Diploma licenta Analiza ec.financiara tocilarro

Rentabilitatea activitatii unei firme de turism. Analiza si posibilitati de

imbunatatire

Introducere

Factorii economici exteriori au făcut ca în ultimii cincisprezece ani piaţa romaneasca a

turismului să se caracterizeze printr-o mare recesiune. Începând cu anul 1989 turismul romanesc

a suferit numeroase schimbări, astfel că hotelurile au început să fie din ce în ce mai puţin

populate, fapt ce a condus la o scădere a valorificării zonelor de turism. La aceasta a contribuit

scăderea nivelului de trai şi a puterii de cumpărare a celor mai mulţi români, concomitent cu

reducerea investiţiilor în acest domeniu.

În următorii câţiva ani, în care indicatorii economici au continuat să scadă, a apărut totuşi

o clasă de mici întreprinzători care, prin desfăşurarea unor activităţi economice în domeniul

turismului, au început să înregistreze profit.

Un astfel de exemplu este şi Motelul „Condor”, apartinand S.C. „MIGHECON” S.R.L.

Roman asupra căruia am efectuat acest studiu de cercetare în privinţa rentabilităţii.

Optiunea tematica a fost stimulata de faptul ca, turismul, prin contributia semnificativa

pe care o are in dezvoltarea de ansamblu a societatii, justifica interesul pentru cunoasterea

continutului si caracteristicilor sale, a particularitatilor in manifestarea legitatilor economice din

sfera sa de referinta, iar problemele rentabilitatii nu vor lipsi niciodata din prim-planul

abordarilor teoretice si practice ale oricaror tipuri de structuri care realizeaza activitate

economica.

Scopul principal urmarit in elaborarea acestei lucrări, structurata pe 4 capitole, a fost

acela de a prezenta si analiza rentabilitatea activitatii firmei de turism, cu aplicabilitate directa si

realista asupra firmei SC „MIGHECON” SRL Roman si de a urmări evoluţia economică a

societăţii comerciale mai sus amintite prin analiza ratelor rentabilităţii: economice, financiare,

comerciale şi a resurselor consumate, considerând că urmărirea acestor indici pe o perioadă de

trei ani, intre 2002 si 2004, este cea mai potrivită metodă de analiză.

Am utilizat acest interval de timp datorită diversităţii dotărilor de bază materială pe care

le-am întâlnit la motelul S.C. „MIGHECON” S.R.L. care necesitau o apreciere corectă a

rentabilităţii utilizării acestora.

Vizitati www.tocilar.ro ! Arhiva online cu diplome, cursuri si referate postate de utilizatori.

Primul capitol cuprinde o abordare teoretica a rentabilitatii, a factorilor de influenta si a

formelor de exprimare.

Urmatorul pas pe linia tratarii problemelor lucrarii il reprezinta grupul referitor la

indicatorii rentabilitatii activitatii de turism, tratati in cadrul capitolului II.

Capitolul al III-lea, intitulat „Eficienta economica a SC „MIGHECON” SRL Roman

prezinta profilul de activitate si organizarea societatii amintite precum si principalii indicatori

economico-financiari.

In cadrul Capitolului IV- „Analiza rentabilitatii activitatii firmei S.C. „MIGHECON”

S.R.L.” un loc corespunzator isi gaseste analiza profitului urmata de analiza ratelor de

rentabilitate.

Concluziile sunt cele care incheie lucrarea , sintetizand contributia proprie, ca si

posibilitatile de crestere a rentabilitatii activitatii de turism.

„Singura bogăţie este capacitatea de a crea… Oamenii nu trebuie lăsaţi nefolosiţi!”

Ernest VOGEL

CAPITOLUL I

RENTABILITATEA ÎN TURISM : CONCEPT, FORME DE EXPRIMARE, FACTORI

DE INFLUENŢĂ,

Rentabilitatea în firmele de turism: concept

Activitatea turistică se numără printre cele câteva fenomene ce s-au impus în mod

deosebit pe plan mondial, dezvoltarea sa spectaculoasă constituind una din trăsăturile

caracteristice ale secolului nostru şi în special ale celei de-a doua jumătăţi a acestuia.

Scopul activităţii oricărei întreprinderi - fie ea privată sau publică - îl reprezintă obţinerea

de profit, desfăşurarea activităţilor economice în condiţii de rentabilitate economică. Putem

vorbi de rentabilitatea unei activităţi atunci când efectele sunt de natura venitului net, a

profitului. Putem vorbi de economicitate când efectele sunt de natura economiilor. Trebuie

delimitat conceptul de rentabilitate economică privit ca şi concept teoretic, care presupune

calitatea unui sistem de a produce efecte economice utile şi măsura rentabilităţii care se

realizează comparând efectele cu efortul. Sensul rentabilităţii activităţii productive, a utilizării

resurselor, diferă după nivelurile organizatorice ale economiei, interesele care se urmăresc, locul


unde se desfăşoară acţiunea. Astfel, pe ansamblul economiei rentabilitatea se exprimă prin

sporul de produs naţional net pe unitatea de efort, iar la scara unei societăţi comerciale

rentabilitatea se exprimă prin nivelul productivităţii muncii, al costurilor unitare de producţie.

Rentabilitatea este un indicator sintetic calitativ important, care exprimă capacitatea unei

firme de a obţine venit net. Altfel spus, rentabilitatea poate fi definită ca şi capacitatea

întreprinderii de a produce un surplus peste nivelul cheltuielilor. Expresia absolută a rentabilităţii

e reprezentată de masa profitului. Rentabilitatea reflecta marja de venituri care depăşeşte

cheltuielile, iar în expresii relative ea trebuie sa apară întotdeauna supraunitară.

Rentabilitatea poate fi evidenţiată în diferite moduri prin combinarea a trei factori:

rezultatele obţinute;

mijloacele utilizate;

activitatea realizată.

Din combinarea celor trei factori pot să apară doua tipuri de raporturi:

dintre rezultate şi mijloacele folosite;

dintre rezultate şi volumul activităţii realizate .

Forme de exprimare a rentabilităţii în firmele de turism

Activitatea de turism, componentă a sistemului social global, ca orice altă activitate este,

pe de o parte, consumatoare de resurse, iar pe de altă parte, producătoare de efecte. În activitatea

turistică efectele utile au un caracter complex, astfel că faţeta economică propriu-zisă este strâns

legată de cea socială a acesteia.

Rentabilitatea economică răspunde modului cum şi cât de avantajos sunt folosite

resursele. Compararea efectelor cu eforturile care le-au determinat reliefează de fapt numai o

latură a rentabilităţii economice. O analiză complexă trebuie să aibă în vedere însă şi alte

elemente, cum ar fi: structura resurselor şi a rezultatelor (urmărind nu numai performanţele

matematic cuantificabile, ci şi efectele faţă de societate), timpul (ce poate acţiona diferit asupra

elementelor din structură), calitatea efectelor financiare şi comerciale (rezultatele trebuind să se

regăsească în reale utilităţi sociale).

Pentru a comensura rentabilitatea unei activităţi economico-sociale este obligatoriu să se

compare efortul cu efectul, în contextul influenţării acestei corelaţii de către factorii timp şi

spaţiu, fiecărui efort atribuindu-i-se numai efectul său cauzal şi fiecărui efect recunoscându-i-se

întregul efort depus.


Semnificaţia conceptului de rentabilitate trebuie căutată peste tot unde se consumă

resurse (materiale, comerciale, economice şi financiare), unde se cheltuieşte muncă socială vie şi

materializată. Competiţia, concurenţa, rivalitatea agenţilor economici, desfăşurate într-un cadru

obiectiv al economiei de piaţă libere, impun obligativitatea ca orice activitate economică să

corespundă unor cerinţe concrete ale societăţii, să răspundă unor cerinţe reale ale vieţii materiale

şi spirituale ale oamenilor.

În acest sens şi activităţii de turism îi revin sarcini multiple pe linia rentabilităţii. Dar,

eterogenitatea şi complexitatea produsului turistic conferă rentabilităţii acestui sector o sferă

foarte largă de cuprindere şi evaluare. De aceea, nu întâmplător, specialiştii califică rentabilitatea

în turism ca deosebit de complexă, deoarece exprimă rezultatul unui ansamblu de activităţi

specifice: transporturi turistice, alimentaţie publică, prestări de alte servicii de bază şi

complementare, desfaceri de mărfuri, turism intern şi turism internaţional etc. Prin natura lor,

rezultatele activităţii de turism au atât efecte directe cât şi indirecte.

Complexitatea activităţii de turism presupune o mare diversitate a dotărilor de bază

materială, iar aprecierea corectă a rentabilităţii utilizării acestora cuprinde o arie deosebit de

vastă şi necesită o metodologie de cercetare variată. Numai astfel se poate comensura

rentabilitatea acestui sector în dinamica şi specificul fiecărei componente, în corelaţie cu o serie

de factori şi urmărind stabilirea posibilelor consecinţe în contextul general al rentabilităţii în

turism. Indiferent însă de metodologia utilizată, studiile de rentabilitate, în ansamblul lor,

urmăresc să evalueze gradul de satisfacţie a turistului faţă de mijloacele funcţionale antrenate,

modalităţile concrete de creştere a mulţumirii acestuia cu costuri cât mai reduse şi într-un termen

cât mai rapid, costul organizatoric în care se poate realiza o sporire a rentabilităţii, atât printr-o

corelare mai judicioasă a elementelor de funcţionalitate existente cu structura şi zona de

provenienţă a turiştilor, cât şi prin reducerea cheltuielilor o dată cu mărirea încasărilor şi,

respectiv, a profitului.

Modalităţile principale, nominalizate în literatura de specialitate, ce pot fi utilizate în

vederea aprecierii gradului de rentabilitate a dotărilor diferitelor structuri de primire turistice,

vizează mai multe faţete de abordare: economică, social-politică, promoţională, tehnică,

comercială şi financiară respectiv tot atâtea forme ale rentabilităţii.

Rentabilitatea economică exprimă relaţia dintre încasările obţinute şi sumele cheltuite în

vederea construirii şi funcţionării unor obiective şi amenajări turistice Această faţetă a relaţiei de

rentabilitate este condiţionată de durata in care recuperăm capitalul avansat, de încasarea medie

pe zi-turist etc. De aceea, de mare importanţă este atenuarea sezonalităţii utilizării suportului

material al prestărilor de servicii turistice prin multiplicarea formelor de turism, mai ales a celor

puţin dependente de factorul natural.


Rentabilitatea sociala este relevată de aportul pe care structurile de primire turistice, prin

dotările lor materiale, îl asigură politicii de antrenare a unui număr cât mai mare de indivizi în

turismul intern şi internaţional, în scopul creării celor mai bune condiţii de refacere a forţei de

muncă şi afirmării rolului de ambasador cultural şi al păcii conferit turismului internaţional.

Rentabilitatea promoţională constă în imaginea pe care consumatorul-turist şi-o formează

asupra ofertei turistice, în urma sejurului într-o anumită destinaţie, imagine care, pe lângă toate

celelalte impresii reţinute, poate contribui la formarea unei aprecieri generale favorabile, opinie

care, împărtăşită la întoarcerea în zona de reşedinţă, poate avea un efect promoţional major.

Rentabilitatea tehnică, având drept obiect soluţiile constructive şi de dotări tehnice

adoptate, reflectă funcţionalitatea propriu-zisă a instalaţiilor şi amenajărilor. Ea este direct

dependentă de fiabilitatea dotărilor turistice, termenele necesare pentru remedierea unor

defecţiuni, costurile remedierilor şi reparaţiilor, elemente ce influenţează atât rentabilitatea

economică cât şi pe cea promoţională.

Întrucât toate aceste faţete ale conceptului de rentabilitate se intercondiţionează reciproc,

se poate desprinde ideea necesităţii asigurării unor amenajări şi dotări raţionale, cu rezultate pe

cât posibil optime într-o accepţiune integratoare tehnico-economică, social-politică şi

promoţională. De aceea, în etapa actuală a tranziţiei la economia de piaţă, ridicării rentabilităţii

în toate domeniile de activitate, în mod deosebit în economie, i se atribuie un rol cardinal. Ea

trebuie să aibă ca suport gospodărirea judicioasă a resurselor materiale, umane şi financiare ale

fiecărui agent economic, indiferent de forma de proprietate. Pentru susţinerea acestui obiectiv, o

contribuţie trebuie să-şi aducă, printr-o implicare mai directă decât până acum, cercetarea

ştiinţifică şi învăţământul superior.

Similar altor domenii, domeniului turistic - caracterizat printr-un evantai larg de activităţi

- îi revin în această etapă sarcini multiple pe linia creşterii rentabilităţii sale economico-sociale, a

sporirii contribuţiei la produsul intern brut, la echilibrarea balanţei comerciale şi de plăţi,

concomitent cu ridicarea clasei calitative a condiţiilor pentru odihna şi recrearea turiştilor români

şi străini.

Rentabilitatea unei intreprinderi poate fi exprimata in marime absoluta prin marimea

profitului (indicator de volum) sau in marime relativa prin ratele rentabilitatii, care masoara

eficienta capitalului folosit intr-o perioada de gestiune.

Rentabilitatea capitalurilor este de fapt rentabilitatea utilizării capitalurilor plasate în

afacerea economică respectiv raportul dintre masa profitului şi capitalul utilizat:

R Cpu (%)

unde:


Pr = profitul;

Cu = capital utilizat.

Rentabilitatea economică este rentabilitatea prin intermediul căreia se exprimă eficienţa

activităţii economice evidenţiată prin „cifra de afaceri” , rată care este dată de raportul dintre

profit şi cifra de afaceri, astfel:

RE (%) , unde:

C.A. = cifra de afaceri.

Rentabilitatea financiară ( RF (%)) a capitalului propriu este generic exprimată de

raportul dintre rezultatele nete şi capitalurile proprii:

RF (%)

unde:

Pr net = profitul net;

Cpp = capitaluri proprii.

=

= Marja de profit * Rotaţia activului * Pârghia financiară

unde:

V = vânzări;

At = total active;

Cpp = capital propriu.

Cele trei componente reflectă trei domenii distincte din cadrul organizaţiei. Primul

exprimă poziţia pe piaţă de care beneficiază firma, precum şi dezavantajul competiţional pe care

aceasta îl are în comparaţie cu concurenţii.

Cel de-al doilea reflectă abilitatea şi capacitatea managementului de a administra eficient

activitatea, imprimând rotaţii accelerate ale capitalului investit în active.

Pârghia financiară reflectă strategia în domeniul finanţării prin apelarea la surse

împrumutate pentru a dinamiza activitatea. Fiind vorba de politica de finanţare, există mai multe

variabile care influenţează decizia: tipul activităţii, costul capitalului, accesul la finanţare,

condiţiile de pe piaţa de capital.


Profitul indică efectul activităţii, rezultatul ei pozitiv, iar rentabilitatea – eficienţa ei.

Crespunzator profitului avut in vedere, rentabilitatea se determină după formula:

şi, respectiv,

unde:


Pr brut = profitul brut;

Cpv = costul serviciilor/produselor vândute.

Evaluarea performanţelor financiare reprezintă un aspect delicat datorită conotaţiilor pe

care le ridică. Un prim aspect îl reprezintă baza de comparaţie faţă de care sunt raportate

realizările unei firme. Astfel, companiile pot fi comparate între ele în condiţiile în care fac parte

din aceeaşi industrie şi ele sunt competitive pe o anumită piaţă. Datorită efectului de globalizare,

aspectul naţional-internaţional devine mai puţin important, graniţele nemaifiind o barieră în

lupta pentru acapararea unor noi segmente de piaţă. În ultima perioadă se observă o adevărată

cruciadă în lupta pentru a penetra pe noi pieţe. În faţa acestei avalanşe, industriile naţionale

tradiţionale se prăbuşesc, firmele locale dau faliment sau sunt înghiţite de companiile

transnaţionale care aduc resurse, experienţă şi o cultură globală. Astfel, evaluarea performanţelor

capătă valenţe noi, în funcţie de strategia pe care o firmă şi-o dezvoltă pentru a supravieţui în

afaceri.

Prin urmare, este posibil calculul unei „baterii” intregi de rate de rentabilitate raportand

un indicator de rezultate la un flux de activitate sau la un stoc. Intreprinderea e cu atat mai

rentabila cu cat valoarea acestor rate este mai mare.

Măsurarea profitabilităţii exploatării reprezintă un element esenţial în diagnosticul

financiar şi aprecierea potenţialului de performanţă economico-financiară a firmei.

re= sau re=

unde:

re= rata rentabilităţii economice

E.B.E.= excedent brut din exploatare

Pe= profit din exploatare

Ci= capital investit


Incapacitatea unei firme de a realiza un rezultat din exploatare cel puţin satisfăcător

atestă dificultăţi majore la nivel managerial sau probleme determinate de conjunctura

economică.

unde:

R.E. = rezultat din exploatare;

Vex = venit din exploatare.

Indicator sintetic de rentabilitate, rentabilitatea comercială (a veniturilor) reflectă

potenţialul (sau incapacitatea) societăţii de a realiza un excedent de valoare peste costurile totale

ale activităţii.

unde:

Rc = rentabilitatea comercială;


Î = încasări totale.

1.2.1 Profitul: mod de calcul şi rolul său în firmele de turism

Orice întreprinzător are ca scop profitabilitatea activităţilor desfăşurate. Profitul net este

un rest ce revine deţinătorului de capital investit într-o afacere. Atât mărimea masei cât şi cea a

ratei profitului este influenţată de factori cu acţiune directă, indirectă, calitativă şi cantitativă.

Conţinutul rentabilităţii presupune ca fiecare activitate să corespundă unor nevoi reale, să

asigure recuperarea cheltuielilor sociale, să fie rentabilă, să contribuie la realizarea de profit.

Profitul reprezintă câştigul realizat din desfăşurarea unei activităţi, venitul ce revine

posesorului de capital pentru utilizarea acestuia ca factor producător de bunuri economice

destinate schimbului. În această accepţiune, maximizarea profitului constituie motivaţia oricărui

agent economic, criteriul major al rentabilităţii unităţilor economice, inclusiv cele din domeniul

turismului, fără realizarea căruia şi-ar înceta activitatea. Profitul se calculează ca excedent al

preţului cu care se vinde un produs, peste cheltuielile de producţie efectuate de agenţii


economici. În scopul orientării acţiunii lor, agenţii economici trebuie să dispună de informaţii şi

de o analiză financiară cât mai amplă. În cadrul acestora, locul cel mai important revine mărimii

şi dinamicii profitului care sunt relevate de mai mulţi indicatori dintre care doi sunt esenţiali:

masa şi rata profitului.

Masa profitului reprezintă suma totală dobândită sub formă de profit de un agent

economic, prestator de servicii turistice în cazul nostru, de o ramură - a turismului în speţă - sau

de economia unei ţări şi stabilită ca diferenţă între preţul de vânzare şi cost sau ca diferenţă între

venituri şi costuri. Aceasta se poate calcula, de asemenea, pe produs, constituind un reper foarte

important pentru selecţionarea nomenclatorului de produse adoptat de o unitate economică. Mai

mult, pentru a fi în consens cu accepţiunea oficial-legislativă privind profitul, acest indicator

trebuie să fie o mărime pozitivă (mai mare ca zero). Dacă este o mărime diferită de zero, dar

negativă, este vorba de pierdere, iar legislaţia confirmă că aceasta este opusul profitului, că

agentul care o înregistrează nu poate progresa.

Rata profitului este indicatorul care exprimă raportul procentual între masa profitului şi

costurile făcute pentru obţinerea acesteia, volumul capitalului sau cifra de afaceri. Când este

vorba de turism, rata profitului reprezintă rata de rentabilitate pe produs turistic, pe agent

economic prestator de servicii turistice sau pe ramura turismului aparţinătoare unui complex

economic naţional. Este deosebit de importantă pentru orientarea structurii activităţii economico-

sociale de profil turistic, pe produse şi componente ale acestui sector, fiind căutate cele care

oferă o rată cât mai înaltă. Dacă din calculul acestui indicator nu se obţine o cifră pozitivă (mai

mare ca zero) rezultă că nu se obţine profit, ci pierdere. Pierderea, indiferent dacă este relevată

de masa profitului, de rata acestuia sau de amândouă, nu are reglementare legislativă diferită de

cea a profitului; pierderea este legală în măsura în care a fost calculată respectând restricţiile

referitoare la determinarea profitului.

Ţinând seama de modul cum se calculează profitul în contextul semnificaţiei oficial-

legislative, rezultă că, atât din punct de vedere al producătorului (al celui ce realizează o

activitate lucrativă de natură turistică), cât şi al societăţii, se impune un singur mod de abordare -

acela al maximizării.

Într-o primă concluzie, putem spune că profitul producătorului din turism (PrT) este

diferenţa între încasările totale sau cifra de afaceri (adică între cantitatea de prestaţii vândute (Q)

înmulţită cu tariful (t) de comercializare pe piaţă) şi nivelul costurilor (Ca) activităţii turistice

analizate, respectiv:

Pr T = t * Q – Ca

unde,


t = tariful

Q = cantitatea vândută

Ca = costurile

Cu alte cuvinte, profitul producătorului din turism, şi nu numai, ca funcţie determinată de

cele două elemente (cifra de afaceri şi costurile), începe să se realizeze când productivitatea

marginală a fiecărui factor, exprimată valoric, este egală cu preţul său, ceea ce înseamnă că

producătorul va utiliza un factor de producţie în cantităţi tot mai mari atâta timp cât încasările

care decurg din utilizarea unor cantităţi suplimentare din acel factor vor fi superioare preţului

pieţei pentru factorul respectiv sau costul plătit pentru cantitatea (suplimentară) cu care a sporit

consumul acelui factor. Dacă avem în vedere caracterul complex al activităţii turistice, care

presupune permanent un anumit număr de factori, iar rezultatul este în funcţie de aceştia, rezultă

că producătorul îşi maximizează profitul mărindu-şi producţia de servicii (sporind deci cantitatea

de factori utilizaţi) atâta timp cât încasările ce decurg din creşterea cu o unitate a factorilor sunt

superioare costului acestora. Maximizarea factorilor sunt superioare costurilor acestora.

Maximizarea este o problemă care vizează atât masa, cât şi rata profitului, iar acţiunile

organizate în acest scop acoperă practic toţi factorii care concură la creşterea venitului şi

scăderea costurilor unei activităţi turistico-economice, precum şi opţiunile prestatorilor pentru o

activitate sau alta. În încercarea pentru realizarea acestui obiectiv-ţintă, fondurile-capital (mai

mari sau mai mici) se deplasează dintr-o activitate unde rata profitului este mai scăzută, în alta

unde este mai ridicată. Această mişcare constituie migraţia capitalului între diferitele sectoare ale

turismului, respectiv ale economiei naţionale. În calea acestui proces stau numeroase obstacole,

cum sunt: dificultatea pentru a pleca în altele, limitele capitalurilor disponibile care s-ar putea

îndrepta spre activităţile cu profituri mari, monopolul tehnologic, logistico - economic şi natural

de care dispun anumite firme pe piaţă etc., care fac foarte dificilă pătrunderea noilor veniţi în

respectivele activităţi. De aceea, ea trebuie interpretată ca o tendinţă care există şi trebuie

sesizată ca atare pentru că are o anumită influenţă în economia turismului, şi nu numai. Atât

mărimea cât şi dinamica ratei profitului activităţilor de turism sunt influenţate de numeroşi

factori. Chiar şi numai din modul de calcul al masei şi ratei profitului, se desprinde concluzia că

aceasta sintetizează, direct sau indirect, rezultatele a tot ceea ce se întâmplă (bine sau rău) într-o

unitate de turism, inclusiv influenţa (favorabilă sau defavorabilă) mediului economic în care se

acţionează şi la care ea trebuie să se adapteze sau să-l transforme pentru a-i fi cât mai favorabil.

Desigur, cel mai important factor este masa profitului ca venit al întreprinderii. Şi în cazul

turismului, între rata şi masa profitului relaţia este direct proporţională.

Masa profitului are, la rândul său, o condiţionare complexă în care se remarcă:


1. nivelul productivităţii sau randamentul factorilor care influenţează volumul

rezultatelor, fapt ce impune firmei turistice să se orienteze spre acţiuni care conduc la o

productivitate mai mare;

2. tarifele de vânzare şi costul, întrucât masa profitului este diferenţa dintre aceste două

elemente; orice scădere a costurilor şi creştere a tarifelor de vânzare a serviciilor turistice are

efecte pozitive în planul ratei profitului;

3. volumul, structura şi calitatea activităţii turistice, care acţionează asupra masei

profitului, atât individual, cât şi în combinaţia lor;

4. viteza de rotaţie a capitalului întrebuinţat în turism.

Profitul este egal cu diferenţa cu care capitalul obţinut îl depăşeşte pe cel investit, după

deducerea tuturor obligaţiilor sau profitul este egal cu diferenţa între venitul total şi costul total:

P=

Profitul exprimă expresia valorică a valorii nou create. Pentru a determina profitul

trebuie mai întâi să determinăm preţul de cost al unei unităţi de produs:

unde,

T.C.P. – total cheltuieli de producţie,

P.P. – programul de producţie,

Profitul se determină ca diferenţa dintre preţul de desfacere a întreprinderii şi costul unei

unităţi de produs. Rezultatul acestei diferenţe îl înmulţim la programul de producţie şi rezultă

profitul brut al întreprinderii, astfel:

Pr =Pd – Pc

Pr br = PP * Pr

Impozitul pe profit constituie 16 % indiferent de mărimea lui, şi se calculează prin

formula următoare:

Iprof = Pr br * 0,16

Profitul net este diferenţa între profitul brut şi impozitul pe profit:


Pnet = Pr br – Iprof

Dată fiind complexitatea activităţii turistice, este imposibilă surprinderea întregului

conţinut al rentabilităţii economice a acestuia doar prin intermediul unui singur indicator. În

consecinţă, este necesar să se alcătuiască un sistem de indicatori, prin intermediul cărora să se

comensureze diferitele laturi ale rentabilităţii domeniului respectiv.

Asa cum spunea Frank Kniglet „probabil nici o alta notiune sau concept nu e folosit in

discutiile economice cu o varietate uluitoare de intelesuri de sine-statatoare mai mare ca

profitul”.

Profitul se manifesta astfel ca o ratiune de a fi a unei intreprinderi, pe baza lui

constituindu-se veniturile la bugetul de stat, noi locuri de munca, functionarea activitatilor

necesare existentei unei tari.

In sens opus, cand intreprinderea are rezultate ce reflecta, de-a lungul unei perioade mari

de timp, incapacitatea ei de a produce beneficii, ea risca sa fie supusa procedurii de faliment, de

eliminare prin si din fenomenul de concurenta. Aceasta procedura e, de fapt, rezultatul unei

situatii in care agentul economic, din lipsa mijloacelor necesare, e pus in imposibilitatea de a-si

continua existenta sa de „producator de valoare” pe piata.

Sursa informationala de baza a rentabilitatii, contul de profit si pierdere, prezinta

cheltuielile si veniturile pornind de la departajarea activitatii desfasurate de întreprindere in

activitate de exploatare, financiara si extraordinara.

Activitatea de explatare incorporeaza operatiunile efectuate conform obiectului de

activitate al intreprinderii. Prin indicatorii caracteristici activitatii de exploatare se exprima

volumul de activitate desfasurat de întreprindere.

Activitatea financiara prezinta efectele participatiilor in capitalurile altor firme, ale

relatiilor cu societatile bancare precum si alte operatiuni financiare impuse de derularea

activitatii firmei.

Pornind de la premisa ca desfasurarea activitatii de exploatare implica si presupune

activitatea financiara, cele doua activitati formeaza activitatea curenta a firmei.

Activitatea extraordinara include operatiunile cu caracter accidental, de regula

nerepetative, care au loc independent de activitatea de exploatare si financiara, scapate de sub

controlul intreprinderii.

Rezultatul exploatarii, generat de decalajul dintre veniturile din exploatare si cheltuielile

aferente activitatii de exploatare, exprima de fapt rentabilitatea firmei independent de politica

financiara si fiscala. Acesta forma de exprimare a rentabilitatii pune in evidenta efectul activitatii


de exploatare, luand in considerare cheltuielile de productie, de comercializare si administrative,

precum si riscurile corespunzatoare.

Pentru firmele ce desfasoara activitate de productie, de prestari servicii sau comerciala,

de regula, dimensiunea si sensul pozitiv sau negativ al rezultatului net e dat de dimensiunea si

sensul rezultatului din exploatare.

Rezultatul financiar e dat de diferenta dintre veniturile financiare si cheltuielile

financiare.

Daca rezultatul exploatarii e efectul combinarii sau transformarii factorilor de productie

in bunuri, rezultatul financiar e efectul modificarii valorii instrumentelor financiare detinute de

firma, al gradului de indatorare al acesteia, al politicii de gestionare a excedentului de resurse

financiare ale intreprinderii. Cum efortul pe care il face o întreprindere are ca scop stimularea

activitatii de exploatare, in cazul in care din activitatea financiara se degaja pierdere, o situatie

normala ar caracteriza intreprinderea daca rezultatul exploatarii ar asigura acoperirea acesteia.

Atat rezultatul exploatarii cat si rezultatul financiar sunt componente ale rezultatului

corespunzator activitatii curente desfasurate de întreprindere, rezultatul prezentandu-se sub

denumirea de rezultat curent.

Rezultatul brut al exercitiului masoara rentabilitatea globala a activitatii firmei si e

sinteza capacitatii intreprinderii de a-si folosi eficient resursele si daca se ia in calcul impactul

fiscalitatii asupra rezultatului brut se determina rezultatul net al exercitiului.

Rezultatul net al exercitiului exprima excedentul sau deficitul de resurse asigurat prin

capacitatea firmei de gestionare a capitalurilor in cadrul activitatii desfasurate.

Gradul de remunerare al investitiilor, marimea resurselor lasate la dispozitia

intreprinderii in scopul dezvoltarii, sunt influentate direct de dimensiunea rezultatului net al

exercitiului.

Impozitul pe profit e stabilit cumulat, pentru toate cele trei tipuri de rezultate. In acest

context, investitorii si ceilalti utilizatori ai informatiei privind firma sunt privati de dreptul de a

cunoaste latura fiscala pentru fiecare tip de activitate in parte si implicit rezultatul net pe fiecare

activitate.

Interesul asupra unei forme sau alta a rezultatului activitatii intreprinderii difera in

functie de specificul utilizatorului informatiei. O societate bancara va fi interesata de

dimensiunea rezultatului curent al activitatii ajustat cu cheltuielile cu dobanzile, statul are interes

pentru rezultatul brut, iar investitorii urmaresc rezultatul net (fig.1)


Fig.1 Forme ale rezultatelor activitatii intreprinderii si utilizatorii informatiilor privind

dimensiunile inregistrate de rezultat

Factori care influenţează rentabilitatea firmelor de turism

De gradul de ocupare (Cuc) şi de nivelul tarifelor practicate depinde volumul încasărilor şi

respectiv rentabilitatea unităţii de cazare (hotel, motel, han/vilă, complex hotelier etc.).

Pentru a pune mai bine în evidenţă relaţia care există între rentabilitatea unei capacităţi

de cazare şi gradul ei de ocupare, este nevoie de exprimarea a două funcţii distincte, şi anume:

funcţia costurilor şi funcţia veniturilor.

Ca şi în alte sectoare de activitate, şi în turism avem de-a face cu două categorii de

costuri, respectiv costuri fixe şi costuri variabile. Primele, costurile fixe, sau convenţional

„constante” cum mai sunt denumite, conţin în cea mai mare parte amortismentele. În general, ele

nu depind de volumul activităţii turistice. Costurile variabile, în schimb, depind direct de

volumul activităţii, şi în primul rând, de gradul de ocupare realizat (exemplu, cheltuielile de

întreţinere, reparaţiile, consumul de materiale, combustibil, energie, salariile etc.). Prin urmare,

CT = CF + CV

unde:

CT = costul total;

CF = costul fix;

CV = costurile variabile.

Utilizatori ai informatiei Interes manifestat pentru:

Sistemul bancarRezultat curent, exclusiv cheltuielile cu dobanzile

Stat Rezultatul brut

Investitor Rezultatul net


La o analiză mai atentă observăm că relaţia de mai sus poate fi dezvoltată mai departe,

deoarece mărimea costurilor fixe (CF) depinde de numărul de locuri disponibile de cazare de-a

lungul unui an (L) şi cheltuielile fixe aferente lor pe o zi (cf), adică:

de unde rezultă că: CF = L * 365 * cf

La rândul lor, cheltuielile variabile se calculează în funcţie de numărul de turişti

înregistraţi şi cazaţi efectiv (T), durata medie a sejurului lor şi cheltuielile directe variabile

legate de cazarea unui turist pe o zi (cv), ceea ce ne permite să notăm:

CV= T * * cv .

În ceea ce priveşte veniturile, ele sunt influenţate de cel puţin următorii parametri:

- numărul turiştilor înregistraţi şi cazaţi într-un an (T),

- durata medie a sejurului ( ) şi

- tariful perceput pe o zi - turist (tf), deci:

V = T* * tf

Atunci când veniturile totale încasate (V) sunt egale cu costurile totale (CT), profitul

realizat (pr) va fi egal cu zero.

V = CT => pr = 0 , sau

T * * tf = (L * 365*cf) + (T* * cv)

Punctul în care se realizează această egalitate marchează ceea ce numim "pragul de

rentabilitate" al firmei turistice sau al hotelului. El este punctul critic unde profitul unităţii de

cazare va fi zero. Grafic, situaţia se prezintă ca în figura nr. 2.

Figura nr. 2 Pragul de rentabilitate

Costuri şi

încasări

Total încasăriProfit (+)


Cu alte cuvinte, punctul critic defineşte tocmai gradul de ocupare de la care unitatea

turistică începe să devină rentabilă, adică punctul de la care începe să obţină profit. Rezultă că,

ori de câte ori numărul de paturi ocupate în hotel va fi mai mic decât segmentul OÎmin de pe

abscisă, unitatea turistică va înregistra pierderi. Desigur, numărul maxim posibil a fi valorificabil

este egal cu capacitatea de cazare a hotelului. Punctul critic se determină rezolvând ecuaţia

următoare:

L * 365 * cf = T * * (tf - T * * cv )

L * 365* cf = T * *(tf-cv)

Evident, punctul critic nu este dat o dată pentru totdeauna. El este mobil, depinzând, în

primul rând, de nivelul tarifelor practicate cât şi de gradul de ocupare ai unităţii de cazare.

Fiecare indicator de rentabilitate din cei prezentaţi are o anumită putere cognitivă,

caracterizează o latură sau alta a rentabilităţii activităţii de cazare. Priviţi şi analizaţi în

ansamblul lor, permit aprecierea rentabilităţii prestaţiilor de cazare în toată complexitatea lor.

Pentru a determina pragul de rentabilitate avem nevoie de cheltuielile fixe, de cele

variabile şi de veniturile din vânzări.

Cheltuielile fixe se determină ca suma dintre uzură, salariul C.C.S., salariul muncitorilor

auxiliari, salariul muncitorilor de deservire şi contribuţia la salariu. Cheltuielile variabile se pot

determina ca diferenţă între cheltuielile totale şi cheltuielile fixe.

CAPITOLUL II

SISTEMUL DE INDICATORI AI RENTABILITĂŢII ÎN ACTIVITATEA DE TURISM

Costuri variabile

Costuri totale

Pierderi(-) Costuri fixe

( P rentabilitate )

V = CT (y)

Grad de ocupare 0Î min

E


Ca fenomen şi activitate umană, turismul prezintă o serie de particularităţi care-şi pun

amprenta asupra organizării evidenţei economice, a sistemului informaţional, a procesului de

analiză şi decizie, aspecte de care trebuie să se ţină cont la construirea indicatorilor turismului.

Turismul este o activitate eterogenă şi în consecinţă corelaţiile dintre elementele sale

constitutive sunt foarte numeroase. Fiind o ramură de polarizare acoperă o arie largă de activităţi

atât specifice (cazare, agrement) cât şi activităţi aparţinând altor ramuri (transport, circulaţia

mărfurilor, alimentaţie publică, ocrotirea sănătăţii etc.). Aceasta caracteristică se reflectă în

structura complexă a sistemului de indicatori în conţinutul şi metodologia concretă de calcul şi

analiză a fiecăruia.

Sistemul de indicatori este influenţat şi de formele de turism practicate:

turism organizat - desfăşurat pe bază de contracte;

turism neorganizat - deţinătorul de bază materială este confruntat cu incertitudinea

utilizării complete a resurselor sale materiale şi umane;

turism itinerant;

turism de sejur;

turism balneomedical, etc. .

Pentru caracterizarea de ansamblu a activităţii de turism se utilizează sistemul de

indicatori prezentat în figura nr. 3.

SISTEMUL DE INDICATORIAI ACTIVITĂŢII DE TURISM

UTILIZAŢI DE O.M.T.INDICATORI AI CIRCULAŢIEI TURISTICE

1. Sosiri internaţionale la frontieră

1.1 Sosiri internaţionale

- Turişti

- Pasageri in

croaziera

- Vizitatori

- Excursionişti

1.2 Sosiri internaţionale pe regiuni

1.3 Sosiri internaţionale pe mijloace de


Pentru caracterizarea sintetică a activităţii firmei de turism se pot utiliza următorii

indicatori:1

1. Volumul încasărilor totale (Ît)

Turism intern –RON;

Turism internaţional - RON;

- valută;

2. Încasarea medie pe turist şi încasarea medie pe zi turist :

1) Gabriela Stanciulescu - Managementul operaţiunilor de turism

- transport- cazare- masă- tratament- agrement- servicii suplimentare- vânzări mărfuri- schimb valutar- alte servicii, taxe etc.

- Feroviar Rutier

Aerian Naval

1.4 Sosiri internaţionale după scopul

Afaceri Vacanţe

2. Număr turişti înregistraţi

în spaţiile de cazare

3. Număr înnoptări

4. Durata sejurului

Interni

Externi

5. Călătorii în străinătate - plecări

6. Cazare

Număr turişti cazaţi

Număr de paturi

Coeficient de utilizare

Fig. Nr. 3. Sistemul de indicatori ai activităţii de turism


unde:

Σ It = încasări totale;

încasarea medie pe un turist;

Nrt = număr de turişti;

încasarea medie pe zi turist;

Nrzt= numărul de zile- turişti (înnoptări).

3. Volumul cheltuielilor totale ( Cht )

turism intern - RON

pentru

turism internaţional - RON

- valută

4. Cheltuiala medie pe turist şi cheltuiala medie pe zi-turist:

şi, respectiv :

unde:

Σ Cht = cheltuieli totale;

cheltuiala medie pe turist;

cheltuiala medie pe zi turist;

5. Venitul brut (profitul brut), rezultantă a diferenţei dintre volumul încasărilor totale şi

volumul cheltuielilor totale :

Vn = Σ Ît – Σ Cht,

unde:

Vn= venitul brut;

Σ Ît = volumul încasărilor

ΣCht = volumul cheltuielilor

- transport- cazare - masă- tratament

- agrement- servicii suplimentare- vânzări mărfuri- schimb valutar- alte servicii, taxe etc.


6. Rata rentabilităţii ( profitului) (Rr %), care se calculează ca un raport între totalul

profitului şi totalul mijloacelor care le-au creat.

Determinarea acestui indicator se poate realiza în trei variante:

a)

unde:

Rp % = rata profitului

Σ P = volumul profitului

Σ Ît = volumul încasărilor

b)

unde:

Rp% = rata profitului


Σ Cht = volumul cheltuielilor

c)

unde:

rata profitului ;


Σ Ff = volumul fondurilor fixe

Σ MC = volumul mijloacelor circulante

7. Productivitatea muncii (w), care exprimă gradul de utilizare a forţei de muncă

* anuală brută :

unde: w = productivitatea muncii

Σ It = volumul încasărilor anuale

N = număr mediu scriptic al lucrătorilor pe un an


* anuală netă :

unde:

W = productivitatea muncii


N = număr lucrători operativi;

8. Volumul acumulărilor totale (A t), arată, în mărime absolută, rentabilitatea cu care îşi

desfăşoară activitatea obiectivul, după punerea în funcţie. Acumulările (A t) se determină prin

diferenţa dintre totalul încasărilor şi totalul cheltuielilor, la care se adaugă taxa pe valoare

adăugată, respectiv:

A t = I t – C t + T.V.A.

unde:

A t = volumul acumulărilor

I t = totalul încasărilor

C t = totalul cheltuielilor

T. V. A. = taxa pe valoare adăugată

În ceea ce priveşte exprimarea rentabilităţii economice, în literatura de specialitate

opiniile sunt polarizate în două direcţii:

a) prima, în care demersurile teoretice sunt în favoarea unui singur indicator sintetic al

rentabilităţii, de regulă întemeiat pe venitul net al unităţilor şi respectiv produsul intern brut la

scara întregii economii;

b) a doua, în care se opinează pentru un sistem de indicatori, în ideea surprinderii

întregului conţinut al rentabilităţii oricărei activităţi economico-sociale (aceasta este de fapt şi

adoptată de practica economică).

Construirea sistemului de indicatori ai rentabilităţii activităţii de turism se bazează pe

principiile generale ale calculului rentabilităţii, pe structura resurselor utilizate, pe componentele

eforturilor şi efectelor.

Indicatorii de exprimare a eforturilor, abordaţi prin prisma celor două categorii de resurse

(ocupate şi consumate) sunt prezentaţi sintetic în figura nr. 4.


În determinarea efectelor ce urmează a fi luate în calculul indicatorilor de rentabilitate,

trebuie să se ţină seama de două variabile fundamentale: spaţiul producerii efectelor şi categoria

de resurse ale cărei efecte se calculează.

În ceea ce priveşte spaţiul (sau aria) producerii efectelor ce urmează a fi distinse: efecte

economice în spaţiul sau perimetrul funcţional al unităţilor turistice prestatoare de servicii

(indiferent de nivelul organizatoric); efecte economico-sociale şi educative În spaţiul activităţii

umane a beneficiarilor serviciilor turistice.

Referitor la categoria resurse umane, este indiscutabil că trebuie avute în vedere numai

cele intrate în circuitul economic implicat în realizarea produsului turistic sau altui efect util al

unei activităţi din sfera organizatorică a unităţilor de turism. Aşadar, în evaluarea activităţii

agenţilor economici din turism se operează cu efecte economice produse în spaţiul propriu de

activitate.

Celelalte tipuri de efecte economico-sociale şi educative se au în vedere complementar în

decizia macroeconomică de alocare a resurselor pentru dezvoltarea ramurii şi în politica tarifelor

pentru serviciile prestate. Prezentate sintetic, eforturile economico-sociale ale activităţii de

turism se înfăţişează conform schemei din figura nr. 4.

Fig. Nr. 4 Schema indicatorilor de exprimare a resurselor

Indicatorii resurselor (eforturilor) construiţi pe baza :

Resurselor ocupate, exprimate fizic sau valoric

prin:

Resurselor consumate exprimate valoric prin:

Forţa de muncă înturism

Baza materială turistică

Fonduriletotale

Resursele naturale şi antropice

- capacitatea de prestaţie;- valoarea medie a fondurilor fixe- valoarea medie a fondurilor fixe active;

- suma amortizării;- cheltuieli cu chiria localului şi a inventarului;

- cheltuieli totale aferente prestaţiilor;- cheltuieli materiale;

- cheltuieli cu amenajarea şi întreţinerea plajelor, pârtiilor de schi, a monumentelor

Resursele intrate în circuitul activităţii turistice

- cheltuieli cu munca vie- fond de salarii- cheltuieli materiale

- numărul mediu al personalului muncitor;- numărul mediu al personalului operativ;- fondul total de timp de muncă ;

- valoarea medie a fondurilor circulante (consum de mijloace circulante);- valoarea medie a fondurilor de circulaţie;- soldul mediu al mijloacelor circulante

Mijloace circulante

- cheltuieli materiale- cheltuieli cu combustibilul şi energia;- mărfuri la preţ de reaprovizionare;- uzura obiectelor de inventar ;

- valoarea medie anuală a fondurilor fixe şi a mijloacelor circulante;

- suprafeţe turistice amenaja- bile (plajă, domeniul schiabil etc.);- monumente culturale şi istorice

2.1 Indicatori de evaluare a rentabilităţii firmelor de turism

În seria indicatorilor rentabilităţii economice sunt inclusi2:

ratele rentabilităţii;

cash-flow-ul;

productivitatea personalului

pragul de rentabilitate;

Rentabilitatea poate fi pusă în evidenţă la mai multe niveluri ale rezultatului, între cifra

de afaceri fără T.V.A. şi valoarea adăugată, pe de o parte, şi profitul net, pe de altă parte. Fiecare

nivel al rezultatului poate fi raportat la :

a) cifra de afaceri, pe aceasta cale determinându-se rentabilitatea activităţii sau

comercială; ratele obţinute prin raportarea la cifra de afaceri sunt cunoscute ca rate de marjă;

b) capitalurile investite, rezultând rentabilitatea economică; capitalurile investite se

determină prin adăugarea la investiţia brută (activul imobilizat) a nevoii de fond de rulment de

exploatare;

c) capitalul propriu, obţinându-se rentabilitatea financiară;

d) cheltuieli, determinându-se rentabilitatea cheltuielilor;

Adoptarea unui anume nivel al rezultatului pentru calculul rentabilităţii se face şi în

funcţie de situaţia concretă. Astfel, din punct de vedere al înregistrării amortizării, întreprinderile

hoteliere se împart în două categorii:

- întreprinderi care şi-au finanţat crearea propriului patrimoniu, în legătură cu care

procedează la înregistrarea amortizării;

- întreprinderi care utilizează mijloace care nu le aparţin (prin închiriere, leasing) sau în

cazul cărora – dată fiind vechimea patrimoniului – amortizarea deţine o pondere redusă.

Pentru întreprinderile din prima categorie, rata rentabilităţii ar trebui apreciată cu ajutorul

E.B.E., adică al nivelului rezultatului de dinainte de deducerea amortizării;

Rr =

Indicatorul este cunoscut ca rata marjei brute de exploatarea. Totodată, se dovedeşte

expresiv termenul de recuperare a investiţiei.

2 Lupu, N. – Hotelul-economie si management, Ed. ALL BECK, Bucuresti, 2002


Pentru întreprinderile care nu înregistrează amortizare sau cu o cotă scăzută a acesteia,

rentabilitatea se apreciază pe baza profitului curent după impozitare.

Frecvent, rata rentabilităţii activităţii este calculată ca raport între profitul net şi cifra de

afaceri:

Rr=

Indicatorul este cunoscut ca rata profitului sau rata marjei (comerciale) nete.

Adesea, în primul an de funcţionare, rezultatul activităţii este negativ (pierdere). După

trei ani de funcţionare, rezultatul cumulat al exerciţiilor pentru întreaga perioadă ar trebui să fie

pozitiv (profit). Exerciţiul financiar al celui de-al doilea an se poate încheia şi el cu profit, fără

însă ca pierderea primului an să poată fi întotdeauna compensată.

De asemenea în afara E.B.E. şi PN, se utilizează valoarea adăugată:

Rr=

Indicatorul este cunoscut sub numele de „rata valorii adăugate”.

O importanţă particulară prezintă productivitatea investiţiei exprimată prin formula:

Wi =

unde:

= cifra de afaceri medie anuală;

Ci = capitaluri investite;

V.A. = valoarea adăugată.

Un astfel de indicator, ca şi celelalte rate ale rentabilităţii economice şi, respectiv,

financiare, se dovedeşte relevant pentru hotelurile construite recent. Nivelul productivităţii

investiţiei este de 25-60%, în funcţie de prezenţa sau absenţa restaurantului, rata ocupării etc.

Pagina 23 din 83


Cash-flow-ul reprezintă soldul fluxurilor nete de trezorerie, al intrărilor şi ieşirile de

fonduri din întreprindere. Teoria şi practica din diverse ţări oferă mai multe expresii de calcul al

cash-flow-ului.

A. Conform abordării aditive, cash-flow-ul cuprinde:

- amortizarea;

- provizioanele cu caracter de rezervă;

- profitul brut sau profitul net.

B. Potrivit modelului german, cash-flow-ul net se determină astfel:

Profit din exploatare (brut)

– impozit pe profit

=PROFIT NET DIN EXPLOATARE (OPERATIONAL)

+ amortizare

= CASH-FLOW BRUT

– creşterea necesarului de fond de rulment de exploatare

– investiţii în capital fix

= CASH-FLOW NET DIN EXPLOATARE

+ cash-flow din afara exploatării

= CASH-FLOW NET TOTAL

Pentru hotelurile si restaurantele din Franta se recomanda utilizarea urmatoarei formule:

Cash-flow net = Flux de incasari- flux de plati

Pe de o parte:

Profit din exploatare (brut)

-cheltuieli financiare pentru credite

= Profit din exploatare rectificat

-impozit pe profitul din exploatare recificat

+ amortizare

+ provizioane

+ incasari din vanzarea de active imobilizate

+ imprumuturi primite

= Flux de incasari

Pagina 24 din 83


Pe de alta parte:

Cresterea necesarului de fond de rulment

+ costul investitiilor anuale

+ rambursarea imprumuturilor

= Flux de plati

C. Cash-flow-ul rezidual se determină prin deducerea din cash-flow-ul net a sumelor

rambursate în contul creditului pentru investiţie, precum şi a profitului distribuit sub formă de

dividende.

Selecţia investiţiilor apelează la criterii de rentabilitate care integrează în formula de

calcul cash-flow-ul net anual.

Productivitatea personalului (muncii) se calculează astfel:

În general, productivitatea creşte o dată cu dimensiunile hotelului.

Pragul de rentabilitate (punctul mort, punctul critic) este rata ocupării pentru care nu

există nici profit, nici pierdere. Determinarea sa are la bază disocierea cheltuielilor fixe de

cheltuielile variabile. În acest punct cifra de afaceri egalează cheltuielile totale. Şi-a făcut

apariţia în calculul economic în S.U.A., în 1903.

Tabloul soldurilor intermediare de gestiune (S.I.G.) permite punerea în evidenţă a

rentabilităţii la mai multe nivele ale rezultatului. Tabloul S.I.G. este un instrument al analizei

financiare. Restrâns la indicatorii cu aplicabilitate la activitatea hotelieră, tabloul S.I.G. are

următoarea configuraţie:

Cifra de afaceri fără T.V.A.(CA)

- consumuri ale exerciţiului provenind de la terţi

= Valoarea adăugată

- impozite, taxe şi vărsăminte asimilate

Pagina 25 din 83


- cheltuieli de personal

= Excedentul brut din exploatare (E.B.E)

amortizări şi provizioane

= Profitul din exploatare

+ venituri financiare

cheltuieli financiare

= Profit curent

+ venituri exceptionale

cheltuieli extceptionale

impozit pe profit

= Profitul net (P.N.)

Cu acelaşi conţinut, unii autori utilizează expresia „rezultatul exploatării” pentru profitul

din exploatare, „rezultatul curent al exerciţiului” pentru profitul curent, „rezultatul exerciţiului

înainte de impozitare” pentru profitul brut, „rezultatul net al exerciţiului” pentru profitul net.

2.1.1 Indicatori ai rentabilităţii activităţii de cazare

2.1.1.1. Caracteristici ale activitatii de cazare

Serviciul de cazare, în literatura de specialitate este considerat un serviciu de baza ce

vizează, prin conţinutul său, crearea condiţiilor şi confortului pentru adăpostirea şi odihna

calatorului.

Cazarea este funcţia principală a unităţilor hoteliere indiferent de mărimea, tipul,

categoria de confort, gradul de dotare al acestora. Ea presupune existenta unui spaţiu şi a

echipamentului necesar asigurării condiţiilor de odihna şi de igiena a turistului. Odihna turiştilor

în spaţiul de cazare este condiţionată de amplasarea acestora, de insonorizarea camerelor în

raport cu zonele de mare circulaţie (scări, lifturi, culoare de trecere, holuri de staţionare) din

interiorul unităţii, de mişcarea personalului. Condiţiile de igiena sunt dependente de calitatea

echipamentului sanitar, de buna funcţionare şi întreţinere a acestora, de existenţa obiectelor de

inventar destinate igienei personale şi de frecvenţa înlocuirii lor. Pe lângă acestea, realizarea

serviciului de cazare vizează crearea condiţiilor pentru desfăşurarea unor relaţii sociale; este

Pagina 26 din 83


astfel necesară existenţa unor spaţii amenajate pentru primirea turiştilor, desfăşurării unor

întâlniri cu prietenii sau de afaceri, realizarea unor manifestări ştiinţifice ş.a.

2.1.1.2. Indicatori de evaluare a activitatii de cazare

Pentru reflectarea rentabilităţii activităţii de cazare se foloseşte un sistemul de indicatori,

construit pe baza celor mai semnificativi:

* indicatori de efort:

- numărul mediu al personalului muncitor (Np),

- valoarea medie a capitalului fix (F),

- cheltuieli totale ale activităţii de cazare (Ch),

- cheltuieli cu personalul (Fs),

- capacitatea disponibilă exprimată în locuri sau locuri-zile (CD)

* şi indicatori de efect:

- încasări din prestaţii hoteliere (I),

- încasări din prestaţii suplimentare (ls),

- venitul net (Vn),

- profitul (Pr),

- taxa pe valoare adăugată (T.V.A.).

Sistemul prezentat poate fi completat, după necesităţi, şi cu alţi indicatori de efort,

respectiv de efect, prin combinarea cărora pot rezulta şi alte posibilităţi de evaluare a

rentabilităţii. Serviciul de cazare, în literatura de specialitate este considerat un serviciu de baza

ce vizează, prin conţinutul său, crearea condiţiilor şi confortului pentru adăpostirea şi odihna

calatorului.

Cazarea este funcţia principală a unităţilor hoteliere indiferent de mărimea, tipul,

categoria de confort, gradul de dotare al acestora. Ea presupune existenta unui spaţiu şi a

echipamentului necesar asigurării condiţiilor de odihna şi de igiena a turistului. Odihna turiştilor

în spaţiul de cazare este condiţionată de amplasarea acestora, de insonorizarea camerelor în

raport cu zonele de mare circulaţie (scări, lifturi, culoare de trecere, holuri de staţionare) din

interiorul unităţii, de mişcarea personalului. Condiţiile de igiena sunt dependente de calitatea

echipamentului sanitar, de buna funcţionare şi întreţinere a acestora, de existenţa obiectelor de

Pagina 27 din 83


inventar destinate igienei personale şi de frecvenţa înlocuirii lor. Pe lângă acestea, realizarea

serviciului de cazare vizează crearea condiţiilor pentru desfăşurarea unor relaţii sociale; este

astfel necesară existenţa unor spaţii amenajate pentru primirea turiştilor, desfăşurării unor

întâlniri cu prietenii sau de afaceri, realizarea unor manifestări ştiinţifice ş.a. Activitatea de

cazare poate fi cuantificată cu ajutorul unor indicatori fizici şi valorici prezentaţi in figura 5.

Fig.5. Sistemul de indicatori ai activităţii de cazare

În sistemul indicatorilor de rentabilitate a activităţii de cazare, cei mai uzitaţi de teoria

economică sunt:

a) Productivitatea muncii (W) în expresie:

Pagina 28 din 83

INDICATORI

FIZICI VALORICI

Nr. de turişti din care:

- români;- străini;

Nr. de zile-turist dincare:- români;

- străini;

Capacitate de cazare

Încasări totale din activităţile de cazare

Încasarea medie pe turist

Încasarea medie pe zi-turist


- valorică:

- fizică

unde:

Î = volumul încasărilor;

Np = numărul personalului muncitor;

N = numărul de înnoptări realizate anual;

b) încasarea medie pe unitatea de prestaţie ( ) este un indicator specific acestei activităţi

(de tipul efect-efect), rezultat prin raportarea încasărilor la capacitatea de cazare, exprimată în

locuri sau locuri-zile :

sau ;

c) Cheltuielile la 1000 RON încasări ( ), exprimă consumul de muncă vie şi

materializată, ocazionat de realizarea unui anumit volum al serviciilor şi corespunzător unei

anumite sume a încasărilor ,

d) Cheltuieli medii pe unitatea de prestaţie , reprezintă un indicator specific ce

reflectă consumul de resurse pe loc sau loc-zi

sau ;

e) Rata rentabilităţii sau profitului ( r % ) este unul din cei mai sintetici indicatori de

rentabilitate. În funcţie de baza de raportare, rata rentabilităţii se poate exprima prin:

- raportul profitului faţă de suma încasărilor :

- ca raport între profit şi fondurile ocupate (fonduri fixe şi mijloace circulante), modelul

de calcul fiind:

;

Pagina 29 din 83


- ca raport între profit şi suma costurilor : ;

f) Profitul pe unitatea de prestaţie (b) - ( loc sau loc-zi), respectiv :

unde Cu = numărul unităţilor de prestaţie ;

g) Coeficientul de utilizare a capacităţii (Cuc ) este un indicator sugestiv de apreciere a

rentabilităţii cazării, calculat ca raport între capacitatea de cazare efectiv utilizată (Cu ) la un

moment dat sau într-o perioadă de timp şi capacitatea de cazare maxim posibilă (nr. locuri x 365

zile sau nr. locuri x 90 ; 120 zile, perioada de funcţionare a unităţii) :

, unde:

Cuc = coeficientul de utilizare a capacităţii (%) (sau gradul de ocupare);

Cu = capacitatea efectivă utilizată (nr. de înnoptări sau nr. zile turişti înregistrate);

Cmax = capacitatea maximă de cazare ( nr. locuri x nr. zile de funcţionare);

unde,

Nt = număr de turişti;

= sejur mediu (zile);

2.1.2.Indicatori ai rentabilitatii activitatii de alimentatie publica

2.1.2.1. Caracteristici ale serviciilor de alimentaţie

Serviciile de alimentaţie reprezintă una din laturile importante ale produsului turistic, ele

încadrându-se în categoria serviciilor de bază. Deşi ca activitate economică, serviciile de

alimentaţie publică pentru turişti nu sunt destinate să satisfacă în exclusivitate doar nevoile

turistului, ea se asociază tot mai frecvent activităţilor de turism, iar dinamica ei este din ce în ce

mai mult influenţată de evoluţia circulaţiei turistice.

Privită prin prisma calităţii sale, de componentă a serviciilor de bază, alimentaţia publică

întregeşte calitatea prestaţiei turistice în ansamblul ei, influenţează conţinutul şi atractivitatea

ofertei turistice cu multiple implicaţii asupra dimensiunilor şi orientării fluxurilor turistice.

Pagina 30 din 83


Totodată, serviciile de alimentaţie trebuie să întrunească şi câteva cerinţe specifice precum cele

menţionate mai jos.

Ele trebuie să fie prezente în toate momentele cheie ale consumului turistic ( la puncte de

îmbarcare, în mijloace de transport, la locurile de destinaţie şi sejur, la locurile de agrement).

Numai astfel, serviciul de alimentaţie publică va răspunde scopului şi anume, acela de a asigura

ansamblul condiţiilor pentru ca turistul, aflat temporar în afara reşedinţei sale permanente, să

dispună de hrana necesară adecvată.

O altă trăsătură este dată de necesitatea existenţei unei tipologii largi de unităţi de

alimentaţie pentru turişti, capabilă să satisfacă o paletă diversificată de preferinţe. Şi în turismul

românesc se pot întâlni mai multe tipuri de unităţi de alimentaţie publică. Ele pot fi definite ca

unităţi comerciale ce au ca obiect de activitate pregătirea, prezentarea şi servirea de preparate

culinare, de cofetărie-patiserie, băuturi cât şi oferirea unor servicii specifice aferente consumului

acestora în cadrul unei ambianţe plăcute, de destindere şi bună dispoziţie pentru consumatori.

Tabel. Nr. 1 Corelaţia necesară între categoriile de confort ale unităţilor de cazare

şi alimentaţie pentru turişti în

România

Categoria unităţilor de alimentaţie

Categoria unităţii de cazare

Lux 5 şi 4 stele

Categoria I 3 şi 2 stele

Categoria II şi III 1 stea

Criteriile utilizate pentru clasificarea unităţilor de alimentaţie destinate servirii turiştilor

în cele 4 categorii (lux, I, II, III) se referă la:

- felul construcţiilor şi instalaţiilor;

- amenajările şi dotările interioare din saloane;

- dotarea cu inventar de servire;

- serviciile suplimentare oferite consumatorilor;

- nivelul de calificare a personalului unităţii.

Altă caracteristică a serviciului de alimentaţie publică decurge din necesitatea de a

răspunde în egală măsură cerinţelor turiştilor autohtoni şi celor străini. Astfel, în structura

produselor comercializate trebuie sã fie prezente preparate din bucătăria naţională şi cea

internaţională, din cea specifică anumitor ţări şi zone.

Pagina 31 din 83


Componentă de prim ordin în structura ofertei turistice, alimentaţia publică se

recomandă, pe zi ce trece, ca un domeniu cu multiple şi noi posibilităţi în ceea ce priveşte

ridicarea calităţii servirii turistice în condiţii de înaltă rentabilitate şi eficienţă. Ţinând seama de

faptul că turistul cheltuieşte o parte însemnată din bugetul său de timp (20(25%) în unităţile de

alimentaţie publică, o atenţie deosebită se acordă atracţiei pe care acestea o exercită contactelor

sociale ce se pot realiza în cadrul lor. Cunoaşterea tuturor aspectelor ce evidenţiază relaţia

alimentaţie publicã - turism reprezintă o cerinţă importantă pentru promovarea activităţii

firmelor de turism.

2.1.2.2. Activitatea de producţie şi servire a turiştilor în unităţile de alimentaţie publică

Organizarea procesului de producţie şi de servire în asemenea unităţi sunt influenţate de

o serie de factori specifici cum sunt:

afluenţa diferită a turiştilor în timpul zilei cât şi chiar în cursul săptămânii, funcţie de

tipul unităţii (restaurant, cofetărie etc.), de amplasarea ei. Aceasta, la rândul ei, influenţează

intensitatea procesului de producţie a preparatelor culinare, a vânzărilor, utilizarea raţională,

rentabilă, a resurselor (îndeosebi umane);

produsele culinare se comercializează, de regulă, imediat sau la foarte scurt timp după

preparare. Ele nu se pot conserva mai mult timp. Acest fapt impune organizarea producţiei pe

sortimente şi cantităţi în strânsă corelaţie cu frecvenţa consumatorilor şi preferinţele lor;

producţia de preparate culinare trebuie să fie diversificată, de foarte bună calitate şi într-o

structură sortimentală diversificată pentru a satisface un evantai larg de turişti interni şi

internaţionali. Producţia culinară optim diferenţiată atrage noi segmente de consumatori,

promovează vânzările şi asigură rentabilitatea unităţilor de alimentaţie publică.

Procesul de producere a preparatelor culinare în unităţile de alimentaţie pentru turişti

poate să cuprindă două faze:

prelucrarea primară a materiilor prime şi semifabricatelor (sortarea, spălarea, porţionarea

etc.) în spaţii special amenajate şi rezervate;

pregătirea termică, la cald, în laborator sau bucătărie.

Stabilirea structurii sortimentale a preparatelor şi a cantităţilor lor zilnice în fiecare

unitate de alimentaţie publică se face în baza unui plan-meniu de către bucătarul şef împreună cu

şeful de unitate cu cel puţin o zi înainte. Planul-meniu cuprinde sortimentele de preparate şi

numărul de porţii din fiecare sortiment ce urmează a fi pregătit şi care sunt în funcţie de cererea

Pagina 32 din 83


consumatorilor, de stocurile de materii prime disponibile, de posibilităţile de producţie (sezon),

de tipul unităţii cât şi de rentabilitatea fiecărui preparat.

O preocupare constantă a conducerii unităţilor de alimentaţie publică constă în creşterea

productivităţii muncii la producţia de preparate culinare, în sporirea rentabilităţii unităţilor. Ea se

poate realiza pe următoarele căi:

sporirea volumului producţiei şi a vânzărilor prin lărgirea segmentului de consumatori şi,

prin aceasta, utilizarea mai bună timpului personalului, a utilajelor şi instalaţiilor de producţie;

creşterea gradului de mecanizare a unor operaţii repetitive, cu consum mare de muncă

vie;

organizarea producerii centralizate, în cadrul firmei, a unor semipreparate sau preparate

culinare pentru a putea promova progresul tehnic;

aprovizionarea la timp şi completă cu materii prime de calitate, în structura necesară

producţiei;

organizarea raţională a locurilor de muncă, a spaţiilor de producţie;

normarea consumului de timp de muncă pentru diverse activităţi şi, pe această bază,

raţionalizarea necesarului de personal şi asigurarea unui nivel mai ridicat al randamentului

muncii;

realizarea unei diviziuni optime a muncii în cadrul personalului unităţii comerciale şi

precizarea clară a obligaţiilor la fiecare loc de muncă;

întărirea disciplinei şi a ordinii în activitatea de producţie şi de comercializare a

produselor.

Pentru o ocupare mai bună a capacităţilor unităţilor de alimentaţie publică apare necesar

promovarea mai susţinută a vânzărilor şi îmbunătăţirea modului de servire a consumatorilor.

Servirea civilizată presupune pregătirea prealabilă a spaţiilor comerciale pentru primirea

turiştilor consumatori. De asemenea, se impune pregătirea şi a personalului de servire (a

ospătarilor, de exemplu) la începerea programului (aranjarea şi distribuirea meselor între

ospătari, cunoaşterea meniului şi a preţurilor produselor de către ospătari, casieri etc.).

2.1.2.3. Forme şi indicatori de evaluare a serviciilor unităţilor de alimentaţie pentru

turişti

Pagina 33 din 83


Caracterizarea, sub aspect economic, a unităţilor de alimentaţie pentru turişti se poate

face cu ajutorul unor indicatori cum ar fi:

a) investiţia specifică (i) pe un loc la masă (în cazul analizei unor variante de proiect):

RON/loc la masă, unde:

is = investiţia specifică pe un loc la masă;

I = valoarea totalã a investiţiei pentru înfiinţarea unităţii respective de alimentaţie

publică;

Nr lm = numărul de locuri la mese;

b) vânzarea medie pe un loc la masă sau pe metru pătrat sală de consum:

RON/loc la masă, unde:

v = vânzarea medie pe un loc la masă;

D = volumul vânzărilor totale dintr-o anumită perioadă de timp;

c) vânzarea medie din producţie proprie (vp) pe un loc la masă:

RON / loc la masă, unde:

ppv = vânzarea medie din producţie proprie ;

Dpp = vânzările din producţie proprie dintr-o anumită perioadă de timp;

Nr lm = număr de locuri la mese;

d) productivitatea muncii (Wp) personalului de producţie:

, unde:

= numărul mediu al personalului de producţie;

e) productivitatea orară medie (Wh) în unitatea de alimentaţie publicã:

Pagina 34 din 83


, unde:

Nom-ore = numărul om-ore lucrate de personalul unităţii de alimentaţie publică într-o

anumitã perioadă de timp;

f) rata rentabilităţii economice (Rr ec) a unităţii de alimentaţie publică:

, unde:

Pn = profitul net obţinut într-o anumită perioadã de activitate de unitatea respectivã;

g) consumul mediu pe un client (Cl):

, unde:

NrCl = numărul de clienţi dintr-o anumitã perioadă;

h) afluxul consumatorilor pe un loc la masă (alm):

i) coeficientul de utilizare a capacităţii de servire a unităţii de alimentaţie pentru turişti

(Ks), se poate calcula ca raport între volumul total al vânzărilor realizate într-o anumitã

perioadă de timp şi capacitatea (teoretică) de servire a unităţii respective (Cpt):

Volumul producţiei proprii de preparate culinare, în unităţi fizice, pentru o anumită

perioadă de timp (lună, zi) , poate fi stabilit cu relaţia de calcul următoare:

, unde:

volumul programat al producţiei proprii de preparate culinare, în unităţi fizice

(porţii de mâncare) ;

numărul mediu zilnic de turişti consumatori în perioada considerată;

numărul mediu de porţii de mâncare servite de un turist;

numărul de zile de funcţionare a unităţii de alimentaie în perioada respectivă.

Pagina 35 din 83


La calculul capacităţii de servire se va ţine seama de timpul maxim disponibil de

funcţionare a unităţii respective.

Rentabilitatea unităţii de alimentaţie publică este influenţată şi de existenţa altor spaţii de

servire, cum ar fi:

- barul de zi aflat în aceeaşi incintă;

- bufetul, cu expunerea de produse preparate şi semipreparate în vitrine.

2.1.3. Indicatori ai rentabilitatii agrementului pentru turişti

2.1.3.1. Agrementul: concept şi rolul său în realizarea unui sejur turistic agreabil

Agrementul poate fi definit prin ansamblul mijloacelor materiale şi al activităţilor umane

capabile să asigure turistului individual sau a unui grup de turişti, o stare de bună dispoziţie, de

plăcere şi care dau senzaţia unei satisfacţii, a unei împliniri creând o impresie şi o amintire

plăcută. Această accepţiune evidenţiază, pe de o parte diversitatea activităţilor de agrement şi

multitudinea planurilor pe care ele se manifestă iar pe de altã parte, faptul cã agrementul se

constituie ca un element fundamental pentru satisfacerea nevoilor turiştilor, ceea ce îi conferă

statutul de componentã de bază a prestaţiei turistice.

În concordanţă cu cerinţele turistului, agrementul vizează destinderea şi reconfortarea lui

fizică şi psihică, dezvoltarea capacităţilor sale. În cazul satisfacerii unor nevoilor fizice,

activităţile sportive, cele care pun în mişcare organismul uman, de la simpla plimbare până la

realizarea de performanţe, deţin un loc important. În ceea ce priveşte latura psihicã, activităţile

culturale distractive şi cele instructiv-educative au un rol hotărâtor: ele au ca obiectiv crearea

unei atmosfere de destindere, de amuzament şi comunicare, contribuind la îmbogăţirea bagajului

de cunoştinţe al turistului. Totodată, agrementul reprezintă pentru firma de turism, un mijloc

important de individualizare a ofertei turistice, de diversificare a produselor sale. De asemenea,

agrementul stimulează circulaţia turistică fiind o sursã importantã de încasări, de creştere a

rentabilităţii economice.

Agrementul vizează destinderea şi reconfortarea fizică a turistului, divertismentul şi

dezvoltarea capacităţilor sale. În cazul acoperirii nevoilor fizice, activităţile sportive, cele care

pun În mişcare organismul de la simpla plimbare până la realizarea unor performante deţin un

loc important. În ceea ce priveşte latura psihică, activităţilor cultural-distractive şi celor

instructiv-educative le revine un rol hotărâtor deoarece ele au ca obiect crearea unei atmosfere de

Pagina 36 din 83


destindere, amuzament şi comunicare, contribuind la îmbogăţirea bagajului de cunoştinţe ale

turistului.3

Agrementul reprezintă un element important de care trebuie să se ţină seama în

amenajarea zonelor turistice. Activităţile de agrement se pot structura în funcţie de:

- locul unde ele se desfăşoară;

- nivelul de organizare (unitate de cazare, alimentaţie publicã, staţiune);

- forma de participare a turiştilor.

2.1.3.2. Tipologia echipamentelor de agrement turistic

Echipamentele de agrement din staţiunile turistice pot fi structurate în patru categorii şi

anume:

a) legate de natură: terenuri de călărie, parcuri naturale, zoologice, muzee oceanografice;

b) cu caracter sportiv care, la rândul lor, pot fi pentru sporturi:

- nautice - ambarcaţiuni, schi nautic, plonjări submarine;

- jocuri terestre - săli de gimnastică, terenuri pentru jocul copiilor, terenuri de tenis, volei,

minigolf, piscine, saune, stadioane de fotbal, elemente pentru sporturi de iarnă, de munte:

diverse utilaje mecanice de remorcare, telecabine, piste de schi, săniuş, bob, patinoare;

- aeriene;

c) cu caracter cultural: teatre, săli pentru spectacole, concerte, cinematografe, muzee,

biblioteci, galerii, ateliere de artizanat, pentru congrese sau reuniuni diverse. Pot fi adăugate la

acestea, activităţile de formare sportivă;

d) pentru divertisment: discoteci, cabarete, săli de bal, cluburi, baruri, jocuri mecanice,

bowling-uri.

Pot exista şi alte genuri de echipamente în afară de cele prezentate mai sus, lista acestora

putând fi completată.

2.1.3.3. Indicatori de evaluare a agrementului turistic

Pentru caracterizarea eficientei economice a agrementului turistic se folosesc indicatorii:

3 Minciu Rodica, Ispas Ana, Lucrarea cit.,p.114.

Pagina 37 din 83


gradul de ocupare a capacitatii utilajelor

rata rentabilitatii;

cheltuieli la 1000 RON incasari din prestatii de agrement. Acest indicator exprima efortul

material si financiar efectiv al intreprinderii pentru realizarea unui volum de 1000 RON

incasari.4

2.2. Profitul brut şi net. Indicatori de bază în calculul rentabilităţii

Privit din punct de vedere al mărimii şi al momentelor de constituire, profitul apare ca:

a) profit brut = încasările brute (totale) din care se scade totalul cheltuielilor

Pb = ΣVb – ΣCh.ex

b) profit brut impozabil (diferenţă dintre totalul veniturilor brute şi totalul cheltuielilor ce

se suportă din acestea – atât cele de exploatare, cele fiscale din TVA precum şi cele ce se suportă

direct din venituri).

c) profitul net reprezintă partea de profit ce rămâne după ce din profitul brut, se deduce

impozitul pe profit şi dividendele cuvenite societarilor şi acţionarilor

Pn = Pbi – (Ip + Div)

Semnificaţia indicatorilor este următoarea:

Pb – profit brut

ΣVb – suma veniturilor brute

ΣCh.ex. – suma cheltuielilor exerciţiului

Pbi – profitul brut impozabil

ΣChf – suma cheltuielilor ce se suportă direct din veniturile finale, conform destinaţiilor

stabilite prin lege

Pn – profitul net

Ip – impozitul pe profit

Div – dividende de plătit

4 Badita, M., Cristache, S.E., Iacob, A.I.- Statistica aplicata in managementul turistic, Ed. ASE, Bucuresti 2005

Pagina 38 din 83


2.3 Forme ale ratei rentabilităţii în turism

Activitatea financiară a întreprinderii poate fi evaluată prin intermediul a trei categorii de

rate ale rentabilităţii: rata rentabilităţii comerciale, rata rentabilităţii economice si rata

rentabilităţii financiare.

Una dintre trăsăturile fundamentale ale economiei de piaţă şi, totodată, condiţia esenţială

a progresului economico-social este utilizarea cât mai rentabilă a resurselor umane, materiale,

comerciale, financiare ale societăţii. Practic, creşterea continuă a rentabilităţii activităţii

reprezintă o lege obiectivă generală, care acţionează în toate formaţiunile social-economice, şi

care reflectă relaţii esenţiale, cauzal-funcţionale, în orice tip de reproducţie şi este determinată de

dezvoltarea şi perfecţionarea forţelor de producţie.

Din această perspectivă şi activitatea turistică, prin întregul său mod de organizare, se

încadrează, se subordonează acestui obiectiv, urmărind obţinerea unor rezultate economice

pozitive, concomitent cu satisfacerea în condiţii superioare a cerinţelor turiştilor.

Rentabilitatea este exprimată prin relaţia dintre rezultatele obţinute într-o activitate

economico-socială şi cheltuielile efectuate în activitatea respectivă.

Prin prisma semnificaţiei sale general acceptate, rentabilitatea pune în balanţă efectul util

(rezultatul) obţinut din realizarea bunurilor economice cu cheltuiala (efortul) făcută pentru

obţinerea lui, formula de exprimare utilizată fiind următoarea:

E= , în care:

E = eficienţa economică;

Q = volumul anual al producţiei obţinute (în expresie bănească)

Ch = volumul anual al cheltuielilor de producţie.

Acest raport trebuie să fie supraunitar, iar creşterea rentabilităţii presupune maximizarea

indicatorului de rentabilitate în sensul arătat.

Activitatea financiară a întreprinderii poate fi evaluată prin intermediul a patru categorii

de rate ale rentabilităţii: rata rentabilităţii comerciale, rata rentabilităţii economice, rata

rentabilităţii financiare si rata rentabilităţii resurselor umane. Dintre toate, rentabilitatea

Pagina 39 din 83


financiară prezintă un interes deosebit, fiind apreciată ca o adevărată productivitate a capitalului.

Posesorii de capital sunt direct interesaţi de acest indicator deoarece cu ajutorul ratei

rentabilităţii financiare se măsoară rentabilitatea investiţiilor efectuate. Astfel, elementele de

calcul ale rentabilităţii financiare vor fi rezultatele obţinute (profit net, brut, etc.) şi capitalul

propriu.

Rentabilitatea reprezintă o dimensiune importantă a unui bilanţ diagnostic financiar. Sub

aspect economic profitul firmei este generat de rentabilitatea tuturor investiţiilor efectuate.

Diagnosticul se realizează prin intermediul a două categorii de rate:

1. rata rentabilităţii economice - care măsoară rentabilitatea mijloacelor economice şi

financiare alocate de întreprindere.

2. rata rentabilităţii financiare - care măsoară randamentul capitalurilor proprii, respectiv

a plasamentelor financiare pe care acţionarii le-au efectuat atunci când au cumpărat acţiunile

întreprinderii în cauză.

2.3.1 Rata rentabilităţii comerciale

Rata rentabilităţii comerciale caracterizează rentabilitatea politicii comerciale (a

procesului de aprovizionare, stocare şi vânzare), mai ales a politicii de preturi practicate şi

competitivitatea produselor sale. În concordanţă cu obiectivele analizei şi sfera de investigare,

acest indicator poate fi determinat prin implicarea în calitate de efect a rezultatului brut al

exploatării, a rezultatului exploatării sau a rezultatului exerciţiului.

unde:

= rata rentabilităţii comerciale;

În mod corespunzător, cifra de afaceri implicată vizează activitatea curentă de exploatare

sau totală:

Pagina 40 din 83


unde:

R.B.E. = rezultatul brut de exploatare;

R.E. = rezultatul exploatarii.

Prin raportarea unui indicator partial al rezultatului (EBE, CAF etc.) la volumul

vanzarilor poate fi evaluata aptitudinea intreprinderii de a genera profit maxim pentru o marime

data a cifrei de afaceri.

Indiferent de modalitatea de calcul, scopul analizei este de a explica factorial

acest indicator, de a-i stabili tendinţa. Creşterea ratei rentabilităţii comerciale eferente activităţii

de exploatare fată de o anumită bază de referinţă reflectă stare pozitivă şi are loc atunci când

indicii indicatorilor absoluţi ai rentabilităţii sunt devansaţi de indicele cifrei de afaceri.

2.3.2 Rata rentabilităţii economice

În esenţa sa, rentabilitatea economică în turism constă în determinarea încasărilor

obţinute pentru sumele investite şi obţinerea de profit, în vederea intrării în funcţiune a unor

instalaţii şi dotări turistice (transport, cazare, alimentaţie, agrement etc).

Determinarea indicatorilor rentabilităţii activităţii de turism, incluşi în sistemul ce-i

reprezintă, se bazează pe principiile generale ale calculului rentabilităţii, pe elementele

structurale ale eforturilor şi ale efectelor.

În determinarea efectelor (outputurilor) ce trebuie luate în calculul indicatorilor de

rentabilitate, trebuie să se ţină seama de două variabile fundamentale: spaţiul producerii efectelor

şi categoria de resurse ale căror efecte se calculează.

În ceea ce priveşte categoria de resurse, fără îndoială vor fi avute în vedere numai cele

intrate în circuitul activităţii turistice, adică implicate în organizarea şi prestarea propriu-zisă a

serviciilor de bază şi complementare.

Aşadar, în evaluarea activităţii agenţilor economici din turism se operează cu efectele

economice înregistrate în propria arie de acţiune (activitate) a acestora. Celelalte tipuri de efecte

economico-sociale şi educative se au în vedere complementar în decizia macroeconomică de

alocare a resurselor pentru dezvoltarea ramurii şi în politica tarifelor pentru serviciile prestate.

Ratele de rentabilitate economică :

Pagina 41 din 83


a.

Cap. Investite = active fixe + disponibilităţi + NFR.

b.

Rata rentabilităţii economice (Rr ec) a unităţii de alimentaţie pentru turişti:

unde:

D = volumul desfacerilor de mărfuri.

Rata rentabilităţii economice măsoară performanţele activului total al întreprinderii,

pornind de la un rezultat economic (R.B.E., R.E.) şi ansamblul mijloacelor utilizate:

sau

At = activ total

R.B.E. = rezultatul brut economic

R.E. = rezultatul economic

Pentru a analiza rata rentabilităţii economice se utilizează frecvent descompunerea în aşa

zisele rate explicative. Astfel, rata rentabilităţii apare, de regulă ca un produs între o rată de

rotaţie şi o rată a marjei:

, unde:

- viteza de rotatie a activelor

- marja de acumulare

Pagina 42 din 83


Prin urmare, sporirea rentabilităţii economice se poate realiza, fie pe seama accelerării

rotaţiei activelor, fie prin creşterea marjei. În practica economică, aceste două posibilităţi sunt

diferit valorificate în funcţie de natura activităţii. De exemplu, pentru aceeaşi cifră de afaceri

sunt necesare mai multe mijloace în industrie decât în comerţ.

În acelaşi sector, apar diferenţe notabile între întreprinderi ca urmare a strategiei

specifice fiecăreia. Astfel, în sfera distribuţiei, întreprinderile specializate realizează, de regulă, o

rată a marjei sporită (10-14%), în condiţiile unei rate de rotaţie a activelor redusă (2-3 rotaţii pe

an). Marile suprafeţe comerciale operează cu o marjă redusă (1-2%), dar asigură o rotaţie

accelerată a activelor (7-8 rotaţii pe an).

2.3.3. Rata rentabilităţii financiare

Rentabilitatea financiară prezintă un interes deosebit, fiind apreciată ca o adevărată

productivitate a capitalului. Posesorii de capital sunt direct interesaţi de acest indicator deoarece

cu ajutorul ratei rentabilităţii financiare se măsoară rentabilitatea investiţiilor efectuate. Astfel,

elementele de calcul ale rentabilităţii financiare vor fi rezultatele obţinute (profit net, brut, etc.)

şi capitalul propriu.

Rata rentabilităţii financiare este raportul procentual dintre profitul net şi capitalurile

proprii şi se exprimă capacitatea acestora din urmă de a produce profit:

unde:

= rata rentabilităţii financiare

Teoria şi practica managerială demonstrează că principalul obiectiv al oricărei organizaţii

îl constituie creşterea rentabilităţii. Concept viu disputat si deosebit de complex în semnificaţii,

rentabilitatea economică este privită în general ca raportul dintre rezultatele obţinute şi consumul

de factori de producţie. În prezent, accepţiunea largă a rentabilităţii economice se referă la

maximizarea efectelor obţinute în condiţiile minimizării eforturilor, ceea ce nu presupune o

simpla minimizare aritmetica a cheltuielilor, cât mai ales o creştere a rezultatelor, în aşa fel încât

sa fie evitate contradicţiile între optimul total si optimurile parţiale, între optimul economic şi

social.

Pagina 43 din 83


Motivul acestei atitudini manageriale este unul strict pragmatic - perspectiva falimentului

devine un factor care determină analizarea resurselor pentru asigurarea unei dezvoltări raţionale,

gradul de rezistenţă la faliment fiind dependent de mobilizarea potenţialului financiar, uman si

material în acest scop. În condiţiile trecerii la economia concurenţială, factorul financiar are un

rol dominant în procesul de înscriere a rentabilităţii organizaţiei pe o traiectorie pulsatorie, iar

rentabilitatea devine un adevărat barometru pentru aprecierea stării de sănătate financiară a

întreprinderii. În fapt, indică nivelul de fructificare economica si financiară a capitalului utilizat.

În acest context, funcţiile managementului financiar impun construirea unui sistem de

rate ale rentabilităţii care, prin structura şi conţinut, să reprezinte un instrument util si

performant. Pentru a răspunde dezideratelor sale, utilizarea ratelor de rentabilitate (construite

după modelul indicatorilor de rentabilitate raportând efectul la efort) presupune respectarea unor

condiţii de baza: formularea unor rate cât mai caracteristice pentru fenomenul studiat, asigurarea

comparabilităţii ratelor şi interpretarea prudentă a ratelor (o singură rată nefiind suficientă în

evaluare, vom recurge la utilizarea unor combinaţii de rate).

Rentabilitatea financiară prezintă un interes deosebit, fiind apreciată ca o adevărată

productivitate a capitalului. Posesorii de capital sunt direct interesaţi de acest indicator deoarece

cu ajutorul ratei rentabilităţii financiare se măsoară rentabilitatea investiţiilor efectuate. Astfel,

elementele de calcul ale rentabilităţii financiare vor fi rezultatele obţinute (profit net, brut, etc.)

şi capitalul propriu.

Primul pas în evaluarea rentabilităţii utilizării resurselor financiare ar trebui sa îl

constituie proiectarea unui model cu ajutorul căruia să poată fi realizata o informare complexă si

completă, rapidă şi operativă, în vederea adoptării unor decizii de calitate superioară.

Deşi pot fi aduse numeroase critici, în sensul că punând accentul pe rentabilitatea

financiară, managerii se pot îndepărta de alte obiective strategice, urmărind doar interesele de

termen scurt, rentabilitatea financiară rămâne un indicator de prim rang deoarece apreciază

capacitatea de a obţine profit, întregul potenţial financiar al firmei si, implicit, valoarea firmei pe

piaţa.

Rentabilitatea financiară este un indicator prin prisma căruia posesorii de capital

apreciază rentabilitatea investiţiilor lor, respectiv oportunitatea menţinerii acestora. Într-un

sistem concurenţial dat, o întreprindere trebuie să se dezvolte, să investească, iar această

investiţie trebuie finanţată. Deseori, finanţarea presupune şi consolidarea capitalului propriu, fie

prin contribuţia acţionarilor existenţi, fie a unor noi acţionari. Incitaţia la investiţii este

condiţionată de remunerarea convenabilă a capitalului propriu. În plus, dacă rata de remunerare

Pagina 44 din 83


este ridicată, acţionarii acceptă cu uşurinţă să lase o parte din profilul lor la dispoziţia

întreprinderii, asigurând astfel mijloacele de creştere. Pentru manageri, rentabilitatea financiară

reprezintă un obiectiv fundamental, o condiţie esenţială a strategie lor de menţinere a puterii.

Rentabilitatea financiară se calculează sub două forme:

– rentabilitatea financiară a capitalului propriu:

– rentabilitatea financiară a capitalului permanent.

Analiza ratei rentabilităţii financiare se face prin descompunerea în rate explicative după

sistemele:

unde:

Cpr – reprezintă capitalul propriu;

– reprezintă rata rentabilităţii comerciale;

- reprezintă rata de rotaţie a capitalului propriu.

În această abordare este evidenţiată dependenţa rentabilităţii financiare de condiţiile de

exploatare. Sporirea cifrei de afaceri constituie premisa creşterii marjei brute a exploatării, a

reducerii relative a cheltuielilor, a creşterii rezultatului net – bază de calcul a rentabilităţii

financiare.

Rentabilitatea financiară constituie principalul indicator privind performanţele

întreprinderii, care depinde de justeţea politicii comerciale (rentabilitatea comercială), de

rentabilitatea capitalului angajat (rentabilitatea economică), şi de politica fiscală a acesteia.

Abordarea sistemică a problematicii rentabilităţii permite poziţionarea corectă a

întreprinderii în segmentul strategic căruia îi aparţine şi, totodată, fundamentarea obiectivă a

orientărilor de perspectivă.

Pagina 45 din 83


2.3.4 Rata rentabilităţii resurselor consumate

Rentabilitatea resurselor consumate se calculează prin raportarea unui rezultat parţial la

consumul de resurse implicat în obţinerea lui, astfel:

unde:

= rata rentabilităţii resurselor consumate;

Ch – reprezintă cheltuielile totale

Această modalitate de calcul prezintă utilitate pentru Consiliul de Administraţie, pentru

managerii firmei, pentru adunarea generală a acţionarilor (asociaţilor) în vederea aprecierii

rentabilităţii economice a conducerii firmei.

Rentabilitatea economică a unor resurse consumate (rentabilitate parţială) poate avea în

vedere, într-un mod mai analitic, rentabilitatea capitalului fix (şi în special a mijloacelor fixe),

rentabilitatea utilizării personalului (fie sub forma ratei rentabilităţii cheltuielilor cu remunerarea

personalului, fie ca productivitate a muncii) .

Aceste forme ale rentabilităţii au utilitate numai pentru comparaţii ale evoluţiilor în timp

deoarece profitul luat în calcul este rezultatul consumului total de resurse economice. De

asemenea, calculul şi analiza rentabilităţii economice pot fi aprofundate pe principalele tipuri de

servicii turistice : cazare, transport, alimentaţie, agrement, cu condiţia ca profitul şi cheltuielile

să fie individualizate pe subunităţile prestatoare de servicii turistice sau chiar pe tipuri de servicii

în parte. Şi aceste determinări au un caracter parţial deoarece peste cheltuielile proprii lor apar şi

cheltuieli generale ale firmei care au permis buna funcţionare a fiecărei subunităţi de turism.

CAPITOLUL III

EFICIENŢA ECONOMICĂ A SOCIETĂŢII COMERCIALE „MIGHECON” S.R.L.

ROMAN

Pagina 46 din 83


3.1 Profilul de activitate şi organizarea

S.C. „MIGHECON” S.R.L. Roman

Societatea Comerciala S.C. „MIGHECON” S.R.L. cu sediul in România, la 23 km de

municipiul Roman, judeţul Neamt a luat fiinţă in 1990 prin statutul societăţii încheiat în anul

1990, modificat ulterior prin act adiţional, în vederea lărgirii obiectului de activitate, prin efortul

conjugat al fraţilor Gheorghe si Constantin Michiu. Obiectul de activitate al societăţii îl

constituie:

prestarea de servicii turistice;

transport turistic;

organizarea şi comercializarea programelor de excursii, odihnă şi recreere în judeţul

Neamt, pentru cei ce solicită acest lucru.

Scopul Societăţii Comerciale S.C. „MIGHECON” S.R.L. este de a crea condiţii optime

din punct de vedere calitativ, favorabile, cu privire la modul de desfăşurare a activităţilor de bază

ale societăţii si anume: cazarea turiştilor, alimentaţie publică, prestări servicii şi altele.

În cadrul societăţii S.C. „MIGHECON” S.R.L., se desfăşoară activităţi de cazare,

alimentaţie publică pentru turism, organizare de excursii interne.

Societatea Comercială „MIGHECON” S.R.L. nu şi-a început activitatea, ca multe alte

firme de profil, prin închirierea sau preluarea motelului de la stat. Motelul a fost construit din

fondurile proprii ale firmei, care, până în anul 1994 a înfiinţat mai multe afaceri de comerţ cu

amănuntul, şi prin contractarea unui împrumut la bancă, împrumut care a fost restituit integral

abia în anul 1999. De la înfiinţarea sa şi până acum, în decurs de 12 ani, firma s-a dezvoltat

continuu crescând numărul de camere de la 4 la 20, s-a modernizat cu o piscină şi alte

posibilităţi de agrement.

Trebuie să menţionez că locaţia motelului nu se bucură de factori deosebiţi de atracţie

naturală, situându-se într-o zonă de tranzit, între Roman si Piatra Neamt, cea mai mare parte a

veniturilor firmei provenind chiar din acest tranzit.

Activitatea de cazare se desfăşoară în motelul „Condor”,clasificat la doua stele acesta

dispunând de 42 locuri de cazare cu următoarea structura a camerelor:

Tabel nr. 2 Capacitate de cazare existentă la Motel „CONDOR”-

S.C. „MIGHECON” S.R.L., în anul 2004

Pagina 47 din 83


Unităţi de cazare Număr de camere Structura (%)

Camere cu un pat 6 30

Camere cu doua paturi 12 60

Apartamente 2 10

Total camere 20 100

Total număr locuri 42 —

Dotările hotelului sunt la nivelul O.M.T. 56 / 1992.

Toate camerele sunt dotate cu telefon, servirea clienţilor putând fi realizată prin centrala

telefonica proprie, şi cu televizoare racordate la sistemul de recepţie prin satelit. Complexul este

dotat cu spălătorie proprie iar agentul termic şi apa caldă sunt asigurate prin centrala termică

proprie.

Motelul pune la dispoziţia turiştilor un restaurant cu o capacitate de 120 locuri, un bar de

zi cu 20 locuri şi o terasă care dispune de 50 locuri, toate clasificate la categoria I, capacitatea

totală a unităţii de alimentaţie publică fiind de 190 locuri;

3.2 Evoluţia principalilor indicatori economico-financiari ai

S.C. „MIGHECON” S.R.L în ultimii trei ani

Pentru a caracteriza activitatea de turism de la Motelul „CONDOR”, următorii indicatori

economici şi financiari sunt cei mai potriviţi.

Trebuie precizat ca impozitul pe profit era 0,25*Pb

Tabel nr. 3 Principalii indicatori economici şi financiari la Motelul „Condor”

Nr.

Crt

INDICATORI U.M. 2002 2003 2004

1 Venitul total RON 346559 460076 545395

2 Cheltuielile totale RON 340493 475041 521267

3 Profitul net RON 4549 -14965 21837

4 Productivitatea muncii RON/

angajat

8663,98 10954,19 13302,31

Pagina 48 din 83


5 Rata rentabilităţii economice % 2,6 -6,1 11,51

3.2.1. Indicatori de caracterizare a serviciilor de cazare la Motelul „CONDOR”

Printre indicatorii cei mai reprezentativi pentru caracterizarea circulaţiei turistice se

folosesc:

1. Indicatorul număr de turişti care se obţine prin calculul efectiv, la sfârşitul anului

calendaristic dar şi pe perioade mai mici, în funcţie de nevoile utilizatorului. Acest indicator se

poate determina pe total circulaţie turistică sau pe tipuri de acţiuni, zone turistice etc. .

2. Indicatorul număr mediu de turişti se obţine prin punerea în relaţie a numărului de

turişti cu un aspect economic; putem obţine astfel: număr mediu de turişti pe zi, luna sau zonă

turistică etc. . Acest indicator arată densitatea circulaţiei turistice într-un anumit interval

(calendaristic sau sezon turistic):

unde:

- suma turiştilor înregistraţi într-o perioadă

n - numărul zilelor din perioada respectiva

În anul 2004, la firma S.C. “MIGHECON” S.R.L. au fost înregistraţi un număr de 3288

turişti. Astfel se poate calcula numărul mediu de turişti cazaţi într-o lună:

=274 turişti / lună

3. Număr înnoptări sau număr zile turist se obţine din înregistrările în spaţiile de cazare,

prin însumarea numărului de zile de şedere ale fiecărui turist şi se poate determina pe tipuri de

unităţi de cazare, pe tipuri de acţiuni, pe zone de provenienţa a turiştilor etc. .

4. Durata medie a sejurului se calculează ca raport între total zile-turist ( ) şi

numărul de turişti (T):

Pagina 49 din 83


La motelul “CONDOR” numărul de zile-turist înregistrat în anul 2004 a fost de 6830.

Astfel se poate calcula durata medie a sejurului pe anul 2004 după formula:

deci efectiv la Motelul „CONDOR”,

zile / turist

Acest indicator arată timpul mediu (zile) de rămânere a turiştilor în spaţiile de cazare şi

reflectă astfel posibilităţile ofertei de a reţine turistul într-o anumita zonă, regiune, etc.

Pornind de la rezultatul anterior vom remarca numărul redus de zile pe care turiştii le

petrec la motelul „CONDOR”. Pentru un hotel dintr-o staţiune montană, balneară sau de pe

litoral acest rezultat ar fi trebuit să ridice mari semne de întrebare administratorului firmei, dar în

cazul nostru este ceva normal datorită faptului că cea mai mare parte a veniturilor încasate

provin de pe urma tranzitului.

5. Capacitatea de cazare reprezintă numărul de locuri de cazare de care dispune o unitate

hotelieră şi poate îmbrăca doua forme: capacitate maximă de cazare şi capacitate de cazare în

funcţiune. În cazul analizat în prezenta lucrare capacitatea maximă de cazare este egală cu

capacitatea de cazare în funcţiune. Excepţia apare doar atunci când se fac reparaţii capitale la

unele dintre camere.

Capacitatea în funcţionare = nr. locuri * nr. zile funcţionare

6. Indicatorul încasări totale din activitatea de cazare reprezintă totalitatea veniturilor din

activitatea de cazare înregistrate pe o anumita perioadă. Potrivit balantei de verificare de la 31

dec. 2004, veniturile din activitatea de cazare sunt 158311,69 RON.

7. Încasarea medie pe turist se calculează ca raport între suma veniturilor din activitatea

de cazare şi numărul de turişti dintr-o perioadă dată.

unde:

Î - suma veniturilor din activitatea de cazare

T - numărul de turişti

8. Încasarea medie pe zi turist se calculează ca raport între volumul încasărilor şi numărul

de zile-turist.

Pagina 50 din 83


unde: Î - volumul încasărilor

Nzt - număr de zile-turist

În anul 2004 la societatea comercială S.C. „MIGHECON” S.R.L. s-au înregistrat pe baza

datelor cuprinse în rapoartele statistice următoarele niveluri ale indicatorilor mai sus menţionaţi,

pe complexe, cuprinse în tabelele cu numerele 4 şi 5.

Serviciul de cazare se desfăşoară în Motelul „CONDOR” motel încadrat la categoria

doua stele cu o capacitate totala de 42 locuri.

Tabelul nr. 4 Nivelul indicatorilor fizici pentru complexul turistic

„CONDOR” pentru anul 2004

INDICATORI FIZICI UM NIVELURI

1. Număr de turişti

din care: - români

- străini

turişti

turişti

turişti

3288

3084

204

2. Număr de zile-turist

din care: - români

- străini

zile

zile

zile

6830

6502

328

3. Durata medie a sejurului Zile /

turist

2,07

4. Capacitate de cazare:

- existentă

- în funcţiune

camere

camere

camere

20

20

20

Pe baza datelor din tabelul 4 se constată un nivel redus al indicatorului „durata medie de

sejur”, subliniind caracterul „de tranzit” ale solicitărilor turiştilor şi faptul că sezonalitatea

influenţează într-o mare măsura circulaţia turistică.

Pagina 51 din 83


Tabelul nr. 5 Nivelul indicatorilor valorici pentru complexul

„CONDOR” pentru anul 2004

INDICATORI VALORICI U.M. VALORI ( RON)

1. Încasări totale din cazare RON 158311,69

2. Încasarea medie pe turist RON 42,06

3. Încasarea medie pe zi-turist RON 20,25

3.2.2. Indicatori de caracterizare a serviciilor

de alimentatie publica

Principalii indicatori specifici de apreciere a prestaţiilor de alimentaţie publică sunt:

1. volumul desfacerilor de mărfuri prin unităţile de alimentaţie publică (D) care este

obţinut din datele înscrise în documentele existente la fiecare unitate în parte.

2. productivitatea muncii (W) se poate exprima valoric prin raportarea volumului

desfacerilor de mărfuri (D) la numărul personalului (Np). Relaţia de calcul uzitată este

următoarea:

RON / lucrător

D = volumul desfacerilor de mărfuri

Np = numărul de lucrători

3.valoarea desfacerilor pe loc la masă se calculează prin raportarea volumului

desfacerilor de mărfuri la numărul de locuri de care dispune capacitatea de servire a unităţii de

alimentaţie publică. Relaţia de calcul este:

RON

D = volumul desfacerilor de mărfuri

Nr. locuri = capacitatea unităţii de alimentaţie publică exprimată în locuri

Pagina 52 din 83


4.încasarea medie pe consumator se obţine prin raportarea desfacerilor totale la numărul

de consumatori. Relaţia de calcul este:

RON

5.Numărul consumatorilor ce revin unui lucrător operativ ( C ) se poate obţine prin

raportarea numărului de consumatori la numărul personalului operativ. Relaţia de calcul este:

6. profitul mediu pe lucrător calculat prin raportul dintre profitul total obţinut şi numărul

de personal. Relaţia de calcul este următoarea:

La societatea comercială S.C. „MIGHECON” S.R.L. activitatea de alimentaţie publică se

desfăşoară în motelul „CONDOR” într-un salon restaurant şi o terasă acoperită clasificate la

categoria I-a, capacitatea totală a unităţii fiind de 190 locuri distribuite ca în tabelul nr. 6.

Tabelul nr. 6 Capacitatea de servire a unităţii de alimentaţie publică pentru turism

la motelul „CONDOR” în anul 2004

Tipul unităţii Număr de locuri Structura (%)

Salon restaurant 120 63,15

Bar de zi 20 10,53

Terasa acoperita 50 26,32

Total capacitate existenta 190 100

Activitatea de alimentaţie publică la firma S.C. „MIGHECON” S.R.L. se poate

caracteriza pe baza structurii veniturilor realizate pe anul 2004, situaţie prezentată în tabelul nr.

7.

Pagina 53 din 83


Tabelul nr. 7 Structura veniturilor

realizate pe anul 2004 de S.C.

„MIGHECON” S.R.L.

INDICATORI

U.M. REALIZĂRI

Venituri din producţia

Culinară

RON 87556

Venituri din vânzări de mărfuri cu

amănuntul

RON 148652

Vânzări totale din A.P. RON 236208

3.2.3. Indicatori de caracterizare a serviciilor de agrement

Pe plan economic dezvoltarea agrementului răspunde exigenţelor de creştere a

atractivităţii staţiunilor turistice şi reprezintă mijlocul principal de individualizare a ofertei

turistice, de diversificare a produselor turistice. Totodată stimulează circulaţia turistică, fiind o

sursa importanta de încasări, de creştere a rentabilităţii economice a activităţii.

În cazul societăţii S.C. „MIGHECON” S.R.L. organizarea agrementului constituie o

problema pe care conducerea firmei o are permanent în vedere, deoarece complexul

„CONDOR” este situat pe D.N. 18 Km. 23 Roman-Piatra Neamt şi posibilităţile pentru

petrecerea plăcuta a timpului liber, oferite de firmă, sunt mai reduse decât dacă firma ar fi

amplasată într-o zonă cu un grad de atractivitate turistică mai ridicată. Turiştii au totuşi

posibilitatea practicării unor jocuri de divertisment cum ar fi biliardul, tenisul de masă, şi în scurt

timp şi a tenisului de câmp, în această privinţă făcându-se deja amenajările necesare.

În cadrul complexului „CONDOR” pentru petrecerea plăcută a sfârşitului de săptămâna

sau a unor mini-vacanţe, pentru destinderea, odihna şi recreerea turiştilor societatea a pus la

dispoziţia lor o întreagă bază tehnico-materială formată din:

o piscină acoperită pentru practicarea înotului sau organizarea de diferite activităţi

sportive de către grupuri organizate;

o saună şi o sală de fitness cu aparate moderne;

o sală pentru masaj, motelul având contract cu un maseur profesionist;

o baza sportivă formată dintr-un teren de tenis şi unul de fotbal;

un salon de biliard şi un salon de tenis de masă.

Pagina 54 din 83


Cel mai important indicator de caracterizare a serviciilor de agrement prestate de firma

de turism îl constituie încasările din servicii de agrement - calculat prin însumarea veniturilor din

prestarea acestui serviciu. Pe anul 2004 acest indicator a înregistrat valorile prezentate în tabelul

nr. 8.

Tabel nr. 8 Volumul încasărilor din servicii de agrement

pentru anul 2004 la S.C. „MIGHECON” S.R.L.

SERVICII Încasări din servicii

De agrement (RON)

Ponderea lor in

total (%)

Piscină 5242,952 63

Saună 915,431 11

Sală fitness 582,549 7

Sală masaj 748,99 9

Bază sportivă 332,882 4

Salon biliard şi

tenis de masă

499,323 6

TOTAL 8322,127 100

Ponderea ridicată a veniturilor din servicii de agrement în totalul veniturilor, înregistrate

la „MIGHECON”, este explicabilă datorită gamei variate a serviciilor oferite de firmă şi

nivelului lor calitativ ridicat. Serviciile de agrement influenţează veniturile totale ale firmei şi

într-un mod indirect prin atragerea, în week-end, a unui anumit număr de persoane din Roman şi

împrejurimi, care contribuie şi la creşterea veniturilor provenite din activităţile de cazare şi

alimentaţie.

3.3. Nivelul, structura şi dinamica cifrei de afaceri a

S.C. MIGHECON S.R.L.

Un obiectiv tot mai răspândit al firmei devine cifra de afaceri, care reflectă ponderea

firmei pe piaţă. Cifra de afaceri se calculează prin însumarea veniturilor rezultate din livrări de

bunuri, executarea de lucrări şi prestările de servicii şi alte venituri din exploatare, mai puţin

rabaturile, remizele şi alte reduceri acordate clienţilor.

Pagina 55 din 83


Structura cheltuielilor şi în special repartiţia între cheltuieli fixe şi cheltuieli variabile în

raport cu cifra de afaceri exercită o influenţă marcantă asupra rentabilităţii ceea ce justifică

determinarea unui „efect de levier”5 al exploatării şi mai mult formularea modelului de analiză al

„punctului mort”.

Tabel nr. 9 Nivelul cifrei de afaceri a societăţii S.C. “MIGHECON” S.R.L. pe ultimii trei

ani

INDICATORI 2002 2003 2004

Cifra de afaceri

(RON)

342597,3 456419,44 542486

Dinamica (%) 100,00 133,22 158,34

Cifra de afaceri a crescut în anul 2004 cu 58,34% faţă de anul 2002 şi cu 25,12% faţă de

anul precedent. Se poate observa că cifra de afaceri are un ritm de creştere relativ constant prin

creşterile cu 33,22% şi 25,12% de la an la an. Putem chiar estima că în anul 2005 cifra de afaceri

se va dubla faţă de valoarea pe care a avut-o în 2002.

Fig. nr. 6 Ritmul de creştere a cifrei de afaceri pe ultimii 3 ani la

S.C. „MIGHECON” S.R.L.

5 Dumitru Zaiţ – Evaluarea şi gestiunea investiţiilor directe p.77

Pagina 56 din 83


Previziunea relativă a cifrei de afaceri poate influenţa pozitiv firma în sensul cunoaşterii

mărimii impozitului ce va fi plătit către stat în cursul anului următor.

3.4. Volumul, structura şi dinamica cheltuielilor

Evidenţierea volumului, structurii şi dinamicii costurilor reprezintă un element

definitoriu al analizei-diagnostic.

Tab. 10 Dinamica cheltuielilor totale la SC MIGHECON S.R.L.

INDICATORI 2002 2003 2004

Cheltuieli totale

(RON)

340493 460076 521267

Dinamica (%) 100 139,51 153,09

Cheltuielile totale au crescut în anul 2004 cu 53,09% faţă de anul 2002 şi cu 13,58% faţă

de anul precedent.

Bilanţul contabil al Societăţii S.C. MIGHECON S.R.L. a pus la dispoziţie informaţii

pentru a putea calcula indicatorii din tabelul următor.

Tabel nr. 11 Dinamica cifrei de afaceri, cheltuielilor şi a profitului pe anii

2003/2002 şi 2004/2003

Nr.

Crt

Dinamica indicatorilor (%) 2003/2002 2004/2003

1 - cifrei de afaceri 133,22 118,86

2 - cheltuielilor totale 139,51 109,73

3 - profitului brut -246,70 -161,23

4 - profitului net -328,97 -145,92

Pagina 57 din 83


Se constată creşterea cifrei de afaceri şi scăderea următorilor 3 indicatori. Acestea s-au

produs datorita dezvoltării accentuate a societăţii şi investiţiilor foarte mari făcute în

echipamente de producţie.

Din punct de vedere valoric cheltuielile totale ale firmei au crescut de la an la an, în anul

2003 chiar depăşind veniturile totale fapt care a dus la înregistrarea de pierderi în acest an după

cum urmează:

Tabel nr. 12 Profiturile şi pierderile unităţii pe anii 2002,2003,2004


Venituri totale RON 346559 460076 545395

Cheltuieli totale RON 340493 475041 521267

Profit/Pierdere RON 6066 -14965 24128

Pierderea înregistrată în anul 2003 este explicabilă prin creşterea mai rapidă a

cheltuielilor firmei în raport cu veniturile. În anul 2004 se observă o redresare a firmei în acest

sens, redresare care se poate explica prin diminuarea pierderilor.

3.5. Productivitatea muncii la S.C. „MIGHECON” S.R.L.

Alta categorie de indicatori ai rentabilităţii prestaţiilor de cazare se referă la

productivitatea muncii în activitatea hotelieră. Aceasta se măsoară în funcţie de scopul urmărit în

expresie:

a. valorică prin raportarea volumului încasărilor anuale realizate la numărul personalului

muncitor:

Î - volumul încasărilor anuale realizate

Np - numărul personalului

Concret, la motelul „CONDOR” vom avea:

Pagina 58 din 83


=8663,97 RON / persoană angajată



b. fizică prin raportarea numărului de înnoptări realizate anual la numărul personalului

muncitor.

nr. zile turist / persoană angajată

N = nr. înnoptări realizate anual;

Np = nr. personal muncitor;

În cadrul motelului „CONDOR” numărul personalului direct productiv este de 40, 42 şi

41 muncitori pe anii 2002, 2003 şi respectiv 2004. În aceste condiţii productivitatea muncii în

expresie fizică şi valorică este calculată în tabelul 13.

Tabel nr. 13 Productivitatea muncii în expresie fizică şi valorică

la S.C. „MIGHECON” S.RL.

INDICATORI VALORI

2002 2003 2004

Productivitate valorică anuală

(RON/ persoană angajată)

8663,98 10954,19 13302,31

Productivitate fizică (nr. zile

turist / persoană angajată)

101,25 123,81 166,58

Productivitatea muncii calculată astfel reflectă aportul adus de fiecare lucrător la

realizarea veniturilor.

Creşterea productivităţii muncii, deci creşterea efectului economic al cheltuielilor de

muncă vie, condiţionează efectele economice ale întregii activităţi hoteliere deoarece forţa de

Pagina 59 din 83


muncă participă în turism în proporţie mai mare decât în alte sectoare de activitate la realizarea

produsului final. Nivelul productivităţii muncii este influenţat la rândul sau de calificarea

lucrătorilor, mărimea şi categoria unităţilor hoteliere, de gradul de sezonalitate a cererii.

Productivitatea muncii poate creşte prin folosirea raţională a timpului de lucru, dotarea

cu mijloace de lucru moderne, computerizate, calificarea lucrătorilor.

Productivitatea muncii cunoaşte o creştere semnificativă deoarece volumul încasărilor

anuale creşte datorită creşterii cererii, numărul de salariaţi permanenţi rămânând relativ constant.

CAPITOLUL IV

ANALIZA RENTABILITĂŢII ACTIVITĂŢII FIRMEI S.C. „MIGHECON” S.R.L

ROMAN

4.1 Analiza volumului şi structurii profitului

profit brut = încasările brute (totale) din care se scade totalul cheltuielilor

Pb = ΣVb – ΣCh.ex

Tabel nr. 14 Calculul profitului brut la S.C. „MIGHECON” S.R.L.

INDICATORI U.M. 2002 2003

2004

Venituri totale RON 346559 460076 545395

Cheltuieli totale RON 340493 475041 521267

Profit brut RON 6066 -14965 24128

Pb – profit brut

ΣVb – suma veniturilor brute

ΣCh.ex. – suma cheltuielilor exerciţiului

Pagina 60 din 83


Rata profitului se calculează comparând profitul brut cu cifra de afaceri, iar valoarea

acestei rate, exprimată procentual, reflectă capacitatea cifrei de afaceri de a produce profit.

Tabel nr. 15 Calculul ratei profitului la S.C. „MIGHECON” S.R.L.


Profit Brut RON 6066 -14965 24128

Cifra de afaceri RON 342597,3 456419,44 542486

Rata profitului RON 0,017 -0,032 0,044

După cum se vede, rata profitului a înregistrat o scădere în anul 2003 datorită pierderilor

înregistrate de firmă în acel an cu toate că cifra de afaceri a crescut continuu, iar în anul următor

se observă o redresare a firmei din punctul de vedere al ratei profitului, datorită scăderii

cheltuielilor şi astfel a dispariţiei pierderilor.

4.2 Analiza principalelor forme ale rentabilităţii în turism

4.2.1. Analiza ratei rentabilităţii comerciale

Fiecare unitate valorică de vânzare este purtătoarea unui anumit rezultat. De aceea,

explicarea variaţiei rentabilităţii comerciale se poate face şi pe baza relaţiei:

= Ch/1000î

Astfel se calculează încasările care se obţin pentru fiecare 1000 RON cheltuiţi.

Analiza factorială a rentabilităţii comerciale presupune stabilirea factorilor care

influenţează variaţia rezultatului exploatării şi determinarea influenţei fiecăruia dintre aceşti

factori.

Pentru analiza factorială a rentabilităţii comerciale la S.C. „MIGHECON” S.R.L. se vor

utiliza datele din tabelul următor (tabelul nr. 14), cu menţiunea că acestea au fost actualizate

pentru a elimina influenţa creşterii preţurilor.

Pagina 61 din 83


Tabelul nr. 16 Calculul rentabilităţii comerciale la 1000 RON încasări la


Indicatori

U.M. 2002 2003 2004

Cheltuieli RON 340493 475041 521267

Încasări RON 346559 460076 545395

Rentabilitatea comercială la

1000 RON încasări

RON 982,49 1032,52 955,76

Din tabelul precedent putem concluziona că în anii 2002 şi 2004 pentru fiecare 1000

RON încasaţi s-au cheltuit 982,49 şi respectiv 955,76 RON. Dacă facem diferenţa observăm că

din fiecare 1000 RON încasaţi firma a obţinut un profit de 17,51 RON în 2002 şi 44,24 RON în

2004. În anul 2003 însă, rentabilitatea comercială este de 1032,52 RON ceea ce înseamnă că

firma a pierdut 32,52 RON pentru fiecare 1000 RON încasaţi. De aici rezultă şi pierderea

înregistrată de firmă în acest an. Această pierdere mai poate fi evidenţiată şi prin marja

comercială calculată după formula:

Marja comercială (adaosul comercial) = Încasări - Cheltuieli

MJC2003 = 460076 - 475041 = -14965 RON

Fiind negativă, această valoare arată că există o insuficienţă în activitatea comercială a

unităţii, adică încasările nu acoperă cheltuielile în ceea ce priveşte vânzarea de mărfuri şi

servicii.

MJC2004 = 545395 – 521267 = 24128 RON

În situaţia acesta marja comercială este pozitivă ceea ce înseamnă că există un excedent

privind vânzarea de mărfuri şi servicii în raport cu costul acestora, adică firma obţine profit din

activitatea comercială desfăşurată.

Rentabilitatea comerciala analizeaza eficienta politicii comerciale, a politicii de preturi

practicate. Prin raportarea unui indicator al rentabilitatii in marimi absolute la volumul

vanzarilor, se evalueaza capacitatea intreprinderii de a genera profit pentru o marime data a

cifrei de afaceri. La numarator pot fi Rexpl, MC, Rnet. Indiferent de modalitatea de calcul, scopul

analizei e de a explica evolutia acestui indicator, de a-i stabili tendinta. Cresterea ratei

rentabilitatii comerciale aferente activitatii de exploatare fata de o anumita baza de referinta

Pagina 62 din 83


reflecta o stare pozitiva si are loc atunci cand dinamica indicilor absoluti ai rentabilitatii

devanseaza dinamica CA.

Rata rentabilitatii comerciale stabilita in functie de rezultatul net este o rata usor de

calculat, care nu necesita o pregatire prealabila a informatiilor, fiind recomandata, in principal in

analizele pe perioade scurte de timp ale activitatii intreprinderii. Dimensiunea inregistrata de

aceasta rata incorporeaza si impactul activitatii financiare, respectiv al activitatii extraordinare

asupra eficientei activitatii desfasurate. Pentru investitor, rata rentabilitatii comerciale in functie

de profitul net are o semnificatie aparte: cat de mult din fiecare leu provenit din vanzari le

revine, ca si proprietar, pentru a realiza o afacere sau pentru a primi dividende.

Acest indicator e independent de structura financiara a intreprinderii si nu se preteaza

comparatiilor intre intreprinderi tocmai datorita faptului ca nu tine seama de masa capitalului

investit pentru desfasurarea activitatii. O firma poate inregistra la un moment dat o rata a

rentabilitatii comerciale mai mare decat a concurentilor sai, insa cu o masa de capital relativ

superioara. Pentru a se inlatura acest dezavantaj, rata rentabilitatii comerciale se utilizeaza in

analiza in mod conjugat cu rapoartele ce exprima rotatia capitalurilor.

Rentabilitatea comerciala calculata avand la numarator profitul net e redata in tabelul

urmator:

Tabelul nr.17 Calculul rentabilităţii comerciale in functie de profitul net la


Indicatori U.M. 2002 2003 2004

Rezultatul net RON 4549 -14965 21837

Cifra de afaceri RON 342597,3 456419,44 542486

Rata rentabilitatii comerciale

(%)

1,32 -3,28 4,02

4.2.2. Analiza ratei rentabilităţii economice

Procentual, rata rentabilităţii economice se poate calcula raportând rezultatul exploatării

la volumul activelor totale. Vom calcula rata rentabilităţii economice în acest mod în vederea

observării variaţiilor procentuale înregistrate în cei trei ani:

Pagina 63 din 83


Tabelul nr. 18 Calculul ratei rentabilităţii economice la



Rezultatul exploatării RON 5424 -14301 24282

Active totale RON 207707 234066 210849

Rata rentabilităţii

economice nete(%)

RON 2,6 -6,1 11,51

Deoarece diferenţa dintre activele totale în cei trei ani nu variază foarte mult, rata

rentabilităţii economice se modifică in special în funcţie de rezultatul exploatării scăzând în anul

2003 până la o valoare de -6,1%. În anul 2004 rata rentabilităţii economice creşte spectaculos

datorită creşterii semnificative a rezultatului exploatării faţă de anul precedent.

Rentabilitatea economica se prezinta ca o rentabilitate intrinseca, independenta de

modalitatea de finantare a activitatilor (din capitalurile proprii sau imprumutate). Aceasta

rentabilitate nu depinde deci de structura financiara a intreprinderii. Pentru o întreprindere

sanatoasa din punct de vedere financiar ea trebuie sa fie superioara ratei inflatiei. In acest caz,

actionarii vor beneficia de efectul de levier (de parghie financiara) al indatorarii, care duce la

cresterea rentabilitatii financiare a intreprinderii. Se observa ca in anul 2004 rata rentabilitatii

economice a fost 11,51% in timp ce rata inflatiei in acelasi an a fost 10,75%. Aceasta rata a

rentabilitatii economice superioara ratei inflatiei va putea asigura conservarea „substantei

economice” a firmei. Pe baza rentabilitatii economice, intreprinderea trebuie sa aiba posibilitatea

sa-si reinnoiasca si sa-si creasca activele intr-o perioada de timp cat mai scurta. In realitate, rata

rentabilitatii economice trebuie sa remunereze capitalurile investite cel putin la nivelul ratei

medii a dobanzii, plus riscul economic si financiar pe care si l-au asumat cei care au plasat

capital in firma.

4.2.3. Analiza ratei rentabilităţii financiare

Pagina 64 din 83


Tabel nr. 19 Calculul ratei rentabilităţii financiare la S.C. „MIGHECON” S.R.L.

2002 2003 2004

Profit net 4549 -14965 21837

Capital propriu 82732 67767 89604

Rata rentabilităţii financiare 5,50 -22,08 24,37

Rata rentabilităţii financiare ca raport între profitul net şi capitalul propriu este 24,37 %

faţă de -22,08 % realizata în anul precedent, aceasta ca urmare a realizării unui profit net de

21837 RON faţă de pierderea de 14965 RON realizata în anul 2003, ceea ce inseamna ca

pierderea a fost acoperita,ramanand o marja a profitului net de 2,29.

Rentabilitatea financiara vine sa raspunda la intrebarea: Care este profitul obtinut de o

unitate monetara investita de actionari?

Rentabilitatea financiara depinde de modalitatile de finantare a activitatilor intreprinderii,

prin urmare este sensibila la modificarile structurii financiare, adica a indatorarii intreprinderii.

Rentabilitatea financiara trebuie sa fie superioara ratei medii a dobanzii pe piata financiara.

Analiza ratei rentabilităţii financiare se poate calcula şi în funcţie de rezultatele din

exploatare prin descompunerea în rate explicative după sistemul:

, unde:

Cpr – reprezintă capitalul propriu;

– reprezintă rata rentabilităţii comerciale;

- reprezintă rata de rotaţie a capitalului propriu.

Rata rentabilităţii financiare se obţine prin raportarea rezultatului exploatării la capitalul

propriu implicat în obţinerea lui.

Pentru anul 2002:

Pentru anul 2003:

Pentru anul 2004:

Pagina 65 din 83


Ca şi în cazul calculării ratei rentabilităţii financiare în funcţie de profitul net se poate

observa aceeaşi evoluţie şi în situaţia calculării acesteia în funcţie de rezultatele economice, şi

anume, o scădere de la 6,55 % în 2002 la -20,26 % în 2003 şi apoi o creştere semnificativa cu

28,57 % în anul 2004. Situaţia se explică în aceeaşi manieră, prin înregistrarea unor rezultate din

exploatare negative în 2003 şi prin modificarea lor în sens pozitiv în anul următor.

4.2.4. Analiza ratei rentabilităţii resurselor consumate

Rata rentabilităţii resurselor consumate se obţine prin raportarea unui rezultat parţial

(rezultatul exploatării) la consumul de resurse implicat în obţinerea lui.

Rezulta, deci, ca rata rentabilitatii resurselor consumate e direct proportionala cu

rezultatul exploatarii si invers proportionala cu cheltuielile de exploatare. Prin dinamica relativa

a rezultatului exploatarii superior celei inregistrate de cheltuielile de exploatare, cresterea ratei

rentabilitatii resurselor consumate e evidenta.

Pentru anul 2002:

Pentru anul 2003:

Pentru anul 2004:

Rata resurselor consumate în cazul S.C. “MIGHECON” S.R.L. a scăzut de la 1,57% în

anul 2002 la -3,03% în anul 2003 şi a crescut la 4,68% în anul 2004, aceste variaţii datorându-se

scăderii şi apoi creşterii rezultatelor exploatării în condiţiilor creşterii continue a cheltuielilor cu

resursele necesare producţiei de mărfuri şi servicii la motelul „MIGHECON”.

Pagina 66 din 83


In literatura de specialitate se discuta despre valoarea optama a ratei rentabilitatii

resurselor consumate ca fiind intre 9% si 15%. Desi in cazul de fata rentabilitatea resurselor

consumate a crescut, ea se afla sub limita valorii optime.

4.3. Rentabilitatea economică a activitatii turistice la S.C. „MIGHECON” S.R.L

Problema rentabilităţii economice se pune peste tot unde se cheltuieşte muncă socială, se

consumă resurse materiale, umane şi financiare.

În general, rentabilitatea trebuie înţeleasă ca proces, acţiune, rezultat al unui ansamblu de

evenimente tehnico-economice, iar efectul ca o consecinţă a procesului, a acţiunii. Măsurarea

rentabilităţii se face prin raportarea efectului la eforturile antrenate în proces, în acţiune.

Datorita caracterului eterogen al activităţii turistice aprecierea rentabilităţii activităţii

turistice se referă la cele patru aspecte economice mai importante ale acestei activităţi:

serviciile de cazare;

serviciile de alimentaţie publica;

serviciile de transport;

servicii de agrement pentru turişti;

4.3.1. Rentabilitatea economică a serviciilor de cazare pentru turişti

Cazarea ocupă în actuala structură a prestaţiilor turistice cel mai important loc, cu o

pondere de circa 40%. Alături de aceasta, cazarea are numeroase implicaţii asupra celorlalte

elemente ale produsului turistic constituindu-se ca suport material al desfăşurării activităţii

turistice.

Rentabilitatea serviciului de cazare poate fi apreciată şi evaluată prin intermediul

criteriilor şi indicatorilor generali precum şi pe baza unor elemente ce ţin de specificul acestei

activităţi.

Se operează cu indicatori de efort ca: număr mediu al personalului, valoarea medie a

activelor fixe, cheltuielile activităţii de cazare, capacitatea disponibilă exprimată în locuri sau

locuri - zile şi cu indicatori de efort ca: încasări din prestaţii hoteliere, venituri din prestaţii

suplimentare, profitul etc.

Pagina 67 din 83


Veniturile sunt date de mărimea încasărilor din prestaţiile hoteliere aflându-se în

corelaţie directă cu volumul activităţii exprimat prin număr de turişti, cu calitatea serviciilor

(surprinsa prin categoria de confort a unităţii de cazare şi nivelul tarifelor), cu gama prestaţiilor

suplimentare oferite (închirieri, servicii speciale).

Cheltuielile reflectă prin conţinutul şi structura lor specificul activităţii şi sunt alcătuite

din cheltuieli cu salariile, cheltuieli de întreţinere, amortizare, cheltuieli cu chiriile la mijloacele

de cazare etc. .

Principalii indicatori de caracterizare ai rentabilităţii activităţii de cazare sunt:

1. Coeficientul de utilizare a capacităţii de cazare in funcţiune (CUC), este un indicator

general de apreciere a rentabilităţii cazării şi se calculează ca raport între capacitatea de cazare

efectiv utilizată într-o perioadă dată (Nzt) şi capacitatea de cazare maximă posibilă (Cm).

Baza tehnico-materială în care se realizează activitatea de cazare este reprezentată de

motelul CONDOR clasificat la 2 stele cu o capacitate de cazare de 42 locuri.

Vom calcula mai întâi capacitatea maximă de cazare:

Cm = Ze * L

Cm = 360 * 42 = 15120 persoane

unde:

Nzt - număr de înnoptări realizate în perioada dată sau număr de zile turist

Cm - capacitatea de cazare in funcţiune maxima;

Ze - număr zile calendaristice posibile de funcţionare a unităţii în perioada analizată ;

L - număr locuri din unitatea de cazare exprimat în număr paturi.

Numărul de zile calendaristice posibile de funcţionare se calculează ca diferenţă între

numărul total de zile din perioada respectivă şi numărul de zile în care unitatea de cazare nu

funcţionează din diferite motive (curăţenie, renovare, reparaţii).

Gradul de ocupare al unităţii este influenţat de variaţiile sezoniere ale cererii în cursul

diferitelor perioade ale anului.

Pagina 68 din 83


Nivelele atinse de acest indicator la societatea comercială S.C. ”MIGHECON” S.R.L.

sunt prezentate în următorul tabel.

Tabelul nr. 20

Gradul de

ocupare a

motelului

„CONDOR”

în anul 2004

Luna

Capacitate

Comerciala

Totala(zile-turist)

Număr

înnoptări

realizate

Grad

de

ocupare(%)

Ianuarie 1260 512 40,63

Februarie 1260 588 46,66

Martie 1260 604 47,93

Aprilie 1260 616 48,88

Mai 1260 626 49,68

Iunie 1260 569 45,15

Iulie 1260 550 43,65

August 1260 546 43,33

Septembrie 1260 545 43,25

Octombrie 1260 585 46,42

Noiembrie 1260 538 42,69

Decembrie 1260 551 43,73

TOTAL 15120 6830 45,16

Pentru anul 2004 nivelul mediu al gradului de ocupare este 45,16 % reflectând influenţa

puternică a cererii turistice asupra nivelului utilizării capacităţilor de cazare deţinute de societate.

2. Încasarea medie pe unitate de prestaţie (i m ) este un indicator specific acestei activităţi,

rezultat prin raportarea încasărilor la capacitatea de cazare, exprimat în locuri sau locuri - zile.

Relaţia de calcul este:

Pagina 69 din 83


unde:

Î = venituri încasate în perioada analizată

NL c = număr de locuri de cazare

La societatea comercială S.C. ”MIGHECON” S.R.L., situaţia veniturilor obţinute din

activitatea de cazare pe anii 2002, 2003, 2004 este prezentată în tabelul 19. În urma calculului

indicatorului încasarea medie pe unitate de prestaţie se înregistrează următoarele valori pentru

motelul ”CONDOR”:

RON

RON

RON

Tabel nr. 21 Nivelul indicatorului „încasarea medie pe unitate de prestaţie”

pentru motelul ”CONDOR”

INDICATOR REALIZĂRI

2002 2003 2004

Venituri din prestări

servicii (RON/ loc)

108633,51 142584,93 158311,69

Încasarea medie pe

unitate de prestaţieim

(RON / loc)

2586,51 3394,87 3769,32

Prin încasarea medie pe unitate de prestaţie am calculat veniturile realizate de firmă în

cei trei ani prin închirierea unui singur loc de cazare. Se poate observa că aceste încasări au

crescut în mod continuu fapt care demonstrează pe de o parte serviciile de calitate oferite de

firmă, care au determinat clienţii să revină şi pe de altă parte faptul că, campania de publicitate

din mass-media a avut rezultate pozitive.

Pagina 70 din 83


3. Cheltuieli medii pe unitatea de prestaţie (c m ) reprezintă un indicator specific ce

reflecta consumul de resurse pe loc sau loc - zi. Relaţia de calcul este următoarea:

Ch - cheltuieli efectuate în perioada analizată

NL c - număr de locuri de cazare

Cheltuielile totale înregistrate în anii 2002-2004 de firma S.C. “MIGHECON” S.R.L.

sunt prezentate în tabelul nr. 20. Indicatorul cheltuială medie pe unitate de prestaţie se calculează

separat pe cei trei ani luaţi în calcul după cum urmează:

Tabel nr. 22 Indicatorul cheltuiala medie pe unitate de prestaţie la motelul „CONDOR”

INDICATOR REALIZĂRI

2002 2003 2004

Cheltuieli prestări

servicii (RON / loc)

37815,34 47143,85 49264,35

Cheltuiala medie

pe unitate de prestaţie

cm (RON / loc)

900,36 1122,47 1172,96

4. Profitul mediu pe unitate de prestaţie (Pr m ) este un indicator sintetic important

calculat ca diferenţa dintre încasarea medie pe unitate de prestaţie şi cheltuiala medie pe unitate

de prestaţie.

,

unde:

i m - încasarea medie pe unitate medie de prestaţie

c m - cheltuiala medie pe unitate de prestaţie

Se poate calcula profitul mediu pe unitate de prestaţie la motelul ”CONDOR” rezultând

următoarele valori pentru acest indicator:

Prm = 3769,32-1172,96 = 2596,36 RON

Pagina 71 din 83


Pe baza balantelor de verificare încheiate la finele anilor 2002, 2003 şi 2004 s-au obţinut

următoarele realizări evidenţiate în tabelul 21.

Tabel nr. 23 Profitul realizat din

activitatea de cazare a motelului

„CONDOR”

INDICATORI

UM 2002 2003 2004

Venituri din cazare şi servicii

suplimentare

RON 108633,51 142584,93 158311,69

Cheltuieli din activitatea de cazare RON 37815,34 47143,85 49264,35

Profit realizat RON 70818,17 95441.08 109047,34

Rata rentabilităţii economice % 65,18 66,93 68,88

Rata rentabilităţii la activitatea de cazare este foarte ridicată în condiţiile în care motelul

este de tranzit şi activitatea de cazare este puternic influenţată de sezonalitatea cererii turistice.

4.3.2. Rentabilitatea economică a serviciilor de alimentaţie publică

Componentă de prim ordin în structura unei oferte turistice elevate, alimentaţia publică

se recomandă, pe zi ce trece, ca un sector cu multiple şi noi posibilităţi în ce priveşte ridicarea

calităţii servirii turistice în condiţii de înaltă rentabilitate. Se tinde, din ce în ce mai mult, ca

alimentaţia publică, pe lângă funcţia fiziologica propriu-zisa, să îndeplinească şi unele funcţii de

agrement, odihnă, recreare - în general, de petrecere a timpului liber. Ţinând seama de faptul că

turistul cheltuieşte o parte însemnată din bugetul sau de timp (după unele calcule, 20-25 %) în

unităţile de alimentaţie publică, o atenţie sporită se acordă atracţiei pe care o exercită, contactele

sociale ce se pot realiza în cadrul lor.

Rentabilitatea economică este expresia raportului dintre efectul util (rezultatul) si

cheltuiala (efortul) făcută pentru obţinerea lui. Rentabilitatea presupune ca fiecare activitate să

corespundă unor nevoi sociale, să asigure recuperarea cheltuielilor sociale, să fie rentabilă şi să

contribuie la realizarea unui profit, scopul oricărei activităţi economice.

Pagina 72 din 83


Rentabilitatea activităţii de alimentaţie publică se poate aprecia cu ajutorul unui indicator

sintetic, rata rentabilităţii conform formulei:

unde:

P - profit anual

Î - volumul încasărilor anuale din prestaţiile de alimentaţie publică

Profitul anual se poate calcula prin diferenţa dintre volumul încasărilor din alimentaţie

publică şi cheltuielile de producţie şi circulaţie. Rata rentabilităţii calculată pentru cei trei ani

înregistrează următoarele valori:

Tabel nr. 24 Rata rentabilităţii economice a serviciilor de alimentaţie publică

la motelul „CONDOR”

INDICATORI UM 2002 2003 2004

Venituri din alimentaţie publică RON 208690,43 242246,25 236207,95

Cheltuieli din activitatea de

alimentaţie publică

RON 223770 263060,67 289909,53

Profit realizat (Pierdere) RON -15079,57 -20814,42 -33701,58

Rata rentabilităţii economice % -7,22 -8,59 -13,15

Datorită preţurilor mici practicate şi a altor pierderi înregistrate la departamentul de

alimentaţie publică firma înregistrează pierderi având şi o rată a rentabilităţii economice

negativă. Cu toate acestea, acest departament nu poate fi desfiinţat, el fiind complementar

activităţii de cazare.

Rentabilitatea economică a prestaţiilor de alimentaţie publică se poate aprecia şi prin

intermediul unor elemente ce ţin de specificul acestei activităţi.

Putem utiliza ca indicatori ai efortului volumul cheltuielilor totale, volumul cheltuielilor

de circulaţie, numărul mediu al personalului operativ, fondul de salarii şi ca indicatori ai

efectului volumul desfacerilor de mărfuri prin unităţile de alimentaţie publică, producţia

culinară, etc.

Activitatea de alimentaţie publică din cadrul motelului ”CONDOR” se desfăşoară în

doua saloane restaurant cu o capacitate de servire 120 locuri la mese (30 mese), din care 40 de

locuri sunt destinate servirii micului dejun amplasate într-un salon separat, o terasă acoperită,

Pagina 73 din 83


ambele clasificate la categoria I şi un bar de zi cu o capacitate de 20 locuri. Personalul angajat

este alcătuit din: doi şefi de unitate, 3 barmani, 8 bucătari, 2 şefi de sală şi 6 ospătari însumând

un număr de 19 persoane angajate.

Veniturile obţinute din activitatea de alimentaţie publică pentru motelul studiat se ridică

în anul 2004 la suma de 236207,95 RON, o sumă aproximativ egală celei previzionate.

Cheltuielile ocazionate de realizarea prestaţiilor se ridică la suma de 289909.53 RON pe anul

2004. Numărul de consumatori înregistraţi este de 3578 în categoria consumatorilor fiind incluşi

atât turiştii cazaţi la hotel cât şi cei aflaţi în trecere care au servit doar masa la restaurantul

hotelului şi bineînţeles, populaţia rezidentă care are o pondere însemnata în numărul total de

consumatori.

Valorile indicatorilor de caracterizare a rentabilităţii activităţii de alimentaţie publică

sunt prezentate în tabelul nr. 23.

Tabelul nr. 25 Nivelul indicator rentabilităţii prestaţiilor de alimentaţie

publică la motelul „CONDOR” pe anul 2004

INDICATORI U.M. Valori

1. Productivitatea muncii RON/ lucrător 13484,62

2. Valoarea desfacerilor pe loc la masă RON/ loc masă 1348,46

3. Încasarea medie pe consumator RON / nr. consumatori 71,60

4. Nr. consumatorilor ce revin unui

lucrător operativ

consumatori / lucrători

operativi

188,31

Rata rentabilităţii prestaţiilor de alimentaţie publică se poate calcula în mai multe

variante , în funcţie de baza de raportare astfel:

- prin raportarea profitului la valoarea desfacerilor totale după formula:

- prin raportarea profitului la cheltuielile înregistrate de unitate după relaţia:

În cazul nostru, rata rentabilităţii calculată în cele doua variante are valorile -13,15% şi -

11.62% . Este o rată a rentabilităţii negativă, adică în loc de profit unitatea înregistrează pierderi,

problemă cu care aceasta se confruntă de aproximativ trei ani ca urmare a reducerii numărului de

Pagina 74 din 83


consumatori datorită scăderii nivelului de viaţă şi a cheltuielilor tot mai mari per consumator pe

care le face în acest domeniu.

4.3.3. Rentabilitatea economică a serviciilor de transport turistic

Activitatea de transport turistic trebuie să se realizeze în sectorul turistic, în condiţii de

rentabilitate ridicată. În vederea obţinerii unor rezultate bune, firmele de turism sunt preocupate

de folosirea cât mai completă a capacităţilor de transport, reducerea curselor în gol, creşterii

duratei zilnice de exploatare, măririi vitezei de circulaţie şi întreţinerii corespunzătoare.

Rentabilitatea transporturilor turistice este condiţionată de realizarea concomitentă a

următoarelor cerinţe:

alegerea judicioasă şi utilizarea celor mai indicate mijloace de transport;

gospodărirea raţională a parcului propriu şi utilizarea corespunzătoare a mijloacelor

închiriate.

Alegerea tipului şi capacităţii mijlocului de transport ce urmează a fi utilizat va avea în

vedere numărul de turişti ce vor fi transportaţi şi distanţa la care se face deplasarea.

Gospodărirea raţională a parcului propriu şi a mijloacelor de transport închiriate este

reflectată de o serie de indicatori tehnico-economici. Pentru determinarea acestor indicatori,

activitatea mijloacelor de transport proprii este evidenţiată prin intermediul documentelor

operative şi statistice, foaia de parcurs, fişa activităţii zilnice şi centralizatorul lunar al activităţii

autovehiculelor.6

Indicatorii de caracterizare a rentabilităţii activităţii de transport turistic utilizaţi sunt:

Parcursul mediu zilnic (Pm), calculat ca raport între parcursul total (Pt) efectuat într-o

anumită perioadă de toate mijloacele de transport ale parcului şi numărul maşinilor-zile în

activitate (Nmza), arată numărul mediu de kilometri ce revin pe un autovehicul în circulaţie.

km / zi

Pt - parcursul total realizat într-o perioadă de timp

Nmza - numărul maşinilor-zile în activitate (total şi circulaţie)

6 Bărănescu Rodica, Turism si alimentaţie publică, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucureşti, 1978, p. 169.

Pagina 75 din 83


Coeficientul de utilizare a parcului (Cup), calculat ca raport procentual între numărul de

zile active-maşină (Za) şi numărul de zile calendaristice-maşină (Zc), reflectă gradul de folosire

a parcului de autovehicule într-o perioadă dată. Relaţia de calcul este:

unde:

Za = numărul de zile active-maşină

Zc = numărul de zile calendaristice-maşină

Coeficientul de utilizare a parcului este de 100% datorită faptului că maşina cu care se

efectuează transportul a fost cumpărată în anul 2004, şi a putut fi utilizată fără nici o întrerupere.

Coeficientul de utilizare a capacităţii de transport (Cuc), calculat ca raport între

capacitatea efectiv folosită (Ckm), exprimată în număr călători-km şi capacitatea teoretica (Lkm),

exprimată în număr locuri-kilometri, caracterizează gradul de folosire a capacităţii

autovehiculelor. Relaţia de calcul este următoarea:

Ckm - capacitatea efectiv folosita (călători-km)

Lkm - capacitatea teoretică (locuri-km)

Parcul inventar arată dotarea cu autovehicule la un moment dat sau într-o perioadă dată şi

se exprimă în număr de autovehicule şi număr de locuri.

Încasarea medie pe automobil;

Încasarea medie pe zi-maşină-inventar;

Încasarea medie pe zi-maşină-activă;

4.4. Analiza ratelor de rentabilitate pe ansamblul activităţii firmei S.C. „MIGHECON”

S.R.L în ultimii trei ani

Nivelul ratelor de rentabilitate este redat în tabelul nr. 24

Tabel nr. 26 Nivelul ratelor de rentabilitate pe ansamblul activităţii firmei

S.C. „MIGHECON” S.R.L

Pagina 76 din 83


N

r.

Specificaţie Simbol Um 2002 2003 2004

1 Venituri din exploatare Ve RON 343614,

82

456700,

9

542486,

34

2 Cheltuieli de exploatare Che RON 338191,

06

471001,

61

518204,

61

3 Profit din exploatare R.E. = Ve-

Che

RON 5423,75 -

14300,7

1

24281,7

3

4 Profit brut Pb RON 6066 -14965 24128

5 Profit net Pn RON 4549 -14965 21837

6 Capital propriu Cpr RON 82732 67767 89604

7 Activ total At RON 207707 234066 210849

8 Rata rentabilităţii veniturilor rv = R.E. /

Ve

% 1,57 -3,13 4,47

9 Rata rentabilităţii resurselor

consumate

rc = R.E. /

Che

% 1,6 -3,03 4,68

1

0

Rentabilitatea economica re = R.E. /

At

% 2,61 -6,1 11,51

1

1

Rentabilitatea financiara rf = Pn / Cpr % 5,49 -22,08 24,37

Pagina 77 din 83


Fig. nr. 7 Nivelul ratelor de rentabilitate pe ansamblul activităţii firmei

S.C. „MIGHECON” S.R.L

Re = R.E. / At – rentabilitatea economica

Rf = Pn / Cpr – rentabilitatea financiara

rv = R.E. / Ve - rentabilitatea veniturilor

rc = R.E. / Che - rentabilitatea resurselor consumate

În perioada 2002-2004 nivelul ratelor de rentabilitate este nesatisfăcător.

Rentabilitatea veniturilor exprimă eficienţa valorificării produselor şi serviciilor oferite

de unitate. Indicatorul înregistrează o descreştere în anul 2003 ca urmare a pierderii inregistrate

şi apoi o creştere în anul 2004.

Rentabilitatea resurselor consumate măsoară eficienţa consumului de resurse umane şi

materiale; se situează la un nivel scăzut, înregistrând aproximativ aceeaşi evoluţie ca şi rata

rentabilităţii veniturilor.

Pagina 78 din 83


Rentabilitatea economică reprezinta o rentabilitate intrinseca, independenta de

modalitatea de finantare a activitatilor (din capitalurile proprii sau imprumutate). Ea nu depinde,

deci de structura financiara a intreprinderii. Rentabilitatea economică trebuie să fie la nivelul

ratei minime de randament din economie (rata medie a dobânzii) şi al riscului economic şi

financiar pe care şi l-au asumat administratorii şi creditorii unităţii. Rata rentabilităţii economice

înregistrează o creştere semnificativă în anul 2004 datorită recuperării investiţiilor din anul

precedent.

Rentabilitatea financiară măsoară randamentul utilizării capitalurilor proprii.

Aceasta rentabilitate depinde de modalitatile de finantare a activitatilor intreprinderii,

prin urmare este sensibila la modificarile structurii financiare, adica a indatorarii intreprinderii.

Pentru a atrage potentialii investitori rentabilitatea financiara a intreprinderii trebuie sa fie

superioara ratei medii a dobanzii pe piata financiara. Rata rentabilităţi financiare are o tendinţă

de creştere determinata de creşterea mai agresiva a rezultatului net în comparaţie cu capitalul

propriu.

CONCLUZII ŞI SUGESTII

Căile de sporire a rentabilităţii în turismului românesc, sunt multiple, unele generale,

altele specifice fiecărui tip de prestaţii. Între cele general valabile pot fi amintite:

diversificarea ofertei, prin valorificarea superioară a resurselor turistice naturale şi

antropice, şi crearea unor produse turistice competitive; firma analizată în această lucrare nu se

poate bucura de valorificarea resurselor naturale datorită situării ei pe drumul naţional ce face

legătura între localităţile Roman si Piatra Neamt, dar pentru a compensa acest neajuns a investit

în crearea de resurse antropice, cum ar fi: un lac de agrement, o piscină acoperită, cât şi alte

obiective recreaţionale;

( crearea unor condiţii de desfăşurare neîntreruptă a activităţii de turism, de utilizare

superioară şi intensivă a bazei tehnico-materiale; şi această condiţie este respectată de firma de

turism în cauză atât prin faptul că funcţionează 360 zile pe an, cât şi prin faptul că managerii

firmei sunt mereu preocupaţi de dezvoltarea şi modernizarea motelului şi, aducerea şi

menţinerea acestuia la un standard cât mai ridicat;

Pagina 79 din 83


( dezvoltarea şi modernizarea întregii baze materiale turistice, în raport cu cerinţele

turismului internaţional, competitiv, creşterea ponderii serviciilor suplimentare şi, pe această

bază, a încasării medii pe zi-turist; după cum am menţionat la un punct anterior, firma

beneficiază de o serie de servicii suplimentare care aduc venit firmei atât prin ele însele cât şi

prin atragerea clienţilor care doresc ceva mai mult decât serviciile clasice ale unui motel,

respectiv cazare si alimentaţie.

( asigurarea cu personal corespunzător numeric şi ca nivel de pregătire; creşterea

productivităţii muncii pe fiecare loc de muncă; numărul personalului nu s-a modificat

semnificativ în cei trei ani cu toate că firma şi-a diversificat şi mărit numărul de servicii oferite

deci putem trage concluzia că nivelul de pregătire şi productivitatea muncii a crescut la fiecare

angajat prin anumite programe de perfecţionare urmate de către aceştia;

( ridicarea calităţii serviciilor şi asigurarea unui nivel constant superior al acestora; acest

obiectiv este primordial pentru angajaţii firmei care, prin politica firmei sunt încurajaţi să

respecte sintagma „ Clientul nostru, stăpânul nostru”, prin prisma respectului şi calităţii

serviciilor oferite acestuia.

( extinderea şi diversificarea acţiunilor publicitare; deoarece motelul este deja foarte

cunoscut în zonă, acţiunile publicitare sunt sporadice, dar nu inexistente, pentru a reîmprospăta

din timp în timp memoria clienţilor şi a le face cunoscute noile servicii şi posibilităţi de

agrement oferite de firmă.

Pentru fiecare din activităţile specifice turismului, pe lângă căile generale prezentate, se

pot desprinde şi căi proprii de creştere a rentabilităţii economice. Astfel, la cazare se cer a fi

avute în vedere: asigurarea unui coeficient optim de utilizare a capacităţii de cazare;

diversificarea serviciilor în unităţi; creşterea volumului desfacerilor de mărfuri prin recepţie

menţinerea unei impresii de noutate şi prospeţime a spaţiilor de cazare, ş.a.

Rentabilitatea unităţilor de alimentaţie pentru turişti poate fi sporită în principal, pe

următoarele căi:

- creşterea ponderii producţiei proprii în totalul vânzărilor;

- revederea periodică a încadrării unităţilor în diferite categorii;

- utilizarea raţională a materiilor prime şi materialelor;

- corelarea strânsă a ofertei cu cererea consumatorilor;

- eliminarea sau, cel puţin, diminuarea pierderilor;

- dotarea bucătăriei, a laboratoarelor cu utilaje şi instalaţii moderne de producţie;

- accelerarea vitezei de circulaţie a mărfurilor;

Pagina 80 din 83


- valorificarea integrală a timpului de muncă a personalului;

- diminuarea cheltuielilor de producţie;

- creşterea calităţii produselor;

- promovarea mai susţinută a serviciilor de alimentaţie pentru turişti.

Sporirea rentabilităţii unei firme constă fie în maximizarea rezultatelor la un anumit efort

economic, fie în minimizarea eforturilor , a cheltuielilor cu resursele pentru obţinerea unui

rezultat. Conţinutul complex al activităţii comerciale şi aspectele variate pe care le ia

rentabilitatea, determină opţiuni ale conducerii pentru ambele posibilităţi din relaţia efort-

rezultate.

O primă cale de sporire a rentabilităţii o constituie creşterea volumului încasărilor care

conduce direct la mărirea profitului, în condiţiile în care cheltuielile totale nu sunt mai mari

decât veniturile totale. La un anumit nivel al încasărilor apare costul marginal sporit ceea ce

înseamnă că pentru un venit pe o unitate de produs se realizează cheltuieli mai mari şi, ca atare,

aduce un profit mai mic, sau chiar se înregistrează pierderi, aşa cum s-a întâmplat cu firma S.C.

„MIGHECON” S.R.L. în anul 2003. Rezultă deci că sporirea încasărilor în scopul creşterii

rentabilităţii trebuie să fie însoţită de o schimbare calitativă continuă a activităţii economice,

care condiţionează însăşi posibilitatea creşterii cantitative.

Cea de-a doua cale de sporire a rentabilităţii o constituie minimizarea consumului de

resurse la un anumit rezultat sau raţionalizarea diferitelor categorii de cheltuieli. Raţionalizarea

semnifică şi situaţia în care o creştere a unei cheltuieli poate să aducă un efect superior, ceea ce-i

conferă caracterul de rentabilitate.

Analiza economica a societăţii pentru anul 2002-2004 demonstrează că în prezent

societatea are o situaţie bună ilustrată prin:

- indicatorul profit la 1000 RON încasări care, faţă de anul 2002, în 2004 a crescut de la

17,51 RON la 44,24 RON

- productivitatea muncii care a crescut de la 8663,97 RON/ persoană angajată în 2002 la

13302,31 RON/ persoană angajată în 2004;

- evoluţia profitului a cunoscut întâi o scădere de la 4549 RON în 2002 la -14965 RON în

2003 şi apoi o creştere vertiginoasă până la valoarea de 21837 RON în anul 2004 ceea ce

înseamnă că firma a ieşit din impasul financiar înregistrat în anul precedent.

Pagina 81 din 83


Pagina 82 din 83

http://www.tocilar.ro/

Diploma licenta Analiza ec.financiara tocilarro

Documents

Transcript of Diploma licenta Analiza ec.financiara tocilarro