1. Societatea internaional, relaiile internaionale i dreptul internaional Societatea internaional poate fi definit drept ansamblul statelor i altor entiti angajate in raporturi internaionale, reglementate de normele dreptului internaional public. La rindul su, dreptul internaional public lato sensu poate fi definit ca ansamblul de norme juridice care guverneaz funcionarea societii internaionale intr-o anumit etap istoric.7 Aceast definiie delimiteaz sferele de aplicare a dreptului internaional i a dreptului intern. Societatea internaional difer prin structur i subiecte de societatea constituit in cadrul entitilor statale. Suplimentar, specific societii internaionale este caracterul descentralizat care are in vedere: 1. lipsa unui organ suprastatal cu atribuii legislative; 2. lipsa unor organe cu atribuii de urmrire a executrii normelor juridice; 3. lipsa unui sistem de organe judectoreti. Dreptul societii internaionale, adic dreptul internaional, este deseori prezentat ca dreptul comunitii internaionale, ins la momentul in care nimeni nu contest termenul de societate internaional, cel de comunitate internaional este pus sub semnul de intrebare. Aceasta se datoreaz argumentului precum c eterogenitatea extrem a statelor dispersate pe glob este incompatibil cu existena unei comuniti internaionale considerate drept comunitate universal. Normele dreptului internaional sunt create prin acordul dintre state. Acordul este posibil atunci cind cel puin dou state intr in anumite raporturi, cu alte cuvinte acordul este realizat in cadrul relaiilor internaionale. Prin urmare, relaiile sociale formeaz acel mediu unde sunt create i aplicate normele dreptului internaional. Din cele indicate putem trage concluzia c dreptul internaional i relaiile internaional sunt interdepdendente. In literatura de specialitate pot fi intilnite urmtoarele definiii ale dreptului internaional public: -Dreptul internaional este un sistem de norme juridice creat i dezvoltat in baza acordului de voin a statelor, chemat s reglementeze relaiile internaionale cu scopul de a asigura coexistena panic a statelor i autodeterminarea popoarelor. -Dreptul internaional este o totalitate de norme juridice, create de ctre state cu scopul de a reglementa relaiile lor reciproce, precum i alte relaii din sfera intereselor comune -Dreptul internaional poate fi definit ca un sistem aparte de drept, o totalitate de norme internaionale i principii, create de subiecii dreptului internaional, ce reglementeaz relaiile dintre state, popoarele ce lupt pentru autordeterminare, organizaiile internaionale, entitile cu caracter statal contestat, precum i in anumite cazuri, raporturile cu participarea persoanelor fizice i juridice. Rezult, in consecin, c societatea internaional, relaiile internaionale i corolarul lor, dreptul internaional public, se afl intr-o corelaie intrisec cu caracter evolutiv i intercondiionare reciproc, aseriuni generale care urmeaz a fi demonstrate in prezenta lucrare.27 2. Particularitile dreptului internaional public In prezent in lume exist dou tipuri de sisteme de drept: dreptul internaional i dreptul intern al statelor. Aceste sisteme de drept au o serie de trsturi comune. Astfel, dreptului internaional public ii sunt caracteristice trsturile de baz ale sistemelor naionale de drept: - reprezint un sistem de norme juridice i principii ce reglementeaz relaiile sociale. Respectarea acestor norme este asigurat in anumite situaii prin aplicarea forei; - atit dreptul naional cit i dreptul internaional posed o structur asemntoare: in aceste sisteme de drept exist principii fundamentale, care stau la baza intregului sistem; sistemele au in componen ramuri, subramuri, instituii, norme; - statele sunt creatoare atit ale normelor de drept internaional, cit i ale normelor de drept intern, i tot statele sunt cele care vegheaz la aplicarea lor atit in ordinea internaional, cit i in ordinea intern. Prin acceptarea de ctre stat, pe baza liberului acord de voin, a normelor de drept internaional, acestea devin obligatorii i urmeaz a fi aplicate pe intregul su teritoriu i pentru toat populaia sa. Normele dreptului internaional dobindesc astfel valoare juridic egal cu aceea a normelor de drept intern al statelor.28 - la fel ca i dreptul intern, cel internaional prevede posibilitatea aplicrii de ctre state a forei pentru asigurarea respectrii normelor internaionale. Ins aceast constringere este realizat de ctre insei subiecii dreptului internaional de ctre state in mod individual sau colectiv, de ctre organizaiile internaionale, in baza acordului dintre state, precum i de ctre micrile de eliberare naional.29 Subiecii dreptului intern sunt statul, organele de stat, subiectele federaiei, persoanele fizice, persoanele juridice, asociaiile obteti etc. Subiecte ale dreptului internaional public sunt statele suverane, subiecte primare de drept internaional public, avind cel mai mare volum de drepturi i obligaii subiective pe plan internaional. Ali subieci de drept internaional sunt organizaiile internaionale interguvernamentale;

micrile de eliberare naional; entitile cu caracter statal contestat (Vaticanul, oraele libere etc.) Specificul dreptului internaional in calitate de sistem de drept const in faptul c subiecii si cumuleaz calitile de destinatar i autor al normelor sale juridice. Dreptul internaional are un obiect de reglementare diferit de cel al dreptului naional. Astfel, dac dreptul naional reglementeaz raporturile juridice aprute intre subiecii dreptului intern, localizate in limitele frontierelor anumitui stat, dreptul internaional public reglementeaz raporturile juridice ce apar in procesul coexistenei, conlucrrii ii cooperrii dintre subieci dreptului internaional in vederea realizrii unor scopuri comune. Izvoarele dreptului intern sunt Constituia, legile organice, legile ordinare i actele normative subordonate legii, iar sursele dreptului internaional sunt tratatul i cutuma, in calitate de izvoare principale, precum i doctrina, hotririle judectoreti, principiile generale de drept, actele conferinelor, organizaiilor internaionale i actele unilaterale ale statelor. Normele dreptului internaional public nu prevd in mod expres sanciuni pentru cazul nerespectarii lor, spre deosebire de dreptul intern al statelor, ceea ce nu inseamn c aceste norme ar fi facultative. Dar, intrucat statele sunt cele care creeaz normele internaionale, prin tratate sau cutuma, se prezum buna-credina acestora in a le respecta. 3 Normele de drept internaional definite si particularitati La fel ca i orice sistem de drept, dreptul internaional public este alctuit din norme juridice. Norma de drept internaional poate fi definit drept o regul de conduit general, creat de subiecii dreptului internaional, ce reglementeaz relaiile dintre acetia i este recunoscut ca fiind obligatorie. Coninutul normelor dreptului internaional il formeaz drepturile i obligaiile cu care sunt investite statele i ali subieci de drept internaional. Norma de drept internaional comport o serie de particulariti: 1. structur atipic. Majoritatea normelor conin doar dispoziia, iar sanciunile sint determinate de un sistem (subsistem) special de norme cu privire la rspunderea internaional a subiecilor relaiilor internaionale, mai exact cu privire la rspunderea statelor pentru aciunile internaionale ilicite.33 2. norma juridic internaional este creat exclusiv prin acordul de voin a statelor. Doar subiecii dreptului internaional acord anumitor reguli caracterul obligatoriu, cu alte cuvinte subiecii ii exprim acordul cu privire la obligativitatea juridic a acestor reguli de conduit. Acordul poate fi exprimat in mod expres (tratatul) sau tcit (cutuma). Corespunztor, normele aflate in tratat poart denumirea de norme convenionale, iar cele exprimate in cutum se numesc norme cutumiare.34 Majoritatea normelor de drept internaional sunt create in dou etape: 1. realizarea acordului de voin a subiecilor de drept internaional cu referire la regula de conduit; 2. exprimarea consimmintului subiecilor de drept internaional cu privire la obligativitatea juridic a regulii de conduit. 4 Clasificarea normelor de drept internaional Clasificarea normelor de drept internaional public comport un interes deosebit teoretic, in doctrin fiind propuse urmtoarele criterii de clasificare: 1. in dependen de aciunea fa de cercul de participani la raporturile de drept internaional public pot fi deosebite: - norme universale, care reglementeaz raporturile dintre toi subiecii de drept internaional. Aceste norme, fiind reguli de conduit obligatorii adresate unui cerc nedeterminat de subieci de drept internaional, formeaz dreptul internaional comun. - norme regionale ce acioneaz doar fa de un numr limitat de participani. Astfel, prin norme regionale sunt reglementate raporturile juridice dintre subiecii aparinind unei anumite regiuni geografice, fie raporturile juridice aprute intre subiecii dreptului internaional localizai in diferite pri ale lumii, ins cu referire la un obiect comun de reglementare. - norme locale sunt acele norme care reglementeaz raporturile juridice dintre doi sau ciiva subieci de drept internaional. Normele locale pot fi atit personificate cit i nepersonificate. De exemplu, normele unui tratat internaional in care particip cinci sau zece state de regul sunt adresate nu personal unui stat, ci tuturor statelor. In practic exist situaii cind normele tratatelor bilaterale sunt adresate unei pri. 2. in dependen de locul i rolul normelor in sistemul de drept: - norme materiale conin drepturile i obligaiile subiecilor dreptului internaional - norme procesuale pot fi definite in dou accepiuni. Lato sensu, norme procesuale sunt considerate normele care reglementeaz procesul de creare i realizare a dreptului. Stricto sensu, normele procesuale sunt acele norme care reglementeaz procesul de realizare a dreptului.

Normele procesuale posed sanciuni specifice.36 3. in dependen de metoda de reglementare juridic, normele de drept internaional se impart in: - norme dispozitive sunt acele norme, de la care statele pot face abatere de comun acord, dac aceasta nu prejudiciaz interesele legitime ale altor state.37 - norme imperative, care prescriu un model concret de conduit juridic, de la care nu este permis nicio abatere. Subiecii dreptului internaional din propria dorin nu pot modifica volumul i coninutul drepturilor i obligaiilor stabilite de normele imperative. 4. in dependen de forma de exprimare a normelor de drept internaional, deosebim: - norme convenionale create prin acordul expres exprimat al subiecilor de drept internaional. In viaa internaional contemporan multe aspecte sunt reglementate prin tratate. Tratatul internaional a devenit izvorul de baz a dreptului internaional. - norme cutumiare sunt acele reguli de conduit, care nu au un coninut fixat expres, sunt aprute in urma aplicrii repetate in situaii omogene, i recunoscute de ctre subiecii de drept internaional ca fiind obligatorii. 5 Normele jus cogens exist norme internaionale, create in trei etape. Acesta este cazul normelor imperative (normele jus cogens). Normele imperative au o for juridic superioar fa de celelalte norme de drept internaional; toate normele noi aprute in dreptul internaional trebuie s fie in strict corespundere cu cele imperative. Procesul de creare a normei imperative poate fi prezentat in felul urmtor: 1. realizarea acordului de voin a subiecilor de drept internaional cu referire la regula de conduit; 2. realizarea acrodului de voin a acestor subieci privind atribuirea acestei reguli a forei juridice supreme in sistemul de drept internaional; 3. exprimarea consimmintului subiecilor de drept cu privire la obligativitatea regulii de conduit. 3. norma de drept internaional este respectat de ctre subiecii de drept in baza principiului pacta sunt servanda 4. un ir de norme de drept internaional public poart denumirea de principii, reieind din importana lor juridic, de exemplu principiul neagresiunii, principiul soluionrii diferendelor pe cale panic etc. in dependen de metoda de reglementare juridic, normele de drept internaional se impart in: - norme dispozitive - norme imperative, care prescriu un model concret de conduit juridic, de la care nu este permis nicio abatere. Subiecii dreptului internaional din propria dorin nu pot modifica volumul i coninutul drepturilor i obligaiilor stabilite de normele imperative. Normele jus cogens se deosebesc de alte norme imperative ale dreptului internaional prin efectele pe care le produc in caz de nerespectare a lor. Orice abatere de la norma jus cogens provoac nulitatea aciunilor subiecilor de drept internaional. In ierarhia normelor de drept internaional public, normele jus cogens au o for juridic suprem, iar celelalte norme nu trebuie s le contravin. 6 Sistemul dreptului internaional In accepiunea sistemic, dreptul internaional poate fi definit ca o totalitate i un sistem de norme ce reglementeaz relaiile internaionale. Dreptul internaional ne apare ca o totalitate de elemente care il formeaz normele internaionale, intre care exist anumite raporturi i legturi. Sistemul dreptului internaional reprezint o totalitate de elemente interdependente, obiectiv existente i anume: principii de drept fundamentale i speciale, norme convenionale i cutumiare, instituii i ramuri de drept internaional. In calitate de element al sistemului dreptului internaional, norma de drept internaional poate fi definit ca o regul de conduit, creat i recunoscut de subiecii dreptului internaional ca fiind obligatorie. Principiul fundamental de drept internaional este acea regul de conduit general, abstract, impersonal, posedind cel mai inalt grad de imperativitate, care apr valorile vitale caracteristice unei anumite etape istorice de dezvoltare a civilizaiei umane. Instituia dreptului internaional poate fi definit drept un ansamblu de norme juridice internaionale, ce reglementeaz un domeniu restrans al relaiilor internaionale. Instituiile, la rindul lor se impart in instituii ramurale i instituii interramurale. Sunt considerate instituii interramurale acele instituii compuse din norme juridice care intr in componena a dou sau mai multe ramuri (de exemplu instituia rspunderii juridice internaionale, instituia

succesiunii). Ramura dreptului internaional reprezint o totalitate de norme juridice convenionale i cutumiare, ce reglementeaz raporturile de un anumit tip aprute intre subiecii dreptului internaional in cadrul unui domeniu mai larg de cooperare internaional, ce constituie obiect de reglementare a dreptului internaional public i are un grad inalt de codificare universal, caracterizat prin existena principiilor aplicabile acestui domeniu concret al relaiilor internaionale. Sunt considerate ramuri de drept internaional public dreptul securitii internaionale, dreptul cosmic, dreptul organizaiilor internaionale, dreptul tratatelor, dreptul mrii, dreptul aerian, dreptul diplomatic i consular etc. Elementele sistemului dreptului internaional public pot fi structurate sub forma unei piramide juridice la care virful constituie elementul cel mai important. Acestea sunt normele jus cogens. Condiiile de baz a sistemului de drept internaional public sunt: a) prezena normelor de drept internaional comun care reglementeaz relaiile dintre toi subiecii si; acestor norme trebuie s le corespund toate normele locale i individuale; b) prezena in calitate de norme de drept internaional comun a principiilor sale fundamentale, avind caracterul de norme jus cogens; c) prezena in dreptul internaional (precum i in dreptul intern) a regulilor de baz consfinite expres sau subinelese cu referire la interdependena i legtura dintre norme: 7 Dreptul internaional i alte norme sociale care acioneaz n societatea internaional Dreptul internaional i religia. In relaiile internaionale contemporane factorul religios cel mai pronunat se manifest in legtur cu participarea direct in politica mondial a diferitor asociaii i oranizaii religioase. In esen, acestea aparin religiilor mondiale crestinismului, islamului i budismului. Valorile cretine au fost luate in consideraie la crearea comunitilor europene, precum i la elaborarea Actului final al CSCE. Principiile religioase ale solidaritii islamice sunt fundamentul multor asociaii ale statelor islamice, iar reprezentrile budiste ii gsesc reflectare in activitatea statelor Asiei i bazinului Oceanului Pacific. Principiile morale i religioase ale religiilor mondiale (egalitatea credincioilor in faa lui Dumnezeu indiferent de apartenena social sau etnic, iubirea de pace, negarea violenei, conceptul binelui comun) obiectiv fortific tendina de universalizare a dreptului internaional contemporan, in special funcia sa de coordonare i de reglementare. Organizaiile internaionale religioase in dependen de particularitile structurale interne sau in dependen de modul de formare i sfera teritorial de aciune pot fi divizate in trei categorii de baz: confesiuni religioase (biserici) aparte, care prezint prin sine un sistem integru cu structur ierarhic proprie, purtind caracter internaional, suprastatal. La acestea referim: Biserica Ortodox Rus, Bisericile orientale, Biserica Catolic de la Roma. organizaii internaionale interbisericeti, fondate de ctre biserici aparte, purtind atit caracter naional cit i caracter supranaional, de exemplu Uniunea baptist internaional, Conferina bisericilor europene etc. uniuni ale grupurilor religioase, asociaii, ordine religioase in scopul efecturii de aciuni comune pe arena internaional. Astzi sunt inregistrate in jur de 600 de astfel de organizaii. Dreptul internaional i morala Spre deosebire de drept - care asigur respectarea normelor juridice, inscrise in legi, prin fora de constringere - morala asigur respectarea normelor convieuirii umane, de obicei nescrise, prin obicei, prin traditii seculare. Or, tocmai prin acest obicei au fost statuate i relaiile morale dintre oameni, care au gsit in credina lor religioas suportul i criteriul judecii faptelor lor. Totui, normele morale, neavind valoare juridic, au un caracter obligatoriu pin i in dreptul internaional, fiind adeseori respectate sub presiunea opiniei publice. Intre dreptul internaional i morala internaional exist raporturi similare cu cele dintre drept i moral in general. Normele de drept internaional stabilesc drepturi i obligaii susceptibile a fi aplicate prin msuri obligatorii. Regulile moralei internaionale prescriu un anumit comportament fr a da natere la drepturi si obligaii juridice. Intre moral i dreptul internaional exist legaturi de interdependen, de influenare reciproc. O sum de reguli de drept sunt in acelai timp i reguli de moral, o mare parte dintre principiile i normele dreptului internaional avindu-i originea in normele morale, unele tratate internaionale fcind trimitere in cuprinsul lor la exigenele omeniei, la principiile umanitare sau la regulile aplicabile in cadrul societilor civilizate, care au in mare parte un caracter moral. Legtura dintre dreptul internaional i moral nu se limiteaz la faptul c aceste dou categorii posed principii fundamentale de conduit ale actorilor societii internaionale. La baza acestei legturi se afl unitatea lor genetic, cu alte cuvine unitatea fundamentelor sociale de apariie a lor, condiionat de un anumit gen de relaii sociale.51 Atit dreptul cit i morale presupun reguli de

conduit obligatorii, care capt rolul unei datorii juridice sau spirituale, ce reflect nivelul existent de dezvoltare a sistemului internaional, a civilizaiei umane in intregime. Deosebirile dintre normele dreptului internaional i normele morlae pot fi reduse la urmtoarele: 1. normele juridice au un caracter fixat, ele sunt inscrie in statute, acorduri, tratate internaionale etc. De acest fapt este strins legat i caracterul instituional al dreptului inter naional. 52 In acelai timp normele morale nu posed o astfel de trstur. 2. Morala internaional i dreptul internaional difer dup sferele de aciune: normele morale poart un caracter atotcuprinztor, pe cind dreptul internaional are o sfer limitat de aciune in timp i spaiu. 3. Dreptul internaional i morala internaional se deosebesc dup formele, metodele, mijloacele i posibilitile de influien asupra conduitei actorului internaional, in consecin prin posibilitile de reglementare a sistemului de relaii internaionale. Dreptul internaional i normele politice. Relaiile internaionale poart un caracter preponderent politic, reieind din acest fapt reglementarea lor trebuie s fie una politic. Toate tipurile de norme, ce reglmenteaz relaiile dintre state, intr-o msur oarecare comport un caracter politic, prin urmare astzi exist un grup aparte de norme in dreptul internaional, norme politice, care posed un mecanism de aciune special i mijloace de reglementare specifice. Dup natura lor normele politice reprezint acordul de voin a statelor. De normele dreptului internaional, normele politice se deosebesc prin faptul c, conturind coninutul regulii prin acordul de voin al statelor, acestea ii acord o for nu juridic, ci politic. Normele politice exist in form expres, fiind inscrise de exemplu in declaraii, declaraii comune, cumunicate, rezoluii ale organizaiilor internaionale, precum i in form nescris. Sanciunile, in caz de nerespectare a normelor politice presupun reacia negativ a statului i a organizaiilor internaionale cu privire la nerespectarea acestor norme.55 Legtura dintre normele politice i cele juridice este una bilateral. Normele politice sunt create i realizate fr a intra in contradicie cu dreptul internaional. 8 Consideraii generale si periodizarea evolutiei istorice a dreptului international public. Pe msura evoluiei istorice, relaiile internaionale s-au dezvoltat i diversificat, un important rol in acest proces revenind statelor.59 Nu putem ins vorbi despre apariia normelor de drept internaional o dat cu apariia statelor, intrucat unii germeni ai unor instituii i reguli care prefigureaz norme de drept internaional modern au aprut in perioada antic a dezvoltrii societii. Cu timpul, relaiile internaionale au cuprins toate domeniile in care interesele statelor sunt in cauz. In prezent acestea au aspecte economice, politice, militare, sociale, culturale, tiinifice etc. Evoluia principiilor i normelor de drept internaional a avut loc intr-un proces istoric indelungat i a fost un rezultat firesc al dezvoltrii statelor i relaiilor dintre ele. Din punct de vedere istoric, dreptul internaional a aprut o dat cu statele i cu apariia raporturilor dintre ele, iar coninutul i structura sa au evoluat, purtand amprenta sistemelor socio-politice care s-au succedat, de-a lungul istoriei.60 Dreptul internaional capt noi dimensiuni o dat cu apariia i manifestarea unor noi entiti pe scena relaiilor internaionale, respectiv a organizaiilor internaionale i a naiunilor i popoarelor care lupt pentru eliberarea i formarea statului lor propriu. periodizarea evolutiei istorice a dreptului international public: 1) Dreptul internaional n antichitate 2) Dreptul internaional n Evul mediu 3) Dreptul internaional n epoca modern 4) Dreptul internaional n epoca contemporan 9 Dreptul internaional n antichitate Izvoarele istorice ale dreptului internaional ii iau inceputurile in China, India, Egipt i alte state ale Orientului antic. Apariia i evoluia normelor i instituiilor dreptului internaional au luat natere o dat cu descompunerea comunei primitive, cu imprirea societii in clase antagoniste, cu apariia statelor i a relaiilor dintre ele. Un rol deosebit in dezvoltarea relaiilor internaionale l-a jucat Egiptul antic, care intreinea legturi comerciale i politice cu toate rile Orientului. Tablele de la Tell-Amarna (360 de tblie de lut ars) atest existena unei corespondene diplomatice a Egiptului din sec. XVII-XV i. H. cu Babilonul i alte state din Orient. Corespondena descoperit trateaz probleme de rzboi i pace. Cel mai vechi tratat internaional, conceput i redactat asemntor cu cele de astzi, este acela incheiat la 1296 i. H. intre Ramses al II-lea, faraonul Egiptului, i Hattusil al III-lea, regele hitiilor. Tratatul este compus din introducere, din textul propriu-zis i din formule religioase.

Prin tratatul dat s-a instituit o alian intre cele dou state, care se obligau s triasc in pace i s-i acorde ajutor in eventualitatea unui atac din partea unui stat ter, s-i acorde ajutor mutual pentru inbuirea rscoalelor sclavilor, s-i extrdeze fugarii. Statele greceti antice foloseau arbitrajul i mediaiunea pentru soluionarea diferendelor dintre ele. In acea perioad o rspandire destul de mare a dobandit ideea unor asociaii intre statele-ceti de tip federal, cu infiinarea unor organe de conducere comun. O puternic influen asupra evoluiei dreptului internaional a avut-o Imperiul Roman. Problemele relaiilor internaionale intrau in competena senatului i a unui colegiu sacerdotal (colegiul fetialilor) care avea un rol deosebit in tranarea diferendelor, in declararea rzboiului, in incheie-rea pcii, tratatelor de alian etc. Cu cei pe care ii considerau egali, romanii incheiau tratate de prietenie sau neutralitate (amicitia), sau de alian (feodera). In afar de contribuia adus de romani la dezvoltarea instituiilor de drept internaional, trebuie apreciat aportul filozofilor i juris-consulilor romani care au fost preocupai de definirea noiunii de jus gentium, considerat de Cicero drept natural care guverna intreaga omenire. Din cele expuse rezult c in perioada sclavagist au aprut i s-au dezvoltat anumite norme i instituii ale dreptului internaional. Influenate de rituri religioase, ele sunt legate i poart amprenta rzboaielor de expansiune i de subjugare a altor popoare, exprimand interesele clasei dominante i ale stpanilor de sclavi.62 10 Dreptul internaional n Evul mediu In urma destrmrii Imperiului Roman, care a avut loc in anul 476 i formarea pe ruinele acestuia a unor state noi, ca de exemplu Imperiul Bizantin, statele feudale germane, statele slave de rsrit, statele romaneti pe teritoriul fostei Dacii etc., dreptul internaional cunoate mai degrab o stagnare decat un progres.Feudalii deineau deplina putere care se manifesta prin baterea monedei, conducerea rzboaielor, perceperea impozitelor, aveau putere discreionar in administrarea justiiei i a teritoriului. Fundamentul sistemului feudal il constituiau legturile de suzeranitate. Regele se gsea in varful piramidei sociale, iar toi seniorii, ca vasali, trebuiau s-i fie credincioi, s-i presteze anumite servicii. Caracteristic acestei perioade sunt rzboaiele private, nesupuse nici unei reguli umanitare. In acea perioad a Evului mediu, ia o deosebit amploare practica incheierii tratatelor, mai ales in probleme de purtare a rzboaielor. Caracteristic acestor tratate este garantarea lor prin jurmant, darea in gaj a unor castele, bijuterii sau alte bunuri de valoare sau prin predarea de ostatici. Intensificarea comerului maritim duce la codificarea, prin legi interne, a unor obiceiuri internaionale in domeniu. Una dintre aceste codificri o constituie Legile Oleronului referitoare la regulile de navigaie in porturile europene; In sec. XIII-XV in relaiile internaionale se afirm statele feudale romane, constituite in Transilvania, ara Romaneasc i Moldova. Principala form a acestei activiti o constituia solia. Prin soli se incheiau tratate cu un caracter preponderent politic. Un moment de semnificaie special pentru dezvoltarea dreptului internaional il reprezint Tratatele de pace de la Westfalia din 1648, prin care s-a pus capt Rzboiului de 30 de ani. Pacea de la Westfalia contribuie la afirmarea suveranitii i egalitii in drepturi a statelor, constituind piatra unghiular a dreptului internaional. Dup Grotius, in tiina dreptului internaional se contureaz trei curente: a) coala dreptului natural, b) coala dreptului pozitiv, c) coala sintetic 11 Dreptul internaional n epoca modern Printre evenimentele care definesc caracterul societii internai-onale i care au influenat dezvoltarea progresiv a dreptului internai-onal se situeaz transformarea monarhiilor europene in state moderne, noile descoperiri geografice, dobandirea independenei SUA, Revoluia francez din 1789 etc. Eliberarea coloniilor din America de Nord i adoptarea Declaraiei de Independen a SUA in 1776 reprezint prima afirmare a dreptului popoarelor de a-i hotri singure soarta - un viitor principiu important al dreptului internaional cu o deosebit semnificaie. O importan deosebit pentru dezvoltarea dreptului internaional a avut-o Actul final de la Viena din 1815. Acest document pune capt rzboaielor lui Napoleon i instituie un sistem politic, economic i de cooperare in Europa. De asemenea, pentru aprarea noii configuraii politice europene i in scopul reprimrii luptei revoluionare i a micrilor de eliberare naional, Austria, Rusia i Prusia au semnat la 26 septembrie 1815 Actul de constituire a Sfintei Aliane, la care s-a decis posibilitatea interveniei armate impotriva micrilor de eliberare naional atat pe continent, cat i in coloniile spaniole i

portugheze de pe continentele americane. Un alt eveniment remarcabil pentru dezvoltarea dreptului internaional a fost Congresul de la Paris din 1856, care a constatat infrangerea Rusiei in rzboiul din Crimeea. Tot in aceast perioad se instituie i incep a se manifesta in planul relaiilor internaionale organizaiile internaionale: Uniunea Telegrafi-c Universal (1865), Uniunea Potal (1874), Uniunea Metric (1875), Uniunea pentru Protecia Proprietii Industriale (1883) etc. De asemenea, in aceast perioad se incheie primele convenii multilaterale in materia legilor i obiceiurilor rzboiului. Dezvoltarea relaiilor comerciale internaionale a creat necesitatea asigurrii unor ci de comunicaie mondial. In acest scop s-au incheiat convenii internaionale cu privire la regimul juridic al canalelor maritime internaionale, in 1888 privitor la Canalul de Suez i in 1903 i 1904 privitor la Canalul Panama. Aceste canale au fost neutralizate i deschise pentru navigaia tuturor navelor comerciale. 12 Dreptul internaional n epoca contemporan Un moment important in dezvoltarea dreptului internaional este marcat de Tratatul de pace de la Paris din 1919 prin care s-a instituit sistemul de la Versailles i care a marcat apariia unor noi state independente pe harta Europei, ca Austria, Ungaria, Iugoslavia, Polonia i Cehoslovacia. De asemenea, prin Tratatul de la Paris a fost fondat prima organizaie internaional cu caracter general, Liga Naiunilor. Un eveniment deosebit de important pentru dezvoltarea dreptului internaional i punerea lui in serviciul pcii l-a constituit incheierea la 27 august 1928 a Pactului de la Paris, mai denumit i Pactul Briand-Kellog. Pactul Briand-Kellog a fost primul document internaional care a consacrat principiul reglementrii panice a diferendelor dintre state. Alt moment important in legtur cu interzicerea rzboiului de agresiune il are definirea agresiunii, care a fost adoptat in cadrul Conferinei economice mondiale de la Londra din 1933. Prin Acordul privind urmrirea i pedepsirea principalilor criminali de rzboi ai puterilor europene ale Axei, semnat la 8 august 1945 de ctre URSS, SUA, Marea Britanie i Frana, a fost creat Tribunalul Militar Internaional de la Nurnberg. Prin Proclamaia din 19 ianuarie 1946 a fost instituit Tribunalul Militar Internaional pentru urmrirea i pedepsirea marilor criminali de rzboi din Extremul Orient. Statutul acestor Tribunale Militare Internaionale a servit ulterior ca model pentru Tribunalul penal internaional de la Haga pentru fosta Iugoslavie i Tribunalul penal internaional pentru Rwanda. De asemenea, sub influena atrocitilor care au avut loc in perioada celui de-al doilea rzboi mondial, statele coaliiei antihitleriste au semnat la 26 iunie 1945 la San Francisco Carta Naiunilor Unite, tratat internaional intrat in vigoare la 24 octombrie 1945. In prevederile Cartei ONU a fost consacrat dreptul fiecrui popor de a-i hotri singur soarta. Sub egida ONU s-a elaborat o serie de documente care au avut un puternic impact asupra dezvoltrii dreptului internaional: Declaraia cu privire la lichidarea colonialis-mului, conveniile referitoare la prohibirea oricror discriminri fa de femei, a discriminrii rasiale, convenia impotriva torturii, trata-mentelor inumane sau degradante, convenia de codificare a dreptului tratatelor . a. Pentru atingerea acestor scopuri, in cadrul ONU au fost infiinate o serie de instituii specializate, care potrivit statutelor lor au largi atribuii internaionale in domeniul economic, social, cultural, al invmantului, sntii i in alte domenii conexe, de exemplu: Fondul Monetar Internaional, Banca Internaional pentru Reconstrucie i Dezvoltare, Organizaia Naiunilor Unite pentru Alimentaie i Agricultur, Organizaia Mondial a Sntii, Organizaia Internaional a Muncii, Organizaia Naiunilor Unite pentru Educaie, tiin i Cultur, Organizaia Naiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrial . a. 13 Republica Moldova n cadrul relaiilor internaionale Apariia Republicii Moldova in cadrul comunitii internaionale este legat de Declaraia de Independen a Republicii Moldova din 27 august 1991. Pe parcursul anilor urmtori Moldova desfoar o activitate intens de afirmare pe plan internaional prin aderarea la un ir de organizaii internaionale: la 30 ianuarie 1992 la Conferina pentru Securitate i Cooperare in Europa; la 2 martie 1992 Republica Moldova devine membru al Organizaiei Naiunilor Unite; la 4 mai 1992 devine membru al Organizaiei Mondiale a Sntii; al Fondului Monetar Internaional; al Bncii Internaionale pentru Reconstrucie i Dezvoltare; la 12 august 1992 al Bncii Europene pentru Reconstruc-ie i Dezvoltare. Concomitent cu eforturile de integrare in organizaiile i structurile internaionale, pe parcursul anilor 1992-1993 s-au extins relaiile bilaterale. Spre sfaritul anului 1993, Republica Moldova

era recunoscut de peste 120 de state, avand relaii diplomatice cu peste 80 de ri. Importante momente in afirmarea statalitii Republicii Moldova i a calitii de subiect de drept internaional le-au constituit alegerile parlamentare pe baz de pluripartitism, care au avut loc la 27 februarie 1994 i elaborarea noii Constituii care intr in vigoare la 27 august 1994. Constituia Republicii Moldova devine astfel cadrul juridic al relaiilor bilaterale i al colaborrii multilaterale cu alte state. Un moment important pentru Moldova il constituie ratificarea la 8 aprilie 1994 de ctre Parlament a documentelor de constituire a CSI. Republica Moldova a aderat la Uniunea Economic a CSI, meninand colaborarea comercial-economic i abinandu-se de la participarea la acordurile militare. inand cont de prevederile Constituiei cu privire la neutralitatea permanent a statului, s-au stabilit relaii cu NATO, accentul punandu-se in primul rand pe colaborarea in cadrul Programului Parteneriatul pentru Pace. Consolidarea relaiilor cu Statele Unite ale Americii a constituit o constant a politicii externe a Republicii Moldova. Administraia American i Congresul SUA i-au exprimat in permanen atitudinea favorabil fa de Republica Moldova, sprijinind consecvent republica in cadrul relaiilor internaionale in problema soluionrii conflictului transnistrean i retragerii contingentului militar rus din stanga Nistrului. La Chiinu funcioneaz reprezentanele i oficiile mai multor organizaii inter-naionale: Programul Naiunilor Unite pentru Dezvoltare, Inaltul Comisariat al ONU pentru Refugiai, Misiunea OSCE, reprezentana permanent a Fondului Monetar Internaional, reprezentana permanent a Bncii Mondiale, UNICEF, UNESCO . a. 14 Noiuni generale privind izvoarele dreptului internaional Prin izvoarele dreptului internaional public se ineleg acele mijloace de determinare a normelor de drept rezultate din acordul de voin al statelor. Izvorul de drept internaional public poate fi definit ca fiind un instrument juridic (tratatul sau cutuma internaional), care dau form exterioar normelor juridice internaionale, prin acordul de voin al subiectelor dreptului internaional public, in primul rand statele. Doctrina mai veche a dreptului internaional (G. Scelle, Ch. de Visscher, M. Bourquin) fcea distincie intre izvoarele materiale i cele formale.78 Izvoarele materiale desemneaz condiiile sociale care duc la apariia unor norme de drept, cum ar fi opinia public, contiina colectiv, noiunile de dreptate i justiie, solidaritatea social, convingerile juridice . a. Datorit ins caracterului lor extrajuridic, izvoarele materiale fac obiectul unor astfel de tiine ca sociologia juridic, filozofia sau istoria dreptului. Izvoarele formale sunt cele cu caracter juridic, din categoria acestora fcand parte i izvoarele dreptului internaional. Acestea din urm reprezint formele (mijloacele) juridice prin care sunt exprimate normele de drept internaional, create prin acordul de voin a dou sau mai multe subiecte ale sale. Atat practica entitilor menionate, cat i doctrina dreptului internaional recunosc in unanimitate in calitate de izvoare ale dreptului internaional tratatul i cutuma internaional. dreptul internaional nu ofer o list a mijloacelor prin care se exprim normele sale, fcut o dat i pentru totdeauna. Aceasta ne permite s afirmm c in urma proliferrii i diversificrii relaiilor internaionale nu este exclus posibilitatea apariiei unor noi izvoare de drept internaional. Dac tratatul i cutuma sunt considerate izvoare universale, a cror fora juridic decurge din dreptul internaional general, atunci deciziile normative ale organizaiilor internaionale sunt izvoare speciale, fora lor juridic fiind determinat de actul constitutiv al organizaiei in cauz.80 15 Tratatul internaional Tratatul internaional reprezint un izvor principal al dreptului internaional public i, aa cum apreciaz majoritatea autorilor i cum rezult din unele documente internaionale, este cel mai important in reglementarea relaiilor dintre subiectele dreptului internaional. Tratatul internaional imbrac anumite particulariti definitorii: a. este un acord scris, ceea ce determin sigurana deplin privind coninutul reglementrii; b. identific precis prile care-i asum obligaii, inderefent dac sunt tratate multilaterale, universale sau regionale, ori bilaterale, intrucat tratatele sunt opozabile doar in msura in care ele sunt acceptate; c. ofer o reglementare clar i uor de dovedit a acordului de voin al statelor; d. dtermin exact regulile de comportament convenite de prile contractante; e. stabilete in mod precis drepturile i obligaiile prilor contractante; f. principalul procedeu de codificare a dreptului internaional.

Vom constata, c nu orice tratat internaional poate constitui un izvor al dreptului internaional public. In aceast privin trebuie s facem distincia intre tratatele licite i ilicite. Numai tratatele licite reprezint izvoare ale acestui drept. Pentru a constitui izvor al dreptului internaional tratatul internaional trebuie s intruneasc urmtoarele condiii: 1. s fie adoptat cu indeplinirea procedurilor prevzute de dreptul internaional, dar in egal msur, conform procedurilor stabilite de legea intern, in special in privina autoritilor competente s incheie tratate internaionale sau s-i exprime consimmantul de a fi legat prin tratat etc.; 2. s respecte principiile i normele imperative(jus cogens) ale dreptului internaional in vigoare la data incheierii lor; 3. s nu fie lovit de nulitate ca urmare a unor vicii de consimmant sau pentru c intr in conflict cu o nou norm de jus cogens a dreptului internaional general; 4. s fie in vigoare. Actele constitutive ale organizaiilor internaionale constituie i ele izvoare de drept internaional. Unul din cele mai importante este Carta ONU prin care a fost creat aceast organizaie mondial, la care in prezent sunt pri circa 190 de state. Menionm, c o importan deosebit au cptat-o tratatele multilaterale generale, chemate s reglementeze relaiile ce prezint interes pentru comunitatea internaional a statelor in ansamblu. 16 Cutuma internaional Cutuma este izvorul cel mai vechi al dreptului internaional. Ea const dintr-o practic general relativ indelungat, repetat in raporturile dintre state, acceptat de ctre acestea drept regul obligatorie in relaiile dintre ele. Nu orice practic a statelor poate constitui cutum internaional, ci numai aceea care are un element faptic, material, concretizat in comportamentul statelor, in practica lor, i un element psihologic, manifestat prin convingerea statelor c o anumit regul respectat in mod repetat in practica lor, are fora unei norme juridice obligatorii. Examinand elementul material al cutumei internaionale, respectiv conduita statelor exprimat in diverse forme (practica legislativ, guvernamental, judectoreasc, unele acte emanate de la state sau de la organizaii internaionale) putem evidenia anumite caracteristici. practica trebuie s fie general, adic s fie regsit in conduita tuturor statelor crora cutuma le este opozabil. Practica trebuie s fie constant prin repetarea conduitei in cadrul acelorai parametri substaniali. i in sfarit, practica trebuie s fie indelungat. Cutuma, alturi de tratatul internaional, reprezint o form juridic de exprimare a acordului de voin al statelor, ins, in mod tacit, ci nu expres ca in cazul tratatului, constituie un izvor principal de formare i dezvoltare a normelor dreptului internaional. Sfera de aplicare a unei cutume poate varia prin aria sa de intindere in spaiu. Din acest punct de vedere atat practica, cat i jurisprudena internaional au relevat posibilitatea existenei cutumelor generale, regionale i locale. Un fenomen nou in legtur cu formarea cutumei rezid in participarea organizaiilor internaionale la procesul cutumiar. Aceast participare se manifest prin acte care dei eman de la organele organizaiilor internaionale, reprezint in ultim instan poziia adoptat de statele membre. Este vorba deci de o nou cale de manifestare a consimmantului statelor care imbogete considerabil procesul cutumiar. Astfel, dac tratatul internaional apare ca rezultat al manifestrii exprese a acordului de voin a statelor, cutuma, dimpotriv, se formeaz printr-o manifestare tacit a consimmantului lor. In concluzie, putem constata c cutuma internaional ii menine i in prezent o insemntate normativ determinat. 17 Principiile generale de drept Dac e s ne referim la practica Curii de Justiie a Comunitilor Europene, ea reese din aceea c principiile generale ale dreptului nu sunt numai principiile comune dreptului intern al statelor membre, dar i principiile dreptului internaional public. In doctrin, una dintre chestiunile principale care se ridic fa de principiile generale de drept este de a determina dac ele sunt sau nu sunt surse ale dreptului internaional public. Independent ins de felul in care sunt concepute aceste principii generale, in ceea ce privete natura lor juridic, ele nu au calitatea de mijloace de exprimare a acordului de voin al statelor, adic de izvoare de drept internaional. Aceste principii, sunt ele insele norme ale dreptului internaional, aprute i consacrate pe cale cutumiar, sau convenional. Din aceste considerente, opinm c principiile generale de drept nu pot fi considerate ca izvor in sens formal al

dreptului internaional public. 18 Solutionarea diferendelor in conformitate cu principiul ex aequo et bono Echitatea este prevzut in Statutul CIJ ca un drept al ei de a soluiona o cauz ex aequo et bono dac prile sunt de acord cu aceasta. Pentru cei care admit acest drept al Curii, echitatea ar juca un triplu rol: fie cu scopul de a atenua aplicarea riguroas a dreptului, ci pe baza bunului sim i spiritului de dreptate al judectorului, fie pentru a o aplica in domenii ale dreptului internaional in care nu exist reguli precise, fie de a inltura aplicarea dreptului pentru obinerea unei soluii contra legii (contra legem). Independent de modul in care conepem echitatea, ea nu reprezint un izvor al dreptului internaional, ci o posibilitate acordat de prile intr-un difernd judectorului internaional, de a soluiona acel diferend fr a recurge propriu zis le lege ci in baza echitii, sau cu alte cuvinte echitatea reprezint un sistem de soluionare a diferendelor internaionale. Echitatea mai apare in dreptul internaional i ca un principiu general al su. In conformitate cu acest principiu toate normele i prevederile acestui drept sunt opozabile in mod egal fa de subiectele dreptului internaional public. 19 Mijloacele auxiliare de determinare a normelor de drept internaional In art. 38 al Statutului CIJ sunt indicate hotrarile judectoreti ca un mijloc de determinare a regulilor de drept. Hotrarile instanelor internaionale (ale CIJ i ale instanelor arbitrale internaionale) nu constituie un izvor formal al dreptului internaional public, ci reprezint nite mijloace auxiliare pentru determinarea i interpretarea normelor de drept internaional public. Prin aceste hotrari se aplic dreptul dreptul internaional, ci nu se creaz. Hotrarile instanelor respective sunt deseori preluate i pot fi invocate ca mijloace auxiliare de precizare a coninutului normelor aplicabile in litigii cu elemente identice sau asemntoare. Statutul CIJ precizeaz in art. 59, c hotrarile Curii au for obligatorie numai pentru statele pri la diferend i doar pentru cauza soluionat prin aceast hotrare. Aceste hotrari nu constituie nite precedente de natur s determine apariia de noi norme ale dreptului internaional public. Astfel, jurisprudena internaional constituie o surs de inspiraie in procesul de codificare a dreptului internaional public. O deosebit importan o au opiniile individuale sau separate ale judectorilor CIJ, cuprinzand analize i aprecieri asupra unor norme de drept internaional public, in legtur cu un caz sau altul, care a constituit obiect de reglementare in faa Curii. 20 Alte posibile izvoare ale dreptului internaional Rezoluiile organizaiilor internaionale. Adoptat in baza actului constitutiv, rezoluia nu are o for juridic proprie i nici nu cuprinde de regul obligaii directe pentru statele membre ale ei, ca i pentru ali destinatari crora le este adresat. De aceea, rezoluiile organizaiilor internaionale au fost denumite recomandri internaionale, acte ce recomand, fr ins s genereze efecte juridice pentru destinatarii lor. O mare insemnatate pentru procesul normativ general prezint rezoluiile Adunrii Generale a ONU i ale Consiliului de Securitate al ONU, care formuleaz in textul lor, principii i norme generale ale relaiilor dintre state. Adunarea General a ONU a adoptat o serie de declaraii importante, care prin coninut i structur se aseamn frecvent cu tratatele internaionale, ca de pild: Declaraia universal a drepturilor omului, Declaraia privind acordarea independenei rilor i popoarelor coloniale, Declaraia asupra eliminrii tuturor formelor de discriminare rasial etc., care prin coninutul lor nu fac decat s reafirme poziia ONU. In general, aceste declaraii au doar o valoare de recomandare ctre statele membre, ins, pentru transformarea acestor recomandri in obligaii internaionale pentru membrii ONU, Adunarea General a stabilit practica de transpunere a lor in tratate internaionale elaborate sub egida ei. Legislaia naional a statelor i hotrrile instanelor naionale. prin actele legislative se poate stabili conduita general a statului in relaiile sale internaionale, inclusiv poziia sa fa de dreptul internaional i de procesul formrii sale. Legislaia naional a statelor i hotrarile naionale nu constituie izvoare formale i independente ale dreptului internaional, ele ins, pot constitui elemente ale procesului cutumiar de formare a

unor norme, atunci cand mai multe state adopt legi similare referitoare la mai multe instituii sau relaii internaionale, ca de pild, in domeniul dreptului consular, dreptului de azil etc., sau cand instanele de judecat din diferite state adopt soluii identice, in mod repetat cu privire la aceeai cauz. In practica actual a statelor se utilizeaz instrumente unilaterale, al cror numr este in continu cretere, cum sunt declaraiile, notele, lurile de cuvant ale persoanelor cu cele mai inalte funcii in stat, i in baza crora statele se angajeaz s procedeze i s se comporte intr-un fel sau altul in relaiile internaionale. Multe dintre actele unilaterale ale statelor joac un rol esenial i in raporturile convenionale dintre ele. Actele unilaterale, pot stabili de asemenea angajamente privind extinderea colaborrii bilaterale sau multilaterale, intreprinderea de aciuni impreun, in scopul atingerii unor obiective politice majore, spre a contribui la soluionarea problemelor de importan incomensurabil ale vieii contemporane, de care depinde pacea i progresul tuturor popoarelor. Din categoria actelor unilaterale cu efecte internaionale fac parte: promisiunea, declaraiile, recunoaterea, renunarea, protestul etc. Actele unilaterale ale organizaiilor internaionale, sunt calificate de doctrin ca izvoare subsidiare, derivate ale dreptului internaional public. Cu toate acestea, inem s menionm c aceste acte nu vor fi confundate cu actele prin care sunt constituite organizaiile internaionale, cum ar fi de pild Carta ONU, Statutul Consiliului Europei etc., acestea fiind izvoare principale de drept internaional. 21 Codificarea dreptului internaional. Definitie si tipuri. Prin codificarea dreptului internaional se inelege operaiunea prin care se realizeaz sistematizarea normelor sale pe anumite ramuri cum ar fi dreptul diplomatic, dreptul mrii, dreptul tratatelor etc. De asemenea, codificarea contribuie la precizarea coninutului normelor dreptului internaional public, in primul rand, al normelor cutumiare. Prin codificare se urmrete cu prisosin transpunerea normelor cutumiare in norme convenionale, fiind consemanate in tratate internaionale. Activitatea de codificare a dreptului internaional se desfoar in dou forme principale: codificarea neoficial i oficial. Codificarea neoficial se realizeaz sub forma numeroaselor proiecte individuale elaborate de unii doctrinari, specialiti in domeniul dreptului internaional public, sau de ctre unele instituii i organizaii tiinifice interne sau internaionale cum ar fi Institutul de drept internaional, Asociaia de drept internaional, Institutul american de drept internaional .a. Codificarea neoficial a dreptului internaional nu are o for obligatorie pentru subiectele sale, ins cu toate acestea ea poate fi luat in consideraie atat in cadrul codificrilor oficiale, cat i in practica statelor precum i in jurisprudena internaional. Codificarea oficial este realizat de ctre state, avand o for obligatorie pentru subiectele dreptului internaional, in msura in care acestea recunosc i accept caracterul obligatoriu al actelor de codificare, devenind pri contractante la tratatele de codificare. Codificarea oficial a dreptului internaional a fost realizat pan in prezent mai mult pe ramuri, decat codificarea lui general. In acelai timp, exist o codificare a normelor sale cu caracter de universalitate i o codificare a normelor regionale. In prezent, Comisia de drept internaional se preocup de codificarea unor aa domenii cum ar fi: rspunderea internaional a statelor, imunitatea de jurisdicie a statelor i a bunurilor acestora, statutul curierului diplomatic i a valizei diplomatice, reglementarea relaiilor dintre state i organizaiile internaionale, codificarea crimelor impotriva pcii i securitii omenirii. 22 Comisia Natiunilor Unite de drept international 23 Noiunea i elementele de baz ale principiilor fundamentale ale dreptului internaional Principiile fundamentale ale dreptului internaional constituie partea esenial a sistemului de norme de drept internaional. Ele sunt nite reguli de conduit de maxim generalitate, universal valabile, juridic obligatorii pentru subiectele de drept internaional, care au fost create in baza acordului de voin al statelor. Principiile fundamentale ale dreptului internaional constituie normele cele mai importante de drept internaional, servind ca baz pentru intregul sistem de drept internaional. Ele au caracter de o maxim generalitate. Afar de aceasta, ele se aplic tuturor domeniilor de cooperare dintre state, fiind denumite i universale. Vocaia universal a principiilor fundamentale ale dreptului internaional public se manifest prin faptul c ele se aplic raporturilor juridice internaionale in universalitatea lor. Afar de aceasta, participanii la raporturile juridice internaionale trebuie s-i conformeze

comportamentul lor indiferent de locul unde acetia acioneaz. Principiile fundamentale au i un caracter juridic. Afar de aceasta, putem evidenia caracterul politic al principiilor de drept internaional. In literatura de specialitate dar i in practica internaional a statelor s-a insistat, dar i se insist asupra faptului c statele sunt tentate s recurg in mod prioritar la modaliti politice de soluionare a conflictelor. Principiile fundamentale ale dreptului internaional apr cele mai importante valori pentru societatea internaional, pentru participanii la raporturile juridice internaionale i in general, pentru toat omenirea in ansamblul su. Principiile fundamentale au o valoare juridic egal, ne fiind supuse unei ierarhizri. O alt caracteristic important ine de interdependena principiilor fundamentale. Deoarece fiecare dintre principiile fundamentale se afirm prin celelalte principii. Principiile de drept internaional au un caracter dinamic, ca urmare a tendinei afirmrii permanente a unor noi laturi ale principiilor fundamentale, dar i apariia unor principii noi, cu prilejul desprinderii unor noi norme de conduit internaionale. 24 Evoluia istoric a principiilor fundamentale ale dreptului internaional Trebuie s menionm faptul, c principiile fundamentale ale dreptului internaional au inceput s fie creionate inc din antichitate. Chiar dac unele principii considerate astzi fundamentale pentru dreptul internaional au aprut de foarte mult timp, o veritabil oper de sistematizare a acestora incepe abia dup cel de-al doilea rzboi mondial, oper care este astzi in plin desfurare. Astfel, principiul respectrii cu bun credin a obligaiilor asumate, sau principiul pacta sunt servanda, constituie una dintre pietrele de temelie ale apariiei i dezvoltrii dreptului internaional contemporan. Printre marile victorii ale refleciilor revoluionare i democratice in domeniul dreptului internaional se prezint a fi reliefat mai cu seam afirmarea coninutului i particularitilor importantelor principii de drept internaional, precum egalitatea suveran a statelor, neintervenia in afacerile interne ale statelor, care formeaz substana acestui drept. In pofida faptului c evoluia i afirmarea acestor principii a parcurs un drum anevoios i complex, si, mai cu seam, in ultimii ani, tendine i dezvoltri noi, enunarea lor, a marcat un moment de referin pe calea impunerii principiilor de drept internaional in calitate de reguli de comportament internaional. Odat cu crearea Societii Naiunilor se produce o schimbare substanial in dreptul internaional, acesta se transform gradual i de o manier lent dintr-un drept al rzboiului intr-un drept al pcii. Pactul de la Paris (Pactul Briand-Kellog) din 27 august 1928, prin incriminarea i scoaterea in afara legii a rzboiul de agresiune, dar i prin obligaia sancionrii prin mijloace panice a disputelor dintre state, se prezint ca o mare izbind pentru fortificarea ordinii juridice internaionale. Un moment crucial in vederea dezvoltrii mai ample a dreptului internaional, l-au avut Carta ONU i Declaraia Adunrii Generale a ONU privind principiile de drept internaional ale relaiilor prieteneti i de cooperare intre state, in conformitate cu Carta ONU din 1970. Diversificarea comunitii internaionale, apariia unui numr considerabil de state, ca urmare a lichidrii colonialismului, extrem de eterogene din punct de vedere politic, economic, geografic, au impus, in acelai timp i necesitatea diversificrii principiilor fundamentale i dezvoltarea coninutului acestora i afirmarea lor in calitate de norme de conduit internaionale. Prin urmare, cu prilejul afirmrii suveranitii politice a statelor, se dezvolt i conceptul de suveranitate a statelor asupra tuturor bogiilor sale naturale . 25 Codificarea principiilor fundamentale de drept international public Carta ONU enun apte principii fundamentale ale dreptului internaional: 1. principiul nerecurgerii la for sau la ameninarea cu fora in relaiile internaionale sau principiul neagresiunii; 2. principiul reglementrii pe cale panic a diferendelor internaionale; 1. principiul neamestecului in treburile interne ale altui stat sau principiul neingerinei; 2. obligaiunea statelor de a coopera unele cu altele in conformitate cu Carta ONU; 3. principiul egalitii popoarelor i dreptul lor de a dispune de ele insele; 4. principiul egalitii suverane a statelor; 5. principiul indeplinirii cu bun credin de ctre state a obligaiunilor asumate in conformitate cu Carta ONU. Este un fapt indeosebi recunoscut c un moment de mare importan in acest proces de codificare a principiilor de drept internaional l-a constituit negocierea mai mult timp, i adoptarea la 24 octombrie 1970, a Declaraiei privind principiile de drept internaional ale relaiilor de prietenie i cooperare dintre state, document ce a constituit un prilej important pentru afirmarea i precizarea coninutului unor principii care au fost doar enunate i enumerate in Carta ONU, fr ins a

preciza coninutul lor juridic. Declaraia privind principiile care guverneaz relaiile dintre statele participante la Conferina pentru Securitate i Cooperare in Europa din 1975 enun i dezvolt zece principii fundamentale. La cele expuse in Carta ONU i Declaraia Adunrii Generale din 1970 au mai fost reinute inc trei: 1. principiul inviolabilitii frontierelor; 2. principiul integritii teritoriale a statelor; 3. principiul respectrii drepturilor i libertilor fundamentale ale omului. In ultimii ani, in cadrul ONU se examineaz dezvoltarea i codificarea unor principii importante ale dreptului internaional. Datorit importanei lor coviritoare in meninerea pcii i securitii internaionale, procesul de afirmare i dezvoltare a principiilor de drept internaional nu este unul desvirit. In prezent, are loc consacrarea i formarea unor noi principii fundamentale ale dreptului internaional ca cel al dezarmrii, proteciei mediului inconjurtor, securitii colective, coexistenei panice. 26 Coninutul juridic al principiului neagresiunii In virtutea acestui principiu, in prezent rzboiul este considerat cea mai grav crim internaional. Primul act care consacr acest principiu este Pactul General de renunare la rzboi ca instrument al politicii naionale a statelor din 27 august 1928, cunoscut i sub denumirea de Pactul Biand-Kellogg. Unele aciuni de scoatere a rzboilui in afara legii au avut loc abia in perioada interbelic sub egida Societii Naiunilor. Pactul Societii Naiunilor instituia obligaia de neagresiune, ins, in acelai timp, lsa la dispoziia statelor dreptul de a incepe rzboi dup epuizarea mijloacelor panice de reglementare a diferendelor. Carta ONU definete in art. 2, principiul neagresiunii astfel: Toi membrii organizaiei se vor abine, in relaiile internaionale, de a recurge la ameninarea cu fora sau folosirea ei, atat impotriva integritii teritoriale ori independenei politice a vreunui stat, cat i in alt mod incompatibil cu scopurile ONU. Din prevederile Cartei ONU, a Declaraiei din 1970, ale Actului Final de la Helsinki din 1975 i a altor acte internaionale rezult c prin termenul de for trebuie s se ineleag nu doar fora armat, ci orice act de constrangere economic, politic sau de alt natur exercitat de un stat impotriva altui stat, i care aduce atingeri grave independenei statului respectiv, pcii i securitii internaionale. Astfel, definiia agresiunii, adoptat de Adunarea General in 1974, arat c prin agresiunea armat se inelege folosirea forei armate de ctre un stat impotriva suveranitii teritoriale sau independenei politice a altui stat, sau in orice alt manier incompatibil cu Carta ONU, Pentru calificarea agresorului se aplic regula prioritii in timp,adic cine a comis primul actele de agresiune este considerat agresor Actele prevzute de definiia agresiunii din 1974 sunt urmtoarele: a. invadarea sau atacarea teritoriului unui stat de ctre forele armate ale altui stat, sau orice ocupaie militar, chiar temporar, rezultand dintr-o astfel de invazie sau un astfel de atac, sau orice anexare prin folosirea forei a teritoriului unui stat sau a unei pri din teritoriul su; b. bombardarea de ctre forele armate ale unui stat a teritoriului altui stat, sau folosirea oricror arme de ctre un stat impotriva teritoriului altui stat; c. blocada naval a porturilor i coastelor unui stat de ctre forele armate ale altui stat; d. atacarea de ctre forele armate ale unui stat a forelor armate terestre, navale, sau aeriene ale altui stat sau a marinei ori aviaiei civile a acestuia; e. folosirea forelor armate ale unui stat, care sunt staionate pe teritoriul altui stat, cu acordul acestuia, contrar condiiilor prevzute in acord sau orice prelungire a ederii acestor fore armate pe teritoriul statului dup expirarea acordului; f. fapta unui stat de a admite ca teritoriul su, pe care l-a pus la dispoziia altui stat, s fie folosit de ctre acesta din urm pentru a comite un act de agresiune impotriva unui stat ter; g. trimiterea de ctre un stat sau in numele su de bande sau grupuri inarmate,de fore neregulate de mercenari pentru a se deda la acte de violen impotriva altui stat, de o gravitate asemntoare cu a actelor enumerate mai sus sau faptul de a se angaja in mod substanial, la o astfel de aciune (art.3). Dreptul internaional actual, admite in mod cu totul excepional trei cazuri cand se poate recurge la for in relaiile internaionale: 1. dreptul la autoaprare individual sau colectiv. 2. msuri colective de constrangere. 3. dreptul popoarelor aflate sub dominaie colonial, de a lupta pentru dobandirea independenei. 27 Coninutul juridic al principiului egalitatii suverane a statelor Suveranitatea reprezint dreptul unui stat de a rezolva liber i dup propria sa apreciere problemele sale atat in plan intern cat i extern, fr a transgresa in nici un fel drepturile

altor state i nici principiile fundamentale ale dreptului internaional. In ceea ce privete caracteristicile suveranitii de stat, aceasta implic independena deplin politic i economic a statului, dreptul acestuia de a fundamenta i a realiza dup cum am menionat propria sa politic extern i intern. Suveranitatea se caracterizeaz prin exclusivitate, in sensul c pe teritoriul unui stat nu pot coexista, in principiu dou suveraniti, ci doar una singur. Inalienabilitatea semnific ca prerogativele eseniale ale suveranitii nu pot fi cedate sau transferate, iar prin indivizibilitate se inelege c atributele suveranitii nu pot fi fragmentate, nu pot aparine mai multor titulari, Dreptul la egalitate este o consecin direct a dreptului la suveranitate i independen, care postuleaz c toate statele se bucur de drepturi i obligaii egale, in calitatea lor de membri ai comunitii internaionale. Coninutul principiului egalitii suverane a statelor este format din anumite drepturi i obligaii care le revin. Din acest principiu decurg urmtoarele drepturi ale statelor: dreptul lor la personalitate internaional, dreptul statului de a i se respecta integritatea teritorial, dreptul inerent la legitim aprare, dreptul de a-i stabili singur sistemul su economic, cultural i normativ, dreptul de a defini i conduce in mod liber relaiile sale cu alte state conform dreptului internaional, dreptul de a aparine sau nu organizaiilor internaionale, de a fi sau nu parte la tratate bi sau multilaterale, dreptul de participa la conferine internaionale, dreptul de legaie activ i pasiv etc. Fiind o pare integrant a dreptului internaional, principiul egalitii in drepturi a statelor implic nulitatea tratatelor inegale impuse de statele puternice unui stat mai slab prin utilizarea inegalitii de fapt existente intre prile contractante. Strans legate de principiul egalitii suverane a statelor sunt principiul integritii teritoriale i principiul inviolabilitii frontierei de stat. 28 Coninutul juridic al principiului integritii teritoriale i principiul inviolabilitii frontierei de stat. Dreptul la integritate teritorial i la inviolabilitatea frontierelor este un corolar al suveranitii i independenei naionale. Dup cum a fost menionat in hotrirea Curii Internaionale de Justiie din 9 aprilie 1949, in cauza Strimtorii Corfu104, intre statele independente, respectarea suveranitii teritoriale este una din bazele eseniale ale raporturilor internaionale. Principiul integritii teritoriale presupune dreptul statului de a exercita supremaia sa deplin pe teritoriul su, delimitat prin frontiere de stat, supremaie ce-i gsete expresie in organizarea politico-administrativ a teritoriului, in stabilirea regimului juridic al persoanelor ce se afl pe teritoriul su, in folosirea liber a resurselor sale naturale. Principiul menionat presupune, totodat, interzicerea oricror tentative de a urmri ruperea parial sau total a unitii naionale, manifestrile de for indreptate impotriva teritoriului unui anumit stat. Cu prilejul acestui principiu, statelor le revine obligaia de a nu viola teritoriul altui stat, de a nu anexa cu fora teritoriului unui stat, precum i de a nu exercita puterea sa pe teritoriului unui stat. Referitor ins la principiul inviolabilitii frontierei de stat Actul Final de la Helsinki prevede: Statele participante consider inviolabile, fiecare, toate frontierele celuilalt, precum i frontierele tuturor statelor din Europa, ele se vor abine acum i in viitor de la orice atentat impotriva acestor frontiere, precum i de la orice act de acaparare a intregului sau a unei pri a teritoriului unui stat. Dreptul internaional actual admite modificarea frontierelor dintre state numai prin mijloace panice, pe baza unui acord intervenit intre statele interesate i pe baz de plebiscit. Modificrile teritoriale, i implicit ale frontierelor de stat prin aplicarea principiului autodeterminrii, se realizeaz doar dup exprimarea liber a voinei poporului, prin intermediul unui plebescit, de a intra sau a iei din componena unui stat.

29 Coninutul juridic al principiului soluionrii pe cale panic a diferendelor internaionale Primele incercri de eliminare a rzboiului ca mijloc de reglementare a diferendelor dintre state i de impunere a mijloacelor panice a avut loc la finele secolului al 19-lea. In planul normativ al unor instituii ale dreptului internaional, ideea interzicerii rzboiului ca mijloc de desfurare a relaiilor internaionale, a aprut pentru prima dat, in Pactul Societii Naiunilor, care ii propunea printre principalele sale scopuri, i pe acela de a veghea la meninerea pcii i de a oferi cadrul instituional al unei organizaii, in vederea evitrii rzboaielor, astfel, aducindu-se importante limitri ale competenei statelor de a recurge la rzboi. Prin urmare, revine Cartei ONU i altor documente internaionale, adoptate in baza acesteia, meritul de a fi completat Pactul Ligii Naiunilor, cit i Tratatul multilateral pentru renunare la rzboi ca instrument al politicii naionale a statelor, cunoscut sub denumirea de Briand-Kellog, i de a afirma i proclama nerecurgerea la for sau la ameninarea cu fora i reglementarea panic

a diferendelor internaionale, in calitate de principii fundamentale ale dreptului internaional contemporan. Art.2 alin.3 al Cartei, care definete principiile in conformitate cu care atit organizaia cit i statele membre trebuie s acioneze prevede: Toi membrii Organizaiei, vor rezolva diferendele lor internaionale prin modaliti panice, in aa fel incit pacea i securitatea internaional, precum i justiia s nu fie puse in primejdie. Dezvoltand prezentul principiu, Declaraia Adunrii Generale a ONU asupra principiilor de drept internaional din 1970 indic urmtoarele: - obligaia statelor de a cuta rapid o soluie echitabil a diferendelor internaionale i atunci cand nu ajung la o soluie printr-unul din mijloacele reinute in Cart, s continue s caute o reglementare a diferendului prin alte mijloace panice pe care le vor conveni; - statele pri la un diferend, precum i alte state trebuie s se abin de la orice act susceptibil s agraveze situaia, astfel incat s nu pun in pericol pacea i securitatea internaional; - diferendele internaionale vor fi soluionate pe baza egalitii suverane a statelor i in baza principiului liberei alegeri a mijlocului de reglementare etc. 30 Coninutul juridic al principiului Dreptul popoarelor de a-i hotr singure soarta Principiul autodeterminrii este un principiu nou al dreptului internaional, care a cunoscut o consacrare i o dezvoltare mai accentuat odat cu intensificarea luptei de eliberare naional i creterea dorinei popoarelor i naiunilor la independen, gsindu-i iniial expresia in principiul naionalitilor. In virtutea acestui principiu, toate popoarele i naiunile au dreptul de a determina in mod liber statutul lor politic, economic social i cultural. Trebuie s menionm, c in virtutea obiectului i coninutului acestui principiu au dreptul la autodeterminare doar naiunile i popoarele, nu i minoritile naionale. Potrivit Actului Final de la Helsinki din 1975, potrivit cruia popoarele au dreptul in deplin libertate de a determina, aa cum doresc, statutul lor politic intern i extern, fr nici un amestec din afar i de a infptui conform voinei lor dezvoltarea lor politic, economic, social i cultural. Protocolul adiional I la Conveniile de la Geneva din 1949 pentru protecia victimelor in conflictele armate internaionale, adoptat la Geneva, in anul 1977, recunoate legalitatea luptei impotriva dominaiei coloniale i ocupaiei strine i impotriva regimurilor rasiste, in exercitarea dreptului popoarelor de a dispune de ele insele, consacrat de Carta ONU. dreptul popoarelor de a dispune de ele insele implic urmtoarele drepturi fundamentale ale lor: a. dreptul popoarelor asuprite de a se constitui in stat propriu i independent; b. dreptul popoarelor asuprite de a lupta impotriva dominaiei strine i caracterul legal al acestei lupte; c. dreptul de a beneficia de protecia dreptului internaional; d. dreptul de a stabili relaii oficiale cu state i de a participa la organizaii internaionale, de regul cu statut de observator; e. dreptul de a-i alege i dezvolta in mod liber sistemul lor economic, politic i social; f. dreptul la libera exploatare a resurselor i bogiilor sale minerale etc. Iar, cele mai importante obligaii care le revin statelor in vederea respectrii dreptului popoarelor de a dispune de ele insele sunt urmtoarele: - obligaia statelor de a respecta acest drept in conformitate cu dispoziiile Cartei ONU; - statele sunt obligate s acorde ajutor ONU in vederea achitrii acesteia de rspunderile pe care i le confer Carta ONU in privina aplicrii acestui principiu; - obligaia statelor de a se abine de la orice msur de constrangere care ar priva popoarele de acest drept. 31 Coninutul juridic al principiului neamestecului n treburile interne ale unui stat Principiul neinterveniei interzice amestecul statelor in treburile interne i externe ale altor state. Trebuie de menionat c in cazul unei intervenii se incalc atat egalitatea suveran a statelor cat i dreptul popoarelor de a-i hotri singure soarta. Respectarea cu strictee a principiului neamestecului reprezint insi garania dezvoltrii libere i independente a fiecrui popor. Acest principiu apr direct valorile suveranitii, independenei, dezvoltrii panice a popoarelor, condamnand orice fel de imixtiuni in treburile lor. Ca o consecin major a interveniei in treburile interne ale altui stat este pericolul la adresa pcii i securitii internaionale. Intervenia presupune pe de o parte intervenia armat, care pan la un punct este sinonim cu agresiunea, doar c prin agresiune se urmrete cotropirea sau anexarea unui teritoriu strin iar pe de alt parte este o intervenie diplomatic prin presiuni diplomatice, sau intervenie economic. Forma in care se produce actul de intervenie, in mod direct sau indirect, deschis sau mai

puin deschis, domeniul in care acioneaz (economic, politic, social-umanitar) nu modific cu nimic caracterul su ilicit. Acest principiu include interdicia interveniei sub orice form i cu orice mijloace: armat, economic, diplomatic, ideologic, prin intermediul spionajului, deschis sau mai puin deschis, direct sau idirect, din partea unui stat, mai multor state sau sub acoperirea unei organizaii internaionale, in afacerile interne sau externe, aparinind competenei altor state i popoare.119 Intervenia poate fi individual, atunci cind ea este realizat de un singur stat i colectiv, atunci cind este realizat de mai multe state. Intervenia poate fi direct i indirect. O form periculoas de intervenie este intervenia armat. Ea incepe, de obicei, fr declararea rzboiului i ignoreaz total regulile internaionale i cutuma rzboiului. Nu este mai puin periculoas nici intervenia economic. Arma acestui tip de intervenie const in diversele parghii economice: ajutor financiar i alt tip de ajutor economic cu impunerea anumitor condiii politice, blocarea economic, contracte neechitabile, care deschid capitalului strin posibiliti largi de intervenie in economia i politica unui stat strin.122 Intervenia diplomatic este amestecul in afacerile interne ale unui stat strin prin intermediul aparatului diplomatic, in primul rand, prin intermediul ambasadorilor ce se afl pe teritoriul acelui stat. Intervenia ideologic Arma interveniei ideologice este considerat a fi mijloacele de informare in mas: radioul, presa, televiziunea, filmul. Formele ei sunt: propaganda contrarevoluionar, indemnul de a rsturna conducerea statului, propaganda rzboiului, a prioritii rasiale sau naionale.124 Este necesar de reinut c principiul neinterveniei, ca toate celelalte principii fundamentale ale dreptului internaional reprezint o norm de jus cogens de la care umanitatea nu poate renuna. 32 Coninutul juridic al principiului cooperrii internaionale Un principiu care a cunoscut o afirmare pronunat este acela al cooperrii internaionale. Cooperarea dintre state a devenit tot mai mult o necesitate obiectiv a desfurrii relaiilor interstatale. Penetrarea persoanei umane in medii inaccesibile cum ar fi de pild spaiul extraatmosferic, sau regiunile submarine, folosirea acestor spaii precum i a descoperirilor efectuate in urma exploatrii i exploarrii lor in interesull intregii omeniri scot in relief in mod pregnant importana pe care o are cooperarea internaional in calitate de principiu nou al relaiilor interstatale, in condiiile scietii internaionale contemporane. Dreptul de cooperare rezult nemijlocit din dreptul statelor la existen, suveranitate, independen, securitate etc aspecte ale acestuia: - statele sunt obligate s coopereze intre ele in vederea meninerii pcii i securitii internaionale; - statele trebuie s coopereze pentru a asigura respectarea universal i aplicarea drepturilor omului i a libertilor fundamentale pentru toi, precum i eliminarea discriminrii rasiale i intoleranei religioase sub toate formele lor; - in relaiile lor internaionale statele trebuie s se conduc in domeniile economic, social, cultural, tehnic i comercial in conformitate cu principiile egalitii suverane i neimixtiunii; - statele membre ale ONU sunt obligate s acioneze atat impreun, cat i individual, in cooperare cu ONU, conform dispoziiilor pertinente ale Cartei; - statele membre ale ONU sunt chemate s coopereze in domeniul economic, social cultural, ca i in cel al tiinei i tehnicii, favorizand progresele culturii i invmantului in lume; - statele au datoria de a-i unui eforturile pentru a promova dezvoltarea economic i ridicarea nivelului de via, in toate rile lumii, i in mod particular in rile in curs de dezvoltare; - cooperarea statelor pentru eliminarea progresiv a obstacolelor din calea comerului mondial, pentru promovarea unei expansiuni stabile i a unei liberalizri crescande a acestuia; - cooperarea in domeniul dezarmrii generale i complete etc. Dac in trecut cooperarea era facultativ, in prezent ea este o datorie a statelor, impus de procesul de adaptare a dreptului internaional la structurile i la cerinele actuale ale relaiilor internaionale. Fiecare stat are dreptul de a participa la relaii de cooperare cu celelalte state ale comunitii internaionale, pe baze bi sau multilaterale i in orice domeniu de interes reciproc. Statul de asemenea este liber s-i aleag formele de cooperare i modul in care ii organizeaz relaiile sale de cooperare internaional. 33 Coninutul juridic al principiului pacta sunt servanda Pacta sunt servanda este un principiu care ii are sorgintea inc in antichitate i este foarte important deoarece relaiile de vecintate dintre state nu pot fi viabile fr respectarea intocmai a prevederilor tratatelor internaionale. Statul care nu respect acest principiu violeaz dreptul internaional. Experiena arat, c ori de cite ori aceste norme sunt inclcate s-au produs stri

de tensiune internaional, care au pus in pericol pacea i securitatea omenirii. Acest principiu trebuie ineles prin faptul c statele sunt obligate s indeplineasc cu bun credin i pe deplin tratatele internaionale. Acest principiu postulez in esena respectul cuvantului dat, executarea cu bun credin a inelegerilor internaionale, o atitudine constructiv in indeplinirea angajamentelor internaionale care au fost asumate de ctre state. Indeplinirea cu scrupulozitate a prevederilor tratatului internaional apare ca precondiie a traducerii in via i implementrii celorlalte norme i principii ale dreptului internaional. exprim in planul dreptului, regula moral general care impune respectarea cuvintului dat.132 Principiul bunei credine conine regula pacta sunt servanda, ins, nu coincide integral cu ea, in sensul c aceast regul poate fi privit ca o aplicare a principiului.133 Declaraia principiilor din 1970, prevede respectarea cu bun-credin a obligaiilor asumate conform Cartei ONU, urmeaz apoi obligaiile ce decurg din principiile i regulile general recunoscute ale dreptului internaional, apoi cele asumate prin acorduri internaionale in conformitate cu aceste principii i reguli. Cat despre legislaia RM acest principiu este consacrat in Legea privind tratatele internaionale ale RM, art. 19 care prevede: Tratatele internaionale se execut cu bun-credin, in conformitate cu principiul pacta sunt servanda. Republica Moldova nu poate invoca prevederile legislaiei sale interne ca justificare a neexecutrii unui tratat la care este parte In concluzie, trebuie s menionm c prin coninutul i finalitatea sa, principiul pacta sunt servanda prezint o importan deosebit, in special in contextul relaiilor internaionale actuale, pentru realizarea i dezvoltarea unor raporturi normale intre toate statele, membre ale comunitii internaionale. 34 Coninutul juridic al principiului respectrii drepturilor omului Principiul respectrii drepturilor omului este relativ nou, cptand valene deosebite dup adoptarea Declaraiei universale a drepturilor omului. Dintre documentele cele mai reprezentative care au fundamentat existena principiului respectrii drepturilor omului ca principiu de drept internaional este necesar de menionat Declaraia Universal a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948; cele dou Pacte internaionale cu privire la drepturile onomice, sociale i culturale i cu privire la drepturile civile i politice, adoptate de Adunarea General a ONU la 16 decembrie 1966; Declaraia american a drepturilor i indatoririlor omului adoptat la Bogota in 1948. Activitatea tuturor acestor organizaii s-a concretizat i s-a materializat prin elaborarea de instrumente juridice internaionale. Sub egida ONU au fost elaborate mai multe documente importante printre care pot fi enumerate: a. Declaraia universal a drepturilor omului b. Pactele internaionale din 1966 cu privire la drepturile omului c. Convenia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasial d. Declaraia drepturilor copilului e. Convenia cu privire la statutul refugiailor etc. Iat cateva din aceste drepturi i liberti fundamentale ale omului care sunt oglindite in aproximativ toate instrumentele enumerate: 1. Dreptul la via; 2. Dreptul la libertate; 3. Libertatea de gandire, contiin i religie; 4. Dreptul la munc; 5. Egalitatea femeii cu brbatul; 6. Drepturi politice etc. Respectarea drepturilor omului are un caracter universal i capt din ce in ce mai mult un caracter de generalitate, impunindu-se celor mai diverse domenii ale raporturilor dintre state. De fapt, in virtutea acestui principiu statelor le revin i o serie de obligaii de drept internaional cum ar fi de pild: - obligaia statelor de a respecta standardele internaionale privind drepturile omului; - obligaia de a nu permite nici un fel de inclcare a drepturilor omului, creand mijloace judiciare la indemana celor ale cror drepturi au fost inclcate; - s se preocupe de asigurarea pentru toi oamenii a unui nivel de via corespunztor asigurrii sntii i bunstrii lor, preocupandu-se de adoptarea msurilor sociale necesare; - s asigure minoritilor naionale dreptul de a se asocia, de a duce impreun o via spiritual i de a-i prezerva identitatea etnic, lingvistic i religioas..

35 notiuni generale privind fundamental interactiunii dintre dr international sic el intern Raportul drept internaional public drept intern reprezint problema influenelor reciproce al acestor dou sisteme de drept, ca obiect al dezbaterilor doctrinare, dar i al condiionrilor practice dintre cele dou sisteme de drept. Problema coraportului dintre dreptul internaional i dreptul intern constituie astzi una dintre cele mai importante i complexe probleme ale jurisprudenei. Cu toate particularitile i deosebirile care exist in dreptul internaional i dreptul intern, intre ele se stabilesc raporturi de condiionare i influenare reciproc. Astfel, exist norme juridice internaionale, in particular acele ce se conin in textele tratatelor internaionale, in virtutea crora statele care-i exprim consimmantul de a fi legate de ele, au obligaia de intreprinde aciuni pertinente in plan legislativ pentru executarea obligaiilor asumate prin aceste tratate i, respectiv, implementarea corespunztoare a prevederilor internaionale. In aceast privin, putem meniona c prin acceptarea de ctre un stat in baza acordului su de voin a normelor de drept internaional, acestea devin obligatorii i urmeaz a fi aplicate pe intregul su teritoriu i pentru populaia care locuiete pe acest teritoriu. Normele acestui drept dobandesc o valoare juridic egal cu cea a normelor de drept intern, fr a mai fi de obicei necesar incorporarea lor in dreptul intern al statelor. Exist tratate care pot aduce modificri in legea intern sau pot prevedea obligaia statelor de a adopta anumite reglementri interne, dar exist, de asemenea, i o serie de reglementri naionale, care vizeaz direct relaiile internaionale ale statului. Printre acestea putem meniona: numirea i funciile misiunilor diplomatice, competena organelor statale care reprezint statul in relaiile internaionale i care au dreptul de a incheia tratate, problemele legate de cetenie, regimul juridic al strinilor etc. Aceast corelaie dintre cele dou ordini juridice au ridicat problema raporturilor dintre ele i determinarea unei eventuale ascendene a uneia asupra alteia. Poziia adoptat in aceast chestiune determin modul in care se soluioneaz in practic urmtoarele dou probleme: 1) modalitile prin care se aplic normele de drept internaional in ordinea juridic intern a diverselor state; 2) soluia care se va da in cazul unui eventual conflict intre normele juridice interne i cele internaionale.144 Pentru unii, dreptul internaional are aceeai natur juridic ca i dreptul intern: intre ele nu exist decat o diferen de grad; in mod indiscutabil evidente sunt imperfeciunile tehnice ale dreptului internaional in raport cu drepturile naionale ale statelor. Lumea juridic este puternic unitar, cci dreptul este unul: o dubl definiie a dreptului este inconceptibil. Partizanii acestei teze sunt calificai in mod tradiional moniti. Partizanii dualismului ii fondeaz convingerile lor pe diferene fundamentale deceleaz dreptul internaional i dreptul intern, diferene care le fac ireductibili unul fa de cellalt. Intr-o perspectiv extern este vorba de dou ordini juridice indiferente una fa de alta, care, afar de responsabilitatea internaional, nu au puncte comune de tangen. 36 Natura juridical a ordinii juridice internationale Dac in privina naturii juridice a dreptului intern, disputele doctrinare au disprut practic complet, in ceea ce privete natura juridic a dreptului internaional, aceasta reprezint obiectul confruntrilor pasionante intre coli i curente opuse. Dei dreptul internaional i dreptul naional reprezint dou categorii juridice distincte, ele coexist: pe de o parte o pluralitate de drepturi naionale, sisteme i reflecii ce eman de la societi puternic integrate i strans ierarhizate, iar pe de alt parte dreptul internaional care se adreseaz inainte de toate entitilor suverane. Aceast concuren de suveraniti egale confer dreptului internaional caractere foarte specifice care i-l fac net deosebit de drepturile naionale, fapt care ridic discuii controversate in privina naturii sale juridice. Conceptul negrii dreptului internaional. Curentul negator al dreptului internaional a existat in toate epocile. El reunete filozofi i juriti de renume. Persistena rzboaielor i frecvena violrilor acestui drept sunt elemente ce au alimentat dubii in privina naturii juridice, adic in privina existenei acestuia in calitate de corp de reguli obligatorii. Negatorii dreptului internaional contest existena acestui drept in numele unei definiii abuzive dup prerea noastr i exigente a dreptului. Ridicind principiul potrivit cruia nu exist drept decat dac el prezint aceleai caractere i aceeai structur ca i dreptul intern, ei

constat c aceasta nu este valabil i pentru dreptul internaional: i deci el nu reprezint o ordine juridic veritabil. La drept vorbind, el exist, ins este altul, in ceea ce privete elaborarea regulilor i aplicarea lor, sau, mai exact, el reprezint, din aceste puncte de vedere caractere care nu sunt necunoscute in dreptul intern, ins care nu au aceeai intensitate, sau care nu se produce cu aceeai frecven statistic. In realitate, el evolueaz potrivit logicii interne i gsete in noiunea de suveranitate un factor esenial de difereniere. Conceptul existenei dreptului internaional. Dovada cea mai evident i, probabil cea mai convingtoare a existenei dreptului internaional este furnizat prin observarea, chiar i superficial a vieii internaionale i a relaiilor internaionale: dreptul internaional exist, intrucat statele, oamenii politici, micrile de opinie, organizaiile interguvernamentale i nonguvernamentale i-l recunosc i i-l invoc. In particular guvernele, in cont din ce in ce mai mult de dreptul internaional aceasta ins nu semnific in mod obligator i respectarea lui; dar aceasta este o alt problem, care va fi ridicat in aceast lucrare. Aa cum avea s remarce G. Lacharriere, Statele au o Politic juridic exterioar, de altfel, dispunand de o politic exterioar in materie militar, economic sau cultural, adic o politic referitoare la drept, i nu neaprat determinat de drept 37.Corelatia dintre dreptul comunitar ,dreptul intern al statelor member si dreptul international Problematica raporturilor intre dreptul comunitar, dreptul intern i cel internaional este o prelungire a disputelor existente pe marginea raporturilor dintre dreptul intern i dreptul internaional. Ea, ins, nu se prezint ca o simpl reluare a refleciilor i soluiilor izvorate din dreptul internaional, cci in dreptul Uniunii Europene problema se ridic in termeni relative originali, iar soluiile nu au neaprat o natur identic. Cateva elemente par s mai marcheze o anumit diferen cu dreptul internaional. In primul rand, vocaia supranaional a Comunitilor Europene. Astfel, dreptul comunitar se aseamn din acest punct de vedere cu o structur de tip federal, in care evident, dreptul federal prevaleaz asupra dreptului statelor federate, exemplul cel mai elocvent i-l constituie Constituia Germaniei, unde potrivit unei formule excelente de la art.31 se spune: Dreptul federal prevaleaz asupra dreptului Landurilor. Dreptul comunitar se deosebete de dreptul internaional public prin urmtoarele: 1. Are aplicabilitate direct, aplicandu-se nu numai statelor sau organizaiilor internaionale, dar i resortisanilor statelor membre, adic persoanelor fizice i juridice care nu au calitatea de subiect de drept internaional; 2. Dispune de un sistem coercitiv-execuional mixt internaional i naional; 3. Dispune de un sistem jurisdicional permanent i cu o competen obligatorie; 4. Normele juridice comunitare devin aplicabile de cele mai multe ori, fr a fi ratificate; 5. Normele juridice comunitare sunt preponderent de drept derivat i nu convenionale, majoritatea fiind adoptate de instituiile comunitare; 6. Are funcie de integrare i nu doar de cooperare. Fa de dreptul naional, dreptul comunitar se deosebete prin urmtoarele: 1. Se aplic i relaiilor interstatale; 2. Nu reglementeaz toate domeniile vieii sociale. Statele sunt fa de sursele de drept internaional intr-o situaie de autonomie din punct de vedere al efectelor in dreptul intern i asupra resortisanilor lor. Ele pot utiliza un sistem dualist, care stabilete o separare radical intre ordinea juridica interna io nala i ordinea juridica intern, avand ca principiu c o sursa de drept internaional nu poate fi prin ea insi o surs de drept intern. De aceea, pentru a avea efecte in dreptul intern o surs de drept internaional trebuie sa fie supus unei proceduri particulare de introducere sau de transformare. Statele pot opta de asemenea pentru monism i s admit efectul juridic direct in drept intern al unei surse de drept internaional. Chiar i in acest caz, ele conserv o deplin autonomie pentru a defini condiiile pe care trebuie s le indeplineasc o surs de drept internaional pentru a avea un efect direct in dreptul intern. Aceast funcie este desigur de competena instanelor judectoreti. Aceast autonomie dispare total cand este vorba despre dreptul comunitar. 38 Principalele teorii privind raportul dintre dreptul internat