Direcţia Profilactică În Stomatologie

15
1. Direcţia profilactică în stomatologie. Definiţia noţiunilor de profilaxie, dispensarizare şi sanare a cavităţii bucale. Sanarea cavităţii bucale, scopul, ţelurile şi principiile. Organizarea sanării cavităţii bucale a copiilor, formele şi metodele. Orientarea profilactică în stomatologie este „un principiu de bază a cărui aplicare conxecventă în practica stomatologică are menirea de a reduce considerabil prevalenţa principalelor boli buco- dentare şi a nevoilor de tratamente stomatologice, de a depista şi trata cât mai precoce leziunile şi bolile buco-dentare şi maxilo- faciale, de a preveni accidentele şi complicaţiile, frecventele leziuni sau boli iatrogene, de a crea condiţii optime de muncă şi de a transforma radical întreaga practică siomatologică, a cărei posibilitate de realizare a fost demonstrată stiinţific şi care oferă perspective extraordinare pentru viitor. În anul 1978, la Alma-Ata, OMS pune bazele metodelor de prevenire a bolilor, precizând modul de înregistrare a afecţiunilor şi mijloacele cele mai eficiente de prevenire a lor. Promovarea sănătăţii reprezintă procesul prin care indivizii sau colectivităţile pot să-şi sporească controlul asupra determinanţilor sănătăţii, îmbunătăţind starea de sănătate. Prevenirea bolii reprezintă strategia de reducere a factorilor de risc specifici unei maladii, sau de întărire a factorilor care reduc susceptibilitatea la boală, precum şi activităţile destinate unor boli deja instalate. Strategia stomatologiei preventive este complexă şi cuprinde: profilaxia primară, secundară şi terţiară. Profilaxia primară are drept scop evitarea apariţiei maladiilor şi vizează pe de o parte creştera rezistenţei ţesuturilor cavităţii bucale la acţiunea factorilor nocivi şi pe de altă parte – eliminarea factorilor cu rol determinant sau favorizant în declanşarea afecţiunilor stomatologice. În cadrul profilaxiei primare trebuie să evităm apariţia bolilor prin: - educaţie sanitară; - alimentaţie corectă; - raţionalizarea consumului de zahăr; - igienă buco-dentară corectă; - control periodic; - profilaxia cu fluor; - utilizarea agenţilor chimici de inhibare a plăcii bacteriene ş.a. Toate aceste mijloace se adresează tuturor membrilor colectivitătii. Profîlaxia secundară urmăreşte: depistarea şi diagnosticul cât mai precoce al afecţiunilor buco-maxilo-faciale, vindecarea acestora cu un consum minim de medicamente, materiale, cu un volum de muncă redus, cu un timp minim necesar din partea pacientului, permiţând aplicarea unor metode curative cât mai conservatoare pentru

Transcript of Direcţia Profilactică În Stomatologie

Page 1: Direcţia Profilactică În Stomatologie

1. Direcţia profilactică în stomatologie. Definiţia noţiunilor de profilaxie, dispensarizare şi sanare a cavităţii bucale. Sanarea cavităţii bucale, scopul, ţelurile şi principiile. Organizarea sanării cavităţii bucale a copiilor, formele şi metodele.

Orientarea profilactică în stomatologie este „un principiu de bază a cărui aplicare conxecventă în practica stomatologică are menirea de a reduce considerabil prevalenţa principalelor boli buco-dentare şi a nevoilor de tratamente stomatologice, de a depista și trata cât mai precoce leziunile şi bolile buco-dentare şi maxilo-faciale, de a preveni accidentele și complicaţiile, frecventele leziuni sau boli iatrogene, de a crea condiții optime de muncă şi de a transforma radical întreaga practică siomatologică, a cărei posibilitate de realizare a fost demonstrată stiinţific şi care oferă perspective extraordinare pentru viitor. În anul 1978, la Alma-Ata, OMS pune bazele metodelor de prevenire a bolilor, precizând modul de înregistrare a afecţiunilor şi mijloacele cele mai eficiente de prevenire a lor.

Promovarea sănătăţii reprezintă procesul prin care indivizii sau colectivităţile pot să-şi sporească controlul asupra determinanţilor sănătăţii, îmbunătăţind starea de sănătate. Prevenirea bolii reprezintă strategia de reducere a factorilor de risc specifici unei maladii, sau de întărire a factorilor care reduc susceptibilitatea la boală, precum şi activitățile destinate unor boli deja instalate. Strategia stomatologiei preventive este complexă şi cuprinde: profilaxia primară, secundară şi terţiară. Profilaxia primară are drept scop evitarea apariţiei maladiilor şi vizează pe de o parte creştera rezistenţei ţesuturilor cavităţii bucale la acţiunea factorilor nocivi şi pe de altă parte – eliminarea factorilor cu rol determinant sau favorizant în declanşarea afecţiunilor stomatologice. În cadrul profilaxiei primare trebuie să evităm apariţia bolilor prin:- educaţie sanitară;- alimentaţie corectă;- raţionalizarea consumului de zahăr;- igienă buco-dentară corectă;- control periodic;- profilaxia cu fluor;- utilizarea agenţilor chimici de inhibare a plăcii bacteriene ş.a.Toate aceste mijloace se adresează tuturor membrilor colectivitătii. Profîlaxia secundară urmăreşte: depistarea şi diagnosticul cât mai precoce al afecţiunilor buco-maxilo-faciale, vindecarea acestora cu un consum minim de medicamente, materiale, cu un volum de muncă redus, cu un timp minim necesar din partea pacientului, permiţând aplicarea unor metode curative cât mai conservatoare pentru toate structurile teritoriului OMF.: dinţi, parodonţiu, rebord alveolar, maxilare şi părți moi. Profilaxia terţiară se referă la concepţia preventivă în cadrul tratamentului curativ, deci când afecţiunile stomatologice sunt deja instalate şi sunt în fază avansată în cadrul evoluţiei lor. Aceasta include în esenţă:- ansamblul tehnicilor profilactice, studiul şi analiza mijloacelor, a locurilor de aplicare şi a personalului;- educaţia sanitară, depistarea, supravegherea şi controlul aplicării mijloacelor de profilaxie;- analiza educaţiei sanitare;- corelaţia între receptarea informaţiei şi aplicarea ei.O altă parte integrantă a stomatologiei preventive este dispensarizarea stomatologică activă şi pasivă a gravidelor, preşcolarilor, şcolarilor, muncitorilor din mediile cu noxe şi bolnavilor cronici.

2. Elementele de bază ale profilaxiei. Căile şi metodele de realizare a strategiei OMS în stomatologie.

Strategia profilaxiei primare a cariei dentare are în vedere cele patru metode propuse de OMS:- fluorizarea generală şi locală;

Page 2: Direcţia Profilactică În Stomatologie

- igiena alimentaţiei;- igiena buco-dentară;- sigilarea şanţurilor şi gropiţelor.Profilaxia primară a parodontopatiilor se referă la:- îndepărtarea plăcii bacteriene prin igienă buco-dentară corectă şi apelarea la tehnicile profesionale caracteristice stomatologiei preventive.Profilaxia primară a cancerului din sfera B.M.F.:- eliminarea factorilor majori de risc (tutun, alcooluri distilate);- suprimarea iritaţiilor cronice: margini ascutite ale dinţilor cariaţi, obturaţii debordante, lucrări protetice traumatizante.Studii recente arată că 1/3 din cancerele bucale ar putea fi prevenite prin profilaxie primară. Profîlaxia secundară a cariei dentare include:- examinare, depistare, tratament corect şi precoce;- profilaxie locală cu fluor (clătiri, geluri, lacuri etc.);- control periodic.Profîlaxia secundară a parodontopatiilor include:- examinare, depistare, tratainent corect şi precoce al gingivitelor şi parodontopatiilor marginale cronice superficiale;- eliminarea factorilor de iritaţie cronică locală;- control periodic.Profîlaxia secundară a cancerului din sfera B.M.F. include:- depistarea şi diagnosticul precoce al leziunilor precursoare ale malignităţii şi a leziunilor de debut ale cancerului bucal. Prevenirea cancerului bucal este considerată de OMS obiectiv prioritar al stomatologiei. Prin profilaxia secundară a cancerului bucal, încă o treime din cancerele cu aceste localizări pot fi salvate. Orice leziune ulcerativă care nu are tendinţă de vindecare spontană, sau în urma unui tratament în decurs de 14-21 zile, necesită consultaţia de urgenţâ la medicul specialist.Profilaxia terţiară se referă la concepţia preventivă în cadrul trataimentului curativ, deci când afecţiunile stomatologice sunt deja instalate şi sunt în fază avansată în cadrul evoluţiei lor. Aceasta include în esenţă:- ansamblul tehnicilor profilactice, studiul şi analiza mijloacelor, a locurilor de aplicare şi a personalului;- educaţia sanitară, depistarea, supravegherea şi controlul aplicării mijloacelor de profilaxie;- analiza educaţiei sanitare;- corelaţia între receptarea informaţiei şi aplicarea ei.O altă parte integrantă a stomatologiei preventive este dispensarizarea stomatologică activă şi pasivă a gravidelor, preşcolarilor, şcolarilor, muncitorilor din mediile cu noxe şi bolnavilor cronici. OMS recomandă drept cerinţe obligatorii pentru medici în general - competenţa şi îndemânarea. Acestea, dublate de conştiinciozitate şi de o înaltă conduită etică, sunt condiţiile esenţiale pentru o medicină stomatologică moderă, orientată profilactic.

3. Nivelurile intensităţii cariei dentare propuse de OMS. Indicii frecvenţei şi intensităţii cariei dentare şi ale afecţiunilor parodonţiului. Frecvenţa şi intensitatea cariei dentare şi a afecţiunilor parodonţiului la copii de diferită vârstă din Moldova.

Pentru aprecierea gradului de afectare al dintilor prin carie Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) recomanda urmatorii indici: indicele de frecventa; indicele de intensitate si indicele de sporire a intensitatii (rata cariei). Acesti indici necesita apreciere pentru fiecare grupa de varsta separat, iar in unele cazuri in functie de sex, nationalitate, conditiile geografice si de viata, starea generala a sanatatii, caracterul alimentatiei etc. OMS recomanda ca aprecierea in functie de varsta a acestor indici sa fie realizata la copiii de 6, 12 si 15 ani. Mai informative sunt datele examinarilor epidemiologice ale copiilor la varsta de 12 si 15 ani. Afectarea dintilor prin carie la copiii de 12 ani si starea tesuturilor parodontiului marginal la varsta de 15 ani permit de a aprecia eficacitatea realizarii programelor de profilaxie.

Indicele de frecventa (LF.) reprezinta procentul persoanelor afectate prin carie din cadrul unui grup de populatie.

OMS recomanda urmatoarele niveluri ale frecventei cariei dentare la copiii de 11 ani:1. joasa (0-30%).

Page 3: Direcţia Profilactică În Stomatologie

2. medie (31-80%).3. inalta (81-100%).

Indicele de intensitate (LL) este alcatuit din numarul mediu de dinti cariati ©, obturati (O) si extrasi (E) ce revin la o persoana. Valoarea indicelui COE exprima gravitatea (activitatea) procesului. Exista diferite adnotari ale acestui indice: CER (C - carie, E - extractie, R - reconstituire prin obturatii); DMF (D - decay (carie); M - missing (extractie); F - filling (obturatie)).

In notarea indicelui de intensitate pentru dintii permanenti se folosesc litere mari, iar pentru dintii temporari litere mici (co, cr, dmf). Dintii temporari extrasi din cauza resorbtiei radiculare inaintea substitutiei lor cu cei permanenti nu se noteaza.

Indicele de sporire a intensitatii (rata cariei, morbiditatea) reprezinta cresterea indicelui COE intr-o anumita perioada de timp (6 luni, 12 luni, 18 luni etc.).OMS (1980) a propus urmatoarele niveluri de intensitate a cariei dentare la copiii de 12 ani:1. foarte joasa (0-1,1);2. joasa (1,2-2,6);3. moderata (2,7-4,4);4. inalta (4,5-6,5);5. foarte inalta (6,6 si mai mult).

Caria dentara are un nivel de intensitate foarte jos in Etiopia, China, Nigeria de Nord, Tuva, in unele localitati ale Georgiei si Armeniei.

Un nivel jos s-a depistat in Mozambic, Uganda, Sri-Lanca, Birma, Indonezia, Elvetia, Danemarca, Belgia, Uzbekistan, Tadjikistan, Rusia: regiunea Altai si Amur, Bureatia, Kolomna, Tambov, Cita.

Intensitate moderata a cariei dentare s-a stabilit in Republica Moldova, Romania, Marea Britanie, Suedia, Austria, Cehia, Finlanda, Iordania, Argentina, Azerbaidjan.

Un nivel inalt al cariei se observa in Germania, Franta, Norvegia, Iran, Mexic, Cuba, Chili, in Rusia: regiunea Kamceatka, Murmansk, Mahacikala, Krasnoiarsk, Novosibirsk, Ekaterienburg, Smolensk, Tveri, Krasnodar, Voronej, Moscova.

Intensitate foarte inalta s-a stabilit in Japonia, Canada, SUA, Italia, Lituania, Letonia, Estonia, in Rusia: Arhanghelsk, Omsk, Soci, Nikolaevsk-pe-Amur.

Afectarea prin carie a populatiei, si in particular a copiilor, prezinta variatii mari atat in limitele unei tari, cat si in diferite regiuni si localitati ale tarii.

OMS considera ca in fiecare tara este necesara formularea sarcinilor proprii, in ; functie de necesitatile, particularitatile si posibilitatile sale, conducandu-se derecomandarile si indicii unici in aprecierea sanatatii orale si de sarcinile globale in acest domeniu.

4. Elementele minerale, microelementele (cu excepţia fluorului) în profilaxia cariei dentare. Vitaminele, preparatele antimicrobiene şi vaccinele în profilaxia cariei dentare.

5. Rolul alimentării în profilaxia principalelor afecţiuni stomatologice.

Igiena alimentatiei este inclusa de OMS intre cele patru mijloace deprevenire a cariei dentare, alaturi de fluorizarea generala si locala, sigilarea santurilor si fosetelor si igiena buco-dentala. Educatia privind igiena alimentatiei are un rol important in mentinerea sanatatii orale.

Page 4: Direcţia Profilactică În Stomatologie

Prin dieta se intelege totalitatea alimentelor solide si lichide ingerate care includ componentele nutritive. Acestea vin in contact cu dintii, cu parodontiul si cu placa bacteriana. Dintre constituentii dietei, intereseaza in mod deosebit hidratii de carbon cu rol deosebit in etiopatogenia cariei dentare. Initial, cercetarile dadeau o pondere mare actiunii postrezorbtive a hidratilor de carbon in perioada de formare a dintilor (SOGNAES, citat de OLTEAN si colab., 1996), dar majoritatea cercetarilor ulterioare a demonstrat punctul de vedere a lui MÜHLEMANN (1969), cum ca hidratii de carbon actioneaza in primul rand prerezorbtiv. Hidrocarbonatele cele mai frecvent intalnite in alimentatie sunt: polizaharidice (amidonul, dizaharidele, zaharoza, maltoza) monozaharidice (glucoza, fructoza, lactoza, galactoza).

6. Nivelurile de stat, de grup si individual de profilaxie a principalelor afectiuni stomatologice. Profilaxia primara si secundara a afectiunilor stomatologice. Profilaxia principalelor afectiuni stomatologice in colectivitati organizate de copii(gradinite, scoli)

La nivel de stat in RM programul de profilaxie stomatologica este coordonat prin urmatoarele reprezentati:ministerul sanatatii,ministerul invatamintului,ministerul finantelor,ministerul economiei si reformelor,centrul national stiintific practice de igiena,societati stiintifice a stomatologilor,uficiul European OMS

Pentru realizarea programului la nivel national se folosesc urmatoarele metodeeducatia sanitaraigiena orala prin minajarea salelor de igiena orala in toate institutile prescolare, scolare, sputale si policliniciprocesul de fluorizare centralizat si necentralizatprofilaxia primara: sunt 4 metode propuse de OMS pentru prevenirea primara a cariei dentarefluorizarea generala si localaigiena alimentatieiigiena bucodentarasigilarea santurilor si gropitelorprofilaxia secundara: urmareste depistarea s idiagnosticarea cit mai precoce a afectiunilor buco-dentare mai ales carie si include:1.examinarea . depistarea, tratament precoce si correct2. profilaxia locala cu flor(lacuri, gelui) si clatituri cu antiseptice3Control periodic

Profilaxia principalelor afectiuni stomatologice in colectivitati organizate de copii(gradinite , scoli)---- pentru prevenirea si combaterea afectiunilor stomatologice folosim urmatoarele metode:educatia sanitaradispensareacontrol profilactic de 2 ori pe anformele de educatie sanitaraforma active: convorbiri,discursuri si cursuriforma pasiva:literature stiintifica, articole in presa periodica, demonstrarea prin filme sau imesiuni televizatesi radiofonice cu mesaje educative sanitare si educatie sanetara prin expozitiimetode de educatie sanitara1.educatie colectiv generalizataEducatie in grupEducatie individuala

Page 5: Direcţia Profilactică În Stomatologie

Pentru instruirea copilului trebue sa le informam si sa le motivam pentru respectarea igienei orale, trebue sai aratam emesiuni televizate, povesti animate realizate prin calculator si filme cu disene animate*(viziune, auditie+explicatie)educatia sanitara cu ajutorul medicului stomatolog in clase si grupuri demonstrind copiilor prin scheme, tabele sau deapozitive demonstrind metode si tehnici de periaj. Se mai poate demonstra copiilor prin joaca sau concursuri de periaj cu efectuarea periajului de catre copii in fata oglinzii ceea ce ajuta pentru memorizarea informatiei cu 95%

7.Igiena cavitatii bucale in profilaxia afectiunilor stomatologice. Obectele si remedile de igiena orala. Metodele periajului dentar.Principalul obiect de igienă orală este periuţa de dinţi. Există o varietate foarte largă de periuţe, dar, indiferent de preferinţele individuale, există un set de cerinţe faţă de orice periuţă dentară:- să fie individuală. nu se admite untilizarea în comun a obiectelor de igienă orală cu alte persoane.- să fie schimbată o dată la 3-4 luni, sau de fiecare dată când prezintă semne de deteriorare a firelor.- periile cu fire sintetice sunt de preferat faţă de cele cu fire naturale, deoarece se supun mai uşor curăţirii.

De asemenea, periuţele dentare diferă după supleţea firelor, având pe mânere marcajul corespunzător: extrasoft, soft, medium, hard şi extrahard. Periuţele medium se potrivesc cel mai bine pentru igiena zilnică. Cele soft şi extrasoft sunt indicate pacienţilor cu afecţiuni parodontale, dinţi mobili, gingii subţiri care se traumează uşor. Periuţele hard şi extrahard trebuie utilizate cu precauţie, deoarece pot provoca abraziuni ale ţesuturilor dentare. Ele se recomandă fumătorile, persoanelor cu predispunere spre formarea tartrului dentar.Este binevenită dotarea periuţelor cu diverse elemente din gumă, proeminenţe de forţă, suprafeţe pentru curăţarea limbii. Toate acestea măresc eficienţa periajului.

De o popularitate tot mai înaltă se bucură periuţele electrice. Acestea pot avea la bază 2 tehnologii de punere în mişcare: prin vibraţie şi rotaţie-oscilaţie. Doar cele din urmă sunt considerate a fi mai eficiente, decât cele manuale, deşi este demonstrat că o igienă corectă este asigurată, în primul rând, de tehnica periajului şi nu te tipul periuţei utilizate. Totuşi, periuţele electrice pot fi de mare folos celor ce nu dispun de dexteritatea necesară unui periaj manual.

Arsenalul de obiecte de igienă orală mai poate include aţa dentară, scobitorile, flosete, periuţa interdentară, stimulatorul gingival ş.a. Aţa dentară sau flosa este un obiect extrem de necesar pentru igiena dentară, deoarece este unul din puţinele atribute de igienă, ce permite o curaţate optimă a spaţiilor interdentare. Este foarte important de a curaţa aceste spaţii, deoarece depunerile dentare ce se acumulează aici, pot demineraliza smalţul , astfel provocând cariile interdentare - o formă des întâlnită a cariei. Aţa dentară poate fi cerată ce îi permite să alunece mai bine în spaţiile interdentare. De asemenea flosă poate fi impregnată cu diverse substanţe medicamentoase cu efect antimicrobian sau remineralizant.

Scobitorile tot pot fi utilizate pentru igienizarea spaţiilor interdentare, însă aceasta necesită o atenţie sporită. Nu se recomandă copiilor utilizarea scobitorilor, deoarece acestea pot trauma papila interdentară - porţiune de gingie dintre dinţi. Odată ce se optează pentru folosire lor, trebuie de ţinut minte că nu se admite introducerea forţată a scobitorilor în spaţiile interdentare.

8. Metode de periaj dentar1.Metoda Bass:Este eficienta pt indepartarea placii bacteriene, atat la marginea gingivala libera cat si din santul gingival. E recomandata tuturor pacientilor,dar mai ales celor care au zone proximale deschise si retractie gingivala cu expunerea radacinii. Se utilizeaza perii moi, cu cap rotunjit,si se introduce periuta in vestibule,parallel cu axul dintilor,apoi se roteste la 45s, a.i. pilii sa fie pozitionati in zona cervicala,atat pe dinte,cat si pe gingie. Se executa miscari de vibratie fata-spate,cu presiune pe dinte, de 10-20 ori pe acelasi loc. Se periaz 2-3 dinti o data. Perierea se executa vestibular si apoi oral,atat la arcada superioara,cat si la cea inferioara. Pt zona frontala,palatinala si lingualaa peria se tine in axul dintilor,in lungime si se executa miscari de rulare la fiecare dinte. Avantaje:usor de instruit,indeparteaza placa bacteriana interdentara; e adresata pacientilor sanatosi si celor cu parodontopatii.2.Metoda rularii:

Page 6: Direcţia Profilactică În Stomatologie

Se recomanda pacientilor cu parodontiu integru; indeparteaza placa bacteriana si resturile alimentare,fara a pune accent pe santul gingival. Gura este intredeschisa,periuta se pozitioneaza in vestibule parallel cu axul dintelui, a.i. manerul sa fie in dreptul ului de ocluzie. Se realizeaza o miscare de rotire,insurubare.3.Tehnica Stillman:Se adreseaza curatarii gingiei si zonei cervicale dentare. Peria se aplica la 45s,intre gingie si zona cervicala,se preseaza pe dinte pana albeste gingia si se executa o miscare combinata de rotire si vibrare in acelasi timp. Pt zona palatinala si zona linguala se foloseste tehnica rularii.3.Tehnica Charters:Realizeaza indepartarea placii bacteriene,masajul,stimularea mecanica. Se utilizeaza  periute tari. Periutele pot fi pozitionate atat in unghi drept cu axul dintelui, cat si la 45s,a.i. pilii se angajeaza interdentar,cu portiunile terminale catre ocluzal. Se adreseaza pacientilor cu spatii interdentare maari(treme,diasteme) sau pacientilor purtatori de punti care trebuie igienizate special.5.Metoda Fones:Se realizeaza cu perii moi, periuta introducandu-se intre obraji si dinti,cu arcadele in contact si se realizeaza o rotatie ampla,igienizand ambele arcade simultan. Se incepe de la molari spre frontali si dupa igienizarea zonei vestibulare, se deschide gura si se spala palatinal si lingual.6.Tehnica verticala Leonard:Perie arcadele separat ,cu dintii frontali cap la cap; miscarea se face de sus in jos pe fetele dintilor, cu ousoara rotatie.7.Tehnica orizontala:Absolut contraindicate si nociva,pt ca miscarile pe orizontala in zona vestibulara, cu paste abrasive si presiune pe dinti,abrazeaza aceste fete, nu curate spatiile interdentare si imping placa bacteriana in santul gingival.8.Tehnica de periaj fiziologic Smith:Periajul ar trebui sa fie facut  in acelasi sens cu miscarea alimentelor(jos-sus,ocluzal-gingival). Tehnica nu poate indeparta placa bacteriana interdentara si e adresata numai pacientilorcu parodontiu sanatos si fara anomalii.Peria se miscadinspre ocluzal spre gingival.PERIAJUL ELECTRIC:Periutele electrice produc 4 tipuri de miscare al partii ctive;oscilatorin (de la gingia fixa spre ocluzal si incizal si inapoi),deplasari orizontale(rectilinii-dus-intors),miscari combinate(oscilant+rectiliniu) si miscari de rotatie completa. Au turatii diferite,in functie de sursa de alimentare(baterii-l000 turatii/min; cu acumulatori-2000 turatii/min; sursa de current>3600t/min). Exista o controversa legata de utilizarea periutelor electrice. Ambele metode,daca sunt correct utilizate,sunt la fel de bune.

9. Metodele si subectul instruirii igienice a populatiei. Formele instruirii sanitare a populatiei. Formarea deprindelor igienice la copii in functie de virsta. Instruirea igienica a copiilor, periajul dentar sub control in colectivitati organizate de copii.Pentru prevenirea si combaterea afectiunilor stomatologice folosim urmatoarele metode:educatia sanitaradespensareacontrol profilactic de 2 ori pe anformele de educatie sanitaraforma active: convorbiri,discursuri si cursuriforma pasiva:literature stiintifica, articole in presa periodica, demonstrarea prin filme sau imesiuni televizatesi radiofonice cu mesaje educative sanitare si educatie sanetara prin expozitii

Metode de educatie sanitara :1.educatie colectiv generalizataEducatie in grupEducatie individuala

Pentru instruirea copilului trebue sa le informam si sa le motivam pentru respectarea igienei orale, trebue sai aratam emesiuni televizate, povesti animate realizate prin calculator si filme cu disene animate*(viziune, auditie+explicatie)toate acestea trebue sa fie memorizate de copii pina la 80% din totalul de informatie expus.

Page 7: Direcţia Profilactică În Stomatologie

educatia sanitara cu ajutorul medicului stomatolog in clase si grupuri demonstrind copiilor prin scheme, tabele sau deapozitive demonstrind metode si tehnici de periaj. Se mai poate demonstra copiilor prin joaca sau concursuri de periaj cu efectuarea periajului de catre copii in fata oglinzii ceea ce ajuta pentru memorizarea informatiei cu 95%factori de risc in aparitia cariei dentare.

10.Factorii de risc in aparitia cariei dentare. Metode de apreciere a rezistentei smaltului la actiunea acizilor.Caria apare atunci cind intensitatea situatiei cariogene depaseste in CB rezistenta tesuturilor dure dentare. Caria este un process patologic provocat in anumite conditii de factorii patogeni mai ales factori microbieni si igienici.

Pentru aparitia cariei este necesara prezenta unei conditii:prezenta microorganismelor in placa dentarainsuficienta igienei cav. Bucaladereglarea alimentatieifactorul de timp

Factorii predispozanti pentru aprecierea cariei dentare: in perioada antinatala ---influenta negative asupra gravidei si a fatului datorita factorilor nocivi:toxicozele gravidelor.intoxicatiileboli endocrine, cardiovasculare, nefropatiiledeficitul de flor in apa potabilaalimentatia insuficienta si irationalanumarul sarcinilorin perioada post-natala (in 1 an de viata)maladii generale(rahitism, avitaminoze)tipul alimentatiei: natural , artificial, mixteruptia dentara : precoce, tardivahipoplazia smaltuluiigiena orala insuficientadeficitul de flor in apa potabilain perioada la copii si adolescentifactorii sus mentionatiAnomalii de pozitie a dintilor anomalii de ocluziehiposalivatiamediul bucal acidinsuficienta de vitamine din grupul ABCD +insuficienta proteinelor si carenta ioniilor de F,P, Ca

Metode de apreciere a rezistentei smaltului la actiunea acizilor:inlaturarea placii bacteriene si izolarea dintilor frontali supeiori de actiunea saliveiaplicare unei picaturi de sol. HCL pe suprafata vestibulara a unui incesiv superior timp de 5 sec.spalarea si uscarea suprafetei vestibulareaplicarea unei picaturi de sol. 1% albastru de metilenintensitatea culorii se apreciasa cu cheia de 10 culori unde fiecare nuanta se noteaza cu 10 puncteastfel se face un table pentru masurarea cario-rezistentei a smaltului10-30= cario-rezistenta inalta40-50= cariorezistenta moderata60-70= cariorezistenta joasaPeste 80 de puncte = cario-rezistenta foarte joasa2.determinarea rezistentei smaltului la actiunea acizilor prin colorarea smaltului demineralizat si determinarea intensitatii culorarii-aplicarea solutii indigo-carmin in sol. Acid sulfuric- portiunea de smalt tratata cu acid se coloreaza in rosu- intensitatea culorii se compara cu cheia de 10 culori(rezultatele ca la 1 metoda).

Page 8: Direcţia Profilactică În Stomatologie

11. Depunerile dentare. Metode de depistare si inlaturare.Pot fi clasificate astfel:placa dentara sau bacterianapelicula dobindita –o pelicula acelulara formata cu saliva si lichidul gingival, se formeaza in citeva ore si nu se poate elimina prin clatiri sau periajmateria alba- complex de bacterii si cellule care acopera placaresturi alimentare meniralizatetartru dentar supra si sub gingivaldepunerile dentare se depisteaza prin examenul clinic simplu(inspectie , sondare) si poate fi inlaturat prin detartraj manual sau ultrasonic sau mixt si prin periaj.

11. Factorii de risc în apariţia cariei dentare. Metodele de apreciere a rezistenţei smalţului la acţiunea acizilor. Interactiunea a 4 factori cu actiune majora poate sa duca la aparitia cariei dentare: succeptibilitatea dintelui si mediul bucal; placa bacteriana, substratul(alimentar) si timpul. Metoda se bazeaza pe colorarea smaltului demineralizant si determinarea intensitatii colorarii. SE inlatura placa bacteriana si se izoleaza de actiunea salivei dintilor frontali isuperiori, apoi pe suprafata vestibulara uscata a unui incisiv superior central se aplica cu ajutorul unei pipete o picatura de diametrul 1,5 – 2, 0 mm a solutiei de indigocarmin (30 g;l) in sol. 0,2 M de acid sulfuric timp de 5 sec., imbinind astfel etapa de gravaj acid si coloratie a smaltului. Dupa aceasta colorantul se inlatura cu un tampon de vata. Portiunea de smalt tratata cu acid se coloreaza in rosu, intensitatea culorii se compara cu cheia de 10 culori(fiecare nuanta se noteaza cu 10 puncte). Aprecierea rezult. se efec. prin evaluarea intensitatii coloratiei: 10-30 puncte: cariorezistenta inalta; 40-50 – moderata; 60-70 – joasa; peste 80 – foarte joasa.

12. Depunerile dentare, metodele de depistare şi de înlăturare. Nemineralizante: pelicola dobindita, placa dentara, materia alba, resturile alimentare. Mineralizante: tartrul dentasupra si subgingival.

13. Metodele de profilaxie a cariei dentare, aprecierea eficacităţii lor. Principalele remedii pentru profilaxia cariei dentare şi mecanismele acţiunii lor. Igiena bucala este cea mai importanta metoda de profilaxie, Are ca si scop indepartarea placii dentare. Periajul profisional. Se efectueaza la cabinetul stomatologic. Este, practic, un periaj dentar realizat cu ajutorul instrumentelor mecanice care are rolul de a indeparta placa dentara. Este foarte eficient dar are un mare dezavantaj : se poate efectua doar la cabinetul stomatologic. Placa dentara se depune dupa fiecare masa de aceea, periajul mecanic trebuie sa fie insotit de o igiena bucala corecta. Detartrajul reprezinta manopera de indepartare a tartrului dentar. Datorita faptului ca, tartrul se formeaza prin calcifierea placii dentare acesta contine o cantitate foarte mare de microbi. Detartrajul se efectueaza la cabinetul stomatologic, este nedureros, si se face cu ajutorul unor instrumente speciale bazate pe ultrasunete. In mod ideal trebuie sa va faceti detartrajul de 2 ori pe an. Sigilarea santurilor si fosetelor Aceasta este o metoda foarte eficienta prin care se preintampina stagnarea microbilor in santurile si fosetele molarilor si premolarilor prevenind astfel aparitia cariilor la acest nivel. Practic se realizeaza niste obturatii speciale cu materiale fluide care vor "inchide" santurile si fosetele dentare facandu-le mult mai greu accesibile pentru bacterii sau microbi. Depistarea si tratarea cariilor incipiente: Este o metoda eficienta de profilaxie deoarece previne evolutia cariilor si aparitia complicatiilor. Cariile mici sunt usor si relativ ieftin de tratat. Odata ce apar complicatiile datorita evolutiei cariilor, tratamentul este atat mai complicat cat si mult mai scump. Metode de profilaxie pentru factorul alimentar: Sunt mult mai greu de aplicat deoarece e foarte greu sa-i indici cuiva ( cu atat mai putin unui copil ) sa nu mai consume dulciuri. De aceea, in cel mai bun caz, se poate indica o reducere a consumului de zaharuri, desi, si acest lucru este de cele mai multe ori greu de dus la indeplinire. Metode de profilaxie pentru teren: Aceste metode se refera, in principal, la cresterea rezistentei smaltului dentar. Cea mai importanta metoda este fluorizarea. Cea mai importanta fluorizare este cea care se efectueaza incepand de la nastere pana la varsta de 12 ani adica in perioada de formare a dintilor definitivi. Administrat pe o perioada mai lunga de timp, florul va intra in componenta smaltului dentar facandu-l mai dur si mai rezistent.

Page 9: Direcţia Profilactică În Stomatologie

14. Metodele şi remediile profilaxiei endogene a cariei dentare la copii în perioada de formare a ţesuturilor dentare. Fluorarea apei potabile, indicaţiile, dozarea, eficacitatea. Fluorarea sării de bucătărie, indicaţiile, dozarea, eficacitatea. Fluorarea laptelui, pâinii şi apelor minerale pentru profilaxia cariei dentare. 15. Preparatele pentru profilaxia exogenă a cariei dentare, indicaţiile, dozarea, metodica aplicării, eficacitatea. Fluorlacurile, indicaţiile, dozarea, metodica aplicării, eficacitatea. Fluorgelurile, indicaţiile, dozarea, metoda de aplicare şi eficacitatea.

16. Sigilarea fisurilor, indicatiile, tehnicile de sigilare, materialele si eficacitatea lor."Sigilarea se face atat la dintii temporari (de lapte) dar, mai ales, la cei permanenti, de obicei imediat dupa ce au erupt. Imediat dupa eruptie, molarii prezinta o morfologie cu santuri si fosete adanci, locuri unde se acumuleaza resturi alimentare si micro-organisme care initiaza caria dentara. Aceste santuri, mai degraba fisuri, au un diametru mai mic decat firul periei de dinti si sunt profunde. Sansele atacului carios sunt astfel mai mari in ciuda igienei conventionale: spalatul sau curatarea dintilor. Ambele metode sunt ineficiente in indepartarea resturilor acumulate. Astfel acoperirea sau sigilarea acestor zone cu un material protector numit sigilant are un efect benefic si este considerata metoda cea mai sigura de profilaxie primara in special la copii.Materialele folosite - sigilantii - sunt rasini compozite transparente sau opace. Sunt preferati sigilantii fotoactivi (cei care se intaresc cu ajutorul lampii cu ultraviolete).Etapele de lucru pentru sigilarea dentara:1) Curatarea suprafetei dintelui cu ajutorul unor periute rotative, neimplicand frezajul dintelui;2) Gravarea dintelui (mordansare). Un gel cu consistenta fluida, in a carui concentratie intra si acid fosforic, este aplicat prin pensulare, injectare sau cu ajutorul unui burete, fiind lasat sa actioneze 15-30s, dupa care spatiul de lucru este spalat si uscat.3) Aplicarea sigilantului se realizeaza cu instrumente speciale cu varfuri de unica folosinta. Sigilantul trebuie sa acopere toate santuril. Acesta se mentine 10-15s pentru a permite penetrarea si saturarea smaltului mordansat in mod optim, dupa care se fotopolimerizeaza.4) Adaptarea functionala consta in refacerea morfologiei functionale a suprafetelor sigilate, indepartandu-se eventuale contacte identificate cu ajutorul hartiei de articulatie prin utilizarea pietrelor diamantate.5) Reevaluarea pacientilor - dintii sigilati trebuie controlati periodic de catre medic, ideal la fiecare 6 luni.Incidenta cariei dentare in urma sigilarii dintilor se reduce cu pana la 80%. Aceasta reprezinta metoda ideala in profilaxia cariei dentare la copii.

17. Factori de risc in afectarea tesuturilor parodontiului. Metodele si remediile de profilaxie a afectiunilor parodontiului.Raspindirea afectiunilor parodontiului la copii este in functie de mai multi factori, dintre care se pot mentiona: nivelul social-economic al tarii; nivelul de cultura a populatiei; nivelul igienei cavitatii bucale; particularitatile alimentatiei.

Metode de profilaxie a afectiunilor parodontiului.Periajul dentar corect, precum si prezentarea la controlul periodic stomatologic din 6 in 6 luni sunt modalitati elementare, dar foarte eficiente de prevenire a aparitiei bolii parodontale. Periajul dentar trebuie executat de 2 ori pe zi, dimineata si seara. De asemenea, e foarte importanta tehnica de periaj pentru ca un periaj incorect poate deveni chiar nociv. De aceea, adresati-va unui medic stomatolog care va poate explica o modalitate corecta de periaj. Alaturi de periajul zilnic este necesar un detartraj insotit de un periaj profesional, o data la sase luni.

18. Programul complex de profilaxie a principalelor afectiuni stomatologice. Aprecierea eficacitatii programelor de profilaxie a cariei dentare si afectiunilor parodontiului.

Page 10: Direcţia Profilactică În Stomatologie

Experienta aplicarii practice a programelor de profilaxie a afectiunilor stomatologice in diferite tari.Afectarea prin carie a populatiei si in particular a copiilor, prezinta variatii mari atit in limitele unei tari cit si in diferite regiuni si localitati ale tarii. In ultimii 20 ani se manifesta tendinta de reducere a intensitatii cariei dentare in tarile economic dezvoltate (Elvetia, Marea Britanie, Danemarca, Japonia, SUA). Exista diferite opinii in legatura cu aceste reduceri care in general se refera la conditiile de viata, alimentatie, rezistenta tesuturilor dentare, microflora. Evident ca ele pot fi explicate prin aplicarea programelor de profilaxie a cariei dentare(florarea apei, igiena cavitatii bucale, utilizarea larga a remediilor profilactice. OMS recomanda ca in fiecare tara este necesara formularea sarcinilor proprii in functie de necesitatile, particularitatile si posibilitatile sale, conducindu-se de recomandarile si indicii unici in aprecierea sanatatii orale si de sarcinile globale in acest domeniu. Caria dentara apare atunci cind intensitatea situatiei cariogene in cavitatea orala depaseste rezistenta tesuturilor dure dentare. Interactiunea a 4 factori cu actiune majora poate sa duca la aparitia cariei dentare: susceptibilitatea dintelui si mediul bucal; placa bacteriana, substratul(alimentar) si timpul. Aparitia cariei dentare este in functie de anumite conditii: 1.prezenta microorganismelor in placa dentara, 2.insuficienta mecanismelor specifice (immune) si nespecifice de aparare a cavitatii orale, 3. Dereglarea alimentatiei, 4. Factorul de timp. Afectarea prin carie a dintilor temporari si celor permanenti la copii si adolescent sunt in functie de factori geografici, de nivelul de viata, de virsta, de sex, de ereditate, de caracterul alimentatiei, de gradul de igiena orala, de starea organismului.

19. Structura contemporana si scopurile serviciului de asistenta stomatologica a copiilor.Policlinica stomatologica pentru copii este o institutie curative-profilactica care asigura diagnosticul, tratamentul si profilaxia afectiunilor stomatologice la copii.Sarcinile principale ale policlinicii stomatologice pentru copii:

- Profilaxia afectiunilor regiunii oro-maxilo-faciale la copii- Organizarea si efectuarea masurilor pentru depistarea bolnavilor cu patologie oro-maxilo-

faciala- Asistenta stomatologica calificata

Policlinica stomatologica pentru copii:- Efectueaza sanarea planificata a cavitatii bucale a copiilor din colectivitatile organizate

de copii din sectorul pe care il deserveste- Acorda asistenta stomatologica copiilor care se adreseaza- Duce evidenta si efectueaza analiza morbiditatii stomatologice la copii- Apreciaza eficienta masurilor profilactice si curative aplicate copiilor - Organizeaza educatia sanitara a copiilor si parintilor in problemele profilaxiei primare si

secundare a principalelor afectiuni stomatologice.