Recunoașterea și executarea hotărârilor in materie civilă si

comercială în statele membre și nemembre ale Uniunii Europene

***Importanța și actualitatea temei

Tema referatului se remarcă, în primul rând, prin importanţa deosebită, sub raport

teoretic şi practic dar, mai cu seamă, prin actualitatea sa, având în vedere necesitatea

dezvoltării cooperării judiciare îndeosebi în materie civilă şi comercială, ceea ce implică

suprimarea formalităţilor privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti

pronunţate la nivelul Uniunii Europene.

Pentru atingerea obiectivului liberei circulaţii a hotărârilor în materie civilă şi

comercială s-a subliniat ideea potrivit căreia este necesar ca normele care reglementează

competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor să fie reglementate de un instrument

juridic cu caracter obligatoriu şi aplicabilitate directă în dreptul intern al statelor, care să

reducă la minimum posibilitatea acţiunilor concurente şi să evite pronunţarea unor hotărâri

ireconciliabile în două state membre.

Numai prin încrederea reciprocă a statelor în administrarea justiţiei la nivel

internaţional se poate asigura cooperarea deplină pe plan judiciar între state. În acest context,

s-a subliniat că recunoaşterea hotărârilor pronunţate într-un alt stat trebuie să fie automată, de

drept, fără să fie necesară recurgerea la vreo altă procedură sau formalitate, exceptând

eventualele situaţii litigioase care ar putea să apară.

Totodată, în virtutea principiului încrederii reciproce între state, procedura în temeiul

căreia hotărârea pronunţată într-un alt stat devine executorie în alt stat, trebuie să

fie eficientă şi rapidă.

În acest scop, s-a menţionat în cadrul lucrării că declaraţia privind titlul executoriu al

unei hotărâri judecătoreşti trebuie să se producă automat, în urma unor verificări formale a

documentelor furnizate, fără ca instanţa să aibă posibilitatea să invoce din oficiu unul din

temeiurile de neexecutare prevăzute de lege, această din urmă posibilitate rămânând la

dispoziţia pârâtului, dacă consideră ca există unul din cazurile de neexecutare.

În Uniunea Europeană există o varietate de sisteme juridice, ceea ce determină o

serie de dificultăţi atunci când în procedurile legale sunt implicate mai multe state membre.

În vederea apropierii legislaţiilor statelor membre ale Uniunii Europene au fost urmate două

metode esenţiale, şi anume eliminarea diferenţelor prea mari între aceste legislaţii, respectiv

1

crearea de reguli comune în vederea atingerii unor rezultate satifăcătoare pentru toate statele

membre. Punerea în practică a acestor metode a demonstrat că este vorba despre un proces

complex şi dificil.

Acceptarea de către state a unor forme de cooperare internaţională, oricât ar fi acestea

de accentuate şi, chiar dacă ar implica anumite transferuri de competenţe, se face tocmai în

temeiul respectării principiului suveranităţii, iar nu cu nesocotirea acestuia.

Abordarea instituţiilor „recunoaşterii” şi „executării” hotărârilor judecătoreşti străine

este una clasică, îmbrăţişată de majoritatea covârşitoare a lucrărilor care îşi propun acelaşi

scop: definirea noţiunilor şi particularităţilor instituţiilor în discuţie, urmată de analizarea în

concret a diferitelor acte normative interne şi internaţionale care cuprind prevederi cu privire

la aceste efecte ale hotărârilor judecătoreşti şi arbitrale.

I. Aspecte generale

Orice litigiu civil internațional adus în fața unui organ jurisdicțional și mai cu seamă

în fața instanțelor judecătorești, se finalizează prin obținerea unei hotărâri.1

În dreptul internațional privat românesc noțiunea de hotărâre străină are o sferă cu

mult mai cuprinzătoare decât conceptul de hotărâre judecătorescă. 2 Conforrm art.1079 Cod

procedură civilă, prin hotărâre străină se înțeleg actele de jurisdicție contencioasă sau

necontencioasă ale instanțelor judecătorești, ale notariatelor sau ale oricăror autorități dintr-un

stat membru al Uniunii Europene.

I.1.Principalele efecte pe care le produce o hotărâre judecătorească sunt:

- forţa probantă egală actului autentic;

- autoritatea de lucru judecat;

- efectul declarativ, de principiu;

- puterea executorie;

- naşterea dreptului de a cere executarea silită a hotărârii supus unui termen de

prescripţie;

- dezînvestirea instanţei de proces3,

1 Ion P. Filipescu, Andrei Filipescu, Tratat de drept internațional privat, ed. revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2007, p.449. 2 Dan Lupașcu , Drept internațional privat, ed. II emandată și actualizată Ed. Universul Juridic, București, 2010, p. 259 Ovidiu Ungureanu, Călina Jugastru, Adrian Circa, Manual de drept internațional privat, Ed. Hamangiu, București, 2008, p.259.3 Ovidiu Ungureanu, Călina Jugastru, Adrian Circa, Manual de drept internațional privat, Ed. Hamangiu, București, 2008, p.259.

2

            În principiu, o hotărâre străină nu poate avea de plin drept forţă executorie şi autoritate

de lucru judecat, deoarece se opune suveranitatea statului pe al cărui teritoriu se invocă acea

hotărâre.

            În general, în cazul în care cel care a pierdut procesul nu execută de bună voie

obligaţia, hotărârea judecătorească este învestită cu formulă executorie şi se procedează la

executarea silită. Formula executorie este ordinul dat de instanţa judecătorească organelor de

executare silită, de a duce la îndeplinire dispozitivul hotărârii. În acest fel este pusă în mişcare

forţa de constrângere a statului pentru realizarea justiţiei. Forţa de constrângere nu se poate

desfăşura decât pe teritoriul statului care o exercită, iar organele de executare ale unui stat nu

se pot supune ordinului dat de instanţa altui stat, deoarece statele sunt suverane şi egale. De

aceea, forţa executorie a unei hotărâri judecătoreşti are un caracter strict teritorial, neputând

opera de plin drept pe teritoriul altui stat decât acela a cărui instanţă a învestit hotărârea cu

formulă executorie. Aşadar, hotărârea judecătorească străină dobândeşte, în general,

forţă executorie, întocmai ca şi o hotărâre proprie a statului pe teritoriul căruia se cere

executarea, prin procedura denumită exequatur4.

            Hotărârea judecătorească străină produce efecte în altă ţară dacă se îndeplinesc

cerinţele stabilite de legea statutului unde se invocă acele efecte. Aceste cerinţe legale

constau, de regulă, în recunoaşterea hotărârii judecătoreşti străine sau în obţinerea exequatur-

ului pentru acea hotărâre.

            În anumite condiţii, o hotărâre judecătorească străină poate să producă unele efecte şi

independent de îndeplinirea cerinţelor legale menţionate.

            De asemenea, prin convenţie internaţională se pot stabili alte condiţii în care o

hotărâre judecătorească străină produce efecte în alte ţări.

            Potrivit art. 165 din Legea nr. 105/1992, termenul de hotărâre străină se referă la actele

de jurisdicţie ale instanţelor judecătoreşti, notariatelor sau oricăror autorităţi competente dintr-

un stat.

 

I.2.Recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine

            Legea nr. 105/1992 deosebeşte între recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine şi

executarea acestora, iar pe de altă parte, există două feluri de recunoaştere: de plin drept şi

prin hotărâre judecătorească a instanţei române.5

4 Ernestina Ungureanu, Drept internațional privat, ed. a II a revazută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2010, p. 300.5 Dan Lupașcu, Drept internațional privat, ed. II emandată și actualizată, Ed. Universul Juridic, București, 2010, p. 259.

3

Prin recunoaştere, hotărârea judecătorească străină beneficiază în România de autoritate de

lucru judecat, întocmai ca o hotărâre judecătorească română. În acest sens, art. 167 din legea

nr. 105/1992 prevede că hotărârile judecătoreşti străine pot fi recunoscute în România, spre a

beneficia de putere de lucru judecat. În acest caz este vorba de recunoaşterea prin hotărâre

judecătorească română, dar acelaşi efect îl produce şi recunoaşterea de plin drept.

            Recunoaşterea de drept.

 Recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti străine intervine de plin drept dacă se referă la

statutul civil al cetăţenilor statutului unde au fost pronunţate sau al cetăţenilor statutului de

cetăţenie, fiind pronunţate într-un stat terţ, au fost recunoscute mai întâi în statul de cetăţenie

al fiecărei părţi, fie în lipsă de recunoaștere, îndeplinesc cumulativ următoarele trei condiții:

au fost pronunțate potrivit legii indicate de dreptul internațional privat român; nu sunt contrare

ordinii publice de drept internațional privat românesc; au respectat dreptul la apărare6.

Condiţiile recunoaşterii prin hotărâre judecătorească:

Hotărârile străine sunt recunoscute în Romănia, pentru a beneficia de autoritatea

lucrului judecat, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

- hotărârea este definitivă potrivit legii statului unde a fost pronunţată

- instanţa care a pronunţat-o a avut, potrivit legii ţării sale, competenţa să judece

procesul (atât de dreptul internaţional privat, cât şi de drept intern)

- există reciprocitate în ceea ce priveşte efectele hotărârilor străine între România şi

statul instanţei care a pronunţat hotărârea

- dacă hotărârea a fost pronunţată în lipsa părţii care a pierdut procesul, trebuie să se

constate, de asemenea, că i-a fost înmânată în timp util citaţia pentru termenul de dezbateri în

fond, cât şi actul de sesizare a instanţei şi că i s-a dat posibilitatea de ase apăra şi de a exercita

calea de atac împotriva hotărârii. Caracterul nedefinitiv al hotărârii străine, decurgând din

omisiunea citării persoanei care nu a participat la proces în faţa instanţei străine, poate fi

invocat numai de către acea persoană.

 

            I.3. Refuzul recunoaşterii

Motivele pentru care instanțele române refuză recunoașterea unei hotărâri străine:

- hotărârea este rezultatul unei fraude comisă în procedura urmată în străinătate

- hotărârea străină încalcă ordinea publică de drept internaţional privat român (inclusiv

dispoziţiile legale referitoare la competenţa exclusivă a jurisdicţiei române)

6 Augustin Fuerea, Drept internațional privat, ed. a IIa revăzută și adăugită, Ed, Universul Juridic, București, 2005, p.280.

4

- procesul a fost soluţionat între aceleaşi părţi printr-o hotărâre, chiar nedefinitivă, a

instanţelor române sau se află în curs de judecată în faţa acestora la data sesizării instanţei

străine.

 

            I.4.Atribuţiile instanţei române 

Instanţa română trebuie să verifice îndeplinirea condiţiilor de recunoaştere şi de refuz,

dar nu poate să procedeze la examinarea în fond a hotărârii străine şi nici la modificarea ei.

Cererea de recunoaștere a hotărârii stăine trebuie să fie însoțită de o copie a hotărârii stăine,

de o dovadă a caracterului definitiv al acesteia, eventual, de copia dovezii de înmânare a

citației și a actului de sesizare a instanței, comunicate părții care a lipsit inaintea instanței

stăine și în contra căreia s-a pronunțat hotărârea(sau orice act oficial din care să rezulte că

citația și actul de sesizare au fost cunoscute în timp util de acea parte), la care se adaugă orice

act de natură să probeze îndeplinirea condițiilor de recunoștere. Dacă părțile nu sunt de acord

să utilizeze copii certificate pentru conformitate, atunci documentele însoțitoare trebuie

supralegalizate. Cererea de recunoaștere a hotărârii străine întrerupe termenul de prescripție a

executării ei.7

           

I.5.Executarea hotărârilor judecătoreşti străine

            Definiţie

 Exequaturul este procedura judiciară în cadrul căreia, în urma controlului exercitat

asupra hotărârii judecătoreşti străine de instanţele statului pe teritoriul căreia se cere

executarea, hotărârea judecătorească străină este declarată executorie. Legea nr. 105/1992

face vorbire (art. 173 alin.1) de executarea hotărârii străine pe teritoriul român, pe baza

încuviinţării dat de instanţa judecătorească română competentă. Această încuviinţare

(exequatur-ul) intervine dacă hotărârea străină nu se execută de cei obligaţi în acest sens de

bună voie.

 

            Obiectul exequaturului 

Obiectul exequaturului constă în acordarea în statul solicitat a forţei executorii şi a

autorităţii de lucru judecat unei hotărâri judecătoreşti străine.

            Condiţiile cerute pentru obţinerea exequaturului sunt stabilite de legea locului unde

urmează să intervină executarea hotărârii judecătoreşti străine. Potrivit art. 174 din Legea nr.

7 Cosmin Dariescu, Fundamentele dreptului internațional privat, Ed. Universul Juridic, București, 2012, p. 168.

5

105/1992 condiţiile pentru acordarea forţei executorii unei hotărâri judecătoreşti străine în

România sunt:

- hotărârea este pronunţată de o instanţă judecătorească competentă determinată

conform dreptului internaţional privat, dreptului intern sau conform normelor juridice din

convenţiile internaţionale încheiate de România.

- hotărârea judecătorească este executorie, potrivit legii care se aplică pe teritoriul

unde a fost pronunţată

- hotărârea judecătorească a fost pronunţată cu aplicarea legii materiale competente

potrivit normelor dreptului internaţionale privat

- hotărârea judecătorească să nu aducă atingere ordinii publice în dreptul internaţional

privat român, fie prin dispoziţiile ei, fie prin executarea ei (art. 174 şi art. 168 din Legea nr.

105/1992)

- între România şi statul a cărui instanţă a pronunţat hotărârea să existe reciprocitate de

executare

- dreptul de a cere executarea silită să nu fie prescris potrivit legii române art. 174)

- hotărârea judecătorească străină să nu fie rezultatul unei fraude comisă în procedura

de urmat (în străinătate) (art. 174 şi art. 168 din legea nr. 105/1992)

- să nu existe o hotărâre judecătorească română în acea materie, anterioară hotărârii

străine, ori o sesizare anterioară a unei instanţe române (art. 174 şi art. 168)

- să nu fie vorba de o hotărâre în materie de stare civilă şi capacitate privind pe un

cetăţean român, iar soluţia pronunţată potrivit legii determinate de dreptul internaţional privat

al statului unde s-a pronunţat hotărârea diferă de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române

(art. 174 şi art. 168). Dacă soluţia nu diferă de aceea potrivit legii române, hotărârea

judecătorească străină se poate executa în România8.

 

            I.6. Instanţa competentă. Procedura. 

Cererea de exequatur se adresează tribunalului în circumscripţia căruia urmează a se

efectua executarea silită. Cererea pentru obţinerea exequaturului se face de către partea

interesată. Instanţa va examina cererea după citarea părţilor9. Pentru obţinerea exequaturului

se aplică procedura de drept comun. Împotriva hotărârii pronunţate asupra cererii de

exequatur se pot exercita căile de atac. Instanţa română verifică cerinţele legale de regularitate

internaţională, fără a putea examina hotărârea străină în fond sau a o modifica (art. 174 şi art.

8 Dragoș Alex Sitaru, Drwpt internațional privat, Tratat, Ed. Lumina Lex, 2001, p.215-216.9 Ioan Chelaru, Gheorghe Gheorghiu, Drept internațional privat, ed. a IIa, Ed. CH Beck, București, 2009, pg..276.

6

169 din Legea nr. 105/1992). Din punct de vedere procedural cererea de încuviinţare a

executării se soluţionează prin hotărâre, după citarea părţilor (art. 176 din Legea nr.

105/1992). Cererea de încuviinţare a executării va fi însoţită şi de dovada caracterului

executoriu al hotărârii eliberată de instanţa care a pronunţat-o (art. 175). Pe baza hotărârii

definitive de încuviinţare a executării se emite titlu executoriu, în condiţiile legii române,

menţionându-se în titlu şi hotărârea de încuviinţare.

II. Recunoaștera și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și

comercială în statele membre ale Uniunii Europene

După aderarea la UE, România aplică Regulamentul nr. 44/2001 din 22 decembrie

2000 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi

comercială cu toate statele membre UE: Austria, Belgia, Marea Britanie, Cipru, Cehia,

Danemarca (urmare intrării în vigoare la 01.01.2007 a unui acordul cu CE), Estonia, Finlanda,

Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxembourg, Malta, Olanda,

Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria.10

10 Regulamentul nr. 44/2007 înlocuieşte, în relaţia dintre România şi statele membre, următoarele (părţi din)

convenţii/tratate: Convenţie între R.S.România şi Regatul Belgiei privind recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti

în materia obligaţiilor de întreţinere,   făcută la Bucureşti la 30 octombrie 1979; Tratatul între R.P.Română şi R.P.

Bulgaria privind asistenţa juridică în cauzele civile, familiale şi penale, făcut la Sofia la 3 decembrie 1958;

Tratatul între România şi Republica Cehă privind asistenţa judiciară în materie civilă, încheiat la Bucureşti la 11

iulie 1994; Convenţia de asistenţă juridică în materie civilă şi penală între R.S.România şi Regatul Greciei,

Bucureşti, 1972; Convenţia între R.S.România şi Republica Franceză privind asistenţa juridică în materie civilă

şi comercială, Paris, 1974; Convenţia între R.S.România şi Republica Italiană privind asistenţa judiciară în

materie civilă şi penală, făcută la Bucureşti la 19 octombrie 1972; Tratatul dintre România şi Republica Polonă

privind asistenţa juridică şi relaţiile juridice în cauzele civile, încheiat la Bucureşti la 15 mai 1999; Tratat între

R.P.Română şi R.P.F.Iugoslavia (aplicabil prin declaraţie de succesiune cu Slovenia) privind asistenţa juridică,

încheiat la Belgrad la 18 octombrie 1960; Tratatul între R.P.Română şi R.S.Cehoslovacă (aplicabil prin

declaraţie de succesiune cu Slovacia) privind asistenţa juridică în cauzele civile, familiale şi penale, făcut la

Praga la 25 octombrie 1958; Convenţia dintre România şi Spania privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi

executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, semnată la Bucureşti la 17 noiembrie 1997; Tratatul între

R.P.România şi R.P. Ungară privind asistenţa juridică în cauzele civile, familiale şi penale, făcut la Bucureşti la

7 octombrie 1958.

7

Legea nr. 187/2003 care a transpus până la aderarea României la UE Regulamentul nr.

44/2001 a fost abrogată prin OUG nr. 119/2007 privind unele măsuri necesare pentru

aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană.

Potrivit Legii nr. 191/200711, în vederea aplicării Regulamentului nr. 44/2001 cererile

pentru recunoaşterea, precum şi cele pentru încuviinţarea executării silite pe teritoriul

României a hotărârilor în materie civilă şi comercială, pronunţate într-un alt stat membru al

Uniunii Europene, în condiţiile prevederilor Regulamentului nr. 44/2001, sunt de

competenţa tribunalului.  Hotărârea astfel pronunţată poate fi atacată numai cu recurs.

Regula generală în materie de recunoaștere a hotărârilor judecătorești pronunțate într-

un stat membru este cuprinsă în art. 33: acestea sunt recunoscute în alte state memebre fără a

mai fi necesară vreo procedură specială. Astfel regula este că hotărârile judecătorești

pronunțate într-un stat membru sunt recunoscute de drept în celelalte state membre ale

Uniunii Europene.

În cazul unei contestații a recunoașterii de plin drept a hotărârii străine, partea

interesată care invocă recunoașterea pe cale principală trebuie să parcurgă procedura

recunoașterii judecătorești a hotărârii străine pronunțate într-un stat membru. Conform art.33

alin. 3, cand recunoașterea este invocată pe cale incidentală în fața unei instanțe a unui stat

membru, aceasta este competentă se se pronunțe cu privire la recunoaștere(având libertatea să

facă aplicarea art.33 alin.1 din regulament)12

În cazul hotărârilor judecătoreşti pronunţate în România şi pentru care se solicită

recunoaşterea sau încuviinţarea executării într-un alt stat membru al Uniunii Europene,

competenţa de a emite, potrivit art. 54 din Regulamentul nr. 44/2001, certificatul prevăzut în

anexa V din acelaşi regulament aparţine primei instanţe.

În cazul în care, potrivit art. 57 din Regulamentul nr. 44/2001, se solicită recunoaşterea

sau încuviinţarea executării pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene a unui act

autentic, executoriu potrivit legii române, competenţa de a emite certificatul prevăzut în anexa

VI din acelaşi regulament aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie se află emitentul

actului.

În cazul în care se solicită recunoaşterea sau încuviinţarea executării pe teritoriul unui

alt stat membru al Uniunii Europene a unei hotărâri pronunţate de instanţa română, în

condiţiile legii, pentru încuviinţarea unei tranzacţii judiciare, competenţa de a emite, potrivit

11 Pentru aprobarea OUG nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană12 Dan Lupșcu, op. cit., p.275.

8

art. 58 din Regulamentul nr. 44/2001, certificatul prevăzut în anexa V din acelaşi regulament

aparţine acelei instanţe.

Partea interesată se poate adresa direct instanţei competente din statul membru al UE

pentru recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite care se poate determina cu ajutorul

atlasului judiciar european13.

Oricare dintre părți poate ataca hotărârea de recunoștere la instanța prevăzută în Anexa

III la regulament( în Romănia, această instanță este Curtea de Apel). Această acțiune este

examinată în procedură contradictorie. Dacă partea împotriva căreia se solicită recunoașterea

nu se înfățișează în fața instaței sesizate cu această acțiune, instanța este obligată să suspende

procesul până ce constată că partea a putut primi actul de sesizare a instanței cu un alt act

echivalent, în timp util pentru pregătirea apărării sau că au fost întreprinse demersurile

necesare în acest scop. Suspendarea cauzei intervine chiar și în cazul în care partea în contra

căreia se solicită recunoașterea nu-și are domiciliul pe teritoriul vreunui stat membru. 14

Spre deosebire de recunoașterea unei hotărâri judecătorești pronunțate într-un stat

membru, punerea în executare într-un alt stat membru e unei astfel de hotărâri este posibilă,

conform art. 38 din regulament, doar daca este executorie în statul de origine și dacă a fost

declarată executorie, la cererea părții interesate în statul solicitat15.

Cererea de punere în executare a hotărârii străine se introduce la instanța sau la

autoritatea, menționată în Anexa II a regulamentului(pentru România, la tribunal), în a cărei

circumscripție se află fie domiciliul părții împotriva căreia se solicită executarea, fie locul de

executare(art.39).

III. Recunoaștera și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și

comercială în statele nemembre ale Uniunii Europene

Cadrul juridic convenţional

III.1. Convenţii multilaterale

Convenţia de la Lugano din 30.10.2007 privind competenţa, recunoaşterea şi

executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială

13 http://ec.europa.eu/justice_home/judicialatlascivil/html/rc_comapplication_ro.jsp.

14 Cosmin Dariescu, op. cit., p.174.15 Ungureanu Ovidiu, Jugastra Călina, Circa Adrian, Drept internațional privat, Ed. Hamangiu, București, 2008, pg.127.

9

Convenţia de la Lugano din 2007 a fost semnată la 30.10.2007 de către Republica

Islanda, Regatul Norvegiei, Regatul Danemarcei şi Confederaţia Elveţiană, precum şi de către

Comunitatea Europeană, în numele statelor membre ale Comunităţii Europene (inclusiv în

numele României). Comunitatea Europeană a ratificat-o la 18.05.2009 în numele tuturor

statelor membre (cu excepţia Regatului Danemarcei). Regatul Norvegiei (state terţ A.E.L.S. -

nemembru al UE) a depus instrumentul de ratificare la data de 01.07.2009. Astfel, Convenţia

de la Lugano din 2007 a intrat în vigoare, conform art. 69 alin. 4, la data de 01.01.2010.

Regatul Danemarcei a ratificat Convenţia de la Lugano la 24.09.2009. Pentru

Confederaţia Elveţiană se estimează că această Convenţie va intra în vigoare cel mai devreme

din 01.01.2011.

III.2. Convenţii bilaterale

Convenţiile/tratatele bilaterale în domeniul asistenţei judiciare încheiate de România

cu statele terţe, nemembre ale UE, care conţin norme referitoare la recunoaşterea şi

executarea hotărârilor judecătoreşti, sunt cele încheiate cu următoarele state: Albania,

Algeria, R.P.Chineză, Bosnia şi Herţegovina (prin declaraţie de succesiune),

R.P.Chineză, Croaţia (prin declaraţie de succesiune), Coreea de Nord, Cuba, Egipt,

Federaţia Rusă (prin declaraţie de succesiune), Maroc, Mongolia, Macedonia, Moldova,

Serbia, Siria, Tunisia, Turcia, Ucraina.

 

III.3. Legislaţia internă

Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept

internaţional privat, la art. 10 prevede că: „Dispoziţiile prezentei legi sunt aplicabile în

măsura în care convenţiile internaţionale la care România este parte nu stabilesc o altă

reglementare.”

Procedura recunoaşterii şi executării hotărârilor în materie civilă şi comercială este

prevăzută în Capitolul XX (Norme de procedură în materie de drept internaţional privat),

Secţiunea a IV- a (Efectele hotărârilor judecătoreşti) – art.165 – 178.

10