Astfel, în sens larg, devianţa include toate deviaţiile de la comportamentul acceptat şi dezirabil, inclusiv încălcările legii penale, provocând probleme sociale şi stări de inadaptare. Prin devianţă se înţelege orice conduită, gest sau manifestare care încalcă normele scrise sau nescrise ale societăţii sau ale grupului social particular din care face parte persoana care a avut o astfel de conduită 1 . Se afirmă că indivizii care încalcă aceste reguli se opun comportamentului majoritar conformist, dovedindu-se astfel că devianţa socială este în esenţă nonconformistă. Acest proces, care este şi antisocial, cuprinde pe lângă încălcările legilor şi încălcările regulilor stabilite de grupurile sociale (obiceiuri, tradiţii), organizaţii şi instituţii (ex – reguli stabilite prin regulamente, dar şi de cultura colectivităţii). Se constată că sfera comportamentelor deviante cuprinde următoarele acte sau conduite neconformiste : a) actele sau conduitele considerate ca excentrice cum sunt: • ţinuta neobişnuită, ca purtatul pantalonilor blue jeans rupţi; • purtatul unor bijuterii atipice, ca inele şi butoni prinşi pe corp; • limbaj cu expresii şi cuvinte de jargon; • gesturi neconformiste (cum sunt cele care mimează actul sexual) în timpul unor spectacole muzicale.b) acte imorale indecente sau obscenităţi cum sunt petrecerile zgomotoase în timpul zilei, dar şi (mai des) al nopţii; c) acte antisociale, criminale; d) acte asociale – cum sunt cele comise de bolnavii mintal. Conceptul de devianţă reprezintă comportamentul nonconformist al indivizilor care au suportat un proces de socializare, dar din diferite motive nesocotesc normele de comportare sociala.Fenomenul de devianţă socială are un caracter universal, nu poate exista o societate în care indivizii să nu se abată mai mult sau mai puţin de la tipul colectiv: este inevitabil ca printre abateri să nu fie unele care prezintă caracter criminal. Devianţa reprezintă un fenomen normal în cadrul evoluţiei societăţii, a moralei şi a dreptului. Individul deviant nu trebuie considerat neapărat ca o fiinţă nesociabilă, ca un element parazitar, neasimilabil, introdus în corpul societăţii, ci el este un agent regulator al vieţii sociale. Devianţa este „o proprietate formală a situaţiilor şi sistemelor sociale, [...] un pattern al încălcării normei, [...] un construct de tipul stigmatului, o etichetă atribuită în anumite momente unor categorii comportamentale care devin depreciate, discreditate şi adesea excluse”4 . După Durkheim5 , „delictul este ceva normal, întrucât o societate lipsită de el este practic imposibilă”. Una din funcţiile devianţei ar fi aceea de a produce schimbarea6 . Putem accepta diferenţierea între devianţa primară, adică „diferenţierea marginală, temporară şi puţin semnificativă” şi devianţa secundară – „de substanţă, centrală şi cuprinzătoare”7 . Devianţa negativă – delincvenţa, o putem defini ca