“Dejunul pe iarba” Edouard Manet

Pictura intitulată “Dejunul pe iarbă” a fost prezentată în cadrul

Salonului în 1864. Creaţia lui Manet a fost luată în râs de către public,

ceea ce a produs un nou scandal în cariera pictorului, deşi artistul a

depus toate eforturile, străduidu-se foarte mult să prevină o cădere.

La alcătuirea operei sale a acordat o mare importanţă principiilor

de bază ale esteticii. În primul rând, a încercat să redea lumina de zi,

naturală. De aceea a renunţat la strălucirea nesinceră a tablourilor

pictate în stilul Academiei. Înfăţişând astfel nudul feminin, Manet

răstoarnă obiceiurile sociale ale epocii sale, care admit reprezentarea

nudului feminin numai la evocarea temelor inspirate din mitologie,

adică la reprezentarea nimfelor şi a zeiţelor.

Tabloul a fost inspirat de “Concert câmpenesc” al lui Titian

(acest tablou a fost atribuit ulterior lui Giorgione) şi de “Judecata lui

Paris”, de Rafael.

Scopul lui Manet nu este să reprezinte “feminătăţi desăvârşite”, ci

femei de vârstă mijlocie. Pentru realizarea tabloului a ales pe iubita

sa de atunci, tânăra Victorine Meurent. O pictează aşa cum o vede.

La Manet nu există forme linguşitoare şi penumbre ireale. Fără nici o

estompare a realităţii, îi pictează ridurile de la gât, precum şi cutele

abdomenului, deoarece ele există şi artistul se străduieşte să redea

pe pânză realitatea. Trupul feminin arată în lumină ca şi cum ar radia,

iar fundalul şi hainele elegante ale bărbaţilor care o înconjoară

accentuează şi mai mult acest efect.

Tabloul, care contrazice obiceiurile pictorilor contemporani, a

surprins şi a şocat publicul şi criticii. Aceştia nu au înţeles esenţa

operei. Au crezut că este prost pictată, în plus, nudul feminin nu

poate fi în nici un fel corelat cu picnicul bărbaţilor îmbrăcaţi ca nişte

burghezi. Privirea veselă a modelului feminin a fost considerată o

culme a prostului gust, au găsit-o neruşinată şi provocatoare.

Pictura intitulată “Dejunul pe iarbă” este considerată ca un

început al istoriei noului curent în pictură, al impresionismului. Prin

acest tablou, Manet s-a desprins într-adevăr de regulile de

perspectivă obligatorii încă din Renaştere şi a realizat tabloul într-un

mod cu totul nou. Nu păstrează proporţiile dintre femeia care poate

fi văzută în fundal şi cei care stau în prim-plan, de aceea modelul

care se apleacă în spate apare disproporţionat de mare. Formele îşi

pierd caracterul lor spaţial, apar ca şi cum ar fi plate.

Gândirea picturală a lui Manet va exercita un efect puternic

asupra lui Gauguin, Cezanne, Matisse şi Picasso. Toţi sunt

entuziasmaţi de modul în care Manet aduce privitorul mai aproape de

tablou.