Dosar nr. 223/2/2014 R O M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREŞTISECŢIA A VIII -A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 5318

Şedinţa publică din data de 23.06.2014

……..

Pe rol se află soluţionarea contestaţiei în anulare formulată de contestatorul Dinca Emil Florin , împotriva Deciziei civile nr. 5682/12.12.2013 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul 4371/2/2012*, în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliţie al judeţului Ilfov, Statul Român prin Ministerul Afacerilor Interne (fost Ministerul Administraţiei şi Internelor) şi Ministerul Afacerilor Interne (fost Ministerul Administraţiei şi Internelor), în cauza având ca obiect „litigiu privind funcţionarii publici (Legea nr. 188/1999) ”.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică răspund intimaţii Inspectoratul de Poliţie al judeţului Ilfov şi Ministerul Afacerilor Interne, ambii prin consilier juridic Dobre Mariana, care depune delegaţie la dosar, lipsă fiind celelalte părţi.

Procedura de citare este legal îndeplinită.Se face referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care

învederează faptul că intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a depus la dosar, la data de 16.04.2014, întâmpinare, în două exemplare, după care:

Nefiind cereri prealabile de formulat sau probe noi de administrat, Curtea acordă cuvântul asupra excepţiei tardivităţii formulării contestaţiei în anulare şi în dezbateri asupra contestaţiei în anulare.

Intimaţii Inspectoratul de Poliţie al judeţului Ilfov şi Ministerul Afacerilor Interne, prin consilier juridic, solicită admiterea excepţiei tardivităţii excepţiei tardivităţii formulării contestaţiei în anulare, pentru motivele arătate în întâmpinare. De asemenea, solicită respingerea contestaţiei în anulare, având în vedere că nu s-au încălcat dispoziţiile de ordine publică referitoare la competenţă, astfel cum susţine contestatorul.

Curtea reţine dosarul în pronunţare.

CONSIDERENTE

Deliberând asupra contestaţiei în anulare, reţine următoarele:Prin Sentinţa civilă nr. 7230/20.20.12.2012 pronunţată de Curtea de

Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal a fost 1

admisă excepţia inadmisibilităţii excepţiei inexistenţei Instrucţiunilor MAI nr. 1111/2005 invocată din oficiu, fiind respinsă excepţia inexistenţei Instrucţiunilor MAI nr. 1111/2005 ca inadmisibilă.

A fost admisă excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a art. 1, art. 2, art. 3, art. 4 şi art. 8 lit. k) şi l) din Ordinului MAI nr. 100/2011 invocată de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, fiind respinsă excepţia de nelegalitate a art. 1, art. 2, art. 3, art. 4 şi art. 8 lit. k) şi l) din Ordinului MAI nr. 100/2011 ca inadmisibilă.

Au fost respinse excepţiile lipsei calităţii de reprezentat pentru pârâtul IPJ Ilfov a domnului Nica Emanuel Marin şi a entităţii „Compartiment Juridic” şi lipsei calităţii de reprezentat pentru pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor a entităţii „Direcţia Generală Juridică”, invocate de reclamant ca neîntemeiate.

A fost admisă excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a art. 27 alin. 3 din HG nr. 555/2001 invocată de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor, fiind respinsă excepţia de nelegalitate a art. 27 alin. 3 din HG nr. 555/2001 ca inadmisibilă.

Au fost respinse excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului IPJ Ilfov invocată de acesta, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Administraţiei şi Internelor invocată din oficiu, precum şi excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate a Ordinului MAI nr. 400/2004 invocată de pârâtul Ministerul Administraţiei şi Internelor ca neîntemeiată.

A fost respinsă excepţia de nelegalitate a Ordinului MAI nr. 400/2004 ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul D. E.F.Prin Decizia civilă nr. 5682 din data de 12.12.2013 pronunţată de

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal s-a respins ca nefondat recursul formulat de recurentul reclamant D.E.F., s-a respins cererea recurentului reclamant de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.3 alin.2, art.6 din Legea nr.76/2012, art.24, 25 şi 27 din NCPC, ca inadmisibilă şi s-a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.59 alin.2, art.60 alin.1 şi art.61 alin.3 din Legea nr.360/2002 prin raportare la dispoziţiile art.1 alin.4, art.1 alin.5, art.31, art.73 alin.3 lit. j) şi art.78 din Constituţia României.

Împotriva acestei decizii, recurentul D.E.F., în baza art. 6 si art. 13 din CEDO, in baza art. 105, art.159 si art.317 pct. 2 din Vechiul Cod de Procedură Civilă, a formulat contestaţie in anulare.

În motivare, contestatorul a arătat că Decizia CAB- SCAF nr 5682 din 12.12.2013 este lovita de nulitate, întrucât a fost dată de către Curtea de Apel cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţa de judecata, fiind incident motivul de contestaţie prevăzut de

2

art. 317 pct. 2 din Codul de procedură civilă ("când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă")

În opinia contestatorului, competenta de soluţionare a recursului introdus, împotriva Sentinţei civile nr. 7230 din 20.12.2012 a Curţii de apel Bucureşti, nu aparţinea curţii de apel, ci exclusiv Secţiei de Contencios Administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, in baza art. 10 alin 1 din Legea 554/2004 coroborat cu art.10 alin 2 din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ si fiscal, din următoarele motive:

Dosarul 4371/2/2012 in care s-a pronunţat Sentinţa nr. 7230 din 20.12. 2012, a avut ca obiect principal, judecarea excepţiei de nelegalitate a Ordinului Ministrului Afacerilor Interne nr. 400/2004. Ministrul Afacerilor Interne, la emiterea Ordinului MAI, a avut calitate de "autoritate publica centrala". Deci litigiul ce s-a soluţionat ( excepţia de nelegalitate a OMAI 400/2004) a privit incontestabil un act administrativ emis de o autoritate publica centrala.

Contestatorul a arătat că în acelaşi dosar, in cursul judecării excepţiei de nelegalitate a OMAI 400/2004, a ridicat, pe cale incidentala, si excepţii de inexistenta si de nelegalitate cu privire la un număr de acte normative emise de autorităţi publice centrale, după cum urmează:

• Excepţia inexistentei Instrucţiunilor Ministrului Afacerilor Interne nr. 1111/2005;• Excepţia de nelegalitate a art. 1, art. 2, art. 3, art. 4 şi art. 8 lit. k) şi I) din Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 100/2011;• Excepţia de nelegalitate a art. 27 alin. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 555/2001.

Apreciază că, din prevederile art. 10 alin 1 din Legea 554/2004, rezulta fără dubii ca, in raport de nivelul central al autorităţilor ( Guvern, ministru) care au emis fiecare din normele administrative contestate, Secţia CAF din Cadrul CAB era competenta sa judece, ca instanţa de primă jurisdicţie, atât excepţia de nelegalitate a OMAI 400/2004, cat si celelalte excepţii incidentale, privind inexistenta Instrucţiunilor 1111/2005, privind nelegalitatea OMAI 100/2011, privind nelegalitatea art. 27 alin 3 din HG 555/2001.

Pe de alta parte, a arătat că prevederile art. 10 alin 2 din Legea 554/2004 dispun imperativ ca: "recursul împotriva sentinţelor pronunţate de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel se judecă de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Întrucât, in cauza dedusa judecaţii, nu a apărut nici un text de lege speciala care sa fi schimbat, competenta curţii de apel stabilita de art.10 alin 1 din L 554/2004 sa judece, ca instanţa de fond, litigiile privind actele administrative emise de autorităţi publice centrale, competenta sa judece recursul era, potrivit regulii stabilite de art. 10 alin 2 din L 554/2004,

3

Secţia de Contencios Administrativ si Fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie.

Recurentul a mai arătat că în speţa nu au fost niciodată incidente, prevederile art. XXIII din Legea 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti pentru simplul motiv ca Legea 2/2013 nu a modificat competenta Secţiilor de contencios administrativ din cadrul Curţilor de Apel de a judeca in fond, ca instanţe de prima jurisdicţie, litigiile privind acte administrative emise de autorităţi publice centrale.

În concluzie, a solicitat admiterea contestaţiei mea în anulare formulata in baza art. 317 pct. 2 CPC si anularea Deciziei nr 5682 din 12.12.2013 pronunţată de către CAB- SCAF ca instanţa de recurs, in dosarul 4371/2/2012 .

Intimatul Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei în anulare.

În susţinere a arătat că potrivit art. 319 alin. 2 teza a II-a din C.pr.civ., „... împotriva hotărârilor irevocabile care nu se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestaţia poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat la cunoştinţă de hotărâre, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă. "

Având în vedere că decizia contestată este o hotărâre care nu se comunică din oficiu părţilor în proces şi care, în raport cu obiectul cauzei deduse judecăţii, în mod evident, nu poate fi adusă la îndeplinire pe calea executării silite, contestatorul era obligat să promoveze contestaţia în anulare în termen de 15 zile de la data luării la cunoştinţă de hotărâre, respectiv de la data pronunţării acesteia.

Intimatul a arătat că în speţa de faţă, hotărârea (decizia civilă nr. 5682) a fost pronunţată la data de 12.12.2013. iar contestatorul a promovat contestaţia în anulare la data de 15.01.2014, în mod cert, fără a fi respectat termenul de 15 zile prevăzut de legiuitor în acest sens.

Mai mult, contestatorul nu a făcut în vreun fel dovada faptului că ar fi existat împrejurări mai presus de voinţa sa, care să-1 fi împiedicat să ia cunoştinţă de soluţia instanţei de recurs, la data pronunţării acesteia astfel că, fiind promovată la mai mult de 15 zile de la data pronunţării deciziei civile atacate, contestaţia în anulare cu a cărei judecare a fost învestită această instanţă, este tardivă.

4

Pe fond, intimatul a solicitat respingerea contestaţiei în anulare formulate în prezenta cauză ca neîntemeiată.

Analizând prezenta contestaţie în anulare, raportat la prevederile art. 317 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, precum şi la susţinerile părţilor, Curtea reţine următoarele:

Va fi examinată cu prioritate, în temeiul prevederilor art. 137 alin. (1) din Codul de procedură civilă,excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare, invocată de intimatul Ministerul Afacerilor Interne prin întâmpinare.

Intimatul a susţinut că Decizia civilă nr. 5682 a fost pronunţată la data de 12.12.2013, iar contestatorul a promovat contestaţia în anulare la data de 15.01.2014, fără a fi respectat termenul de 15 zile prevăzut de art. 319 alin. 2 teza a II-a din Codul de procedură civilă.

Curtea apreciază că acest raţionament este eronat, întrucât data la care contestatorul a luat la cunoştinţă de hotărâre nu este data pronunţării deciziei, neputându-se prezuma, în mod rezonabil, că în speţă contestatorul a luat cunoştinţă de Decizia civilă nr. 5682 la data de 12.12.2013, data pronunţării acesteia, întrucât, în primul rând, minuta pronunţată de completul de judecată nu este supusă comunicării iar în al doilea rând, data luării efective la cunoştinţă nu se poate situa înaintea datei motivării deciziei care în speţă, astfel cum rezultă din verificarea evidenţei informatizate în sistemul ECRIS, este data de 08.01.2014.

Se are în vedere faptul că luarea la cunoştinţă presupune posibilitatea părţii de a avea efectiv acces la conţinutul hotărârii judecătoreşti împotriva căreia exercită calea de atac extraordinară, iar această posibilitate este asigurată numai începând de la data redactării considerentelor deciziei instanţei de recurs.

Ţinând cont şi de faptul că Decizia civilă nr. 5682 din data de 12.12.2013 a Curţii de Apel Bucureşti face parte din categoria hotărârilor irevocabile care, potrivit prevederilor art. 266 alin. (3) din Codul de procedură civilă, nu este supusă comunicării, Curtea reţine că în cazul de faţă, se prezumă în mod rezonabil că data la care contestatorul a luat cunoştinţă de decizie este data de 08.01.2014, dată la care aceasta a fost motivată.

Or, calculând de la acest moment, pe zile libere, termenul procedural de decădere de 15 zile prevăzut de art. 319 alin. 2 teza a II-a din Codul de procedură civilă, Curtea constată că acesta s-ar fi împlinit la data de 24.01.2014. prin urmare, promovarea la data de 15.01.2014 a prezentei contestaţii în anulare împotriva Deciziei civile nr. 5682 din data de 12.12.2013 a Curţii de Apel Bucureşti se situează în interiorul termenului de decădere de 15 zile, excepţia tardivităţii urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.

Pe fond, Curtea reţine că s-a invocat motivul de contestaţie în anulare reglementat de dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 2 din Codul de

5

procedură civilă – „când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.”

Excepţiile de nelegalitate soluţionate în primă instanţă de Curtea de Apel Bucureşti au avut ca obiect următoarele acte administrative:

- Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 400/2004;- Instrucţiunile Ministrului Afacerilor Interne nr. 1111/2005;- art. 1, art. 2, art. 3, art. 4 şi art. 8 lit. k) şi l) din Ordinul Ministrului

Afacerilor Interne nr. 100/2011;- art. 27 alin. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 555/2001.Aşadar, prin Sentinţa civilă nr. 7230/20.12.2012, Curtea de Apel

Bucureşti a soluţionat în primă instanţă excepţia de nelegalitate având ca obiect acte administrative emise de autorităţi publice centrale, competenţa materială fiind atrasă de prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 3 pct. 1 din Codul de procedură civilă.

În aceste condiţii, în ceea ce priveşte judecata recursului, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi art. 4 pct. 1 din Codul de procedură civilă potrivit cărora Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel.

Prin urmare, competenţa de a soluţiona recursul declarat împotriva Sentinţei civile nr. 7230/20.12.2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal.

În concluzie, se constată că recursul a fost soluţionat de Curtea de Apel Bucureşti cu încălcarea normelor de competenţă materială de ordine publică, fiind incident motivul de contestaţie în anulare reglementat de art. 317 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă.

Se impune precizarea că prezentul litigiu nu se încadrează în categoria prevăzută de art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, întrucât nu are ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public ci vizează excepţii de nelegalitate invocate în cadrul unui astfel de litigiu, în cazul acestora competenţa materială de soluţionare fiind stabilită prin raportare la rangul autorităţilor emitente ale actelor administrative care formează obiectul excepţiei şi nu la competenţa materială de soluţionare a procesului în cadrul căruia s-a invocat excepţia.

Dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, sub aspectul competenţei de soluţionare a cauzelor, nu conferă Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal competenţa de soluţionare a acestui recurs, întrucât litigiul nu are ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, ci excepţii de nelegalitate a unor acte administrative emise de autorităţi publice centrale.

Constatând că recursul are ca obiect o sentinţă a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal prin care s-au soluţionat excepţiile de nelegalitate a unor acte administrative emise

6

de autorităţi centrale, Curtea apreciază că revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal competenţa materială de soluţionare a căii de atac.

Din aceste considerente, întrucât hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 317 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite contestaţia în anulare, va anula Decizia nr. 5682/12.12.2013 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 4371/2/2012* şi va trimite cauza pentru soluţionarea recursului declarat împotriva Sentinţei civile nr. 7230/20.12.2012 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal.

DISPOZITV

Respinge excepţia tardivităţii formulării contestaţiei în anulare, ca neîntemeiată.

Admite contestaţia în anulare formulată de contestatorul D.E.F., împotriva Deciziei civile nr. 5682/12.12.2013 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul 4371/2/2012*, în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliţie al judeţului Ilfov, Statul Român prin Ministerul Afacerilor Interne (fost Ministerul Administraţiei şi Internelor) şi Ministerul Afacerilor Interne (fost Ministerul Administraţiei şi Internelor).

Anulează decizia nr. 5682/12.12.2013 pronunţată în dosarul nr. 4371/2/2011*.

Trimite cauza pentru soluţionarea recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal.

Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23 iunie 2014.

7