DEZVOLTAREA DURABILĂ ŞI ÎNTREPRINDEREA

Durabil desemnează calitatea de a ţine mult timp (durabilitate), de a rezista

– durabilitas în latină – indicând trăinicia. Asociat cu termenul dezvoltare obţinem

dezvoltare durabilă, sintagmă ce exprimă menţinerea sistemului – în general

mediul ambiant – într-o stare nepoluată, fără deteriorări. Subliniem că sensul

sintagmei dezvoltare durabilă a întreprinderii poate fi mai larg, deci poate viza

întreaga viaţă a organizaţiei considerate, nu doar preocupările acesteia privind

prezervarea mediului ambiant. În mod similar, dezvoltarea durabilă a economiei

naţionale şi a economiei mondiale presupune multiple aspecte, nu doar cele de

mediu.

1. STRATEGIA ŞI POLITICA ÎNTREPRINDERII

Strategia întreprinderii reprezintă

ansamblul obiectivelor pe care conducerea îşi propune să le realizeze,

obiective ce sunt stabilite pe bază de studii, cercetări ştiinţifice şi

prognoze, acţiuni

ce trebuie întreprinse pentru diferite orizonturi de timp

şi modul de alocare a resurselor în vederea menţinerii competitivităţii şi

a dezvoltării viitoare.

O strategie trebuie să definească clar patru componente de bază:

stabilirea sferei de aplicare a strategiei sau direcţiile în care

urmează să-şi desfăşoare activitatea întreprinderile;

delimitarea resurselor, prin care se precizează modul în care

întreprinderea îşi va utiliza resursele de muncă, materiale şi băneşti pentru

realizarea obiectivelor propuse;

definirea domeniului de activitate sau activităţilor în care, potrivit

strategiei, întreprinderea trebuie să exceleze;

realizarea sinergiei, respectiv definirea modalităţilor de creştere

a capacităţii de producţie a fiecărei componente a unui ansamblu de activităţi printr-o

judicioasă structurare şi interacţiune a acestora.

Planificarea sau prognozarea

reprezintă un element determinant în conceperea,

lansarea şi supravieţuirea unei afaceri,

ce trebuie efectuată la un nivel ştiinţific corespunzător

prin folosirea unor metode şi tehnici de lucru adecvate

se concretizează în documente scrise cu caracter

imperativ prevederile strategiei şi politicii (Prin politică se înţelege acea

componentă a strategiei prin care se precizează acţiunile care trebuie

întreprinse pentru punerea în aplicare a strategiei pe orizonturi de timp

scurte şi limitele în cadrul cărora trebuie realizate obiectivele)

adoptate pentru o anumită perioadă sub formă de

indicatori cantitativi şi calitativi,

termenele la care acestea trebuie realizate,

resursele ce trebuie alocate pentru îndeplinirea lor,

sarcinile concrete care revin executanţilor la nivel de

conducere şi compartimente funcţionale,

măsurile ce trebuie aplicate pentru crearea condiţiilor

necesare şi modul de urmărire şi control al felului cum sunt îndeplinite

prevederile pe toate nivelele ierarhice.

Planificarea se concretizează într-un ansamblu de planuri care devin

instrumente esenţiale în activitatea de conducere şi organizare la nivel de

întreprindere.

Planul

este un instrument de concretizare şi realizare a strategiei,

un document elaborat sub o anumită formă scrisă pe baza unei

metodologii bine precizate,

prin care se concretizează prevederile strategiei, luată în ansamblul ei

sau pe diferite componente şi se precizează sarcinile care revin

compartimentelor de producţie şi funcţionale pe anumite perioade de

timp.

Considerăm trei piloni ai dezvoltării durabile, acceptaţi de către specialişti.

a) Dezvoltarea economică: generarea de bogăţie – mai ales pentru cei săraci

– în modalităţi compatibile cu ceilalţi doi piloni.

b) Protecţia mediului ambiant: evitarea impactului negativ asupra sistemelor

naturale şi sociale (poluarea, depopularea etc.).

c) Includerea socială: evitarea inegalităţilor prea mari de avere, sănătate,

şanse de viaţă.

Faptul că şi afacerile pot fi durabile este controversat. În acelaşi timp este

dificil să susţii şi să implementezi idealurile dezvoltării durabile dacă acestea nu pot fi

aplicate şi lumii afacerilor, companiilor. Dificultăţile în aplicarea principiilor dezvoltării

durabile la nivelul întreprinderilor provin din următoarele considerente:

A. Durabilitatea este o proprietate a sistemelor (de exemplu, economia) mai degrabă

decât a componentelor, cum ar fi întreprinderile. Totuşi, majoritatea companiilor sunt

sisteme relativ complexe.

B. Natura şi importanţa durabilităţii variază mult în funcţie de ramura industrială.

Întreprinderile din industria chimică sau din unele sectoare ale industriei uşoare au

asupra mediului un impact mai profund şi de durată mai mare în raport cu firmele din

industria constructoare de maşini, electrotehnică sau electronică. Durabilitatea în

domeniul serviciilor generale şi chiar şi a celor industriale este mai redusă în raport

cu aceea a companiilor prelucrătoare.

C. Durabilitatea însăşi este încă destul de controversată, atât datorită lipsei unor

date statistice, cât şi din cauza divergenţelor sociale şi culturale.

Astfel, responsabilitatea socială este cea rezultată din obiectivele stabilite de

stakeholderi şi de indicatorii de performanţă. Obiectivele şi indicatorii sunt menite să

asigure avantajul competitiv al firmei şi valorile pe termen lung ale acţionarilor.

O altă problemă ce se poate ridica este aceea a tipului de durabilitate.

Susţinătorii tipului dur / tare al dezvoltării durabile tind să vadă protecţia

mediului şi includerea socială ca fiind absolute şi nu doresc să facă nici un fel de

compromisuri în favoarea dezvoltării economice. Partizanii dezvoltării durabile de tip

slab / moderat acceptă să negocieze pentru a facilita dezvoltarea economică.

Am ajuns în zona în care dezvoltarea durabilă ce vizează mediul ambiant şi

cea privind durabilitatea dezvoltării afacerii, a întreprinderii, se despart. În cazul pe

care-l studiem ne referim la prelungirea ciclului de viaţă al întreprinderii.

2. RESPONSABILITATEA SOCIALA A INTREPRINDERII – FACTOR

AL DEZVOLTARII DURABILE.

Globalizarea, dezvoltarea durabilă şi competitivitatea sunt trei mari provocări

şi repere ale prezentului nostru. Dezvoltarea durabilă, concept şi obiectiv, are în

vedere construirea „unei mai bune calităţi a vieţii pentru noi înşine, pentru copii noştri

şi pentru nepoţii noştri” şi ea presupune integrarea dimensiunilor economice, sociale

şi de mediu. Pentru realizarea acestui obiectiv „este necesar o creştere economică

care să favorizeze progresul social şi să respecte mediul, o politică socială care să

stimuleze economia şi o politică de mediu care să fie eficace şi economică”.

Producţia şi consumul sunt, bine înţeles în centrul dezvoltării durabile. Numeroase

probleme de mediu şi sănătate sunt legate de producţie. Mai mult, dacă resursele

esenţiale sunt epuizate înainte ca să se găsească înlocuitori abordabili, apar

serioase ameninţări pentru dezvoltarea economică. Aceste probleme apar nu numai

în ţările unde resursele proprii sunt consumate, ci în egală măsură şi în ţările în care

materiile prime şi produse finite sunt importate. Apar evidente interdependenţele

între procesul economic, social şi de mediu, şi faptul că nu mai poate fi posibilă

tratarea performanţelor unui stat numai după o singură dimensiune.

La Summit Mondial on Sustenable Development de la Johanesburg (2002), s-a

accentuat faptul că schimbarea modurilor „non durabile” de consum şi producţie

trebuie să devină, alături de cerinţa de eradicare a sărăciei, două priorităţi importante

şi globale. Această problematică s-a aflat pe agenda de lucru şi a altor organisme

importante, internaţionale şi europene, preocupări cu caracter de obiective

regăsindu-se în discursuri şi documente internaţionale.

Remarcăm, în sprijinul susţinerii tematicii acestei lucrări, faptul că Strategia

Uniunii Europene în favoarea Dezvoltării durabile, Goteborg (2001), a avut ca scop

declarat realizarea unei reconcilieri între dezvoltarea economică, coeziune socială şi

protecţia mediului.

De asemenea, Planul de acţiune rezultat la Summit Johanesburg (2002), se

referă în principal la responsabilitatea socială colectivă faţă de impactul social şi de

mediu pe care îl au deciziile întreprinderilor, ale administraţiilor publice şi ale

consumatorilor, subliniind în acest fel, rolul important pe care îl au astăzi

întreprinderile în asigurarea unei dezvoltări sustenabile, în eradicarea sărăciei şi în

managementul durabil al resurselor naturale. Dimensiunile sociale, de mediu şi

economice, vor trebui să fie integrate în toate stadiile ciclului de viaţă al produselor.

Întreprinderile, administraţiile publice şi consumatorii ca şi alţi factori

interesaţi, sunt mereu incitate şi solicitate să contribuie la eforturile privind reducerea

sărăciei, crearea de produse şi servicii competitive, de noi locuri de muncă, în

acelaşi timp cu protejarea resurselor naturale prin dezvoltarea unei producţii şi a

unui consum sustenabil.

Acest aspect implică aplicarea unor strategii care să urmărească

îmbunătăţirea gestiunii resurselor şi a eficacităţii, dezvoltarea de produse şi

tehnologii care să respecte cu rigurozitate mediul, punând un mai mare accent pe

posibilităţile oferite de resurse regenerabile şi reciclabile.

Toate acestea cer însă schimbări de comportament şi de reorientare, atât a

producţiei, cât şi a consumului, către produse şi servicii mai puţin distrugătoare

pentru mediu, în scopul îmbunătăţirii eficacităţii utilizării resurselor, eco-eficacitatea

şi eficacitatea economică generală, în acelaşi timp cu competitivitatea susţinută de

un proces de inovare mai activ.

Relaţia între conceptele, globalizare şi dezvoltare durabilă, este una foarte

complexă: în anumite zone acestea intră în conflict, în altele sunt necesare unul

altuia, se susţin reciproc. Dacă realizarea unui „dialog” între ele este foarte

complexă, depăşind cadrul prezentei lucrări, întreprinderile multinaţionale, care sunt

de altfel inima acestor două mari problematici, sunt în continuu progres, ca număr,

dimensiune şi preocupări. Din această perspectivă, vor fi determinante pentru

dezvoltarea generală sau locală, atât ceea ce vor face aceste întreprinderi, cât şi

maniera în care vor conserva, produce şi distribui produsele şi serviciile lor.

Odată cu creşterea rapidă a întreprinderilor transnaţionale, ca număr şi

dimensiune, omniprezenţa în lume, vizibilitatea în viaţa cotidiană, ca şi îngrijorările

date de efectele lor în societate, mediul şi dezvoltarea vor fi afectate. Ca răspuns,

acestea au adoptat iniţiative voluntare a căror natură diferă foarte mult de la o ţară la

alta, de la un domeniu la altul, dar care sunt promovate în scopul îmbunătăţirii

bilanţului lor de mediu, a condiţiilor de muncă ale lucrătorilor şi a relaţiilor cu aceştia,

precum şi cu consumatorii, colectivităţile locale, inclusiv cele guvernamentale,

organizaţiile sindicale şi cu alte părţi interesate.

Prin integrarea preocupărilor sociale şi de mediu în activitatea economică a

întreprinderilor, care reprezintă de fapt definiţia cea mai larg acceptată pentru

Responsabilitatea Socială a

Întreprinderilor (RSE – acronim adoptat de autorii lucrării), se afirmă această

atitudine responsabilă, ca motor în logica dezvoltării sustenabile.

Este de precizat că Responsabilitatea Socială a Întreprinderilor (RSE) este

percepută ca dimensiunea microeconomică a conceptului macroeconomic de

dezvoltare durabilă. Într-o altă interpretare, RSE este înţeleasă ca parte integrantă a

conceptului de dezvoltare durabila, o contribuţie a mediului de afaceri în atingerea

obiectivelor de dezvoltarea durabila.

3. DEZVOLTAREA SUSTENABIL A ÎNTREPRINDERII - PRIMUL PAS SPRE

DEZVOLTAREA DURABILA

Tendinţa actuală în ceea ce priveşte managementul organizaţiilor îl constituie

accentuarea caracterului finalist al acţiunilor manageriale, universalitatea

managementului şi profesionalizarea tot mai accentuată a funcţiei de manager.

În prezent întreprinderile caută toate mijloacele pentru obţinerea unei

rentabilităţi semnificative, care să-i asigure o dezvoltare durabilă. Pentru realizarea

acestui lucru managerii caută în exteriorul întreprinderii afaceri noi, iar în interiorul

acesteia caută să diminueze costurile.

Pentru o societate comercială este foarte importantă poziţionarea acesteia pe

piaţă în raport cu concurenţa.

O poziţionare bună pe piaţă constituie un factor important în demersul

societăţii comerciale pentru obţinerea de profit.

În Europa, se poate constata faptul că firmele caută mai degrabă să copieze

sau să adapteze metode şi tehnici dezvoltate în alte ţări cum sunt Statele Unite ale

Americii şi Japonia, decât să dezvolte soluţii proprii .

Procesul de globalizare economică este ireversibil în domeniul afacerilor, iar

capacitatea de a pilota şi coordona acţiunile personalului societăţilor comerciale are

din ce în ce mai multe componente care ţin de practicile culturale din diferitele zone

ale lumii, de modelele de gestiune şi de comportamentul oamenilor în situaţii de

muncă diferite.

Stăpânirea tuturor acestor factori constituie elemente esenţiale de succes, de

competitivitate şi de dezvoltare durabilă.

Se pot distinge următoarele categorii de medii care au o influenţă directă asupra

unei organizaţii, deci şi asupra întreprinderilor:

• mediul cultural, cu elementele:

- istoric;

- ideologic;

- valori şi norme ale societăţii;

- cultura managerială;

- relaţii de autoritate;

- ştiinţa şi tehnologia.

• mediul tehnologic, definit prin:

- baza materială;

- baza teoretică;

- gradul de înnoire teoretică şi aplicativă a tehnologiilor.

• mediul educaţional, cu componentele sale:

- gradul de cuprindere a populaţiei la diferite forme de învăţământ;

- dotarea materială a învăţământului;

- structura formelor de pregătire profesională a populaţiei;

- structura pregătirii profesionale a populaţiei.

• mediul politic, cu componentele sale:

- sistemul organizării politice;

- climatul politic general.

• mediul juridic, care are elementele principale:

- sistemul juridic existent;

- jurisdicţii guvernamentale;

- legislaţie specifică activităţilor firmelor.

• mediul resurselor, care conţine:

- resursele naturale reprezentate de toate bogăţiile existente (natură,

cantitatea lor), incluzând şi condiţiile climaterice;

- resursele umane disponibile în firmă, caracteristice fiind: numărul lor,

repartizarea lor, vârsta, sexul, ocupaţia, concentrarea lor pe zone geografice, urbane

sau rurale.

• mediul economic, caracterizat prin:

- tipul de organizare economică;

- tipul de proprietate;

- sistemul de planificare (centralizat şi/sau descentralizat);

- sistemul financiar-bancar cu politicile fiscale;

- investiţiile.

• mediul sociologic, reprezentând:

- structura pe clase sociale;

- mobilitatea socială;

- definirea rolurilor sociale.

În cazul unei întreprinderi, mediul extern reprezintă instituţiile şi indivizii, care

se află în afara acesteia, şi care pot, sub o formă oarecare, influenţa întreprinderea.

Mediul intern cuprinde comportamentele indivizilor şi a grupurilor de indivizi

din cadrul firmei, care influenţează deciziile şi acţiunile celorlalţi membrii ai

organizaţiei.

Atât mediul extern, cât şi mediul intern al unei întreprinderi este format din

grupuri de interese. Schematic principalele grupuri de interese cu care orice firmă

intră în contact în permanenţă se prezintă schematic în figura 2.1.

Grupurile de presiune constituie, în acelaşi timp, şi partenerii firmei fără de

care aceasta n-ar putea exista. Datorita acestui fapt, orice întreprindere se află într-o

permanentă negociere cu acestea. Strategia de negociere, pentru a se obţine un

parteneriat durabil şi cu rezultate benefice pentru ambele părţi, trebuie să fie una de

„câştigător la câştigător”.

4. DEFINIREA DEZVOLTARII DURABILE A FIRMELOR

Durabilitatea, privită din punctul de vedere al organizării firmelor şi al

managementului acestora, este perioada de timp în care poate fi utilizată o anumită

structură de organizare, în anumite condiţii stabilite în prealabil.

Dezvoltarea durabilă a firmelor în condiţiile actuale pleacă de la faptul că

aceasta se poate realiza numai dacă firmele:

- asigură prin activitatea lor o reală protecţie a mediului înconjurător;

- au o anumită creştere, care exprimată în procente este mai mare decât

inflaţia.

Pe lângă cele arătate mai sus, durabilitatea trebuie privită şi din punctul de

vedere al protecţiei mediului, în sensul prin activităţile pe care le desfăşoară o firmă

trebuie asigurate toate condiţiile pentru protecţia acestuia.

În cele ce urmează se trec în revistă câteva idei care pot constitui o bază de

pornire pentru un raţionament în vederea construirii unui model de dezvoltare

durabilă a unei firme.

Ideea că numai o creştere constantă a unei societăţi comerciale o poate

menţine competitivă pe piaţă nu este una nouă. Acest lucru este dovedit de practica

deoarece se constată, în mod curent, că în timp ce unele societăţi comerciale au

creşteri, altele se confruntă cu probleme.

Un alt fapt constatat este acela că în decursul existenţei lor, firmele trec prin

mai multe perioade, în care atunci când apar crize, ele procedează la raţionalizarea

activităţilor pentru a reveni la o situaţie de normalitate. Raţionalizările repetate de

activităţi secătuiesc potenţialul şi rezervele firmei şi la un moment dat se constată că

nu se mai obţin rezultatele dorite.

Analizând situaţia societăţilor comerciale, privită din punctul de vedere al

dezvoltării lor, ţinând seama şi de contextul general al economiei pe plan naţional, se

constată că dacă economia naţională, în ansamblul ei, realizează creşteri, de

această situaţie favorabilă pot beneficia şi societăţile comerciale. Firmele pot conta

pe astfel de situaţii favorabile pentru a lansa programe de dezvoltare şi creştere a

activităţii lor.

Nu trebuie uitat, însă, faptul că, de exemplu, o creştere a produsului naţional

brut are un efect nesemnificativ pentru o societate comercială. Din analizele

efectuate a rezultat concluzia că nu există o corelaţie semnificativă între rata de

creştere a unei întreprinderi, exprimată prin cifră de afaceri sau prin profit, şi

indicatorii care arată starea economiei naţionale, cum este produsul naţional brut.

După cum se observă din cele arătate mai sus, rezultă că o întreprindere,

pentru a avea succes nu este suficient să se bazeze numai pe faptul că economia

naţională merge bine, ci trebuie să-şi regândească în permanenţă afacerile.

Regândirea şi re-conceperea afacerilor se face cu scopul de a obţine

rezultate bune în domeniile care constituiau puncte slabe ale întreprinderii. Punctele

slabe apar de regulă în ceea ce priveşte: costurile de producţie, calitatea produselor

şi a serviciilor, viteza de răspuns la apariţia unor semnale din partea clienţilor sau a

concurenţei.

Regândirea afacerilor, pentru ca întreprinderea să realizeze o creştere

durabilă, trebuie făcută prin renunţarea la modul de lucru folosit până în acel

moment şi prin a lua totul de la capăt. Acest lucru presupune abandonarea unor

ipoteze cum sunt: diviziunea muncii, avantajul producţiei în masă, controlul ierarhic,

etc., adică renunţarea la tradiţie şi pornirea pe un drum nou.

5.DEZVOLTAREA DURABILA SI INTREPRINDEREA IN ROMANIA

Companiile românești sunt din ce în ce mai active în ceea ce privește

raportarea asupra dezvoltării durabile, arată o analiză efectuată de KPMG. Dacă

în 2006 doar 24% din primele 100 companii din România, în funcție de cifra

de afaceri , raportau cu privire la aspecte ale dezvoltării durabile, în prezent

numărul lor a crescut la 34%.

Raportarea privind performanța în domeniul dezvoltării durabile reprezintă o

modalitate importantă prin care o organizație își gestionează impactul economic,

social și asupra mediului înconjurător și in acelasi timp, un mod de creștere a

transparenței cu privire la aspectele non-financiare ale afacerii. „Acestea sunt

niște constatări extrem de interesante care pregătesc terenul pentru ca raportarea

privind dezvoltarea durabilă să devină esențială în anii următori”, a spus Geta

Diaconu, director al departamentului de consultanță în domeniul Dezvoltării

Durabile din cadrul KPMG. „Raportarea nu este doar o reflectare a

angajamentelor reale și realizărilor obținute de companii, raportarea este în

același timp un factor care contribuie la transformarea modului în care își

desfășoară activitățile.

Motivul este că o astfel de integrare suplimentară în ciclul de management

și control, similar raportării financiare, va deveni chiar și mai relevantă decât în

prezent,” a mai spus ea.

Companiile din întreaga lume monitorizează și raportează performanțele

înregistrate în domeniul dezvoltării durabile pentru a-și îmbunătăți operațiunile,

reiese dintr-un nou sondaj la care au participat 5.000 de utilizatori si autori de

rapoarte privind dezvoltarea durabilă. Potrivit sondajului, 65 % dintre companiile

respondente au indicat că principalul motiv al raportărilor asupra performanțelor

lor în domeniul dezvoltării durabile a fost acela de a-și îmbunătăți procesele

interne. Nouăzeci și șapte la sută dintre persoanele care citesc astfel de rapoarte

au spus că raportarea în sine este un indicator al faptului că o companie își

îmbunătățește performanțele în domeniul dezvoltării durabile.

Investitorii consideră că cel mai important factor în creșterea încrederii într-

o companie îl reprezintă datele privind performanțele acesteia. Șaptezeci la sută

dintre respondenți au indicat că raportul privind dezvoltarea durabila, este

principalul factor în încrederea pe care o au în angajamentul de dezvoltare

durabilă asumat de o companie.  Sondajul, efectuat în 2010 în rândul unui număr

de 5.000 utilizatori și autori de rapoarte asupra dezvoltării durabile, a fost solicitat

de Global Reporting Initiative (GRI) și realizat de către Futerra Sustainability

Communications, SustainAbility Ltd. și KPMG. „Raportarea privind dezvoltarea

durabilă a căpătat o amploare dincolo de așteptări”, a spus Solitaire Townsend

din cadrul Futerra Sustainability Communications, unul dintre autorii raportului. „

BIBLIOGRAFIE :

1. Florina Bran – Relaţia economie-mediu la începutul mileniului al III-lea, EdituraASE, Bucureşti, 20022. Lester Brawn, Probleme globale ale omenirii, Editura Tehnică, Bucureşti, 19883. N.N. Constantinescu – Reforma economică în folosul cui ?, Editura Economică,Bucureşti, 1993