Primele menţiuni despre ţigani, în Ţările Române

În Bogdania Moldo-Vlahia sau Moldova, în anul 1428 sunt amintiţi pentru prima oară

ţiganii. Alexandru cel Bun, printr-un hrisov, dăruieşte Mănăstirii Bistriţa 31 de sălaşe de

ţigani şi 12 bordeie de tătari. Se aminteşte despre ţigani şi în alte mănăstiri, cum ar fi

Moldoviţa, prin anul 1434.

Pentru prima oară în Transilvania, în timpul domnitorului Mircea cel Bătrân, un

anume boier Costea stăpânea satele Viştea de Sus şi Viştea de Jos şi din Arpaşul de Jos - o

jumătate de sat, precum şi 17 ţigani care locuiau în corturi.

O anumită parte de istorici, precum şi celebrul Nicolae Iorga, susţin faptul că, în

Principatele Române, ţiganii au venit prin anii 1241-1242, odată cu invazia mongolă.

Prin Evul Mediu, în Ţările Româneşti, etnia ţigană a avut o importanţă deosebită ca şi

categorie socială. Aşa avem ştiri că erau ţigani robi domneşti, robi boiereşti, robi

mănăstireşti.

Din documentele interne şi externe ale Moldovei, Transilvaniei şi Ţării Româneşti,

precum şi din mărturiile călătorilor străini, care au trecut pe la noi, reiese că erau două feluri

de ţigani: sedentari, care munceau şi locuiau pe la curtea domnească, pe moşia boierilor,

mănăstirii, şi ţigani nomazi.

Trebuie să reamintim că Sfântul Antim Ivireanul, în Aşezământul său, cerea cu

hotărâre ca preoţii din Ţara Românească să cerceteze pe ţigani, să le facă slujbe, pentru că

sunt creştini botezaţi în numele Sfintei Troiţe (n.r. - Troiţa e denumirea arhaică a Treimii), ca

şi ceilalţi credincioşi români.

Mai târziu, în anul 1746, un alt mitropolit al Ţării Româneşti, Neofit Cretanul, a

hotărât şi impus slobozenia ţiganilor de pe moşiile mănăstireşti şi ale mitropoliei, intrând în

conflict cu marea şi mica boierime românească, stricându-le pofta de înrobire nu numai a

ţiganilor, dar şi a românilor, deopotrivă.

Reprezentanţi ai iluminismului, susţinători ai emancipării ţiganilor

Ştim că unii reprezentanţi ai iluminismului românesc, precum Cezar Bolliac, Alecu

Russo, Kogălniceanu, Ion Heliade Rădulescu, Gh. Asachi, V. Alecsandri şi alţii, au susţinut

emanciparea ţiganilor.

În anul 1831, Regulamentele Organice din Moldova şi Ţara Românească au menţinut

robia ţiganilor, dar se prevedea îmbunătăţirea soartei lor. Se urmărea statornicirea şi

deprinderea lor cu agricultura, obţinând astfel o serie de scutiri fiscale.

1

Prin anul 1834, iluministul boier Ion Câmpineanu a slobozit din robie pe ţiganii săi pe

care-i moştenise de la bunici şi părinţi. Ceilalţi boieri se îngrijorau de fapta Câmpineanului,

ce anunţa scânteia dezrobirii.

Cu câţiva ani mai târziu, în anul 1839, Programul Conjuraţiei Confederative din

Moldova, organizată de comisul Leonte Răutu, stipula dezrobirea ţiganilor Statului şi ai

mănăstirilor. Ei urmau să se numească „români noi“ şi să fie consideraţi şi aşezaţi în aceleaşi

drepturi ca şi locuitorii ceilalţi ai ţării.

Mihai Sturza, domnitorul Moldovei, la 13 ianuarie 1844, a adoptat legea „pentru

regularisirea ţiganilor mitropoliei, a episcopiilor şi a mănăstirilor îndeobşte“, astfel ţiganii

devenind liberi, iar dările adunate de la ţiganii liberi au fost puse într-un fond special, ca să se

răscumpere ţiganii robi, scoşi la vânzare de particulari. La 14 februarie 1844, în Moldova s-a

votat libertatea ţiganilor, având aceleaşi drepturi cu locuitorii ţării.

Prima lucrare despre ţiganii din România

Ne amintim că Mihail Kogălniceanu, în anul 1837, la numai 20 de ani, scria la Berlin,

în limba germană şi franceză, prima lucrare despre ţiganii din România, cerând dezrobirea

lor.

În programul progresist al Revoluţiei din 1848 se cerea dezrobirea ţiganilor. Ioasafat

Snagoveanul, arhimandritul, luând parte la această revoluţie, a fost ales membru în Comisia

pentru dezrobirea ţiganilor, dimpreună cu Cezar Bolliac şi Petrache Poenaru, fapt pentru care

a fost exilat din Ţara Românească, ajungând la Paris, unde a înfiinţat prima capelă

românească, în anul 1853. A murit în exil, departe de ţară şi de ţiganii pe care-i preţuia.

Înfrângerea Revoluţiei din anul 1848 a însemnat apusul procesului de eliberare a ţiganilor.

Bucuria izbăvirii a durat prea puţin.

După aproape 8 ani, la 8/20 februarie 1856 a fost votată „Legiuirea pentru

emanciparea tuturor ţiganilor din Principatul Ţării Româneşti“. Va fi desfiinţată robia

ţiganilor particulari, dându-se drept despăgubire 10 galbeni pentru fiecare ţigan, din Casa

fondului de despăgubire. Erau obligaţi să se statornicească, iar nomazii să se aşeze în satele

unde doresc, cu obligaţia de a avea locuinţe şi gospodării proprii.

Aşadar, votarea celor două legi, în anul 1855 în Moldova şi în 1856 în Ţara

Românească, va constitui practic cea din urmă etapă a dezrobirii ţiganilor, fiind prima mare

reformă socială, când cetăţenii aceleaşi ţări aveau aceleaşi drepturi, fără nici o discriminare.

Cu totul remarcabilă ni se pare, la începutul secolului al XX-lea, atitudinea arhimandritului

Calinic Constantin Şerboianu de la Cernica. El era de origine ţigan. Prin anul 1908 îşi dădea

licenţa în teologie la Facultatea din Bucureşti.

2

Acest personaj plin de talent a scris mai multe lucrări despre ţigani. El a înfiinţat şi

condus Asociaţia Ţiganilor, lucrând pentru emanciparea lor prin înfiinţarea unei Universităţi

populare speciale. De asemenea, s-a ostenit să înfiinţeze Cooperative meşteşugăreşti,

specifice îndemânării ţiganilor, ei fiind foarte talentaţi, după cum se vede şi azi, începând de

la muzică şi până la meşteşugurile cele mai pretenţioase.

Calinic arhimandritul ne-a lăsat în limba franceză o carte de vreo sută de pagini despre

Istoria şi obiceiurile ţiganilor din România.

Preoţii au avut o atitudine umanitară faţă de ţigani

Când, între anii 1941-1943, ţiganii se deportau de I. Antonescu în Trasnistria, preoţii

au avut o atitudine umanitară faţă de ei.

În România există un număr apreciabil de ţigani, mai nou numindu-se romi, deşi în

secolul al XIX-lea s-a propus să fie numiţi români noi.

Conform datelor statistice, în România ar exista cei mai mulţi romi din Europa.

Aceasta înseamnă, de bună seamă, că românii nu au fost rasişti şi exclusivişti cu nimeni,

niciodată.

Mi-am adus aminte că doar în România există centrul unitarian, singurul din lume, la

Cluj. Şi ne bucurăm pentru aceasta.

.

3