleana, cea care-si propune sa elaboreze primul program politic pe principii si valori liberale concretizat in Suplex Libelus Valahhorum (1795). In cadrul acesteia se remarca in special Ioan Budai Deleanu, promotorul aripei radicale a Scolii Ardelene. Prima afirmare publica a ideilor si valorilor liberale ca elemente ce urmau sa statueze noua societate are loc in 1821 odata cu revolutia lui Tudor Vladimirescu. Programele revolutiri elaborate Programatia de la Pades, Cererile norodului romanesc ca si lozinca sub care s-a desfasurat revolutia Dreptate si slobozenie sunt de natura liberala. Ele vizau crearea unei societati moderne bazate pe principii la valori liberale si democratice si aveau in vedere desfiintarea privilegiilor vechii clase, intarirea autonomiei tarii, crearea armatei nationale, etc. Desi revolutia lui Vladimirescu a fost infranta, ideile liberale au continuat sa raspandeasca in societatea romaneasca. In intreaga perioada de la 1821-1848 vor avea loc noi actiuni in care se vor exprima si manifesta ideile si principiile liberale. In 1822 mica boierime in frunte cu Ionica Tautu elabora Constitutia Carvunarilor care avea in vedere organizarea societatii pe principii si valori liberale, separatia puterilor eligibilitatea, drepturi si libertati cetatenesti. In intreg spatiul Carpato Danubiano Pontic iau nastere numeroase organizatii sociale cu caracter secret ca: Societatea revolutionarilor (1840), Fratia , Conjuratia, care erau animate de participanti ce actionau dupa principiile si valorile liberale. Asa se explica faptul ca acelasi liberalism nu a fost capabil sa fundamenteze revolutia romaneasca de la 1848, este adevarat ca statul a dezvoltat o burghezie romaneasca, eterogenitatea sa, prezenta unui puteric segment al boierimii, reformatoare dar care era limitata in actiune nu a facut ca inca de la nasterea sa liberalismul roman sa cunoasca doua principii distincte: unul radical democrat si unul al liberalismului moderat fapt ce s-a pus in evidenta odata cu programul revolutionar din Tara Romaneasca ce propunea desfiintarea iobagilor si improprietarirea lor. Din radul romanilor cu idei liberale s-a detasat Nicolae Balcescu. Din perspectiva politica era adeptul unei reforme radicale ce doreau eliminarea vechii clase si a institutiri feudale si instaurarea republicii, sustinea reforme si legiuiri democratice, drepturi cetatenesti iar in plan extern arata ca nu trebuie sa aiba ca obiectiv disparitia unitatii si libertatii nationale. Nicolae Balcescu este considerat primul ideolog al liberalismului romanesc. Si dupa infrangerea revolutiei de la 1848 liberalismul a continuat sa domine spiritualitatea politica romaneasca, acest fapt fiind dovedit de infaptuirea unirii in 1859 si 17

mai ales de reformele in spirit burghezo liberal infaptuite si aplicate de A. I. Cuza. Scindarea liberalismului roman aparut inca de la 1848 prin prezenta celor 2 grupuri radical si moderati se va perpetua de-a lungul intregii activitati a liberalismului. Cele mai mult programe vor fi dominate de curentul moderat. Un moment important in evolutia liberalismului si in statuarea sa ca doctrina politica de guvernare il va constitui crearea in 1875 a partidului liberal. Aceasta evidentiaza in puternica forta pe care o reprezinta ideea, spiritualiatea politica romaneasca. Din acest mooment liberalismul a dispus de un instrument institutional politic care sa-l promoveze si care sa-l impuna ca paradigma de guvernare. Cumulat cu slabiciunea burgheziei romana, infiltratia in randul acestora a unor elemente romanesti cu vederi liberal - democrat moderate a facut ca dominant in politica liberalista sa fie aspectul moderat limitat. Orientarea moderata avea in centrul sau familia Bratianu, Sturdza, reprezentant al monerimii liberale. In schimb orientarea radicala si-a pierdut dupa 1848 din forta odata cu disparitia unor personalitati ca C.A. Rosseti, P.S. Aurelian dar noile conditii social economice si politice ale Romaniei. Prezenta puternica a conservatorismului, alternanta la putere a facut ca forta si taria puterii radicale sa fie mult atenuata. Liberalismul clasic politic romanesc a adus o restructurare si inoire a vietii sociale si politice romanesti. Ea s-a manifestat si in cateva domenii distincte, in apararea unor drepturi si libertati cetatenesti in constitutiile din 1882, 1886. Trebuie sa recunoastem insa impunerea votului unic in perioada interbelica ce poate fi considerata cea mai importata realizarea din acest domeniu. Sub presiunea conservatorilor au trebuit sa accepte si unele masuri retroactive nefiind consemnati in promovarea si infaptuirea drepturilor cetatenesti. Astfel, in 1902 au facut o restructurare a Parlamentului, in 1907 au fost de acord cu inabusirea in sange a rasculatilor iar in 1909 au retras dreptul de guvernare a unor mari categorii sociale. Cele mai multe realizari au fost dobandirea independentei nationale. Liberalistii au dorit ca si in politica sa creeze un sistem economic institutional si formarea unei economii nationale pe principii moderne de tip capitalist. Politica moderna liberala poate fi urmarita in 2 directii: agrara si industriala. In cea agrara liberalistii au urmarit lichidarea marii proprietati funciare si asezarea pe baze moderne, mai echitabile. Orientarea radicala s-a pronuntat pt o reforma agrara profunda in care sa fie incluse pamanturile statului, bisericii si ale marii boierimii. In schimb orientarea moderata sustinuta de conservatori(fiind ei mari mosieri) se pronuntau pt o reforma mai limitata rezumandu-se la despagubirea prin rascumpararare. Alternanta din 4 in 4 ani la putere, puterea opozitiei au facut sa impuna orientarea moderata iar in 1891 intr-un spirit neoliberal s-a infaptuit o reala si profunda reforma agrara. O pozitie avansata insa a avut-o fata de politica industriala si strategia economica. Ca obiectiv de politica economica industrialistii au impus industrializarea, ea fiind cultivata de radicalii Ion Ionescu de la Brad ce au adus argumente privind importanta si valoarea industrializarii. Industrializarea era vazuta ca singura sansa pentru definirea stadiului de tara agrara. Tarile fara industrie sunt muritoare de foame. Anul 1918 si perioada urmatoare a adus importante prefaceri in viata politica si economica romaneasca, masurile si reformele adoptate, votul universal din 1918, reforma agrara din 1921, constitutia din 1823, legea organizarii administrative(1824) au fost reforme in mod si spirit neoliberal. Acest fapt a fost determinat de caracterul ingust al liberalismului clasic si mai ales de efectele marii Uniri. Pana in 1918 elaboratele conservatorismului si liberismului si-au orientat intreaga actiune in alianta desavarsirii unitatii nationale. Realizarea acestei orientari a lasat doar fenomene obiective iar reformele si nelegiuirile dupa 1918 au fost peste capul liberalismului. Cel mai capabil a fost neoliberalismul, daca problema inceputului liberalismului e in mare masura cunoscuta in jurul secolului XIX, discutabila este limita superioara a momentului incetarii liberalismului clasic. 18

Plecandu-se de la situatia liberalismului universal multi autori sunt tentati sa considere ca liberalismul clasic romanesc isi incheie activitatea ca doctrina politica de guvernare odata cu evenimentele din 1923. Realitatea, revolutia, masurile si reformele intreprinse dupa 1918 demonstreaza ca liberalismul clasic romanesc isi inceteaza in mare masura activitatea si se impune era neoliberalismului. Slaba putere economica a burgheziei romanesti, lipsa capitalului, prezenta in mare masura a celui strain, opozitia fata de conservatori au facut ca industrializarea de pana in 1914 sa fie slaba, insuficienta pentru necesitatile si cerintele tarii, ea a fost inconsecventa, s-a realizat doar in anumite domenii ale vietii economice. Ramurile aducatoare de progres, modernizarea au fost slab reprezentate sau chiar deloc. Ca politica liberalismul a folosit protectionismul economic necesar crearii economiei nationale si a protejarii intereselor ei. Pe aceasta linie se inscriu masurile cu caracter profesionist: codul vama, legile de incurajare a industriei din 1906 si 1912, infiintarea BNR, a monedei nationale. Tot ca principii ideologice liberalismul a folosit prin noi insine elaborat de doua ratiuni in 1905, el urmarea mobilizarea resurselor naturale, precum si apararea intereselor nationale, economice si politice. Acest principiu nu a putut sa se aplice decat in perioada inceperii erei neoliberaliste. II Liberalismul interbelic si postbelic in Romania Ca si liberalismul universal si cel romanesc a fost afectat de mutatiile economice si politice produse in dezvoltarea sociala la inc sec XX. Pe langa aceste presiuni generate de dezvoltarea monopolista, liberalismul romanesc a fost insa afectat de propriile evolutii realizate dupa 1918 si mai ales de Marea Unire. Este greu de precizat data fiind un proces indelungat in care au existat tendinte de adaptare si reformare. Totusi anul 1918 sau anii imediati pot fi considerati ca etapa de incheiere a liberalismului clasic romanesc. Unii sustin ca actul constitutiei din 1923 este expresia cea mai desavarsita a neoliberalismului romanesc. Liberalismul in forma sa clasica a disparut ca doctrina de guvernare ramanand insa in spiritualitatea romanilor. Perioada comunista va duce la lichidarea pluralismului si pluripartitismului romanesc si odata cu acesta si a liberalismului. Evenimentele din 1989 si momentele ce au succedat, reconstituirea vietii politice nu au readus in viata politica partidul si doctrina liberala. Este foarte greu astazi de facut o delimitare clara, de apreciere a liberalismului. Nu mai este un liberalism clasic, ci unul neolitic, care are multe infuzii de neoliberalism romanesc.

19

CURS VIII Conservatorismul 1.Definitie; Aparitia si evolutia sa. 2.Trasaturile conservatorismului. 1.Alatuei de liberalism conservatorismul reprezinta cea mai importanta doctrina politica clasica. A orientat activitatea vietii sociale, a unir societati din Europa si Amerca de N, pe alte principia si valori . Ca extensiune, conservatorismul a aparut in societatea moderna si si-a prelungit activitatea pana in 1929-1933. Inainte de a se constitute ca o doctrina, conservatorismul a fost o stare des pirit, o anumita mentalitate si atitudine orientate spre mentinerea unor traditii de ganditori, organizarea societatii , sprea apararea ordinii sociale existente, opusa schimbarilor profunde. Sub o asemenea acceptiune, conservatorismul se intalneste in toate societatile. Mai mult el a beneficiat de forte social-politice si institutionale menite a-l apara fiind o contrare spiritual si politica la adresa liberalismului si a revolutiei burgheze. Pentru prima oara notiunea de conservatorism a fost folosita de Brian care in 1918 la Londra edita Conservatorul unde se publicau articole si studii ale aristocratiei feudale si bisericii. In sens de ideologie politica, conservatorismul a fost folosit pentru prima oara de Caning in 1924. In decursul activitatii sale , notiunea de conservatorism a primit diferite semnificatii, multe dintre ele fiind total opuse celei dorite de fondatorii acesteia.: Caning, Burke, Benton, Margaret Teacher. O doctrina cu character universal, cu o persistenta in timp si spatiu defineste conservatorismul, analiza sa a tinut de momentul istoric in care a fost analizat de cercetatorii societatii natiunii in care a fost aplicat, de obiectivele urmarite. Prezenta a doua stadia in evolutia sa, cel de ideologie antiburgheza, de transformare intr-o doctrina politica burgheza, process greoi si lent, au constitutit greutati serioase in elaborarea unei definii de referinta a conservaotrismului. Problema definirii a dat nastere la trei orientari : - una mai restransa care are in vedere momentul cand conservatorismul s-a prezentat si a functionat ca ideologie antiburgheza, aparatoarea intregi vechi clase sociale. De aceea in aceasta definire se pune accentual pe caracterul antiburghez. O asemenea definire are in vedere numai un anumit moment al existentei, acela al unei ideologii antiburgheze ori conservatorismul in ansamblul sau a fost si o doctrina burgheza. E adevarat a acelei parti a burgheziei mai prudente. O asemenea definire nu e in masura sa puna in evident continutul conservatorismului- principiile si valorile sociale. - o a doua orientare largeste sfera de manifestare si definire a conservatorismului, sa paraseasca momentul social-istoric de care e legat. De aceea e vazut ca un ansamblu de idei, conceptii, relative inchegate si coerente caracterizate prin prudent, justitie, ordine, traditie. Nici aceasta definire, desi mai larga nu e In masura sa releve intregul continut al conservatorismului din aceasta definitie conservatorismul aparand ca o stare de spirit ce are in vedere prudent, ordinea, care conduc la opozitia lui fata de schimbarile societatii. Ori conservatorismul contemporan desi e mai prudent fata de liberalism a fost si o doctrina a innoirilor si progresului le-a conceput pe alte principia si valori. - a treia orientare in definirea conservatorismului e cea situationala incearca sa patrunda in continutul conservatorismului, sa lege existenta de realitatea sociala. O prima incercare de definire a conservatorismului are in vedere doua aspect : 1. Conservatorismul ca o cultura, ca o doctrina menita sa mentina anumite aspect progresiste ale vechii culture, toate sunt motivul mentinerii traditiei. 2. Conservatorismul ca o modalitate de schimbare a cadrului social-economic si moral-politic. Rosidaire pornind de la aceste definiri identifica patru variante : 20

a) Conservatorismul temperamental consta in opozitia omului b) Conservatorismul posesiv a derivate tot din calitatea omului de a-si apara proprietatea, familia, obiceiurile. c) Conservatorismul practic actional cat e necesar. d) Conservatorismul filosofic. Samuel Huntington realizeaza o definire mai complexa a conservatorismului, sa faca de fapt o sinteza intre definirea sa resransa, adica sa lege conservatorismul de momentul cand era o ideologie antiburgheza, de a prezenta conservatorismul ca o teorie generala, universal valabila, de a prezenta conservatorismul ca niste valori universal valabile care sa se regaseasca in toate elaboratele doctrinare. Au existat si incercari de definire cu tente psihologice Russel Kirk- conservatorismul este o chestiune de vointa, de inteligenta, principia care pot izvori din randul tuturor claselor. Incercari de definire au existat si la politologi romani Ovidiu Trasnea nu se deosebeste de definirile clasice ale conservatorismului. Sintetizand putem considera conservatorismul acea doctrina politic ace se prezinta ca un system de idei politice, economice, socio-spirituale, relative structurate care isi propun sa justifice ordinea sociala existenta. Conservatorismul este opus liberalismului, mult mai restrictive, mai aplecat spre traditii, trecut, care nu neaga prezentul si viitorul. 2. Rolul social jucat de conservatorism impune evidentierea particularitatilor sale : a) Traditionalismul a insotit conservatorismul pe tot parcursul existentei sale, atat in momentul cand acesta s-a manifestat ca o ideologie a vechii clase, cu un character antiburghez, dar si cand conservatorismul a fost ca o doctrina burgheza. Acest traditionalism a fost present, in toate planurile vietii sociale pe care le-a patronat conservatorismul. De aceea se vorbeste de un traditionalism economic, cultural, moral si relogios. Un asemenea traditionalism nediferentiat, necriticat, e characteristic perioadei conservatoire antiburgheze. Un asemenea traditionalism implica pastrarea cu orice prt fara discernamant a vechilor valori sociale, de aceea un asemenea traditionalism se identifica cu cutuma, excluderea, inovatia, inoirea, schimbarea, progresul. Odata cu transformarea conservatorismului in doctrina politica burgheza si a devenirii sale ca o alternative la liberalism are loc o modificare si a modului de intelegere a traditionalismului. Noul traditionalism e mai deschis, rational, are un alt chip, nu mai urmareste apararea, conservarea vechii stari sociale. Nu mai e contestat rolul inovatiei in dezvoltarea sociala. E adevarat, e conceputa a se realize lent si numai daca e necesar si daca e rodul propriilor structure. Acest nou traditionalism nu mai urmareste eliminarea noului, a schimbarilor cid oar sa cenzureze excesul. Nu mereu traditionalismul trebuie vazut ca un principiu opus progresului, ci el isi are rolul sau in devenirea umanitatii, pastrarea idenititatii, in transmiterea unor valori, limba, religia, traditiile. Altul este insa rolul acelui traditionalism inchistat in trecut, opus innoirilot in viata sociala. 21

b) Suportul conservatorismului spiritual-ideologic se afla in ordinea divinam e rezultatul unirii dintre ordinea religioasa si cea politica. Ordinea divina e conceptia prin care se explica evolutia societatii umane. In esenta aceasta ordine urmareste sa pastreze vechile institutii, asa se explica opozitia conservatorismului fata de revolutia burgheza. Fondatorul conservatorismului, al principiului ordinii naturale e Edmond Burke.Un alt theoretician si sustinator este Monard. c) Conservatorismul intelege si acorda un alt loc si rol in societate decat liberalismul. d) Democratia modul de exprimare in practica sociala, scopul sau primeste o alta intelegere in conservatorism; nu mai e conceputa cu o participare larga a oamenilor, ci a elitelor. E privita superficial, incapabila sa asigure promovarea intregii majoritati. e) Si conservatorismul a avut in centrul gandirii problema poporului, nu a fost in masura sa isi creeze o doctrina economica, ci conceptiile economice s-au nascut si manifestat in stransa legatura cu cele politice. Si in industrie conservatorismul s-au opus nationalizarilor. Politica economica promovata nu a avut modele impuse impuse ci a variat in functie de societile nationale. In general conservatorismul a fost adeptul perfectionalismului economic (Liszt) Anglia, Franta; a liberei concurente exprimate prin porti deschise capitalului strain Romania, Bulgaria, Ungaria, Rusia.

CURS IX 1.Studiile conservatorismului classic 2.Sursele spiritual ale conservatorismului classic 3 . Variante doctrinaire. Destinul istoric al paradimei conservatoire. 1.Conditiile istorice in care a aparut si evoluat conservatorismul, baz si suportul social in prima etapa aristocratia feudal si reprezentantii bisericii; principiile si valorile pe care s-a fundamentat, durata mare de timp in care s-a cristalizat conservatorismul si-a pus amprenta asupra existentei sale, a stadiilor de dezvoltare. Daca in liberalism se poate vorbi de existenta unui singur stadiu liberalismul classic, in cadrul conservatorismului avem de-a face cu existena a doua momente distincte, atat in ceea ce priveste obiectivele urmarite, baza si suportul social, locul si rolul jucat in societate Un prim moment e al conservatorismului cand se manifesta ca o ideologie a vechii clase feudale, a bisericii, si unor reprezentanti ai armatei. Are un pronuntat character antiburghez. Ca o extensiune istorica, de timp, acest moment tine de perioada de cconstituire a conservatorismului, sfarsitul sec XVIII pana la mij sec XIX. E si perioada cand conservatorismul a achizitionat 22

principalele cadre si valori ca : traditionalismul, providentialismul, clericalusmul, inegalitatea sociala, ordine naturala. Un asemenea continut a fost determinat in mare masura de baza si suportul sau social aristocratia de obiectivele luptei, anticapitalism si lupte contra burgheziei. Conservatorismul acestei perioade se opune innoirilor societatii, reformarii vechii societati, insasi progresului. Semnificativa e atitudinea conservatorismului fata de o serie de fenomene din viata sociala, economica, politica. Astfel conservatorismul se opune industrializarii, process vazut ca o distrugere a vechilor activitati economice. Introducerea stiintei si tehnicii in procesul de productie e vazut ca un process de depersonalizare a omului. Capitalul financiar e o forma imorala, urbanizarea fenomenul de instrainare de distrugere a vechii comunitati. Al doilea moment al conservatorismului mij sec XIX. Noul conservatorism inceteaza a mai fi o ideologie antiburgheza, devine o paradigma a burgheziei, o alternative politica in raport cu liberalismul. Noul conservatorism va capata caracteristicile unei doctrine politice democratice, isi va reformula atitudinea fata de noua dezvlotare sociala, procesul urbanizarii va percepe intr-o alta maniera a societatii, relatiile sale, insasi democratice. Aceasta metamorfoza a conservatorismului sa datorat doua cauze : a victoriei capitalismului si generalizarii lui in Europa Occidentala. Drept urmare au disparut obiectivele luptei conservatorismului din perioada cand se prezenta ca o ideologie antiburgheza. In al doilea rand disparitia vechii clase si integrarea ei in burghezie. Acest process va da nastere unei burghezii mai prudente. Procesul de transformare a conservatorismului dintr-o ideologie anticapitalista in paradigm burgheza a cunoscut diferite modalitati de manifestare si schimbare. In unele societati, ideologia antiburgheza s-a rezumat la o simpla apreciere teoretica fara reactii violente in practica sociala. In alte socetiati acest process a fost mai de lunga durata, a cunoscut opozitii. Un caz aparte l-a constituit societatea N-Americana. Aceasta societate necunoscand feudalimsul, conservatorismul s-a manifestat ca o doctrina burgheza, fara sa treaca prin perioada ideologiei feudale. Drept urmare, unele din valorile proprii conservatorismului European din perioada sa feudal fie ca au lipsit sau si-au atenuat din caracteristici. In societatea NAmericana conservatorismul s-a manifestat ca doctrina a burgheziei. 2.Sursele conservatorismului. In raport cu liberalismul, sursele conservatorismului sunt mult mail imitate, atat ca sfera de cuprindere cat si ca continut. Acest fapt e in legatura directa cu baza si suportul soc. Aristocratia feudal care prin obiectivele promovate au respins importante surse democratice. In esenta sursele conservatorismului s-au rezumat la : a) Romantismul politic ( german) b) Fondatorii poltici ai conservatorismului Edmund Burke, Filip de Mestre c) Preluarea si interpretatarea denaturata a unor lucrari ale lui Nietzche, Schopenhauer d) Preluarea mecanica a unor legi nationale, biologice. Romantismul politic a constituit prima sursa a conservatorismului. A fundamentat conservatorismul de l inceputul sec XIX cand se manifesta ca I ideologie a vechii clase feudale, militand pentru pastrarea vechii ordini organizatorice, pentru negarea si criticarea revolutiei burgheze si doctrine liberale. In cadrul romantismului politic, cel german a fost mai consistent. Aceasta s-a opus innoirilor sociale, progresului. Sensul devenirii istorice nu era viitorul ci prezentul si trecutul. De aceea ideologii acestui current idealizau vechea societate feudala, si se opuneau democratismului, drepturilor si libertatilor cetatenesti, initiative individului. In plan extern romantismul politic se opunea expansiunii revolutiei burgheze si a capitalismului. Totusi ca un element pozitiv l-a 23

constituit atitudinea si pozitia lui in crearea natiunilor modern eurpoene. Nu a fost consecvent nici in aceasta privinta. Catre sf sec XIX a alunecat spre extrema dreptului fundamentand pangermanismul. Edmond Burke cu Reflectii asupra revolutiei Franceze, De Mestre cu metafizica poltica, Bonard cu Teoria puterii politice si religiei sunt considerate fondatoare conservatorismului politic. Unii din ei ca Burke au avut in vedere conservatorismul din perioada cand era o ideologie antiburgheza. De aceea si spiritul lui impotriva revolutiei burgheze, a celei franceze, a doctrine liberale e critic. De aici, acesti ideology au contribuit la implementarea principiilor si valorilor conservatorismului: traditionalismul; clericalismul; providentialism, inegalitatea sociala, subordonarea individului. De Mestre si bonard au pus bazele teoriei teocratice din perspective conservatorismului. Conform ei intreaga politica se desfasoara dupa o ordine naturala. In cadrul ei nu poate face nimic. Conceptia teocratica a fost extinsa asupra stiintelor sociale si politice incercand sa le transforme in ramuri ale teologiei. In perioada cand conservatorismul se va transforma in doctrina burgheza are loc un process de restructurare a unor valori conservatoare. Ele nu dispar din fundamentarea conservatorismului, isi atenueaza mult din character, continut, isi insusesc elemente noi. Nici ele nu vor fi deprinderi, nu se vor compara cu cele liberale, vor fi limitate, voalate. De exemplu : innoirea sociala nu e respinsa dar e limitata, se refera la democratia elitelor si nu are in vedere democratia de tip liberal, deschisa, active, cuprinzatoare.Aceste adaptari i-au permis conservatorismului sa fie inclus in cadrul paradigmelor politice democratice. 3. Procesul indelungat de constituire a conservatorismului, schimbarea bazei sociale, a orientarii politice, au afectat unitatea conservatorismului. In decursul existentei si actiunii sale a cunoscut numeroase variante : organicism, rasismul, geopolitica. Unele din ele ca rasismul, elitismul sau geopolitica s-au constituit ca ideologii de sine statatoare, fiind considerate varante ale conservatorismului numai prin apartenenta comuna la anumite principia si valori. Organicismul social constituie o prima variant a conservatorismului. E caracterisitca conservatorismului din perioada contrarevolutiei burgehze, a manifestarii sale ca ideologia vechii clase. Organicismul social porneste de la conceptia ca societatea umana ar fi identical cu cea din lumea animalelor si ca le-ar fi commune aceleasi fenomene, legi. De aceea atat organicismul cat si darwinismul sunt o transpunere mecanica a legilor natural la nivelul societatii umane. Aceasta conceptie urmareste sa statueze ideea inegalitatii sociale, a colaborarii dintre clase, in timpul actiunii fiind benefica pentru toti. Nu exclude respectarea ierarhiilor, statutului social. Darwinismul e o variant a conservatorismului din perioada cand se transforma in doctrina burgheza. A aparut si evoluat in mij sec XIX. Ca si organizar