Mandala, arhitectura Universului (1)Când în urma cu 2.300 de ani matematicianul grec Arhimede declara „dati-mi un punct de sprijin si am sa misc Universul” afirmatia i-a bulversat pâna si pe rafinatii gânditori elini contemporani cu el, obisnuiti cu savantele si provocatoarele jocuri ale mintii. Nu întâmplator, civilizatia europeana a pastrat pâna astazi celebra butada.

Dar punctul la care s-a referit Arhimede este o realitate mult mai profunda decât transpare din cuvintele sale. Punctul este originea oricarei forme existente, din el evoluând toate liniile, toate formele, oricât de complexe ar fi. Desigur, aceasta poate parea o constatare banala. Dar, în general, adevarurile mari sunt simple, desi adeseori haina pe care o îmbraca este una sofisticata si tocmai de aceea complicata. Cu si mai multa vreme înaintea lui Arhimede, undeva, în inima misteriosului si fabulosului continent asiatic, afirmatia grecului genial fusese dovedita nu doar în planul formelor, ci si în planul ideilor. Potrivit vechilor întelepti indieni, punctul nu numai ca reprezenta esenta oricarei stari de existenta materiala sau spirituala, dar însusi Universul, în esentialitatea sa si, indiferent de scara de reprezentare, putea fi redus la un punct. Ca urmare, punctul a stat la baza aparitiei unui stil geometrico-arhitectural sacru, al carui termen de ordine a fost mandala. Mandala ca model originar al lumii Mandalele au aparut înca din zorii civilizatiei indiene, stratul religios indo-european consemnându-le, iar mai apoi, în mediul buddhist, fiind o schematizare perfecta a tuturor nivelurilor Universului, reprezentând, cum spuneam, însasi esenta acestuia. Se poate afirma ca ideea de mandala a aparut chiar înainte ca istoria sa se nasca. Daca va uitati cu atentie în natura, veti descoperi anumite forme geometrice regulate, adeseori asemanatoare sau chiar identice, incluse unele în interiorul celorlalte, concentrice - aceeasi forma reprezentata repetat, la scara din ce în ce mai mare, toate elementele având o aceeasi origine comuna, un centru de unde totul porneste. Poate chiar în momentul în care cititi aceste rânduri va vin în minte imagini precum cele ale unor flori cu mai multe rânduri de petale, dispuse discoidal concentric, precum lotusul sau trandafirul, ori cochiliile marine, reprezentarea irisului si pupilei ochiului, ori grandioase si misterioase constructii, ca celebrul templu asiatic Borobudur, simbol arhitectonic al Universului, sau diagrame cu divinitati buddhiste, reprezentate pictural pe diverse materiale, într-un cadru perfect organizat, rectangular si discoidal, în toate cele patru zone ale Universului, sau, de ce nu, icoanele crestine cu Iisus în centru încadrat de îngeri sau sfinti în cele patru colturi. De fapt, chiar cuvântul “mandala” deriva din radacina semantica “manda”, care înseamna “esenta”, la care a fost adaugat sufixul “la” – recipient. Evident, conotatia principala a mandalei este cea de recipient al esentei. Cu riscul de a repeta, trebuie sa subliniem ca originea mandalei este punctul, mai exact punctul central. Este un simbol care în aparenta nu se supune nici unei constrângeri a dimensionalitatii. De aceea sensurile secundare ale mandalei sunt „samânta”, „sperma”, „picatura”, practic mandala fiind punctul de pornire în aparitia oricarei forme. La nivel spiritual, semnificatia mandalei este si mai complexa, ca centru de colectare a tuturor energiilor, structura ei reprezentând deopotriva spatiul interior si exterior. Scopul realizarii mandalei, grafic dar si arhitectural, este de a elimina astfel diferentierea dintre obiect si subiect.

În religia buddhista, mandala este unul dintre termenii-cheie, alaturi de yoga si guru. Pornind de la practicile hinduiste si buddhiste, mandala, ca reprezentare geometrica, a ajuns sinonima cu ideea de spatiu sacru. Textele religioase indo-europene timpurii, precum Rg Veda, folosesc mandala ca termen pentru a desemna un capitol, o colectie de formule religioase (mantras) sau de imnuri versificate care se intoneaza în timpul ceremoniilor vedice, pornind de la semnificatia de întreg continut într-o forma perfect organizata, circulara. Se spune ca Universul însusi si-ar avea originea în aceste imnuri vedice, ale caror sunete contin modelul genetic al tuturor fiintelor si lucrurilor, mandala fiind în acest sens un model al lumii. Mandala în buddhism În religia buddhista, o mandala poate simboliza deopotriva mintea si trupul lui Buddha sau a oricarui buddha (aici cu sensul originar, de cel care a atins iluminarea, trezitul). În buddhismul ezoteric principiul este ca o mandala sa contina prezenta (reprezentarea sau simbolul) lui Buddha, desi imaginile de divinitati nu sunt în mod absolut necesare când se realizeaza o mandala. Aceste divinitati se pot manifesta simbolic sub diverse forme - roata, copac, o piatra pretioasa etc. O mandala se construieste pornind de la organizarea unui spatiu geometric în jurul unui punct care marcheaza centrul desenului. Apoi se traseaza linii care se intersecteaza, formând modele geometrice triunghiulare. Acestea sunt încadrate de un cerc, simbolizând constiinta dinamica a initiatului. Urmeaza desenarea unui patrat în exterior, care reprezinta lumea fizica orientata catre cele patru directii, simbolizate prin patru porti. Zona din mijloc, centrala, este cea unde se afla divinitatea. În acest fel centrul este vizualizat ca esenta, iar circumferinta ca un cadru care sustine, mentine si protejeaza. O imagine completa a mandalei se traduce prin capacitatea acesteia de a-i oferi initiatului mediul adecvat de a „prinde” si a se concentra pe ceea ce reprezinta esenta, adica pe divinitate. În forma sa cea mai obisnuita, mandala apare ca o serie de cercuri concentrice. Mai elaborat, fiecare mandala are propria sa divinitate, situata în structura patrata din centrul unei serii de cercuri concentrice. Forma sa perfect patrata indica faptul ca spatiul absolut al întelepciunii nu cunoaste devieri de la regula echilibrului universal. Aceasta structura patrata are patru intrari sau porti, simboluri ale uniunii dintre cele patru energii mental-spirituale infinite – blândetea iubirii, compasiunea, simpatia (în sensul legaturii sau afinitatii simpatice dintre elementele universului) si echilibrul psihic (moderatia, seninatatea). Fiecare dintre aceste intrari este împodobita cu clopotei, ghirlande si alte elemente decorative. Practic, aceasta structura patratica defineste arhitectura mandalei, descrisa ca un palat sau templu cu patru laturi. De ce un palat? Pentru ca este resedinta zeitatii care prezideaza mandala. De ce un templu? Pentru ca ea contine esenta lui Buddha, deci principiul iluminarii, trezirii spiritului din întunericul ignorantei. Suita de cercuri care înconjoara palatul central corespunde unei structuri cu profunda semnificatie simbolica. Cercul de la exterior apare ca un inel de foc stilizat, în buddhism, simbolul procesului de transformare prin care fiintele omenesti obisnuite trebuie sa treaca, proba de foc pe care fiecare dintre noi trebuie s-o depasim pentru a putea patrunde în teritoriul sacru din interior, a descoperi si a deveni una cu divinitatea, una cu esenta, una cu însusi Universul. Acestui cerc îi urmeaza un inel de fulgere sau de sceptre de diamant (vajra), simbol al indestructibilitatii. Stralucirea de diamant semnifica hotarele spirituale ale mandalei. O mandala poate fi interpretata si ca un metaforic itinerariu spiritual initiatic, la capatul caruia omul obisnuit, imperfect, supus slabiciunilor si erorilor lumii materiale, se elibereaza de valurile multicolore ale ignorantei, devine un personaj exceptional, transcende universul iluzoriu al

formelor, câstiga batalia cu sine, regasindu-se pe el, cel adevarat, punct central, esenta a Universului infinit. Divinitatile mandalei În centrul mandalei, punctul originar, esenta si originea Universului se recunosc în persoana divinitatii tutelare cu care mandala se identifica. Pentru ca se spune ca fiecare mandala este învestita cu puterea acestei zeitati. Exista mandale care au ca zeitati tutelare fiinte prezentate cu expresii si atitudini mânioase. În aceste cazuri, urmatorul cerc este alcatuit adeseori din opt zone de incineratie, ceea ce reprezinta simbolic cele opt agregate ale constiintei umane care îl leaga pe individ de lumea fenomenala si, implicit, îl prind ca într-o menghina în ciclul nasterilor si renasterilor, perpetuând la nesfârsit manifestarile materiale si, prin aceasta, asigurând destinul iluzoriu al lumii. La modul cel mai general cu putinta, divinitatea trebuie sa fie una apartinând urmatoarelor trei categorii: Divinitati pacificatoare (simbolizând o existenta exceptionala si îndrumarea pe calea spirituala): Boddhisattva Avalokiteshvara (simbol al compasiunii în evolutia spirituala); Manjushri (întelepciunea); Vajrapani (accentueaza nevoia de curaj si putere pe drumul descoperirii cunoasterii sacre si al regasirii de sine). Divinitati mânioase (simboluri ale puternicului conflict care se duce în fiinta cuiva în cazul alienarii spirituale). Acestea întrupeaza toate slabiciunile, toate patimile interioare care ne întuneca mintea si duc la incoerenta în limbaj si gestica, care ne împiedica sa ne împlinim scopurile si în special se pun stavila în calea iluminarii, scopul ultim în doctrina budhhista. În mod traditional (si, poate, paradoxal, pentru unii), aceste zeitati mânioase sunt întelese ca aspecte ale principiilor binevoitoare, manifestându-se în expresii înspaimântatoare numai celor care le percep ca forte distructive. Pentru ca în momentul când initiatul (si) le recunoaste ca aspecte ale propriului sine si reuseste sa le domoleasca prin practici spirituale, acestea se manifesta în ipostaze binevoitoare. Elemente figurative sexuale – indicii ale procesului integrator din centrul mandalei. Conotatiile lor figurative pornesc de la ideea ca masculinul si femininul nu sunt nimic altceva decât simboluri ale celor doua principii contrare care alcatuiesc esenta oricarui element nu numai din existenta lumeasca, ci si din întregul Univers (iubire si ura, bine si rau, sus si jos, interior si exterior, minus si plus etc.). Initiatul încearca sa opreasca propria-i alienare, acceptând si bucurându-se de toate lucrurile, considerându-le piese interdependente într-un infinit puzzle al existentei. Totodata simbolurile sexuale reprezinta si metafore ale iluminarii, în sensul de satisfactie, binecuvântare, unitate si completare.

Section 1: How You Approach Life and How You Appear To Others

    High-spirited, enthusiastic, and exuberant, you loveadventure, change, exploring new territory, and are not happyconfined to the same safe, familiar, secure little world all thetime. You have a strong restlessness and yearning for somethinggreater than anything you've yet experienced, and you often livein your dreams and visions for the future. You tend to believethat the grass is greener somewhere else and you like to keepmoving, either literally or figuratively. Idealistic andoptimistic, you always expect something better ahead. You love tohave a goal, something to aim for, but once you achieve it youare on to something else. You are ever on the lookout for newopportunities and you are a gambler, willing to take risks and tobreak new ground. The possibility of discovering something new iswhat makes life interesting for you. You have great faith in lifeand bounce back quickly from disappointment and failure. Find out more with your full-length reading...

Section 2: The Inner You: Your Real Motivation

    You have powerful emotional attachments to the past, yourfamily, your childhood, those places you associate with safetyand security and your beginnings. Maintaining a connection withyour roots and heritage and keeping family bonds strong are veryimportant to you. Loyal, devoted, and sentimental, you tend tocling to whatever is dear to you, be it person, familiar place,or cherished possession. Find out more with your full-length reading...