Degenerescenta maculara

3
Degenerescenta maculara Degenerescenţa maculară este deteriorarea maculei. Macula este o mică arie a retinei la nivelul fundului ochiului, care ne permite să vedem clar detaliile fine şi să îndeplinim activităţi cum sunt cititul şi şofatul. Când macula nu functionează corect , vederea centrală poate fi afectată de înceţoşare, pete negre sau distorsiuni. Degenerescenţa maculară afectează abilitatea de a vedea la distanţă sau aproape şi poate face ca anumite activităţi – cititul, introdusul aţei în ac – să devină dificile sau imposibile. Deşi degenerescenţa maculară scade vederea în porţiunea centrală a retinei, ea nu afectează vederea periferică. De exemplu, puteţi vedea conturul ceasului, dar nu puteţi spune cât e ceasul. Degenerescenţa maculară singură nu conduce la orbire totală. Chiar şi în cele mai avansate cazuri, se păstrează ceva vedere utilă si omul este adesea capabil să-şi aibă singur de grijă. In multe cazuri, impactul degenerescenţei maculare asupra vederii poate fi minim. La mulţi oameni in vârstă degenerescenţa maculară apare ca parte a procesului de imbătrânire. Există diferite tipuri de probleme maculare, dar cea mai frecventă este degenerescenţa maculară legată de vârstă. Nu se cunoaşte exact cauza de apariţie si nici un tratament nu a avut un efect uniform. Degenerescenţa maculară este cauza principală de pierdere severă a vederii la persoanele de peste 65 de ani. Degenerescenţa maculară “uscată” ( atrofică ) Majoritatea oamenilor au degenerescenţă maculară formă “uscată”. Este produsă de îmbătrânire si de subţierea ţesuturilor maculei. Pierderea vederii are loc de obicei treptat. Degenerescenţa maculară “umedă” ( exudativă ) Forma “umedă” de degenerescenţa maculară apare in aproximativ 10% din cazuri. Rezultă când se formeaza vase de sânge anormale sub retină la fundul ochiului. Din aceste vase de sânge noi se scurge fluid sau sânge si afectează vederea centrală. Pierderea vederii poate fi rapidă si severă. Degenerescenţa maculară poate determina simptome diferite la diferiţi pacienţi. Poate fi greu observată în stadiul iniţial. Uneori vederea este afectată numai la un singur ochi, în timp ce la celălalt vederea poate fi păstrată pentru mulţi ani. Dar cand sunt afectaţi ambii ochi, pierderea vederii centrale poate fi observată mult mai rapid. Pot apare următoarele semne:

description

Degenerescenta maculara

Transcript of Degenerescenta maculara

Degenerescenta maculara

Degenerescenta maculara

Degenerescena macular este deteriorarea maculei. Macula este o mic arie a retinei la nivelul fundului ochiului, care ne permite s vedem clar detaliile fine i s ndeplinim activiti cum sunt cititul i ofatul. Cnd macula nu functioneaz corect , vederea central poate fi afectat de nceoare, pete negre sau distorsiuni. Degenerescena macular afecteaz abilitatea de a vedea la distan sau aproape i poate face ca anumite activiti cititul, introdusul aei n ac s devin dificile sau imposibile.

Dei degenerescena macular scade vederea n poriunea central a retinei, ea nu afecteaz vederea periferic. De exemplu, putei vedea conturul ceasului, dar nu putei spune ct e ceasul.

Degenerescena macular singur nu conduce la orbire total. Chiar i n cele mai avansate cazuri, se pstreaz ceva vedere util si omul este adesea capabil s-i aib singur de grij. In multe cazuri, impactul degenerescenei maculare asupra vederii poate fi minim.

La muli oameni in vrst degenerescena macular apare ca parte a procesului de imbtrnire. Exist diferite tipuri de probleme maculare, dar cea mai frecvent este degenerescena macular legat de vrst. Nu se cunoate exact cauza de apariie si nici un tratament nu a avut un efect uniform. Degenerescena macular este cauza principal de pierdere sever a vederii la persoanele de peste 65 de ani.

Degenerescena macular uscat ( atrofic ) Majoritatea oamenilor au degenerescen macular form uscat. Este produs de mbtrnire si de subierea esuturilor maculei. Pierderea vederii are loc de obicei treptat.

Degenerescena macular umed ( exudativ )Forma umed de degenerescena macular apare in aproximativ 10% din cazuri. Rezult cnd se formeaza vase de snge anormale sub retin la fundul ochiului. Din aceste vase de snge noi se scurge fluid sau snge si afecteaz vederea central. Pierderea vederii poate fi rapid si sever.

Degenerescena macular poate determina simptome diferite la diferii pacieni. Poate fi greu observat n stadiul iniial. Uneori vederea este afectat numai la un singur ochi, n timp ce la cellalt vederea poate fi pstrat pentru muli ani. Dar cand sunt afectai ambii ochi, pierderea vederii centrale poate fi observat mult mai rapid.Pot apare urmtoarele semne:

Cuvintele de pe o pagin apar voalate

In centrul cmpului vizual apare o zon intunecat sau goal

Liniile drepte apar distorsionate, ca in diagrama urmtoare

Muli oameni nu realizeaz c au o problem macular pn cand tulburarea vederii nu devine evident. Oftalmologul dumneavoastr poate detecta degenerescena macular in stadiu incipient in timpul examinrii ochilor, care const din urmatoarele:

Un test de vedere simplu n care v uitai la un careu asemanator cu hartia milimetrica ( testul Amsler)

Examenul fundului de ochi cu vizualizarea maculei cu ajutorul oftalmoscopului

Uneori se fac fotografii speciale ale ochiului, numite angiografii cu fluorescein, pentru a detecta vasele anormale de snge sub retin. Fluoresceina (un colorant ) este injectat ntr-o ven a braului i ochiul dumneavoastr este fotografiat cum colorantul trece prin vasele de snge n spatele ochiului.

n ciuda cercetrilor medicale continue, nu exista nca tratament pentru degenerescena macular uscat. Unii medici consider c suplimentele nutritive pot ncetini degenerescena macular, dar nu a fost nc dovedit. Tratamentul se axeaz pe ajutorul dat persoanei s gseasc metode de a face fa deteriorrii vederii.

Chirurgia laser si terapia fotodinamicAnumite tipuri de degenerescen macular umed pot fi tratate prin chirurgie laser, o procedur de obicei scurt si nedureroas. Chirurgia laser si terapia fotodinamic utilizeaz o raz focalizat de lumin ca s ncetineasc sau s stopeze scurgerea din vasele de snge care afecteaz macula. Aceast procedur determin pstrarea vederii la stadiul respectiv, deci nu este un tratament care determin revenirea vederii la normal.

In ciuda tratamentului medical, muli oameni cu degenerare macular se confrunt cu anumit pierdere a vederii.

Ca s v ajute la adaptarea la niveluri mai sczute ale vederii, oftalmologul dumneavoastr v poate prescrie nite ochelari speciali.

Deoarece vederea periferic nu este de obicei afectat, ea este foarte util persoanei. Adesea oamenii pot continua s desfoare multe din activitile lor favorite utiliznd ochelarii speciali, lupe, materiale tiprite cu litere mai mari.

Testarea vederii cu testul ( grila ) AmslerV putei verifica zilnic vederea folosind testul Amsler, la fel cu cel artat mai jos. Ai putea gsi in vederea dumneavoastr schimbri pe care altfel nu le-ai fi observat. O metod bun de a v aminti s v uitai la ea zilnic este s punei grila pe ua frigiderului.

Cum se folosete grila:

1. Purtai ochelarii de citit i inei grila in faa dumneavoastr la 20-25 cm, la lumin bun2. Acoperii un ochi3. Uitai-v direct la punctul din mijloc cu ochiul neacoperit4. Cnd v uitai direct la punctul central fii atent dac toate liniile sunt drepte sau anumite zone sunt distorsionate, voalate sau intunecate 5. Repetai procedura cu cellalt ochi6. Dac vreuna din zonele grilei pare ondulat, voalat sau intunecat, prezentai-v imediat la un oftalmolog