Un defileu este o vale îngustă şi adâncă, cu versanţi abrupţi, de obicei creat prin eroziune de

către apele curgătoare ale unui râu sau fluviu, constituind o cale naturală de trecere între munţi.

Un defileu se formează acolo unde râul traversează un lanţ muntos, o culme sau o regiune

de podiş înalt, constituită din roci mai dure. În cuprinsul defileelor mari se întâlnesc adesea mai

multe îngustări şi lărgiri alternative.

Cuvinte care au înţelesuri similare, fără a fi însă sinonime perfecte, sunt trecătoare, chei şi pas, respectiv neologismul canion, care se apropie cel mai mult de sensul originar al cuvântului defileu.

Prin peşteră se înţelege orice gol natural aflat în scoarţa Pământului. Este vorba de goluri naturale,

căci omul sapă mine, galerii, puţuri, tunele, dar nu peşteri. În acelaşi sens cu „peştera" se folosesc

de multe ori cuvintele „cavernă" şi „grotă".

Formarea peşterilor a început de când pe Pământ a căzut prima picătură de ploaie. Este nevoie de

mii de ani pentru ca ploaia să poată săpa o peşteră aşa cum sunt cele care pot fi văzute astăzi.

Cascada este o cădere de apă, sub un unghi de peste 45°, situată în general pe traseul unei ape

curgătoare.

Fenomenul are următoarele caracteristici:

1. în decursul căderii se produce o ceaţă, un amestec de apă pulverizată şi aer;

2. cascada este însoţită de vuietul caracteristic produs de căderea apei;

3. regiunea are un microclimat specific determinat de cascadă.

Intensitatea acestor fenomene este determinată de înălţimea, gradul de cădere şi debitul cascadei,

care prezintă o energie potenţială utilizată de hidrocentrale.

DEFILEU

PESTERA

CASCADE

Dunele sunt nişte valuri asimetrice şi reprezintă formele cele mai caracteristice ale acumulării eoliene. Ele apar în condiţiile unei cantităţi abundente de nisip, din zonele aride şi semiaride. În regiunile temperate dunele cele mai importante se găsesc în regiunile litorale, unde alimentarea cu nisip şi brizele creează condiţii favorabile formării acestora, sau în apropierea marilor lunci fluviatile şi a lanţurilor morenelor glaciare. În funcţie de dinamica vântului şi abundenţa nisipului, pot lua forme diferite. Formarea şi evoluţia dunelor se poate urmări cel mai bine în imediata apropiere a ţărmurilor. Aici, cele mai simple acumulări se fixează în jurul unor smocuri de vegetaţie; ele sunt dunele embrionare. Prin unirea lor se formează un cordon ce urmăreşte foarte aproape linia de ţărm, ca un val, formând duna de ţărm sau avanduna. Prin migrarea avandunei, ca urmare a vânturilor dominante (brizele), în spatele acesteia se formează un nou val de dune, paralel cu primul. Se constituie astfel mai multe şiruri paralele între ele şi transversale faţă de direcţia vântului dominant. Între acestea rămân mici culoare alungite, care în Gasconia porta numele de lette. Prin îndepărtarea de zona de alimentare dunele transversale sunt tot mai puţin alimentate de nisip, şi încep să fie fixate de vegetaţie şi degradate de vânturile puternice.

DUNE DE NISIP