De la basmul popular la cel cult

Basmul desemneaza o specie fundamentala a epicii populare si culte, de obicei �n proza, �n care personajele �nzestrate cu puteri supranaturale, traseaza �nt�mplari fantastice, fortele binelui �nving�ndu-le pe cele ale raului pentru afirmarea adevarului si a dreptatii.

Basmul cult se defineste prin prelucrarea structurilor populare ale speciei �n cadrul unor opere originale, �n care elementele folclorice caracteristice speciei se asociaza celor proprii operei unui scriitor. �n plus, �n basmul cult se pune mai mult accentul pe atmosfera sau pe dimensiunea interioara a personajelor.

Deoarece la baza basmului cult sta basmul popular, acestea prezinta puncte comune, dar si caracteristici particulare care sunt specifice fiecarui autor. Asadar prima deosebire este ca basmul cult are un autor cunoscut. Autorul basmului cult "Povestea lui Harap – Alb " este Ion Creanga. Acesta respecta anumite trasaturi ale basmului popular, �nsa si pe acestea le particularizeaza prin elemente de originalitate si stil.

Intrarea si iesirea din spatiul fabulos se face prin formula initiala si prin cea finala prezente si �n basmul popular. Formula initiala la Creanga este mult mai ampla dec�t �n basmele populare, ofera mai multe informatii si de asemenea avertizeaza conventia dintre narator si cititor, aceea de a se accepta orice fara a cere explicatii : " Amu cica era odata ". �n formula incipienta se ofera si o explicatie a faptelor ulterioare si se prefigureaza obstacolele pe care le va trece mezinul, dar si rolul acestuia : " si apoi pe vremile acele, mai toate tarile erau b�ntuite de razboaie grozave, drumurile pe apa si pe uscat erau putin cunoscute si foarte �ncurcate, si de aceea nu se putea calatori asa de usor si fara primejdii ca in ziua de astazi". Aici se ofera imaginea unei lumi primitive care asteapta un erou care sa o coordoneze, acesta fiind rolul eroului. Tot �n incipit naratorul intervine direct, autodefinindu-se si schit�ndu-si statutul de autor al operei : " Dar ia sa nu ne depanam cu vorba si sa �ncep a depana firul povestirii".

De asemenea si formula finala este mai ampla dec�t �n basmele populare si subliniaza mai multe aspecte. Sunt prezentate personajele care participa la nunta: Soarele si luna , care reprezinta simbolurile prin care a fost binecuv�ntat Harap – Alb, �mpreuna cu tot restul universului, dar si " un pacat de povestariu, fara bani �n buzunariu", care este un personaj al spatiului real. �n acest final se eternizeaza momentul : " si-a tinut veselia ani �ntregi, si acum mai tine �nca", la fel ca �n basmele populare, dar spre deosebire de acestea se contureaza bogatia de natura morala a acestui basm printr-o reflectie asupra realitatii sociale: " Iar pe la noi, cine are bani, bea si man�nca, iar cine nu, se uita si rabda."

Desi �n esenta basmul cult este diferit de cel popular, acesta respecta structura, fiind prezente majoritatea functiilor, care corespund momentelor subiectului. Expozitiunea sau situatia initiala este reprezentata de formula initiala, intriga corespunde dezechilibrarii situatiei care �n basm este constituita de sosirea scrisorii. Desfasurarea actiunii fiind mai ampla corespunde mai multor functii precum :

plecarea eroului, formularea unei interdictii, �nt�lnirea cu raufacatorului si probele curajului ; este structurata pe mai multe episoade. Punctul culminant este corespunzator pedepsirii raufacatorului iar deznodam�ntul rasplatirii eroului si nuntii.

Basmul cult este mult mai complex dec�t cel popular datorita faptului ca autorul intervine asupra structurii basmului cu o proiectie personala. Acesta intervine la nivelul spatiului cu toposuri, locuri care apartin spatiului real (tara, padure, ostrov, pod) d�nd un aer realist basmului, dar imprima si o doza de generalitate prin repere spatio-temporale nedeterminate : " Era odata ", " �ntr-o tara ".

Spre deosebire de basmul popular, unde predomina naratiunea, basmul cult presupune �mbinarea naratiunii cu dialogul : "Creanga nu da naratiunii sale simpla forma a expunerii epice, ci topeste povestirea prin dialog, reface evenimentele din rconvorbiri sau introduce �n povestirea faptelor dialogul personajelor" (Tudor Vianu). Naratiunea este dramatizata prin dialog care �i da un ritm alert. Dialogul are o dubla functie, de a aduce actiunile �n fata cititorului (ca �n teatru) si de a caracteriza personajele indirect.Fantasticul este prezent si �n basmul lui Creanga. Acesta se concretizeaza la nivelul personajelor : Sp�nul care are capacitatea de a-si schimba �nfatisarea, Sf�nta Duminica care se transforma �n aburi, dar si al faptelor : Calul care zboara si vorbeste, fiica �mparatului Ros care se preface �n pasare. Creanga particularizeaza basmul prin umanizare si localizare. El porneste de la modelul popular si reactualizeaza teme de circulatie universala. Nepotrivirea de mentalitate dintre parinti si copii este reprezentat de conflictul dintre crai si fiii sai, iar tensiunea si invidia tacita dintre frati de relatiile dintre fiii craiului.

Introducerea realismului �n acest basm se face prin prezentarea istoriei lui Harap – Alb. Acest aspect este prefigurat �nca din titlu, acesta fiind diferit de celelalte titluri de basme ,care subliniaza caracterul fantastic, fac�nd legatura cu povestirea, istorisirea si avans�nd nota puternic realista. Astfel basmul devine mai complex, eroul parcurg�nd un drum initiatic si trec�nd mai multe obstacole dec�t eroii din basmele populare. Eroul respecta un aspect al basmelor populare, el este cel mai mic dintre frati, dar spre deosebire de eroii acestora el nu are nici o putere supranaturala si nici o calitate specifica unui erou de basm, la �nceput el av�nd un statut de antierou.

Ca �n orice basm, si �n acest basm eroul are ajutoare, �nsa aici toate personajele adjuvante au un rol important �n initierea lui Harap – Alb, el neput�nd trece nici o proba fara ajutorul lor: fiinte cu puteri supranaturale( Sf�nta Duminica, cei cinci monstrii), animale fabuloase(calul nazdravan, craiasa albinelor si a furnicilor), obiecte miraculoase( aripile craieselor, apa vie, apa moarta, smicelele de mar).

" Fiintele din basm sunt simple masti pentru felurite tipuri de indivizi " (G. Calinescu). Astfel si personajele acestui basm reprezinta tipologii umane : Sp�nul este tipul impostorului, Sf�nta Duminica reprezinta �ntelepciunea sateasca data de v�rsta.

Localizarea se face si prin monstre de filozofie taraneasca : "ai sa scapi de toate cu capul teafar ca norocul te ajuta", credinta �n destin(noroc) si �n Dumnezeu: "nu e dupa cum g�ndeste omul, ci dupa cum vrea Domnul". Limbajul folosit plaseaza actiunea �ntr-un spatiu geografic, prezent �n majoritatea operelor lui Creanga prin regionalisme si expresii specifice, si anume teritoriul Moldovei.

O alta particularitate si un element de originalitate al lui Creanga este introducerea comicului �n basm." De la un capat la altul, cu foarte mici exceptii, opera lui Creanga este un hohot de r�s(...)este r�sul tonic al taranului cu conceptie optimista de viata."(Zoe Dumitescu Busulenga). Comicul este prezent sub mai multe forme: comicul de nume( numele celor cinci monstrii sunt realizate prin adaugarea sufixului augmentativ "-ila") , comicul de situatie:"si cum ajung odata intra buluc �n ograda, tussese, Harap – Alb �nainte si ceilalti �n urma, care de care mai chipos si mai �mbracat , de sa t�r�iau atele si curgeau oghelele dupa d�nsii, parca erau oastea lui Papuc Hogea Hogegaru."

"R�sul de lectura al operei lui Creanga izvoraste din doua surse. Una consta in comicul personajelor(...)�ngros�ndu-le anumite trasaturi specifice.": folosirea diminutivelor cu valoare augmentativa( " buzisoare "," bauturica "), prin expresii, proverbe si locutiuni form�nd o adevarata cultura paremiologica a proverbului: "lac sa fie ca broaste sunt destule", "Da-i cu cinstea sa piara rusinea". "Cealalta sursa consta �n specificul talent de povestitor al lui Creanga, care nareaza �ntr-un anumit fel, plin de umor, particip�nd la desfasurarea actiunii, mim�nd, coment�nd, fac�nd aluzii la lucruri si traditii": "Dar vorba ceea : La unul fara suflet, trebuie unul fara de lege. si g�ndesc eu ca din cinci nespalati ,(...) i-a veni unul de hac.(...) Dar iar ma �ntorc si zic: mai stii cum vine vremea?".(Zoe Dumitrescu Busulenga)

Un alt comic caracteristic operelor lui Creanga este comicul de limbaj: regionalisme:" pocitanie ", " debalazat", " cr�mpotit ", "a gabui", locutiuni si expresii idiomatice: "Frica pazeste bostanaria", oralitatea . "Exprimarea unor propozitii subordonate se �mbina cu alte procedee ale oralitatii, cum este repetitia: "La calic slujesti, la calic ram�i", termenii repetati poarta, de fiecare data accentele fraze, fiind puternic scosi �n evidenta fata de restul enuntului."(G.I. Tohaneanu)Interjectiile sunt si ele o alta forma a oralitatii, fiind "�ntotdeauna urmate de o pauza care contribuie la delimitarea lor.": "poate sa-ti iasa �n cale vreun iepure, ceva...si pop�c! M-oi trezi cu tine acasa", "sp�nul face tranc! capacul pe gura f�nt�nii."

"Repetitia interjectiilor e un procedeu familiar lui Creanga, suger�nd uneori miscari ritmice.": "si odata pornesc ei teleap, teleap, teleap!". Oralitatea se mai concretizeaza si prin: vocative: "nu ma faceti din cal magar", exclamatii: "Ma rog, foc de ger era, ce sa va spun mai mult!", interogatii retorice: "Ca alta ce pot sa zic?", invective eufemistice: "al dracului onanie de om"."Amestecul de realism si de fabulos este mai batator la ochi si mai neasteptat in "Povestea lui Harap – Alb", �n care ar trebui sa predomine miraculosul si irealitatea."(G Calinescu)