Acum, după 2000 de ani de la întruparea Sa, Domnul Ii-sus, prezent în Cer şi pe pământ, continuă să fi e iubit dar şi hulit, înjurat şi tăgăduit. Maica Sa, Sfân-ta Fecioară Maria, de asemenea, continuă să fi e hulită şi tăgădu-ită. Gândiţi-vă la sectanţi, cât o smeresc, cât o umilesc pe Maica Domnului, această Sfântă a sfi nte-lor, aceasta Sfântă Fecioară care a întrecut în curăţie pe îngeri, după cum se spune: cea „mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită, fără de asemănare, decât serafi mii” – aşa îi cântăm Maicii Domnului. Pe aceasta duşmanii ei o neagă şi aduc fel de fel de hule împotriva ei. Iar Maica Domnului, bună fi -ind, smerită fi ind, îi iartă şi îi aş-teaptă să se întoarcă la calea cea bună! Maica Domnului, această fi inţă pământeană care este mai presus decât toate femeile şi decât toa-te fetele din lume, este cea mai smerită făptură a lui Dumnezeu. Maica Domnului! Iar ea a fost preabinecuvântată de Dumnezeu să nască pe Iisus Hristos ca să ne aducă adevărata învăţătură, ade-vărata pâine a vieţii, prin care să existăm. Deci smerenia aceasta cât de puţină este, numai să fi e corectă, e foarte bine venită, ea ne apropie de smerenia şi desăvârşi-rea sfi nţilor. Maica Domnului, cum am mai spus, este făptură umană care a avut sfi nţenia vieţii şi smerenia, în cel mai înalt grad. Sfânta Fecioară a învăţat smerenia în templu. Până la vârsta de 14 ani, Maica Domnu-lui a stat în templul din Ierusalim, sub îndrumarea bătrânilor pre-

oţi de acolo şi a bătrânelor. Aşa a dobândit smerenia, teoretic, în primul rând, dar după aceea s-a conformat tuturor rânduielilor şi a dobândit smerenia inimii, sme-renia cea adevărată. Când Arhanghelul Gavriil îi spu-ne Maicii Domnului că va naşte un fi u, în smerenia ei, spune: „Dar cum se poate asta? Eu nu ştiu de bărbat!”. Iar Arhanghelul îi răs-punde: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaî-nalt te va umbri!”. Şi atunci ea, în umilinţa ei, deşi avea acest impe-diment în inima ei sfântă şi curată, îi spune acel accept, acel da: „Fie mie după cuvântul tău!”. A accep-tat acest lucru care era imposibil după toată logica omenească: ca o femeie să nască fără de bărbat. Aici e smerenia ei! Mai târziu Maica Domnului îşi dă seama că slujeşte lui Dumnezeu şi mântuirii oamenilor şi rosteşte acea cântare de mulţumire: „Mă-reşte, sufl ete al meu, pe Domnul!” şi cu toate celelalte stihuri care se cântă în Biserică. Ştia ce rod va aduce această smerenie a ei, acest accept al ei; ştia câtă bucurie va fi pentru lume şi câtă smerire va fi pentru ea. A fost şi ea huiduită şi necăjită toată viaţa, însă primeşte cu modestie Vestea cea Bună şi aduce pe lume, ca rod al smere-niei sale, pe Iisus Hristos, Fiul Tatălui ceresc. Aici este marea smerenie a Maicii Domnului! Maica Domnului este Maica Mântuitorului nostru Iisus Hris-tos. Mama întotdeauna este foarte sensibilă faţă de fi ul său, de copilul său. Orice i se întâmplă copilului,

maica este foarte uşor sensibiliza-tă. Dacă este într-o cumpănă grea fi ul ei, chiar dacă s-a purtat mai rău până atunci cu ea, ea este foar-te grabnic plină de griji şi nu ştie cum l-ar putea ajuta ca să scape din acel impas. Mama pământeas-că! Am întâlnit multe cazuri de acestea în viaţa mea de preot. Mama Mântuitorului este o mare excepţie, este mama lui Dumne-zeu întrupat! Fiind Iisus pe cruce, El a dat pe Maica Domnului în grija Sfântului Ioan, spunându-i: „Aceasta este mama ta!” Prin în-credinţarea aceasta din timpul celui mai greu moment al vie-ţii pământeşti a Domnului Iisus Hristos, Maica Domnului devine mama noastră, a pământenilor. Ea se roagă cu adevărat pentru noi şi e mare mijlocitoare a noastră către Dumnezeu. Maica Domnului şi Sfântul Ioan Botezătorul, aceşti doi martori ai lui Iisus Hristos, au foarte multă trecere înaintea Mântuitorului. Adresându-ne Maicii Domnu-lui – neavând curajul, din prici-na faptelor noastre rele, ca să ne adresăm direct Mântuitorului ea atunci mijloceşte pentru noi: „Doamne, eu care Te-am purtat în braţele mele, care Te-am cres-cut în viaţa Ta pământească, aju-tă-mă în rugăciunea mea şi ajută pe acest om care se roagă mie!”. În Acatistul Acoperământului Maicii Domnului Sfânta Fecioară spune: „Împărate ceresc, primeşte pe tot omul ce se roagă Ţie şi cheamă numele meu întru ajutor, ca să nu plece nimeni de la faţa mea neaju-tat şi neascultat!”. Dacă te rogi cu adevărat, rugăciunea Maicii este

Gânduri despre Maica Domnului

1

Foaie parohială bilunară a bisericii ortodoxePogorârea Sfântului Duh - Sfântul Nicolae

Militari - Bucureşti

Anul

1, N

r. 14

/ 16

iulie

201

5

DIALOG DE DUMINICĂ

2

primită de Fiul său, căci Fiul său e Dumnezeu plin de dragoste. Mai ştiu o scurtă întâmplare de la cineva care a stat 20 de ani în închisoare. Într-o anchetă extra-ordinar de grea, i s-a terminat răbdarea şi el şi-a pus în gând să găsească un mijloc ca să-şi cur-me viata. Şi-a adus însă aminte că, atunci când era liber, bunica îi spunea: „Când dai de un necaz mare, să te rogi Maicii Domnu-lui!”. Şi el nu înţelegea acest lucru. Şi spunea el: „Către Mântuitorul nu aveam curajul să mă rog fiind-că nu ştiam dacă înţelegea greşeli-le mele. Pe când la Maica Domnu-lui, care a fost şi ea pământeană ca şi noi, m-am rugat!”. Scurt, rugă-ciune la disperare „Maica Dom-nului, nu mai pot suporta durerile şi presiunile care mi se fac aici. Ajută-mă!”. Se ruga în celulă. Şi, peste câteva clipe, a văzut intrând pe uşa înaltă a celulei o făptură în alb, cu un prunc în braţe, care i-a spus cu dragoste: „M-ai chemat. O să te-ajut. Fii pe pace!”. Şi a ple-cat mai departe. După aceea, el nu a mai fost chemat la anchetă. A fost mutat în altă parte, la Po-lul Nord, undeva. Apoi toată viaţa lui – a trăit încă foarte mulţi ani în închisoare a avut o linişte în su-flet, deşi condiţiile din afară erau destul de grele, din când în când. Maica Domnului l-a ajutat în mo-mentul următor după rugăciunea sa. Această întâmplare o ştiu de la cel care-a păţit-o, el mi-a spus-o. Şi în închisoare nu se minte. În în-chisoare spune fiecare ce are curat în inima lui. Mi-a spus bietul om ce-a păţit şi cum i s-a rezolvat pro-blema lui. Aşa face Maica Domnului, e grabnic ajutătoare. Însă rugăciu-nea să fie cu tot dorul, cu toată fiinţa, cu toată puterea, cu toată

încrederea, la disperare făcută şi rugăciunea se împlineşte în momentul următor. Nu trebu-ie timp şi rugăciuni prea lun-gi. Uneori e nevoie de rugă-

ciuni lungi ca să ne potolim noi, să ne adunăm ca să ne

putem concentra. Alteori, în astfel de momen-

te foarte grele, pe loc, atunci îţi răspunde Sfânta Fecioară. Multă lume credincioasă nu este mulţumită de faptul că la noi în ţară se recomandă să se facă slujbe religioase în comun cu ne-ortodocşii, mai ales cu sectanţii. Şi se întreabă credincioşii noştri cum se poate să se facă o Sfântă Liturghie sau o altă slujbă alături de sectanţi care exclud pe Mai-ca Domnului din cultul creştin! Ei resping Sfânta Cruce, icoane-le, sfinţii, martirii – toţi cei care au murit pentru Hristos, toţi cei care L-au slujit pe Hristos în viaţa aceasta şi pe care-i numim prie-tenii lui Hristos, cum îi numeşte însuşi Mântuitorul. Cum se poate face o Sfântă Liturghie fără Maica Domnului, sau fără Sfânta Cruce, sau fără sfinţi, sau fără Taine, sau fără Sfânta Euharistie? Acesta este un aspect negativ. Suntem obligaţi să participăm la asemenea slujbe. Foarte importante sunt şi rapor-turile noastre cu Maica Domnu-lui. Sfânta Fecioară este cea mai mare mijlocitoare pentru rugăciu-nea aceasta şi îi ajută pe cei care au cultul întreg şi cinstirea întreagă pentru ea. Sfântul Siluan a dobân-dit rugăciunea inimii după nu ştiu câte săptămâni de cerere şi mijlo-ciri către Maica Domnului. Mân-tuitorul şi Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu cunosc exact starea noastră lăuntrică şi răspund exact la această cerere. Unde ştie Dum-nezeu că smerenia va continua şi cultul către Maica Domnului va fi păstrat în continuare, iar cinstirea către Mântuitorul, către Dumne-zeu – că El este cel chemat – va dura, îi dăruieşte rugăciunea ini-mii mai repede. Altora foarte greu sau niciodată nu li se dă acest dar. Că, oricum, această rugăciune este un dar. Oamenii caută să-şi însuşească rugăciunea inimii şi sunt mulţişori care o spun cu bu-curie şi cu folos, însă nu atât de mulţi cât ar trebui, din cauza ne-statorniciei noastre. Iubirea de Mamă a Sfintei Fe-cioare o îndeamnă să sară imediat în ajutor acolo unde este chemat şi

cinstit Prea Sfântul Nume al Fiului ei Cel Unul Născut şi acolo unde fiii ei după har – credincioşii râv-nitori – o cinstesc şi pe ea ca pe o adevărată Maică a Domnului.Aşadar, când suntem tulburaţi de necazuri, bântuiţi şi arşi de patimi, să ne îndreptăm cu încredere mai ales către Maica Domnului, care este şi Mama noastră, a pământe-nilor, ştiind că rugăciunea mamei mult poate înaintea Fiului ei. Să ne rugăm cu umilinţă, zicând că-tre Dânsa aşa: „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, care ai adus pe pă-mânt Lumina întregii zidiri, luminează întunericul minţii şi al inimilor noastre, ca să ne cunoaştem păcatele, să ne căim pentru ele şi ca să nu le mai să-vârşim! Maica Domnului – sim-bolul Bisericii Tu, care ai năs-cut cu trup pe împăratul păcii, sădeşte în noi pacea Fiului tău şi goneşte din sufletele noastre viforul patimilor.Tu, care eşti izvor nesecat de vindecări, tă-măduieşte neputinţele noastre şi ne alină durerile, că toate le poţi câte le voieşti, ca o Maică a Celui Atotputernic. Amin!”. Cinstind pe Maica Domnului şi pe sfinţi, cinstim pe Stăpânul lor, Care este Dumnezeul părinţilor noştri şi Dumnezeul nostru al tu-turor. Noi toţi suntem chemaţi şi îndemnaţi să ne împrietenim cu Dumnezeu şi cu sfinţii Săi încă din viaţa aceasta şi să-i chemăm în rugăciunile noastre, să le ascul-tăm poveţele şi să le urmăm cre-dinţa şi faptele lor, să ne însuşim modelul vieţii lor şi scopul sau idealul vieţii lor. Scopul ultim al vieţii lor a fost desăvârşirea sau sfinţenia, iar vieţile lor au strălucit ca nişte făclii luminoase pe cără-rile întortocheate ale acestei lumi. Ei au ascultat şi au împlinit slăvită poruncă dată de Dumnezeu către toată lumea când a zis: „Fiţi sfinţi, căci Sfânt sunt Eu!” (I Petru 1, 16).

Ieromonah Rafail Noica – Mari duhovnici despre Maica Domnu-lui, Ed. Eikon, 2003

Ce înseamnă să ajuți în mod real pe cineva? M-am între-bat adeseori, încercând să ies din vârtejul mass-mediei care livrează periodic formula re-portajelor lacrimogene urmate de campanii pentru donații prin SMS. Fireşte, mărinimia cu care oamenii răspund apelului te co-pleşeşte, căci rezultatele sunt spectaculoase. Astfel, se salvează vieți omeneşti, se alină suferin-ța unor vârstnici, se construiesc case pentru nevoiaşi, se imple-mentează programe pentru şco-lile defavorizate sau se racordea-ză la rețeaua electrică sate uitate de lume. Lista poate continua la nesfârşit şi, din fericire, nici generozitatea semenilor nu dă semne de atrofi ere. Însă, putem dărui şi altfel?

De câțiva ani, la Biserica „Po-gorârea Sfântului Duh - Sfântul Nicolae” funcționează GIP - Grupul de Inițiativă al Parohiei. De fapt, o echipă de tineri gene-roşi care exersează „dăruirea de sine”. Ştiu că sprijinul material este întotdeauna binevenit, însă s-au hotărât să-i ajute pe cei cu probleme oferindu-le din tim-pul lor. „Cu ceva vreme în urmă, voiam, dar nu ştiam cum să ajut un om”, spune Claudiu. „Deşi aveam o oarecare îndoială că asta înseamnă cu adevărat mi-lostenie, ajutam omul oferindu-i un ban şi trecând mai departe. Mai târziu am învățat că doar îmi amăgesc conştiința.” De fapt, a ajuta înseamnă a te im-plica mai mult în viața celui afl at în nevoie, identifi când cauzele şi căutând soluții. „Facem cunoş-tință, petrecem un timp (cât de scurt) împreună, discutăm des-pre cum aş putea fi de ajutor şi, nu de puține ori, am constatat că banii cad în planul doi, chiar trei. Realitatea crudă e că banii dați direct în mână, de cele mai multe ori întrețin rețele întregi de cerşetorie şi prostituție. Nu sunt poveşti, nu e fabulație, noi

întreținem aceste rețele, doar dând bani şi mergând mai de-parte”, adaugă Claudiu.

E o față amară a realității la care ne gândim prea puțin. Copii ex-ploatați de proprii părinți ajung să nu mai caute niciun sens în viață pentru că s-au născut cu mâna întinsă, la cerşit. Bătrâni fără apărare devin victime ale infractorilor care țes rețele orga-nizate şi transformă pomana în afacere. Prin urmare, decât să-i oferi bani unui sărac, mai bine discuți cu el şi încerci să-i gă-seşti un loc de muncă. „Îmi place foarte mult ideea de a fi o biseri-că vie”, spune Gabriela. „M-au impresionat legăturile care s-au creat între oameni: o doamnă face curățenie în parohia noas-tră pentru a-şi putea creşte co-piii, câțiva bunici şi tineri oferă meditații şi cărți şcolarilor, alții îşi petrec timp purtând de grijă celor cu probleme de sănătate.” Legăturile durabile între oameni se nasc dintr-un dram de atenție.

„Trebuie să fi m treji, să nu ne preocupăm doar de noi şi să fi m conştienți că putem fi de mare folos”, spune Dana. Şi, nu în ultimul rând, să nu uităm de puterea rugăciunii şi de fap-tul că îi putem ajuta pe cei dez-nădăjduiți vorbindu-le despre Dumnezeu. „În esență, acolo este sprijinul cel mai adânc, iar noi ne-am dori ca oamenii ne-voiaşi să nu rămână la poarta bisericii, ci să se spovedească şi să guste din Taina Sfi ntei Îm-părtăşanii”, completează Nico.

În loc de încheiere, un cuvânt al părintelui Pantelimon de la Mănăstirea Oaşa (sat Şugag, ju-dețul Alba): „Nu iubim cu ade-vărat decât atunci când facem acest exercițiu al ieşirii din sine şi ne antrenăm puterea de a iubi. Să iubeşti înseamnă să gravitezi în jurul împlinirii celuilalt.”

Vă puteți alătura echipei GIP, luând legătura cu Nico la adresa nicoleta.tincu@gmail.com .

Ana Maria Sîrghi

3

Despre ocrotirea celuilalt

Contactul redacţiei: dialog-de-duminica@sf-nicolae-militari.ro 0742 451 895 - Natalia www.sf-nicolae-militari.roAdresa Parohiei Ortodoxe Pogorârea Sfântului Duh-Sfântul Nicolae Militari:

Str. Aleea Politehnicii, Nr. 7, Sector 6, Bucureşti

„Cădem în înşelare atunci când credem că suntem mai înțelepți şi mai experimentați decât ceilalți, chiar şi decât duhovnicul nostru. Aşa am cugetat şi eu în lipsa mea de experiență şi pentru aceasta am suferit. Dar Îi mulțumesc lui Dumnezeu din inimă pentru că, în felul acesta, m-a smerit şi m-a doje-nit şi nu Şi-a luat mila Sa de la mine. Şi acum mă gândesc că fără spovedanie la duhovnic nu este cu pu-tință să ne slobozim de înşelare, pentru că duhovnicului i-a dat Dumnezeu harul „de a lega şi a dezlega”.

Arhim. Sofronie Saharov, Măn. Sf. Ioan Botezătorul, Essex, Anglia

Cuvânt

Sfi nții Martiri Brâncoveni: Con-stantin Voievod cu fi ii săi, Con-stantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache, sunt prăznuiți pe 16 august. Domnia lui Con-stantin Brâncoveanu a început sub semnul apariției Bibliei în limba română, numită “de la Bu-cureşti”, în anul 1688. Şi-a asumat rolul de protector al tiparului şi şcolilor din Muntenia, dar şi din Transilvania. A dat Bucureştiului o nouă Academie Domnească, transformând şcoala de la Sf. Sava în “colegiu public pentru pamân-teni şi străini”, cu o programă ase-mănătoare instituțiilor de grad su-perior. L-a adus de la Istanbul pe Andrei, viitorul mitropolit Antim Ivireanul, sub îndrumarea căruia se vor tipări numeroase cărți în limbile română, greacă, slavonă, georgiană şi chiar arabă. A ctito-rit mai multe biserici şi mănăstiri, între care: bisericile de la Potlogi

şi Mogoşoaia, Mănăstirile Hurezi şi Brâncoveni, Biserica „Sf. Ghe-orghe Nou” din Bucureşti, unde odihnesc sfi ntele sale moaşte. Pentru că a refuzat să se lepede de la credința creştină, pe 15 august 1714, chiar în ziua când împlinea 60 de ani, domnitorul român a fost decapitat. Aceeaşi pedeapsă au suferit-o şi cei patru fi i ai săi, împreună cu sfetnicul Ianache. „De legea creştină nu mă las, căci în ea m-am născut şi am trăit, şi în ea vreau să mor! “ Numai în cămăşi, istoviți de su-ferințe şi dureri, legați cu lanțuri, cu capetele descoperite şi desculți, mărturisitorii întru Hristos au fost aduşi în fața sultanului Ahmed. La cererea sultanului de a renunța la creştinism, Brâncoveanu a răs-puns fără rețineri: „De legea creş-tină nu mă las, căci în ea m-am născut şi am trăit, şi în ea vreau să mor!”, iar către fi ii lui a rostit: „Fiilor, fi ți bărbați! Am pierdut tot ce aveam pe astă lume. Nu ne-au mai rămas decât sufl etele. Să nu le pierdem şi pe ele, ci să le ducem curate înaintea feței Mântuitoru-lui nostru Iisus Hristos. Să spălam păcatele noastre cu sângele nos-tru!”. În urma acestor cuvinte, sulta-nul a poruncit să fi e tăiate capetele copiilor domnitorului. Primul cap retezat a fost al lui Constantin, fi ul cel mare. Au urmat capetele lui Ştefan şi Radu. Când a sosit rân-dul lui Matei, băiatul cel mai mic, acesta a început să plângă. Tatăl lui i-a poruncit să se asemene fra-ților săi. Copilul s-a îndreptat spre

jertfă fără rețineri. Au urmat Ia-nache Văcărescu, bunul sfetnic al Brâncoveanului şi apoi domnito-rul, care a bătut o cruce mare şi a spus: „Doamne, fi e voia Ta!”. Trupurile pescuite din Bosfor, redescoperite după două secole! Trupurile lor au fost aruncate în Bosfor. Au fost scoase de câțiva creştini şi îngropate în mare taină într-o mănăstire din Halki, chiar lângă Țarigrad. În vara anului 1720, Doamna Maria (Marica) a adus pe ascuns rămăşițele domni-torului şi le-a îngropat în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucu-reşti. A aşezat peste mormânt o piatră împodobită doar cu pajura țării, fără nicio pisanie, iar deasu-pra a pus o candelă de argint. Por-nind între altele, şi de la inscrip-ția de pe această candelă (din 12 iunie 1720), Virgil Draghiceanu a făcut în 1914 senzaționala desco-perire a mormântului voievodal („cea mai mare răsplată pentru modesta mea activitate de o via-ță”, îi scria el savantului Dimitrie Onciul). În jurul autenticității şi paternității descoperirii s-au iscat pe atunci multe polemici şi chiar procese, în care de partea lui Vir-gil Draghiceanu a fost încă de la început, printre mulți alții, şi ma-rele Nicolae Iorga. Pe 15 august 1992, Constantin Brâncoveanu cu fi ii săi şi cu sfetni-cul Ianache au fost declarați sfi nți de către Biserica Ortodoxă Româ-nă. Sunt sărbătoriți pe 16 august pentru a nu coincide cu sărbătoa-rea Adormirii Maicii Domnului.

Sursa: crestinorodox.ro

Sfi nții Martiri Brâncoveni (16 august)