Diagnostic Juridic

6
Analiza diagnostic Diagnostic juridic Structură acționariat "Transgaz" S.A. este organizată şi funcţionează ca o societate comercială pe acţiuni, în temeiul prevederilor Legii nr. 31 /1990, privind societăţile comerciale, republicată şi a Statutului său de organizare şi funcţionare aprobat prin H. G. nr. 334 /2000. Acţiuni în direcţia privatizării În baza prevederilor Memorandumului nr. 20 /6365 /E.B. /20.05.2004, s-a aprobat programul guvernamental "O piaţă puternică - dezvoltarea pieţei de capital" în care s-au stabilit măsurile, precum şi termenele de realizare a acestora, pentru agenţii economici din portofoliul MEC - OPSPI, nominalizaţi pentru oferta publică iniţială primară listarea pe piaţa de capital. "Transgaz" S.A. Mediaş a fost propusă pentru listarea pe piaţa secundară de capital cu un pachet minoritar de acţiuni, conform H. G. nr. 881 /03.06.2004 pentru aprobarea Strategiei de privatizare a unor societăţi comerciale aflate în portofoliul MEC, pentru anul 2004 şi H.G. nr.1329 /19.08.2004 privind mandatul instituţiei publice implicate şi aprobarea strategiei de privatizare prin ofertă publică a unor societăţi. În acest sens, "Transgaz" S.A. a elaborat un program

description

model diagnostic juridic

Transcript of Diagnostic Juridic

Analiza diagnostic

Diagnostic juridic

Structur acionariat"Transgaz" S.A. este organizat i funcioneaz ca o societate comercial pe aciuni, n temeiul prevederilor Legii nr. 31 /1990, privind societile comerciale, republicat i a Statutului su de organizare i funcionare aprobat prin H. G. nr. 334 /2000.Aciuni n direcia privatizriin baza prevederilor Memorandumului nr. 20 /6365 /E.B. /20.05.2004, s-a aprobat programul guvernamental "O pia puternic - dezvoltarea pieei de capital" n care s-au stabilitmsurile, precum i termenele de realizare a acestora, pentru agenii economici din portofoliul MEC - OPSPI, nominalizai pentru oferta public iniial primar listarea pe piaa de capital."Transgaz" S.A. Media a fost propus pentru listarea pe piaa secundar de capital cu un pachet minoritar de aciuni, conform H. G. nr. 881 /03.06.2004 pentru aprobarea Strategiei de privatizare a unor societi comerciale aflate n portofoliul MEC, pentru anul 2004 i H.G. nr.1329 /19.08.2004 privind mandatul instituiei publice implicate i aprobarea strategiei de privatizare prin ofert public a unor societi.n acest sens, "Transgaz" S.A. a elaborat un program propriu de msuri cu termene privind "Procesul de listare i ofert public", care a fost avizat n edina Consiliului de administraie din data de 01.07.2004 (H.C.A. nr. 8 /01.07.2004) i aprobat n edina Adunrii Generale a Acionarilor din 01.07.2004 (Hotrrea A.G.A. nr. 5 /01.07.2004).

mbinnd n mod eficient n cursul anilor experiena profesional cu devotamentul, TRANSGAZ este astzi unul dintre actorii importani i competitivi ai scenei energetice naionale i internaionale.n contextul noii politici energetice europene, TRANSGAZ are n vedere att creterea siguranei energetice prin asigurarea capacitilor de transport al gazelor naturale n scopul satisfacerii cererii de consum din economia naional, sporirea eficacitii prin modernizarea Sistemului de Transport al gazelor naturale (SNT), asigurarea compatibilitii operrii acestuia n corelare cu sistemele de transport similare europene i creterea flexibilitii n operarea SNT ct i implementarea principiilor de dezvoltare durabil prin modernizarea sistemelor de odorizare a gazelor naturale, dezvoltarea activitii de cercetare tiinific i proiectare n domeniul transportului de gaze naturale, instituirea zonelor de protecie i siguran aferente componentelor din SNT.Capitalizarea bursier a Transgaz se cifreaz la 28.03.2015 la aproximativ 3.203.662.952,40 iar Transgaz este astzi unul dintre emitenii activi ai pieei de capital din Romnia,aciunile sale tranzacionnduse pe piaa reglementat a BVB la categoria I.EVOLUIA ACIUNII TGN IN PERIOADA 30.03.201228.03.2015

SIGURANA ENERGETIC:

accesul tertilor la SNT n condiii transparente i nediscriminatorii n limitele capacitatilor de transport si cu respectarea regimurilor tehnologice;asigurarea capacitilor de transport pentru satisfacerea cerinelor de consum din economia naional;reabilitarea si modernizarea SNT si a conductelor de tranzit internaional al gazelor naturale;Proiectul Nabucco n vederea diversificarii surselor de aprovizionare cu gaze naturale i a rutelor de transport gaze naturale;interconectarea SNT cu sistemele similare de transport gaze naturale din rile vecine i cresterea capacitii transfrontaliere de transport gaze naturale;implementarea sistemului de comand i achiziie date SCADA;implementarea regulamentelor comunitare privind piata intern a gazelor naturale

SANATATESusinerea n continuare prin sprijin financiar a investitiilor Spitalului Municipal Medias si acordarea de ajutoare sociale financiare pentru solutionarea unor cazuri medicale fie ale salariailor, ale rudelor acestora sau celor care solicit sprijin n acest sens.MEDIU

Obiective: Sustinerea financiara prin parteneriatele ncheiate de ONG-uri, cu scoli sau institutii publice pentru proiecte de protectie a mediului nconjurator si amenajare de spatii verzi; Sprijinirea proiectelor de ecologizare initiate de administratia publica locala Medias precum si pe cele initiate de alte primarii din tara, acolo unde Transgaz are unitati.Prin toate obiectivele propuse n ceea ce privete responsabilitatea social corporativ precum i prin aciunile de sponsorizare i donaii ntreprinse, SNTGN TRANSGAZ SA se angajeaz n mod etic i contribuie prin practica afacerilor transparente i responsabile la dezvoltarea sustenabila a economiei i la coeziunea sociala, mbunatatind n acelasi timp, att calitatea vietii salariatilor si a familiilor acestora ct si a comunitatilor locale si a societatii n care i desfaoar activitatea.Relaii cu investitorii Societatea Naional de Transport Gaze Naturale TRANSGAZ SA Media a fost admis la tranzacionare pe piaa reglementat administrat de Bursa de Valori Bucureti n urma derulrii n perioada 26 noiembrie 7 decembrie 2007 a ofertei publice iniiale primare de vnzare aciuni, iniiat n conformitate cu prevederile Hg nr.1329/2004 modificat prin HG nr.708/2005.Este cea de-a doua mare companie din domeniul utilitilor, aflat n portofoliul statului romn i care n ndeplinirea obiectivelor cuprinse n programul"O pia puternic dezvoltarea pieei de capital", a oferit public aciuni reprezentnd 10% din capitalul majorat, respectiv 1.177.384 aciuni. Profilul de activitate i statutul de monopol natural n domeniu, poziia deinut pe piaa energetic n general i pe piaa gazelor naturale n special, profilul financiar robust au fost doar cteva din atuu-rile pentru care compania a prezentat atractivitate i credibilitate n faa investitorilor, fapt ce a contribuit la realizarea unui IPO de succes, succes ce a scris istorie pe piaa de capital din Romnia. IPO-ul Transgaz a fost o premier! i aceasta datorit faptului c a avut cea mai mare valoare a aciunilor puse n vnzare, respectiv 226 milioane lei (~ 65 milioane ), cea mai mare cerere de aciuni din istoria Romniei, oferta fiind suprasubscris pe total de peste 28 de ori i primul IPO din istoria BVB cruia i-a fost ataat un nou instrument financiar numit "drepturi de alocare".Tranzacionarea la BVB sub simbolul TGNRO1, a drepturilor de alocare ataate aciunilor nou emise a nceput la data de 19 decembrie 2007 i s-a ncheiat la data de 18.01.2008, respectiv cu trei zile nainte de nceperea tranzacionrii ciunilor.Tranzacionarea la BVB a aciunilor Transgaz a nceput n data de 24.01.2008 i se deruleaz la categoria I sub simbolul TGN. Capitalul social al SNTGN Transgaz SA s-a majorat n urma IPO-ului cu valoarea celor 1.384.956 aciuni, din care 207.572 au reprezentat aciuni subscrise de SC Fondul Proprietatea SA n exercitarea dreptului de preferin iar diferena de 1.177.384 au fost aciunile oferite public.Majorarea capitalului social a fost aprobat de Consiliul de Administraie n exercitarea atribuiilor delegate acestuia de Adunarea General a Acionarilor, n conformitate cu dispoziiile art.14 alin.5 lit.c din Actul Constitutiv actualizat i a fost nregistrat la Oficiul Registrului Comerului, iar CNVM a eliberat Certificatul de Inregistrare al Valorilor Mobiliare nr.3371/9.01.2008. i pentru c, listarea la BVB a aciunilor companiei reprezint o deschidere ctre acionarii si i ctre instituiile pieei de capital,Transgaz va urmri asigurarea legal i transparent a cadrului de comunicare i dialog, oferind n acest sens i n conformitate cu cerinele i termenele legale de raportare, acces egal tuturor acionarilor la o informaie real, corect, suficient i public la momentul oportun. Toate informatiile necesare investitorilor si actionarilor, conform legislatiei si reglementarilor n vigoare, vor fi transmise institutiilor pietei de capital, CNVM si BVB, si vor fi publicate pe site-ul companiei.