Deznationalizarea este o politica prin care se urmareste ca un popor, un grup etnic sa-si piarda

particularitatile nationale,iar rusificarea este un proces de lunga durata prin care are loc asimilarea

lingvistica a minoritatilor nationale de catre limba si cultura ruseasca. Aceasta politica de rusificare

si deznationalizare a fost promovata de catre Imperiul Rus in teritoriile anexate in vederea

deznationalizarii nationalitatilor neruse,prin impunerea cu forta a valorilor nationale si spirituale ruse

in detrimentul celor ale autohtonilor.

De aceasta politica aspra de rusificare a avut parte si Basarabia,care era anexata sau mai bine

spus ocupata de rusi din 1812, ca urmare a semnarii tratatului de Pace de la Bucuresti, in urma

razboiului ruso-turc.

Căile de deznaţionlizare a Basarabiei alese de ţarism au fost:

1) Impunerea limbii ruse ca limbă de lucru a administraţiei şi de comunicare între locuitori; din 1813 începe

rusificarea administraţiei; documentele se întocmeau deja în două limbi – română şi în 1828 ţarul a emis un

decret prin care creează aceleaşi organe administrative ca şi în guberniile ruseşti, documentele

administraţiei fiind completate doar în limba rusă.

2) Impunerea limbii ruse în instituţiile de învăţământ: sub stăpânirea Rusiei în Basarabia nu a existat nici o

instituţie de învăţământ cu predarea în limba română. Limba numită „moldovenească“, introdusă în licee şi

seminarii, a fost exclusă mai târziu şi nu se mai preda nicăieri

3) Un alt instrument eficace de deznaţionalizare a românilor basarabeni a fost serviciul militar în cadrul

armatei ruse.

4) Limba rusă se impune şi în biserici, reacţie clară contra acestei politici devenind mişcarea inochentistă.

5) Administraţia ţaristă a fost preocupată de crearea unei pături sociale pe care să se sprijine în promovarea

politicii nu numai în Basarabia, ci şi în Balcani, intenţionând să creeze un model economic în provincia

românească cucerită, atractiv pentru alte popoare din zona respectivă.

6)Ţarismul a promovat politica de colonizare a Basarabiei cu reprezentanţi ai altor popoare. În 1824 Consiliul

de Miniştri al Imperiului Rus a adoptat decizia despre trimiterea în regiunea Basarabiei a 20.000 de ţărani ai

statului din guberniile interne. În conformitate cu această hotărâre, au fost strămutaţi ţărani din guberniile

Oriol, Kursk, Reazan, Tula, Tambov în judeţul Cetatea Albă, unde aceştia au întemeiat satele Borisovka,

Vasilevka, Vvedenskoie etc. Dacă la sfârşitul secolului al XVIII-lea în teritoriul ce se va numi Basarabia

locuiau circa 2.000 de etnici ruşi, ceea ce constituia mai puţin de 1% din numărul total al populaţiei, în 1856

erau deja 20.000 de etnici ruşi (2,1% din populaţia Basarabiei, fără cei din judeţele de sud ale provinciei), iar

conform datelor statistice rezultate în urma recensământului populaţiei din 1897, ruşii din Basarabia

alcătuiau deja 123.000 sau 6,4% din numărul total al populaţiei (Aici şi în continuare ne-am referit la datele

publicate de istoricul şi etnograful Valentin Zelenciuk, precum şi la alte publicaţii statistice din Republica

Moldova ). Pe teritoriul Basarabiei au locuit ucraineni înainte de alipirea ţinutului la Rusia. În 1812, armata de

cazaci zaporojeni de la gurile Dunării a fost dizolvată şi o parte dintre cazaci s-a aşezat cu traiul în judeţul

Cetatea Albă, întemeind satele Volontirovka, Starokazacie şi altele. Ucrainenii s-au stabilit nu numai la sudul,

ci şi la nordul şi în centrul Basarabiei. Astfel, în 1860 au fost înregistrate sate cu populaţie prioritară

ucraineană: Maramonovka, Moşana, Konstantinovka din actualul raion Donduşeni; satul Stolniceni, raionul

Briceni etc. În 1897, în Basarabia locuiau 330.600 ucraineni (17% din totalul populaţiei).

   S-a deschis, astfel, drumul politicii de deznaţionalizare, ce a generat protestul populaţiei

româneşti,incepind numeroase miscari de rezistenta din partea romanilor basarabeni catre fata de

politica data.

Nobilimea Basaabiei mult timp nutrea un fel de repulsie fata de functionarii rusi din Basarabia.

Exista in aceasta provincie,aproxmativ pina in 1863 o atmosfera nationala,o rezistenta in apararea

intereselor populatiei moldovenesti.Nobilimea continua sa reprezinte provincial,ca fragment din corpul

statului moldovenesc.Inca nu amutise bubuitul tunurilor ruse,dar se simteau la fiecare pas urmarile

razboiului,cind nobilimea Basarabiei a fost nevoita sa se apere impotriva prejudecatii false cum ca

moldovenii nu ar avea legi.Astfel un functionar rus,generalul Harting in 1814 staruia ca in provincie

sa fie introduse legile si institutiile ruse,iar nobilimea moldoveneasca sa fie supusa pedepselor

corporale,primele tentative de rusificare. Acesta elaborase un proiect de administrare civila,care in

esenta nu insemna altceva decit extinderea legislastiei rusesti si in teritoriul dintre Prut si Nistru.

Prima miscare de rezistenta nobilimea a facut-o prin intermediul mitropolitului Gavriil Banulescu-

Bodoni,solicitindu-i apararea,apoi au expediat plingeri imparatului Alexandru I,Consiliului de ministri si

Consiliului de stat,cerind respectarea drepturilor si privilegiilor populatiei autohtone,numirea unui

guvernator civil,de origine romana si care cunoaste obiceiurile si legile locale.Astfel guvernul rus

trimite in regiune pe P.Svinin,functionar la ministerul afacerilor externe,pentru a examina situatia ce

provocase protestele boierilor romani.

Inspectarea efectuata de catre acest demnitar tarist a durat 7 luni,in rezultat elaboreaza un

raport in care s-a vazut nevoit sa constate ca protestele boierilor impotriva introducerii legislatiei

rusesti in tinut erau pe deplin justificate.Svinin a constatat ca basarabenii dispuneau de o legislatie

buna,bazata pe obiceiurile si drepturile locale,care garanta prosperarea tinutului.

Riposta intrasigenta a boierimii locale fata de nelegiuirile la care se dedase administratia rusa

din Basarabia,precum si amploarea exodului populatie romanesti din Basarabia,din teama de

introducere a serbiei,au determinat Petersburgul sa faca anumite cedari. De asta data biruinta a fost

de partea nobilimii,imparatul ordonind ca nobilimea sa fie lasata in pace,iar Basarabia sa-si pastreze

toate caracteristicile ei,acestea fiind cuvintele imparatului transmise prin intermediul unui rescript

adresat mitropolitului Gavriil,asigurind ferm ca toate abuzurile vor fi curmate.

In 1819 se isca o noua cearta rasunatoare intre generalul Bahmetiev, guvernatorul plenipotentiar

al Basarabiei si reprezentantii nobilimii din organul de conducere autonoma a provinciei- Sfatul

Suprem.Din cauza unei propuneri cu privire la ordinea sedintelor Sfatului,reprezentantii nobilimii, si-au

aratat nemultumirea profunda.Dupa parerea lor acceptarea propunerii lui Bahmetiev ar insemna:

negarea fidelitatii basarabenilor,insulta adusa natiunii si lipsa de ambitie si de cinste.

Rezistenta nobilimii este observata in acelasi an cind se intimpla si un alt caz interesant la

Cetatea Alba,foarte caracteristic pentru mentalitatea nobilimii de atunci.La tribunalul tinutal din acest

oras 2 membri din 3,au refuzat categoric sa vorbeasca in limba rusa,sa semneze procesele-verbale si

sa faca cercetari in limba rusa.Bineinteles ca acesti membri au fost pusi in disponibilitate,dar

trebuie de observat numai decit curajul pe care l-au manifestat, impotrivindu-se intrebuintarii limbii

statului.

Anii 1823-1826 sunt descrisi cu multe amanunte in “Memoriile” lui Vighel,care spunea ca din

nobilimea de atunci nimeni nu stia limba rusa si nu aveau curiozitatea sa vada Moscova sau

Petersburgul.Din spusele lor,el deducea ca ei considerau Nordul taris ca o tara salbatica,iar ei se

considerau conducatori ai poporului si tineau mult la nationalitatea lor. Iar Alexandru Sturza nu-si

ascundea dorinta de a vedea Moldova si Muntenia un regat independent,adaugit cu Basarabia.In

curind in sinul nobilimii s-a stirnit o ura nemaipomenita din cauza unui memoriu,alcatuit de Vighel

si prezentat contelui Vorontov. Prin acest memoriu se defaima societatea moldoveneasca a

Chisinaului si cerea introducerea in Basarabia a legilor ruse.

Aflind despre aceasta,boierii moldoveni au cumparat de la un functionar,in mod secret,o copie,cu

pretul de 4000 lei,si luind cunostinta de continutul acestui memoriu,au adresat guvernatorului

rugamintea de indepartarea lui Vighel din provincie,cu scuza ca acesta este un vrajmas al poporului

moldovenesc si ura impotriva lui atinge culmea. Moldovenii au declarat guvernatorului ca in cazul

venirii lui Vighel la sedinta Sfatului Suprem ei cu totii o vor parasi,astfel Vighel marturiseste ca

impotriva lui era intreaga natiune.

Vighel a fost boicotat de toti,in afara de cinovnicii rusi,insa aceasta nu l-a impiedicat sa-l

numeasca vice-guvernator al Basarabiei in 1825,totusi el nu aocupat aceasta functie mai mult de 6

luni si a plecat.Astfel s-a terminat lupta dintre nobilime si Vighel,lupta in care nobilii moldoveni au

aratat o solidaritate admirabila.

Spiritul de nemultumire crestea tot mai mult.Treptat autonomia basarabiei se anihileaza. Cea mai

mare lovitura i-a fost data in 1825,cind Sfatului Suprem i s-a ridicat dreptul de a judeca fara apel.

Dupa suprimarea Inaltului Sfat ,la 1828,care punea capat autonomiei Basarabiei,procesele de

rusificare a provinciei anexate cresc in intensitate,insa ele se ciocnesc de rezistenta populatiei

autohtone.Lupta pentru mentinerea utilizarii limbii romane in justitie,administratie,biserica, scoala ,

constituia principala forma de manifestare a miscarii nationale a romanilor basarabeni. Ei reusesc sa-

si pastreze o parte din drepturile si prioritatile nationale.

In administratia Basarabiei functionarii de origine romaneasca erau in mod consecvent strimtorati

si concediati. Concomitent,a fost scoasa din lucru de cancelarie si limba romana,pentru ca,la 1833,ea

sa fie scoasa din uz ca limba oficiala din toate institutiile,cu exceptia bisericii,unde s-a mentinut

inca mult un timp.Pentru a neutraliza rezistenta clerului autohton,erau efectuate dese epurari ale

acestuia, inlocuindu-l cu slujitori ai cultului adusi din guberniile rusesti.Acestia se confruntau cu

animozitatea enoriasilor autohtoni, cu absentismul lor la oficierea serviciului divin. In 1836, in rezultatul

nenumaratelor revendicari inaintate de reprezentantii populatiei majoritare din tinut,senatul

este nevoit sa reintoarca utilizarea limbii romane in organele administrative si judiciare.

O impotrivire ferma se opunea tentativelore de rusificare a scolilor din tinut. La sfirsitul anului

1831, congresul invatatorilor din judetul Hoyin s-a produs impotriva instruirii copiilor in limba

rusa,limba ce le era straina. La sfirsitul anilor 30, se intetesc demersurile boierimii autohtone in

favoarea extinderii si perfectionarii predarii limbii romane in institutiile de invatamint de toate

nivelurile. In 1841 nobilimea basarabeana inainteaza noi revendicari in favoarea asigurarii procesului

instructiv cu manuale in limba romana si a angajarii in fiecare scoala judeteana profesorilor de

limba romana. Se cerea editarea unui numar suficient de manuale in limba romana sau procurarea

lor in Moldova de peste Prut si Tara Romaneasca. Chiar si taranii basarabeni au revendicat in

repetate rinduri, deschiderea de scoli cu predare in limba maternal.

Autoritatile tariste s-au vazut nevoite sa tina cont,cel putin partial, de aceste cerinte. In 1842, tot

sub presiunea exercitata de romanii basarabeni, autoritatile tariste sunt nevoite sa accepte

deschiderea scolilor parohiale cu predare in limba romana. In scolile tinutale,autoritatile accepta , in

toamna anului 1842 si predarea in limba romana (in scolile din Hotin,Balti,Soroca). In liceul regional

se preda initial si limba romana,iar in scolile lancasteriene instruirea se efectua in limbile ruse si

romana.

Tipografia eparhiala romaneasca, fondata de mitropolitul Gavriil Banulescu-Bodoni, a editat pina in

1882, cind a fost temporar inchisa,citeva zeci de titluri de carte cu un tiraj de mai multe zeci de

mii de exemplare.

Prin toate aceste miscari si multe altele nementionate ale nobilimii,totusi o vedem ferma pe

pozitiile sale de a nu accepta rusificarea si cu atit mai mult deznationalizarea tarii,la fel observam

curajul lor de a face orice doar sa nu se converteasca la valorile rusesti,parasindu-le pe cele

nationale. Astfel vedem adevarata miscare de rezistenta a nobilimii fata de politica de rusificare si

de conservare a valorilor specifice nationale.

Cu totul astfel se prezinta taranimea traditionalista.Nu te puteai astepta la vreo miscare in sinul

ei.Ea nu se socotea reprezentatna societatii moldovenesti basarabene si se ocupa permanent de

procurarea existentei sale zilnice. Ca la inceput ea nu se simtea bine sub dominatia ruseasca,avem

dovada in desele fugi si emigrari in masa peste Prut. A trebuit din partea autoritatilor rusesti o

incercare de a opri exodul prin convingere si printr-o schimbare a metodelor de guvernare. Un autor

rus bine informat scrie : “lipsa de supraveghere buna asupra activitatii persoanelor, carora a fost

incredintata paza bunei stari a populatiei din oblastea,lipsa sistemului in legiferare si tot raul ce a

provenit din aceste cause, foarte repede au sost simtite de clasa sociala inferioara,cea mai

numeroasa. Poporul se intorcea in hotarele turcesti cu aceeasi iuteala, cu care putin mai inainte

tindea sa vina sub adapostul Rusie uniconfesionale”.

Adaptindu-se in sfirsit la sistemul rusesc administrative,taranimea totusi nu s-a putut adapta si la

cultura ruseasca. Taranimea isi arata rezistenta fata de rusificare si deznationalizare prin aceea ca

nu citeau ziarele si revistele rusesti,cu greu frecventa scolile ruse si iesind din scoala,foarte repede

se intorcea la analfabetism.Toti , ce au lucrat pe tarimul instructiei populare, recunosc unanim ca

“Moldovenii cu mare greutate isi insuseau alfabetul rusesc. Scoala ruseasca n-a avut success in

Basarabia ”.

Ne putem intreba,ce hrana sufleteasca aveau ei sub dominatia ruseasca ? La aceasta ne

raspunde circulatia cartilor romanesti vechi in popor, care ne dovedeste ca poporul tinea cu

perseverenta la cartea romaneasca si o prefera celei rusesti.

In afara de aceasta si lucrarea lui David despre tipariturile romanesti in Basarabia,vine sa ne

confirme, in modul cel mai convingator, ca spiritual romanes s-a pastrat viu in taranime . Cu toata

desconsiderarea natiunii romanesti din partea rusilor in aceasta provincie,in rastimpul de la 1812 si

pina in 1880, autorul a gasit numai putin de 116 tiparituri romanesti,iar socotind tot timpul

dominatiei rusesti,nu mai putin de 230, mai ales in domeniul folclorului si literaturii religioase.Cartile

aveau raspindire in straturile largi ale poporului si satisfaceau setae lui permanenta de slova

romaneasca.

Cercetari noi in acest domeniu, facute de preotul Paul Mihailovici, na maresc totalul tipariturilor

romanesti in Basarabia, pina la peste 1000 de denumiri.

Aceasta prezinta cea mai buna dovada a continuitatii spiritului romanesc in provincie. Si ceea ce

este si mai interesant,limba acestor tiparituri este curate romaneasca,fara neologisme.Astfel

observam rezistenta taranului moldovean politicii rusificatoare, desi pasiva,era totusi extreme de

efectiva. Satele basarabene si-au conservat viata lor nationala. Elementele alogene care se stabileau

in satul romanesc basarabean erau usor assimilate de catre bastinasi.

O alta forma de protest contra regimului tarist de ocupatie o fost miscarea haiduceasca.In

Basarabia, aflata sub ocupatia ruseasca, haiducia pe linga caracterul sau traditional,social, mai purta

si unul national – antitarist. Lupta contra boierilor autohtoni care se dedau la grave abuzuri fata de

tarani se imbina si cu lupta imversunata contra autoritatilor tariste de ocupatie si marilor latifundiari

si arendatori, veniti din guberniile rusesti,care aveau un comportament inuman fata de taranii

basarabeni,cum obisnuiau sa faca taranii iobagi din Rusia.

Cete de haiduci activau in special in zona codrilor,dar si in tinuturile din nordul si sudul

Basarabiei. Bujor,Voicov si Ursul au fost cei mai redutabili conducatori ai cetelor de haiduci care au

activate in primul patrar al secolului XIX,iar Tobultoc,Bargan,Grozescu,Munteanu – in anii 30-40.

In decurs de 12 ani, ceata condusa de Tudor Tobultoc( adevaratul nume era Olteanu), care

numara pina la 200 de personae, provocase serioase probleme autoritatilor tariste. Actiunile

intreprinse de ceata conmdusa de Tobultoc devenisera intr-atit de periculoase pentru administratia

rusa din Basarabia, incit de mijlocita coordonare a operatiilor de anihilare a acestui grup se ocupa

generalul Benkendorf, seful Sectiei de jandarmi din Imperiul Rus.Tobultoc fusese prins de citeva ori

de politie, dar de fiecare data reusea sa evadeze,reluind din nou lupta contra abuzurilor boieresti si

celor ale autoritatilor tariste de ocupatie. In aprilie 1835,Tobultoc este prins si executat de catre

politie. Autoritatile tariste reusesc sa diminueze miscarea haiduceasca din Basarabia abia in a doua

jumatate a secolului XIX,datorita unor ample operatii de represalii.

Miscarea de rezistenta a romanilor basarabeni fata de politica de rusificare si deznationalizare

dupa anexarea Basarabiei la Imperiul Tarist o putem observa si prin rezistenta constiintei

juridice,caci pastrarea legilor locale, traditionale, de asemenea insemna o miscare de

rezistenta,deoarece despartita de trupul Moldovei mai mult timp,insa Basarabia si-a pastrat dreptul

civil romanesc, inclusiv si cel agrar,ca o mostenire parinteasca.

O parte din cultura straina Rusilor- dreptul romanesc vechiu,intelegind prin acesta obiceiul

pamintului si receptia judecatoreasca a dreptului bizantin, a supravetuit in Basarabia sub Rusi tuturor

vicisitudinilor vremii.

Acest obicei al pamintului si-a mentinut situatia sa in Basarabia, cu toate ca in aceasta provincie

dupa anexarea ei la Rusia, cu adevarat cuvint au navalit legile ruse si in primii 10-20 de ani se

ducea o lupta in deajuns de crincena si inversunata,caci sa renunte la legislatia nationala ar fi fost

un pacat pentru locuitori ,iar prin aceste lupte ei ne arata inca o data ca sunt patrioti adevarati ce

nu vor sa renunte la specificul romanesc.

Explicatia acestei rezistente a dreptului, o gasim in faptul ca guvernul rusesc staruia sa cistige

simpatiile populatiei basarabene,dorind sa faca din Basarabia un centru de atractie pentru vecini.

Pe de alta parte un rol important in acest proces istoric de conservare si adaptare a dreptului

romanesc in Basarabia si mentalitatea boierilor si taranului moldovean : ei doreau constant sa se

judece dupa obiceiurile pamintului si legile vechi. Guvernul rus nu a putut neglija aceasta

particularitate a provinciei noi, cu atit mai mult ca insasi pastrarea dreptului civil nu atingea de fel

ordinea publica.

Istoria dreptului local basarabnean sub Rusi incepe chiar de la primul act de administrare a

Basarabiei- Regulamentul provizoriu din 1812, in care se declara “Populatia Basarabeana isi pastreaza

legile ei”.

Prin aceasta dispozitie a legii provincial nou lipita si-a pastrat in intregime structura sa juridica

civila.

Puterea legilor civile moldovenesti a ramas intacta si in una din cele mai importante legi asupra

Basarabiei – Asezamintul organizarii oblastei Basarabia din 1818.

In acest act cu privire la pastrarea dreptului anterior se spunea : “In procedura civila,

intrebuintarea limbii moldovenesti, se confirma pentru asigurarea dreptului,privilegiilor si legilor locale,

acordate cu inalta mila pentru totdeauna oblastei Basarabia. Din aceasta cauza Tribunalul regional

civil in afaceri litigioase ale persoanelor particulare, se va conduce de drepturile si obiceiurile

moldovenesti ”. In afacerile, unde in calitate de reclamat sau pirit figureaza statul, se aplica dreptul

rusesc.

Care anume sunt aceste legi, Sfatul Suprem al Basarabiei a lamurit in instructiunile sale, date

Tribunalului regional civil, in septembrie 1818. In primul rind prin ele se inteleg obiceiurile Moldovei,

ca legi ferme. In lipsa obiceiurilor, trebuie sa se calauzeasca de Bazilicale. In ceea ce priveste cartea

lui Harmenopulo si altele,ele nu sunt altceva, decit extrase din obiceiurile Moldovei si Bazilicale. De

aceea nu s-ar comite greseala,daca ar juca de calauza si cartea lui Harmenopoulo.

La 3 august 1825 I s-a ridicat Sfatul Suprem al Basarabiei functia judecatoreasca. Hotaririle

Tribunalului regional civil se inaintau la apel catre Departamentul II al Senatului din Peresburg.La

rezolvarea afacerilor, Senatul a trebuit sa se conduca de legile si obiceiurile locale ale oblastiei

Basarabia. Deoarece Senatul nu cunostea aceste legi si obiceiuri, el a cerut guvernatorului

plenipotentiar din Odesa sa-i comunice informatii cu privire la ele si a primit de la Sfatul Suprem

prin guvernator raspunsul ca in provincie sunt in rigoare urmatoarele legi : 1)Cartea lui

Harmenopoulo,care cuprinde numai extrase scurte din legile generale vechi si cele noi,editate atit la

Roma, cit si la Tarigrad. 2)Cartea editata in 1814 de unul din cei mai de seama boieri,Donici,care si

ea este un extras pe scurt din dreptul roman cu unele schimbari in favoarea obiceiurilor locale,

confirmate de hotaririle domnesti. 3)Asezamintul organizarii oblastiei Basarabia din 1818 si 4)Gramota

gospodarului Mavrocordat din 28 decembrie 1785 cu privire la diferite materii,dar mai ales la

pamintul razesilor. Referitor la deciziunile locale ale gospodarilor Moldovei, s-a comunicat ca nu exista

o colectie a lor sistematica,deoarece aceste deciziuni se pronuntasera in afacerile civile si se gasesc

in miinile persoanelor particulare.

Toate aceste carti de legi au fost traduse in limba rusa si cu ordinul Senatului din 1831 au fost

trimise instantelor judecatoresti cu obligatia de a se calauzi de ele in procese. Intrucit insa juristii

rusi au fost educati in spiritual legilor scrise, aceste carti au inceput sa fie socotite ca unicul izvor

al dreptului civil basarabean, ceea ce a si fost decretat printr-un ucaz imparatesc la 1847. Oricum ar

fi , chiar si cu aceasta interpretare a dreptului civil basarabean,guvernul rusesc recunostea ca

Basarabia, din punct de vedere juridic, are o structura a sa proprie si o respecta,pastrind

particularitatile juridice provinciale, mostenite din vremea, cind Basarabia era una cu Moldova. E

interesant ca Regulamentul din 1828,prin care se desfiinta autonomia, nu a avut curajul sa inlature

puterea dreptului civil local.

In sistemul de aplicare a legilor se introduceau numai urmatoarele doua modificari : 1)se delimita

territorial aplicarea dreptului civil moldovenesc,exceptind 2 judete Ismail si Akkerman, in care

afacerile trebuiau sa se hotarasca conform legilor civile ruse si 2)pe tot restul teritoriului Basarabiei

legile civile ruse le introduceau ca un izvor subsidiar al dreptului, in cazuri de insuficienta a legilor

locale.

In afara de aceasta in unele cazuri guvernul rus inlocuia dispozitiunile dreptului local cu normele

dreptului rusesc.

La inceputul secolului al XX-lea, sub influenta practicii judecatoresti din Odessa,unde exista

instanta de apel pentru Tribunalul din Chisinau, si datorita lucrarilor lui O. Pergament, avocet din

Odessa si lui Leon Casso,basarabean de origine, professor universitar,Senatul a revenit la o

interpretare justa a dreptului local. Schimbarile s-au produs in doua directii : Senatul a recunoscut

din nou puterea dreptului bizantin si a obiceiurilor pamintului,dind dispozitii pentru verificarea

existentei lor, si pe de alta parte a oprit patrunderea brusca in Basarabia a legilor ruse.

Senatul recomanda in cazuri de nedumerire,contraziceri si lipsuri in legile locale, a se baza pe

sensul general al legilor locale basarabene si nu ruse.

Dreptul civil local romanesc a supravietuit dominatiunii rusesti in Basarabia, raminind in vigoare

pina la 1 iunie 1928,cind din motivul desavirsirii unitatii nationale romane codul civil al Romanieo o

fost extins si asupra Basarabiei. Au ramas in vigoare doar citeva dispozitii vechi.

Dupa anexarea Basarabiei de rusi, a fost asigurata intrebuintarea limbii romanesti in administratia

provinciei.In legea provizorie din 1812, ce a fost publicata de comandantul armatei de la Dunare,

Ciciagov, despre limba se vorbeste foarte vag : “Toate afacerile trebuiesc rezolvate in limbile rusa si

moldoveneasca”. Desi nu este specificata intrebuintarea limbii romanesti,stim din practica

judecatoreasca si administrative din acest timp ca ea avea atunci o circulatie cu totul libera.

Atitudinea de larga intelegere a nevoilor provinciei si utilizarea limbii nationale a durat numai

pina in 1828, pina la desfiintarea autonomiei Basarabiei.In legea publicata cu aceasta ocazie se

spunea : “Toate afacerile se lucreaza in limba rusa”. Astfel intrebuintarea limbii in administratie si

judecata a fost scoasa din uz.

Insa populatia a fost foarte nemultumita de aceasta restringere a drepturilor si de neglijarea

completa a intereselor e, astfel incepe si miscarea de rezistenta a basarabenilor fata de

rusificare,nefiind de acord cu utilizarea doar a limbii ruse.

In 1829 loctiitorul maresalului nobilimii din Chisinau, cere autoritatilor sa fie permis populatiei a

inainta cereri in limba moldovenesca si hotaririle sa se publice in ambele limbi. Aceasta s-a admis.

Insa nobilimea privea aceasta numai ca un prim incepul spre a deschide larg usa intrebuintarii

limbii nationale. Ea cerea ca toate afacerile in provincie sa se faca numai in limba

moldoveneasca .Primind refuz unii din boieri nemultumiti au perasit Basarabia, trecind Prutul pentru a

se repatria in Moldova.

Prin mai multe manifestatii ale nobilimii, abia in 1836 a fost publicata o noua lege speciala cu

privire la limba in administratie, care purta titlul : “Despre inlesniri pentru locuitorii Basarabiei, care

nu stiu limba rusa ”. Aici se prevede ca interogarea in afacerile penale si de instructie se face in

limba cea mai bine cunoscuta acelui caruia I se pun intrebari,iar petitii si declaratii se primesc in

limba moldoveneasca. In afacerile civile, petitii, declaratii si diferite acte se prezinta in limba

moldoveneasca, cu traducere in limba rusa. Contractele se scriu in doua limbi paralel( pe verso in

limba moldoveneasca).Masura aceasta se decreteaza pe timp de 7 ani, ca termen cu care se

absolva cursul liceelor.

Prin toate aceste evenimente si prin dorinta poporului de a mentine limba nationala in uz si de

a nu o schimba cu rusa,de convingem din nou ca totusi o miscare de rezistenta fata de rusificare si

deznationalizare a existat si mai mult s-a manifestat in toate domeniile vietii.

Daca provincia dintre Prut si Nistru ar fi fost slava si cu atit mai mult ruseasca,fara indoiala,intr-o

suta de ani,ea ar fi fost complet nivelata.Nu ai fi putut gasi,dupa scurgerea acestui termen, nici o

urma romaneasca in viata ei de zi cu zi, si ea nu s-ar fi deosebit cu nimic de celelalte gubernii

ruse.

Realitatea ne dovedeste contriul. O suta de ani nu a putut schimba radical aceasta provincie. Cu

toate succesele in directia rusificarii si colonizarii,ea isi pastra caracterul sau specific

moldovenesc.Deosebirea intre aceasta provincie si guberniile rusesti ramine fundamentala pina la

sfirsitul dominatiei ruse.

Caracterul romanesc se pastreaza in orientarea si mentalitatea claselor sociale din Basarabia, in

cultura si limba poporului, in viata bisericeasca ortodoxa si in dreptul public si privat al provinciei.

Nobilimea mult timp isi pastreaza mentalitatea romaneasca, pina cind este pur si simplu

majorata de elemente rusesti, in parte venite, cu calitatea de nobili gata din interiorul Rusiei, si in

parte, capatind aceasta calitate prin serviciul in Basarabia, in timpul rusesc.Cu toate acestea un

curent cultural moldovenesc il vedem existind pina la sfirsitul dominatiei ruse.

Taranimea din contra si-a pastrat completamente caracterul sau etnic romanesc. Cu toata

colonizarea Basarabiei, ea se prezenta permanent ca majoritatea considerabila a populatiei si ca un

element de frunte,ce imprima o nota nationala specifica. Pe cind carturarii si-au insusit cultura

ruseasca, taranimea ramine refractara culturii si limbii rusesti. In taranime circulau carti vechi si noi

romanesti,mai ales cu continut religios, si ea nu cetea de loc carti rusesti.

Limba romana se mentine in auzul oficial pina la jumatatea secolului trecut. Dar si dupa aceasta

vedem insistente, uneori incununate de success, ce se depun pe linga autoritati, de a-i recunoaste o

sfera oarecare de intrebuintare.

Multe figure representative ale provinciei lupta pentru cultura poporului,daca nu sunt nevoite sa

fuga de persecutiile politienesti.

Biserica in mod constant intrebuinteaza limba poporului, pentru a fi apropiata de el. A trebuit sa

fie adus la Chisinau , in 1908, un episcope rusificator Serafim pentru ca in foarte scurt timp sa se

vada , la ce dezastru poate adduce o politica bisericeasca nechibzuita ( miscarea inochentista printre

Moldoveni).

In sfirsit, Rusia , anexind Basarabia, a pastrat, in vederea particularitatilor locale, dreptul public

moldovenesc, a publicat legi, recunoscind autonomia acestei provincii, si numai foarte tirziu a reusit

sa-l inlocuiasca cu dreptul public rusesc, iar in ce priveste dreptul privat, el a supravietuit tuturor

vicisitudinilor istorice, pastrindu-se pina la 1928, cind s-a introdus codul civil roman.

Toate acestea ne indreptatesc sa afirmam ca Basarabia si sub dominatia ruseasca , a ramas ,ca

si inainte, moldoveneasca, romaneasca, ca spoiala ruseasca nu a fost decit de suprafata. Caci populatia

a luptat si a rezistat rusificarii,nepermitind inlocuirea legilor,limbii,a obiceiurilor,traditilor nationale cu

cele straine,rusesti. Este perfect valabila pentru toata perioada vietii Basarabiei anexate Rusiei,

constatare, facuta in 1831 de catre calatorul german Dr. Zucker, ca in interiorul Rusiei Basarabia se

numeste cite o data “Italia ruseasca” ; “aceasta n-o impiedica sa fie privita aproape ca straina”.

Anume aceasta constatare ne dovedeste ca stramosii nostril nu au exitat nici un pic sa lupte pentru

valorile noastre morale, ci le-u conservat pastrindu-le pentru noi si chiar sub o ocupatie de o suta

de ani ei au reusit sa le ocroteasca pe cit de mult au putut,nepermitind inlocuirea specificului

national al poporului cu niste lucruri total digerite pentru poporul nostru. Si anume prin neinlocuirea

aceasta observam ca poporul nostru a dus o miscare de rezistenţă faţă de politica de rusificare şi

deznaţionalizare în primele decenii după anexarea Basarabiei.