DECIZII ALE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

1- Instigare la furt apoi autor la furt. Infracţiune continuatăLa 15 august 2001, inculpatul a determinat 5 învinuiţi să sustragă ţiţei din habele

punctelor de colectare (depozitele), cantitatea fiind predată inculpatului. A doua zi inculpatul a sustras 560 l ţiţei de la sonde.

T. Bihor , s.p. din 19.04.2003 = condamnat pentru furt calificat.C.A. Oradea, d.p. 149 din 3.07.2004 = a redus pedepsele inculpaţilor.Î.C.C.J., d.p. 2745 din 20.05.2004 – a respins recursul inculpatului pentru că fapta

inculpatului care în realizarea aceleiaşi rezoluţii, instigă la sustragerea de produse petroliere şi ulterior, sustrage asemenea produse întruneşte elementele infracţiunii de furt calificat în forma continuată, calitatea de instigator la infracţiunea de furt calificat fiind absorbită de cea de autor.

2- Tâlhărie. Schimbarea încadrării juridice din infracţiune continuată în două infracţiuni.

La 28.07.2003, inculpatul aflându-se într-o gară, a tras de mână şi de tricou partea vătămată şi împotriva voinţei acesteia i-a luat telefonul mobil, care era prins de gât cu un şnur; după puţin timp a imobilizat o altă parte vătămată şi i-a sustras o brăţară de la mână.

T. Galaţi, s.p. 81 din 11.02.2004 a condamnat inculpatul în temeiul art. 211 al. 1, 2 lit. a C.p. cu aplic. art. 41 al. 2.C.p.

C.A. Galaţi, d.p. 202 din 7.04.2004 a respins apelurile procurorului şi inculpatului.Î.C.C.J., d.p. 3389 din 18.06.2004, a admis recursul procurorului şi a schimbat

încadrarea juridică din art. 211 al. 1, 2 lit. c cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., în două infracţiuni prev. de art. 211 al. 1, 2 lit. c C.p. cu aplic art. 33 lit. a C.p. cu următoarea motivare :

Sustragerea, prin violenţe, de bunuri de la două părţi vătămate, chiar dacă toate bunurile însuşite aparţineau uneia dintre acestea, în contexte diferite, la un interval de timp, prin modalităţi şi în locuri diferite, constituie două infracţiuni de tâlhărie în concurs real, iar nu o infracţiune de tâlhărie în formă continuată, deoarece făptuitorul a acţionat pe baza unor rezoluţii, reînnoite de fiecare dată când i s-a ivit prilejul să comită o nouă faptă penală, neavând în momentul luării hotărârii reprezentarea activităţii infracţionale pe care urma să o desfăşoare, în ansamblul său.

3- Circumstanţe agravante. Săvârşirea unei infracţiuni rutiere (conducerea fără permis) împreună cu un minor.

În noaptea de 14.08.2002, inculpatul şi alţi doi inculpaţi condamnaţi în cauză, dintre care unul minor, au condus pe drumurile publice un autoturism fără permis de conducere.

T. Călăraşi, s.p. 165 din 22.12.2003, a condamnat inculpatul şi pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 36 al. 1 din Decretul 328/1966 cu aplic. art. 37 al. 1 lit. b şi art. 75 al. 1 lit. c C.p.

C.A. Bucureşti, d.p. 190 din 16.03.2004, a admis apelurile inculpaţilor şi a desfiinţat hotărârea cu privire la soluţia dată laturii civile.

Î.C.C.J., d.p. 3666 din 1.07.2004, a admis recursul şi a înlăturat aplic. art. 75 al. 1 lit. c C.p., deoarece conducerea unui autovehicul, succesiv, de un inculpat major şi de unul minor, ambii fără a avea permis de conducere nu realizează cerinţa ca infracţiunea să fie comisă împreună, fiecare săvârşind o infracţiune distinctă ca autor, prin natura ei fapta nefiind susceptibilă de coautorat.

4- Schimbarea încadrării juridice din vătămare corporală în tentativă de omor.În seara zilei de 26.06.2002, iritat de faptul că partea vătămată l-a împiedicat să

sustragă motorină dintr-o baracă, în urma unei certe, inculpatul a aplicat părţii vătămate o lovitură cu o lopată în zona feţei provocându-i o stare de comă şi următoarele leziuni: unui

143

traumatism cranio-facial cu plagă, leziuni dentare, fractură fronto – orbitală - sinusală stângă, contuzii frontale şi hematom subcortical frontal, pentru a căror vindecare au fost necesare 40 de zile de îngrijiri medicale, cu menţiunea că viaţa victimei nu a fost pusă în primejdie.

T. Tulcea, s.p. 309 din 29.10.2003 a schimbat încadrarea juridică din art. 20 rap. la art. 174 C.p. în art. 181 alin. 1 C.p. şi a încetat procesul penal art. 10 lit. f C.p.p.

C. Apel Constanţa, d.p. 57 din 12.03.2004, a respins apelul procurorului cu motivarea că inculpatul aplicând o singură lovitură viaţa victimei nu a fost pusă în primejdie, nu a acţionat cu intenţia de a o ucide.

Î.C.C.J., d.p 2956 din 1.06.2004, a admis recursul procurorului şi a schimbat încadrarea juridică în art. 20 rap. la art. 174 C.p. deoarece lovirea victimei cu partea metalică a unei lopeţi, cu putere în faţă, cu consecinţa unei fracturi şi a altor leziuni cranio-faciale necesitând tratament medical de specialitate timp de 40 de zile constituie tentativă la infracţiunea de omor iar nu vătămare corporală, fiind irelevantă împrejurarea că leziunile nu au pus în pericol viaţa părţii vătămate.

5- Tentativă de omor. Intenţie indirectă. Aruncarea cu bolovani într-o curte.În noaptea de 28.08.2003, inculpatul a provocat scandal în domiciliul fostei concubine

cerându-i să se întoarcă la domiciliul lui, dar fiind refuzat a aruncat cu pietre din pavaj în curtea imobilului lovind în cap o minoră doar de 8 ani, aflată la 3 m distanţă, care a suferit leziuni ce au necesitat 25 de zile îngrijiri medicale.

T. Bucureşti, Secţia a II-a, s.p. 179 din 5.02.2004, a condamnat inculpatul la 20 ani închisoare în temeiul art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. c, i cu aplic. art. 37 li. b C.p.

C.A. Bucureşti d.p. 175 din 11.01.2004, a respins apelul inculpatului.I.C.C.J., d.p. 2640 din 20.05.2004, a respins recursul inculpatului deoarece aruncarea

de la mică distanţă a unei pietre de pavaj spre capul unei persoane şi rănirea acesteia, cu urmarea unor leziuni ce necesită 25 de zile îngrijiri medicale, constituie tentativă la infracţiunea de omor săvârşită cu intenţie indirectă (văzuse copii în curte dar nu l-a preocupat pe cine poate lovi), iar nu infracţiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C.p.

6-Omorul nu este calificat deoarece nu a fost săvârşit „în loc public”.În seara de 23 noiembrie 2002, inculpatul a ucis un consătean într-un bar din comuna,

unde cei doi au fost lăsaţi să intre, deşi barul fusese închis din cauza orei întârziate.T. Galaţi, s.p. 117 din 25.02.2004, a condamnat inculpatul în temeiul art. 174 rap. la

art. 175 al. 1 lit. i C.p.C.A. Galaţi, d.p. 257 din 3.05.2004, a respins apelul inculpatului.Î.C.C.J., d.p. 3665 din 1.07.2004, a admis recursul inculpatului şi a înlăturat

agravanta prev. de art. 175 al. 1 lit. i C.p., deoarece omorul nu a fost săvârşit în loc public.Barul este un loc accesibil publicului, pentru ca fapta să fie considerată săvârşită în

public se cere potrivit art. 152 lit. b C.p. ca localul să fie (în momentul comiterii) accesibil publicului şi să fie de faţă două sau mai multe persoane.

Astfel, omorul comis într-un bar după închidere, în prezenţa unei singure persoane, constituie o faptă care nu satisface nici una din cerinţele prevăzute în art. 152 C.p. pentru a fi socotită ca săvârşită în public.

7- Act sexual cu un minor, iar nu trafic cu minori. Schimbarea încadrării juridice.

În iulie 2004, inculpatul a recrutat şi a întreţinut, în mod repetat, în parcuri, relaţii sexuale orale cu doi minori, dându-le diferite sume de bani.

T. Bihor, s.p. 41 din 17.02.2004 a condamnat inculpatul în temeiul art. 13 al. 1, 2, 3 din Legea 678/2001.

C.A. Oradea, d.p. 101 din 11.05.2004 a respins apelul inculpatului.Î.C.C.J., d.p. 4981 din 5.10.2004, a admis recursul inculpatului şi a schimbat

încadrarea juridică în art. 198 al. 3 C.p. deoarece întreţinerea repetată de relaţii sexuale orale

144

cu minori de acelaşi sex determinaţi la aceasta prin darea de bani de către inculpat nu constituie infracţiunea de trafic de minori prev. de art. 13 din Legea 678/2001, care presupune conform art. 12 al. 1 din aceeaşi lege o activitate prealabilă de recrutare, transportare, transferare, cazare sau primire a unei persoane, în scopul exploatării acesteia.

În sensul Legii 678/2001, prin exploatare se înţelege ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire, sau efectuarea unei alte asemenea activităţi prin care se încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

În speţă, inculpatul a avut, la diferite intervale de timp, în realizarea aceleiaşi rezoluţii, raporturi sexuale orale cu persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani, cărora le-a oferit recompense materiale, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 198 al. 3 C.p.

8- Violenţele au fost separat comise, nu în scopul săvârşirii furtului, ci pentru a pedepsi părţile vătămate pentru că au băut împreună cu persoana urmărită de inculpat.

În seara zilei de 26.01.2003, pe stradă, inculpatul a avut o altercaţie cu un bărbat care de teamă a fugit, urmărindu-l inculpatul a intrat în restaurantul din apropiere dar nu l-a găsit, a reproşat unor consumatori că au băut împreună cu cel urmărit, a lovit cu cuţitul două persoane care au părăsit localul, apoi de pe masa acestora inculpatul a luat o bancnotă de 100.000 lei şi un pachet de ţigări, părţile vătămate lovite cu cuţitul au suferit leziuni pentru vindecarea cărora au fost necesare 5 – 7 zile de îngrijiri medicale.

T. Dâmboviţa, s.p. 524 din 17.11.2003, l-a condamnat pentru două infracţiuni de furt calificat art. 208, 209 al. 1 lit. b, e, g C.p., prin schimbarea încadrării juridice din tâlhărie prev. de art. 211 al. 2 lit. b, c, al. 21 lit. b C.p. şi în baza art. 10 lit. f C.p.p. a încetat procesul penal pentru art. 180 al. 1 şi art. 180 al. 2 C.p., lipsind plângerile părţilor vătămate.

C.A. Ploieşti, d.p. 46 din 9.02.2004, a schimbat încadrarea juridică în tâlhărie.Î.C.C.J., d.p. 2175 din 22.04.2004, a admis recursul inculpatului, a casat decizia din

apel şi a menţinut hotărârea primei instanţe deoarece lovirile şi furtul calificat au fost comise prin rezoluţii distincte, intenţia de furt survenind după ce părţile vătămate părăsiseră localul, abandonând pe masă banii şi ţigările. Aşa fiind, violenţele nu au fost săvârşite pentru comiterea furtului, nici pentru ca inculpatul să-şi asigure scăparea, ci pentru a-i pedepsi că ar fi băut împreună cu bărbatul pe care-l urmărea.

9- Evaziune fiscală, schimbat încadrarea juridică din înşelăciune.Instanţa a reţinut că, în perioada 21.04. 7.08.2000, inculpatul a achiziţionat cantităţi de

motorină şi benzină pentru agricultură fără taxă MTR şi le-a vândut către diferiţi clienţi, iar în facturile emise a înscris, în mod nereal, că preţul include taxa MTR şi a încasat ilegal această taxă în valoare de 852 milioane lei.

În perioada 23 august – 20 octombrie 2001, inculpatul a achiziţionat vega-sol şi solvent de extracţie, pe care după ce le-a evidenţiat scriptic ca fiind motorină şi benzină, le-a vândut , obţinând nelegal suma de 101 milioane lei.

De asemenea, în perioada 9 august – 2 octombrie 2001, inculpatul împreună cu alte persoane, a achiziţionat produse petroliere inferioare şi l-a ajutat pe G.R. să le vândă ca fiind motorină sau benzină, în acest mod el obţinând ilegal suma de 2 miliarde lei. Totodată, a achiziţionat motorină fără taxa MTR şi l-a ajutat să o vândă, înscriind această taxă în facturile fiscale şi încasând ilegal taxa MTR în valoare de 5 miliarde lei.

T. Prahova, s.p. 107 din 19.03.2003, a condamnat pe inculpat, între altele, în temeiul art. 215 al. 1, 2 , 3, complicitate la înşelăciune şi art. 297 C.p. cu aplic. art. 41 al. 2 C.p.

C.A. Ploieşti, d.p. 247 din 21.05.2003, a respins apelul inculpatului.Î.C.C.J., d.p. 1620 din 24.03.2004, a admis recursul inculpatului şi a schimbat

încadrarea juridică din înşelăciune în evaziune fiscală prev. de art. 11 din Legea 87/1994 cu aplic. art. 13 C.p.,deoarece inculpatul a achiziţionat produse petroliere fără taxa MTR, pe care le-a vândut încasând pentru sine taxa sustrăgându-se de la plata ei către stat; de asemenea a dispus achitarea inculpatului pentru complicitate la înşelăciune art. 10 lit. a C.p.

145

10- Înşelăciune, iar nu infracţiune la Legea cecului nr. 59/1934.La 30 ianuarie 1998, inculpatul administrator şi asociat la două societăţi comerciale

C.O. şi G., a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu societatea comercială P în baza căruia societatea comercială C.O. reprezentată de inculpat a primit cantităţi de benzină şi motorină, pentru plata cărora inculpatul a emis, în iulie 1998, trei file cec în valoare de 750 milioane lei, deşi societatea comercială se afla în interdicţie bancară.

În august 1998, inculpatul a emis alte file cec în valoare de un milion de lei în numele societăţii comerciale G. şi girate de societatea comercială C.O., agent economic aflat, de asemenea în interdicţie bancară.

Ulterior, inculpatul a emis file cec în numele societăţii comerciale C.O. achitând o parte din contravaloarea produselor petroliere achiziţionate, până în noiembrie 1998 când banca a înştiinţat societatea comercială P că 8 file cec emise de inculpat pe numele societăţii comerciale C.O. introduse la plată nu pot fi achitate din lipsa disponibilului în cont.

Expertiza contabilă efectuată în cauză a stabilit că din valoarea produselor petroliere livrate de societatea comercială P, s-a achitat suma de 594 milioane lei, aceasta fiind prejudiciată cu suma de 4,9 miliarde lei.

T. Constanţa, s.p. 72 din 12.02.2002, a condamnat inculpatul pentru înşelăciune prev. în art. 215 al.3,4,5 C.p.

C. Apel Constanţa, d.p. 324 din 23.12.2002, a respins apelul procurorului şi a admis apelul inculpatului, reducând pedeapsa.

Î.C.C.J., d.p. 2839 din 26.05.2004, a respins recursurile declarate de procuror şi de inculpat deoarece este neîntemeiată solicitarea de schimbarea încadrării juridice prev. în art. 84 al. 1 pct. 2 din Legea 59/1934 asupra cecului.

Inculpatul nu a acţionat cu bună credinţă ci a emis succesiv file cec pe numele mai multor societăţi comerciale deşi ştia că acestea erau în interdicţie bancară şi că nu avea disponibil în cont pentru acoperirea debitelor. Acest procedeu a avut scopul de a crea aparenţa solvabilităţii şi a eforturilor depuse de debitor pentru plata datoriilor sale, în realitate el urmărind şi obţinând, în acest mod amânarea momentului sistării livrărilor de produse petroliere de către societatea comercială P.

Deşi inculpatul a valorificat toate produsele petroliere achiziţionate, inculpatul nu a achitat furnizorului decât suma de 594 milioane lei pentru a menţine cât mai mult timp aparenţa unei iminente plăţi şi a indus în eroare pe reprezentanţii societăţii comerciale P că îşi încasa debitele, motiv pentru care livrarea mărfii a fost sistată numai în octombrie 1998.

Emiterea de cecuri în numele unor societăţi comerciale, ştiind că pentru valorificarea lor nu există acoperirea necesară şi pricinuindu-se astfel o pagubă posesorului cecurilor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, iar nu pe cele ale infracţiunii prevăzute în art. 84 al. 1 pct. 2 din Legea 59/1934.

Inculpatul a săvârşit infracţiunea de înşelăciune, emiterea filelor cec în condiţiile inexistenţei disponibilului bancar făcându-se inducerea în eroare a furnizorului, în scopul obţinerii unui folos material injust.

11- Unele elemente constitutive ale infracţiunii de contrabandă nu sunt cuprinse în latura obiectivă a infracţiunii de luare de mită.

În perioada 13 iulie 2001 – 17.01.2002, inculpatul C.V. a efectuat nouă transporturi prin care a introdus ilegal în ţară 552.952 de pachete ţigări, prezentând autorităţii vamale documente de transport vamale cu conţinut nereal.

Introducerea ilegală în ţară a bunurilor a fost înlesnită de inculpaţii R.M. şi C.V. controlori vamali, care şi-au încălcat astfel îndatoririle de serviciu, primind pentru aceasta diferite sume de bani.

T. Galaţi, s.p. 27 din 22.01.2003,a condamnat pe inculpatul C.V. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 178 Cod vamal şi pe inculpaţii R.M. şi C.V. pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de contrabandă prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 178 cod vamal şi a infracţiunii de luare de mită prevăzută în art. 254 al. 2 C.p.

146

C.A. Bucureşti, d.p. 618 din 21.10.2003, a admis recursurile declarate de procuror şi de inculpaţi, a desfiinţat parţial sentinţa şi a achitat pe inculpat pentru complicitate la infracţiunea de contrabandă cu motivarea că elementul material al acesteia, omisiunea de consemnare în raportul de activitate a constatărilor privind încălcarea dispoziţiilor legale, este cuprins în latura obiectivă a infracţiunii de luare de mită.

Î.C.C.J, d.p. 2083 din 20.04.2004,a admis recursul procurorului, a casat decizia din apel şi a menţinut sentinţa tribunalului.

Instanţa de apel a dispus achitarea inculpaţilor pentru complicitate la infracţiunea de contrabandă, considerând greşit că neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu reprezintă un element constitutiv al infracţiunii de luare de mită, neavând caracterul unei fapte reale de sine stătătoare.

Elementul material al infracţiunii de luare de mită prevăzută în art. 254 C.p. prezintă patru modalităţi alternative, constând în primirea, pretinderea, acceptarea sau nerespectarea unor promisiuni, toate privind foloase injuste.

Neîndeplinirea efectivă a atribuţiilor de serviciu constituie infracţiune prin ea însăşi, în speţă luarea de mită aflându-se în concurs real cu complicitate la infracţiunea de contrabandă.

Inculpaţii nu şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, în mod intenţionat, pentru a înlesni, astfel săvârşirea contrabandei de către inculpatul C.V. prin introducerea ilegală în ţară a ţigărilor, această activitate de sine-stătătoare constituind realizarea scopului în care s-au primit foloasele, iar nu un element al laturii obiective a infracţiunii de luare de mită.

12- Luare de mită. Făptuitorul prin modul în care îşi realizează propriile sarcini de serviciu, poate influenţa îndeplinirea actului de către funcţionarul competent.

În anul 1996 inculpatul lucra la biroul administratori ai fondului locativ, având între principalele sarcini de serviciu să ia măsuri pentru evacuarea persoanelor care ocupă ilegal un spaţiu administrat de Regia Autonomă de Gospodărirea Comunală şi Locativă Tg. Mureş, respectiv emiterea somaţiilor pentru eliberarea respectivelor spaţii,obţinerea deciziilor de evacuare de la consiliul local şi asigurarea evacuării forţate.

Pentru a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu, inculpatul a pretins şi primit sume de bani şi alte foloase materiale de la mai multe persoane.

T. Mureş, s.p. 372 din 20.12.2002, a condamnat inculpatul la 4 pedepse pentru săvârşirea unor infracţiuni de luare de mită prev. de art. 254 al. 1 C.p.

C.A. Tg. Mureş, d.p. 170 din 15.10.2003, a respins apelul inculpatului.Î.C.C.J., d.p. 3334 din 17.06.2004, a respins ca nefondat recursul inculpatului,

deoarece deşi repartizarea locuinţelor era de competenţa primăriei, prin modul în care îşi realiza sarcinile de serviciu, inculpatul putea să influenţeze rezolvarea cererilor de repartizarea locuinţelor.

Condiţia prevăzută în art. 254 al. 1 C.p. ca fapta funcţionarului să fie săvârşită în legătură cu îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu este realizată şi în situaţia în care îndeplinirea actului cade în atribuţiile altui funcţionar, dar făptuitorul, prin modul în care îşi realizează propriile sarcini de serviciu, poate influenţa îndeplinirea actului de către funcţionarul competent.

13- Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Înscrisurile emise de societăţile comerciale persoane juridice de drept privat nu sunt înscrisuri oficiale în sensul art. 150 al. 2 C.p., deoarece nu intră sub incidenţa art. 145 C.p.. Interzicerea dreptului de a fi administrator, comunicarea hotărârii la Oficiul Registrului Comerţului.

În perioada 3 mai 1993 – 7 septembrie 1999, în calitate de asociat unic şi administrator la o societate comercială, inculpatul nu a înregistrat în contabilitate toate veniturile realizate, prejudiciind statul cu suma de 385 miliarde lei reprezentând impozit pe profit şi TVA neachitate; în perioada octombrie 2000 – aprilie 2001, inculpatul a prezentat organelor de urmărire penală 3 borderouri de achiziţie şi 22 facturi fiscale falsificate, în scopul diminuării

147

prejudiciului constatat, iar în august 2001, deşi avea calitatea de custode, inculpatul a vândut o autobenă asupra căreia era aplicat sechestru.

Jud. Jugoj, s.p. 614 din 30.10.2002, a condamnat pe inculpat pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 13 din Legea 87/1994, fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 al. 1 C.p., uz de fals prev. de art. 291 C.p. cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. precum şi sustragerea de sub sechestru prev. de art. 244 al. 2 C.p.

T. Timiş, d.p. 117 din 14.03.2003, a admis apelul procurorului şi a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi administrator pe o durată de 3 ani şi a respins apelul inculpatului.

Î.C.C.J., d.p. 2412 din 4.05.2004, a admis recursul în anulare, a casat parţial hotărârile atacate, a schimbat încadrarea juridică din art. 288 al. 1 şi art. 291 C.p., în prevederile art. 290 C.p. şi a dispus conf. art. 7 şi 21 lit. g din Legea 26/1990 trimiterea hotărârii rămase definitive la Oficiul Registrului Comerţului pentru a fi înregistrată în registrul comerţului – menţiunea condamnării la 2 ani închisoare pentru evaziune fiscală şi interzicerea dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale pe timp de 3 ani.

Potrivit art. 290 C.p., falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice constituie infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Conform art. 150 al. 2 C.p. „înscris oficial” este orice înscris care emană de la o unitate din cele la care se referă art. 145 sau care aparţine unei asemenea unităţi, iar art. 145 din acelaşi cod stabileşte că prin termenul „public” se înţelege tot ceea ce priveşte autorităţile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum şi bunurile de orice fel care, potrivit legii, sunt de interes public.

Întrucât din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a falsificat borderouri şi facturi fiscale, iar societăţile comerciale emitente sunt persoane juridice de drept privat, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 145 C.p.

În consecinţă, în baza art. 334 C.p.p. instanţele trebuia să schimbe încadrarea juridică din art. 288 al. 1 şi art. 291 C.p., în art. 290 C.p.

14- Abandon de familie. Graţiere. Epuizarea activităţii infracţionale respectiv condamnarea inculpatei, este ulterioară intrării în vigoare a actului de clemenţă.

Din martie 2002, inculpata, cu rea credinţă, nu a plătit pensia de întreţinere stabilită pe cale judecătorească în favoarea unui minor.

Jud. Blaj, s.p. 401 din 22.12.2002, a condamnat inculpata în temeiul art. 305 C.p.T. Alba, d.p. 180 din 24,04.2003, a admis apelul inculpatei, a desfiinţat în parte

sentinţa atacată şi în baza art. 305 al. 4 C.p. a suspendat condiţionat executarea pedepsei, iar în temeiul art. 1 şi 8 Legea 543/2002, modificată prin O.U.G. nr. 18/2003 a constatat graţiată pedeapsa aplicată inculpatei.

C.A. Alba Iulia, d.p. 405 din 26.06.2003, a respins ca nefondat recursul inculpatei.Î.C.C.J., d.p. 2022 din 15,04.2004, a admis recursul în anulare, a casat hotărârile

atacate şi înlăturat graţierea pedepsei deoarece infracţiunea de abandon de familie este o infracţiune continuă, activitatea infracţională nu se epuizează la expirarea termenului pentru plata pensiei, în condiţiile în care obligaţia nu a fost îndeplinită, ci continuă până la data efectuării plăţii sau până când intervine o condamnare.

În speţă, condamnarea este data la care este epuizată infracţiunea, respectiv ulterioară datei de 4.10.2002 când a intrat în vigoare Legea 543/2002.

15-Prioritatea legii speciale nr. 678/2001, trafic de persoane faţă de prevederile Codului penal art. 312, proxenetism. Schimbarea încadrării juridice.

În perioada iulie – septembrie 2002, inculpaţii, folosind ameninţări şi violenţe, profitând de imposibilitatea victimelor de a se apăra, au recrutat, transportat şi cazat într-un

148

apartament două minore de 14 ani, lipsindu-le de libertate şi obligându-le la practicarea prostituţiei.

T. Bucureşti, Secţia a II-a, s.p. 645 din 27.06.2003, a condamnat pe inculpaţi (2) prin schimbarea încadrării juridice, pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de minori prev. de art. 13 al. 4 rap. la art. 13 al. 2, 3, art. 12 al. 2 lit. a şi art. 2 pct. 2 teza II şi lit. c teza I din Legea 678/2001, cu aplic. art. 33 C.p.

C.A. Bucureşti, d.p. 571 din 29.09.2003, a admis apelurile inculpaţilor şi a redus pedepsele aplicate.

Î.C.C.J., d.p. 2550 din 11 mai 2004, a respins nefondat recursul unuia din inculpaţi care solicita schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de trafic de minori în cea de proxenetism prev. de art. 329 al. 2 C.p.

Potrivit art. 329 al. 1, 2 C.p., constituie infracţiunea de proxenetism „îndemnul ori înlesnirea practicării prostituţiei sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o persoană” şi „recrutarea unei persoane pentru prostituţie ori traficul de persoane în acest scop, precum şi constrângerea la prostituţie”.

Conform art. 12 al. 1 din Legea 678/2001 „constituie infracţiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.

În art. 329 al.2 C.p. prevede trei modalităţi alternative care intră în conţinutul laturii obiective a infracţiunii de proxenetism, constând în recrutarea, traficul de persoane şi constrângerea unei persoane, în vederea practicării prostituţiei, iar din prevederile art. 12 din Legea 678/2001 rezultă că, în latura obiectivă a infracţiunii de trafic de persoane, este prevăzută ca modalitate alternativă şi „recrutarea”, alături de „transportare”, „transferare”, „cazare” şi „ primire”, care se poate realiza prin folosirea diferitelor forme de constrângere, cum sunt ameninţarea sau violenţa.

Prin urmare, art. 329 al. 2 C.p. prevede ca modalităţi de realizare a conţinutului laturii obiective a infracţiunii de proxenetism atât recrutarea unor persoane pentru prostituţie, cât şi constrângerea la prostituţie, care se regăsesc şi între modalităţile de realizare a infracţiunii de trafic de persoane.

Dându-se eficienţă principiului potrivit căruia specialul primează generalului, sunt aplicabile prevederile din legea specială, şi anume prevederile art. 12 al. 1 din Legea 678/2001,astfel încât ori de câte ori se constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane se vor aplica prevederile Legii 678/2001, după intrarea în vigoare a acestei legi incidenţa prevederilor art. 329 C.p. fiind limitată.

16-Trafic de persoane, iar nu proxenetismÎn februarie 2003, inculpaţii (2) au recrutat două femei spunându-le că le duc în

Spania să lucreze într-un restaurant, le-au transportat la locuinţa lor în alt judeţ unde le-au cazat, au făcut demersuri pentru procurarea paşapoartelor, dându-le şi bani; ulterior femeile şi-au dat seama că inculpaţii intenţionează să le ducă în străinătate în vederea practicării prostituţiei, spre a le exploata şi în urma denunţului pe care l-au făcut la poliţie fapta a fost descoperită.

T. Dâmboviţa, s.p. 582 din 22.12.2003, a condamnat inculpaţii (2) pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prev. de art.12 al.1, 2 lit. a din Legea 678/2001.

C.A. Ploieşti, d.p. 204 din 10.05.2004, a admis apelul procurorului, a schimbat încadrarea juridică aplicând art.41 al.2 C.p. şi a majorat pedepsele.

Î.C.C.J., d.p. 4158 din 17.08.2004, a respins ca nefondate recursurile inculpaţilor, nefiind primită solicitarea de schimbarea încadrării juridice în art. 329 al. 1 C.p., întrucât

149

recrutarea şi găzduirea victimelor în scopul transportării lor în Spania s-a făcut în vederea practicării prostituţiei şi al exploatării lor în acest mod, iar nu de a le îndemna ori înlesni practicarea prostituţiei sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei, modalităţi prin care se poate comite infracţiunea de proxenetism care nu poate fi reţinută.

17- Trafic de droguri, infracţiune consumată iar nu tentativă. Confiscarea drogurilor în temeiul art. 17 din Legea 143/2000.

Inculpatul a intrat în ţară prin punctul de trecere a frontierei cu un autoturism şi s-a prezentat la oficiul vamal pentru efectuarea operaţiunilor vamale, ocazie cu care s-au găsit asupra sa droguri.

T. Giurgiu, s.p. 229 din 9.12.2002, a schimbat încadrarea juridică din art. 3 al. 1, 2 din Legea 143/2000 – în tentativă la această infracţiune de introducere în ţară de droguri de mare risc şi a dispus condamnarea inculpatului.

C.A. Bucureşti, Secţia a II-a, d.p.229 din 22.04.2003, a respins apelul procurorului.Î.C.C.J., d.p. 2366 din 30.04.2004, a admis recursul procurorului şi a înlăturat

tentativa stabilind că infracţiunea prev. de art. 3 al.1, 2 din Legea 143/2000 s-a săvârşit în forma consumată, inculpatul a fost descoperit având asupra sa droguri în biroul vamal, deci după intrarea în ţară, biroul vamal fiind situat pe teritoriul ţării.

Totodată a schimbat temeiul confiscării drogurilor în art. 17 din Legea 143/2000, din art. 118 lit. e C.p.

18- Trafic de droguri – activităţi de oferire. Consum de droguri.La 19 mai 2003, inculpata a fost surprinsă pe stradă având asupra sa 16 punguţe cu

heroină pentru consum propriu, neputându-se dovedi traficul de droguri.T. Bucureşti, Secţia a II-a, s.p. 1211 din 19.12.2003, a condamnat inculpata pentru

deţinere de droguri pentru consum prev. de art. 4 din Legea 143/2000 şi a achitat-o (art.10 lit. d C.p.p) pentru trafic de droguri – infracţiune prev. de art. 2 al.1,2 din Legea 143/2000.

C.A. Bucureşti, Secţia a I-a, d.p. 162 din 8.03.2004, a admis apelul procurorului şi a condamnat inculpata şi pentru trafic de droguri (activităţi de oferire).

Î.C.C.J., d.p. 2744 din 20.05.2004, a respins ca nefondat recursul inculpatei deoarece heroina a cumpărat-o cu bani de la soţul ei şi împreună cu acesta şi alţi doi prieteni din cartier consumau heroină de 4-5 ani, fapt confirmat de martorii cu care consumau droguri împreună, inculpata ocupându-se de procurarea drogurilor.

19- Restabilirea situaţiei anterioare – din oficiu, chiar dacă părţile civile au omis să solicite. Nerespectarea hotărârii judecătoreşti.

Inculpaţii (2) au împiedicat, în iunie 2001, punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a atribuit părţilor vătămate terenul în litigiu.

Jud. Câmpina, s.p. 535 din 30.09.2000, a condamnat inculpaţii şi în temeiul art. 271 al. 1, teza I, cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. şi a obligat pe inculpaţi să plătească părţii civile daune rezultate din lipsa de folosinţă a terenului în cauză.

T. Prahova, d.p. 166 din 20.02.2000, a admis apelurile procurorului şi a inculpatei, a înlăturat art. 41 al. 2 C.p. pentru ambii inculpaţi şi a redus pedepsele.

C.A. Ploieşti, d.p.563 din 19.05.2003, a respins recursurile inculpaţilor şi ale părţilor civile.

Î.C.C.J., d.p. 3653 din 30.06.2004, a admis recursurile inculpaţilor şi ale părţilor civile şi a dispus restabilirea situaţiei anterioare prin obligarea inculpaţilor să lase în proprietate şi liniştită posesie terenul deţinut în baza hotărârii civile definitive şi executorii.

Între modalităţile de reparare a pagubei în cadrul acţiunii civile, art. 14 C.p.p. prevede restabilirea situaţiei anterioare infracţiunii şi instanţele trebuiau să se pronunţe din oficiu, chiar dacă părţile vătămate, constituite părţi civile, nu au solicitat-o.

Este adevărat că acţiunea civilă, adiacentă acţiunii penale este guvernată de principiul disponibilităţii, regulă potrivit căreia părţile civile pot dispune de obiectul procesului. De la

150

această regulă există excepţii, prevăzute în legea procesual penală, între care restabilirea situaţiei anterioare potrivit art. 170 C.p.p.

De altfel, art. 348 C.p.p prevede obligaţia instanţei de a se pronunţa asupra restabilirii situaţiei anterioare, potrivit art. 170 C.p.p chiar şi în situaţia în care nu exista constituire de parte civilă.

20- Competenţa materială a instanţei pentru arestare după calitatea persoanei (ofiţer de cercetare din poliţia judiciară). Art. IX din Legea 281/2003.

Prin cererea iniţială procurorul a solicitat Tribunalului Bucureşti luarea măsurii arestării preventive faţă de 5 inculpaţi şi un învinuit, iar instanţa a dispus, prin încheierea din 29 august 2004, arestarea preventivă a acestora.

C.A. Bucureşti, a casat încheierea, a reţinut cauza spre rejudecare ca instanţă de fond şi prin încheierea din 3 septembrie 2004 a dispus arestarea preventivă a învinuitului şi a celor 5 inculpaţi.

Î.C.C.J., d.p. 4368 din 6.09.2004, a respins recursurile învinuitului şi celor 5 arestaţi deoarece în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 43 C.p.p. privind un conflict pozitiv de competenţă. Curtea de apel a luat în considerare din oficiu motivul de casare prev. de art. 3859

al. 1 pct. 1 C.p.p. referitor la nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa instanţei după calitatea persoanei, stabilind că un inculpat era iniţial ofiţer operativ la Serviciul judiciar al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti, devenit ulterior ofiţer specialist la Serviciul de Investigaţii Criminale cu grad profesional de inspector principal de poliţie şi în consecinţă potrivit art. 38515 pct. 2 lit. c C.p.p., a rejudecat cauza ca instanţă competentă dând eficienţă noii legi speciale art. IX din Legea 281/2003 care este de imediată aplicare.

De altfel, propunerea de arestare a inculpatului (fost ofiţer de poliţie judiciară) a avut loc după 1 ianuarie 2004, dată de la care îşi produc efectele dispoziţiile legii procesuale noi aşa cum au fost modificate prin Legea 281/2003.

21- Recuzare. Incompatibilitate. Judecători care s-au pronunţat anterior asupra unei excepţii de nelegalitate a sesizării instanţei şi a cererii de restituire a cauzei la procuror.

Inculpaţii (2) trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi de favorizarea inculpatului, au cerut recuzarea completului de judecată (2 judecători) din şedinţa din 16.09.2003, deoarece prin considerentele pentru care au respins excepţia de nelegalitate a sesizării instanţei şi cererea de restituire a cauzei la procuror,cei 2 judecători au devenit incompatibili potrivit art.47 al.2 C.p.p.

C. Apel Cluj, prin încheierea 5 din 16.02.2004, a respins cererile de recuzare.Î.C.C.J., d.p. 1164 din 27.02.2004, a admis recursurile inculpaţilor, precum şi cererile

acestora de recuzare întrucât prin considerentele avute în vedere la soluţionarea prin respingere a excepţiei de nelegalitate a sesizării instanţei precum şi a cererii de restituire a cauzei la procuror, judecătorii şi-au exprimat indirect părerea şi cu privire la vinovăţia inculpaţilor, în sensul că denunţătorul faptelor a fost sincer în demersul său

22- Absenţa temeiurilor înlocuirii măsurii arestării preventive.În vara anului 1999, în calitate de preşedinte ale unei fundaţii, a înscris, la facultatea

aparţinând de fundaţie o persoană fără examen de admitere şi fără ca aceasta să fi obţinut diploma de bacalaureat, primind pentru acest demers suma de 2 milioane lei şi diverse bunuri în valoare de 3 milioane lei; apoi în luna martie 2003, a pretins suma de 1500 dolari SUA unei studente pentru promovarea examenului de licenţă, convingând-o că are influenţă asupra membrilor comisiei de examinare.

La percheziţia efectuată la sediul fundaţiei s-au găsit în dormitorul inculpatului un pistol şi 14 cartuşe.

151

T. Caraş-Severin, s.p. 64 din 15.04.2004, a condamnat inculpatul pentru luare de mită, trafic de influenţă şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Totodată a respins cererea de a se constata încetarea de drept a măsurii arestării preventive.

C.A. Braşov, d.p. 267 din 4.08.2004, a admis apelul inculpatului, a desfiinţat sentinţa, a trimis cauza spre rejudecare şi a înlocuit măsura arestării cu măsura preventivă de a nu părăsi ţara prev. de art. 1451 C.p.p motivând că prin menţinerea stării de arest s-ar încălca dreptul prev. de art. 5 paragraful 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale de a fi judecat într-un termen rezonabil.

Î.C.C.J., d.p. 4141 din 13.08.2004, a admis recursul procurorului, a casat decizia atacată în partea referitoare la înlocuirea măsurii arestării preventive şi a dispus menţinerea acesteia, deoarece faţă de natura infracţiunilor de corupţie,de valorile sociale lezate, de sumele traficate şi de calitatea inculpatului la data săvârşirii faptelor, sunt temeiuri care să conducă la concluzia că lăsarea lui în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

Temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii nu s-au modificat, înlocuirea măsurii arestării fiind dispusă după o lună de la data când aceeaşi instanţă, verificând legalitatea măsurii arestării preventive, a constatat că subzistă temeiurile avute în vedere la arestare.

Admiterea unei căi ordinare de atac, cu trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanţă, deşi presupune prelungirea duratei procesului, nu constituie un temei pentru înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara, dacă subzistă motivele care au determinat arestarea.

23- Menţinerea arestării preventive în cursul judecăţii. Dacă inculpatul este internat în spital şi nu poate fi adus, el este reprezentat în instanţă de un avocat care pune concluzii.

C. A. Ploieşti,, prin încheierea din 21.06.2004, în baza art. 3001 C.p.p., a constatat legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpaţilor (2) iar în baza art. 160b a menţinut această măsură.

Î.C.C.J., d.p. 3849 din 8.07.2004, a respins recursul inculpatului ca nefondat.Potrivit art. 3001 coroborat cu art. 1601 C.p.p. în cursul judecăţii instanţa verifică

legalitatea şi temeinicia arestării preventive, iar conf. art. 159 al. 4 din acelaşi cod, menţinerea arestării preventive poate fi dispusă în lipsa inculpatului, în cazul când acesta se află internat în spital şi din cauza stării sănătăţii nu poate fi adus în faţa instanţei sau în alte cazuri deosebite în care deplasarea sa nu este posibilă, dar numai în prezenţa apărătorului, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii.

În speţă, procedura a fost îndeplinită şi inculpatul a fost reprezentat de un apărător, deci menţinerea arestării este legală.

24- Este nelegală soluţionarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, fără consultarea inculpatului. Inadmisibil recursul împotriva încheierii de soluţionare a cererii de disjungerea cauzei.

C. A. Bucureşti, încheierea din 17.09.2004, a dispus amânarea cauzei şi a respins cererea de liberare sub control judiciar formulată de apărătorul inculpatului K.A. precum şi cererea inculpatului H.H. de disjungere a cauzei în ce-l priveşte.

Î.C.C.J., d.p. 4917 din 30.09.2004, a admis recursul inculpatului K.A. şi a trimis cauza spre rejudecare deoarece cererea de liberare provizorie sub control judiciar nu a fost formulată de inculpat, ci de avocat care a semnat-o instanţa nu l-a întrebat pe inculpat dacă şi-o însuşeşte consemnând declaraţia acestuia, potrivit art. 1607 al. 2 C.p.p. De altfel, instanţa a luat hotărârea fără ascultarea inculpatului, prin aceasta încălcându-se disp. art. 1688 al. 1 potrivit cărora soluţionarea cererii se face după ascultarea inculpatului.

A fost însă respins ca inadmisibil recursul inculpatului H.H., întrucât potrivit art. 385 1

al. 2 C.p.p încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau decizia recurată, cu

152

excepţia cazurilor când, potrivit legii pot fi atacate separat cu recurs, dar încheierile prin care s-a dispus disjungerea cauzei sau a fost respinsă o asemenea cerere, nu fac parte din categoria celor împotriva cărora conform legii poate fi folosită o cale de atac separată.

25- Contestaţie la executare. Competenţa. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Stabilirea organului de supraveghere a datelor prezentării şi nominalizarea obligaţiilor pe care condamnatul trebuie să le respecte.

C.A. Bucureşti, Secţia a II-a, s.p. 5 din 21.01.2004, a declinat conf. art. 461 al. 2 C.p.p. competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare a condamnatului având ca obiect lămurirea dispozitivului d.p. 5847 din 11.12.2003 a Î.C.C.J, în favoarea acestei din urmă instanţe.

Î.C.C.J., d.p. 2617, din 15.05.2004, a admis contestaţia la executare a susmenţionatei decizii prin care se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere cu respectarea obligaţiilor prev. de art. 863 C.p., deoarece s-au stabilit în mod generic acele obligaţii fără a se preciza organul însărcinat cu supravegherea condamnatului, datele la care acesta urmează să se prezinte în faţa acelui organ şi să nominalizeze care dintre obligaţiile prev. în art. 863 al. 3 C.p. urmează a fi respectate de condamnat.

Ca urmare, Suprema instanţă a stabilit în sarcina condamnatului obligaţia de a se supune măsurilor de supraveghere prev. de art. 863 al. 1 lit. a – d C.p., iar cea de la lit. a urmând să se execute prin prezentarea lunară, în ultima zi lucrătoare, la secţia de poliţie în a cărei rază teritorială domiciliază condamnatul.

26- Nu se poate face plângere împotriva unei adrese (comunicări fără caracter procesual) emisă de parchet, ci numai împotriva unei rezoluţii sau ordonanţă de netrimitere în judecată.

C.A. Ploieşti, s.p. 6 din 3.03.2004, a respins plângerea petiţionarului împotriva unei adrese a Parchetului de pe lângă C.A. Ploieşti, prin care i s-a comunicat că nu există elemente care să atragă răspunderea penală a unor magistraţi pentru infracţiunea de represiune nedreaptă.

Î.C.C.J., d.p. 2533 din 7.05.2004, a respins ca nefondat recursul petiţionarului, deoarece acesta s-a plâns împotriva adresei primite de la P.C.A. Ploieşti, comunicarea care nu constituie o măsură sau un act de urmărire penală în sensul dispoziţiilor prev. de art. 275-2781

C.p.p.Numai împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată dispuse de procuror, prin

rezoluţie sau ordonanţă, se poate face plângere la instanţă, dar nu şi împotriva unor comunicări prin care se aduce la cunoştinţa petentului că nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni, fără ca aceasta să fie precedată de adoptarea unei rezoluţii sau ordonanţe.

27-Neînceperea urmăririi penale datorită lipsei autorizării organului competent. Plângerea nu a atacat soluţia de neurmărire penală ci temeiul acestei neînceperi a urmăririi penale.

C.A. Timişoara, s.p. 16 din 3.03.2004, a respins plângerea petentului contra rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale împotriva sa, datorită neobţinerii avizului de cercetare prevăzut de lege.

Î.C.C.J., d.p. 2715 din 19.05.2004, a respins ca nefondat recursul petiţionarului deoarece el nu a atacat soluţia ci temeiul acestei măsuri de neîncepere a urmăririi penale, urmărind să se stabilească nevinovăţia sa, iar nu imposibilitatea continuării urmăririi într-o cauză prevăzută de lege, or pe calea plângerilor prev. de art. 278 C.p.p rezolvarea acestui aspect nu este posibilă.

Soluţia prin care să se confirme nevinovăţia sa, petiţionarul ar fi putut-o obţine numai dacă s-ar fi început urmărirea penală şi ar fi cerut continuarea ei conform art. 13 C.p.p.

153

28- Plângerea admisă împotriva actelor procurorului deşi intervenise prescripţia răspunderii penale. Înşelăciune, distrugere şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

C. A. Ploieşti, s.p. 73 din 30.06.2004, a admis plângerile formulate în temeiul art. 2781 C.p.p împotriva rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale faţă de făptuitor pentru infracţiunile de înşelăciune, distrugere şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. a desfiinţat rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale şi a trimis cauza procurorului în vederea reluării cercetărilor.

Î.C.C.J., d.p. 4455 din 9.09.2004, a admis recursul făptuitorului datorită împlinirii la 21.12.2000 a termenului de prescripţie al răspunderii penale de 5 ani prev. de art. 122 al. 1 lit. d C.p.

Potrivit art. IX pct. 5 din Legea 281/2003 în cazul rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale, al ordonanţelor sau după caz al rezoluţiilor de clasare, de scoatere de sub urmărirea penală ori de neînceperea urmăririi penale date de procuror până la intrarea în vigoare a legii, termenul de introducere a plângerii prevăzute în art. 2781 C.p.p. este de un an şi curge de la intrarea în vigoare a legii, dacă nu s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.

În cauză petiţionarii au formulat plângere împotriva rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale dispuse de procuror, până la intrarea în vigoare a Legii 281/2003 astfel că termenul de un an curge de la intrarea în vigoare a acesteia şi anume de la 1 iulie 2003, deci plângerea lor a fost formulată în termen.

29- Amânarea executării pedepsei. După expertiza medico-legală efectuată de Institutul Naţional de Medicină Legală nu se mai poate efectua o altă expertiză medico-legală de către o unitate ierarhic inferioară.

T. Dolj, s.p. 121 din 9.02,2004, a admis cererea condamnatei şi a dispus întreruperea pe o perioadă de 2 luni a executării pedepsei de 7 ani şi 6 l uni închisoare, reţinând potrivit unei expertize efectuate de I.N.M.L. Craiova că aceasta suferă de o boală pentru vindecarea căreia se impune efectuarea unei intervenţii chirurgicale ce nu poate fi realizată în reţeaua sanitară a D.G.P.

C. Apel Craiova, d.p. 153 din 22.03.2004, a respins apelul procurorului.Î.C.C.J., d.p. 2781 din 21.05.2004, a admis recursul procurorului, a casat hotărârile

atacate cu trimiterea la instanţa de fond pentru rejudecare, deoarece după ce Institutul Naţional de Medicină Legală „Prof. dr. Mina Minovici” întocmise o expertiză medico-legală, o altă expertiză ulterioară nu mai putea fi efectuată de către o unitate inferioară în speţă I.M.L. Craiova. De menţionat că anterior, se mai efectuase expertize medico-legale dintre care ulterior de către I.N.M.L „Prof. dr. Mina Minovici” după care condamnata şi-a retras cererea.

Este de observat că prin Ordinul nr. 1134/25.05.2000 al ministrului justiţiei pentru aprobarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, publicat în M. Of. 459 din 19 septembrie 2000 şi Metodologiei medico-legale în baza căreia se desfăşoară activitatea comisiilor de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei, după efectuarea unei noi expertize la acest for medico-legal, nu se mai poate efectua o nouă expertiză la o altă unitate i ierarhic inferioară.

30- S-a recunoscut o hotărâre străină de liberare condiţionată, iar nu hotărârea străină de condamnare.

T. Mehedinţi, s.p. 215 din 30.06.2003, a condamnat inculpatul la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare: (trei ani) în temeiul art. 208, 209 lit. a, g, i C.p. şi (un an) art. 26 rap. la art. 217 al. 3 C.p.

C. Apel Craiova. d.p. 14 din 13.01.2004, a admis apelul inculpatului, a desfiinţat în parte sentinţa, a contopit pedepsele de un an şi trei ani cu pedepse de 3 ani închisoare aplicată

154

de Judecătoria Pireu din Grecia prin hotărârea 101/2002 pentru infracţiunea prevăzută de legislaţia română în art. 282 al. 2 C.p., dispunând ca inculpatul să execute 3 ani închisoare.

Î.C.C.J., d.p.2170 din 22.04.2004, a admis recursul inculpatului, a casat decizia şi a trimis cauza la instanţa de fond pentru rejudecare deoarece nu s-au respectat disp. art. 519 şi art. 520 C.p.p. privind recunoaşterea hotărârii Judecătoriei Pireu, fiind acceptată o copie xerox în traducere legalizată, depusă de inculpat prin apărătorul său. Dar aceasta, nu este hotărârea de condamnare la 3 ani închisoare, ci hotărârea prin care s-a dispus liberarea condiţionată a condamnatului.

Instanţa trebuia să examineze textul integral al hotărârii străine şi principalele acte avute în vedere de instanţa străină la pronunţarea soluţiei.

31- Apel. Retragerea apelului. Inculpat minor. Condiţii.În noaptea de 22.09.2003, în timp ce se afla într-un parc, inculpatul (minor), împreună

cu alţi făptuitori, au deposedat, prin violenţă, partea vătămată de haină şi de suma de 100.000 lei.

T. Bucureşti, Secţia I-a, s.p. 1206 din 10.12.2003, a condamnat la un an închisoare pe inculpatul minor în temeiul art. 211 al. 2 lit. b, c şi al. 21 lit. a C.p.

C.A. Bucureşti, d.p. 51 din 28.01.2004, a respins apelul procurorului şi a luat act de retragerea apelului de către inculpat.

Î.C.C.J., d.p. 2704 din 19.05.2004, a admis recursurile declarate de procuror şi inculpat şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă.

Luarea declaraţiei de renunţare la apel de către inculpat, în absenţa părinţilor şi a autorităţii tutelare, constituie o încălcare a prevederilor art. 484 al. 2 şi art. 369 al. 2 C.p.p., potrivit cărora inculpatul minor nu poate retrage apelul, indiferent dacă l-a declarat personal sau dacă a fost declarat de reprezentantul său legal.

32-Arestare preventivă. Prelungire. Soluţionarea propunerii în şedinţă publică.C. Apel Craiova, prin încheierea nr. 7 din 31.10.2003, a dispus prelungirea cu 30

zile a arestării preventive pentru toţi cei patru inculpaţi.Î.C.C.J., d.p. 5025 din 6.11.2003, a respins recursurile inculpaţilor constatând că prin

judecarea în şedinţă publică a cererii de prelungire a arestării preventive nu s-a adus o vătămare care nu putea fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, deci nu sunt îndeplinite cerinţele prevederilor art. 197 al. 1 C.p.p.

33- Arestare preventivă în cursul urmăririi penale. Durată. Termen rezonabil.După ce la 22.04.2003 s-a restituit cauza la procuror în vederea refacerii urmăririi

penale, menţinându-se măsura arestării preventive a inculpatului, C.A. Alba Iulia, prin încheierea din 30.10.2003, a prelungit arestarea preventivă, cu motivarea, între altele, că inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală.

Î.C.C.J., d.p. 5023 din 6.11.2003, a admis recursul inculpatului, s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive întrucât de la data de 22.04.2003, când s-a restituit cauza la procuror pentru refacerea urmăririi penale şi până în prezent au trecut mai mult de 180 zile, limita maximă stabilită prin O.U.G. 109 din 29.10.2003 care a modificat art. 159 alin. 13 C.p.p.

34- Arestarea preventivă. Menţinerea măsurii. Recurs împotriva încheierii instanţei de recurs. Inadmisibilitate.

C.A. Bucureşti, prin încheierea din 22.10.2003, investită cu judecarea recursului declarat în cauză, a menţinut arestarea preventivă a inculpatului.

Î.C.C.J., d.p. 5223 din 14.09.2003, a respins ca inadmisibil recursul inculpatului, deoarece potrivit art. 141 al. 1 C.p.p., poate fi atacată cu recurs numai încheierea dată de prima instanţă şi în apel, privind luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menţinerea unei măsuri preventive, ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive.

155

De altfel, o încheiere a instanţei de recurs privind menţinerea arestării nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs şi pentru că o asemenea posibilitate ar impune investirea unei instanţe ierarhic superioare celei fireşti cu calea de atac a recursului, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece în acest mod s-ar nesocoti normele legale referitoare la competenţa instanţelor.

35- Arestarea preventivă. Calea de atac împotriva încheierii pronunţate în cursul urmăririi penale privind arestarea preventivă. Cererea de revocare a arestării.

C.A. Bucureşti, Secţia a II-a, prin încheierea din 22.12.2003, a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpat, aflat în curs de urmărire penală.

Î.C.C.J., d.p. 6100 din 24.12.2003, a respins ca inadmisibil recursul inculpatului deoarece disp. art. 1403 al. 1 C.p.p. nu prevede o cale separată de atac împotriva unei atare încheieri.

36- Arestare preventivă. Trecerea cauzei pentru continuarea urmăririi penale de la un organ de urmărire la altul. Valabilitatea mandatului de arestare emis anterior.

Măsura arestării preventive a fost luată de T. Suceava prin încheierea nr. 431 din 19.03.2004, în baza art. 143 al. ultim şi art. 148 al. 1 lit. h C.p.p. cu respectarea regulilor de competenţă, propunerea de arestare preventivă a fost formulată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.

C.A. Suceava, prin încheierea nr. 2 din 14.07.2004, a admis cererea procurorului de la P.N.A. Serviciul Teritorial Suceava şi a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului.

Î.C.C.J., d.p. 3969 din 19.07.2004, a respins ca nefondat recursul inculpatului, în care s-a susţinut, între altele, nulitatea mandatului de arestare preventivă iniţial, ca fiind emis de un organ necompetent.

Împrejurarea că propunerea de arestare preventivă nu a fost formulată de un procuror din cadrul P.N.A. nu atrage nulitatea mandatului, neputând exista identitatea cu sesizarea legală a instanţei, ceea ce rezultă din dispoziţiile art. 149 al. 2 C.p.p. potrivit căruia atunci când o cauză este trecută pentru continuarea urmăririi penale de la un organ de urmărire la altul, mandatul de arestare emis anterior rămâne valabil.

37- Arestare preventivă. Temeiurile revocării măsurii.C.A. Bucureşti, Secţia a II-a, prin încheierea din 24.12.2003, a revocat măsura

arestării preventive a inculpaţilor, motivând că aceştia nu au antecedente penale, au mijloace de existenţă, nu există temerea că ar comite fapte asemănătoare acelora pentru care au fost trimişi în judecată.

Inculpaţii erau arestaţi la 5 decembrie 2003, prin încheierea 5739 a Î.C.C.J., ca urmare a admiterii recursului declarat de procuror împotriva încheierii prin care s-a respins propunerea de arestare.

Î.C.C.J., d.p. 6102 din 29.12.2003, a admis recursul procurorului, a casat încheierea atacată şi a menţinut măsura arestării deoarece aceasta a fost legal dispusă, iar temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea lor de libertate.

Instanţa care a revocat arestarea nu stabilise, aşa cum cer dispoziţiile art. 3001 al. 2 C.p.p., care dintre temeiuri (care potrivit art. 148 lit. h C.p.p. au determinat la 5 decembrie 2003 arestarea preventivă), ar fi încetat la 24.12.2003, nici motivele invocate pentru revocare nu numai că nu constituie criterii legale pentru revocarea arestării, dar ele existau şi la data arestării de către Curtea de Apel a unuia dintre inculpaţi, precum şi a celorlalţi inculpaţi de către Î.C.C.J.

38-Înlocuirea măsurii arestării preventive. Obligarea de a nu părăsi localitatea. Temeiurile înlocuirii măsurii preventive.

156

C.A. Bucureşti, Secţia I-a, a admis la 22.12.2003, cererea inculpatului şi a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea motivându-se că inculpatul, ca poliţist, a avut o contribuţie minoră faţă de ceilalţi inculpaţi la săvârşirea unor fapte de corupţie.

Î.C.C.J., d.p. 6101 din 24.12.2003, a admis recursul procurorului, a casat încheierea atacată şi a respins cererea inculpatului deoarece nu a intervenit vreo schimbare în faţa primei instanţe, a temeiurilor de fapt şi de drept care au impus luarea măsurii arestării preventive, potrivit art. 148 lit. h C.p.p.

De altfel, încheierea nu cuprinde temeiuri concrete care au determinat înlocuirea arestării cu o altă măsură preventivă, făcându-se doar o referire generică la gravitatea mai redusă a faptei în raport cu cea a faptei altor participanţi arestaţi, precum şi la faza de finalizare în care se află cercetarea judecătorească, descrieri insuficiente, care nu sunt de natură a satisface exigenţele unei motivări concrete la care se referă art. 137, partea finală, din Codul de procedură penală.

39- Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Deţinerea şi punerea în circulaţie, fără autorizaţie, a armelor pentru împrăştierea de gaze nocive, iritante sau de neutralizare.

Inculpatul a deţinut, fără autorizaţia prevăzută de Legea 17/1996, un pistol cu gaze marca IWG model PP, calibrul 3,5 mm., folosit pentru imobilizarea sau neutralizarea unei persoane. În luna octombrie 2000, a vândut pistolul co-inculpatului.

În prezent, regimul armelor şi muniţiilor este reglementat prin Legea 295/2004, care a abrogat Legea 17/1996.

Jud. Brăila, s.p. 1203 din 11.06.2001, a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea prev. de art. 279 al. 1 C.p.

T. Brăila, d.p. 71 din 8.02.2002, a respins apelul procurorului.C.A. Galaţi, d.p. 451 din 5.06.2002, a respins recursul procurorului.Î.C.C.J., d.p. 555 din 29.01.2004, a admis recursul în anulare şi a condamnat

inculpatul în temeiul art. 279 al. 1 C.p.40- Asistenţa juridică. Doi apărători aleşi. Lipsa unuia dintre apărători la

judecată.La 29.01.2002, la percheziţia domiciliară efectuată în locuinţa inculpatului, s-a găsit

cantitatea de 1,80 gr. heroină destinată atât consumului propriu, cât şi comercializării.T. Bucureşti, Secţia a II-a, s.p. 720 din 23.07.2002, a condamnat inculpatul pentru

trafic şi consum de stupefiante, prev. în art. 2 al. 2 şi în art. 4 din Legea 143/2000.C.A. Bucureşti, d.p. 686 din 31.10.2002, a respins apelul inculpatului.Î.C.C.J., d.p. 5079 din 7.11.2003, a respins recursul inculpatului apreciind că

judecarea apelului s-a desfăşurat cu respectarea dreptului la apărare, fiind prezent, la termenul de judecată din 24.10.2003, unul din cei doi avocaţi aleşi ai inculpatului, al doilea avocat fiind în imposibilitate de a se prezenta din motive de sănătate.

41- Cheltuieli judiciare. Obligarea la plata cheltuielilor făcute de părţi. Retragerea plângerii prealabile.

Partea vătămată s-a plâns împotriva inculpatului pentru că în anul 1998, acesta a desfiinţat în mod abuziv (art. 220 al. 1, 2 C.p.) gardul care le separă proprietăţile, după care a construit un nou gard, în interiorul terenului proprietatea părţii vătămate.

Ulterior, partea vătămată şi-a retras plângerea şi C.A. Ploieşti, prin s.p. 7 din 28.07.2003 a încetat procesul penal, dar partea vătămată a fost obligată să plătească inculpatului 2 milioane lei cheltuieli judiciare.

Î.C.C.J., d.p. 5568 din 28.11.2003, a respins recursul inculpatului prin care solicita obligarea părţii vătămate la plata sumei de 22 milioane lei, echivalentul onorariului de avocat plătit de el pentru a se apăra în cursul procesului.

157

La baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor judiciare stă culpa procesuală, astfel că partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câştigătoare.

În lumina acestor principii, prevederile art. 193 alin. 6 C.p.p. rap. la art. 274 C.proc.civ., pe baza cărora se stabilesc cheltuielile judiciare în cazul încetării procesului penal ca urmare a retragerii plângerii prealabile, trebuie raportate şi la dispoziţiile art. 193 al. 5 C.p.p., în conformitate cu care, în caz de achitare, partea vătămată este obligată să plătească cheltuieli judiciare în măsura în care a provocat efectuarea acestor cheltuieli.

Astfel, în materia cheltuielilor judiciare, poziţia de ,,parte care a căzut în pretenţii” şi, respectiv, de ,,parte câştigătoare”, în cazul încetării procesului penal este dată de contribuţia pe care părţile – în speţă, partea vătămată şi inculpatul – au avut-o la pornirea procesului şi la pronunţarea soluţiei în cauză.

Partea vătămată care a învestit instanţa cu judecarea unei plângeri penale neîntemeiate sau tardive şi care şi-a retras plângerea are, în mod vădit, poziţia de ,,parte care a căzut în pretenţii”, iar inculpatul, în calitate de ,,parte câştigătoare”, este îndreptăţit să obţină restituirea integrală a cheltuielilor pe care le-a făcut în timpul şi din cauza procesului intentat împotriva sa de partea vătămată.

Atunci însă când partea vătămată îşi retrage plângerea, punând capăt procesului penal din motive care nu privesc vinovăţia inculpatului şi nu sunt determinate de culpa ei în introducerea plângerii prealabile, nu se poate reţine că ,,a căzut în pretenţii” şi că trebuie să despăgubească integral pe inculpat pentru cheltuielile judiciare făcute de acesta. Într-o asemenea situaţie, pe baza actelor dosarului, instanţa are libertatea de a aprecia în ce măsură partea vătămată a cauzat cheltuielile efectuate de inculpat şi, prin urmare, în ce măsură trebuie să fie obligată la plata acestor cheltuieli.

În speţă nu se poate reţine că prin retragerea plângerii partea vătămată a căzut în pretenţii şi că a provocat din vina sa exclusivă cheltuieli judiciare făcute de inculpat, deoarece partea vătămată în susţinerea plângerii sale a depus mai multe acte, între care procesul-verbal întocmit de primarul comunei, din care rezultă că gardul a fost mutat cu 1 m. în interiorul terenului părţii vătămate, iar inculpatul nu a combătut probele aduse de partea vătămată.

Aşa fiind, nu are temei solicitarea inculpatului de a dispune obligarea părţii vătămate la plata integrală a echivalentului onorariului pe care inculpatul l-a achitat avocatului.

42- Contestaţie la executare. Prescripţia executării pedepsei. Suspendare. Amânarea executării pedepsei.

Jud. Turda, s.p. 716 din 14.12.2001, a admis contestaţia la executare a condamnatei şi a constatat prescripţia executării pedepsei de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin s.p. 251 din 1.04.1992 Jud. Cluj.

Î.C.C.J., d.p. 4692 din 22.10.2002, a admis recursul în anulare a casat hotărârea şi a respins contestaţia la executare deoarece în perioada 3 ani, 8 luni şi 11 zile cât executarea pedepsei a fost amânată conf. art. 453 C.p.p. s-a suspendat cursul termenului de prescripţie a executării pedepsei conf. art. 128 al. 2 din acelaşi cod. Astfel fiind, termenul de prescripţie prev. de art. 126 C.p. începe să curgă de la data expirării amânării executării pedepsei. Termenul de prescripţie în acest caz era de 8 ani şi 6 luni (5 ani conf. art. 126 lit. b C.p., 3 ani şi 4 luni pedeapsă) la care se adaugă durata de 3 ani, 8 luni şi 11 zile, perioada amânării executării pedepsei, în care cursul prescripţiei a fost suspendat. Aşa fiind, termenul de prescripţie se împlinea la 7 iunie 2004, iar nu la 14 decembrie 2001, cum greşit a dispus instanţa de fond.

43- Fals. Prescripţia răspunderii penale. Anularea din oficiu a actelor falsificateÎn zilele de 26 şi 29 ianuarie 1992, în calitate de reprezentant al unei societăţi

comerciale, inculpatul a întocmit în fals procese - verbale de licitaţie prin contrafacerea subscrierii, pentru două silozuri şi terenul aferent acestora aparţinând unei ferme zootehnice, pe care le-a folosit apoi în procesul civil de revendicare a bunurilor menţionate.

158

Jud. Rm. Vâlcea, s.p. 917 din 14.06.2000, a achitat (art. 10 lit. a C.p.p.) inculpatul, apreciind că a dobândit în mod legal de la C.A.P. cele două silozuri şi terenurile aferente, prin licitaţia care a avut loc.

T. Vâlcea, d.p. 307 din 14.11.2001, admis apelul procurorului şi a schimbat temeiul achitării în art. 10 lit. c C.p.p. pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale şi în art. 10 lit. d c.p.p. pentru uz de fals.

C.A. Piteşti, d.p. 140 din 12.3.2002, admis recursul procurorului, a casat hotărârile atacate şi în baza art. 10 lit. g C.p.p. a încetat procesul penal motivând că a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Î.C.C.J., d.p. 5761 din 9.12.2003, admis recursul în anulare şi potrivit art. 348 C.p.p. a dispus anularea proceselor verbale de licitaţie falsificate. Măsura desfiinţării înscrisului fals trebuie luată din oficiu chiar dacă s-a încetat procesul penal.

44- Furt calificat. Componente ale reţelelor electrice.În luna ianuarie 2001, în timpul nopţii, inculpaţii (3) s-au deplasat la o bază de

recepţie a unei societăţi particulare de unde prin tăiere au sustras conductor de aluminiu – cablu electric – de pe 6 stâlpi.

Jud. Carei, s.p. 339 din 10.10.2001, a condamnat inculpaţii în temeiul art. 208, 209 lit. a, g, i C.p.

T. Satu Mare, d.p. 547 din 29.11.2001, a respins apelul declarat de procuror.Î.C.C.J., d.p. 1889 din 6.04.2004, a admis recursul în anulare, a schimbat încadrarea

juridică reţinând şi art. 209 al. 3 lit. c C.p. şi a condamnat inculpaţii potrivit noii încadrări juridice.

45- Furt calificat. Intenţie. Act care serveşte pentru legitimareInculpatul a furat o bicicletă parcată în loc public, pe portbagajul căreia se găseau două

genţi de voiaj în care se aflau diferite obiecte, între care o borsetă cu acte de identitate şi bani - lei şi valută.

T. Sibiu, s.p. 119 din 28.05.2003, a condamnat inculpatul în temeiul art. 208, 209 al. 1 lit. e şi al. 2 lit. b C.p.

C.A. Alba Iulia, d.p. 256 din 5.08.2003, a respins apelul inculpatului.Î.C.C.J., d.p. 4840 din 29.10.2003, a admis recursul inculpatului în temeiul art. 3859

al. 1 pct. 17 C.p.p., a casat hotărârile, a schimbat încadrarea juridică înlăturând agravanta al. 2 lit. b din art. 209 C.p. pentru că nu s-a făcut dovada că în momentul însuşirii bicicletei inculpatul a prevăzut că în bagaje s-ar putea afla acte de identitate şi că a urmărit sau a acceptat posibilitatea sustragerii lor.

46- Furt calificat. Loc public.Jud. Sf. Gheorghe, s.p. 279 din 17.10.2002, a condamnat inculpatul în temeiul art.

208 al. 1 cu aplic. art. 37 lit. b C.p. reţinându-se că a furat două biciclete, din două blocuri, de la parter şi respectiv de la etajul I.

T. Covasna, d.p. 33 din 11.02.2003, admis apelul inculpatului şi a înlăturat art. 37 lit. b C.p.

C.A. Braşov, d.p. 325 din 24.04.2003, a respins recursul inculpatului.Î.C.C.J., d.p. 5641 din 3.12.2003, a admis recursul în anulare, a casat hotărârile şi a

schimbat încadrarea juridică reţinând şi art. 209 al. 1 lit. e C.p., deoarece în raport cu art. 152 lit. a C.p. furtul unor bunuri aflate în holul sau pe palierele imobilelor unde intrările nu sunt păzite sau prevăzute cu interfon ori cu alt sistem de siguranţă, fiind totdeauna accesibile publicului, constituie furt calificat.

47- Semnarea hotărârii judecătoreşti. Compunerea completului.T. Bistriţa Năsăud, s.p. 172 din 8.09.2003, a condamnat inculpatul în baza art. 174

rap. la art. 175 lit. c C.p.

159

C. Apel Cluj, d.p. 234 din 16.10.2003, a admis apelul inculpatului şi a redus pedeapsa.

Î.C.C.J., d.p. 5964 din 17.12.2003, a admis recursul inculpatului în temeiul art. 3859

al. 1 pct. 3 C.p.p., a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului deoarece au fost încălcate disp. art. 292 al. 2 C.p.p., completul de judecată în apel s-a schimbat după începerea dezbaterilor – în practicaua deciziei figurează doi judecători, din care doar unul a rămas până la sfârşitul dezbaterilor şi a semnat decizia, al doilea fiind înlocuit cu un alt judecător care a semnat şi el decizia.

48- Începerea urmăririi penale. Infracţiune pentru care urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror. Proces-verbal de începere a urmăririi penale încheiat de organul de poliţie.

În august 2002, inculpatul a recrutat pe minoră în scopul de a practica prostituţia în străinătate.

T. Giurgiu, s.p. 200 din 17.06.2003, a condamnat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane prevăzută în art. 13 al. 1 din Legea 678/2001.

C.A. Bucureşti, Secţia a II-a, d.p. 690 din 13.11.2003, a respins apelul declarat de inculpat, prin care s-a cerut restituirea cauzei la procuror pentru refacerea actului de sesizare, întrucât în cauză nu s-a dispus începerea urmăririi penale prin rezoluţie sau proces-verbal de sesizare din oficiu.

Î.C.C.J., d.p. 1106 din 25.02.2004, a respins ca nefondat recursul inculpatului.Organul de poliţie a efectuat acte premergătoare potrivit art. 224 C.p.p., s-a sesizat din

oficiu, a încheiat un proces-verbal şi constatând că potrivit art. 21 din Legea nr. 678/2001 competenţa de efectuare a urmăririi penale aparţine procurorului, a trimis acestuia dosarul, pentru a efectua urmărirea penală.

Procurorul, primind dosarul, nu a dispus începerea urmăririi penale, însă procesul-verbal încheiat de organul de poliţie ca urmare a sesizării din oficiu constituie, potrivit art. 228 al.3 C.p.p., actul de începere a urmăririi penale, astfel că dispunerea din nou de către procuror, prin rezoluţie, a începerii urmăririi penale, nu este prevăzută de lege, câtă vreme în vederea sesizării din oficiu, organele de poliţie au efectuat acte premergătoare şi au încheiat proces-verbal în sensul art. 228 al. 3 C.p.p.

49- Infracţiune. Unitate naturală. Infracţiune continuată. Trafic de influenţăÎn luna martie 1998, după discuţii repetate cu persoane din două familii, inculpatul a

pretins şi apoi a primit în aceeaşi zi de la 13 membrii ai acelor familii, suma de 64 milioane de lei şi alte bunuri, pentru a-i ajuta să obţină vize pentru şedere în străinătate, susţinând că are influenţă asupra unor funcţionari de la ambasada ţării respective.

Jud. Galaţi, s.p. 338 din 2.12.1999 l-a condamnat, între altele în temeiul art. 257 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p.

C.A. Galaţi, d.p. 372 din 23.08.2000, admis recursul inculpatului şi a înlăturat aplic. art. 41 al. 2 C.p. a redus pedeapsa şi a aplicat art. 81 C.p.

C.S.J., d.p. 4552 din 25.10.2001 admis recursul procurorului a casat decizia atacată şi a menţinut sentinţa penală.

Î.C.C.J., completul de 9 judecători, d.p. 604 din 18.12.2003, admis recursul în anulare, a casat hotărârile atacate şi a schimbat încadrarea juridică în art. 257 C.p., înlăturând art. 41 al. 2 C.p.

Purtarea unor discuţii repetate cu mai multe persoane aflate împreună, urmate de primirea unor foloase de la acestea în acelaşi timp şi loc, nu atribuie faptei semnificaţia unei infracţiuni continuate de trafic de influenţă, caracterizată prin săvârşirea repetată a unor acţiuni care prezintă fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni ci, constituie o unitate naturală de infracţiune; această unitate nu este incompatibilă cu existenţa unei pluralităţi de acte materiale, cu condiţia ca acestea, considerate în ansamblul lor, prin legătura firească dintre ele, să alcătuiască o singură acţiune în vederea aceluiaşi rezultat.

160

50- Compunerea instanţei. Infracţiuni de corupţie săvârşite de alte categorii de persoane decât cele prevăzute în Legea 78/2000.

În anii 2001 şi 2002, inculpaţii (2) au pretins şi au primit sume de bani de la două persoane, promiţându-le că prin influenţa pe care o au asupra unor medici îi vor determina să le întocmească actele necesare în vederea pensionării pentru incapacitate de muncă.

T. Dâmboviţa, s.p. 297 din 23.06.2003, a condamnat inculpaţii (2) pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de trafic de influenţă prev. de art. 257 al. 1 C.p.

C.A. Ploieşti, d.p. 451 din 13.10.2003, a respins apelurile inculpaţilor, cu motivarea că, potrivit art. 29 din Legea 78/2000, judecarea infracţiunilor prev. de art. 254-257 C.p. se face de complete specializate, compuse din doi judecători, astfel că prima instanţă a fost legal constituită din doi judecători.

Î.C.C.J., d.p. 1436 din 12.03.2004, a admis recursurile declarate de procuror şi inculpaţi şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă.

Cele două instanţe au interpretat greşit disp. art. 29 al. 2 din Legea 78/2000 potrivit cărora la judecătorii, tribunale şi curţile de apel, pentru judecarea infracţiunilor de corupţie şi a celor asimilate acestora, completele de judecată sunt formate din doi judecători.

Legea 78/2000 se aplică numai anumitor categorii de persoane care îndeplinesc o funcţie publică, participă la luarea unor decizii sau le pot influenţa, exercită atribuţii de control, acordă sau realizează şi controlează asistenţa specializată, participă sau influenţează deciziile luate, deţin o funcţie de conducere într-un partid, sindicat sau organizaţie patronală, asociaţie fără scop lucrativ sau fundaţie.

Prin art. 7 al. 3 din Legea 78/2000 s-au inclus în categoria infracţiunilor de corupţie, între altele, traficul de influenţă, dar condiţionat de săvârşirea de către una din persoanele menţionate la alin. 1 şi 2, iar prin art. 8 se precizează că dispoziţiile art. 254-257 C.p. vizează şi alte categorii de persoane.

Legea nr. 161/2003 nu a modificat categoriile de persoane prevăzute în Legea nr. 78/2000, ci a incriminat şi alte fapte de aceeaşi natură, a stabilit unele reguli de competenţă în ceea ce priveşte urmărirea penală şi judecata, precum şi alte reguli de procedură.

Prin urmare, judecarea de către complete specializate, în compunere de doi judecători, vizează numai faptele de corupţie sau cele asimilate acestora, comise de anumite categorii de persoane. În celelalte cazuri, regulile procesuale, inclusiv în ceea ce priveşte compunerea completelor de judecată, este cea stabilită de dreptul comun, în art. 17 al. 1 din Legea 92/1992 şi în Codul de procedură penală.

În speţă, inculpatul N.P. avea calitatea de conducător auto, iar inculpatul G.S. nu avea ocupaţie, fiind pensionar, deci nu făceau parte din categoria persoanelor vizate de Legea 78/2000 sau de Legea nr. 161/2003.

În consecinţă, compunerea completului de judecată la prima instanţă trebuia să fie dintr-un singur judecător, şi nu din doi judecători. Hotărârea pronunţată de un complet nelegal constituit este lovită de nulitate absolută, conform art. 197 al. 2 C.p.p.

Preluarea, de către instanţa de apel, a interpretării eronate dată legii de către prima instanţă, atrage casarea şi a hotărârii acesteia.

51- Înşelăciune. Delapidare. Înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor.Inculpatul, administrator al unei societăţi comerciale având ca obiect de activitate

comercializarea de produse petroliere, a achiziţionat în perioada iulie 1999 - februarie 2000 mari cantităţi de produse petroliere inferioare, scutite de plata accizelor şi a taxei F.S.D.P., şi le-a vândut ca fiind benzină premium şi motorină, purtătoare de taxe şi accize.

Banii obţinuţi în acest fel nu au fost vărsaţi la bugetul de stat, fiind însuşiţi de inculpat.T. Buzău, s.p. 252 din 5.12.2002, a condamnat inculpatul, între altele, pentru

săvârşirea participaţiei improprii la infracţiunea prev. de art. 31 rap. la art. 297 C.p. şi a fost achitat pentru delapidare considerând că inculpatul nu avea calitatea de funcţionar.

161

C.A. Ploieşti, d.p. 135 din 21.03.2003 a admis apelul procurorului şi l-a condamnat pe inculpat şi pentru delapidare.

Î.C.C.J., d.p. 5524 din 27.11.2003, a admis recursul procurorului a casat decizia atacată a schimbat încadrarea juridică în înşelăciune - art. 215 al. 1, 2, 3 5 cu aplic. art. 41 C.p. şi l-a condamnat corespunzător.

S-a apreciat că în sarcina inculpatului nu se poate reţine săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor neexistând o falsificare sau substituire de produse. Prin fapta susmenţionată nu a fost prejudiciată societatea comercială al cărei administrator era, nici nu a sustras bani din patrimoniul firmei, neexistând o lipsă în gestiunea acesteia.

Inculpatul a dat produselor o altă denumire şi un preţ care le conferea aparenţă de autenticitate, înşelând astfel pe cumpărătorii care fiind convinşi că li se livrează benzină premium şi motorină, au achiziţionat în realitate produse calitativ inferioare dar au plătit un preţ care includea nejustificat diferenţele suplimentare de taxe şi accize în valoare de 2,5 miliarde lei, deşi acele reale produse petroliere erau scutite de taxa F.S.D.P. şi accize.

Valoare taxelor şi accizelor nedatorate nu reprezintă obligaţii către bugetul de stat, ci constituie prejudiciul cauzat cumpărătorilor şi folosul material injust dobândit în mod fraudulos.

Deoarece, cumpărătorii nu au fost identificaţi suma de 2,5 miliarde lei a fost confiscată în temeiul art. 118 lit. d C.p.p.

52- Legitimă apărare. Lovirea agresorului şi după ce acesta a scăpat din mâini armele folosite la atac.

La 4.02.2001, inculpatul a lovit pe un consătean în cap cu un ciomag după ce a fost lovit de acesta cu toporul în zona capului şi cu cuţitul în braţ.

T. Dolj, s.p. 575 din 23.10.2002, a condamnat inculpatul în baza art. 20 rap. la art. 174 cu aplic. art. 73 lit. b C.p.

C. Apel Craiova, d.p. 198 din 8.05.2003 a achitat (art. 10 lit. e C.p.p.) inculpatul reţinând că a acţionat în stare de legitimă apărare.

Î.C.C.J., d.p. 4817 din 29.10.2003, a respins recursul procurorului, fapta fiind comisă în condiţiile prev. de art. 44 al. 2 C.p.

Conflictul s-a produs ca urmare a pătrunderii animalelor inculpatului pe terenul cultivat al părţii vătămate şi aceasta a lovit pe inculpat cu toporul în cap şi cu un cuţit în braţ, provocându-i o plagă în zona frontală şi o alta la braţ, leziuni care au necesitat 8 - 9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Inculpatul a reacţionat la agresiunea violentă comisă de partea vătămată, apărându-se cu ciomagul.

Chiar dacă partea vătămată scăpase din mâini, între timp toporul şi cuţitul, reacţia inculpatului s-a produs în legitimă apărare, deoarece pericolul la care se afla expus nu era înlăturat, atâta timp cât partea vătămată nu a renunţat în mod manifest la violenţă, putând să recupereze armele şi să agreseze în continuare pe inculpat.

Aşa fiind, acţionând până când a avut reprezentarea că partea vătămată a devenit inofensivă şi numai putea atenta la viaţa sa, inculpatul s-a aflat în apărare legitimă.

53- Legitimă apărare. Provocare. Pătrunderea fără drept într-o locuinţă. Prezumţia de apărare legitimă. Actualitatea atacului.

În jurul orei 5 dimineaţa ziua de 25 septembrie 2000 inculpatul a fost trezit din somn de o lovitură în uşa camerei în care dormea. După ce a deschis uşa a văzut un consătean, cunoscut ca violent care l-a lovit de mai multe ori cu băţul în cap.

Pentru a se apăra, inculpatul a luat o securice şi după ce a fost lovit din nou peste cap, a lovit şi el pe agresor la întâmplare.

După ce agresorul a scăpat băţul din mână s-a retras spre poartă, dar inculpatul temându-se că agresorul se va înarma cu unul din parii aflaţi lângă gard, l-a urmărit şi

162

ajungându-l lângă poartă, l-a lovit repetat cu latul securicii, după care l-a abandonat şi apoi a anunţat poliţia.

Victima a decedat la spital datorită unui politraumatism cu fracturi costale şi ale antebraţului.

T. Galaţi, s.p. 242 din 5.06.2001, l-a condamnat pe inculpat în temeiul art. 174 cu aplic. art. 73 lit. b C.p. (inculpatul suferise leziuni la cap vindecabile în 2 zile de îngrijiri medicale).

C.A. Galaţi, d.p. 494 din 12.11.2001 a respins apelul inculpatului.C.S.J., d.p. 2718 din 29.05.2002, a dispus achitarea (art. 10 lit. e C.p.p.) menţinând

legitima apărare art. 44 al. 21 C.p.Î.C.C.J., complet de 9 judecători, d.p. 429 din 3.11.2003, a respins recursul în

anulare apreciind că inculpatul, trezindu-se pe întuneric de zgomotul produs prin forţarea uşii în faţa camerei inculpatul, persoană în vârstă (61 ani), a văzut un bărbat în plină putere (41 ani) despre care ştia că este violent, inculpatul a fost pus în faţa unui atac material, direct, imediat şi injust, de natură în a-i pune persoana într-un grav pericol, care nu a încetat în tot cursul altercaţiei.

54-Liberare condiţionată. Competenţă.Jud. Buftea, s.p. 733 din 21.05.2003, şi-a declinat competenţa soluţionării cererii

condamnatului pentru liberare condiţionată, în favoarea Jud. Constanţa, care şi-a declinat competenţa (s.p. 1588 din 4.07.2003) în favoarea Jud. Medgidia, în a cărei circumscripţie se află locul de executare a pedepsei.

Jud. Medgidia, s.p. 2023 din 5.09.2003, a declinat competenţa în favoarea Jud. Sectorului 3 Bucureşti cu motivarea că la data judecării cererii, cel condamnat se găsea în Penitenciarul Jilava.

Î.C.C.J., d.p. 5370 din 20.11.2003, a stabilit că, potrivit art. 450 al. 1 C.p.p., Jud. Medgidia este competentă, deoarece la data formulării cererii de liberare condiţionată, condamnatul se afla în executarea pedepsei la Penitenciarul Poarta Albă, aflat în circumscripţia Judecătoriei Medgidia.

55- Omor. Pruncucidere. Lipsa stării de tulburare pricinuită de naştereÎn iunie 2000, inculpatei i s-a refuzat de către medic întreruperea cursului sarcinii

deoarece era în luna a VI - a; dar aceasta a ascuns sarcina faţă de persoanele din familie, iar la 24.09.2000 când a născut un copil viu, l-a izbit de câteva ori cu capul de duşumea, cauzându-i moartea urmare unui grav traumatism cranian.

T. Suceava, s.p. 184 din 4.09.2002, a condamnat inculpata în baza art. 174 rap. la art. 175 lit. c C.p.

C.A. Suceava, d.p. 239 din 1.09.2003, admis apelul inculpatei, a schimbat încadrarea juridică în art. 177 C.p. şi a condamnat-o corespunzător considerând că s-a aflat într-o stare de tulburare pricinuită de naştere, din raportul de expertiză medico-legală rezultând că prezintă o reacţie depresivă anxioasă de intensitate severă, cu agravări anxioase în context situaţional la o personalitate emoţional introvertită, imatur psihoafectiv.

Î.C.C.J., d.p. 5797 din 10.12.2003, a admis recursul procurorului, a casat decizia atacată şi a menţinut sentinţa considerând, potrivit suplimentului de expertiză medico-legală psihiatrică efectuată în cursul judecăţii, că documentele medicale nu pot conduce la aprecierea că a existat o tulburare psihică provocată de actul naşterii, discernământul critic fiind păstrat.

S-au avut în vedere şi declaraţiile martorilor, precum şi ale inculpatei care a explicat săvârşirea faptei deoarece nu dorea ca pruncul să rămână în viaţă, neavând posibilităţi materiale de a-l întreţine.

163

56- Omor. Ucidere din culpă. Asmuţirea câinilor asupra victimei. Încadrare juridică.

La 26.01.2003, inculpatul, după ce a consumat băuturi alcoolice împreună cu un alt bărbat (la cabana al cărei paznic era), întrucât acesta refuza să plece, a dezlegat cei 4 câini rasa ciobănesc german, asmuţindu-i asupra victimei, căreia i-au provocat multiple plăgi muşcate şi sfâşiate urmate de hemoragie masivă externă, care au generat moartea.

T. Iaşi, s.p. 859 din 9.12.2003, l-a condamnat pentru omor prev. de art. 174 C.p.C.A. Iaşi, d.p. 16 din 22.01.2004, a respins apelul inculpatului prin care solicita

schimbarea încadrării juridice în ucidere din culpă.Î.C.C.J., d.p. 1671 din 25.03.2004, a respins recursul inculpatului constatându-se că

acesta fusese instruit cu privire la agresivitatea câinilor şi deci, asmuţind câinii asupra victimei a prevăzut că agresiunea acestora ar putea duce la moartea victimei, rezultat pe care l-a acceptat, ceea ce înseamnă că a săvârşit fapta cu intenţia de a ucide.

57- Modificări de pedepse. Contopiri. Instanţa competentă.T. Prahova, s.p. 536 din 3.12.2003, a admis cererea condamnatului, de contopire a

pedepselor şi constatând că infracţiunile de tâlhărie şi furt calificat (două hotărâri diferite) sunt concurente, conf. art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b C.p. a dispus executarea celei mai grele dintre pedepse.

C.A. Ploieşti, d.p. 23 din 14.01.2004, a respins apelul procurorului prin care s-a susţinut că s-a încălcat competenţa materială, deoarece potrivit art. 449 al. 2 C.p.p., Jud. Ploieşti ca instanţă de executare a ultimei hotărâri era competentă să soluţioneze cererea de contopire.

Î.C.C.J., d.p. 2995 din 2.06.2004, a admis recursul procurorului şi a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Ploieşti pentru că au fost încălcate dispoziţiile privind competenţa după materie, stabilită prin art. 449 al. 2 C.p.p., potrivit căruia instanţa competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanţa de executare a ultimei hotărâri, în speţă s.p. 918 din 3.04.2003 a Jud. Ploieşti, sau instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere în cazul când cel condamnat se află în stare de deţinere.

58- Caz de nedemnitate de a exercita profesia de comerciant. Omisiune de a comunica (în baza Legii 26/1990) Oficiului Registrul Comerţului, dispozitivul hotărârii de condamnare.

În perioada 3.03 – 7.04.1995, o societate comercială, prin intermediul inculpatului, administrator de fapt, a introdus în ţară mărfuri în valoare de 1987 dolari, prin folosirea de facturi neconforme cu realitatea şi declaraţii false privind valoarea în vamă, în scopul micşorării tarifului vamal de import.

Jud. Timişoara, s.p. 77 din 13.01.2003, a condamnat inculpatul în temeiul art. 292 C.p. şi art. 72 al. 1 lit. a (contrabandă) din Legea 30/1978 cu aplic. art. 81 C.p.

În baza art. 65 rap. la art. 64 al. 1 lit. c C.p. inculpatului i s-a interzis, pe o perioadă de 5 ani, dreptul de a fi administrator.

Notă:În urma abrogării Legii 30/1978, prev. art. 72 al. 1 lit. a se regăsesc în art. 175, art.

177 şi art. 178 din Legea 141 din 1 august 1997 – Codul vamal al României.T. Timiş, d.p. 213 din 16.04.2003, a admis apelul procurorului, a înlăturat art. 81 C.p.

şi a respins apelul inculpatului.Î.C.C.J., d.p. 1638 din 24.03.2004, a respins recursul în anulare, considerându-se că

nu constituie o încălcare esenţială şi gravă a legii omisiunea instanţelor de a cere Oficiului Registrul Comerţului, ca în baza Legii 26/1990, să înregistreze hotărârea definitivă care îl face pe comerciant nedemn de a exercita această profesie. Omisiunea se poate îndrepta pe calea punerii în executare a hotărârii judecătoreşti.

164

Obligaţia de comunicare revine, potrivit legii, Biroului de executări penale, aşa cum se procedează şi cu privire la cazierul judiciar sau drepturile electorale, când instanţa comunică poliţiei, comisariatului şi primăriei, situaţia juridică a condamnatului.

În sens contrar d.p. 21 din 8.01.2002 a C.S.J.

59- Plângere împotriva actelor procurorului. Plângere adresată instanţei. Citare.C.A. Bucureşti, Secţia I-a, s.p. 43 din 19.06.2003, a respins ca nefondată, plângerea

formulată de petiţionar în baza art. 278 C.p.p. şi art. 21 din Constituţie, împotriva rezoluţiei procurorului, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a unor învinuiţi şi neînceperea urmăririi penale faţă de alţii.

În termenul legal prevăzut de art. IX pct. 5 din Legea 281/2003, potrivit art. 278 1 al. 10 C.p.p. intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004, petiţionarul a declarat recurs.

Î.C.C.J., d.p. 1419 din 12.03.2004, a admis recursul şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.

După data introducerii plângerii, a judecării acesteia în fond şi înaintea soluţionării recursului, legea procesual penală a fost modificată, prin introducerea art. 2781 C.p.p., intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004, care are următorul conţinut:

,,Persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmăririi, precum şi persoana care a făcut plângerea se citează . Neprezentarea acestor persoane legal citate nu împiedică soluţionarea cauzei. Când instanţa consideră că este absolut necesară prezenţa persoanei lipsă, poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia.”

Dispoziţiile procesuale fiind de imediată şi strictă aplicare, potrivit art. 2781 al. 4 C.p.p., persoanele faţă de care s-a dispus netrimiterea în judecată trebuia în mod obligatoriu citate şi la instanţa de fond, pentru că nu pot fi private de un grad de jurisdicţie şi citate direct în recurs.

De altfel, au fost totodată lipsite de apărarea la care au dreptul, faţă de acuzele ce li se aduc de către petiţionar, prin plângerile sale.

60- Prescripţie specială. Lege penală mai favorabilă. Furt calificat.În seara zilei de 6.12.1994, inculpatul (împreună cu alţi inculpaţi) a sustras 4 mc.

cherestea în valoare de 2 milioane lei.T. Suceava, s.p. 30 din 12.03.1996, l-a condamnat la 3 ani închisoare în temeiul art.

208, 209 al. 1 lit. a, e, g C.p. cu aplic. art. 861 C.p.C.A. Suceava, d.p. 26 din 3.03.1997, a admis apelul procurorului şi a înlăturat art. 861

C.p.Î.C.C.J., d.p. 826 din 26.02.2004, a admis recursul inculpatului, a constatat că este

împlinit termenul de prescripţie specială prev. de art. 124 C.p. şi a încetat procesul penal.La data săvârşirii faptei – 1994, pedeapsa prevăzută de lege pentru furt calificat era

închisoare de la 1 la 5 ani şi termenul de prescripţie a răspunderii penale prev. de art. 122 lit. d C.p. era de 5 ani, iar dacă este depăşit cu încă jumătate, potrivit art. 124 C.p., prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni.

61- Administrarea probelor. Determinare la săvârşirea unor fapte penale în scopul obţinerii unei probe. Flagrant delict.

Inculpaţii au fost surprinşi în flagrant delict în timp ce traficau droguri, au procurat 39 pastile Ecstasy (droguri de mare risc) şi 0,61 gr. canabis ce urmau să fie în parte revândute şi în parte consumate de ei, fapte incriminate în art. 2 al. 2 şi art. 4 din Legea 143/2000.

T. Bucureşti, Secţia I-a, s.p. 175 din 20.02.2003, a condamnat doi inculpaţi pentru trafic şi consum de droguri.

C.A. Bucureşti, d.p. 360 din 3 iulie 2003, a admis apelul procurorului şi a majorat pedepsele aplicate inculpaţilor.

Î.C.C.J., d.p. 5169 din 12.11.2003, a respins recursurile inculpaţilor.

165

Este adevărat că potrivit art. 68 al. 2 C.p.p. este oprit a determina o persoană să ia o hotărâre, să săvârşească ori să continue săvârşirea unei fapte penale în scopul obţinerii unei probe.

Or, în cauză s-a stabilit că hotărârea infracţională era luată mai înainte de întâlnirea cu investigatori sub acoperire legal folosiţi în cauză, potrivit art. 21 şi următoarele din Legea 143/2000. Deci nu aceşti investigatori au determinat pe inculpaţi să comită faptele.

62- Încetarea procesului penal. Lipsa autorizării organului competent. Prescripţia. Prioritatea cazului ce împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale.

La 25 iulie 1994, în calitate de notar, inculpata a autentificat un contract de vânzare-cumpărare, atestând în mod fals că a stabilit situaţia juridică a imobilului din contract, pe baza unui act care, în realitate, nu-i fusese prezentat şi că vânzătorul a semnat în prezenţa sa contractul, ceea ce, de asemenea, nu era real.

C.A. Piteşti, s.p. 5 din 6.02.2001, a condamnat inculpata în baza art. 246, art. 289 şi art. 291 C.p. cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. A fost obligată la despăgubiri către partea civilă.

C.S.J., d.p. 5590 din 17.12.2002, a casat hotărârile, a încetat procesul penal (art. 10 lit. f C.p.p.) pentru lipsa avizului ministrului justiţiei pentru cercetare şi trimitere în judecată a inculpatei.

Î.C.C.J., complet de 9 judecători, d.p. 608 din 8.12.2003, a respins recursul în anulare prin care se propunea încetarea procesului penal împlinindu-se termenul de prescripţie, deoarece, când se constată mai multe cazuri ce constituie temeiuri de achitare sau mai multe cazuri de încetare a procesului penal, trebuie respectată ordinea prevăzută în art. 10 al. 1 C.p.p. în sensul că se face aplicarea celui dintâi caz de împiedicare.

Astfel, lipsa autorizării organului competent (prev. de art. 10 lit. f C.p.p.) are prioritate în raport cu acela al intervenirii prescripţiei prev. de art. 10 lit. g C.p.p.

63- Recurs. Condamnare în apel pentru o infracţiune nesupusă judecăţii în prima instanţă.

În seara zilei de 27.11.2001, aflându-se într-un local, împreună cu alţi inculpaţi, şi profitând de neatenţia părţii vătămate, unul dintre ceilalţi inculpaţi i-a sustras suma de 360.000 lei. Ulterior, inculpatul F.G. a urmărit partea vătămată şi a lovit-o cu pumnul, în timp ce ceilalţi inculpaţi i-au sustras din mână sacoşa.

T. Iaşi, s.p. 679 din 7.10.2003, a condamnat, între alţii, pe inculpatul F.G. în temeiul art. 211 al. 2 lit. a, d, e C.p. cu aplic. art. 13 C.p.

C.A. Iaşi, d.p. 477 din 18.12.2003, a admis apelul procurorului şi l-a condamnat pe inculpat şi pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat în baza art. 26 rap. la art. 208, 209 al. 1 lit. a, e, g C.p. şi a respins recursul inculpatului.

Î.C.C.J., d.p. 1314 din 5.03.2004, a admis recursul inculpatului, a casat hotărârile şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă deoarece a omis să se pronunţe asupra tuturor infracţiunilor deduse judecăţii.

Prin admiterea apelului procurorului şi condamnarea inculpatului recurent pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat, direct de către instanţa de apel, au fost încălcate prev. art. 384 C.p.p., inculpatul fiind privat de dreptul său de apărare şi de un grad de jurisdicţie.

64- Recurs. Omisiunea instanţei de a asculta un martor propus de inculpat şi neautentificarea testului poligraf.

T. Neamţ, s.p. 88 din 27.05.2002, a condamnat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 215 al. 2, art. 257 şi art. 290 C.p.

C.A. Bacău, d.p. 352 din 31.10.2002, a respins apelul inculpatului.

166

Î.C.C.J., d.p. 2301 din 28.04.2004, a respins recursul inculpatului pentru că neascultarea unui martor propus de inculpat nu constituie o nepronunţare asupra unei cereri esenţiale, de care să depindă soluţionarea cauzei.

De asemenea, neutilizarea testului poligraf nu reprezintă o omisiune în sensul cazului de casare prev. de art. 3859 al. 1 pct. 10 C.p.p., deoarece în Codul de procedură penală, utilizarea unui astfel de test nu constituie mijloc de probă.

65-Recurs. Termen. Tardivitate.T. Timiş, s.p. 158 din 5.03.2003, a condamnat inculpatul în temeiul art. 312 al. 1 C.p.C.A. Timişoara, d.p. 221 din 9.06.2003, a respins apelul inculpatului.Î.C.C.J., d.p. 5752 din 9.12.2003, a respins recursul inculpatului ca tardiv, conform

art. 38515 pct. 1 lit. a C.p.p.Pentru inculpatul deţinut prezent la dezbateri sau la pronunţare, termenul de recurs

curge, potrivit art. 363 al. 3 C.p.p., de la pronunţare, or în cauză, deşi inculpatul a fost prezent la dezbateri la termenul de judecată din 9 iunie 2003, apărătorul său ales a declarat recurs la 19 iunie 2003, deşi termenul calculat conf. art. 154 al. 1 C.p.p. s-a împlinit la 18 iunie 2003.

66- Recuzare. Încheiere prin care s-a respins recuzarea. Inadmisibilitatea recursului.

La 18 iunie 2004, inculpatul a depus o cerere de recuzare a tuturor judecătorilor T. Alba şi a celorlalţi magistraţi din circumscripţia C.A. Alba Iulia.

Jud. Blaj, prin încheierea din 9.06.2004, a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 215 al. 1, 2, 3 şi art. 291 C.p.

Prin încheierea din 18.06.2004, T. Alba a dispus scoaterea de pe rol a dosarului şi trimiterea acestuia la C.A. Alba Iulia, iar aceasta l-a trimis la instanţa supremă.

Î.C.C.J., prin încheierea nr. 163 din 24.06.2004, a respins ca inadmisibilă cererea de recuzare a judecătorilor de la C.A. Alba Iulia, iar această din urmă instanţă, prin încheierea 64 din 5.07.2004, a respins ca nefondată cererea de recuzare a tuturor magistraţilor de la T. Alba deoarece nu indicase concret cazul de incompatibilitate în care se află fiecare judecător.

Recursul declarat la 13.07.2004, împotriva acestei ultime încheieri este inadmisibil, deoarece prin O.U.G. 55 din 1 iulie 2004, a fost abrogat al. 7 al art. 52 C.p.p. care prevedea posibilitatea atacării cu recurs a încheierii prin care s-a respins recuzarea.

67- Revizuire. Contestaţia în anulare. Cale extraordinară de atac greşit intitulată şi îndreptată greşit la instanţă.

T. Vaslui, s.p. 209 din 4.06.2003, a respins contestaţia în anulare formulată de condamnată privind s.p. 120 din 20.04.2001 a aceleiaşi instanţe (prin care a fost condamnată pentru omor şi lipsire de libertate în mod ilegal), cu motivarea că cele invocate de condamnată nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 386 C.p.p.

C.A. Iaşi, d.p. 269 din 10.06.2003, a respins apelul condamnatei.Î.C.C.J., d.p. 5055 din 6.11.2003, a admis recursul condamnatei, a casat hotărârile

atacate şi a trimis cauza spre rejudecare la tribunal.Cererea condamnatei, depusă la tribunal, greşit a fost intitulată contestaţie la

executare deoarece motivele erau de revizuire, solicitându-se rejudecarea cauzei şi audierea unor martori pentru elucidarea unor aspecte care ar avea influenţă asupra hotărârilor date în cauză.

Aşa fiind, instanţa trebuia să constate că sunt aplicabile disp. art. 394 C.p.p. privind revizuirea şi să trimită cererea procurorului procedând conf. art. 397 C.p.p.

167

68- Schimbarea încadrării juridice. Obligaţiile instanţei.T. Timiş, s.p. 945/P din 9.12.2002, a condamnat inculpaţii (2) pentru săvârşirea între

altele, a infracţiunii de contrabandă prev. de art. 72 al. 1 lit. a din Legea 30/1978, cu aplicarea art. 41 al. 2 şi art. 13 C.p., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 al. 2, 5 C.p. (în urma abrogării Legii 30/1978, prevederile art. 72 al. 1 lit. a se regăsesc în art. 175, art. 177 şi art. 178 din Legea 141 din 1 august 1997 privind Codul vamal).

C.A. Timişoara, d.p. 194 din 14.05.2003, a respins, între altele, apelul declarat de procuror, în care s-a susţinut că au fost încălcate disp. art. 334 C.p.p. motivând că prin schimbarea încadrării juridice a faptei s-a creat o situaţie mai uşoară inculpaţilor, situaţie în care instanţa nu era obligată să pună în discuţie noua încadrare juridică şi nici să atragă atenţia inculpaţilor că au dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecării ei, pentru a-şi pregăti apărarea. S-a considerat că instanţa are această obligaţie numai în cazul în care, prin schimbarea încadrării juridice, se creează o situaţie mai grea inculpaţilor.

Î.C.C.J., d.p. 1050 din 24.02.2004, a admis recursul procurorului şi s-a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă.

Încadrarea juridică a faptei constituie stabilirea temeiului juridic al răspunderii penale şi totodată a felului şi limitelor pedepsei aplicabile.

Având în vedere consecinţele pe care le poate avea schimbarea încadrării juridice, această schimbare nu poate avea loc decât cu respectarea condiţiilor prev. de art. 334 C.p.p. şi se referă la obligaţia instanţei de a pune în discuţia părţilor noua încadrare, procurorul şi părţile urmând să-şi expună concluziile cu privire la necesitatea şi la temeiurile schimbării încadrării juridice, însăşi instanţa fiind datoare să atragă atenţia asupra consecinţelor acestei schimbări şi să explice drepturile inculpatului şi anume, dreptul de a cere lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea în raport cu noua încadrare.

Nu are relevanţă dacă schimbarea încadrării juridice priveşte o infracţiune mai uşoară sau mai gravă, deoarece în ambele cazuri inculpaţii au fost privaţi de posibilitatea de a formula o apărare, în raport cu fapta în noua ei încadrare juridică.

69- Spălarea banilor. Elemente constitutive. Lege penală mai favorabilă.În anul 2001, o societate comercială a hotărât să vândă un spaţiu comercial, pentru

cumpărarea căruia inculpatul O.I. director al Agenţiei Judeţene de Ocuparea Forţei de Muncă Bihor, faţă de care s-a disjuns cauza şi, inculpaţii S.V. şi S.H., directori adjuncţi ai aceleiaşi instituţii, au pretins din suma ce avea să fie plătită cu titlu de preţ, un comision de 2,7 miliarde lei, renegociat la 2,2 miliarde lei.

La 21 noiembrie 2001, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare a imobilului (cu 8,5 miliarde lei), semnat, între alţii, de inculpatul O.I. în numele A.J.O.F.M. Bihor, iar la 28.12.2002, C.M., administratoarea societăţii vânzătoare care a denunţat fapta, a dat personal inculpatului O.I. şi prin intermediar inculpaţilor S.H. şi S.V., câte 700 milioane lei, iar aceştia i-au schimbat în Euro depunând banii pe numele mamei fiecăruia.

T. Bihor, s.p. 233 din 2.12.2002, a condamnat pe inculpaţii S.V. şi S.H. în temeiul art. 26 rap. la art. 254 C.p. şi i-a achitat (art. 10 lit. d C.p.p.) pentru infracţiunea de spălare de bani prev. de art. 23 al. 1 lit. a din Legea 21/1999.

C.A. Oradea, d.p. 85 din 17.04.2003, a admis apelul procurorului cu privire la individualizarea pedepsei şi obligarea unuia dintre inculpaţi la restituirea sumei primite către denunţătoarea C.M. şi a respins apelurile inculpaţilor.

Î.C.C.J., d.p. 1386 din 11.03.2004, a admis recursul procurorului cu privire la greşita achitare a inculpaţilor, a schimbat încadrarea juridică a faptelor în prevederile art. 23 din Legea 656/2002 cu aplic. art. 13 C.p. şi a dispus condamnarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani.

Constituie infracţiunea de spălare de bani, între altele, transferul de valori cunoscând că acestea provin din săvârşirea unei infracţiuni, în speţă din complicitate la infracţiunea de

168

luare de mită şi pentru a li se pierde urma, le-au schimbat în valută şi le-au depus la bancă pe numele altor persoane.

În mod greşit instanţa de fond, precum şi cea de apel, au reţinut că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele infracţiunii de spălare a banilor, deoarece condiţia provenienţei sumelor de bani din săvârşirea unei infracţiuni nu trebuia raportată numai la prevederile art. 23 din Legea 21/1999, ci şi la cele ale art. 17 lit. e din Legea 78/2000, care completează art. 23 din Legea 21/1999, constituind o formă agravantă a acestei infracţiuni.

De altfel, pentru că ulterior, dar până la rămânerea definitivă a hotărârii, au fost abrogate Legea 21/1999, precum şi art. 17 lit. e şi art. 18 al. 2 din Legea 78/2000 şi, fiind mai favorabilă inculpatului noua lege (care nu mai prevedea forma agravantă şi limita maximă a pedepsei era de 12 ani în loc de 15 ani închisoare), s-au aplicat de către instanţa de recurs dispoziţiile acesteia, respectiv art. 23 din Legea 656/2002.

70- Strămutare. Restituirea cauzei la procuror. Trimitere în judecată. Instanţa competentă.

Prin încheierea 1397 din 3.06.1997, C.S.J. a admis cererea de strămutare formulată de inculpată şi a dispus strămutarea cauzei de la T. Timiş la T. Dolj, instanţă care prin s.p. 115 din 18.03.1998 a condamnat inculpata în temeiul art. 254 al. 2 C.p.

Instanţa de apel, C. Apel Craiova, a dispus restituirea cauzei la procuror, la P.T. Timiş, prin d.p. 641 din 3.12.1998, iar C.S.J. prin decizia 133 din 18.01.2000 a respins recursurile procurorului şi al inculpatei.

Ulterior, la 27 august 2002, procurorul de la P.C.A. Timişoara a dispus trimiterea în judecată a inculpatei pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni prev. de art. 254 al. 2 C.p.

Inculpata a fost condamnată de T. Timiş prin s.p. 403 din 2.06.2003, iar apelul procurorului şi al inculpatei au fost respinse de către C.A. Timişoara prin d.p. 360 din 2.10.2003.

Î.C.C.J., d.p. 1211 din 2.03.2004, a admis recursurile declarate de procuror şi de inculpată , cu următoarea motivare: dacă, după strămutarea judecării unei cauze de la instanţa competentă la o altă instanţă egală în grad, se dispune restituirea cauzei la procuror, instanţa competentă să judece cauza (după trimiterea în judecată în urma restituirii) este instanţa la care judecarea cauzei a fost strămutată, în speţă competenţa revenea Tribunalului Dloj, iar nu T. Timiş.

În temeiul art. 55 al. 1 C.p.p. şi al hotărârii instanţei supreme, judecarea unei cauze, indiferent în ca fază se află, este scoasă din competenţa prevăzută de lege a unei instanţe şi dată în competenţa altei instanţe egală în grad, dintr-o altă circumscripţie, unde se presupune că va putea fi asigurată desfăşurarea normală a procesului.

Odată strămutată judecarea cauzei, se produc două efecte: cauza a cărei judecare a fost strămutată intră în circuitul normal de judecată la instanţele din circumscripţia unde s-a strămutat şi, instanţa investită iniţial cu judecarea acesteia pierde definitiv competenţa de a judeca acea cauză.

Este adevărat că atât competenţa materială, cât şi cea teritorială sunt stabilite prin reguli procedurale imperative, dar strămutarea este un remediu procesual prin intermediul căruia, în cazuri concrete, se realizează o deplasare de competenţă teritorială, ceea ce nu înseamnă că sunt încălcate prevederile art. 379 pct. 2 lit. b C.p.p. sau ale art. 38515 pct. 2 din acelaşi cod.

Astfel fiind, competenţa specială determinată prin hotărârea de strămutare va subzista până la soluţionarea definitivă a cauzei, deoarece în caz contrar, s-ar ignora motivul pentru care s-a admis derogarea de la regulile privind competenţa teritorială, aşa cum rezultă din interpretarea raţională a prevederilor art. 55 C.p.p. privind temeiurile strămutării.

169

71- Suspendarea executării pedepsei. Anulare. Contopirea pedepselor.T. Bucureşti, s.p. 306 din 27.03.2003, a condamnat inculpatul la pedeapsa rezultantă

de 7 ani închisoare pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de tâlhărie.În temeiul art. 85 al. 1 C.p. s-a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei

de 2 ani închisoare dispusă prin s.p. 1607 din 28.09.2001 a Jud. Sect. 3 Bucureşti.C.A. Bucureşti, d.p. 311 din 28.05.2003 a respins apelul inculpatului.Î.C.C.J., d.p. 5037 din 6.11.2003, a admis recursul inculpatului, s-au casat hotărârile

atacate şi s-a dispus contopirea pedepsei anterioare de 2 ani închisoare cu pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare stabilită în cauză, conform prevederilor art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b C.p.

72- Tâlhărie. Violenţe. Fapta săvârşită de o persoană având asupra sa o substanţă paralizantă. Furt. Tentativă.

În noaptea de 8 iunie 2003, inculpatul a pătruns prin escaladare în apartamentul părţii vătămate şi a luat mai multe bunuri pe care le-a pus într-o geantă, fiind surprins de aceasta în timp ce se îndrepta spre uşă. Pentru a-şi asigura scăparea, inculpatul a pulverizat spre partea vătămată din conţinutul unui spray paralizant.

Jud. Oneşti, s.p. 636 din 14.07.2003, a condamnat inculpatul în temeiul art. 20 rap. la art. 208 al. 1, 209 al. 1 lit. g şi i C.p.

T. Bacău , d.p. 980 din 11.08.2003, a respins apelul inculpatului.C.A. Bacău, d.p. 657 din 9.10.2003, a respins recursul inculpatului.Î.C.C.J., d.p. 2717 din 19.05.2004, a admis recursul în anulare şi a schimbat

încadrarea juridică în art. 211 al. 21 lit. b C.p. cu motivarea arătată în continuare.Până în momentul surprinderii sale, inculpatul a reuşit să deposedeze partea vătămată

de bunuri, însuşindu-le, deci s-a consumat infracţiunea de furt, iar pentru a-şi asigura scăparea şi a păstra bunurile furate a recurs la acte de constrângere (incluzând substanţa paralizantă) în legătură directă cu infracţiunea de furt, realizând astfel conţinutul infracţiunii complexe de tâlhărie.

73- Trafic de droguri. Art. 16 din Legea 143/2000. Cauză de reducere a pedepsei. Condiţii.

La 29.11.2002, inculpatul a deţinut pentru consum propriu 8 comprimate de amfetamină.

T. Prahova, s.p. 110 din 20.03.2003, a condamnat inculpatul, între altele, pentru infracţiunea de deţinere de droguri pentru consum propriu, fără drept, prev. de art. 4 din Legea 143/2000.

C.A. Ploieşti, d.p. 251 din 21.05.2003, a respins apelul inculpatului.Î.C.C.J., d.p. 929 din 17.02.2004, a respins ca nefondat recursul inculpatului privind

aplicarea prevederilor art. 16 din Legea 143/2000, prin care solicita reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea de deţinere de droguri pentru consumul propriu, deoarece din examinarea denunţului reiese că acesta conţine date de ordin general, insuficiente pentru identificarea altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri, astfel, datele furnizate de inculpat nu au putut fi valorificate prin activităţile specifice desfăşurate de organele de poliţie.

74- Trafic de droguri. Art. 16 din Legea nr. 143/2000. Art. 19 din Legea 682/2002. Cauză de reducere a pedepsei.

În anii 2002 şi 2003, inculpatul, împreună cu alţi doi co-inculpaţi, a comercializat droguri de mare risc şi împreună cu unul din aceştia, a deţinut ilegal astfel de droguri pentru consumul propriu, punând şi locuinţa la dispoziţia mai multor persoane în vederea consumului de droguri.

T. Cluj, s.p. 379 din 29.07.2003, a condamnat inculpatul pentru trafic de droguri în baza art. 2 al. 1 şi 2 din Legea 543/2000, deţinere de droguri pentru consum propriu fără drept, prev. de art. 4 din aceeaşi lege şi a infracţiunii de punere la dispoziţia publicului a

170

locuinţei în vederea consumului de droguri prev. de art. 5 din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 41 al. 2 C.p. şi art. 16 din Legea 143/2000.

C. Apel Cluj, d.p. 225 din 8.10.2003, a respins apelul inculpatului, prin care cerea, printre altele, aplicarea în favoarea sa a dispoziţiilor art. 19 din Legea 682/2002 privind protecţia martorilor, cu reducerea corespunzătoare a pedepsei.

Î.C.C.J., d.p. 545 din 29.01.2004, a respins recursul în anulare, deoarece este justificată neaplicarea art. 19 din Legea 682/2002 în condiţiile în care în favoarea inculpatului s-a reţinut cauza de reducere la jumătate a limitei pedepsei prev. în art. 16 din Legea 143/222, el neputând beneficia de două ori de reducerea la jumătate a pedepsei, întrucât cele două dispoziţii invocate au acelaşi conţinut.

75- Trafic de droguri. Introducere în ţară. Deţinere şi transport de droguri. Concurs de infracţiuni. Confiscare

La 3.04.2003, în Vama Giurgiu, la controlul efectuat s-au găsit ascunse, în locaşele portbagajului autoturismului condus de inculpatul care dorea să intre în România, 8 pachete conţinând cantitatea de 3,844 gr. heroină.

T. Giurgiu, s.p. 253 din 30.07.2003, l-a condamnat pentru deţinere şi transport de droguri de mare risc, fără drept prev. de art. 2 al. 1, 2 din Legea 143/2000, precum şi tentativa de introducere în ţară fără drept de droguri de mare risc prev. de art. 20 C.p. rap. la art. 3 al. 1, 2 din aceeaşi lege. În baza art. 117 C.p. s-a dispus expulzarea inculpatului, iar în temeiul art. 17 al. 1 din Legea 143/2000 i s-a confiscat autoturismul inculpatului.

C.A. Bucureşti, d.p. 612 din 16.10.2003 a respins apelul inculpatului.Î.C.C.J., d.p. 5596 din 2.12.2003, a respins recursul inculpatului deoarece fapta de a

introduce în ţară, deţinerea şi transportul de droguri săvârşite de aceeaşi persoană şi constatate cu acelaşi prilej, în punctul de frontieră, constituie infracţiuni distincte prev. în art. 2 şi 3 din Legea 143/2000 aflate în concurs, cea dintâi neabsorbind pe cea din urmă.

În cazul când drogurile au fost ascunse în caroseria autoturismului, maşina se confiscă în temeiul art. 17 al. 1 din Legea 143/2000.

76- Trafic de droguri. Introducere în ţară. Consum propriu. ExpulzareLa 17 august 2002, la controlul vamal s-au găsit asupra inculpatului 52 caşete de opiu

8,05 gr, droguri de mare risc, nedeclarate la vamă.T. Giurgiu, s.p. 296 din 4.12.2000 a condamnat inculpatul (cetăţean străin) în temeiul

art. 20 C.p. rap. la art. 3 al. 1, 2 din Legea 143/2000.C.A. Bucureşti, d.p. 344 din 12.07.2002, admis apelul procurorului şi a schimbat

încadrarea juridică în infracţiunea consumată de introducere în ţară droguri de mare risc şi a dispus expulzarea inculpatului.

Î.C.C.J., d.p. 4769 din 24.10.2003, a respins recursul inculpatului prin care susţinea că greşit a fost condamnat pentru infracţiunea prev. de art. 3 al. 1, 2 din Legea 143/2000, el fiind consumator de droguri, deoarece suferea de tulburări depresive şi dureri cronice, necesitând tratamentul cu banadon tablete şi, în lipsă cu opiu, dispunând în acest sens de un act semnat de un medic psihiatru.

Infracţiunea subzistă şi în cazul în care inculpatul ar fi din motive medicale, consumator de opiu, deoarece introducerea în ţară s-a făcut în mod clandestin, fără aprobarea prealabilă şi fără declararea la vamă a drogului pretins folosit ca medicament şi nefăcând dovada imposibilităţii procurării de banadon tablete.

Recurentul nu a făcut dovada existenţei unor motive serioase de a se crede că riscă a fi supus la tortură în statul în care va fi expulzat.

77-Trafic de droguri. Scoatere din ţară. Tentativă. Infracţiune consumatăLa controlul vamal efectuat inculpatei care intenţiona să părăsească România, prin

punctul de frontieră Borş, s-a găsit în autoturismul cu care circula, pe culoarul de ieşire din ţară, cantitatea de 39,45 kg de heroină ascunsă în caroserie.

171

T. Cluj, s.p. 60 din 13.02.2003, a condamnat inculpata pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 3 al. 2 din Legea 143/2000.

C. Apel Cluj, d.p. 132 din 26.06.2003, a redus pedeapsa de la 15 ani la 7 ani şi 6 luni închisoare. S-a înlăturat măsura confiscării autoturismului deoarece nu aparţinea acesteia.

Î.C.C.J., d.p. 4914 din 31.10.2003, a admis recursul inculpatei şi a schimbat încadrarea juridică în tentativă la infracţiunea prev. de art. 3 al. 2 din Legea 143/2000, deoarece a fost descoperită pe culoarul de ieşire din ţară, înainte ca făptuitoarea să fi depăşit frontiera României.

78- Trafic de minori. Trafic de persoane. Elemente constitutive.La 19 mai 2002, inculpatul G.J. s-a deplasat în oraşul Năvodari şi a convins-o (dându-

i bani şi bunuri) pe mama a două surori (dintre care una era minoră şi avea o infirmitate la un picior) să le ducă în străinătate la cerşit.

În realizarea scopului propus, inculpatul G.J. a dus pe cele două surori şi pe mama acestora la autorităţi unde, inculpatul R.B. a achitat taxele şi a obţinut paşapoartele pe care le-au reţinut cei doi inculpaţi.

La 15 iulie 2002, inculpatul R.B. a fost reţinut la frontieră când încerca să scoată din ţară pe cele două surori.

T. Constanţa, s.p. 585 din 8.10.2003, a condamnat pe cei doi inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi trafic de persoane prev. de art. 13 al. 1, 3, 4 şi art. 12 al. 1, 2 lit. a din Legea 678/2001.

C. Apel Constanţa, d.p. 354/P din 7.11.2003, a respins apelurile inculpaţilor.Î.C.C.J., d.p. 593 din 30.01.2004, a respins recursurile inculpaţilor ca nefondate,

pentru că odată ajunse în străinătate, cele două surori, lipsite de acte de identitate, într-o ţară a cărei limbă nu o cunosc, s-ar fi putut întreţine numai din expediente prin cerşit pentru inculpatul R.B.

Art. 13 din Legea 678/2001 prevede că: ,,recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unei persoane cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani, în scopul exploatării acesteia, constituie infracţiunea de trafic de minori”.

Referindu-se la victime majore, art. 13 din aceeaşi lege, condiţionează existenţa infracţiunii de trafic de persoane de o activitate prealabilă de recrutare, transportare, transferare, cazare sau primire a unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, prin abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane.

Prin exploatare, se precizează în art. 2 pct. 2 lit. b din Legea 678/2001, se înţelege ,,ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire”, iar lit. e din acelaşi articol prevede că ,,efectuarea unor alte asemenea activităţi prin care se încalcă drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului” constituie, de asemenea o formă de exploatare, prin ,,aservire” în sensul textului citat înţelegându-se ,,acţiunea de a supune”.

Fapta celor doi inculpaţi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, în condiţiile în care recrutarea surorii majore în scopul exploatării, s-a făcut cu consimţământul persoanelor care au autoritate asupra acesteia – părinţii surorii majore – cărora inculpaţii le-au dat bani şi bunuri, promiţându-le totodată că le vor trimite jumătate din banii câştigaţi din cerşit de fiicele lor.

Prin urmare, în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic de minori şi trafic de persoane, motiv pentru care recursurile inculpaţilor au fost respinse.

172

79- Acte de cercetare care nu suferă amânare. Ridicare de obiecte. Percheziţie. T. Covasna, s.p. 4 din 15.01.2004, a condamnat inculpatul în temeiul art. 2 al. 1 din

Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 14 lit. c din aceeaşi lege, pentru că la 4 octombrie 2003, inculpatul a dat unui minor o pungă cu frunze şi seminţe de cânepă sălbatică şi în aceeaşi seară au participat împreună la o petrecere unde s-au fumat ţigări în care s-au introdus frunze şi inflorescenţe de canabis din cele oferite de minor. C.A. Braşov, d.p. 132/2004, a admis apelul procurorului şi a achitat inculpatul pentru infracţiunea prev. de art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000, cu motivarea că procesul-verbal întocmit de lucrătorii de poliţie, cu ocazia percheziţiei efectuate la 5 octombrie 2003, nu poate constitui mijloc de probă, fiind obţinut în mod ilegal, întrucât la data respectivă nu era începută urmărirea penală în cauză, iar percheziţia s-a efectuat fără a exista dispoziţia judecătorului.

Î.C.C.J., d.p. 5748 din 4.11.2004, a admis recursul procurorului, a casat decizia atacată şi a menţinut sentinţa instanţei de fond.

În cauză nu a fost efectuată o percheziţie domiciliară în sensul art. 100 C.p.p., lucrătorii de poliţie deplasându-se la locuinţa respectivă în urma sesizării făcute de colocatari pentru tulburarea liniştii publice, ocazie cu care, descoperind punga ce conţinea canabis deţinut ilegal, au procedat la ridicarea acesteia (fiindu-le predată de bunăvoie), pungă pe care au predat-o organelor de urmărire penală competente.

Potrivit art. 96 C.p.p., organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are obligaţia să ridice obiectele şi înscrisurile care pot servi ca mijloace de probă în procesul penal. Înlăturarea de către instanţa de apel a mijloacelor de probă administrate de lucrătorii de poliţie înaintea începerii urmăririi penale nu se justifică, întrucât organul de cercetare penală este obligat, potrivit art. 213 C.p.p să efectueze actele de cercetare care nu suferă amânare, chiar dacă acestea privesc o cauză care nu este de competenţa lui, iar lucrările efectuate în astfel de cazuri se trimit, de îndată procurorului competent.

80- Arestare preventivă. Minor în vârstă între 14-16 ani. Pedeapsa.C.A. Piteşti, prin încheierea din 22.02.2005, a dispus menţinerea arestării preventive

a inculpatului minor condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev. de art. 197 al. 1 lit. a cu aplic. art. 99 C.p.

Î.C.C.J., d.p. 1504 din 3.03.2005, a respins recursul inculpatului minor care susţinea că au fost încălcate disp. art. 160 h rap. la art. 160b C.p.p. având în vedere că limita legală a pedepsei de la care se poate dispune arestarea preventivă a minorului în vârstă între 14-16 ani pentru fapta imputată este închisoarea mai mare de 10 ani, dar în condiţiile reducerii limitelor legale a pedepsei la jumătate pentru minori, pedeapsa este de cel mult 9 ani închisoare.

În motivarea respingerii recursului s-a arătat că menţionata condiţie nu se referă la regimul sancţionator aplicabil minorului potrivit art. 109 C.p. ci legiuitorul a avut în vedere pedeapsa prevăzută de lege care în speţă este între 5 şi 18 ani închisoare, iar nu pedeapsa aplicabilă minorului în limitele pedepsei reduse la jumătate.

81- Asistenţă juridică obligatorie. Sesizarea instanţei. Rechizitoriu neconfirmat de prim procuror.

T. Hunedoara, s.p. 162 din 30.07.2003- art. 211 al. 1, 2 lit. b, c C.p.Inculpatul a fost condamnat la instanţa de fond.C.A. Alba Iulia, d.p. 110 din 30.03.2004 a respins apelul inculpatului.Î.C.C.J., d.p. 5845 din 9.11.2004, a admis recursul inculpatului şi a dispus restituirea

(art. 333 C.p.p.) la procuror pentru că nu a beneficiat de apărare conform legii, iar rechizitoriul nu a fost confirmat de prim procuror, instanţa fiind nelegal sesizată.

Inculpatul a fost reţinut la 3 septembrie 2000 când i s-a luat o primă declaraţie fără a fi asistat de un apărător ales sau desemnat din oficiu, încălcându-se disp. art. 6 al. 2 C.p.p.

173

potrivit cărora asistenţa juridică era obligatorie, astfel că potrivit art. 197 al. 2, 3 C.p.p. actul respectiv este nul absolut.

După redeschiderea urmăririi penale, cauza a fost preluată de procuror care a început urmărirea penală şi a efectuat toate celelalte acte de urmărire penală, dar rechizitoriul nu a fost confirmat de către prim procurorul parchetului, astfel nu au fost respectate dispoziţiile art. 209 al. ultim C.p.p., ceea ce atrage nulitatea absolută a rechizitoriului.

82- Contestaţie în anulare. Decizie pronunţată în recurs privind menţinerea arestării preventive. Inadmisibilitate.

C.A. Bucureşti, încheierea din 18.12.2004, a menţinut arestarea preventivă a inculpatului în baza art. 3002 şi art. 160 b C.p.p.

Î.C.C.J., d.p. 6912 din 23.12.2004 a respins recursul inculpatului.Î.C.C.J., d.p. 663 din 28.01.2005, a respins contestaţia în anulare ca inadmisibilă

nefiind întrunite condiţiile prev. de art. 386 C.p.p., inculpatul a susţinut că instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de cercetare a procesului penal din cele prev. de art. 10 al.1 lit. f – i1 C.p.p.

Ceea ce se cere pe calea contestaţiei în anulare în cazul prev. de art. 386 C.p.p este desfiinţarea unei hotărâri care a judecat fondul pricinii, fără a se pronunţa asupra unei cauze de încetare a procesului penal, deci asupra unei soluţii ce priveşte fondul cauzei, iar nu o măsură preventivă.

Or, în speţă contestaţia în anulare priveşte hotărârea prin care s-a menţinut arestarea preventivă a inculpatului contestator şi prin care nu s-a soluţionat fondul procesului, pentru a se pronunţa asupra situaţiilor la care se referă contestatorul.

83- Contestaţia la executare. Punerea în executare a unei hotărâri care nu era definitivă.

T. Bucureşti, S. II, s.p. 1077 din 19.11.2003, a admis contestaţia la executare formulată de condamnat şi a anulat mandatul de executare, dispunând punerea în libertate a condamnatului, deoarece prin actul medical depus la dosar s-a făcut dovada imposibilităţii condamnatului de a lua cunoştinţă de hotărârea instanţei de apel în temeiul legal de recurs, astfel încât sunt întrunite condiţiile prev. de art. 461 lit. a C.p.p. întrucât s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă.

C.A. Bucureşti, S. II, d.p. 101 din 12.02.2004, a admis apelul procurorului şi a respins contestaţia la executare, cu motivarea că în speţă condamnarea a rămas definitivă prin neatacarea cu recurs în termen a deciziei instanţei de apel, condamnatul formulând recurs după expirarea termenului prev. de lege.

Î.C.C.J., d.p. 5902 din 10.11.2004, a respins recursul condamnatului ca nefondat, întrucât o eventuală imposibilitate a condamnatului de a exercita în termen calea de atac a recursului nu înlătură caracterul definitiv al hotărârii puse în executare, ci poate constitui, conform art. 3853 al. 2 rap. la art. 364 C.p.p., temeiul unei cereri de repunere în termenul de recurs, a cărei soluţionare este de competenţa instanţei investite cu soluţionarea recursului declarat după expirarea termenului prevăzut de lege.

84- Competenţa instanţei. Poliţie judiciară. Ofiţer al Poliţiei de frontieră.Jud. Tr. Măgurele, s.p. 325 din 29.09.2005, şi-a declinat competenţa în favoarea

C.A. Bucureşti în temeiul art. 64 din Legea nr. 360/2002, cu motivarea că inculpatul este ofiţer de poliţie.

C.A. Bucureşti, S. I, s.p. 165 din 28.12.2004, şi a declinat competenţa în favoarea Jud. Tr. Măgurele cu motivarea că inculpatul deşi este ofiţer de poliţie, el nu are şi calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare, fiind încadrat la Poliţia de frontieră, iar potrivit art. 39 al. 3 din O.U.G. 104/2001, acestora nu le sunt aplicabile disp. Legii 360/2002.

Î.C.C.J., d.p. 1532 din 2.03.2005, a stabilit competenţa în favoarea C.A. Bucureşti având în vedere disp. art.27 al. 3 lit. b din Legea 360 din 24.06.2002 privind Statutul

174

Poliţistului astfel cum a fost modificat prin art. IV din Legea 281 din 1.07.2003, potrivit cărora infracţiunile săvârşite de poliţiştii care au calitatea de organe de cercetare ale poliţiei judiciare se judecă în prima instanţă de curtea de apel în cazul poliţiştilor prev. în art. 14 al. 2 pct. 1 lit. e-j din această lege, în care se include corpul ofiţerilor de poliţie până la gradul de colonel, din care face parte în speţă şi inculpatul, astfel cum prevăd disp. art. 73 al. 1 lit. a.

Poliţia de frontieră face parte, potrivit art. 1 din Legea nr. 218 din 9 mai 2002 şi art. 2 din O.U.G. nr. 104 din 29.06.2001 din Ministerul Administraţiei şi Internelor (M.A.I.), iar prin art. 1 lit. c din Ordinul 617 din 29.12.2003 al ministrului M.A.I., au fost desemnaţi ca organe de cercetare penală ale poliţiei judiciare, între alţii, poliţişti cu sarcini în combaterea infracţiunilor transfrontaliere şi infracţiunilor comise în legătură cu frontiera.

Astfel fiind, inculpatul fost ofiţer la I.J. al Poliţiei Teleorman, cu atribuţii de cercetare penală ale poliţiei judiciare, competenţa de judecare a infracţiunii de calomnie prev. de art. 206 C.p. de care este învinuit revine în primă instanţă C.A. Bucureşti.

85- Competenţa instanţei după calitatea persoanei. Militar. Infracţiuni care nu sunt săvârşite în legătură cu îndatoririle de serviciu.

Jud. Sectorului 4 Bucureşti, s.p. 2764 din 19.10.2004, şi-a declinat competenţa în favoarea T. Militar Bucureşti cu motivarea că la data de 25 iulie 2002, data emiterii de către procurorul miliar a rezoluţiei de N.U.P. atacate, instanţa căreia i-ar fi revenit competenţa a judeca fondul cauzei era T. Miliar Bucureşti.

T. Militar Bucureşti, s.p. 124 din 23.11.2004, şi-a declinat competenţa de soluţionare a plângerii în favoarea Jud. Sectorului 4 Bucureşti.

Î.C.C.J., încheierea 815 din 3.01.2005, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Jud. Sectorului 4 Bucureşti, deoarece plângerea formulată de petiţionar împotriva rezoluţiei de N.U.P. faţă de cercetatul subofiţer care ar fi săvârşit infracţiunea prev. de art. 220 şi art. 242 C.p., nu se înscrie în condiţiile legale cerute de art. 26 pct. 1lit. a C.p.p.(pentru infracţiunile prev. de art. 331-332 C.p.) precum şi alte infracţiuni săvârşite în legătură cu îndatoririle de serviciu) deoarece faptele reclamate nu aveau legătură cu îndatoririle de serviciu, astfel competenţa revine instanţei civile.

86- Competenţa după calitatea persoanei. Fost militar. Funcţionar public civil.T. Militar Timişoara, s.p. 125 din 20.10.2004, şi-a declinat competenţa de

soluţionare a cauzei (plângere împotriva rezoluţiei de N.U.P.) în favoarea Jud. Arad, iar aceasta prin sentinţă civilă nr. 2561 din 17.12.2004 şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalul Militar Timişoara cu motivarea că sunt aplicabile dispoziţiile art. 40 C.p.p. cu motivarea că pierderea ulterioară săvârşirii faptei a calităţii de militar nu schimbă competenţa instanţei rămânând competentă instanţa militară, dacă fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului, ca în cazul de faţă.

În soluţionarea conflictului negativ de competenţă s-a avut în vedere că după 90 de zile de la data de 3 octombrie 2004 când a intrat în vigoare Legea 293 din 30.09.2004 întregul personal militar (din care făcea parte şi făptuitorul) al Direcţiei Generale a Penitenciarelor şi unităţilor din subordinea acesteia a fost demilitarizat dobândind statutul de funcţionari publici în sistemul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Î.C.C.J., d.p. 1052 din 14.02.2005, a stabilit competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 pentru că dacă s-ar menţine în sfera de competenţă a instanţelor militare unele infracţiuni comise de personalul militar, după intrarea în vigoare a Legii nr. 293/2004 s-ar denatura principiul legii active, precum şi reţinerea reglementărilor juridice care urmăresc adoptarea legislaţiei naţionale la legislaţia din comunitatea europeană.

Dispoziţiile art. 40al. 1 lit. a C.p.p. nu sunt aplicabile, întrucât ele presupun că pierderea calităţii avute la data comiterii infracţiunii să se datoreze altor motive decât voinţa legiuitorului.

175

87- Competenţa teritorială a instanţei. Urmărirea penală efectuată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de casaţie şi Justiţie.

Jud. Sector 2, s.p. 646 din 28.04.2004, şi-a declinat competenţa de soluţionare a rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (pentru 5 inculpaţi care au săvârşit infracţiuni prev. de art. 178 din Legea 141/1997, art. 289, 290, 291, 246, 248 şi 323 C.p.) în favoarea Judecătoriei Deva cu motivarea că doar partea vătămată domiciliază în Sectorul 2, astfel că nu subzistă art. 30 al. 1 lit. d C.p.p., toţi inculpaţii şi majoritatea martorilor îşi au domiciliul în oraşul Deva, iar pe de altă parte obiectivul material al unor infracţiuni cu privire la care s-ar putea solicita efectuarea unor expertize se află în raza teritorială a judeţului Hunedoara.

Judecătoria Deva, s.p. 1502 din 30.09.2004, a declinat la rândul ei competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2.

Î.C.C.J., prin încheierea nr. 725 din 31.01.2005, a stabilit competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 2, în temeiul art. 30 al. 1 lit. d C.p.p., locul unde locuieşte persoana vătămată avându-se în vedere necesitarea asigurării bunei desfăşurări a judecăţii de către o instanţă imparţială, care să nu poată fi supusă unor încercări de influenţare de către părţile din dosar. Faptul că numai una din părţile vătămate îşi are domiciliul în raza teritorială a Judecătoriei Sectorului 2 nu are relevanţă, legiuitorul (art. 30 al. 3 C.p.p.) lăsând la latitudinea procurorului alegerea instanţei.

Nu are relevanţă nici faptul că partea vătămată are domiciliul în raza teritorială a Sectorului 1 - la apărătorul său - deoarece acesta este un domiciliul procesual, pentru comunicarea actelor de procedură, nefiind locul unde locuieşte persoana vătămată care se află în Sectorul 2.

88- Conflict negativ de competenţă.T. Militar Bucureşti, s.p. 240 din 18.11.2003 a declinat competenţa de soluţionare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, iar această instanţă prin s.p. 706 din 8.04.2004 în baza art.181 C.p. i-a aplicat inculpatului (art. 240 C.p. uzurpare de calităţi oficiale) amendă administrativă - 10 milioane lei.

T. Bucureşti, d.p. 995 din 20.09.2004, a admis apelurile declarate de procuror şi de inculpat a desfiinţat s.p. 706/2004 a Judecătoriei Buftea şi a trimis cauza la Î.C.C.J. pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă între Tribunalul Militar şi Judecătoria Buftea.

Î.C.C.J., încheierea nr. 864 din 7.02.2005, a stabilit competenţa în favoarea T. Bucureşti pentru că în speţă nu existau declinări de competenţă reciproce deci nu este un conflict negativ de competenţă.

89- Contestaţie la executare. Expulzare. Temeri justificate că persoana expulzată va fi supusă la tratamente inumane sau degradante.

T. Bucureşti, S. II, s.p. nr. 1031 din 26.08.2004, a admis contestaţia la executare formulată de condamnat şi a înlăturat executarea măsurii de siguranţă a expulzării, dispusă prin s.p. 533 din 27.09.2000 a aceleiaşi instanţe.

S-a reţinut că din actul emis de Ministerul de Interne, Direcţia Securităţii din Cairo, petentul era condamnat la închisoare pe viaţă prin muncă silnică. Astfel, instanţa a apreciat că în situaţia expulzării în ţara de origine, contestatorul ar fi expus la muncă silnică şi tratamente inumane sau degradante.

C.A. Bucureşti, S. II, d.p. nr. 747 din 8.10.2004, a respins apelul procurorului, considerând că pedeapsa ar fi degradantă ori inumană în sensul art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.

Î.C.C.J., d.p. nr. 1129 din 15.02.2005, a admis recursul procurorului şi a trimis cauza spre rejudecare la T. Bucureşti pentru a se examina contestaţia la executare în raport cu prev. art. 92 din O.U.G. 194/2002 urmând să ceară Autorităţii pentru străini, efectuarea de verificări

176

privind situaţia contestatorului în statul de origine pentru a constata dacă susţinerile acestuia sunt reale şi dacă se regăsesc ori nu situaţii cum sunt cele prev. de art. 92 al. 1 respectiv dacă viaţa îi este pusă în pericol ori va fi suspus la torturi, tratamente inumane sau degradante.

Străinul poate fi totuşi expulzat, se arată în al. 4 al art. 92 din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, pentru motive de siguranţă naţională sau ordine publică, chiar dacă se află în una din situaţiile menţionate, iar al. 5 prevede că este de competenţa instanţei de judecată constatarea situaţiilor prev. în al. 1, în urma comunicării efectuate de către Autoritatea pentru străini.

90- Expulzarea. Condiţii. Transferarea condamnatului pentru executarea pedepsei în altă ţară.

C.A. Bucureşti, s.p. 2 din 11.01.2005, a admis cererea formulată de P.C.A. Bucureşti de transferare pentru continuarea executării pedepsei, într-un penitenciar din Republica Moldova a unui cetăţean al acelui stat, condamnat la 24 de ani închisoare prin s.p. 296/2001 a T. Galaţi.

Iniţial, condamnatul a solicitat transferarea sa într-un penitenciar din Republica Moldova, însă ulterior a revenit asupra cererii sale.

Instanţa a motivat că sunt îndeplinite condiţiile prev. în Legea nr. 302/2004 pentru transferarea condamnatului, potrivit art. 3 pct. 1 din Protocolul Adiţional la Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la 18.12.1997 şi ratificat prin O.G. nr. 92 din 30.08.1997, statul de executare poate să-şi dea acordul, la cererea statului de condamnare, pentru transferarea unei persoane condamnate, fără consimţământul acestuia atunci când condamnarea conţine o măsură de expulzare. Având în vedere că prin sentinţa de condamnare s-a aplicat măsura de siguranţă a expulzării condamnatului, instanţa a considerat admisibilă transferarea acestuia.

Î.C.C.J., d.p. 861 din 4.02.2005, a admis recursul condamnatului, a casat hotărârea şi a respins cererea de transferare.

Condamnatul urma să execute 24 de ani închisoare, dispunându-se totodată expulzarea sa. În luna martie 2004 condamnatul a cerut transferarea sa în Republica Moldova, dar ulterior a declarat (potrivit procedurii prev. de art. 134 din Legea 302/2004) procurorului că nu mai doreşte transferarea, şi procesul-verbal de consemnare a acestei declaraţii împreună cu celelalte înscrisuri au fost înaintate C.A. Bucureşti.

Potrivit Legii 302/2004, o persoană condamnată poate fi transferată în vederea executării pedepsei numai cu respectarea condiţiilor prev. de art. 129, printre care şi consimţirea la transfer a persoanei condamnate.

În legătură cu consimţământul condamnatului, în art. 135 se prevede că statul român va proceda în aşa fel încât persoana care urma să îşi dea consimţământul la transferare să o facă de bunăvoie şi în deplină cunoştinţă de consecinţele juridice care decurg din aceasta, iar statul de executare să poată verifica dacă acest consimţământ a fost dat în condiţiile menţionate. Potrivit art. 139 alin. 2 din lege, procurorul este obligat ca printr-o declaraţie dată de condamnat, să se asigure că acesta şi-a dat consimţământul la transferare.

În cauza de faţă condiţia prevăzută de lege, a consimţământului condamnatului, nu este îndeplinită.

Potrivit art. 3 pct. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la 18 decembrie 1997, pe care se întemeiază motivarea sentinţei curţii de apel, statul de executare poate, la cererea statului de condamnare, să-şi dea acordul pentru transferarea unei persoane condamnate, fără consimţământul acesteia, când condamnarea conţine o măsură de expulzare. Potrivit alin. 2 al aceluiaşi text,statul de executare nu-şi va da acordul prevăzut în alin. 1 decât după ce a luat în considerare avizul persoanei condamnate.

În speţă, se constată că între autorităţile competente din republica Moldova şi cele din România nu a existat nici un contact în privinţa transferării condamnatului fără

177

consimţământul acestuia. Astfel, nu există o cerere a autorităţii competente din statul de condamnare (Ministerul Justiţiei din România) către autoritatea competentă din statul de executare (Ministerul Justiţiei din Republica Moldova) în vederea formulării acordului pentru transferarea lui condamnatului fără consimţământul acestuia şi nici vreo comunicare din partea autorităţilor moldovene în sensul că sunt sau nu de acord cu transferarea fără consimţământul condamnatului.

De asemenea, se constată că statului de executare nu i s-a comunicat, astfel cum se prevede în art. 3 din protocol, declaraţia condamnatului că nu doreşte să fie transferat, nefiind aduse la îndeplinire nici prevederile art. 128 alin. 4 şi ale art. 130 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, în conformitate cu care transferarea poate fi cerută fie de către statul de condamnare, fie de statul de executare prin intermediul autorităţilor competente; transferarea condamnatului nu a fost solicitată de ministerele de justiţie, ci de însuşi condamnatul prin cererea transmisă de către Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, Ministerului de Justiţie al României la 14 iulie 2004, cerere asupra căreia, aşa cum s-a arătat, acesta a revenit.

Având în vedere dispoziţiile legale menţionate şi actele dosarului, se constată că nu sunt întrunite condiţiile, prevăzute în Legea nr. 302/2004 şi în protocolul adiţional, pentru admiterea cererii de transferare a condamnatului, motiv pentru care recursul acestuia a fost admis, s-a casat hotărârea şi s-a respins cererea de transferare.

91- Extrădare. Arestare provizorie. Detenţiune pe viaţă.C.A. Bucureşti, S. II, s.p. 141 din 9.12.2004, a dispus extrădarea condamnatului cu

amânarea predării către statul solicitant, după executarea pedepsei aplicate în România. Mandatul de arestare a fost întocmit de autorităţile statului solicitant pentru săvârşirea infracţiunilor, care în legislaţia română, corespund instigării la nerespectarea regimului materialelor explozive şi distrugere prev. de art. 25 rap. la art. 280 al. 1 şi 4, precum şi art. 20 rap. la art. 217 al. 1, 4 C.p.

Instanţa a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prev. în art. 26, 28 din Legea 302/2004 şi ale Convenţiei europene de extrădare referitoare la dubla încriminare şi la pedepse, conform legislaţiilor celor două state implicate în procedură.

Curtea de apel a constatat că, având în vedere pedeapsa detenţiunii pe viaţă pe care condamnatul o are de executat în România, nu se impune emiterea unui mandat de arestare provizorie, potrivit art. 60 al. 4 din Legea 302/2004.

Î.C.C.J., d.p. 320 din 17.01.2005, a admis recursul procurorului, a casat sentinţa atacată şi a dispus arestarea provizorie în vederea extrădării a condamnatului.

Potrivit art. 60 al. 4 din Legea 302/2004, în cazul amânării predării persoanei a cărei extrădare a fost aprobată instanţa emite un mandat de arestare provizorie în vederea extrădării.

În cazul în care persoana extrădată se află, la momentul admiterii cererii de extrădare, sub puterea unui mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii emis de autorităţile judiciare, mandatul de arestare provizorie în vederea extrădării, intră în vigoare de la data încetării motivelor care au justificat amânarea.

În raport de aceste dispoziţii, emiterea de către instanţă a mandatului de arestare provizorie este obligatorie, măsura dând eficienţă juridică extrădării aprobate în cazul în care persoana extrădată nu poate fi predată de îndată; arestarea nu se raportează nici la pedeapsa pe care inculpatul o are de executat în statul solicitat nici la faptul că luarea acestei măsuri nu a fost cerută de către statul solicitant, astfel cum, eronat, instanţa a interpretat aceste dispoziţii.

92- Favorizarea infractorului. Tăinuire. Deosebiri.T. Brăila, s.p. 95 din 27.02.2004- art. 264 C.p., art. 26 rap. art. 211 al. 2 c şi al. 21 lit. a C.p.Privind infracţiunea de favorizare, instanţa a reţinut ca la 22.09.2003 inculpatul I.A. a

sustras prin violenţă lănţişorul din aur aparţinând părţii vătămate şi pentru a-l valorifica, a luat

178

legătura cu inculpatul M.M. care i-a amanetat lănţişorul pentru suma de 1 milion lei din care inculpatul M.M. a primit 450.000 lei.

La 26.09 şi 8 octombrie 2003, inculpatul I.A. a mai sustras prin violenţă lănţişoare din aur, care fost amanetate de către inculpatul M.M. iar sumele de bani au fost împărţite între inculpaţii I.A. şi M.M.

C.A. Galaţi, d.p. 301 din 26.05.2004 a respins apelul inculpatului M.M.Î.C.C.J., d.p. 4646 din 20.09.2004 a admis recursul inculpatului M.M. privind

infracţiunea de favorizarea inculpatului pentru infracţiunea din 22.09.2003.Fapta inculpatului M.M. constituie infracţiunea de tăinuire prev. de art. 221 C.p.

obţinerea unui folos material constituind scopul infracţiunii de tăinuire, ca element al laturii subiective a acestei infracţiuni.

Astfel fiind, instanţa supremă a schimbat încadrarea juridică din favorizare prev. de art. 264 C.p., în infracţiunea de tăinuire.

Infracţiunea de favorizarea infractorului se deosebeşte de cea de tăinuire prin faptul că, deşi autorul, fără o înţelegere prealabilă dă ajutor unui infractor, între altele pentru a-i asigura folosul ori produsul infracţiunii, acesta nu beneficiază de nici un folos.

93- Furt. Complicitate. Tăinuire. Latura obiectivă.T. Bucureşti, S. II, s.p. 867 din 21.12.2001, a condamnat inculpatul, între altele în

baza art. 21 rap. la art. 208 al. 1 şi art. 209 al. 1 lit. a, e, g, i C.p.În anul 1999, inculpatul a cumpărat, în mod repetat (de 4 ori) de la autorul unor

infracţiuni succesive de furt de autoturisme, piese de autoturisme ştiind că provin din infracţiuni.

C.A. Bucureşti, S. II, d.p.179 din 11.03.2004, a respins apelul inculpatului.Î.C.C.J., d.p. 166 din 11.01.2005, a respins ca nefondat recursul inculpatului, greşit

s-a cerut schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de tăinuire. Inculpatul a cunoscut provenienţa ilicită a pieselor de autoturisme şi atitudinea sa a

contribuit la încurajarea activităţii infracţionale a autorului chiar dacă nu a promis expres acestuia că va tăinui bunurile sustrase. Achiziţionarea în mod repetat a numeroase piese auto în schimbul unor sume derizorii reprezintă un ajutor dat autorului la săvârşirea infracţiunilor, autorul ştiind că are asigurată valorificare bunurilor furate.

94- Graţiere. Furt de autovehicule.Jud. Tg. Secuiesc, s.p. 60 din 3.03.2003, a condamnat, între altele, în temeiul art. 208

al. 1 rap. la art. 209 al. 1 lit. e, i C.p., reţinând că la 29.02.2002 a sustras un autoturism pentru a-l folosi pe nedrept.

T. Covasna, d.p. 123 din 20.05.2003, a constatat graţiată pedeapsa în temeiul art. 1 Legea 543/2002 modificată prin O.U.G. nr. 18/2003.

C.A. Braşov, d.p. 855 din 16.10.2003, a respins recursul procurorului între altele, cu privire la greşita graţiere a pedepsei aplicate inculpatului, cu motivarea că potrivit art. 4 al. 2 lit. A pct. 12 din Legea 543/2002 se exceptează de la graţiere furtul de autovehicule, dar nu furtul de folosinţă.

Î.C.C.J., d.p. 5852 din 9.11.2004, a admis recursul în anulare, a casat decizia atacată şi a înlăturat graţierea pedepsei pentru că în art. 4 al. 2 lit. A pct. 12 din Legea nr. 543/2002 legiuitorul a folosit expresia furtul de autovehicule fără a limita înţelesul noţiunii de furt, iar expresia furtul de autovehicule trebuie raportată la definiţia dată de legiuitor infracţiunii de furt. Altfel se dă un înţeles restrictiv legii fără a avea o bază legală. Unde legea nu distinge nu avem a alege.

95- Infracţiune contra patrimoniului. Consecinţe deosebit de grave. Disjungerea cauzei privind latura civilă.

T. Bihor, d.p. 60/2003- art. 215 al. 1, 3, 4, 5 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p.

179

Inculpatul a fost condamnat pentru că în perioada 1998-1999, ca reprezentant al unei societăţii comerciale din Oradea a cumpărat importante cantităţi de marfă de la numeroase firme, pentru plata cărora a emis file cec fără acoperire, cauzându-le pagube importante. Totodată, instanţa a dispus disjungerea laturii civile fiind necesare completări pentru stabilirea prejudiciului cauzat părţii civile.

C.A. Oradea, d.p. 157 din 8 iulie 2004, a respins apelul inculpatului.Î.C.C.J., d.p. 6281 din 25.11.2004, a admis recursul inculpatului, a casat hotărârile şi

a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă pentru că latura penală a cauzei nu a fost corect soluţionată cu privire la reţinerea vinovăţiei şi a individualizării pedepsei, deoarece întinderea prejudiciului nu a fost stabilită în integralitate, latura civilă fiind disjunsă tocmai în scopul determinării corecte a acestuia.

În raport cu infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată înşelăciune în formă calificată cu consecinţe deosebit de grave, se impunea judecarea cauzei în ansamblul său, atât în ceea ce priveşte acţiunea penală cât şi acţiunea civilă, împreună.

96- Infracţiune rutieră. Stabilirea alcoolemiei - concentraţie care depăşeşte 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Jud. Turda, s.p. 281 din 14.05.2003- art. 79 al. 1 din O.U.G. 195/2002Inculpatul a fost condamnat pentru că la 10.03.2003 a condus pe drumurile publice un

autoturism având o alcoolemie de 0,69 mg/l în aerul expirat (depăşind astfel limita de 0,40 mg/l prevăzute în art. 79 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002.

Î.C.C.J., d.p. 6116 din 18.11.2004 a admis recursul în anulare pentru că nu au fost respectate instrucţiunile din Dispoziţia nr. 201091/24.04.2003 a I.G.P. potrivit cărora, când valoarea indicată de aparatul electronic - etilotest depăşeşte 0,40 mg/l sau reactivul fiolei s-a înverzit mai mult de 40% din conţinut, în mod obligatoriu subiectul va fi condus la unitatea sanitară abilitată unde i se vor recolta probe biologice. După analiza probelor de sânge, dacă se constată o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 gr/l alcool pur în sânge, fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. în art. 79 al. 1 din O.U.G. 195/2002.

Dar, inculpatului nu i s-au recoltat probe biologice de sânge pentru a se determina alcoolemia, astfel nu există o dovadă care să certifice acurateţea rezultatului etilotestului şi anume o concentraţie de alcool în aerul expirat. Neexistând probe care să permită lămurirea cauzei sub aspectul elementului material al infracţiunii, s-a dispus achitarea (art. 10 lit. d C.p.p.) inculpatului.

97- Iresponsabilitate. Discernământ diminuat. Efectuarea unei noi expertize psihiatrice. Avizarea actelor medico-legale.

Jud. Sectorului 4 Bucureşti, s.p. 2269 din 26.09.2002, a condamnat inculpatul în temeiul art. 239 al.1, 4, şi art. 321 al.1 C.p., reţinându-se că la 16.03.2002 a insultat trei poliţişti aflaţi în exerciţiul atribuţiilor de serviciu şi a comis acte şi gesturi prin care a adus atingere bunelor maniere.

T. Bucureşti, S. I, s.p. 339 din 23.02.2004, a admis apelul procurorului a desfiinţat în parte sentinţa, a schimbat în parte sentinţa, a schimbat încadrarea juridică şi a aplicat alte pedepse.

C.A. Bucureşti, S. II, d.p. 889 din 13.05.2004, a admis recursul inculpatului şi l-a achitat (art. 10 lit. e C.p.p şi art.4 8 C.p. – iresponsabilitate) dispunând în temeiul art. 114 C.p. măsura de siguranţă a internării medicale.

Î.C.C.J., d.p. 1575 din 4.03.2005, a admis recursul în anulare şi a trimis cauza spre rejudecare la C.A. Bucureşti pentru efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice, conform art. 125 C.p.p, ori să solicite avizul Comisiei de avizare şi control al actelor medico-legale, potrivit art. 24, 25 din O.U.G. nr. 1/2000 privitoare la organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală.

180

S-a motivat că, potrivit actelor de la dosar, la data săvârşirii infracţiunilor inculpatul nu avea discernământul abolit, că prezenta tulburări de personalitate de tip paranoid cu decompensări afective şi discernământul mult diminuat.

98- Înşelăciune. Cupoane pentru agricultură. Prejudiciu. Comision bancar. Penalităţi.

T. Bistriţa - Năsăud, s.p. 179 din 22.09.2003- art. 215 al. 1, 2 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., prin schimbarea încadrării juridice din art.

215 al. 1, 2 şi 5 C.p.Inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune reţinându-se

că în calitate de administrator al unei S.C. din Năsăud, în perioada aprilie - mai 1999 şi mai - octombrie 2001, a achiziţionat cupoane pentru agricultură sub preţul nominal şi le-a decontat la bancă la valoarea nominală. În facturile prezentate inculpatul a înscris date nereale cu privire la luarea de îngrăşăminte chimice şi de seminţe unor producători în schimbul cupoanelor.

Prejudiciul produs prin înşelăciune este de 1,1 miliarde lei, reprezentând diferenţa dintre sumele investite de inculpat pentru achiziţionarea cupoanelor şi cele obţinute prin decontarea lor.

C. Apel Cluj, d.p. 140 din 29.04.2004, a admis apelurile declarate de procuror şi de inculpat numai cu privire la greşita deducere a arestului preventiv. Apelul părţii civile a fost respins.

Î.C.C.J., d.p. 5418 din 22.10.2004 a admis recursurile declarate de procuror şi de partea civilă, a casat parţial hotărârile a constatat că valoarea pagubei este de 15 miliarde lei şi a schimbat încadrarea juridică în art. 215 al. 1, 2, 5 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p.

Potrivit O.G. nr. 9 din 29.01.1998 şi nr. 32 din 29.01.1999 cupoanele valorice se acordă gratuit agricultorilor cu condiţia să fie folosite exclusiv pentru achitarea bunurilor şi a serviciilor prevăzute de aceste acte normative. Inculpatul nu era agricultor şi nu a prestat, în favoarea beneficiarilor acestor cupoane, serviciile prevăzute de lege, pentru a fi îndreptăţit să le deconteze la instituţiile bancare abilitate.

Inculpatul a încasat, pe baza centralizatoarelor de facturi false din care rezultă că ar fi vândut diverse produse agricultorilor, echivalentul cupoanelor decontate de bănci şi acesta este cuantumul prejudiciului, iar nu doar cuantumul profitului realizat de inculpat după scăderea cheltuielilor făcute pentru primirea cupoanelor.

Inculpatul nu putea fi obligat la plata comisionului bancar, deoarece valoarea acestuia nu se cuprinde în valoarea prejudiciului produs prin infracţiune. Nici la penalităţi nu a fost obligat inculpatul deoarece obligaţia de plată stabilită în sarcina acestuia ca urmare a infracţiunii nu se încadrează în categoriile bugetare la care se referă actele normative invocate de partea civilă.

99- Cupoane pentru agricultură. Înşelăciune. Cuantumul prejudiciului = valoarea nominală a cupoanelor agricole.

T. Bistriţa - Năsăud, s.p. 211 din 27.10.2003- art. 215 al. 1, 2 cu aplic. art. 41 al. 2 C.p., prin schimbarea încadrării juridice din art.

215 al. 1, 2 şi 5 C.p. cu aplic. art. 41 al. 2 C.p.În perioada 1999 - 2000, inculpata a achiziţionat 272.749 cupoane pentru agricultură

în valoare de 28,5 miliarde lei pentru care a întocmit facturi fictive şi centralizatoare fictive menţionând că ar fi livrat 936,2 to. îngrăşăminte chimice şi 863,7 to. folie polietilenă agricultorilor în schimbul cupoanelor.

Prin băncile comerciale inculpata a obţinut (28,5 miliarde lei) decontarea cupoanelor, recuperând astfel banii de la Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei care finanţa de la bugetul statului contravaloarea bunurilor şi serviciilor care puteau fi achitate cu aceste cupoane. Pentru cupoane a plătit 26,5 miliarde lei şi a obţinut un profit brut de 2 miliarde lei, profit din

181

care a înregistrat în contabilitate venituri pentru care a plătit 130,7 milioane lei TVA şi impozit pe profit în sumă de 9,2 milioane lei, în total de 140 milioane lei, astfel că prejudiciul se diminuează cu aceste sume.

C. Apel Cluj, d.p. 97 din 23.03.2004 a respins apelurile procurorului, părţii civile Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei şi inculpatei.

Î.C.C.J., d.p. 5206 din 13.10.2004 a admis recursurile declarate de procuror şi de partea civilă pentru că prejudiciul a fost greşit stabilit.

Activitatea de decontare a tuturor cupoanelor a avut un caracter ilicit şi astfel întreaga sumă de bani încasată prin inducerea în eroare a agenţiilor bancare reprezintă paguba reală cauzată părţii civile, de la bugetul statului, contravaloarea cupoanelor pentru agricultori.

Prin O.U.G. 219 din 29.12.1999 cupoanele puteau fi utilizate ca mijloc de plată pentru procurarea de materiale şi servicii numai în cadrul tranzacţiilor comerciale directe între beneficiarii de cupoane şi furnizorii producători sau distribuitorii autorizaţi ai acestora. Inculpata neavând calitatea de furnizor care să fi livrat beneficiarilor de cupoane bunuri ori să le fi prestat servicii, nu putea pretinde de la agenţiile bancare contravaloarea cupoanelor în posesia cărora a intrat ilegal, fiind interzisă vânzarea-cumpărarea de cupoane pentru agricultori.

100- Legea penală mai favorabilă. Amendă administrativă.T. Bucureşti, s.p. 513 din 13.04.2004, a achitat inculpatul pentru art. 20 rap. la art.

211 al. 2 lit. c cu aplic. art. 13 C.p. aplicând o amendă de 1 milion lei.C.A. Bucureşti, d.p. 398 din 27.05.2004, a admis apelul procurorului şi a aplicat o

amendă administrativă (art. 91 lit. c C.p.) de 10 milioane lei.Î.C.C.J., d.p. 6795 din 15.12.2005, a admis recursurile inculpatului şi procurorului şi

a redus amenda administrativă de la 10 milioane la un milion lei, întrucât la data săvârşirii faptei (10.12.1999) limita maximă a amenzii era de un milion lei iar instanţa de apel nu a avut în vedere disp. art. 13 C.p. şi nu a aplicat dispoziţiile legii mai favorabile.

Până la 22.11.2000 amenda administrativă prevăzută în art. 91 lit. c C.p. era de la 100.000 lei la 1 milion de lei, iar de la această dată a intrat în vigoare O.U.G. nr. 207/2000 care a majorat la 10milioane lei limita maximă amenzii administrative.

101- Legitimă apărare. Provocare. Tentativă de omor. Lipsa pericolului grav cauzat prin atacul victimei.

T. Vrancea, s.p. 95 din 16.03.2004, a achitat (art. 10 lit. e C.p.p.) inculpatul pentru tentativă de omor art. 20 rap. la art. 174 cu aplic. art. 73 lit. b C.p., reţinând legitima apărare şi provocarea.

În ziua de 24.11.2003, inculpatul împreună cu soţia sa lucra la casa familiei aflată în construcţie. Fostul concubin al soţiei aflat în stare de ebrietate, a pătruns în interiorul casei şi a tras de hainele acesteia rupându-i cureaua şi pantalonii. La strigătele soţiei inculpatului, acesta a venit în acel loc având asupra sa o toporişcă i-a cerut părţii vătămate (fostul concubin al soţiei sale) să plece, dar acesta a spus că pleacă numai cu soţia inculpatului.

Tulburat de această situaţie şi fiind lovit cu pumnul în faţă, inculpatul a aplicat părţii vătămate o lovitură cu toporişca în cap provocându-i un traumatism cranio-cerebral care i-a pus viaţa în primejdie.

C.A. Galaţi, d.p. 307 din 27.05.2004, a admis recursul procurorului, a desfiinţat sentinţa şi a condamnat inculpatul la 2 ani închisoare în temeiul art. 20 rap. la art. 174 cu aplic. art. 73 lit. b C.p.

Î.C.C.J., d.p. 6279 din 25.11.2004, a respins ca nefondat recursul inculpatului, reţinând că nu a fost o agresiune asupra soţiei inculpatului, în sensul art. 44 al. 2 C.p. fapta victimei nefiind de natură să pună în pericol grav persoana acesteia. Relaţiile de concubinaj cu soţia inculpatului şi comportarea victimei în ziua săvârşirii faptei, pătrunderea în casă, refuzul

182

de a o părăsi, lovirea inculpatului cu pumnul în faţă au fost corect reţinute de instanţa de apel ca fiind o provocare în sensul art. 73 lit. b C.p.

102- Liberare condiţionată. Competentă este instanţa în circumscripţia căreia era penitenciarul unde executa pedeapsa condamnatul.

Jud. Timişoara, s.p. 1633 din 23.06.2004Instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei (cerere de liberare condiţionată

din executarea pedepsei de 12 ani închisoare) în favoarea judecătoriei Satu Mare, în a cărei circumscripţie se afla Penitenciarul Satu Mare, locul de deţinere a condamnatului.

Judecătoria Satu Mare a declinat competenţa în favoarea judecătoriei Timişoara, deoarece condamnatul a fost transferat la Penitenciarul Timişoara.

Î.C.C.J., d.p. 6408 din 30.11.2004, a admis recursul în anulare şi a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea judecătoriei Satu Mare deoarece la data (28.05.2004) formulării cererii de liberare condiţionată condamnatul era deţinut în Penitenciarul Satu Mare. Împrejurarea că ulterior a fost transferat în alt loc de deţinere, nu afectează competenţa de soluţionare ce revine instanţei în a cărei circumscripţie teritorială se află penitenciarul unde condamnatul se afla la data formulării cererii, pentru că la fiecare transfer al condamnatului în alt loc de deţinere competenţa teritorială nu se modifică, ea rămânând la instanţa corespunzătoare locului de deţinere unde condamnatul se găsea la data introducerii cererii.

103- Luare de mită. Asociat unic şi administrator al unei societăţi comerciale. Calitatea de funcţionar.

T. Bacău, s.p. 174 din 4.05.2004- art. 254 al. 1 C.p.În aprilie 2003 o persoană a cerut inculpatei (şi aceasta a acceptat), care era asociat

unic şi administrator al unei societăţi comerciale, ca în schimbul sumei de 15 milioane lei, să ridice de la administraţia financiară 3 topuri de facturi fiscale pentru societatea ei şi să completeze în fals mai multe facturi fiscale care făceau dovada unor tranzacţii comerciale nereale şi le-a dat acelei persoane (pentru care s-a disjuns cauza) pentru a le folosi la deducerea de impozit.

C.A. Bacău, d.p. 193 din 15.06.2004 a admis apelul inculpatei şi i-a redus pedeapsa complementară.

Î.C.C.J., d.p. 6351 din 29.11.2004 a respins recursul inculpatei prin care susţinea că nu are calitatea de funcţionar.

Potrivit art. 147 al. 1 C.p. prin funcţionar public se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în serviciul unei unităţii dintre cele la care se referă art. 145 din acelaşi cod, iar potrivit art. 147 al. 2, prin funcţionar se înţelege persoana menţionată în al. 1, precum şi orice alt salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat.

Or, inculpata asociat unic şi administrator al unei societăţi comerciale deci o organizaţie care desfăşoară o activitate utilă din punct de vedere social şi funcţionează potrivit legii, avea calitatea de funcţionar în sensul art. 147 al. 2 C.p. Ca atare inculpata avea calitatea de funcţionar şi poate fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită.

104- Mărturie mincinoasă. Condiţii. Inculpata nu a fost întrebată şi nu a declarat despre data comiterii faptei şi eventuală absenţă a soţului ei din localitate.

T. Braşov, s.p. 179 din 17.04.2003- art. 211 al. 2 lit. c C.p., art. 264 al. 1 C.p., art. 260 C.p.În timp ce se afla într-o piaţă, inculpatul O.C. a smuls din mâna părţii vătămate o

borsetă şi s-a suit în autoturismul condus de inculpatul E.C. care a asigurat astfel părăsirea locului faptei de către autorul tâlhăriei. Inculpatul O.C. a fost condamnat pentru tâlhărie iar

183

inculpatul E.C. pentru favorizarea infractorului. Soţia inculpatului O.C. a fost condamnată pentru mărturie mincinoasă fiindcă audiată ca martoră a declarat că ar fi fost plecată din localitate împreună cu soţul ei în ziua comiterii faptei.

C.A. Braşov, d.p. 188 din 31.05.2004A dispus achitarea art. 10 lit. d C.p.p. inculpatei O.S. pentru mărturie mincinoasă.Î.C.C.J., d.p. 5430 din 22.10.2004, a respins recursul procurorului privitor la

achitarea inculpatei, întrucât declaraţia de martor a acesteia nu este completă şi detaliată, nu i s-au adresat întrebările necesare asupra unor împrejurări esenţiale, deci nu poate fi atrasă răspunderea penală a persoanei care a făcut declaraţia.

Inculpata a fost ascultată o singură dată în cursul urmăririi penale şi a susţinut doar că în ziua de 5 iulie 2002 a plecat împreună cu soţul ei inculpatul O.C., în localitatea unde domiciliază părinţii acesteia unde au stat circa 10 zile. Dar, inculpata nu a fost întrebată în mod expres asupra datei de 6 iulie 2002 şi nu a afirmat că inculpatul O.C. nu ar fi plecat din localitate în perioada cât au stat la părinţii ei.

105- Neagravarea situaţiei părţii în favoarea căreia procurorul a declarat recurs.Jud. Giurgiu, s.p. 2098 din 29.10.2002- art. 178 al. 2 C.p. art. 184 al. 1, 2 C.p.Inculpatul a fost condamnat la 5 ani închisoare pentru că la 5.11.2000 a condus un

autoturism fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. şi datorită unei manevre neregulamentare a acroşat un autoturism, accident rutier în urma căruia a decedat o persoană iar ceilalţi ocupanţi ai autoturismului au suferit vătămări corporale.

T. Giurgiu, d.p. 160 din 31.03.2003 a admis apelul declarat, între alţii, de inculpat şi l-a condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare (pentru ucidere din culpă) cu aplic. art. 81 C.p.

C.A. Bucureşti, d.p. 2521 din 5.11.2003, a admis recursul declarat de procuror a fixat din nou pedeapsa la 5 ani închisoare constatând graţiate pedepsele potrivit art. 1 din Lg. 543/2002 şi a înlăturat aplicarea art. 81 C.p.

Î.C.C.J., d.p. 5749 din 4.11.2004 a admis recursul în anulare a casat decizia instanţei de recurs şi a constat că pedepsele componente ale pedepsei rezultante de 3 ani închisoare sunt graţiate.

În mod nelegal, instanţa de recurs a agravat situaţia inculpatului majorând pedeapsa de la 3 ani la 5 ani închisoare şi a înlăturat art. 81 C.p., deşi recursul procurorului a solicitat doar constatarea graţierii pedepselor.

106- Neglijenţă în serviciu. Elemente constitutive. Pericol social al faptei.T. Bacău, s.p. 49 din 12.02.2004- art. 249 al. 1 C.p.Inculpatul, ofiţer de poliţie, a fost condamnat şi obligat la 153.895.000 lei despăgubiri

civile către Ministerul Finanţelor Publice, deoarece a dat dovadă de delăsare, nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător timp de un an obligaţiile de serviciu privind ţinerea evidenţei proceselor-verbale de contravenţie şi a contestaţiilor, înregistrarea acestora, trimiterea lor la circumscripţiile fiscale şi la judecătorie pentru definitivarea şi încasarea sumelor prin dare în debit începând cu anul 1999.

Ca urmare sancţiunile contravenţionale nu au mai fost puse în executare şi s-au prescris după trecerea unui an de la data aplicării sancţiunii, alte contravenţii s-au prescris după trecerea unei perioade de o lună de la data întocmirii probelor verbale, ori înştiinţările de plată ale amenzilor nu au fost comunicate contravenienţilor în termenul prevăzut de lege prescriindu-se executarea lor.

C.A. Bacău, d.p. 100 din 6.04.2004 a respins ca nefondate apelurile declarate de procuror şi inculpat.

184

Î.C.C.J., d.p. 5204 din 13.10.2004, a respins recursul inculpatului pentru că în raport cu aptitudinile, cu pregătirea sa, cu condiţiile concrete în care a comis fapta, putea să aibă reprezentarea consecinţelor acţiuni sau inacţiunii sale, rezultatul ei dăunător.

107- Omor. Determinarea sau înlesnirea sinuciderii. Deosebiri.T. Călăraşi, s.p. 83 din 17.06.2004, a condamnat inculpatul în temeiul art. 174 al. 1

raportat la art. 175 lit. a C.p. reţinând că în noaptea de 7 mai 2004, inculpatul a agresat fizic şi psihic pe soţia sa care, pentru a scăpa s-a aruncat pe fereastră de la bucătăria apartamentului situat la etajul IV, decedând.

C.A. Bucureşti, d.p. 634 din 31.08.2004, a admis apelul procurorului, a majorat pedeapsa şi a respins apelul inculpatului care ceruse schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 179 C.p., cu motivarea că inculpatul a acţionat cu intenţia indirectă de a-şi ucide soţia.

Î.C.C.J., d.p. 6557 din 8.12.2004, a respins recursul inculpatului ca nefondat.Pentru existenţa infracţiunii de a determina sau de a înlesni sinuciderea unei persoane

este necesar ca moartea victimei să constituie urmarea unu act de voinţă a acesteia, chiar dacă a fost îndemnată sau determinată de către inculpat, dar având posibilitatea să decidă liber asupra actului său, fără a exista o constrângere.

În cazul constrângerii la sinucidere nu poate exista deci determinare sau înlesnire, ,întrucât victima nu are libertatea de a decide. În speţă, victima nu a decis liber cu privire la sinucidere ci ca urmare a constrângerii (exercitate de inculpat) căreia nu i-a putut rezista, iar inculpatul şi-a dat seama că pentru a scăpa de violenţele exercitate asupra ei, victima se va arunca de la etaj şi a acceptat producerea rezultatelor acţionând cu intenţia indirectă de a ucide.

108- Omor. Recurs. Concluzii ale actelor medico-legale.T. Sălaj, s.p. 67 din 2.07.2003- art. 174 C.p.Inculpaţii (2) au fost condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de omor.C. Apel Cluj, d.p. 110 din 1.04.2004 a respins apelurile inculpaţilor.Î.C.C.J., d.p. 5738 din 4.11.2004, a admis recursurile inculpaţilor şi a trimis cauza

spre rejudecare, deoarece cercetarea judecătorească nu este completă impunându-se trimiterea tuturor actelor medico-legale (constatarea medico-legală şi expertiza medico-legală) la Comisia Superioară medico-legală din Institutul de Medicină legală ”Mina Minovici” pentru a se pronunţa asupra concluziilor contradictorii ale acestora potrivit art. 24 din O.G. nr. 1/2000.

109- Omor calificat. Schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor deosebit de grav. Pronunţarea unei noi hotărâri.

T. Dolj, s.p. 398 din 12.05.2004- art. 174, 175 lit. c C.p. ---------------------------------------------------------------- = 20 aniC. Apel Craiova, d.p. 441 din 11.10.2004, a schimbat încadrarea juridică în art. 174,

175 c, 176 c C.p. întrucât inculpatul a mai fost condamnat 9 ani închisoare pentru tentativă de omor prin s.p. 186 din 22.04.1970 a fostului T. Suprem.

Î.C.C.J., d.p. 6532 din 7.12.2004, a admis recursul inculpatului a casat hotărârile şi a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de apel deoarece aceasta trebuia să se conformeze disp. art. 379 pct. 2 lit. a C.p.p. şi să pronunţe o nouă hotărâre procedând potrivit art. 345 C.p.p. privind judecata de fond, adică să dispună condamnarea inculpatului pentru noua infracţiune reţinută în sarcina sa prin stabilirea unei pedepse care să corespundă noilor limite, chiar dacă ele sunt aceleaşi, în alternativa închisorii, cu cele prevăzute potrivit încadrării juridice iniţiale.

185

110- Omor, nu pruncucidere.T. Iaşi, s.p. 141 din 19.02.2004- art. 174, 175 c, C.p.Inculpata a fost condamnată pentru că la 1 martie 2003, după ce a născut un copil în

locuinţa părinţilor săi, l-a ştrangulat şi i-a provocat un traumatism cranio-cerebral care a determinat decesul nou născutului în primele 24 de ore de la naştere.

C.A. Iaşi, d.p. 234 din 24.06.2004 a reţinut circumstanţe atenuante şi a redus pedeapsa.

Î.C.C.J., d.p. 4956 din 4.10.2004, a respins recursul inculpatului prin care solicită schimbarea încadrării juridice în pruncucidere.

Diferenţa dintre infracţiunea de omor calificat şi pruncucidere este dată de starea psihologică produsă în timpul naşterii determinată de aceasta, atestată ştiinţific în urma unui examen medico legal de specialitate.

Starea de tulburare la care face referire art. 177 C.p. se datorează travaliului, actului fizic al naşterii iar nu unei temeri determinate de carenţe în educaţie, de stările conflictuale premergătoare şi extrinseci naşterii, cum ar fi temerea de reacţia părinţilor sau oprobiul celor din jur. Acestea au putut fi de natură a influenţa psihicul inculpatei, constituind mobiluri ale săvârşirii faptei, fără semnificaţia juridică a unor tulburări pricinuite de naştere, aşa cum se prevede în art. 177 C.p.

Or, în cauză expertiza medico-legală a stabilit că inculpata nu a prezentat tulburări psihice de acest fel, iar fapta a fost comisă cu discernământ.

111- Omor. Inculpat minor. Pedeapsa aplicată este nelegală depăşindu-se limita maximă de 20 ani închisoare.

T. Călăraşi, s.p. 65 din 13.05.2004- art. 174 rap. art. 176 C.p., art. 208, 209 lit. g C.p. -- (20 ani+5 ani+spor3ani) = 23 aniInculpatul minor, aflându-se în locuinţa victimei, la muncile gospodăreşti contra cost,

pe fondul unor neînţelegeri, a aplicat victimei mai multe lovituri de cuţit în zona feţei, gâtului, toracelui şi abdomenului iar cu piciorul a lovit-o în zona coastelor, aplicându-i apoi lovituri repetate cu cuţitul. Ulterior, inculpatul a luat din locuinţa victimei suma de 180000 lei şi o pereche de mănuşi.

C.A. Bucureşti, d.p. 554 din 28.07.2004 a respins apelul inculpatului.Î.C.C.J., d.p. 4316 din 1.09.2004, a admis recursul inculpatului şi a înlăturat sporul de

3 ani deoarece chiar prin aplic. art. 33 şi art. 34 C.p. nu se putea depăşi limita maximă de 20 ani prev. de art. 109 al. 2 C.p. pentru minorii inculpaţi.

112- Tentativă de omor iar nu vătămare corporală gravă. Intenţia de a ucide.T. Mureş, s.p. 176 din 6.05.2004- art. 182 al. 2 prin schimb. încadrării juridice din art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. c C.p.C.A. Tg. Mureş, d.p. 139 din 3.09.2004, a admis apelul procurorului şi a schimbat

încadrarea juridică a faptei în tentativa la infracţiunea de omor şi a condamnat inculpatul corespunzător.

Î.C.C.J., d.p. 5532 din 27.10.2004 a respins recursul inculpatului.Inculpatul a venit acasă însoţit de două persoane, în ziua de 10.01.2003 şi provocat de

atitudinea soţiei sale aflată în stare de ebrietate a aruncat un cuţit spre ea de la un metru distanţă, provocându-i o plagă înţepată penetrantă toracică, cu leziuni cardiace, leziuni care au necesitat 45-50 zile îngrijiri medicale şi i-au pus viaţa în primejdie.

Având în vedere modul cum a acţionat şi urmările survenite s-a concluzionat că inculpatul a prevăzut că prin acţiunea lui ar putea ucide victima, rezultat pe care, chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat, deci a săvârşit fapta cu intenţia de a ucide.

186

113- Plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală. Plângerea adresată instanţei. Admisibilitatea plângerii.

C.A. Ploieşti, s.p. 66 din 25.06.2004, a respins ca nefondate plângerile formulate de o societate agricolă împotriva a două adrese ale Parchetului de pe lângă suprema instanţă (P.Î.C.C.J.).

Î.C.C.J., d.p. 6879 din 17.12.2004, a respins ca nefondat recursul petiţionarei.Pot fi atacate cu plângere la instanţă, potrivit art. 2781 C.p.p., după parcurgerea

procedurii prev. de art. 275-278, rezoluţiile şi ordonanţele de netrimitere în judecată dispuse de procuror.

În afara cadrului procesual, comunicările făcute de procuror, fără adoptarea unei soluţii de netrimitere în judecată, nu pot fi atacate cu plângere conform art. 2781 C.p.p. În speţă recurenta se plânsese împotriva a două adrese ale Î.C.C.J. prin care i s-a comunicat că două plângeri formulate anterior au fost trimise spre soluţionare la P.C.A. Ploieşti.

114- Plângere împotriva rezoluţiei procurorului. Plângere adresată instanţei competente.

Jud. Luduş, s.p. 153 din 3.06.2004 a declinat în favoarea C.A. Tg. Mureş competenţa soluţionării plângerii formulate împotriva rezoluţiei procurorului de la P.C.A. Tg. Mureş prin care s-a dispus N.U.P. faţă de două persoane pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

C.A. Tg Mureş, s.p. 58 din 24.09.2004 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea jud. Luduş.

Î.C.C.J., încheierea 6220 din 23.11.2004, a soluţionat conflictul negativ de competenţă în favoarea jud. Luduş pentru că, potrivit art. 2781 C.p.p. împotriva rezoluţiei de N.U.P. sau a ordonanţei ori a rezoluţiei de S.U.P. sau clasare, ori Î.U.P. date de procuror, persoana vătămată poate face plângere la instanţa căreia i-ar reveni potrivit legii competenţa să judece cauza în primă instanţă.

În cauză s-au efectuat acte premergătoare sub aspectul infracţiunii de furt calificat, infracţiune care se judecă în primă instanţă de către judecătoria Luduş.

115- Plângere în faţa instanţei împotriva actelor procurorului. Prezenţa petiţionarului deţinut. Nulitate.

C. Apel Craiova, s.p. 7 din 5.02.2004 a respins ca inadmisibilă plângerea petiţionarului împotriva adresei 5021 din 10.10.2003 a P.C. Apel Craiova cu motivarea că adresa nu reprezintă o soluţie adoptată de procuror prin rezoluţie sau ordonanţă la care se referă art. 2781 C.p.p. şi că împotriva acesteia legea nu prevede o cale de atac.

Î.C.C.J., d.p. 5256 din 14.10.2004, a admis recursul petiţionarului pentru că nu s-au respectat dispoziţiile prev. de art. 291 al. 1 C.p.p. judecându-se cauza în absenţa petiţionarului care era deţinut şi nu a fost adus la judecată deşi era obligatorie prezenţa acestuia, ceea ce a atras nulitatea absolută prev. de art. 197 al. 2 C.p.p.

116- Publicitate. Şedinţa de judecată. Săvârşirea infracţiunii de un infractor major împreună cu un minor. Nulitate.

T. Olt, s.p. 86 din 21.04.2004- art. 208, 209 al. 1 lit. a şi al. 3 lit. f C.p. cu aplic. art. 75 lit. c C.p.Inculpatul şi un inculpat minor au fost condamnaţi pentru săvârşirea aceloraşi

infracţiuni.C. Apel Craiova, d.p. 430 din 30.09.204 a respins apelul inculpaţilor.Î.C.C.J., d.p. 6748 din 14.12.2004, a admis recursurile inculpaţilor pentru că şedinţele

de judecată din 10.03, 31.03 şi 21.04.2000 la prima instanţă nu au fost publice încălcându-se disp. art. 290, art. 483 şi 486 C.p.p., ceea ce atrage nulitatea absolută prev. de art. 197 al. 2

187

C.p.p. În cauză fiind un inculpat major şi unul minor şedinţele de judecată trebuiau să fie publice.

117- Recunoaşterea pe cale principală hotărârilor penale străine. Modificare legislativă.

Jud. Iaşi (sesizată de P.J. Iaşi) prin s.p. 3382 din 15.07.2004, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Iaşi cu motivarea că petentul condamnat a solicitat recunoaşterea pe cale incidentală a hotărârii penale străine în cadrul judecării cererii de contopire a pedepselor aplicate prin hotărârea străină din 15.05.1998 a C.S. a statului New York - Districtul Queens şi sentinţa penală 257 din 25.04.2002 a Tribunalului Iaşi.

T. Iaşi, s.p. 160 din 25.02.2004 a respins cererile condamnatului.C.A. Iaşi, d.p. 156 din 29.04.2004 a recunoscut hotărârea penală a Curţii Supreme a

Statului New York - Districtul Queens, a admis cererea de contopire şi în baza art. 36 al. 1, 4 C.p. a contopit pedepsele aplicate, stabilind că pedeapsa de executat este de 9 ani închisoare.

Î.C.C.J., d.p. 6417 din 2.12.2004 a admis recursul procurorului, a casat hotărârile atacate, a respins cererea de contopire a pedepselor şi a trimis la C.A. Iaşi spre rejudecare cererea privind recunoaşterea hotărârii penale străine.

Întrucât prin art. 188 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, art. 519-521 C.p.p. au fost abrogate, iar pentru art. 120 din aceeaşi lege ”autorităţile judiciare române competente sunt curtea de apel în circumscripţia căreia domiciliază ori îşi are reşedinţa sau a fost identificat condamnatul şi respectiv parchetul de pe lângă aceasta” în speţă Curtea de Apel Iaşi.

Este adevărat că faptele săvârşite pe teritoriul statului străin sunt concurente cu cele dispuse în ţară dar potrivit art. 36 C.p. dispoziţiile art. 34 şi 35 C.p. sunt aplicabile pentru infracţiunile comise pe teritoriul ţării.

Extinderea acestor reguli şi cu privire la infracţiuni săvârşite pe teritoriul altui stat se poate face numai faţă de o hotărâre judecătorească străină după ce a fost recunoscută de instanţa română. Aşa fiind, o nouă cerere de contopire va putea fi promovată numai după rămânerea definitivă a hotărârii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti pronunţată de instanţa străină.

118- Recunoaşterea hotărârilor pronunţate în străinătate. Transferarea condamnatului. Consimţământul expres al statului solicitant.

C.A. Bucureşti, S. II, s.p. 61 din 21.06.2004, a dispus restituirea cauzei privind transferarea condamnatului în vederea continuării executării în România a pedepsei de 15 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală a tribunalului Judeţului Bâcs-Kiskú, rămasă definitivă, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pentru îndeplinirea condiţiilor prev. de art. 25 al. 1, 2 din Legea 756/2001, întrucât nu există dovada acordului între statul de condamnare şi cel de executare asupra transferului condamnatului.

Î.C.C.J., d.p. 5538 din 27.10.2004 a respins recursul procurorului deoarece adresa trimisă de Ministerul de Justiţie al Republicii Ungaria nu constituie o dovadă a acordului statului de condamnare pentru transferarea condamnatului.

Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21.03.1983 şi ratificată de România prin Legea 76 din 12.07.1996 prevede în art. 3 condiţiile cumulative în care poate avea loc transferarea unei persoane condamnate.

Aceste condiţii se regăsesc şi în legea română, cu precizarea că Legea 756/2001 asupra transferării persoanelor condamnate în străinătate, avută în vedere de prima instanţă, a fost abrogată, după pronunţarea sentinţei, prin art. 188 lit. c din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, publicată în M. Of. 549 din 1.07.2004, care a intrat în vigoare în 60 zile de la publicare.

188

Una dintre aceste condiţii este aceea ca „statul de condamnare şi statul de executare trebuie să se pună de acord asupra transferării (art. 3 lit. f din Convenţia Europeană şi art. 5 lit. f din Legea 756/2001 care în prezent se regăseşte în art. 129 lit. f din Legea 302/2004).

Dovada existenţei acordului celor două state o constituie comunicarea scrisă reciprocă a acceptării transferării condamnatului.

În speţă, statul de condamnare primind din partea celui condamnat o cerere de transferare, a procedat conform art. 4 al. 2, 3 din Convenţia Europeană, în sensul că a informat autoritatea competentă din România despre dorinţa condamnatului de a fi transferat, şi a solicitat, conform art. 6 al. 1 transmiterea unor înscrisuri.

În documentul trimis Ministerului Justiţiei din România nu se precizează dacă statul solicitat acceptă sau refuză transferarea condamnatului. Or, poziţia statelor cu privire la transferare trebuie să fie exprimată expres.

În lipsa unei comunicări exprese în acest sens, se înţelege că statul de condamnare a solicitat primirea documentelor prevăzute în art. 6 al. 1 înainte de a lua hotărârea de a accepta sau de a refuza transferarea, situaţie permisă de al. 3 art. 6 din Convenţia Europeană.

Aşa fiind, se reţine că la dosar nu se afla declaraţia Republicii Ungaria de acceptare a transferului condamnatului pentru a executa pedeapsa în România. În consecinţă corect a constat prima instanţă că dosarul înaintat de procuror nu este complet, motiv pentru care suprema instanţă a respins recursul.

119- Recurs. Nefolosirea apelului. Limitele de admisibilitate a recursului.T. Satu Mare, s.p. 505 din 9.12.2003, a condamnat inculpatul pentru ucidere din

culpă art. 178 al. 1, 2, cu aplic. art. 74, 76 C.p., la 6 luni închisoare, iar în baza art. 81 C.p. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

C.A. Oradea, d.p. 100 din 11.05.2004, a admis apelul procurorului, a majorat pedeapsa de la 6 luni la un an şi 6 luni închisoare şi a înlăturat aplicarea art. 81 C.p.

Î.C.C.J., d.p. 3 din 4.01.2005, a respins ca nefondat recursul inculpatului, reţinând că: - primul motiv de recurs privind lipsa de culpă a inculpatului în producerea

accidentului nu poate face obiect de examinare, deoarece inculpatul nu a atacat sentinţa cu apel, astfel că vinovăţia sa nu mai poate face obiect de examinare;

- este neîntemeiată critica referitoare la majorarea pedepsei şi înlăturarea suspendării executării acesteia.

120- Revizuire. Restituire la procuror.C. Apel Constanţa, s.p. 36 din 14.07.2003, a condamnat inculpatul pentru trafic de

influenţă.Revizuirea, solicitată în temeiul art. 394 al. 1 lit. c C.p.p. ulterior rămânerii definitive a

hotărârii, s-a motivat prin faptul că două din înscrisurile care au servit ca temei al condamnării sunt false. După efectuarea cercetărilor, procurorul a trimis la C. Apel Constanţa cererea de revizuire şi întregul material al cauzei, cu concluzii de respingere.

C. Apel Constanţa, s.p. 73 din 28.06.2004, a trimis cauza la procuror pentru efectuarea cercetării pentru că potrivit art. 394 lit. a C.p.p trebuie să se verifice dacă înscrisul invocat constituie un fapt nou necunoscut de instanţă la solicitarea cauzei.

Î.C.C.J., d.p. 1022 din 11.02.2005, a admis recursul procurorului şi a trimis cauza la instanţă pentru rejudecarea cererii de revizuire, deoarece este nelegală soluţia de trimitere a cauzei pentru efectuarea de cercetări suplimentare.

Cererea revizuientului, formulată pentru prima dată în faţa instanţei pentru a fi examinată în temeiul art. 394 lit. a C.p.p. nu poate fi luată în considerare, din moment ce în cererea de revizuire adresată procurorului nu a fost arătat acest caz, condamnatul precizând, aşa cum s-a arătat, că se întemeiază numai pe cazul de revizuire prev. de art. 394 lit. c C.p.p.

Dispunând trimiterea cauzei la procuror pentru efectuarea de verificări prealabile şi pentru acest nou temei de revizuire, instanţa a pronunţat şi sub acest aspect o hotărâre nelegală.

189

121- Modificări de pedepse. Concurs de infracţiuni, unele prev. de Legea 78/2000. Compunerea completului de judecată.

T. Militar Teritorial Bucureşti, s.p. 178 din 16.12.2003, a admis cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnat, între altele, pentru infracţiuni de corupţie, reţinând că infracţiunile reţinute în două sentinţe sunt concurente.

C. Militară de Apel, d.p. 14 din 24.02.2004, a admis apelul procurorului şi a înlăturat de la contopire două pedepse a căror graţiere a fost constatată printr-o decizie care a definitivat una din cele două sentinţe.

Î.C.C.J., d.p. 5858 din 9.11.2004, a respins ca nefondat recursul procurorului, privitor la greşita compunere a completului de judecată.

Compunerea completului de judecată este prevăzută în Legea de organizare judiciară, iar art. 29 din Legea 78/2000 dispunând constituirea de complete specializate, alcătuite din doi judecători, numai pentru judecata în primă instanţă a infracţiunilor de corupţie când hotărăşte cu privire la vinovăţie, la gradul de pericol social,la aplicarea pedepselor.

Soluţionând o cerere de contopire a pedepselor, nu se face o judecată cu privire la infracţiunile de corupţie, ci una de constatare a existenţei a două sau mai multor hotărâri rămase definitive privind infracţiuni aflate în concurs.

122- Recunoaşterea hotărârilor pronunţate în străinătate. Transferarea condamnatului. Deducerea arestării preventive.

C.A. Bucureşti, s.p. 128 din 28.10.2004, a recunoscut hotărârea de condamnare pronunţată la 23.01.2003 de Tribunalul de Land pentru Cauze Penale Graz, dispunând transferarea condamnaţilor într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepselor de câte 3 ani şi 6 luni închisoare.

Totodată, s-a dispus deducerea arestării preventive a inculpaţilor cu începere de la 23.01.2003 la zi.

Î.C.C.J., d.p. 24 din 4.01.2005, a admis recursul procurorului şi a dispus deducerea din pedepsele pe care condamnaţii le au de executat a duratei arestării preventive şi a detenţiei cu începere de la 12.11.2002 la 4.01.2005 pentru fiecare din cei doi condamnaţi.

Prima instanţă nu a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 146 al. 2 lit. c din Legea 302/2004, potrivit cărora avea obligaţia de a deduce integral din pedeapsa de executat perioadele de timp executate, atât prin arestare preventivă, cât şi prin deţinere după pronunţarea hotărârii de condamnare de către instanţa străină.

Cum cei doi condamnaţi,anterior pronunţării hotărârii de condamnare de către Tribunalul de Land pentru Cauze Penale Graz, au fost arestaţi preventiv cu începere de la 12 noiembrie 2002, prima instanţă avea obligaţia să deducă şi această perioadă.

123- Sesizarea instanţei. Plângere la instanţă împotriva actelor procurorului. Plângere greşit îndreptată la parchet.

C.A. Bucureşti, S. II, prin încheierea din 26.02.2004, a dispus scoaterea de pe rol şi restituirea plângerii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a-şi verifica competenţa potrivit art. 278 alin. 2 C.p.p cu motivarea că sesizarea nu a fost făcută de o persoană îndreptăţită potrivit art. 278 C.p.p., ci de către parchet.

Î.C.C.J., d.p. 1120 din 15.02.2005, a admis recursul P.Î.C.C.J. a casat încheierea atacată şi a trimis cauza C.A. Bucureşti pentru soluţionarea plângerii, deoarece sesizarea instanţei a fost făcută prin plângerea societăţii comerciale iar nu prin adresa P.Î.C.C.J. cu care plângerea a fost trimisă la instanţă. Petenta, societate comercială, a îndreptat greşit plângerea unui organ necompetent (respectiv P.Î.C.C.J.) dar pentru aceasta nu poate fi sancţionată prin respingerea plângerii sau prin restituirea acesteia organului care i-a trimis plângerea.

190

124- Sustragerea, reţinerea sau distrugerea de înscrisuri.C.A. Timişoara, s.p. 68 din 15.06.2004, a condamnat inculpatul, între altele, pentru

sustragere de înscrisuri, art. 242 al. 1, 3 C.p.,pentru că în calitate de şef al unei secţii de poliţie, a preluat de la subordonaţii care au încheiat actele de constatare a unui accident rutier,procese-verbale şi flacoane cu probe biologice recoltate în vederea analizelor, cerându-le să întocmească un alt proces verbal mai favorabil celor răspunzători de accident,distrugând apoi ceea ce preluase de la subordonaţi.

Î.C.C.J., d.p. 159 din 11.01.2005, a admis recursurile declarate de procuror şi de inculpat şi a schimbat încadrarea juridică din art. 242 al. 1, 3 în art. 272 C.p. text în baza căruia a dispus condamnarea inculpatului.

Distrugerea unui înscris emis de un organ de urmărire penală se încadrează în prevederile art. 272 C.p. constituind o infracţiune care împiedică înfăptuirea justiţiei; infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 242 al. 1, 3 C.p. este o infracţiune contra autorităţii, având ca obiect material alte înscrisuri decât cele aparţinând sau destinate organelor de urmărire penală, instanţelor de judecată ori unui alt organ de jurisdicţie.

125- Tâlhărie. Tentativă. Infracţiune consumată. Distincţie.T. Bucureşti S. II, s.p. 746 din 27.05.2004- art. 211 al. 2 lit. b, c C.p.Inculpatul a fost condamnat între altele pentru că în ziua de 28.05.2003 în jurul orelor

11, a smuls lanţul din aur, pe care se aflau bijuterii din aur şi argint de la gâtul părţii vătămate. Un martor a imobilizat inculpatul până la sosirea organelor de poliţie, iar bijuteriile căzute pe sol au fost recuperate de către partea vătămată.

C.A. Bucureşti, S. II, d.p. 545 din 22.07.2004 a admis recursurile procurorului şi inculpatului şi a menţinut pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, c C.p. numai pe lângă pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

Î.C.C.J., d.p. 5601 din 29.10.2004, a respins recursul inculpatului prin care solicită schimbarea încadrării judiciare în tentativă de tâlhărie.

Furtul nu a rămas în faza de tentativă ci s-a consumat în momentul când lanţul a fost smuls de la gâtul părţii vătămate, iar prin smulgerea lanţului care constituie un act de violenţă, s-a realizat şi acţiunea adiacentă a infracţiunii de tâlhărie.

Împrejurarea că bijuteriile sustrase au fost găsite pe sol, (unde căzuseră, la locul săvârşirii faptei), iar nu asupra inculpatului, este lipsită de relevanţă juridică pentru încadrarea juridică a faptei, deoarece aruncarea pe sol a bunurilor este o activitate ulterioară consumării furtului.

126- Tâlhărie. Înscenarea violenţei. Schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de furt calificat.

T. Bucureşti, s.p. 486 din 19.05.2003- art. 211 al. 2 lit. a, e C.p.Inculpaţii (2) au fost condamnaţi reţinându-se că la 12 aprilie 2001, inculpatul I.R.

agent de pază şofer însoţitor pentru contabila care ridicase banii de salarii (350 milioane de lei) de la bancă, s-a înţeles anterior cu inculpatul M.R. pentru că acesta din urma să simuleze un atac şi să-i ia sacoşa cu bani pe care o purta inculpatul I.R., faptă care s-a comis întocmai ”atacantul” lovindu-l cu palma peste faţă, iar partea vătămată a căzut şi atacatorul i-a smuls geanta din mână.

C.A. Bucureşti, S. I, d.p. 576 din 9.09.2004, a respins apelurile declarate de procuror şi inculpaţi.

Î.C.C.J., d.p. 6236 din 24.11.2004, a admis recursul procurorului, a casat hotărârile şi a schimbat încadrarea juridică în furt prev. de art. 208, 209 al. 1 lit. a, e C.p. pentru că inculpaţii înţelegându-se să însceneze furtul prin violenţă, nu se poate reţine ca reală violenţă una din acţiunile specifice infracţiunii complexe de tâlhărie - respectiv inculpaţii au simulat că

191

unul îl loveşte pe celălalt încercând prin aceasta să împiedice stabilirea realităţii, identificarea făptuitorilor şi recuperarea prejudiciului.

127- Tâlhărie. Folosirea violenţei în scopul săvârşirii furtului.T. Iaşi, s.p. 885 din 16.12.2003- art. 211 al. 2 lit. a, d, e C.p.În seara de 9.12.2001, în jurul orelor 20, partea vătămată a avut o altercaţie cu

inculpatul M.C. care i-a reproşat că datorită stării de ebrietate a pierdut controlul asupra calului de la căruţa cu care circula şi din această cauză era să-l accidenteze. Apoi, inculpatul M.C. împreună cu inculpatul M.I. au urmărit partea vătămată şi i-au aplicat lovituri cu pumnii şi cu picioarele, acesta a căzut la pământ şi inculpaţii i-au luat din căruţă diferite bunuri pe care le-au însuşit.

C.A. Iaşi, d.p. 172 din 13.05.2004 a respins apelurile inculpaţilor.Î.C.C.J., d.p. 4683 din 21.09.2004 a respins recursurile inculpaţilor, neavând

relevanţă dacă deposedarea părţii vătămate a fost urmărită înaintea exercitării violenţei sau ameninţărilor, ori dacă această intenţie a survenit în timpul agresiunii pentru că şi în aceasta situaţie furtul a fost săvârşit prin întrebuinţare de violenţe.

128- Tâlhărie. Schimbarea încadrării juridice din furt.T. Bucureşti S. II, s.p. 1050 din 14.11.2003- art. 20 rap. la art. 211 C.p. şi art. 26 rap. la art. 211 C.p. şi art. 26 rap. la art. 209 C.p.Inculpaţii (2) au fost condamnaţi pentru că la 23 iulie 2002, au lovit partea vătămată şi

au căutat dacă are bani asupra ei. După ce partea vătămată a reuşit să fugă, inculpaţii au luat (din autoturismul din care partea vătămată coborâse) o borsetă, împărţind conţinutul.

C.A. Bucureşti, d.p. 413 din 2.06.2004 a admis apelul procurorului şi a schimbat încadrarea juridică în tâlhărie, din tentativă de tâlhărie şi complicitate la aceasta, pentru furt şi complicitate la aceasta sustragere din autoturism.

Î.C.C.J., d.p. 5886 din 10.11.2004 a respins resursele inculpaţilor.Furtul prin violenţă constituie infracţiunea de tâlhărie. În speţă nu se poate disocia

activitatea inculpaţilor de lovire de cea de urmărire a bunurilor, faţă de modul în care au acţionat şi perioada scurtă de timp între lovire şi furt, cum nici de poziţia lor psihică în urma agresiunii după ce partea vătămată nu mai avea posesia bunurilor, găsindu-şi refugiu în scara unui bloc.

129- Trafic de droguri. Cauză de reducere a pedepsei. Condiţii neîndeplinite.T. Bucureşti, s.p. 143 din 30.01.2004- art. 2 alin. 1, 2 din Legea 143/2000Inculpaţii (4) au fost condamnaţi pentru că în zilele 8 şi 9 aprilie 2003 au pus în

vânzare heroină. Nu s-a redus pedeapsa conf. art. 16 din Legea 143/2000 pentru inculpatul N.I., deoarece a formulat denunţul la 28.05.2003, după trimiterea în judecată a inculpaţilor prin rechizitoriul din 26.05.2003.

C.A. Bucureşti, S. II, d.p. 215 din 24.03.2003 a respins apelurile inculpaţilor cu privire la solicitarea inculpatului N.I. de a beneficia de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute pentru că nu a colaborat cu organele de urmărire penală, intenţia legiuitorului prin disp. art. 16 din Legea 143/2000 fiind aceea de a uşura situaţia judiciară a făptuitorilor care au o asemenea conduită.

Î.C.C.J., d.p. 5425 din 22.10.2004, a respins ca nefundat recursul inculpatului.Beneficiul reducerii pedepsei se acordă făptuitorilor care, în cursul urmăririi penale,

colaborează cu organele de urmărire penală, astfel în intenţia legiuitorului a fost de a uşura situaţia juridică a făptuitorilor care au o asemenea conduită.

192

În speţă, inculpatul a fost trimis în judecată la 26 mai 2003, iar denunţul său a fost formulat ulterior acestei date, la 28 mai 2003, astfel că în mod corect instanţele nu au aplicat prevederile art. 16 din Legea 143/2000.

130- Trafic de persoane. Proxenetism. Deosebiri.T. Bucureşti, S. I, s.p. 906 din 30.06.2004, a condamnat 4 inculpaţi în temeiul art.

329 al. 1, 2 C.p. şi a dispus achitarea acestora pentru infracţiunea prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001.

Inculpaţii au cazat partea vătămată în locuinţele lor şi i-au înlesnit practicarea prostituţiei obţinând foloase materiale de la aceasta.

Deoarece partea vătămată le-a spus inculpaţilor că are vârsta de 18-19 ani şi aceştia datorită fizicului ei nu putea să prevadă că este minoră, instanţa a dispus schimbarea încadrării juridice înlăturând al. 3 al art. 329 C.p.

C.A. Bucureşti, S. I, d.p. 677 din 6.09.2004, a admis apelul procurorului, a schimbat încadrarea juridică în art. 12 al. 1 din Legea 678/2001 pentru un inculpat şi în art. 12 al. 1, 2 pentru ceilalţi 3 inculpaţi.

Î.C.C.J., d.p. 5999 din 15.11.2004, a respins recursurile inculpaţilor. Obligarea părţii vătămate de a sta în casă, însoţirea şi transportarea acesteia de către inculpaţi pentru practicarea prostituţiei,aducerea clienţilor de către inculpaţi,luarea banilor în urma practicării prostituţiei, constituie o constrângere a voinţei părţii vătămate.

În cazul infracţiunii de proxenetism, racolarea şi traficul de persoane nu se face în scopul obligării la practicarea prostituţiei, persoana recrutată sau traficată practicând de bunăvoie prostituţia, iar proxenetismul sub forma constrângerii la prostituţie nu presupune recrutarea sau traficul de persoane în acest scop, fiind reglementat ca o variantă alternativă, distinctă în conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 329 al. 2 C.p.

Infracţiunea de trafic de persoane prev. în Legea 678/2001 este o infracţiune complexă, absorbind în conţinutul ei elementele constitutive ale mai multor infracţiuni,şi anume proxenetismul în variantele prev. de art. 329 al. 2, 3 C.p. precum şi infracţiunile de lovire şi ameninţare.

În speţă, inculpaţii prin ameninţare şi violenţă au obligat partea vătămată la practicarea prostituţiei uneori era transportată ori însoţită de aceştia la domiciliul clienţilor sau la hoteluri, deci faptele lor întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii complexe de trafic de persoane.

131- Trafic de persoane. Asistenţa juridică a victimei. Consimţământul victimei.T. Brăila, s.p. din 17.02.2004, a condamnat inculpatul în temeiul art. 12 al. 1 din

Legea nr. 678/2001 - trafic de persoane, pentru că a ”ajutat” partea vătămată să plece la muncă în străinătate plătindu-i călătoria cu avionul 300 USD i-a dat şi 200 € necesari la frontieră, a îndrumat-o să se întâlnească la destinaţie cu o anume persoană pentru serviciu, cerându-i doar să-i restituie sumele de bani cheltuite de el şi jumătate din salariu pe care-l va obţine pe 3 luni.

Dar, ajungând în străinătate partea vătămată a fost cazată într-un club în scopul practicării prostituţiei,fiindu-i luat paşaportul.

C.A. Galaţi, d.p. 197 din 31.02.2004, a admis apelul procurorului şi a majorat pedeapsa.

Î.C.C.J., d.p. 5847 din 9.11.2004, a respins recursul inculpatului formulat pentru greşita încadrare juridică şi neasigurarea unui apărător din oficiu pentru partea vătămată.

Este adevărat că potrivit art. 44 din Legea 678/2001 victimele infracţiunilor prevăzute în această lege au dreptul să primească asistenţă juridică obligatorie pentru a putea să îşi exercite drepturile, dar în speţă partea vătămată nu a cerut să fie asistată de avocat.

Chiar dacă victima i-a cerut inculpatului să o ajute pentru a pleca la muncă în străinătate (la un centru pentru îngrijirea copiilor cu deficienţe psihice) şi şi-a dat

193

consimţământul pentru ca acesta să suporte toate cheltuielile necesare, potrivit art. 16 din Legea 678/2001, consimţământul victimei infracţiunii de trafic de persoane nu înlătură răspunderea penală a inculpatului.

132- Amenda judiciară dispusă de instanţă în recurs. Scutirea sau reducerea amenzii. Instanţa competentă. Recurs inadmisibil.

C.A.Galaţi, d.p.414 din 7.07.2005, a respins cererea formulată în temeiul art.199 C.p.p. de petent (avocat) privind scutirea de plata amenzii judiciare aplicată acestuia de aceeaşi instanţă pentru săvârşirea cu ocazia judecării recursului, a abaterii prev. de art.198 al.2 din acelaşi cod.

Î.C.C.J., d.p.5064 din 9.09.2005, a respins recursul ca inadmisibil. Scutirea sau reducerea amenzii se pot dispune, potrivit art.199 al.3 C.p.p., numai de către instanţa de judecată care a aplicat sancţiunea, dacă persoana amendată justifică de ce nu a putut îndeplini obligaţia sa.

Potrivit art.3851 al.1 lit.c C.p.p. pot fi atacate cu recurs numai deciziile pronunţate ca instanţe de apel, de tribunale militare teritoriale, curţi de apel şi Curtea Militară de Apel.

În speţă decizia atacată având caracter definitiv excede sferei de aplicare a prevederilor art.3851 C.p.p.

133- Înlocuirea arestării preventive. Obligarea de a nu părăsi ţara. Temeiurile înlocuirii.

C.A.Iaşi, încheierea din 5.01.2006, a dispus în baza art.139 al.1 şi 35 rap. la art.136 al 2 C.p.p., înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor (2) cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei, prev. de art.1451 C.p.p.

Instanţa de apel, a înlocuit măsura arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei, argumentând că tulburarea socială rezultă din gravitatea presupuselor fapte s-a diminuat treptat prin trecerea perioadei semnificative de timp în care inculpaţii au fost arestaţi preventiv (3,8 ani şi 3,4 ani).

Î.C.C.J., d.p. 234 din 13.01.2006, a admis recursul procurorului constatând că sunt întrunite atât cerinţele art. 3002 şi art. 160b al.3 C.p.p., cât şi cele ale art.5 paragraf 1 lit.a şi c din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. A casat încheierea şi a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive, menţinând arestarea preventivă a inculpaţilor.

134- Asistenţă juridică. Prezentarea materialului de urmărire penală.T.Vaslui, s.p.424 din 27.10.2004, a condamnat inculpatul în temeiul art.20 rap. la

art.174 şi art.175 lit.i C.p.C.A.Iaşi, d.p.112 din 17.03.2005, a respins apelul inculpatului.Î.C.C.J., d.p.5475 din 28.09.2005, a respins ca nefondat recursul, referitor la

nerespectarea art.172 al.5 C.p.p.- prezenţa obligatorie a apărătorului la prezentarea materialului de urmărire penală, deoarece în speţă, când i s-a prezentat materialul de urmărire penală acesta avea doar calitatea de învinuit şi se afla în libertate, astfel că asistarea sa de către apărător nu era obligatorie.

Potrivit art.172 al.5 C.p.p. coroborat cu art.171 al.2 C.p.p. prezenţa obligatorie a apărătorului la prezentarea materialului de urmărire penală se aplică numai în situaţiile când inculpatul este minor, militar în termen,militar cu termen redus, rezervist concentrat sau mobilizat, elev al unei instituţii militare de învăţământ, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este arestat chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanţa apreciază că învinuitul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărare.

194

135- Caz fortuit. Condiţii T.Prahova, s.p.699 din 23.12.2004, a condamnat inculpatul N.C. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.184 al.2 C.p., iar inculpatul B.I. în temeiul art.178 al.2 C.p.

În noaptea de 28.09.2002, în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice datorită nerespectării prevederilor art.9 şi art.16 din Decretul 328/1966 şi art.49 lit.n din Regulamentul pentru aplicarea Decretului 328/1966, inculpatul N.C. agent de poliţie, şofer, a trecut cu autoturismul peste corpul victimei N.I. căzută pe carosabil, după ce fusese proiectată de autoturismul condus de inculpatul B.I. Acest din urmă inculpat, conducând autoturismul pe drumurile publice nu a respectat prev. art.9 şi 16 din Decretul 328/1966 şi ale art.49 lit.n din Regulamentul pentru aplicare Decretului 328/1966, accidentând mortal pe N.I. şi a produs leziuni grave ce au necesitat pentru vindecare 80-90 zile de îngrijiri medicale părţii vătămate M.E., în timp ce aceştia traversau drumul pe marcaj pietonal.

C.A.Ploieşti, d.p. 132 din 21.03.2005, a admis apelul inculpatului N.C. şi a aplicat art.81 C.p.

Î.C.C.J., d.p.6373 din 10.12.2005, a respins ca nefondat recursul inculpatului N.C. care critica instanţa de apel că nu a aplicat disp. art.47 C.p. privitoare la cazul fortuit. În speţă nu sunt aplicabile prevederile art.47 C.p. referitoare la cazul fortuit, întrucât inculpatul având pregătire şi experienţa necesară, putea şi trebuia să prevadă rezultatul socialmente periculos – producerea unui accident de circulaţie, atunci când nu a luat toate măsurile de siguranţă în trafic. Condiţia imprevizibilităţii absolute a împrejurării care a determinat producerea rezultatului nu este îndeplinită, inculpata nu a putut evita accidentul ca urmare a nerespectării obligaţiilor pentru evitarea oricărui pericol.

NotăPrevederile art.9 şi 16 din D.328/1966 se regăsesc în art.35 şi art.48 al.1 din OUG

195/2002 iar prevederile art.49 lit.n din Regulament pentru aplicarea Decretului 328/1966 în art.158 lit.m din HG 85/2003.

136-Competenţa după calitatea persoanei. Organe de cercetare ale poliţiei judiciare

C.A.Piteşti, prin încheierea 84 din 30.09.2005, a dispus arestarea preventivă a inculpatului – ofiţer în poliţia rutieră.

Î.C.C.J., d.p.47 din 5.01.2006, a respins ca nefondat recursul inculpatului declarat între altele şi cu privire la competenţa instanţei privind persoana sa.

Inculpatul face parte din corpul ofiţerilor, cu grad de subcomisar în serviciul poliţiei rutiere, cu competenţă în constatarea infracţiunilor, inclusiv a celor la regimul circulaţiei pe drumurile publice, activitate în legătură cu care a săvârşit infracţiunea imputată.

Aşa fiind, competenţa de judecată şi luarea măsurilor procesuale revine curţii de apel.

137- Cererea de arestare provizorie în vederea extrădării. Instanţa competentă.Jud.Dej, încheierea din 22.12.2005, a declinat competenţa de soluţionare a cererii IPJ

Sălaj privind arestarea provizorie a condamnatei, în favoarea C.Apel Cluj, dar această instanţă prin s.p.69 din 23.11.2005 a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Dej.

Î.C.C.J., încheierea 458 din 24.01.2006, a stabilit competenţa de soluţionare în favoarea Jud.Dej, conform art.68 al.2 din legea 302/2004. Cererea de arestare provizorie în vederea extrădării soluţionează se soluţionează de autoritatea judiciară emitentă a mandatului de executare a pedepsei închisorii.

138- Contestaţie la executare. Instanţa competentăT.Timiş, s.p.669 din 26.10.2005, a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la

executare formulată de condamnat în favoarea T.Bucureşti, instanţa în circumscripţia căreia se află locul de deţinere, unde execută o pedeapsă de 7,6 ani închisoare pentru tâlhărie aplicată prin s.p.213 din 15.03.2004 a T.Timiş.

195

La rândul său, T.Bucureşti şi-a declinat competenţa în favoarea T.Timiş ca instanţă de executare şi contestaţia formulată în baza art.461 alin.1 lit.c, d C.p.p. se referă la s.p.213/2004 a T.Timiş.

Î.C.C.J., încheierea 675 din 1.02.2006, în temeiul art.43 C.p.p. a stabilit competenţa de soluţionare în favoarea T.Timiş, deoarece contestaţia întemeiată pe disp. art.461 al.1 lit.c C.p.p. se face întotdeauna la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută.

139- Extrădare. Omisiunea statului solicitant de a transmite actele anexe la cererea de extrădare.

C.A.Bucureşti S II, s.p.162 din 15.11.2005, a respins cererea de extrădare a cetăţeanului moldovean, formulată de Procuratura Generală a Republicii Moldova, constatând că nu sunt îndeplinite cerinţele art.38 al.2 lit.b din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, întrucât cererea nu a cuprins o expunere a faptelor pentru care se solicită extrădarea, data şi locul săvârşirii lor, calificarea lor juridică şi referirile la dispoziţiile legale care sunt aplicabile în modul cel mai exact posibil.

Î.C.C.J., d.p.6976 din 9.12.2005, a respins recursul ca nefondat.Potrivit art.38 al.2 lit.a din legea menţionată, în sprijinul cererii de extrădare

autoritatea competentă a statului solicitant trebuie să prezinte originalele sau copiile autentice ale mandatului de arestare preventivă, rechizitoriul sau ale altor acte având putere egală, conform lit.b a aceluiaşi articol, o expunere a faptelor pentru care se cere extrădarea – data şi locul săvârşirii lor, calificarea lor juridică şi referirile la dispoziţiile legale care le sunt aplicabile indicându-se în modul cel mai exact posibil; iar în temeiul lit.c o copie a dispoziţiilor legale aplicabile sau, dacă aceasta nu este cu putinţă, o declaraţie asupra dreptului aplicabil, precum şi semnalamentele cele mai precise ale persoanei extrădabile şi orice alte informaţii de natură să determine identitatea şi naţionalitatea acesteia.

Din examinarea actelor trimise rezultă că nu s-a transmis actele necesare deci nu sunt îndeplinite cerinţele art.38 al.2 din Legea 302/2004.

140- Furt calificat. Tentativă. Efectuare de săpături în zona de protecţie a unei conducte de transport a produselor petroliere

T.Buzău, s.p.171 din 20.07.2005, a condamnat inculpatul N.D. în temeiul art.20 rap. la art. 208 al.1, 209 al.1 lit.g, al.3 şi al.5 C.p.

În noaptea de 7.06.2004 inculpatul a săpat în curtea casei unde domiciliază, ştiind că prin acel loc trece conducta petrolieră. Apoi, a înlăturat robinetul de la conductă dar fiind stropit cu un jet de motorină a părăsit locul faptei.

C.A.Ploieşti, d.p.358 din 14.09.2005 a respins apelul inculpatului.Î.C.C.J., d.p.6746 din 30.11.2005, a respins recursul, pentru că fapta inculpatului de a

efectua săpături pe un teren aflat în curtea casele sale, având cunoştinţă de faptul că în locul unde a săpat este amplasată o conductă petrolieră după care a înlăturat instalaţia cu robinet existentă, constituie tentativă de furt calificat.

141-Încăierare. Omor. Încadrare juridicăT. Prahova, s.p.98 din 15.02.2005, a condamnat inculpaţii G.M. şi N.D. pentru omor

calificat prev. de art.174 rap. la art.175 lit.i C.p.La 24.06.2004, în timp ce inculpaţii (2) se îndreptau spre casele lor, au întâlnit pe D.I.

care a reproşat inculpatului G.M. că anterior l-a lovit în faţa căminului cultural De această dată inculpaţii s-au lovit reciproc, a intervenit şi inc.N.D. care l-a lovit pe victima D.I. În continuare inculpaţii l-au lovit cu mâinile şi picioarele pe D.I., agresiunea for fiind oprită de doi martori. Ulterior, victima D.I. a decedat.

C.A. Ploieşti, d.p.164 din 18.04.2004 a respins apelurile inculpaţilor.Î.C.C.J, d.p.5991 din 25.10.2005, a respins recursul inculpatului N.D. care solicitase

schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de încăierare prev. de art.322 C.p., aceasta din

196

urmă implicând o pluralitate de subiecţi activi, constituiţi în cel puţin două grupuri, care să lupte între ele, să-şi aplice lovituri reciproce.

Or, în cauză a existat numai grupul inculpaţilor, victima fiind singură deci fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat.

142- Întreruperea cursului justiţiei. CazuriT.Militar Bucureşti, s.p.240 din 18.10.20043, în baza art.25 şi art.42 C.p.p. a

declinat competenţa în favoarea Jud. Buftea, cu motivarea că fapta a fost săvârşită în circumscripţia acelei instanţe, iar tribunalul militar a fost sesizat după intrarea în vigoare a Legii 281/2003.

Jud.Buftea, s.p.706 din 8.04.3004, a achitat inculpatul (art.181 C.p.) pentru infracţiunea prev. de art.240 C.p. şi i-a aplicat o amendă de 10 mil. lei.

T.Bucureşti, d.p.995 din 10.09.2004, a admis apelurile procurorului şi inculpatului, a desfiinţat sentinţa atacată, a constatat un conflict negativ de competenţă între tribunalul militar şi judecătorie, motiv pentru care a trimis cauza la Suprema instanţă.

Î.C.C.J., încheierea 864 din 7.02.2005, a scos cauza de pe rol şi a trimis dosarul la T.Bucureşti reţinând că nu există conflict de competenţă în sensul art.43 C.p.p. întrucât Jud.Buftea a soluţionat cauza în fond.

T.Bucureşti, S I, încheierea 1.04.2005, invocând d.p.995 din 10.09.2004 a acestei instanţe, a scos cauza de pe rol şi a dispus trimiterea dosarului la T.Miliar Bucureşti.

T.Militar, s.p. 76 din 26.09.2005 a constatat întrerupt cursul justiţiei şi a trimis cauza la ÎCCJ în baza art.29 pct.5 lit.b C.p.p., arătând că nu poate judeca în apel şi nu se poate pronunţa nici asupra fondului cauzei întrucât nu a fost sesizat în vreunul dintre modurile prevăzute de lege.

Cursul justiţiei a fost întrerupt pentru că, în mod succesiv, nici una dintre instanţe nu s-a considerat competentă sau corect investită cu soluţionarea cauzei, iar pe de altă parte, întrucât T.Bucureşti, soluţionând apelurile declarate şi casând hotărârea primei instanţe, nu a dispus asupra cursului ulterior al justiţiei, într-una din modalităţile prev. de art.379 pct.2 C.p.p.

Potrivit art.26 C.p.p. astfel cum a fost modificat prin Legea 281/2003, tribunalul militar judecă în primă instanţă, între altele, infracţiunile în legătură cu îndatoririle de serviciu, comise de militari până la gradul de colonel inclusiv.

Infracţiunea dedusă judecăţii a fost comisă de un sergent angajat pe bază de contract la o unitate de jandarmi care, potrivit atribuţiilor de serviciu, asigură menţinerea ordinii şi liniştii publice pe raza localităţii, prin patrulare şi posturi fixe, legitimează şi stabileşte identitate a persoanelor şi constată contravenţii conform Legii 61/1991.

Fapta comisă de inculpat, de a opri şi legitima un conducător auto aflat în trafic în timp ce se afla în concediu legal de odihnă, are legătură directă cu atribuţiile sale de serviciu, ceea ce atrage competenţa materială şi după calitatea persoanei a tribunalului militar de a o judeca în primă instanţă cauza.

Astfel, Suprema instanţă a dispus trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Tribunalul Militar Bucureşti.

143- Liberare provizorie sub control judiciar. Compunerea instanţei. Infracţiuni prevăzute în Legea 78/2000.

C.A.Bucureşti-S II, încheierea din 9.11.2005, a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul cercetat pentru săvârşirea unei infracţiuni prev. de Legea 78/2000.

Î.C.C.J, d.p.6516 din 17.11.2005, a respins ca nefondat recursul inculpatului cu privire la încălcarea dispoziţiilor art.29 al.2 din legea 78/2000, întrucât completul de judecată a fost constituit dintr-un singur judecător.

197

Potrivit art.54 al.1 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, cauzele date în competenţa de primă instanţă a judecătoriei, tribunalului şi curţii de apel se judecă în complet format dintr-un judecător, cu excepţia cauzelor privind conflictele de muncă şi de asigurări sociale.

În interpretarea acestei dispoziţii legale s-a stabilit de către Suprema instanţă prin admiterea unui recurs în interesul legii, ca infracţiunile prevăzute în Legea 78/2000 precum şi orice alte cauze derivate din cele prevăzute în această lege se judecă în prima instanţă la judecătorii, tribunale şi curţi de apel de către complete formate dintr-un singur judecător.

144- Plângere împotriva rezoluţiei procurorului de neîncepere a urmăririi penale. Plângere adresată instanţei. Termen.

Î.C.C.J., s.p.240 din 23.03.2005, a respins ca tardivă plângerea formulată, la 6.01.2005 de către petent, în temeiul art.2781 C.p.p. împotriva rezoluţiei procurorului din 13.09.2004 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de trei persoane.

Petentul a formulat plângere în condiţiile art.275-278 C.p.p., la 30.09.2004, plângerea nefiind soluţionată în termenul prev. în art.277 C.p. Astfel fiind, petentul putea să sesizeze instanţa de judecată în termen de cel mult 40 de zile, începând cu data depunerii plângerii , cel mai târziu până la 10 noiembrie 2004 potrivit art.2781 al.2 C.p.

Termenul de 20 zile, pentru formularea plângerii împotriva soluţiei de netrimitere în judecată curge de la data comunicării soluţiei de respingere a plângerii făcute potrivit art.275-278 C.p.p. sau în cazul nesoluţionării în termen a acestei din urmă plângeri de la expirarea termenului de 20 zile în care procurorul ierarhic superior avea obligaţia de a o rezolva.

145- Recurs. Infracţiunea săvârşită asupra unui minor. Omisiunea de citare a Serviciului de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infracţiunilor.

T.Galaţi, s.p.273 din 1.06.2005, a condamnat inculpatul pentru că asupra fiicei sale de 6 ani a săvârşit perversiune sexuală (art.201 al.2,4 C.p.) şi tentativă de viol şi de incest prev. de art.20 rap. la art.197 al.1, 2 lit.b şi b1 şi al.3 teza I C.p. şi art.20 rap.la art.203 C.p.

C.A.Galaţi, d.p.65 din 30.09.2005, a respins apelul inculpatului.Î.C.C.J., d.p.6779 din 2 decembrie 2005, a respins recursul ca nefondat. Inculpatul

invocase omisiunea de citare a Serviciului de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor. Încălcarea dispoziţiilor art.3859 al.1 pct.21 C.p.p. nu este prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute, fiind posibilă invocarea nulităţii relative numai de către partea în favoarea căreia au fost instituite respectivele dispoziţii legale, inculpatul în cauză nefăcând parte din această categorie de persoane.

Pe de altă parte, prevederile art.484 al.2 C.p.p. privind citarea Serviciului de Protecţie a victimelor şi reintegrare a infractorilor sunt incidente numai în procedura de judecată a infractorilor minori.

146- Recuzare. Încheiere prin care s-a respins cererea de recuzare. Inadmisibilitatea recursului separat.

Î.C.C.J, încheierea 350 din 1.06.2005, a respins ca inadmisibilă cererea inculpatului de recuzarea tuturor judecătorilor C.A.Ploieşti, întrucât nu a fost îndeplinită condiţia prevăzută în art.52 al.5 C.p.p.

Î.C.C.J (completul de 9 judecători) d.p.274 din 7.11.2005, a respins ca inadmisibil recursul inculpatului, pentru că potrivit art.3851 al.2 C.p.p., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii pot fi atacate separat cu recurs.

Aşadar, pentru ca o încheiere să poată fi atacată separat cu recurs, prin derogarea de la regula stabilită prin textul menţionat, această excepţie trebuie să fie prevăzută expres de lege.

198

În urma abrogării art.52 al.7 C.p.p. prin O.U.G.55/2004, cu privire la încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare,pronunţată ulterior datei de 1.07.2004, legea procesuală nu mai prevede posibilitatea atacării acesteia separat cu recurs.

O altă interpretare cu privire la controlul judiciar al încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, în sensul posibilităţii de a exercita calea de atac a recursului separat împotriva acestei încheieri, prin interpretarea per a contrario a prevederilor art.52 al.6 C.p.p., nu poate fi admisă, întrucât recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii.

Corespunzător dispoziţiilor constituţionale ale art.129 şi exigenţelor privind accesul liber la justiţie prevăzute în art.21 din Constituţie, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art.2 din Protocolul 7 la Convenţie, legea procesual penală a reglementat regula privind examinarea legalităţii şi temeiniciei încheierilor date în cursul judecăţii, în condiţiile art.361 şi art.3851 C.p.p.

Ca atare, accesul la justiţie este asigurat şi în acest caz, corespunzător regulii menţionate, stabilite de legea procesual penală.

147- Tâlhărie. Săvârşirea faptei într-o locuinţă.T.Neamţ, s.p.23 din 4.02.3004, a condamnat inculpatul în temeiul art.211 al.1 C.p.

prin schimbarea încadrării juridice din art.211 al.2 lit.c C.p.La 28.08.2004, inculpatul împreună cu un martor, fiind surprinşi de ploaie şi aflându-

se în apropierea unui schit, au fost primiţi de partea vătămată care i-a adăpostit în vagonul dormitor. Pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul a lovit partea vătămată cu pumnii şi picioarele şi ulterior profitând de neputinţa acestuia de a se apăra, a luat aparatul telefonic şi ceasul părţii vătămate.

C.A.Bacău, d.p.103 din 15.03.2005, a admis apelul procurorului, a desfiinţat sentinţa atacată şi a dispus condamnarea inculpatului în temeiul art.211 al.1 rap. la art.211 al.21 lit.c C.p.

Î.C.C.J., d.p.3120 din 18.05.2005, a respins recursul inculpatului, reţinând că instanţa de apel a reţinut că vagonul avea destinaţia exclusivă pentru locuit, nefiind prevăzut cu motor şi roţi având un pat, sobă, lumină electrică şi telefon instalat, deci era adaptat condiţiilor de locuit, astfel încât încadrarea juridică în art.211 al.1 rap. la art. 211 al.21 lit.c C.p. este cea legală.

148- Trafic de droguri. Cauză de nepedepsire. Cauză de reducere a pedepsei.T.Timiş, s.p.251 din 14.03.2005, a condamnat între alţii, pe inculpat pentru trafic de

droguri de mare risc prev. în art.2 al.2 din Legea 143/2000, cu aplic. art.41 al.2 C.p. şi art.16 din Legea 143/2000, precum şi pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu prev. de art.4 din aceeaşi lege cu aplic.art.41 al.1 C.p.

Inculpatul a consumat şi a distribuit droguri de mare risc la diferiţi consumatori din Timişoara. La 11.03.2004, inculpatul a fost prins în flagrant în timp ce cumpăra 2 g cocaină.

Ulterior, inculpatul a contribuit la anihilarea reţelei de traficanţi de droguri. C.A.Timişoara, d.p.252 din 6.07.2005, a admis apelul inculpatului, aplicând art.16

din Lega 143/2000 şi pentru deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu prev. de art.4 din aceiaşi lege.

Î.C.C.J., d.p.5473 din 28.09.2005, a respins recursul inculpatului prin care a solicitat reţinere cauzei de nepedepsire prev. de art.15 din Legea 143/2000 pentru că denunţul trebuia făcut înainte de săvârşirea faptei sau descoperirea acesteia de către organele abilitate ceea ce nu este cazul în speţă, inculpaţii fiind prinşi în flagrant.

Declaraţiile date de inculpat, în timpul urmăririi penale, după prinderea în flagrant, care au condus la identificarea şi tragerea la răspundere penală a altui inculpat au atras în mod corect, numai incidenţa disp.art.16 din Legea 143/2000.

199

149- Arestarea preventivă. Evaluarea duratei acesteiaC.A.Bucureşti, încheierea din 18.10.2005, a dispus arestarea preventivă pe o

perioadă de 10 zile a inculpatului pentru trafic de influenţă (flagrant delict).Î.C.C.J. d.p.5990 din 24.10.2005, a respins ca nefondat recursul procurorului prin

care critică durata insuficientă a arestării pentru că nu se asigură buna desfăşurare a procesului penal, probele ce urmează a fi administrate, certificarea înregistrărilor autorizate efectuate în cauză şi apoi redactarea acestora în formă scrisă şi necesitatea extinderii cercetării pentru alte fapte, precum şi obligarea sesizării instanţei prin rechizitoriu cu cel puţin 5 zile înainte de operarea mandatului de arestare.

În speţă, judecătorul a stabilit corect că, în raport cu probele deja administrate şi care urmează a fi administrate, durata de 10 zile a arestării este suficientă. Cercetarea pentru alte fapte beneficiază de alte posibilităţi procedurale, iar instanţa a fost sesizată cu o singură faptă în raport de care a dispus asupra arestării.

150- Arestarea provizorie. Extrădarea. Prelungirea arestării provizorii. Recurs, inadmisibilitate.

C.A.Galaţi, încheierea din 19.09.2005 a prelungit cu 30 zile arestarea provizorie a unei persoane extrădabile.

C.A.Galaţi, d.p.5877 din 19.10.2005, a respins ca inadmisibil recursul arestatului.În conformitate cu disp. art.45 al.3 din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară

internaţională în materie penală, încheierea prin care se dispune arestarea provizorie în vederea extrădării şi prelungirea acesteia nu poate fi atacată cu recurs decât împreună cu hotărârea pronunţată asupra cererii de extrădare.

Disp. art.54 al.8 şi 55 din Legea 302/2004 nu prevăd nici o cale de atac împotriva încheierii prin care s-a prelungit durata arestării provizorii în vederea extrădării.

151- Arestarea provizorie. Extrădare. Prelungirea arestării după admiterea cererii de extrădare. Admisibilitatea recursului împotriva prelungirii provizorii în acest stadiu.

C.A.Galaţi, s.p. 64 din 6.10.2005, a admis cererea de extrădare formulată de Procuratura Cantonului Aargon – Elveţia.

Î.C.C.J., d.p.5849 din 17.10.2005, a respins recursul.C.A.Galaţi, încheierea din 2.11.2005, a dispus în baza art.45 al.7 din Legea 302 din

28.06.2004, prelungirea măsurii arestării provizorii a unei persoane extrădabile.Î.C.C.J., d.p.6444 din 14.11.2005 a respins ca inadmisibil recursul formulat

împotriva încheierii din 2.11.2005 a C.A.Galaţi prin care s-a prelungit arestarea provizorie.Potrivit art.45 al.3 din Legea 302/2004, arestarea provizorie în vederea extrădării se

dispune şi este prelungită de acelaşi complet investit cu soluţionarea cererii de extrădare, printr-o încheiere dată în camera de consilieri şi care nu poate fi atacată cu recurs decât împreună cu hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra cererii de extrădare, ceea ce în cauză s-a produs.

În caz de admitere a cererii de extrădare, arestarea provizorie în vederea predării extrădatului statului solicitant se prelungeşte la fiecare 30 zile până la data predării extrădatului, sub rezerva respectării termenelor stabilite de legea specială.

Arestarea provizorie încetează de drept art.59 al.6 dacă persoana extrădată nu este preluată de autorităţile competente ale statului solicitant în termen de 30 zile de la data convenită pentru predare.

Rezultă că nu este admisibilă calea de atac a recursului exercitat împotriva măsurii arestării preventive după admiterea cererii de extrădare printr-o hotărâre definitivă.

Pe de altă parte, potrivit art.3851 C.p.p. sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătoreşti nedefinitive sentinţe sau decizii.

200

Dar, în speţă s-a pronunţat o hotărâre definitivă prin care s-a admis cererea de extrădare formulată de autorităţile elveţiene, arestarea provizorie fiind prelungită în vederea predării extrădatului, astfel încât potrivit art.38514 al.1, pct.1 lit.a, teza II C.p.p. s-a respins ca inadmisibil recursul declarat împotriva prelungirii arestării provizorii.

152- Deducerea reţinerii sau arestării preventive. Arestare provizorie în vederea extrădării. Arestare la domiciliu. Obligarea de a nu părăsi localitatea.

T.Prahova, s.p.245 din 28.04.2005, a condamnat inculpata şi s-a dedus din pedeapsa de 8 ani închisoare a perioadei de la 5.05. la 1.06.2003, cât contestatoarea s-a aflat deţinută în vederea extrădării în Penitenciarul Vallette din Torino. Arestarea s-a dispus de Curtea de Apel din Torino în vederea extrădării formulate de autorităţile române.

La 30 mai 2003, Curtea de Apel din Torino a hotărât înlocuirea măsurii arestării provizorii cu arestare la domiciliu, hotărâre în baza căreia condamnata a fost pusă în libertate la 1 iunie 2003.

C.A.Ploieşti, d.p.252 din 6.06.2005, a respins apelul condamnatei prin care solicita şi deducerea din pedeapsă, perioada 1.06.2003 – 25.05.2004 în care a fost arestată la domiciliu.

Î.C.C.J., d.p.4647 din 10.08.2005, a respins recursul condamnatei, deoarece arestarea la domiciliul echivalează cu obligarea de a nu părăsi localitate prev. de art.145 C.p.p. iar aceasta nu constituie privare de libertate care să poată fi dedusă din durata pedepsei de executat.

153- Confiscare specială a banilor dobândiţi prin infracţiune. Obligarea inculpaţilor la plata către stat a sumelor confiscate.

T.Călăraşi, s.p. nr.25.01.2005, a condamnat inculpaţii (2) pentru tâlhărie şi conf.art.118 C.p. a confiscat suma de 880 mii ROL.

În noaptea de 19.11.2004, inculpaţii au pătruns prin escaladarea unei ferestre în locuinţa părţilor vătămate pe care au imobilizat-o şi prin violenţe şi ameninţări, i-au sustras suma de 880 mii ROL.

C.A.Bucureşti, S II, d.p.241 din 31.03.2005, a admis apelul procurorului, a desfiinţat în parte sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă cu privire la unul din inculpaţi.

Î.C.C.J., d.p.4457 din 21.07.2005, a admis recursul procurorului şi a înlăturat obligarea în solidar şi confiscat prin obligarea la plata a unui inculpat pentru suma de 680 mii ROL şi al doilea inculpat la 200 mii ROL, fiind exclusă solidaritatea.

Potrivit art.112 C.p. confiscarea este o măsură de siguranţă şi potrivit art.52 C.p. aceasta are un caracter personal.

154- Extrădare. Amânarea predării persoanei extrădate.C.A.Alba Iulia prin s.p. 46 din 27.09.2005, a constatat că sunt îndeplinite condiţiile

extrădării prev. de art.22, 23, 26, 28 şi 35 din Legea 302/2004, admis cererea de extrădare, a menţinut arestarea provizorie în vederea extrădării până la predarea persoanei extrădate şi având în vedere existenţa a două procese penale în faţa autorităţilor române deschise împotriva condamnatului, în baza art.60 al.2 din Legea 302/2004 a amânat predarea acestuia până la soluţionarea definitivă a proceselor penale aflate în faţa autorităţilor judiciare române, iar în caz de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate, până la data executării pedepsei când aceasta este considerată ca fiind executată.

Î.C.C.J, d.p.5821 din 14.10.2005, a respins recursul ca nefondat.Din actele dosarului rezultă că, la 22.04.2003 persoana a cărei extrădare se cere, a fost

condamnată definitiv la 15 ani închisoare de către Colegiul Penal al Tribunalului Chişinău, pedeapsa de la a cărei executare s-a sustras până în prezent, refugiindu-se în România, ceea ce a determinat autorităţile Republicii Moldova să-i solicite extrădarea.

201

Constatându-se că fapta pentru care a fost condamnat este încriminată şi de legea penală română şi cum nu există impedimente la măsura extrădării, în afară de afacerile judiciare avute de acea persoană în România, pentru învinuiri similare, în mod corect C.A.Alba Iulia a admis cererea dispunând extrădarea, dar a amânat predarea persoanei extrădabile, până la clarificarea afacerilor judiciare avute în România.

155- Furt calificat-echipamente ale mijloacelor de transport aparţinând traficului feroviar. Necesitatea reprezentării de către autor a naturii acestor bunuri.

T.Călăraşi, s.p. 62 din 27.04.2005, a condamnat inculpatul în temeiul art.208, 209 g şi alin.3 lit.f C.p.

În noaptea de 10.08.2004, inculpatul a sustras 400 kg.fier în valoare de 40 milioane ROL din patrimoniul căilor ferate(7 obloane KS, 8 saboţi frână, 8 leviere verticale, 5 leviere atârnător, 4 butoane leviere verticale, 6 buloane atârnător, o cheie fixă 31-31 cleşti , 2 patent şi un cleşte tăiat sârmă).

C.A.Bucureşti, S I, d.p.488 din 24.06.2005, a respins apelul inculpatului.Î.C.C.J., d.p.5512 din 29.09.2005, a admis recursul inculpatului, a casat hotărârile şi

a schimbat încadrarea juridică înlăturând alin.3 lit.f de pe lângă art.209 lit.g C.p., deoarece inculpatul care are doar 8 clase a sustras în timpul nopţii o cantitate de fier, fără a cunoaşte felul şi natura pieselor şi nu şi-a putut da seama de natura lor în raport cu locul şi poziţia unde acestea se aflau şi anume pe drum, la marginea triajului CFR, nefiind montate la vagoane.

156- Provocare. Omor calificatT.Iaşi, s.p.95 din 10.02.2005, a condamnat inculpatul în temeiul art.174, 175 i C.p.C.A.Iaşi, d.p.157 din 14.04.2005 a respins apelul inculpatuluiÎ.C.C.J., d.p.4038 din 1.07.2005 a respins recursului inculpatului.În ziua de 22.04.2005 victima a mers de mai multe ori în barul inculpatului şi s-a

declanşat o ceartă între ei cu injurii şi ameninţări reciproce. Relaţiile dintre inculpat şi victimă erau încordate, deoarece victima făcea glume pe seama inculpatului susţinând că întreţine relaţii de concubinaj cu mama lui.

În timpul conflictului verbal, victima a ameninţat pe inculpat cu o cârjă pe care o avea asupra sa şi a încercat să-l lovească pe inculpat dar acesta i-a aplicat o lovitură cu un cuţit în zona abdomenului. Victima a ieşit din bar şi după câţiva metri a căzut şi a decedat.

Existenţa stării de puternică tulburare invocată de inculpat trebuie verificată în raport cu momentul în care acesta a săvârşit fapta. Astfel, nu s-a confirmat prin probele administrate susţinerea inculpatului că era tulburat de comentariile victimei pe care susţinea că ar exista o relaţii intimă între inculpat şi mama sa.

Nu poate fi reţinută nici a doua susţinere că ar fi fost provocat de victima care a încercat să-l lovească cu o cârjă, întrucât victima era în stare de ebrietate şi gestul acesteia nu era de natură s-i producă o emoţie care să-i înlăture posibilitatea de autocontrol, mai ales că inculpatul avea cuţitul în mână şi îl înfingea în tejghea.

157- Omor deosebit de grav asupra unui poliţist în legătură cu îndatoririle de serviciu sau publice ale acestuia.

T.Botoşani, s.p.157 din 20.04.2005, a condamnat inculpatul în baza art.174, 175 i şi art.176 f C.p.

La 10.09.2004, pe stradă, inculpatul a aplicat victimei - şeful postului de poliţie, o lovitură de cuţit în zona gâtului, provocându-i o plagă penetrantă în trahee, cu secţionarea jugularei interne, care a dus la deces.

C.A.Suceava, d.p.192 din 13.06.2005, a respins apelul inculpatului prin care se susţinea că victima fiind în concediu de odihnă la data săvârşirii faptei, nu sunt aplicabile art.176 f.

202

Î.C.C.J. 5531 din 30.09.2005, a respins recursul inculpatului nefondat. Chiar dacă victima nu se afla în timpul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu, potrivit art.44 al.1 din legea 360/2002 privind Statutul poliţistului, acesta putea interveni pentru păstrarea ordinii şi liniştii publice în orice împrejurare.

De altfel, anterior inculpatul a fost condamnat 2 ani închisoare pentru ultraj asupra victimei, iar după liberarea din penitenciar a ameninţat victima că o va ucide pentru ca din cauza acesteia a fost condamnat.

158- Omor deosebit de grav. Furt.T.Bucureşti, S I, s.p.469 din 7.04.2005, a condamnat inculpatul pentru omor art.174

C.p. prin schimbarea încadrării juridice din art.174, 175 d C.p. şi în art.208 prin schimbarea din art.211 C.p. al.3 lit.c C.p.

La 22.05.2002, inculpatul care avusese anterior o relaţie extraconjugală cu victima, s-a deplasat la domiciliul acesteia şi în urma unor certuri a strangula-o cu firul de la telefon, apoi a furat telefonul fix, mobil şi bijuterii din aur aflate asupra victimei.

C.A.Bucureşti, S I – d.p.565 din 25.07.2005, a respins apelurile inculpatului şi ale părţilor civile.

Î.C.C.J. 5931 din 21.10.2005, a respins recursurile inculpatului şi părţilor civile, deoarece:

- mobilul omorului nu a fost jaful, iar hotărârea de însuşire a unor bunuri aflate asupra victimei a fost ulterioară uciderii acesteia, inculpatul urmărind să însceneze o tâlhărie comisă de altul ca mobil al omorului.

159- Pedepse accesorii. Interzicerea drepturilor părinteşti. Art.8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Omor calificat.

T.Vaslui, s.p.63 din 14.02.2005,a condamnat inculpatul la 18 ani închisoare în temeiul art.174, 175 c C.p. şi 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art.64 lit.a, b C.p. Totodată s-au aplicart inculpatului disp. art.71 rap. la art.64 C.p.

C.A.Iaşi, d.p.118 din 24.03.2004, a respins apelul inculpatului care a cerut schimbarea încadrării juridice în art.183 C.p.

Î.C.C.J., d.p.4013 din 30.05.2005, a respins recursul inculpatului ca nefondat.La 20 septembrie 2004, pe fondul unor discuţii şi al consumului de alcool, a aruncat

pe tatăl său de pe prispa casei, după care l-a lovit cu pumnii şi picioarele în zona toracică.Apoi, l-a dus pe tatăl său în bucătărie şi l-a lovit în mod repetat cu pumnii şi picioarele

în cap şi în torace, l-a izbit de patul şi masa din încăpere şi l-a trântit pe jos, continuând să îl lovească. După şase zile victima a decedat.

Evident că prin suita şi reprizele dese de lovituri în zone vitale, se impune concluzia că inculpatul a prevăzut şi a acceptat posibilitatea producerii decesului victimei, chiar dacă nu a urmărit acest rezultat, deci a manifestat o intenţie indirectă proprie infracţiunii de omor.

În ceea ce priveşte motivul de casare invocat din oficiu şi întemeiat pe prevederile art.3859 al.1 pct.171 C.p., în cauză instanţele au procedat corect interzicând inculpatului toate drepturile prev. în art.64 C.p., în condiţiile art.71 C.p.

În raport de tipul de infracţiune săvârşită de inculpat, de conduita acestuia şi de interesul minorului, interzicerea exercitării drepturilor părinteşti pe durata executării pedepsei privative de libertate este o măsură necesară pentru protejarea minorului, astfel că se urmăreşte un scop legitim, fiind în mod corect aplicată de instanţe. Aşa fiind se respectă art.8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

160- Plângerea împotriva rezoluţiei procurorului adresată instanţeiC.A.Bucureşti, S II, S.p. 84 din 12.07.2005, a respins ca inadmisibilă plângerea

împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale a procurorului de la P.C.A.Bucureşti. S-a constatat că nu s-a parcurs procedura prev. de art.278 C.p.p., nefiind rezolvată plângerea de

203

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel şi numai în cazul respingerii acesteia, persoana vătămată se poate adresa instanţei căreia i-ar reveni, potrivit legii competenţa să judece cauza în prima instanţă.

Î.C.C.J, d.p.5336 din 21.09.2005, a respins ca nefondat recursul petiţionarei, nefiind primită critica potrivit căreia prin semnarea de către procurorul general al PCA Bucureşti a comunicării soluţiei acesta şi-a însuşit-o, întrucât comunicarea soluţiei este un act administrativ care nu presupune însuşirea acesteia de către conducătorul parchetului.

Legea îi conferă conducătorului parchetelor atributul de a verifica, la plângerea persoanei vătămate, soluţia dispusă de procuror, pe baza aprecierii materialului probator administrat în cauză şi de a o infirma în cazul în care constată nelegalitatea şi netemeinicia ei.

161- Prescripţia executării pedepsei. Întrerupere. Cerere de extrădare.T.Braşov, s.p.61/2005 a respins ca nefondată sesizarea Biroului de executări penale

privind prescripţia executării unei pedepse de 7 ani ( pentru art.257 C.p. ) care potrivit art.126 lit.b C.p. s-ar fi împlinit la 19.06.2004.

Condamnatul a fost arestat la 30 mai 2003 de autorităţile judiciare ale Regatului Spaniei-Agranda de Rei Madrid, iar termenul de prescripţie se împlinea la 19.06.2004.

C.A.Braşov, d.p.148 din 11.05.2005, a respins apelul condamnatului.Î.C.C.J., d.p.4453 din 27.07.2005, a respins recursul condamnatului , termenul de

prescripţie conf.art.35 al.2 din Legea 302/2004, s-a întrerupt la 4.06.2003 când C.A.Braşov a cerut extrădarea condamnatului în vederea executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin s.p.26 din 9.03.1995 a T.Braşov. Întreruperea cursului face să curgă un nou termen de prescripţie, timpul scurs până la apariţia cauzei de întrerupere nemaifiind luat în calcul, astfel fiind în speţă prescripţia executării pedepsei de 2 ani se va împlinit la 3.06.2010.

162- Prezentarea materialului de urmărire penală. Noi acte de cercetare penală. Nulitatea relativă.

T.Giurgiu, s.p.211 din 7.06.2004, a condamnat inculpatul pentru tâlhărie.C.A. Bucureşti, d.p.1002 din 22.12.2004, a admis apelul inculpatului şi a schimbat

încadrarea juridică eliminând lit.c a alin.21 al art.211 al2 lit.b C.p.Î.C.C.J. 3422 din 1.06.2005, a respins recursul inculpatului ca nefondat, prin care

susţinea ca după prezentarea materialului de urmărire penală s-au efectuat acte de urmărire penală fără a se proceda la o nouă prezentare.

Neprezentarea materialului de urmărire penală după efectuarea de noi acte de urmărire penală nu atrage nulitatea absolută. Aceasta înseamnă că încălcarea disp. art.257 rap. la art.253 C.p.p trebuie să fie invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă când partea a lipsit la efectuarea actului.

În speţă, deşi a fost asistat de avocat ales atât la prezentarea materialului de urmărire penală cât şi la efectuarea, ulterior, a unor confruntări, inculpatul nu a învederat încălcarea art.357 rap.la art.253 C.p.p. nici organului de urmărire penală şi nici instanţei de judecată, în condiţiile legii.

Ca atare, nulitatea invocată fiind relativă, a fost acoperită prin admiterea probelor de către prima instanţă şi cea de apel atât a probelor în acuzare, cât şi a celor în apărare, nefiind justificată restituirea cauzei la procuror pentru refacerea actului.

163- Recurs. Neagrvarea situaţiei inculpatului în propriul apel.T.Galaţi, s.p. 21 din 21.01.2005, a condamnat, între alţii, inculpatul G.C.la 14 ani

închisoare pentru infracţiunea de viol şi perversiuni sexuale.C.A.Galaţi, d.p.58 din 20.09.2005, a admis apelul şi în baza art.334 C.p.p. a înlăturat

agravanta prev. de art.75 al.1 lit.c C.p. dar a adăugat art.41 al.2 pe lângă infracţiunea de viol, a redus pedepsele, stabilind o rezultantă de 13 ani închisoare .

204

Î.C.C.J., d.p. 6658 din 25.11.2005, a admis recursul inculpatului şi a înlăturat art.41 al.2 C.p. adăugat de instanţă, în apelul său, pe lângă infracţiunea de viol, deoarece se încălcase disp. art.372 al.1 C.p.p această încălcare a dreptului la apărare este sancţionată cu nulitate absolută.

164- Recuzare. Publicitatea şedinţei de judecatăC.Apel Craiova, încheierea nr.54 din 21.10.2005, a menţinut arestarea preventivă a

inculpatului şi a respins cererea de recuzare a întregii instanţe a T.Olt formulată de inculpat.Î.C.C.J., 6338 din 9.11.2005, a respins recursul inculpatului prin care a invocat

nulitatea absolută a încheierii, deoarece contrar art.52 al.1 C.p.p. judecata cererii de recuzare s-a făcut în şedinţa publică, în loc de şedinţa secretă.

Din prevederile art.197 al.2 C.p.p., rezultă că numai încălcarea dispoziţiilor relative la publicitatea şedinţei de judecată, iar nu şi a celor privind nepublicitatea acesteia,este prevăzută sub sancţiunea nulităţii.

Încălcarea dispoziţiilor relative la nepublicitatea şedinţei de judecată atrage nulitatea actului în condiţiile art.197 al.1 C.p.p. numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act, ceea ce nu este cazul în speţă, nefiind adusă vreo vătămare intereselor judiciare ale inculpatului.

165- Suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Pedeapsa prevăzută de lege mai mare de 15 ani. Cauze legale de reducere a pedepsei.

T.Bucureşti, S II, s.p.59 din 21.01.2005, a condamnat inculpaţii (2) la câte 3 ani închisoare pentru trafic de droguri, în temeiul art.2 al.2 din Legea 143/2000 ,art.41 al.2 şi art.74 C.p., precum şi art.16 din Legea 143/2000, cu aplic.art.81 C.p.

C.A.Bucureşti, S II, d.p.323 din 20.04.2005, a respins apelul procurorului.Î.C.C.J., d.p.5944 din 21.10.2005, a admis recursul procurorului, a casat hotărârile

atacate şi a înlăturat art.81 C.p. pentru ambii inculpaţi, deoarece potrivit art.81 al.3 C.p. nu poate fi dispusă suspendarea condiţionată a executării pedepsei în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani. Or, în speţă, pedeapsa prevăzută de lege este închisoare între 10 şi 20 ani închisoare.

Prin pedeapsa prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută de textul încriminator pentru infracţiunea consumată, iar nu prin luarea în considerare, a cazului de reducere sau de agravare a răspunderii penale (tentativă, circumstanţe atenuante sau agravante, forma continuată a infracţiunii, concurs de infracţiuni, stare de recidivă etc.).

166- Tâlhărie. Furt. Agresiune în scopul însuşiri unor baniT.Braşov, s.p.524 din 29.09.2004, a condamnat inculpatul în temeiul art.211 al.2

lit.b,c C.p. pentru ca în seara zilei de 21.05.2004, într-un bar s-a certat cu un bărbat, apoi l-a urmărit şi l-a ajuns din urmă pe stradă şi l-a lovit cu pumnii până ce aceasta a căzut şi i-a furat două telefoane mobile şi un portofel cu 180 mii ROL., acte de identitate, cartelă telefonică şi permisul port armă. Partea vătămată a suferit leziuni vindecabile în 14-15 zile îngrijiri medicale.

C.A.Braşov, d.p.135 din 28.04.2005, a admis apelurile procurorului şi al inculpatului şi a modificat pedeapsa.

Î.C.C.J., d.p.6310 din 8.11.2005, a respins recursul inculpatului cu privire la încadrarea juridică. În mod corect au reţinut instanţele că inculpatul a sustras bunurile după ce l-a agresat pe partea vătămată şi i-au căzut bunurile din buzunare, nefiind semnificativ că hotărârea de a sustrage bunurile a fost spontană, survenind după ce partea vătămată a căzut şi bunurile i-au căzut din buzunar.

205

167- Tîlhărie. Complicitate la furt.T.Bihor, s.p.99 din 16.03.2004, a condamnat inculpatul K.E. pentru tâlhărie şi lipsire

de libertate, reţinând că la 5.02.2003, acesta împreună cu alţi trei inculpaţi au mers la un depozit cu intenţia de a sustrage metale neferoase. Acolo, inc. E.A. a forţat sistemul de închidere a unei magazii, dar când s-a apropiat paznicul şi le-a cerut să plece a fost lovit de inc.E.A. care apoi l-a legat cu mâinile la spate şi cu un fular peste gură l-a dus într-o magazie.

Ceilalţi inculpaţi au sustras mai mulţi saci cu aluminiu şi cupru după care inc.K.E. i-a încărcat într-o maşină.

C.A.Oradea, d.p.266 din 3.12.2004, a admis apelul inculpatului K.E. şi l-a achitat pentru infracţiunea lipsire de libertate.

Î.C.C.J., d.p.1199 din 17.02.2005, a admis recursul inc.K.E. şi a schimbat încadrarea juridică din coautor la tâlhărie, în complice la furt art.26 rap. la art.208, 209 lit.a,g,i C.p. şi l-a condamnat, reţinând că nu a folosit violenţa asupra paznicului şi doar i-a ajutat pe ceilalţi coinculpaţi să sustragă materialele.

168- Persoanele care pot face contestaţie în anulare.T.Dâmboviţa, s.p.301 din 26.06.2003, a condamnat inculpaţii (2) pentru tâlhărie iar

pe un alt inculpat P:M. pentru complicitate la tâlhărie.C.A.Ploieşti, d.p.438 din 6.10.2003, a respins apelul inculpatului P.M.Î.C.C.J., d.p.6021 din 18.12.2003, a respins recursul inculpaţilor.Î.C.C.J., d.p.2087 din 25.03.2005 a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare

declarată de tatăl condamnatului P.M.Prin art.362 C.p.p., au fost stabiliţi ca titulari ai unei căi de atac, părţile şi alţi

participanţi precum şi în numele şi în interesul unei părţi, reprezentantul legal, apărătorul iar pentru inculpat soţul acestuia. Or, în cauză tatăl condamnatului nu are calitatea de reprezentant legal, condamnatul fiind major.

169- Apel declarat de apărătorul angajat pentru inculpat de către o altă persoană.T.Bucureşti, s.p.235 din 21.03.2002, a condamnat inculpatul (cetăţean străin) pentru

deţinere de droguri, pentru consum propriu prev. de art.4 din Legea 143/2000 şi a dispus expulzarea sa.

C.A.Bucureşti, S I, d.p. 957 din 14.03.2004, a respins apelul ca fiind declarat de o persoană fără calitate cu motivarea că au fost încălcate disp.art. 362 C.p.p.

Î.C.C.J., d.p. 3243 din 24.05.2005, a admis recursul inculpatului, a casat decizia şi a trimis cauza instanţei de apel pentru rejudecare, deoarece s-au interpretat greşit disp. art.362 al.2 C.p.p. prin sintagma „apărătorul său" nu se înţelege ca acesta să fi fost angajat de inculpat personal, iar potrivit art.93 din Statutul avocaţilor, oricine poate încheia un contract de asistenţă juridică pentru inculpat.

170- Aplicarea legii penale în timp art.10 C.p. Infracţiunea continuă.T.Sălaj, s.p. 124 din 6.10.2004, a condamnat pe inculpat, cetăţean străin, între altele în

temeiul art.7 din Legea 39/2003.C.Apel Cluj, d.p. 343 din 13.12.2004, a admis apelul inculpatului, a desfiinţat

hotărârea, a schimbat încadrarea juridică din art.7 din Legea 39/2003 în art.3 din OUG 112/2001 aprobată prin Legea 252/2002 şi 1-a condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare, cu motivarea că în anul 2002 când inculpatul a participat la grupul organizat având ca obiect traficul de migranţi, nu era în vigoare Legea 39/2003, aşa încât infracţiunea săvârşită intră sub incidenţa art.3 din OUG 112/2001 care, la acea dată incrimina fapta.

De altfel, inculpatul era cetăţean moldovean şi fapta lui corespunde elementelor constitutive ale art.2 din OUG 112/2001, în timp ce alineatul l al acestui articol încriminează fapta cetăţeanului român sau fără cetăţenie.

206

I.C.C.J, d.p.2570 din 18.04.2005, a admis recursul procurorului deoarece încadrarea juridică este greşită. Inculpatul a desfăşurat o activitate infracţională comisivă continuă care s-a epuizat când a încetat activitatea grupului şi prin aceasta şi a inculpatului, respectiv în decembrie 2003 sub imperiul Legii 39/2003 intrată în vigoare la l martie 2003. Potrivit art-10 C.p. legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se află în vigoare.

Suprema instanţă a procedat şi la majorarea pedepsei la 5 ani limita minimă a pedepsei prev. de art.7 din Legea 39/2003, spre deosebire de limita minimă de 3 ani a pedepsei prev. de art.3 din OUG 112/2001 modificată prin legea 252/2002.

171- Menţinerea arestării preventive. Recurs împotriva încheierii instanţei de recurs.

C.A.Ploieşti, prin încheierea din 22.09.2005(pronunţată în recurs împotriva sentinţei prin care s-a dispus restituirea cauzei pentru completarea urmăririi penale) s-a constatat în baza art.3001 al.l,3 C.p.p., legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului şi s-a menţinut această măsură.

Î.C.C.J., d.p.5787 din 13.10.2005, a respins ca inadmisibil recursul inculpatului indiferent că menţinerea măsurii arestării preventive s-a făcut în baza art.300 sau 3002 C.p.p., încheierea dată în cursul judecăţii recursului nu poate fi atacată separat cu recurs.

Potrivit art.141 al. l C.p.p. poate fi atacată separat cu recurs, de procuror sau de inculpat,încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menţinerea unei măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive.Admisibilitatea unui astfel de recurs nu se impune nici din perspectiva art. 5 paragraful 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,care instituie obligativitatea efectuării controlului de legalitate asupra arestării preventive şi garantează cel puţin un grad de jurisdicţie, reprezentat de o instanţă independentă, neprevăzând dreptul la o cale de atac împotriva hotărârii de luare a măsurii preventive sau de prelungire a acesteia.

172- Asistenţa judiciară .Apărătorul poartă titlul de avocat dar nu este înscris înUniunea Naţională a Barourilor

T.Bucureşti, S I, s.p.877 din 25.06.2004, a condamnat inculpaţii (2) pentru trafic de minori.

C.A.Bucureşti, S I, s.p. 686 din 27.09.2004, a admis apelul unui inculpat şi a respins apelul celuilalt inculpat.

I.C.C.J, d.p.3062 din 16.05.2005, a admis recursul inculpaţilor, a casat decizia şi a trimis cauza pentru rejudecarea apelurilor

Potrivit Legii 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, este abilitat să pună concluzii în instanţă numai avocatul înscris în tabloul baroului component al Uniunii Naţionale a Barourilor din România.

Fiind apăraţi de un avocat care nu îndeplineşte această calitate potrivit legii, inculpaţii au fost lipsiţi de apărare.

Potrivit disp.art.197 C.p.p. dispoziţiile privind asistarea inculpatului de către apărător când asistarea este obligatorie,precum în speţă, sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute.

173- Hotărârea instanţei. Complet de divergenţă. Semnarea hotărârii. Opinieseparată nemotivată.

T.Giurgiu, s.p.95 din 14.03.2005, a condamnat inculpatul în temeiul art.174 rap. la art.!751it.dC.p.

C.A.Bucureşti, s.p. 319 din 20.04.2005, cu opinie majoritară, a respins apelul inculpatului.

207

I.C.C.J, d.p. 3848 din 22.06.2005, a admis recursul inculpatului, a casat decizia şi a trimis cauza spre rejudecarea apelului, deoarece decizia nu a fost semnată şi de al treilea judecător încălcându-se disp.art.312 C.p.p., iar opinia separată nu a fost motivată nerespectându-se disp. art.308 C.p.p.

174- Omor calificat. PremeditareT.Vâlcea, s.p. 29 din 16.03.2005, a condamnat inculpatul în temeiul art.174, 175 lit.a C.p.C.A.Piteşti, d.p. 136 din 26.05.2005 a respins apelul inculpatuluiÎ.C.C.J., d.p.4582 din 3.08.2005, a respins recursul inculpatului prin care solicitase

schimbarea încadrării juridice în art.174 C.p.în seara zilei de 16 mai 2004, inculpatul înarmat cu un cuţit şi un topor s-a deplasat la

domiciliul fostei soţii, a pătruns prin escaladarea gardului şi forţarea încuietorii uşii de acces, apoi a intrat în dormitorul în care se afla fosta soţie, a prins-o cu mâna de gât şi i-a aplicat repetat lovituri cu cuţitul în zona inimii, după care şi-a provocat o plagă înţepată în abdomen.

Anterior, la organele de poliţie locale au fost primite plângeri repetate ale victimei prin care sesiza că este ameninţată cu moartea de inculpat.

Deci hotărârea de a ucide victima a fost luată anterior săvârşirii faptei, iar deplasarea acestuia înarmat cu topor şi cuţit reprezintă acţiuni de premeditare şi de pregătire a omorului.

175-Pedeapsă, întreruperea executării. Reglarea unor probleme patrimoniale alecondamnatului.T.Bucureşti, S II, s.p. 1517 din 2.12.2004, a admis cererea de întrerupere a executării pedepsei închisorii, pe o perioadă de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii de admitere a cererii conf.art.453 al. l lit.c C.p.p. S-a motivat necesitatea de a da posibilitatea condamnatului de a-şi apăra interesele patrimoniale de abuzurile fiului său prin înstrăinarea unor imobile.

C.A.Bucureşti, S I, d.p. 118 din 16.02.2005, a admis apelul procurorului şi a respins cererea condamnatului.

I.C.C.J., d.p.2721 din 25.04.2005, a respins ca nefondat recursul condamnatului, deoarece motivele invocate nu constituie motive speciale în sensul prevederilor art. 453 al. l lit.c C.p.p.

Pentru reglarea unor probleme succesorale şi verificarea valabilităţii actelor de înstrăinare a unora din bunurile sale, condamnatul are dreptul de a formula cereri Injustiţie, ca şi la alte instituţii abilitate să clarifice situaţia juridică a patrimoniului său, de care se poate ocupa fie personal, fi prin mandatar, astfel că întreruperea executării pedepsei în acest scop nu este justificată.

176-Întreruperea executării pedepsei. Expertiză medico-legală efectuată în altăcauză, judecată anterior

T.Ialomiţa, s.p.148 din 20.04.2005, a respins cererea de întrerupere a executării pedepsei cu motivarea că nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art.453 al. l lit.a C.p.p.

C.A.Bucureşti, S II, d.p. 511 din 21.06.2005, a respins apelul condamnatului deoarece din expertiza medico-legală din 2.06.2004 rezultă că suferă de afecţiuni (tulburare de personalitate de tip excitabil-impulsiv, traumatism cranio-cerebral şi crize de pierderea cunoştinţei, insuficienţă gonodică severă de origine genetică-sindrom Klinefelter) care pot fi tratate în reţeaua sanitară din sistemul penitenciar.

I.C.C.J., d.p. 4595 din 3.08.2005, a admis recursul condamnatului, a casat decizia şi sentinţa atacate şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă, în vederea efectuării unei expertize medico-legale, deoarece expertiza la care s-a făcut referire datează din anul 2004, dată de la care bolile de care suferă putându-se agrava în decurs de un an.

208

177-Individualizarea pedepsei. Tâlhărie, înlăturarea recidivei.T.Teleorman, s.p. 28 din 3.02.2005, a condamnat inculpatul în temeiul art.211 al.2,

lit.b,c şi al.21 lit.a cu aplic.art.37 lit.b, art.74 şi 76 C.p., la 4 ani închisoare, pentru că la 31.08.2004 în parcul central din oraş a smuls de la gâtul părţii vătămate un lănţişor de aur şi apoi a lovit împreună cu un coinculpat, persoana care însoţea partea vătămată.

C.A.Bucureşti, S II, d.p. 171 din 8.03.2005, a admis apelul inculpatului, a desfiinţat în parte sentinţa şi a înlăturat art.37 lit.b C.p. menţinând pedeapsa, pentru că termenul de reabilitare se împlinise la 15.04.2004 iar tâlhăria a săvârşit-o la 31.08.2004.

Î.C.C.J., d.p.2905 din 10.05.2005, a respins ca nefondat recursul inculpatului care a săvârşit o tâlhărie în condiţii agravante în timpul nopţii, împreună cu încă o persoană, având antecedenţe penale, ceea ce denotă gravitatea faptei şi periculozităţii infractorului.

S-a apreciat că doar recunoaşterea tâlhăriei şi faptul că avea trei copii minori nu erau de natură a justifica reducerea pedepsei, destul de uşoară, aplicată de prima instanţă.

178-Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Termen de încercare.Minoritate.

T.Braşov, s.p. 176 din 24.03.2004,a condamnat doi inculpaţi la câte 2 ani închisoare cu aplic.art.81 şi art.110 şi art.l IO1 C.p. pentru săvârşirea unei tâlhării 211 al.2 lit.c şi al.21 lit. a C.p. şi a unui furt art.209 al. l lit. a şi e C.p. ambele infracţiuni cu aplic.art.74 c, 76 d, şi art.99 C.p.

C.A.Braşov, d.p. 396 din 30.11.2004, a admis apelul procurorului şi a majorat pedepsele la câte 3 ani închisoare şi a aplicat art.862 C.p. stabilind termenul de încercare de 8 ani.

I.C.C.J., d.p. 2522 din 14.04.2005, a admis recursul procurorului, a casat hotărâri cu privire la durata termenului de încercare pe care a redus-o la 5 ani potrivit art.l IO1 C.p.

179-Excepţie de neconstituţionalitate faţă de un text de lege. Caracterul definitival deciziei.

C.A.Bacău, prin încheierea din 5.06.2005, a respins excepţiile de neconstituţionalitate ridicate de inculpat pentru unele prevederi din Legea 51/1995, privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

Î.C.C.J., d.p. 4747 din 22 august 2005, a admis recursul inculpatului, a casat încheierea atacată, cu trimiterea cauzei la curtea de apel pentru soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pentru că numai admiterea unei excepţii şi constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege face ca decizia respectivă să fie opozabilă erga omnes, făcând imposibilă o nouă verificare a textului de lege constatat a fi neconstituţional.

în speţă, referitor la excepţia de neconstituţionalitate a disp. art.3 lit.d, c, art.25 şi art.82 al.l, 2 din legea 51/1995, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin mai multe decizii apreciind că aceste texte, sunt constituţionale, dar aceste decizii nu constituie un impediment pentru formularea de noi excepţii,pentru alte considerente, de către alte persoane interesante.

180-Plângere prealabilă adresată direct instanţei, art.279 al.2 lit.a, c C.p.p.Neaplicarea art.2841 C.p.p.C.Apel Craiova, s.p. 31 din 4.04.2005, a dispus încetarea (art.2841 C.p.p.) procesului

penal pornit împotriva unui comisar de poliţie pentru infracţiunile de insultă şi calomnie reţinând că partea vătămată a lipsit nejustificat la două termene consecutive.

Î.C.C.J., d.p. 4401 din 15.07.2005, a admis recursul, a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă. Examinând din oficiu hotărârea atacată conform art.3859

al.2 c.p.p. se constată că instanţa de fond nu a fost legal sesizată prin rechizitoriu, aşa cum prevăd disp. art.279 al.3 lit.c C.p.p. plângerea prealabilă formulată de partea vătămată vizând un comisar de poliţie judiciară.

209

181-Plângere la instanţă împotriva ordonanţei de S.U.P. art.18 C.p. privitor latemeiul soluţiei dată de procuror

C.A.Timişoara, s.p. 12 din 4.02.2005 a admis plângerea formulată în baza art.2781

C.p.p. şi a trimis cauza la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale indicând şi probele ce trebuie administrate pentru clarificarea situaţiei de fapt. Iniţial cauza a fost soluţionată de procuror prev. de art. 181 C.p. iar plângerea împotriva acestei soluţii a fost respinsă de procurorul general adjunct al parchetului.

Î.C.C.J., d.p. 3749 din 16.06.2005, a respins recursurile procurorului şi al petiţionarului ca nefondate. Inculpatul împreună cu alţi 3 învinuiţi au vânat un căprior, fără autorizaţie, în perioada prohibită. Prin plângere nu trebuie să se urmărească exclusiv desfiinţarea soluţiei de netrimitere în judecată a inculpatului, ci repararea oricărei vătămări aduse, indiferent de calitatea persoanei.

182-Plângere în faţa instanţei împotriva soluţiilor de netrimitere în judecatăExtinderea plângerii contra unor persoane care nu au făcut obiectul urmăririi.C.A.Bucureşti, S I, s.p. 30 din 13.04.2004, a admis plângerea formulată de V.R.

împotriva rezoluţiei procurorului general al PCA Bucureşti (de respingere a plângerii formulată de VR împotriva rezoluţiei de NUP faţă de 3 persoane reclamate pentru abuz în serviciu) şi a trimis plângerea procurorului general al PCA Bucureşti în vederea soluţionării cu privire la D.I., dar a respins plângerea lui V.R. împotriva rezoluţiei privind cele 3 persoane reclamate.

Î.C.C.J., d.p. 2552 din 15.04.2005, a admis recursul procurorului, a casat sentinţa şi a respins plângerea formulată de V.R. deoarece solicitase extinderea cercetărilor şi cu privire la D.I. şi procurorul general al PCA Bucureşti nu se pronunţase sub acest aspect.

Plângerea împotriva rezoluţiei de N.U.P. nu putea viza decât aspecte de nelegalitate şi netemeinicie cu privire a cercetările efectuate pentru cele 3 persoane reclamate în plângerea iniţială cu care a sesizat parchetul, în calea de atac internă nu se poate extinde cadrul procesual cu privire la alte persoane de către procurorul ierarhic superior petiţionara având posibilitatea să formuleze o altă plângere împotriva lui D.L, pe baza căreia se pot face cercetări de către procuror în condiţiile prevăzute de lege.

183- Plângere la instanţă împotriva unor acte ale procurorului, Cerere de recuzare a procurorului în cursul urmăririi penale.C.A.Oradea, s.p. 14 din 2.03.2005, a respins ca inadmisibilă plângerea prin care se cerea

recuzarea procurorului formulată împotriva ordonanţei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara menţinută prin rezoluţia P.î.C.C. J.

Î.C.C.J., d.p.2958 din 11.05.2005, a respins ca nefondat recursul petiţionarului.Art.53 C.p.p. şi nici o altă dispoziţie legală nu prevăd în cadrul procedurii de

soluţionare a recuzării în faza urmăririi penale, posibilitatea controlului judecătoresc asupra ordonanţei procurorului care a soluţionat cererea de recuzare a unui procuror.

Plângerea petentului, având ca obiect recuzarea unui procuror nu poate fi supusă judecăţii instanţei nici în cadrul procedurii prevăzute în art.2781 C.p.p., acest text referindu-se numai la plângerea îndreptată împotriva rezoluţiilor sau ordonanţei procurorului de netrimitere în judecată, ceea ce nu este cazul în speţă.

184-Proxenetism. Trafic de persoane. Deosebiri.T.Bihor, s.p. 120 din 30.03.2004, a condamnat 5 inculpaţi în temeiul art.12 al. l şi 2 din

legea 678/2001.C.A.Oradea, d.p.177/2004, a admis apelurile inculpaţilor şi a schimbat încadrarea

juridică din trafic de persoane în proxenetism prev. de art. 329 al.l,2 cu aplic, art.41 al.2 C.p. şi a confiscat autoturismul folosit la săvârşirea infracţiunii.

210

I.C.C.J., d.p. 2939 din 11.05.2005, a respins ca nefondat recursul procurorului, dar a admis recursul inculpatului şi a înlăturat măsura confiscării autoturismului.

în luna martie 2003, inculpaţii au racolat 4 tinere pentru practicarea prostituţiei în cluburi de noapte din străinătate, acestea şi-au dat acordul în acest sens, inculpaţii le-au găzduit o perioadă în care le-au rezolvat formalităţile pentru ieşirea din ţară urmând ca din câştigul ce-1 vor obţine acestea o parte să revină inculpaţilor. La 2 aprilie 2003, când unul din inculpaţi a încercat să treacă tinerele peste graniţă cu autoturismul au fost opriţi de poliţia de frontieră.

în speţă nu este realizată sub aspectul laturii obiective recrutarea, transferarea, cazarea, primirea unei persoane prin violenţă sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă sau înşelăciune, abuz de autoritate sau alte modalităţi prevăzute în art. 12 al.l, 2 din Legea 678/2001.

Este nereală susţinerea potrivit căreia s-a folosit frauda în scopul exploatării tinerelor deoarece acestea au cunoscut de la început scopul plecării în străinătate.

Din probe nu a rezultat că autoturismul aparţinând inculpatului a fost folosit la săvârşirea infracţiunii, el nefiind folosit nici indirect în acest scop, iar instanţa de apel deşi invocă disp. art.329 al.4 C.p. nu a motivat care sunt temeiurile confiscării autoturismului.

185-Recurs. Inculpatul nu a folosit calea apelului. Recurs al procurorului admis numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei.T.Cluj, s.p. 26 din 18.01.2005, inculpatul a fost condamnat în temeiul art.257 C.p. cu aplic. art. 14 şi 861 C.p.

C.Apel Cluj, d.p. 92 din 5.04.2005, a admis recursul procurorului, a desfiinţat sentinţa a redus pedeapsa şi a înlăturat art. 861 C.p.

Î.C.C.J, d.p.5543 din 30.09.2005, a respins recursul ca nefondat considerând că este legală şi temeinică executarea pedepsei în regim de detenţie, având în vedere negarea săvârşirii faptelor de către inculpat, în condiţiile suspendării lui în flagrant delict, trafic de influenţă, precum, împrejurarea că nu este la prima încălcare a legii penale.

: Neexercitând apel, recursul inculpatului nu poate devolua cauza decât în raport de schimbarea soluţiei de către instanţa de apel.

Potrivit art.3851 al. ultim C.p.p. nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele prev. de art. 362 nu au folosit calea apelului. Aceste persoane pot declara recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunţată în apel a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare.

186-Recurs. Inadmisibilitatea recursului declarat de partea civilă cu privire lasoluţionarea laturii penale

T.Suceava, s.p. 341 din 24.11.2004, a condamnat inculpatul în temeiul art. 174 şi art.20 rap. la art. 174 şi 175 lit.i C.p.

C.A.Suceava, d.p. 42 din 14.02.2005, a admis apelurile declarate de părţile civile, a desfiinţat în parte sentinţa majorând despăgubirile la plata cărora inculpatul a fost obligat de prima instanţă.

Î.C.C.J., 2403 din 11.04.2005, a respins ca inadmisibil recursul părţii civile care solicita schimbarea încadrării juridice în sensul reţinerii premeditării art. 175 lit.a C.p. şi majorarea pedepsei.

Partea civilă a declarat apel numai cu privire la soluţionarea acţiunii civile, fără a formula vreo critică referitoare la rezolvarea dată laturii penale, deoarece potrivit art.3851 al.4 C.p.p. nu pot fi atacate cu recurs sentinţele împotriva cărora persoanele prev. în art. 362 nu au folosit calea apelului. Acestea pot declara recurs împotriva deciziei pronunţată în apelchiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunţată a fost modificată soluţia din sentinţă şi numai cu privire la această modificare.

211

187-Recurs.Lipsa încheierii de amânarea pronunţării hotărâriiT.Bucureşti, S II, s.p.195 din 5.02.2005, a condamnat inculpatul în temeiul art.2

al.l,2 din Legea 143/2000.C.A.Bucureşti, S II, d.p.251 din 4.04.2005, a respins apelul inculpatului.Î.C.C.J., d.p. 3933 din 27.06.2005, a admis recursul, a casat hotărârile şi a trimis

cauza la prima instanţă spre rejudecare, deoarece pronunţarea s-a făcut la Tribunalul Bucureşti la 11.02.2005 fără a se întocmi încheierea de amânare din 5.02.2005 când s-a judecat cauza., astfel că lipsa acesteia atrage nulitatea absolută potrivit art. 197 al.2 C.p.p.

în absenţa acestei încheierii nu se poate verifica dacă au fost respectate prevederile legale privind compunerea completului de judecată, dacă acelaşi judecător care a participat la dezbateri a pronunţat hotărârea sau dacă judecătorul este incompatibil.

188-Trafic de persoane. Trafic de minori. Proxenetism.T. Prahova, s.p. 510 din 20.09.2004 a condamnat inculpaţii (2 soţi) în temeiul art. 12 al.

l, 2 lit.a, art. 13 pct. l ,4, rap. la art. 16 din Legea 678/2001.C.A.Ploieşti, d.p. 142 din 29.03.2004, a respins apelurile inculpaţilor.Î.C.C.J., d.p. 4968 din 7.09.2005, a respins recursurile inculpaţilor prin care

susţinereau că faptele lor constituie infracţiunea de proxenetism.Inculpaţii (soţi) făceau parte dintr-un grup care se ocupă de recrutarea de femei pentru a le trimite în străinătate în scopul practicării prostituţiei, o parte din banii obţinuţi de acestea revenind inculpaţilor.

Astfel, inculpaţii au racolat o femeie în luna mai 2003 au convins-o să plece sub promisiunea că va lucra ca damă de companie într-un bar de noapte, s-au ocupat de formalităţi privind eliberarea paşaportului convenind cu ea să împartă sumele pe care le va obţine, în final au trimis-o cu un autocar în străinătate, acolo a fost aşteptată şi cazată de un colaborator, practicând apoi prostituţia într-un bar.

Apoi, în septembrie 2003 au racolat-o pe sora minoră (17 ani) a celei dintâi, au cumpărat părinţilor acesteia televizor şi radiocasetofon pentru a le obţine consimţământul la notar ca minora să plece în Spania sub pretextul angajării acesteia la atelierul de croitorie al cărei patron a pretins că este inculpată.

Faptele inculpaţilor de a fi recrutat cele două surori, oferind foloase părinţilor acesteia din urmă pentru obţinerea consimţământului lor, inducându-i în eroare cu privire la scopul deplasării în străinătate, constituie infracţiunile prev. de Legea 678/2001.

189-Ucidere din culpă. Vinovăţie. Răspunderea proprietarului pentru prejudiciul cauzat de animale.

Jud.Bârlad, s.p. 1232 din 17.10.2002, a achitat (art.10 b C.p.p.) inculpatul pentru ucidere din culpă prev. de art.178 al. T c.p., Acesta la 4.12.2001, a lăsat nesupravegheaţi 2 tauri, care au ucis prin împungere victima.

C.A.Iaşi, d.p. 1005 din 28.10.2003, a respins recursurile declarate de procuror şi de partea civilă.

Î.C.C.J, d.p. 2259 din 4.04.2005, a respins recursul în anulare ca nefondat.Uciderea din culpă se săvârşeşte cu vinovăţie, fie sub forma culpei cu previziune, fie sub

aceea a culpei simple.Potrivit art. 19 al.l pct.2 C.p. fapta este săvârşită din culpă când infractorul prevede

rezultatul faptei sale, dar nu-1 acceptă socotind fără temei că el nu se va produse ori nu prevede rezultatul faptei sale deşi trebuia şi putea să-1 prevadă.

Sub aspect obiectiv se au în vedere împrejurările în care a fost săvârşită fapta, pentru a constata dacă orice om atent, din categoria autorului faptei, avea în momentul săvârşirii acesteia posibilitatea să prevadă rezultatul.

Criteriul subiectiv presupune posibilitatea de prevedere evaluată în raport cu însuşirile, capacitatea, experienţa de viaţă şi starea psihofizică a făptuitorului în momentul săvârşirii faptei.

212

în speţă rezultatul socialmente periculos nu era previzibil, întrucât animalele nu s-au manifestat anterior violent, iar inculpatul a mers în urma lor la cişmea să le adape procedând în acelaşi mod zilnic, fără a se produce incidente.

Dar în ziua de 4.12.2001 animalele au alergat spre cişmea, inculpatul aflându-se în urma lor, unul dintre tauri s-a îndreptat spre victimă şi a târât-o prin zăpadă, provocându-i un traumatism cranio-cerebral care i-a cauzat decesul.

în cauză sunt, însă, incidente prevederile art. 1001 C.civ. care urmează a fi aplicate în cadrul unei acţiuni civile separate pentru că potrivit acestor prevederi, proprietarul unui animal sau acela care se foloseşte de el în cursul serviciului este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau dacă animalul se află sub paza sa ori că a scăpat.

Potrivit prezumţiei de culpă în supraveghere, vinovăţie în exercitarea pazei judiciare, la care se adaugă ideea de garanţie din partea paznicului juridic al animalului, se explică de ce paznicul juridic al animalului trebuie să răspundă şi în acele ipoteze în care animalul a scăpat de sub supravegherea sa ori, chiar supravegheat, animalul a cauzat un prejudiciu.

213