19 martie 2012

Despre Moldova, pe un ton sceptic

După alegerea noului președinte al Republicii Moldova, Nicolae Timofti, reacțiile românești au fost toate pozitive, optimiste, pe scurt, un happy end politic. Așa că îmi revine mie sarcina să mai torn puțină apă rece peste așteptările oficiale sau neoficiale destul de calde. Prin ianuarie spuneam că toate părțile sunt condamnate să negocieze, să găsească un compromis. Motivele: creșterea nemulțumirilor față de clasa politică din Moldova, presiunea externă asupra alianței aflată la putere și incertitudinea din partea comuniștilor care, oricât s-ar eroda puterea, nu au totuși clar un trend care să le dea o majoritate în cazul unor alegeri anticipate.

La această situație încurcată soluția a fost nu declanșarea alegerilor anticipate ci negocierea politică făcută după stilul comunist, adică prin terți. Pentru asta a fost inventat Igor Dodon. Interesant este cum și ce comunică Dodon înainte de alegerea lui Timofti.

Până pe data de 14 martie Dodon declara că ar putea să îl susțină pe Timofti dacă sunt întrunite 3 condiții: candidat apolitic, susținut de întreaga coaliție și să ”treacă testul statalității”. Dar pe 15 martie, la ultima sa întâlnire cu candidatul alianței, acesta declara:”Am discutat detaliat despre acele 10 condiții incluse ”în testul statalității”.

Am sesizat două aspecte cel puțin controversate:

Cred că Dodon, dacă vorbește doar în numele său și a celor câțiva socialiști, a pus un număr exagerat de mare de condiții. Dacă observația mea este reală atunci pare evident că Dodon a transmis și condiții din partea comuniștilor.

Alianța nu a comentat mai nimic despre condițiile puse de Dodon, nici despre cele 3 inițiale și nici cele 10 din cadrul ”testului de statalitate”. Logic, această tăcere înseamnă că Alianța a acceptat cele 10 condiții+ cele 3 inițiale.

Concluzii:

Numirea noului președinte este rezultatul unui compromis politic între puterea și opoziția din Molodova.

Comuniștii și-au conservat pe termen scurt imaginea de partid care nu negociază cu puterea și au evitat o nouă campanie de blamare pentru blocajul politic.

Tot comuniștii au asigurat reducerea la minim a puterii președintelui și angajarea sa în respectarea a 10 condiții puse de Dodon.

Lipsa de precizări privind detaliile legate de cele 10 condiții, chiar dacă ele au fost catalogate de statalitate, ridică mari semne de întrebare privind natura lor.

Întrebarea majoră este: De ce ar impune un om politic 10 condiții legate de respectarea statalității unui Înalt magistrat, profesionist care s-a ocupat în toată activitatea sa de respectarea și aplicarea legilor și a Constituției ?

Posibile răspunsuri:

A. Comuniștii din Moldova au aplicat doar o primă etapă din strategia lor de a continua blocajul.

B. Cele 10 condiții nu se referă la ce trebuie să respecte noul președinte ci la ce NU trebuie să facă

pe perioada mandatului.

Care este perspectiva pentru România?

Simplu.

În cel mai optimist caz, România va fi pusă în fața unei Alianțe care, conform înțelegerii cucomuniștii, va promova incrementalist doar măsuri de reformă mai puțin importante și deci modesteîn relație cu așteptările Bucureștiului.

În cel mai pesimit scenariu, Moldova va intra într-un blocaj parlamentar, iar președintele va gira unparcurs spre noi alegeri și spre amânarea reformei.

În concluzie, nu sunt adeptul acelor interpretări din România, care salută pasul făcut și careconsideră că a fost îndepărtat ultimul obstacol din calea reformei, cred că a mai fost pus un obstacolde către comuniști, însă este unul sofisticat.

Bonus:

Vă las pe voi să interpretați de ce și cât de inteligent a fost din partea României să semneze aceleacorduri bilaterale cu Moldova înainte de inițierea procesului de alegere a noului președinte alRepublicii Moldova.