Diagnoze.Despre cum se filosofează cu bisturiul

*Anatomia filosofiei sub lentilele autopsiei

Filosofia și-a falsificat numele de medicina mentis – de fapt, ea constituie plaga spiritului. Virusul filosofiei a atacat inițial corpul spiritului, generând astfel reacția somatică a privirii circumspecte și a îndoielii în ceea ce privește trupul. Odată viciat corporal, spiritul a suferit mutația unei maladii psihice severe – delirium climaxus –, tulburare disociativă iremediabilă. Simptomul fatidic al bolii a fost ruptura față de trup ca proiect deziderativ. Gândită metafizic, dihotomia spirit-trup a conceptului de om își arată temelia putrezită, suportul rânced, festin al cariilor: omul are ca determinații necesare și indisociabile latura spirituală și latura corporală, a căror separare distruge însăși esența conceptului de om. Așadar, dihotomia nu este o deconstrucție analitică în două elemente componente, ci o segregare anihilatoare a obiectului ei – cu alte cuvinte, avem de-a face cu privirea teoretică a ghilotinei.

Pure spirit is pure falsehood este epitaful lui Nietzsche scrijelit pe mormântul spiritului. Filosofia ca boală a germinat prodigios în marile minți ale omenirii, astfel că toate marile filosofii sunt apologii ale plăgii. Inclusiv demiurgul de epitafe, filosoful portativului, teoreticianul metodei mustaței vădea o fiziologie deficitară, teatru al neputinței, astfel că, deși filosofia lui pozează în tur de forță, nu e decât reacția resentimentară a spiritului său față de nevolnicia trupului. Ironia face ca Nietzsche să nu fie esențialmente diferit de cei asupra cărora și-a aruncat anatemele – creștinii. Scepticii ce nu cred că tonul viguros al filosofării cu ciocanul e strigătul debilității n-au decât să arunce o privire în scrisorile gânditorului de la Sils-Maria, scrisori ce ar trebui adunate într-un Epistolar în vremea epidemiei.