Fiind o noiune abstract, termenul demnitate cunoaste sensuri variate, fiind sinonim cu maretie, vrednicie, destoinicie, prestigiu, autoritate, rang. Istoria umanitatii cunoaste perspective multiple in privinta abordarii acestui concept. In antichitate, atitudinile de pretuire a demnitatii umane sunt in egal msur potenate, prin cultivarea adoraiei pentru personaje exceptionale, eroi sau profei, dar i subminate prin hibrizi superiori calitativi, precum semizeii sau oamenii-divini. Natura uman este deseori privit ca o stare alterat de existen, rezultat din exilarea omului dintr-un paradis iniial sau dintr-o lume a ideilor care fundeaz realitatea. In egal msur, demnitatea nu reprezint o caracteristic intrinsec a naturii umane, ci, mai curnd, atributul unor trsturi excepionale, precum curajul, eroismul, nelepciunea etc. O schimbare de abordare, specific cretinismului i abordrilor pre-moderne, vizeaz demnitatea ca o abordare laudativa pe care omul insusi o cultiv si exprim fat de propria natura. Fie ca vorbim despre om in rolul de creatie privilegiata, salvat dintr-o stare anterioara printr-un sacrificiu exceptional (sacrificiul hristic), fie ca vorbim despre om ca unica fiinta rationala din univers, fie c percepem omul ca unic generator de valori sau ca unica fiin capabil s se defineasc singur, raportarea la natura umana s-a facut ca la un pisc al existenei, ca la o surs inegalabil de merit i valoare. In modernitate, se constata o schimbare de abordare radicala in privinta demnitatii umane, aceasta ne mai fiind considerata intrinseca naturii umane. Homo phaenomenon, omul in carne si oase, nu mai are atributul demnitatii, ar spune Immanuel Kant, fiind o fiinta mediocra si avand, asemenea altor vietuitoare ale planetei, un pret comun. Pentru a dobandi demnitate, omul trebuie sa depaseasca conditia bio-fizica spre un orizont bio-psiho-socio-cultural, devenind persoana, homo noumenon, si fiind capabil sa discearca intre bine si rau.Existentialismul si teatrul absurdului submineaza profund conceptul de demnitate uman, reducnd omul la propria sa contingen, atomizarea si individualizarea fiind echivalente cu o neantizare a sensului existentei privilegiate a speciei. Industrializarea, preponderenta socialului in fata individualului, experimentele socialiste si genocidele, transforma indivizii umani in simple mijloace, instrumente care se valideaza doar prin scopurile impersonale carora le slujesc (exemplu: prosperitatea si armonie sociala). Conditia post-moderna faciliteaza o noua reinventare a demnitatii umane. Gratie accesului generalizat la mijloace de comunicare si de exprimare in masa, indivizii nu se mai pierd in mase lipsite de personalitate si valoare, ci devin participanti activi la dialogul global. Drepturile individuale premerg drepturilor sociale, indivizii ies din anonimitate si isi revendica demnitatea prin prezenta activa in spatiul public. Perspectiva personala, in privinta demnitatii umane, tine cont de toate aceste evolutii si reinventari, revalorizari. Consider c demnitatea este inerenta tuturor deopotriv, dar i fiecrui membru al familiei umane n parte. Mai mult dect att, consider c aceasta este potenat prin manifestarea umanitii n relaie cu ntreaga natur.