....Sunt unele dimineţi în care mă trezesc cu faţa la cearşaf..Ok, sunt mai multe dimineţi în care mi se întâmplă asta.. Nu am chef sa văd pe nimeni, nu am chef să aud nici un zgomot, nu am chef nici măcar de mine însămi.

Tot ceea ce îmi doresc este să-mi beau cafeaua fierbinte, cu sorbituri mari, în timp ce inhalez din minunata ţigare, şi să privesc in gol pe fereastră.

Şi nu-mi iese nimic cum trebuie.. pachetul de ţigări îmi alunecă dintre degete, bricheta nu mi se aprinde, mă stropesc cu cafea, imi cobor privirea pe picioarele stropite şi constat că trebuie să fac ceva cu ele - arăt jalnic, pe scurt - materia refuză să mă asculte, iar eu sunt de-acum nu doar somnoroasă, ci şi morocănoasă..Dintre cele 159 de chestii care-mi trec prin cap, le selectez pe cele mai deprimante. Mi se pare cât se poate de normal să fiu încruntată.. la ce zi proastă am avut ieri.. la ce săptămână imbecilă am putut să trăiesc.. pfff.... la ce viaţă grea am...

Rememorez episoade care să-mi justifice întocmai ideea că am o viaţă foarte grea. Le retrăiesc, le reanalizez, şi de fiecare dată rezultă că clar nu este corect ce mi se întâmplă.Lungesc cafeaua... mai îmi pun una, că mai am de dezbătut cu mine însămi nişte chestii..Cam la a treia oară când vărs cafea pe mine concluzionez că şi azi am o zi proastă, şi că nu sunt fericită deloc...

Inevitabil, ziua mea e un eşec total până la final. Aşa o programasem, nu?

Cam aşa îmi programez ani întregi din viaţă, pentru că aleg să mă concentrez prea mult pe lucrurile care mă supără, sau care pur şi simplu nu mă fac neapărat fericită.Pentru că de cele mai multe ori consider că întâmplările frumoase din viaţa mea mi se cuvin, le iau ”for granted” cum spun americanii. Nu investesc prea multă energie în ele, nu le sucesc pe toate părţile, nu le reanalizez dimineaţa la cafea, şi clar nu am să consider vreodată că viaţa mea e construită din chestii predominant frumoase.. Chestiile frumoase apar şi dispar ca o magie. Atât.Pentru că sunt atât de ocupată să repar chestiile care mă fac să sufăr, încât efectiv nu mai am timp sau chef de „maimuţăreală”..

Exemplu:Daaa... ok, am primit ieri în drum spre birou un buchet de ghiocei de la un necunoscut, super, ce gest drăguţ (oare vrea ceva de la mine?..), dar nu am timp acuma de ei.. trebuie neapărat să găsesc o soluţie pentru „dealul” pe care vreau să îl închei, plus că iubitul meu aseară a fost cam absent şi asta nu e de bine... dacă are pe altcineva? Ufff... şi mai trebuie să mă ocup şi de tâmpeniile şefului... dintre toate, fix pe mine m-a găsit...

Chestia este că e o chestiune de perspectivă a unghiului din care îmi analizez situaţiile..Şeful mi-a dat „tâmpeniile” tocmai mie să i le rezolv, pentru că mă consideră cea mai capabilă de pe acolo.. mă apreciază, şi m-a investit cu încredere dacă am ajuns în postura să iau decizii în numele lui ... ok, ştiu asta, dar de ce mi-aş pierde vremea să analizez chestia asta, când am o mie altele pe cap care au nevoie de rezolvare??Iubitul meu a fost absent, da... la rândul lui se intreba

dacă nu cumva îi ascund ceva... în ultima vreme nu fac altceva decât să cer fără să ofer.. iar dimineţile mele morocănoase sunt din ce în ce mai dese..Necunoscutul vroia ceva de la mine într-adevăr... vroia un zâmbet şi un crâmpei din atenţia mea..Numai că eu nu am timp.. şi nici nu prea îmi vine să zâmbesc.. am atâtea pe cap...

http://angeoudemon.ucoz.ro