Denumirea cursului – Bazele Comertului

Manualul recomandat – Gh. M. Pistol, Bazele Comertului, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2004.

Obiectivul principal al cursului - Disciplina “Bazele Comertului” abordeaza fenomenele si procesele economice sub aspectul esentei si formelor de manifestare, conexiunilor cu celelalte procese din economie, metodologiei de cuantificare a marimii si dinamicii acestora, precum si al eficientei. Disciplina are un rol esential in a pune bazele pregatirii in domeniu a viitorilor specialisti în comert, în general, in marketing, in particular, intregind cunostintele teoretice si practice capatate in primul an de studiu.

Continutul tematic al cursului

Capitolul 1. Locul, rolul şi importanţa comerţului în economia naţională 1.1. Comerţul activitate de bază în cadrul economiei 1.2. Actele de comerţ şi comerciantul Capitolul 2. Distribuţia mărfurilor 2.1. Conţinutul, rolul şi funcţiile distribuţiei 2.2. Tipologia canalelor de distribuţie 2.3. Particularităţi ale distribuţiei unor bunuri şi servicii Capitolul 3. Organizarea comerţului şi a aparatului comercial 3.1. Principii ale organizării activităţii comerciale 3.2. Sisteme de organizare a aparatului comercial 3.3. Locul şi importanţa firmei în organizarea comerţului Capitolul 4. Comerţul cu ridicata 4.1. Conţinutul, rolul şi funcţiile comerţului cu ridicata 4.2. Tipologia comerţului cu ridicata 4.3. Tendinţele şi evolutia comerţului cu ridicata Capitolul 5. Comertul cu amănuntul 5.1. Conţinutul, importanţa şi funcţiile comerţului cu amănuntul 5.2. Tipologia activităţii comerciale cu amănuntul 5.3. Tendinţele şi evoluţia comerţului cu amănuntul Capitolul 6. Alimentaţia publică 6.1. Continutul şi particularităţile alimentaţiei publice 6.2. Tipologia unităţilor de alimentaţie publică 6.3. Baza tehnico – materială a sectorului de alimentaţie publică 6.4. Mutaţii şi orientări în organizarea şi modernizarea activităţii de alimentaţie publică Capitolul 7. Serviciile comerciale 7.1 Conţinutul serviciilor comerciale 7.2 Locul serviciilor comerciale în cadrul comerţului actual 7.3 Tipologia serviciilor comerciale 7.4 Tendinţe pe plan mondial în dezvoltarea serviciilor comerciale Capitolul 8. Comerţul cooperatist 8.1. Organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum 8.2. Mutaţii în viaţa şi activitatea cooperaţiei de comsum în etapa actuală Capitolul 9. Comerţul electronic

9.1. Conceptul de comerţ electronic şi sfera sa de cuprindere 9.2. Comerţul electronic pe Internet 9.3. Comerţul electronic în România Capitolul 10. Baza tehnico- materială a comerţului 10.1. Conceptul de bază tehnico-materială a comerţului 10.2. Baza tehnico-materială a comerţului cu amănuntul 10.3. Baza tehnico-materială a comerţului cu ridicata 10.4. Progresul tehnic în comerţ Capitolul 11. Resursele comerţului 11.1. Resursele umane în comerţ 11.2. Patrimoniul agenţilor economici în comerţ 11.3. Resursele financiare în comerţ Capitolul 12. Relaţiile comerţului cu producătorii şi consumatorii 12.1. Relaţiile comerţului cu producătorii 12.2. Relaţiile comerţului cu consumatorii Capitolul 13. Protecţia consumatorilor 13.1. Conceptul şi structura de acţiune a protecţiei consumatorului 13.2. Implicarea puterii publice în protecţia consumatorilor 13.3. Organizarea consumatorilor în vederea apărării drepturilor proprii 13.4. Politica de protecţie a consumatorilor în România Capitolul 14. Eficienţa activităţii comerciale 14.1. Conceptul şi conţinutul eficienţei activităţii comerciale 14.2. Eficienţa economică a activităţii comerciale 14.3. Eficienţa socială a comerţului 14.4. Căi de creştere a eficienţei activităţii comerciale

Bibliografie

1. Gheorghe Pistol, Bazele comertului, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2004. 2. Gheorghe Pistol, Luminita Pistol (coordonatori), Comert Interior – teorie si practica, Editura Economică, Bucureşti, 2006. 3. Luminiţa Pistol, Comert – Concepte, mecanisme si politici, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2001. 1. Kotler, Ph. Managementul marketingului, Editura Teora, Bucureşti, 1997 2. Patriche, D. Tratat de economia comertului, Editura Eficient, Bucureşti, 1998 3. Patriche, D., Pistol, Gh.(coordonatori), Protectia Consumatorilor, Editura Monitorul Oficial, Bucuresti, 1998. 4. Dumitru Patriche (coordonator), Bazele comertului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995.

SINTEZA Bazele Comertului

I. ROLUL SI LOCUL COMERTULUI ÎN CADRUL ECONOMIEI NATIONALE Introducere in tema tratata

Comerţul este un sector de activitate cu un ridicat grad de complexitate, reprezentând una dintre cele mai importante ramuri ale economiei naţionale. În economia de piaţă, comerţul are rolul de instrument de reglare a mecanismelor economice, organizând procesul confruntării dintre cerere şi ofertă şi asigurând astfel materializarea acestora în acte de vânzare-cumpărare. În această calitate de mare însemnătate, comerţul acţionează prin concepte, noţiuni şi acte specifice, îndeplinind o serie de funcţii importante în fluxul circulaţiei mărfurilor. Plecând de la asemenea premise, cunoaşterea mecanismului intern al activităţii comerciale, în general, a comerţului ca ramură, în particular, prezintă un deosebit interes, cel puţin din două puncte de vedere:

• pentru o fundamentare adecvată şi o promovare corespunzătoare a politicilor macrocomerciale;

• pentru conturarea obiectivelor tactice şi strategice ale fiecărui agent economic cu activitate de comerţ.

Concepte-cheie - comerţul interior - stocarea mărfurilor - fracţionarea cantităţilor mari de mărfuri - calitatea vieţii - satisfacerea superioară a nevoilor populaţiei - serviciile marfare sau nemarfare - operaţiunile tehnico-economice - actele de comerţ - actele de comerţ naturale - actele de comerţ formale - actele de schimb în virtutea teoriei accesorii - comerciantul - sectoare de comerţ reglementate şi controlate Rezumatul temei

1.1. Comerţul, activitate de bază în cadrul economiei 1.1.1. Conceptul de comerţ. Conţinutul activit ăţii comerciale

Ca noţiune, comerţul are un conţinut complex, având ca obiect marfa, respectiv

operaţiunile de vânzare-cumpărare ale acesteia, determinând o funcţie economică a cărei menire constă în a cumpăra materii prime sau produse, pentru ca apoi să le revândă în acelaşi stadiu fizic (cu excepţia sectorului de alimentaţie publică), dar în condiţii convenabile consumatorilor. În teoria economică, noţiunea de comerţ este înţeleasă ca:

• ramură a economiei naţionale, ce cuprinde activitatea unor agenţi economici -persoane juridice sau fizice- specializaţi în efectuarea de acte de comerţ;

• categorie economică, noţiune folosită mai ales în teoria economică; • profesiunea unor persoane – juridice sau fizice- care acţionează în cadrul

pieţei, asigurând actele de schimb. Comerţul reprezintă o activitate autonomă, al cărei obiect îl constituie deci cumpărarea mărfurilor în scopul revânzării.

Prin activitatea sa, prin locul pe care îl deţine în circuitul economic al bunurilor şi serviciilor, conţinutul comerţului este complex, el reprezentând o fază intermediară

esenţială între funcţia de producţie şi cea de consum, funcţia comerţului constând în aducerea bunurilor şi serviciilor la dispoziţia utilizatorilor, în condiţii de loc, de timp şi de mărime. Deşi profund influenţat de cele două faze ale circuitului economic-producţia şi consumul-, comerţul are un rol activ în asigurarea echilibrului dintre acestea.(aprofundare pg. 14 din manual)

Societatea „presează” comerţul pentru o mai intensă implicare a acestuia într-un număr relativ mare de probleme sociale şi pentru a întreţine relaţii directe şi, mai ales, corecte cu:

• consumatorul, acest lucru însemnând o informare promptă şi pertinentă privind produsul, ambalajul, reclama, calitatea şi siguranţa bunurilor, garanţiile şi serviciile oferite, un dialog permanent şi eficient între cele două părţi;

• mediul, comerţul fiind chemat să contribuie la diminuarea poluării de orice fel, în ultimă instanţă la păstrarea unui echilibru dorit de toată lumea;

• individul ca atare, comerţul trebuind să practice acţiuni corecte, nediscriminatorii şi de angajare cinstită şi să asigure siguranţa locului de muncă;

• comunitatea, comerţul având un rol deosebit în dezvoltarea urbană şi rurală, urbanismul comercial constituind o preocupare permanentă atât a responsabililor din comerţ, cât şi a edililor, pentru aceasta fiind necesară o cooperare permanentă cu administraţia locală;

• puterea publică, cu guvernanţii, comerţul trebuind, pe de o parte, să respecte legislaţia generală, dar, mai ales, pe cea specifică, să-şi îndeplinească obligaţiile legale faţă de stat şi de comunitatea locală şi să coopereze cu acestea pentru rezolvarea problemelor sociale;

• societatea, cu principalele grupe de interese ale acesteia. Importante aspecte economice şi juridice sunt generate şi de structurarea

comerţului din punct de vedere geografic. Potrivit acestui criteriu, comerţul se poate structura astfel: a) Comerţul interior, respectiv acea activitate în cadrul căreia atât vânzătorii, cât

şi cumpărătorii implicaţi în realizarea actului de vânzare-cumpărare se găsesc în cadrul graniţelor unui stat. Problematica comerţului interior constituie, de fapt, obiectul lucrării de faţă.

b) Comerţul exterior, care presupune o activitate în cadrul căreia fie vânzătorul, fie cumpărătorul se găseşte în afara graniţelor ţării. Este vorba de importuri, în primul caz (producţie străină, cumpărători autohtoni), sau de exporturi, în cel de-al doilea caz (producţie românească, cumpărători străini).

c) Tranzitul, un proces economic în cadrul căruia nu se face altceva decât să se traverseze teritoriul ţării (producătorul şi cumpărătorul sunt străini).

1.1.2. Repere istorice în evoluţia comerţului

Etimologic, termenul „comerţ” provine din latinescul commercium, care înseamnă „cu marfă”, respectiv acea activitate economică ce se ocupă de mărfuri. Prezenţa comerţului s-a făcut necesară chiar din momentul în care oamenii au început să comunice între ei. În timp, pe măsura dezvoltării civilizaţiei şi economiei, nevoile oamenilor, mai mulţi şi mai exigenţi, nu au mai putut fi satisfăcute decât prin schimb, prin intermediul comerţului. Desigur, la început, schimburile se efectuau direct, prin intermediul trocului (produs contra produs). În timp, s-a trecut la folosirea monedei, care este de fapt tot o marfă, una intermediară, trocul despărţindu-se în două operaţiuni: vânzarea (marfă-monedă) şi cumpărarea (monedă-marfă).

Din acest moment se poate vorbi de comerţ în adevăratul sens al noţiunii.(aprofundare pg. 15-17 din manual)

1.1.3. Rolul şi funcţiile comerţului

a) În raport cu producătorii b) În raport cu consumatorii (aprofundare pg.17-18 din manual) Comerţul îndeplineşte mai multe funcţii, din care rezultă rolul comerţului, atât în raport cu producătorii, cât şi cu utilizatorii finali sau intermediari.

a) Principala funcţie a comerţului, care, de fapt, caracterizează însuşi conţinutul activităţii acestuia, o constituie cumpărarea mărfurilor de la producători sau colectori (în cazul producţiei agricole uneori foarte dispersate) şi transferarea acestora în depozite, în vederea pregătirii lor pentru vânzarea către utilizatorii finali sau intermediari

b) O a doua funcţie a comerţului o reprezintă stocarea mărfurilor, care ia forma unor preocupări permanente pentru asigurarea echilibrului dintre oferta şi cererea de mărfuri în cadrul pieţei.

c) Cea de-a treia funcţie a comerţului constă în fracţionarea cantităţilor mari de mărfuri livrate de producţie, asortarea acestora, formarea sortimentelor comerciale şi asigurarea micilor partizi de mărfuri care urmează să fie puse la dispoziţia consumatorilor.

d) O a patra funcţie a comerţului are în vedere transferul mărfurilor către zonele şi punctele cele mai îndepărtate sau mai izolate, pentru a fi vândute celor interesaţi.

e) O funcţie strict specifică comerţului, generată de cele prezentate deja, o reprezintă crearea condiţiilor de realizare efectivă a actului de vânzare-cumpărare.

f) Cea de-a şasea funcţie a comerţului constă în asigurarea promovării produselor, apelându-se la tehnici diferite, moderne, precum publicitatea la locul vânzării, merchandising-ul, publicitatea prin mass-media etc. g) Ultima funcţie a comerţului, dar nu ultima ca importanţă, o constituie cercetarea doleanţelor consumatorilor, ale utilizatorilor, a sugestiilor acestora, a capacităţilor de cumpărare, a gradului de instruire şi a obiceiurilor de consum. (aprofundare pg. 18-19 din manual)

1.2. Relaţia dintre comerţ şi calitatea vieţii

a) La nivel macroeconomic; b) La nivelul fiecărui agent economic; c) Prin natura şi elasticitatea sa, prin activităţile desfăşurate, comerţul este uşor

adaptabil cerinţelor variate şi, mai ales, schimbătoare ale pieţei, ale mecanismului acesteia, în general ale economiei;

d) Aparţinând sectorului terţiar, comerţul are o mare capacitate de absorbţie a forţei de muncă disponibile;

e) Apariţia şi în România, în ultima perioadă de timp, a formelor de comerţ electronic, ca o componentă a comerţului fără magazine, a condus la o serie de aspecte care contribuie din plin la creşterea calităţii vieţii populaţiei;

f) Comerţul contribuie nu numai la asigurarea populaţiei cu bunuri materiale, ci şi oferă acesteia noi posibilităţi de petrecere a timpului liber; g) Comerţul contribuie şi în mod indirect la satisfacerea superioară a nevoilor populaţiei şi, ca atare, la asigurarea unei vieţi mai bune pentru aceasta;

h) Indiferent că sunt marfare sau nemarfare, serviciile satisfac nevoi de trai; i) Prin operaţiunile tehnico-economice pe care le înfăptuieşte, comerţul influenţează

întreaga circulaţie a produsului intern brut în formă materială din economia ţării, iar prin actele de schimb pe care le realizează, determină legături multiple cu alte sectoare importante de activitate din economie;

j) Dezvoltarea producţiei de utilaje, dispozitive, instalaţii specifice activităţii comerciale şi absolut necesare acesteia înseamnă, în ultimă instanţă, dezvoltarea economiei, a ţării, cu implicaţii directe asupra calităţii vieţii oamenilor.(aprofundare pg. 19-22 din manual)

1.3. Actele de comerţ şi comerciantul

1.3.1. Noţiunea de act de comerţ

Cu titlu de excepţie, poate fi calificat drept act de comerţ şi acel act care are loc între necomercianţi, în cazul în care, prin natura sa, una din părţi îşi fundamentează existenţa pe exercitarea unei activităţi comerciale. Structura actelor de comert:

a) Actele de comerţ naturale sunt reprezentate de acele activităţi care prin ele însele reprezintă comerţ, dând profilul profesiunii de bază celor implicaţi în realizarea lor. În această tipologie sunt cuprinse şase categorii de acte comerciale:

• Totalitatea cumpărăturilor de mărfuri în scopul revânzării sau închirierii lor. • Activităţile interpuşilor între participanţii la tranzacţiile comerciale – avem în

vedere aici curtierii, brokerii etc.. • Transformarea materiilor prime în obiecte de consum este un alt tip de comerţ

cuprins în grupa actelor de comerţ naturale, cu condiţia ca aceste transformări să fie efectuate de un agent economic care are drept scop realizarea de profit.

• Activităţile de transport. • Operaţiunile referitoare la activitatea bancară. • Operaţiuni diverse, precum cele desfăşurate de birourile de afaceri, agenţiile de

schimb valutar, dar şi activităţile întreprinderilor care oferă spectacole publice, cum ar fi teatrele, cinematografele etc.

b) Actele de comerţ formale, numite şi proformă, sunt acte de comerţ ce au ca obiect operaţiuni realizate sub acoperire sau prin intermediul scrisorii de schimb.

c) Actele de schimb în virtutea teoriei accesorii cuprind acele operaţiuni ce se referă la acte care prin natura lor sunt pur civile, devenind însă comerciale în momentul în care sunt făcute de către un comerciant cu ocazia realizării unei anumite laturi a activităţii sale comerciale.

Având în vedere cele prezentate, se poate trage concluzia că, în activitatea desfăşurată, un agent economic cu activitate de comerţ poate efectua următoarele categorii de acte:

• acte civile, care constau în cumpărarea diverselor mijloace mobiliare, maşini etc. pentru uzul său personal, dar şi a unui imobil, fie pentru uzul său personal, fie pentru exercitarea activităţii sale comerciale;

• acte comerciale, respectiv cumpărări şi vânzări de mărfuri, schimburi de creanţe etc;

• operaţiuni devenite acte de comerţ în virtutea teoriei accesorii. (aprofundare pg. 22-23 din manual)

Cunoaşterea în detaliu a structurii actelor de comerţ permite clasificarea activităţii de comerţ în funcţie de obiectul afacerilor. În acest sens, comerţul se poate structura în: comerţul propriu-zis, comerţul bancar, comerţul transporturilor şi comerţul asigurărilor. (aprofundare pg. 24 din manual)

a) Comerţul propriu-zis b) Comerţul bancar c) Comerţul transporturilor d) Comerţul de asigurări

1.3.2. Statutul comerciantului

Este comerciant orice persoană fizică sau juridică a cărei profesie este comerţul. În acest sens, în Codul nostru comercial se precizează că sunt comercianţi cei care exercită acte de comerţ şi fac din aceasta profesia lor obişnuită.

Pentru a fi considerat comerciant, un agent economic trebuie să îndeplinească în totalitate şi în acelaşi timp următoarele condiţii:

• să facă acte de comerţ; • să realizeze asemenea acte în mod obişnuit, acest lucru presupunând

repetabilitatea operaţiunilor respective; • să transforme realizarea actelor respective în profesia sa de bază sau accesorie; • să acţioneze în numele său personal.

1.3.2.1. Principalele restricţii privind desfăşurarea de activităţi comerciale

a) În ceea ce priveşte restricţiile privind persoana care urmează a efectua acte de

comerţ şi a desfăşura activităţi în domeniul comerţului, acestea se referă la incapacităţi şi la incompatibilităţi.

b) În ceea ce priveşte restricţiile referitoare la modul de organizare a diferitelor tipuri de comerţ, ne aflăm în faţa unor interdicţii complete, reglementări speciale sau autosesizări administrative. (aprofundare pg. 24-26 din manual)

1.3.2.2. Obligaţiile şi prerogativele comerciantului

a) Obligaţiile comerciantului se referă la organizarea sistemului de relaţii

specific fiecărei ramuri, la responsabilitatea fiscală şi la obligaţiile impuse de calitatea acestuia de patron.

b) Prerogativele comerciantului (aprofundare pg. 26 din manual) Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale

- Conceptul de comerţ. - Conţinutul activităţii comerciale. - Repere istorice în evoluţia comerţului - Rolul comertului - Funcţiile comerţului - Relaţia dintre comerţ şi calitatea vieţii - Actele de comerţ - Comerciantul - Principalele restricţii privind desfăşurarea de activităţi comerciale - Obligaţiile şi prerogativele comerciantului

Aplicatii

TESTE GRILA Activitatile de transport sunt prin natura lor:

a. acte de comert formale b. acte de comert naturale c. acte de schimb in virtutea teoriei accesorii d. acte civile Raspuns: B

Clasificati activitatile de comert in functie de obiectul afacerilor a. comertul propriu-zis, comertul cu servicii, comertul exterior, tranzitul. b. comertul interior, comertul exterior, tranzitul. c. comertul propriu-zis, comertul bancar, comertul transporturilor, comertul de

asigurari. d. comertul cu produse de baza, comertul cu produse manufacturate, comertul cu

servicii. Raspuns: C

Comertul ofera consumatorilor finali sau intermediari posibilitatea de a evita efectuarea unor cumparaturi mari si foarte mari, care sa le imobilizeze sume importante de bani, contribuind astfel la reducerea cheltuielilor consumatorilor legate de achizitionarea celor necesare, determinate de deplasari costisitoare. Raspuns: ADEVARAT

Actele de comert formale, numite si proforma, sunt acele acte de comert ce au ca obiect_______________________________________.

Raspuns: operatiuni realizate sub acoperire sau prin intermediul scrisorii de schimb.

PROIECTE SI REFERATE

- Dezvoltarea si evolutia comertului romanesc - Codul comercial romanesc

- Sfera activitatilor si actelor de comert - Comerciantul. Statut, restrictii, obligatii si prerogative II. DISTRIBUTIA MÃRFURILOR Introducere in tema tratata

Finalizarea efectivă a activităţii firmei producătoare de bunuri şi servicii este condiţionată de ajungerea acestora la consumatorii cărora le sunt destinate şi de satisfacerea cerinţelor pentru care au fost concepute. Pentru a ajunge însă în consum, produsele trebuie să parcurgă sfera distribuţiei, obiectul acesteia constând tocmai în trecerea produselor finite din stadiul de producţie în cel de cumpărare şi consum. În acest scop, vor fi necesare localizarea punctelor de vânzare şi stabilirea modalităţilor de aprovizionare cu mărfuri a acestora, a sistemelor de transfer, manipulare, transport şi asigurare a produselor, precum şi a modalităţilor de etalare, prezentare şi vânzare. Toate acestea formează obiectul distribuţiei mărfurilor.

Concepte-cheie - distributie; - canale de distributie; - lungimea canalului; - amploarea canalului; - adancimea canalului; - concentrarea distributiei

Rezumatul temei

2.1. Conţinutul, rolul şi funcţiile distribuţiei 2.1.1. Conceptul şi conţinutul distribu ţiei

Distribuţia mărfurilor reprezintă o funcţie indispensabilă a mecanismului economic ce asigură drumul optim al produselor întreprinderii producătoare spre locul unde ele întâlnesc cererea. Altfel spus, distribuţia leagă, în timp şi spaţiu, producătorii şi consumatorii.

Pornind de la o asemenea definiţie, vom remarca faptul că noţiunea de distribuţie are în vedere următoarele patru aspecte:

• „traseul” pe care îl parcurg bunurile de la întreprinderea producătoare până ajung efectiv la consumatori;

• ansamblul operaţiunilor ce marchează trecerea succesivă a mărfurilor de la un agent de piaţă la altul, până când acestea intră efectiv în sfera consumului. Avem în vedere operaţiuni precum: vânzarea, cumpărarea, concesiunea, consignaţia etc;

• lanţul proceselor operative la care sunt supuse mărfurile în drumul lor spre consumator. În acest caz, este vorba despre distribuţia fizică sau logistica mărfurilor;

• aparatul tehnic, respectiv reţeaua de unităţi, dotările şi personalul care realizează asemenea procese şi operaţiuni. (aprofundare pg. 27-28 din manual)

2.1.2. Rolul, formele şi funcţiile distribu ţiei

Distribuţiei îi revine rolul de a regulariza mişcarea bunurilor şi serviciilor între

producţie şi consum şi de a satisface nevoile consumatorilor.(aprofundare pg. 28-29 din manual)

Condiţiile cu totul specifice de păstrare, de etalare, prezentare şi comercializare a mărfurilor, alături de amploarea procesului de difuzare a acestora la consumatori

(utilizatori), determină practicarea unor forme de distribuţie specifice: extensivă, selectivă sau exclusivă. (aprofundare pg.29 din manual)

Funcţiile distribuţiei • schimbarea proprietăţii asupra produsului, respectiv efectuarea transferului

succesiv al dreptului de proprietate de la producător la consumator, prin intermediul actelor de vânzare-cumpărare;

• deplasarea produselor de la producător la consumator, prin intermediul activităţilor de transport, stocare, condiţionare, manipulare, demontare sau asam-blare, ambalare, etalare, vânzare etc;

• informarea, consilierea şi asigurarea service-ului după vânzare, în vederea realizării unei bune informări a clientelei cu privire la posibilităţile de satisfacere a diverselor trebuinţe, facilitării operaţiunilor de alegere a produselor necesare şi ajutării în procesul de întreţinere şi utilizare a diverselor bunuri achiziţionate ;

• finanţarea unor operaţiuni comerciale, funcţie ce are în vedere existenţa unor cazuri în care agenţii de distribuţie finanţează producătorul în procesul de cumpărare şi stocare a produselor în unele perioade în care mărfurile sunt produse şi nu pot fi vândute imediat consumatorului final (legumele şi fructele pentru perioada rece a anului). (aprofundare pg. 29-30 din manual)

2.2.1. Conceptul de canal de distribuţie. Dimensiunile acestuia

Drumul parcurs de mărfuri în circuitul lor economic, respectiv modalităţile de trecere a unui produs de la producător la consumator, formează circuitul de distribuţie al acestora, sau, altfel spus, canalul de distribuţie. Canalul de distribuţie va cuprinde „intermediarii având aceeaşi natură şi aceeaşi specializare, care participă la fluxul unui produs de la locul său de producţie la locul său de consum”

Canalul de distribuţie are un caracter tridimensional, structura acestuia având dimensiuni legate de lungime, lăţime şi adâncime.

a) Lungimea canalului este dată de numărul verigilor intermediare prin care trece produsul până ajunge la consumatorul final. În funcţie de această dimensiune a canalului de distribuţie (lungime), canalele de distribuţie pot fi:

• directe, când în procesul de distribuţie nu intervine nici un intermediar, putându-se vorbi în acest caz de canale de distribuţie foarte scurte. Un exemplu concludent îl reprezintă vânzarea îngheţatei de la aparatul de fabricat acest produs direct către client;

• scurte, care nu comportă între producător şi clientul final decât un inter-mediar, care, de regulă, este un detailist. Un exemplu în acest sens îl reprezintă distribuţia aparatelor electrotehnice sau electrocasnice, în general a produselor de folosinţă îndelungată, ca, de altfel, şi a bunurilor de utilizare productivă;

• medii, când în procesul de distribuţie intervin doi sau chiar trei intermediari. Astfel, pantofii produşi în fabrica de încălţăminte trec mai întâi pe la un mare angrosist (de exemplu, fostele întreprinderi comerciale cu ridicata), apoi la o filială a acestuia, pentru ca, în final, vânzarea propriu-zisă să se facă de către un detailist;

• lungi şi foarte lungi, când numărul intermediarilor este mare sau foarte mare cum, din păcate, se întâmplă în distribuţia mărfurilor în ţara noastră.

b) Lăţimea sau amploarea canalului de distribuţie este dată de numărul unităţilor prin care se asigură circulaţia unui produs în cadrul aceleiaşi etape din structura circuitului în cauză.

c) Adâncimea canalului de distribuţie sau gradul de apropiere a circuitului respectiv de punctele în care au loc efectiv actele de vânzare a produselor asigură măsura în care procesul de distribuţie oferă o proximitate de loc cât mai adecvată din punctul de vedere al consumatorului.(aprofundare pg. 30-32 din manual)

2.2.2. Tipologia canalelor de distribuţie

a) Canalele de distribuţie existente pe piaţa internă prezintă o mare diversitate.

Principalele tipuri de canale de distribuţie existente în cadrul pieţei noastre interne sunt:

• canale directe, de tipul producător-consumator, specifice prin excelenţa distribuţiei serviciilor, date fiind particularităţile acestora, respectiv intangibilitatea, inseparabilitatea de producător (prestator) şi, în consecinţă, imposibilitatea mişcării acestora în spaţiu

• canale scurte, cu un singur intermediar, specifice deopotrivă bunurilor de utilizare productivă, cât şi bunurilor de consum, în măsură diferită.

• canale lungi şi foarte lungi, în cadrul cărora există mai mulţi intermediari b) Canalele de distribuţie existente pe pieţele externe sunt mai complexe, o

asemenea trăsătură decurgând din însăşi complexitatea acestor pieţe, din specificul lor şi al produselor comercializate, din dimensiunile tranzacţiilor, precum şi din gradul de concentrare teritorială.

Principalele tipuri de canale de distribuţie în cazul mărfurilor care fac obiectul operaţiunilor de comerţ exterior sunt următoarele:

• canale directe, fără intermediari, operaţiunile în cadrul acestor canale fiind operaţiuni de export (import) direct, specifice unor anumite materii prime, instalaţii, utilaje, agregate etc;

• canale scurte, caracterizate printr-un singur intermediar între producător şi consumator. Intermediarul poate fi un exportator sau un importator, în acest din urmă caz în poziţia de importator putând funcţiona fie o firmă specializată în operaţiuni de comerţ exterior, fie una de comerţ interior, cu ridicata sau cu amănuntul, care se aprovizionează direct de la furnizorul din străinătate;

• canale lungi şi foarte lungi, specifice, în primul rând, exportului sau importului bunurilor de consum. În acest caz, din combinarea verigilor care pot interveni succesiv în mişcarea mărfurilor (exportator, importator, angrosist, detailist) poate rezulta o gamă complexă şi diversă de canale de distribuţie. (aprofundare pg. 32-34 din manual)

2.3. Particularităţi ale distribuţiei unor bunuri şi servicii 2.3.1. Particularit ăţile distribu ţiei bunurilor de consum

Dată fiind natura complexă şi, mai ales, diferită a acestor bunuri, marea lor

diversitate, atât în ceea ce priveşte provenienţa, cât şi destinaţia in consum, circuitele de distribuţie sunt diferite în funcţie de caracteristicile fiecărei grupe de produse. Astfel, pentru bunurile de consum individual pot fi avute în vedere următoarele canale de distribuţie:

• Bunurile de consum • Bunurile cu caracter de noutate • Bunurile de folosinţă îndelungată (aprofundare pg. 34 din manual)

2.3.2. Particularit ăţile distribu ţiei bunurilor de utilizare productiv ă

Produsele industriale sau bunurile de utilizare productivă au o structură diferită,

acestea cuprinzând materii prime şi combustibili, bunuri de echipament principal şi secundar, piese de schimb şi diverse furnituri. În condiţiile în care produsele respective se caracterizează printr-o oarecare tehnicitate, trebuind să răspundă unor anumite norme prescrise şi standardizate, piaţa acestora este puternic particularizată pe fiecare din categoriile de produse componente, fiind astfel necesare circuite (canale) de distribuţie specifice:

a) canale directe b) canale scurte c) canale lungi (aprofundare pg 35 din manual)

2.3.3. Particularit ăţile distribu ţiei produselor agricole

Datorită specificului procesului de fabricaţie caracteristic evoluţiei cererii şi

modului de organizare a mediului rural, produsele agricole se comercializează mult mai greu, acest lucru punându-şi amprenta asupra structurii canalelor de distribuţie. Dificultăţile comercializării produselor agricole se referă în principal la:

• producţia agricolă este localizată cu totul neregulat şi dispersat, în spaţiu şi timp.

• procesul de achiziţionare a produselor este lung şi mai ales costisitor, ca urmare a dispersării şi divizării exploataţiilor agricole

In distribuţia produselor agricole trebuie să fie folosite toate tipurile de circuite. Astfel:

a) canalele directe şi cele foarte scurte apar în mod frecvent în comercializarea produselor agricole, deoarece majoritatea producătorilor agricoli îşi vând produsele lor în mod direct consumatorului final, fie la domiciliul producătorului, uneori chiar al cumpărătorului, fie, în cele mai multe cazuri, în pieţele agricole;

b) canalele scurte sunt destul de des utilizate, deoarece o parte din comercianţii cu amănuntul au posibilitatea de a se aproviziona direct de la exploatările agricole cu o serie de produse, pe care apoi le oferă consumatorilor prin inter-mediul diferitelor forme de vânzare;

c) canalele de distribuţie de lungime medie sunt folosite atunci când o centrală de cumpărare are posibilitatea achiziţionării unor produse de la exploatările agricole, asumându-şi responsabilitatea depozitării şi condiţionării în perioadele stocajului, pentru ca apoi să le dirijeze spre punctele de vânzare cu amănuntul;

d) canalele lungi sunt utilizate în condiţiile în care o serie de agenţi economici, specializaţi în însilozarea şi condiţionarea produselor agricole pe perioade mai lungi de timp, preiau produsele respective de la producători, le stochează şi apoi le vând, fie către diverşi angrosişti, fie comercianţilor cu amănuntul, care, la rândul lor, le pun la dispoziţia consumatorilor.(aprofundare pg. 35-36 din manual)

2.3.4. Particularit ăţile distribu ţiei serviciilor

Sub aspectul modului în care are loc distribuţia, serviciile prezintă o serie de particularităţi importante. Serviciile care reprezintă prestaţii nemateriale se pot structura în două categorii:

• servicii pure, unde se foloseşte doar munca fizică sau intelectuală a celui care le furnizează;

• servicii mixte, care necesită şi utilizarea unui bun material. Distribuţia serviciilor către persoane juridice – şi avem aici în vedere în

principal întreprinderile şi instituţiile – se referă îndeosebi la serviciile de producţie. În acest caz este vorba despre:

• serviciile similare cu cele oferite populaţiei: consultanţă juridică, spălătorii şi curăţătorii, furnizarea de energie electrică sau termică etc;

• servicii de consultanţă în cadrul întreprinderilor şi instituţiilor privind organizarea activităţii, prelucrarea informaţiilor pe calculator, operaţiuni de leasing şi enginering, birouri de plasare temporară a forţei de muncă etc.(aprofundare pg. 36-37 din manual)

2.4. Tendinţe în evoluţia distribuţiei

Amplificarea volumului activităţii de distribuţie antrenează mutaţii spectaculoase în structurile sale interne, fiind de aşteptat în viitorul nu foarte îndepărtat schimbări în ceea ce priveşte conţinutul, formele şi localizarea activităţii, structurile organizatorice etc.

O asemenea evoluţie este rezultatul unor fenomene complexe, care se referă, mai întâi, la mutaţiile ce au avut loc în viaţa societăţii, iar apoi, la transformările tehnologice intervenite în procesul distribuţiei.

a) În ceea ce priveşte mutaţiile intervenite în viaţa societăţii, trebuie avute în vedere, cel puţin, următoarele trei aspecte:

• fenomenele demografice • creşterea puterii de cumpărare a populaţiei • transformarea continuă a modului de viaţă

b) Cea de-a doua grupă de fenomene, respectiv cele referitoare la modul de conturare a tehnologiilor comerciale şi, mai ales, la consecinţele asupra evoluţiei şi structurii procesului distribuţiei, are în vedere următoarele planuri:

• pe plan gestionar • pe planul mişcării mărfurilor • pe plan comercial

Pornind de la fenomenele prezentate, în evoluţia viitoare a distribuţiei se conturează o serie de tendinţe, cele mai importante referindu-se la:

a) Concentrarea distribuţiei, de fapt un caz particular al concentrării activităţii economice, se va manifesta în condiţii specifice, particulare.

b) Integrarea se manifestă tot pe fondul general al concentrării distribuţiei. În această privinţă, ies în evidenţă, trei tendinţe de bază, respectiv:

• o participare crescândă a producătorilor la procesul de distribuţie a mărfurilor, fie prin unităţi proprii, fie în „colaborare” cu întreprinderi comerciale, în forme diverse;

• restrângerea rolului agenţilor intermediari, prin preluarea funcţiilor acestora de către ceilalţi membri ai canalelor de distribuţie;

• contopirea funcţiilor de gros cu cele de detail în activitatea unei firme unice. c) Specializarea în procesul distribuţiei cunoaşte o evoluţie cu totul

contradictorie. d) Scumpirea distribuţiei reprezintă o tendinţă evidentă în perioadele viitoare.

Alături de cele patru tendinţe prezentate mai înainte, care evidenţiază tendinţele distribuţiei în general, trebuie să amintim, fie şi în mod succint, şi o serie de alte tendinţe, de data aceasta referitoare la canalele de distribuţie. În acest domeniu, literatura de specialitate aminteşte cinci asemenea tendinţe, respectiv:

a) Diminuarea circuitelor scurte, în favoarea fie a circuitelor directe, fie a circuitelor lungi.

b) Modificarea amplorii şi a gradului de apropiere a circuitelor comerciale de punctele în care au loc procesele de consum.

c) Dezvoltarea puternică a comerţului prin franchiză, aşa-zisul fenomen de franchising..

d) Extinderea puternică a sistemelor de distribuţie integrate. e) Creşterea amplorii distribuţiei verticale, orizontale şi cu mai multe canale.

(aprofundare pg. 37-41 din manual)

Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale

- Conceptul şi conţinutul distribuţiei - Rolul, formele şi funcţiile distribuţiei - Conceptul de canal de distribuţie. Dimensiunile acestuia - Tipologia canalelor de distribuţie - Particularităţile distribuţiei bunurilor de consum - Particularităţile distribuţiei bunurilor de utilizare productivă - Particularităţile distribuţiei produselor agricole - Particularităţile distribuţiei serviciilor - Tendinţe în evoluţia distribuţiei

Aplicatii

TESTE GRILA Ce forma de distributie este specifica marfurilor care reclama anumite conditii

pentru pastrare, expunere si vanzare, dar si eventual de incercare a lor de catre clienti ori de verificare a modului lor de functionare? a. distributia extensiva b. distributia selectiva c. distributia exclusiva

Raspuns: B Ce tipuri de canale de distributie pot fi avute in vedere in cazul comercializarii

bunurilor de consum curent? a. scurte b. scurte si medii c. medii si lungi d. scurte, medii si lungi Raspuns: B

Ce tipuri de canale de distributie pot fi avute in vedere in cazul comercializarii bunurilor cu caracter de noutate? a. scurte b. scurte si medii c. medii si lungi d. scurte, medii si lungi Raspuns: D

Enumerati principalele functii ale distributiei. Raspuns: • schimbarea proprietăţii asupra produsului, prin intermediul actului de vânzarecumpărare; • deplasarea produselor de la producător la consumator; • informarea, consilierea şi organizarea service-lui după vânzare; • finanţarea unor operaţiuni comerciale

PROIECTE SI REFERATE

- Mutatii in structurile interne ale distributiei - Modalitati de distributie ale produdelor agricole - Modalitati de distributie ale serviciilor catre populatie - Politica de distributie a marfurilor la Societatea Comerciala ........... - Tipuri de canale de distributie utilizate de Societatea Comerciala .......... III. ORGANIZAREA COMERTULUI SI A APARATULUI

COMERCIAL Introducere in tema tratata

În condiţiile în care actele de schimb generează aspecte complexe şi multiple, antrenând în relaţiile de piaţă o multitudine de agenţi economici şi parteneri de afaceri, este necesară crearea unor structuri organizaţionale adecvate, care să asigure un cadru propice iniţierii şi desfăşurării activităţii comerciale. În comerţ, instituţiile, organismele şi structurile organizaţionale angrenate în relaţiile de schimb formează aparatul comer-cial, înscriindu-se în aşa-zisul „ansamblu comercial”.

Concepte-cheie - Formele de proprietate - Libera iniţiativa - Concurenţa - Asocierea-combinarea - Trustul - Fuziunea

- Holdingul - Pluralismul formelor organizatorice - Profitul activitatii comerciale - Firma comerciala Rezumatul temei

3.1. Principiile organizării activităţii comerciale

3.1.1. Legalitatea

Un prim izvor de drept îl reprezintă Constituţia României, care conţine prevederi exprese privind mecanismul economico-financiar, libertatea comerţului, drepturile cetăţenilor, vizavi de calitatea lor de consumatori. Astfel, precizând faptul că „economia României este o economie de piaţă”, Constituţia României menţionează faptul că statul trebuie să asigure „libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie” (Titlul IV, art. 135 (2). În acelaşi timp, potrivit legii fundamentale a ţării, statul are obligaţia de a crea condiţiile necesare pentru creşterea calităţii vieţii, pentru asigurarea unui nivel de trai decent.

Ansamblul regulilor de drept privitor la actele şi faptele de comerţ, la activitatea agenţilor economici, la condiţiile desfăşurării acestei activităţi formează conţinutul dreptului comercial. Desigur, principalele reguli de drept comercial sunt cuprinse în Codul comercial român, în prezent fiind în vigoare cel adoptat în anul 1878, cu modificările şi completările aduse acestuia în timp. Deşi în anul 1936 se elaborase, iar în anul 1938 chiar s-a promulgat „noul cod comercial”, acesta a fost amânat fără termen şi, practic, prevederile sale nu au fost niciodată aplicate. Transformările economice, sociale, tehnice şi tehnologice, atât în economia şi societatea românească, cât şi pe plan extern, au condus la apariţia unor fenomene, unor noţiuni, fapte şi acte de comerţ care nu se regăsesc în conţinutul acestui Cod comercial. În aceste condiţii, în timp, au fost necesare fie abrogarea unui număr relativ mare de articole, fie modificarea sau adăugarea altora.

Iată de ce, în prezent, este absolut necesară adoptarea unui nou Cod comercial, care să fie în concordanţă cu realităţile economice şi sociale româneşti, cu necesităţile prezente şi viitoare, specifice începutului de mileniu.

Alături de Codul comercial, există un ansamblu de legi sau acte normative care reglementează diferite sectoare sau domenii ale activităţii comerciale, referitoare, în general, la concurenţa din economie, şi în comerţ, în particular, promovarea vânzărilor, publicitatea, protecţia consumatorilor etc.

3.1.2. Pluralismul formelor de proprietate.

Într-o economie de piaţă, formele de proprietate cunoscute sunt proprietatea

publică şi proprietatea privată, existând însă posibilitatea combinării acestora în diferite variante.

a) Proprietatea publică atestă faptul că statul şi unităţile sale administrativ-teritoriale sunt subiecţi legal beneficiari ai dreptului de posesie, decizie şi uzufruct.

b) Proprietatea privat ă se particularizează prin faptul că dreptul de posesie, utilizare şi uzufruct revine unei persoane fizice sau juridice, alta decât statul.

c) Prin asocierea celor două forme de proprietate, există posibilitatea unor forme de proprietate mixtă

d) Proprietatea cooperatistă îmbină elemente ale proprietăţii private (constituirea unor structuri pe bază cooperatiste se face prin aportul membrilor cooperatori sub forma cotelor-părţi sociale) cu elemente de întrajutorare, de interes comun, de apărare şi existenţă colectivă în diferite domenii ale activităţii economico-sociale. (aprofundare pg. 43-44 din manual)

3.1.3. Libera ini ţiativă şi concurenţa

Libera ini ţiativă este o consecinţă firească a existenţei, acţiunii şi garantării proprietăţii private.

Concurenţa reprezintă una din trăsăturile esenţiale ale economiei de piaţă, ea „exprimând comportamentul specific al agentului economic în condiţiile liberei iniţiative, atestând raportul dinamic dintre participanţii la actele de vânzare-cumpărare”. (aprofundare pg. 44-45 din manual)

3.1.4. Asocierea şi combinarea

Asocierea-combinarea presupune reunirea a două sau mai multor persoane (fizice sau/şi juridice) în vederea constituirii unei structuri comerciale, prin liberul consimţământ al părţilor contractante, ce pot avea sau au calitatea de comerciant. De regulă, capacitatea de asociere şi combinare se concretizează în apariţia unor noi structuri, alături de existenţa şi funcţionarea persoanelor juridice asociate. Asocierea poate avea caracter general sau poate fi de tip limitat.

a) Asocierea generală b) Asocierea de tip limitat c) Asocierea în participaţiune.

Există însă şi posibilitatea unor combinări superioare, prin care se depăşesc dezavantajele combinărilor simple, primare, care pot lua forma de trust, fuziune sau holding. (aprofundare pg. 45-46 din manual)

3.1.5. Specializarea comerţului

În practică, există o serie de criterii, în funcţie de care se poate analiza şi

structura specializarea în comerţ. a) În funcţie de conţinutul actului de schimb, specializarea bunurilor de consum

conduce la următoarele structuri comerciale: • comerţul cu ridicata (en-gros); • comerţul cu amănuntul (en detail); • comerţul de mic-gros (demi-gros) specific aprovizionării firmelor mici şi

foarte mici; • comerţul integrat (orizontal) – în cadrul aceleiaşi structuri organizatorice se

desfăşoară operaţiuni atât cu ridicata, cât şi cu amănuntul, o structură îndeplinind simultan funcţiile comerţului cu ridicata şi pe cele ale comerţului cu amănuntul.

b) În funcţie de obiectul comercializat există mai multe posibilităţi de creare a structurilor comerciale. Astfel, se pot înfiinţa structuri specializate în comerţul cu echipamente, instalaţii, maşini, utilaje, tehnologii, materii prime, combustibili, energie şi, separat, structuri destinate comerţului cu bunuri de consum

c) Dacă se are în vedere drept criteriu natura utilizatorului , a consumatorului final , vom putea vorbi de specializarea comerţului (de data aceasta, de regulă, la nivelul unităţilor operative ale unei firme comerciale) în magazine pentru copii, pentru adolescenţi, pentru bărbaţi, pentru femei etc. Un astfel de gen de specializare are conexiuni cu tehnicile de marketing, cu segmentarea pieţei etc.

d) Din punct de vedere al formei de vânzare, putem vorbi de firme pentru comerţul prin corespondenţă, prin sistemul televânzării, prin bursă sau licitaţie, prin autoservire, prin expunere liberă etc.

e) În sfârşit, din punct de vedere juridic , faptele comerciale se pot referi la o serie de specializări şi subspecializări, precum:

• operaţiuni de interpunere în schimb sau în circulaţie (cumpărarea produselor pentru revânzare, vânzări de produse, vânzări şi închirieri de mărfuri în natură sau prelucrate, operaţiuni de bancă şi schimb valutar etc.);

• operaţiuni caracteristice prin organizarea producţiei (întreprinderi producătoare de bunuri, întreprinderi de prestări servicii, agenţii şi oficii de afaceri, întreprin-deri de transport etc.);

• operaţiuni conexe a căror comercializare decurge din caracterul de interpunere sau din organizarea producţiei(mandatul comercial, operaţiunile de mijlocire în afaceri comerciale etc.).

3.1.6. Alte principii ale organizării activit ăţii comerciale

a) Aria de activitate reprezintă expresia liberei iniţiative, aceasta precizând, identificând zona teritorială în care comerciantul are dreptul legal să-şi desfăşoare activitatea, în care o structură comercială îşi manifestă funcţiile, competenţele şi îşi asumă răspunderile ce îi revin.

b) Pluralismul formelor organizatorice evidenţiază imposibilitatea impunerii unei structuri unice pentru forma şi conţinutul unei afaceri comerciale.

c) Profitul reprezintă scopul final al unei activităţi de comerţ, atingerea unui asemenea obiectiv presupunând realizarea unor venituri care să depăşească cheltuielile efectuate, inclusiv impozitele aferente.

d) Protecţia consumatorilor are în vedere obligaţiile statului în următoarele direcţii:

• protecţia vieţii, sănătăţii şi securităţii consumatorului; • protecţia intereselor economice ale consumatorilor, inclusiv protecţia acestora

împotriva practicilor abuzive de concurenţă; • informarea şi educarea consumatorilor. Ocrotirea mediului înconjurător , refacerea şi menţinerea echilibrului ecologic

reprezintă un principiu de mare importanţă în organizarea activităţilor comerciale. (aprofundare pg. 47-48 din manual)

3.2. Locul şi importanţa firmei în organizarea comerţului

3.2.1. Conceptul de firmă comercială

Conceptul de „firmă” este de origine germană, fiind preluat şi de alte limbi din Europa. Cel mai des, noţiunea ca atare semnifică forma de organizare a proprietăţii, care combină factorii de producţie, pentru a obţine bunuri şi servicii destinate pieţei.

Pornind de la o asemenea constatare, există două posibilităţi, două unghiuri de vedere prin care se poate defini firma, respectiv în plan structural – existenţial şi în planul identificării-personalizării.

a) În plan structural-existenţial, esenţa şi conţinutul firmei constau în existenţa ca entitate fizică sau juridică, angrenată în activităţi economico-financiare, de piaţă, cu o alcătuire de sine stătătoare şi cu un patrimoniu propriu, care serveşte îndeplinirii unui anumit scop, admis de lege, precum şi a unor funcţii.

b) Planul identificării şi personalizării are în vedere necesitatea asigurării percepţiei, deosebirii şi distingerii între ei a agenţilor comerciali, a oricăror agenţi economici sau din acelaşi gen de activitate, a structurilor dintr-o anumită activitate. (aprofundare pg.48-49 din manual)

3.2.2. Tipuri de firme comerciale

3.2.2.1. Structurarea firmelor în funcţie de forma de proprietate

În funcţie de forma de proprietate, se poate vorbi de următoarele trei categorii de firme: publică, privată şi mixtă.

a) Firma publică este constituită pe baza capitalului public, în prezent în România regăsindu-se sub forma regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale. Asemenea firme sunt necesare şi au importanţă în economie, cel puţin din următoarele considerente:

b) Firma privat ă este constituită pe baza capitalului privat, manifestându-se prin următoarele structuri: firme individuale, firme unipersonale cu răspundere limitată, firme societare şi firme specifice economiei sociale (cooperative, asociaţii etc.).

c) Firma mixt ă presupune asocierea mai multor întreprinzători, persoane fizice sau juridice, în calitate de proprietari publici sau privaţi, interni sau externi.

Revenind, aşa cum precizam mai înainte, la sistemul firmelor de tip cooperatist, trebuie precizat că în România există două sisteme cooperatiste: sistemul cooperaţiei de consum (cooperativa de consum şi cooperativa de credit) şi sistemul cooperaţiei meşteşugăreşti.

În sistemul cooperaţiei de consum se regăsesc cooperativa de consum şi cooperativa de credit.

În sistemul cooperaţiei meşteşugăreşti se regăsesc cooperativa meşteşugă-rească şi societatea cooperatistă pe acţiuni, ambele prezentându-se sub forma unor asocieri voluntare, ce se organizează şi funcţionează potrivit statutului propriu. (aprofundare pg. 49-51 din manual)

3.2.2.2. Structurarea firmelor în funcţie de forma juridică de constituire

În funcţie de modalitatea juridică de constituire, există două categorii de

firme: firma independentă (persoană independentă sau asociaţia familială) şi firma societară.

Potrivit Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, din punct de vedere al formei juridice de constituire, există următoarele categorii de societăţi comerciale:

a) Societatea în nume colectiv b) Societatea în comandită c) Societatea cu răspundere limitată. d) Societatea pe acţiuni

Într-o economie reală, sistemul societăţilor pe acţiuni se manifestă prin societatea pe acţiuni propriu-zisă, prezentată mai înainte, holdingul, superholdingul, grupul, consorţiul, societatea şi compania naţională, compania, corporaţia, bursa, societatea de gestiune, societatea multinaţională, lanţul de concesiune.

• Holdingul este o societate pe acţiuni rezultată dintr-un şir de asocieri, luând naştere astfel o structură independentă, într-un sistem piramidal.

• Superholdingul este o structură piramidală de proporţii foarte mari, rezultată în urma grupării mai multor holdinguri.

• Grupul este o persoană juridică rezultată din reuniunea mai multor societăţi comerciale aparent autonome, cu o anumită cotă de acţiuni, având o conducere economică centralizată, asumată de una sau mai multe dintre societăţile constitutive.

• Consorţiul este o formă de cooperare, având calitatea organizatorică de a reuni mai multe întreprinderi într-o administraţie, într-o gestiune pe termen lung asupra gamei sau gamelor de produse.

• Societatea naţională şi compania naţională iau naştere în urma restructurării regiilor autonome.

• Compania este o societate pe acţiuni cu mare tradiţie în lumea afacerilor. În toate cazurile, denumirea companiei reprezintă un garant al calităţii produselor şi serviciilor oferite, un purtător de imagine.

• Corporaţia reprezintă cea mai înaltă formă de organizare în special în economia americană, putând lua forma corporaţiei private sau a celei publice.

• Bursa este o societate comercială pe acţiuni, având ca obiect de activitate mărfuri sau valori, de aici rezultând cele două categorii de bursă: bursa de mărfuri şi bursa de valori mobiliare.

• Societatea de gestiune este creată în scopul conducerii unuia sau mai multor societăţi.

• Lanţul de concesiune reprezintă un tip aparte de structură, în care se regăsesc atât forma juridică de societate cu răspundere limitată, cât şi cea de societate pe acţiuni.

e) Societatea cooperatistă pe acţiuni , specifică, în principal, sistemului cooperatist, se organizează pe baza contractului de societate şi a statutului propriu, elaborate în concordanţă cu legislaţia în domeniu şi cu prevederile statutului cadru acceptat de congresul cooperaţiei (meşteşugăreşti sau de consum). (aprofundare pg. 51-54 din manual)

3.2.2.3. Structurarea firmelor în funcţie de alte criterii

Un important criteriu de clasificare a firmelor comerciale are în vedere specializarea. Un asemenea criteriu, ce are în vedere conţinutul relaţiilor de schimb, gene-rează gruparea funcţională a firmelor astfel:

• firme de comerţ cu amănuntul; • firme de comerţ cu ridicata;

• firme pentru efectuarea unor activităţi integrate de comerţ; • firme de alimentaţie publică. Criteriul merceologic sau al obiectului comercializat este un criteriu ce accentuează

principiul specializării, având însă în vedere, de data aceasta, marfa, produsele comercializate. Potrivit unui asemenea criteriu, există următoarea tipologie a firmelor comerciale:

• firme strict specializate, ce comercializează un produs, o grupă de produse sau o linie de produse;

• firme specializate, respectiv firme pentru comercializarea mărfurilor neali-mentare, firme pentru comercializarea mărfurilor alimentare, firme pentru activităţi de alimentaţie publice, firme pentru comercializarea valutei etc.;

• firme mixte, în cadrul cărora se comercializează mărfuri alimentare, neali-mentare şi se desfăşoară activităţi de alimentaţie publică;

• firme universale, ce corespund unor mari magazine sau unei reţele de magazine universale.

3.3. Sisteme de organizare a aparatului comercial

3.3.1. Comerţul independent

Comerţul independent reprezintă o formă de organizare comercială în cadrul căreia firma de comerţ – cu ridicata, cu amănuntul sau de alimentaţie publică – nu are nici un fel de legătură cu organismele coordonatoare ale activităţilor din acest domeniu, deci nu sunt asociate sau integrate. Într-o astfel de organizare a activităţii comerciale se disting două categorii de firme independente:

• micul comerţ independent • marele comerţ (aprofundare pg. 55-56 din manual) •

3.3.2. Comerţul asociat 3.3.2.1. „Grupările de cumpărare” sau „cooperativele” comercianţilor cu

amănuntul

O asemenea structură organizatorică existentă în cadrul comerţului asociat reprezintă asociaţii în cadrul cărora comercianţii detailişti din această branşă (sau unele similare) se unesc, formând o organizaţie care îşi asumă, printre altele, şi funcţia de angrosist.

„Gruparile de cumpărare” ale detailiştilor sunt asociaţii sau cooperative ce dispun de un capital variabil, având astfel posibilitatea de a facilita intrarea sau ieşirea aderanţilor, potrivit propriilor lor opţiuni.Asociaţiile de cumpărare au posibilitatea de a interveni în organizarea procesului de aprovizionare, având la dispoziţie două posibilităţi:

• să stocheze în propriile depozite mărfurile şi apoi să le livreze către detailiştii asociaţi, în funcţie de necesităţile imediate ale acestora. Acest lucru presupune însă realizarea de investiţii (depozite proprii, infrastructură etc.);

• să grupeze comenzile, pentru a le transmite producătorilor, iar apoi să urmărească onorarea comenzilor.

Principiile de funcţionare a „grupărilor de cumpărare” sau a cooperativelor comercianţilor cu amănuntul sunt următoarele:

a) libertatea de a cumpăra independent şi neîngrădit orice cantităţi de mărfuri de la furnizorii existenţi pe piaţă.

b) libertatea membrilor asociaţi de a se retrage în orice moment, indiferent de motiv, mai ales atunci când se consideră nemulţumiţi;

c) exclusivitatea acordată fiecărui asociat pentru un sector determinant, evitându-se astfel concurenţa între membrii grupului;

d) remunerarea serviciilor furnizate de către asociaţi, pe baza unui comision asupra valorii comenzilor pe care fiecare membru al grupului le face;

e) posibilitatea fiecărui asociat de a realiza comenzi în avans, indiferent dacă se referă la termene imediate sau la perioade mai îndepărtate.

Organizarea şi funcţionarea „grupărilor de cumpărare” ale detailiştilor creează pentru toţi participanţii la procesul distribuţiei o serie de avantaje, după cum există şi unele inconveniente. (aprofundare pg. 57-59 din manual)

3.3.2.2. Lanţurile voluntare

Există situaţii când comercianţii cu ridicata selecţionează din rândul clienţilor cu

care colaborează, respectiv dintre comercianţii cu amănuntul asociaţi, pe unii dintre aceştia formându-se astfel o grupare, denumită „lanţuri voluntare”. Un asemenea sistem de organizare reprezintă, de fapt, o replică a angrosiştilor dată diferitelor tipuri de asocieri ale detailiştilor, precum „grupările de cumpărare” sau „cooperativele” acestora, prezentate mai înainte. Lanţurile voluntare au în vedere, în principal:

• asigurarea coordonării funcţiilor comerţului cu ridicata şi cu amănuntul; • organizarea în comun a cumpărării şi vânzării mărfurilor; • adaptarea procesului managerial şi a gestiunii firmelor asociate la o serie de

condiţii de acţiune, cu respectarea însă a independenţei economice şi juridice a acestora. (aprofundare pg. 59-61 din manual)

3.3.2.3. Grupările de cumpărare ale comercianţilor cu ridicata

Sistemul grupărilor de cumpărare ale comercianţilor cu ridicata este tot o formă de asociere a comercianţilor cu ridicata, având în vedere dorinţa acestora de a obţine cele mai bune condiţii de cumpărare din partea furnizorilor, care, la fel ca şi în cazul „grupărilor de cumpărare” ale comercianţilor cu amănuntul, sunt interesaţi în a livra cantităţi tot mai mari de mărfuri, la termene cunoscute şi cu preţuri, în multe cazuri, prestabilite. (aprofundare pg. 61 din manual)

3.3.2.4. Magazinele colective ale independenţilor

Ca şi „grupările de cumpărare” ale comercianţilor, magazinele colective ale independenţilor reprezintă o formă specifică de organizare a comerţului asociat, respectiv mari magazine, axate pe vânzarea mărfurilor cu amănuntul, care dispun de mari suprafeţe comerciale, fiind organizate pe raioane specializate, exploatate de către comercianţi independenţi din punct de vedere financiar şi juridic şi care îşi asumă responsabilităţi directe în organizarea şi conducerea afacerii proprii, dar şi în ceea ce priveşte implicaţiile privind gestionarea şi procesul managerial al întregului magazin. (aprofundare pg. 62 din manual)

3.3.3. Comerţul integrat

3.3.3.1. Formele capitaliste ale comerţului integrat 3.3.3.1.1. Marile magazine

Marile magazine, privite ca formă de comerţ integrat, dispun de o mare

suprafaţă de vânzare, în care se vând aproape toate bunurile de consum, grupate în raioane. Vânzarea mărfurilor este însoţită de o serie de servicii comerciale, iar fiecare raion în parte face obiectul unui magazin specializat. De regulă, marile magazine sunt amplasate în centrul oraşelor. (aprofundare pg. 62-65 din manual)

3.3.3.1.2. Magazinele cu sucursale

Această formă capitalistă a comerţului integrat este cunoscută în practica

comercială şi sub denumirea de întreprinderi cu sucursale multiple. Prin ambele denumiri sunt desemnate firmele comerciale care posedă mai multe magazine de vânzare cu amănuntul, prin intermediul cărora se distribuie produse alimentare şi nealimentare, achiziţionate prin intermediul comerţului cu ridicata sau fabricate chiar de firmele în cauză. (aprofundare pg. 65-66 din manual)

3.3.3.1.3. Magazinele populare

Cea de-a treia formă de organizare a comerţului integrat o reprezintă magazinele

populare, care dispun, în acelaşi local, de raioane multiple, în cadrul cărora se vinde, în sistemul autoservirii sau al preselecţiei, un sortiment larg, dar mai puţin profund, de produse, practicând un nivel relativ scăzut al preţurilor şi o gamă restrânsă de servicii comerciale. În cele ce urmează vom prezenta trei probleme privind asemenea magazine, respectiv principalele caracteristici, elementele specifice privind organizarea şi funcţionarea lor, precum şi preocupările existente privind adaptarea activităţii acestor magazine la cerinţele pieţei. (aprofundare pg.66-68 din manual)

3.3.3.2. Formele cooperatiste ale comerţului integrat

Structura sistemului cooperatist cuprinde două forme, respectiv comerţul realizat

de cooperaţia de consum şi cel organizat de cooperativele marilor întreprinderi sau ale administraţiei.

A. Cooperativele de consum reprezintă societăţi ai căror membri se unesc pentru a-şi asuma o funcţie de distribuţie. În cadrul cooperativei, membrii săi dispun de puteri egale, beneficiile realizate fiind repartizate între ei. Trebuie precizat încă de la început faptul că vânzarea mărfurilor prin magazinele aparţinând unui asemenea sistem se face către orice fel de consumator, actul ca atare nefiind limitat prin calitatea de membru cooperator.

B. Cea de a doua formă a comerţului integrat cooperatist o reprezintă coopera-tivele marilor întreprinderi sau ale administraţiei, respectiv societăţi comerciale create de personalul din industrie sau de grupuri de studenţi din cadrul aceleiaşi instituţii de învăţământ sau care trăiesc în complexe studenţeşti. (aprofundare pg. 68-71 din manual)

3.3.3.3. Sistemul acordurilor în franciză

3.3.3.3.1. Conţinutul şi structura acordurilor în franciză

Franciza reprezintă un contract încheiat între francizor , respectiv persoana care acordă anumite drepturi de folosire ale unei firme mari, cunoscute sau tehnologii comerciale, şi franciz, respectiv comerciantul care cumpără dreptul respectiv.

În activitatea comercială se practică două tipuri de franciză, respectiv: • franciza produselor şi a mărcilor de fabrică, ce are în vedere vânzările de

autoturisme şi camioane, activitatea staţiilor de benzină, precum şi activitatea întreprinderilor profilate pe îmbutelierea şi distribuţia băuturilor nealcoolice;

• franciza de distribuţie, ce are în vedere restaurantele, comerţul cu amănuntul, prestaţiile de servicii, agenţiile imobiliare etc. În acest caz, relaţia dintre francizor şi franciz cuprinde atât produsul, serviciul şi marca, cât şi stabilirea strategiei şi gestiunea punctelor de vânzare. (aprofundare pg. 71 din manual)

3.3.3.3.2 Principalele tipuri de franciză utilizate în procesul de distribuţie

În sistemul de distribuţie a mărfurilor se foloseşte franciza de distribuţie –

Business Format Franchising –, sistem ce a progresat în ultimii 20-25 ani. Sistemul cunoaşte trei tipuri de franciză: franciza de comerţ cu amănuntul, franciza între-prinderilor de agrement şi voiaj, precum şi franciza prestărilor de servicii către întreprinderi şi populaţie.

• Franciza de comerţ cu amănuntul – Retailing • Franciza de agrement şi voiaj – Leisure and Travel Business (aprofundare

pg.72-73 din manual)

Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale

- Legalitatea - Pluralismul formelor de proprietate. - Libera iniţiativă şi concurenţa

- Asocierea şi combinarea - Specializarea comerţului - Conceptul de firmă comercială - Tipuri de firme comerciale - Comerţul independent - Comerţul asociat - Comerţul integrat

Aplicatii

TESTE GRILA In cadrul acestui sistem de organizare a aparatului comercial intreprinderile

cumuleaza atat functiile comertului cu ridicata, cat si functiile comertului cu amanuntul a. comertul independent b. comertul asociat c. comertul integrat Raspuns: C

Lanturile voluntare sunt o structura organizatirica existenta in cadrul: a. comertului asociat b. comertului independent c. comertului integrat Raspuns: A

Comertul integrat este acel sistem de organizare a activităţii comerciale în cadrul căruia întreprinderile cumulează atât funcţiile comerţului cu ridicata, cât şi ale celui cu amănuntul. Raspuns: ADEVARAT

Grupările de cumpărare ale comercianţilor cu ridicata se întâlnesc mai ales în ______________cu bunuri destinate consumului intermediar, asigurând aprovizionarea tehnico-materială a întreprinzătorilor. Raspuns: comerţul cu ridicata PROIECTE SI REFERATE - Principiile organizării activităţii comerciale in Romania - Sisteme de organizare a aparatului comercial la S.C. ............ - Penetrarea sistemului de distributie prin franciza in comertul romanesc - Avantajele si dejavantajele distributiei prin franciza la S.C. ........... IV. COMERTUL CU RIDICATA

Introducere in tema tratata

În cadrul fluxului de la producător la consumator, doar în puţine cazuri produsele trec în mod direct din sfera producţiei în cea a consumului. Cea mai mare parte din bunurile destinate consumului, mai ales celui final, parcurge una sau mai multe verigi, ce constituie, aşa cum menţionam şi mai înainte, canalul de distribuţie. O asemenea verigă aparţine comerţului cu ridicata, acesta incluzând toate activităţile implicate în vânzarea de bunuri sau servicii către cei care le cumpără pentru a le revinde sau pentru a le folosi în scopuri comerciale.

Concepte-cheie

- partizi mari de produse; - cash and carry; - ruck jobber; - desk jobbers; - mail-order; - rack jobbers; - agenţii producătorului; - brokerii; - comisionari; - agenţii de vânzări; - sales branches; - soles offices.

Rezumatul temei

4.1. Conţinutul, rolul şi funcţiile comerţului cu ridicata 4.1.1. Conţinutul activit ăţii de comerţ cu ridicata

Comerţul cu ridicata reprezintă un stadiu al circulaţiei mărfurilor, al cărui

conţinut constă în achiziţionarea de mărfuri în partizi mari şi apoi vânzarea acestora, dar într-un sortiment comercial, către comerţul cu amănuntul, iar în unele cazuri către agenţi economici (unităţi) care cumpără diferitele produse în vederea prelucrării lor ulterioare.

Pornind de la conţinutul unui asemenea tip de comerţ, de la locul său în procesul mişcării mărfurilor, activitatea desfăşurată în comerţul cu ridicata prezintă o serie de trăsături specifice. Astfel:

a) actele de vânzare-cumpărare au loc între agenţi economici (întreprinderi sau diferite organizaţii economice, sociale sau de administraţie publică);

b) atât cumpărările, cât şi vânzările de mărfuri se realizează, de regulă, în partizi mari.

c) activitatea de comerţ cu ridicata nu încheie circuitul economic al mărfurilor, ci doar mijloceşte legătura dintre producţie şi comerţul cu amănuntul. Aceasta înseamnă că în sfera comerţului cu ridicata mărfurile nu se vând direct consumatorului final, activitatea comercianţilor cu ridicata fiind cea de intermediere între doi agenţi economici, producătorul şi comerciantul cu amănuntul.(aprofundare pg. 74-75 din manual)

4.1.2. Rolul economic al comerţului cu ridicata

Rolul comerţului cu ridicata este scos în evidenţă în situaţiile în care, fie este

imposibilă, fie este neeconomică trecerea mărfurilor direct de la producător la comerciantul cu amănuntul. Un asemenea rol va trebui analizat pe ansamblul economiei, în raport atât cu producătorii, cât şi cu comerţul cu amănuntul.

a) În raport cu producătorii , comerţul cu ridicata oferă o serie de avantaje, cu implicaţii majore în asigurarea continuităţii activităţii comerciale, a mobilităţii necesare în ceea ce priveşte orientarea mărfurilor în raport cu cererea, precum şi asigurarea echilibrului cerere-ofertă, fără oscilaţii semnificative de la o perioadă la alta, de la o zonă la alta.

b) În raport cu comerţul cu amănuntul, comerţul cu ridicata oferă, de asemenea, o serie de avantaje de mare importanţă pentru circuitul economic, în general, şi pentru participanţii la procesul de circulaţie a mărfurilor, în special. (aprofundare pg. 75-77 din manual)

4.1.3. Funcţiile comerţului cu ridicata

Principala funcţie a comerţului cu ridicata constă „în asigurarea legăturilor dintre producători şi comercianţii cu amănuntul. De fapt, comerţul cu ridicata are acelaşi rol pe care comerţul cu amănuntul îl are faţă de consumatori.

O asemenea funcţie capătă adevăratul contur dacă se are în vedere faptul că de-părtarea dintre producători şi comercianţii cu amănuntul nu se mărgineşte exclusiv la distanţă, ci trebuie avute în vedere, în acelaşi timp, şi alte aspecte, precum: imposibi-litatea detailiştilor de a comanda cantităţi mari de mărfuri, lipsa posibilităţilor acestora de stocaj, lipsa informaţiilor proaspete cu privire la structura fondului de marfă ce poate fi pus la dispoziţie de furnizori, cunoaşterea insuficientă a posibilităţilor de transport etc.

Dacă asigurarea legăturii dintre producători şi detailişti reprezintă funcţia generală a comerţului cu ridicata, ţinând seama atât de locul acestuia în evoluţia mărfurilor, cât şi de rolul său economic, există şi o serie de alte funcţii specifice comerţului cu ridicata, cele mai importante referindu-se la:

a) cumpărarea unor partizi mari de produse şi concentrarea unor fonduri de mărfuri de la un număr mare şi divers de producători în cadrul pieţei interne sau de pe diverse pieţe externe, astfel încât să existe posibilitatea aprovizionării continue şi într-un sortiment variat a comerţului cu amănuntul, ca şi a altor categorii de cumpărători;

b) stocarea unor cantităţi mari de mărfuri în vederea eşalonării normale a fluxului de produse către detailişti, iar apoi, a fluidităţii vânzărilor către consumatori;

c) transformarea sortimentului industrial (format din partizi mari de produse de un anumit fel livrat de producători) în sortiment comercial, corespunzător cererii efective a populaţiei;

d) revânzarea mărfurilor în cantităţi mici către detailişti, acest lucru însemnând fracţionarea partizilor mari de produse primite de la producători în partizi mici, care vor fi apoi distribuite potrivit cererii către detailişti, indiferent de locul în care aceştia din urmă îşi au sediul sau raza de activitate;

e) cercetarea permanentă a pieţei, studierea cererii de mărfuri a populaţiei şi a altor categorii de consumatori, astfel încât să existe posibilitatea informării prompte a producătorilor şi în ce priveşte orientarea fluxurilor de mărfuri, perfecţionarea distribuţiei, a mijloacelor promoţionale, ca şi realizarea unor previziuni care să stea la baza activităţii viitoare a comercianţilor cu ridicata.

4.1.4. Locul comerţului cu ridicata în cadrul distribu ţiei

Aşa cum am mai menţionat, comerţul cu ridicata presupune achiziţionarea de

mărfuri în partizi mari şi apoi desfacerea acestora în partizi mici către comercianţii cu amănuntul sau, uneori, direct consumatorilor finali.

Comerţul cu ridicata va deţine un loc important în cadrul distribuţiei mărfurilor numai dacă va da atenţia cuvenită, după părerea noastră, următoarelor trei elemente referitoare la piaţă:

• în disputa dintre vânzător şi cumpărător, câştigător va fi aproape sigur cel din urmă. Aceasta, mai ales datorită faptului că se aşteaptă ca oferta să depăşească cererea manifestată pe piaţă, consumatorul având astfel posibilitatea să aleagă, devenind tot mai pretenţios, altfel spus, aşa cum am menţionat, să stabilească el „regulile jocului”;

• viitorul este al produselor pe care un număr restrâns de consumatori le doresc foarte mult;

• preţul produselor este determinat prin jocul liber al concurenţei. O asemenea concurenţă va fi tot mai acerbă şi influenţată de puterea consumatorului. Preţurile vor fi influenţate în acest context şi de interesele colective şi uneori contradictori ale consumatorilor.(aprofundare pg. 78-80 din manual)

4.2. Tipologia activităţii comerciale cu ridicata

În condiţiile în care comerţul cu ridicata este caracterizat prin eterogenitatea activităţii sale, urmare mai ales a varietăţii produselor tranzacţionate, a pieţelor pe care sunt vândute mărfurile şi a metodelor diferite de operare, structurarea activităţii

comerţului cu ridicata devine o operaţie dificil de realizat. Cu toate acestea, se pot identifica o serie de criterii de clasificare, referitoare, în principal, la:

• influenţele producătorilor asupra acestui tip de comerţ; • transferul titlului de proprietate asupra mărfurilor; • gama serviciilor furnizate; • lungimea şi profunzimea liniilor de produse. În funcţie de asemenea criterii se poate creiona următorul model al tipologiei

activităţii comerciale cu ridicata. 1. Comercianţii cu ridicata clasici, respectiv agenţi economici independenţi,

care deţin proprietatea mărfurilor. La rândul lor, aceşti comercianţi pot fi: 1.1. Comercianţii care oferă servicii complete sau limitate, respectiv: 1.1.1. Comercianţii de tip cash and carry, reprezentaţi de mijlocitorii ai căror

clienţi plătesc cu bani gheaţă şi nu asigură transportul mărfurilor. 1.1.2. Comercianţii camionagii truck jobber, mijlocitorii ce comercializează un

sortiment redus de produse pe care le transportă direct la sediul clienţilor. 1.1.3. Agenţii de expediţie (desk jobbers) sunt intermediarii care negociază cu

furnizorii şi cumpără mărfuri de la aceştia, ei nemanipulând însă fizic produse, acestea ajungând direct de la producător la clienţi.

1.1.4. Comercianţii cu ridicata care lucrează pe bază de comenzi trimise prin poşta mail-order folosesc cataloage pentru a vinde produsele, mai ales articole mici, şi în special clienţilor din zone mai îndepărtate.

1.2. Comercianţii care aprovizionează rafturile detailiştilor, numiţi şi rack-jobbers sunt agenţi cu ridicata care deţin propriile lor rafturi sau alte spaţii în cadrul unor supermagazine

2. Agenţii mijlocitori includ agenţii producătorului, brokerii şi comisionarii. Ei negociază cumpărarea şi vânzarea mărfurilor, dar nu deţin titlul de proprietate asupra acestora.

2.1. Agenţii sau reprezentanţii producătorilor, numiţi şi manufacturis agents, sunt agenţi independenţi care vând produsele unuia sau mai multor producători, într-o anumită zonă geografică..

2.2. Agenţii de vânzări (selling agents) realizează toate activităţile de comerţ cu ridicata, nedeţinând însă titlul de proprietate asupra produselor

2.3. Brokerii sunt angajaţi pentru o perioadă determinată, pentru realizarea unei anumite tranzacţii.

2.4. Comisionarii (commission merchants) sunt acei agenţi care primesc mărfuri în consignaţie de la vânzătorii locali şi negociază vânzarea lor pe anumite pieţe centrale, în principal agricole.

3. Cel de-al treilea tip de intermediari cu ridicata este reprezentat de auxiliarii producătorilor . Intră în această categorie:

3.1. Filialele de vânzări (sales branches) sunt mijlocitori, aparţinând producătorilor, care vând mărfuri şi asigură sprijinul forţelor de vânzare a acestora în zonele în care sunt concentraţi clienţii şi unde cererea este relativ mare.

3.2. Birourile de vânzări (sales offices) se deosebesc de filialele de vânzare prin faptul că nu deţin stocuri de mărfuri.(aprofundare pg. 80-82 din manual)

4.3. Tendinţe în evoluţia comerţului cu ridicata

Potrivit literaturii de specialitate, asemenea tendinţe se structurează în trei categorii: • consolidarea actualelor poziţii de intermediar ale comerţului cu ridicata;

• căutarea unor noi soluţii privind perfecţionarea circulaţiei mărfurilor cu ridicata şi asigurarea unei periodicităţi raţionale a fluxului de produse de la producător la consumator;

• antrenarea comerţului cu ridicata în marile prefaceri ce urmează a avea loc în economia europeană, în general, şi crearea unor mari întreprinderi de comerţ cu ridicata, capabile a prelua fluxul de mărfuri generat de asemenea prefaceri.(aprofundare pg. 82-83 din manual)

Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale

- Conţinutul activităţii de comerţ cu ridicata - Rolul economic al comerţului cu ridicata - Funcţiile comerţului cu ridicata - Locul comerţului cu ridicata în cadrul distribuţiei - Tipologia activităţii comerciale cu ridicata

- Tendinţe în evoluţia comerţului cu ridicata

Aplicatii

TESTE GRILA Agentii economici ce-si desfasoara activitatea in comertul cu ridicata trebuie

sa fie specializati in anumite produse sau familii de produse. Raspuns: ADEVARAT

Agentii de vanzari sunt: a. comercianti cu ridicata clasici b. agenti mijlocitori c. auxiliari Raspuns: B

Agentii de expeditie sunt: a. comercianti cu ridicata clasici b. agenti mijlocitori c. auxiliari Raspuns: A

Comerţul cu ridicata reprezintă un stadiu al circulaţiei mărfurilor, în cadrul căruia au loc operaţiuni de vânzare cumpărare a mărfurilor, în scopul ______________________. Raspuns: revânzării ulterioare

Enumerati functiile comertului cu ridicata. Raspuns: a) Cumpărarea unor partizi mari de produse şi concentrarea unor fonduri de mărfuri de la un număr mare şi divers de producători, în vederea aprovizionării comerţului cu amănuntul; b) Stocarea unor mari cantităţi de mărfuri, în vederea eşalonării normale a fluxului de produse către detailişti; c) Transformarea sortimentului industrial, format din partizi mari de produse livrate de producător, în sortiment comercial, potrivit cerinţelor populaţiei; d) Revânzarea mărfurilor în cantităţi mai mici către comercianţii cu amănuntul; e) Cercetarea permanentă a pieţei şi, mai ales, studierea cererii de mărfuri a populaţiei şi a utilizatorilor industriali.

PROIECTE SI REFERATE

- Organizarea unei societati comerciale de tip cash and carry - Rolul agentilor de vanzari (selling agents) in activitatea de comert cu ridicata - Riscurile asumate de desk jobbers in activitatea de comert cu ridicata V. COMERTUL CU AMÃNUNTUL

Introducere in tema tratata

Alături de comerţul cu ridicata, comerţul cu amănuntul reprezintă o verigă

intermediară în fluxul relaţiilor producător-consumator, de fapt veriga finală a distri-buţiei mărfurilor.Problematica pe care o presupune comerţul cu amănuntul este una complexă, iar în acest context, cunoaşterea aspectelor multiple pe care le ridică sistemul de procese şi fenomene ce caracterizează această activitate oferă instrumentul de acţiune de care au nevoie agenţii economici din domeniul circulaţiei mărfurilor

Concepte-cheie - comert cu amanuntul; - partizi mici; - comert alimentar; - comert nealimentar; - alimentatia publica; - comert stabil; - comert mobil; - comert fara magazin; Rezumatul temei

5.1. Conţinutul , importanţa şi funcţiile comerţului cu amănuntul 5.1.1. Conceptul şi conţinutul comerţului cu amănuntul

Comerţul cu amănuntul reprezintă acea formă a circulaţiei mărfurilor a cărei

funcţie constă în a cumpăra mărfuri pentru a le revinde consumatorilor finali, de regulă, în cantităţi mici şi în stare de a fi întrebuinţate.

Comerţul cu amănuntul va putea fi definit ca un ansamblu de activităţi şi relaţii organizate şi desfăşurate de unităţi specializate în circulaţia mărfurilor , în vederea aprovizionării consumatorilor sau a utilizatorilor finali .

Comerţul cu amănuntul trebuie să îndeplinească un minim de condiţii, precum: • specializarea activităţii comerciale, condiţie ce presupune luarea în calcul a

unui complex de factori legat de particularităţile tehnologice ale mărfurilor, tehnicile de comercializare specifice fiecărui produs sau grupe de produse, gradul de dotare tehnică impus pentru realizarea actelor de vânzare-cumpărare etc.;

• concentrarea activităţii comerciale, atât pe orizontală, cât şi pe verticală. Sub impactul procesului de concentrare se dezvoltă diferite întreprinderi care pot să exercite, concomitent, cele două funcţii comerciale ale distribuţiei, de gros şi de detail;

• localizarea comerţului cu amănuntul, condiţie ce depinde nemijlocit de repartiţia teritorială a populaţiei;

• gestionarea stocurilor de mărfuri, condiţie ce pune în discuţie o serie de probleme proprii fiecărui profil de comerţ;

• aspecte psihologice ale vânzării mărfurilor. Corespunzător caracteristicilor comerţului cu amănuntul, precum şi condiţiilor

ce trebuie asigurate pentru exercitarea acestuia, în cadrul desfacerilor de mărfuri în detail se întreprind următoarele operaţiuni comerciale:

• vânzările de mărfuri alimentare, nealimentare şi de alimentaţie publică realizate prin reţeaua comercială, cu plata în numerar sau pe credit;

• vânzările de tipărituri pe bază de abonament; • vânzările de bunuri efectuate prin magazinele de consignaţie din depunerile de

obiecte făcute de populaţie; • vânzarea unor produse specifice aprovizionării unor anumite categorii de meş-

teşugari cu regim special de aprovizionare;

• livrările de energie electrică şi termică prin intermediul unităţilor specializate în distribuţia unor asemenea servicii;

• unele vânzări ocazionale efectuate de anumite tipuri de instituţii şi întreprinderi publice sau private, ce au în vedere o serie de produse alimentare destinate consumurilor sociale (cantine, creşe, grădiniţe, spitale etc.), cât şi unele produse nealimentare ce formează consumul gospodăresc al întreprinderilor şi instituţiilor respective (materiale de întreţinere, furnituri de birou etc.).(aprofundare pg. 84-85 din manual)

5.1.2. Rolul şi funcţiile comerţului cu amănuntul

Analiza rolului economic al comerţului cu amănuntul trebuie să plece de la

faptul că vânzarea cu amănuntul este indispensabilă în viaţa economico-socială a unei societăţi, un asemenea rol rămânând acelaşi, fie că este vorba de comerţul tradiţional, realizat prin intermediul micilor magazine, fie că se au în vedere marile unităţi comerciale, de dimensiuni impresionante, de tipul supermarketurilor.

În cadrul procesului de circulaţie a mărfurilor, comerţul cu amănuntul îndeplineşte o serie de funcţii specifice, respectiv:

a) Cumpără mărfuri pe care apoi le revinde în cantităţi mici, în stare de a fi întrebuinţate.

b) Asigură prezenţa sa în toate zonele, localităţile şi punctele populate. c) Asigură un sortiment larg şi complex de mărfuri, punând la dispoziţia clientului

toate produsele realizate de producători. (aprofundare pg. 85-86 din manual)

5.2.Tipologia activităţii comerciale cu amănuntul 5.2.1. Sectorizarea activităţii comerciale cu amănuntul

Marea diversitate a mărfurilor comercializate, condiţiile specifice de comercia-

lizare a fiecărei grupe de mărfuri şi varietatea tehnologiilor comerciale utilizate, etero-genitatea consumatorilor aprovizionaţi, precum şi alţi factori generează forme variate de exercitare a comerţului cu amănuntul.

Fiecare dintre aceste forme prezintă o serie de particularităţi. Într-un asemenea context şi ţinând seama de caracteristicile merceologice ale grupelor de mărfuri care formează obiectul comerţului cu amănuntul, sectorizarea activităţii de comerţ presupune luarea în discuţie a trei domenii distincte: comerţul alimentar, alimentaţia publică şi comerţul nealimentar, iar în cadrul celui din urmă, comerţul nealimentar specializat.

a) Sectorul alimentar are ca obiect vânzarea mărfurilor de cerere curentă, a căror cumpărare se realizează cu o frecvenţă constantă pe parcursul anului. Mărfurile din această categorie se asociază în consum, iar cele mai multe sunt alterabile sau presupun anumite termene de garanţie. În aceste condiţii, comerţul cu mărfuri alimentare se caracterizează prin următoarele aspecte:

• existenţa unei reţele de mari unităţi generale, în cadrul cărora se comercializează întregul univers de mărfuri alimentare;

• combinarea raţională a diferitelor tipuri de mari suprafeţe comerciale cu existenţa unor unităţi mici, specializate şi de completare, care asigură prezenţa comerţului cu alimente în toate locurile în care trăiesc sau îşi desfăşoară activitatea oamenii;

• desfacerea, pe lângă sortimentul general de mărfuri alimentare în stare naturală, şi a unor mărfuri complementare sau a unor produse prelucrate industrial.

b) Alimentaţia publică reprezintă o formă de activitate mai complexă, în cadrul căreia se îmbină procesul de producţie cu cel de vânzare către consumatorii finali. În cadrul acestui sector se realizează transformarea mărfurilor puse la dispoziţie de producător sau a preparatelor obţinute din activitatea proprie în sfera consumului, pe baza actelor de vânzare, asigurându-se, în acelaşi timp, prestarea serviciilor necesare realizării consumului pe loc.

c) Sectorul nealimentar reprezintă cea mai importantă componentă a comerţului cu amănuntul, atât prin prisma dimensiunilor şi structurilor sale, cât şi ca pondere în volumul total al desfacerilor. Importanţa sectorului nealimentar este dată de faptul că bunurile ce fac obiectul activităţii sale satisfac în consum cerinţe de mare

varietate „inclusiv tendinţe ce ţin de consumul intermediar sau al stocurilor de investiţii”.(aprofundare pg. 86-89 din manual)

5.2.2. Structura formelor de vânzare utilizate în comerţul cu amănuntul

Formele de vânzare reprezintă elementul de profil al activităţii comerciale. În

comerţul cu amănuntul, activitatea comercială poate să fie structurată în funcţie de două criterii de bază: tipul de reţele de unităţi prin care se realizează desfacerea mărfurilor şi metodele utilizate în procesul de vânzare.

Oprindu-ne la structurarea în funcţie de primul criteriu, respectiv tipul reţelei de unităţi prin care se realizează vânzarea mărfurilor, în practică se întâlnesc trei categorii de organizare, respectiv comerţul stabil, comerţul mobil şi cel fără magazine.

5.2.2.1. Comerţul stabil

Realizat printr-o reţea de unităţi bine determinate din punctul de vedere al

amplasării şi al perioadelor de funcţionare, comerţul stabil presupune două sisteme: comerţul realizat prin intermediul unităţilor clasice de vânzare şi comerţul prin automate.

A. Comerţul stabil realizat prin intermediul unităţilor clasice de vânzare repre-zintă, de fapt, baza comerţului cu amănuntul. Cele mai frecvent folosite metode de vânzare sunt: vânzarea clasică şi vânzarea prin sistemul liber-service-ului:

a) Vânzarea clasică rămâne cea mai veche formă de vânzare, deţinând în continuare o importantă pondere în cadrul comerţului cu amănuntul

Vânzarea prin sistemul liber-service-ului a cunoscut o dezvoltare rapidă în ultimii 20-25 de ani.

Această formă de vânzare se practică prin magazine de toate formele şi tipurile posibile, precum:

• superetele, acestea fiind unităţi specializate în comercializarea produselor alimentare, cu o suprafaţă de cel mult 400 m2 şi maxim cinci raioane de mărfuri;

• supermagazinele, respectiv unităţi comerciale cu o suprafaţă de până la 2500m2, care asigură un sortiment mai larg de mărfuri, axat în principal pe mărfuri alimentare;

• hipermagazinele sunt unităţi comerciale cu o suprafaţă de până la 3000 m2, în care predomină produsele alimentare, combinând în vânzare o serie de servicii comerciale, facilităţi de preţ, ca, de altfel, şi alte metode de atragere a unor segmente de cumpărători;

• magazinele discount sunt unităţi comerciale profilate, în principal, pe mărfuri nealimentare, cu o suprafaţă medie de 6500 m2, practicând preţuri mai mici decât cele ale pieţei;

• magazinele de tip hard-discount păstrează tradiţia magazinelor discount, propunându-şi însă în plus patru principii: înfiinţarea fiecărei unităţi pornind de la o anumită cifră de afaceri şi anumite costuri de exploatare

• drugstore sunt magazine înfiinţate iniţial pentru desfacerea produselor farmaceutice, dar care în prezent tind să comercializeze toate tipurile de produse, dar într-o gamă redusă: ţigări, ziare şi reviste, cărţi, articole de papetărie, discuri, jucării, produse de parfumerie etc.;

• cargourile sunt unităţi cu mari suprafeţe de vânzare, cea mai mare parte a produselor vândute fiind cele nealimentare, din categoria celor de consum curent şi a bunurilor de folosinţă îndelungată.

• B. Comerţul stabil realizat prin intermediul reţelei de automate reprezintă o formă de vânzare cu rol de completare. Un asemenea tip de comerţ prezintă avantaje atât pentru comercianţi, cât şi pentru cumpărători. Pentru aceştia din urmă, avantajul principal îl constituie comodi-tatea şi rapiditatea actului de cumpărare, la care se adaugă posibilitatea efectuării cumpărăturilor la orice oră din zi sau din noapte.(aprofundare pg. 89-91 din manual)

5.2.2.2. Comerţul mobil

Cea de a doua variantă a activităţii comerciale cu amănuntul o reprezintă

comerţul mobil, ce deţine o pondere de circa 2% din volumul total al vânzărilor de mărfuri. Ca bază materială, comerţul mobil foloseşte tonetele fixe ori mobile, chiar chioşcurile mobile, furgonetele şi autofurgonetele, autobuzele-magazin, auto-barurile etc.

Principalele variante de organizare şi desfăşurare a acestui tip de comerţ sunt:

a) deplasarea itinerantă pe distanţe mici a unor vânzători ambulanţi, care oferă un sortiment restrâns de produse, satisfăcând cerinţele întâmplătoare ale unor persoane sau ale unor colectivităţi mici;

b) gruparea unor unităţi mobile, de diferite specializări, în cadrul pieţelor obişnuite de mărfuri, ce au un program cotidian, oferind sortimente similare de mărfuri cu cele din reţeaua stabilă;

c) concentrarea unităţilor mobile în anumite zone în zilele de târg din localităţile deservite, concentrare ce poate avea în vedere foarte multe unităţi, de ordinul zecilor sau chiar sutelor;

d) organizarea unui comerţ itinerant, realizat cu ajutorul unor mijloace de trans-port speciale, cu program de deplasare bine stabilit şi cu orar în funcţionare pentru fiecare localitate aflată pe traseu.(aprofundare pg. 91-92 din manual)

5.2.2.3. Comerţul fără magazine

Comerţul fără magazine reprezintă un sistem de vânzări cu amănuntul în cadrul căruia comerciantul apelează la mai multe practici comerciale pentru a pune la dispoziţia cumpărătorului mărfurile de care acesta are nevoie, fără a necesita prezenţa lui în magazin sau în alte puncte de vânzare.

Există mai multe moduri de segmentare a pieţei vânzărilor fără magazine. Astfel:

e) în funcţie de mijloacele utilizate în procesul de comercializare, se poate vorbi despre: vânzări prin curier, vânzări prin telefon, vânzări electronice etc.;

f) în funcţie de tipul cumpărătorilor, există în cadrul acestui gen de comerţ consumatori individuali şi consumatori colectivi;

g) în funcţie de tipul întreprinderii comerciale, se poate vorbi de întreprinderi a căror activitate principală o constituie comerţul fără magazine, dar şi altele, în cadrul cărora comerţul fără magazine reprezintă o activitate secundară sau paralelă.

Sistemul vânzărilor fără magazine acoperă circa 10% din volumul total al desfacerilor de mărfuri, obiectul său fiind un sortiment variat de mărfuri.

Vom prezenta în cele ce urmează două tipuri predominante dintre formele comerţului fără magazine, respectiv vânzările tradiţionale fără magazine şi vânzările electronice.

A. În structura vânzărilor tradi ţionale fără magazine sunt cuprinse vânzările la domiciliu şi vânzările prin corespondenţă.

B. Vânzarea electronică se realizează sub trei principale forme: vânzarea directă generată de publicitatea televizată, vânzarea prin videotext şi vânzarea prin televiziunea cablată. Toate cele trei forme au cunoscut, cel puţin în ultimii 10-15 ani, creşteri foarte mari.(aprofundare pg. 92-94 din manual)

5.3. Tendinţele şi evoluţia comerţului cu amănuntul

5.3.1. Muta ţii de structură în comerţul cu amănuntul

De-a lungul timpului, comerţul cu amănuntul a fost marcat de o succesiune de mutaţii structurale. Literatura de specialitate vorbeşte chiar de o succesiune de şase revoluţii care au caracterizat dinamismul şi prosperitatea activităţii comerciale.

• Prima revoluţie are loc la mijlocul secolului al 19-lea, fiind vorba de apariţia marilor magazine. Principalele lucruri noi aduse în activitatea comercială sunt des-

pecializarea, alegerea produselor şi, mai ales, punerea în valoare a mărfii, pentru prima dată expusă la vedere.

• A doua revoluţie, începută după circa 20 de ani de la prima, are în vedere dezvoltarea sucursalismului, aceasta însemnând concentrarea cumpărăturilor, realizându-se aprovizionări în cantităţi mari de produse, ca şi crearea economiilor de scară legate de standardizarea gestiunii.

• A treia revoluţie, declanşată între cele două războaie mondiale, înseamnă apariţia magazinelor populare, care pun accent pe un sortiment restrâns de articole nealimentare, cu viteză de rotaţie foarte mare.

• Cea de-a patra revoluţie, desfăşurată în anii ’50, înseamnă crearea super-magazinelor, mai ales în domeniul alimentar, care practică sistemul de autoservire.

• A cincea revoluţie, apărută la începutul anilor ’60, înseamnă consacrarea hipermagazinului, ca mare suprafaţă de vânzare (peste 7000mp), în care se vând mărfuri de un larg sortiment, mai puţin profund însă.

• În sfârşit, cea de-a şasea revoluţie, declanşată la începutul anilor ’80, înseamnă apariţia şi dezvoltarea service-ului, ca parte componentă a actului de vânzare.

Rezultă, din cele prezentate, că, în timp, comerţul cu amănuntul a cunoscut transformări profunde, acest fenomen fiind aşteptat şi în perioadele următoare. Bine-înţeles, avem în vedere perioade relativ lungi de timp. Asemenea tendinţe reprezintă adevărate elemente-cadru pentru urmărirea evoluţiei comerţului cu amănuntul.

Potrivit unui studiu realizat în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite, principalele aspecte privind activitatea comerţului cu amănuntul în viitorul apropiat şi mai puţin apropiat se referă la:

• recunoaşterea rolului determinant al comerţului cu amănuntul în evoluţia economică a lumii, în general, şi a diferitelor state, în particular;

• dinamizarea puternică a comerţului de către tehnica electronică şi, mai ales, cea informatică, cu implicaţii majore în favorizarea informării rapide a consumatorilor şi a tehnicilor de plată;

• introducerea pe scară largă a informaticii în activitatea comercială va modifica, în mod hotărâtor, gestiunea funcţiilor vânzărilor (gestiunea stocurilor şi accelerarea adaptării ofertei la diferite variabile ale cererii);

• cărţile de credit, sub diferitele lor forme, vor modifica sistemul de raporturi, atât cu cumpărătorii, cât şi cu băncile;

• comerţul cu amănuntul va fi puternic influenţat de o serie de revoluţii, precum cele demografice, tehnologice, politice şi sociale, influenţe ce vor modifica, în acelaşi timp, cerinţele economice şi fluxurile de cumpărători;

• formele de organizare a ansamblului ce dau profilul comerţului cu amănuntul vor cunoaşte ritmuri rapide, atât sub aspectul evoluţiilor, cât şi sub aspectul conducerii acestora.(aprofundare pg. 94-96 din manual)

5.3.2. Factorii de influenţă ai evoluţiei comerţului cu amănuntul

Comerţul cu amănuntul a fost influenţat în evoluţia sa de o multitudine de

fenomene, fiecare dintre acestea acţionând mai mult sau mai puţin puternic, punându-şi însă amprenta pe anumite laturi ale sale. Asemenea fenomene, care se constituie în factori de influenţă a comerţului cu amănuntul, ţin fie de cumpărător, fie de însăşi activitatea comercială.

a) Influenţele venite din partea cumpărătorilor sunt generate de o serie de aspecte, ce pot fi structurate în trei mari categorii:

• modificarea structurii pe vârste a populaţiei; • creşterea puterii de cumpărare, care conduce, pe de o parte, la redimensionarea şi

restructurarea nevoilor de consum, iar pe de altă parte, la disponibilizarea şi facilitarea unor căi noi de satisfacere a nevoilor în cauză, ambele aspecte având implicaţii majore în evoluţia comerţului cu amănuntul;

• transformările profunde în modul de viaţă al populaţiei, urmare a urbanizării mediului rural, apariţiei unor orăşele satelit în preajma marilor metropole, ca şi implantarea unor cartiere anexe la periferia marilor oraşe, toate acestea, alături de

altele, generând o nouă orientare a reţelei comerciale stabile şi a sistemului de relaţii între unităţi, dar şi necesitatea apelării la noi metode de vânzare cu amănuntul.

b) La rândul lor, fenomenele generate de însăşi activitatea comercială, de sistemul de distribuţie a mărfurilor pot fi şi trebuie să fie grupate în fenomene de ordin managerial, material şi comercial. (aprofundare pg. 96 din manual)

5.3.3. Tipologia tendinţelor conturate în evoluţia comerţului cu amănuntul

Analiza informaţiilor existente privind activitatea comerţului cu amănuntul,

marile transformări structurale din acest domeniu, cercetările demoscopice referitoare la modul cum gândeşte şi cum ar dori consumatorul să se desfăşoare în viitor actul de vânzare-cumpărare scot în evidenţă principalele tendinţe cu privire la evoluţia de ansamblu a activităţii comerciale, în general, şi la mutaţiile ce se aşteaptă în tipologia vânzărilor. De asemenea, trebuie avute în vedere tendinţele privind internaţionalizarea comerţului cu amănuntul şi operaţionalizarea modificărilor structurale ce urmează să intervină în acest sector.

A. În ceea ce priveşte evoluţia de ansamblu a activităţii comerţului cu amănuntul, trebuie remarcate încercările agenţilor economici ce acţionează în acest domeniu de a face faţă unui mediu tot mai pretenţios, de cele mai multe ori ostil, în care concurenţa triază drastic participanţii la procesul de distribuţie a mărfurilor către cumpărători.

B. A doua latură, la fel de importantă, care urmează să contribuie la conturarea noilor tendinţe în evoluţia comerţului cu amănuntul, are în vedere mutaţiile ce urmează să intervină în tipologia vânzărilor. Asemenea tendinţe se pot structura (şi literatura de specialitate face acest lucru) în funcţie de tipologia formelor de vânzare, respectiv comerţul stabil, comerţul mobil şi comerţul fără magazine.(aprofundare pg. 97-101 din manual)

Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale

- Conceptul şi conţinutul comerţului cu amănuntul - Rolul şi funcţiile comerţului cu amănuntul

- Sectorizarea activităţii comerciale cu amănuntul - Comerţul stabil

- Comerţul mobil - Comerţul fără magazine - Mutaţii de structură în comerţul cu amănuntul - Factorii de influenţă ai evoluţiei comerţului cu amănuntul - Tipologia tendinţelor conturate în evoluţia comerţului cu amănuntul Aplicatii

TESTE GRILA Caracteristicile sistemului de organizare a magazinelor cu sucursale sunt date

de modul in care sunt imbinate si realizate cele doua functii, de comert en-gros si de comert de mic-gros. Raspuns: FALS

Acest tip de magazine va fi amplasat in afara centrelor comerciale traditionale sau in cartierele oraselor si va fi format din patru tipuri de unitati comerciale: supermagazine cu marfuri de larg consum, magazine discount cu marja limitata, marile magazine specializate din categoria killer si marile magazine de tipul Universe Exploders. a. grupul magazinelor de inalta performanta b. grupul magazinelor performante c. supermagistralele informationale

Raspuns: A Enumerati principalele functii ale comertului cu amanuntul.

Raspuns: a) C.A. cumpără mărfuri pe care apoi la revinde în cantităţi mici şi foarte mici, potrivit consumului obişnuit al unei persoane sau al unei familii, într-o anumită perioadă de timp. b) C.A. asigură prezenţa unităţilor sale în toate zonele, localităţile şi punctele populate prin: • marile magazine universale; • micile magazine din cartiere, dar şi din sate izolate sau cabane din munţi; • comerţul mobil sau cel prin corespondenţă. c) C.A. asigură un sortiment foarte larg şi complex de mărfuri, punând la dispoziţia populaţiei absolut toate produsele realizate de producătorii industriali şi agricoli. funcţie cumpărarea de mărfuri pentru a le revinde consumatorilor sau utilizatorilor finali, de regulă în cantităţi mici şi în stare de a fi întrebuinţate.

PROIECTE SI REFERATE

- Internationalizarea comertului cu amanuntul - Evolutia de ansamblu a comertului cu amanuntul romanesc in perioada de tranzitie - Extinderea in cadrul comertului cu amanuntul a unor metode noi de logistica - Factorii de influenta ai evolutiei comertului cu amanuntul romanesc VI. ALIMENTATIA PUBLICÃ

Introducere in tema tratata Pe fondul dezvoltării de ansamblu a activităţii de comerţ şi turism, sectorul de

alimentaţie publică a cunoscut şi cunoaşte în continuare o creştere accentuată, iar în ultima perioadă, transformări şi mutaţii semnificative, acest lucru punând şi mai mult în evidenţă importanţa economică şi socială a acestuia.

Alimentaţia publică se circumscrie organic ramurilor circulaţiei mărfurilor, câştigând un loc deosebit în cadrul comerţului şi turismului, încadrându-se structural, pe de o parte, în categoria serviciilor de bază din economie, iar pe de altă parte, în formele de organizare a activităţii comerciale.

Concepte-cheie

- alimentatie publica; - timp liber; - productie culinara; - unitati turistice; - baza tehnico-materiala.

Rezumatul temei

6.1. Conţinutul şi particularităţile alimentaţiei publice

Ca activitate economică, alimentaţia publică este deosebit de complexă, ea nerezumându-se doar la satisfacerea în exclusivitate a nevoii consumatorului. Desigur,

dinamica sectorului de alimentaţie publică este influenţată de mai mulţi factori, dar mai ales de evoluţia circulaţiei turistice, acest lucru justificând, de fapt, asocierea ei şi activităţilor de turism, putând fi considerată drept o componentă importantă a prestaţiei turistice.

Pe de altă parte, aşa cum menţionam, alimentaţia publică este o importantă ramură a circulaţiei mărfurilor, având un rol de bază în organizarea producţiei de preparate culinare şi de cofetărie şi în desfacerea acestora către populaţie, atât pentru consumul pe loc, în unitatea de alimentaţie publică, cât şi la domiciliu (ca activitate complementară de servicii).

În literatura de specialitate se consideră că sectorului de alimentaţie publică îi sunt caracteristice următoarele particularităţi:

a) în unităţile de alimentaţie publică, consumul este, prin excelenţă, un consum în afara gospodăriei (domiciliului), existând, desigur, şi unele excepţii; b) activitatea de alimentaţie publică este influenţată, într-o măsură foarte

importantă, de fenomenul turistic, uneori literatura de specialitate considerând acest sector, alături de transport şi cazare, ca o componentă a activităţii turistice şi încadrând-o în categoria serviciilor turistice;

c) activitatea de alimentaţie publică are un pronunţat caracter sezonier; d) prin volumul de activitate şi structura sa, alimentaţia publică oferă premisele

cele mai favorabile de promovare a liberei iniţiative şi de manifestare a legităţilor economiei de piaţă, în general, a legii concurenţei, în special;

e) la baza politicii preţurilor practicate în acest sector stau atât specificul activităţii desfăşurate (o activitate complexă, care include procese de producţie, de comercializare şi de prestări de servicii), cât şi necesitatea diferenţierii preţurilor de la o unitate la alta, în funcţie de specificul acestor unităţi, de gradul de încadrare şi de calitatea serviciilor prestate;

f) în domeniul alimentaţiei publice, mult mai mult decât în alte sectoare comerciale, se asigură un câmp larg pentru introducerea progresului tehnic, atât în domeniul producţiei de preparate culinare, cât şi în cel al comercializării şi activităţilor presta-toare de servicii;

g) activitatea de alimentaţie publică se particularizează şi prin gradul ridicat de dotări cu fonduri fixe, care impun cheltuieli mult mai mari cu întreţinerea şi repararea lor, dar şi încadrarea cu personal de strictă calificare (specializat), care să dispună de o pregătire profesională adecvată;

h) în sectorul de alimentaţie publică se manifestă o diferenţiere sensibilă a categoriilor de personal pe profesii şi pe criterii ştiinţifice de organizare şi management, atât în activitatea de producţie, cât şi în cea de comercializare şi de prestări servicii;

i) stabilirea colectivelor (formaţiilor) de lucru, ca şi a orarelor şi programelor de desfăşurare a activităţii prezintă un specific aparte, deosebind-o radical de activitatea comercială propriu-zisă.

Totodată, un rol deosebit în organizarea sectorului de servicii îl are practicarea formelor de organizare care să asigure un nivel cât mai înalt de satisfacere a cererii de consum. În acest sector se practică o gamă deosebit de variată a formelor de vânzare, cum sunt:

– vânzarea prin ospătari; – vânzarea prin vânzători; – vânzarea prin autoservire; – vânzarea pe bază de comenzi prealabile; – vânzarea prin case de comenzi;

– vânzarea prin automate comerciale.(aprofundare pg. 102-107 din manual) 6.2. Tipologia unităţilor de alimentaţie publică Deşi activitatea de alimentaţie publică se desfăşoară printr-o reţea de o mare

complexitate şi diversitate, unităţile pot fi totuşi clasificate în trei grupe mari: A) unităţi pentru servirea consumatorilor; B) unităţi de producţie culinară; C) unităţi pentru depozitarea, sortarea, conservarea şi păstrarea mărfurilor şi a

materiilor prime. Fiecare dintre cele trei grupe de unităţi prezintă caracteristici proprii şi o tipologie la

fel de complexă. A) Prin unitate de servire a consumatorilor se înţelege localul format din una sau mai

multe încăperi, dotate cu utilaje, mobilier şi obiecte de inventar corespunzătoare profilului şi categoriilor în care se încadrează unităţile, în conformitate cu care se stabileşte şi regimul de preţuri practicate: unităţi cu grad de confort şi regim de preţuri de lux, de categoriile I, II şi III, şi unităţi cu grad de confort şi regim special de frecventare – cantine-restaurant.

Sectorul de alimentaţie publică este deci un sector complex, serviciile de specialitate fiind asigurate printr-o tipologie la fel de complexă de unităţile de servicii, fiecare dintre acestea distingându-se printr-o serie de caracteristici funcţional-comerciale. Principalele categorii de asemenea unităţi sunt următoarele:

1. RESTAURANTUL este localul public care îmbină activitatea de producţie cu cea de servire, punând la dispoziţia clientului o gamă diversificată de preparate culinare, produse de cofetărie-patiserie, băuturi şi unele articole pentru fumători.

1.1. Restaurantul clasic 1.2. Restaurantul specializat

1.2.1. Restaurantul pescăresc 1.2.2. Restaurantul vânătoresc. 1.2.3. Rotiseria 1.2.4. Restaurantul zahana 1.2.5. Restaurantul dietetic. 1.2.6. Restaurantul lacto-vegetarian 1.2.7. Restaurantul familial sau pensiunea

1.3. Restaurantul cu specific 1.3.1. Crama 1.3.2. Restaurantul cu specific local 1.3.3. Restaurantul cu specific naţional

1.4. Braseria 1.5. Berăria .

1.6. Grădina de vară 2. BARUL

2.1. Barul de noapte 2.2. Barul de zi 2.3. Café-bar cafenea 2.4. Disco-bar (discotecă-videotecă 2.5. Bufetul-bar

3. Din grupa unităţilor de tip FAST-FOOD fac parte: 3.1. Restaurant-autoservire 3.2. Bufet de tip expres

3.3. Pizzeria 3.4. Snack

4. COFETĂRIA . 5. PATISERIA 6. UNITĂŢILE DE INCINT Ă, în această categorie intrând cantinele restaurant şi

bufetele de incintă. B. Unităţile de producţie culinară se pot grupa în:

– complexe independente de producţie culinară; – laboratoare independente de preparate şi semipreparate culinare; – laboratoare de carmangerie; – laboratoare independente de cofetărie-patiserie; – laboratoare integrate unităţilor de alimentaţie publică; – bucătării integrate unităţilor de alimentaţie publică;

– bucătării centrale integrate unor unităţi mai mari, care deservesc şi alte unităţi. C. Unităţile pentru depozitarea, sortarea, conservarea şi păstrarea mărfurilor

şi a materiilor prime sunt organizate atât ca unităţi independente, cât şi ca anexe pe lângă restaurante şi laboratoare, incluzând depozitele, magaziile, pivniţele, camerele frigorifice etc.(aprofundare pg. 107-111 din manual)

6.3. Baza tehnico-materială a sectorului de alimentaţie publică

6.3.1. Conţinutul şi criteriile specifice bazei tehnico-materiale din sectorul de alimentaţie publică

Baza tehnico-materială a sectorului de alimentaţie publică cuprinde totalitatea

mijloacelor fixe (cu toate elementele pe care le conţin acestea) şi a obiectelor de inventar necesare desfăşurării activităţii de producţie şi de servire. Desigur, elementul principal al bazei tehnico-materiale a acestui sector îl constituie unităţile de servire (în principal, restaurante, dar şi alte categorii de unităţi) sau de producţie. Baza tehnico-materială a sectorului analizat se caracterizează, în principal, prin următoarele elemente:

• numărul unităţilor de care se dispune; • tipul clădirilor (construcţii independente sau la parterul blocurilor, înzidite sau

improvizate, din diferite materiale de construcţie etc.); • dimensionarea unităţilor (suprafaţa comercială utilă, de vânzare, de producţie şi de

depozitare, numărul de locuri la mese etc.); • profilarea unităţilor (pe categorii de preţuri, specificul activităţii, servicii oferite

etc.); • locul de amplasare a unităţilor (în centrul comercial al oraşului, în ansambluri

arhitecturale de locuinţe, în cartiere, în staţiuni şi zone turistice, pe diferite magistrale rutiere, în zone de agrement din cadrul oraşelor şi din afara acestora etc.);

• gradul de dotare cu mobilier, utilaje şi instalaţii adecvate. Modernizarea bazei tehnico-materiale a alimentaţiei publice este condiţionată de

particularităţile proceselor de muncă ce se desfăşoară în acest sector, şi avem în vedere, în principal, faptul că actul de vânzare-cumpărare se îmbină cu procesele de producţie, dar şi cu asigurarea unor servicii distractive şi de agrement.(aprofundare pg. 112-113 din manual)

6.3.2. Conţinutul şi criteriile specifice bazei tehnico-materiale

din sectorul de alimentaţie publică

Prin destinaţia lor, inventarul, utilajele şi instalaţiile din sectorul de alimentaţie publică trebuie să asigure servirea corespunzătoare a consumatorilor, să realizeze o productivitate a muncii înaltă, să creeze condiţiile obţinerii unor cantităţi sporite de preparate culinare, de bună calitate, într-un timp scurt şi cu eforturi cât mai mici din partea lucrătorilor. În acelaşi timp, în alimentaţia publică trebuie să se manifeste o preocupare permanentă pentru modernizarea întregii tehnologii şi dotarea corespunzătoare cu mobilier şi utilaj comercial.

Indiferent de natura lor, inventarul, utilajele şi instalaţiile folosite în sectorul de alimentaţie publică trebuie să răspundă următoarelor cerinţe:

• să fie moderne şi rezistente la o utilizare intensivă; • să aibă o capacitate mare de producţie, în condiţiile unor costuri cât mai mici

de exploatare; • să fie multifuncţionale, uşor de exploatat şi de întreţinut; • să aibă o linie modernă şi un design atrăgător; • dimensiunile să fie cât mai mici, adaptabile spaţiilor şi condiţiilor de prelucrare

într-un cadru normal. (aprofundare pg. 113-115 din manual)

6.3.3. Progresul tehnic în activitatea de alimentaţie publică

Promovarea progresului tehnic în sectorul de alimentaţie publică, ca, de altfel, în toate sectoarele comerciale, presupune eforturi permanente de adaptare la schimbările ce decurg dintr-o serie de acţiuni, precum înlocuirea sau cel puţin îmbunătăţirea performanţelor unor echipamente, reorganizarea producţiei, reorientarea spre alte structuri ale activităţii economice, reorganizarea muncii şi recalificarea, acolo unde este cazul, a personalului etc. În acest sector, promovarea progresului tehnic găseşte o serie de condiţii specifice, unele de natură a-l favoriza, altele, dimpotrivă, restrictive. Astfel, pentru a prezenta doar un exemplu, gradul actual redus de tehnicitate în sectorul de alimentaţie publică oferă un câmp larg de introducere a rezultatelor cercetărilor în domeniu, mai ales în sectorul producţiei de preparate culinare, dar şi al desfacerii acestora către populaţie.

Principala şi cea mai recentă formă de modernizare a unităţilor de alimentaţie publică se concretizează în procesul de remodelare, ce are drept obiectiv însă şi schimbarea concepţiei funcţionale a organizării unităţilor, potrivit evoluţiei tehnicii înregistrate în producerea utilajelor, instalaţiilor şi mobilierului comercial modern. În aceste condiţii, remodelarea cuprinde atât lărgirea spaţiilor de producţie şi de desfacere, cât şi, mai ales, reamenajarea radicală a spaţiilor pe destinaţii, înfiin ţarea unor noi spaţii, introducerea de noi forme de aranjare, soluţii constructive avanta-joase, introducerea de noi utilaje comerciale etc. Într-un asemenea context, în sec-torul de alimentaţie publică există o multitudine de direcţii de manifestare a progre-sului tehnic, ca şi de căi concrete de manifestare a acestuia. (aprofundare pg. 115-116 din manual)

6.4. Mutaţii şi orientări în organizarea şi modernizarea

activităţii de alimentaţie publică

Alături de celelalte sectoare ale circulaţiei mărfurilor, mecanismele economiei de piaţă au produs mutaţii profunde şi în sectorul de alimentaţie publică, activitatea acestui sector distingându-se, în primul rând, prin ponderea sa însemnată în aprovizionarea şi satisfacerea cererii populaţiei cu o gamă variată de produse şi preparate culinare şi servicii de înaltă calificare, dar, mai ales, prin dinamismul său, acest lucru însemnând ca modernizarea prin perfecţionare şi inovaţie să constituie un obiectiv privilegiat al managementului la nivel microeconomic.

În acest context, considerăm că în următoarea perioadă trebuie acţionat, în principal, în următoarele direcţii:

a) perfecţionarea cadrului legislativ şi instituţional menit să susţină ajustarea structurală a activităţii de producţie, de desfacere şi de prestări servicii, prin punerea în mişcare a tuturor mecanismelor pe care le presupune economia de piaţă;

b) atenuarea dezechilibrelor de structură în tipologia unităţilor de alimentaţie publică, prin respectarea regulilor urbanismului comercial referitoare la amplasarea, dimensionarea şi profilarea unităţilor, urmărindu-se, în primul rând, extinderea acestora, în concordanţă cu modificările intervenite în oferta de mărfuri, dar, mai ales, în comportamentul de consum al populaţiei;

c) modernizarea bazei tehnico-materiale a sectorului de alimentaţie publică, acest lucru însemnând introducerea de noi tehnologii comerciale, tehnologii moderne, de înaltă productivitate, în măsură să uşureze munca fizică, să determine o creştere reală a productivităţii şi a eficienţei prin mecanizarea şi poate chiar automatizarea operaţiunilor de transport, manipulare, depozitare, distribuţie şi expunere a mărfurilor, dar şi a proceselor de prelucrare, producţie şi servire a consumatorilor etc.;

d) îmbunătăţirea distribuţiei, găsirea celor mai eficiente canale de distribuţie, continuarea procesului de dezvoltare şi modernizare a laboratoarelor de producţie, atât a preparatelor culinare, cât şi a produselor de cofetărie şi patiserie, acest lucru contribuind la gospodărirea şi folosirea judicioasă a resurselor de care dispun economia, în general, şi fiecare agent economic, în particular, economisirea cheltuielilor cu energia, apa şi combustibilul, utilizarea cu eficienţă a forţei de muncă, creşterea productivităţii muncii etc.;

e) revitalizarea politicii de investiţii, prin finalizarea celor neterminate, analiza posibilităţilor de schimbare a profilurilor unor unităţi ce se dovedesc neviabile în noile condiţii etc.;

f) perfecţionarea sistemului informaţional, coroborat însă cu cea a proceselor de servire a consumatorilor, de vânzare a mărfurilor;

g) introducerea şi lărgirea tehnicilor moderne de organizare, de management al activităţii, creşterea rolului compartimentelor de marketing, care să aibă în vedere toate funcţiile marketingului, cu preponderenţă însă cercetarea cerinţelor consumatorilor, cerinţe de înalt dinamism, de o exigenţă tot mai ridicată;

h) reaşezarea raporturilor de competenţă şi de responsabilitate între conducerea unităţilor şi personalul operativ, acest lucru însemnând însă perfecţionarea pregătirii profesionale a ambelor categorii de personal, reducerea nomenclatorului de meserii, potrivit mutaţiilor intervenite în organizarea şi desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică şi, nu în ultimul rând, regândirea sistemului de pregătire a personalului, începând cu şcoala profesională şi terminând cu învăţământul superior.(aprofundare pg. 116-117 din manual)

Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale

- Conţinutul şi particularităţile alimentaţiei publice - Tipologia unităţilor de alimentaţie publică - Conţinutul şi criteriile specifice bazei tehnico-materiale din sectorul de alimentaţie publică - Conţinutul şi criteriile specifice bazei tehnico-materiale din sectorul de alimentaţie publică - Progresul tehnic în activitatea de alimentaţie publică

- Mutaţii şi orientări în organizarea şi modernizarea activităţii de alimentaţie publică

Aplicatii

TESTE GRILA Alimentaţia publică se circumscrie organic ramurilor circulaţiei mărfurilor,

având un rol de bază în organizarea producţiei de preparate culinare şi de cofetărie şi desfacerea acestora către populaţie, atât pentru consumul pe loc, cât şi la domiciliu. Raspuns: ADEVARAT

La baza politicii preţurilor din sectorul de alimentaţie publică stă atât, __________________ cât şi __________________, de categoria de încadrare şi calitatea serviciilor prestate; Raspuns: -complexitatea activităţii (proces de producţie, de comercializare şi de prestări servicii) -necesitatea diferenţierii preţurilor în funcţie de specificul unităţilor de alimentaţie publică

Elementul principal al bazei tehnico materiale a alimentaţiei publice îl constituie__...................__________________________________________________

Raspuns: unităţile de servire şi de producţie Enumerati principalele particularităţi ale activităţii de alimentaţie publică.

Raspuns: a) consumul este prin excelenţă un consum în afara gospodăriei (există, desigur, şi excepţii); b) activitatea de alimentaţie publică este influenţată sugestiv de fenomenul turistic; c) alimentaţia publică are un caracter pronunţat sezonier; d) la baza politicii preţurilor din sectorul de alimentaţie publică stă atât complexitatea activităţii (proces de producţie, de comercializare şi de prestări servicii), cât şi necesitatea diferenţierii preţurilor în funcţie de specificul unităţilor de alimentaţie publică, de categoria de încadrare şi calitatea serviciilor prestate; e) alimentaţia publică asigură un câmp mai larg, faţă de celelalte ramuri ale comerţului, de promovare a progresului tehnic, atât în domeniul producţiei, cât şi al prestaţiilor de servicii; f) în sectorul de alimentaţie publică există un grad de dotare ridicat, în principal cu fonduri fixe, dar şi un personal de înaltă pregătire profesională (bucătari, cofetari, barmani, ospătari etc.); g) se manifestă o diferenţiere sensibilă a categoriilor de personal pe profesii, o organizare şi conducere eficientă a activităţii de producţie, comercializare şi de prestări servicii; h) stabilirea programelor de funcţionare şi a formaţiilor de lucru are un specific aparte, deosebindu-se de restul activităţilor de comerţ (se lucrează seara şi noaptea, există mai multe categorii de personal etc.); i) prin structura şi volumul său de activitate, alimentaţia publică oferă cele mai favorabile premise de promovare a liberei iniţiative şi de manifestare a concurenţei. PROIECTE SI REFERATE

- Adaptarea organizarii si modernizarii activitatii de alimentatie publica la cerintele Uniunii Europene

- Baza tehnico-materiala a restaurantului ___________

- Organizarea activitatii de alimentatie publica in cadrul hotelului _________ VII . SERVICIILE COMERCIALE

Introducere in tema tratata

Dezvoltarea şi perfecţionarea sectorului terţiar, în general, a activităţii

prestărilor de servicii, în particular, reprezintă o importantă latură a restructurării şi modernizării economiei, serviciile constituind de fapt o componentă a acesteia, care recepţionează impactul unor fenomene şi procese ce jalonează economia unei ţări. Succesele obţinute de ţările dezvoltate se datorează şi contribuţiei importante a sectorului terţiar, implicit, a serviciilor comerciale la constituirea produsului intern brut.

Într-un asemenea context, abordarea problematicii serviciilor comerciale, compo-nentă a serviciilor, trebuie să pornească de la evoluţia globală a activităţilor de prestări servicii pe plan mondial, orice analiză a acestui sector presupunând luarea în discuţie a exigenţelor la acest nivel, cu atât mai mult, cu cât comerţul, în general, şi comerţul cu amănuntul, în special, tind spre o accentuată internaţionalizare. Mai mult, în condiţiile în care sistemele de satisfacere a cerinţelor consumatorilor tind, tot mai mult, spre o lărgire a ariei de cuprindere, alături de produsul propriu-zis, care face obiectul contrac-tului de vânzare-cumpărare, este tot mai necesar să se introducă un evantai larg de facilităţi acordate cumpărătorului, care să contribuie la creşterea gradului de satisfacere a acestuia.

Concepte-cheie

- servicii comerciale; - servicii exogene; - servicii endogene; - preţul serviciilor comerciale; - tipologia serviciilor; - modelul strategic al service-mixului;

Rezumatul temei

7.1. Conţinutul serviciilor comerciale 7.1.1. Conceptul de serviciu comercial

Importanţa crescândă a serviciilor comerciale în activitatea economică,

ascensiu-nea rapidă şi evoluţia lor spectaculoasă din ultimii 20-30 de ani au intensificat preocupările specialiştilor pentru cunoaşterea acestui sector. În acest sens, o importanţă deosebită prezintă definirea noţiunii de serviciu comercial, problemă nu tocmai uşoară, având în vedere eterogenitatea activităţilor din acest domeniu, ca şi numeroasele accepţiuni date termenului în viaţa cotidiană.

În literatura de specialitate, există numeroase încercări de definire a serviciilor comerciale, unele dintre acestea aparţinând unor prestigioase şcoli economice sau asociaţii de specialitate.

Vom prezenta doar câteva din asemenea definiţii.

• Asociaţia Americană de Marketing defineşte serviciul comercial drept „o activitate oferită cu ocazia actului de vânzare, care asigură avantaje şi satisfacţii cumpărătorului, fără a antrena un schimb fizic sub forma unui bun”.

• În Dicţionarul Academiei de Ştiinţe Comerciale din Franţa, serviciile comerciale sunt definite drept „un ansamblu de avantaje sau de satisfacţii procurate fie direct printr-o persoană fizică sau morală, fie prin folosirea unui bun a cărui posesie a fost adjudecată de beneficiarul serviciului oferit de bunul respectiv, prin cumpărarea sau închirierea dreptului de utilizare”.

• Considerând că asemenea definiţii sunt totuşi incomplete, A. Tordjman, în lucrarea sa Stratégies de concurence dans le commerce – les services au consommateur, defineşte serviciile drept „suma satisfacţiilor sau utilităţilor pe care le oferă un magazin clientelei sale”. Din această definiţie reiese clar faptul că serviciile comerciale apar ca un sistem de utilităţi şi că beneficiarul acestora, respectiv consumatorul, nu cumpără doar un produs, ci şi o serie de avantaje şi de satisfacţii.(aprofundare pg. 118-119 din manual)

7.1.2. Caracteristicile serviciilor comerciale

Serviciile comerciale prestate cumpărătorilor trebuie să fie de o mare varietate şi flexibilitate, în funcţie de momentul solicitării, de locul realizării şi de starea de spirit a consumatorului. Iată de ce este necesar ca partenerii actului de distribuţie – producător, comerciant şi consumator – să cunoască bine caracteristicile serviciilor comerciale, care îşi pun în mod hotărâtor amprenta atât pe eforturile de realizare, cât şi asupra riscurilor asumate de cei trei parteneri.

Asemenea trăsături caracteristice nu se vor regăsi în totalitatea lor la fiecare tip de serviciu în parte, excepţiile neafectând însă abordarea lor unitară.

a) În primul rând, serviciile comerciale se caracterizează prin forma lor nematerială.

b) O a doua caracteristică a serviciilor comerciale se referă la faptul că realizarea şi consumul acestora au loc în acelaşi timp , existând coincidenţă deplină, în timp şi spaţiu, a producţiei şi consumului lor.

c) O altă caracteristică a serviciilor comerciale este inseparabilitatea lor de persoana prestatorului şi utilizatorului lor

d) O altă caracteristică, legată de cea precedentă, se referă la preţul serviciilor comerciale, care reprezintă, de fapt, un preţ al cererii.

Toate aceste caracteristici reprezintă elemente de definire a sferei serviciilor, criterii de delimitare a acesteia. Consecinţele caracteristicilor serviciilor prezintă, deopotrivă, importanţă pentru producător şi comerciant, pe de o parte, şi pentru consumator, pe de altă parte. Din acest motiv, ele sunt analizate în permanenţă, mai ales cu ocazia fundamentării conţinutului real al serviciilor comerciale propuse de fiecare agent economic cu activitate de distribuţie şi a stabilirii unei scări de preţuri care să corespundă obiceiurilor, solicitărilor şi exigenţelor consumatorilor, mai ales ale celor potenţiali. (aprofundare pg. 119-121 din manual)

7.1.3. Contribu ţia serviciilor comerciale la satisfacerea cerinţelor populaţiei

Complexitatea formelor de manifestare a serviciilor, în general, a celor comerciale,

în particular, varietatea domeniilor de acţiune, implicarea acestora în realizarea actului de vânzare-cumpărare evidenţiază amploarea activităţii desfăşurate în acest important sector, dar şi eterogenitatea acestei activităţi şi, prin urmare, dificultatea dimensionării acestui sector, pe de o parte, dar şi necesitatea cuantificării contribuţiei serviciilor comerciale în

complexul de facilităţi oferit consumatorilor, pe de altă parte. În aceste condiţii, vor fi avute în vedere o serie de raţionamente, ce ţin seama, pe de o parte, de locul fiecărui partener în fluxul produselor de la producător la consumator, iar pe de altă parte, de rolul comerţului în sistemul de satisfacere a nevoilor consumatorilor, de posibilităţile de urmărire a cheltuielilor în cauză, de caracterul noţiunii de serviciu comercial, precum şi de unele tendinţe apărute în sistemul de utilităţi produs-servicii.

Vom trece în revistă cinci asemenea raţionamente: a) Comerţul zilelor noastre se constituie ca un sistem integrat, atât din punct de

vedere al relaţiilor sale cu producătorii, cât şi în ceea ce priveşte relaţiile cu consumatorii b) În condiţiile în care nu în toate cazurile evidenţele contabile sunt organizate

astfel încât să permită o repartizare reală a costurilor pe elemente de cheltuieli, se diminuează posibilităţile de cuantificare a costurilor specifice fiecărei operaţiuni în parte.

c) În cazul întreprinderilor ce au ca obiect de activitate comercializarea mărfurilor, unde masa cheltuielilor este deosebit de mare, calculul costurilor serviciilor este o problemă foarte delicată.

d) În condiţiile intangibilităţii serviciilor, acestea sunt greu de cuantificat. Se are în vedere faptul că, în ultimă instanţă, perceperea de către consumatori a serviciilor furnizate de către comerţ reprezintă o funcţie multifactorială, elementele luate în calcul putând fi:

• natura tehnică sau nontehnică a bunurilor căutate; • relaţia consumator-produs; • nivelul mediului concurenţial; • natura psihologică a consumatorilor şi nivelul aspiraţiilor acestora; • maturitatea firmei de comerţ vizate şi apreciată de către consumator ca

satisfăcătoare sau, dimpotrivă, nesatisfăcătoare; e) Acţionând în condiţiile unei concurenţe acerbe, formele moderne de distribuţie au

tendinţa de a privilegia preţul şi de a realiza un transfer de sarcini între parteneri, deplasându-se mai ales spre producători sau consumatori. În cadrul acestei politici, o deosebită atenţie se acordă integrării în activitatea curentă a cel puţin următoarelor patru tipuri de servicii:

• psihologice sau de confort; • tehnice; • financiare. (aprofundare pg. 121-123 din manual)

7.2. Locul serviciilor comerciale în cadrul comerţului actual

Serviciile comerciale ocupă un rol important în cadrul activităţii comerciale,

acţiunea acestora manifestându-se pe multiple planuri, cu implicaţii în mecanismul actului de vânzare-cumpărare.

Abordarea rolului şi locului serviciilor comerciale trebuie să pornească de la evoluţia globală a activităţilor de prestări de servicii pe plan mondial, dar şi de la realităţile economiei româneşti, în general, şi ale comerţului românesc actual, în particular.

Sub aspect economic, serviciile comerciale reprezintă o oportunitate majoră, atât pentru producători, cât şi pentru comercianţi, ele dovedind că pot contribui, în mod direct, la creşterea veniturilor şi a profitabilităţii agenţilor economici. Un asemenea fenomen va creşte în importanţă în condiţiile în care se vor avea în vedere şi următoarele două aspecte:

a) în multe situaţii, veniturile asigurate prin intermediul serviciilor în cauză reprezintă unica sursă generatoare de venit;

b) imaginea calităţii serviciilor va acţiona intensiv asupra comportamentului de cumpărare al clienţilor potenţiali ai produsului fizic, astfel încât volumul desfacerilor este în strânsă dependenţă de calitatea realizării serviciilor care le susţin. (aprofundare pg. 123-124 din manual)

7.3. Tipologia serviciilor comerciale

Diversitatea tipologică a activităţilor de natura serviciilor întâlnite în sectorul de

comerţ, coroborată cu dificultăţile de cuantificare a dimensiunilor sectorului serviciilor, fac necesară structurarea lor în funcţie de o serie de criterii unitare, realizarea de categorii omogene din punctul de vedere al conţinutului şi comportamentului economic.

Sunt avute în vedere cinci criterii de grupare, respectiv natura serviciilor, locul acestora în procesul vânzării, originea serviciilor, funcţiile lor, precum şi sistemul de integrare a serviciilor.

La rândul ei, fiecare grupă cunoaşte propriile structuri, astfel încât să se asigure gradul de integrare în activitatea cotidiană. Astfel:

a) În funcţie de natura serviciilor, se poate vorbi, în principal, de: • servicii de închiriere;

• servicii de reparare şi redare a proprietăţilor; • servicii legate de buna desfăşurare a procesului de vânzare . b) În funcţie de locul serviciilor în procesul vânzării , există următoarea

grupare a serviciilor comerciale: • servicii vândute singure; • servicii vândute împreună cu produsul . c) Al treilea tip de grupare a serviciilor comerciale, respectiv cel privind

originea acestora, are importanţă, mai ales, pentru redistribuirea sarcinilor şi asigurarea echilibrului între responsabilităţile producătorilor şi ale comercianţilor, sub aspectul costurilor şi al riscurilor specifice fiecărei categorii de servicii.

d) La fel de importantă pentru formularea strategiilor comerciale este şi gruparea serviciilor potrivit funcţiilor ce le revin acestora în cadrul procesului de satisfacere a diferitelor sisteme de nevoi ale populaţiei, putându-se vorbi despre:

• servicii de confort sau psihologice; • servicii tehnice; • servicii financiare ; • servicii extracomerciale. e) Ultima grupare, referitoare la sistemul de integrare a serviciilor comerciale,

porneşte de la faptul că, de-a lungul timpului, în sistemul de comercializare a produselor a apărut o anumită complementaritate, bazată pe un transfer ce vizează substituirea obiectului material cu serviciul pe care acesta îl oferă. În funcţie de un asemenea criteriu, serviciile se grupează în:

• servicii endogene; • servicii exogene, legate de punctul de vânzare. (aprofundare pg. 124-127 din

manual)

7.4. Tendinţe pe plan mondial în dezvoltarea serviciilor comerciale

Principalele tendinţe în dezvoltarea serviciilor comerciale se referă la: 1. Trecerea la o gestiune strategică a serviciilor comerciale, modificarea proceselor de realizare a acestora, prin crearea unor noi sisteme de conducere.

2. Creşterea numărului de servicii comerciale ce pot fi puse la dispoziţia consumatorilor şi continua diversificare a domeniilor de realizare a acestora. 3. Apariţia, în ultima perioadă de timp, a unor tendinţe contradictorii în dezvoltarea serviciilor, generate de evoluţia unor fenomene social-economice, cu implicaţii serioase în conţinutul mediului de afaceri. (aprofundare pg. 127-129 din manual)

Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale - Conceptul de serviciu comercial - Caracteristicile serviciilor comerciale - Contribuţia serviciilor comerciale la satisfacerea cerinţelor populaţiei - Locul serviciilor comerciale în cadrul comerţului actual - Tipologia serviciilor comerciale - Tendinţe pe plan mondial în dezvoltarea serviciilor comerciale

Aplicatii

TESTE GRILA

Serviciile endogene sunt legate de punctul de vanzare si cuprind servicii de confort sau psihologice, servicii financiare extracomerciale, gararea autoturismelor etc. Raspuns: FALS

Livrarile la domiciliu, instalarea si punerea in functiune a diverselor produse achizitionate, garantiile acordate sunt: a. servicii psihologice b. servicii tehnice c. servicii financiare Raspuns: B

In functie de locul serviciilor in procesul vanzarii, exista urmatoarea grupare a serviciilor comerciale: a. servicii de inchiriere, servicii de reparare si redare a propietatilor specifice, servicii

legate de buna desfasurare a procesului de vanzare b. sevicii vandute singure, servicii vandute impreuna cu produsul c. servicii legate de productie (integrate produsului sau generate de o serie de metode

noi de vanzare) d. servicii de confort, servicii tehnice, servicii financiare, servicii extracomerciale Raspuns: B

Serviciile comerciale reprezinta un element al politicii de marketing a întreprinderilor producătoare şi comerciale, preocupate să ofere cumpărătorilor______ _______ produsului sau actului de vânzare. Raspuns: utilităţi adiţionale. PROIECTE SI REFERATE -Servicii endogene asigurate cumparatorilor de catre S.C. __________ -Contributia serviciilor comerciale romanesti la P.I.B.

-Implementarea de noi sisteme de gestiune strategica a serviciilor comerciale la S.C. ____

VIII COMERTUL COOPERATIST Introducere in tema tratata

În activitatea comercială, cooperaţia ocupă un loc însemnat, cel puţin din două considerente:

• este sursa de aprovizionare a peste jumătate din populaţia ţării, în condiţiile în care cooperaţia de consum îşi desfăşoară o asemenea activitate îndeosebi în mediul sătesc;

• ponderea vânzărilor cu amănuntul realizate de cooperaţia de consum este în continuare relativ ridicată, chiar dacă nu se mai situează la nivelul celei înregistrate până în anul 1989.

La asemenea considerente trebuie adăugat numărul impresionant de membri ai cooperaţiei de consum, ca şi puternica bază tehnico-materială de care dispune aceasta. Astfel, în prezent, funcţionează circa 2500 cooperative de consum, asociate în unităţi judeţene – FEDERALCOOP – care, la rândul lor, sunt asociate în Uniunea Centrală a Cooperativelor de Consum şi de Credit-CENTROCOOP.

Prin activitatea sa, cooperaţia de consum a realizat, în principal în mediul rural, un volum însemnat de investiţii, concretizat în magazine, alimentare şi nealimentare, unităţi de alimentaţie publică, hoteluri şi alte unităţi de turism, unităţi de producţie şi de prestări servicii etc. toate finanţate din fonduri proprii.

Iată doar câteva considerente care motivează din plin atenţia ce trebuie acordată acestui sector economic, fie şi într-o lucrare care are ca obiect activitatea comercială.

Sectorul cooperatist este un sector complex, ce include mai multe subsisteme, respectiv sistemul cooperaţiei de consum şi de credit, sistemul cooperaţiei meşteşugăreşti şi sistemul cooperaţiei agricole. Desigur, în lucrarea noastră, ne vom opri la problematica specifică cooperaţiei de consum, unele lucruri însă neputând fi separate, astfel încât o serie de aspecte prezentate vor avea în vedere cooperaţia ca atare, cu toate problemele pe care aceasta le presupune.

În condiţiile în care, în prezent, viitorii economişti nu mai studiază nici un curs de cooperaţie, în abordarea de faţă vom avea în vedere şi alte câteva elemente ce exced problematicii stricte pe care o presupune activitatea comercială cooperatistă.

Concepte-cheie

- cooperaţia de consum; - obiectul de activitate al cooperaţiei de consum; - principii specifice ale cooperaţiei de consum; - direcţii de acţiune ale cooperaţiei de consum.

Rezumatul temei

8.1. Apariţia şi dezvoltarea cooperaţiei în România

Mişcarea cooperatistă mondială reprezintă astăzi o realitate incontestabilă,

reunind peste 230 de organizaţii naţionale, din mai mult de o sută de ţări. Alianţa

Cooperatistă Internaţională cuprinde circa 800 de milioane de membri, fiind, de departe, primul gigant al lumii.

În România, cooperaţia are un istoric de peste 150 de ani, ea reprezentând în trecut, dar poate şi în prezent, o opţiune social-economică pentru un segment semnificativ din populaţia ţării.

Activităţile de bază ale cooperaţiei de consum cuprindeau următoarele domenii de activitate:

• comercial, atât cu ridicata, cât şi cu amănuntul; • producţie alimentară şi nealimentară; • prestări servicii către populaţie; • investiţii-construcţii; • credite pentru membrii cooperatori; • relaţii internaţionale, inclusiv comerţ exterior; • achiziţii de produse agro-alimentare de la gospodăriile populaţiei în vederea

valorificării lor pe piaţă. (aprofundare pg. 130-133 din manual)

8.2. Organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum în etapa actuală 8.2.1. Muta ţii în organizarea şi desfăşurarea activităţii cooperaţiei de consum

Cooperaţia de consum se află într-o strânsă legătură cu celelalte subsisteme ale

sistemului economia naţională, constituindu-se ca o componentă importantă a acestuia, fiind însă în relaţii de dependenţă directă atât cu sistemul ca atare, cât şi cu toate aceste subsisteme. În aceste condiţii, înţelegerea sistemului cooperaţiei de consum ca o componentă de bază a economiei naţionale presupune, în principal, următoarele:

• acceptarea proprietăţii private cooperatiste ca o realitate indubitabilă; • existenţa în fapt a unui număr relativ mare de organizaţii cooperatiste

autonome; • admiterea principiilor de organizare şi funcţionare ale sistemului cooperatist drept

temelie a unui edificiu instituţionalizat, cu o structură semnificativă proprie şi caracteristici distincte;

• adoptarea modelului de competenţe, relaţii şi funcţii practicat în organizaţiile cooperaţiei de consum, diferit de elementele oricărui alt sistem (poate, cu excepţia sistemului cooperaţiei meşteşugăreşti);

• existenţa organizării ierarhice, cuprinzând mecanisme proprii de autoreglare, care dau valabilitate şi viabilitate reprezentării pe plan local, naţional şi internaţional întregului sistem;

• admiterea caracterului social al relaţiilor economice specifice sistemului cooperaţiei de consum;

• existenţa sistemului cooperaţiei de consum ca structură distinctă, instituţionalizată, neguvernamentală, naţională şi mondială. (aprofundare pg. 133-135 din manual)

8.2.2. Conţinutul, rolul şi importan ţa cooperaţiei de consum în etapa actuală

Conţinutul cooperaţiei de consum şi de credit rezultă în mod clar din obiectul de

activitate al acesteia, aşa cum este acesta prevăzut în Legea nr. 109/octombrie 1996. Potrivit acestui act normativ, obiectul de activitate al cooperaţiei de consum, în

general, al organizaţiei cooperatiste, principala componentă a sistemului cooperaţiei de consum, în particular, se realizează în principal prin:

• comerţ cu amănuntul şi cu ridicata; • alimentaţie publică, activitate hotelieră, turism intern şi extern; • producţie industrială şi de prestări servicii; • cumpărări de produse de la populaţie şi de la agenţi economici şi valorificarea

acestora prin prelucrare sau prin comercializarea ca atare; • vânzare de materiale de construcţie, maşini şi unelte agricole, produse petroliere şi

articole de uz casnic, îngrăşăminte, animale de reproducţie, furaje, seminţe, răsaduri, puieţi şi alte produse specifice activităţii agricole;

• organizarea pentru proprietarii de terenuri agricole şi agenţi economici a unor servicii agro-zooveterinare, inclusiv închirierea de maşini şi unelte agricole;

• organizarea şi desfăşurarea de activităţi agricole vegetale, piscicole, apicole, sericicole;

• export şi import de mărfuri, produse, servicii şi schimburi de mărfuri cu organizaţii cooperatiste, întreprinderi şi firme din alte ţări;

• cooperări şi asocieri cu alte unităţi cooperatiste, cu persoane fizice sau juridice din ţară şi din străinătate, precum şi participări la capitalul social al unor societăţi comerciale;

• executări de lucrări de investiţii pentru nevoile proprii şi pentru terţi; • reclamă şi publicitate; • acţiuni cultural-educative şi sportive, precum şi sponsorizări ale unor

manifestări culturale, ştiinţifice, tehnice, sportive; • formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului. Rezultă din cele prezentate faptul că scopul cooperaţiei de consum constă în

aprovizionarea şi desfacerea mărfurilor, inclusiv a celor de strict ă necesitate, prestarea de servicii, mica producţie industrială, alimentară şi nealimentară, valorificarea în condiţii avantajoase a producţiei realizate de asociaţii săi şi de alte persoane fizice, dar şi organizarea de acţiuni cu caracter cultural şi educativ pentru membrii cooperatori, în general pentru populaţia ţării, mai ales, cea rurală. (aprofundare pg. 135-137 din manual)

8.2.3. Principiile cooperatiste

Conceptul cooperatist are la bază un ansamblu de principii specifice, proprii mişcării

cooperatiste internaţionale, menite să asigure adaptarea structurilor organizaţiilor cooperatiste la cerinţele economiei de piaţă. Aceste principii au fost adoptate în anul 1966, cu ocazia Congresului Alianţei Cooperatiste Internaţionale (A.C.I), fiind reformulate în anul 1995 la Congresul Jubiliar al A.C.I. de la Manchester, în consens cu transformările şi necesităţile din viaţa şi activitatea organizaţiilor cooperatiste în noile condiţii istorice.

Din declaraţia Congresului Alianţei Cooperatiste Internaţionale (A.C.I.) din 1995 rezultă şapte asemenea principii, respectiv:

a) Asocierea membrilor cooperatori este voluntară şi deschisă, societăţile cooperatiste constituindu-se pe baza liberului consimţământ al acestora.

b) Controlul democratic al membrilor cooperatori, potrivit căruia societăţile cooperatiste funcţionează în mod democratic şi sunt controlate de membrii cooperatori, care participă la stabilirea politicilor şi adoptarea deciziilor.

c) Participarea economică a membrilor cooperatori presupune faptul că aceştia contribuie în mod echitabil la constituirea societăţii cooperatiste, exercitând însă asupra acesteia un control democratic.

d) Autonomia şi independenţa societăţilor cooperatiste presupun că acestea nu se află sub nici un fel de relaţii de subordonare faţă de alte instituţii publice sau private.

e) Educaţia, instruirea şi informarea constituie un principiu de bază al cooperaţiei, potrivit căruia cooperativele asigură educarea şi instruirea membrilor săi, reprezentanţilor aleşi, angajaţilor, astfel încât aceştia să aibă posibilitatea de a contribui efectiv la dezvoltarea organizaţiei din care fac parte.

f) Cooperarea între cooperative are o mare importanţă în condiţiile actuale ale societăţii şi economiei, în general, ale mecanismului economico-social românesc, în particular.

g) Preocuparea pentru comunitate presupune acordarea atenţiei necesare dezvoltării durabile a comunităţilor din care fac parte cooperativele, acestea având deosebite responsabilităţi, atât în asigurarea progresului economic, social şi cultural al comunităţii, cât şi în protejarea mediului ambiant. (aprofundare pg. 137-139 din manual)

8.2.4. Organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum

8.2.4.1. Consideraţii generale

Organizaţiile cooperaţiei de consum sunt asociaţii autonome, apolitice şi neguvernamentale, al căror principal scop este organizarea de activităţi bazate pe principiul întrajutorării membrilor săi. Cooperativa de consum, ca verigă de bază a cooperaţiei de consum, se poate organiza pe raza teritorială a uneia sau mai multor localităţi, existând însă posibilitatea ca în aceeaşi localitate să funcţioneze una sau mai multe cooperative de consum.

Potrivit legii, Federala teritorială a cooperativelor de consum şi de credit – FEDERALCOOP – se constituie prin asocierea liberă a cooperativelor de consum de pe raza teritorială a unuia sau mai multor judeţe, aceasta efectuând operaţiuni în vederea satisfacerii nevoilor asociaţilor săi, dar şi activităţi economice proprii.

Uniunea Naţională a Cooperativelor de Consum şi de Credit – CENTROCOOP – se constituie, de asemenea, prin asocierea liberă a federalelor teritoriale ale cooperativelor de consum şi de credit, fiind o organizaţie nonprofit, cu caracter neguvernamental. CENTROCOOP-ul este cel ce elaborează şi aplică strategia şi programul de dezvoltare al cooperaţiei de consum şi de îndeplinire a hotărârilor adoptate de Congresul cooperaţiei de consum şi de credit cu privire la aprovizionarea şi desfacerea mărfurilor, prestarea de servicii, alimentaţie publică, turism, producţie industrială-alimentară şi nealimentară – valorificarea pe piaţa internă şi externă a producţiei realizate de membrii cooperatori şi de organizaţiile cooperatiste asociate, precum şi de alte persoane fizice sau juridice, dar şi de realizare a unor acţiuni cu caracter social-cultural şi sportiv pentru locuitorii de la oraşe şi sate, în primul rând pentru membrii cooperatori. (aprofundare pg. 139-140 din manual)

8.2.4.2. Sistemul de organizare a cooperaţiei de consum

Aşa cum precizam mai înainte, activitatea cooperaţiei de consum este organizată

în cadrul a trei verigi. a) În cadrul verigii de bază, cooperativa de consum, capitalul social este format

din părţi sociale de valoare egală, mărimea unei părţi sociale determinându-se prin statut.

b) În ceea ce priveşte federaţia teritorială a cooperativelor de consum şi de credit – FEDERALCOOP –, aceasta are ca principal obiectiv reprezentarea intereselor

economice, financiare, juridice şi social-culturale ale cooperativelor de consum, în faţa instituţiilor publice, a instanţelor judecătoreşti sau a oricărui terţ, ca şi sprijinirea organizaţiilor cooperatiste asociate cu mijloace financiare pe perioade determinate, pentru desfăşurarea activităţii curente şi pentru dezvoltarea bazei tehnico-materiale.

c) Uniunea Naţională a Cooperativelor de Consum şi de Credit-CENTROCOOP – se constituie, aşa cum menţionam mai înainte, prin asocierea liberă a federalelor teritoriale ale cooperativelor de consum şi de credit, reprezentând interesele economice-financiare, juridice şi social-culturale ale organizaţiilor cooperaţiei de consum în faţa instituţiei prezidenţiale, precum şi în faţa autorităţilor legislative, executive şi judecătoreşti. (aprofundare pg. 140-143 din manual)

8.2.4.3. Membrii şi salariaţii cooperaţiei de consum

Principalele drepturi ale membrilor cooperatori: să primească, pentru părţile sociale

vărsate, dividende din profitul anual, potrivit aprobării adunării generale a cooperativei de consum, să beneficieze de avantajele materiale şi social-culturale care decurg din activitatea cooperativei de consum şi să aibă prioritate la cumpărarea unor mărfuri şi la efectuarea unor servicii.

Membrii cooperatori au îndatoriri referitoare la: achitarea, în termenele stabilite, a valorii părţilor sociale subscrise, îndeplinirea hotărârilor adunării generale a cooperativei, apărarea şi păstrarea bunurilor acesteia.

Membrii cooperatori sunt răspunzători pentru obligaţiile cooperativei de consum din care fac parte, în limita părţilor sociale subscrise.

Calitatea de membru cooperator încetează prin retragere, excludere sau deces. În ceea ce priveşte excluderea, aceasta intervine într-unul din următoarele trei cazuri:

• cooperatorul, pus în întârziere, nu a achitat în întregime, la termenele fixate, cel puţin o parte socială subscrisă;

• cooperatorul nu mai îndeplineşte condiţiile pentru a fi membru al cooperativei; • cooperatorul săvârşeşte infracţiuni în dauna cooperativei. (aprofundare pg.

143-144 din manual)

8.2.5. Regimul juridic al bunurilor coopera ţiei de consum

Proprietatea organizaţiilor cooperatiste de consum se compune dintr-o parte divizibilă a proprietăţii, ce cuprinde părţile sociale vărsate de membrii cooperatori, care pot fi bunuri mobile corporale sau bunuri imobile, precum şi dividendele cuvenite cooperatorilor. În cazul cooperativelor de consum, partea divizibilă va cuprinde şi cota parte din fondul de dezvoltare aferentă părţilor sociale subscrise sau vărsate de membrii cooperatori, pe perioada în care aceştia rămân membri ai cooperativei.

Partea indivizibilă a proprietăţii cooperatiste cuprinde întregul patrimoniu al organizaţiilor cooperaţiei de consum, acumulat de acestea în decursul întregii lor activităţi, mai puţin partea divizibilă, menţionată mai înainte.

Dreptul de proprietate al fiecărei persoane fizice din cooperativa de consum este individual şi distinct, atât faţă de dreptul de proprietate al celorlalte organizaţii cooperatiste, cât şi faţă de dreptul de proprietate ce aparţine persoanelor fizice care intră în colectivul fiecărei persoane juridice.

Patrimoniul organizaţiilor cooperatiste de consum este format ca urmare a aportului în natură şi în numerar al cooperatorilor la intrarea acestora în organizaţia cooperatistă şi

din acumulările ulterioare, urmare a profitului obţinut. (aprofundare pg. 144-145 din manual)

8.3. Mutaţii în viaţa şi activitatea cooperaţiei de consum în etapa actuală

8.3.1. Principalele obiective ale cooperaţiei de consum în economia de piaţă

Obiectivul principal al strategiei dezvoltării cooperaţiei de consum în anii ce au trecut de la revoluţie l-au constituit consolidarea şi evoluţia calitativă a activităţii tuturor structurilor organizatorice ale acestui sistem economico-social naţional.

Într-un asemenea context, au fost întreprinse măsuri ample, de structură, care să conducă la mutaţii profunde în viaţa şi activitatea cooperaţiei de consum, măsuri referitoare, în principal, la:

• consolidarea şi dezvoltarea proprietăţii cooperaţiei de consum-garanţie sigură a continuităţii sistemului, a stabilităţii locurilor de muncă;

• asigurarea unui cadru legislativ şi instituţional modern pentru funcţionarea cooperaţiei de consum ca un sistem economico-social cu valenţe profund umaniste;

• modernizarea structurilor economice ale cooperaţiei de consum, în concordanţă cu cerinţele pieţei, şi orientarea dezvoltării spre domenii cu o dinamică accelerată;

• promovarea şi dezvoltarea culturii cooperatiste, în scopul afirmării principiilor de organizare şi funcţionare, a valorilor morale şi sociale proprii acestui sistem economico-social;

• asigurarea unei protecţii sociale reale a membrilor cooperatori, concomi-tent însă cu protejarea patrimoniului cooperaţiei de consum.

În acelaşi timp, s-a urmărit în permanenţă realizarea unor măsuri care să creeze condiţiile desfăşurării unei activităţi benefice atât pentru fiecare organizaţie în parte, cât şi pentru beneficiarii activităţii acestora. Avem în vedere, în principal, măsuri precum:

• asigurarea bunurilor de primă necesitate pentru consumul populaţiei, în principal din mediul rural;

• creşterea ponderii aprovizionării magazinelor din depozitele proprii ale cooperaţiei;

• creşterea masivă a comerţului „en gros”, prin activizarea depozitelor şi unităţilor adecvate ale cooperaţiei de consum;

• îmbunătăţirea calităţii mărfurilor şi produselor; • intensificarea achiziţiilor de produse agroalimentare de la producători, în

vederea prelucrării acestora în unităţile proprii de mică producţie alimentară, urmând a fi comercializate atât pe piaţa internă, cât şi la export;

• lărgirea formelor şi posibilităţilor de a veni în întâmpinarea cerinţelor popu-laţiei cu servicii diverse, precum croitorie, cismărie, sifonerie, reparaţii auto, reparaţii radio-TV etc.;

• menţinerea şi diversificarea raporturilor de colaborare cu organizaţii similare din lume, creşterea acţiunilor de promovare şi popularizare a mişcării cooperatiste din România. (aprofundare pg.145-147 din manual)

8.3.2. Valorile cooperatiste pentru secolul XXI

Declaraţia adoptată la Congresul de la Manchester din 1995 are în vedere şapte

valori ale cooperaţiei, respectiv autoajutorarea, democraţia, egalitatea, echitatea, cinstea, responsabilitatea socială şi solidaritatea. Asemenea valori incontestabile ale cooperaţiei

vor marca mişcarea cooperatistă şi în perioada următoare, respectiv începutul mileniului trei. Ele trebuie înţelese însă ca acţionând într-o dinamică profundă, care priveşte toate aspectele acesteia, respectiv o dinamică economică, etică, culturală şi, mai ales, profund umanistă. (aprofundare pg. 148-149 din manual)

Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale

- Apariţia şi dezvoltarea cooperaţiei în România - Mutaţii în organizarea şi desfăşurarea activităţii cooperaţiei de consum - Conţinutul, rolul şi importanţa cooperaţiei de consum în etapa actuala - Principiile cooperatiste - Sistemul de organizare a cooperaţiei de consum - Membrii şi salariaţii cooperaţiei de consum - Regimul juridic al bunurilor cooperaţiei de consum - Principalele obiective ale cooperaţiei de consum în economia de piaţă - Valorile cooperatiste pentru secolul XXI

Aplicatii TESTE GRILA

În activitatea comercială, cooperaţia ocupă un loc însemnat, cel puţin din două considerente: • este sursa de aprovizionare a mai mult de jumătate din populaţia ţării ce are domiciliul în mediul rural; • ponderea vânzărilor cu amănuntul realizate de cooperaţia de consum în totalul vânzărilor este relativ mare. Raspuns: ADEVARAT

Obiectul de activitate al cooperaţiei de consum se realizează doar prin comerţul cu ridicata şi cu amănuntul. Raspuns: FALS

Scopul social al cooperaţiei de consum constă în ___________________de mărfuri, inclusiv a celor de strictă necesitate. Raspuns: aprovizionarea şi desfacerea Enumerati măsurile care creaza condiţiile desfăşurării unei activităţi benefice atât pentru fiecare organizaţie în parte, cât şi pentru beneficiarii activităţii acestora. Raspuns: • asigurarea bunurilor de primă necesitate pentru consumul populaţiei, mai ales din mediul rural; • creşterea ponderii aprovizionării magazinelor din depozitele proprii ale cooperaţiei; • creşterea masivă a comerţului cu ridicata, prin activizarea depozitelor şi unităţilor adecvate ale cooperaţiei; • îmbunătăţirea calităţii mărfurilor şi serviciilor; • intensificarea achiziţiilor de produse agroalimentare de la producători, prelucrarea acestora în unităţile proprii ale cooperaţiei şi apoi comercializarea lor atât la export, cât şi pe piaţa internă; • menţinerea şi diversificarea raporturilor de colaborare cu organizaţii similare din lume, creşterea acţiunilor de promovare şi popularizare a mişcării cooperatiste în România. PROIECTE SI REFERATE

- Actiunile de promovare a miscarii cooperatiste din Romania - Contributia romaniei la miscarea cooperatista mondiala - Locul si rolul cooperatiei in activitatea comerciala - Analiza evolutiei cooperatiei din Romania, de la inceputurile acesteia si pana in prezent. IX. COMERTUL ELECTRONIC

Introducere in tema tratata Acţionând asupra tuturor domeniilor de activitate, imensa reţea de calculatoare a

revoluţionat şi domeniul afacerilor, conducând la apariţia unor noi metode de afaceri, un exemplu concludent constituindu-l comerţul electronic. Într-un asemenea context, este de menţionat faptul că evoluţia dinamică, fără precedent, a tehnologiilor informatice şi a comunicaţiilor, apariţia deci a societăţii informaţionale, a condus la producerea unor mutaţii cu adevărat profunde şi în domeniul comerţului. S-a ajuns deja la faptul că specialişti cu nume consacrate consideră că fără realizarea unui comerţ prin reţeaua de calculatoare nu se mai poate vorbi de un comerţ eficient.

Concepte-cheie

- comerţ electronic; - magazinul electronic (e-shop); - magazinul universal electronic (e-mail); - aprovizionarea electronică (e-procurement); - piaţa unui terţ (3rd party market place); - comunităţi virtuale (virtual comunites); - furnizorul de servicii cu valoare pentru canalele de comerţ electronic (value chain service provider); - platformele de colaborare.

Rezumatul temei

9.1. Conceptul de comerţ electronic şi sfera sa de cuprindere 9.1.1. Noţiunea de comerţ electronic

Comerţul electronic este „tânăr”, chiar foarte tânăr. El datează, de fapt, din anii

’70-’75. Astfel, în anul 1968 a fost realizat primul standard EDI (Electronic Data Interchange) pentru transmiterea mesajelor structurate în industria transportuilor a Statelor Unite ale Americii. În deceniul nouă al secolului 20 (deci, acum mai puţin de 20 de ani) se dezvoltă reţele închise de tranzacţii comerciale, apărând poşta electronică. În anul 1990 are loc revoluţia produsă de Internet.

Anii 2000 sunt anii globalizării, ai integrării comunicaţiilor şi dezvoltării fără precedent a tehnologiilor inteligente. Are loc o scădere vizibilă a costurilor Internetului, acest lucru determinând o creştere puternică a numărului de utilizatori.

Din punct de vedere ştiinţific, comerţul electronic poate fi definit ca o tehnologie modernă de a face afaceri, ce se adresează nevoilor organizaţiilor, comercianţilor şi consumatorilor, urmărirnd reducerea costurilor tranzacţiilor, o dată cu îmbunătăţirea calităţii bunurilor şi serviciilor şi cu creşterea vitezei de livrare. Desigur, există şi alte

definiţii date comerţului electronic, cele mai multe dintre ele punând accentul pe latura pragmatică a acestuia. (aprofundare pg. 150-151 din manual)

9.1.2. Sfera de cuprindere a comerţului electronic

Comerţul electronic cuprinde o gamă largă de activităţi. În sfera sa de

cuprindere se include comercializarea prin intermediul mediilor electronice a bunurilor tangibile (fizice), a serviciilor şi a bunurilor intangibile. De asemenea, el mai cuprinde şi o serie de activităţi conexe, ca, de exemplu, stabilirea strategiilor de piaţă, publicitatea şi acţiunile promoţionale, contactul virtual între comercianţi, suportul dinainte şi după vânzare. Într-un asemenea context, trebuie făcută distincţia necesară între comerţul electronic cu bunuri tangibile (fizice) şi cel cu bunuri intangibile, al căror conţinut se bazează pe informaţie, putând fi livrate direct prin reţea (imagini, sunet, text, software). (aprofundare pg. 151-152 din manual)

9.1.3. Principalele concepte privind comerţul electronic

Principalele modele de afaceri incluse în comerţul electronic, respectiv: magazin

universal, aprovizionare electronică, magazin universal electronic, piaţa unui terţ, comunităţi virtuale, furnizor de servicii cu valoare pentru canalele de comerţ electronic, platforme de colaborare, brokeraj de informaţii şi alte servicii, pentru ca apoi să ne oprim şi asupra altor noţiuni vehiculate în acest domeniu.

a) Magazinul electronic (e-shop) este gestionat de către o companie pentru marketingul şi vânzările propriilor produse sau servicii

b) Magazinul universal electronic (e-mall) reprezintă o colecţie de magazine electronice, reunite sub o umbrelă comună, de exemplu, o marcă bine cunoscută.

c) Aprovizionarea electronică (e-procurement) pleacă de la faptul că, de regulă, pentru a-şi procura bunurile şi serviciile necesare, autorităţile publice şi marile companii recurg la licitaţii.

d) Piaţa unui terţ (3rd party market place), în acest caz apelându-se la o „interfaţă” utilizator pentru catalogul de produse al companiei, interfaţă ce aparţine unui terţ (în general, un furnizor de servicii Internet sau o bancă). acces din cel mai popular jurnal electronic).

e) Comunităţi virtuale (virtual comunities); valoarea cea mai importantă a unei comunităţi virtuale este dată de către membrii săi (clienţi sau parteneri), care adaugă informaţiile proprii unui mediu de bază furnizat de companie.

f) Furnizorul de servicii cu valoare pentru canalele de comerţ electronic (value chain service provider) reprezintă orice persoană, fizică sau juridică, ce prestează un serviciu specific societăţii informaţionale.

g) Platformele de colaborare cuprind un set de instrumente şi un mediu informaţional necesar colaborării între compartimente.

h) Brokeraj de informaţii şi alte servicii. Au apărut o mulţime de servicii care adaugă valoare masei de informaţii disponibile în reţelele deschise sau provenind din sistemele de afaceri integrate, cum ar fi furnizarea de cataloage de clienţi clasificaţi pe profile, vânzarea de oportunităţi de afaceri, sfaturi pentru investiţii, consultanţa în domenii specializate. Alături de termenii prezentaţi, care de fapt reprezintă principalele modele de afaceri incluse în comerţul electronic, în acest domeniu se vehiculează şi alţi termeni. Astfel:

• date în format electronic

• expeditor al unui mesaj electronic • destinatar al unui mesaj electronic • intermediar cu privire la un anumit mesaj electronic • servicii specifice societăţii informaţionale • centru de activitate • furnizorul de servicii • consumator • comunicare comercială (aprofundare pg. 152-154 din manual)

9.1.4. Avantajele şi dezavantajele comerţului electronic faţă de comerţul clasic

a) Avantajele comerţului electronic, în raport cu comercianţii se referă la: • Contact permanent cu clienţii, atât ziua, cât şi noaptea, în toate zilele săptămânii,

costurile aferente fiind foarte mici. • Facilitarea intrării pe pieţele internaţionale, posibilitatea accesului la produsele şi

serviciile furnizorilor din întreaga lume, deci extinderea afacerii pe pieţele externe. • Accesul facil la studiile de piaţă, studii referitoare la întreaga problematică pe care

o presupun piaţa şi componentele acesteia, respectiv cererea populaţiei, oferta de mărfuri, consumul şi particularităţile acestuia, preţurile, calitatea, termenul de livrare, conţinutul produselor şi componentele lor.

• Crearea condiţiilor de practicare a marketingului direct (one-to-one) • Licitarea pentru o varietate de produse şi servicii, în acest sens apărând site-uri

pentru licitaţii, asocieri pentru cumpărători şi barter. • Integrarea mai strânsă şi mai uşoară a furnizorilor locali şi străini în cadrul

lanţului de aprovizionare. • Creşterea veniturilor micilor comercianţi prin parteneriate la afacerile mai

mari. În raport cu cumpărătorii , comerţul electronic prezintă, de asemenea, o

întreagă gamă de avantaje, referitoare, în principal, la: • Disponibilitate permanentă faţă de toţi cei interesaţi, disponibilitate independentă

de un program • Comoditate. Datorită comerţului electronic nu mai este necesară deplasarea la

centrele comerciale, nici măcar până la magazinul din colţ • Acces neîngrădit la informaţii şi produse diverse. b) Aşa cum menţionam, comerţul electronic presupune însă şi o serie de

dezavantaje, atât în ceea ce priveşte comercianţii, cât şi cumpărătorii. Astfel, în raport cu comercianţii, asemenea dezavantaje se referă, în principal, la:

• Posibilitatea unor fraude, deoarece în lipsa unui contact direct, un client poate să înşele comerciantul în privinţa identităţii sale sau a posibilităţilor lui reale de plată.

• Asigurarea securităţii datelor. • Costurile de lansare şi integrare, chiar dacă, în comparaţie cu înfiinţarea şi

deschiderea unui magazin obişnuit, costurile lansării unui magazin virtual sunt mult mai reduse În ceea ce priveşte cumpărătorii, dezavantajele comerţului electronic se referă, în principal, la:

• Securitate. • Intimitate • Lipsa contactului uman. • Accesul la tehnologie (aprofundare pg. 155-157 din manual)

9.2. Comerţul electronic prin Internet

9.2.1. Prezentarea generală a Internetului

Internetul reprezintă o reţea globală de computere interconectate, care permite circulaţia informaţiei pretutindeni, asigurând legătura cu orice document de pe Internet, fiind folosite pentru a facilita căutarea printre ofertele de pe Internet.

Dezvoltarea Internetului a fost una foarte puternică, înregistrând un ritm ameţitor. Astfel, dacă în luna iulie 1995 doar 10% din utilizatorii reprezentaţi de organizaţii foloseau Internetul, ca urmare a unui asemenea ritm, numărul acestor utilizatori s-a dublat în fiecare an, ajungând în anul 2000 la circa 90%, existând deja circa 12 milioane de servere şi peste 300 milioane de utilizatori. Ca pondere în populaţia totală, utilizatorii Internet înregistrează o creştere de la 0,63% în anul 1995 la 4,78% în anul 1999.

Comerţul pe Internet prezintă o serie de particularităţi, cele mai importante fiind următoarele trei:

• piaţa reprezintă chiar reţea şi este deschisă la scară globală; • existenţa unui număr nelimitat de parteneri, atât cunoscuţi, cât şi necunoscuţi; • reţelele deschise nu sunt protejate, fiind necesară securizarea acestora.

(aprofundare pg. 157-158 din manual)

9.2.2. Internetul în comerţ

În derularea sa, o tranzacţie comercială are trei principale etape: etapa de căutare şi publicitate, etapa de contractare şi plată şi etapa de livrare. Oricare sau toate aceste etape pot să se realizeze prin intermediul Internet-ului, fiind acoperite astfel de conceptul de comerţ electronic.

În acest domeniu, al comerţului, Internetul îşi găseşte un teren propice de dezvoltare, însemnând, aşa cum se susţine de către literatura de specialitate, cel puţin următoarele:

• globalizarea afacerilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii; • reducerea şi chiar eliminarea intermediarilor, făcând posibil contactul direct

între furnizori şi clienţi; • schimbarea naturii pieţei dintr-o locaţie fizică într-una virtuală; • oferirea de noi oportunităţi de afaceri, schimbând tipul şi forma relaţiilor

comerciale, creşterea interesului privat, a rolului forţelor pieţei şi valorilor întreprinderii şi scăderea influenţei statului, ca efect al globalizării pieţelor, circuitelor financiare şi reţelelor imateriale.

În comerţ, Internetul face posibilă existenţa unor schimbări radicale, mai ales în ceea ce priveşte politica de publicitate, de vânzare şi, în general, de marketing. Internetul oferă motive serioase de a fi utilizat în afaceri, principalele rămânând însă rapiditatea tranzacţiei, preţurile şi selectivitatea. Astfel, pentru a prezenta doar un exemplu, efectul marketingului on-line trebuie văzut în condiţiile a cinci componente:

• partea promoţională a produsului sau serviciului; • menţinerea contactului de la om la om; • încheierea vânzării; • tranzacţia; • respectarea comenzii.

Există o serie de avantaje operaţionale ca urmare a utilizării reţelei Internet în afaceri. Amintim în acest sens:

• procentajul mic de erori; • economisirea timpului; • reducerea costurilor datorită folosirii bazelor de date electronice; • crearea de noi pieţe şi segmente de desfacere; • mărirea vânzărilor; • intrarea mai rapidă în cadrul unei pieţe de desfacere; • rapiditatea mai mare a procesului de cumpărare. (aprofundare pg. 158-162 din

manual)

9.3. Tipuri de site-uri utilizate în comerţul electronic

O condiţie principală pentru a obţine rezultatele dorite într-o afacere o reprezintă modul în care sunt găsite cele mai bune căi de atragere de noi clienţi şi de menţinere a celor existenţi. În prezent, marile companii, dar nu numai acestea, apelează la Web pentru a se face cunoscute şi pentru a putea fi contactate de potenţialii clienţi din întreaga lume. În acest context, practica a demonstrat că un site Web bine conceput contribuie la atingerea unui asemenea obiectiv. Practic, există următoarele patru tipuri de site-uri Web: cu pagini statice, cu pagini dinamice, dezvoltate pe baze de date şi magazinele virtuale.

Datorită costurilor implicate, nu toate companiile încep prin a-şi vinde produsele pe Internet. Cu toate acestea, existenţa unui web site care să prezinte cel puţin firma şi produsele sau serviciile pe care le oferă aceasta a devenit obligatorie, deoarece nici o firmă de renume nu îşi permite să ignore reţeaua. În funcţie de conţinutul lor, se pot identifica alte trei tipuri de web-site-uri comerciale, respectiv cele de tip broşură, cele precomerciale şi, în sfârşit, site-urile de comerţ electronic. (aprofundare pg. 162-164 din manual)

9.4. Sisteme de plată în comerţul electronic

9.4.1. Metode de efectuare a plăţilor electronice

În prezent, există şi sunt folosite deja câteva metode de plată electronice, dintre care unele sunt utilizate şi în comerţul clasic, în afara Internetului. Cele mai cunoscute astfel de sisteme de plată pe Internet sunt sistemul digital de plată CyberCash şi First Virtual.

În ceea ce priveşte sistemul digital de plată CyberCash, acesta foloseşte o interpretare strictă a comerţului digital, bazându-şi serviciile digitale pe nevoia de tranzacţii private, sigure şi de încredere.

Sistemul digital de plată First Virtual abordează comerţul digital apelând la concepţii privind vânzarea informaţiilor pe Internet, sistemul oferind o metodă specială de cumpărare şi vânzare a informaţiilor pe Internet. (aprofundare pg. 164-167 din manual)

9.4.2. Asigurarea securităţii operaţiilor realizate prin comerţul electronic

Securitatea tranzacţiilor este un lucru important în orice sistem financiar,

indiferent că este vorba de tranzacţii clasice sau electronice. În practică, pentru a asigura securitatea necesară, comerţul electronic utilizează

următoarele tipuri de servicii: autentificarea şi autorizarea, non-repudierea, confidenţialitatea şi integritatea datelor.

Prin autentificare, cele două părţi care comunică se asigură că fiecare dintre ele face acest lucru cu cel care doreşte să efectueze diferite tranzacţii.

Non – repudierea asigură că nici o parte nu va putea nega participarea într-o tranzacţie după ce aceasta s-a efectuat.

Prin confidenţialitate se înţelege faptul că toate comunicaţiile între părţi sunt restrânse strict la părţile care participă la efectuarea tranzacţiei.

Integritatea datelor înseamnă că datele nu sunt modificate în procesul de transfer sau atunci când sunt memorate pe diferite suporturi de păstrare a datelor. Confidenţialitatea este în general asigurată prin criptare. Pentru asigurarea unui nivel acceptabil de securitate, există mai multe tehnici de criptare, similare în ceea ce priveşte algoritmii de criptare, dar diferind prin modul şi locul de aplicare. (aprofundare pg. 167-168 din manual)

9.5. Comerţul electronic în România

Deşi afacerile electronice reprezintă un domeniu eficient şi foarte dinamic, în România comerţul electronic nu a cunoscut încă o dezvoltare pe măsura aşteptărilor, astfel încât se poate vorbi de o discordanţă între posibilităţile oferite de dezvoltarea tehnologiei informaţiei (IT) şi utilizarea efectivă a tehnologiilor disponibile în activitatea curentă a agenţilor economici. Există în prezent puţine magazine virtuale în adevăratul sens al cuvântului, foarte multe site-uri de comerţ electronic nefăcând altceva decât să descrie oferta companiei respective şi să ofere datele necesare contactării ulterioare a firmei, fără a da însă posibilitatea de a comanda produse on-line. Principalele produse comercializate de aceste puţine magazine virtuale sunt echipa-mentele informatice, echipamentele domestice, cărţile şi muzica.

Există în România o serie de restricţii care conduc la înregistrarea unui ritm lent al dezvoltării comerţului electronic. Avem în vedere, în principal, aspecte precum:

• numărul încă redus de posesori ai unei cărţi de credit, deşi plata cu ajutorul acesteia este cea mai uzuală şi răspândită metodă de plată în lume, aceasta însemnând că nu se poate plăti on-line;

• sistemul logistic învechit al unor bănci româneşti, care nu dau posibilitatea de a interacţiona cu o bancă occidentală care ar emite cardul clientului străin, astfel încât onorarea unei comenzi venite de la o persoană străină rămâne un lucru relativ dificil;

• costul destul de ridicat al distribuţiei. În prezent, magazinele virtuale nu pot vinde profitabil decât pe teritoriul ţării sau celor care au carduri emise în lei de o bancă românească. Din păcate, comisionul băncii este destul de mare, şi de aici inconvenientele inerente. (aprofundare pg. 168-170 din manual)

Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale - Noţiunea de comerţ electronic - Sfera de cuprindere a comerţului electronic

- Principalele concepte privind comerţul electronic - Avantajele şi dezavantajele comerţului electronic faţă de comerţul clasic - Prezentarea generală a Internetului - Internetul în comerţ - Tipuri de site-uri utilizate în comerţul electronic - Metode de efectuare a plăţilor electronice

- Asigurarea securităţii operaţiilor realizate prin comerţul electronic - Comerţul electronic în România

Aplicatii TESTE GRILA

Prin comertul electronic sau e-comert se intelege distributie, marketing, vanzare sau livrare de marfuri sau servicii prin mijloace electronice. Raspuns: ADEVARAT

Acest model de afaceri inclus in comertul electronic este gestionat de catre o companie pentru marketingul si vanzarile propriilor produse sau servicii a. magazinul electronic (e-shop) b. magazinul universal electronic (e-mail) c. comunitati virtuale d. furnizorul de servicii cu valoare pentru canalele de comert electronic Raspuns: A

Acest tip de site-uri se limiteaza in a prezenta firma si produsele acesteia, magazinele care le comercializeaza, iar in unele cazuri pun la dispozitia vizitatorului formulare prin intermediul carora acesta poate solicita diverse informatii. a. site tip brosura b. site precomercial c. site de comert electronic Raspuns: A

Cele mai cunoscute sisteme de plată in comerţul electronic sunt_________________. Raspuns: sistemul de plata Cyber Cash si First virtual PROIECTE SI REFERATE - Sisteme electronice de plati in Romania - Platforme web de comert electronic - Tendinte in comertul electronic din Romania - Modalitati de construire si intretinere unui portal (site web) pentru comert electronic X. BAZA TEHNICO-MATERIALÃ A COMERTULUI

Introducere in tema tratata În vederea desfăşurării în bune condiţiuni a activităţii sale, comerţul trebuie să

dispună de un anumit potenţial material, uman şi financiar, denumit în literatura de specialitate, resursele economice ale comerţului. Acestea reprezintă, de fapt, forma de concretizare a capitalului comercial şi a forţei de muncă angajate în comerţ ca factori de producţie.

Concepte-cheie

- baza tehnico-materială a comerţului; - mijloace fixe; obiecte de inventar; - reteaua de unitãti de desfacere cu amãnuntul; - mobilierul si utilajul comercial;

- progresul tehnic.

Rezumatul temei

10.1. Conceptul de bază tehnico-materială a comerţului

Resursele materiale ale comerţului cuprind: a) mijloacele fixe, respectiv bunurile-capital folosite pentru desfăşurarea

procesului comercial. Intră în această categorie magazinele, unităţile de alimentaţie publică, depozitele, utilajul comercial etc.;

b) mijloacele circulante, respectiv bunurile-capital destinate actelor de schimb (stocurile de mărfuri), proceselor de producţie din comerţ (materii prime şi materiale) şi nevoilor de funcţionare, de administrare (obiecte de întreţinere, rechizite, materiale de protecţie etc.).

În cadrul bazei tehnico-materiale a comerţului, o pondere relativ mare au imobilizările corporale, respectiv terenurile şi mijloacele fixe.

a) Terenurile în comerţ sunt, de fapt, terenurile pe care sunt construite unităţile operative ale comerţului, cu amănuntul sau cu ridicata. Ponderea lor în totalul imobilizărilor corporale este relativ mică.

b) Mijloacele fixe reprezintă bunuri materiale de valoare mare, cu durată de funcţionare îndelungată (mai mare de un an).

c) Obiectele de inventar sunt bunuri de valoare mică, indiferent de durata lor de serviciu, sau cu o durată de serviciu mai mică de un an, indiferent de valoarea lor. (aprofundare pg. 171-173 din manual)

10.2. Baza tehnico-materială a comerţului cu amănuntul

10.2.1. Reţeaua de unităţi de vânzare cu amănuntul a mărfurilor 10.2.1.1. Tipologia şi distribuţia în teritoriu a reţelei comerciale cu amănuntul

Reţeaua de unităţi cu amănuntul prezintă o serie de particularităţi în ceea ce

priveşte tipul, mărimea şi amenajarea interioară a acestora pe ramuri de activitate (comerţ alimentar, comerţ nealimentar şi alimentaţie publică), pe forme de vânzare (clasică, directă, liber-services etc.) şi pe medii social-economice (urban şi rural). Astfel, în cadrul comerţului nealimentar, sunt specifice magazinele specializate pe grupe şi subgrupe de mărfuri (confecţii, încălţăminte, lenjerie, galanterie, electro-casnice, obiecte de iluminat etc.), dar şi pe criterii de segmentare a consumatorilor (specializarea monoclientelă) sau de manifestare a cererii (specializarea monotemă sau multisectorială).

În cadrul comerţului alimentar, cele mai multe unităţi specifice sunt marile magazine care comercializează întregul sortiment de bunuri alimentare, magazine strict specializate (de pâine, produse lactate, carne şi produse din carne, legume fructe etc.), automatele de cafea, ceai şi sucuri-răcoritoare, chioşcurile, magazinele virtuale etc.

În sectorul de alimentaţie publică există circa 15 tipuri de unităţi, reprezentativ fiind restaurantul de tip clasic sau specific (cramă, pescăresc, vânătoresc, lacto-vegetarian, dietetic, naţional etc.), la care se adaugă o serie de unităţi specializate (berărie, braserie, bar, birt, pizza, cofetărie, ceainărie etc.), fiecare dintre acestea având particularităţi de organizare şi funcţionare.

În ceea ce priveşte particularităţile reţelei comerciale în funcţie de mediul social-economic-urban sau rural – şi, implicit, ale bazei sale tehnico-materiale – este de remarcat faptul că în mediul urban unităţile comerciale sunt de dimensiuni mari, cu profiluri variate şi, de regulă, cu un înalt grad de specializare, corespunzător cererii diversificate a diferitelor categorii socio-profesionale.

În mediul rural , cea mai mare parte a unităţilor sunt mici şi dispersate pe suprafaţa fiecărei localităţi. Aici se regăsesc magazine generale, ce comercializează mărfuri atât nealimentare, cât şi alimentare, restaurante, baruri, cofetării, berării şi chioşcuri. În unele localităţi rurale există însă şi magazine mari, aflate în reţeaua

comerţului cooperatist, cu suprafaţa de circa 1000 m.p., care răspund cerinţelor consumatorilor acestor localităţi. (aprofundare pg. 173-175 din manual)

10.2.1.2. Tendinţe în evoluţia reţelei comerciale cu amănuntul

În timp, tipurile de unităţi comerciale cu amănuntul au cunoscut schimbări

permanente, atât în ceea ce priveşte mărimea, cât şi profilul acestora. În prezent, formele de unităţi ce formează reţeaua comercială cu amănuntul cunosc o mare diversitate, determinată, pe de o parte, de creşterea şi diversificarea producţiei indus-triale şi agricole, iar pe de altă parte, de exigenţele tot mai sporite ale consumatorilor faţă de calitatea produselor şi serviciilor, dar, mai ales, faţă de calitatea deservirii. Potrivit literaturii de specialitate, în dezvoltarea reţelei comerciale cu amănuntul se manifestă următoarele orientări şi tendinţe:

a) Concentrarea activităţii şi reţelei comerciale. b) Îmbinarea specializării cu despecializarea reţelei, în funcţie de noi criterii. c) Diversificarea reţelei, prin înfiinţarea de noi tipuri de magazine ca profil şi

nivel de preţuri, pentru a răspunde astfel solicitărilor tot mai diferenţiate ale consumatorilor.

d) Promovarea concepţiei de urbanism comercial în amplasarea şi organizarea reţelei comerciale, apărând astfel în marile oraşe centre comerciale în zonele mediane şi periferice pentru apropierea reţelei comerciale de consumatori.

e) Modernizarea interioară a unităţilor comerciale sub aspectul proiectării spaţiilor comerciale, amenajării şi dotărilor cu mobilier, toate acestea în scopul expunerii largi a sortimentului de mărfuri, practicarea unor noi forme de vânzare şi asigurarea unei eficienţe ridicate a utilizării spaţiului comercial.

f) Extinderea formelor de vânzare fără magazine, prin deservirea clienţilor la domiciliu, pe baza informării acestora prin teletext, televiziune prin cablu, Internet sau cataloage.

g) Extinderea largă a comerţului prin reţeaua de automate comerciale, reţea ce asigură extinderea deservirii consumatorilor peste programul obişnuit şi în locuri cu o cerere specială (gări, şcoli etc.). (aprofundare pg. 175-176 din manual)

10.2.2. Mobilierul şi utilajul comercial specific comerţului cu amănuntul

În comerţul cu amănuntul, mobilierul şi utilajul comercial trebuie să răspundă unor cerinţe precum: prezentarea şi etalarea mărfurilor, păstrarea stocurilor în depozitele anexă sau în spaţiile frigorifice, mişcarea mărfurilor în cadrul magazinului şi, nu în ultimul rând, înzestrarea tehnică a muncii.

Echiparea cu mobilier comercial a magazinelor „trebuie să urmărească crearea unei unităţi economico-tehnologice şi arhitectonice interioare, respectându-se cerinţele estetice, psihologice şi stimulatoare pentru vânzarea mărfurilor”. În acest context, la proiectarea mobilierului se va avea în vedere reala lui importanţă în promovarea unei anumite tehnologii comerciale, specifică diferitelor tipuri de unităţi.

Echipamentul comercial al unităţilor comerciale din reţeaua cu amănuntul cuprinde, alături de mobilierul comercial, o gamă largă de utilaje şi materiale, absolut indispensabile în procesul prezentării şi desfacerii mărfurilor. (aprofundare pg. 176-177 din manual)

10.3. Baza tehnico-materială a comerţului cu ridicata 10.3.1. Reţeaua de depozite a comerţului cu ridicata

În funcţie de formele circulaţiei mărfurilor, de natura produselor care formează

obiectul acestora, precum şi de procesele care le caracterizează, există o tipologie variată de depozite, în activitatea comercială cu ridicata întâlnindu-se:

a) Depozitele industriale aparţin, de fapt, producătorului, fiind destinate aprovizionării cu materii prime şi livr ării produselor finite ale fabricilor.

b) Depozitele comerciale aparţin, în cea mai mare parte, reţelei comerciale cu ridicata.

c) Depozitele de păstrare a produselor agricole sunt destinate primirii, păstrării şi livrării unor cantităţi mari de produse agroalimentare.

d) Depozitele de expediere aparţin unor agenţi economici care primesc mărfuri de la producători, le stochează pentru un timp relativ scurt şi apoi le expediază către beneficiari. De regulă, asemenea depozite sunt amplasate în apropierea gărilor şi a porturilor.

e) Depozitele de serviciu aparţin unor agenţi economici care oferă servicii de depozitare pe termen lung unor beneficiari ce nu dispun de posibilităţi de depozitare.

În funcţie de gradul de specializare, se poate vorbi despre depozite strict specializate (sare, combustibili etc.), depozite specializate (confecţii, încălţăminte, cosmetice etc.), depozite generale (destinate sectorului alimentar sau nealimentar) şi depozite mixte (în care se păstrează atât mărfuri alimentare, cât şi mărfuri nealimentare).

În ceea ce priveşte reţeaua de depozitare existentă în ţara noastră, aceasta este rămasă mult în urmă în raport cu cerinţele unei mişcări raţionale a mărfurilor. În general, depozitele din reţeaua comerţului cu ridicata sunt de mici dimensiuni, cu o dotare tehnică redusă, unele fără linii de garare sau rampe de încărcare. (aprofundare pg. 177-179 din manual)

10.3.2. Mobilierul şi utilajul comercial din depozitele cu ridicata

Efectuarea operaţiunilor de primire, depozitare şi livrare a mărfurilor în cadrul

circulaţiei mărfurilor cu ridicata necesită mobilier şi utilaje adecvate vehiculării şi stocării mărfurilor. Mobilierul şi utilajul comercial fac parte din sistemul de manutenţiune specific fiecărui tip de depozit şi grupe de mărfuri în parte, fiind adaptate procedeelor de stocaj folosite în depozite, respectiv stocării în vrac, în încărcături unitare şi în încărcături diverse.

a) Stocarea în vrac (fără ambalaj) b) Stocarea în încărcături unitare este specifică produselor care se pot constitui în

grupuri din punct de vedere al formei, îngrămădirii, greutăţii şi condiţiilor de ambalaj c) Stocarea în încărcături diverse are în vedere acea parte a produselor care se

prezintă sub formă de articole sau piese constitutive ale acestora, foarte variate ca dimensiuni şi greutate, necesitând mijloace specifice de depozitare. Avem în vedere aici confecţiile, articolele electrocasnice, articolele mecanice etc. De data aceasta, se va apela la stocarea sub forma magazinajului, respectiv păstrarea mărfurilor în rafturi şi rastele, de dimensiuni variabile. În acest scop, se vor utiliza mijloace precum cărucioare manuale, electrocare, translatoare, macarale (pe sine sau pe roţi), porticuri şi poduri rulante.

Exploatarea raţională a depozitelor, creşterea eficienţei activităţii desfăşurate în cadrul acestora sunt posibile prin dotarea lor cu un mobilier adecvat sistemelor de depozitare moderne, care au la bază paletizarea şi containerizarea mărfurilor, precum şi cu utilaje comerciale care să asigure mecanizarea şi automatizarea proceselor de muncă specifice diferitelor faze ale tehnologiei din depozit. În acest context, în dotarea depozitelor cu ridicata trebuie respectate o serie de corelaţii, precum:

• capacitatea mobilierului trebuie să fie corelată cu mărimea stocurilor de mărfuri ce urmează să fie depozitate;

• tipurile de mobilier şi alte utilaje să fie corelate cu specificul de construcţie a depozitului;

• costurile reale să fie corelate cu cele previzionate. (aprofundare pg. 179-180 din manual)

10.4. Corelarea bazei tehnico-materiale a comerţului cu volumul activităţii

desfăşurate

Baza tehnico-materială a fiecărui agent economic este principala resursă materială a acestuia. Asigurarea unei baze tehnico-materiale corespunzătoare, de natură să răspundă cerinţelor desfăşurării activităţii de comercializare a mărfurilor, înseamnă pentru aceşti agenţi economici investiţii de capital, care urmează să se recupereze în mod treptat, prin amortizarea acestora, amortizare ce va fi cuprinsă în cheltuielile de circulaţie. Asemenea

cheltuieli, alături de altele aferente bazei tehnico-materiale, vor greva mărimea profitului, fiecare agent economic ce desfăşoară activităţi în domeniu fiind interesat să utilizeze intensiv baza tehnico-materială de care dispune. Într-un asemenea context, baza tehnico-materială a fiecărui agent economic trebuie corelată cu volumul activităţii economice desfăşurate, între ele existând un raport de intercondiţionare. O asemenea corelaţie este pusă în evidenţă de o serie de indicatori economici, structuraţi în două grupe.

a) Indicatori care exprimă raporturile dintre capacitatea mijloacelor fixe utilizate şi volumul activităţii economice

b) Indicatori care exprimă raportul dintre dinamica valorii mijloacelor fixe utilizate şi dinamica activităţii economice. (aprofundare pg. 180-181 din manual)

10.5. Progresul tehnic în comerţ

10.5.1. Factorii progresului tehnic în comerţ

În comerţ, posibilităţile de afirmare a progresului, deşi există, sunt mai limitate în raport cu alte ramuri economice, acest lucru fiind datorat unor particularităţi ale procesului de muncă în comerţ, poate cea mai importantă asemenea particularitate fiind existenţa multor activităţi cu caracter preponderent manual.

De fapt, o asemenea particularitate este proprie întreg sectorului terţiar, în acest domeniu o mare parte din activităţi pretându-se la execuţia manuală sau fragmentându-se în succesiunea lor, ceea ce nu permite o mecanizare complexă. Cu toate acestea, progresul tehnic în comerţ nu se limitează doar la mecanizarea operaţiunilor de mişcare a mărfurilor, ci are aspecte diverse de manifestare, ceea ce conduce la concluzia necesităţii lui şi în acest domeniu al economiei. Considerăm că o asemenea necesitate este dată de următoarele trei aspecte:

a) Interdependenţa dintre comerţ şi celelalte ramuri ale economiei mai receptive la progresul tehnic.

b) Progresul tehnic în comerţ este necesar şi ca o condiţie a creşterii eficienţei, a tuturor laturilor acesteia – economică, socială şi ecologică

c) Schimbările aduse în managementul comercial, tehnica modernă a comunicaţiilor şi informatica. (aprofundare pg. 181-182 din manual)

10.5.2. Indicatorii de evaluare a progresului tehnic în comerţ

În vederea evaluării progresului tehnic în comerţ, există o serie de indicatori

specifici, prin care se măsoară nivelul calitativ al bazei tehnico-materiale a comerţului şi se pot face comparaţii interne şi internaţionale.

Indicatorii de evaluare a progresului tehnic în comerţ sunt de natură tehnică şi economică, fără a exista însă o separare netă a acestora, fiecare categorie implicând-o pe cealaltă.

• a) Indicatorii de natură tehnică se obţin prin raportarea componentelor progresului tehnic la factorii de producţie sau la activitatea economică.

• b) Indicatorii de natură economică scot în evidenţă efectul economic obţinut ca urmare a utilizării tehnicii noi, moderne. (aprofundare pg. 182-183 din manual)

10.5.3. Direcţiile progresului tehnic în comerţ

În activitatea comercială, există trei direcţii de promovare a progresului tehnic, respectiv: modernizarea bazei tehnico-materiale, perfecţionarea tehnologiilor comerciale şi organizarea raţională a activităţii. Câteva lucruri despre fiecare în parte.

a) Ca o componentă a modernizării de ansamblu a activităţii comerciale, moder-nizarea bazei tehnico-materiale a comerţului reprezintă procesul de adaptare continuă a construcţiei, amenajării şi dotării magazinelor, a unităţilor de alimentaţie publică şi a depozitelor la progresele realizate în creşterea şi diversificarea ofertei şi la tehnica din ramurile economice cu care comerţul intră în relaţii.

b) Tehnologia comercială cuprinde ansamblul de procese, metode şi procedee folosite pentru distribuţia comercială a produselor. Perfecţionarea tehnologiei comerciale înseamnă atât raţionalizarea lanţului de procese tehnico-economice care o

definesc, cât şi promovarea progresului tehnic sub aspectul condiţiilor materiale de înfăptuire a acestora. O asemenea perfecţionare are în vedere grupele de mărfuri, formele de distribuţie şi tipurile de unităţi.

c) Organizarea raţională a activităţii comerciale are în vedere măsurile, metodele, formele şi mijloacele cu caracter economic şi tehnico-organizatoric folosite pentru desfăşurarea în bune condiţii şi cu eficienţă a activităţii. (aprofundare pg. 183-184 din manual)

Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale

- Conceptul de bază tehnico-materială a comerţului - Tipologia şi distribuţia în teritoriu a reţelei comerciale cu amănuntul - Tendinţe în evoluţia reţelei comerciale cu amănuntul - Mobilierul şi utilajul comercial specific comerţului cu amănuntul - Corelarea bazei tehnico-materiale a comerţului cu volumul activităţii desfăşurate - .Factorii progresului tehnic în comerţ - Indicatorii de evaluare a progresului tehnic în comerţ - Direcţiile progresului tehnic în comerţ

Aplicatii TESTE GRILA

Obiectele de inventar reprezinta bunuri materiale de valoare mare, cu durata de functionare indelungata.

Raspuns: FALS Indicatorii de evaluare a progresului tehnic in comert sunt de natura tehnica si

economica, fara a exista insa o separareneta a acestora, fiecare categorie implicand-o pe cealalta.

Raspuns: ADEVARAT Baza tehnico-materială a comerţului cuprinde totalitatea_____________________

necesare efectuării operaţiunilor comerciale. Raspuns: mijloacelor fixe (inclusiv terenurile) şi a obiectelor de inventar

Descrieti baza tehnico-materială a comerţului cu ridicata. Raspuns: a) Reţeaua de depozite, cu următoarele categorii: • depozite industriale; • depozite comerciale; • depozite de păstrare (însilozare) a produselor agricole; • depozite de expediţie; • depozite de serviciu. Pentru a fi cu adevărat eficient, în construirea, amenajarea şi exploatarea depozitelor trebuie să se ţină seama de o serie de factori, precum: • volumul şi structura oscilaţiilor sezoniere ale mărfurilor; • volumul stocurilor de mărfuri ce urmează a fi păstrat; • nivelul de înzestrare tehnică existent şi cel preconizat; • particularităţile constructive ale depozitului; • natura produselor ce urmează a fi depozitate; • gradul de organizare şi depozitare a transporturilor; • gradul de dezvoltare a utilajelor şi instalaţiilor din depozit. b) mobilierul şi utilajul comercial din depozitele cu ridicata, acestea făcând parte din sistemul de manutenţiune al sistemului.

PROIECTE SI REFERATE

- Modernizarea bazei tehnico-materiale a S.C. ........................ - Perfectionarea tehnologiei comerciale la S.C. ................... - Promovarea progresului tehnic in organizarea activitatii comerciale a S.C........

XI. RESURSELE COMERTULUI ____

Introducere in tema tratata

Pentru desfăşurarea activităţii lor, agenţii economici utilizează un important potenţial de forţă de muncă, denumit resursele umane ale comerţului. În literatura de specialitate se utilizează şi termenul de personal comercial.

Concepte-cheie

- numărul şi structura personalului comercial; - capacitatea de muncă; - munca propriu-zisă; - productivitatea muncii în comerţ; - patrimoniul agentilor economici; - resursele financiare în comert; - politica financiarã în comert; - finantarea investitiilor; - finantarea mijloacelor circulante.

Rezumatul temei

11.1. Resursele umane din comerţ 11.1.1. Caracteristicile procesului de muncă în comerţ

Ca factor de producţie, resursele umane utilizate în procesul de comercializare a

mărfurilor sunt definite printr-o serie de caracteristici proprii, respectiv prin numărul şi structura lor, capacitatea de muncă şi munca desfăşurată de fiecare lucrător în parte. Toate acestea au o valoare cantitativă şi calitativă, exprimată printr-o serie de indicatori, calculaţi atât la nivelul fiecărei unităţi în parte, cât şi pe ansamblul comerţului.

Numărul şi structura personalului comercial definesc persoanele ocupate în comerţ, grupate în funcţie de sex, vârstă, pregătire de specialitate, vechime în muncă şi ponderea acestui personal în totalul populaţiei active a ţării.

În funcţie de natura muncii prestate, personalul din comerţ se grupează în două categorii: operativ şi tehnico-administrativ.

• Personalul operativ este ocupat direct în activităţi comerciale, de desfacere, dar şi în depozite şi activităţi de producţie. Acest personal deţine ponderea principală în totalul personalului comercial. Se organizează în formaţii de lucru de diferite mărimi.

• Personalul tehnico-administrativ este cel ce realizează activităţi aferente aparatului de conducere, administrare şi deservire a firmei, fiind format din economişti, jurişti, merceologi, ingineri, tehnicieni, alte categorii de funcţionari.

a) Capacitatea de muncă reprezintă totalitatea aptitudinilor fizice şi intelectuale necesare unei persoane pentru exercitarea profesiei sale. Evaluarea capacităţii de muncă se realizează prin teste de specialitate, ce se fac mai ales la angajarea personalului în comerţ.

b) Munca reprezintă cheltuiala de energie fizică şi nervoasă de către un om pentru realizarea de acţiuni cu ajutorul unor obiecte ale muncii necesare creării sau însuşirii prin schimb a unor bunuri de care are nevoie. (aprofundare pg. 185-187 din manual)

11.1.2. Productivitatea muncii în comerţ 11.1.2.1. Noţiunea şi cuantificarea productivităţii muncii în comerţ

În accepţiunea sa economică, productivitatea muncii exprimă randamentul cu

care sunt valorificaţi factorii de producţie, respectiv: munca, capitalul, pământul, materiile prime, investiţiile etc.

Alături de muncă, un alt factor care participă la crearea produsului este factorul capital. Iată de ce, pe lângă productivitatea muncii, va trebui luată în calcul şi productivitatea capitalului.

Productivitatea muncii în comerţ se exprimă în două moduri: a) prin metoda directă, respectiv prin raportarea valorii mărfurilor vândute la

numărul de lucrători participanţi la procesul de vânzare-cumpărare, formula de calcul

fiind: W=Np

V;

b) prin metoda indirectă, respectiv prin raportarea consumului de muncă/zile de muncă sau ore, la volumul mărfurilor vândute, exprimând consumul de muncă pentru vânzarea unei unităţi cantitative sau valorice dintr-un produs, potrivit formulei: t

=V

T

în care: W reprezintă productivitatea muncii, de altfel, ca şi t; V reprezintă volumul desfacerilor de mărfuri; Np reprezintă numărul de personal; T reprezintă fondul de timp. (aprofundare pg. 188-189 din manual)

11.1.2.2. Factorii productivităţii muncii în comerţ

Productivitatea muncii în comerţ este influenţată de mai mulţi factori, unii cu

acţiune directă, ţinând de însuşi procesul muncii, iar alţii, cu acţiune indirectă, influenţând volumul desfacerilor, independent de efortul lucrătorului, şi, implicit, productivitatea muncii.

a) Factorii cu acţiune directă asupra productivităţii muncii sunt, de fapt, general-valabili pentru toate ramurile economice, în comerţ având însă o serie de particularităţi date de natura procesului de muncă. Principalii factori din această grupă sunt:

• Progresul tehnic • Calificarea personalului comercial • Cointeresarea materială şi morală a personalului comercial

b) Cea de-a doua grupă de factori este de natură eterogenă şi influenţează desfacerile de mărfuri independent de procesul muncii. Principalii asemenea factori sunt:

• Profilul economico-social al zonei • Natura şi proprietăţile mărfurilor comercializate • Nivelul şi dinamica preţurilor • Mărimea unităţilor comerciale

Cunoscându-se factorii productivităţii muncii, atât cei cu acţiune directă, cât şi cei cu acţiune indirectă, se poate acţiona, prin diferite căi, pentru creşterea acesteia. Asemenea căi reprezintă, de fapt, mijloace de intensificare a acţiunii pozitive a diferiţilor factori din cei prezentaţi. Avem în vedere acţiuni precum:

• promovarea progresului tehnic; • organizarea ştiinţifică a muncii pe întreg circuitul comercial; • ridicarea calificării personalului şi perfecţionarea formelor de cointeresare a

acestuia. Alături de asemenea căi, cu acţiune directă asupra productivităţii muncii, în

practica comercială se apelează şi la alte căi, cu acţiune indirectă precum: • cercetarea profundă a pieţei şi lărgirea comunicaţiilor, în sens dublu, cu

aceasta; • amplasarea unităţilor comerciale în zonele aglomerate; • concentrarea şi specializarea reţelei comerciale; • îmbinarea diferitelor forme de reţea comercială; • perfecţionarea relaţiilor cu furnizorii, concomitent cu acordarea unei atenţii

sporite consumatorilor etc. (aprofundare pg.189-190 din manual)

11.1.3. Corelarea numărului şi structurii personalului cu volumul activit ăţii desfăşurate

Ca în orice domeniu economic, şi în comerţ, pentru a realiza obiectivele propuse în

condiţii de eficienţă, este necesară o folosire raţională a personalului, acest lucru însemnând asigurarea unui asemenea raport între dinamica vânzărilor şi cea a personalului care să ducă la creşterea productivităţii muncii şi la economisirea cheltuielilor cu forţa de muncă. Într-un asemenea context, corelarea personalului comercial cu volumul activităţii comerciale se realizează printr-un sistem de indicatori ce

cuprinde: numărul mediu de salariaţi ( N s), productivitatea muncii (W), fondul de salarii

(Fs), salariul mediu ( lS ) şi nivelul relativ al fondului de salarii (NFs). Aceşti indicatori se folosesc mai ales la nivel macroeconomic, o parte dintre ei (numărul mediu de salariaţi şi nivelul relativ al fondului de salarii) având însă o semnificaţie relevantă şi la nivel microeconomic.

a) Numărul mediu de salariaţi ( sN ) poate fi structurat pe categorii, pe profesii,

pe nivel de pregătire şi vechime în profesie sau muncă. Acest indicator reprezintă media personalului efectiv folosit de către o unitate comercială în decursul unui an, respectiv de către comerţ, în ansamblul său. Ca proiectare pentru o perioadă viitoare, indicatorul în cauză se stabileşte, în ceea ce priveşte personalul operativ, ca raport între volumul estimat al vânzărilor (V) şi productivitatea muncii (W) proiectată a se obţine:

sN = W

V

b) Productivitatea muncii (W) se evidenţiază pe categorii de salariaţi, prin raportarea volumului activităţii (în general, volumul total al desfacerilor) la numărul mediu de salariaţi. Ca indicator proiectat, productivitatea muncii reprezintă o medie a normelor de activitate, în baza cărora se calculează necesarul de personal.

c) Fondul de salarii (Fs) este produsul dintre numărul mediu de salariaţi şi salariul mediu:

Fs = sN x lS

Deşi, aparent, fondul de salarii pare un indicator de consecinţă (fiind rezultatul produsului celor doi indicatori proiectaţi ca opţiune a agentului economic), în realitate, el reprezintă expresia efortului agentului economic pentru asigurarea forţei de muncă, fiind un capitol de cea mai mare importanţă în cadrul cheltuielilor de circulaţie.

d) Salariul mediu ( lS ) se calculează ca raport între fondul de salarii şi numărul

mediu de salariaţi:

lS = Ns

Fs

d) Nivelul relativ al fondului de salarii se obţine prin raportarea fondului de salarii la volumul vânzărilor, înmulţit cu o mie (un milion):

NFs= V

Fs x 1000

În vederea desfăşurării unei activităţi eficiente, fiecare agent economic trebuie să urmărească respectarea a două corelaţii între indicatorii prezentaţi mai înainte. Aceleaşi corelaţii se vor urmări şi la nivel macroeconomic, la nivelul comerţului, ca ramură a economiei naţionale. Este vorba de următoarele corelaţii de dinamică:

• Indicele creşterii productivităţii muncii să depăşească indicele de creştere a salariului mediu:

0

1

W

W>

0

1

l

l

S

S şi

• Indicele creşterii desfacerilor de mărfuri să depăşească indicele de creştere a fondului de salarii:

0

1

0

1

Fs

Fs

V

V> .

(aprofundare pg. 191-193 din manual)

11.2. Patrimoniul agenţilor economici din comerţ

În general, resursele financiare sunt o componentă a patrimoniului societăţilor comerciale, definit ca fiind totalitatea drepturilor şi obligaţiilor ce pot fi exprimate în bani, aparţinând unei persoane fizice sau juridice, ale cărei nevoi sunt destinate să le satisfacă, precum şi bunurile la care se referă. În bilanţul contabil, patrimoniul este evidenţiat la activ, sub formă de mijloace economice, iar la pasiv, ca surse de constituire.

a) Mijloacele economice din activul bilanţului (societăţii) se regăsesc în trei grupe: active imobilizate, active circulante şi mijloace în curs de regularizare.

b) Sursele de constituire a patrimoniului şi, în acelaşi timp, de finanţare a activităţii economice au în vedere capitalul propriu, provizioanele (rezervele) pentru riscuri şi cheltuieli şi datoriile societăţii. (aprofundare pg. 193-194 din manual)

11.3. Resursele financiare din comert

11.3.1. Relaţiile financiare, băneşti şi de credit ale comerţului

O dată cu înfiinţarea lor, agenţii economici, în general, şi cei care urmează să desfăşoare activităţi comerciale, în particular, îşi constituie capitalul social, apelând la una din următoarele modalităţi (sau la amândouă deodată):

• aportul persoanelor ce se asociază, care este, în principal, aport în bani, dar şi în natură, evaluat însă tot în bani;

• emiterea de acţiuni pentru atragerea disponibilităţilor băneşti ale unor persoane fizice sau juridice interesate.

Pornind de la cele arătate, rezultă faptul că, în activitatea comercială, vor lua naştere două fluxuri de valori:

• un flux real, material, format din bunurile care intră în procesul schimbului şi al investiţiilor;

• un flux monetar, format din mijloacele băneşti care participă la constituirea capitalului şi la efectuarea încasărilor şi plăţilor curente generate de activitatea economică desfăşurată.

Fluxul valoric formează relaţiile băneşti sau monetare ale agenţilor economici, reprezentând o concretizare a funcţiilor banilor de măsură a valorii mărfurilor, de circulaţie şi de plată. (aprofundare pg. 194-196 din manual)

11.3.2. Managementul resurselor financiare în comerţ

11.3.2.1. Corelarea resurselor financiare cu volumul activităţii desfăşurate

Dimensionarea resurselor financiare în comerţ se realizează în funcţie de volumul activităţii comerciale desfăşurate, fiind strâns legată de politica financiară a firmei, de obiectivele acesteia.

La nivel macroeconomic, al întregului comerţ, dimensionarea capitalului comercial (C) este dată de raportul dintre mărimea produsului intern brut (PIB) care intră în sfera schimbului şi numărul de rotaţii al capitalului comercial care deserveşte

schimbul (C=Vr

PIB ). Va apărea, astfel, o relaţie directă între mărimea capitalului

comercial şi numărul de rotaţii ale sale pentru realizarea unui anumit volum al PIB. (aprofundare pg. 196 din manual)

11.3.2.2. Constituirea şi modificarea capitalului social

Dimensionarea capitalului social iniţial se va face ţinând seama de amploarea

activităţii economice estimate şi de necesarul de investiţii în mijloace fixe şi mijloace circulante pe care le presupune o asemenea activitate.

Pe parcursul desfăşurării activităţii, apar momente când este necesară modificarea capitalului social, de regulă, creşterea acestuia, existând însă situaţii când este necesară chiar reducerea acestuia. Modificarea capitalului social, indiferent dacă este vorba de creştere sau reducere, se face de către Adunarea generală a acţionarilor.

Creşterea capitalului social urmăreşte, în primul rând, dezvoltarea activităţii economice, realizându-se prin trei metode:

• emiterea de noi acţiuni; • creşterea valorii nominale a acţiunilor existente; • autofinanţare, respectiv capitalizarea unei părţi a profitului.

Capitalul social poate să se reducă, în cazul în care se constată o supradimensionare a acestuia în raport cu activitatea economică sau se doreşte o micşorare a efortului financiar suportat cu plata dividendelor acordate acţionarilor. Operaţiunea propriu-zisă se realizează prin reducerea numărului de acţiuni, acestea fiind retrase prin răscumpărarea lor de către societatea comercială în cauză. (aprofundare pg. 196-197 din manual)

11.3.2.3. Finanţarea investiţiilor în comerţ

Eficienţa unei investiţii se apreciază, pe de o parte, prin efectele economice pe care aceasta le aduce, iar pe de altă parte, prin ridicarea nivelului deservirii comerciale, ca o condiţie pentru atragerea unei noi clientele.

Desigur, criteriul de bază al eficienţei investiţiei rămâne rentabilitatea acesteia (Ri), exprimată prin suma anuităţilor de profit (P) obţinută în perioada de funcţionare (amortizare) a investiţiei, raportată la valoarea investiţiei (I):

Ri=I

P∑

O altă expresie a rentabilităţii investiţiei o reprezintă termenul de recuperare (în ani) a acesteia (Tr), calculat ca raport între valoarea investiţiei (I) şi profitul anual adus de către aceasta (P):

Tr=P

I

Economicitatea unei anumite variante de investiţie se exprimă prin indicatorul denumit investiţia specifică (Is), calculat ca raport între valoarea investiţiei (I) şi efectul economic adus de către aceasta (E):

Is=E

I

Toţi aceşti termeni vor exprima investiţia în funcţie de volumul vânzărilor (la o mie sau un milion lei vânzări), suprafaţa comercială sau de depozitare, investiţia pe un loc de cazare (în turism) sau pe un loc de masă (în alimentaţia publică). (aprofundare pg. 197-198 din manual)

11.3.2.4. Finanţarea mijloacelor circulante în comerţ

Cea de-a doua destinaţie dată capitalului propriu al agenţilor economici în

comerţ o reprezintă finanţarea mijloacelor circulante. La stabilirea necesarului acestora şi la finanţarea lor se are în vedere specificul fiecărui gen de active circulante. Astfel:

• Necesarul de mijloace circulante pentru stocuri se stabileşte pe fiecare grupă a acestora (mărfuri, ambalaje, obiecte de inventar), ţinând însă seama şi de rolul lor în circulaţia mărfurilor, de modul în care se realizează circuitul economic al fiecăruia şi de volumul activităţii comerciale. Desigur, prima destinaţie pe care o capătă mijloacele circulante este formarea stocurilor de mărfuri, necesarul acestora (Mc) depinzând, pe de o parte, de volumul vânzărilor(V), iar pe de altă parte, de numărul de rotaţii pe care îl realizează stocurile într-un an (Vr). Formula de calcul va avea următoarea formă:

Mc=rV

V

Numărul de rotaţii va depinde de viteza de circulaţie a mărfurilor (Vz) sau durata unei rotaţii:

Vr=Vz

Z

unde Z reprezintă numărul zilelor din perioada luată în calcul (de obicei un an).

La determinarea volumului de mijloace circulante pentru formarea stocurilor de mărfuri se va lua în calcul preţul de aprovizionare de la furnizori, deci fără adaosul comercial.

• Necesarul de mijloace circulante pentru obiecte de inventar, echipament de protecţie, materiale de întreţinere etc. se stabileşte ca raport între consumul acestora în

cursul unui an şi numărul de rotaţii anuale ale acestor mijloace. (aprofundare pg. 198-199 din manual)

11.4. Politica financiară în comerţ

Politica financiară este o componentă importantă a politicii economice din comerţ. Particularităţile capitalului comercial se reflectă şi în politica financiară a agenţilor economici cu activitate în comerţ, în ce priveşte formarea, dimensionarea şi utilizarea resurselor financiare. Asemenea particularităţi ale capitalului comercial au în vedere următoarele aspecte:

a) Existenţa unor limite largi de dimensionare eficientă a capitalului comercial b) Structura pe elemente a capitalului comercial este în favoarea mijloacelor

circulante, acest lucru creând posibilitatea utilizării lui la orice scară a activităţii economice, începând cu activitatea desfăşurată în cadrul unui chioşc şi până la cea desfăşurată în cadrul marilor complexe comerciale, unde este promovat pe scară largă progresul tehnic.

c) Viteza de rotaţie a capitalului comercial încorporat în mijloacele circulante este mult diferenţiată, pe grupe de mărfuri, de la o zi, în cazul produselor alimentare de mare perisabilitate (lapte, pâine etc.), la peste o sută de zile, la mărfurile de sortiment larg. O asemenea particularitate presupune structurarea comerţului, într-o mare măsură, şi în funcţie de mărimea capitalului.

Problematica complexă pe care o presupune politica financiară în comerţ impune analiza acesteia sub două aspecte: macroeconomic şi microeconomic. (aprofundare pg. 199-200 din manual)

Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale

- Caracteristicile procesului de muncă în comerţ - Noţiunea şi cuantificarea productivităţii muncii în comerţ - Factorii productivităţii muncii în comerţ - Corelarea numărului şi structurii personalului cu volumul activităţii desfăşurate - Patrimoniul agenţilor economici din comerţ - Relaţiile financiare, băneşti şi de credit ale comerţului - Corelarea resurselor financiare cu volumul activităţii desfăşurate - Constituirea şi modificarea capitalului social - Finanţarea investiţiilor în comerţ - Politica financiară în comerţ

Aplicatii

TESTE GRILA

Resursele financiare din comert se identifica in doua componente de baza: fluxuri monetare in cadrul operatiunilor la care participa si stocuri de valori aflate in patrimoniul agentilor economici. Raspuns: ADEVARAT

Exprimati productivitatea muncii in comert prin metoda directa (formula de calcul)

Raspuns: W

Scrieti formula de calcul a rentabilitatii investitiilor in comert.

Raspuns: Ri =

Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor şi obligaţiilor ce pot fi exprimate în _____, precum şi bunurile la care acestea se referă.

Raspuns: bani

PROIECTE SI REFERATE

- Progresul tehnic în comerţ - Caracteristicile procesului de muncă în comerţ - Numărul şi structura personalului comercial la S.C. .............. - Productivitatea muncii în comerţ - Utilizarea forţei de muncă în comerţ - Conţinutul relaţiilor financiare în comerţ - Patrimoniul agenţilor economici din comerţ - Politica financiară în comerţ - Finanţarea investiţiilor şi mijloacelor circulante în comerţ - Conţinutul şi indicatori eficienţei economice în comerţ - Cheltuielile de circulaţie în comerţ - Factorii care influenţează mărimea şi dinamica cheltuielilor de circulaţie - Indicatorii cheltuielilor de circulaţie în comerţ - Rentabilitatea activităţii comerciale

XII. RELATIILE COMERTULUI CU PRODUCÃTORII SI

CONSUMATORII Introducere in tema tratata

Relaţiile comercianţilor cu producătorii – ca, de altfel, şi cele cu consumatorii – fac parte din sistemul de relaţii externe angajate de comerţ. Ele reprezintă ansamblul formelor organizatorice, tehnice şi juridice care pregătesc sau însoţesc realizarea actelor de schimb dintre producători şi cumpărători. Asemenea relaţii, care îmbracă forme diferite, sunt relaţii de sine stătătoare, aparţinând fiecărui partener în procesul oferirii sau solicitării bunurilor sau serviciilor, ori forme de colaborare în pregătirea şi realizarea schimbului.

Concepte-cheie

- relaţiile comercianţilor cu producătorii; - relaţiile comerţului cu consumatorii; - negocierea; contractul economic; - comportamentul consumatorului; - decizia de cumpărare.

Rezumatul temei

12.1. Relaţiile comerţului cu producătorii 12.1.1. Conţinutul şi necesitatea relaţiilor comerţului cu producătorii

Sistemul relaţiilor comerţului cu producătorii, ca, de altfel, întregul sistem al relaţiilor de schimb, cunoaşte o permanentă creştere a importanţei sale, datorită modifi-

cărilor permanente ce intervin în sistemul relaţiilor de piaţă. În acest context, trebuie avute în vedere, mai ales, următoarele elemente:

• sporirea dimensiunilor comerţului şi a ariei sale de preocupări; • dezvoltarea şi, mai ales, modernizarea reţelei comerciale şi, de aici, creşterea

rolului comerţului, ca intermediar, în influenţarea şi orientarea producătorilor şi a cumpărătorilor;

• introducerea şi extinderea unor noi forme de vânzare, care să asigure un grad ridicat de accesibilitate a cumpărătorilor, creând astfel premisele facilitării procesului de vânzare şi de dinamizare a fluxurilor de produse pe circuitul producător-consu-mator;

• regândirea sistemelor informaţionale şi informatice şi, mai ales, a funcţiona-lităţii acestora, ca şi operaţionalizarea unor practici promoţionale moderne care vor marca, în mod favorabil, sistemul relaţiilor comerţului cu partenerii de afaceri.

Relaţiile comerţului cu producătorii se derulează în condiţii specifice în perioadele de tranziţie către economia de piaţă. Asemenea relaţii, componentă esenţială a noului mecanism de piaţă, se află într-o fază incipientă, ele dezvoltându-se şi în România, pe măsura restructurării şi privatizării şi, mai ales, a schimbării concepţiei vechi care a dominat aproape 50 de ani raporturile de piaţă. În noile condiţii, baza relaţiilor dintre comerţ şi producători o constituie proprietatea privată şi libertatea deplină a agenţilor economici în stabilirea profilului activităţii şi a dimensiunilor producţiei potrivit cerinţelor pieţei. Asemenea relaţii devin expresia însăşi a concepţiei privind economia concurenţială.

În contextul celor prezentate, necesitatea unor asemenea relaţii rezultă din cel puţin următoarele considerente:

a) Caracterul complex al pieţei în condiţiile economiei concurenţiale. b) Efortul producătorilor de a se apropia de piaţa produselor lor şi de extindere

a acesteia. c) Necesitatea armonizării intereselor economice ale partenerilor în relaţiile de

schimb. d) Eliminarea discrepanţei, devenită cronică, între ofertă şi cerere.

(aprofundare pg. 201-203 din manual)

12.1.2. Formele relaţiilor comerţului cu producătorii 12.1.2.1. Relaţiile precontractuale. Rolul negocierii în afacerile comerciale Relaţiile precontractuale au în vedere relaţiile ce se stabilesc între producători şi

comercianţi înainte ca aceştia să încheie contractul propriu-zis. O asemenea etapă se conturează printr-o serie de acţiuni cu caracter comercial, care ajută producătorii să-şi definească oferta în raport cu piaţa, iar pe comercianţi, să studieze şi să anticipeze cererea de mărfuri. Ne aflăm, de fapt, într-o etapă a comunicării între viitorii parteneri de afaceri. În vederea informării corecte a partenerilor de piaţă se acţionează pe trei căi principale:

• studierea sistematică a pieţei, în vederea pregătirii corespunzătoare a negocierilor ce urmează a se purta între cele două părţi;

• crearea unor produse noi, această operaţiune reprezentând şi principala formă de materializare a informaţiilor obţinute ca urmare a studierii pieţei;

• informarea comercianţilor de către producători cu privire la produsele pe care le pot oferi pe piaţă, informare ce se realizează prin intermediul personalului propriu, prin forţele sale de vânzare (agenţi comerciali), prin cataloage şi liste de produse realizate de către producători, prin campanii publicitare organizate, în principal, tot de producători, în care sunt însă incluşi şi unii sau chiar toţi comercianţii parteneri.

Negocierea, în general, şi cea comercială, în particular, prezintă o serie de caracteristici.

Practic, negocierea include următoarele etape: prenegocierea, negocierea propriu-zisă şi post-negocierea.

Reuşita negocierii depinde, într-o mare măsură, de pregătirea riguroasă a acesteia, de asigurarea unui climat stimulativ de lucru. Practic, pregătirea negocierii constă în următoarele acţiuni:

• cunoaşterea pieţei, a climatului de afaceri; • constituirea echipei de negociere; • definirea obiectivelor proprii ce se vor urmări în negociere; • anticiparea obiectivelor partenerului de negociere; • pregătirea documentelor negocierii ; • simularea negocierii

Desfăşurarea propriu-zisă a negocierii se realizează în baza mandatului primit şi constă în tehnici şi tactici de negociere care, bine utilizate, să conducă la atingerea strategiei propuse.

Practic, negocierea propriu-zisă cuprinde următoarele secvenţe: • prezentarea ofertelor şi contraofertelor; • prezentarea argumentelor şi contraargumentelor; • utilizarea tehnicilor şi tacticilor de negociere, în vederea atingerii strategiei

stabilite, ca şi a măsurilor de contracarare a strategiei partenerului de negociere; • o perioadă de reflecţie, de analiză, pentru o eventuală redefinire a punctelor

proprii de vedere; • acordarea de concesii reciproce pentru ieşirea din impas şi pentru apropierea

punctelor de vedere; • convenirea unor soluţii de compromis; • semnarea documentelor. Postnegocierea începe în momentul semnării înţelegerii, incluzând obiectivele

ce vizează punerea în aplicare a prevederilor acesteia. (aprofundare pg. 203-205 din manual)

12.1.2.2. Relaţiile contractuale. Contractul, suport al tranzacţiei comerciale Rezultatul negocierilor purtate între producători şi comercianţi se

concretizează în contractele economice încheiate, acestea reprezentând, de fapt, principala formă de legătură dintre agenţii economici. Contractul economic, în general, şi cel comercial, în particular, materializează acordul de voinţă al părţilor, reprezentând suportul juridic al oricărei tranzacţii comerciale..

Tipologia contractelor comerciale este complexă, acest lucru datorându-se naturii, trăsăturilor generice şi obiectului operaţiunilor comerciale, la fel de complexe. O clasificare a contractelor comerciale nu este uşor de realizat, existând totuşi o serie de criterii, în funcţie de care se poate realiza gruparea acestora, chiar o clasificare a lor. Independent însă de tipul contractelor comerciale, acestea prezintă următoarele caracteristici:

• sunt contracte cu titlu oneros (fiecare parte urmăreşte obţinerea unui avantaj); • sunt contracte sinalagmatice (generează drepturi şi obligaţii reciproce între

cele două părţi); • sunt contracte consensuale (simplul acord de voinţă fiind suficient pentru a

da naştere la obligaţii).

În funcţie de obiectul actelor de schimb, contractele comerciale sunt: contracte de antrepriză, contracte de livrare (de materii prime, materiale şi produse), contracte de leasing, contracte de prestări servicii, contracte de cooperare economică, contracte de licenţă, de brevet de invenţie, contracte de marcă de fabrică, contracte de aport valutar etc.

Dacă se porneşte de la complexitatea şi structura contractelor comerciale, acestea pot fi unitare, când implică un singur acord de viaţă al părţilor (contractul de antrepriză), sau complexe, când sunt necesare mai multe acorduri de voinţă, legate între ele printr-o finalitate economică comună (contractul de leasing, contractul de factoring, contractul de construcţii montaj etc.).

În raport cu durata pentru care se încheie, contractele comerciale sunt de scurtă durată (încheiate pentru operaţiuni ocazionale, care se execută dintr-o dată sau într-o perioadă ce nu depăşeşte un an), contracte de durată medie (se execută într-o perioadă de până la cinci ani), sau contracte de lungă durată, respectiv contracte cu executare succesivă, cu o durată mai mare de cinci ani, specifice, în principal, operaţiunilor de comerţ exterior.

Conţinutul contractului comercial (totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu caracter comercial) este materializat prin clauze negociate şi convenite între cele două părţi. Asemenea clauze au fie un caracter general, potrivit dreptului comun, fie un caracter specific, rezultat al caracterului comercial al contractului.

În principal, un contract comercial conţine următoarele clauze: • părţile şi reprezentanţii lor ; • obiectul contractului; • durata contractului şi obligaţia de livrare a mărfii, termenele şi locul de

executare a obligaţiilor, modalităţile de recepţie şi de soluţionare a eventualelor reclamaţii;

• preţul şi modalitatea de plată, conturile şi băncile la care acestea sunt deschise;

• garanţiile privind calitatea mărfii, ambalajul, marcarea şi etichetarea, expedierea şi transportul;

• clauzele asiguratorii menite să neutralizeze ori să evite riscurile, ţinând seama de conjunctura internă şi internaţională;

• condiţiile de expediţie, încărcare, descărcare, transport şi asigurare a mărfii în timpul transportului;

• răspunderea contractuală a părţilor, forţa majoră, legislaţia aplicată, jurisdicţia competentă şi orice alte clauze necesare şi care vor fi convenite de părţi. (aprofundare pg. 206-208 din manual)

12.1.2.3. Relaţiile postcontractuale. Derularea tranzacţiilor comerciale

Relaţiile postcontractuale materializează înţelegerile prevăzute în contractul

încheiat între producător şi comerciant. În mod practic, derularea tranzacţiilor constă în aprovizionarea curentă cu mărfuri a unităţilor comerciale, recepţia acestora şi încasarea contravalorii lor, respectiv plata preţului mărfii. (aprofundare pg. 208 din manual)

12.2. Relaţiile comerţului cu consumatorii

12.2.1. Locul relaţiilor cu consumatorii în ansamblul activităţii comerciale

Relaţiile comerţului cu consumatorii îmbracă diferite forme, crescând permanent în importanţă, pe măsura modificărilor majore în viaţa economico-socială, în

mecanismul pieţei, în general, şi în relaţiile de schimb, în particular. În acest context, la stabilirea locului pe care îl ocupă relaţiile în cauză în ansamblul activităţii comerciale, se va porni atât de la transformările pe care le cunoaşte societatea, cât şi de la mutaţiile pe care asemenea transformări le determină în comerţul interior. Astfel, trebuie avute în vedere, în principal, aspecte precum:

a) sporirea dimensiunilor comerţului şi a ariei sale de preocupări. b) dezvoltarea şi modernizarea reţelei comerciale, cu influenţe hotărâtoare în

spo-rirea rolului comerţului faţă de consumatori, influenţându-le opţiunea de cumpărare; c) introducerea şi extinderea continuă a unor forme noi, moderne de vânzare,

care să asigure creşterea accesibilităţii cumpărătorilor la produsele pe care comerţul le va oferi pieţei, constituind, în acest fel, premisele favorabile facilitării procesului de cumpărare;

d) revederea şi perfecţionarea sistemelor de informare a consumatorilor şi introducerea unor practici promoţionale moderne care vor marca, în mod pozitiv, sistemul de relaţii dintre comerţ şi consumatori;

e) implicarea cumpărătorilor în procesul de proiectare, realizare şi comercializare a produselor destinate consumului;

f) modificările ce vor interveni în structura consumatorilor, sub aspectul nivelului de instruire şi educaţie, compoziţiei socio-profesionale, veniturilor şi, mai ales, în nivelul de exigenţă faţă de mărfuri şi serviciile comerciale. Mai mult, urmare a creşterii venitului discreţional, se vor produce modificări în atitudinea consumatorului, apărând „probleme reale” în desfăşurarea activităţii comerciale. (aprofundare pg. 209 din manual)

12.2.2. Conţinutul rela ţiilor comerţului cu consumatorii

Sistemul relaţiilor comerţului cu consumatorii îmbracă următoarele forme: a) Organizarea unui cadru propice de dialog cu consumatorii , acest lucru presu-

punând cunoaşterea tuturor formelor ce privesc, pe de o parte, relaţia dintre consumatori şi societate, iar pe de altă parte, aspectele specifice evoluţiei actului de vânzare-cumpărare.

b) Crearea unei ambianţe favorabile actului de vânzare-cumpărare reprezintă, în ultimă instanţă, o importantă funcţie a comerţului.

c) Asigurarea unor raporturi corespunzătoare între personalul comercial şi consumatori presupune un anumit comportament din partea personalului comercial, coroborat cu o anumită atitudine a acestuia, atât faţă de munca desfăşurată, cât şi faţă de clienţi. (aprofundare pg. 209-210 din manual)

Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale

- Conţinutul şi necesitatea relaţiilor comerţului cu producătorii - Relaţiile precontractuale - Rolul negocierii în afacerile comerciale - Relaţiile contractuale. - Contractul, suport al tranzacţiei comerciale - Relaţiile postcontractuale. - Derularea tranzacţiilor comerciale - Locul relaţiilor cu consumatorii în ansamblul activităţii comerciale - Conţinutul relaţiilor comerţului cu consumatorii

Aplicatii TESTE GRILA

Enumerati aspectele rezultate din analiza rolului comertului in raport cu producatorii. Raspuns: - comertul asigura o regularizare a procesului de fabricatie, permitand o esalonare a productiei pe intreg anul calendaristic; - comertul participa la diminuarea eforturilor financiare ale producatorilor, achitand contravaloarea marfurilor pe care le stocheaza, chiar daca nu are certitudinea vanzarii lor; - comertul permite producatorilor sa-si orienteze productia in orice zona, folosind reteaua de distributie, relatiile pe care le au comerciantii in cadrul pietei, ca si actiuni publicitare destinate sustinerii si realizarii unei bune vanzari a produselor si serviciilor oferite.

Enumerati aspectele rezultate din analiza rolului comertului in raport cu consumatorii. Raspuns: - comertul pune la dispozitia consumatorilor, acolo unde acestia se gasesc si atunci cand este nevoie, produsele solicitate, in cantitatea si calitatea dorite si la pretul pietei; - comettul ofera consumatorilor finali sau intermediari posibilitatea de a evita efectuarea unor cumparaturi mari si foarte mari, care sa le imobiizeze sume importante de bani, contribuind astfel la reducerea cheltuielilor consumatorilor legate de achizitionarea celor necesare, determinate de deplasari costisitoare; - comertul asigura informarea consumatorilor,.

Care sunt formele relatiilor comertului cu producatorii, specifice fiecarei etape de derulare a schimbului. Raspuns: 1. relatiile precontractuale 2. relatiile contractuale 3.relatiile postcontractuale

Ansamblul formelor organizatorice, tehnice şi juridice, care pregătesc sau asigură înfăptuirea actelor de schimb între producători şi consumatori formează relaţiile comerţului cu producătorii. Acestea pot fi __________________ sau ______________________. Raspuns: de sine stătătoare (contractul economic); acţiuni asociate actelor de vânzare-cumpărare desfăşurate de fiecare partener (studierea cererii, negocierea etc.) PROIECTE SI REFERATE - Necesitatea şi conţinutul relaţiilor comerţului cu producătorii - Formele relaţiilor comerţului cu producătorii - Locul şi conţinutul relaţiilor comerţului cu consumatorii - Baza motivaţională a relaţiilor comerţ-consumator

XIII. PROTECTIA CONSUMATORILOR

Introducere in tema tratata

Protecţia consumatorilor reprezintă o componentă de bază a sistemului protecţiei sociale, având în vedere un ansamblu de dispoziţii privind iniţiativa publică şi privată, destinat a asigura şi a ameliora continuu respectarea intereselor consumatorilor. Este deci vorba de ansamblul de intervenţii sociale – guvernamentale sau neguvernamentale – ce are în vedere mai multe planuri, fiind menit să ofere echilibrul necesar consumatorului, în calitatea sa de „actor” al pieţei, echilibru bazat pe respectarea unor clauze convenite şi pe asigurarea accesului tuturor celor interesaţi la produse şi servicii care să nu prezinte nici un fel de risc şi, nu în ultimul rând, pe promovarea corectă, echitabilă şi susţinută a dezvoltării economico-sociale.

Concepte-cheie

- politica de protecţie a consumatorilor; - drepturile consumatorilor; - implicarea statului; - organizarea consumatorilor; - Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor.

Rezumatul temei

13.1. Conceptul şi structura câmpului de acţiune a protecţiei consumatorilor

Conceptul privind „drepturile consumatorilor” îşi are originea în „Carta drepturilor consumatorilor”, definită de fostul preşedinte al S.U.A., J.F.Kennedy, în martie 1962, sub forma unui mesaj special adresat Congresului american. Date fiind evenimentele din perioada următoare şi soarta preşedintelui, Carta respectivă nu a mai fost definitivată, ea rămânând însă importantă prin conturarea drepturilor fundamentale ale consumatorilor (dreptul la alegere liberă, dreptul la informare, dreptul la petiţie şi ascultare, dreptul de protecţie), dar, mai ales, prin faptul că a servit drept model de referinţă la elaborarea legilor de protecţie a consumatorilor apărute în deceniile şapte şi opt atât în S.U.A. şi în alte ţări de pe continentul american (Canada, Mexic), cât şi în Europa (Belgia, Franţa, Germania, Suedia).

Potrivit literaturii de specialitate, marile probleme ce pot face obiectul unor programe de protecţie a consumatorilor, iniţiate în perioada actuală şi în viitorul apropiat de către instituţiile guvernamentale sau organizaţiile neguvernamentale din România, se referă la cinci aspecte principale: îmbunătăţirea consumului populaţiei, asigurarea unei calităţi corespunzătoare a bunurilor şi serviciilor oferite consumatorilor, asigurarea unui sistem de preţuri în concordanţă cu nivelul veniturilor populaţiei, asigurarea unui sistem de informare eficient şi util pentru potenţialii consumatori, care să asigure transparenţa pieţei, şi apărarea consumatorilor împotriva unor politici agresive de marketing, promovate de ofertanţi. În continuare ne vom opri la fiecare din aceste aspecte. (aprofundare pg.211-217 din manual)

13.2. Implicarea puterii publice în protecţia consumatorilor 13.2.1. Asigurarea cadrului legislativ şi judiciar privind protec ţia

consumatorilor

În legătură cu asigurarea cadrului legislativ şi judiciar privind protecţia consumatorilor, este de remarcat faptul că literatura de specialitate, pe de o parte, dar şi jurisdicţia în domeniu, pe de altă parte, sunt aproape unanime în a considera că

justiţionarea faptelor şi actelor legate de prejudiciere a consumatorilor antrenează un drept reparatoriu, putându-se apela, fără nici un fel de problemă, la principiile generale ale Codului civil, în ceea ce priveşte latura materială, şi ale dreptului penal, atunci când se pune problema stabilirii sancţiunilor, vizavi de eventualele infracţiuni.

Sub aspect structural, legislaţia adoptată este bogată, impunându-se, în principal, o serie de trăsături.

• Sunt multe probleme cu care se confruntă practica judiciară în domeniul protecţiei consumatorilor, dar principală rămâne cea privind crearea unor mijloace cu adevărat eficiente, care să acţioneze pentru asigurarea unui echilibru de forţe în cadrul procesului de vânzare-cumpărare. În acest context, se pot semnala câteva aspecte-cadru, referitoare, în principal, la mijloacele judiciare şi parajudiciare, dar şi la o serie de aspecte factuale, legate de proceduri individuale sau colective.

a) Mijloacele judiciare presupun apelarea la un tribunal de natură civilă, ele prezentând pentru consumatorul de rând numeroase inconveniente. Dintre acestea, nu trebuie uitat costul excesiv al justiţiei, de multe ori cheltuielile depăşind costurile prejudiciului care face obiectul cauzei.

b) Mijloacele parajudiciare sunt organizate de către stat sau din iniţiativă particulară şi se situează în afara puterii judecătoreşti. Asemenea mijloace se pot grupa în trei principale categorii:

• Prima categorie are în vedere informaţiile şi consultaţiile acordate consumatorilor contra unor tarife reduse sau chiar în mod gratuit.

• A doua categorie are în vedere organismele care, alături de furnizarea de informaţii şi acordarea de consultaţii juridice, exercită şi unele presiuni asupra ofertanţilor.

În sfârşit, a treia categorie de mijloace parajudiciare înglobează pe acelea ce au în vedere rezolvarea litigiilor aducând în faţă consumatorii cu ofertanţii. (aprofundare pg.217-223 din manual)

13.2.2. Organizarea cadrului instituţional privind protecţia consumatorilor

A doua posibilitate a implicării puterii publice în protecţia consumatorilor o constituie

înfiinţarea unor organisme, a unor instituţii cu atribuţiuni de supraveghere a modului în care este respectată legislaţia în domeniu, dar şi acordarea asistenţei de specialitate, fie direct consumatorilor, fie instituţiilor neguvernamentale din domeniul protecţiei consumatorilor (asociaţii, organisme consultative etc.).

De asemenea, în ultimul sfert al secolului trecut, în multe ţări au fost înfiinţate institute sau centre naţionale de cercetare în domeniul studierii comportamentului consumatorului, în general, şi al protecţiei consumatorului, în special, institute care sunt chemate să acorde asistenţă de specialitate tuturor categoriilor de consumatori. Acestea au, în principal, trei categorii de preocupări:

a) asigurarea unei informări pertinente şi permanente a consumatorilor; b) protecţia consumatorilor prin prevenirea promovării unor produse

necorespunzătoare sau a unor practici comerciale dăunătoare lor ; de ordin tehnic, concentrate pe urmărirea, sub toate aspectele, a unor anumite

produse, procedând la analize şi teste de laborator, încercări comparative, urmăriri în procesul de utilizare şi consum etc. (aprofundare pg.223-224 din manual)

13.3. Organizarea consumatorilor în vederea apărării drepturilor proprii

În ţările europene, în general, dar mai ales în cele membre ale Uniunii Europene, se consideră că reprezentarea consumatorilor în activitatea de adoptare şi armonizare a legislaţiei în domeniul protecţiei consumatorilor, implicarea acestora în urmărirea respectării şi aplicării reglementărilor legale în domeniu constituie o necesitate absolută, apărând diverse tipuri de organizaţii, de asociaţii, ce şi-au propus o serie de obiective ambiţioase cu privire la protecţia consumatorilor. Principalele tipuri de preocupări în ceea ce priveşte organizarea consumatorilor au în vedere:

a) Constituirea unor organizaţii sau asociaţii ale consumatorilor b) Constituirea unor consilii consultative c) Constituirea unor organizaţii internaţionale (aprofundare pg.224-226 din manual)

13.4. Politica de protecţie a consumatorilor în România 13.4.1. Cadrul legislativ privind protec ţia consumatorilor în România

Orice sistem de protecţie a consumatorilor trebuie să aibă la bază un cadru

legislativ adecvat acestei importante probleme. Aceasta, cu atât mai mult într-o economie de piaţă, unde consumatorul ştie că, în raport cu agenţii economici, producători sau comercianţi, legea îi conferă o serie de drepturi şi îl apără împotriva abuzurilor ce ar putea să-i pună în pericol viaţa şi sănătatea sau să-i lezeze interesele sale, patrimoniale sau nepatrimoniale. (aprofundare pg.226-227 din manual)

13.4.1.1. Reglementări privind protecţia consumatorilor în România

În adoptarea cadrului legislativ privind protecţia consumatorilor, legiuitorul român a

avut în vedere ca sistemul de acte normative în domeniu să fie unul unitar, dar şi elastic, care să răspundă schimbărilor de structură din societate şi economie şi să se armonizeze atât cu celelalte componente ale sistemului nostru legislativ, cât şi cu legislaţia europeană în domeniu.

Protecţia consumatorilor în România presupune, în principal, următoarele: • asigurarea accesului neîngrădit la produse şi servicii; • informarea consumatorilor asupra caracteristicilor esenţiale ale produselor; • asigurarea şi apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice

împotriva unor practici abuzive; • participarea persoanelor fizice la fundamentarea şi luarea deciziilor ce îi

interesează în calitate de consumatori. La 30 ianuarie 2000 a fost adoptată Ordonanţa Guvernului nr. 58, care modifică şi

completează actul normativ menţionat, extinzând domeniul de aplicabilitate şi la comercializarea produselor noi, uzate sau recondiţionate, şi a serviciilor destinate consumatorilor, cu unele excepţii, şi completând gama de obligaţii ale producătorilor şi comercianţilor în raport cu consumatorii.

În temeiul Ordonanţei nr. 21 din 1992 au fost adoptate şi alte acte normative, care conferă şi întregesc cadrul legislativ adecvat privind protecţia consumatorilor, acte normative care reglementează activitatea de standardizare, activitatea de metrologie, calitatea mărfurilor, regulile igienico-sanitare şi cele veterinare, activitatea de alimentaţie publică, comercializarea bunurilor şi serviciilor de larg consum, concurenţa pe piaţa internă etc. (aprofundare pg.227-228 din manual)

13.4.1.2. Structura legislaţiei privind protecţia consumatorilor în România

Pornind de la prevederile reglementării de bază în domeniul analizat, respectiv Ordonanţa

Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, actele normative amintite mai înainte, alături de altele, structurează problematica protecţiei consumatorilor în trei principale direcţii:

• protecţia vieţii, sănătăţii şi securităţii consumatorilor; • protecţia intereselor economice ale consumatorilor; informarea şi educarea consumatorilor. (aprofundare pg.228-232 din manual)

13.4.1.3. Răspunderea şi sancţionarea încălcării legislaţiei privind protecţia

consumatorilor

Legislaţia românească privind protecţia consumatorilor conţine prevederi privind răspunderea în cazul încălcării normelor referitoare la drepturile consumatorilor, precum şi sancţiunile aferente unor asemenea încălcări. Din punct de vedere juridic, menţionăm că acţiunea de încălcare a drepturilor consumatorilor este, în principal, o actiune civilă, fie delictuală, fie contractuală, cu precizarea că, în cvasitotalitatea actelor normative în materie, este prevăzută şi răspunderea materială, contravenţională sau penală, după caz.

Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi ilicite, modificată şi completată ulterior, stabileşte activităţile comerciale ilicite ce atrag răspunderea contravenţională sau penală, după caz, faţă de cei care le-au săvârşit. (aprofundare pg.232-235 din manual)

13.4.2. Cadrul institu ţional privind protecţia consumatorilor în România

Principalul organism ce-şi desfăşoară activitatea în ţara noastră în acest domeniu este

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor. Există, de asemenea, şi alte instituţii cu atribuţiuni în domeniu, aflate fie în subordonarea directă a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, fie a asociaţiilor de protecţie a consumatorilor. Avem în vedere, în principal:

• Centrul Naţional pentru Încercarea şi Expertizarea Produselor „Larex” Bucureşti;

• Laboratorul pentru analiza calităţii vinurilor şi băuturilor alcoolice; Centrele de consultanţă şi informare a consumatorilor. (aprofundare pg.232 din

manual)

13.4.2.1. Organizarea şi atribuţiile Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor

Potrivit prevederilor hotărârii de înfiinţare, ANPC are următoarele atribuţiuni

principale: • participă, împreună cu alte organe ale administraţiei publice centrale şi de spe-

cialitate la elaborarea de strategii pe termen scurt, mediu şi lung, în domeniul protecţiei consumatorilor;

• participă, împreună cu alte organe ale administraţiei publice centrale şi locale de specialitate cu atribuţii în domeniu şi cu reprezentanţi ai asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor, la elaborarea programului naţional privind protecţia consumatorilor, asigurând corelarea acestuia cu legislaţia Uniunii Europene în domeniu;

• propune Guvernului spre adoptare şi avizează proiecte de acte normative în domeniul protecţiei consumatorilor;

• propune spre adoptare Guvernului proiecte de acte normative în domeniul protecţiei consumatorilor cu privire la avizarea specială pentru fabricarea, ambalarea, etichetarea, conservarea, depozitarea, transportul, importul şi comercializarea anumitor produse;

• elaborează, împreună cu alte organe de specialitate ale administraţiei publice, proceduri privind obiectivele, condiţiile şi modul de colaborare în desfăşurarea activităţii de protecţie a consumatorilor şi le supune spre adoptare Guvernului;

• participă la realizarea programelor interne şi internaţionale în domeniul protecţiei consumatorilor, colaborând cu organizaţii şi instituţii din ţară şi din străinătate, conform competenţelor ce îi revin, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare;

• efectuează analize şi încercări în laboratoarele acreditate conform legii; • desfăşoară activităţi de informare, consiliere şi educare a consumatorilor, editează

publicaţii de specialitate în domeniul protecţiei consumatorilor; • sprijină asociaţiile pentru protecţia consumatorilor în vederea atingerii

obiectivelor prevăzute de lege; • sprijină autorităţile administraţiei publice locale şi asociaţiile consumatorilor în

acţiunea de înfiinţare de centre de consultanţă, informare şi educare a consumatorilor; • informează permanent consumatorii asupra produselor care prezintă riscuri pentru

sănătatea şi securitatea lor; • prezintă informări periodice Guvernului şi organelor administraţiei publice

centrale interesate, referitoare la activitatea proprie privind respectarea drepturilor şi intereselor consumatorilor;

• controlează respectarea dispoziţiilor legale privind protecţia consumatorilor; • dispune măsurile de limitare a consecinţelor producerii, importului sau comer-

cializării unor produse şi servicii care nu respectă dispoziţiile legale privind protecţia consumatorilor;

• coordonează schimbul rapid de informaţii cu instituţiile şi organele competente, naţionale şi internaţionale;

• verifică legalitatea mijloacelor de măsurare folosite pe piaţă; • solicită organelor emitente suspendarea sau retragerea autorizaţiei de funcţionare,

a licenţei de fabricaţie ori a certificatului de clasificare, atunci când constată nerespectarea condiţiilor în care acestea au fost acordate;

• constată contravenţii şi aplică sancţiuni, potrivit legii, în domeniul său de activitate şi sesizează organele de urmărire penală ori de câte ori constată încălcări ale legii penale;

• sesizează factorii de decizie şi operatorii implicaţi în sistemul de certificare a calităţii produselor şi serviciilor;

• verifică dacă afirmaţiile prezentate prin publicitate, prospecte, cataloage sau altele asemenea sunt în conformitate cu parametrii ce caracterizează produsele sau serviciile respective;

• primeşte şi rezolvă sau, după caz, transmite spre soluţionare celor în drept, potrivit competenţelor, sesizările asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor, precum şi sesizările persoanelor fizice privind încălcarea drepturilor consumatorilor;

• participă la pregătirea specialiştilor în domeniul protecţiei consumatorilor şi acordă consultanţă în domeniu la solicitarea agenţilor economici;

• stabileşte şi percepe tarife pentru efectuarea de încercări în laboratoarele proprii, pentru organizarea de cursuri şi acordarea de consultanţă agenţilor economici;

fundamentează şi propune, în proiectul de buget, resursele financiare necesare în vederea realizării politicilor în domeniul său de competenţă, utilizează aceste resurse şi evidenţiază periodic eficienţa folosirii lor. (aprofundare pg.235-238 din manual)

13.4.2.2. Organisme consultative pentru protecţia consumatorilor

Potrivit prevederilor art. 39 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, aşa cum a fost ea

modificată ulterior, la nivel central şi local – judeţ, oraş, comună – există câte un consiliu consultativ pentru protecţia consumatorilor. Asemenea consilii asigură, la nivelurile respective, cadrul informaţional şi organizatoric necesar:

• stabilirii şi aplicării politicii de protecţie a consumatorilor; • corelării acţiunilor diverselor organisme ale administraţiei publice cu cele ale

organizaţiilor neguvernamentale care au rol în realizarea protecţiei consumatorilor. Potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 251/1994, Consiliile consultative au

următoarele atribuţii: A) În direcţia stabilirii şi aplicării politicii de protecţie a consumatorilor B) În direcţia corelării acţiunilor diverselor autorităţi ale adminsitraţiei publice cu cele

ale organizaţiilor neguvernamentale care au rol în realizarea protecţiei consumatorilor. (aprofundare pg.238-239 din manual)

13.4.2.3. Asociaţiile pentru protecţia consumatorilor

Asociaţiile pot fi parteneri sociali cu drept de reprezentare în organismele

consultative cu rol în domeniul protecţiei consumatorilor şi în care organele administraţiei publice sunt reprezentate, cu îndeplinirea unor condiţii expres prevăzute în lege. În acest sens, asociaţiile pentru protecţia consumatorilor sunt consultate de către organismele administraţiei publice, potrivit competenţelor, la elaborarea dispoziţiilor şi procedurilor cu caracter general şi a altor lucrări care au ca scop protecţia consumatorilor. (aprofundare pg.239-240 din manual)

Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale - Conceptul şi structura câmpului de acţiune a protecţiei consumatorilor - Asigurarea cadrului legislativ şi judiciar privind protecţia consumatorilor - Organizarea cadrului instituţional privind protecţia consumatorilor - Organizarea consumatorilor în vederea apărării drepturilor proprii - Cadrul legislativ privind protecţia consumatorilor în România - Cadrul instituţional privind protecţia consumatorilor în România Aplicatii

TESTE GRILA

Enumerati elementele drepturilor consuma-torilor. Raspuns: • dreptul la liberă alegere; • dreptul la informare; • dreptul la petiţie şi ascultare; • dreptul la protecţie.

Pornind de la prevederile Rezoluţiei ONU nr. 39/248/1985, după 1990 în România s-au luat o serie de măsuri în domeniul producţiei consumatorilor, care converg, în principal, în trei direcţii: • crearea de asociatii ale consumatorilor; • implicarea statului; • armonizarea legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene. Raspuns: FALS

Legislaţia în domeniul protecţiei consumatorilor se referă la: • protecţia vieţii, sănătăţii şi securităţii consumatorilor; • protecţia intereselor economice ale consumatorilor; • informarea şi educarea consumatorilor.

Principala instituţie guvernamentală în domeniul protecţiei consumatorilor este ___________ ___________, care are unităţi subordonate în teritoriu.

Raspuns: Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor

PROIECTE SI REFERATE - Protectia consumatorilor in abordare europeana - Identificarea elementelor definitorii pentru calitatea produselor şi a serviciilor în

raport cu calitatea vieţii şi protecţia consumatorului. - Politica romaneasca de protectie a consumatorilor - Protectia consumatorilor pentru asigurarea unei mai bune calitati a vietii - Protectia consumatorilor si raspunderea pentru produsele nocive

XIV. EFICIENTA ACTIVITÃTII COMERCIALE

Introducere in tema tratata

Mărimea şi calitatea activităţii, ca şi modul de utilizare a resurselor de către cei ce-şi desfăşoară activitatea în comerţ se concretizează în eficienţa activităţii, aceasta constituind, de fapt, principiul de bază al existenţei firmei. Altfel spus, înfiinţarea oricărei întreprinderi comerciale, indiferent de natura capitalului şi de obiectivele propuse, are drept scop obţinerea de profit, utilizând în acest scop resurse materiale, financiare şi umane, precum şi cunoştinţe şi experienţă.

În teoria şi practica economică, conceptul de eficienţă este asociat cu diversele forme de manifestare a rezultatelor obţinute de agenţii economici, precum: rentabilitatea, eficacitatea capitalului, productivitatea factorilor de producţie, diminuarea costurilor etc. Trebuie însă remarcat faptul că eficienţa activităţii desfăşurate de către un agent economic nu se va rezuma exclusiv la obţinerea şi estimarea profitului, ea implicând mult mai multe aspecte, de natură cantitativă şi calitativă. Oricum am privi însă lucrurile, eficienţa rămâne obiectul definitoriu al ştiinţei economice, fiind situată în centrul teoriei şi practicii economice.

Concepte-cheie

- indicatorii eficientei economice în comert; - veniturile în comert; - rentabilitatea activitãtii comerciale; - factorii care influentezã mãrimea si dinamica cheltuielilor de circulatie; - indicatorii cheltuielilor de circulatie;

- rentabilitatea activitãtii comerciale; - cãile de crestere a eficientei activitãtii comerciale; - eficienta socialã a comertului.

Rezumatul temei

14.1. Conceptul şi conţinutul eficienţei activităţii comerciale

Prin eficienţa activităţii comerciale se înţelege raportul dintre efortul economic depus şi rezultatele obţinute de un agent economic, respectiv de comerţ, în ansamblul său sau raportul dintre rezultate şi efort.

Conceptul de eficienţă este asimilat cu diversele forme de manifestare a rezultatelor obţinute, cum sunt: rentabilitatea, productivitatea factorilor de producţie, eficacitatea capitalului, economisirea costurilor etc.

Efortul în comerţ este dat de consumul de resurse economice (materiale, financiare şi umane), iar rezultatele reprezintă volumul desfacerilor sau alte efecte calitative ale activităţii economice desfăşurate.

Şi în comerţ, eficienţa economică este expresia cerinţelor unor legi obiective, în primul rând a legii economiei de timp, care dirijează raţionalitatea şi comportamentul agenţilor economici.

Interdependenţa dintre comerţ şi alte ramuri ale economiei naţionale determină o intercondiţionare între eficienţa comerţului şi eficienţa acestora din urmă, eficienţa comerţului fiind condiţionată de activitatea desfăşurată în ramurile cu care acesta intră în relaţii şi invers. Şi în interiorul ramurii ca atare, eficienţa trebuie privită atât la nivelul fiecărui agent economic în parte, cât şi pe ansamblul ramurii, a comerţului. (aprofundare pg. 241-242 din manual)

14.2. Eficienţa economică a activităţii comerciale 14.2.1. Calculul eficienţei economice în comerţ

Pentru exprimarea eficienţei economice a comerţului se foloseşte un complex de

indicatori, care evidenţiază asemenea raporturi la nivelul ramurii şi al fiecărui agent economic în parte.

a) Eficienţa de ansamblu a comerţului se calculează prin intermediul următorilor indicatori:

• Productivitatea factorilor de producţie, calculată ca raport între volumul activităţii şi fiecare din factorii respectivi (capital social, număr personal etc.);

• Veniturile aduse la bugetul de stat de către comerţ, în principal cele din impozitul pe profit şi din taxa pe valoarea adăugată;

• Timpul mediu de circulaţie a mărfurilor, calculat ca raport între stocurile medii la diferitele grupe de mărfuri şi desfacerile medii zilnice;

• Numărul de personal din comerţ faţă de total populaţie activă sau faţă de total salariaţi;

• Nivelul relativ al cheltuielilor de circulaţie, ce caracterizează complexitatea şi raţionalitatea distribuţiei, acest nivel fiind diferenţiat pe agenţi economici de acelaşi profil.

b) Eficienţa activităţii unui agent economic, deci eficienţa la nivel microeconomic, se apreciază pe baza următoarelor criterii:

• eficienţa utilizării resurselor (materiale, umane şi financiare) se exprimă prin indicatori în care resursele economice (ca efort) se raportează la rezultate (efect),

obţinându-se consumul de resurse la o unitate de rezultat (exemplu valoarea fondurilor fixe la un milion lei desfaceri). Prin calcularea raportului invers, se obţin rezultatele la o unitate de efort;

• costul circulaţiei (cheltuielile de circulaţie); • rentabilitatea. Principalul factor care determină eficienţa economică a comerţului este venitul

obţinut de agentul economic. (aprofundare pg. 242-244 din manual)

14.2.2. Veniturile în comerţ În comerţ se evidenţiază trei categorii de venituri: • venituri din exploatare = încasările din activitatea de bază şi din alte activităţi; • venituri financiare = încasări din dobânzi, din diferenţe de curs valutar,

încasări din participaţii, venituri obţinute din obligaţiunile sau acţiunile deţinute la alte firme etc.;

• venituri excepţionale = obţinute din reevaluarea activelor, din operaţiuni de gestiune sau din subvenţii pentru investiţii.

Volumul veniturilor obţinute de o firmă depinde de o serie de factori exogeni sau endogeni, cei mai importanţii fiind:

• volumul vânzărilor – indicator ce depinde, la rândul său, de politica de aprovizionare a firmei, de concurenţă, dar mai ales de cererea populaţiei;

• preţul mărfurilor vândute, preţ care este dependent de adaosul comercial practicat, de costurile aprovizionării, de efectele inflaţiei etc.;

• nivelul cheltuielilor firmei, în special cele de circulaţie. (aprofundare pg. 244-245 din manual)

14.2.3. Cheltuielile din comerţ

14.2.3.1. Conţinutul şi structura cheltuielilor de circulaţie din comerţ Cheltuielile de circulaţie reprezintă consumul de resurse economice, evaluate în

bani, necesar pentru realizarea circulaţiei mărfurilor de la producător la consumator. Ele sunt efectuate atât de producători, cât şi de comercianţi (angrosişti şi detailişti) şi de consumatori.

În categoria cheltuielilor de circulaţie intră: • cheltuieli materiale (combustibil, energie, apă etc.); • lucrări şi servicii executate de către terţi (reparaţii, chirii, transport, poştă,

telefon etc.); • impozite şi taxe (altele decât impozitul pe profit); • cheltuieli cu personalul; • cheltuieli cu amortizarea; • provizioane; • cheltuieli excepţionale (amenzi, despăgubiri, pierderi din calamităţi,

sponsorizări etc.); Clasificarea cheltuielilor de circulaţie se face având în vedere mai multe criterii.

Astfel: a) O primă clasificare structurează cheltuielile după forma de comerţ (cu materii

prime şi echipament industrial, cu produse agricole, cu bunuri de consum individual), grupele de produse (alimentare, nealimentare, alimentaţie publică) şi stadiile de circulaţie a mărfurilor (cu ridicata, cu amănuntul) în care se efectuează.

O asemenea clasificare răspunde cerinţelor unei politici de diferenţiere a cotelor de adaos comercial pe forme de comerţ şi pe grupe de mărfuri, astfel încât acestea să asigure condiţiile de eficienţă în comercializarea normală a oricărei grupe de mărfuri.

b) În funcţie de dependenţa de volumul activităţii economice, există două categorii de cheltuieli: variabile (ce se modifică o dată cu evoluţia volumului activităţii) şi constante, independente de volumul

activităţii (ex. chiria). O asemenea clasificare permite determinarea costului marginal al comercializării, definit prin costul (cheltuielile) cu care se realizează o unitate valorică suplimentară dintr-un produs.

c) În vederea urmăririi eficienţei economice pe fiecare unitate operativă, cheltuielile se grupează în directe (cheltuielile cu salarii, întreţinere, chirii etc.) şi indirecte (în acest caz repartizarea lor pe fiecare unitate în parte se face în funcţie de o serie de criterii).

Principalii factori care acţionează asupra ansamblului cheltuielilor de circulaţie sunt:

a) Volumul desfacerilor – creşterea acestuia determinând în mod obiectiv volumul cheltuielilor, dar nu proporţional. Deci volumul absolut al cheltuielilor creşte proporţional cu desfacerile, aceasta însemnând, de fapt, reducerea nivelului lor relativ;

b) Structura desfacerilor pe grupe de mărfuri şi schimbarea acesteia în timp determină o modificare a volumului total al cheltuielilor, chiar dacă celelalte condiţii rămân neschimbate;

c) Modul de distribuţie a mărfurilor (directă sau prin intermediari), mişcarea directă fiind cea mai economicoasă, ea evitând cheltuielile de depozitare făcute de intermediari;

d) Viteza de circulaţie a mărfurilor, respectiv timpul în care mărfurile parcurg sfera circulaţiei;

e) Productivitatea muncii este un factor cu acţiune directă asupra cheltuielilor, în principal a celor cu salariile;

f) Complexitatea activităţi comerciale, nivelul de dezvoltare a reţelei, varietatea sortimentului oferit, numărul de personal etc. Asemenea factori conduc la creşterea cheltuielilor de circulaţie, acest spor fiind însă în mare parte compensat prin creşterea volumului desfacerilor;

g) Alţi factori externi activităţii comerciale, legaţi de mediul economico-social, juridic şi administrativ în care funcţionează unităţile comerciale. (aprofundare pg. 245-247 din manual)

14.2.3.2. Indicatorii cheltuielilor de circulaţie

Pentru a măsura cheltuielile de circulaţie, pentru a urmări dinamica lor şi a le

corela cu volumul activităţii economice se folosesc diferiţi indicatori, absoluţi sau relativi, de nivel şi dinamică. Astfel:

a) Nivelul (volumul) absolut al cheltuielilor (Che) reprezintă expresia bănească a fiecărei cheltuieli, servind la calcularea tuturor indicatorilor economici de rezultate, în primul rând a profitului;

b) Nivelul relativ al cheltuielilor de circulaţie (Nche) este raportul procentual dintre nivelul absolut al cheltuielilor şi volumul desfacerilor

Este un indicator calitativ al activităţii economice, expresie a eficienţei acesteia.

c) Cuantumul reducerii (creşterii) nivelului relativ al cheltuielilor de circulaţie (Q) reprezintă diferenţa dintre nivelul relativ al cheltuielilor din perioada curentă şi cel din perioada de bază sau dintre nivelul relativ estimat şi cel efectiv realizat, pe o anumită perioadă:

Q = Nche1 + Ncheo d) Ritmul reducerii (creşterii) nivelului relativ al cheltuielilor de circulaţie

(Rche) este dat de raportul procentual dintre cuantumul reducerii (creşterii) şi nivelul relativ al cheltuielilor din perioadă de bază.

Acest indicator măsoară efortul depus pentru reducerea nivelului relativ al cheltuielilor de către un agent economic.

e) Economia (creşterea) relativă de cheltuieli (Eche) datorată reducerii (creşterii) nivelului relativ al cheltuielilor de circulaţie se calculează prin înmulţirea cuantumului de reducere (creştere) a nivelului relativ al cheltuielilor cu volumul desfacerilor din perioada curentă şi împărţit la 100.

Indicatorul semnifică eficienţa activităţii economice, în valoarea lui concretizându-se rezultatele obţinute ca urmare a efortului depus sub forma consumului de resurse.

Rentabilitatea reprezintă criteriul principal de apreciere a eficienţei activităţii comerciale, definindu-se prin capacitatea unui agent economic de a obţine din activitatea desfăşurată un profit sau beneficiu.

Cele două elemente determinante ale profitului (veniturile şi cheltuielile) definesc starea de rentabilitate ca fiind expresia comportamentului raţional al agentului economic de maximizare a rezultatelor, în condiţiile folosirii unor resurse economice limitate.

Profitul comercial reprezintă în cea mai mare parte forma proprie de valorificare a factorilor de producţie din interiorul comerţului. În practică se disting trei forme de profit:

• profitul câştigat prin iniţiativa proprie a agentului economic; • profitul primit datorită unor împrejurări favorabile; • profitul admis, stabilit prin reglementări legale. (aprofundare pg. 247-248 din

manual)

14.2.3.3. Factorii care influenţează cheltuielile de circulaţie

Asupra cheltuielilor de circulaţie acţionează o serie de factori care determină, în raport cu mărimea, dinamica şi structura cheltuielilor, un ansamblu de relaţii cauzale, cele mai multe dintre acestea cuantificabile. Asemenea factori sunt de natură atât obiectivă, cât şi subiectivă, cei mai importanţi fiind:

-Volumul vânzărilor -Structura vânzărilor pe grupe de mărfuri şi schimbarea -Modul de distribuţie a mărfurilor -Viteza de circulaţie a mărfurilor -Productivitatea muncii -Complexitatea activităţii comerciale (aprofundare pg. 248-249 din manual)

14.2.4. Rentabilitatea activităţii comerciale

Gradul de rentabilitate este diferit pe ramuri ale comerţului şi pe fiecare unitate în parte, în funcţie de o serie de factori, obiectivi sau subiectivi.

Baza profitului o constituie adaosul comercial, mărimea acestuia fiind însă limitată, în principal datorită concurenţei.

Rentabilitatea în comerţ se exprimă prin doi indicatori: profitul şi rata profitului. a) Profitul la nivelul unui agent economic se determină ca diferenţă între suma

veniturilor şi cea a cheltuielilor efectuate, inclusiv taxa pe valoarea adăugată şi accizele percepute la vânzarea mărfurilor.

Principalele categorii de venituri sunt obţinute din vânzarea mărfurilor, din alte activităţi, venituri financiare şi venituri excepţionale.

Cheltuielile se referă la costul mărfurilor vândute, cheltuielile pentru alte activităţi, cheltuielile de circulaţie, cheltuielile financiare şi cheltuielile

excepţionale. b) Rata rentabilităţii (Rr) se determină ca raport procentual între mărimea

profitului (P) şi volumul desfacerilor.

Indicatorul în cauză permite o apreciere exactă a efortului depus pentru obţinerea profitului, putând fi exprimat şi ca raport între profit şi mărimea fiecărui factor de producţie în parte, sau a diferitelor elemente ce compun patrimoniul.

Între rata rentabilităţii capitalului şi rata rentabilităţii economice există următoarea relaţie:

Rata rentabilităţii mai poate fi calculată şi în raport cu resursele umane folosite, cu activul total al agentului economic sau cu investiţiile care au creat profitul. (aprofundare pg. 249-253 din manual)

14.3. Eficienţa socială a comerţului

Creşterea eficienţei economice constă în maximizarea rezultatelor la un anumit

efort economic. În comerţ, principalele căi de creştere a eficienţei activităţii economice sunt: a) Creşterea volumului desfacerilor, cu condiţia ca ritmul de creştere a profitului

obţinut din aceste desfaceri să fie superior ritmului de creştere al desfacerilor. Acest factor este neexploatat încă la maximum posibil, prezentând însă o serie de limite maxime, unele obiective, altele subiective, limite impuse de piaţă, de concurenţă, de numărul populaţiei,

de veniturile acesteia, de gradul de saturaţie a nevoilor etc. b) Creşterea adaosului comercial în mărime absolută, dar mai ales relativă. O

asemenea creştere va fi dependentă de volumul şi structura aprovizionărilor şi de cotele de adaos comercial pe grupe de mărfuri. Ambele elemente sunt mărimi variabile, influenţate de factori obiectivi şi subiectivi.

c) Minimizarea consumului de resurse la un anumit rezultat, altfel spus – raţionalizarea cheltuielilor prin:

• accelerarea vitezei de rotaţie a mărfurilor; • creşterea productivităţii factorilor de producţie;

• modernizarea bazei tehnico-materiale a comerţului, respectiv sporirea funcţionalităţii acesteia, folosirea ei intensivă, perfecţionarea organizării activităţii şi a managementului firmei.

În ceea ce priveşte cheltuielile de circulaţie, acestea vor fi influenţate de: • volumul şi structura desfacerilor; • nivelul relativ al cheltuielilor pe grupe de mărfuri. Conceptul de eficienţă trebuie analizat prin prisma celor două coordonate – efort

şi efect – un asemenea concept implicând un triplu aspect: economic, social şi ecologic.

Eficienţa socială a comerţului poate fi privită ca eficienţa cumpărătorului, înţelegând prin aceasta calitatea deservirii consumatorului.

Un model al eficienţei sociale a comerţului poate să ia forma unei funcţii multifuncţionale, de genul:

Es = f(Mc, S, Che, E), unde Es reprezintă eficienţa socială a comerţului, Mc rprezintă aspecte referitoare la modernizarea comerţului, S = varietatea sortimentelor, Che = costurile de consumaţie iar E include alţi factori importanţi care definesc eficienţa socială a comerţului.

În ultimă instanţă, eficienţa socială a comerţului va depinde de o serie de elemente de bază, respectiv:

• modernizarea activităţii comerciale; • calitatea actului de vânzare-cumpărare; • asigurarea unei structuri sortimentale diversificate; • costuri reduse de consum, acestea reprezentând ansamblul cheltuielilor

materiale şi de timp efectuate de cumpărător pentru procurarea mărfurilor şi pregătirea acestora în vederea consumului;

• alte elemente ce ţin de unele condiţii ale pieţei. Este destul de dificil de cuantificat eficienţa socială a comerţului. Cu toate

acestea, se pot determina o serie de indicatori care să cuantifice această eficienţă, respectiv:

a) indicele satisfacerii cererii cumpărătorului se determină ca raport între calitatea şi structura sortimentală a ofertei (Of) şi volumul cererii (C) pentru produsul în cauză.

b) indicele satisfacerii serviciului vânzătorului (Isv) ce exprimă nivelul de deservire a cumpărătorului, calculat ca raport între numărul de cumpărători satisfăcuţi de serviciile comerciale (Cs) şi totalul cumpărătorilor

c) timpul cheltuit de cumpărători pentru achiziţionarea mărfurilor, cuprinzând trei componente, respectiv timpul cheltuit pentru informare, timpul cheltuit pentru deplasarea clientului de la domiciliu la unitatea comercială şi timpul cheltuit pentru realizarea efectivă a actului de cumpărare. (aprofundare pg. 253-257 din manual)

Lista subiectelor pentru pregatirea in vederea evaluarii finale - Conceptul şi conţinutul eficienţei activităţii comerciale - Calculul eficienţei economice în comerţ

- Veniturile în comerţ - Cheltuielile din comerţ - Rentabilitatea activităţii comerciale - Eficienţa socială a comerţului Aplicatii

TESTE GRILA Scrieti formula de calcul a indicatorului “nivelul relativ al cheltuielilor de

circulatie.

Raspuns: Nche =

Scrieti formula de calcul a ratei rentabilitatii activitatii comerciale.

Raspuns: Rr =

Scrieti formula de calcul pentru indicele satisfacerii serviciului vanzatorului.

Raspuns: Isv =

Scrieti formula de calcul pentru indicele satisfacerii cererii cumparatorului.

Raspuns: Isc =

PROIECTE SI REFERATE - Conţinutul şi indicatori eficienţei economice în comerţ - Cheltuielile de circulaţie în comerţ - Factorii care influenţează mărimea şi dinamica cheltuielilor de circulaţie - Indicatorii cheltuielilor de circulaţie în comerţ - Rentabilitatea activităţii comerciale 6. Exemple de teste de autoevaluare din toata materia Afirmatiile de mai jos sunt adevarate sau false?

1. Comertul ofera consumatorilor finali sau intermediari posibilitatea de a evita efectuarea unor cumparaturi mari si foarte mari, care sa le imobilizeze sume importante de bani, contribuind astfel la reducerea cheltuielilor consumatorilor legate de achizitionarea celor necesare, determinate de deplasari costisitoare.

2. Productia participa la diminuarea eforturilor financiare ale comerciantilor, achitand contravaloarea marfurilor stocate de acestia, chiar daca nu are certitudinea vanzarii lor.

3. Comertul independent reprezinta o forma de organizare comerciala in cadrul careia firma de comert - cu ridicata, cu amanuntul sau de alimentatie publica - nu are nici un fel de legatura cu organismele coordonatoare ale activitatilor din acest domeniu, deci nu sunt asociate sau integrate

4. Caracteristicile sistemului de organizare a magazinelor cu sucursale sunt date de modul in care sunt imbinate si realizate cele doua functii, de comert en-gros si de comert de mic-gros.

5. Agentii economici ce-si desfasoara activitatea in comertul cu ridicata trebuie sa fie specializati in anumite produse sau familii de produse.

6. Sectorul nealimentar are ca obiect vanzarea marfurilor de cerere curenta, a caror cumparare se realizeaza cu o frecventa constanta pe parcursul anului.

7. Obiectele de inventar reprezinta bunuri materiale de valoare mare, cu durata de functionare indelungata.

8. Indicatorii de evaluare a progresului tehnic in comert sunt de natura tehnica si economica, fara a exista insa o separareneta a acestora, fiecare categorie implicand-o pe cealalta.

9. Vanzarea prin videotext este o forma mai recenta de comercializare a marfurilor, prin intermediul careia consumatorul isi poate alege produsele necesare in cadrul unui program practic nelimitat, prin intermediul unui telefon si al cartii sale de credit.

10. Amploarea canalului de distributie este data de numarul unitatilor prin care se asigura circulatia unui produs in cadrul aceleiasi etape din structura circuitului in cauza.

11. Franciza de distributie are in vedere vanzarile de autoturisme si camioane, activitatea statiilor de benzina, precum si activitatea intreprinderilor profilate pe imbutelierea si distributia bauturilor nealcoolice

12. Prin comertul electronic sau e-comert se intelege distributie, marketing, vanzare sau livrare de marfuri sau servicii prin mijloace electronice.

13. Resursele financiare din comert se identifica in doua componente de baza: fluxuri monetare in cadrul operatiunilor la care participa si stocuri de valori aflate in patrimoniul agentilor economici.

14. Serviciile endogene sunt legate de punctul de vanzare si cuprind servicii de confort sau psihologice, servicii financiare extracomerciale, gararea autoturismelor etc.

15. Volumul adaosului comercial depinde de cererea populatiei, respectiv de volumul si structura vanzarilor, ambele elemente fiind determinate, la randul lor, de puterea de cumparare a populatiei.

Alegeti varianta corecta 1. Activitatile de transport sunt prin natura lor

a. acte de comert formale b. acte de comert naturale c. acte de schimb in virtutea teoriei accesorii d. acte civile

2. Clasificati activitatile de comert in functie de obiectul afacerilor a. comertul propriu-zis, comertul cu servicii, comertul exterior, tranzitul. b. comertul interior, comertul exterior, tranzitul. c. comertul propriu-zis, comertul bancar, comertul transporturilor, comertul de

asigurari. d. comertul cu produse de baza, comertul cu produse manufacturate, comertul cu

servicii. 3. Ce forma de distributie este specifica marfurilor care reclama anumite conditii pentru

pastrare, expunere si vanzare, dar si eventual de incercare a lor de catre clienti ori de verificare a modului lor de functionare? a. distributia extensiva b. distributia selectiva c. distributia exclusiva

4. Ce tipuri de canale de distributie pot fi avute in vedere in cazul comercializarii bunurilor de consum curent?

a. scurte b. scurte si medii c. medii si lungi d. scurte, medii si lungi

5. Ce tipuri de canale de distributie pot fi avute in vedere in cazul comercializarii bunurilor cu caracter de noutate? a. scurte b. scurte si medii c. medii si lungi d. scurte, medii si lungi

6. In functie de continutul actului de schimb, specializarea bunurilor de consum conduce la urmatoarele structuri comerciale: a. comertul cu ridicata, comertrul cu amanuntul, comertul de mic-gros, comertul

integrat b. comertul prin corespondenta, comertul prin sistemul televanzarii, comertul prin

bursa, comertul prin autoservire, comertul prin expunere libera c. magazine pentru copii, magazine pentru adolescenti, magazine pentru barbati,

magazine pentru femei d. magazine universale, magazine generale, supermagazine, boutique-uri

7. Societate pe actiuni cu structura piramidala de proportii foarte mari, cu un capital relativ redus, care controleaza un imperiu de afaceri a. grupul b. consortiul c. corporatia d. superholdingul

8. In cadrul acestui sistem de organizare a aparatului comercial intreprinderile cumuleaza atat functiile comertului cu ridicata, cat si functiile comertului cu amanuntul a. comertul independent b. comertul asociat c. comertul integrat

9. Lanturile voluntare sunt o structura organizatirica existenta in cadrul: a. comertului asociat b. comertului independent c. comertului integrat

10. Agentii de vanzari sunt: a. comercianti cu ridicata clasici b. agenti mijlocitori c. auxiliari

11. Agentii de expeditie sunt: a. comercianti cu ridicata clasici b. agenti mijlocitori c. auxiliari

12. Acest tip de magazine au suprafete mari de vanzare si comercializeaza produse nealimentare din categoria celor de consum curent si a bunurilor de folosinta indelungata a. supermagazine b. hipermagazine c. superete d. cargouri

13. Comertul mobil este o componenta a : a. comertului cu ridicata b. comertului cu amanuntul c. comertului de mic-gros d. comertului integrat

14. Acest tip de magazine va fi amplasat in afara centrelor comerciale traditionale sau in cartierele oraselor si va fi format din patru tipuri de unitati comerciale: supermagazine cu marfuri de larg consum, magazine discount cu marja limitata, marile magazine specializate din categoria killer si marile magazine de tipul Universe Exploders. a. grupul magazinelor de inalta performanta b. grupul magazinelor performante c. supermagistralele informationale

15. Livrarile la domiciliu, instalarea si punerea in functiune a diverselor produse achizitionate, garantiile acordate sunt: a. servicii psihologice b. servicii tehnice c. servicii financiare

16. In functie de locul serviciilor in procesul vanzarii, exista urmatoarea grupare a serviciilor comerciale: a. servicii de inchiriere, servicii de reparare si redare a propietatilor specifice, servicii

legate de buna desfasurare a procesului de vanzare b. sevicii vandute singure, servicii vandute impreuna cu produsul c. servicii legate de productie (integrate produsului sau generate de o serie de metode

noi de vanzare) d. servicii de confort, servicii tehnice, servicii financiare, servicii extracomerciale

17. Acest model de afaceri inclus in comertul electronic este gestionat de catre o companie pentru marketingul si vanzarile propriilor produse sau servicii a. magazinul electronic (e-shop) b. magazinul universal electronic (e-mail) c. comunitati virtuale d. furnizorul de servicii cu valoare pentru canalele de comert electronic

18. Acest tip de site-uri se limiteaza in a prezenta firma si produsele acesteia, magazinele care le comercializeaza, iar in unele cazuri pun la dispozitia vizitatorului formulare prin intermediul carora acesta poate solicita diverse informatii. a. site tip brosura b. site precomercial c. site de comert electronic

19. Acest tip de stocare este specifica produselor care se pot constitui in grupuri din punct de vedere al formei, ingramadirii, greutatii si conditiilor de ambalaj. a. stocare in vrac b. stocare in incarcaturi unitare c. stocare in incarcaturi diverse

20. In cadrul acestui tip de comert atat cumpararile, cat si vanzarile de marfuri se realizeaza, de regula, in partizi mari. a. comert en-gros b. comert en-detail c. comert demi-gros d. comert integrat

Completati spatiile libere cu cuvinte potrivite

1. Actele de comert formale, numite si proforma, sunt acele acte de comert ce au ca

obiect_______________________________________. 2. Oblgatiile comerciantului sa refera la organizarea sistemului de relatii specific fiecarei

ramuri, la _________________ si la obligatiile impuse de calitatea acestuia de patron. Formule 1. Exprimati productivitatea muncii in comert prin metoda directa (formula de calcul) 2. Scrieti formula de calcul a indicatorului “nivelul relativ al cheltuielilor de circulatie” 3. Scrieti formula de calcul a ratei rentabilitatii activitatii comerciale. 4. Scrieti formula de calcul pentru indicele satisfacerii serviciului vanzatorului. 5. Scrieti formula de calcul pentru indicele satisfacerii cererii cumparatorului. 6. Scrieti formula de calcul a rentabilitatii investitiilor in comert. Diverse

1. Enumerati aspectele rezultate din analiza rolului comertului in raport cu producatorii. 2. Enumerati aspectele rezultate din analiza rolului comertului in raport cu consumatorii. 3. Comertul indeplineste mai multe functii, destinate sa asigure un flux normal al

productiei spre locurile de consum. Enumerati aceste functii. 4. Conditiile care trebuie indeplinite, in totalitate si in acelasi timp, de un agent

economic pentru a fi considerat comerciant. 5. Enumerati formele pe care le imbraca sistemul relatiilor comertului cu consumatorii. 6. Care sunt formele relatiilor comertului cu producatorii, specifice fiecarei etape de

derulare a schimbului. 7. In sfera relatiilor financiare sunt cuprinse relatiile banesti ale societatilor comerciale

cu:

Exemplu TEST GRILA

Afirmatiile de mai jos sunt adevarate sau false? ____ 1. Comertul independent reprezinta o forma de organizare comerciala in cadrul careia

firma de comert - cu ridicata, cu amanuntul sau de alimentatie publica - nu are nici un fel de legatura cu organismele coordonatoare ale activitatilor din acest domeniu, deci nu sunt asociate sau integrate

____ 2. Sectorul nealimentar are ca obiect vanzarea marfurilor de cerere curenta, a caror cumparare se realizeaza cu o frecventa constanta pe parcursul anului.

____ 3. Obiectele de inventar reprezinta bunuri materiale de valoare mare, cu durata de functionare indelungata.

____ 4. Amploarea canalului de distributie este data de numarul unitatilor prin care se asigura circulatia unui produs in cadrul aceleiasi etape din structura circuitului in cauza.

____ 5. Resursele financiare din comert se identifica in doua componente de baza: fluxuri monetare in cadrul operatiunilor la care participa si stocuri de valori aflate in patrimoniul agentilor economici.

Alegeti varianta corecta

____ 6. Activitatile de transport sunt prin natura lor

a. acte de comert formale b. acte de comert naturale c. acte de schimb in virtutea teoriei accesorii d. acte civile

____ 7. Ce forma de distributie este specifica marfurilor care reclama anumite conditii pentru pastrare, expunere si vanzare, dar si eventual de incercare a lor de catre clienti ori de verificare a modului lor de functionare? a. distributia extensiva b. distributia selectiva c. distributia exclusiva

____ 8. Ce tipuri de canale de distributie pot fi avute in vedere in cazul comercializarii bunurilor de consum curent? a. scurte b. scurte si medii c. medii si lungi d. scurte, medii si lungi

____ 9. Agentii de vanzari sunt: a. comercianti cu ridicata clasici b. agenti mijlocitori c. auxiliari

____ 10. Agentii de expeditie sunt: a. comercianti cu ridicata clasici b. agenti mijlocitori c. auxiliari

____ 11. Comertul mobil este o componenta a : a. comertului cu ridicata b. comertului cu amanuntul c. comertului de mic-gros d. comertului integrat

____ 12. Acest tip de magazine va fi amplasat in afara centrelor comerciale traditionale sau in cartierele oraselor si va fi format din patru tipuri de unitati comerciale: supermagazine cu marfuri de larg consum, magazine discount cu marja limitata, marile magazine specializate din categoria killer si marile magazine de tipul Universe Exploders. a. grupul magazinelor de inalta performanta b. grupul magazinelor performante c. supermagistralele informationale

____ 13. In functie de locul serviciilor in procesul vanzarii, exista urmatoarea grupare a serviciilor comerciale: a. servicii de inchiriere, servicii de reparare si redare a propietatilor specifice, servicii

legate de buna desfasurare a procesului de vanzare b. sevicii vandute singure, servicii vandute impreuna cu produsul c. servicii legate de productie (integrate produsului sau generate de o serie de metode

noi de vanzare) d. servicii de confort, servicii tehnice, servicii financiare, servicii extracomerciale

____ 14. Acest tip de stocare este specifica produselor care se pot constitui in grupuri din punct de vedere al formei, ingramadirii, greutatii si conditiilor de ambalaj. a. stocare in vrac b. stocare in incarcaturi unitare c. stocare in incarcaturi diverse

____ 15. In cadrul acestui tip de comert atat cumpararile, cat si vanzarile de marfuri se realizeaza, de regula, in partizi mari. a. comert en-gros b. comert en-detail c. comert demi-gros d. comert integrat

Completati spatiile libere cu cuvinte potrivite

16. Oblgatiile comerciantului sa refera la organizarea sistemului de relatii specific fiecarei ramuri, la _________________ si la obligatiile impuse de calitatea acestuia de patron.

Formule 17. Scrieti formula de calcul a ratei rentabilitatii activitatii comerciale. 18. Scrieti formula de calcul pentru indicele satisfacerii serviciului vanzatorului. Diverse 19. Conditiile care trebuie indeplinite, in totalitate si in acelasi timp, de un agent

economic pentru a fi considerat comerciant. 20. Care sunt formele relatiilor comertului cu producatorii, specifice fiecarei etape de

derulare a schimbului. Raspunsuri 1. Adevarat 2. Fals 3. Fals 4. Adevarat 5. Adevarat 6. B 7. B 8. B 9. B 10. A 11. B

12. A 13. B

14. B 15. A 16. responsabilitatea fiscala

17. Rr =

18. Isv =

19. - sa faca acte de comert; - sa realizeze asemenea acte in mod obisnuit, acest lucru presupunand repetabilitatea operatiunilor respective; - sa transforme realizarea actelor respective in profesia sa de baza sau accesorie;

sa actioneze in numele sau personal. 20. ANS:

1. relatiile precontractuale 2. relatiile contractuale 3.relatiile postcontractuale