DEZVOLTAREA DURABILĂ ŞI PROTECŢIA MEDIULUI

TITULAR CURS: PROF. UNIV. DR. ION SCURTU – PRORECTOR AL

UNIVERSITĂTII ŞI MEMBRU TITULAR AL ACADEMIEI DE ŞTIINTE AGRICOLE ŞI

SILVICE

BIBLIOGRAFIE

1. I. Scurtu, Cristiana Sima, Rozica Poşircă - Ecologia şi protecţia mediului înconjurător -

Ed. Independenţa Economică, 2007;

2. Mihai Berca – Ecologie Generală şi Protecţia Mediului – Ed. Ceres, Bucureşti, 2000;

3. Camelia Dumitriu – Management şi Marketing Ecologic – O abordare strategică – Ed.

Tehnopress, Iaşi, 2003;

4. Florina Bran şi colaboratorii – Ecoeconomia ecosistemelor şi

biodiversitatea – Ed. ASE, Bucureşti, 2004;

5. Marcian Bleahu – Priveşte înapoi cu mânie; Priveşte înainte cu spaimă; Valenţele

ecologiei politice – Ed. Economică, 2001;

6. Rojanschi Vl., Florina Bran – Politici şi strategii de mediu – Ed. Economică, 2002;

7. Rojanschi Vl., Florina Bran, Florian Grigore, Elemente de economia şi managementul

mediului, Ed. Economică, 2004;

8. Rojanschi Vl. şi colaboratorii – Cuantificarea dezvoltării durabile, Ed. Economică, 2006;

9. Oprean C., Suciu O – Managementul calităţii mediului, Ed. Academiei Române, 2004;

10. Muntean L.S. Şi colaboratorii – Bazele agriculturii ecologice, Ed. Risoprint, Cluj

Napoca, 2005;

11. Lester Brown – Politica ecologică a planetei – Ed. Tehnică, Bucureşti, 2002;

12. Lester Brown – Eco-economie – Ed. Tehnică, Bucureşti, 2001;

13. Lester Brown – Planul B. Salvarea unei planete sub presiune şi a unei civilizaţii în impas

– Ed. Tehnică, Bucureşti, 2003;

14. The Worldwatch Institute – Starea lumii – 2004 – Ed. Tehnică, Bucureşti, 2004;

15. The Worldwatch Institute – Starea lumii – 1999, 2000, 2001, 2002, 2003;

16. Bruno Comby – Energia nucleară - o alternativă ecologică;

17. LEGISLAŢIE: L 265/2006 – Legea protecţiei Mediului cu completarile ulterioare;

18. L 26/1996 – Codul Silvic

19. L 107/1996 – Legea Apelor

20. 18) www.anpm.ro

21. 19) www.mmediu.ro

1

CURS 1

Sintagma “DEZVOLTARE DURABILĂ” a fost utilizată prima dată în anul 1987, de

preşedintele Comisiei Mondiale de Mediu şi Dezvoltare, doamna GRO HARLEM

BRUNDTLAND. Comisia a întocmit Raportul intitulat “VIITORUL NOSTRU COMUN”, în

care dezvoltarea durabilă este definită ca “Dezvoltare care corespunde necesităţilor prezentului,

fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi”.

PROBLEMELE ACTUALE ALE OMENIRII:

PROBLEME GLOBALE PROBLEME DE MEDIU

SUPRAPOPULAREA PENURIA DE HRANĂ POLUAREA SCHIMBĂRILE CLIMATICE EPUIZAREA RESURSELOR INSTABILITATEA ECONOMICĂ DISPARIŢIA DE SPECII ANALFABETISMUL INSTABILITATEA SOCIALĂ ŞI

POLITICĂ SISTEMUL SANITAR INADECVAT PERICOLUL UNUI RĂZBOI

NUCLEAR CREŞTEREA CRIMINALITĂŢII CREŞTEREA TERORISMULUI

SCHIMBĂRILE CLIMATICE DEPRECIEREA STRATULUI DE OZON ACCIDENTE MAJORE ACIDIFIEREA PIERDERI ÎN BIODIVERSITATE OZON TROPOSFERIC ŞI ALŢI POLUANŢI

OXIDANŢI GESTIONAREA DEFICITARĂ A APEI DULCI DEGRADAREA PĂDURII INSTABILITATEA ZONELOR DE COASTĂ DEŞEURI STRESUL URBAN RISC CHIMIC

PROBLEME ACTUALE ALE OMENIRII

EPOCA ACTUALĂ – EPOCĂ A CONTRASTELOR

Zone afectate de foamete - Cercetări spatiale

Conflicte sociale - Calculatoarele şi internetul

Conflicte religioase - Ingineria genetică

Tehnologii neeficiente - …. şi altele

Degradarea mediului

Disfuncţionalităţile trebuie identificate, studiate, evaluate şi soluţionate.

2

PROBLEME GLOBALE ALE OMENIRII

Problemele globale ale omenirii pot fi clasificate cel puţin în patru categorii:

- Sociale (S)

- Economice (E)

- Ambientale (A)

- Tehnice (T)

Intre ele există numeroase conexiuni şi interferenţe.

Crize ambientale

Cu toată diversitatea lor, problematicile de mediu depin in principal de 3 factori care se

interacţionează: suprapopulaţie; Epuizarea resurselor, poluarea.

RATA DE CREŞTERE A POPULAŢIEI

Număr locuitori Anul Perioada necesară pentru dublare1 miliard 1850 Toată istoria omenirii până la 18502 miliarde 1930 80 de ani4 miliarde 1975 45 de ani8 miliarde (prognoză) 2017 42 de ani

PROBLEME DE DEZBĂTUT

I. PROBLEME ACTUALE ALE MEDIULUI AMBIANT

II. EDIFICAREA UNEI NOI ECONOMII MENITĂ SĂ CONTRIBUIE LA

DEZVOLTAREA DURABILĂ, ACUM

S

1 Suprapopularea

2 Penurie de hrană 5 11

8 Analfabetism 6

9 Instabilitate socială şi politică

13 Creşterea criminalităţii

E

5 Epuizare resurse

6 Instabilitate economică

A

3 Poluare 1

4 Schimbări climatice 10

7 Dispariţii de specii

T 10 Pericolul

războiului nuclear 9

11 Tehnologii agricole deficitare

12 Lipsa unor soluţii pentru boli grave (SIDA, cancere etc.)

3

III. CALEA DE URMAT ÎN VIITOR (VIITORUL ÎNCEPE AZI)

AMENINŢĂRI POTENŢIALE

CRIZA ECONOMICĂ GLOBALĂ

CRIZA ENERGETICĂ

CRIZA APEI DULCI

CRIZA ALIMENTARĂ

CONFLICTE ARMATE

I. PROBLEMELE ACTUALE ALE MEDIULUI AMBIANT

1) Semne de stress: clima şi apa

a) Creşterea temperaturii

b) Gheaţa se topeşte

c) Ridicarea nivelului mării (20 cm în sec XX, cca. 1 m în sec XXI)

d) Furtuni distrugătoare ,URAGANE,CICLOANE;ex:

OCT 1998 – uraganul Mitch a afectat America Centrală

HONDURAS – 2000 mm au căzut in timp foarte scurt;uriaşe râuri de noroi; 10.000 de

morţi; s-a alterat tot stratul de sol fertil; uraganul a distrus drumuri, poduri, clădiri;

pagube de 85 miliarde USD

e) – Fluvii secate complet

f) – Cotele apelor în scădere

g) – Confruntare cu lipsa de apă

2) Afectarea bazei biologice

a) Zonele de pescuit în colaps

b) Pădurile se restrâng

c) Degradarea păşunilor

d) Eroziunea solului

e) Dispariţia unui număr mare de specii

3) Sinergii şi surprize

a) Topirea calotei glaciare (reducerea suprafeţei reflectante – creşterea temperaturii)

b) Pădurile care ard ca urmare a secetei

c) Moartea coralilor şi schimbarea ecosistemelor acvatice

d) ...

Chris Bright: „Natura nu are buton de resetare”

4

4) Poluarea şi efectele sale

a) Poluarea aerului

b) Poluarea apei

c) Poluarea solului

5) Degradarea mediului la nivel planetar

a) Ploile acide

b) Distrugerea stratului de ozon

c) Efectul de seră

II. EDIFICAREA UNEI NOI ECONOMII MENITĂ SĂ CONTRIBUIE LA

DEZVOLTAREA DURABILĂ, ACUM

1. Ecologie peste economie

2. Baza de eficienţă energetică

a) Energie eoliană

b) Energie solară

c) Conectarea la căldura pământului

d) Gazele naturale: un combustibil de tranziţie

e) Spre o economie bazată pe Hidrogen

3. Proeictarea economiei noilor materiale

a) Problema deşeurilor şi relaţia cu mediul ambiant

b) Rolul reciclării materialelor şi al reproiectării produselor

4. Hrană suficientă pentru toţi

a) Starea lumii sub raportul asigurării alimentelor

b) Creşterea productivităţii terenurilor agricole şi a apei

c) Restructurarea economiei proteinelor şi eradicarea foametei

5. Protejare produselor şi serviciilor forestiere

a) Produsele de bază ale pădurii: combustibil, cherestea şi hârtie

b) Serviciile forestiere

c) Ce trebuie făcut pentru salvarea pădurilor

protecţia pădurilor

reîmpăduriri

plantaţii forestiere pentru obţinerea rapidă a lemnului

6 Reproiectarea oraşelor pentru oameni

a) Reproiectarea clădirilor

5

b) Reproiectarea transportului urban

III. CALEA DE URMAT ÎN VIITOR (VIITORUL ÎNCEPE AZI)

1. Stabilizarea populaţiei

a) Evoluţia numărului de locuitori ai planetei

b) Planificarea familială

2. Instrumente pentru restructurarea economiei în favoarea ecologiei şi

a dezvoltării sustenabile

a) Reglementări: – legi

– impozite pe mediu

– norme şi standarde de mediu

– zonarea de mediu

b) Instrumente financiar-economice

– taxe de poluare

– subvenţii pentru tehnologii nepoluante

– fondul de mediu

c) Instrumente social-comunitare

– educaţia ecologică

– exemplul autorităţilor şi cel al comunităţilor

– rolul ONG-urilor, etc.

d) Adoptarea unei strategii globale de mediu

6

CURS 2

ECOLOGIA ŞI ARIA PREOCUPĂRILOR SALE

PROBLEMELE MEDIULUI AMBIANT ŞI ARIA PREOCUPĂRILOR ECOLOGICE

A. Poluarea

- Factorii de mediu

ATMOSFERA

MĂRILE ŞI OCEANELE

APELE SUBTERANE ŞI DE SUPRAFAŢĂ

SOLUL

- Efecte

Distrugerea stratului de ozon

Încălzirea globală

Ploi acide

B. Schimbarea climei

- Efecte:

Topirea gheţarilor

Ridicarea nivelului apelor

Diminuarea biodiversităţii

C. Epuizarea resurselor de apă dulce

- Ape de suprafaţă – 400 km3 anual

Necesar global – 18.700 km3/an

Debit anual râuri – fluvii – 37.000 km3

- Ape subterane – 60.000 km3

D. Defrişarea pădurilor

E. Distrugerea ecosistemelor, reducerea biodiversităţii

ECOLOGIA – O ŞTIINŢĂ BIOLOGICĂ

DEFINIŢIA CLASICĂ – HAECKEL (1866)

Ecologia reprezintă ansamblul ştiinţei relaţiilor organismelor cu mediul lor, cuprinzând în

sens larg toate condiţiile de existenţă.

ECOLOGIA - economia vieţii

- relaţiile vieţuitoarelor cu mediul anorganic şi organic

7

- relaţiile amicale sau inamicale ale organismelor care împart acelaşi habitat

- lupta pentru existenţă

ECOLOGIA mai este definită şi ştiinţă a ecosistemelor

ECOSISTEMUL – UNITATEA FUNCŢIONALĂ FUNDAMENTALĂ A BIOSFEREI

LUMEA VIE POATE FI PRIVITĂ ÎN FUNCŢIE DE ORGANIZAREA SISTEMELOR,

astfel:

INDIVIDUL-POPULAŢIA-BIOCENOZA-BIOMUL-BIOSFERA

Ecosistemul este unitatea funcţională a biosferei care integrează într-un tot unitar, prin

interacţiuni ale componentelor sale, un subsistem biotic (biocenoza) şi altul primar fizic

(biotopul)

Termenul de ECOSISTEM – introdus de A.G. Tanslay în 1935.

Din punct de vedere funcţional, ECOSISTEMUL ARE 4 COMPONENTE:

- substanţe abiotice (nutrienţi organici)

- Producători

- Consumatori

- Descompunători

Pe ansamblul globului pământesc, biocenoza este reprezentată de următoarele

componente:

- Fitocenoza – 95% din biomasa ecosistemului

- Zoocenoza – 2% din biomasa ecosistemului

- Microbiocenoza – 3% din biomasa ecosistemului

F.IMPORTANT: DENSITATEA REŢELEI DE INTERACŢIUNI

Esenţa funcţionării unui ecosistem constă în antrenarea energiei solare şi a substanţelor

nutritive în circuitul biologic, unde se transformă în biomasă

Tipuri de ecosisteme:

I. Naturale 1. marine

2. de ape continentale

3. terestre - tundra

- savana

- muntele

- stepa

II. Ecosisteme modificate (cu grad de antropizare redus)

III. Ecosisteme modificate (cu grad de antropizare ridicat)

8

1. Agroecosisteme: - agrare (vegetale)

- zooproductive

2. ecosisteme forestiere din diferite zone

3. ecosisteme urbane - zone de locuit

- zone de agrement

- zone industriale

Lanţul trofic

Lanţul trofic reprezintă căile prin care un organism îşi procură hrana, respectiv

transformarea şi transmiterea nutrienţilor de la o specie la alta.

El reprezintă calea de vehiculare a substanţelor nutritive în biocenoză

ORDINEA ÎN CARE ESTE VEHICULATĂ HRANA:

A. PRODUCĂTORI – PLANTELE VERZI

lumina solară

- Procesul de fotosinteză 6CO2+6H2O ----------- C6H12O6+6O2 684 Kcal/mol

B. CONSUMATORI DE ORDINUL I (FITOFAGI):

- Insecte

- Mamifere ierbivore

- Păsări

- Animale omnivore

- Microorganisme

C. CONSUMATORI DE ORDINUL II (CARNIVORI; ZOOFAGI):

- Păsări de pradă

- Mamifere carnivore

- Reptile etc.

D. CONSUMATORI DE ORDINUL III (ZOOFAGI)

E. MICROORGANISME CARE SE HRĂNESC CU MATERIAL ORGANIC MORT

- Ciuperci saprofage

- Organisme detritivore (de obicei bacterii)

Biocenoza (totalitatea vieţuitoarelor care ocupă un anumit habitat) depinde în primul rând

de randamentul fotosintezei.

În cadrul ecosistemelor se stabilesc lanţuri trofice, ca de exemplu:

9

1) În câmpie: graminee – insecte-

şopârla de câmp – şoim – ciuperci saprofage

2) În păduri:

copaci (frunze)-omizi-ciocănitoare-uliul păsărelelor- ciuperci saprofage

3) În bălţi şi lacuri:

diatomee-răcuşori-păsări de baltă-uliul de baltă-organisme detritivore

4) În mări:

diatomee-crustacee-scrumbii-rechini-bacterii şi ciuperci saprofage

CALCULUL ENERGIEI FIXATE ÎN ECOSISTEME

1. Producţia obţinută anual

- La speciile anuale – integral

- La speciile perene – diferenţa de masă între cea actuală şi cea de anul anterior.

2. Cantitatea de apă din ţesuturile analizate

14% - de exemplu la grâu (86% substanţă utilă)

16,5% la porumb (84,5% substanţă utilă)

10% la floarea soarelui (90% substanţă utilă)

3. Compoziţia chimică a substanţelor utile:

-proteine-lipide-glucide (monozaharide, polizaharide)

4. Număr de calorii/g. substanţă

cca. 3000 în cazul monozaharidelor

cca. 4500 pentru amidon

cca. 6000 pentru proteine

cca. 9000 pentru lipide

Se poate compare energia fixată de 1 ha de porumb şi 1 ha de floarea soarelui

În procesul de individualizare a ecologiei ca disciplină biologică – importanţa omului în

modificarea ecosistemelor şi chiar în periclitarea condiţiilor de viaţă este recunoscută din ce în ce

mai mult, cu argumente dintre cele mai solide.

Punerea la adăpostul distrugerilor a unor locuri, formaţiuni naturale şi biocenoze de

valoare deosebită.

1872 – Congresul American decretează Parcul Yellostone primul parc naţional din lume.

Alte parcuri regionale şi rezervaţii naturale apar în întreaga lume.

Înfiinţarea de societăţi, asociaţii, cluburi etc. (ONG) cu scopul protejării mediului.

10

Apariţia unor lucrări cu mare impact asupra publicului, care avertizează asupra

pericolelor poluării şi distrugerii mediului.

Rachel Carson – Primăvara tăcută (1962)

Jean Dorst – Înainte ca natura să moară (1969)

Barry Commoner – Cercul care se închide (1972)

Apariţia unor organisme centrale (autorităţi) de protecţia mediului în majoritatea statelor

(ministere)

Mediul devine tot mai mult o problemă internaţională

CONFERINŢE ŞI CONVENŢII

Conferinţe mondiale (summit-uri)

Convenţii internaţionale

Convenţii bilaterale

ORGANISME INTERNATIONALE

Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (PNUE)

Comisia ONU pentru Mediu şi Dezvoltare

Directoratul pentru mediu în cadrul UE

Legislaţie la nivel statal şi internaţional privind protecţia mediului

FACTORII DE MEDIU

Sol – Litosfera; Apă – Hidrosfera; Aer – Atmosfera; Vieţuitoare – Biosfera

Solul – înveliş subţire al planetei format pe roca mamă în urma a numeroase procese

fizice, chimice şi biologice.

De exemplu:

Fizice: fragmentarea prin îngheţ şi dezgheţ

Chimice: oxidări, reduceri, formări de săruri

Biologice: apariţia materiei organice

În funcţie de zona climatică, tipul de rocă mamă şi intensitatea proceselor de solificare,

există mai multe tipuri de sol.

Solul este un sistem complex de viaţă în care trăiesc milioane de microorganisme cu rol

foarte important în circulaţia elementelor (mineralizarea substanţei organice, fixarea azotului

etc.)

STRUCTURA RESURSELOR DE APĂ

Planeta dispune de 1,37 miliarde km cubi de apă;

97,2% este reprezentat de mări şi oceane;

Ape de la suprafaţa solului = 30.000 km cubi;

11

Consumul de apă al oamenilor diferă în funcţie de zonă şi de gradul de dezvoltare al

fiecărei ţări de la cca 3 litri / zi în zonele aride ale Africii la 1050 litri / zi în New York;

Agricultura consumă cca 80% din apa folosită de către oameni (în anul 2000 s-au

consumat cca 11.400 km cubi pentru agricultură);

Volumul de apă subterană = cca 29 milioane km cubi, din care 65 mii Km cubi mai

aproape de suprafaţă, deci mai uşor de folosit;

Volumul apelor curgătoare = 1230 km cubi;

Debitul anual – râuri şi fluvii ≈ 37.000 km cubi;

Necesarul estimat pentru toate folosinţe (agricultură, industrie, necesităţi menajere, etc.)

≈ 18 – 19.000 km cubi (respectiv cca 50% din debitul tuturor râurilor şi fluviilor).

Stocul existent depăşeşte de câteva ori necesarul calculat (în ţara noastră de cca 6 ori).

PROBLEMELE HIDROSFEREI

I. Reducerea cantităţii de apă dulce disponibilă

Anual volumul de apă dulce se diminuează cu 400 km3

II. Poluarea apei de suprafaţă

III. Poluarea mărilor şi oceanelor

IV. Reducerea nivelului pânzei de apă freatică, ca urmare a pompărilor excesive

Organismele vii – în special plantele au un rol major în circuitul apei:

Evapotranspiraţia

Locul pădurii în economia apei

Adaptarea organismelor la regimuri hidrice diferite

- plante de apă

- plante xerofite

ATMOSFERA

Învelişul de aer al planetei

Masa = 0,000001 din masa globului pământesc

* Are o grosime de cca. 1.000 km dar, pe măsură ce ne îndepărtăm de pământ, atmosfera

este tot mai rarefiată, aşa că, de fapt, contează numai stratul de la 0-10 km înălţime.

Straturile atmosferice:

0-10 km TROPOSFERA – amestec omogen de gaze

Temperatura scade cu înălţimea (1oC la fiecare 180 m)

10-100 km STRATOSFERA – gazele sunt stratificate

Temperatura creşte până la 50 km, apoi scade puternic

12

100-1.000 km IONOSFERA – gaze sub formă de ioni

Temperatura creşte până la câteva sute de grade C

1.000-10.000 km MAGNETOSFERA – gaze extrem de rare

Caracteristicile atmosferei:

În TROPOSFERĂ oxigenul are o pondere de 20,9%, azotul 78,09, neonul 0,93%, iar

CO2 = 0,03%. Pe măsură ce înaintăm în înălţime, creşte proporţia de hidrogen (peste 96% la 100

km altitudine).

Problemele atmosferei

Creşterea conţinutului în CO2, CH4 şi alte gaze cu efect de seră

Scăderea cantităţii de ozon din STRATOSFERĂ

Îmbogăţirea TROPOSFEREI cu gaze poluante, cu capacitate mare de oxidare

(ozon troposferic)

Scăderea pH în masele de nori – apariţia ploilor acide

Scăderea nivelului de transparenţă

Creşterea numărului de zone şi zile cu smog

DIRECŢII PRINCIPALE DE ACŢIUNE ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI

MEDIULUI

C C C + R R R

1 2 3 4 5 6

1 – conservare; 2 – consum; 3 – control

4 – recuperare; 5 – refolosire; 6 - recondiţionare

A. CONSERVARE = utilizarea judicioasă a resurselor naturale pentru nevoile generale

ale societăţii

Autoturisme de mic litraj

- Alternative: - biciclete

- transport pe cale ferată

- microbuze etc.

- Creşterea randamentului la ardere

UTILIZAREA BICICLETEI

Puţine metode sunt atât de eficace în reducerea emisilor de carbon ca înlocuirea

automobilului cu bicicleta, pe distante scurte.

Bicicleta reduce aglomeraţia în trafic şi suprafaţa de pământ asfaltat. În trafic, un

autoturism ocupă tot atât loc cât 6 biciclete, iar în parcări, cât 20 de biciclete.

13

În China se utilizează peste 550 mil. biciclete, producţia anuală fiind de 70-80 milioane.

In SUA, în localităţi sub 250.000 locuitori, 80% din patrulările poliţiei se fac pe bicicletă

iar metoda se extinde şi în oraşele mari.

În New York activează cca.300 de firme de mesagerie pe biciclete.

Olanda, Danemarca şi Germania sunt „campioane” la proiectarea de sisteme de transport

accesibile bicicletelor, în Olanda 30% din călătoriile urbane scurte fiind facute pe

bicicletă.

B. CONTROLUL = măsurarea şi menţinerea sub anumite limite a poluării

Pentru toţi factorii de mediu: apă – aer – sol – radiaţii – poluare fonică

Agenţiile de protecţie a mediului

Sisteme de Management. de Mediu.

- Standarde:

* SEVESO I + II

* ISO 9000

* ISO 14000

- Principii ale standardelor din grupa ISO 14000

Este conceput pentru dezvoltare durabilă

*Necesita imbunătăţire continuă

* Nu este obligatoriu

Monitoring

Sisteme: * GMS –GLOBAL MONITORING SISTEM (internaţional)

* SMIR – SISTEMUL DE MONITORING INTEGRAT DIN ROMÂNIA

(naţional)

Subsisteme: * Apă

* Aer

* Sol

Necesităţi:

- Aparatură pentru determinări

- Laboratoare

- Standarde

- Personal calificat

Auditul de mediu (Ecoaudit)

* Când ?

* Etape ?

* Organisme ?

14

C. CONSUMUL

Relaţia Marketing – Consum – PIB

RESURSE – POLUARE

Rolul educaţiei ecologice

Organizaţii neguvernamentale

Rolul guvernelor

Ex.: * materiale termoizolante

* piste pentru ciclişti

* hârtie reciclabilă: SUA, Germania

* ambalaje sticlă: Danemarca

D. RECUPERARE

Strategia celor 3 R

Strategia de economisire a resurselor, în special a energiei

- Apariţia industriei de prelucrare a deşeurilor

Metale: Fe – Cu – Al – Pb

Ni – Cr – Mn – Mb etc.

Sticla: O tonă cioburi economiseşte

nisip 600 kg; calcar 110 kg;

feldspat 40 kg; sodă caustică 175 kg.

- Recuperarea energiei reziduale

- sere

- recuperatoare de căldură

- pompe de căldură

E. RECONDIŢIONARE

F. REFOLOSIRE

Concluzie

Deşi aparent simplă, strategia celor 3 R presupune numeroase dificultăţi:

Managementul circuitelor de recuperare

Atitudinea consumatorului faţă de percepţia calităţii

Procedee tehnice de prelucrare performante

15

CURS 3

POLUAREA

• Este strâns legată de impactul activităţii umane asupra mediului

• Afectează toţi factorii de mediu

• Are efecte imediate sau pe termen lung

• Efectele se manifestă asupra sănătăţii populaţiei dar există şi o serie de pierderi

economice.

Tipuri de poluare cu efecte grave asupra stării de sănătate

• Plumb în aer şi în sol provenind de la topitoriile de plumb şi zinc şi de la mijloacele de

transport;

• Pulberi sedimentabile în atmosferă provenind din sobe, întreprinderi, centrale electrice şi

de termoficare, combinate metalurgice sau de producerea cimentului;

• Bioxid de sulf şi alte gaze, în special în combinaţie cu pulberi.

Alte consecinţe importante asupra sănătăţii sunt provocate de:

• Nitraţii din apă – de la complexe de îngrăşare a animalelor proiectate sau întreţinute

necorespunzător, în urma aplicării inadecvate a îngrăşămintelor şi din fosele septice

rurale;

• Contaminarea apei şi alimentelor cu substanţe toxice chimice sau metale grele, în urma

depozitării necorespunzătoare a deşeurilor.

Pagube economice se produc ca urmare a:

• Distrugerii capitalului fizic şi a resurselor naturale şi scăderea productivităţii;

• Scăderea biodiversităţii şi a resurselor din zonele acvatice (lacuri, râuri), a pajiştilor, a

ecosistemelor de coastă şi marine sau a habitatelor din păduri şi zone montane.

MANAGEMENTUL CONTRACARĂRII PROCESULUI DE POLUARE A

MEDIULUI AMBIANT

CAUZELE ŞI CONSECINŢELE POLUĂRII MEDIULUI AMBIANT. CAUZELE

DETERIORĂRII MEDIULUI; TIPURI DE POLUARE

Deteriorarea mediului este o problemă apărută şi accentuată odată cu accelerarea creşterii

demografice, care a determinat o antropizare a unor zone din ce în ce mai mari.

Fenomenul care este astăzi cel mai adesea asociat cu degradarea mediului este poluarea,

fenomen care s-a intensificat după apariţia revoluţiei industriale şi care are multiple consecinţe

negative de ordin ecologic, social şi economic.

Conform definiţiei formulate de Consiliul OCDE în 1974, poluarea reprezintă

“introducerea de către om, direct sau indirect, de substanţe sau energie în mediu, care

16

antrenează consecinţe prejudiciabile de natură a pune în pericol sănătatea umană, a

vătăma resursele biologice şi ecosistemele, a aduce atingeri agrementelor ori a împiedica

alte utilizări legitime ale mediului”.

Prin substanţe şi energie se înţeleg nu numai materiale solide, lichide sau gazoase, dar şi

zgomotul, vibraţiile, căldura şi radiaţiile.

Legea 265/2006 utilizează noţiunea de “deteriorare a mediului”, înţelegându-se prin

aceasta “alterarea caracteristicilor fizico-chimice şi structurale ale componentelor naturale

ale mediului, reducerea diversităţii şi productivităţii naturale şi antropizate, afectarea

echilibrului ecologic şi a calităţii vieţii, cauzate, în principal, de poluarea apei, atmosferei şi

solului, supraexploatarea resurselor, gospodărirea şi valorificarea lor deficitară, ca şi prin

amenajarea necorespunzătoare a teritoriului”.

În categoria poluanţilor pot fi înglobate substanţe din categorii foarte diverse: substanţe

care se găsesc în cantităţi mici în natură (petrol, substanţe radioactive, ş.a.) rezultate din

prelucrarea acestora (în special prin arderea cărbunelui şi petrolului, gaze precum CO2, CO,

SO2, etc.); substanţe noi, apărute prin sinteze chimice (pesticidele, freonii).

După natura poluanţilor se produc fenomene de poluare chimică, fizică, termică, sonoră

şi radioactivă.

Poluare chimică:

- cu derivaţi ai clorului;

- hidrocarburi lichide;

- derivaţi ai sulfului;

- derivaţi ai metalelor grele (Pb, Cd, etc.)

- fluoruri;

- materii plastice;

- pesticide şi alţi compuşi de sinteză;

- cu materii organice in curs de fermentatie,etc.

Poluarea biologică are loc prin modificări ale biocenozelor ca urmare a unor invazii de

specii animale şi vegetale într-un anumit ecosistem. Poluarea biologică se mai poate produce şi

ca urmare a contaminării microbiologice a unor medii.

Poluarea estetică are loc prin degradarea peisajelor.

Poluarea termică este provocată în urma deversării în râuri sau lacuri a lichidelor calde.

Poluarea sonoră (fonică) este exprimată prin zgomot sau emisiune de sunete cu vibraţii

neperiodice, de o anumită intensitate.

17

Câteva îndeletniciri umane majore generează poluarea în lumea contemporană: industria

(inclusiv sistemele de producere a energiei) cu modul de viaţă urban pe care îl promovează,

agricultura intensivă şi transporturile.

Consecinţele degradării mediului

Din punct de vedere spaţial, impactul activităţii umane asupra mediului poate avea o

întindere locală, regională, sau planetară.

La nivel local:

- mirosuri;

- zgomote;

- substanţe chimice în aer sau în sursele de apă ;

- prezenţa deşeurilor;

- poluare estetică.

La nivel regional:

- accidente chimice de la centralele nucleare;

- poluarea apei;

- poluarea aerului;

La nivel global – principalele fenomene sunt reprezentate de:

- efectul de seră;

- distrugerea păturii de ozon;

- apariţia ploilor acide;

- poluarea mărilor şi fluviilor;

- scăderea biodiversităţii.

POLUAREA FACTORILOR DE MEDIU: DE LA CAUZĂ LA EFECT

a) Poluarea apei - schimbare a compoziţiei apelor care le face dăunătoare pentru

sănătatea oamenilor, neadecvate pentru întrebuinţarea economică sau recreativă şi duce la

deteriorarea florei şi faunei.

- poluarea constituie „orice alterare fizică, chimică, biologică sau bacteriologică a apei

peste o limită admisibilă stabilită, inclusiv depăşirea nivelului natural de radioactivitate”.

Apele de suprafaţă pot fi poluate datorită deversării de ape industriale cu descărcare

continuă sau intermitentă şi care au un anumit grad de epurare, precum şi de apele orăşeneşti ce

deversează continuu

- surse concentrate;

- surse dispersate – constituite din apele de precipitaţii sau şiroaie care spală suprafeţele

localităţilor, drumurilor, depozitelor.

18

Referitor la apele subterane, sursele de impurificare provin din:

- ape saline;

- gaze sau hidrocarburi care ajung în pânza de apă freatică în urma unor lucrări miniere sau

foraje;

- infiltraţii de la suprafaţa solului;

Principalele forme de poluare a apei sunt:

- poluarea cu materiale organice şi nutritive;

- poluarea cu substanţe toxice;

- poluarea cu materiale în suspensie;

- poluarea bacteriană;

- poluarea termică, etc.

În cazul poluării organice principalele surse sunt deversările menajere din marile oraşe,

industria celulozei şi hârtiei, industria agroalimentară.

Materiile organice sunt degradate de către bacterii care au nevoie de oxigen, consumul

masiv al acestui element determinând moartea peştilor.

Descompunerea substanţelor organice are loc atât prin acţiunea microorganismelor, cât şi

prin intermediul unor procese chimice, ambele însă consumatoare de oxigen.

Ca produşi de descompunere a substanţelor organice rezultă fenoli, amine, uree, amoniac,

hidrogen sulfurat, nitraţi, nitriţi, ş.a.

Gradul de poluare al unei zone acvatice (râu, lac, etc.) poate fi evaluată prin indicatorul

numit „cererea chimică de oxigen” (CCO), care reprezintă cantitatea de oxigen necesară

degradării pe cale chimică a totalităţii poluantilor.

În cazul în care apele sunt poluate cu materii nutritive de tipul nitraţilor sau fosfaţilor se

favorizează proliferarea algelor, care se descompun apoi rapid, ambele procese fiind mari

consumatoare de oxigen. Fenomenul este denumit în acest caz “eutrofizare” şi poate afecta apele

curgătoare line, lacurile sau mările.

Nitraţii prezintă şi pericolul unor îmbolnăviri în cazul în care concentraţia lor depăşeşte o

anumită limită -apare maladia albastră respectiv o dereglare a capacităţii hemoglobinei de a

produce oxigenarea ţesuturilor – sau in alte cazuri producerea de nitrosamine cancerigene.

Poluarea toxică provine din surse industriale – industria chimică, extractivă,

prelucrătoare a metalelor, ş.a.

Sărurile din

- industria chimiei clorosodice;

- industria petrochimică;

- petrolieră;

19

- industria chimică anorganică;

- industria extractivă;

- producerea şi prelucrarea de acizi şi baze libere;

- materiile în suspensie

Poluarea biologică poate rezulta din aglomerările urbane, zootehnice, abatoare ş.a. şi

este caracterizată prin prezenţa microorganismelor patogene care găsesc condiţii mai bune de

viaţă în apele calde, murdare şi stătătoare.

Printr-o asemenea apă poluată se pot transmite:

- boli bacteriene, ca: febra tifoidă, dizenteria, holera;

- boli virotice: hepatita, poliomielita;

- boli parazitare: giardioza, tricomonioza, etc.

Poluarea termică poate avea două consecinţe asupra apelor: o influenţă directă asupra

vieţii unor specii acvatice vegetale şi animale şi o activitate bacteriană mai intensă şi astfel un

mare consum de oxigen.

Din punct de vedere al persistenţei în apă poluanţii pot fi:

- nebiodegradabili;

- biodegradabili - pot fi metabolizaţi şi neutralizaţi de fauna şi flora acvatică.

Cantitatea de impurificatori biodegradabili se măsoară prin intermediul unei mărimi

numită “CBO5” – consumul biochimic de oxigen în 5 zile.

Cu cât indicatorul “CBO5” este mai redus, cu atât o apă este mai curată.

Toxicitatea se exprimă prin efecte acute şi efecte cronice.

Dintre indicatorii de poluare cei mai utilizaţi sunt: materiile în suspensie, consumul

biochimic de oxigen (CBO5), oxigenul dizolvat, consumul chimic de oxigen, materiile oxidabile,

mineralizarea totală sau specifică, colimetria (număr de bacterii coliforme / litru).

Principala consecinţă a poluării apelor este scăderea biodiversităţii

Alte consecinţe economice

În cazul captărilor de apă potabilă sau industrială conţinutul ridicat de substanţe organice

provoacă aglomerări de colonii de microorganisme care pot bloca grătarele de prize de apă şi a

filtrelor.

Apele uzate atacă părţile metalice ale instalaţiilor şi periclitează funcţionarea cazanelor

cu aburi .

Apele care conţin cianuri pot cauza moartea peştilor sau a păsărilor.

20

b) Poluarea atmosferei

Poluarea aerului are atât cauze naturale cât şi cauze antropice.

Cauze naturale:

- pulberile din aer;

- aerosolii marini încărcaţi cu săruri;

- descompunerea materiilor organice;

- vulcanismul.

Cauze antropice:

- arderea combustibililor fosili: CO2, CO, SOX, NOX, N2O;

- compuşi organici volatil (COV);Î

- traficul auto;

- petrochimie;

- instalaţii de chimie organică şi anorganică;

- industria materialelor de construcţii.

Compuşii chimici din atmosferă sunt responsabili pentru deteriorarea stării de sănătate,

erodarea clădirilor şi degradarea parţială a pădurilor.

Poluanţii gazoşi şi vaporii pot provoca îmbolnăviri respiratorii, sanguine, hepatice, ale

sistemului nervos, cu acţiune asupra pielii, etc.

Efectul poluanţilor sub formă de aerosoli sunt de natură iritantă, toxică, alergică,

infectantă, şi de scădere a rezistenţei generale a organismului.

Consecinţele poluanţilor asupra plantelor sunt numeroase.

Alte efecte negative ale poluării atmosferei: modificarea factorilor meteorologici,

reducerea vizibilităţii, coroziunea mai intensă a construcţiior.

Autoepurarea se bazează pe transportul şi depunerea poluantului în alte medii sau pe

diluţia mai mare a poluantului în aer.

c ) Poluarea solului

În afara poluării propriu-zise prin deversarea unor substanţe sau soluţii în care se găsesc

substanţe toxice, degradarea solului mai este determinată şi de eroziune, alunecări de teren,

compactare de suprafaţă sau acoperirea solului cu diverse materiale (halde de cenuşă de la

termocentrale, halde de steril de la flotarea minereurilor, halde de ferfogips, depozite de deşeuri,

etc.).

Dintre efectele poluării – diminuarea rezervei de humus.

Poluarea cu fluor distruge microorganismele din sol şi diminuează capacitatea de fixare a

azotului.

21

Utilizarea excesivă a pesticidelor - depăşirea concentraţiilor cantităţilor poate provoca

efecte negative asupra mediului şi vieţuitoarelor.

- afectează lanţurile trofice;

- favorizează apariţia dăunătorilor;

- determină mutaţii genetice;

- distrug microorganismele utile şi râmele;

d) Poluarea radioactivă

Radioactivitatea a crescut ca urmare a exploziilor atomice, a centralelor nuclear-electrice

răcite cu apă, deşeurilor radioactive transportate la distanţe mari sau depozitate pe fundul

oceanelor.

Efectul nociv al radiaţiilor :

- pe termen scurt (boala radiaţiilor, deces);

- pe termen lung (creşte riscul de cancer);

- efecte genetice;

Fenomene de poluare la nivel planetar

a) Ploile acide – se formează ca rezultat al poluării atmosferei cu oxizi de azot şi mai ales

de sulf, rezultate în procesele de ardere a combustibililor sau la combustia motoarelor cu ardere

internă.

Efectul ploilor acide asupra apei lacurilor se manifestă asupra încetinirii descompunerii

materialelor organice, populaţiile de peşte sunt sever afectate, precum şi capacitatea de

reproducere a acestora.

Aciditatea ridicată solubilizează mai multe elemente depuse în sedimente (Al, Mn, Cd,

Ni, Hg, Cu, Pb) ceea ce duce la o creştere a toxicităţii mediului.

Solurile afectate reduc activitatea biologică. Vegetaţia este puternic afectată, pădurile

fiind expuse la uscare într-o perioadă scurtă.

b) Încălzirea globală

În urma activităţii economice se constată o creştere continuă a concentraţiei în atmosferă

a unor gaze precum dioxidul de carbon, dioxidul de azot, metanul, ozonul şi clorofluorcarboni –

gaze care au proprietatea de a înmagazina căldura reflectată de Pământ. Astfel odată cu creşterea

concentraţiei acestor gaze apare şi creşterea temperaturii globale, efect supranumit şi “efect de

seră”.

În ultimii 100 de ani temperatura globală medie a crescut cu 0,5°C. Media temperaturii

globale va creşte cu 1 °C la fiecare 30 de ani. Rezultatele unui asemenea fenomen se vor resimţi

22

în creşterea nivelului mărilor şi oceanelor cu 65 cm în actualul secol, multe zone de coastă sau

insule vor dispărea sub apă.

Principalele gaze care provoacă efectul de seră sunt:

- dioxidul de carbon (CO2) a cărui concentraţie în atmosferă a crescut cu 32% în cca

100 de ani, respectiv de la 280 ppm la 370 ppm. Diminuarea suprafeţelor împădurite mai mult de

40% din încălzirea globală s-ar datora creşterii conţinutului de CO2.

- clorofluorcarbonii reprezintă o altă categorie de gaze care contribuie la efectul de seră,

ponderea lor fiind apreciată la 25%. Aceste gaze produse industrial au fost utilizate iniţial ca

agenţi de răcire (freoni) – spray-uri, agenţi de spumare. CFC-urile care sunt foarte stabile pot

contribui pe de o parte la efectul de seră (fiind de 1000 de ori mai efective în înmagazinarea

căldurii decât CO2 şi în acelaşi timp au proprietatea de a distruge stratul de ozon din stratosferă.

Metanul – prin descompunerea materiei organice este responsabil de cca 15% din totalul

procesului de încălzire a planetei.

Ozonul din troposferă.

c) Degradarea păturii de ozon

Ozonul (O3) alcătuieşte la cca 30 km altitudine, în stratosferă un strat compact cu rolul

de a opri o parte însemnată a razelor ultraviolete (UV) venite de la Soare.

Specialiştii au stabilit ca CFC-urile reprezintă principala ameninţare la adresa stratului de

ozon din stratosferă.

Deşi foarte stabile din punct de vedere chimic, în momentul când pătrund în stratosferă

CFC-urile sunt descompuse de către razele UV. Radicalul Clor (Cl) este foarte agresiv chimic şi

este responsabil pentru desfacerea moleculei de ozon. Rămâne în atmosferă o perioadă

îndelungată, timp în care distruge mai mult de 100.000 molecule de ozon.

Alte substanţe cu efect negativ asupra păturii de ozon sunt fluorcarbonii (FC) şi halonii.

Prin desfacerea lor în stratosferă se eliberează atomi de brom care sunt mult mai agresivi

decât clorul în distrugerea moleculei de ozon.

Ca urmare a acumulării acestor date, au fost puse la punct o serie de măsuri de limitare a

utilizării substanţelor care atacă oxigenul, prin acorduri (Acordul de la Montreal).

d) Diminuarea biodiversităţii

Prin biodiversitate se înţelege marea varietate de specii sau alţi texoni de plante, animale

şi microorganisme existente într-un habitat, diversitatea biocenozelor dintr-o anumită regiune

(diversitate ecologică) sau variabilitatea genetică în cadrul unei specii.

Menţinerea biodiversităţii este deosebit de importantă pentru stabilitatea ecosistemelor.

23

Despăduririle pod duce la dispariţia unor specii insuficient cunoscute multe fiind posibil

să conţină principii active valoroase pentru obţinerea de noi produse farmaceutice.

Flora spontană continuă să fie folosită pentru obţinerea de noi medicamente şi produse,

iar crearea unor noi soiuri şi varietăţi de plante de cultură cu rezistenţă crescută la boli se bazează

în general pe încorporarea de material genetic provenit de la plantele care cresc spontan în

natură.

Adaptabilitatea organismelor la condiţii de viaţă mai puţin favorabile decât cele în care s-

a produs evoluţia fiecărei specii reprezintă un fenomen foarte complex şi el reprezintă în esenţă

finalitatea acţiunii factorilor evoluţiei asupra organismelor vii.

Capacitatea de adaptare a speciilor la anumite condiţii de viaţă prezintă o mare

variabilitate. Majoritatea speciilor de plante şi animale au un potenţial limitat de adaptare. Viaţa

acestora este legată de anumite nişe ecologice.

Adaptarea, în adevăratul sens al cuvântului sau evoluţia unei populaţii implică

transformarea structurii sale genetice, deci apariţia variaţiilor ereditare. Sursele variaţiilor

genetice (ereditare) sunt: mutaţia, migraţia şi necombinarea.

Mutaţia este o modificare structurală a materialului genetic, care nu este produsă prin

recombinare şi care se transmite din generaţie în generaţie.

Mutaţiile cele mai frecvente sunt fie genice, atunci când se petrec schimbări în structura

moleculară a genelor, fie cromozomale, atunci când se petrec modificări în structura

cromozomilor ca, de exemplu, adăugiri, pierderi sau rearanjări de segmente cromozomale, sau

genomale, când numărul de cromozomi de bază se multiplică de 3 sau mai multe ori

(poliploidie).

În populaţia umană, ca urmare a acţiunii crescânde de poluare cu diferite radiaţii,

numeroase gene suferă mutaţii în sens negativ. Consecinţele sunt sporirea deformaţiilor fizice,

creşterea sterilităţii şi a mortalităţii.

În prezent, datorită poluării din ce în ce mai mari a mediului înconjurător (aerul, apa,

solul) şi a produselor agricole utilizate în hrana omului şi a animalelor, rata mutaţiilor

nefavorabile pe unitate biologică într-o generaţie este în continuă creştere.

Principalii factori nocivi sunt consideraţi a fi radiaţiile emise de sursele artificiale, gazele

cu efect nociv emise în atmosferă, substanţele chimice care poluează solul, apa şi alimentele, o

anumită categorie de medicamente etc.

În ultimii 3.000-10.000 de ani, biodiversitatea s-a aflat în faţa unui nou factor

destabilizator – omul. Acesta încearcă să direcţioneze o parte însemnată a biodiversităţii în

folosul său direct.

24

În acest sens, lucrurile trebuie privite din 3 unghiuri diferite:

- agricultura – activitate artificială, cu tendinţe de opunere în faţa biodiversităţii;

- defrişările de spaţii;

- poluarea mediului.

O trecere în revistă a speciilor ameninţate cu dispariţia la nivelul Europei (1988) a arătat

că din 100 de specii de mamifere, 36 sunt ameninţate; la păsări, din 72 de specii luate în studiu,

34 sunt în pericol, la peştii de apă dulce, din 200 de specii, 23 sunt în pericol, iar la nevertebrate,

din cele 200.000 specii, 20 sunt ameninţate cu dispariţia.

CONCEPTUL DE DEZVOLTARE DURABILĂ ŞI STRATEGIA DE PROTECŢIE A

MEDIULUI

• Pentru depăşirea efectelor crizelor ambientale, omenirea de astăzi propune modelul de

dezvoltare durabilă

• Dezvoltarea durabilă = dezvoltare fără epuizarea resurselor respectiv fără a se trece

dincolo de limita de suportabilitate a ecosistemelor.

• Se admite aşadar că obiectivele economice trebuie să fie integrate cu cele de protecţie

a mediului.

• Se poate acorda prioritate creşterii economice?

• Pe termen scurt, da;

• Pe termen lung, nu.

Necesitatea participării tuturor ţărilor la rezolvarea aspectelor globale ale protecţiei

mediului.

Prevenirea este întotdeauna mai bună şi mai economică decât tratarea.

Este esenţial ca în această etapă obiectivele economice şi cele ecologice să fie integrate

încă de la început pentru a minimiza pagubele economico-ecologice.

Dezvoltarea durabilă include cel puţin următoarele aspecte

Redimensionarea creşterii economice pentru o distribuţie mai echitabilă a resurselor;

Eliminarea sărăciei (locuri de muncă, hrană, energie, locuinţă, sănătate);

Creşterea demografică rezonabilă;

Conservarea resurselor naturale;

Întreţinerea diversităţii ecosistemelor;

Reorientarea tehnologiilor şi ţinerea sub control a riscurilor;

Integrarea măsurilor privind mediul şi dezvoltarea pe plan naţional cu cele din plan

internaţional.

25

În ultimii ani, conceptul dezvoltării durabile a devenit un obiectiv strategic pentru

întreaga umanitate.

SISTEME DE MANAGEMENT AL PROTECŢIEI MEDIULUI

Managementul ecologic este o disciplină relativ nouă, care a apărut ca urmare a

preocupărilor de promovare a principiilor ecologice. Ca urmare, multe din iniţiativele de

management ecologic sunt uneori lipsite de viziune integrată şi adesea confuze.

Multe companii prevăd posturi cu sarcini concrete legate de protecţia mediului. De

asemenea, o serie de companii apelează la auditul de mediu. Aproape toate marile companii şi-au

actualizat misiunea şi obiectivele în raport cu efectele de mediu pe care le generează, altele şi-au

modernizat tehnologiile pentru a diminua aceste efecte sau au iniţiat programe de instruire a

personalului.

Măsurile enumerate fac parte din capitole diferite ale aceleiaşi ştiinţe: managementul.

Astfel, definirea misiunii şi a obiectivelor aparţine managementului strategic; modernizarea

tehnologiilor este o latură a managementului operaţional, instruirea personalului este domeniul

managementului resurselor umane iar reţeaua de recuperare şi refolosire a ambalajelor şi

deşeurilor intră sub incidenţa marketingului produsului.

ROLUL ŞI RESPONSABILITĂŢILE ECOLOGISTE ALE MANAGEMENTULUI

STRATEGIC

În stabilirea misiunii şi a obiectivelor sale, compania trebuie să încerce să comunice clar

şi precis (de preferinţă cuantificabil) rolul, cultura şi filozofia sa de protecţie a mediului.

De exemplu, un lanţ american de magazine îşi propune conlucrarea cu societatea civilă şi

cu agenţiile guvernamentale pentru prezervarea şi îmbunătăţirea vieţii şi calităţii mediului

ambiant. Firma îşi propune de asemenea o contribuţie de 5% din profitul brut anual la

îmbunătăţirea condiţiilor mediu şi viaţă a comunităţii în care activează.

Companiile japoneze acordă o mare atenţie responsabilităţii lor sociale şi protecţiei

mediului. În acest sens, cultura corporativă a companiei Canon prevede în ordinea următoare a

importanţei: individul-eficienţa activităţii-economisirea resurselor pentru generaţiile viitoare.

Una din marile companii americane de produse chimice, “Union Carbide” îşi propune

îmbunătăţirea tehnologiilor şi tehnicilor de operare pentru a elimina emisiile nocive în mediu.

Cu cât o companie este mai matură în strategia practicată, cu atât ea realizează că dincolo

de treptele coercitive, dezvoltarea ei sustenabilă şi realizarea de profit pe termen lung sunt strâns

legate de acţiunile voluntare încadrate în responsabilităţile etice.

Strategia responsabilităţii sociale în domeniul ecologic poate avea 4 moduri de

manifestare:

- strategia reactivă;

26

- strategia defensivă;

- strategia de adoptare;

- strategia proactivă.

MANAGEMENTUL OPERAŢIONAL ŞI RESPONSABILITĂŢILE SALE

ECOLOGICE

Rolul principal al managementului operaţional este de alocare şi dirijare a resurselor în

scopul producerii de bunuri şi servicii. Direcţiile sau acţiunile în care acesta îşi poate aduce

contribuţia la conservarea şi îmbunătăţirea factorilor mediului ambiant, sunt următoarele:

- reducerea consumului de materii prime, materiale şi energie necesare realizării unui

produs, reducerea pierderilor tehnologice şi a cantităţii de deşeuri aferente;

- realizarea şi utilizarea de ambalaje ecologice pentru produse;

- cercetarea şi dezvoltarea de produse nepoluante;

- dezvoltarea tehnologiilor nepoluante;

- dezvoltarea biotehnologiilor;

- asigurarea calităţii şi reducerea până la eliminare a rebuturilor;

- utilizarea ambalajelor ecologice (de exemplu Mc Donald’s).

Fabricile de hârtie apelează pentru aprovizionarea cu lemn fie la plantări de arbori cu

capacitate de creştere rapidă şi care suportă densităţi mari de plantare fie prin achiziţionarea de

suprafeţe de pădure.

Responsabilitatea ecologică a unei astfel de companii se traduce prin preferinţa de a oferi

spre vânzare produse ecologice, cărora le dedică amplasamente speciale şi o publicitate pe

măsură.

Reducerea consumului de lemn se poate obţine şi prin eficientizarea extragerii celulozei

din lemn.

În general, în procesul de înălbire a hârtiei, companiile producătoare utilizează clorinele

care au însă un impact negativ asupra mediului.

O sursă importantă de eliminare a risipei de lemn este utilizarea hârtiei recuperate.

O preocupare majoră a oamenilor de ştiinţă şi a multor companii este aceea de promovare

a biotehnologiilor. Prin aceasta se înţelege în general “utilizarea integrată a biochimiei,

microbiologiei şi ingineriei chimice pentru realizarea de aplicaţii tehnologice bazate pe

activităţile microorganismelor, culturilor de celule sau ţesuturi şi ale enzimelor”.

Printre numeroasele aplicaţii ale biotehnologiilor amintim:

- Extragerea ţiţeiului din zăcăminte greu exploatabile cu tehnologiile clasice;

- Obţinerea combustibililor din biomasă sau reziduuri vegetale;

- Regenerarea unor uleiuri cu ajutorul microorganismelor;

27

- Depoluarea apelor reziduale de carburi hidrogenate şi a depoluării unor zone industriale;

- Permit rezolvarea parţială a poluării apelor mării în cazul unor accidente petroliere etc.

MANAGEMENT FINANCIAR ŞI COSTURI ECOLOGICE

Responsabilitatea ecologică a companiei antrenează diverse categorii de costuri mai uşor

sau mai dificil de cuantificat, cum ar fi:

- costuri suplimentare de cercetare şi dezvoltare de noi produse cu impact redus asupra

deteriorării mediului;

- costuri şi investiţii suplimentare în adaptarea şi modernizarea tehnologiilor cu impact

redus asupra mediului;

- costuri cu instruirea personalului;

- costuri suplimentare cu informarea consumatorilor.

Costurile ecologice sunt în final suportate de consumator.

MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE ŞI EDUCAŢIA ECOLOGICĂ

Pentru implementarea corectă a unei strategii ecologice, companiile trebuie să-şi

instruiască personalul implicat şi să-şi formeze manageri cu abilităţi în domeniul ecologic.

Multe companii au adoptat soluţia creării unor microstructuri cu responsabilităţi sociale şi

de mediu sub diverse forme, ca de pildă: crearea unei poziţii de director de mediu, sau de

vicepreşedinte, crearea de comitete sau departamente de mediu.

O latură importantă a educaţiei ecologice este cea care are în vedere dezvoltarea durabilă

a turismului.

Succesul unei afaceri în domeniul turismului depinde de calitatea mediului natural.

Aceasta ar trebui de altfel să constituie o preocupare majoră pentru managerii din turism.

Turiştii se fac la rândul lor responsabili de distrugerea mediului ambiant, turismul ca

ramură economică având uneori o contribuţie la degradarea mediului, asemănătoare cu alte

ramuri economice.

În cadrul programelor de mediu ale U.E., sectorul de turism a constituit unul din

domeniile abordate cu prioritate. Principalele direcţii de acţiune din cadrul acestor planuri sunt

următoarele:

- Programe inovative de mediu;

- Formarea de reţele turistice;

- Realizarea unui cod de comportament al turiştilor.

28

CURS 4

INSTRUMENTE ALE POLITICII DE MEDIU

Mijloace şi instrumente

Etape:

a) stabilirea priorităţilor

b) alegerea instrumentelor de aplicare a politicii de mediu

Tipuri principale:

Impune şi Controlează (I.C.)

Politica mecanismelor de piaţă (M.P.). În multe cazuri utilizarea M.P. este mai eficientă

decât metoda I.C.

Încurajarea industriilor care necesită costuri mai mici pentru purificare

Soluţia este o combinaţie între cele două tipuri de instrumente.

Probleme de soluţionat:

- Informarea

- Măsurarea volumului emisiilor sau a concentraţiilor

Abordări posibile pe M.P., în cazul:

pulberilor sedimentabile

SO2

deşeuri consumatoarea de O2

surselor mari

unde există o gamă variată de procese tehnologice

Abordări:

reglementări specifice

stabilirea de limite maxime (ex. metale grele, substanţe chimice toxice)

stabilirea taxelor de poluare (la întreprinderile care pot fi monitorizate eficient)

permise negociabile de emisie

taxe pe produs şi stimulente adecvate pentru reducerea producerii deşeurilor sau tratarea

adecvată a acestora

implicarea interactivă a societăţii

Reglementări de mediu

Legi şi reglementări-cadru

Normative şi instrucţiuni subsidiare

Elemente şi aspecte reglementate (selectiv):

29

concepte

domenii de aplicare

aspecte instituţionale (autorităţi centrale şi locale, atribuţii)

aspecte internaţionale

norme şi standarde (pe domenii)

zonarea de mediu

evaluarea impactului de mediu

monitorizarea

responsabilităţi

Instrumente financiar-economice

Tipuri: - stimulente

- sancţiuni

- impozite

Taxele şi amenzile pentru emisiile de poluanţi:

au devenit o realitate în majoritatea ţărilor

au eficienţă în reducerea poluării

este necesare ca nivelul acestora să crească

constituie o motivaţie pentru investiţii în soluţii de reducerea poluării

Cu toate acestea, instrumentele financiar - economice nu sunt eficiente peste tot

datorită naturii problemei;

datorită unor acorduri internaţionale

nu pot oferi siguranţă că aspectele de mediu se vor îmbunătăţi peste tot

în perioada tranziţiei taxele mari pentru protecţia mediului pot aduce falimentul

întreprinderilor

Metode utilizate în perioada de tranziţie:

taxă relativ scăzută pe emisii până la nivelul specificat în permis + amenzi pentru

depăşire

taxă de poluare mai mică la început, care se majorează treptat, majorarea fiind cunoscută

taxe normale de poluare, care pot fi amânate dacă se practică reduceri ale emisiilor

Fondul pentru mediu

instrument financiar eficient în realizarea unor proiecte pentru protecţia mediului

aplicabil în economiile în tranziţie

de obicei are caracter guvernamental

surse: taxe şi amenzi de mediu etc.

utilizare: sub formă de granturi, credite subvenţionate

30

Fondul pentru mediu are caracter tranzitoriu. În economiile puternice, concurenţiale, rolul

său este diminuat sau dispare.

În România fondul pentru mediu este reglementat prin Legea 73/2000

Surse ale fondului în România: exportul de fier vechi şi metale neferoase, buşteni,

alocaţii bugetare, donaţii şi sponsorizări, alte surse.

CURS 5

31

PLANURILE DE ACŢIUNE PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI (P.A.P.M.)

ŞI ANALIZA COST – BENEFICIU (A.C.B.) A IMPLEMENTĂRII LOR

Pentru a fi eficiente, P.A.P.M. trebuie să îndeplinească următoarele criterii:

să fixeze ţinte operaţionale

să stabilească grupuri-ţintă şi instrumente adecvate şi eficiente

să aibă informaţii suficient de clare despre situaţia existentă şi posibilităţile de

implementare

să stabilească termene şi responsabilităţi

să aibă asigurate facilităţile necesare (fonduri, instrumente, informaţii)

să aibă asigurate acordurile din partea organelor şi organizaţiilor interesate

informaţiile să fie diseminate în rândul publicului

A.C.B. în cazul P.A.P.M.

A.C.B. este metoda standard de apreciere a proiectelor, folosită în studiile de fezabilitate.

Se bazează pe metodologia fluxului scontat în numerar pentru compararea costurilor şi

beneficiilor situaţiei „PROIECT” cu cele ale situaţiei „FĂRĂ PROIECT”.

Analiza costurilor este mai simplă decât analiza beneficiilor unui proiect de mediu.

Descriptori ai beneficiilor de mediu

1. Efectul asupra producţiei

Aplicabil în cazul:

- eroziunii solului

- despăduririlor

- acidifierii aerului

- poluării apei (eutrofizarea)

1. bis. Efectul asupra producţiei în zonele învecinate (de ex. avalul unui râu în cazul

barajelor); efecte asupra statelor vecine.

2. Evaluări ale costului refacerii sau degradării mediului prin metodele:

valoarea cheltuielilor de schimbare a amplasamentului din zona degradată

valoarea „surogatelor” (bunuri mai scumpe, aer condiţionat, apă îmbuteliată etc.)

3. valoarea proiectelor compensatoare: reîmpăduriri

4. creşterea sau descreşterea valorii imobiliare

5. valoarea costului de călătorie şi a taxelor de intrare

6. diferenţele de salarii pentru condiţii periculoase de muncă

Dificil de cuantificat

- beneficiile aduse de aerul curat în scop de recreere şi prevenire a afecţiunilor psihice

32

Efecte ale unui program de prevenirea poluării apei:

scăderea numărului de zile nelucrate ca urmare a îmbunătăţirii stării de sănătate;

tratament medical mai redus; venituri familiale mai mari

reducerea cheltuielilor de tratare a apei

creşterea producţiei agricole şi a calităţii acesteia

creşterea valorii proprietăţii şi a atractivităţii pentru zonele turistice; creşterea cererii

pentru camere de hotel, transport etc.

creşterea cantităţii de peşte, eficienţa pescuitului

reducerea tratamentelor pentru apa industrială

Strategii de protecţie a mediului

Strategiile de protecţie a mediului reprezintă arta de a coordona un ansamblu de acţiuni la

nivel naţional sau local, menite să asigure conservarea resurselor naturale şi protejarea calităţii

tuturor componentelor mediului, precum şi a mediului în ansamblu.

Principiile generale de protecţia mediului adoptate de U.E.

1. Principiul prevenirii este cel mai eficient;

2. La concepţia unui obiectiv sau acţiune trebuie luat în considerare impactul asupra

mediului;

3. Activităţile de exploatare a naturii care produc dezechilibre ecologice trebuie

abandonate;

4. Adoptarea de măsuri de protecţie trebuie făcută pe baza cunoaşterii ştiinţifice;

5. Poluatorul suportă costurile, pentru prevenirea poluării şi remedierea pagubelor

(poluator-plătitor);

6. Activităţile dintr-un stat nu trebuie să producă daune mediului din alt stat.

7. Politica de protecţie a mediului trebuie să ţină seamă şi de interesele statelor în curs de

dezvoltare;

8. Promovarea politicii de mediu să fie făcută de organizaţii internaţionale;

9. Sunt necesare acţiuni educaţionale pentru ca protecţia mediului să devină o

responsabilitate a tuturor cetăţenilor;

10. Măsurile de portecţia mediului se vor lua la nivel adecvat, în funţie de circumstanţe

(principiul subsidiarităţii);

11. Programele naţionale să se bazeze pe o concepţie unitară, pe termen lung;

12. Politicile naţionale trebuie să se armonizeze în cadrul Uniunii.

Din punct de vedere legislativ ACTUL UNIC EUROPEAN confirmă competenţa

Uniunii la elaborarea startegiei şi legislaţiei pentru mediu.

33

În ultimii 30 de ani, în U.E. s-au elaborat peste 300 de reglementări (directive, decizii şi

reglementări) în domeniul protecţiei mediului.

Pentru România, politica referitoare la mediu este un element esenţial al procesului de

integrare europeană.

Elaborarea strategiei de mediu

1. Analiza premiselor entităţii (localitate, judeţ, ţară)

– Zonarea teritoriului din punct de vedere ecologic

– Monitoringul mediului

– Surse de poluare

2. Elaborarea principiilor şi instrumentelor de mediu

3. Elaborarea componentelor strategiei:

– Componente legislative

– Componente administrativ-teritoriale

– Componente economice

– Componente informative

– Colaborarea internaţională

4. Elaborarea planurilor de acţiune (proiecte şi programe)

5. Planuri de implementare (durată, fond, responsabilităţi etc.)

Principii ale strategiei de protecţie a mediului

I. Interne

a) Protecţia mediului este un element esenţial al politicii economice şi sociale a statului.

b) Statele au dreptul suveran la exploatarea propriilor lor resurse din teritoriul naţional în

aşa fel încât să nu aducă prejudicii altor state.

c) Sănătatea şi bunăstarea populaţiei sunt prioritare faţă de alte scopuri de folosire a

resurselor naturale.

d) Folosirea atentă, raţională a resurselor în funcţie de nevoi, în interesul generaţiilor

viitoare

e) Participarea populaţiei la protecţia şi ameliorarea mediului înconjurător

f) Interzicerea poluării

g) Principiul poluatorul plăteşte

II. Principii ce acţionează pe plan extern

a) Activităţile exercitate de un stat să nu dăuneze mediului altor state

b) Principiul informării şi cooperării între state

c) Principiul bunei vecinătăţi

d) Principiul notificării şi consultării

34

e) Principil protejării patrimoniului comun (inclusiv în spaţiul oceanic sau extraatmosferic)

f) Există şi alte câteva principii care au caracter mai restrâns:

– Principiul prevenirii

– Principiul interzicerii poluării

– Principiul poluatorul plăteşte

Instrumente în strategia de protecţie a mediului

Instrumentele strategiei de protecţie a mediului se pot clasifica în mai multe categorii:

a) Instrumente ale reglementărilor globale. Se referă la ansamblul agenţilor economici şi la

cetăţeni (legi, hotărâri)

b) Reglementări specifice

c) Instrumente ale politicii de convingere şi transferului de informaţie

– Utilizarea mecanismelor de piaţă

– Promovarea conştientizării, a educaţiei, a accesului la studii şi rezultate ştiinţifice

d) Politici de stimulare financiară şi economică

Componente ale protecţiei mediului

1. Legislativă

2. Administrativ-teritorială

3. Educativ-informaţională

4. Economico-tehnologică

5. Socială

6. De cooperare internaţională

1. Componenta legislativă

Legi (legi cadru şi specifice)

Hotărâri de Guvern şi Ordonanţe

Ordine, decizii şi normative ale Ministerului

Instrucţiuni şi standarde elaborate de institute de specialitate

2. Componenta administrativ-instituţională

Înfiinţarea unei Autorităţi Centrale de Mediu cu structuri administrative şi în teritoriu

Inspecţie de Mediu la nivel central şi local

Direcţii sau Servicii de Mediu la fiecare minister economic

Organizarea unor institute de specialitate (cercetare, laboratoare de referinţă)

Organizarea Reţelei Naţionale de Monitoring Global

Înfiinţarea şi organizarea zonelor şi ariilor protejate

3. Componenta economico-tehnologică

Şcoli şi facultăţi de specialitate

35

Introducerea în programa şcolară şi universitară a disciplinelor de ecologie şi protecţia

mediului

Muzee, expoziţii, parcuri

Conferinţe, seminarii şi congrese

Emisiuni radio-TV, presă scrisă

36