Decizia 872

12
Decizia Nr.872 din 23.06.2011 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 464 din 01 iulie 2011 Pe rol se află soluţionarea sesizării de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, formulată de un grup de 111 de deputaţi, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie. Cu Adresa nr. 51/2.584 din 2 iunie 2011, secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, formulată de 111 deputaţi. La sesizare s-a anexat lista cuprinzând semnăturile celor 111 deputaţi, autori ai sesizării de neconstituţionalitate. Potrivit acestei liste, autorii sesizării de neconstituţionalitate sunt următorii: Adrian Năstase, Aurelia Vasile, Victor Socaciu, Marian Neacşu, Carmen Ileana Moldovan, Aurel Vlădoiu, Antonella Marinescu, Manuela Mitrea, Claudiu Iulian Manda, Neculai Răţoi, Cornel-Cristian Resmeriţă, Laurenţiu Nistor, Vasile Mocanu, Viorel Hrebenciuc, Victor Cristea, Gheorghe Ana, Valeriu Ştefan Zgonea, Cristian-Sorin Dumitrescu, Iuliu Nosa, Vasile Popeangă, Ioan Stan, Sorin Constantin Stragea, Viorel Ştefan, Sonia-Maria Drăghici, Florin-Costin Pâslaru, Lucreţia Roşca, Ciprian-Florin Luca, Eugen Bejinariu, Dan Nica, Florian Popa, Costică Macaleţi, Marian Ghiveciu, Adrian Solomon, Ion

description

decizia 872

Transcript of Decizia 872

Decizia Nr.872 din 23.06.2011referitoare la sesizarea de neconstituionalitate a dispoziiilor Legii pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliistuluiACT EMIS DE: Curtea ConstitutionalaACT PUBLICAT N MONITORUL OFICIAL NR. 464 din 01 iulie 2011

Pe rol se afl soluionarea sesizrii de neconstituionalitate a Legii pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliistului, formulat de un grup de 111 de deputai, n temeiul art. 146 lit. a) din Constituie.Cu Adresa nr. 51/2.584 din 2 iunie 2011, secretarul general al Camerei Deputailor a trimis Curii Constituionale, n temeiul dispoziiilor art. 146 lit. a) din Constituie i al art. 15 alin. (1) i (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea i funcionarea Curii Constituionale, sesizarea referitoare la neconstituionalitatea Legii pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliistului, formulat de 111 deputai.La sesizare s-a anexat lista cuprinznd semnturile celor 111 deputai, autori ai sesizrii de neconstituionalitate. Potrivit acestei liste, autorii sesizrii de neconstituionalitate sunt urmtorii: Adrian Nstase, Aurelia Vasile, Victor Socaciu, Marian Neacu, Carmen Ileana Moldovan, Aurel Vldoiu, Antonella Marinescu, Manuela Mitrea, Claudiu Iulian Manda, Neculai Roi, Cornel-Cristian Resmeri, Laureniu Nistor, Vasile Mocanu, Viorel Hrebenciuc, Victor Cristea, Gheorghe Ana, Valeriu tefan Zgonea, Cristian-Sorin Dumitrescu, Iuliu Nosa, Vasile Popeang, Ioan Stan, Sorin Constantin Stragea, Viorel tefan, Sonia-Maria Drghici, Florin-Costin Pslaru, Lucreia Roca, Ciprian-Florin Luca, Eugen Bejinariu, Dan Nica, Florian Popa, Costic Macalei, Marian Ghiveciu, Adrian Solomon, Ion Dumitru, Gheorghe Antochi, Dumitru Boabe, Angel Tlvr, Andrei Dolineaschi, Petru Gabriel Vlase, Ion Clin, Ioan Sorin Roman, Ion Burnei, Ioan Cindrea, Horia Grama, Mircea Dua, Dumitru Chiri, Doru-Claudian Frunzulic, Georgian Pop, Nicolae-Ciprian Nica, Mugurel Surupceanu, Adrian Mocanu, Nicolae Bnicioiu, Constantin Ni, Ioan Damian, Cristian Rizea, Cristian Mihai Adomniei, Marin Almjanu, Teodor Atanasiu, Vasile Berci, Viorel-Vasile Buda, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Buican, Mihi Calimente, Mircea Vasile Cazan, Mariana Cmpeanu, Daniel Chioiu, Tudor-Alexandru Chiuariu, Liviu-Bogdan Ciuc, Horia Cristian, Ciprian Minodor Dobre, Victor Paul Dobre, Mihai-Aurel Donu, Gheorghe Dragomir, George Ionu Dumitric, Relu Fenechiu, Damian Florea, Gheorghe Gabor, Graiela Leocadia Gavrilescu, Andrei Dominic Gerea, Alina-tefania Gorghiu, Titi Holban, Pavel Horj, Mircea Irimescu, Nicolae Jola, Mihai Lupu, Dan-tefan Motreanu, Gheorghe-Eugen Nicolescu, Ludovic Orban, Ionel Palr, Viorel Palac, Cornel Pieptea, Gabriel Pliau, Cristina-Ancua Pocora, Virgil Pop, Octavian-Marius Popa, Clin Constantin Anton Popescu-Triceanu, Clin Potor, Ana Adriana Sftoiu, Nini Spunaru, Adrian George Scutaru, Ionu-Marian Stroe, Radu Stroe, Gigel-Sorinel tirbu, Gheorghe-Mirel Talo, Adriana Diana Tua, Radu Bogdan mpu, Ioan intean, Florin urcanu, Horea-Dorin Uioreanu, Lucia-Ana Varga i Mihai Alexandru Voicu.La sesizare a fost anexat, n copie, Legea pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliistului.Sesizarea a fost nregistrat la Curtea Constituional sub nr. 3.257 din 2 iunie 2011 i formeaz obiectul Dosarului nr. 701A/2011.Prin aceast sesizare, autorii acesteia solicit Curii s se pronune asupra constituionalitii Legii pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliistului, formulnd urmtoarele critici de neconstituionalitate:I. Critici de neconstituionalitate extrinsecLegea supus controlului de constituionalitate contravine prevederilor constituionale ale art. 1 alin. (5), art. 61 alin. (1) i art. 75, prin prisma procedurii legislative de adoptare a acesteia. Astfel, autorii sesizrii susin c proiectul acestei legi organice a fost adoptat de Senat la data de 16 septembrie 2009, forma adoptat fiind trimis la Camera Deputailor, cu rol de Camer decizional, la data de 22 septembrie 2009. n cadrul acestei Camere, procedura de adoptare a fost viciat prin faptul c au fost puse n discuie o serie de amendamente care nu au fost analizate, n prim instan, de Senat. Cu privire la acest aspect, autorii sesizrii invoc considerentele deciziilor Curii Constituionale nr. 472 din 22 aprilie 2008, publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 336 din 30 aprilie 2008, i nr. 1.029 din 8 octombrie 2008, publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 720 din 23 octombrie 2008, conform crora modificrile i completrile pe care Camera decizional le aduce asupra proiectului de lege adoptat de prima Camer sesizat trebuie s se raporteze la materia avut n vedere de iniiator i la forma n care a fost reglementat de prima Camer. Altfel, se ajunge la situaia ca o singur Camer, i anume Camera decizional, s legifereze, ceea ce contravine principiului bicameralismului consacrat de art. 61 alin. (2) din Constituie, precum i competenelor stabilite pentru cele dou Camere, potrivit art. 75 alin. (1) din Legea fundamental.II. Critici de neconstituionalitate intrinsec1. Dispoziiile art. I pct. 6 din Legea pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliistului contravin prevederilor constituionale ale art. 16 alin. (1) i (3) i art. 53.Autorii sesizrii susin c aceste dispoziii instituie un tratament n mod vdit defavorabil persoanelor care ocup funcia public de poliist, fa de ali funcionari publici care se bucur de stabilitate i de aplicarea tuturor prevederilor din Statutul funcionarilor publici care i protejeaz fa de schimbrile i/sau suspendrile intempestive i abuzive ori nelegale din funcie. Astfel, textele de lege supuse controlului de constituionalitate sunt de natur s afecteze statutul juridic al poliitilor, fiind susceptibile s conduc la discriminarea acestei categorii de funcionari publici n raport cu alte categorii de funcionari publici. Autorii sesizrii apreciaz c actuala redactare a art. I pct. 6 din Legea pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliistului nu face dect s creezetoate prghiile juridice pentru ca actualul executiv s dispun msuri abuzive i arbitrare menite s determine reducerea numrului de poliiti. De asemenea, consider c legea a fost adoptat, deci a fost preferat calea legislativ celei administrative, pentru a fi asigurat sustragerea de la controlul judectoresc, susceptibil a fi exercitat mpotriva actelor administrative n ipoteza n care aceste prerogative ar fi fost acordate Guvernului. n continuare, arat c principiul accesului egal la funciile publice trebuie neles ca o egalitate de tratament a titularilor funciilor publice, din partea legiuitorului, ca o egalitate de anse acordate n vederea ocuprii acestora, ct i exercitarea n condiii de egalitate i de regim juridic identic al proteciei acordate tuturor funcionarilor publici.Legea pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliistului reprezint, n concepia autorilor sesizrii, o form indirect de restrngere a unor drepturi i liberti fundamentale, prin mpiedicarea liberului acces la ocuparea funciilor publice de poliiti, prin consacrarea dreptului unui membru al executivului de a dispune n mod discreionar cu privire la modificarea i/sau suspendarea raporturilor de serviciu ale poliitilor. Restrngerea dreptului de acces la o funcie public, instituit prin dispoziiile legii menionate, constituie o ngrdire care nu se justific n mod obiectiv ca o msur care se impune pentru salvgardarea unui alt drept care, n absena acestei restricii, ar fi grav compromis. Restrngerea unui drept sau a unei liberti fundamentale poate fi dispus numai n msura n care se impune n situaii excepionale, pentru aprarea unor drepturi ale cetenilor a cror importan este considerat primordial de ctre legiuitor. n aceste condiii, intervenia legislativ asupra regimului juridic aplicabil poliitilor, prin lsarea la discreia ministrului administraiei i internelor a posibilitii de a dispune cu privire la modificarea i suspendarea raporturilor de serviciu ale poliitilor, este de natur s restrng n mod disproporionat dreptul de acces la o funcie public, aducnd atingeri grave substanei acestui drept.2. Dispoziiile art. I pct. 5 i 6 din Legea pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliistului contravin prevederilor constituionale ale art. 1 alin. (3), art. 41 alin. (2) i art. 47 alin. (1).Autorii sesizrii susin c, prin msurile impuse de aceste dispoziii, statul romn se dezice de rspunderea ce i revine n calitate de stat social privind asigurarea unui anumit nivel de protecie al tuturor cetenilor ncadrai n munc, iar obligaia de a adopta o serie de msuri de protecie social, de natur s asigure cetenilor si condiiile necesare pentru un nivel de trai decent, nu poate fi considerat ca fiind ndeplinit. De aceea, indiferent de scopurile declarate ale legii criticate, coninutul acesteia demonstreaz c nu este respectat principiul consacrat prin art. 1 alin. (3) din Constituie, potrivit cruia Romnia este stat de drept, democratic i social.n conformitate cu dispoziiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea i funcionarea Curii Constituionale, sesizarea a fost comunicat preedinilor celor dou Camere ale Parlamentului, precum i Guvernului, pentru a transmite punctele lor de vedere asupra sesizrii de neconstituionalitate.Preedintele Senatului, prin Adresa nr. I 466 din 10 iunie 2011, nregistrat la Curtea Constituional sub nr. 3.474 din 10 iunie 2011, a comunicat punctul su de vedere asupra sesizrii de neconstituionalitate n care solicit admiterea acesteia, considernd-o ntemeiat pentru motivele invocate de autorii sesizrii.Preedintele Camerei Deputailor a transmis punctul su de vedere cu Adresa nr. 51/2.675 din 7 iunie 2011, nregistrat la Curtea Constituional sub nr. 3.320 din 7 iunie 2011, prin care apreciaz c sesizarea de neconstituionalitate este nentemeiat, deoarece autorii sesizrii nu prezint motivele pentru care legea criticat nu ar fi conform cu vreo dispoziie din Constituie, consideraiile acestora fiind de natur politic. n acest sens, arat, n esen, c, prin lege, Parlamentul poate face orice consider c trebuie fcut, ntruct este organul reprezentativ al poporului romn i unica autoritate legiuitoare a rii. Consider c legea criticat, reglementnd modificarea i suspendarea din funciile publice speciale i nu accesul la acestea, nu este contrar art. 16 din Constituie. De asemenea, apreciaz c invocarea prevederilor art. 53 din Constituie nu are nicio legtur cu cauza de fa, dispoziiile de lege criticate nefiind o ngrdire, ci un efect al aplicrii art. 61 alin. (1) din Constituie. n fine, preedintele Camerei Deputailor consider c dispoziiile art. I pct. 5 i 6 din Legea pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliistului nu contravin prevederilor constituionale ale art. 1 alin. (3), art. 41 alin. (2) i art. 47 alin. (1).Guvernul a comunicat punctul su de vedere cu Adresa nr. 5/3.474 din 7 iunie 2011, nregistrat la Curtea Constituional sub nr. 3.420 din 9 iunie 2011, prin care apreciaz c sesizarea de neconstituionalitate este nentemeiat. n acest sens, apreciaz, referitor la critica nerespectrii regulilor de adoptare a legii supuse controlului de constituionalitate, c aceasta vizeaz, n principal, deficiene care in de modul de aplicare a dispoziiilor regulamentelor Parlamentului, a cror analiz nu este de competena Curii Constituionale, deoarece s-ar nclca nsui principiul autonomiei regulamentare al celor dou Camere, instituit prin art. 64 alin. (1) teza nti din Legea fundamental. Astfel a statuat Curtea prin deciziile nr. 786 din 13 mai 2009 i nr. 413 din 14 aprilie 2010. Ct privete critica dispoziiilor art. I pct. 5 i 6 din legea atacat, Guvernul consider c, prin msurile reglementate, statul nu numai c nu i-a nclcat obligaiile constituionale invocate de autorii sesizrii, ci, dimpotriv, a luat msurile necesare pentru a asigura protecia social a cetenilor si, inclusiv din perspectiva faptului c, dat fiind situaia economic actual, n lipsa unor soluii ca cele criticate, s-ar fi putut ajunge la situaii de neacceptat, n care statul nu ar fi avut resurse bugetare pentru plata unor drepturi fundamentale, cum ar fi salariul, pensia etc. n fine, apreciaz c prevederile constituionale ale art. 16 alin. (3) i art. 53 nu sunt aplicabile, neavnd relevan n cauz.CURTEA,examinnd sesizarea de neconstituionalitate, punctele de vedere ale preedinilor celor dou Camere ale Parlamentului i Guvernului, raportul ntocmit de judectorul-raportor, dispoziiile legii criticate, raportate la prevederile Constituiei, precum i Legea nr. 47/1992, reine urmtoarele :Curtea a fost legal sesizat i este competent, potrivit dispoziiilor art. 146 lit. a) din Constituie i ale art. 1, 10, 15, 16 i 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea i funcionarea Curii Constituionale, s soluioneze sesizarea de neconstituionalitate formulat de cei 111 deputai.Obiectul controlului de neconstituionalitate l constituie Legea pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliistului, n ansamblul su, i, n special, dispoziiile art. I pct. 5 i 6 din aceeai lege, care au urmtorul coninut:Articolul ILegea nr. 360/2002 privind Statutul poliistului, publicat n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, cu modificrile i completrile ulterioare, se modific dup cum urmeaz: [...]5. La articolul 71 alineatul (1), litera a) va avea urmtorul cuprins:a)n urmtoarele 6 luni dup adoptarea msurilor prevzute la art. 69 alin. (1) lit. j);6. La articolul 78, alineatul (1) va avea urmtorul cuprins:Articolul 78(1) Procedura i cazurile de modificare i/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale poliistului se stabilesc prin ordin al ministrului administraiei i internelor.n opinia autorilor sesizrii, dispoziiile legii criticate contravin prevederilor constituionale ale art. 1 alin. (3) i (5), art. 16 alin. (1) i (3), art. 41 alin. (2), art. 47 alin. (1), art. 53, art. 61 alin. (1) i (2) i art. 75, al cror cuprins este urmtorul: Art. 1 alin. (3) i (5): (3) Romnia este stat de drept, democratic i social, n care demnitatea omului, drepturile i libertile cetenilor, libera dezvoltare a personalitii umane, dreptatea i pluralismul politic reprezint valori supreme, n spiritul tradiiilor democratice ale poporului romn i idealurilor Revoluiei din decembrie 1989, i sunt garantate. [...](5) n Romnia, respectarea Constituiei, a supremaiei sale i a legilor este obligatorie.; Art. 16 alin. (1) i (3): (1) Cetenii sunt egali n faa legii i a autoritilor publice, fr privilegii i fr discriminri. [...](3) Funciile i demnitile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, n condiiile legii, de persoanele care au cetenia romn i domiciliul n ar. Statul romn garanteaz egalitatea de anse ntre femei i brbai pentru ocuparea acestor funcii i demniti.; Art. 41 alin. (2): Salariaii au dreptul la msuri de protecie social. Acestea privesc securitatea i sntatea salariailor, regimul de munc al femeilor i al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ar, repausul sptmnal, concediul de odihn pltit, prestarea muncii n condiii deosebite sau speciale, formarea profesional, precum i alte situaii specifice, stabilite prin lege.; Art. 47 alin. (1): Statul este obligat s ia msuri de dezvoltare economic i de protecie social, de natur s asigure cetenilor un nivel de trai decent.; Art. 53: (1) Exerciiul unor drepturi sau al unor liberti poate fi restrns numai prin lege i numai dac se impune, dup caz, pentru: aprarea securitii naionale, a ordinii, a sntii ori a moralei publice, a drepturilor i a libertilor cetenilor; desfurarea instruciei penale; prevenirea consecinelor unei calamiti naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.(2) Restrngerea poate fi dispus numai dac este necesar ntr-o societate democratic. Msura trebuie s fie proporional cu situaia care a determinat-o, s fie aplicat n mod nediscriminatoriu i fr a aduce atingere existenei dreptului sau a libertii.; Art. 61 alin. (1) i (2): (1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman i unica autoritate legiuitoare a rii.(2) Parlamentul este alctuit din Camera Deputailor i Senat; Art. 75: (1) Se supun spre dezbatere i adoptare Camerei Deputailor, ca prim Camer sesizat, proiectele de legi i propunerile legislative pentru ratificarea tratatelor sau a altor acorduri internaionale i a msurilor legislative ce rezult din aplicarea acestor tratate sau acorduri, precum i proiectele legilor organice prevzute la articolul 31 alineatul (5), articolul 40 alineatul (3), articolul 55 alineatul (2), articolul 58 alineatul (3), articolul 73 alineatul (3) literele e), k), l), n), o), articolul 79 alineatul (2), articolul 102 alineatul (3), articolul 105 alineatul (2), articolul 117 alineatul (3), articolul 118 alineatele (2) i (3), articolul 120 alineatul (2), articolul 126 alineatele (4) i (5) i articolul 142 alineatul (5). Celelalte proiecte de legi sau propuneri legislative se supun dezbaterii i adoptrii, ca prim Camer sesizat, Senatului.(2) Prima Camer sesizat se pronun n termen de 45 de zile. Pentru coduri i alte legi de complexitate deosebit termenul este de 60 de zile. n cazul depirii acestor termene se consider c proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate.(3) Dup adoptare sau respingere de ctre prima Camer sesizat, proiectul sau propunerea legislativ se trimite celeilalte Camere care va decide definitiv.(4) n cazul n care prima Camer sesizat adopt o prevedere care, potrivit alineatului (1), intr n competena sa decizional, prevederea este definitiv adoptat dac i cea de-a doua Camer este de acord. n caz contrar, numai pentru prevederea respectiv, legea se ntoarce la prima Camer sesizat, care va decide definitiv n procedur de urgen.(5) Dispoziiile alineatului (4) referitoare la ntoarcerea legii se aplic n mod corespunztor i n cazul n care Camera decizional adopt o prevedere pentru care competena decizional aparine primei Camere.Procednd la examinarea sesizrii de neconstituionalitate, Curtea reine c, prin coninutul su normativ, legea supus controlului de constituionalitate se ncadreaz n categoria legilor organice, avnd ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliistului.Curtea reine, de asemenea, c acest eveniment legislativ privete aspecte legate de naterea, modificarea, suspendarea i ncetarea raporturilor de serviciu ale poliitilor, obinerea gradelor profesionale i modalitatea de apreciere a activitii profesionale i a conduitei poliistului, fiind determinat, astfel cum rezult din Expunerea de motive, de necesitatea reglementrii mai riguroase a cadrului juridic privind raporturile de serviciu ale poliistului, funcionar public cu statut special.Principalele intervenii se refer la cazurile de modificare i suspendare a raporturilor de serviciu ale poliistului care se stabilesc prin ordin al ministrului administraiei i internelor, la modul de evaluare profesional i la schimbarea perioadei de reconversie profesional, astfel nct aceasta s se fac la 6 luni dup o decizie de disponibilizare i nu nainte, ca pn acum, prevederile urmnd s fie aplicate de la 1 ianuarie 2012.Din concepia legii criticate, Curtea reine faptul c au fost respectate dispoziiile art. 31 i 61 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnic legislativ pentru elaborarea actelor normative, republicat, cu modificrile i completrile ulterioare, n sensul c interveniile admise nu afecteaz concepia general sau caracterul unitar al legii modificate.Examinnd critica referitoare la nerespectarea procedurii de adoptare a legii nainte de promulgare, Curtea constat c aceasta este nentemeiat.Astfel, din analiza comparat a documentelor privind iniierea i desfurarea procesului legislativ n cauz, respectiv a propunerii legislative depuse de iniiatori, a formei adoptate de Senat, ca prim Camer sesizat, i a celei adoptate de Camera Deputailor, cu rol de Camer decizional, Curtea reine c nu sunt diferene majore de coninut juridic ntre forma final a legii i forma proiectului de lege, modificrile i completrile adoptate de Camera Deputailor nednd o configuraie deosebit, semnificativ diferit fa de cea a proiectului de lege n forma adoptat de Senat.Legea criticat a fost, deci, adoptat n virtutea prerogativelor constituionale ale Parlamentului conferite de art. 61 alin. (1), fiind astfel respectat principiul supremaiei Constituiei prevzut de prevederile constituionale ale art. 1 alin. (5).Aa fiind, exigenele prevederilor constituionale ale art. 1 alin. (5), art. 61 alin. (1) i (2) i art. 75, precum i ale considerentelor deciziilor Curii Constituionale nr. 472 din 22 aprilie 2008 i nr. 1.029 din 8 octombrie 2008, invocate n susinerea criticii de neconstituionalitate extrinsec, au fost ndeplinite.Examinnd criticile de neconstituionalitate intrinsec a legii criticate, Curtea constat c i acestea sunt nentemeiate.n acest sens, Curtea reine c, potrivit art. 1 din Legea nr. 360/2002, poliistul este definit ca fiind funcionar public civil, cu statut special, narmat, ce poart, de regul, uniform i exercit atribuiile stabilite pentru Poliia Romn prin lege, ca instituie specializat a statului.n legtur cu susinerea potrivit creia dispoziiile art. I pct. 6 din Legea pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliistului contravin prevederilor constituionale ale art. 16 alin. (1) i (3), Curtea constat c nu poate reine aceast critic, ntruct poliitii beneficiaz de un statut special n comparaie cu alte categorii de funcionari publici, astfel c, n considerarea importanei activitii acestora n ansamblul societii, este justificat instituirea unui regim special n ceea ce privete naterea, modificarea, suspendarea i ncetarea raporturilor de serviciu ale poliitilor, obinerea gradelor profesionale i modalitatea de apreciere a activitii profesionale i a conduitei poliistului.n jurisprudena sa, Curtea Constituional a statuat, n mod constant, c egalitatea nu nseamn uniformitate, fiind permis instituirea unor tratamente juridice distincte pentru anumite categorii de persoane, n considerarea situaiilor specifice n care acestea se afl, dac exist o justificare obiectiv i rezonabil.Ct privete nclcarea art. 53 din Constituie, Curtea reine c modificarea adus art. 78 din Legea nr. 360/2002, prin conferirea prerogativelor pentru modificarea i/sau suspendarea raporturilor de serviciu ale poliitilor direct ministrului administraiei i internelor, nu este de natur a aduce ngrdiri exerciiului unor drepturi sau al unor liberti, deoarece respectiva modificare nu reglementeaz accesul la o funcie public, ci numai procedura i cazurile de modificare i/sau suspendare a raporturilor de serviciu ale poliitilor. Chiar dac ar fi reglementat condiiile de acces la funcia public de poliist, ipoteza restrngerii exerciiului unor drepturi sau al unor liberti tot nu ar fi incident, motiv pentru care art. 53 din Constituie nu este aplicabil n cauza de fa.n fine, referitor la dispoziiile art. I pct. 5 i 6 din Legea pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliistului, Curtea constat c acestea nu conin n sine norme de natur s afecteze munca i protecia social a muncii sau nivelul de trai. Ca atare, Curtea nu poate reine susinerea potrivit creia Statul romn se dezice de rspunderea ce i revine n calitatea sa de stat social privind asigurarea unui anumit nivel de protecie al tuturor cetenilor ncadrai n munc.Pentru considerentele expuse, sesizarea de neconstituionalitate a dispoziiilor Legii pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliistului nu poate fi primit, fiind nentemeiat.n temeiul art. 146 lit. a) i al art. 147 alin. (4) din Constituie, precum i al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) i al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUIONALn numele legiiDECIDE:Constat c Legea pentru modificarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliistului este constituional n raport cu criticile formulate.Definitiv i general obligatorie.Decizia se comunic Preedintelui Romniei, preedinilor celor dou Camere ale Parlamentului i primului-ministru i se public n Monitorul Oficial al Romniei, Partea I.Dezbaterea a avut loc la data de 23 iunie 2011 i la aceasta au participat: Augustin Zegrean, preedinte, Acsinte Gaspar, Petre Lzroiu, Mircea tefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Pusks Valentin Zoltn i Tudorel Toader, judectori.PREEDINTELE CURII CONSTITUIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent-ef,Doina Suliman