DESPRE DEMNITATEA EUROPEI

Constantin Noica (Vităneşti-Teleorman, 12/25 iulie 1909 – Sibiu,4 decembrie 1987). A debutat în revista Vlăstarul, în 1927, ca eleval liceului bucureştean „Spiru Haret“. A urmat Facultatea de Litereşi Filozofie din Bucureşti (1928–1931), absolvită cu teza de licenţăProblema lucrului în sine la Kant. A fost bibliotecar la Seminarul deIstorie a Filozofiei şi membru al Asociaţiei „Criterion“ (1932–1934).După efectuarea unor studii de specializare în Franţa (1938–1939),şi-a susţinut în Bucureşti doctoratul în filozofie cu teza Schiţă pentruistoria lui Cum e cu putinţă ceva nou, publicată în 1940. A fost refe -rent pentru filozofie în cadrul Institutului Româno-German dinBerlin (1941–1944). Concomitent, a editat, împreună cu C. Floruşi M. Vul cănescu, patru dintre cursurile uni versitare ale lui NaeIonescu şi anuarul Isvoare de filosofie (1942–1943). A avut domiciliuforţat la Câmpulung-Muscel (1949–1958) şi a fost deţinut politic(1958–1964). A lucrat ca cercetător la Centrul de logică al AcademieiRomâne (1965–1975). Ultimii 12 ani i-a petre cut la Păltiniş. A fostînmor mân tat la schitul din apropiere.

Cărţi originale, enumerate în ordinea apariţiei primei ediţii: Mathesissau bucuriile simple (1934), Concepte deschise în istoria filosofiei laDescartes, Leibniz şi Kant (1936), De caelo. Încercare în jurul cunoaş -terii şi individului (1937), Viaţa şi filosofia lui René Descartes (1937),Schiţă pentru istoria lui Cum e cu putinţă ceva nou (1940), Douăintroduceri şi o trecere spre idealism (cu traducerea primei Introducerikantiene a „Criticei Judecării“) (1943), Jurnal filosofic (1944), Paginidespre sufletul românesc (1944), „Fenomenologia spiritului“ de G.W. F.Hegel istorisită de Constantin Noica (1962), Douăzeci şi şapte trepteale realului (1969), Platon: Lysis (cu un eseu despre înţelesul grecal dragostei de oameni şi lucruri) (1969), Rostirea filozofică românească(1970), Creaţie şi frumos în rostirea românească (1973), Eminescusau Gânduri despre omul deplin al culturii româneşti (1975), Despăr -ţirea de Goethe (1976), Sentimentul românesc al fiinţei (1978), Spiritulro mânesc la cumpătul vremii. Şase maladii ale spiritului contem poran(1978), Povestiri despre om (după o carte a lui Hegel: „Fenomenologiaspiritului“) (1980), Devenirea întru fiinţă. Vol. I: Încercare asuprafilozofiei tradi ţionale; Vol. II: Tratat de ontologie (1981), Trei intro -duceri la Devenirea întru fiinţă (1984), Scrisori despre logica lui Hermes(1986), De dignitate Europae (lb. germ.) (1988), Rugaţi-vă pentrufratele Alexandru (1990).

CONSTANTIN NOICA

Despre demnitatea Europei

Redactor: Oana BârnaCoperta: Angela RotaruTehnoredactor: Manuela MăxineanuCorector: Iuliana Glăvan

Tipărit la Proeditură şi Tipografie

© HUMANITAS, 1993, 2012© Alexandra Noica-Wilson

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiNOICA, CONSTANTINDespre demnitatea Europei / Constantin Noica. – Ed. a 2-a. -Bucureşti: Humanitas, 2012ISBN 978-973-50-3432-0130.2

EDITURA HUMANITAS Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România tel. 021 408 83 50, fax 021 408 83 51www.humanitas.ro

Comenzi online: www.libhumanitas.roComenzi prin e-mail: vanzari@libhumanitas.roComenzi telefonice: 021 311 23 30 / 0372 189 509

NOTA EDITURII

Despre demnitatea Europei este ultima carte scrisă şiîncheiată de Constantin Noica. A apărut în limba ger mană,în traducerea lui Georg Scherg, la Editura Kriterion,Bucureşti, 1988, sub titlul De dignitate Europae. În limbaromână, aceste eseuri de filozofie a culturii europene au fostpublicate mai întâi în revis tele Ramuri, România literară şiViaţa româ nească, în anii 1986–1987. Editura Humanitasle-a publicat în 1993, sub titlul Modelul cultural european,după ver siunea din revistele menţionate, revăzută şi pregă -tită pentru tipar de autor. Ediţia de faţă reia acel volum.

PrefaţăSCRISOARE CĂTRE UN INTELECTUAL

DIN OCCIDENT

„Mai putem fi salvaţi?“ (Sind wir noch zu retten?),vă întrebaţi voi, scrieţi cărţi voi şi se lamentează uniideţinători de premii Nobel din rândul vostru.

Nu vă înţelegem. Întrebarea aceasta pe care şi-opunea un Franz Alt ne sună ca venind dintr-o Eu -ropă bolnavă, aproape isterică. Salvaţi de ce anume?De fatalis mul trezit, nu numai de penibilul deter -minism cultu ral al lui Spengler (cel care cu „fausticul“lui a desfigurat, aproape, miracolul goethean), darşi de câte o vorbă ca a lui Paul Valéry: „Nous autres,civilisations, nous savons maintenant que nous som -mes mortelles“? Salvaţi de resemnare? de inacţiune?Salvaţi de cine ştie ce catastrofă? Dar Einstein aacţionat, în loc să declame, ca voi. S-a adresat unuipreşedin te paralitic, cerându-i să apere lumea de peri -colul atomic. Că, mai târziu, alt pre şedinte, în locsă ia simple măsuri de apărare, a folosit în neştirearma cea nouă, ba a vroit să sperie şi pe alţii cu ea, esterătăcirea sa, laolaltă cu a politicienilor din jurul său.Dar atunci acţionaţi şi voi: cereţi şi faceţi ca para liticii

voştri de acolo, agresivi, să fie puşi sub interdicţie.Ceea ce au făcut oamenii pot ei şi să desfacă. Nuve niţi să speriaţi lumea – tocmai voi, luminaţii – cuameninţarea că cine ştie ce cometă Halley se pregă -teşte să măture inevitabil viaţa pe Terra.

Sau poate vreţi să insinuaţi că fizicienii sunt devină sau că ştiinţa (pretins „faustică“) este de vină?Atunci recitiţi Faust II şi vedeţi acolo cum ştia Goethe,mai bine decât voi, cine se află îndărătul lucrurilor.Iar dacă credeţi în diavol, faceţi ca medievalii cu vră -jitoarele, în cazul că aveţi curaj: oriunde găsiţi unfizician, che maţi-l în faţa Inchiziţiei şi, eventual,puneţi-l pe rug.

Dar nu ştiţi nici voi pe cine să învi novăţiţi. Întretimp urâţiţi lumea şi de gradaţi această reuşită denease muit care este cultura europeană. De douăgeneraţii, tineretul vostru, din care s-ar fi putut re -cruta, even tual, câteva genii, este aruncat de voi pestrăzi şi isterizat. Voi nu aţi ştiut să scoateţi la luminăcontrapartea de glorie a culturii noastre. În AnaleleTerrei – ce se vor păstra, poate, pentru o umanitateviitoare ceva mai în ţeleaptă – vor figura două veacuritrecute, drept unice, nu doar prin geniile lor răzleţe,dar şi prin comunitatea creată de aceste genii care-şivorbeau de la pisc la pisc, cum spunea Nietzsche:veacul presocraticilor – şi cel al fizicienilor, începândpe la 1850, cu Faraday, şi ţinând până după şcoalade la Copenhaga.

8 DESPRE DEMNITATEA EUROPEI

Voi nu spuneţi aceasta umanităţii. Şi nu spuneţică s-a ivit, de vreo 1 500 de ani, o cul tură europeanăcare a împânzit, a ex ploatat, e drept, dar a şi educatcu valo rile ei restul umanităţii; că aşadar aproapetot ce se întâmplă astăzi pe glob, şi se va întâmplamâine chiar în cosmos, poartă pecetea Europei, oricâtar pretinde altfel etnografii şi istoricii, care descoperăalte lumi, în fond spre a le scoate din letargie şi ale jefui de comorile lor spirituale. Suntem piraţi, con -chistadori şi corsari în continuare, dar acum sun temcorsari ai spiritului – şi asta schimbă totul.

De vreme ce n-o spuneţi voi, s-o spunem oarenoi, marginalii? Dar dacă nu vorbiţi voi, trebuie săvor bească pietrele. Şi ele vă spun mai mult: că şi fărăacest fel al vostru de a urâţi veacul, l-aţi şi urâţit,prelungindu-i – până la absurdul, nonsensul şi cinis -mul ce vă sunt atât de dragi – puţină tatea de a în târ -zia în ceea ce ne îngăduim a numi „era conjun c ţiei“.Nu ştiţi să arătaţi (cum a ştiut întotdeauna să arateinteligenţa lumii) că oamenii au între ei şi alt liantdecât cel exterior, adus astăzi de su ma rele noastre„conective“. Voi lăsaţi pe oameni să trăiască unul lângăaltul ca şi cum ar fi unul fără altul; şi, ajutaţi fiindde o tehnică prin care am reu şit nu atât să ajungemundeva, cât să plecăm mai repede de oriunde, otehnică a bunelor despărţiri şi decolări, voi favorizaţio societate în care surâsul fad, poli teţea şi salutulamabil prin agitaţia mâinii dau sin gura măsură a

PREFAŢĂ 9

societăţii noastre civilizate – societatea lui bye-bye(the Bye-bye Society).

Am scris aceste pagini cu sentimentul frateluineluat în seamă (cum suntem toţi aici), care cerşeştepentru el şi lume o îmbrăţişare. Dacă nu credeţi căe posibilă, în spirit european, o nouă îmbrăţişare,atunci sau cărţile voastre sunt un simplu bye-bye spuslumii şi culturii, sau lumea de mâine le va aruncaîn foc, aşa cum cerea părintele vostru într-ale scepti -cis mului, Hume, pentru cărţile proaste.

10 DESPRE DEMNITATEA EUROPEI

IREGULA, EXCEPŢIA

ŞI NAŞTEREA CULTURILOR

Viaţa omului şi a culturilor reprezintă, la dreptvorbind, o dezbatere între regulă şi excepţie. Natura,ca şi omul stau sub legi ; omul îşi pre scrie în plus,pentru comportarea sa, reguli ; el instituie, pentruacţiu nea sa în lume, norme. Însă legile, regulile, nor -mele admit în fapt abateri. Vom încerca să arătămcă abaterile nu se ivesc numai în fapt, ci că sunt şide drept. Le vom cuprinde pe toate sub formularea„excepţii faţă de regulă“ şi vom sugera, cu ajutorullor, o prezentare a tipurilor de om din perspectivatipurilor de cultură la care conduc excepţiile faţă deregulă. Există cinci feluri de excepţii: unele care infir -mă regula, altele care o con firmă, cele care o lărgesc,cele care doar o proclamă şi, în fine, cele care devinele regula.

În comunitatea restrânsă a familiei sau în cea lăr -gită a societăţii, pe căile însingurării cu sine sau pecele ale supunerii la ceva mai înalt, stăruie rânduieli,comandamente, decaloguri sau prescripţii, peste tot.Nu oricine are cunoaş terea legilor sub care trăieşte,

ci singură cultura i-o dă; în schimb oricine devineconştient de regulile pe care este dator să le respecte,spre a fi om, şi de normele cerute, spre a fi făptuitorşi eventual creator în sânul lumii sale.

Dar se definesc oamenii şi culturile numai pe te -meiul principiilor pe care le invocă? sau mai degrabăse definesc prin marginea de abateri pe care o îngă -duie aceste principii? Înain tăm afirmaţia că tipul deexcepţie în care ne aşezăm hotărăşte, deopotrivă cu prin cipiile, de om şi de cultura respectivă. Aceasta vreasă spună că mai însemnat, de pildă, decât sensul deviaţă al cuiva, care poate fi de fiecare dată altul, şidecât viaţa cuiva, care e de fiecare dată încărcată dearbitrar, este raportul lor („În ce raport stai faţă delegea ta?“); iar la fel se dovedeşte a fi şi raportul dintremanifestările unei culturi şi fondul ei de principii.Atunci, cercetarea omului şi a culturilor devine cuputinţă, în măsura în care ea lasă deoparte o mate -rie schimbătoare, anecdotică, istorică, în fa voareaunei forme, respectiv a unui raport stabil. Regulilefeluritelor societăţi, sau chiar ale uneia singure, potvaria: zeii lor îşi pot schimba numele şi funcţia; dardacă raportul dintre lege şi excepţie este acelaşi, atuncişi tipul de om sau de cultură este acelaşi.

Există, dacă nu amplificăm prea mult, cinci ex -cep ţii faţă de regulă, cele înfăţişate mai sus. Întâi, existăexcepţii care contrazic şi infirmă regula. În această pri -mă situaţie, regula devine intolerantă faţă de excepţii,

12 DESPRE DEMNITATEA EUROPEI

CUPRINS

Nota editurii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5

VIII. Scrisoare către un intelectual din Occident . . 7

VIII. Regula, excepţia şi naşterea culturilor . . . . . 11

II. Ce poate însemna o cultură . . . . . . . . . . . . . 27

III. Schemă, structură, model . . . . . . . . . . . . . . 35

IV. Tabloul schematic al culturilor . . . . . . . . . . 41

V. Structura culturii noastre . . . . . . . . . . . . . . . 48

VI. O lume de valori autonome . . . . . . . . . . . . . 55

VII. Când începe cultura europeană . . . . . . . . . . 62

VIII. Mitologia europeană . . . . . . . . . . . . . . . . . . 71

IX. Un alt înţeles pentru morfologia culturilor . . . . . . . . . . . . 81

X. Cultura europeană în ipostaza substantivului . . . . . . . . . . . . . . . 91

XI. Adjectivul, epitetele şi Renaşterea . . . . . . . 100

XII. Gradul zero al adjectivului şi Leonardo da Vinci . . . . . . . . . . . . . . . . . 110

XIII. Adverbul şi zeul Pan . . . . . . . . . . . . . . . . 119

XIV. Cum arată cultura europeană în ipostaza adverbului . . . . . . . . . . . . . . . 126

XV. De la „eu“ la „noi“ în cultura europeană . . . . . . . . . . . . . . . . 133

XVI. E bietul eu sub noi . . . . . . . . . . . . . . . . . 142

XVII. Numeralul, conjuncţia şi nihilismele . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 151

XVIII. Încheiere la o cultură ce nu se încheie . . . 161

XIX. Timpul cel blând al culturii europene . . . 171

182 CUPRINS