UNIVERSITATEA UNIVERSITATEA OVIDIUSOVIDIUS CONSTANŢA CONSTANŢAFACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI - FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI -

CNAS - HOLT ROMÂNIACNAS - HOLT ROMÂNIA

Program Postuniversitar de Specializare în Asistenţa Program Postuniversitar de Specializare în Asistenţa Socială: Socială:

Metode şi tehnici de intervenţie în asistenţa socială

Disciplina:Disciplina:

Introducere în problematica dezvoltării Introducere în problematica dezvoltării comunitarecomunitare

Lect. univ. dr. Mircea MaricaLect. univ. dr. Mircea Marica

Cuprinsul cursuluiCuprinsul cursuluiTema I. Universul de discurs al dezvoltării comunitareTema I. Universul de discurs al dezvoltării comunitare1. Comunitatea2. Dezvoltare şi Dezvoltare durabilă3. Strategiile dezvoltării4. Dezvoltare comunitară şi Dezvoltare comunitară durabilă5. Abordarea participativa 6. Particularităţi ale dezvoltării comunitare7. Istoricul dezvoltării comunitare8. Antecedente ale dezvoltării comunitare în România9. Necesitatea dezvoltării comunitare în RomâniaTema II. Dezvoltarea comunitară ca soluţie la problemele lumii contemporaneTema II. Dezvoltarea comunitară ca soluţie la problemele lumii contemporane1. Explozia demografică2. Dezechilibrele mondiale şi sărăcia3. Indicele dezvoltării umane4. Căderea comunismului5. Globalizarea 6. Mutaţiile valorice postmoderne7. Degragarea mediului ca problemă globală8.Construirea societăţii civile europene prin dezvoltare comunitară Tema III. Dezvoltarea comunitară ca generatoare de capital socialTema III. Dezvoltarea comunitară ca generatoare de capital social1. Capitalul dezvoltării2. Capitalul social - resursă a dezvoltării3. Dezvoltarea capitalului social comunitar4. Principii ale construcţiei instituţionale în domeniul dezvoltării comunitare5. Paşi în conturarea unui grup comunitar6. Construirea unei organizaţii comunitare

Tema IV. Facilitarea comunitarăTema IV. Facilitarea comunitară1. Nevoia de facilitare2. Agenţii dezvoltării comunitare3. Definirea facilitatorului comunitar4. Atribuţiile facilitatorului5. Rolul facilitatorului în viziunea FRDS6. Fazele facilitării7. Cunoştinţe necesare facilitatorului8. Abilităţi necesare facilitatorului9. Mobilizarea comunităţii

Tema V. Dezvoltarea socială prin proiecte comunitare. Fondurile socialeTema V. Dezvoltarea socială prin proiecte comunitare. Fondurile sociale1. Proiecte şi programe comunitare2. Originea fondurilor sociale3. Caracteristicile fondurilor sociale4. Tipurile fondurilor sociale5. Obiective generale ale fondurilor de dezvoltare6. Obiective ale proiectelor de dezvoltare comunitară7. Mecanismul de acţiune8. FRDS9. FRDS – misiune şi viziune10. Istoricul FRDS11. Categorii de proiecte FRDS12. Categorii de beneficiari13. Programe FRDS încheiate14. Programe active15. Ciclul de dezvoltare şi implementare a proiectului16. Fazele dezvoltării proiectului17. Ghid pentru realizarea proiectelor18. FSE19. FSE 2007-201320. Programe ale UE

Tema VI. Modele de dezvoltare comunitarăTema VI. Modele de dezvoltare comunitară1. Organizarea vecinătăţii2. Organizarea de comunităţi funcţionale3. Dezvoltarea economică şi socială4. Planificare socială5. Dezvoltarea de programe6. Coaliţii7. Politici şi acţiuni sociale8. Mişcări sociale

Tema VII. Repere în psihologia grupului şi a comunităţiiTema VII. Repere în psihologia grupului şi a comunităţii1. Facilitarea socială2. Efectul pierderii de vreme3. Compararea socială4. Efectul de aşteptare5. Definirea situaţiei6. Dilemele sociale7. Gândirea de grup8. Elemente de dinamica grupurilor

BibliografieBibliografie

Tema I

Universul de discurs Universul de discurs

al dezvoltării comunitareal dezvoltării comunitare

1. ComunitateaComunitatea = formă complexă de organizare umană aflată la graniţa dintre formal şi informal, concretizată prin relaţii sociale interpersonale, stabilite între persoane care ocupă un spaţiu precizat şi între care s-a creat o concordanţa de: Valori, atitudini Limbaj Tradiţii Interese comune Mod de a se comporta Acţiune Identitate comună

(Zamfir, Zamfir, Dan, 2003). = grupare umană caracterizată prin probabilitate sporită de unitate valorică a membrilor ei (Sandu, 2005).

= o mulţime de relaţii sociale bazate pe un element comun participanţilor – de obicei un simţ al identităţii comune (Marshall, 2003).G.A. Hillery analizează 94 de definiţii (Rural Sociology, 1955), găsind un singur element comun: toate se referă la oameni!În contextul acestui curs, prin comunitate avem în vedere: satul, comuna, oraşul sau subdiviziuni ale acestora (strada, cartierul). Pentru alte tipuri de comunităţi (virtuale, funcţionale etc), vom face precizările cuvenite. Fondatorul teoriei comunităţilor – Ferdinand Tönnies, Gemeinshaft und Gesellshaft (Comunitate şi societate), 1887.

2. Dezvoltare şi Dezvoltare durabilă  Dezvoltare socială – extinderea spaţiului de oportunităţi pentru

satisfacerea nevoilor socio-umane (Sandu, 2005)

Dezvoltare durabilă - totalitatea formelor şi metodelor de dezvoltare socio-economică, al căror fundament îl reprezintă în primul rând asigurarea unui echilibru între aceste sisteme socio-economice şi elementele capitalului natural.

- este dezvoltarea care urmăreşte satisfacerea nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi (Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare, WCED) .

Deşi iniţial dezvoltarea durabilă s-a vrut a fi o soluţie la criza ecologică determinată de intensa exploatare industrială a resurselor şi degradarea mediului, în prezent conceptul s-a extins asupra calităţii vieţii în complexitatea sa, şi sub aspect economic şi social. Obiect al dezvoltării durabile este acum şi preocuparea pentru dreptate şi echitate între state, nu numai între generaţii.

(http://ro.wikipedia.org/wiki/Dezvoltare_durabil%C4%83)

3. Strategiile dezvoltării

După actorul principal putem distinge între: Strategiile individuale – conform cărora efortul individual în cadrul

economiei de piaţă liberă este principala sursă a bunăstării; această strategie ţine de o poziţie de tip neoliberal. Piaţa liberă îşi are propriile limite, generând inegalităţi excesive, excludere, marginalizare;

Strategiile etatiste – se situează în cealaltă extremă şi pleacă de la premisa conform căreia numai statul cu agenţiile sale specializate poate avea o privire de ansamblu asupra nevoilor şi poate direcţiona eficient resursele spre satisfacerea lor. Astfel de strategii au fost specifice statelor comuniste, dar şi democraţiilor occidentale postbelice în modelul “statului bunăstării” de până la criza petrolului din anii 70, când se revine la modelul neoliberal;

Strategiile comunitare - se centrează pe efortul comunităţii locale, capabile de a gestiona mai bine şi eficient resursele pentru satisfacerea nevoilor de dezvoltare; este o poziţie complementară, îmbrăţişată (paradoxal) şi de socialişti şi de neoliberali; dacă iniţial devoltarea comunitară era gândită ca o soluţie pentru ţările sărace (perioada colonială) şi pentru comunităţile izolate ale ţărilor dezvoltate, azi corespunde unei tendinţe generale de descentralizare, specifică postmodernităţii (autorităţile locale fiind mai capabile să promoveze diversitatea stilurilor de viaţă, toleranţa, identitatea culturală etc).

4.Dezvoltare comunitară şi Dezvoltare comunitară durabilă

Dezvoltarea comunitară - un proces menit să creeze condiţiile de progres economic şi social pentru întreaga comunitate cu participarea activă a acesteia şi cu totală încredere în iniţiativa comunităţilor (O.N.U. 1955) - schimbare voluntară realizată în, prin şi pentru membrii unei comunităţi (Sandu, 2005)Dezvoltare comunitară durabilă – set de politici şi activităţi care lucrează împreună pentru a crea vitalitate economică, protecţia mediului şi echitate socială” (Rainey et al, 2003, apud Sandu, 2005).

În concluzie, dezvoltarea comunitară înseamnă dezvoltarea comunităţii prin participarea activă a membrilor ei.

Pentru a evita orice ambiguitate, unii preferă să vorbească de dezvoltare comunitară participativă.Dezvoltarea comunitară participativă este “procesul prin care actorii interesaţi influenţează şi împart controlul asupra iniţiativelor de dezvoltare şi asupra deciziilor şi resurselor care îi afectează” (Banca Mondială, 2006)

Dezvoltarea trebuie să fie un proces:

echitabil din punct de vedere social,

vizibil din punct de vedere economic

nevătămător pentru mediul înconjurător.

Pentru aceasta oamenii trebuie să fie plasaţi în centrul proceselor de planificare şi de luare a deciziilor.

Un proiect de tip participativ poate ajuta la descătuşarea energiilor latente ale oamenilor şi de asemenea poate contribui la atingerea scopului de a realiza o dezvoltare durabilă.

Experienţa a demonstrat că oamenii îşi pot elabora propriile alternative de dezvoltare dacă sunt lăsaţi să ia propriile decizii în direcţiile care îi privesc pe ei. Dacă sunt sprijiniţi ei îşi pot creea chiar şi propriile resurse.

5. Abordarea participativă

= mod de acţiune prin care se acordă prioritate rolului activ al beneficiarilor.

Este un proces prin care beneficiarii direcţi îşi asumă responsabilitatea pentru desfăşurarea activităţilor şi participă activ la toate fazele acesteia.

Participarea ca muncă Participarea ca şi contributie la cheltuieli Participarea ca obligaţie contractuală Participare ca luare a deciziilor în comunitate

6. Particularităţi ale dezvoltării comunitare

Dezvoltarea comunitară presupune următoarele dimensiuni:1. Dimensiunea democratic participativă – membrii comunităţii participă activ şi

reprezentativ în luarea deciziilor privind bunăstarea comunităţii şi se implică în transpunerea lor în viaţă;

2. Dimensiune acţională - membrii comunităţii nu mai aşteaptă pasiv hotărârea destinelor lor de către autorităţi, ci se implică în decizii şi acţiuni;

3. Dimensiune economică – ameliorarea condiţiilor de existenţă nu ar fi posibilă fără mobilizarea resurselor comunităţii prin contribuţii financiare şi prin munca fiecărui beneficiar;

4. Dimensiune civică – prin reunirea reţelelor societăţii civile, organizaţii comunitare, ONG-uri, asociaţii profesionale, sindicate, patronate în luarea deciziilor şi monitorizarea instituţiilor statului;

5. Dimensiune managerială – prin întărirea capacităţii de conducere a membrilor, liderilor şi grupurilor comunitare;

6. Dimensiune formativă – angajarea membrilor comunităţii în acţiuni de dezvoltare comunitară presupune învăţare şi exersare a colaborării, comunicării, deciziei şi rezolvării de probleme, sporindu-le capacitatea de acţiune;

7. Dimensiune psihosocială – permiţând intercunoaştere, interacţine, colaborare, integrare, încredere interpersonală, coeziune, solidaritate, întrajutorare;

8. Dimensiune culturală – prin includerea diferitelor interese, statusuri, etnii, culturi care interacţionează în activităţile comunitare (inclusiv a celor marginali).

Rezultatul: Sporirea tuturor formelor de capital comunitar 

7. Istoricul dezvoltării comunitare În înţelesul de “efort colectiv pentru o viaţă mai bună”, dezvoltarea comunitară are o

istorie îndelungată. Unele analize îl plasează pe socialistul utopic Robert Owen (1771-1851) la începutul unor astfel de proiecte (New Lanark).

În perioada interbelică sunt citate acţiunile întreprinse de autorităţile coloniale din Africa pentru a îmbunătăţii viaţa localnicilor.

Un moment important îl reprezintă mişcarea cooperativă a autoadministrării şi dezvoltării iniţiată de Mohondas K. Gandhi, ca parte a mişcării de independenţă a Indiei.

(http://en.wikipedia.org/wiki/Community_development#The_history_of_community_development)

În anii ’50/’60 dezvoltarea participativă devine o adevărată modă, fiind implementată în peste 60 de ţări ale Lumii a Treia.

În anii ’90 dezvoltarea comunitară devine regulă în strategiile de stimulare a dezvoltării ale Băncii Mondiale, care înfiinţează Fondurile sociale.

(cf. A. Hatos, http://209.85.135.132/search?q=cache:KEVeV3edcX4J:socioumane.ro/downloads /ceex-192/articole/Dezvoltarea%2520comunitara.doc+dezvoltare+comunitara+participativa)

8. Antecedente ale dezvoltării comunitare în România

În România, dezvoltarea comunitară are o tradiţie ce poate fi localizată în special la nivelul mişcărilor sociale declanşate de ministrul liberal Constantin Angelescu pentru construcţia şcolilor săteşti, în care preoţi, învăţători, profesori, prefecţi, primari au acţionat ca animatori comunitari pentru mobilizarea de surse financiare şi forţă de muncă necesare construcţiei şcolilor. După distrugerile războiului, numărul şcolilor a crescut de la 7.915 înainte de Unire, la 17.385 în 1937-1938.

(Sandu, 2005)

9. Necesitatea dezvoltării comunitare în RomâniaÎn România, necesitatea acestui tip de intervenţie socială se impune din cel

puţin trei motive: Existenţa evidentă a subdezvoltării (absenţa curentului electric, a

canalizărilor, a drumurilor asfaltate), poluarea industrială, minorităţi marginalizate, discriminări multiple etc.);

Ineficienţă administrativă, birocraţie, indiferenţă, dispreţ, corupţie; Reactanţa psihologică, sau chiar resentiment la adresa spiritul comunitar

al vechii societăţi; ca urmare replierea individului pe propriul interes şi dispreţul pentru orice înseamnă comunitate.

De aici nevoia unui efort de a reînvăţa colaborarea, solidaritatea, implicarea comunitară, controlul puterii administrative. Conform acestei paradigme, asistentul social nu mai intermediază servicii pentru asistatul pasiv, ci îl asistă în efortul său de a realiza prosperitatea împreună cu concetăţenii săi. Este o nouă filosofie a asistării, o nouă logică, a încrederii în sine şi a disponibilităţii asumării propriului destin comunitar.

Ideea este aceea a refuzului entropiei sociale, a diseminării acţiunilor şi intereselor, solidarizarea şi responsabilizarea membrilor comunităţii pentru propria lor dezvoltare. Este resuscitată astfel viaţa asociativă şi comuniunea, cetăţeanul şi comunitatea devenind mai responsabili pentru propria lor devenire. Se redescoperă comunitatea şi se reinventează coeziunea socială.

Probleme recapitulative

Definiţi comunitatea Definiţi dezvoltarea durabilă Caracterizaţi strategiile dezvoltării Definiţi dezvoltarea comunitară/durabilă/participativă Enumeraţi formele participării Dimensiunile dezvoltării comunitare Repere în istoria dezvoltării comunitare Necesitatea dezvoltării comunitare în România

Tema IITema II

Dezvoltarea comunitară Dezvoltarea comunitară ca soluţie la problemele lumii ca soluţie la problemele lumii

contemporanecontemporane

1. Explozia demografică Începutul erei creştine – 250 milioane de locuitori 1850 – 1 miliard 1940 – 2,2 miliarde 1980 – 4,4 miliarde 2003 – 7 miliardeAceastă creştere exponenţială a populaţiei nu este uniformă. În timp ce în

statele dezvoltate are loc o stagnare sau chiar un regres demografic, creşterile spectaculoase se înregistrează în ţările sărace, care şi aşa aveau destule probleme sociale. În aceste condiţii este necesar nu doar un ajutor financiar sau material, ci şi capacitarea comunităţilor pentru autoguvernare activă şi responsabilă.

2. Dezechilibrele mondiale şi sărăcia

Statisticile mondiale arată că: 850 milioane de persoane suferă de foame 30 milioane mor anual de subnutriţie 1 miliard de oameni nu au acces la apă potabilă 200 cele mai bogate persoane au venituri cât 41% din populaţia planetei Primii 3 dintre cei mai bogaţi oameni ai planetei au venituri cât 600

milioane de semeni În timp ce speranţa de viaţă în Japonia e de 81 de ani, în Siera Leone este

de doar 37 de ani Statisticile pot continua.

În aceste condiţii, filosofia organismelor internaţionale e simplă: “îţi dau un peşte azi, dar de mâine ar trebui să înveţi să pescuieşti”.

3. Indicele dezvoltării umane Conform ONU, prin dezvoltarea comunităţilor umane se înţelege „procesul de

lărgire a posibilităţilor prin care generaţiile prezente şi viitoare îşi pot manifesta deplin opţiunile în domeniul social, cultural sau politic, fiinţa umană în sine fiind aşezată în centru acţiunilor destinate dezvoltării”.

După cum putem constata, conceptul dezvoltării comunităţii are în vedere toate aspectele ce ţin de calitatea vieţii şi demnitatea existenţei umane, cuprinzând domeniul social, economic, politic şi cultural. Calitatea vieţii este măsurată prin intermediul unor indicatori ce vizează sănătatea populaţiei, profilul sărăciei, nivelul mediu de educaţie, accesul la informaţie, posibilitatea participării la decizie ş.a. Aceşti indicatori corelaţi exprimă Indicele Dezvoltării Umane – IDU.

 Indicele dezvoltării umane (IDU, Human Development Index) este o măsură comparativă a speranţei de viaţă, alfabetizării, învăţământului şi nivelului de trai. În acest fel, este folosit pentru a compara mai bine nivelul de dezvoltare a unei ţări decât PIB-ul pe cap de locuitor, care măsoară doar prosperitatea materială şi nu alţi indicatori socioeconomici. Indicele a fost inventat de economistul pakistanez Mahbub ul Haq. Indicele dezvoltării umane, pentru majoritatea statelor membre ONU, este actualizat în fiecare an de Programul de Dezvoltare al Naţiunilor Unite şi publicat în Raportul de Dezvoltare Umană.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Indicele_dezvolt%C4%83rii_umane În 2001 analiza a vizat 162 de state, grupate în trei nivele valorice:

grupa superioară, cu indice cuprins între 1 - 0,8, în care sunt incluse 48 de comunităţi dezvoltate;

grupa medie, cu indice cuprins între 0,799 - 0,5, incluzând 78 de state şi grupa inferioară, cu indice între 0,499 - 0, cu 36 de comunităţi sărace.

România, situată în grupa mijlocie, ocupa în anul 1999 locul 58.

În 2006, utilizând date din 2004, România a avut un IDU de 0,805, însemnând că ţara are un nivel avansat de dezvoltare umană şi este situată pe locul 60 din lume. Era pentru prima oară când România a atins acest nivel, dat fiind că în 2003, IDU-ul era de 0,796 (locul 64), adică dezvoltare umană medie.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Indicele_dezvolt%C4%83rii_umane În Raportul din 2009, Romania este pe locul 63 în lume din 182 de ţări (în

coborare cu o poziţie faţă de 2008). Prima clasată, Norvegia, a devansat Australia, Islanda şi Canada în

clasamentul stabilit potrivit datelor din 2007, adică înainte de izbucnirea crizei economice şi financiare globale. Cea mai slab cotată ţară este Nigeria, iar pe penultimul loc este Afganistan.În randul primelor zece ţări clasate sunt puţine modificări faţă de anul trecut. Franţa a urcat pe locul 8 de pe 11, iar Luxemburgul părăseşte plutonul primelor 10. China a avut cele mai mari progrese, urcând şapte locuri pană pe poziţia 92, în timp ce Jamaica a avut cea mai mare cădere, opt poziţii până pe locul 100.

Iată primele zece clasate: 1) Norvegia 2) Australia 3) Islanda 4) Canada 5) Irlanda 6) Olanda 7) Suedia 8) Franţa 9) Elveţia 10) Japonia

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-6243803-romania-locul-63-clasamentul-privind-dezvoltarea-umana-cel-mai-bine-traieste-norvegia.htm

Polonia şi Ungaria au ranguri de dezvoltare superioare (41, respectiv 43) celor pentru Bulgaria (61) si Romania (63).

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-6420429-raportul-dezvoltarii-umane-2009-romanii-stau-bine-educatia-dar-prost-sanatatea.htm

4. Căderea comunismului

Câteva observaţii geopolitice: Căderea comunismului a dus la “sfârşitul istoriei” (Fukuyama) şi la victoria

singurului model politic, cel capitalist, cu supremaţia unei singure forţe militare, cea americană;

Dificultăţile tranziţiei fostelor ţări comuniste în noua ordine a capitalismului feroce în care “scapă cine poate”; vechile structuri securiste şi-au dat mâna cu bişniţarii exersaţi rezultând clasa oamenilor de afaceri prosperi (cu excepţii, desigur) (vezi Stelian Tănase).

Ascensiunea economică a Orientului; Intoleranţa şi recrudescenţa fundamentalismului islamic; noua (dez)ordine

teroristă; Butoiul cu pulbere (şi petrol) al Caucazului

5. Globalizarea

S-a născut sub presiunea celor 37.000 de societăţi transnaţionale, în interesul maximizării profitului: pieţe de desfacere, mână de lucru ieftină;

Polarizare socială; centralizarea capitalului cu falimentarea firmelor autohtone;

Omogenizare culturală; aceleaşi modele, aceleaşi gusturi; mecanizarea universală a condiţiei umane;

Americanizare, Coca-colonizare – 1 mld. clienţi pe zi/mcdonaldizare Disneyland – Cernobîlul cultural Democraţia şi liberul schimb; GATT şi clauza naţiunii Nesfânta treime: OMC, FMI şi BM Obama, un Nobel pentru Pace!

6. Mutaţiile valorice postmoderne Secularizare Individualizare Libertate personală Pierderea solidarităţii Atomizare şi alienare Neîncredere în metapovestiri Diseminare şi jocuri aleatoare

Din această perspectivă, dezvoltarea comunitară apare deopotrivă ca o revoltă la adresa anarhiei postmoderne şi, în acelaşi timp, ca un efect al postmodernismului critic la adresa oricărui etatism, centralism sau dirijism.

7. Degragarea mediului ca problemă globală

Conferinţa Naţiunilor Unite asupra mediului şi dezvoltării de la Rio de Janeiro (1992), pune problema dezvoltării durabile, iar Reuniunea la vârf de la Copenhaga (1995), consacră termenul de dezvoltare cu finalitate socială. Cei doi termeni sunt utilizaţi în suprapunere parţială cu „dezvoltarea comunitară”. Ideea unei dezvoltări „durabile”, cu „finalitate umană”, exprimă nevoia întâlnirii unei gândiri globale cu opţiunea şi acţiunea locală. Este un apel la responsabilizarea comunităţilor locale pentru propria dezvoltare.

(Toate statele mari, cu excepţia SUA, au ratificat respectivele angajamente).

Concluzie: În condiţiile acestor tensiuni planetare, asumarea propriului destin de dezvoltare este una dintre căile cele mai eficiente ale ridicării standardului de viaţă comunitară.

8.Construirea societăţii civile europene prin dezvoltare comunitară

Imperativul dezvoltării comunitare este generat de caracteristicile lumii mondiale, dar şi de cerinţele exprese ale Uniunii Europene

În anul 2004 a avut loc la Budapesta Conferinţa axată pe construirea societăţii civile europene prin dezvoltare comunitară, sponsorizată de Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare Comunitară, Biroul European Combinat pentru Dezvoltare socială şi Asociaţia pentru Dezvoltare Comunitară din ţara gazdă. Conferinţa s-a finalizat cu o declaraţie comună, prin care se prevedea, printre altele:

Necesitatea dezvoltării comunitare pentru facilitarea participării cetăţenilor şi pentru construirea capitalului social;

Numirea de către fiecare guvern a unui ministru cu responsabilităţi specifice în crearea şi implementarea politicii de dezvoltare comunitară, până în anul 2006;

Implementarea planurilor de acţiune, începând cu 2007. În documentul final mai sunt prevăzute măsuri pentru: pregătirea dezvoltării

comunitare, cercetarea în domeniu, problematica rurală, regenerarea urbană, dezvoltarea durabilă a mediului, învăţarea permanentă, dezvoltarea economică locală, minorităţi, migraţie, rasism şi discriminare.

(vezi întreaga Declaraţie în D. Sandu, 2005, pp. 102 – 106).

Probleme recapitulative Enumeraţi tensiunile lumii contemporane ce impun necesitatea

dezvoltării comunitare Caracteristicile demografice ale planetei Dezechilibrele mondiale şi sărăcia Evoluţia IDU pentru România Căderea comunismului şi globalizarea Mutaţiile valorice postmoderne Declaraţia de la Budapesta

Tema IIITema III

Dezvoltarea comunitară ca Dezvoltarea comunitară ca generatoare de capital socialgeneratoare de capital social

1. Capitalul dezvoltăriiCea mai importantă resursă a dezvoltării unei comunităţi este reprezentată de

resursa umană, denumită în jargon economic şi capital uman: Capitalul uman este reprezentat de membrii comunităţii, care posedă specii ale

diferitelor forme de capital. Membrii comunităţii au anumite caracteristici de vârstă, de sănătate, de educaţie şi pregătire profesională, anumite abilităţi de comunicare, resurse de solidaritate, un anumit habitus (Bourdieu) concretizat în scheme de acţiune şi decodificare simbolică a realităţii;

Capitalul cultural aflat în formă obiectivată în diplome, cărţi, tablouri, sau în formă încorporată în structuri mentale, scheme de gândire şi acţiune;

Capitalul economic se referă la resursele naturale (bogăţii ale solului şi subsolului, poziţie geografică) materiale şi financiare de care dispune populaţia;

Capitalul social este o specie aparte a capitalului uman, ce constă în ţesătura relaţională în care este implicat un individ sau o comunitate (relaţii de vecinătate, rudenie, prietenie, colaborare), resursă ce se dovedeşte a fi din ce în ce mai importantă;

Capitalul simbolic reprezintă resursele de prestigiu (onoare, reputaţie) în care se convertesc celelalte specii legitime ale capitalului.

În spaţiul social global agenţii sunt distribuiţi (clasaţi) pe diverse poziţii ierarhice ale unui câmp social în funcţie de volumul total al capitalurilor pe care le posedă, în raport cu structura şi ponderea diferitelor specii de capital în capitalul total. Viaţa socială este o competiţie pentru ocuparea poziţiilor superioare. Acelaşi lucru e valabil şi pentru comunităţi.

2. Capitalul social - resursă a dezvoltării

3. Dezvoltarea capitalului social comunitar Dezvoltarea comunitară presupune construirea unor ample reţele sociale în

care interacţionează o multitudine de instituţii, de la cele guvernamentale la cele ale societăţii civile:

administraţie centrală, prin programe şi proiecte; administraţie locală; organizaţii nonguvernamentale (ong-uri); organizaţii comunitare; asociaţii profesionale; organizaţii politice; cluburi civice; sindicate; organizaţii filantropice; cluburi sociale şi sportive; instituţii culturale; organizaţii religioase; mişcări ecologiste; sponsori economici; media etc.

4. Principii ale construcţiei instituţionale în domeniul dezvoltării comunitare

Profesorul D. Sandu (2007, p. 12) formulează simplu şase principii ale construcţiei instituţionale în domeniul dezvoltării comunitare:

1.Învaţă de la orcine!2.Pune la îndoială şi (mai ales) propriile fapte!3.Nu judeca în clişee!4.Nu pierde din vedere pădurea din cauza copacilor, subiectivul din

cauza obiectivului!5.Practica eficientă vine din dialogul practică-teorie!6.Schimbarea de jos în sus, în mod participativ, se dezvoltă din

credinţele sociale!

5. Paşi în constituirea unui grup comunitarÎn constituirea unui grup comunitar, sarcină primară a facilitatorului social, ar trebui

parcurşi următorii paşi: Pasul 1. Identifică problema ce are o anumită importanţă pentru comunitate. Fii

clar în legătură cu impactul potenţial al acesteia asupra dezvoltării comunităţii. Pasul 2. Colectează numele oamenilor din comunitatea locală care ar putea fi

interesaţi. De exemplu, poţi merge la persoanele-cheie din comunitate şi îi poţi întreba despre cei pe care ei îi cunosc şi cred că ar putea fi abordaţi în privinţa problemei respective. Cereţi celor care v-au dat liste să îi întrebe pe cei trecuţi pe listă dacă tu, ca agent comunitar, îi poţi vizita. Asigură-te că reuşeşti să contactezi o mare varietate de oameni. Nu uita că şi tinerii sunt membri ai comunităţii.

Pasul 3. Mergi şi bate la uşa celor listaţi. Găseşte timp de discutare a problemei şi fii clar în legătură cu interesul manifestat de fiecare persoană. Observă modul în care aceştia se exprimă cu privire la problemă, pe ce aspecte se centrează şi dacă sunt alte probleme pe care le percep ca fiind foarte importante.

Pasul 4. Evaluează întreaga informaţie. Notează, reflectează şi revino la cei care iniţial au furnizat listele. Discută cu ei modul în care poate fi constituit grupul. Discută despre rolul pe care tu şi ei îl veţi juca în constituirea grupului.

Pasul 5. Revino la cel care te-a angajat. Explică-i direcţia în care intenţionezi să mergi şi motivul pentru care ai o astfel de intenţie.

Pasul 6. Decide dacă vei continua sau nu. Dacă decizi să nu mergi mai departe, mergi la toţi pe cei care i-ai contactat şi explică-le motivul. Dacă decizi continuarea, anunţă oamenii.

(Harris, cf. D. Sandu, 2007, p. 212)

6. Construirea unei organizaţii comunitareDacă grupul dobândeşte o anume consistenţă funcţională, el poate fi

considerat o organizaţie.6.1. Organizaţiile reprezintă grupuri de persoane, structurate formal sau

informal, care acţionează pentru atingerea unor obiective comune.Teorii asupra organizaţiilor: teoria birocratică/teoria relaţiilor umaneTipologie: Organizaţii formale/informale Organizaţii guvernamentale/nonguvernamentale Organizaţii nonguvernamentale/comunitare

6.2.Organizaţiile nonguvernamentale: sunt asociaţii cetăţeneşti care îşi propun o anumită misiune

Caracteristici:- sunt independente în raport cu statul, stabilindu-şi singure

priorităţile;- se susţin prin activităţi proprii, prin fonduri primite de la

donatori, autorităţi guvernamentale sau internaţionale;- sunt organizaţii non-profit;- depind de energia şi dăruirea membilor

6.3. Organizaţii comunitareDacă ţinta proceselor de organizare sau dezvoltare comunitară este aceea de a

contribui la formarea şi consolidarea unor sisteme sociale care să se autosusţină, să fie autonome (Randell, apud Sandu, 20059), atunci acest lucru se poate realiza prin construirea unei organizaţii comunitare.

Organizaţia comunitară poate avea un statut informal (fără recunoaştere juridică) sau formal (cu personalitate juridică). În ambele cazuri este vorba de un grup constituit din membrii comunităţii, care se asociază (informal sau formal) pentru a iniţia acţiuni ce răspund unor nevoi comunitare.

Caracteristici:- Sunt constituite din membrii comunităţii la iniţiativa unor lideri

locali;- Reprezintă interesele comunităţii pentru o viaţă mai bună;- Au o abordare participativă;- Sunt implicate în livrarea de servicii pentru comunităţile lor.

Legal sunt asimilate organizaţiilor nonguvernamentale, non-profit, ce cad sub incidenţa Ordonanţei 26/2000, respectiv a Legii 129/1998.

Practic, din perspectiva Băncii Mondiale organizaţiile comunitare oferă spaţiul instituţional pentru participarea beneficiarilor la realizarea unor proiecte de dezvoltare comunitară

6.4. Paşi în constituirea organizaţiei

Definirea viziunii organizaţiei Formularea misiunii Constituirea echipei Managementul organizaţiei

- analiza nevoilor comunitare şi stabilirea priorităţilor- realizarea planului de acţiune- managementul voluntarilor- dezvoltarea parteneriatelor- strângerea de fonduri- comunicarea publică

6.5. ONGuri suport pentru organizaţiile comunitare

Organizaţiile comunitare sunt sprijinite de numeroase ONGuri, denumite organizaţii suport:

Asociaţia Română de Dezvoltare Comunitară (www.ardc.ro) Centrul de Asistenţă Rurală (www.rural-center.org) Centrul de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală (www.edrc.ro) Cebntrul de Resurse pentru Comuităţile de Romi (www.romacenter.ro) Centrul de Resurse CREST (www.crest.ro)

Probleme recapitulative

Enumeraţi formele capitalului dezvoltării Caracterizaţi capitalul social Cum contribuie dezvoltarea comunitară la dezvoltarea capitalului

social? Enumeraţi paşii în constituirea unui grup comunitar Caracteristicile organizaţiei comunitare Paşi în constituirea organizaţiei comunitare ONG-uri suport pentru organizaţiile de dezvoltare comunitară

Tema IVTema IV

Facilitarea comunitarăFacilitarea comunitară

Motto:

“Am măsurat distanţa ce era de săpat şi am înpărţit-o la numărul de familii, fiecărei familii revenidu-i o anumită bucată. La începutul fiecărei bucăţi măsurate am bătut câte un ţăruş, pe care am scris numele familiei ce avea de săpat acolo. Au ieşit la lucru atât copiii de 14 ani, cât şi bătrânii de peste 60 de ani; bărbaţii munceau împreună cu femeile, nu era nicio diferenţă.”

(Lider de proiect de alimentare cu apă, finanţat de FRDS, într-un sat hunedorean, apud Sandu, 2007)

1. Nevoia de facilitare Dezvoltarea comunitară presupune o acţiune colectivă de găsire a unei

soluţii la o problemă comună prin acţiunea actorilor beneficiari. O acţiune colectivă nu se declanşează de la sine, fără implicarea unei persoane sau a unui grup.

Mobilizarea comunităţii în vederea acţiunii comune presupune acţiunea unui facilitator. Funcţia de facilitare poate fi realizată de către agenţi nespecializaţi din interiorul comunităţii, un lider local sau un grup de iniţiativă, dar poate fi exercitată şi de către agenţi specializaţi, care acţionează ca interfaţă între comunitate şi donatori (fonduri, ONG-uri). Nevoia de facilitare specializată se manifestă mai ales pentru comunităţile izolate şi cu o proastă funcţionare a instituţiilor locale.

În practica noastră recentă, nu există diviziuni foarte exacte ale rolurilor exersate în activităţile de dezvoltare comunitară. Acestea sunt abia la început, dar în ţările cu o tradiţie în domeniu găsim mai multe roluri bine delimitate.

2. Agenţii dezvoltării comunitareLa nivelul României avem de-a face cu inovaţii socio-administrative aflate în fază

incipientă de difuzare. Graniţa dintre termenii utilizaţi pentru a desemna persoana implicată în dezvoltarea comunitară este greu de trasat, existând suprapuneri de înţeles:

Agent comunitar - este conceptul de maximă generalitate, care desemnează o persoană, grup sau organizaţie care preia spre îndeplinire, cu contract sau nu, o ceriţă comunitară. Animatorul, facilitatorul sau promotorul comunitar sunt exemple de agent comunitar.

Animator comunitar – agent de dezvoltare comunitară cu funcţie limitată la “trezirea conştiinţelor” locale, la moblizarea populaţiei locale pentru a deveni activă în procesul de recunoaştere a unor probleme şi, eventual, de orientare spre identificarea unor soluţii.

Facilitatorul –agent comunitar cu rol secundar, în sensul că ajută dar nu dă soluţii, lansează, dar nu duce până la capăt procese de dezvoltare sau organizare comunitară.

Promotorul local – agent de dezvoltare comunitară care contribuie la mobilizarea resurselor pe un proiect de acţiune comunitară. El nu e creator. Primeşte din partea unui actor comunitar un model la a cărui realizare contribuie hotărâtor. El poate avea şi rol de facilitator sau animator, dar este, mai ales, omul de interfaţă între comunitate şi o instituţie care promovează un anumit model de dezvoltare comunitară.

Asistentul comunitar – “o persoană plătită sau neplătită care lucrează în parteneriat cu altele în cadrul unei acţiuni de cooperare. Un asistent comunitar trebuie să fie format pentru a acţiona ca facilitator sau catalizator pentru acţiune, ca agent de energizare. El sau ea trebuie să fie capabil(ă) să asigure informaţii, suport şi consultanţă persoanelor astfel încât să poată face alegerile pe care le doresc” (Harris, 2001, p. 310)

(Sandu, 2005)

3. Definiţia facilitatorului comunitarPotrivit Legii nr. 129/1998, facilitatorul este o persoană fizică sau juridică selectată de Fond, care îşi asumă obligaţia să ajute:

o comunitate rurală săracă, un grup dezavantajat, un grup productiv sau o altă categorie socială stabilită ca eligibilă, provenită din

comunităţile orăşeneşti, comunale sau săteşti, după caz, să se organizeze, să-şi identifice necesităţile proprii, să le ierarhizeze, să elaboreze un proiect, să depăşească problemele de organizare şi comunicare apărute în

timpul derulării unui proiect, să participe la dezvoltarea durabilă a comunităţii şi după

încheierea finanţării Fondului.” 

4. Atribuţiile facilitatorului

Conform Manualului de Operare al FRDS (2002), facilitatorul are ca atribuţii să ajute comunităţile să întreprindă următorii paşi:

să identifice liderii oficiali, precum şi alte persoane respectate de membrii comunităţii şi să stimuleze dezvoltarea abilităţilor organizatorice;

să evalueze participativ nevoile, să identifice resursele şi să stabilească priorităţile;

să stabilească parteneriate cu autorităţile administraţiei publice locale, cu alte persoane juridice fără scop lucrativ, care pot contribui la elaborarea proiectului şi la durabilitatea acestuia odată cu încheierea finalizării proiectului de către Fond;

să stimuleze participarea membrilor comunităţii în procesul de luare a deciziilor;

să caute soluţii la problemele existente în interiorul comunităţii, insistând asupra a ceea ce se poate realiza cu forţe proprii;

să parcurgă procesul de organizare şi elaborare a cererii de finanţare ca persoană juridică;

să caute sprijin pentru estimarea costurilor şi pentru pregătirea studiului de prefezabilitate, unde este cazul;

să prevină şi să rezolve situaţiile conflictuale din timpul pregătirii sau implementării proiectului;

să caute parteneri şi oportunităţi de finanţare în vederea creşterii şanselor de susţinere în timp a proiectului.

5. Anunţ FRDS pentru angajare de facilitatori FRDS angajează, pe bază de selecţie de C.V., facilitatori comunitari (...) Rolul

acestora va fi, în principal, acela de a sprijini membrii comunităţilor ţintă:(1) să participe la procesul local de luare a deciziilor; (2) să se organizeze în vederea coagulării unei iniţiative locale; (3) să-si evalueze participativ nevoile de dezvoltare, să identifice resurse disponibile si să-si

stabilească priorităţile; (4) să-si identifice liderii si să stimuleze dezvoltarea abilităţilor organizatorice ale

acestora; (5) să stabilească parteneriate cu autorităţile administraţiei publice locale, cu organizaţii

neguvernamentale sau alte persoane juridice care pot contribui la elaborarea si implementarea unui proiect care să fie finanţat din fonduri structurale;

(6) să prevină si să rezolve situaţiile conflictuale din timpul pregătirii sau implementării proiectului;

(7) să parcurgă procesul de organizare ca persoană juridică şi de formulare a cererii de finanţare;

(8) să caute parteneri si oportunităţi de finanţare în vederea creşterii şanselor de susţinere în timp a rezultatelor proiectului.

 Facilitatorii comunitari vor fi angajaţi în regim de colaborare, pe baza unui contract de prestări servicii, ca persoane fizice autorizate. Candidaţii trebuie să aibă studii superioare, să dovedească abilităţi de comunicare si de lucru cu beneficiarii (persoane din mediul rural, membrii ai unor comunităţi de romi, persoane dezavantajate etc.), să fie disponibili pentru deplasări frecvente în teren (în comunităţile ţintă), respectiv pentru participarea la sesiunea de instruire organizată de FRDS. (http://www.frds.ro/uploads/files/Anunturi/anunt%20angajare%20facilitatori%20OSI.pdf)

6. Fazele facilităriiDincolo de diferenţele contextuale, în general, metodologia de facilitare are

următoarele faze fixe: diagnoza comunităţii; identificarea liderilor; alegerea grupului de iniţiativă; identificarea nevoilor prioritare; legitimarea problemei ce va constitui scopul proiectului în cadrul adunărilor publice; alegerea CCP; monitorizarea comunităţii pentru întocmirea proiectului.

Gradul de implicare a facilitatorului este dependent de situaţia concretă, de nevoile locale, de capitalul social-uman al comunităţii. Uneori, implicarea este mai mică, dat fiind că s-a reuşit constituirea unui grup de iniţiativă performant; alteori implicarea facilitatorului merge până la redactarea documentaţiei cererii de finanţare.

Printre „punctele critice” în facilitarea comunitară, altfel spus printre „efectele perverse” ce trebuie evitate, D. Sandu semnalează: înşelarea aşteptărilor comunitare datorită unor blocaje birocratice; favorizarea agenţiei de dezvoltare comunitară în raport cu populaţia locală; stimularea pasivităţii populaţiei din localitate.

Facilitarea specializată sporeşte şansele unui proiect de a fi acceptat în competiţia pentru granturi, fapt care poate genera efecte în lanţ pentru comunităţile învecinate, care pot fructifica şi ele o asemenea experienţă, liderii comunităţii finanţate putându-se transforma în facilitatori.

 

Mai analitic propun: Înţelegerea comunităţii: trăsăturile care fac o anumită comunitate

unică; Identificare resurselor existente (în special cele legate de potenţialul

uman), identificarea punctelor tari şi slabe ale unei comunităţi; Evaluarea nevoilor comunităţii - se realizează în mod participativ

implicând pe cat posibil toate categoriile din comunitate (inclusiv cele care în mod tradiţional sunt mai puţin "auzite");

Identificarea liderilor comunitari - reprezintă baza pentru durabilitatea proceselor de dezvoltare comunitară după plecarea facilitatorului. De identificarea liderilor (formali sau informali) şi coagularea unui grup de iniţiativă în jurul acestora depinde succesul dezvoltării comunitare;

Formularea strategiilor pentru rezolvarea problemelor comunitare, accentul fiind pus pe utilizarea creativă a ceea ce există dar şi pe identificarea metodelor prin care în comunitate pot fi atrase resurse din afară. Unul dintre principiile care îi structurează activitatea este respectarea specificului local, a valorilor şi tradiţiilor şi a opiniilor celor implicaţi;

Mobilizarea şi implicarea membrilor comunităţii în planificarea şi implementarea strategiilor pentru rezolvarea problemelor comunităţii;

Dezvoltarea abilităţilor de conducere şi organizare ale liderilor comunităţii;

Evaluarea proceselor de dezvoltare comunitară.  

E bine de ştiut că:orice comunitate este eterogenă; există multiple

facţiuni şi interese discordante; prin urmare, într-un proiect comunitar, există mai

multe categorii de actori:Cei fără de care proiectul nu ar putea fi dus până la

capăt;Cei care susţin proiectul, fără ca ideea să le aparţină;Cei indiferenţi, care pot deveni opozanţi sau susţinători;Cei care tolerează proiectul, dar aşteaptă anumite

concesii;Cei care se opun.

(Staudt, 2002, apud Sandu, 2007)

Rezultă că facilitatorul are misiunea de a pune împreună diverse interese, încurajând negocierea, concilierea, toleranţa, spiritul de echipă pentru a ajunge la un relativ consens îl luarea deciziilor şi punerea lor în aplicare.

7. Cunoştinţe necesare în activitatea de facilitare

a. Cunoştinţe despre legislaţieLegitimitatea unei acţiuni a fost multă vreme conferită de tradiţii şi obiceiuri. Un alt tip de legitimitate era oferit de charisma liderului acţiunii, de calităţile sale seductive. Astăzi, forma cea mai frecventă şi singura în raporturile oficiale este cea oferită de legalitate (M. Weber). Prin urmare, şansele de succes ale unei acţiuni în care sunt implicate instituţii sunt condiţionate necesar de respectarea legii. Aşa se face că asistentul social sau facilitatorul trebuie să cunoască în primul rând reglementările legale în privinţa activităţilor sale. Reglementările legale, în contextul actual, sunt foarte dinamice, ceea ce implică o informare permanentă. În cadrul oferit de legislaţia momentului, activitatea facilitatorului este condiţionată de calităţile individuale, de cunoştinţele, abilităţile şi priceperile sale.

b. Cunoştinţe despre comunitateEste necesar să fim conştienţi de caracteristicile comunităţilor, cum ar fi:

structura populaţiei, datele demografice, structura pe vârste, structura etnică;

diversitatea economică, dezvoltarea serviciilor; structura de conducere, reţelele de comunicare, cele de autoritate; valorile tradiţionale, credinţe şi ritualuri; opţiunile politice dominante şi altele.

Phil BartlePhil Bartle (http://www.scn.org/gcad/whatf.html) enumeră şase dimensiuni culturale care, alăturate geografiei şi demografiei, ar constitui condiţii ale cunoaşterii comunităţii de către facilitatorul social:

Tehnologicul;Economicul;Politicul;Instituţionalul;Valorile;Credinţele.

Pentru a cunoaşte problemele comunităţii se pot utiliza diferite metode:Observaţia directăConsultarea hărţilor Analiza documentelor: arhive, statistici, monografii, literatură de specialitateChestionarulInterviuri structurateDiscutii individualeSe pot fructifica diverse evenimente publice

c. Cunoştinţe despre organizaţiiAsistentul social va avea nevoie de informaţii despre cum funcţionează

organizaţiile în general, dar şi cunoştinţe specifice despre organizaţia care l-a angajat şi despre alte organizaţii influente în comunitatea respectivă.

d. Cunoştinţe despre finanţatori şi cicluri de finanţareÎn acest domeniu sunt importante trei întrebări:1. Unde se afla banii? O interpretare a regulii de aur este: “Persoana care are

aurul conduce”. De multe ori organizaţiile şi comunităţile sunt capabile să facă doar ceea ce statul sau autorităţile locale finanţează în acel moment. Sunt importante cunoştinţe despre toate aceste surse de finanţare, dar şi despre alţi finanţatori. O alta posibilitate de a asigura bani este strângerea de fonduri.

2. Care este ciclul de finanţare al instituţiei guvernamentale sau al organizaţiei care are banii? Fiecare instituţie guvernamentală şi fiecare organizaţie formală are definit un an fiscal. Deciziile despre modul în care vor fi folosiţi banii, se iau în funcţie de anul fiscal folosit. Până la o anumita dată se pot depune cereri de finanţare, data după care răspunsul va fi “aşteptaţi până anul viitor”. Când asistenţii sociali şi clienţii lor sunt familiarizaţi cu mecanismele premergătoare obţinerii unei finanţări este mult mai probabil să aibă succes în acest demers.

(vezi T. Alexiu, T. Anastasoaei, 2001)

8. Abilităţi necesare facilitatorului eficient

Fiind vorba de mobilizarea şi organizarea grupurilor umane, succesul facilitatorului este condiţionat, pe lângă cunoştinţe, de anumite abilităţi specifice. Dintre acestea enumerăm: abilităţi de comunicare; abilităţi empatice; abilităţi organizatorice; abilităţi de rezolvare a problemelor; abilităţi de negociere; capacitate de decizie; dinamism, răbdare, perseverenţă şi umor.

9. Mobilizarea comunităţii1. Primul pas in mobilizare este identificarea nevoilor, nu a problemelor. Dacă nu există nici o nevoie atunci nu este nici o problemă. Problema este obstacolul in calea satisfacerii nevoilor.

2. Mobilizarea presupune amplificarea reţelelor comunicării.

3. Responsabilitătile grupului şi indivizilor trebuie mereu distribuite şi definite adecvat.

4. Deşi Resursele interne ale comunitătii reprezintă cel mai importnat factor, nu trebuie neglijate resursele externe, care pot reprezenta un punct de sprijin. Ele trebuie identificate şi exploatate.

5. Structurile puterii trebuie folosite adecvat. Trebuie avut în vedere faptul că liderii în devenire sunt cei care vor duce la bun-sfarşit proiectul.

6. Toate activităţile de mobilizare trebuie investigate, evaluate şi monitorizate; acestea nu sunt activităti separate, ele reprezintă componente importante ale unui proces în desfăşurare. Rezultatele obţinute în urma acestor procese trebuie să fie obiectul reflecţiei şi conversaţiei în comunitate.

7. Important este dialogul intern în comunitate. Negocierile şi realizarea consensului pot fi atinse eficient prin dezvoltarea de reţele şi alianţe. Ţinta este un proces democratic care ia în considerare diferenţele individuale şi de grup, care garantează independenţa, favorizează creativitatea, exprimarea de sine şi iniţiativa.

8. Nu trebuie neglijată istoria comunităţii în procesul dezvoltării. Membrii comunitătii pot învăţa din experienta trecută şi pe măsură ce îşi rezolvă cu succes problemele, propriile lor abilităţi şi stima de sine se dezvoltă.

9. Intotdeauna să fie avut în vedere factorul psihologic. Victoriile comunităţii, fie ele modeste sau decisive, trebuie sărbătorite, aceasta mărind coeziunea grupului.

(adaptare după Buletin Univ. JH, 1999 apud IOMC/UMP, JSI/USAID, UNFPA, 2004)

Probleme recapitulative

Enumeraţi categoriile de agenţi ai agenţii dezvoltării comunitare Definiţi facilitatorul comunitar Enumeraţi atribuţiile facilitatorului Indicaţi fazele facilitării Enumeraţi domeniile de cunoştinţe necesare facilitatorului Indicaţi abilităţile facilitatorului performant

1. Programe şi proiecte comunitare Programele sociale au fost create în scopul eliminării sau diminuării

problemelor sociale cu care se confruntă indivizii. Sferele de activităţi în care pot fi realizate programe sociale sunt diverse, cuprinzând sănătatea, educaţia, accesul la servicii, combaterea sărăciei, excluziunea socială etc.

Combaterea sărăciei comunitare se realizează prin prisma unor programe sau proiecte sociale.

„Programele sociale reprezintă un ansamblu planificat şi coordonat de resurse (materiale, financiare, umane) şi activităţi alocate, respectiv desfăşurate pentru o perioadă determinată de timp sau până la atingerea unui obiectiv clar stabilit, în scopul satisfacerii unei (unui set de) nevoi sociale, al prevenirii sau rezolvării unei (unui set de) probleme sociale.” (Măţăuan, 1999, 38)

Proiectele se referă la „un grup de activităţi care trebuie realizate într-o secvenţă logică, pentru a atinge un set de obiective prestabilite, formulate de client; proiectul este prima subdiviziune a unui program.” (Comisia Europeană, 1994 apud Măţăuan).

Programele se desfăşoară într-un cadru mai amplu, la nivel naţional sau internaţional, în timp ce proiectele rezolvă probleme ale unui grup bine definit cu o problemă foarte clar conturată. Proiectele constituie componente ale programelor. (cf. Adrian, Dan, 2006)

2. Originile fondurilor sociale Banca Mondială a lansat primul fond social care promova dezvoltarea

comunitară prin proiecte în Bolivia în anul 1987. Au fost lansate ulterior programe multiple de creare şi sprijinire a

fondurilor sociale în multe ţări subdezvoltate şi în curs de dezvoltare din America Latină, Africa, Asia de Sud-Est, Europa Centrală şi de Sud, spaţiul ex-sovietic.

Banca Mondială este numele folosit pentru Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) şi Asociaţia Internaţională de Dezvoltare (AID), fiind formată din 184 de ţări membre responsabile de finanţarea instituţiei şi de modul în care sunt cheltuiţi banii. Organizaţiile amintite asigură credite şi granturi pentru dezvoltarea ţărilor sărace folosind resursele celor bogate prin aşa numitele Fonduri Sociale.

Deşi iniţial s-au axat pe ajustarea crizei economice, în ultimii ani ele au devenit principalele organisme care asigură dezvoltarea sectorului social şi diminuarea sărăciei. Banca Mondială consideră Fondurile sociale un element cheie pentru înţelegerea şi ameliorarea sărăciei prin finanţarea comunităţilor mici şi ajutorul oferit grupurilor dezavantajate. Ele nu propun proiecte, ci răspund celor sugerate de grupurile locale, având un rol esenţial în implementarea, monitorizarea şi evaluarea acestora.

3. Caracteristicile fondurilor sociale Fondurile sociale sunt definite drept agenţii care finanţează proiecte de mică

anvergură în diferite sectoare şi ţintesc grupuri sociale locale sărace şi vulnerabile, oferind sprijin bazat pe cererea acestor grupuri locale şi pe îndeplinirea unor condiţii de eligibilitate (Jorgensen şi Van Domelen, 2000, apud Sandu, 2005).

Fondurile sociale au fost iniţiate în special pentru combaterea sărăciei şi rezolvarea unor probleme urgente şi asigurarea unor condiţii minime pentru dezvoltare: infrastructură - drumuri, poduri, căi de acces, comunicaţii

- acces la utilităţi publice – apă potabilă, electricitate, canalizare etc. servicii sociale - educaţie – construirea de şcoli,

- sănătate – construirea spitalelor, - asistenţă socială – construirea unor centre de zi etc. şi

sprijin pentru dezvoltarea unor micro-întreprinderi.  Fondurile sprijină financiar şi logistic (facilitare, monitorizare, supervizare)

dezvoltarea şi implementarea unor proiecte iniţiate de comunităţile aflate în nevoie. Fondurile administrează şi distribuie resursele venite de la alte organisme (Banca

Mondială în parteneriat cu guvernul), în baza unor proiecte de dezvoltare locală realizate de comunităţi, evaluând ofertele, selectând şi supervizând investiţiile realizate.

4. Tipuri de fonduri socialePrimele fonduri iniţiate au fost Fondurile Sociale de Urgenţă (FSU), care se adresau

unor situaţii de criză, urmărind atingerea unor obiective pe termen scurt pentru ameliorarea urgentă a celor mai severe consecinţe ale crizelor economice. Obiectivele acestor fonduri pot fi grupate în trei categorii (Alton, 1999):

activităţi de ameliorare a situaţiei pe termen scurt pentru a atenua şocul unei situaţii de criză;

reorientarea activităţilor şi priorităţilor administraţiei locale pentru a ţinti cât mai eficient indivizii şi grupurile cele mai afectate de situaţia de criză;

furnizarea unor servicii grupurilor vulnerabile.O altă categorie de fonduri sunt cele ce vizează transformări pe termen lung,

modificări substanţiale ale condiţiilor structurale din comunităţile sărace şi sprijinirea administraţiilor locale; acestea sunt Fondurile de Dezvoltare Socială (FDS).

Serrano-Berthet şi colaboratorii săi (2006) construieşte patru ideal-tipuri de fonduri sociale:

Fond de Management al Infrastructurii - sector public disfuncţional, lipsa descentralizării - Armenia, Bosnia;

Fond de Dezvoltare Locală - sector public slab, descentralizare în tranziţie - Bosnia, Macedonia, România;

Fond de Criză - Catastrofe naturale, postconflicte sociale - Kosovo, Bosnia; Fond de Incluziune socială - sector public relativ funcţional, relativă

descentralizare, situaţii de excluziune socială - Bulgaria, România, Slovacia, Serbia (cf. Sandu, 2005).

5. Obiective generale ale fondurilor de dezvoltare

a) rezolvarea/ameliorarea problemelor curente prin furnizarea unor servicii de bază clienţilor

b) dezvoltarea unor acţiuni care să preîntâmpine crizele, vizând:Comunitatea, prin:

sprijinirea acesteia în dezvoltarea unor mecanisme eficiente de identificare a nevoilor locale şi de utilizare eficientă a structurilor administrative

dezvoltarea capitalului socialSectorul public, prin:

Sprijinirea proceselor de descentralizare Întărirea şi profesionalizarea instituţiilor publice Pregătirea şi dezvoltarea unor programe şi abordări inovatoare

Alţi actori sociali locali sau externi (sectorul privat, biserica, ONG-uri) care trebuie integraţi în strategia de dezvoltare comunitară.

(Adrian Dan, în Zamfir, 2006)

6.Obiective ale proiectelor comunitare Prin proiectele comunitare pot fi urmărite: Dezvoltarea şi consolidarea capitalului social; Crearea rapidă a unor locuri de muncă (temporare) şi furnizarea de venituri

pentru grupurile afectate de sărăcie; Crearea unei baze solide pentru angajarea stabilă pe piaţa muncii şi generarea

de venituri consistente şi constante în viitorul apropiat; Asigurarea dezvoltării unei infrastructuri sociale locale durabile prin utilizarea

eficientă a resurselor locale; Promovarea contractării private a unor servicii furnizate de agenţi ce folosesc

tehnici intensive de utilizare a forţei de muncă şi tehnologii bazate pe resurse locale;

Promovarea unei politici de investiţii bazate pe exploatarea resurselor locale în primul rând şi apoi pe atragerea unor resurse din exterior;

Întărirea legăturilor economice locale, dar şi a celor cu exteriorul localităţii (inclusiv pieţe interne şi externe de desfacere şi aprovizionare);

Promovarea descentralizării şi participarea autorităţilor locale în parteneriat cu organizaţii/grupuri comunitare la proiecte de dezvoltare comunitară;

Crearea unui mediu instituţionalizat, administrativ, economic, politic şi social favorabil asigurării unei înalte replicabilităţi a proiectelor comunitare de succes;

Întărirea capacităţii instituţionale locale prin sprijinirea dezvoltării celor trei piloni ai societăţii: autorităţile publice locale, sectorul privat local şi organizaţiile comunitare ale societăţii civile.  (A. Dan, 2006)

7. Mecanismul acţiunii FS oferă finanţare şi asistenţă tehnică comunităţilor aflate în nevoie, prin

facilitare, manual de proceduri, monitorizare şi supervizare. Nevoile şi problemele comunităţii sunt identificate de către membrii

acesteia, la fel şi priorităţile, soluţiile, resursele disponibile, dezvoltarea aplicaţiei şi a proiectului, implementarea acestuia (inclusiv prin contractarea unor firme specializate), managementul financiar şi asigurarea sustenabilităţii proiectului după finalizarea lui, Fondurile Sociale doar sprijinind şi stimulând populaţia locală să devină activă în dezvoltarea propriei comunităţi.

Cu alte cuvinte, dezvoltarea prin proiecte este o dezvoltare participativă, specifică dezvoltării comunitare, şi poate fi definită ca un tip de dezvoltare „în”, „prin” şi „pentru” comunitate (Sandu, 2005)

8. Fondul Român de Dezvoltare Socială În România rolul central în structura practicilor comunitare îl joacă FRDS,

care s-a înfiinţat în 1998, când Guvernul a cerut sprijinul Băncii Mondiale pentru un program de reducere a sărăciei şi dezvoltare comunitară. FRDS funcţionează în baza Legii nr. 129/1998 având ca scop „reducerea sărăciei prin finanţarea de proiecte în comunităţile sărace beneficiare şi pentru grupurile defavorizate, creşterea capacităţilor manageriale locale, susţinerea descentralizării administrative, creşterea capacităţii de organizare la nivel local.”

Obiectivele generale ale Fondului sunt: îmbunătăţirea calităţii vieţii beneficiarilor proiectelor din comunităţile

rurale sărace şi a grupurilor defavorizate; întărirea capacităţii comunităţilor de a se organiza şi întrajutora la

nivel local prin eforturi proprii. la interesul predominant pentru satele sărace se adaugă alte zone de

interes social, precum comunităţile de romi, zonele miniere.

9. FRDS - misiune şi viziune Misiunea FRDS:Sprijinirea dezvoltarii durabile a comunitatilor sarace si a altor categorii

vulnerabile din Romania, prin promovarea si suportul acordat initiativelor locale orientate catre binele comun, identificate, inaintate si realizate in mod participativ, prin implicarea comunitatii. 

Obiectivul strategic al FRDS: Realizarea unei schimbari de atitudine si mentalitate pe multiple planuri

(individual si institutional, local si national) prin demonstrarea faptului ca acolo unde exista vointa in rezolvarea unei probleme, exista si solutii in acest sens.

Viziune:Adaptarea la contextul socio-economic si cultural actual, astfel incat sa continuam

a ramane o organizatie eficienta care sa serveasca interesului public prin transferul de cunostinte si experienta in domeniul dezvoltarii sociale si pentru incluziunea sociala.

Deviză: "O organizaţie pentru oameni şi problemele lor“http://www.frds.ro/

10. Istoricul FRDS1997 - Guvernul Romaniei identifica nevoia unui program de reducere a saraciei si crestere a

initiativei locale. Incepe pregatirea pentru infiintarea unei organizatii care sa poata pilota iniţiativele.

1998 - Parlamentul Romaniei aproba infiintarea Fondului Roman de Dezvoltare Sociala, pe o perioada initiala de 4 ani, prin Legea 129/1998.

1999 - Incepe derularea proiectului guvernamental Fondul de Dezvoltare Sociala, destinat reducerii saraciei, finantat din imprumut de la Banca Mondiala si Guvernul Romaniei.

2003 - Incepe implementarea "Proiectului de Dezvoltare Rurala" - componenta "fereastra comunitara", destinat dezvoltarii infrastructurii in mediul rural;

2004 - FRDS primeste sa deruleze Schema de Dezvoltare Sociala a Comunitatilor Miniere (faza pilot), componenta a proiectului Inchiderea minelor si atenuarea impactului social;

2006 - Se finalizeaza Schema de Dezvoltare Sociala a Comunitatilor Miniere faza pilot (90 de proiecte);   - FRDS aplica la Roma Education Fund si primeste un grant de 0,1 milioane Euro pentru a derula, in parteneriat cu Agentia de Dezvoltare Comunitara Impreuna, proiectul "Educatie pentru angajare civica in comunitatile de romi.

2007 - Se finalizeaza proiectul Fondul de dezvoltare sociala, in cadrul caruia au fost finantate in limita fondurilor (din cele 3.450 de cereri de finantare primite) 935 de proiecte; - Demareaza Programul de Interventii Prioritare, destinat celor mai sarace comunitati de romi, parte integranta a Proiectului de Incluziune Sociala.

2008 - FRDS, in calitate de partener, participa la derularea proiectului strategic finantat de Fondul Social European prin POSDRU "Un viitor mai bun pentru femei".

2009 - FRDS, in calitate de beneficiar, primeste finantare pentru proiectul strategic finantat de Fondul Social European prin POSDRU, "ESPAS - Economia sociala ca abordare strategica a dezvoltarii locale, prin crearea si managementul intreprinderilor sociale".

http://www.frds.ro/index.php?id=41

11. Categorii de proiecte ale FRDS

FRDS condiţionează acordarea de finanţare şi asistenţă tehnică pentru două categorii de proiecte de asigurarea participării comunitare şi de contribuţia cu resurse proprii (cotă parte) la dezvoltarea proiectului:

Proiecte de dezvoltare socială pentru comunităţi rurale sărace şi grupuri dezavantajate

Mica Infrastructură Rurală (MIR), care vizează întreaga participare a satului şi o contribuţie de cel puţin 10% din suma cerută drept finanţare de fond, această contribuţie putând fi făcută în bani sau în natură;

Activităţi Generatoare de Venituri (AGV), care sunt propuse şi administrate de către un mic grup de beneficiari (minim zece locuitori) organizaţi ca persoană juridică, constituit într-un grup productiv; contribuţia membrilor este de 15% din suma cerută;

Servicii sociale comunitare (SSC), unde cerinţa participării este minimală, iar contribuţia efectivă a membrilor este de 5% din suma cerută;

Proiecte pentru activităţi ulterioare; Proiecte de dezvoltare socială pentru comunităţile miniere.Dominanta proiectelor o constituie construcţia de drumuri (46%), urmată de

alimentările cu apă (12%), prelucrarea materiilor prime locale (7%) şi centrele de zi (7%)

(Adrian Dan, în Zamfir, 2006)

12.Categorii de beneficiari

În activităţile desfăşurate de FRDS sunt vizate trei categorii de beneficiari: grupurile dezavantajate, comunităţile rurale sărace comunităţile miniere.

Pentru a se ajunge la acestea sau pentru a le convinge să aplice, Fondul utilizează hărţi ale sărăciei, campanii de informare şi educare sau facilitare. Sărăcia sau bogăţia indivizilor este considerată în funcţie de anumite criterii bine conturate, luând în considerare studiile realizate.

 

a) Grupurile dezavantajate Sunt în accepţiunea Fondului „caracterizate printr-o nevoie de bază

comună, relativ omogenă, pe care nu şi-o pot satisface prin propriile eforturi.” (Manualul de operare, 2002, 23) Ele nu beneficiază de ajutoarele acordate în mod normal de către programele de asistenţă socială sau de suport familial. Printre beneficiarii eligibili din această categorie se numără:

Copii defavorizaţi: copii abandonaţi, copii proveniţi din familii sărace care sunt în pericol de abandon şcolar sau care au abandonat şcoala din cauza muncii, copii din familii aflate în situaţii de criză, orfani din centrele de plasament care au ajuns la vârsta de 18 ani şi trebuie să părăsească instituţia, copii cu vârsta între 0 şi 5 ani proveniţi din familii sărace, supuşi riscurilor malnutriţiei, anemiei, mortalităţii infantile;

Femei defavorizate – femei sărace analfabete, femei cu copii supuşi violenţei domestice, femei adolescente fără familie, femei sărace cu mulţi copii, cu rol de cap al familiei;

Persoane vârtnice – persoane în vârstă, sărace şi dependente din punct de vedere fizic sau bătrâni singuri şi săraci;

Tineri aflaţi în situaţii de risc – tineri consumatori de droguri, tineri cu comportament deviant şi antisosocial;

Alte categorii de persoane – persoane fără adăpost, familii monoparentale sărace cu mulţi copii, persoane sărace analfabete şi persoane sărace dependente din punct de vedere fizic.

b) Comunităţile sărace Conform Manualului de Operare al FRDS-ului (2002, 23), „o comunitate rurală

săracă este acel grup de gospodării şi familii care se confruntă cu aceleaşi probleme şi obstacole, au interese comune şi trăiesc într-un sat sau într-o aşezare umană izolată care îndeplineşte criteriile de sărăcie definite de Fond.”

Pentru a defini satele sărace, FRDS-ul operează cu o grilă constituită din 8 criterii, un sat fiind considerat sărac dacă îndeplineşte cel puţin trei dintre acestea.

 Grila FRDS pentru identificarea satelor sărace /Varianta II  Un sat este sărac dacă satisface cel puţin trei dintre următoarele 8 criterii: 1. „Mai puţin de 50% din gospodării au acces la apă potabilă în curte sau la poartă.2. Mai mult de 60% din gospodării nu sunt conectate la reţeaua de electricitate.3. Mai mult de 50% din copiii din clasele I-IV şi/sau V-VIII fac mai mult de o oră

până la şcoală folosind mijlocul de transport obişnuit.4. Pentru a ajunge la un doctor majoritatea locuitorilor au nevoie de mai mult de

două ore.5. Distanţa faţă de cel mai apropiat oraş cu mai mult de 50.000 locuitori este mai

mare de 25 km.6. Nu există nici un mijloc de transport în comun (privat sau de stat) care să treacă

cel puţin o dată pe zi prin sat sau care are staţie la o distanţă mai mică de 2 km de sat.

7. Mai puţin de 5% din gospodării au telefon funcţional.8. Singurii agenţi economici din sat activează în domeniul comerţului sau

alimentaţiei publice.” (Sursa: Sandu, 2001, 156) 

c) Comunităţile miniere

În martie 2004 a fost aprobată Strategia Sectorului Minier, strategie finanţată de Banca Mondială la solicitarea Guvernului României. În procesul de restructurare a sectorului minier, Banca Mondială a sprijinit mai multe programe, printre acestea numărându-se: Proiectul de Închidere a Minelor şi Atenuare a Impactului Social, Împrumutul de Ajustare Programatică Structurală, Împrumutul de Ajustare Programatică, continuându-şi asistenţa prin proiectul de Închidere a Minelor, Refacerea Mediului şi Regenerarea Socio – Economică.

„O comunitate minieră este acel grup de gospodării/ familii învecinate care au probleme şi interese comune, se confruntă cu aceleaşi obstacole şi locuiesc într-o aşezare umană, componentă suburbană.”

Proiectele Fondului se adresează comunităţilor miniere din cinci regiuni care au avut sau au ca principală ocupaţie mineritul, membrii săi au fost disponibilizaţi în urma restructurării din sectorul minier, în prezent neavând alternative de angajare. Pentru ca o comunitate minieră să poată fi eligibilă pentru finanţare, trebuie să îndeplinească 3 din criteriile prezentate în următoare Criteriile sunt asemănătoare cu cele folosite în identificarea comunităţilor sărace, dar aduc completări legate de specificul zonelor miniere.

 

Grila FRDS pentru identificarea Comunităţilor miniere

1. Mai puţin de 50% din gospodăriile din comunitate au acces la o reţea funcţională de apă potabilă;

2. Mai puţin de 50% din gospodării sunt conectate la o reţea funcţională de electricitate;

3. Mai mult de 50% din gospodăriile care au avut acces la o centrală termică nu au o reţea funcţională de încălzire;

4. Mai mult de 50% dintre copiii de vârstă şcolară nu au acces la servicii de educaţie acceptabile (de ex.: unităţile de învăţământ nu au electricitate, apă curentă, instalaţii sanitare funcţionale, instalaţii de încălzire funcţionale, sau clădirile şcolii sunt, vizibil, în stare tehnică proastă);

5. Mai mult de 50% din gospodării nu au acces la servicii sau facilităţi de sănătate acceptabile (de ex: unităţiile sanitare nu au electricitate, apă curentă, instalaţii sanitare funcţionale, instalaţii de încălzire funcţionale, sau clădirile unităţilor sunt, vizibil, în stare tehnică proastă);

6. Mai mult de 50% dintre membrii comunităţii miniere locuiesc în clădiri a căror structură este, vizibil, în stare tehnică proastă (de ex.: degradare avansată a acoperişului, goluri sau crăpături în zidăria pereţilor, case ale scării degradate care prezintă pericol pentru siguranţa locatarilor, etc.);

7. Nu există un sistem de transport în comun al persoanelor (public sau privat) cu regim regulat;

8. Comunitatea nu are acces normal la infrastructura de piaţă (membrii comunităţii ajung cu dificultate la pieţe de desfacere, spaţii comerciale, unităţi care asigură servicii publice, etc.);

9. Comunitatea trăieşte într-o zonă monoindustrială minieră care a fost sau va fi afectată de procesul de restructurare a sectorului minier, aşa cum este notificat de către Ministerul Economiei şi Comerţului.

 

(Sursa: Manualul de operare SDSCM, 2004, 8)

13. Programe FRDS încheiate Fondul de Dezvoltare Socială (SDF) s-a desfasurat in doua faze si s-a adresat, in

principal, comunitatilor rurale, în perioada: 1999 – 2007 Obiective generale: reducerea saraciei, implicarea cetatenilor in dezvoltarea

propriei comunitati şi cresterea capacitatii de a elabora si derula proiecte de dezvoltare localaBeneficiari: comunitati sarace din mediul rural şi grupuri dezavantajate (rural si urban)Valoarea proiectului: 51,1 milioane USD

Finanţatori:    - BIRD (imprumut rambursabil acordat Guvernului Romaniei reprezentat de Ministerul Finantelor)

   - BDCE (imprumut rambursabil acordat Guvernului Romaniei reprezentat de Ministerul Finantelor)

   - contributie de la bugetul de stat Rezultate: 138 comunităţi facilitate, 606 lucrari de mica infrastructura realizate in

mediul rural: 129 de servicii sociale furnizate, 184 de de centre de prelucrare a materiilor prime in mediul rural care acţionează ca poli de dezvoltare locală , 16 proiecte inovative.

Beneficii (cumulate): 1.500 km de drum reabilitaţi care imbunătăţesc accesul la şcoală, servicii publice, pieţe etc., 33.614 persoane care beneficiază de apă potabilă şi de condiţii de igienă mai bune, 24 de centre comunitare in care se desfăşoară activităţi culturale, sociale, interetnice, 180 de centre de prelucrare a materiilor prime in mediul rural care acţionează ca poli de dezvoltare locală, 2.138 copii defavorizaţi care beneficiază de servicii educaţionale alternative, 855 bătrani dependenţi care sunt ingrijiţi acasă sau in centre comunitare, 1.244 persoane beneficiare de serviciile adăposturilor temporare, 2628 membri ai comunităţilor finanţate instruiţi in management de proiect.

PDR Proiectul de Dezvoltare Rurală (PDR) a fost iniţiat de Ministerului Administraţiei şi

Internelor şi a avut ca obiectiv general creşterea capacităţii administraţiei locale din mediul rural de a dezvolta proiecte locale destinate imbunătăţirii infrastructurii, cu consultarea şi implicarea comunităţii, prin cresterea rolului consiliilor locale şi prin dezvoltarea abilităţilor de planificare şi gestionare a investiţiilor.

"Fereastra comunitară" a PDR - pentru implementarea căreia FRDS a acţionat in calitate de agenţie de implementare - a fost destinată comunităţilor periferice şi de dimensiuni reduse, ale căror probleme de infrastructură riscau să fie considerate marginale in raport cu gravitatea problemelor existente la nivelul unei comune. Pe baza unei competiţii de proiecte, aceste comunităţi şi-au ierarhizat problemele de infrastructură şi au primit granturi pentru investiţii in nevoile prioritare.

Granturile au fost gestionate prin implicarea cetăţenilor atat in managementul financiar, cat şi in cel tehnic, după modelul deja aplicat in proiectele derulate anterior de către FRDS.Perioada:  2004 – 2006 Obiective generale:   imbunătăţirea condiţiilor de trai , implicarea cetăţenilor in dezvoltarea comunităţii,   creşterea capacităţii de organizare la nivel localBeneficiari: comunităţi rurale din 5 judeţe pilot

Valoarea proiectului : 3 milioane USD Finanţatori:  BIRD (imprumut rambursabil acordat Guvernului Romaniei reprezentat de

Ministerul Finantelor)   şi contributie de la bugetul de stat Rezultate: 66 km de drumuri comunale reabilitate, 22 km de reţele de alimentare cu

apă,285 m2 suprafaţă construită sau reabilitată de centru comunitar, 99 membri ai comunităţilor finanţate instruiţi in management de proiect

.

Schema de Dezvoltare Socială a Comunităţilor Miniere

Schema de Dezvoltare Socială a Comunităţilor Miniere - faza I este una dintre componentele Programului "Inchiderea Minelor şi Atenuarea Impactului Social".

FRDS a indeplinit rolul de agenţie de implementare pentru această componentă, pe langă Ministerul Economieie şi Industriei (in calitate de beneficiar al imprumutului), colaborand in aceasta calitate cu Agentia Nationala de Dezvoltare a Zonelor Miniere, responsabila de atenuarea impactului social ca urmare a procesului de restructuare economica.

Perioada: 2004 – 2006 Obiective generale: regenerare socio-economică , promovarea iniţiativelor locale, creşterea capacităţii de a gestiona proiecte Valoarea proiectului: 6,9 milioane USD

Beneficiari: comunităţi miniere afectate de restructurarea industriei de profil (din rural şi urban), grupuri dezavantajate din comunitati miniere (din rural şi urban)Finanţatori: BIRD (imprumut rambursabil acordat Guvernului Romaniei reprezentat prin Ministerul Finantelor), contributie de la bugetul de statRezultate: 75 de comunităţi facilitate, 69 de lucrări de mică infrastructură realizate, 10 mici afaceri demarate, 12 servicii sociale dezvoltate, 260 membri ai comunităţilor finanţate instruiţi in management de proiect

Educaţie pentru angajare civică a comunităţilor de romi Inscris in eforturile de punere in practica a principiilor Deceniului de Incluziune a Romilor

(2005-2015) si raspunzand obiectivelor FRDS, de combatere a saraciei si promovare a incluziunii sociale, acest proiect a fost destinat sprijinirii eforturilor pentru pregatirea comunitatilor rome sa raspunda mai bine cerintelor Programului de Interventii Prioritare, ce urma sa fie derulat de FRDS in perioada urmatoare pentru 100 cele mai sarace comunitati de romi.Pentru implementarea proiectului, FRDS si Agentia de Dezvoltare Comunitara \"Impreuna\" au format un consortiu care a lucrat in parteneriat cu organizatii locale (Fundatia Ruhama, Asociatia Catalactica, Asociatia sanse Egale si Fundatia Liga ProEuropa), cu birourile regionale ale Agentiei Nationale pentru Romi, precum si cu autoritatile locale din trei regiuni de dezvoltare. Coordonarea activitatilor de dezvoltare comunitara prin partenerii regionali a constituit unul din factorii de succes ai proiectului si unul din elementele care asigura diseminarea si durabilitatea rezultatelor.

Perioada: Iulie 2006 - August 2008 (25 luni). Obiective generale: Imbunatatirea capacitatii cetatenilor romi de a participa la procesul decizional in cadrul propriilor comunitati si cresterea nivelului de participare a copiilor romi la cursurile obligatorii de invatamant

Beneficiari: - 40 de adulti de etnie roma; 60 de comunitati rome defavorizate selectate din 3 regiuni de dezvoltare ale tarii (Nord-Vest, Centru si Sud)Valoare proiect: 303.350 Euro (din care finantare nerambursabila in valoare de 284.350 EURO) Finantator: ROMA EDUCATION FUND

Rezultate: instruirea a 44 de adulti de etnie roma ca facilitatori comunitari pe probleme legate de accesul la educatie; pe perioada de derulare a proiectului, cea mai mare parte dintre acestia a fost angajata pentru prestarea activitatii de facilitator; elaborarea a 60 de planuri educationale la nivel comunitar care vor fi cuprinse in strategiile locale de dezvoltare; crearea unui numar de 60 de grupuri de initiativa locale (dintre care 39 au fost recunoscute formal de catre autoritatile locale); imbunatatirea abilitatilor si capacitatii cetatenilor de etnie roma de a participa la procese de luare a deciziilor la nivel comunitar si care ii privesc; cresterea preocuparii parintilor romi in asigurarea accesului la educatie pentru proprii copii.

14.Programe active1. Schema de Dezvoltare Socială a Comunităţilor Miniere - faza a II-a (SDSCM)

este una dintre sub-componentele Proiectului "Inchiderea Minelor, Refacerea Mediului şi Regenerare Economică şi Socială" (2007-2010) initiat de Ministerul Economiei

2. Programul de Intervenţii Prioritare (PIP) este plasat in contextul mai larg al Deceniului de Incluziune Socială, proiect guvernamental finantat dintr-un imprumut de la Banca Mondiala Impactul dorit : promovarea unei perspective integratoare asupra dezvoltării locale prin finanţarea proiectelor integrate şi mobilizarea actorilor locali interesaţi. Perioada: 2006 – 2011 Obiective generale: reducerea sărăciei şi  promovarea incluziunii sociale in 100 de comunităţi foarte sărace de romi

3. Un viitor mai bun pentru femei  VBF Obiectivul general al proiectului este de a promova un rol activ pentru femeile din medii dezavantajate - mediul rural şi mici oraşe cu economie preponderent agrara, femei aparţinand minorităţilor etnice - prin sprijinirea lor in iniţierea  şi gestionarea de mici afaceri şi activităţi sau proiecte comunitare. Perioada - 2008-2011 Obiective generale: promovarea unui rol activ pentru femeile din medii dezavantajate;  sprijinirea femeilor in iniţierea şi gestionarea de mici afaceri şi proiecte comunitare. Beneficiari: comunităţi rurale şi oraşe mici (sub 20.000 locuitori)

4. Eeconomia socială ca abordare strategică a dezvoltării locale, prin crearea şi managementul intreprinderilor sociale ESPAS (in curs de contractare) Obiectivul general al proiectului este sa contribuie la dezvoltarea de initiative specifice economiei sociale, ajutand persoanele dezavantajate, factorii de decizie si furnizorii de servicii pentru aceste categorii sociale sa joace un rol activ in imbunatatirea conditiilor de viata ale grupurilor dezavantajate si a nivelului de dezvoltare al comunitatilor din care acestea fac parte.

FRDS. Implementare de proiecte de dezvoltare comunitară. Rezumat

TIPURI DE PROIECTE - de reabilitare a micii infrastructuri comunitare   - de activităţi generatoare de venit   - de servicii sociale comunitare   - proiecte inovative (cu accent pe probleme de mediu)   - proiecte integrate

CATEGORII DE BENEFICIARI   - comunităţi rurale sărace - mono sau multietnice   - grupuri dezavantajate, din mediul urban sau rural   - comunităţi miniere afectate de restructurarea sectorului minier   - comunităţi de romi din aşezări (rurale sau urbane) sărace

FONDURI ADMINISTRATE    - 69 de milioane USD + 5 milioane EURO, in 10 ani

PERFORMANŢE   - 1355 de proiecte implementate, in toate judeţele ţării   - 225 de proiecte implementate simultan in 2009   - peste 620.000 beneficiari

FRDS. Linii de finantare deschise

NU exista linie de finantare deschisa in aceasta perioada Ultimul anunt de finantare (10 iulie 2008): Finantari pentru servicii

sociale si mici afaceri in comunitatile miniere (Toate informaţiile cf. http://www.frds.ro/index.php?id=23)

15. Ciclul de dezvoltare şi implementare a unui proiect

identificarea comunităţilor sărace se face de către FRDS, printr-o grilă de evaluare din opt criterii. Alte instrumente de evaluarea sărăciei sunt indicele de dezvoltare a satului DEVSAT (elaborat de D. Sandu, 2004) şi harta sărăciei în România, (elaborată de o echipă coordonată de Lucian Pop, 2003).

promovarea programelor, informarea şi identificarea nevoilor este etapa informării populaţiei asupra programelor şi condiţiilor eligibilităţii prin mass-media, ONG-uri, facilitatori, comisii judeţene, autorităţi locale;

evaluarea propunerilor/aplicaţiilor primite presupune o evaluare de birou (a dosarului) şi una de teren în scopul surprinderii relevanţei proiectului, a fezabilităţii şi eficienţei, a impactului social etc.

Implementarea se realizează prin angajarea unor contracte (licitaţii) cu terţi (firme private, ONG-uri) sub supravegherea directă a comunităţii (supervizori locali) şi a unităţii de coordonare a proiectului supervizori specializaţi din partea FS);

continuarea activităţii după încheierea finanţării ca urmare a aranjamentelor iniţiate prin fondurile respective; orice proiect are o componentă privind crearea unor locuri de muncă şi activităţi generatoare de profit incluzând dimensiunea „gen”, „etnie” etc.

monitorizare şi evaluare a performanţelor în alocarea resurselor şi implementarea proiectului, realizate mai ales prin audit tehnic şi financiar.

(Rawlings, 2004, A. Dan în Zamfir, 2006)

16. Faze de dezvoltare a proiectului:1. documentarea preliminară asupra comunităţii;2. contacte preliminare cu comunitatea;3. decizia de a continua sau de a sista programul;4. identificarea problemelor;5. decizia de a începe derularea proiectului;6. realizarea proiectului, care cuprinde trei faze:

- desemnarea echipei de coordonare a proiectului- realizarea proiectului:

- selectarea obiectivului- identificarea resurselor- elaborarea în detaliu a proiectului

- obţinerea angajamentului faţă de proiect din partea comunităţii şi a finanţatorilor externi

7. implementarea proiectului(Cătălin Zamfir, 2006)

17. Ghid în realizarea proiectelor de dezvoltare comunitară

a) Utilizarea potenţialului autorităţilor locale. Autorităţile locale sunt un factor cheie în rezolvarea problemelor individuale şi comunitare datorită mijloacelor economice de care dispun, capacităţii de iniţiere a programelor de dezvoltare comunitară şi poziţiei privilegiate de a realiza parteneriate locale.

b) Creşterea încrederii populaţiei în autorităţile locale şi dezvoltarea capacităţii acestora de a se adresa lor în vederea rezolvării problemelor cu care se confruntă. Mobilizarea resurselor proprii pentru soluţionarea problemelor existente la nivel comunitar.

Populaţia prezintă un deficit de capacitate în cererea ajutorului actorilor sociali în vederea soluţionării problemelor importante, deficit accentuat de lipsa de încredere în aceştia. Soluţia constă în dezvoltarea capacităţii comunităţii de a participa în mod activ la luarea deciziilor şi creşterea responsabilităţii şi transparenţei autorităţilor locale pentru îmbunătăţirea imaginii acestora.

c) Creşterea sensibilităţii autorităţilor locale faţă de problemele comunităţii şi în special faţă de segmentul sărac al populaţiei Procedurile birocratice foarte complicate, alături de lipsa de interes a autorităţilor măresc starea de descurajare, marginalizarea şi lipsa de posibilităţi a populaţiei sărace. Pentru a stimula capacitatea autorităţilor locale de a face faţă populaţiei sărace trebuie dezvoltată capacitatea administrativului de a iniţia programe de dezvoltate comunitară, lansarea la nivel naţional a unor programe care să rezolve probleme esenţiale cum ar fi actele şi o capacitate mai mare de colaborare între instituţiile publice privind abordarea sărăciei.

d) Încurajare şi suport în vederea soluţionării problemelor . Pentru schimbarea atitudinii pasive de care sunt caracterizate majoritatea comunităţilor sărace trebuie urmărite încurajarea abordării participative, parteneriatul local, promovarea contribuţiilor parţiale şi iniţierea de proiecte.

e)Diferenţierea şi promovarea agenţilor pentru dezvoltarea individuală şi comunitară: agenţi care dezvoltă oportunităţi contra agenţi care dezvoltă capacităţi. Sărăcia este generată în multe cazuri de lipsa de capacităţi a populaţiei sărace de a identifica şi utiliza într-un mod adecvat posibilităţile de care dispun, dar de multe ori de lipsa unor politici sociale viabile. Creşterea accesibilităţii săracilor la serviciile existente, dezvoltarea de oportunităţi specifice, promovarea sistemului cooperativ sunt câteva dintre aspectele care trebuie îmbunătăţite pentru ieşirea din sărăcie.

f) Acordarea unei atenţii speciale protecţiei/securităţii populaţiei sărace/marginalizate. Acest principiu se poate realiza prin dezvoltarea rolului şi a competenţei poliţiei, sensibilizarea sistemului legislativ şi dezvoltarea capacităţii autorităţilor locale.

g) Copiii şi tinerii ca grupuri ţintă prioritare în politica de combatere a sărăciei. Copiii sunt categoria cu cel mai ridicat risc de sărăcie în România. Pentru a evita afectarea evoluţiei ulterioare a acestora este nevoie de reglementări care să prevină sărăcia şi perpetuarea marginalizării. Printre direcţiile de acţiune urmărite se numără asigurarea hranei prin diferite mijloace, construirea de locuinţe sociale şi sprijin pentru cei care au locuinţe deteriorate, consiliere privind planificarea familială, asigurarea participării la activităţile preşcolare şi şcolare, prevenirea abandonului, facilitarea integrării eficiente a adolescenţilor în viaţa adultă şi dezvoltarea de oportunităţi pentru tineri

h) Acordarea de sprijin comunităţilor de romi sărace/marginalizate. Stimularea proiectelor de dezvoltare comunitară pentru diferite etnii are un rol foarte important în prevenirea marginalizării acestora. În continuare România se confruntă cu problemele specifice romilor legate în principal de lipsa actelor, abandonul şcolar, munca la negru, dar prin încurajarea proiectelor se poate diminua discriminarea acestei etnii.

(Zamfir, Cătălin în Zamfir, Elena,coord., 2000)

18. Fondul Social European (FSE) este instrumentul principal prin care Uniunea Europeană finanţează obiectivele strategice ale

politicii de ocupare.

Pentru perioada de programare 2007- 2013, scopul intervenţiilor Fondul Social European este de a susţine statele membre să anticipeze şi să administreze eficient schimbările economice şi sociale. Regulamentul Parlamentului European şi al Consiliului nr. 1081/2006 privind Fondul Social European propune domeniile şi principiile prin care se poate realiza dezvoltarea resurselor umane în perioada următoare.

Fondul Social European finanţează următoarele priorităţi: Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi întreprinderilor; Creşterea accesului şi a participării pe piaţa muncii; Promovarea incluziunii sociale prin lupta împotriva discriminării şi facilitarea accesului pe piaţa

muncii pentru persoanele dezavantajate. Statele membre şi regiunile Uniunii Europene au acces la finanţare din Fondul Social European în

cadrul unei perioade de programare de şapte ani. Actualul exerciţiu de programare se desfăşoară pe perioada 2007-2013. Pentru a beneficia de asistenţa Fondul Social European, statele membre elaborează programe operaţionale prin care se stabilesc priorităţile de finanţare. În regiunile mai puţin dezvoltate care se înscriu sub obiectivul convergenţă, Fondul Social European susţine:

Investiţiile în capital uman, în special prin îmbunătăţirea sistemelor de educaţie şi formare; Acţiuni având drept scop dezvoltarea capacităţii instituţionale şi a eficienţei administraţiilor

publice, la nivel naţional, regional sau local.

http://www.fseromania.ro/

19.Fondul Social European 2007-2013

Actualul ciclu de programare al FSE acoperă perioada 2007-2013 şi se desfăşoară sub mottoul „Investiţii în oameni”. În această perioadă, FSE investeşte aproximativ 75 miliarde euro, aproape 10% din bugetul UE, în proiecte care vizează stimularea ocupării forţei de muncă. Finanţările sunt acordate pentru şase domenii prioritare specifice:

Îmbunătăţirea capitalului uman (34% din finanţarea totală); Îmbunătăţirea accesului la ocupare şi durabilitatea (30%); Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor, a întreprinderilor şi a antreprenorilor (18%); Îmbunătăţirea incluziunii sociale a persoanelor defavorizate (14%); Consolidarea capacităţii instituţionale la nivel naţional, regional şi local (3%); Mobilizarea pentru reforme în domeniul ocupării şi al incluziunii (1%).

http://ro.wikipedia.org/wiki/Fondul_Social_European

20. Programe ale UE Programul SAPARD (Special Accesssion Programme for Agriculture and Rural Development) este

unul din trei instrumente ale Uniunii Europene, pentru a sprijini pregătirile de aderare ale ţărilor din Europa Centrală şi în din Europa de Est. Acest program se concentrează în mod special pe domeniul agriculturii. Programul SAPARD va fi finalizat în 2009, iar până atunci de derularea acestuia va fi asigurată de APDRP[2]. De asemenea, APDRP va monitoriza toate proiectele care au fost finanţate prin Programul SAPARD, până în decembrie 2013. (http://ro.wikipedia.org/wiki/SAPARD)

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) fost înfiinţată de Guvernul României în februarie 2006, prin reorganizarea Agenţiei SAPARD din România şi a primit acreditarea de funcţionare la finalul anului 2007. Agenţia asigură implementarea tehnică şi financiară a Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi a preluat în totalitate derularea şi monitorizarea Programului SAPARD. Principalele direcţii de investiţii care sunt finanţate prin FEADR reprezintă continuarea Programului SAPARD prin îmbunătăţirea procesării agroindustriale, sprijinirea dezvoltării fermelor de semi-subzistenţă, managementul pădurilor şi a produselor forestiere, dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii rurale şi în general a satului românesc.O componentă importantă a FEADR este şi cea de conservare a biodiversităţii prin împăduriri a terenurilor agricole, încurajarea metodelor de producţie agricolă compatibile cu protecţia şi îmbunătăţirea mediului şi menţinerea fermelor din zonele montane.

Programul PHARE este unul dintre cele trei instrumente de pre-aderare finanţat de către Uniunea Europeană pentru a asista ţările candidate din Europa Centrală şi de Est candidate la aderarea la Uniune.Creat iniţial în 1989 pentru a asista Polonia şi Ungaria, programul PHARE acoperă la ora actuală zece ţări. El asistă cele opt state membre noi: Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia şi Slovenia, precum şi Bulgaria şi România (http://ro.wikipedia.org/wiki/PHARE)

SPA (engleză - Instrument for Structural Policies for Pre-Accession) este acronimul pentru 'Instrumentul pentru Politici Structurale de pre-aderare'. Este un program al Uniunii Europene care a finanţat în perioada 2000-2006, pentru ţările candidate, proiecte de infrastructură în domeniul transporturilor şi al protecţiei mediului (http://ro.wikipedia.org/wiki/ISPA)

Probleme recapitulative

Definiţi fondurile sociale Indicaţi caracteristicile fondurilor sociale Care sunt principalele categorii de fonduri sociale? Enumeraţi obiectivele fondurilor sociale Arătaţi care sunt obiectivele generale ale FRDS Indicaţi categoriile de proiecte finanţate de FRDS Enumeraţi categoriile de beneficiari ale activităţilor FRDS Indicaţi priorităţile Fondului Social European

TEMA VITEMA VI

MODELE DE DEZVOLTARE MODELE DE DEZVOLTARE COMUNITARACOMUNITARA

  

Weil si Gamble (apud Alexiu, Anastasoaiei, 2001) au identificat opt modele ale dezvoltării comunitare: organizarea vecinătăţii, organizarea de comunităţi funcţionale, dezvoltare economică şi socială a comunităţii, planificare socială, dezvoltare de programe şi reţele comunitare, coaliţii, politici şi acţiuni sociale mişcări sociale.

Aceste modele nu sunt foarte diferite, existând suprapuneri între caracteristicile lor.

Ele reprezintă în fapt un rezultat al practicii societăţii americane, dar pot avea o anume relevanţă şi pentru noi. De remarcat faptul că Barack Obama a lucrat ca organizator comunitar, consultant şi trainer pentru Fundaţia Gamaliel din Chicago (1985-1988), care acţiona pentru formarea de lideri locali în comunităţile dezavantajate, cu accent în ultima perioadă pe cartiere din zonele metropolitane, avand în vedere în special acţiuni pentru îmbunătăţirea politicilor de imigrare, sănătate, locurile de muncă, locuinţele sociale, transportul public.

http://en.wikipedia.org/wiki/Gamaliel_Foundation(Gamaliel este înţeleptul fariseu, care i-a eliberat pe apostoli – Faptele Apostolilor,

5:34 şi urm.)

1. Organizarea vecinătăţii Cetăţenii dintr-o comunitate stabilesc leagături între ei pentru a duce o viaţă

mai bună şi pentru a-şi întari comunitatea. Organizarea vecinatăţii se concentrează în principal asupra urmatoarelor aspecte:

a. construirea unei structuri reprezentative formate din persoane cu initiaţivă din comunitate care să identifice nevoile acesteia

b. definirea de sarcini şi asumarea lor de către membrii comunităţiic. dezvoltarea de abilităţi de organizare şi conducere în vederea rezolvarii

sarcinilor asumate Toti membrii comunitatii, mergând de la cei dezavantajati la cei care fac

parte din structurile de putere, contribuie la identificarea si rezolvarea de probleme. Acest model pune accentul pe proceduri democratice, obţinerea consensului, cooperare voluntară, dezvoltarea capacităţii de conducatori a membrilor comunităţii şi auto-ajutorarea.

Rolurile asistentului social în cadrul acestui model sunt cele de facilitator, catalizator, coordonator şi învăţător al abilitatilor de rezolvare a problemelor. Asistentul social va fi cel mai adesea implicat în dezvoltarea lidershipului în cadrul organizaţiei. Folosind acest model asistenţii sociali au posibilitatea de a-i învaţa pe ceilalţi membri ai comunităţii lucruri practice cum ar fi pregatirea unei întâlniri, convingerea celorlalţi de a li se alatura în realizarea unui scop comun şi dezvoltarea unui plan şi a unui grup de acţiuni practice.

2. Organizarea de comunităţi funcţionale

 Se concentrează mai degrabă pe o comunitate funcţională şi nu pe una geografică. O comunitate funcţională se referă la concentrarea pe o problemă comună cum ar fi: prevnirea SIDA, avortul, prevenirea infracţionalităţii sau violenta domestică. Punctul central al întregii organizări îl reprezintă lupta pentru dreptatea socială. Aceste forme de organizare pledează pentru schimbarea politicilor, comportamentelor şi atitudinilor în legătură cu problema pentru care aleg să militeze. O astfel de formă de organizare poate, de asemenea, dezvolta servicii pentru persoanele vulnerabile afectate de problemă pentru rezolvarea căreia militează. Comunităţile funcţionale se implică şi în educaţia întregii comunităţi în ceea ce priveşte problema aleasă de ele.

Rolurile asistentului social într-o comunitate funcţională sunt aceleaşi ca şi în cazul vecinătăţii. Asistentul social este o persoană resursa şi un facilitator care ajuta grupul să se organizeze, să-şi definească problemele, să recruteze noi membri şi să-şi găsească strategii şi tactici de susţinere a cauzei lor. Deoarece adesea membrii unei comunităţi funcţionale sunt dispersaţi din punctul de vedere al locului în care se găsesc, asistentul social poate să-şi asume responsabilitatea de a menţine legătura şi comunicarea între ei. Multe comunităţi funcţionale au ajutat persoanele aflate în situaţii de risc. În România, cel mai bun exemplu este acela al organizaţiilor persoanelor cu handicap, foarte activ implicate în promovarea de schimbări legislative, adecvarea facilităţilor publice pentru persoanele cu handicap locomotor etc.

3. Dezvoltarea socială şi economică

Scopul acestui model este sa îmbunatateasca calitatea vietii si sa ofere posibilitati economice celor care locuiesc în comunitati sarace sau oprimate. Accentul cade pe organizarea unei comunitati pornind de la organizarea într-o structura a membrilor ei, apoi dezvoltarea capacitatii de a se autoadministra si a se organiza singuri si abia apoi dezvoltarea si implementarea planurilor de progres social si economic. O astfel de comunitate încearca, de obicei, sa convinga detinatori de resurse cum ar fi consiliile locale si judetene, fundatii, banci si investitori dinafara sa investeasca în ea. De asemenea ele încearca sa-si pregateasca membrii sa se foloseasca de investitiile sociale si economice.

Rolurile asistentului social sunt similare cu cele din modelele descrise anterior. Asistentul social este un facilitator care asista grupul în procesul de organizare. El ar trebui sa aiba abilitati în evaluarea nevoilor pentru a ajuta comunitatea sa-si stabileasca proiecte de dezvoltare realiste. Alte roluri importante sunt cele de planificare, negociere cu finantatori si asistenta în administrarea fondurilor care au fost alocate.

4. Planificarea socială

Aceasta abordare pune accentul pe un proces tehnic de rezolvare de probleme şi porneşte de la premisa că schimbarea comunităţii într-un mediu complex şi industrializat presupune profesionisti foarte priceputi care pot ghida procesul complex al schimbarii. Principalul rol al expertului este de a identifica si rezolva problemele sociale. Expertul este de obicei angajat de catre un segment al structurii de putere, cum ar fi o agenţie de dezvoltare regională, departamentul de strategie al consiliului local sau judeţean etc. Din acest motiv apare o tendinţă a asistentului social de a servi interesele structurii de putere.

Rolul asistentului social include: colectarea de date, analizarea lor, crearea de programe, implementarea lor şi facilitarea în diverse situaţii. Implicarea comunităţii poate varia de la foarte redusă la una substantială, depinzând de parerile pe care le are faţă de problema cu pricina. Prin prisma acestui model, se pune accentul pe identificarea nevoilor şi pe găsirea de bunuri şi servicii şi direcţionarea lor spre cei care au nevoie de ele.

5. Dezvoltarea de programe

Obiectivul central în cadrul acestui model îl reprezinta conceperea şi implementarea unui serviciu nou sau îmbunătăţit de care comunitatea a hotarât deja că are nevoie. Intenţia este de a interveni atât asupra finantatorilor care asigura fondurile necesare nasterii acestor servicii cât şi asupra beneficiarilor lor. Finanţatorii sunt o ţintă deoarece trebuie încurajaţi/convinşi să asigure fondurile necesare şi trebuie informaţi tot timpul de progresul înregistrat în implementarea serviciului nou sau revizuit.

Rolurile probabile pe care şi le va asuma asistentul social sunt cele de planificator, cel care se ocupă de scrierea proiectelor, mediator şi facilitator în munca cu finantatorii şi cu beneficiarii. Pe masură ce se conturează programul, asistentul social îsi poate asuma şi alte roluri, cum ar fi cel de monitor, manager şi evaluator pentru a se asigura că programul este astfel implementat încât vor fi atinse scopurile pentru care a fost înfiinţat serviciul. În practică, fiecare asistent social este implicat ocazional la locul de muncă în planificarea şi implementarea de servicii noi sau revizuite.

6. Coaliţii Mizrahi si Rosenthal (1993) au definit coaliţia drept “un grup de

reprezentanţi a diferite organizaţii care îsi unesc forţele pentru a influenţa instituţii din afară sau una sau mai multe probleme care le afecteaza propria autonomie”. Într-o coalitie grupuri separate pot lucra împreună pentru a obţine o schimbare socială. Coaliţiile ţintesc cel mai des finanţatorii care sunt încurajaţi sa finanţeze servicii noi sau extinse, oficiali care ar putea saă aprobe noi politici şi instituţiile guvernamentale care pot acţiona atunci când apare o nouă problemă, dar care adesea ezită să o facă. In România, organizaţiile neguvernamentale se organizează cu destul de mult succes în coalitii care caută să promoveze o imagine pozitivă sau care încearcă să influenţeze legislativul în adoptarea unor legi.

Rolurile jucate de asistentul social în cadrul acestui model sunt: roluri de lider în construirea şi menţinerea coaliţiei, mediator şi negociator în încercarea de a menţine un echilibru între tensiunile din cadrul coaliţiei şi roluri de lider în a mentine coalitia centrata asupra scopului urmarit. Coalitiile pot fi ad hoc (organizate cu un anumit scop iar când acesta este atins coaliţia se desfinţează), semipermanente sau permanente. Coaliţiile au ca şi misiune atât obţinerea de servicii, cât şi furnizarea lor.

 

7. Politici şi acţiuni sociale

Acest model porneşte de la premisa că există un segment de populaţie dezavantajat (adesea oprimat) care trebuie să fie organizat, poate în alianţă cu alte segmente, astfel încât să facă presiuni asupra structurilor de putere pentru a obţine mai multe resurse sau pentru a fi tratat mai în concordanţă cu democraţia sau dreptatea socială. Mişcările care acţionează în vederea obtinerii schimbarilor sociale sau politice adesea încearca sa schimbe marile instituţii, politicile de bază sau organizaţiile formale. Scopurile acestor grupuri implică adesea o redistributie a puterii şi a resurselor.

Rolurile asistentului social le includ pe cel de avocat, agitator, activist, partizan, broker şi negociator. Tacticile folosite includ proteste, boicoturi, confruntări şi negocieri. Populaţia clientă este vazută ca fiind o “victimă” a structurii de putere opresive. Roluri adiţionale ale asistentului social în cadrul acestui model includ a-i învăţa pe membrii organizaţiei cum să se organizeze şi să conducă, investigaţii pentru a determina scopul şi seriozitatea problemei, educaţia comunităţii cu privire la problema pusă în discuţie şi recrutare de membri. Asistentul social poate fi implicat într-un mod direct în mişcarea politică şi socială intrând în politică şi participând la alegeri.

  

8. Mişcări sociale

  O mişcare socială reprezintă “un efort organizat, implicând, de obicei,

mai mulţi oameni reprezentând un larg segment al populaţiei, de a schimba o lege, politică socială sau normă socială” (Barker, 1995) .

Progresul spre o societate mai bună este însoţit adesea de mişcări sociale. În general, mişcările sociale nu pot fi create numai prin intermediul eforturilor asistenţilor sociali, dar acţiunile acestora sunt adesea influenţate de mişcările sociale. Când o mişcare socială se apropie de atingera scopului său, idealurile pe care le promovează sunt adesea acceptate ca noi norme sociale. De exemplu, mişcările feministe au promovat idealuri care au dus la schimbări majore în privinţa relaţiilor dintre femei şi bărbaţi.

Asistentii sociali, în acord cu valorile profesiunii lor, se vor alia cu miscari sociale care sustin democratia, demnitatea individuala, drepturile oamenilor de orice etnie, nevoile oamenilor saraci, dezvoltarea durabila si activitati care sustin deplina dezvoltare umana si libertatea. Asistenţii sociali au fost implicaţi în mişcări sociale ca şi voluntari sau organizatori. Ei au îndeplinit roluri de avocaţi, consultanţi şi purtători de cuvânt.

 

RezumatD. Sandu rezumă ţintele celor opt intervenţii

comunitare în numai patru:Reducerea sărăciei;Producerea de bunuri publice;Schimbarea instituţiilor;Schimbarea mentalităţilor.

Ce determina o comunitate să participe?Ce determina o comunitate să participe? Să poată anticipa rezultatul

obiective concrete tangibile;

actiuni simple;

lideri recunoscuţi şi respectaţi.

Să se simtă capabilă

constientizarea faptului că este problema tuturor şi că stă în puterea lor să o rezolve;

încrederea in sine se construieste treptat din succes in succes;

sarbatoriţi orice victorie;

rememoraţi eperienţe pozitive anterioare;

Să se simtă responsabilă

luarea deciziilor să fie în mîinile lor;

Să aibă o viziune despre cum ar putea să arate comunitatea în perspectivă

Ce demotivează comunitatea?Ce demotivează comunitatea?

Interferenţele politice

Conflicte între lideri

Proiectele impuse (când oamenii se simt doar instrumente într-un plan mai mare elaborat şi decis de alţii)

Resurse inadecvate (abordarea de la început a unei probleme complexe care necesită timp mult şi resurse considerabile).

Bariere birocratice

Întârzierea rezultatelor

Probleme recapitulative

Enumeraţi modelele dezvoltării comunitare funcţionale în SUA

Tema VIITema VII

Repere în psihologia Repere în psihologia grupuluigrupului

şi a comunităţiişi a comunităţii

Succesul în activitatea de facilitare este condiţionat multiplu: de caracteristicile comunităţii (tradiţii, obiceiuri, habitusuri,

experienţe în practici anterioare, caracteristicile capitalului social, expertiza şi autoritatea liderilor informali etc);

de implicarea responsabilă a autorităţilor locale; de supleţea legislativă (birocraţia centrală); de calitatea activităţii de facilitareAceasta din urmă e condiţionată la rândul ei de calităţile facilitatorului,

cunoştinţele, abilităţile şi perseverenţa sa.În acest ultim capitol ne oprim asupra unor elemente de psihologia

grupului şi a comunităţii utile facilitatorului în activitatea sa de mobilizare, motivare, persuadare, armonizare de interese, atenuare a conflictelor, eficientizare a muncii în grup etc.

1. Facilitarea socială Psihologul american Norman Triplett remarca în anul 1898 timpii

superiori ai cicliştilor care evoluează în compania altora, comparativ cu situaţia în care ciclistul evoluează singur, conchizând asupra influenţei benefice a prezenţei altora în performanţă. Experimentele pe care le propune Triplett studiază performanţele realizate de către un subiect atunci când lucrează singur şi atunci când lucrează în prezenţa altuia. Într-unul dintre experimente, sarcina consta în mânuirea cât mai rapidă a unei mulinete de către copii, fie singuri în cameră, fie câte doi în aceeaşi cameră. Concluzia experimentelor părea indubitabilă: prezenţa altuia facilitează performanţa.

În anii '20, F. H. Allport a dat fenomenului numele de „facilitare socială”, cu sensul de ameliorare a performanţei subiectului în condiţiile prezenţei altora, percepuţi în calitate de martori sau evaluatori ai performanţei, potenţiali competitori sau concurenţi. Experimentele lui Allport confirmă concluziile cercetărilor lui Tripllet.

2.Efectul pierderii de vreme Se referă la faptul că într-o sarcină de grup, efortul depus de fiecare individ pentru realizarea sarcinii este

invers proporţional cu numărul participanţilor. Efectul a fost sesizat de către un profesor francez de inginerie agricolă, Max Ringelmann, care a publicat în 1913 rezultatul unor studii privind eficienţa grupurilor de diferite mărimi în munca din agricultură. Fenomenul a fost denumit de Bibb Latané ca „efect al pierderii de vreme” sau „lene socială” (social-loafing). Agronomul francez a realizat un experiment simplu, măsurând cu un dinamometru forţa dezvoltată de un număr de subiecţi ce trag de o funie: presupunând că forţa cu care un individ trage de funie este de f1, iar cea cu care trage un alt individ este f2, dacă vor trage amândoi simultan, forţa cumulată va fi mai mică decât f1+f2; dacă vor trage de aceeaşi funie patru indivizi simultan, forţa cumulată va fi mai mică decât cea a două perechi şi mult mai mică decât suma celor patru forţe individuale. Bibb Latané reia experimentul, cu deosebirea că acum subiecţii strigă cât pot de tare; rezultatul cercetării confirmă observaţiile anterioare, arătând că strigătele fiecărui subiect se reduc în medie cu 29% în grupurile de două persoane, cu 49% în grupurile de patru persoane şi cu 60% în grupurile de şase persoane. Totuşi, descreşterea nu este proporţională decât pentru primele persoane, la grupurile mari adăugarea sau scăderea numărului cu o persoană nu mai implică modificări semnificative.

Cercetări ulterioare au arătat că performanţa se diminuează doar în condiţiile anonimatului; dacă subiecţilor li se sugerează că performanţa lor individuală poate fi măsurată şi în grup, atunci ei vor realiza aceeaşi performanţă ca în situaţia individuală. În condiţii de grup, fiecare subiect îşi reduce efortul până la nivelul la care apreciază că evoluează ceilalţi, din dorinţa de a nu „pica de fraier”; dacă va avea impresia că ceilalţi vor depune un efort superior, el îşi va intensifica efortul şi invers, dacă are impresia că ceilalţi vor chiuli, va chiuli şi el. S-a mai constatat că dacă subiecţilor li se comunică standarde de comparaţie (performanţa individuală anterioară sau performanţa unui alt grup), atunci, din dorinţa de depăşire, performanţele lor vor fi superioare. De aici rezultă două concluzii importante pentru activităţile în grup: - necesitatea individualizării în realizarea sarcinii; - importanţa invocării standardelor de performanţă.

Acest efect ne explică de ce activităţi comune dezirabile au o eficienţă scăzută, iar creşterea numărului participanţilor la acţiune nu aduce sporul de eficienţă aşteptat, dimpotrivă, activitatea poate fi pusă în pericol de numărul prea mare de persoane participante.

Creşterea sau scăderea performanţei în activităţile de grup depinde şi de gradul de complexitate a sarcinii. Robert Zajonc (apud Monteil, 1997) constată că în sarcinile simple, prezenţa celorlalţi determină creşterea activării (a excitării fiziologice), ceea ce face ca individul să se depăşească pe sine, în timp ce în sarcinile complexe, ce solicită creativitate, performanţa individului tinde să scadă în condiţiile prezenţei celorlalţi.

3. Compararea socialăEfectele criticii, laudei sau lipsei de informaţie asupra performanţei

grupului. Experimentul clasic realizat de E. B. Hurlock (apud Mucchieli, 1982, verso, 8–9) arată că performanţa grupului este condiţionată de aprecierile asupra acestuia. Experimentul s-a desfăşurat asupra grupurilor de fete cu vârsta între 9 şi 11 ani, iniţial egale ca performanţă. Au fost alcătuite patru grupuri, care aveau ca sarcină să facă un număr cât mai mare posibil de adunări, în 15 şedinţe, câte 3 şedinţe pe zi, timp de 5 zile. Grupul 1 lucra singur, înmâna rezltatele profesorilor şi nu primea nicio informaţie cu privire la rezultate; grupurile 2, 3 şi 4 lucrau în acelaşi local. Grupul 2 primea în faţa celorlalte grupuri felicitări călduroase pentru rezultate obţinute; faţă de grupul 3, profesorii se arătau dezamăgiţi de performanţă, iar grupul 4 nu primea nici laude, nici dezaprobări.

Experimentul a fost reluat de şase ori cu alţi copii în aceleaşi condiţii, obţinându-se aceleaşi rezultate:

performanţa a crescut constant în grupul felicitat; în cel certat, performanţa e oscilantă, mai slabă decât în cel felicitat, dar superioră celorlalte două. Cea mai slabă performanţă o realizează grupurile fără feedback (1 şi 4), dar grupul 4, care lucrează în comun cu celelalte, obţine performanţă superioară celui care lucrează singur.

4. Efectul de aşteptare Efectul de aşteptare, experimentat de Bibb Latané sugerează ideea că un

comportament de ajutor reclamat de o anumită situaţie se declanşează într-un interval de timp direct proporţional cu numărul celor care îl pot oferii. Cercetătorul american a plecat de la analiza asasinatului unei femei într-un cartier din New York, la care au asistat 40 de martori care puteau interveni, dând cel puţin un telefon la poliţie, lucrul acesta petrecându-se abia după o jumătate de oră. Acest fapt se explică prin situaţia că în contextul mai multor martori se aşteaptă ca altcineva să ia iniţiativa, în special cei aflaţi în poziţii superioare în grupul respectiv.

În condiţiile experimentului de laborator s-a utilizat o sală de aşteptare în care un pacient îşi aşteaptă rândul de a intra în cabinet; la un moment dat, asistenta dintr-un cabinet despărţit doar de o perdea se urcă pe o scară pentru a lua ceva dintr-un raft al bibliotecii şi cade cerând ajutorul. Situaţiile experimentale se repetă identic, doar numărul celor aflaţi în sala de aşteptare creşte la doi pacienţi, trei pacienţi etc. Înregistrarea timpului de intervenţie pentru ajutorare confirmă ipoteza iniţială; 70% dintre subiecţii care aşteptau singuri au venit să o ajute, şi numai 40% dintre cei care aşteptau câte doi; cu cât numărul de persoane care pot interveni în acordarea ajutorului este mai mare, cu atât creşte timpul de reacţie. Când aceştia erau mai mulţi, exista frecvent situaţia în care nu reacţionau deloc, rămânând să aştepte fără a face nici cel mai mic gest.

Explicaţia acestor conduite este legată de difuzia responsabilităţii în condiţiile de anonimat. Anonimatul diminuează responsabilitatea socială, care se distribuie în raport cu numărul participanţilor.

5. Definiţia situaţiei Fără să ne propunem voluntar anumite

comportamente, le desfăşurăm prin definiţia grupală a situaţiei. Dacă grupul decide inconştient urgenţa unei situaţii, fiecare membru se va supune definiţiei respective. Relevantă pentru această caracteristică este cercetarea desfăşurată asupra unor echipe de intervenţie dintr-un spital de urgenţă. Cercetătorii au observat că durata intervenţiilor variază, în absenţa oricăror mesaje interpersonale în interiorul echipei, în raport direct proporţional cu vârsta pacientului. Deşi nimeni din echipa medicală nu conştientizase o diferenţiere, intervenţia medicală, perfect sincronizată, se produce în ritmuri diferite, mai lent la pacienţii mai în vârstă şi mult mai alert la pacienţii tineri. Această observaţie indică faptul că percepţia individuală este dependentă de definiţia propusă de grupul din cadrul căruia facem parte.

6.Dilemele sociale Apar în situaţia agregării deciziilor individuale în raport cu o resursă limitată. În literatura

de specialitate se argumentează ideea că decizia nu este întotdeauna cea optimă, prin modelări ce ţin de teoria jocului.

Să presupunem, pentru a înţelege funcţionalitatea dilemei, că un grup de tineri au pus banii împreună pentru a-şi petrece o vacanţă, iar din fondul comun fiecare are dreptul să ia zilnic o anumită sumă stabilită prin consens. Dacă un membru al grupului îşi însuşeşte o sumă mai mare, apare dilema pentru ceilalţi membri, care ar putea respecta în continuare regula iniţială pierzând individual, sau ar putea imita comportamentul colegului, încercând să câştige şi ei. În acest din urmă caz, resursele se vor termina rapid şi toţi membrii vor pierde, scurtându-şi nedorit vacanţa. Dilema pare a consta în ultimă instanţă în a alege între a pierde individual sau a pierde împreună.

La fel stau lucrurile şi în situaţia deciziei în legătură cu bunurile publice indivizibile şi nonexclusive (aer curat, zonele verzi, economia de resurse naturale, protecţia mediului). Ilustrăm situaţia cu dilema „blatistului” sau a „pasagerului clandestin”, în varianta reducerii poluării (Shav, apud. Iliescu, A.P., 2003, p. 47). Reducerea poluării presupune abţinerea de la folosirea maşinii personale, iar analiza costurilor sau câştigului este redată în tabelul de mai jos. Raţionamentul blatistului este următorul: „dacă eu contribui şi ceilalţi nu, oricum nu se va ajunge la aer curat; dacă ceilalţi contribuie şi eu nu, oricum se va ajunge la aer curat; în consecinţă, este preferabil să nu contribui (să nu plătesc costul, în speranţa avantajului gratuit). Dacă fiecare judecă raţional, în baza principiului „mini-max”-ului (cu efort minim maximum de rezultat), nu se va mai ajunge la rezultatul dorit de către toţi.

Astfel de dileme intervin foarte frecvent în legătură cu bunurile publice. Este suficient să ne gândim la situaţia în care locatarii unui bloc decid montarea unui interfon dar un vecin nu participă. Dacă fiecare membru al grupului ar aştepta avantajul gratuit, proiectul comun nu se va realiza niciodată. Dacă se realizează, cel care participă pierde. Aşa se explică faptul că multe proiecte cu caracter public perfect dezirabile nu se realizează totuşi.

7.Gândirea de grup (groupthink) Desemnează eşecul unor acţiuni generate de presiunea exercitată de grup asupra

factorilor de decizie. Termenul a fost introdus de Irving L. Janis (1918–1990) în urma analizei eşecului înregistrat de americani în tentativa de invadare a Cubei din 1961. Fenomenul groupthink este definit drept „un mod de gândire pe care oamenii îl utilizează atunci când sunt puternic implicaţi într-un in-group coeziv, când dorinţa membrilor pentru unanimitate depăşeşte motivaţia lor pentru evaluarea realistă a modalităţilor alternative de acţiune”. Sub presiunea grupului are loc o deteriorare a eficienţei gândirii, luând naştere distorsiuni de percepţie şi analiză a realităţii, cu iluzia invulnerabilităţii, supraîncrederea, credinţa indiscutabilă în justeţea cauzei, subaprecierea adversarului prin stereotipizare nefavorabilă, tendinţa exagerată de asumare a riscului, iluzia unanimităţii, autocenzura, absenţa spiritului critic etc. Cu cât presiunea coezivă a grupului este mai mare, arată Janis, cu atât creşte riscul unor acţiuni iraţionale şi inumane la adresa grupurilor externe (aut-group-urilor). Grupurile, ca şi mulţimile, nu cumulează inteligenţa, ci doar afectivitatea, pe care intensifică prin contagiune reciprocă.

Gilles Amado şi André Guittet (2007, pp. 190 – 192), analizează din perspectiva gândirii de grup, explozia navetei Challenger, la 26 ianuarie 1986, când scurgerile din rezervoarele de carburant fuseseră constatate înainte de lansare, la fel şi elasticitatea garniturilor care fuseseră testate în condiţii climaterice total diferite de cele din Florida, în condiţiile în care tehnicienii ceruseră cu insistenţă amânarea lansării navetei. Opţiunile tehnicienilor au fost respinse, deşi existau toate datele care anunţau catastrofa. Gândirea de grup, cu iluzia invulnerabilităţii, a opturat raţiunea factorilor de decizie.

(Este unul dintre cele mai mari eşecuri al administraţiei americane; operaţiunea urmărea provocarea unei revolte populare în Cuba, care să ducă la înlăturarea lui Fidel Castro, prin debarcarea a 1400 de cubanezi exilaţi, pregătiţi de CIA, în Golful Porcilor (Bay of Pigs); toţi au fost luaţi prizonieri sau executaţi, iar tehnica militară distrusă sau capturată; situaţia aceasta a fost corelată cu alte eşecuri ale politicii externe americane, ca distrugerea flotei la Pearl Harbor (1941), decizia de a invada Korea de Nord (1950), războiul din Vietnam (1967) ş.a.)

8. Elemente de dinamică a grupurilor Formarea şi organizarea grupurilor Comunicarea în grup Cooperare – competiţie – conflict Conformism şi obedienţă Supunere a liber consimţită Supunere prin inducţie semantică Nonverbalul, spaţiul, ţinuta, poziţia, postura, tactilul, zâmbetul, privirea

directă

Probleme recapitulative În ce constă facilitarea socială? Explicaţi efectul pierderii de vreme Care sunt efectele comparării sociale? Ce este efectul de aşteptare? Ce importanţă are definirea grupală a situaţiei? Ce sunt dilemele sociale? Exemplificaţi În ce constă gândirea de grup?

Bibliografie Toate accesările din biliografia electronică au fost realizate în prima săptămână a lunii februarie, 2010

Lucrări fundamentale: 1. Alexiu, M.; Anastasoaei, T., Dezvoltare comunitară, Waldpress, Timisoara, 2001; 2. Ciumăgeanu, D., Kolumban, G., Ile, L., Misaroş, G., Predescu, S., Sălăgeanu, D., Introducere în dezvoltarea

comunitară prin intermediul Telecentrului, Centrul de dezvoltare rurală, Timişoara, 2002; 3. Ionescu, I., Sociologia dezvoltării comunitare, Ed. Institutul European, Iaşi, 2004; 4. Sandu, D., Dezvoltare comunitară. Cercetare, practică, ideologie, Editura Polirom, Iaşi, 2005; 5. Sandu, D., (coord.), Practica dezvoltării comunitare, Editura Polirom, Iaşi, 2007; 6. Zamfir, C., Stoica, L., O nouă provocare: Dezvoltarea socială, Polirom, Iaşi, 2006; 7. Zamfir, E., (coord.), Strategii antisărăcie şi de dezvoltare comunitară; Editura Expert, Bucureşti, 2000; 8. Zamfir, E., Preda, M., Diagnoza problemelor sociale comunitare. Studii de caz, Editura Expert, Bucureşti,

2000;

 Alte lucrări utile:  1. Amado, G.; Guittet, A., Psigologia comunicării în grupuri, Editura Polirom, Iaşi, 2007. 2. Barry, N., Bunăstarea, Editura DuStyle, Bucureşti, 1998. 3. Istrate, Ion, (coord.), Comunităţi în mişcare: Programe şi intervenţii sociale, Bucureşti, Editura Agata, 2004; 4. Guéguen, N., Psihologia manipulării şi supunerii, Editura Polirom, Iaşi, 2007. 5. Neculau, A., Dinamica grupului şi a echipei, Polirom, Iaşi, 2007. 6. Neculau, A.; Ferréol, G., Aspecte psihosociale ale sărăciei, Editura Polirom, Iaşi, 2000; 7. Orford, J., Psihologia comunităţii. Teorie şi practică, Editura Oscar Print, Bucureşti, 1998; 8. Peretti, A; Legrand,J.-A; Boniface, J., Tehnici de comunicare, Polirom, Iaşi, 2001. 9. Pescaru, M., Matricea comunitară. Cunoaştere, comunicare şi acţiune comună în satul contemporan, Presa

Universitară Clujeană, Cluj- Napoca, 2003; 10. Putnam, R.D. et all, Cum funcţionează democraţia, Polirom, Iaşi 2001; 11. Rughiniş, C., Cunoaştere incomodă. Intervenţii sociale în comunităţi defavorizate în România anilor 2000,

Editura Printech, Bucureşti, 2004; 12. Sandu, D., Spaţiul social al tranziţiei, Polirom, Iaşi, 1999; 13. Sandu, D., Sociabilitatea în spaţiul dezvoltării. Încredere, toleranţă şi reţele sociale, Polirom, Iaşi, 2003; 14. Pop, L., M., (coord.), Dicţionar de politici sociale, Editura Expert, Bucureşti, 2002; 15. Zani, B; Palmonari, A., (coord.), Manual de psihologia comunităţii, Polirom, Iaşi, 2003;