Declarația de Independență a Lituaniei

7
Declarația de Independență a Lituaniei Facsimil al actului de la 16 februarie Declarația de Independență a Lituaniei (în lituaniană Lietuvos Nepriklausomybės Aktas) sau Actul de la 16 fe- bruarie a fost semnată de Consiliul Lituaniei la 16 febru- arie 1918 și proclama restaurarea unui stat independent lituanian, guvernat pe principii democratice, cu capitala la Vilnius. Actul a fost semnat de toți cei douăzeci de re- prezentanți, în frunte cu Jonas Basanavičius. Actul de la 16 februarie a fost rezultatul final al unei serii de rezoluții pe această problemă, inclusiv una emisă de conferința de la Vilnius și Actul de la 8 Ianuarie. Drumul spre declara- rea independenței a fost unul lung și complex, deoarece Imperiul German exercita presiuni asupra Consiliului în vederea formării unei alianțe. Consiliul a trebuit să ma- nevreze cu atenție între interesele germanilor, ale căror trupe erau prezente în Lituania, și dorințele poporului li- tuanian. Efectele imediate ale anunțării restabilirii independenței Lituaniei au fost puține. Publicarea Actului a fost inter- zisă de autoritățile germane, iar textul a fost distribuit și tipărit ilegal. Activitatea Consiliului a fost împiedicată, iar germanii au rămas la controlul Lituaniei. [1] Situația s-a schimbat în toamna lui 1918, după ce Germania a pier- dut Primul Război Mondial. În noiembrie 1918 s-a for- mat primul Cabinet al Lituaniei, iar Consiliul Lituaniei a preluat controlul asupra teritoriului țării. [2] Lituania in- dependentă, deși avea în curând să ducă un război pentru apărarea independenței, a devenit o realitate. Deși documentul inițial s-a pierdut, moștenirea sa rămâ- ne. Acele fraze laconice sunt baza legală pentru existența Lituaniei moderne, atât a celei din perioada interbelică, cât și a celei din 1990. [3] Declarația formula principii- le constituționale de bază, care au fost urmate de toate constituțiile Lituaniei. Declarația însăși este un element- cheie în restaurarea independenței Lituaniei în 1990. [4] Separându-se de Uniunea Sovietică, Lituania a subliniat că este doar restaurată ca stat independent existent între cele două războaie mondiale și că Actul nu și-a pierdut puterea de lege. [5] 1 Context istoric Cei 20 de membri ai Consiliului Lituaniei după semnarea Actului de la 16 februarie 1918 După ultima divizare a Uniunii Polono-Lituaniene în 1795, Lituania a fost anexată de Imperiul Rus. [6] Pe par- cursul secolului al XIX-lea, atât lituanienii cât și polonezii au încercat să-și redobândească independența. Ei s-au răsculat în timpul Revoltei din Noiembrie în 1830 și al Revoltei din Ianuarie în 1863, dar prima ocazie realistă a venit odată cu slăbirea Rusiei și Germaniei în timpul Primului Război Mondial. În 1915, Germania a ocupat regiunile vestice ale Imperiului Rus. După Revoluția Rusă din 1917, Germa- nia a conceput strategia geopolitică Mitteleuropa — o re- țea regională de state-marionetă care aveau să servească 1

description

Declarația de Independență a Lituaniei

Transcript of Declarația de Independență a Lituaniei

Page 1: Declarația de Independență a Lituaniei

Declarația de Independență a Lituaniei

Facsimil al actului de la 16 februarie

Declarația de Independență a Lituaniei (în lituanianăLietuvos Nepriklausomybės Aktas) sau Actul de la 16 fe-bruarie a fost semnată de Consiliul Lituaniei la 16 febru-arie 1918 și proclama restaurarea unui stat independentlituanian, guvernat pe principii democratice, cu capitalala Vilnius. Actul a fost semnat de toți cei douăzeci de re-prezentanți, în frunte cu Jonas Basanavičius. Actul de la16 februarie a fost rezultatul final al unei serii de rezoluțiipe această problemă, inclusiv una emisă de conferința dela Vilnius și Actul de la 8 Ianuarie. Drumul spre declara-rea independenței a fost unul lung și complex, deoareceImperiul German exercita presiuni asupra Consiliului învederea formării unei alianțe. Consiliul a trebuit să ma-nevreze cu atenție între interesele germanilor, ale cărortrupe erau prezente în Lituania, și dorințele poporului li-tuanian.Efectele imediate ale anunțării restabilirii independențeiLituaniei au fost puține. Publicarea Actului a fost inter-zisă de autoritățile germane, iar textul a fost distribuit șitipărit ilegal. Activitatea Consiliului a fost împiedicată,iar germanii au rămas la controlul Lituaniei.[1] Situația s-aschimbat în toamna lui 1918, după ce Germania a pier-

dut Primul Război Mondial. În noiembrie 1918 s-a for-mat primul Cabinet al Lituaniei, iar Consiliul Lituanieia preluat controlul asupra teritoriului țării.[2] Lituania in-dependentă, deși avea în curând să ducă un război pentruapărarea independenței, a devenit o realitate.Deși documentul inițial s-a pierdut, moștenirea sa rămâ-ne. Acele fraze laconice sunt baza legală pentru existențaLituaniei moderne, atât a celei din perioada interbelică,cât și a celei din 1990.[3] Declarația formula principii-le constituționale de bază, care au fost urmate de toateconstituțiile Lituaniei. Declarația însăși este un element-cheie în restaurarea independenței Lituaniei în 1990.[4]Separându-se de Uniunea Sovietică, Lituania a subliniatcă este doar restaurată ca stat independent existent întrecele două războaie mondiale și că Actul nu și-a pierdutputerea de lege.[5]

1 Context istoric

Cei 20 de membri ai Consiliului Lituaniei după semnarea Actuluide la 16 februarie 1918

După ultima divizare a Uniunii Polono-Lituaniene în1795, Lituania a fost anexată de Imperiul Rus.[6] Pe par-cursul secolului al XIX-lea, atât lituanienii cât și poloneziiau încercat să-și redobândească independența. Ei s-aurăsculat în timpul Revoltei din Noiembrie în 1830 și alRevoltei din Ianuarie în 1863, dar prima ocazie realistăa venit odată cu slăbirea Rusiei și Germaniei în timpulPrimului Război Mondial.În 1915, Germania a ocupat regiunile vestice aleImperiului Rus. După Revoluția Rusă din 1917, Germa-nia a conceput strategia geopolitică Mitteleuropa — o re-țea regională de state-marionetă care aveau să servească

1

Page 2: Declarația de Independență a Lituaniei

2 2 DRUMUL SPRE ACTUL DE LA 16 FEBRUARIE

drept zonă-tampon — și au acceptat să permită desfășu-rarea Conferinței de la Vilnius, în speranța că ea va pro-clama separarea națiunii lituaniene de Rusia și stabilireade relații mai apropiate cu Germania.[1] Această strategies-a întors, însă, împotriva lor; conferința, ținută între 18–22 septembrie 1917, a adoptat o rezoluție de înființare aunei Lituanii independente și că strângerea relațiilor cuGermania va fi condiționată de recunoașterea noului statde către aceasta.[7] La 21 septembrie, cei 214 participanțila conferință au ales un Consiliu al Lituaniei format din20 de membri, cu scopul de a formaliza rezoluția.[8] Au-toritățile germane nu au permis publicarea rezoluției, darau lăsat Consiliul să funcționeze.[1] Conferința de la Vil-nius a decis și alegerea unei adunări constituante prin votpopular în cel mai scurt timp.

2 Drumul spre Actul de la 16 febru-arie

2.1 Actul de la 11 decembrie

Actul de la 11 Decembrie a fost a doua etapă în drumulspre declarația finală de independență. Primul draft, ce-rut de cancelarul Georg von Hertling, a fost pregătit deministerul german de externe la 1 decembrie.[9] Cance-laria germană și o delegație a Consiliui Lituaniei au efec-tuat câteva modificări. Membrii delegației erau AntanasSmetona, Steponas Kairys, Vladas Mironas, Jurgis Ša-ulys, Petras Klimas și Aleksandras Stulginskis.[10] Dupădiscuții între părți, s-a ajuns la un compromis pe margi-nea textului documentului. Reprezentantul german, Kurtvon Lersner, a insistat să nu se schimbe nicio literă dintextul convenit și ca toți membrii consiliului să semnezedocumentul.[10]

După întoarcerea delegației la Vilnius, s-a ținut o ședin-ță a Consiliului în ziua de 11 decembrie pentru a discutaActul. El a fost adoptat fără alte modificări. Cincispre-zece membri au votat pentru Act, trei împotrivă, unul s-aabținut și unul nu a participat.[10] Nu este clar dacă toțimembrii Consiliului au semnat acest document.[10] Actula fost scris în limba germană și se pare că nu s-a pregă-tit nicio traducere oficială în lituaniană. De aceea, sursediferite dau traduceri ușor diferite.[10] Actul de la 11 de-cembrie a proclamat independența Lituaniei, dar a cerutși protecția guvernului german (clauza 2) și „o alianță fer-mă și permanentă” cu Germania.[7] Întrucât Actul arătacă alianța avea să se formeze pe baza convențiilor privindafacerile militare, de transport, vamale și monetare, mulțilituanieni au considerat că Consiliul și-a depășit autorita-tea: rezoluția din septembrie adoptată la conferința de laVilnius cerea explicit ca o adunare constituantă să decidăîn aceste probleme cruciale de stat.[9]

Jonas Basanavičius, președintele Consiliului la semnarea Actuluide la 16 februarie

2.2 Actul de la 8 ianuarie

Când au început negocierile de pace între Germaniași Rusia în 1918, autoritățile germane au cerut repre-zentanților lituanieni să pregătească două notificări deindependență—una pentru Rusia, în care legăturile Litu-aniei cu Rusia vor fi denunțate și în care nu se vamenționanimic despre o alianță cu Germania și o a doua versiunepentru Germania care va repeta, în principal, actul de la11 decembrie.[10] Consiliul a hotărât să amendeze primaparte a actului de la 11 decembrie. Petras Klimas a intro-dus o propoziție prin care cerea Adunare Constituantă.[11]Un alt element important a fost declarația că principi-ile democratice aveau să stea la baza guvernării nouluistat,[10] principiu enunțat la conferința de la Vilnius Con-ference, dar omis în actul de la 11 decembrie.[12] A do-ua parte, care pomenea „ferma și permanenta alianță cuGermania”, a fost înlăturată cu totul.[11] Versiunea finală afost aprobată la 8 ianuarie 1918, ziua în care PreședinteleStatelor Unite ale Americii Woodrow Wilson și-a anun-țat cele paisprezece puncte. În esență, actul de la 8 ia-nuarie nu era diferit de cel ce avea să fie adoptat la 16februarie.[12]

Ober Ost, administrația militară germană, a respins, însă,modificările. La 26 ianuarie, respectând cererea inițială,cele două versiuni de notificare au fost aprobate, dar nuau inclus modificările de la 8 ianuarie.[11] Textele au fostpregătite pe baza actului de la 11 decembrie. Aceste con-cesiuni făcute germanilor au dus la crearea de tensiuniîn rândul membrilor Consiliului.[13] Petru membri —

Page 3: Declarația de Independență a Lituaniei

3

Mykolas Biržiška, Steponas Kairys, Stanisław Narutowi-cz și Jonas Vileišis — au demisionat din Consiliu în semnde protest.[9] Președintele Consiliului, Antanas Smetona,care susținea actul de la 11 decembrie, s-a retras.[12] JonasBasanavičius, care avea ulterior să fie supranumit „părin-tele independenței”, a fost ales președinte.[14]

2.3 Actul de la 16 februarie

Germania nu a recunoscut independența Lituaniei, iar de-legația lituaniană nu a fost invitată la negocierile de laBrest-Litovsk care au început la 22 decembrie 1917 în-tre Puterile Centrale și Rusia pentru rezolvarea revendi-cărilor teritoriale.[13] În timpul primei și singurei ședin-țe comune oficiale a Consiliului împreună cu autoritățilegermane, s-a arătat că actele Consiliului vor avea doarvaloare consultativă.[11] Această situație a servit drept ar-gument membrilor consiliului care cereau independențăfără legături cu alte țări. Prima grijă la acest punct a fostreinvitarea acelor membri care părăsiseră Consiliul. S-audus negocieri care au avut ca rezultat reformularea versiu-nilor anterioare ale actului.Cei patru membri demisionari au cerut Consiliului să re-vină la actul din 8 ianuarie și să omită pomenirea ori-cărei alianțe cu Germania.[10] După discuții încinse, ca-re au durat câteva săptămâni, la 15 februarie, la ora 10dimineața, noua versiune a actului era gata. Ea inclu-dea, cu schimbări stilistice minore, aceleași formulări cași actul de la 8 ianuarie și avea articole de promulgareși notificare, elaborate la 1 februarie; acestea două dinurmă nu poartă nicio putere legală și nu modifică sensulunui document legal.[10] Consiliul, inclusiv membrii de-misionari, au fost invitați să se întoarcă a doua zi pentrufinalizare. A doua zi, 16 februarie 1918, la 12:30 pm,toți cei douăzeci de membri ai Consiliului s-au întrunitîn sala Comitetului Lituanian pentru Susținerea Victime-lor Războiului, aflat pe strada Didžioji la numărul 30, înVilnius.[11] Clădirea este cunoscută de atunci sub nume-le de Casa Semnatarilor (în lituaniană signatarų namai)și găzduiește un muzeu. Consiliul a votat mai întâi pen-tru aprobarea primei părți a actului, primele două para-grafe până la cuvântul drauge. Această secțiune a fostaprobată în unanimitate.[3] Partea a doua nu a primit, în-să, susținerea celor patru membri demisionari deoareceei nu erau mulțumiți cu termenul „în cele din urmă” ladescrierea atribuțiilor Adunării Constituante (la „... bazaStatului Lituanian și a relațiilor cu alte state va fi în celedin urmă determinată de Adunarea Constituantă ...”).[3]Ei se temeau că acest cuvânt va da Consiliului un pretextde uzurpare a puterilor Adunării Constituante, în timpce majoritatea a căzut de acord că acest cuvânt exprimădoar natura nenegociabilă și incontestabilă a deciziilorviitoarei Adunări.[10] Actul a fost, deci, aprobat unanimdar nu a avut susținerea totală a tuturor celor douăzeci demembri.[3]

3 Textul final al declarației

Textul Declarației de Independență a Lituaniei este îm-părțit, din punct de vedere formal juridic, în cinci sec-țiuni: „Promulgarea”, „Dispozițiile”, „Clauzele”, „Notifica-rea” și „Semnăturile”, conținutul fiecăreia fiind evidențiatprin culori diferite în tabelul și schema de mai jos.

4 Parcursul Declarației: reprezen-tare grafică

Notă: culorile secțiunilor funcționale corespund celor dintextul de mai sus.

5 Urmări

5.1 Lituania

Prima pagină a lui Lietuvos aidas cu textul Actului. Mare partedin ediție a fost confiscată de autoritățile germane.

La scurt timp după semnare, Actul a fost dus în Germaniași înmânat partidelor din Reichstag. La 18 februarie, tex-tul a fost retipărit în ziarele germane, printre care în DasNeue Litauen, Vossische Zeitung, Taegliche Rundschau șiKreuzzeitung.[1] În Lituania, un text al proclamației a fostpregătit pentru tipărire în ziare, în deosebi în Lietuvos ai-das, ziarul Consiliului, înființat de Antanas Smetona; dar

Page 4: Declarația de Independență a Lituaniei

4 6 MOȘTENIREA

autoritățile germane au interzis publicarea.[17] Deși ma-joritatea copiilor acestui număr au fost confiscate, redac-torul ziarului, Petras Klimas, a reușit să ascundă aproxi-mativ 60 de exemplare.[11] Cenzura a făcut ca distribuțiași diseminarea Actului să fie ilegală în Lituania.La 3 martie 1918, Germania și Rusia bolșevică au sem-nat tratatul de la Brest-Litovsk. Acesta plasa popoarelebaltice în sfera de interes germană, iar Rusia se obligasă renunțe la orice pretenție asupra lor. La 23 martie,Germania a recunoscut independența Lituaniei pe bazadeclarației din 11 decembrie.[1] În realitate, însă, nimicnu s-a schimbat nici în statutul Lituaniei, nici în cel alConsiliului: orice efort de a înființa o administrație a fostblocat.[13] Această situație s-a schimbat când a izbucnitrevoluția germană și Germania a pierdut războiul în toam-na lui 1918 — nu mai era în postura de a pune condiții.Consiliul Lituaniei a adoptat prima constituție provizoriela 2 noiembrie. Funcțiunile guvernului au fost încredința-te unui prezidiu cu trei membri, iar Augustinas Voldema-ras a fost invitat să formeze primul Cabinet de Miniștriai Lituaniei.[9] Primul guvern s-a format la 11 noiembrie1918, în ziua în care Germania a semnat armistițiul dela Compiègne. Consiliul a început imediat să organizezeo armată, poliție, primării și alte instituții. Independențaproclamată a fost implementată practic.

5.2 Declarația

S-au semnat două copii ale declarației. Originalul a fostîncredințat spre păstrare și protejare lui Jonas Basanavi-čius. El nu a fost niciodată publicat sau utilizat în vreochestiune publică; existența sa a fost menționată pentruprima oară în presă în 1933.[18] Nu se cunoaște unde seaflă el. Copia a fost utilizată în chestiuni cotidiene, șia fost stocată în arhivele prezidențiale până la 15 iunie1940, ziua în care Lituania a primit un ultimatum de laUniunea Sovietică și și-a pierdut independența.[18] Dupăacea dată, documentul a dispărut. Nici copia, nici origi-nalul nu au mai fost găsite; istorici și aventurieri continuăsă îl caute. În 2006, o echipă de ingineri a cercetat zidu-rile fostei case a lui Petras Vileišis.[19] S-au produs douăfacsimile ale copiei, una în 1928 și alta în 1933. Facsimi-lul din 1928 este o reproducere mai apropiată de stareainițială a declarației; sunt greșeli gramaticale, iar fundaluleste „zgomotos”, în vreme ce facsimilul din 1933 prezintădocumentul într-o stare îmbunătățită.[18]

5.3 Semnatarii

Majoritatea semnatarilor declarației de independență aurămas activi în viața politică și culturală a Lituaniei in-dependente. Jonas Vileišis a fost deputat în Seimas șiprimar al Kaunasului, capitala temporară a Lituaniei;[20]Saliamonas Banaitis a fost implicat în afaceri, deschizândmaimulte bănci.[21] Printre semnatari s-au aflat doi viitoripreședinți ai Lituaniei, Antanas Smetona și Aleksandras

Stulginskis. Jonas Basanavičius, președintele Consiliu-lui Lituaniei, și-a reluat activitatea academică, cercetândcultura și folclorul lituanian.[22] Cinci semnatari au muritînainte de începutul celui de al Doilea Război Mondial;trei au murit în timpul ocupației naziste. Cei care au su-praviețuit până atunci și nu au emigrat în țările occiden-tale au devenit deținuți politici după ocuparea Lituanieide către Uniunea Sovietică.[23]

Aleksandras Stulginskis și Petras Klimas au fost depor-tați în Siberia de autoritățile sovietice, dar au supraviețu-it și s-au reîntors în țară;[24] Pranas Dovydaitis și VladasMironas au ajuns și ei în Siberia și au murit acolo.[25][26]Kazys Bizauskas a dispărut în vara lui 1941 în timp ce eratransportat înspre o închisoare sovietică dinMinsk; se bă-nuiește că a fost împușcat împreună cu alți prizonieri.[27]Donatas Malinauskas a dispărut și el în timpul deportări-lor în masă în Siberia din 14 iunie 1941; soarta sa și loculîn care a fost îngropat nu se cunosc.[28]

Alți semnatari au plecat în exil, inclusiv Jurgis Ša-ulys și Kazimieras Steponas Šaulys, care au murit înElveția.[27][28] Antanas Smetona, Mykolas Biržiška șiSteponas Kairys au trăit restul vieților lor în Statele Uni-te.[29][30][31]

6 Moștenirea

Actul din 16 februarie a proclamat re-înființarea (atsta-tyti) statului lituanian, declarându-l pe acesta succesor alstatului lituanian istoric, Marele Ducat al Lituaniei.[32] Înacest sens, Consiliul a deviat de la rezoluția adoptată deconferința de la Vilnius, care cerea înființarea (sudaryti)unui stat lituanian.[3] S-a clarificat, însă, că noul stat vafi diferit de vechiul Ducat: urma să fie organizat doarpe pământurile locuite de etnici lituanieni și avea să fieguvernat pe principii democratice,[3] spre deosebire deducatul multietnic guvernat de aristocrație. Terminarealegăturilor dintre Lituania și alte state era adresată Ger-maniei, Rusiei și Poloniei, care aveau fiecare planul săupentru această țară.[7][32] Deși nu direct, declarația renun-ța la orice încercare de reînviere a fostei Uniuni Polono-Lituaniene.[11]

Actul din 16 februarie 1918 este baza legală pentru exis-tența Lituaniei de astăzi, atât celei din perioada inter-belică, cât și a celei de după 1990.[3] Actul a devenitunul dintre elementele-cheie ale restaurării independen-ței Lituaniei față de URSS în 1990.[5][33] Un paragraf dinDeclarația de restaurare a statului Lituania, emisă la 11martie 1990, stipula:[5]

Această formulare accentuează continuitatea celor douădeclarații. Actul din 16 februarie 1918 și succesorul său,Actul din 11 Martie 1990, sunt privite ca două dintre celemai importante momente ale dezvoltării societății litua-niene în secolul al XX-lea.[4]

16 februarie este sărbătoare națională în Lituania.[34] Înaceastă zi se desfășoară diverse ceremonii în toată țara,

Page 5: Declarația de Independență a Lituaniei

5

Casa Semnatarilor la 16 februarie 2007

dar principala comemorare are loc în Casa Semnatari-lor din Vilnius, locul în care a fost semnată declarația în1918. În timpul ceremoniei, este arborat drapelul Litu-aniei, și activiști culturali și politicieni lituanieni țin dis-cursuri de la balconul clădirii pentru oamenii adunați înfața ei. În biserici și catedrale se țin liturghii speciale.În cinstea declarației, președintele Lituaniei găzduiește orecepție pentru semnatarii declarației din 11 martie 1990la Palatul Prezidențial.În 1992, în cinstea lui Jonas Basanavičius, liderul Con-siliului Lituaniei la semnarea Actului din 16 februarie,s-a instituit un premiu. Premiul Jonas Basanavičius seacordă pentru activitate pe timp de cinci ani în domeni-ul studiilor etnice și culturale[35] și se decernează în CasaSemnatarilor.

7 Note[1] Simas Sužiedėlis, ed (1970–1978). „Council of Lithua-

nia”. Encyclopedia Lituanica. I. Boston, Massachusetts:Juozas Kapočius. pp. 581–585. LCC 74-114275.

[2] Vardys, Vytas Stanley; Judith B. Sedaitis (1997). Lithua-nia: The Rebel Nation. Westview Series on the Post-Soviet

Republics. WestviewPress. pp. 22–23. ISBN 0-8133-1839-4

[3] lt Maksimaitis, Mindaugas (2005). Lietuvos valstybėskonstitucijų istorija (XX a. pirmoji pusė). Vilnius: Justitia.pp. 36–44. ISBN 9955-616-09-1

[4] lt Tyla, Antanas (6 martie 2005). „Vasario 16-osios Ak-to reikšmė lietuvių tautos politinei raidai”. Voruta. ISSN1392-0677. http://www.voruta.lt/archyvas/94/388. Ac-cesat la 30 ianuarie 2007.

[5] „Supreme Council - Reconstituent Seimas 1990–1992”.Seimas. 2002. http://www3.lrs.lt/seimu_istorija/w3_viewer.ViewTheme-p_int_tv_id=281&p_kalb_id=2&p_org=0.htm. Accesat la 30 ianuarie 2007.

[6] Grenoble, Lenore (31 iulie 2003). Language Policy in theSoviet Union. Kluwer Academic Publishers. pp. 104.ISBN 1402012985

[7] lt Kulikauskienė, Lina (2003). Lietuvos istorijos vadovė-lis/1917 metų Lietuvos Taryba. Vilnius: Elektroninės lei-dybos namai. ISBN 9986921694. http://mkp.emokykla.lt/gimtoji/?id=9410. Accesat la 27 ianuarie 2007

[8] lt Jusaitis, Jonas (februarie 2002). „Kelio į Vasario16-tąją pradžia ir vyriausybės sudarymas”. Patriotas 2(37). ISSN 1648-1232. http://web.archive.org/web/20070506063343/www.patriotas.lt/2002-1vas.htm. Ac-cesat la 29 ianuarie 2007.

[9] Eidintas, Alfonsas; Vytautas Žalys, Alfred Erich Senn (1septembrie 1999). „Chapter 1: Restoration of the State”.in Ed. Edvardas Tuskenis. Lithuania in European Politics:The Years of the First Republic, 1918–1940 (ed. Paperba-ck). New York: St. Martin’s Press. pp. 24–31. ISBN0-312-22458-3

[10] lt Klimavičius, Raimundas (17 februarie 2004).„Vasario 16-osios aktas: teksto formavimo šalti-niai ir autorystės problema”. History. A Collectionof Lithuanian Universities’ Research Papers (Uni-versitatea Pedagogică Vilnius) (59–60): 57–66.http://www.ceeol.com/aspx/getdocument.aspx?logid=5&id=8e57bf2c-f20c-494d-8b04-9bfedd6a3fbd.Accesat la 27 ianuarie 2007.

[11] lt Skirius, Juozas (2003). Lietuvos istorijos vadovė-lis/Lietuvos nepriklausomybės akto paskelbimas. Vilnius:Elektroninės leidybos namai. ISBN 9986921694. http://mkp.emokykla.lt/gimtoji/?id=1012. Accesat la 27 ia-nuarie 2007

[12] lt Kirvelis, Dobilas (2001). „Jonas Vileišis ir Vasario 16-osios Aktas”. Mokslas ir gyvenimas 12 (528). http://ausis.gf.vu.lt/mg/nr/2001/12/12v.html. Accesat la 10 februarie2007.

[13] Gerutis, Albertas (1984). „Independent Lithuania”. inEd. Albertas Gerutis. Lithuania: 700 Years. translatedby Algirdas Budreckis (ed. 6th). New York: ManylandBooks. pp. 151–162. LCC 75-80057. ISBN 0-87141-028-1

[14] lt Nezabitauskas, Adolfas (1990). Jonas Basanavičius.Vilnius: Vaga. pp. 6. ISBN 5-415-00640-0

Page 6: Declarația de Independență a Lituaniei

6 7 NOTE

[15] lt „Nutarimas”. Medieval Lithuania. 2005. http://viduramziu.lietuvos.net/etno/vasario16.htm. Accesat la27 ianuarie 2007.

[16] După traducerea în engleză de la: „Resolution”. Medie-val Lithuania. 2005. http://viduramziu.lietuvos.net/etno/vasario16-en.htm. Accesat la 27 ianuarie 2007.

[17] „About Us”. Lietuvos aidas. 2005. http://www.aidas.lt/about.htm. Accesat la 30 ianuarie 2007.

[18] lt „1918 m. vasario 16 d. Lietuvos neprikla-usomybės akto pasirašymas”. Naujausių laikų Lie-tuvos valstybingumo istorija. National Museum ofLithuania. http://www.lnm.lt/index.php?option=com_content&task=view&id=64&Itemid=100. Accesat la 6februarie 2007.

[19] lt „Viltis rasti Vasario 16-osios akto originalą vis labiaublėsta”. Lietuvos rytas. 13 februarie 2006. http://www.lrytas.lt/?id=11398300311138538447&view=4. Accesatla 6 februarie 2007.

[20] Simas Sužiedėlis, ed (1970–1978). „Vileišis, Jonas”.Encyclopedia Lituanica. VI. Boston, Massachusetts: Juo-zas Kapočius. pp. 124–125. LCC 74-114275.

[21] Simas Sužiedėlis, ed (1970–1978). „Banaitis, Saliamo-nas”. Encyclopedia Lituanica. I. Boston, Massachusetts:Juozas Kapočius. pp. 282. LCC 74-114275.

[22] Simas Sužiedėlis, ed (1970–1978). „Basanavičius, Jo-nas”. Encyclopedia Lituanica. I. Boston, Massachusetts:Juozas Kapočius. pp. 307–310. LCC 74-114275.

[23] lt Jegelavičius, Sigitas (2005). „Vasario 16-osios Aktosignatarai”. Lithuanian National Radio and Television.http://www.lrt.lt/sites/static.php?strid=215331&. Acce-sat la 7 februarie 2007.

[24] Simas Sužiedėlis, ed (1970–1978). „Klimas, Petras”.Encyclopedia Lituanica. III. Boston, Massachusetts: Juo-zas Kapočius. pp. 142–143. LCC 74-114275.

[25] Simas Sužiedėlis, ed (1970–1978). „Dovydaitis, Pranas”.Encyclopedia Lituanica. II. Boston, Massachusetts: Juo-zas Kapočius. pp. 101–103. LCC 74-114275.

[26] Simas Sužiedėlis, ed (1970–1978). „Mironas, Vladas”.Encyclopedia Lituanica. III. Boston, Massachusetts: Juo-zas Kapočius. pp. 545–546. LCC 74-114275.

[27] Simas Sužiedėlis, ed (1970–1978). „Bizauskas, Kazimie-ras”. Encyclopedia Lituanica. I. Boston, Massachusetts:Juozas Kapočius. pp. 372–373. LCC 74-114275.

[28] Simas Sužiedėlis, ed (1970–1978). „Malinauskas, Dona-tas”. Encyclopedia Lituanica. III. Boston, Massachusetts:Juozas Kapočius. pp. 459–460. LCC 74-114275.

[29] Simas Sužiedėlis, ed (1970–1978). „Smetona, Antanas”.Encyclopedia Lituanica. V. Boston, Massachusetts: Juo-zas Kapočius. pp. 231–235. LCC 74-114275.

[30] Simas Sužiedėlis, ed (1970–1978). „Biržiška, Mykolas”.Encyclopedia Lituanica. I. Boston, Massachusetts: JuozasKapočius. LCC 74-114275.

[31] Simas Sužiedėlis, ed (1970–1978). „Steponas Kairys”.Encyclopedia Lituanica. III. Boston, Massachusetts: Juo-zas Kapočius. LCC 74-114275.

[32] lt Landsbergis, Vytautas (16 februarie 1998). „Vasario16-oji - modernios Lietuvos valstybės atkūrimo simbolisir pamatas”. Seimas. http://www.lrs.lt/sventes/980216/vas16mod.htm. Accesat la 31 ianuarie 2007.

[33] Ziemele, Ineta (2002). Baltic Yearbook of Internatio-nal Law. Martinus Nijhoff Publishers. pp. 9. ISBN9041117369

[34] lt Lietuvos Respublikos švenčių dienų įstatymas, Žin.,1990, Nr. 31-757. Seimas (2001-05-24). Retrieved on2007-02-07.

[35] lt „J.Basanavičiaus premija šiemet skirta mokslo istorikuiL.Klimkai”. Delfi.lt and BNS. 21 noiembrie 2005. http://whatson.delfi.lt/archive/article.php?id=8031858. Ac-cesat la 7 februarie 2007.

Page 7: Declarația de Independență a Lituaniei

7

8 Text and image sources, contributors, and licenses

8.1 Text• Declarația de Independență a Lituaniei Source: http://ro.wikipedia.org/wiki/Declara%C8%9Bia%20de%20Independen%C8%9B%C4%83%20a%20Lituaniei?oldid=8842131 Contributors: Andrei Stroe, Miehs, Strainubot, GEO, Macreanu Iulian, ArkBot, Andrebot,Xqbot, Ionutzmovie, ZéroBot, GÜT, XXN, Addbot, BreakBot, XXN-bot și Dan Mihai Pitea

8.2 Images• Fișier:House_of_Signatories.jpg Source: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/ff/House_of_Signatories.jpg License: CCBY 2.5 Contributors: Operă proprie Original artist: Julius

• Fișier:Jonas_Basanavicius_(1851-1927).jpg Source: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/e/e3/Jonas_Basanavicius_%281851-1927%29.jpg License: Public domain Contributors: Owned by Lietuvos nacionalinis muziejus (National Museum of Lithuania).In addition to being in the public domain, permission to use was granted by coffer curator from National Museum administration. For anyquestions regarding this image contact Museum administration. Original artist: Aleksandras Jurašaitis (1859-1915)

• Fișier:Lietuvos_aidas_independence.jpg Source: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/6/69/Lietuvos_aidas_independence.jpg License: Public domain Contributors: National Museum of Lithuania Original artist: Lietuvos aidas

• Fișier:Nepriklausomybes_aktas.gif Source: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/05/Nepriklausomybes_aktas.gif Licen-se: Public domain Contributors: Scan from Maksimaitis, Mindaugas (2005). Lietuvos valstybės konstitucijų istorija (XX a. pirmoji pusė).Vilnius: Justitia. ISBN 9955-616-09-1. Original artist: Council of Lithuania

• Fișier:Signatarai.Signatories_of_Lithuania.jpg Source: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/20/Signatarai.Signatories_of_Lithuania.jpg License: CC BY-SA 2.5 Contributors: Owned by Lietuvos nacionalinis muziejus (National Museumof Lithuania). Usage granted by coffer curator from National Museum administration. For any questions regarding this image contactMuseum administration. Original artist: A. Jurašaitis

8.3 Content license• Creative Commons Attribution-Share Alike 3.0