Din învăţăturile lui Ptahhotep

7/22/2019 Din învăţăturile lui Ptahhotep

http://slidepdf.com/reader/full/din-invataturile-lui-ptahhotep 1/13

Din învăţăturile lui Ptahhotep Cele şapte octave ale vibraţiilor Arcul de legătură

Mă aflam în faţa lui Ptahhotep şi îi ascultam cu respect cuvintele:

„Astăzi îţi voi explica principiile creatoare ale minunatului efect altoiagului vieţii. Acestea sunt simple legi ale naturii. Dumnezeu este prezent pretutindeni, iar emanaţia omniprezenţei sale se manifestă în lumea vizibilăşi materială sub forma legilor naturii. În consecinţă, nimic nu se poate petrece în afara acestor legi. Dar ele diferă de pe un nivel de existenţă pealtul. Legile care acţionează în lumea spirituală diferă de cele careacţionează în lumea materială. Chiar şi în lumea materială găsim legi carevariază în funcţie de proporţiile aceleiaşi materii. Spre exemplu, una dinlegile naturii face ca nivelul apei liniştite să fie întotdeauna orizontal. Totuşi,

această lege nu este valabilă decât pentru un anumit nivel de mărime. Astfel,o picătură de apă de pe caliciul unei flori este rotundă, iar o fiinţă minusculăcare ar trăi în această lume miniaturală ar constata că forma apei este sferică.De ce? Deoarece relaţia dintre tensiunea suprafeţei apei şi forţa careconstrânge apa să rămână la orizontală este complet diferită într -o picăturăde apă, deci într -o cantitate mică de apă, de cea care guvernează o cantitatemare de apă. Şi totuşi, este vorba de aceleaşi legi.

Oamenii cunosc prea puţin forţele care acţionează în natură, şi numai pe cele pe care viaţa i-a ajutat să le observe. Ei s-au obişnuit să le numească:legile naturii, şi îşi imaginează că le cunosc în esenţa lor numai pentrusimplul fapt că le-au dat un nume. Ei acceptă aceste legi şi efectele lor ca pe

o evidenţă. Dacă au fost martorii unui fenomen necunoscut, ei strigă că esteun miracol sau un act de magie, fără să ştie că aceste energii reprezintă totforţe ale naturii, la fel ca şi cele cu care s -au obişnuit şi pe care cred că lecunosc! Fiii oamenilor nu ştiu de ce dintr -o sămânţă iese o plantă, la fel cumnu ştiu de ce dintr -o celulă fecundată iese o fiinţă vie. Ei nu ştiu ce înseamnăaceastă „fecundare”, nici de ce se divizează celula după fecundare, nici de ceaceastă diviziune se repetă pentru multiplicarea celulelor, proces care nu seopreşte la naşterea fiinţelor vii, ci continuă până când – din prima celulă – seformează un individ plenar dezvoltat, până când creşterea, această reacţie înlanţ, se încetineşte de la sine, permiţând declanşarea reacţiei inverse, dedeclin (proces numit îmbătrânire). Întrucât toate acestea fac parte din viaţa

cotidiană, oamenii nu se mai minunează în faţa lor. Indiferent dacă estevorba de o plantă care se naşte dintr -o sămânţă, de un copil care se naştedintr-o mamă sau de moartea unui om, de vântul care bate dintr-o direcţiesau alta şi care are efecte diferite, sau de atâtea alte experienţe ale vieţii detoate zilele, toate aceste fenomene sunt la fel de „miraculoase” ca şi efecteleşi secretul toiagului vieţii, precum şi ale celorlalte miracole ale iniţiaţilor.



Dar înainte să poţi înţelege cu adevărat forţele cu care lucreazăiniţiaţii şi care sunt identice cu forţele care animă toiagul, trebuie să maiînţelegi câteva lucruri.

Atunci când am vorbit de arborele cunoaşterii binelui şi răului, ţi-amexplicat că tot ce a luat o formă materială nu este vizibil şi perceptibil decât

pentru că a ieşit din unitatea perfectă, din echilibrul perfect. De la aceastăseparare, întreaga manifestare aspiră către regăsirea unităţii, a echilibrului.„Echilibru” înseamnă repaus perfect, imobilitate. În schimb, „devenirea” – sau altfel spus creaţia vizibilă şi tangibilă – înseamnă: ieşirea din acestechilibru, apoi aspiraţia de a-l regăsi, lucru care echivalează cu o agitaţieconstantă, cu o mişcare perpetuă. Dacă această mişcare continuă ar înceta fieşi numai pentru o singură clipă, întreaga creaţie s-ar transforma instantaneuîntr-o energie spirituală, ceea ce înseamnă că ar fi distrusă din punct devedere material. Toate energiile, toate forţele din univers reprezintă mişcăricare, pornind dintr-un anumit punct – propriul lor punct central – iradiază, seextind şi se propagă în valuri circulare, alcătuind astfel ceea ce noi numim

pulsaţii sau vibraţii. Aceste manifestări nu încetează decât în cazul în careforţele ieşite din echilibru revin la starea lor iniţială, adică la unitatea divină.Starea primordială este aşadar acea stare în care încetează orice manifestarematerială. În esenţa ei ultimă, materia nu este altceva decât mişcare, iar dacăaceastă mişcare ar înceta, materia ar înceta la rândul ei să mai existe. Atâtavreme cât va exista lumea materială în trei dimensiuni, aceasta va figuvernată de legea sa imuabilă a agitaţiei şi a mişcării.

Faptul că forţa creatoare se manifestă la toate nivelele, dând naşter eunor posibilităţi nenumărate, înseamnă că există o cantitate incalculabilă devibraţii, de lungimi de unde, de forme ale undelor, de frecvenţe diferite carecorespund acestor nivele. Atâta vreme cât ne aflăm într -un corp înzestrat cuinstrumente de perce pţie limitate, noi nu putem să percepem decât o partedin aceste vibraţii cu ajutorul organelor simţurilor noastre. Faptul că o formăa vibraţiei ne apare ca „materie” sau ca „energie” imaterială depinde numaide ideea, de impresia pe care ne-o facem în legătură cu ceva care nureprezintă de fapt decât „mişcare”, „vibraţie”, „frecvenţă”. Cu cât vibraţiilesunt mai scurte, cu atât mai puternic le resimţim noi ca materie. Noi dămnume vibraţiilor care ne sunt transmise conştiinţei de către organele noastrede simţuri, nume care corespund senzaţiilor noastre: materie, sunet,electricitate, căldură, gust, miros, lumină; energiilor şi radiaţiilor superioareşi imateriale, pe care nu le putem recepta prin centrii noştri nervoşi şicerebrali, le spunem unde ale gândirii sau unde ale ideilor; apoi există raze şifrecvenţe mai elevate, care pătrund încă şi mai profund şi care ajung până la frecvenţele supreme, ce pătrund întreaga forţă creatoare divină: viaţaînsăşi! Noi nu putem înţelege aceste frecvenţe decât ca stări de conştiinţă.

Aşadar, universul este animat de o varietate infinită şi inimaginabilăde vibraţii, de la unda cea mai scurtă şi până la cea mai lungă. Toate formelecreaţiei, de la corpurile celeste şi până la fiinţele unicelulare, sunt rezultateleunor a sau altora din aceste vibraţii. Indiferent dacă ne dăm sau nu seama de



acest lucru, noi trăim în mijlocul lor. Voi merge chiar mai departe: noi înşine suntem alcătuiţi din aceste vibraţii şi din aceste energii, care sunt activate în permanenţă în corpul, sufletul şi întreaga noastră fiinţă. Întregul univers estealcătuit din aceste vibraţii. Ceea ce noi numim Dumnezeu este sursa tuturorvibraţiilor creatoare.

Dumnezeu este deasupra întregii sale creaţii manifestate. Elsălăşluieşte în El Însuşi, într -un echilibru absolut, în afara timpului şispaţiului. Dar razele Sale pătrund formele materiale, dându-le viaţă.Dumnezeu este omniprezent şi umple întregul univers, ceea ce face ca totceea ce există în univers să fie pătruns de El. Nimic nu poate exista în a faralui Dumnezeu, pentru că El este omniprezent şi nimic nu -L poate deplasa peEl, nimic nu-L poate situa pe El în afara propriei Sale prezenţe. Aşadar,orice punct din creaţie îi oferă lui Dumnezeu posibilitatea să se manifeste şitot ceea ce există în lumea noastră perceptibilă poartă în el un asemenea punct, sub forma propriului său centru. Acesta este punctul din care a luatnaştere prima manifestare, creaţia Sa, căderea în afara echilibrului.

Acest aspect al lui Dumnezeu este cel care creează lumea materialăşi care îi dă acesteia viaţă, penetrând-o. Altfel spus, acesta este punctul carereprezintă viaţa din noi, din fiecare fiinţă vie, şi pe care noi îl numim„Sinele suprem”. Toate celelalte expresii precum Dumnezeu, creatorul,

Sinele universal sau Sinele superior, ori principiul creator, nu desemneazădecât o unică divinitate, sub diferitele ei aspecte.

Cu cât sunt mai aproape de centru, cu atât frecvenţa energiilor estemai elevată, cu atât mai înalt spirituale sunt ele. Cu cât ele se îndepărteazămai tare, în valuri circulare, cu atât mai materiale devin ele, până în punctulîn care se transformă chiar în materie. În acest fel, forţa emisă îşi frânează

viteza de propagare, căci odată ajunsă la limita ultimă a manifestării sale, în punctul cel mai îndepărtat de centru, ea devine o scoarţă, o crustă dură şimaterială. Aşa se explică de ce imaginea – „numele” – lui Dumnezeu care semanifestă în lumea vizibilă este un cerc, cercul interior al forţelorsuperioare, înconjurat de o scoarţă densă şi materială.

Exprimat în litere, acest simbol devine AUM.

Toate creaturile, de la astre şi până la fiinţele unicelulare, suntalcătuite pornind de la acest principiu. Observă o secţiune din planetanoastră: în centru, forţele puternice sunt încă în stadiul de evoluţie alcercului de foc. Urmează apoi regiunile gazoase, straturile de materie topită,

apoi lichide, până când se ajunge la crusta materială de deasupra. În centruse manifestă însă o forţă opusă, forţa centripetă, care atrage către ea toatemanifestările materiale. Dacă materia dură nu s-ar opune printr-o rezistenţă corespondentă, toate formele materiale ar dispărea în propriul lor centru,inclusiv pământul şi fiinţele vii care trăiesc pe el. Rezistenţa materiei estecea care împiedică această prăbuşire în sine, acesta fiind singurul motiv care permite existenţa unei creaţii şi a vieţii pe scoarţa materială terestră. Nu uitade această rezistenţă a materiei, căci vom mai vorbi despre ea.



Iată încă un exemplu pentru a ilustra structura internă a formelormater iale: secţiunea transversală a coloanei vertebrale a tuturor vertebrelorarată aceeaşi ordine interioară: substanţa extrem de subtilă a măduveispinării, care susţine forţa vitală creatoare, este înconjurată şi protejată de oscoarţă dură, adică de oasele coloanei. Orice os ai tăia în două, fie el al

craniului, al vertebrelor sau al picioarelor, el îţi va dezvălui aceeaşi secţiunetransversală.

Taie o plantă şi vei descoperi aceeaşi imagine. Ai văzut cu siguranţăun copac tăiat. Structura internă a trunchiului este similară: în jurul punctului central există cercuri de energie vitală hrănite de substanţa fină dincentrul arborelui. Inelul care se adaugă în fiecare an reflectă radiaţia ciclică avieţii la nivelul copacului, care se repetă în fiecare primăvară. Şi în acestcaz, scoarţa înconjoară şi protejează trunchiul.

Creşterea începe întotdeauna dintr -un centru, dinspre interior cătreexterior. Sursa cea mai profundă a tuturor energiilor şi manifestărilor este Dumnezeu.

Acest aspect al lui Dumnezeu care se îmbracă în materie, caretransformă o formă creată într -o fiinţă vie şi pe care îl numim Sinele superior(Logos) este principiul care ne atrage către centrul nostru, căci noi ne-amseparat de unitatea divină, de starea paradisiacă. El este logodnicul celest pecare fiecare suflet uman aspiră cu ardoare să-l regăsească. Sinele divin şiautentic nu trebuie confundat niciodată cu „eul” personal care este golit deorice existenţă reală, nefiind altceva decât o imitaţie.

În spatele oricărei forţe manifestate, indiferent dacă este vorba de unastru, de o planetă, de o fiinţă umană, de un animal, de o plantă sau de omaterie, regăsim întotdeauna aceeaşi sursă a vieţii, acelaşi Dumnezeu,

acelaşi Sine divin. Deşi acest Dumnezeu unic este prezent pretutindeni şi înor ice creatură, formele manifestării sunt extrem de variate, căci Dumnezeu se revelează pe Sine la toate nivelele Sale pe care este posibilă manifestarea,în timp ce formele create care apar pe aceste nivele nu pot manifesta dinDumnezeu decât ceea ce pot ex prima, trăi şi suporta în mod conştient din forţa creatoare divină, în funcţie de nivelul lor de dezvoltare. Căci a trăi înmod conştient o forţă înseamnă a fi această forţă, şi în acelaşi timp, a o

emana în toate direcţiile, inclusiv în propriul nostru corp. De aceea, corpultrebuie să dispună de forţa de rezistenţă corespondentă, căci altminteriradiaţiile Sinelui îl vor arde şi îl vor distruge.

Aşa se explică de ce corpurile diferitelor manifestări nu sunt alcătuiteîn mod similar; materia lor oferă acel grad de rezistenţă care corespundenivelului de conştiinţă pe care s-a manifestat forma respectivă. Trebuie săştii că cea care determină vibraţiile pe care le poate suporta un corp estecompoziţia sa chimică. Dacă un corp este supus unei radiaţii superioareforţei sale de rezistenţă, întregul sistem nervos va suferi. Acest proces poateconduce la o depresie nervoasă profundă, sau chiar la o boală mentală. Dacănumărul de vibraţii al acestei forţe depăşeşte întinderea unei octave, forţa



devine mortală. De aceea, atunci când dorim să lărgim conştiinţa unui om pentru ca el să poată absorbi şi suporta forţa divină pe un nivel elevat, noitrebuie mai întâi să-i pregătim corpul, supunându-l – printre altele – unui

anumit proces chimic, astfel încât diferenţa vibratorie să nu depăşeascăniciodată o octavă. În caz contrar, el ar muri.

În lumea materială există patru eşaloane ale manifestării, pe care lenumim, în funcţie de expresia şi de nivelul lor de conştiinţă: minerale,vegetale, animale şi oameni. Prin comparaţie cu omul, materia „moartă” nuni se pare „conştientă”, dar cristalele demonstrează că şi ele dispun de oanumită inteligenţă. Fiecare nivel al manifestării este caracterizat de propriulsău nivel de conştiinţă, întotdeauna cu o octavă mai sus decât cel precedent.Singur omul are posibilitatea de a manifesta mai multe nivele, mergând pânăla conştiinţa de sine divină. Dacă ar fi să raportăm între ele intervalele – sauoctavele – prin care delimităm nivelele de evoluţie, vom observa că aceacategorie pe care o numim „om” ocupă patru gradaţii pe marea scală aevoluţiei care conduce de la pământ la cer; în plus, fiecare eşalon

corespunde unei octave a gamei de vibraţii. Oamenii cunosc aceste patrugradaţii şi le numesc: omul, caracterizat de mental; geniul, caracterizat deintuiţie; profetul, caracterizat de înţelepciune şi de iubirea universală; şi peultimul eşalon, omul-Dumnezeu, caracterizat de omniscienţă şi deomnipotenţă.

În lumea materială există aşadar patru manifestări, care alcătuiescîmpreună cele şapte octave ale vibraţiilor.

Orice creatură emite acele vibraţii din care este alcătuită, adică cele pe care le suportă în mod conştient. Mineralele, aflate pe nivelul inferior alconştiinţei, nu se manifestă decât prin contracţie, răceală, duritate.

Plantele se manifestă deja pe două eşaloane: unul material şi altul alforţei vegetale, care le permite să trăiască. O plantă manifestă inconştientvibraţiile materiale; ea îşi poartă corpul ca pe o haină, dar nivelul său deconştiinţă este cel al forţei vegetative care dă viaţă materiei din care estealcătuită. Forţa manifestată pe acest nivel are trei aspecte caracteristici dupăcare poate fi recunoscută oriunde s-ar manifesta: căutarea hranei, absorbţiahranei şi asimilarea hranei, sau digestia.

Animalele manifestă trei forţe: una materială, alta vegetativă şi o atreia animalică. Ele posedă un corp, îşi caută hrana, o mănâncă şi o digeră.În plus, ele sunt conştiente pe un nivel animalic: au un suflet, instincte,

nevoi, sentimente, simpatii, antipatii şi dorinţe. Animalele sunt conştiente pecel de-al treilea eşalon al manifestării, fiind despărţite de om de o singurătreaptă.

Omul mediu este aşadar cu o treaptă mai sus: el este conştient pe planmental, dispune de un intelect şi de facultatea gândirii. Dar el manifestă şicelelalte trei nivele: cel material, întrucât dispune de un corp – nivelulvegetativ, pe care îşi caută hrana, o mănâncă şi o asimilează; nivelulanimalic, întrucât dispune de un suflet şi de o viaţă sentimentală, cu simpatii,



antipatii şi dorinţe; dar principala sa caracteristică rămâne cea mentală – omul gândeşte conştient.

Omul trebuie să facă un mare pas înainte pentru a atinge următorulnivel: el îşi poate eleva conştiinţa deasupra lumii efectelor, pătrunzând încea a cauzelor. Se poate racorda la sursa divină din planul cauzal şi poate

manifesta această forţă, care se traduce în conştiinţa sa sub forma intuiţiei.Graţie intelectului şi spiritului său, el îşi poate exprima experienţelespirituale şi le poate transmite aproapelui său. Intuiţia se poate exprima şi înartă: atunci când este adimensională ea se poate exprima prin muzică, iaratunci omul devine un compozitor; în planul bidimensional se poate exprima prin linii şi culori, iar omul devine un pictor; în planul tridimensional se poate exprima prin forme plastice, iar omul devine un sculptor sau undansator. Omul creator este geniul. El manifestă toate cele cinci octavevibratorii ale forţelor materiale, vegetative, animale, mentale şi cauzale.

Gradul de conştiinţă care corespunde următoarei octave vibratoriieste cel al oamenilor cunoscuţi drept profeţi. Un profet manifestă toateforţele nivelelor menţionate anterior, dar este conştient şi de eşalonulsuperior, cel al înţelepciunii divine şi al iubirii universale. Nu trebuie săconfunzi niciodată această iubire universală, care corespunde celui de-alşaselea grad şi care este o forţă pur spirituală, cu „iubirea” celui de -al treileagrad, cel animalic, care este o expresie a instinctelor animalice. Acest tip deiubire inferioară reprezintă o vibraţie transformată, o modulare a iubirii carecorespunde nivelului trei, a cărei sursă este instinctul de conservare aspeciei. Această „iubire” este caracterizată de dorinţa de posesiune şi nuurmăreşte altceva decât corpul fizic. Ea îl determină pe om să se apropie defiinţa iubită, să o îmbrăţişeze, să o strângă la piept, într -un cuvânt: să o posede. Cel care se supune acestui tip de iubire trăieşte încă într -o stare deconştiinţă divizată, de separare, căutându-şi jumătatea fizică complementară pentru a-şi găsi satisfacţia. Această iubire doreşte întotdeauna să ia, să aibă, să posede. Iubirea care corespunde celui de-al şaselea nivel al manifestării,iubirea profeţilor, nu derivă din separare, ci din starea primordială a unităţiidivine. De aceea, această iubire este universală, ea nu face decât sădăruiască, nu ia niciodată de la altul, nu are nevoie de nici o jumătatecomplementară, de nici o manifestare fizică. Ea străluceşte şi îşi emanărazele de pe nivelul conştiinţei unităţii divine absolute. Oamenii aflaţi peacest nivel de conştiinţă nu doresc să posede nimic şi pe nimeni, căci se simtuna cu Totalitatea infinită.

Manifestarea supremă a lui Dumnezeu, cel de-al şaptelea nivelexistenţial, este omul devenit perfect conştient: omul-Dumnezeu. Toate

celelalte forme de manifestare nu reprezintă decât vibraţii transformate,aspecte ale lui Dumnezeu. Omul-Dumnezeu este singurul care – princonştiinţa sa perfectă – îl manifestă plenar pe Dumnezeu, adică propriul săuSine divin, în toată perfecţiunea Sa, trăind direct şi emanând în jur forţelecreatoare divine, cu vibraţiile şi frecvenţele primordiale şi netransformate.



Omul este singura creatură care are posibilitatea de a controla şi de aemana toate cele şapte octave vibratorii, căci el dispune la nivelul sistemuluisău nervos de centrii care corespund acestor şapte octave ale forţei creatoaretransformate şi netransformate. Pe de altă parte, el nu poate manifestavibraţiile decât pe nivelele pe care a devenit conştient. Atâta vreme cât nu

este conştient pe un anumit nivel, centrii săi nervoşi corespondenţi rămânîntr-o stare latentă. Aşadar, omul mediu manifestă vibraţii care nu depăşesccel de-al patrulea eşalon, geniul manifestă inclusiv vibraţiile care corespundcelui de-al cincilea eşalon, profetul ajunge până la cel de-al şaselea eşalon,dar numai omul-Dumnezeu este capabil să manifeste conştient energiiletuturor celor şapte octave, exprimând – dacă doreşte – forţa creatoare divinăîn starea sa primordială, netransformată, sau modulată pentru a o transmite pe frecvenţele ei inferioare.

Toiagul pe care l-ai văzut la tatăl tău este alcătuit dintr -o substanţă,un fel de alamă, care are particularitatea de a putea transmite radiaţia carecorespunde fiecărui nivel. El a fost special conceput astfel încât să transmită

vibraţiile fie în starea lor primară, netransformate, fie – dacă cel care îlstăpâneşte doreşte acest lucru – diminuate ori amplificate.

De aceea, toiagul poate fi o binecuvântare, dar şi un blestem, înfuncţie de cel care îl foloseşte. Un iniţiat este capabil să manifeste cuajutorul toiagului toate forţele creaţiei, de la cea mai elevată – cea divină, până la cea mai de jos – cea ultra-materială, în funcţie de voinţa lui, căci eldispune în fiinţa lui de toate aceste forţe şi le poate transforma conştient prinintermediul toiagului vieţii. Omul nu poate percepe cu ajutorul organelorsimţurilor decât o parte din imensa gamă a acestor vibraţii. Toatefenomenele care corespund unor vibraţii mai înalte sau mai joase decât cele perceptibile prin intermediul organelor simţurilor nu pot fi percepute sauexperimentate decât în stările de conştiinţă ale sufletului. De pildă, astfel potfi experimentate frecvenţele divine supreme, sub forma iubirii universale. Înschimb, frecvenţele cele mai inferioare, care corespund ultra-materiei şi carenu pot fi percepute de ochii şi de nervii noştri senzoriali, rămânândimperceptibile pentru organele noastre, sunt experimentate de oameni prinstarea sufletească a urii. Iniţiatul foloseşte întotdeauna corect toiagul vieţii şinu manifestă decât forţa necesară pentru a face bine, transformându-l astfelîntr-o binecuvântare. Cât despre vibraţiile ultra-materiale, el le utilizeazăuneori pentru a-şi crea un zid de protecţie invizibil şi impenetrabil. Iniţiatul poate controla, amplifica sau neutraliza cu ajutorul toiagului toate forţelenaturii.

Toate fiinţele vii dispun de aceste forţe, dar într -un grad carecorespunde nivelului lor de dezvoltare. Ei le utilizează, dar nu suntconştienţi de ele. Ai cunoscut vreodată pe cineva care să se întrebe, de pildă,cum îşi poate ridica mâinile sau picioarele? Sau cum se face că se poateîndepărta de pământ – ce-i drept, pentru o clipă foarte scurtă – printr-osăritură? Ridică-ţi un braţ şi observă ce faci. Cei care îţi ridică braţul suntmuşchii tăi, pe care îi contracţi. Contracţia muşchilor este cea care îţi



permite să faci toate mişcările corporale. Dar cine este cel care îţi contractămuşchii, copila mea? Gândeşte-te!

- Voinţa mea, Tată.

- Corect, voinţa ta. Dar dacă te-aş întreba ce este voinţa, ce mi-airăspunde?

- Tată, eu m-am observat deseori atunci când doream ceva, darsingurul lucru pe care l-am constatat a fost acela că atunci când doresc ceva,emit o anumită forţă şi îi dau o anumită direcţie. Ca să reiau exemplul tău,dacă doresc să-mi ridic braţul din poziţia sa în care atârnă datorită forţei deatracţie de pământului, această energie a voinţei curge prin braţul meu şiforţează muşchii să se contracte, ridicându-mi braţul.

- Foarte corect, mi-a spus Ptahhotep. Prin simplul fapt că forţavoinţei tale a curs prin braţul tău, tu ai învins la acest nivel forţa atracţieiterestre, această enormă forţă a naturii. Acelaşi lucru se petrece şi atuncicând sari în aer! Timp de o clipă, forţa voinţei tale este mai puternică decâtcea a atracţiei gravitaţionale. Timpul este cel care arde forţa voinţeitransformată în energie fizică. Timpul!

Şi spaţiul? Tu ţi-ai utilizat forţa pentru a-ţi ridica braţul în înălţime, pentru a-l îndepărta de pământ, deci ai realizat o mişcare în spaţiu. Poţiobserva aşadar că forţa ta este utilizată de doi factori importanţi: timpul şi spaţiul. Dacă ai putea să-ţi amplifici forţa voinţei, înmagazinând-o în corp,ai putea implicit să învingi o perioadă mai lungă forţa de atracţie agravitaţiei şi să te deplasezi la o distanţă mai mare de pământ. Ai putea purşi simplu să pluteşti prin aer! Tu nu poţi face însă acest lucru, deoarece nu aidevenit conştientă pe planul divin. Iniţiatul care este conştient pe acest nivel

divin se poate scufunda direct în această sursă de energie eternă, fără a otransforma, iar dacă doreşte, poate zbura prin aer atât timp cât forţa voinţeisale se va opune gravitaţiei terestre.

Iniţiatul cunoaşte toate vibraţiile şi dispune de organe perfectdezvoltate pentru a utiliza aceste forţe. Spre exemplu, tu cunoşti forţagândirii prin care noi putem comunica telepatic. Noi controlăm această forţăinclusiv printr-un organ superior creierului nostru. Fiii oamenilor nu ştiu nicimăcar că dispun de asemenea organe. Iniţiatul este capabil să manifeste forţacea mai elevată între toate, energia divină creatoare. Această forţă este însăşienergia vieţii, energia FIINŢEI eterne. Ea este cea care animă şi susţineîntregul univers. Folosirea conştientă a acestei forţe este apanajul exclusiv al

omului-Dumnezeu, singura creatură a cărei conştiinţă este identică cu cea alui Dumnezeu şi care emană această energie din conştiinţa sa divină,cunoscută şi drept conştiinţa cosmică omniprezentă. Nici o altă fiinţă vie nuar putea suporta în mod conştient această forţă.

Fiecare forţă are o anumită materializare pe pământ, ceea ce face cafiecare energie şi vibraţie să corespundă unei substanţe cu o putere derezistenţă capabilă să o suporte şi să o transmită, sau altfel spus, să o



înmagazineze şi să o emane o anumită perioadă de timp. Numele pe care îldăm noi acestei substanţe contează prea puţin. Corpul creaturilor vii şi alformelor de manifestare care corespund diferitelor nivele de conştiinţă estealcătuit şi construit din această materie. Acest lucru nu este valabil numai pentru materia care corespunde propriului lor nivel de conştiinţă, ci şi pentru

materia care conduce vibraţiile mai joase de nivelul respectiv. Spre exemplu, plantele dispun de forţa de rezistenţă necesară pentru a putea susţinevibraţiile forţei vieţii vegetative, dar şi pe cele ale materiei, întrucât au uncorp material. Nervii şi corpurile animalelor susţin forţa animală carecorespunde nivelului lor de conştiinţă, dar susţin totodată şi vibraţiile celordouă octave inferioare, ale nivelului vegetativ şi ale nivelului material.

De pildă, nervii omului mediu au suficientă rezistenţă pentru asusţine vibraţiile nivelului mental, dar şi pe frecvenţele transformate aleoctavelor care corespund planurilor inferioare: animal, vegetativ şi material.Cu ajutorul energiilor sale mentale, omul gândeşte şi este conştient pe acestnivel; cu ajutorul energiilor animale, el simte şi trăieşte experienţa emoţiilor;

curenţii forţei vegetative îi animă corpul, care este alcătuit din forţemateriale (elementele minerale). Acelaşi lucru se petrece şi pe eşaloanelesuperioare, până la nivelul omului-Dumnezeu, care îşi foloseşte conştienttoţi centrii nervoşi şi cerebrali, putând conduce prin corpul său – fără a letransforma neapărat – vibraţiile supreme ale vieţii, al căror sediu este situatla nivelul măduvei spinării. Materia corpului său posedă forţa de rezistenţănecesară pentru a susţine vibraţiile forţei divine supreme, şi evident, pe celetransformate ale celorlalte şase eşaloane ale manifestării.

Aşadar, materia din care sunt alcătuite trupurile oamenilor aflaţi penivele diferite de conştiinţă nu seamănă decât în mod aparent. În realitate,ele sunt alcătuite din elemente chimice diferite, a căror rezistenţăcorespunde nivelului de evoluţie al spiritului care locuieşte în ele.

Trupul omului-Dumnezeu poate susţine frecvenţele cele mai înalte,dar şi pe cele transformate ale octavelor inferioare, iar acest lucru se petrece fără ca el să se dematerializeze. Pe vremea când trăiau în patria lor, fiii luiDumnezeu au inventat o substanţă, asemănătoare cu alama, cu ajutorulcăreia au construit o serie de aparate pentru înmagazinarea frecvenţelorcreatoare supreme în manifestarea lor primordială sau transformată, dar şi pentru a le manifesta amplificate sau diminuate. Aceste instrumente au fostcreate astfel încât să păstreze intactă forţa creatoare în forma sa pură. Înconsecinţă, ele rămân active vreme îndelungată, la fel ca şi sursa forţei

divine, ca şi viaţa însăşi. Cum cel mai perfecţionat dintre aceste aparate caresusţin şi emană forţa creatoare reprezintă o punte perfectă între frecvenţeledivine şi cele materiale, între Dumnezeu şi pământ, noi numim acestinstrument, purtător al unei forţe excepţional de puternice şi încărcat cufrecvenţa Sinelui divin: arcul de legătură.

Înţelegi acum de ce păstrăm un secret atât de strict asupra acestoraparate. Omul-Dumnezeu care şi-a dezvoltat plenar facultăţile superioare poate să le utilizeze fără restricţii, căci arcurile de legătură înmagazinează şi



emană aceeaşi forţă ca şi el, forţa fiinţei sale. Un om aflat pe un eşaloninferior ar muri însă pe loc, ca lovit de trăznet, chiar dacă nu ar face altcevadecât să atingă un asemenea aparat. Frecvenţele divine i-ar arde instantaneunervii, iar el ar trăi un fel de şoc, un atac. Acelaşi lucru s-ar petrece dacăaceastă energie ar fi eliberată din izolarea sa la nivelul măduvei spinării,

atacând nervii. Omul, animalul şi chiar planta ar muri pe loc. Oameniinumesc această moarte un „atac”; ei simt că o forţă necunoscută a lovit persoana care a suferit atacul şi care moare ca lovită de trăznet. Aceastăforţă este curentul vieţii, care în mod normal, este bine izolat în interiorulmăduvei spinării sau în canalul central al plantelor, necurgând prin corpdecât corect transformată. Forţa iese din izolarea sa şi provoacă „atacul”numai în caz de boală, de dezechilibru.

Aşa se explică de ce persoanele care nu sunt iniţiate nu se potapropia de acest aparat. Mai mult, având în vedere că aparatele de acest felemană energii care penetrează totul, noi suntem nevoiţi să le ţinem ascunseîn nişte nişe cu pereţii foarte groşi, din piatră, care oferă cea mai bună

izolare. Căci energia vieţii poate ucide dacă penetrează o substanţă care nu-iopune forţa de rezistenţă corespondentă. Materia poate fi astfeldematerializată, dezintegrată.

La fel ca şi alte instrumente de acest tip, arcul de legătură estealcătuit dintr -o substanţă care poate înmagazina energia creatoare divină fărăa se dezintegra. El emană forţa creatoare netransformată, dăruind, în funcţiede dozaj, viaţ a sau moartea. Această forţă are acelaşi caracter vibratoriu caşi forţa voinţei omului, care poate învinge orice obstacol, inclusiv forţa deatracţie gravitaţională, chiar dacă numai pentru o clipă foarte scurtă. Arculde legătură emană această forţă amplificată de o mie de ori. Astfel, în timpce pământul acţionează prin forţa sa de atracţie asupra materiei, atrăgând-ocătre el, noi putem contracara această forţă de atracţie în orice fel desubstanţă, fără nici o excepţie, suprimându-i greutatea pentru o perioadă maimult sau mai puţin lungă. Dacă este însă necesar, noi putem acţiona şiinvers, amplificând această forţă de atracţie şi sporind astfel greutatea prinintermediul razelor ultra-materiale! Astfel, chiar şi pietrele cele mai mari îşi pierd greutatea pe perioada necesară pentru a construi edificiile cele maiimportante, proces care se derulează cu o uşurinţă derutantă pentru omul derând. Atunci când este cazul însă, greutatea pietrelor este amplificată, astfelîncât ele să se scufunde în pământ, creând astfel temelia necesară pentru asusţine edificiul.

Cu ajutorul arcului de legătură, această sursă enormă de forţă, noi putem transforma energiile imateriale, de pildă razele luminoase, în materie,sau invers, putem dezintegra materia, transformând-o în energii ce vorrămâne active aproape pentru totdeauna.

Observă această lampă. Timp de miliarde de ani, soarele a emanatraze de energie, din care unele au devenit raze luminoase în atmosfera

noastră, prin transformarea energiei. În această lampă, materia se



dematerializează şi dă naştere unor energii, care sunt convertite la rândul lorîn raze luminoase atunci când sunt în contact cu aerul.

Procesul poate fi prelungit la infinit, iar această lampă ar putea dalumină pentru totdeauna. În istoria pământului este scris însă că noi trebuiesă părăsim această planetă pentru câteva mii de ani, distrugând înainte tot

echipamentul nostru. În caz contrar, ignoranţa fiilor oamenilor ar provoca unnou dezastru planetar, cu consecinţe inimaginabile.

Generaţiile viitoare nu vor mai înţelege aproape nimic din culturanoastră. Spre exemplu, ele nu vor putea înţelege cum am reuşit noi săşlefuim atât de perfect suprafaţa pietrelor cele mai dure astfel încât odatăîmbinate să nu mai rămână între ele loc nici măcar pentru un fir de păr.Oamenii viitorului nu vor putea înţelege cum au putut „sclavii” noştri sărealizeze o asemenea perfecţiune numai cu ajutorul mâinilor. Întrucât autendinţa să se aducă reciproc la statutul de sclavie, fiii oamenilor vor ficonvinşi că la fel făceam şi noi. Timp de mii de ani, nu le va trece prin capnici măcar ideea că noi am dematerializat pur şi simplu partea superfluă a pietrei, obţinând astfel cu cea mai mare precizie şi fără nici cel mai micefort, ceea ce doream să obţinem din partea pietrelor cele mai dure.

Noi ne reglăm aparatele pe dimensiunile dorite, şi tot ceea cedepăşeşte această dimensiune este dezintegrat. Acest proces devine extremde simplu în cazul în care cunoşti natura reală a diferitelor energii, inclusiv aenergiilor materiei. Această cunoaştere nu poate rămâne însă o binecuvântare decât dacă rămâne în mâinile unui iniţiat care ştie că viaţaînseamnă iubire, iar ura este sinonimă cu moartea. Numai iniţiaţii de gradsuperior pot fi arhitecţi. Dacă ne-am executa construcţiile cu ajutorulsclavilor, nu ar mai fi nevoie de iniţiaţi! Noi nu lucrăm însă cu sclavi, ci cu

forţele naturii. Graţie aparatelor noastre, noi putem crea toate formele de

manifestare ale energiei creatoare. Manifestarea nu depinde decât de durataşi de distanţa de la care operăm cu această energie creatoare. Fiiloroamenilor li se pare normal să vină la Templu pentru ca noi să-i vindecămde bolile lor. Boala nu înseamnă altceva decât faptul că vibraţiile corpuluinu mai sunt în armonie. Noi restabilim vibraţia corectă a părţii „bolnave” acorpului, iar individul îşi recapătă sănătatea. Fiecare organ dispune de ovibraţie particulară. El este ceea ce este tocmai pentru că vibrează pe oanumită frecvenţă, iar această vibraţie acţionează constant şi îl susţine. Dacăaceastă vibraţie se modifică, organul se îmbolnăveşte.

Un alt element pe care îl putem controla cu uşurinţă este vremea.Astfel, noi putem însenina cerul, sau, dacă acest lucru se dovedeşte necesar, putem aduce nori grei de ploaie. Fiii oamenilor văd fulgerele şi aud tunetelecare ies din marea piramidă şi se bucură, căci ştiu că ele le vor aduce binecuvântarea ploii de care au nevoie pământurile lor. Ei trăiesc cusiguranţa ca Templul se ocupă de tot: de sănătatea lor, de ploaie, deconfortul şi bunăstarea lor spirituală.



- Părinte al sufletului meu, cum poate fi încărcat acest arc delegătură cu energia creatoare?

Ptahhotep mi-a aruncat privirea sa scrutătoare şi mi-a spus:

- Îmi dau seama că ştii deja cum poate fi încărcat arcul. Ţi-am maispus: pe pământ nu există decât o singură sursă capabilă să emane această forţă, iar aceasta este omul-Dumnezeu. Este aşadar datoria marelui preot săîncarce arcul de legătură cu forţa creatoare divină. El poate obţine acestrezultat fie conducându-şi direct propria sa energie prin arcul de legătură, fiefolosindu-se de toiagul vieţii pentru a converti în forţă creatoare divină un

curent de energie absolut pozitivă care emană din mâna sa pe o frecvenţăinferioară, pe care îl conduce apoi, transformat, în arcul de legătură. În viaţade zi cu zi, nici chiar omul-Dumnezeu nu emană forţa creatoare decât înipostaza ei transformată. El nu poate emite energia divină în expresia einetransformată decât atunci când toate forţele sale spirituale sunt concentrateşi când el se identifică în conştiinţa lui cu Dumnezeu. De aceea, dacă doreştesă emane această forţă creatoare în stare pură, el trebuie să se afle într -o stare

de conştiinţă cosmică absolută. Dacă fiii neiniţiaţi ai oamenilor l-ar vedea înaceastă stare, ei s-ar putea speria, căci omul-Dumnezeu emană atunci olumină supranaturală insuportabilă pentru privirea omului. Dacă un neiniţiatar atinge un iniţiat aflat în această stare de FIINŢĂ divină, el ar muriinstantaneu, la fel ca în cazul în care ar atinge arcul de legătură.

Astfel, dacă un iniţiat emite razele vieţii în scopul de a vindeca pecineva, el trebuie să se concentreze astfel încât energia sa să poată fisuportată fără pericol de cel bolnav; el îşi amplifică cu ajutorul toiaguluiforţa creatoare pe care o conduce prin centrii nervoşi corespondenţi. Toiagula fost conceput nu numai pentru a transmite aceste vibraţii, dar şi pentru a le

transforma la voinţă astfel încât să poată fi amplificate sau diminuate. Deaceea, iniţiatul nu trebuie să intre neapărat în starea de FIINŢĂ divină pentrua conduce energia supremă prin arcul de legătură. Este suficient ca el săintre într-o stare de concentrare inferioară şi să îşi dirijeze cu ajutorultoiagului forţa care corespunde acestui eşalon către arcul de legătură,amplificând-o astfel până pe nivelul energiei creatoare. Astfel încăr cat, arcul poate emana vreme îndelungată această energie – cea mai înaltă şi cea mai puternică între toate – pentru a fi folosită ca sursă a tuturor celorlalte energiide pe pământ.

Cu ajutorul toiagului, iniţiatul poate crea şi transmite frecvenţele celemai diverse, căci acest toiag reprezintă un arc de legătură în miniatură, cu

menţiunea că el nu poate înmagazina totuşi energia creatoare în stare pură.Un fiu al oamenilor ar putea astfel şi el să -şi transforme cu ajutorul acestuitoiag energiile inferioare de pe mai multe octave în forţă creatoare, dacă ar putea să le emane într -o formă pură, pozitivă şi perfect detaşată. Într-adevăr,toiagul emană întotdeauna exact forţa pe care i-a fost transmis-o omul. Dacăun om primitiv şi egoist ar dispune de un asemenea instrument, el şi-arconduce prin el vibraţiile sale negative şi egoiste – care s-ar putea chiaramplifica – generând astfel boli, epidemii, cutremure de pământ, şi alte



catastrofe încă şi mai grave, aşa cum au făcut cândva magicienii negri în patria rasei divine.

Înţelegi acum de ce păstrează iniţiaţii un secret atât de deplin asupra cunoştinţelor lor şi dece le protejează ei de neiniţiaţi?

Din învăţăturile lui Ptahhotep

Documents

Transcript of Din învăţăturile lui Ptahhotep