Departamentul pentru Pregătirea Personalului...

5
UNIVERSITATEA TEHNICA DE CONSTRUCTII BUCURESTI Bd. Lacul Tei 124 * Sect. 2 * RO-020396 * Bucuresti - Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic ADMITEREA LA PROGRAMUL DE STUDII PSIHOPEDAGOGICE ÎN VEDEREA OBŢINERII CERTIFICĂRII PENTRU PROFESIA DIDACTICĂ Potrivit Legii învăţământului nr.84 (art.64), Ordinului Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 4316 din 3 iunie 2008(art.2) si OMECTS nr. 5745/13.09.2012, absolvenţii studiilor universitare pot ocupa posturi în învăţământ cu condiţia parcurgerii şi promovării programului de studii psihopedagogice oferit numai de către Departamentele pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) din instituţiile de învăţământ superior acreditate. Certificarea pentru profesia didactică se poate obţine la două niveluri, respectiv: a) Nivelul I (iniţial): acordă absolvenţilor de studii universitare de licenţă dreptul să ocupe posturi didactice în învăţământul preuniversitar obligatoriu, b) Nivelul II (de aprofundare): acordă absolvenţilor de studii universitare dreptul să ocupe posturi didactice în învăţământul liceal, postliceal şi superior.

Transcript of Departamentul pentru Pregătirea Personalului...

Page 1: Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didacticdppd.utcb.ro/pdf2014/metodologie-admitere-dppd.pdf · cadrul DPPD este acelaşi cu cel pe care studentul îl are în cadrul studiilor

                                                                                                                                                                              

 

                     

UNIVERSITATEA TEHNICA DE CONSTRUCTII BUCURESTI

Bd. Lacul Tei 124 * Sect. 2 * RO-020396 * Bucuresti -

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic

ADMITEREA

LA PROGRAMUL DE STUDII PSIHOPEDAGOGICE ÎN VEDEREA

OBŢINERII CERTIFICĂRII PENTRU PROFESIA DIDACTICĂ

Potrivit Legii învăţământului nr.84 (art.64), Ordinului Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 4316 din 3 iunie 2008(art.2) si OMECTS nr. 5745/13.09.2012, absolvenţii studiilor universitare pot ocupa posturi în învăţământ cu condiţia parcurgerii şi promovării programului de studii psihopedagogice oferit numai de către Departamentele pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) din instituţiile de învăţământ superior acreditate.

Certificarea pentru profesia didactică se poate obţine la două niveluri, respectiv:

a) Nivelul I (iniţial): acordă absolvenţilor de studii universitare de licenţă dreptul să ocupe posturi didactice în învăţământul preuniversitar obligatoriu,

b) Nivelul II (de aprofundare): acordă absolvenţilor de studii universitare dreptul să ocupe posturi didactice în învăţământul liceal, postliceal şi superior.

Page 2: Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didacticdppd.utcb.ro/pdf2014/metodologie-admitere-dppd.pdf · cadrul DPPD este acelaşi cu cel pe care studentul îl are în cadrul studiilor

                                                                                                                                                                              

Programul de studii psihopedagogice de 35 de credite, corespunzător Nivelului I, este oferit studenţilor în mod eşalonat, pe parcursul studiilor de licenţă, după cum urmează:

Anul I - sem 1 – Psihologia educaţiei (5 credite)

- sem 2 – Pedagogie I (5 credite)

Anul II - sem 3 – Pedagogie II (5 credite)

- sem 4 – Didactica specialităţii (5 credite)

Anul III - sem 5 – Instruire asistată de calculator (2 credite)

- sem 6 – Managementul clasei de elevi (3 credite)

- sem 5 şi 6 - Practica pedagogică (5 credite)

Examen de absolvire Nivelul I (5 credite)

Disciplinele de pregătire psihopedagogică sunt incluse în planul de învăţământ al specializării, ca discipline facultative. Rezultatele obţinute sunt trecute în Suplimentul la Diploma de Licenţă.

INSCRIERI:

A. STUDENTI:

Se pot înscrie studenţii anilor I-IV ai Universităţii Tehnice de Construcţii

Inscrierea studenţilor: în perioada 1 - 5 OCTOMBRIE 2014.

Admiterea constă în susţinerea unui interviu în perioada 1-15 oct.2014

Acte necesare la înscriere:

- Carte identitate – copie

- Legitimaţia de student - original

NOTĂ:

‐ Programul de studii psihopedagogice oferit de DPPD poate fi urmat de studenţi în regim de subvenţie de la bugetul de stat sau în regim cu taxă. Regimul studiilor în

Page 3: Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didacticdppd.utcb.ro/pdf2014/metodologie-admitere-dppd.pdf · cadrul DPPD este acelaşi cu cel pe care studentul îl are în cadrul studiilor

                                                                                                                                                                              

cadrul DPPD este acelaşi cu cel pe care studentul îl are în cadrul studiilor de licenţă la care este înmatriculat.

‐ Studenţii pot beneficia de subvenţia de la bugetul de stat numai pentru numărul de credite corespunzătoare primului nivel de certificare pentru profesia didactică şi pentru un singur parcurs de studiu.

B. ABSOLVENTI:

Absolvenţii studiilor universitare de licenţă care nu au urmat programul de studii psihopedagogice pe parcursul studiilor universitare pot să parcurgă programul de studii psihopedagogice în regimul cursurilor postuniversitare, cu taxă.

În cazul absolvenţilor, dreptul de a se înscrie la programul de studii psihopedagogice se obţine pe baza diplomei de licenţă/ echivalentul acesteia şi a susţinerii unui interviu.

.

Acte necesare la înscriere:

1. Cerere de înscriere (se completează la secretariat); 2. Diplomă de licenţă (sau echivalenta acesteia) în copie legalizată ; 3. Certificat de naştere în copie legalizată; 4. Certificat de căsătorie în copie legalizată (unde este cazul); 5. Carte de identitate/BI - copie 6. Chitanţa de achitare a taxei de participare.

Informaţii suplimentare: Tel. 021 242 71 24

Fax: 021. 242 07 81

http:// www.dppd.utcb.ro

Rector, Director DPPD,

Prof.univ.dr.ing. Johan NEUNER Prof.univ.dr.Adrian STOICA

Page 4: Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didacticdppd.utcb.ro/pdf2014/metodologie-admitere-dppd.pdf · cadrul DPPD este acelaşi cu cel pe care studentul îl are în cadrul studiilor

                                                                                                                                                                              

GHID DE INTERVIU

pentru admiterea la programul de studii oferit de DPPD 

 

    Interviul se realizează cu studenții admişi  în anul I  la ciclul studiilor universitare de  licență, care şi‐au exprimat opțiunea de a parcurge programul de studii psihopedagogice oferit de DPPD în vederea obținerii atestării pentru profesiunea didactică. 

  Interviul  se  aplică  în  primele  două  seminarii  la  disciplina  Psihologia  educației,  pentru  toți studenții care au optat pentru a fi înscrişi la DPPD. 

   

A.  Întrebări principale: 

  1.  Se  cere  subiectului  să  prezinte  motivația  alegerii  de  a  urma  modulul  de  pregătire psihopedagogică. Pe cât posibil, se vor pune întrebări subsecvente sau/şi de completare din care să rezulte tipul  şi natura motivației, potrivit paradigmei clasice: 

  ‐ extrinsecă – intrinsecă;  

  ‐ cognitivă – afectivă; 

  2.  Subiectul  este  solicitat  să  descrie  sintetic  cerințele  de  exercitare  a  profesiunii  didactice. Întrebările subsecvente vor fi direcționate spre sondarea unor aspecte cum sunt: 

  ‐ dacă subiectul îşi reprezintă corect rolurile profesorului; 

  ‐ dacă  subiectul conştientizează responsabilitățile sociale ale funcției didactice; 

  ‐ dacă subiectul cunoaşte calitățile personale al candidatului la profesiunea didactică. 

  3. Subiectul este solicitat să facă aprecieri asupra statutului socio‐profesional al profesorului. Întrebările subsecvente vor viza sondarea poziției subiectului privind aspecte cum sunt: 

  ‐ salarizare; 

  ‐ poziție socială; 

  ‐ perspective de realizare personală; 

  ‐ asumarea avantajelor şi dezavantajelor. 

 

 

Page 5: Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didacticdppd.utcb.ro/pdf2014/metodologie-admitere-dppd.pdf · cadrul DPPD este acelaşi cu cel pe care studentul îl are în cadrul studiilor

                                                                                                                                                                              

B.  Întrebări de sondare şi examinare: 

  1. Se cere subiectului să prezinte modul  în care se ocupă un post didactic  în  învățământ. Se pun  întrebări de completare care să pună  în evidență  în ce măsură subiectul cunoaşte exigențele unui concurs de ocupare a unui post didactic. 

  2. Se cere subiectului să enunțe principalele calități (însuşiri) de personalitate pe care trebuie să  le  posede  un  bun  profesor.  Întrebările  subsecvente  vor  fi  direcționate  spre  sondarea  unor aspecte cum sunt: 

  ‐ importanța pregătirii ştiințifice; 

  ‐ importanța pregătirii psihopedagogice; 

  ‐ importanța aptitudinilor pedagogice; 

  ‐ importanța însuşirilor de caracter. 

  3.  Subiectul  este  solicitat  să  estimeze  în  ce măsură  consideră  că  îndeplineşte  calitățile  de personalitate  solicitate  unui  bun  profesor.  Întrebările  subsecvente  vor  fi  direcționate  atât  spre raportarea  la  propria  viziune  a  subiectului  asupra  calităților  unui  bun  profesor,  cât  şi  spre raportarea la calitățile obiectiv necesare pentru un bun profesor. 

C.  Evaluare: 

  Răspunsurile vor  fi evaluate prin prisma unor indicatori calitativi, pe trei  niveluri, respectiv: 

a) răspunsuri pertinente (5 puncte); b) răspunsuri interesante (3 puncte); c) răspunsuri oneste (1 punct).