“Despre unitatea Bisericii ecumenice” de Sfantul Ciprian al Cartaginei

Rezumat

Capitolul 1

Autorul ne indeamna sa fim prudenti si intelepti si sa ne pazim nu doar de dusmanii care ataca fatis, la vedere, al caror atac poate fi mai usor de respins, intrucat sufletul se pregateste din

timp de lupta, ci mai cu seama de dusmanii care se strecoara nevazuti sub masca inselatoare a pacii, aidoma unor serpi. Sarpele a fost mereu viclean, folosind cai intunecate si ascunse

inselandu-i pe primii oameni si incercat sa amageasca, chiar, pe Insusi Domnul Hristos, dar a fost simtit si respins la timp.

Capitolul 2

Unde ni se spune ca daca vrem sa parasim drumul omului cel vechi, trebuie sa mergem pe urmele lui Hristos cel biruitor, prin pazirea poruncilor Lui. Sunt redate urmatoarele versete din Evanghelie: “Daca vrei sa vii la viata, pazeste poruncile”, “Daca veti face ceea ce va cer, nu va

voi mai numi servi, ci prieteni”. De asemenea, n-ar putea nimeni sa pretinda ca crede in Hristos fara sa pazeasca poruncile Lui.

Capitolul 3

Aici se spune ca odata cu venirea in lume a lui Hristos a fost adusa si lumina mantuitoare a tuturor. Orbii au inceput sa vada, surzii sa auda, schiopii sa umble drept etc. Golindu-se

templele de inchinatori la idoli, dusmanul n-a suferit acest lucru, nascocind o noua inselaciune, aceea de a-I insela pe oameni cu insusi numele de crestin. A inventat erezii si schism prin care sa rastoarne credinta, sa corupa adevarul si sa dezbine unitatea Bisericii. Rapindu-i pe oameni din Biserica, chiar cand acestia se credeau iesiti la lumina, erau coborati din nou in bezna, incat

unii ajung sa prezinte intunericul drept lumina si pe antichrist drept Hristos.

Capitolul 4

Unde ni se arata ca cel care vrea, poate usor sa-si dea seama de adevarul credintei si de egalitatea intre apostoli ca si autoritate. Daca Petru a fost numit “piatra” si ca pe el se va cladi Biserica, a fost pentru ca in aceasta sa se vada unitatea Bisericii, plecand de la unul. Dar, mai presus de toate, unitatea Bisericii este intru Domnul Iisus Hristos, iar cine i se opune acestei

unitati nu se poate afla inauntrul Bisericii si a dreptei credinte. In acest capitol ni se spune ca in Evul Mediu a fost adaugat un text de catre catolici, care ar sustine si aproba primatul papal, despre care ei, catolicii, spun ca i-ar apartine tot lui Ciprian al Cartaginei, non-catolicii nu au

acest text in apologia respectiva, intrucat sustin ca e in afara contextului intregii scrieri.

Capitolul 5

Aici ni se spune ca precum Biserica este unica, tot asa si episcopatul este unul singur si neimpartit. Episcopatul este unul singur, din care fiecare episcop detine o parte in mod solidar. Tot aici sunt redate mai multe alegorii in care Biserica este comparata cu un singur izvor si mai multe rauri, un singur copac si mai multe ramuri sau cu un soare care lumineaza cu razele sale

pretutindeni, nestirbindu-se deloc, cu toace aceste, unitatea ei.

Capitolul 6

In acest capitol Biserica este comparata cu o mireasa care este curata si neprihanita si care nu poate fi adultera. Cine nu are ca mama Biserica, nu poate avea pe Dumnezeu ca tata, si cine

paraseste Biserica lui Hristos nu poate avea rasplata de la Hristos. Cati s-au salvat in afara corabiei lui Noe, tot atati se pot mantui in afara Bisericii, caci Domnul zice ca “Cine nu e cu mine, e impotriva mea si cine nu culege cu mine, risipeste. Unitatea Bisericii e consfintita si

asemenea Sfintei Treimi.

Capitolul 7

Aceasta unitatea a Bisericii este aratata in Evanghelie prin camasa lui Domnului Iisus Hristos. Precum ea n-a fost sfasiata, ci imbracata intreaga de cel care a luat-o, asemenea si Biserica lui

Hristos nu poate fi divizata in altele mai mici, si nu poate imbraca vesmantul lui Hristos cel care scindeaza Biserica. Poporul crestin nu poate fi divizat precum a fost impartit poporul lui Israel in

12 triburi, asemenea acelei haine a profetului Ahia, pe care a sfasiat-o in 12 bucati in fata regelui Ieroboam.

Capitolul 8

In acest capitol ni se spune despre nebunia celui care ar crede ca se poate sfasia sau sa indrazneasca sa sfasie unitatea lui Dumnezeu, imbracamintea Domnului, Biserica lui Hristos.

Prinvind preinchipuirea Bisericii in vechiul testament si unitatea ei in noul testament, ni se dau mai multe versete In. 10, 16; 1Cor. 1, 10; Efes. 4,2 – 3; Ios. 2, 18 – 19; Ies. 12, 36; Ps. 67,7.

Capitolul 9

In acest capitol Biserica si crestinii sunt indemnati a fi aidoma unei perechi de porumbei, facand toate lucrurile impreuna cu simplitate, dragoste frateasca, blandete si incredere unii in ceilalti. Cei care nu pot fi la suflet asemenea unor porumbei, este bine sa se separe de ceilalti, pentru a

nu-i contagia cu rautatea lor. Cei buni nu pot fi departati de Biserica, iar daca cineva s-a departat, s-a facut pentru a se vadi slabiciunea lor, precum la un vant puternic copacii raman

infipti in pamant, iar paiele sunt luate de vant, despre Apostolul Ioan zice : “Cu noi au iesit, dar n-au fost cu noi, caci daca ar fi fost cu noi, ar fi ramas cu noi”.

Capitolul 10

Unde se vorbeste despre ingaduinta lui Dumnezeu a ereziilor pentru a se alege inca din aceasta viata cei drepti de cei nedrepti, precum graul dintre paie. In felul acesta se arata credinta celor tari si se da pe fata viclenia celor minciosi. Se mai spune despre existenta unora care se pun pe ei insisi seful unor grupari din afara, facandu-se, chiar episcopi, fara sa le fi dat episcopatul de

catre cineva.

Capitolul 11

Domnul ii numeste pe acestia profeti mincinosi, care intorc oamenii spre necredinta, zicand despre ei ca “ M-au parasit pe mine, Care sunt apa vietii, si-au sapat lacuri seci, care nu pot

avea apa”, vrand sa boteze pe altii cu apa lor, dar acest botez nu spala pacatele, ci le inmulteste, nu spala, ci murdareste si mai mult.

Capitolul 12

In acest capitol sunt indemnati ereticii de a nu rastalmaci gresit Cuvantul Domnului, cum ar fi acesta “Oriunde vor fi doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si eu cu ei”, in care

Domnul indeamna pe ucenici la pace si unanimitate intre ei. In temeiul acestui verset sunt mustrati cei care stau separat de trupul Bisericii, cel ce nu este unit cu Biserica, nu poate fi unit nici cu aproapele lui in rugaicune, aratandu-se ca Domnul este mai degraba aproape cu doi care

se roaga uniti in acelasi cuget, decat de cei multi care sunt dezbinati.

Capitolul 13

In temeiul poruncii Domnului de a nu ne ruga inainte de a nu ierta pe aproapele nostru, rugaciunea celor dezbinati de Biserica nu poate fi primita de Dumnezeu.

Capitolul 14

Unde ni se spune ca pacatul dezbinarii Bisericii e atat de mare, incat nu poate fi spalat nici cu sangele martirajului. Nu poate fi martir cel ce nu este cu Biserica. Hristos ne-a invatat sa fim

uniti si solidari in dragoste frateasca unii cu altii, iar cel ce nu poate pastra dragostea frateasca, nu se poate numi martir, caci Dumnezeu este dragoste si cine nu are dragoste, nu-L are pe

Dumnezeu. Chiar de va arde cineva dintre acestia pe rug, acesta va fi nu coroana credintei lor, ci pedeaspa tradarii, si nu sfarsit glorios, ci moarte din disperare.

Capitolul 15

Cei care fac minuni si vindecari in numele lui Hristos, dar nu sunt pe calea cea dreapta a credintei, in zadar le vor face, caci li se va spune precum a spus Hristos “Mulţi Îmi vor zice în

ziua aceea: Doamne, Doamne, au nu în numele Tău am proorocit şi nu în numele Tău am scos demoni şi nu în numele Tău minuni multe am făcut? Şi atunci voi mărturisi lor: Niciodată nu v-

am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine cei ce lucraţi fărădelegea. Nu poate pastra dragostea si unitatea cel ce nu pazeste legea de aur, a dragostei fata de Dumenzeu si fata de

aproapele, facand doar discordie si dezbinare in sanul Bisericii.

Capitolul 16

Aici se spune ca aceasta primiejdie dezastruoasa, a schismei si ereziei, creste tot mai mult, largindu-se peste tot. Cele spuse sunt intarite de cuvintele lui Pavel, privind starea oamenilor

din zilele din urma, in versetele 2 Tim. 3, 1-9, lumea apropiindu-se de sfarsitul ei.

Capitolul 17

In continuare autorul ne indeamna sa nu ne fie frica de cele ce vor veni, ci sa ne incredintam in cele prevestite, atat despre cei care urmeaza calea cea stramba, cat si despre cei cei care au

ales calea ce dreapta, intre care trebuie sa ne aflam si noi. De cei care merg pe calea cea stramba, Domnul ne invata sa stam departe de ei, sa ne ferim si sa ne pazim de ei, pentru ca ne-

a spus toate dinainte - Mc 13,23, sa nu mergem cu cei orbi, ca sa nu ajungem si noi orbi, si sa cadem impreuna in prapastie. Cei care incearca cu vointa omeneasca sa darame randuiala

dumnezeiasca, vor lua pedeapsa mare de la Dumnezeu.

Capitolul 18

Aici sunt date ca exemple de pedeapsa divina pentru cei ce au incercat sa pangareasca adevarul jertfei Domnului prin sacrificii mincinoase, respectiv pe Core, Datan si Abiron care au incercat sa

rapeasca lui Moise si Aaron dreptul de a sacrifica, regele Ozias care a vrut sa aduca jertfa in templu, impotrivindu-se preotului Azaria, si fiii lui Aaron, fiinca au pus un foc strain pe altar,

neincuviintat de Domnul.

Capitolul 19

In acest capitol sunt puse in balanta urmarile faptului de a fi eretic si cele ale faptului de a fi un apostat si se scoate in evidenta consecintele cu mult mai grave ale ereziei, decat ale

apostaziei,spre exemplu: apostatul vine la pocainta, se roaga si obtine iertare, iar ereticul nu-si da seama de erezia sa si persista in ratacire, apostatul a gresit de nevoie, ereticul greseste de

bunavoie etc.

Capitolul 20

Aici se vorbeste despre confesori (confesorii sunt oamenii care au supravietuit prigoanei), ca nu sunt scutiti nici ei de ispitele si primejdiile lumesti, atata timp cat traiesc in lume, si ca harul il

are omul, doar atat timp cat umbla in caile Domnului.

Capitolul 21

Unde se spune ca marturisirea credintei in timpul prigoanei, nu este totul, ci doar treapata ce duce la inaltimea mantuirii. Dimpotriva, pericolul este mai mare atunci cand esti confesor, pentru ca ispitele din partea diavolului sunt mai mari, drept aceea, se cuvine o si mai mare

vigilenta si prudenta din partea confesorilor. Umilinta si modestia confesorilor sa fie si mai mari, nimeni sa nu invete de la confesor nedreptatea, obraznicia si perfidia. Cel ce se numeste

marturisitor al lui Hristos, sa imite pe Hristos pe care-L marturiseste. Caci zice Hristos “Cine se inalta se va umili si cine se umileste se va inalta.” Cel care, confesor fiind, prin faptele sale, trece de la credinta, la necredinta, nu poate sa pretinda ca prin confesiune I se cuvine rasplata gloriei,

cand insusi acest fapt merita o pedeapsa mai mare.

Capitolul 22

Asa precum Iuda a fost unul din cei 12 alesi de Domnul, dar a tradat, in cele din urma pe Domnul, tot asa se intampla si in cazul confesorilor, exista acelasi pericol. Dar, iarasi, precum in

cazul Apostolilor, tradarea unuia, nu a scazut credinta si sfintenia celorlalti, tot asa si in cazul confesorilor, nu a fost micsorata sfintenia si demnitatea confesorilor, daca unii si-au calcat credinta. Drept intarire celor spuse, sunt redate cuvinte Apostolului Pavel din Epistola catre

romani 3,3. Dimpotriva, confesorii care nu s-au lasat atrasi de perfidia celor cu care au fost de-o confesiune comuna, merita o si mai mare lauda si rasplata din partea lui Hristos.

Capitolul 23

Autorul indeamna la unitatea credinciosilor crestini, asemuindu-I cu un singur trup imbratisat de o mama. Pe cei cazuti in greseala ii indeamna la intoarcerea de pe calea ratacirilor,

intorcandu-se pe drumul cel drept al imparatiei ceresti. Pomenindu-se invatatura Apostolului Pavel, “Fraţilor, vă poruncim în numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vă feriţi de orice frate care umblă fără rânduială şi nu după predania pe care aţi primit-o de la noi”, Sfantul Ciprian al

Cartaginei ii indeamna pe crestini sa se fereasca de partasia cu cei ce umbla stramb, ca sa nu se rataceasca si ei de la calea cea adevarata.

Capitolele 24 si 25

Cine pretinde a fi fiul pacii si nazuind spre dobandirea vietii vesnice, nu poate face abstractie de porunca Domnului de a cauta si urma pacea, caci unde e dezbinare, nu poate fi pace. Cine

cunoaste si iubeste legatura dragostei, trebuie sa fuga de naravul rau al cuvintelor dezbinatoare. Cine vrea sa se cheme fiul a lui Dumnezeu, trebuie sa pastreze pacea lui Hristos.

Unde nu e pace si dragoste, nu poate fi comuniune intre credinciosi, precum a fost in cazul apostolilor. Aceasta dovedind-o Scriptura, “Iar multimea celor care crezusera, era una cu

mintea si cu sufletul.”

Capitolele 26 si 27

Sfantul Ciprian deplange starea crestinilor din zilele lui, comparand-o cu cea din zilele apostolilor. Astfel, el se plange de micsorarea credintei si a unitatii dintre crestini, precum si de faptul ca putini se mai gandesc la moarte sau la judecata, intrucat nu cred, si de aceea, nici nu se tem. De aceea, sfantul indeamna la pazirea poruncilor si la vegherea crestinilor, pentru a nu fi surprinsi de venirea a doua a lui Hristos, aducand drept exemplu, pilda Mantuitorului despre

slugile care trebuie sa asteapte in stare de veghe pe mirele care va sa vina la nunta.