Universitatea din Piteşti, Facultatea de Ştiinţe Economice,Specializarea: Economia comerţului, turismului şi

Serviciilor, Rm. Vâlcea

De ce CMN investesc în străinătate?

Student:

Conceptul de CMN

În concurenţa monopolistică, firmele produc bunuri diferite şi se comportă ca într-o situaţie de monopol. De fiecare dată, noi cuncurenţi pot intra liber pe piaţă, ceea ce conduce la diluarea profiturilor. În economiile de scară, o economie de talie mare, o să profite de firmele care produc o mare cantitate de bunuri la un cost mai mic.

Comerţul internaţional dă posibilitatea creării unei mari pieţe integrate, care oferă simultan consumatorilor o mare varietate de bunuri şi de preţuri foarte scăzute.

Pentru întreprinderi, abolirea barierelor de schimburi este în acelaşi timp sinonimă cu marile oportunităţi comerciale dar şi cu accentuarea concurenţei. Întreprinderile cele mai eficace pot să exporte şi să crească în timp ce altele sunt cantonate în piaţa lor domestică şi văd cum partea lor de piaţă se reduce sub concurenţa pieţei străine, până în punctul în care sunt aduse la faliment.

Când vorbim de dumping o firmă beneficiază de un potenţial de piaţă impus de un preţ foarte scăzut pentru exporturile pe care ea le fixează, dat de vânzările sale pe piaţa domestică. Acest comportament corespunde simplu unei strategii de maxizare de profit, într-o situaţie în care exporturile sunt foarte sensibile la variaţiile de preţ ale vânzărilor domestice şi cand întreprinderile pot segmenta pieţele. Dumpingul reciproc are loc atunci când două firme aparţinând a două ţări distincte, practică dumpingul pentru exportul simultan pe piaţa concurentului.

În loc să se concentreze pe producţia într-un singur loc şi să exporte, anumite firme fac alegerea de a reproduce lanţul lor de producţie în străinătate, pentru a răspunde în mod drect cererii. Aceste ISD (investiţii străine directe) orizontale permit câştigarea unei competitivităţi, deoarece CMN (companiile multinaţionale) nu suportă consecinţele costului de comerţ – bariere comerciale. În schimb, această strategie de investişii care vizează căutarea proximităţii cererii generează un cost fix. În faţa acestui arbitraj apropiere/concentrare, doar întreprinderile foarte performante care realizează vânzări importante, fac alegerea ISD şi devin CMN. Anumite CMN îşi fragmentează lanţul de valori şi conferă producţiei de anumite segmente filialelor lor din străinătate. Astfel ele pot exploata la maxim avantajele comparative ale ţărilor. Aici este vorba de ISD vertical.

Comaniile transnaţionale deţin rolul de actori principali în economia mondială, dispunând de un autentic capital delocalizat, fără o identificare naţională specifică, cu un management internaţionalizat, cel puţin potenţial dispuse de a se stabili oriunde în lume pentru a obşine cele mai sigure sau cele mai mari profituri.

CMN (sau transnaţionale, potrivit unor autori) sunt caracterizate din punct de vedere al gradului de internaţionalizare a activităţii lor prin intermediul Indicelui de Transnaţionalitate – TNI.

Prin companie multnaţională vom înţelege extinderea unei companii în afara graniţelor propriei ţări, alcătuind astfel un vast ansamblu format dintr-o societate principală, societatea-mamă şi un număr de filiale implantate în diferite ţări.

Este demonstrat faptul că aceste CMN se extind peste hotare prin ISD, urmărind obţinerea controlului parţial sau total asupra marketingului, producţiei şi a altor activităţi din cadrul altei economii naţionale.

Investiţiile străine directe (ISD)

Investiţiile internaţionale au avut un puternic impact în ultimile trei decenii asupra creşterii economice, a comerţului exterior şi structurilor productive din aproape toate ţările. În general, investiţia reprezintă orice utilizare a unui activ în calitate de capital, deci pentru obţinerea unui profit. Cum activele sunt reale sau financiare, investiţiile la rândul lor, pot fi reale (în proprietăţi, bunuri de capital etc.) sau financiare (în titluri de valoare).

Concret, investiţia reprezintă cumpărarea de proprietăţi, acţiuni, obligaţiuni sau depunerea de bani la instituţii financiare în scopul asigurării unui venit (dobândă, dividend, chirie etc.) şi a unei creşteri de capital.

Investiţia internaţională are patru elemente caracteristice: profitul – ca scop al investiţiei, timpul – ca dimensiune a procesului de valorificare, riscul – ca expresie a deciziei economice şi caracterul de extraunitate al tranzacţiilor internaţionale.

Modalităţile concrete prin care un agent economic realizează o investiţie internaţională pot fi:

construirea pe “loc gol” a unei societăţi comerciale sau deschiderea unei filiale a celei existente într-o altă ţară;

achiziţionarea unei firme străine sau fuziunea cu o astfel de firmă; crearea unor societăţi mixte; cumpărarea de acţiuni/obligaţiuni de pe o piaţă străină; acordarea unui credit financiar unui agent economic dintr-o altă ţară; încheierea de contracte internaţionale de leasing sau franchising.

Prin prisma raportului ce se stabileşte între agentul economic emitent şi cel receptor se pot distinge investiţiile străine directe (ISD) şi cele de portofoliu.

ISD presupune: transferarea către agentul emitent al fluxului investiţional a posibilităţii de control şi decizia asupra activităţii receptorului, controlul asupra resurselor transferate revine investitorului, investiţia este făcută în afara ţării de origine a investitorului dar în interiorul companiei investitoare şi constă într-un “pachet” format din produse finite şi intermediare, capital, tehnologie, management, acces pe pieţe.

Când nu se presupune existenţa unui astfel de raport, este vorba de investiţia de portofoliu care reprezintă un plasament pur financiar, controlul resurselor fiind transferat de emitent receptorului.

În mod tradiţional, prin intermediul ISD s-a asigurat expansiunea CMN, ele fiind definite de FMI astfel: ”investiţiile care implică o relaţie pe termen lung care reflectă interesul unei entităţi rezidente într-o entitate rezidentă în altă ţară decât cea a investitorului; scopul investitorului direct este de a exercita un grad important de influenţă asupra managementului întreprinderii rezidente în altă economie”. Procentul minim al controlului acceptat de majoritatea ţărilor este de 10-25% (10% SUA, 20% Franţa şi Marea Britanie, 25% Germania).

Dar şi invers, CMN sunt adesea un vehicul pentru ISD. Astfel, ISD, ca o parte importantă a mişcărilor internaţionale de capital (procesul împrumuturilor internaţionale) reprezintă fluxurile internaţionale de capital în care o firmă dintr-o ţară creează sau măreşte o filială în altă ţară. Filiala nu are doar o obligaţie financiară către compania-mamă, ea este o parte componentă a aceleiaşi structuri organizaţionale.

Cauzele apariţiei CMN

Companiile multinaţionale investesc în străinătate deoarece la aceeaşi valoare a investiţei, se aşteaptă să câştige mai mult decât firmele locale. Investind, companiile multinaţionale îşi asumă riscuri şi implicit costuri suplimentare legate de distanţă, diferenţă de timp, decalaje informaţionale, naţionalitate, cultură şi alte aspecte ale unui mediu străin, adesea ostil. Desigur, aceste costuri suplimentare trebuie să fie compensate de câştiguri mai mari decât ale concurenţilor locali. Însă, tehnologia superioară, calităţile antreprenoriale şi manageriale, o structură organizatorică la nivel mondial, sunt atuurile companiilor multinaţionale.

Prin urmare, luarea deciziei de extindere a unei companii în afara graniţelor propriei ţări implică ca avanjalele să fie mai mari decât dezavantajele ce rezultă din stăpânirea insuficientă a pieţei străine.

Atât companiile multinaţionale, cât şi cele locale, beneficiază de o serie de avantaje oferite de ţara gazdă. Unele dintre aceste avantaje se referă în mod specific la anumite sectoare industriale ce dispun fie de caracteristici comune mai multor ţări, fie de elemente specifice ţării respective (un număr mare de investitori, forţă de muncă corespunzător calificată, acces uşor la capital).

Se pot distinge o serie de factori ce influenţează valorificarea acestor avantaje de către companiile multinaţionale. Dintre aceştia fac parte: costul marginal al accesului pe o piaţă străină (diferenţa între export şi investiţia directă) sa fie mai mic decât venitul marginal din această operaţiune; existenţa unor condiţii care să facă crearea unei filiale în străinătate mai puţin costisitoare decât exportul aceluiaşi produs sau să justifice exportul ca singura alternativă; producţia proprie în străinătate să fie mai profitabilă decât licenţierea avantajelor unei firme străine.

Se observă că CMN sunt afaceri private în cea mai mare măsură, deci un motiv ar fi interesul participanţilor direcţi mai mult decât marea comunitate din care face parte, dintre aceştia făcând parte angajaţii, managerii şi acţionarii, toţi cei care ar putea fi recompensaţi odată cu creşterea activităţii.De asemenea, în tradiţia economiei neoclasice se spune că orice supraprofit din câştigurile realizate de o firmă mai mare decât costul de oportunitate al participanţilor direcţi va fi returnat proprietarilor afacerii în forma profiturilor, ceea ce înseamnă maximizarea acestor profituri în relaţie cu capitalul investit, care este forţa conducătoare a unei afaceri moderne.

Dacă luăm în considerare tipul de activitate al CMN, avem:

1. Activităţi orientate spre resurse

Aceste întreprinderi investesc în străinătate pentru a se asigura cu resurse specifice la un cost real mai mic decât ar putea obţine în ţara de origine , astfel încât să devină mai competitivă, iar output-ul filialelor este exportat în ţări industrializate.

În general, resursele ţintite sunt: resursele fizice (care necesită mult capital investit pentru obţinerea mineralelor sau produselor agricole), muncă necalificată sau de calificare medie ieftină şi motivată (Mexic, Taiwan) şi capacitate tehnologică sau abilităţi manageriale, de marketing sau organizaţionale (alianţele de colaborare dintre firmele din Coreea, Taiwan sau India, pe de o parte, şi cele din UE sau SUA).

2. Activităţi orientate spre piaţă

Aceste CMN investesc într-o anume ţară sau regiune pentru a furniza bunuri şi servicii pieţelor din aceste ţări sau cele adiacente. În majoritatea cazurilor, o parte a acestor pieţe fuseseră deservite prin exporturi făcute de compania investitoare. Ele acţionează în acest sens deoarece trebuie să urmeze calea furnizorilor sau clienţilor care duce spre extern, să se adapteze la nevoile şi gusturile locale şi la capacităţile şi resursele indigene, iar în acest fel costul de producţie şi de tranzacţionare este mai mic decât în cazul furnizărilor de la distanţă.

3. Activităţi orientate spre eficienţă

Motivaţia eficienţei Investitilor Straine Directe este de a raţionaliza structura resurselor şi a investiţiilor în măsura în care compania investitoare să poată câştiga printr-o conducere comună a activităţilor dispersate geografic în scopul realizării economiilor de scară şi reducerea riscului prin diversificare; ideea este de a se produce într-un număr limitat de locaţii care să asigure un număr cât mai mare de pieţe.

4. Activităţi cu orientare strategică

Este vorba de faptul că CMN urmăresc o strategie de integrare globală sau regională şi să-şi asigure o putere competitivă într-un mediu nefamiliar, punându-se accentul mai puţin pe elementul cost în câmpul concurenţial şi mai mult pe lărgirea portofoliului de activităţi care să asigure o forţă competitivă superioară. Putem da ca exemplu vânzarea de către Grand Metropolitan a hotelurilor de tip Inter Continental către un conglomerat japonez cu 3,3 mld$ şi cumpărarea în acelaşi an de către aceeaşi companie a companiei Pillsburg Mills, o companie de produse alimentare şi lanţ de fast-food, cu 5,8 mld $.

Bibliografie

1. Meghişan Flaviu – „Comerţ internaţional”, Editura Sitech, Craiova, 2014.2. Florin Bonciu – „Economie Mondială”, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2004.3. Robert Gilpin – „Economia mondială în secolul XXI. Provocarea capitalismului global”,

Editura Polirom, Iaşi, 2004.4. Paul Hirst, Grahame Thompson - „Globalizarea sub semnul întrebării. Economia

internaţională şi posibilităţi de guvernare”, Editura Trei, Bucureşti, 2002.