c my b

c my b

Zilele trecute, laULBS, Facul-tatea de ȘtiințeEconomice, subconducerea meaștiințifică, și-asusținut public șicu succes, cu

elogii chiar, teza de doctorat cu titlul demai sus, domnul doctorand și masterMBA, Anastasios Mintopoulos, Germa-nia, Munchen. Un subiect covârșitor, in-citant, fascinant chiar, care mi-a înlesnitrândurile de mai jos prezentate, maitoate, în referatul meu de conducător dedoctorat cu privire la lucrarea amintită.

De ce l-am acceptat la doctorat, subconducerea mea, pe domnul Anasta-

sios Mintopoulos? Au fost mai multemotive. Inițial, m-a căutat la o altă uni-versitate de-a mea, Universitatea dinRennes 1, unde am fost și sunt implicat,dorind să facem împreună doctoratul.Tema propusă am considerat-o de-osebit de semnificativă și ținând seamade Sibiu și tradițiile sale săsești, saxone.Deci, i-am propus să facem doctoratulla Sibiu, la Universitatea „Lucian Blaga”.A acceptat, a obținut aprobările șirecomandările necesare de la MinisterulEducației Naționale din România și ast-fel a luat naștere colaborarea noastrăfructuoasă, după cum se vede, cu unfinal așteptat și fericit...

S~PT~MÂNAL FINANCIAR - ECONOMIC

Nimic nu e mai presus de om!

Dimpotriva, omul este mai

presus de orice, mai presus

chiar de intregul univers!Octavian Goga

DE LA EUROPA FIRMELOR LA FIRMELE EUROPENE

nr. 414 anul X vineri, 6 iunie 2014 1 RONPUNCTUL PE EUROPA „Calea germană spre economia

socială de piață– de la Friederich List la integrarea

europeană și euroatlantică –”(I) “ Memorialuldurerii” , coordo-nat de d-na LuciaHossu Longin, areprezentat omărturie vie acelor pățite de ceicare s-au opusdupă puterile lor,abdicării forțate aRegelui Mihai.

Să tot fi avut vreocinci ani, când am

plecat cu mama din Dobrogea laBucurești, la fratele mamei, Alexandrudin București. A doua zi după ce ne-amrevenit după drum, unchiul Alexandrune-a invitat să vizităm centrulBucureștiului. Am ajuns pe Calea Victo-riei, în dreptul Palatului regal, unde

unchiu ne-a spus:- Uite acesta-i palatul regal.Derutat de mărimea clădirilor din cen-trul orașului, eu am cerut clarificărideoarece ce nu întelesesem prea bineîn ce direcție aratase unchiul:- Care-i unchiule?Modul cum am întrebat, cam tare, clar-ificarea neînțelegerii mele l-a cam der-anjat pe unchiu. Pe acolo am aflat maitarziu că nu vorbea tare.Au trecut anii, eram elev de liceu laConstanța. Înca nu dădusem examenulde capacitate. Dupa 23 august 1944,orașul cunoscuse intrare trupelor sovi-etice, care umpluseră orașul și careluaseră locul celor germane șiromânești care se luptau în Transilva-nia.

continuare ^n pag. 4, 5, 6

Amintiri şi gânduri despre Regele Mihai (II)

continuare in pag. 3

Dan POPESCU,

ULBSProf. Univ. Dr. Gheorghe PREDA

Perspective noi asupra factorilorde producţie (I)

Termenul de factor (< fr. facteur, lat. factor) este ex-plicat de Marele dicţionar de neologisme ca şi“condiţie, element, împrejurare care poate determina,influenţa sau explica un proces, un fenomen, oacţiune etc.” Acelaşi termen în Dictionarul explicatival limbii române este definit ca “ element, condiţie,împrejurare care determină apariţia unui proces, a

unei acţiuni, a unui fenomen”. Noţiunea de factor de producţie este explicatăîn Marele dicţionar de neologisme ca fiind o...

doctorand Dragoș Radu,ULBS

continuare ^n pag. 2 si 7

München

Ros

uG

albe

nA

lbas

tru

Neg

ru

Brazilia, ţară cu nume de copac, declarat „arbore naţional”, caarţarul în Canada sau ca cedrul în Liban, este cea mai mare dinAmerica de Sud (8,5 milioane km2), singura vorbitoare de limbăportugheză, a cincea ca mărime din lume, după Rusia, Canada,China, SUA cu o populaţie de peste 200 milioane de locuitori,constituită din descendenţi colonişti europeni, africani, asiatici,

metişi, indieni. Etichetată superficial, este ţara cafelei,fotbalului, sambei, carnavalului. Brazilienii sunt un popormultinaţional şi multirasial (nu au etnii care să revendice

drepturi speciale), un popor muzical, distractiv, iubitor de dans şi de fotbal, pasional,prietenos şi ospitalier. continuare ^n pag. 8

Prof. univ. dr. Elena MACAVEI, ULBS

IMPRESII DE CĂLĂTORIE ÎN AMERICA DE SUDBRAZILIA (I)

6 iunie 1944 - Debarcarea in Normandia

urmare din pagina 1

Noţiunea de factor de producţie esteexplicată în Marele dicţionar de ne-ologisme ca fiind o “ componentă aansamblului de elemente care iauparte la producerea bunurilor mate-riale” adică la producerea a tot ceeace este util sau necesar societăţiisau individului pentru a-i asiguraexistenţa, bunăstarea sau bogăţia. Producţia de bunuri realizată înscopul satisfacerii nevoilor umanereprezintă una din activităţile umanecare stă la baza diferenţei între om şianimal.Doua premise stau la baza activitaţiiumane şi anume nevoia umană şiresursa disponibilă. Nevoia umană este motivaţiaprincipală a oricărei activităţi umane,stând la baza dezvoltării omului cafiinţă tridimensională biologică,socială şi raţională. Progresul omu-lui ca individ şi în acelaşi timp ca şicomunitate, presupune dezvoltarealaturei subiective a nevoilor umaneşi manifestarea acestora sub formade dorinţe, aşteptări şi aspiraţii.Odată ce aceste nevoi suntconştientizate, ele devin obiective şimotivează acţiunea umană atât lanivel de individ cât şi la nivel de co-munitate. Motivaţia reprezintă mo-torul oricărui mecanism economicce incearcă să satisfacă sistemulcomplex şi dinamic de interese eco-nomice, definit de nevoile umaneconştientizate. Corelarea acestuisistem la nivel cantitativ, calitativ şistructural cu resursele disponibile acondiţionat întotdeauna intensitateaşi ierarhia satisfacerii obiectiveloreconomice în creştere o dată cudezvoltarea societăţii.

„Noţiunea de factor de producţiecuprinde totalitatea elementelor careparticipă la producerea de bunuri şiservicii şi reprezintă formaeconomică pe care o îmbracăresursele, adică premisele activităţiieconomice de producţie.” Resursele necesare pentru satis-facerea obiectivelor economice suntconstituite din totalitatea elementelornaturale, umane, financiare,informaţionale şi tehnologice atraseşi utilizate. Aceste resurse în funcţiede provenienţa lor pot fi: - resurse primare ( create de natură)sunt constituite de resursele natu-rale, împreună cu cele umane;- resurse derivate (acumulate, cre-ate de om) reprezintă rezultatulfolosirii şi acumulării resurselor pri-mare.Pe parcursul progresului economical civilizaţiei umane, omul a cautatsă maximalizeze resursa pentru aputea acoperi obiectivele econom-ice în creştere o dată cu dezvoltareasocietăţii. Majorarea resursei a putut fi făcutăcu rapiditate atât cantitativ cât şi cal-itativ în ceea ce priveşte resurselederivate [ acumulate, create de omrespectiv bunuri ale populaţiei, fon-duri fixe, stocuri de materiale şibunuri, investiţii neterminate dar şipatrimoniul ştiinţific, cultural şi creativ(stocul de invenţii şi inovaţii)], dar înceea ce priveşte resursele primare [create de natură respectiv resursenaturale regenerabile (suprafata

agricolă, climatul, padurile, apele) şineregenerabile (mineralele sausubstanţele utile, combustibilii fosili)cât şi resursele umane] au existatîntodeauna restricţii. Cu toateaceastea, resursele umane au cres-cut prin sporul demografic alsocietătii umane iar resurse naturale(fondul funciar, pădurile, apele,zăcămintele minerale) au o evoluţiece are alura grafică a curbei de viaţăa unui produs industrial. Acest lucruface ca omul să caute continuuresurse naturale disponibile şi ex-ploatabile. Una din resursele pe careomul o exploatează sub diverseforme este resursa energetică.Căutarea sursei de energiealternativă va deveni o prioritateodată cu epuizarea resurselor ener-getice disponibile cunoscute.Din punct de vedere economic,relaţia de independenţă între volu-mul, structura şi intensitatea nevoilorpe de o parte şi cantitatea, calitateaşi structura resurselor şi bunuriloreconomice de pe alta, caracterizatăde o stare de tensiune permanentăîntre nevoile nelimitate şi resurselelimitate privite agregat, în condiţii de-terminate de loc şi timp, a fostdefinită ca si lege a rarităţii. Deşi întimp, majoritatea resurselor cunosccreşteri cantitative şi ameliorări cali-tative, raritatea lor, insuficienţa în ra-port cu nevoile este o permanenţă aexistenţei şi evoluţiei societăţii.Legea rarităţii se manifestă cu in-tensitate diferită în timp şi spaţiu.Tensiunea existentă intre nevoi şiresurse este catalizată de creştereaeficienţei economice cu rol de factorde atenuare. Raritatea este otrăsătura fundamentală a resurseloreconomice şi se manifestă prin car-acterul lor limitat şi asta datorită fap-tului că dintotdeauna s-a pusproblema acestor resurse în cadrulunui sistem închis ( limitat la planetaPamant ). Soluţia care probabil v-a fila indemana umanităţii şi care va figenerată de satisfacerea nevoii dince în ce mai mare de resurse va firaportarea la un sistem deschiscondiţionat de limitarile (resursele)tehnice şi tehnologice. Spre deose-bire de resursele naturale, resurselederivate au o cu totul alta dinamică,mult mai flexibilă, cu o creştereintensă atât cantitativă cât şicalitativă.Problematica rarităţii resurselor maipoate fi privită şi din prisma moduluide alocare a resurselor. Deficitul deresurse este gestionat prin existenţapieţei. Astfel prin intermediul aces-teia, accesul la resurse se face princapacitatea agenţilor economici dea plăti preţul. Preţul în acest cazdevine element cheie în gestionarearesurselor, acesta putând fi influenţatnu atât de raritatea resursei cât demodul de exploatare a acesteiresurse, fapt ce are la bază alegereafacută de agentul economic dintremai multe variante posibile. Costulde oportunitate ( costul renunţării laalte variante posibile pentru a oputea folosi pe cea aleasă ) esterezultatul opţiunii exprimate de cătreagent, privind modul de exploatare arespectivei resurse.

Cu tot echilibrul pe care îlrealizează piaţa la nivel de cerere şiofertă, sunt afirmaţii şi studii realizatecare demonstrează că piaţa nupoate să asigure accesul tuturor la

resurse. În acest sens se pronunţăşi Adel Daoud în teza de doctorat“Deficitul, abundenţă şi suficienţă:Contribuţii la teoria economică şisocială” susţinută la Universitateadin Gothenburg în 25.03.2011 caresusţine importanţa utilizării unor per-spective alternative, cum ar fi soci-ologia economică, pentru a face faţădeficitului de resurse naturale,restricţie fundamentală a timpuluinostru, în contradicţie cu acceptarea deficitului de resurse ca inevitabil. Din totdeauna omul s-a confruntatcu raritatea resurselor şi aceastadatorită perspectivei locale pe careacesta a avut-o în abordarea evalu-arii acestor resurse. La începuturiera raritatea cuprului, apoi a fierului,apoi a aurului. În prezent omul seconfruntă cu raritatea resurselor deenergie şi de apă. Cu toate acesteaputem observa că întotdeauna so-cietatea umană a găsit resurse caresă satisfacă cerinţele tot mai exi-gente ale nevoilor umane.

Raritatea resurselor semanifestă întotdeauna atunci cândomul se raportează la un sistem în-chis ( local, zonal ). În momentul defaţă societatea umană a făcut saltulde la dezvoltarea locală, zonală lacea globală, universală. Acestănouă abordare se reflectă prin însăşiconştientizarea de către umanitatea locului pe care îl ocupă în acestmoment societatea umană înunivers, a faptului că la dimensiuniuniversale, Terra poate fi comparatăcu un fir de praf în imensitateadeşertului.

Desprinderea omului de pe Terraşi aselenizarea pe Lună a fost pasulimportant prin care umanitatea aînţeles dimensiunile reale ale uneinoi abordări de tip universal. Cuvin-tele rostite de astronautul Neil AldenArmstrong cu privire la această re-alizare "Acesta este un pas mic pen-tru om, un salt uriaş pentru omenire"exprimă cu siguranţă o viziune cu

totul nouă asupra noilor perspectivepe care din acel moment umani-tatea trebuie să le aibe în vedere, cuimplicaţii în absolut toate domeniile.Nici domeniul economic nu scapăde acest nou punct de vedere, cuatât mai mult cu cât, în însăşi esenţasa, economicul este defapt o reflexiea realităţii.

În sprijinul acestei afirmaţii vine şiteoria sistemelor, elaborată de Lud-wig von Bertalamffy în 1952.Aceasta postulează că universuleste organizat în sisteme şi ansam-bluri de elemente ce se află îninteracţiune. Trecerea de la analizateoretică a sistemelor închise, izo-late, la sisteme deschise reprezintăde fapt marea schimbarepromulgată de von Bertalanffy.

Acest nou tip de abordare de-schide perspective cu totul noi, cuprivire la resursele disponibile pecare omul le poate folosi în scopulsatisfacerii nevoilor sale. Astfelnoţiunea de „raritate a resurselor”clamată în cazul abordării clasice afenomenelor economice îşi pierdeimportanţa şi conotaţiile apocalipticecu privire la imposibilitatea asigurăriiresurselor necesare dezvoltăriisocietăţii umane. Starea de tensiunepermanentă între nevoile nelimitateşi resurse disponibile dispare în con-textul sistemelor deschise.

Se pune legitim tot mai des în-trebarea dacă limitele tehnice şitehnologice nu vor fi cauza din careacest nou tip de abordare nu va fi vi-abil. Cu toate acestea un lucru estecert şi anume că umanitatea a găsitîn decursul istoriei sale ( deşi scurtă) resurse de a se mobiliza şi adepăşi situaţiile de criză. Mai multdecât atât, în momentul de faţă omula conştientizat faptul că pentru asupravieţui trebuie să îşi mobilizezetoate resursele creatoare pentru adepăşi aceste noi provocări.Concurenţa pieţei în sistemele de-mocrate sau voinţa dirijistă în sis-

temele autocrate pot genera factoriide schimbare care în faza de în-ceput se vor manifesta firav, dar carepe parcurs vor genera tăvălugulnoilor coordonate ale dezvoltăriisocietăţii umane. Chiar dacă, la în-ceput acestă nouă abordare va bul-versa conceptele clasice, pornindchiar de la fundamentele lor, într-untimp scurt prin evidenţa şi simplitateaacesteia şi mai ales prin rezultatelepalpabile oferite, va începe orevoluţie în modul de abordareteoretică şi practică în toate domeni-ile legate de progresul societăţiiumane.

În trecut concurenţa existentă înpiaţă pentru accesul la resurse ief-tine ( resurse minerale, resurseumane, resurse financiare – în acestcaz fiind vorba de aur şi argint ) a ori-entat agenţii economici ( prin agenţieconomici în acest caz înţelegându-se şi statele ) spre o dezvoltare detip extensiv. Astfel, încă din antichi-tate războaiele au avut la bază luptapentru resurse ieftine. Fie că eravorba de resurse minerale sauumane ( sclavi ), războaiele au fostexpresia cea mai puternică a lupteipentru resurse. Un astfel de exem-plu pe care il pot aminti estecucerirea Daciei de catre romani.Ca rezultat al acesteia împăratul„Traian a anunţat 123 de zile desărbătoare în întreg imperiul. Minelede aur bogate ale Daciei au fostfolosite de romani, asigurând surseimportante de finanţare pentru altecampanii romane.” Jérôme Car-copino apreciază în lucrarea sa„Viaţa de zi cu zi la Roma, în pe-rioada de apogeu a Imperiului” co-moara regelui Decebal la 165.500kg de aur şi 331.000 kg de argint.Totodata sute de mii de sclavi daciau alimentat necesarul de forţă demuncă din Imperiul Roman.

continuare in pagina 7...

analizE originalE2 VINERI 6 IUNIE 2014

Perspective noi asupra factorilor de producţie (I)

doctorand Dragoș RADUULBS

3VINERI 6 IUNIE 2014 analizE originalE

urmare din pagina 1

Noi elevii aflam repede tot ce se în-tâmpla important în oraș. A doua zi,orașul nostru urma să fie vizitat detânărul nostru Rege. O mare emoțieîn rândul elevilor, dar și în cel alcelorlalți constănțeni. Aveam astfelocazia să-l vedem de aproape peRege.Cu o zi înaintea vizitei își face

apariția în oraș o unitate din gardaregală, insoțită de o fanfară, uni-formele frumoase ale ostașilor, pis-toalele lor mitralieră impresionauprofund. Erau impresionați chiar șiostașii sovietici, ferecați în spateleunor garduri din sârmă ghimpată alecazărmilor regimentelor românești .13 artilerie, 34 infanterie, regimentulde cavalerie Regina Maria etc. Nuprea înțelegeam noi de ce erau așade strașnic paziți ostașii sovietici,care priveau din interior spre exte-rior prin gardurile de sârmăghimpată. Totuși, din când în când îivedeam încolonați pe soldații sovi-etici, care ieșeau din cazărmi și caredefilau lipiți unii de alții, probabil pen-tru a nu se pierde sau pentru a nuse pierde cadența!Scandalurile se țineau lanț in oraș.Într-o zi veneam de la gazdanoastră, care era pe strada Crișana,nu departe de Închisoarea Civilă, înspatele regimentului 13 artilerie și neindreptam spre școală, aveam cur-suri după-amiază. Am trecut prinfața porții principale a regimentului13 artilerie, care era larg deschisă,la intrare o mare gălăgie. Câțiva rușidezarmaseră santinela română, un

plutonier român care a asistat lascandal a intervenit și a cerut in guramare sprijinul unor soldati români inpost de la Cercul Militar de vis-a-vis.Doi soldați români în vârstă au sositgâfâind la fața locului dar nu au pututfii de mare ajutor…Între timp ne schimbasem gazda,locuiam undeva pe o straduța langăspitalul Diaconeselor. Cu vărul meuMitică, ne pregăteam sa plecăm înoraș. Lângă camera noastra era în-cartiruit un ofițer sovietic superior,cam pufos, despre care nora gazdeinoastre, care știa rusește si careavea discuții lungi cu ofițerul respec-tiv, spunea ca acesta face parte dinNKVD, având in vedere forma siculoarea caschetei, precum și uni-forma. Ofițerul sovietic respectivconsuma din niște sticle cu etichetefranțuzești, un lichid incolor. Ofițerula trecut val-vârtej prin cameranoastră și s-a oprit în camera vecinăunde se afla în gazdă elevul Paveldin Comana (Mustafaci), care esteîntrebat de ofițer ceva despre Rege.Nu știu ce i-a răspuns bietul Pavel,dar ofițerul s-a înfuriat și s-a napustitla Pavel, pe care l-a apucat de gât,aproape să-l sugrume. Elevul Pavels-a zmucit și cu greu a reușit săscape din strânsoarea nebunului. Afugit pe scară la subsol, urmărit fiindde ofițer, gazda l-a ascuns pe Pavelîntr-o debara, reușind astfel să sesalveze. Norocul lui Pavel a fost fap-tul că ofițerul era cam pufos și nu seținea prea bine pe picioare. Gazdanoastră îi spunea “ gospodin pol-covnic”, fapt care nu-l supăra, îlîncânta chiar.Eu și vărul meu Mitică, plecăm deacasă și trecem pe langă școalagermană din Constanța acum

restaurată cu sprijinul financiar alMinisterului Afacerilor Interne Ger-

man (B.M.I) înainte de 2001 –2002, în curtea căreia faceau ade-sea înca instrucție militară niște in-divizi care aveau uniforme lungi dinmarina română, între care am in-dentificat o serie de vagabonzijerpeliți care-și făceau înainte veaculprin gara orașului, lângă fostul hotelContinental. Tocmai atunci treceaun ostaș român care ducea oservietă mare, soldat care cred căera furier, pe care îl vedeam adeseastrăbătând blvd. Carol. Ostașul re-spectiv care avea o uniformăajustată, trece pe lângă un grup deofițeri sovietici pe care nu-i salută.Supărarea ofițerilor a fost mare.Unul dintre aceștia, mic de statură,cu pomeți de asiatici și care avea laspate un pistol, de care atârna ocurea lungă care evita probabilpierdere armei, a începu sa-lpălmuiască pe ostaș, fără să se maioprească. Noi am încremenit. Neera teamă că “asiaticul” v-a scoatepistolul si îl v-a împușca pe ostaș,dar nu a făcut acest lucru. Amrăsuflat ușurați.Mulți tineri din Constanța aveau pis-toale, pe care le procuraseră de latrupele germane în retragere sau dela cele sovietice, ori cumparaserăarmele la piața neagră. Pedagogulnostru nu a mai venit la școală, amaflat că fusese arestat că avea și elun pistol. Cineva îl turnase și astfelși-a pierdut libertatea, ce s-a întâm-plat cu el, nu mai știu, s-au ocupatde el sovieticii…A fost arestat și șeful clasei noastre,Cazacu, un elev atât de bun laînvățătura. Aș rămâne recunoscătorchiar și astăzi, după atâția ani, dacă

aș afla ce i s-a întâmplat și ce s-aales de acest coleg capabil.Vizita Regelui Mihai la Constanțaera prilejuită de retrocedarea bricu-lui Mircea la bordul căruia au învățatmarinăria ofițerii flotei românești.Retrocedarea bricului era de fapt ungest propagandistic al sovieticilor,care obișnuiau printre altele să-i“înzestreze” pe români cu hârburi decamione sovietice, pe cele ameri-cane pe care le aveau și care eraunoi și bune, le păstrau pentru ei.Bricul Mircea fusese constuit înGermania, la șantierul naval “ Blohm& Voss” din Hamburg. Bricul eranavă-soră cu: „Eagle” (S.U.A.),„Gorch Foch” (Germania), „To-varisch” (Rusia) și „Sagres” (Portu-galia). Bricul Mircea avea subbompres un galion reprezentându-lpe domnitorul ”Mircea cel Bătrân”.După 1946 bricul a fost preluat desovietici și dus în portul Odesa, iarprin anii 1950 i s-au tăiat catargele,devenind magazie de materiale. În1954 bricul a redevenit navă-școalăzăcând apoi nereparat aproapecinci ani la șantierul naval Brăila.Nu știu dacă briciul Mircea a partici-pat sau nu la ultima regată a mileni-ului, organizată în anul 2000 și careera patronată de Marea Britanie,Italia și Spania. Regret că nu l-amintrebat pe unul dintre miniștriiapărării în cele trei guverne de dupăanul 1989, generalul Niculae Spiroiupe care l-am cunoscut la New York,asupra cauzelor întârzierii așa demari cu care a fost reparat bricul.Eram curios să aflu un răspuns dela un oficial implicat.

va urma...

Amintiri şi gânduri despre Regele Mihai (II)

Prof. Univ. Dr. Gheorghe PREDA

c my b

c my b

istorie şi actualitate economică VINERI 6 IUNIE 20144

urmare din pagina 1

Așadar, dincolo de alte ele-mente, teza. Ce pot spune de-spre temă, despre preocupărilemele astfel, despre evoluțiaGermaniei, despre felul în caredoctorandul s-a străduit și areușit s-o redea corespunzător?Iată, o temă desigur dificilă –evoluția economiei germane,practic a Germaniei, peaproape 200 de ani: de laFriederich List la Angela Merkelși mai apoi. Țin să subliniez dincapul locului că Friederich Listnu a fost om politic, ci mai alescercetător, savant. Dar cance-larul german Angela Merkel,prin maniera în care a influențatși influențează Germania, maiales Germania, într-un timpfoarte greu, a devenit, devinetot mai mult un teoretician re-marcabil. Sunt sigur că istoricii„trecutului apropiat, imediat”sau cei de peste decenii și sec-ole o vor consemna. Și nu doarpe doamna Angela Merkel ast-fel. Ci și pe mai mulți dintre can-celarii germani de la mareleKonrad Adenauer încoace,punând un accent important,desigur, pe Ludwig Erhard, celcare a fost și este consideratunul dintre fondatorii – dacă nufondatorul – conceptului ger-man de „economie socială depiață”.

Să fac însă o parantezănecesară spre a înțelege maibine colaborarea mea cu dom-nul doctorand Mintopoulos. Pemine fenomenul german m-apasionat. În copilărie șiadolescență, interzise oficial deautorități, am parcurs cuplăcere „Aventurile submarinu-lui Dox” și „Aventurile echipaju-lui Dox”. „Dox”: un submaringerman care, după PrimulRăzboi Mondial nu a prea re-cunoscut înfrângerea Ger-maniei și parcurgea, neoficial,mările și oceanele lumii. Era,dacă acceptăm termenul, oprefață a globalizării: un vasgerman, cu echipaj german,avântându-se pe toate întinder-ile albastre ale Terrei și real-izând astfel un anume liant allumii... Am trecut, apoi, la KarlMay. De la „Prin pustiul Sa-harei” la „Winnetou”. Nu maidau detalii. M-a pasionat dupăaceea, cât s-a putut, literaturagermană și filozofia germană.Cu atât mai mult cu cât, ununchi de-al meu, atașat culturalla Ambasada României de laBerlin, de prin 1938 până în1943-1944, își făcuse doctor-atul câțiva ani mai devreme la„Humbolt Universitet” cuWerner Sombart și ErnstJünger – filozoful remarcabilprin funcțiile cultuale îndiplomația germană, la Paris, învremea războiului și ocupației șicu influențe deloc neglijabile însalvarea de la distrugere a„Orașului lumină”. Alături,firește, de generalul von

Choltiz, ultimul comandant mili-tar german al Parisului ocupat.

Studiind Economia Politică,Istoria Economică și IstoriaGândirii Economice – dinpăcate „tempi pasati”, înînvățământul economic româ-nesc de astăzi disciplinele re-

spective se studiază cel mult„frugal”, ca o gustare succintăîntre micul dejun și prânz – amsesizat că Germania, inițial Pru-sia și alte stătulețe germane, aucontribuit fundamental la dez-voltarea gândirii economice uni-versale. O piatră de hotar,marcând astfel „maturizarea”,marele Friederich List. M-amocupat serios de acestecontribuții. În general, am pututși pot preda de aproape 2decenii în Franța, o bună

perioadă în Italia, în alte țări, amputut și pot să fiu în staful mar-ilor Congrese Internaționale deEconomie și Istorie Economicătocmai datorită acestei pasi-uni... Așa că domnul Mintopou-

los a bătut la o ușă potrivită...Am căzut de acord asupra

acestei teze, Domnia Sa a tre-cut superlativ examenele nece-sare, a întocmit tot superlativreferatele prevăzute, a întocmitși finalizat teza sub îndrumareamea care a fost, de fapt, o

adevărată plăcere. Și iată-neacum, cum spuneam, cu acest„produs” admirabil finalizat.

... Germania, deci, con-ceptele și tezele ei economice,de evoluție, de progres,esențiale în anumite perioade,vreme de peste 200 de ani. De-sigur, incursiuni și înainte, dar șidupă, în perspectivă. Un Reichgerman de 1000 de ani, im-periul romano – german, cucontribuții civilizatoare funda-mentale – vezi, desigur, printre

altele, Liga Hanseatică, JacobFügger, Függerii, etc., temeabordate adeseori de mine șipublicate –, un „Al doilea Reich”cam pe 50 de ani, conceput deBismarck, care inițiază protecția

socială în Germania, dar cu unsfârșit nefericit. Apoi, după alteevenimente și destul de debilaRepublică de la Weimar, un „AlTreilea Reich” proiectat dementorii săi pe un mileniu, darcare nu a durat decât 12 – 13ani. Final cumplit, dezastruos.

O mătușă de-a mea, soțiafratelui tatălui meu condamnatla moarte în contumacie deregimul comunist al lui Dej,englezoaică de origine, dintr-onotabilă familie aristocrată a An-gliei, Director General ONU, în1945 – 1947 șefa presei dinsectorul britanic al Berlinuluiocupat, mi-a vorbit adeseori de-spre drama, despre groazniceledrame trăite de germani, deberlinezi, în anii imediați dedupă război: ruine peste tot,

mizerie cruntă, locuințe înhrube, în pivnițe insalubre,foamete, boli, tragedii. Și totuși,Germania, economia germanăeminamente distruse, o țară înruine, structuri demografice

disproporționate, o țară adese-ori umilită – vezi romanele luiȘtefan Heim – a renăscut capasărea Phoenix din propriacenușă. Cultura, inteligența,inițiativele, germenii inițiativeigermane s-au păstrat nealter-ate. M-am convins de acestlucru în 1980, lucrând laBucurești, în cercetareaeconomică și onorând oinvitație de 2 săptămâni laHamburg, la ziarul „Die Zeit” –singura mea ieșire în vest di-nainte de 1989 – când, în vreotrei seri, până târziu în noapte,am fost oaspetele doamneicontese Marion Dönhoff, direc-toarea ziarului „Die Zeit”, la fru-mosul ei castel de peBlankenesse. Discutam, cudomnia sa și cu marele editori-alist Teo Sommer, învitat și el,problemele Germaniei, ale Eu-ropei ce începea să seunească, ale Statelor Unite,URSS-ului și, deloc în ultimulrând, ale României. Din păcate,cu familia, copilul în România,am declinat cu părere de răuoferta generoasă a doamneicontese de a rămâne în Ger-mania și a mă angaja pe loc –așa mi-a propus – ca șef desecție la ziarul „Die Zeit”.Oricum, am început să înțelegmai bine de ce, în scurtă vreme,Germania de Vest și apoi Ger-mania au ocupat și ocupăalături de Franța, uneori chiarînaintea ei, fotoliul de orchestrăal progresului și devenirii eu-ropene. Rolul domnului doctor-and Mintopoulos a fost, este –sunt sigur că va publica teza, orecomand cu căldură – tocmaide a ne dezveli îndeaproape, îndetaliu, mecanismele ideatice,în primul rând, dar și concrete,de viață, care au permis și per-mit acest lucru. Mă voi opri, înacest cadru, asupra câtorva el-emente, așa cum le cunosc euși cum au fost, foarte bine, maimulte dintre ele examinate înteză.

După cum se știe, istoriaomenirii a fost cercetată de-alungul timpurilor fie pe cursulmajor al factorilor colectivi –forțe economice, mijloacetehnice, colectivități umane, etc.– fie pe firul (doar) aparent mailesne de înțeles al biografiei,acțiunii personalităților care auîntruchipat, au ilustrat în succe-siunea și interacțiunea lor,aceste foarte variate forțe anon-ime, respectiv factorii colectiviamintiți. Am ținut și țin mult laacest lucru, la o asemeneaabordare. Or, domnul Mintopou-los a combinat, cu un randa-ment social ridicat, astfel deplanuri de analiză, aceste mariviziuni istoriografice, „mergând”mai ales la surse de primăînsemnătate, veritabile. Ceeace i-a sporit masa informațiilor,capacitatea și posibilitatea de ale prelucra și de a desprindeconcluzii pertinente.

„Calea germană spre economia socială de piață– de la Friederich List la integrarea europeană și euroatlantică –”(I)

Marginalii la o teză de doctorat

Dan POPESCU, ULBS

Ros

uG

albe

nA

lbas

tru

Neg

ru

Berlin 1945

Angela Merkel

Friederich List

c my b

c my b

VINERI 6 IUNIE 2014 5istorie şi actualitate economică

urmare din pagina 4

Tocmai în acest sens, un punctimportant de plecare încercetările doctorandului, a fostși este Friederich List, părinte,în Germania, în Europa dar șipeste ocean, în Statele Unite, al„Sistemului Național deEconomie Politică”. Ce pot sub-linia în acest cadru? Iată, dacăactul de unire cu Irlanda, din1801, finalizase unitateaeconomică a Insulelor britanice– unitate realizată de aproapeun secol de Anglia și Scoția șipe care Adam Smith o consid-era una din principalele cauzede prosperitate ale Marii Bri-tanii, dacă Franța își consoli-dase unitatea ei în 1791, prindesființarea vămilor interne –Germania era încă împărțită, în1815, într-o mulțime de state deimportanță neegală și separateunele de altele prin severebariere vamale. List, în petițiape care o adresează în 1819Adunării federale, în numele„Asociației generale a industrieiși comerțului german”, numărănu mai puțin de 38 linii de vămiîn interiorul Confederației ger-manice. Și el nu menționeazăîncă toate barierele care înfiecare din Statele confederateîncetineau și mai mult comerțul.Tocmai de aceea, scria List într-o altă petiție: „pe când celelaltenațiuni cultivă științele și arteledin care își iau zborul comerțulși industria – și câtă dreptateare List când face o astfel deierarhizare, n.n. – negustorul șifabricantul german trebuie să-șiconsacre astăzi o mare partedin timp studiului tarifelor șiplății de vamă și taxelor de tre-cere”. Adevăruri implacabile for-mulate de List și de care în tezăs-a ținut seama.

Mai departe menționez căsunt neajunsuri care sporeauprintr-o circumstanțăparticulară. Iat-o: statele ger-mane își închideau reciprocfrontierele, dar, lipsite de o put-ere centrală efectivă, Germaniaca atare rămânea deschisămărfurilor străine. Abia

înlăturată impozanta statură alui Napoleon din viața efectivăpolitică, economică și militară aEuropei – înlăturată, dar nuestompată, aceasta rămânândproiectată în istorie, în eterni-tate, la adevăratele șigrandioasele ei dimensiuni mil-itare dar, mai ales, civile –, șiAnglia, despărțită de debușeeleei în timpul războiului și silită săîngrămădească în fabrici stocurienorme de mărfuri, inundă con-tinentul cu produsele sale.Respinse din Franța, și curesursele bănești epuizate șiunde Restaurația stabilise unregim strâns prohibitiv, acestemărfuri, date, unele, pe prețuriderizorii, găseau în Germania„toate porțile deschise”. Fapt cea alarmat deosebit peîntreprinzătorii și negustorii ger-mani. În fapt, economistulFriederich List s-a făcut – în ter-menii conciși și semnificativi aiteoriei economice – purtătorullor de cuvânt. Protestează ferm.Intră în politică. Militează pentruunire și un protecționism caresă permită debutul efectiv șicompetitiv al industriei ger-mane. Promovează ideea ar-moniei sociale – ca expresie apropășirii sub toate planurile ațării. Zollvereinul german, inlat-urarea vamilor interne cu Prusiaca pivot, din 22 martie 1833,este, în mare parte, creația sa.Doctorandul a avut amplu învedere acest fapt.

... List simte și nevoia săvadă. Călătorește în America.Avansează, de aici, câtevaconsiderații care trădează, din-colo de teoreticianul remarcabil,un practician ce știe să se-sizeze și să învețe. El scria:„soarta, ducându-mă apoi înStatele Unite, îmi lăsai acolotoate cărțile. Cea mai bunăcarte de Economie Politică cese poate citi în acest ținut noueste viața. Se văd singurătățiprefăcându-se în state bogateși puternice... Un progres careîn Europa a reclamat un șir desecole se împlinește acolo subochii noștri; se văd societățiletrecând de la starea sălbatică,la creșterea vitelor, de laaceastă ultimă condiție la

agricultură și de la agricultură laindustrie și comerț. Acolo sepoate observa cum rentapământului se ridică, puțin câtepuțin, de la zero la o cifrăconsiderabilă... Nicăieri nu seapreciază mai bine căile decomunicație și influența lorasupra vieții morale și materialea popoarelor. Această «carte»am citit-o avid și asiduu, șilecțiile pe care le-am scos amîncercat să le coordonez curezultatele studiilor mele,experiențelor și reflexiilor meleanterioare”. Pe Noul Continent,List a întâlnit economiști ameri-cani gândind asemănător cu el,dar pornind de la chiar intere-sele economice americane. Celcare se detașa cel mai mult dinîntreagă această perspectivăera H.Ch. Carey, specialist culucrări valoroase printre care„Principii de Economie Politică”,„Principiile științei sociale”, „Ar-

monia intereselor”. În teza dom-nului Mintopoulos acestea suntelemente abordate în mai micămăsură, dar ele pun mai mult înlumină personalitatea luiFriederich List, a economistuluigerman care, prin al său „Sis-tem Național de EconomiePolitică” a influențat lumea sa șipe cea de după el...

Oricum, List vede EconomiaPolitică nu ca pe un sistem ab-stract de legi și categorii, ci cape un „sistem național deEconomie Politică”, firește, cudistincții nete în raport cu ceeace se numește doar „economianațională”. Confruntarea cu sis-temele de gândire „exclusiv lib-erale” este astfel deschisă și dinpunctul acesta de vedere. Seatacă preponderența industrialăa Angliei, idealului unei astfel dediviziuni internaționale a munciise substituie cel al națiunilor in-dependente, formându-și șiconsolidându-și propria lor indi-vidualitate, personalitate.Liberul schimb – arată List –tinde să stabilească pentrulumea întreagă un atelier unic,de unde trebuie să fie expediateprodusele globului, suportându-se cele mai costisitoare cheltu-ieli de transport, dar și ca atare.În viziunea respectivă, efectul

practic al acestui sistem eraacela de a întârzia sau aîmpiedica, în profitul unei sin-gure nații, progresul celorlalte.„Căci o societate – mai aratăList – prosperă și seîmbogățește cu atât mai mult cucât se apropie de tipul uneiasociații productive, executândo mulțime de lucrări diverse,care își servesc reciproc dedebușee și se fecundeazăunele pe altele, prin chiarapropierea lor”.

Desigur, tezele și ideile luiList sunt mai numeroase, unelemai nuanțate decât cele am-intite. Bunăoară, se arată că„puterea de a crea bogății esteinfinit mai importantă decâtbogăția însăși”; că „industria nueste numai rezultatul natural almuncii și al economiei, ci o forțăsocială creatoare de capital șide muncă individuală, că eamerită, chiar cu prețul unei jenetemporare, să fie introdusă într-o țară pe aceeași treaptă cuinstituțiile liberale, ca un izvorfecund de bogăție prezentă șiulterioară”; că „unui om de statnu-i este de ajuns să știe căcomunicația piețelor va produceundeva o bogăție, ci trebuie săfie sigur că această creștere vafi profitabilă propriei salenațiuni”.

La rândul lor, „școlile degândire liberală” – din Anglia șiFranța, apreciate ca invincibileîn acea vreme – opun argu-

mentele lor unor asemeneaconcepții, idei-argumente deloclipsite de interes, de justețe. Elesunt de tipul următor: „o nație,ca și un individ, trebuie să-șicumpere produsele pentru careau cele mai multe avantaje(influența ricardiană esteevidentă, n.n.). Industria, de al-tfel, se mărește numai cu și princapitaluri. Ori, regimul protector,scumpind viața, întârzieadunarea lor și lucrează contrapropriului său scop”. Evidentcorect sau, mai bine spus,parțial corect. Contraargu-mentele sunt la fel de intere-sante. „Valoarea unui produs nueste determinată atât de muncaefectuată, de stăruința depusăpentru a-l fabrica de către celcare apoi îl cedează, ci în-deosebi de munca economisităde către cel care cumpără pro-dusul, față de situația în care șil-ar fi fabricat singur”. Este o

judecată pe care marele,strălucitul economist românMihai Manoilescu o va formulamai târziu mult mai complet șiaproape de realitate: „Spune-minu numai ce cumperi ci și cu ceplătești ca să-ți spun dacăcumperi scump sau ieftin”. Dar,să revenim. Mai departe, cu Listpe primul plan se afirma:protecționismul nu constituie unremediu universal care sepoate aplica în toate țările, întoate epocile și la toate pro-dusele, el este un procedeuparticular care nu-și arerațiunea de a fi decât încircumstanțe precise și în anu-mite condiții... Elocvent.

Într-un sens important „par-tida” se decide, în epocă și peplan pragmatic, de parteaprotecționismului. Firește, totuleste relativ. Oricum, îl practicăStatele Unite. Îl practică Franța,Germania, iar după aceeadevine evident – aproape ca unval, chiar dacă disimulat sau nu– pentru alte și alte state ale Eu-ropei. S-a mers însă de laprotecționism spre liberalism,spre o anume – tot maipronunțată liberalizare a schim-burilor, desigur, fără ca econo-mia unei sau altei țări să fiedebusolata. Sunt coordonatede plecare pe care le-am indi-cat domnului AnastasiosMintopoulos și de care DomniaSa a ținut amplu seama.

Dan POPESCU, ULBS

Ros

uG

albe

nA

lbas

tru

Neg

ru

New York

Hamburg - Reper fundamental al Ligii Hanseatice

istorie şi actualitate economică VINERI 6 IUNIE 20146

Sunt câteva elemente ce sevădesc astfel. Realizând „Zol-lvereinul” în Germania, prop-unând „Sistemul Național deEconomie Politică”, un sistemnu abstract, ci național,influențând în mod deosebitgândirea economică în StateleUnite, dar și din alte state eu-ropene, Fr. List poate fi con-siderat, pe bună dreptate – oteză pe care o susțin de mult șicare, iată, face prozeliți – unmare precursor al Uniunii Eu-ropene de astăzi. O uniune încare nu avem vămi, are o piațăunitară și unică, și în caregranițele naționalului sedeplasează tot mai mult de lao țară sau alta, la nivelul fron-tierelor Uniunii Europene. Esteo idee importantă a lucrăriidomnului Mintopoulos. Eu-roscepticii? Le oferim și lorrăspunsuri pertinente: cu greute poți abate de la mersulobiectiv al lumii spre o singurălume, globală. Desigur,dificultățile sunt imense, existăîncă diferențe mari între țări,dar să ni-l amintim pe mareleEinstein: „one world or notworld at all” („o singură lumesau lumea nu va fi deloc”). Aufost și sunt greșeli, neîndoiel-nic. Acestea au fost și sunt ex-ploatate politic – deloc demirare – de unele partide cums-a văzut la recentele alegerieuroparlamentare în RegatulUnit, Franța, Italia, Dane-marca, Olanda, etc. Soluția nueste însă renunțarea la Euro șidemantelarea Uniunii Eu-ropene

Și încă. Se afirmă astăzi căpiețele au trebuit și trebuie să-și spună în toate cele econom-ice – aprovizionare, producție,distribuție, consum, etc. – cu-vântul cel mai greu. Idee însălansată cu peste 200 de ani înurmă. Suntem de acord, daroare marile state ale lumii nuau intervenit și nu intervin ast-fel, susținându-și interesele?Statele Unite, prin acțiunile depolitică externă și internă nu și-au protejat și nu își protejeazăfirmele, chiar dacă esențialamericane, au și capitalinternațional? Doctrina „Mon-roe” nu este semnificativă ast-fel? Dar Regatul Unit, darFranța, care secole de-a rân-dul au stăpânit instituționalmari imperii coloniale puse înslujba metropolei? Dar Germa-nia, de cele mai multe ori cuaceleași tipuri, chiar mult maipronunțat, de interese? Lu-crurile sunt evidente în sensulcă piețele perfecte, abstracte,aproape că nu pot fi acceptate.Este, în acest cadru, un punctnodal al prezentului spre trecutsau al prezentului spre viitor?În forme variate răspunsuripozitive primesc ambeleinterogații. Să acceptămrealitățile așa cum sunt ele șisă aflăm soluții la ele și nu laniște realități imaginare.

Iată, dar, școala istoricăgermană în plină actualitate,este drept, mai puținvalorificată în teza de doctorata domnului Mintopoulos.Avem, dintr-un astfel de punctde vedere, al Școlii istoricegermane, explicații mai perti-

nente pentru integrare, pentruglobalizare sau pentru nuanțaacesteia, mondializarea. Ce afost, dar, Școala IstoricăGermană?... Ideile reprezen-tate de Școala istorică ocupătoată a doua jumătate a sec-olului al XIX-lea. Ele au atinschiar cea mai mare strălucireîn ultimul său pătrar, relevămarii istorici ai doctrinelor eco-nomice Charles Gide șiCharles Rist. Cu toate aces-tea, data nașterii lor e maiveche. Ea poate fi fixată aprox-imativ la apariția, în 1843, aunei cărțulii – „Grundriss” deRoscher. Pentru a înțelegeideile școlii, trebuie, deci, săne raportăm la această epocă;căci starea în care se găseaatunci Economia Politică – șicare se regăsește și astăziîntr-o măsură – justifică criticileistorismului și le explică.Așadar, cu urmașii lui J.B. Sayși Ricardo, Economia Politicăcapătă un caracter din ce în cemai abstract. La unii ea tindesă se reducă la un mic numărde principii teoretice, formulateca niște teoreme de geometrieși relative mai ales la schim-buri internaționale, la fixareaprocentului profiturilor, a salari-ilor și a rentei. Aceste teoreme,chiar dacă le-am admite exac-titatea, sunt departe de a fi su-ficiente pentru a explica toatăvarietatea fenomenelor eco-nomice sau să servească caîndreptare în noile problemepractice, pe care evoluția in-dustriei, a economiei, asocietății le punea și le pune înfiecare zi omului de Stat.

Această impresie afost foarte bine exprimată într-un articol al lui Arnold Toynbeeasupra Economiei Politicevechi: „Un artificiu logic,spunea el, devine picturaoficială a lumii reale. Nici chiar

Ricardo, om binevoitor și bun,dacă și-ar fi pus chestiunea, n-ar fi dorit sau presupus călumea din Tratatul său ar filumea în care trăia. Darinconștient a prins obiceiul dea privi legile, adevărat numaiîn societatea creată de el încabinetul său în vederea anal-izei științifice, ca aplicabilesocietății complexe care seagita de fapt, în jurul lui”...„Această confuzie – scriu Gideși Rist – s-a mai agravat deunii din urmașii lui și a crescutși mai mult în expunerile popu-lare rău informate care s-aufăcut despre doctrina lui. Este,cu alte cuvinte, un divorț totmai pronunțat între teoriaeconomică și realitateaconcretă”. Iar aceastădespărțire „se accentuează zil-nic, pe măsură ce industria, in-dustrialismul, se transformă,punând problemeneprevăzute, făcând să senască clase sociale noi,întinzându-se în sfârșit la țăriale căror condiții economicesunt uneori foarte deosebite decele care, în Franța și Anglia,provocaseră reflecțiunilefondatorilor”.

O asemenea despărțireîntre realitate și teorie s-arputea încerca să se atenuezeîn două feluri. Sau reconstru-indu-se prin analiză o teorienouă, mai armonioasă și maiînțelegătoare; e calea pe careerau s-o inaugureze pe la1870 Menger, Jevon și Walras.Sau, mai radical, respingândorice teorie abstractă și făcânddin descrierea realului obiectulunic al științei; e calea pe carea ales-o de la început, și pe eaa pornit școala istorică. Chiarînainte de întemeierea unei„Școli” istorice, maimenționează Gide și Rist, uniiscriitori semnalează pericolul

pe care-l aducea științei abuzulabstracțiunilor. Sismondi, is-toric și el, considera EconomiaPolitică ca o știință „morală”,încare „totul se leagă”. El vroiasă se studieze fenomeneleeconomice în mediul social șipolitic în care se produc. Crit-ica teoremele generale ale luiRicardo și preconizaobservația amănunțită afaptelor. Cu mai multă putereîncă atacase Fr. List peeconomiștii clasici. Învinuirilelui nu se opreau la Ricardo, cise urcau până la Smith.Servindu-se de istorie ca de uninstrument de demonstrație,luând „naționalitatea” ca bazăa sistemului său, supuse toatăpolitica comercială acestuiprincipiu al „relativismului”,asupra căruia Școala istorică ainsistat atât de mult. În sfârșit,chiar și socialiștii, mai cuseamă Saint-Simon-iștii, alcăror sistem nu-i decât o vastăfilozofie a istoriei, arătaseră,prin critica proprietății, imposi-bilitatea de a izola fenomeneleeconomice de instituțiile so-ciale și juridice...

Oricum, fondatorul neconte-stat al „Școlii istorice” este Wil-helm Roscher, profesor laUniversitatea din Göttingen,care,în 1843 publică un „Rezu-mat al Cursului de EconomiePolitică după metoda istorică”.El nu pretinde să facă altcevadecât istorie economică.„Scopul nostru, spune el, estedescrierea a ceea cepopoarele au vroit, au simțit înmaterie economică, scopurilece le-au urmărit și realizat,mo-tivele pentru care le-au umăritși realizat”. O astfel de cerc-etare nu poate fi făcută, „decâtrămânând în strâns contact cucelelalte științe ale viețiinaționale, și nu doar, în partic-ular, cu istoria dreptului, istoria

politică și istoria civilizației”.Ceea ce Roscher își propuneeste, deci, completarea teorieicurente printr-un istoric alevenimentelor și al opiniiloreconomice. De fapt,în seriavolumelor succesive din „Prin-cipiile sale”, primite cu ofavoare din ce în ce mai marede intelectualitatea germană,Roscher s-a mulțumit săjuxtapună lângă expunereadoctrinelor clasice excursii eru-dite și abundente în domeniulfaptelor și ideilor economicedin trecut.

În 1848, un alt profesor ger-man, Bruno Hildebrand, emisepretenții și mai ambițioase. Încartea sa „Economia Politică aprezentului și viitorului”,opoziția față de economiaclasică este mai pronunțatădecât la Roscher. Istoria eraprezentată nu numai ca un mi-jloc de a înviora și perfecționateoriile existente, ci ca instru-mentul unei reînnoiri totale aștiinței. Pe bună dreptate,Hildebrand ținea seama deprogresele pe care metodaistorică le-a adus în știința lim-bajului. De acum în colo,Economia Politică va trebui săfie numai „știința legilordezvoltării economice anațiunilor”. Tânăra „școalăistorică” care se constitui înjurul lui Smoller, începând dela 1870, a fost aceea care amers mai departe. Nu mai intruîn detalii, am demonstrat ceeace am dorit. Tocmai în acestsens se și explică finalmente,în bună parte, însuși sistemulde învățământ dual din Ger-mania de astăzi, un sistememinamente eficient,în careteoria se împletește amplu curealitățile, cu evoluțiile con-crete în trecut și prezent, cuprognoze, cu practica.... Mai sunt, printre altele, maimulte nume de referință deamintit, examinate cu parci-monie în teza de doctorat adomnului AnastasiosMintopoulos. De exemplu,Werner Sombart cu preocupăriimportante în ce privește dez-voltarea națională – a ținut înprimele decenii ale secoluluitrecut conferințe la Academiade Studii Comerciale și Indus-triale din București – iar profe-sorul român Ion Veverca s-asituat pe partea sa. Ulterior,Sombart a furnizat elementepentru ultranaționalism, ceeace l-a îndepărtat de un traseuștiințific judicios. Ceea cereține cu precădere atenția, înfundamentarea progresuluieconomic german estetotodată examinarea gândiriilui Joseph Schumpeter și aconcluziilor practice desprinseastfel. J.S, într-un timp eco-nomic din deceniile de începutale secolului trecut, timp car-acterizat prin instabilitate șimulte semne de întrebare,cum se arată în teză, s-a referitcu precădere la inovare și la„întreprinzătorul creativ”: celcare îndrăznește să facă oinovație, care își asumă prinaceasta riscuri personale șicare impulsionează astfeleconomia în mod pozitiv.va urma

Wilhelm Roscher

analize originaleVINERI 6 IUNIE 2014 7

urmare din pagina 2

În perioada medievală, ceamai elocventă luptă pentruresurse ieftine este perioadaimperiilor coloniale. Şi în acestcaz, tot prin metode de tip ex-tensiv, marile puteri medievaleAnglia, Franţa, Spania, Portu-galia şi Olanda şi-au asiguratsupremaţia prin accesul laresurse ieftine.

În prezent, competiţia carese dă între agenţii economicise desfăşoară la nivel planetar.Companiile multinaţionale auspart barierele statale şi aupreluat competiţia pentruresurse ieftine. Resursa ceamai râvnită în momentul actualeste petrolul, resursă cu pro-prietatea specifică de în-magazinare de energie.Această caracteristicăîmpreună cu modalitateauşoară de acces la aceastăenergie înmagazinată a trans-format petrolul dintr-osubstanţă considerată nefolos-itoare la jumatatea secolului alXIX-lea, în cea mai cautatăresursă de pe planetă.

Energia analizată static dinpunct de vedere al capacităţiide a efectua un lucru mecanicreprezintă de fapt resursa pen-tru care se dă prezentacompetiţie. Cu toate acesteaputem afirma că în situaţia încare progresul tehnico –ştiinţific va putea pune ladispoziţia oamenilor şi implicitşi agenţilor economici în loculpetrolului, o altă modalitate dea avea acces la cantităţile deenergie stocabilă în aceiaşiparametri de cost sau chiar lapreţuri mai mici, atunci petrolulva deveni o resursă de dome-niul trecutului, cu atât mai multcu cât această resursă are in-convenientul de a fi un impor-tant factor de poluare.

O altă consecinţă asoluţionării resursei energeticeva avea implicaţii în substituţiaunor alte resurse primare [ cre-ate de natură respectiv resursenaturale regenerabile

(suprafata agricolă, climatul,padurile, apele) şi neregenera-bile (mineralele sausubstanţele utile, combustibiliifosili) cât şi resursele umane]care întodeauna erau supuseunor restricţii, cu forme ale en-ergie ce vor putea suplinii car-acteristicile resurselor primare.La prima vedere poate că pareo utopie dar în ipoteza asigu-rarii prin progresul tehnico –ştiinţific a accesului la energienelimitată şi la costuri foartereduse, multe din caracteristi-cile resurselor primare pot fireplicate, astfel resursele pri-mare îşi vor putea pierde rolulde resurse cu factor decondiţionare. Privită din acest contextresursa energetică (acumstrîns legata de planeta Terraprin supremaţia hidrocar-burilor) este cea care poate săridice ştacheta dezvoltăriisocietăţii umane la parametriiuniversali. Să fie acesta viitorul posibil alsocietăţii umane ? Cusiguranţă progresul tehnico –ştiinţific va avea un cuvântgreu de spus în aceastăprivinţă. Omenirea va păşi din-colo de era capitalistă. PeterDrucker în ‘Societateapostcapitalistă’ consideră că însecolul XXI resursa economicăde bază nu va mai fi capitalulşi nici resursele naturale saumunca ci cunoşterea, astfel epresupusă o deplasare a cen-trului de greutate de pe capitalspre resursa informaţională. În general, prin factori deproducţie se înţelege ansam-blul de resurse atrase, nece-sare şi suficiente ce iau partela producerea bunurilor mate-riale solicitate de nevoilecrescânde ale dezvoltăriisocietăţii umane. Factorii deproducţie pot fi definiţi caansamblul resurselor atrasenecesare şi suficiente, alocateşi consumate în procesul deproducere a bunurilor econom-ice. Factorii de producţie suntlegaţi organic de resurse şi seaflă în interdependenţă, darsfera resurselor este mai largă

decât a factorilor, deoarece nutoate resursele devin factori.Indiferent de faptul cum suntgrupaţi, factorii de producţietrebuie să fie analizaţi în modconcret-istoric şi în dinamică,sub aspectul lor cantitativ,structural şi calitativ. ***Factorii de producţie catalogaţica şi factori clasici au expresiematerială, sunt palpabili şi potfi măsuraţi cantitativ şi calitativşi apreciaţi prin indici matem-atici. Teoria economicăgenerală a pus în evidenţă treimari factori de producţie şianume: munca, natura şi capi-talul. Jean-Baptiste Say (n. 5ianuarie 1767; d. 15 noiembrie1832), economist şi om deafaceri francez, reprezentantal şcolii clasice, adept şi pro-motor al liberalismului clasic şiun mare admirator al doctrineilui Adam Smith a ordonatideile marelui clasic în lucrareasa, intitulată “ Tratat deeconomie politică “ aparută în1803. Sistematizarea a vizataspecte de formă şi de fond şis-a concretizat sub forma uneidoctrine metodice. În acesttratat Jean-Baptiste Say puneaccentul pe studiul producţiei,circulaţiei şi consumul avuţieica parte a disciplinei economiepolitică şi defineşte în acestproces de cunoaştere cei treifactori de producţie cu veni-turile lor, munca cu salariul,capitalul cu profitul, natura, re-spectiv proprietatea funciară,cu renta. Această preocuparea făcut ca să fie consideratiniţiatorul teoriei celor trei fac-tori de producţie. Pe primele trepte aledezvoltării societăţii omeneşti,la desfăşurarea activităţii eco-nomice participau doi factoride producţie care pot fi numiţişi factori primari: munca şipămîntul (natura). Prinîntrepătrunderea lor s-au pututdesfăşura activităţi economicemenite să asigure satisfacereatrebuinţelor limitate ale oame-nilor şi chiar procesul lent dedezvoltare al societăţii. Pe măsura dezvoltăriisocietăţii, instrumentele de

muncă au început să aibă unrol din ce în ce mai mare îndesfăşurarea activităţilor eco-nomice astfel că derivat alcelor doi factori de producţie s-a impus un factor de producţienumit capital. Amplificarea, di-versificarea şi exigenţelenevoii sociale au generatapariţia de noi resurse eco-nomice. Ca şi consecinţă auapărut modificări în numărul,structura şi calitatea factorilorde producţie privind locul şirolul fiecăruia în activitateaeconomică. Neofactorii au fost definiţi cafactori de producţie ce semanifestă în economiile mod-erne între aceştia fiindcatalogaţi întreprinzătorul, în-treprinderea, informaţia. Având în vedere faptul căfiecare noţiune trebuie să aibeun conţinut omogen dar diferitde al celorlalte s-a putut con-stata că de fapt doar doi factoride producţie şi anume naturaşi munca îndeplinesc criteriul.Putem analiza factorii deproducţie atât din perspectivaclasică cât şi prin prisma uneinoi abordări propuse în acestălucrare.Factorii de producţie se află înproprietatea agenţilor eco-nomici, locul şi rolul lor schim-bându-se în permanenţă înfuncţie de evoluţia în timp şispaţiu, precum şi datoritămodificărilor pe care lecunoaşte activitatea umană(economică în primul rând).Orice factor de producţie esteunitatea unor determinări can-titative şi calitative. Oameniiacţionează asupra cantităţii,utilizând un volum tot maimare de factori de producţie (dezvoltare extensivă ) şiasupra calităţii acestora, ame-liorând eficienţa utilizării lor (dezvoltare intensivă ). Preocuparea principală aagenţilor economici esteeconomisirea şi ameliorareacalităţii factorilor de producţie,impuse în general de cauzeobiective precum: a) creşterea şi diversificareanevoilor; b) tendinţa de creştere adificultăţilor de acces laanumiţi factori; c) sporirea exigenţei pentrucalitatea bunurilor; d) tendinţa de scumpire a unorfactori; e) necesitatea protecţiei medi-ului natural.Munca este procesul ce areloc între om şi natură, în cadrulcăruia pe baza cunoştinţelor şiexperienţei acumulate omulrealizează, reglementează şicontrolează schimbul materialdintre el şi natură.Munca ca factor de producţieprimar originar, activ şi deter-minant, comun tuturorgenurilor de activităţi sociale, afost definită ca reprezentândactivitatea conştientă, specificumană prin care oamenii uti-lizând uneltele şi instrumenteleadecvate îşi valorifică aptitu-

dinile, cunoştinţele şiexperienţa pe care le posedă,în vederea produceri bunurilornecesare satisfaceriitrebuinţelor lor imediate şi deperspectivă. Importanţa aces-tui factor de producţie a fostsubliniată cu foarte mareacuraţe de Adam Smith princonştientizarea faptului cămunca este sursa unica aavuţiei naţionale.Reprezentanţii economieipolitice clasice Adam Smith şiDavid Ricardo au demonstratcă munca este cea care a statla baza creşterii avuţiei,naţiunile devenind cu atât maibogate cu cât diviziuneamuncii este mai dezvoltată şiproductivitatea muncii mairidicată. Ceea ce face cu putinţă muncaeste forţa de muncă, între celedouă neputându-se pune sem-nul egalităţii. Forţa de muncăreprezintă totalitateacapacităţilor fizice şi intelec-tuale ale unui om.Munca este o îmbinare deefort fizic şi efort intelectual.Pornind de la compoziţiafizică-intelectuală, muncapoate fi privită sub două as-pecte:

- cantitativ – munca estemăsurată prin timp şi număr delocuri de muncă;

- calitativ – se măsoară prinproductivitate (randament) şiînsuşirile tehnico-funcţionale şi

estetice ale produselor încare se materializează.Două trăsături definitorii aufost atribuite muncii şi anume :- însuşire intrinsecă a celuicare o execută;- determină şi dinamizeazăproducţia prin combinarea şiperfecţionarea celorlalţi factoride producţie.Exprimarea consumul factoru-lui muncă poate fi făcută canti-tativ ( prin timpul de muncă ) şivaloric ( prin salariile plătiteposesorilor factorului muncă ).

Munca ca şi factor deproducţie este într-o dinamicăcontinuă. O analiză pe termenlung pune în evidenţă evoluţiaacestuia pe toate planurile:cantitativ, structural şi calitativ.Există o legătură intrinsecăîntre muncă şi factorul de-mografic în general. Populaţiaîn dubla sa ipostază de suportal factorului muncă şi con-sumator al rezultatuluiproducţiei de bunuri, prin di-mensiunea ei la un momentdat cât şi prin modificările ceapar în timp, influenţează can-titativ, structural şi calitativ fac-torul muncă. Dimensiuneapopulaţiei la un moment dat şidinamica în timp a acesteiadepind de procesele de-mografice esenţiale respectivnatalitate, mortalitate din acăror evoluţie rezultă sporulnatural al populaţiei şi de oserie de factori economico –sociali cum ar fi durata mediede viaţă, nivelul de trai, stareagenerală de sănătate şi gradulde instruire, etc.

Perspective noi asupra factorilor de producţie (I)

vedere din Ciudad de Mexico

doctorand. Dragoș RADUULBS

Cupertino, California - Sediul Apple

c my b

c my b

Caitala ţării este BRASILIA, sta-bilirea acesteia a încheiat dis-puta dintre Rio de Janeiro şiSao Paolo care au aspirat, înmod îndreptăţit, la statutul decapitală a ţării.

Brazilia a fost descoperită şicolonizată de portughezi în sec-olul XVI, primul explorator a fostPedro Alvares Cabral. Coloniştiiau adus sute de mii de sclaviafricani pentru a munci peplantaţiile de trestie de zahăr şide cafea. Bogăţiile locului, înspecial aurul, diamantele şicauciucul, câmpurile roditoareau atras valuri de emigranţi,numărul lor a crescut dupăabolirea sclaviei (1888-1889):germani, elveţieni, italieni, por-tughezi, spanioli, ruşi,ucrainieni, polonezi, evrei,japonezi, arabi, în ultimii ani,chinezi.

Istoria Braziliei cuprinde: pe-rioada colonială (1500-1822),imperială (1822-1889),premodernă şi modernă. PedroI, deşi era fiul regelui Portu-galiei, a proclamatindependenţa faţă de Portugaliaşi a pus bazele ImperiuluiBrazilian, el devenind împărat.I-a urmat fiul său, Pedro al II-leacare a renunţat la tron şi asusţinut proclamarea republiciice a durat până în 1963. Auurmat dictaturi militare, câţivapreşedinţi. Actualul Preşedinteal Braziliei este doamna DILMAVANA ROUSSEFF, fiica unuiimigrant bulgar.

Brazilia, cu cele 26 de state,este a opta putere economicăîn lume, cu un PIB de peste 620miliarde $, 10.000 $ / locuitor -ce o situează pe locul 64 înlume. Produce avioane, auto-mobile, computere, instalaţiipetrochimice, construieştesateliţi comerciali, lanseazăsateliţi, submarine nucleare.Produce minereuri de fier, alu-miniu, staniu. Exportă, în spe-cial: cafea (cel mai mareexportator din lume), zahăr,soia, citrice, bumbac, vite. Are2500 de aeroporturi comerciale(12 internaţionale), 36 porturimaritime, 9 oraşe cu metrou,transport rutier ultraperformant.Peste 80 % dintre bogaţi suntalbi. Cei mai mulţi defavorizaţisunt afro-brazilieni, sunt zeci demilioane de oameni săraci şifoarte săraci.

Încântaţi de ceea ce am viz-itat în ARGENTINA-URUGUAY-PARAGUAY, am staţionat înoraşul triplei frontiere, la FOZDO IGUAZU, apoi am pornitspre BARAJUL HIDROCEN-TRALEI ITAIPU, construit pecursul lui Rio Parana, în pe-rioada 1975-1984, este lung de7235 m, înalt de 225 m, are 20de turbine a câte 700 MWfiecare. Produce 94, 684 GW /oră (cât 10 centrale nucleare),acoperă 1/5 din energianecesară Braziliei, peste 90%din energia Paraguayului – unadintre cele mai importante ţări

exportatoare de energie dinlume. Capacitatea lacului deacumulare este de 29 miliardemetri cubi. La complexaconstrucţie au lucrat, timp de 10ani, 14.000 de muncitori şi a co-stat peste 20 miliarde de dolari.Cu câţiva ani în urmă, BarajulHidrocentralei de la Itaipu eracel mai mare din lume, astăzi,marea construcţie se află pelocul doi, după Barajul celor TreiDefilee de pe Yang Tze dinChina. Am fotografiat şi ne-amfotografiat în acest loc spectac-ulos din punct de vedere tehnic.

Am avut surpriza şi bucuriade a vizita CATARACTELE /CASCADELE IGUAZU dinpartea Braziliei şi din partea Ar-gentinei, una dintre minunilenaturale ale lumii. Am parcurs,cu trenuleţul şi pe podeţe, oporţiune a PARCULUINAŢIONAL IGUAZU, luxuriantca vegetaţie, paradis al sutelorde specii de păsări, unele en-demice, pe o întindere de 1853km2 (în Brazilia şi în Argentina),intrat în Patrimoniul Natural UN-ESCO. Am privit uluiţi specta-colul sublim al căderilorspectaculoase, printre stânci şicanioane, cu debite între 500-6500 m cubi pe secundă, spec-tacol care ne-a încântat şi ne-aînfiorat în acelaşi timp.

După 640 km parcurşi, amajuns în CASCAVEL, populatde urmaşii imigranţilor polonezi,ucrainieni, germani, japonezi,apoi, în frumosul oraş CU-RITIBA, Capitala CulturalăAmericană, în 2003, cu cel maieficient sistem de transporturban din lume (metrou desuprafaţă), sistem cumpăratpentru a fi aplicat de Primăriadin Los Angeles. Am văzut dinexterior OPERA DE SÂRMĂ şiMUZEUL OSCAR NIEMEYER,unul dintre cei mari mariarhitecţi ai secolului XX. Amparcurs 380 km pentru a ajungela SAO PAOLO, primul centrucomercial, financiar şi industrialal Braziliei, sediul marilor firmeinternaţionale şi naţionale. De-numit şi „Sampa”, Sao Paolo,ce-l are ca patron spiritual pe

Sfântul Paul / Pavel, este celmai mare oraş din Brazilia, unuldintre marile şi aglomerateleoraşe din lume precum Tokio,Mexico City, New York, Jakarta,cu peste 40 de milioane delocuitori (şi în zonametropolitană) care, dupădescendenţă, sunt italieni, por-tughezi, africani, japonezi, ger-mani, francezi, evrei, greci,arabi, coreeni, chinezi. Sao Paolo este al treilea mareoraş cu populaţie predominantitaliană din lume, este consid-erat cel mai mare oraş japonezdin afara Japoniei, cel mai mareoraş portughez din afara Portu-galiei, cel mai mare oraşlibanez din afara Libanului.Locuitorii oraşului se numescpaulistanos iar cei din statul re-spectiv se numesc paulistas. Înscurta plimbare, am privit zgârienorii impresionanţi, celebrulBULEVARD PAULISTA,clădirile muzeelor, marile mag-azine (cele mai scumpe), Cate-drala Metropolitană. Există unSambadrom (nu l-am vizitat)unde, la concurenţă cu Rio deJaneiro, se desfăşoară anualun mare carnaval.

După 70 km de mers peşosele impecabile, ca şi toate

celelalte, am ajuns în frumosuloraş SANTOS, fondat în secolulXVI, cel mai mare port comer-cial al Americii Latine, portpescăresc şi port turistic. Aiciam vizitat MUZEUL CAFELEI, l-am găsit uşor „după miros”, amsavurat o cafea şi ne-amcumpărat pungi cu cafeaboabe. Ne-am îndreptat spre MEMO-RIALUL PELE, dedicat celuimai mare fotbalist al tuturor tim-purilor, declarat, în 1958,„tezaur fotbalistic naţional”, cuinterdicţia de a fi transferat înstrăinătate. Pe numele real –EDSON ARANTES do NASCI-MENTO – PELE, născut în1940, a debutat la echipaClubului din Santos, pe sta-dionul care-i poartă numele şipe care l-am vizitat. Iubitori aifotbalului şi amatori eraucaptivaţi de jocul lui.Performanţele lui sunt deexcepţie. În 21 de ani de activi-tate fotbalistică a jucat 1276meciuri oficiale, din care 1120sub culorile FC Santos, 92 subculorile Braziliei. A înscris 1282goluri din care 1087 pentru FCSantos, 77 pentru Brazilia. Cuechipa Braziliei a câştigat detrei ori Campionatul Mondial –

1958, 1962, 1970. În 1969, lacel de al 909-lea meci, a înscris,într-un entuziasm delirant, al1000-lea gol. În 1978 a primitPremiul pentru Pace, în 1990, aprimit titlul de Sportiv al Secolu-lui. În muzeu sunt expuse tro-feele, imagini cu echipeleSantos şi ale Braziliei, statui,stele. Entuziasmaţi, am fo-tografiat şi ne-am fotografiat înmuzeu şi pe stadion, lângă sta-

economie şi cultură VINERI 23 MAI 20148

Articolele ap@rute în revist@ exprim@punctele de vedere ale autorilor, carepot fi diferite de cele ale redac]iei.

Colegiul de redac]ie

Redactor }ef coordonator:DAN POPESCUDAN POPESCU

EUGEN IORD~NESCUIORD~NESCU

NICOLAE E{ANUE{ANU

dr. Eduard STOICASTOICA

Silviu VINTIL~VINTIL~

Leonard {ERBAN{ERBANsecretari generali de redac]ie

editorGRUPUL DE PRES~ CONTINENTCAMERA DE COMER[, INDUSTRIE {I AGRICULTUR~ A JUDE[ULUI SIBIU“DE TOATE PENTRU TO[I”SC. TRIBUNA SRL

ISSN 1841-0707

Tel. 0269/21.81.33,

fax. 0269/21.01.02,

e-mail rondul@rdslink.ro

Articole la:

euroeconomiaxxi@gmail.com

Ros

uG

albe

nA

lbas

tru

Neg

ru

IMPRESII DE CĂLĂTORIE ÎN AMERICA DE SUDBRAZILIA (I)

Prof. univ. dr. Elena MACAVEI, ULBS Sao Paolo