Observarea statistică (culegerea datelor statistice), constituie prima etapă a

demersului metodologic al statisticii; reprezintă un proces complex de identificare,

măsurare şi înregistrare a fenomenelor de masă, de tip colectiv, în forma lor individuală

şi concretă de manifestare. Datele individuale obţinute prin observare statistică sunt

supuse, apoi, prelucrării statistice, proces prin care îşi pierd individualitatea, regăsindu-

se doar prin trăsăturile lor esenţiale cristalizate, prin generalizare şi abstractizare, în

informaţii statistice.

 Cunoaşterea şi stăpanirea fenomenelor şi proceselor economico-sociale depinde de

informaţia de care dispunem. Pe informaţie se fundamentează decizia în orice obiect de

activitate. O decizie bună este posibilă numai dacă dispunem, pentru fundamentarea ei,

de o informaţie adecvată, autentică care să descrie profund şi complex fenomenele şi

legăturile dintre ele.

Observarea denumită şi culegerea (înregistrarea) datelor reprezintă prima etapă a

procesului de cercetare statistică.

În sensul cel mai general, observarea statistică constă în culegerea unitară a datelor

despre unele caracteristici în prealabil stabilite de la unităţile care au fost incluse în

obiectivul de cercetare statistică, dupa un program riguros elaborat.

La efectuarea observării statistice trebuie să se ţină seama de unele recomandări

generale ca:

datele culese cu privire la însuşirile proprii fenomenului observat trebuie să fie

autentice;

caracterizarea colectivităţilor supuse studiului se bazează pe observaţii culese pentru

fiecare unitate componentă a colectivităţii sau pentru o parte suficient de mare a

acestora;

datele obţinute prin observarea statistică trebuie sa îndeplinească atât condiţia de

volum cât şi de calitate;

datele statistice trebuie să se prezinte ca un material informativ complet şi unitar atât

sub aspectul organizatoric cât şi al conţinutului.

Datele elementare şi sistematizarea lor

Existenţa mai multor metode de observare statistică prezentând particularităţi de

conţinut şi metodologie face posibilă clasificarea lor în funcţie de mai multe criterii.

Un prim criteriu de clasificare este acela al gradului de cuprindere al numărului de

unităţi în procesul de observare. În funcţie de aceasta, întâlnim observări totale şi

observări parţiale. Observarea totală presupune înregistrarea dupa criterii unitare a

datelor - potrivit programului de observare - de la toate unităţile colectivităţii. Tinând

seama de posibilităţile de obţinere a informaţiei, observările totale sunt: recensamântul

şi raportările statistice cunoscute şi sub denumirea de dări de seamă. Observările

parţiale presupun că datele se obţin numai de la o parte a unităţilor colectivităţii, parte

care poate să fie reprezentativă sau nu în raport cu întreaga colectivitate.

Un alt criteriu de clasificare are în vedere modul în care este caracterizat fenomenul.

Din acest punct de vedere se întâlnesc observări statice şi observări dinamice.

Observaţiile statice sunt folosite pentru a culege date cu privire la volumul şi structura

unei colectivităţi statice delimitată ca volum şi circumscrisă în aceleaşi condiţii de timp,

adică la un moment dat. Observările dinamice au ca obiect înregistrarea unui proces ce

evoluează în timp. În cadrul observărilor statice se includ recensămintele şi în general

orice inventariere statistică indiferent de colectivitatea la care se referă, iar celelalte

observări statistice totale sau parţiale, care înregistrează fenomenele în continua lor

transformare sunt observări cu caracter dinamic.

Din punct de vedere al modului de organizare observările statistice pot fi observări

cu caracter permanent, deci, în mod sistematic intră date statistice în sistemul

informaţional şi observări speciale care vin să completeze pe cele permanente,

organizându-se de fiecare dată când este necesar.

Din punct de vedere al timpului de efectuare se pot întâlni observări curente,

periodice şi unice.

La selectarea metodei de culegere a datelor se ţine seama de natura fenomenelor

studiate, de modul de organizare a activităţii agenţilor economici, de posibilităţile de

înregistrare a fenomenelor, de mijloacele tehnice de prelucrare existente la un moment

dat.

Surse de date statistice:

preluarea datelor din documente de evidenţă primară, documente contabile şi

financiare, documente de personal, documente de stare civilă, documente vamale etc. în

care au fost înregistrate în alte scopuri;

extragerea datelor necesare din publicaţii statistice (Anuarul statistic al României,

Buletine statistice lunare sau trimestriale pe diverse domenii);

organizarea unor înregistrări speciale de către organismele de statistică.

Datele statistice obţinute prin observare se referă la valorile (variantele)

caracteristicilor prevăzute în programul observării, înregistrate pentru fiecare unitate a

caracteristicii studiate. Pentru a obţine o primă imagine de ansamblu asupra

fenomenului cercetat este necesar să se sintetizeze mulţimea datelor individuale.

Sintetizarea lor se realizează prin centralizarea şi gruparea datelor observării statistice.

Centralizarea datelor, în sensul cel mai larg, constă în strângerea la locul prelucrării a

tuturor informaţiilor (formularelor) şi în determinarea indicatorilor totalizatori pentru

toate caracteristicile însumabile direct sau care admit folosirea unor coeficienţi de

echivalenţă (preţul unitar, consumul de tip muncă etc.)

În urma centralizării se obţin indicatori totalizatori care au un conţinut concret şi o

formă concretă de exprimare, motiv pentru care sunt denumiţi şi indicatori absoluţi. Ei

constituie baza informaţionalţ a cunoaşterii statistice şi sunt urmăriţi statistic toate

structurile organizatorice ale economiei naţionale.

Centralizarea datelor poate fi simplă şi pe grupe. Centralizarea simplă înseamnă

agregarea valorilor individuale ale caracteristicilor pentru toate unităţile colectivităţii

care permit însumarea din puctul de vedere al conţinutului în scopul obţinerii

indicatorilor totalizatori. În urma centralizării simple se obţin informaţii privind

volumul unităţilor (simple sau complexe) care compun colectivitatea statistică şi

valoarea totalizată a caracteristicilor care au fost cuprinse în programul observării, şi

care sunt exprimate în unităţi de măsură însumabile (tone, hectare, milioane lei, numar

persoane etc.)

Centralizarea simpla se foloseşte frecvent, cănd se urmăreşte obţinerea unor

informaţii generale inaintea terminării prelucrării datelor. Astfel, de exemplu, în cazul

recensământului populaţiei se comunică destul de repede numărul populaţiei, în timp ce

prelucrarea şi calculul indicatorilor derivaţi se finalizează abia după o perioadă mai

mare de timp.

Centralizarea pe grupe constă în gruparea datelor şi în calcularea indicatorilor

totalizatori parţiali, pe fiecare grupă, iar pe baza lor a indicatorilor totalizatori generali,

pe întreaga colectivitate. Deci, centralizarea pe grupe include centralizarea simplă. De

exemplu, populaţia înregistrată în recensamantul din 1989 a fost grupată pe raioane şi s-

a calculat numarul total al populaţiei ţării la care se referă datele.

Centralizarea pe grupe este operaţiunea de sistematizare şi pregătire a materialului

obţinut în etapa observării pentru aplicarea metodelor şi procedeelor de calcul şi analiză

statistică. Prin aplicarea centralizării pe grupe se obţin informaţii suplimentare

comparativ cu centralizarea simplă. Astfel, aceasta permite cunoaşterea şi caracterizarea

structurii colectivităţii şi a mutaţiilor intervenite în timp a corelaţiilor dintre părţile

componente.

Gruparea datelor elementare

Gruparea statistică este o metodă de bază în prelucrarea datelor. Prin grupare se

realizează sistematizarea datelor individuale de masă în scopul identificării fenomenelor

care aparţin aceleaşi grupe (clase), deci, care prezintă o serie de trăsături esenţiale

comune.

Prin gruparea statistică se întelege împărţirea unităţii colectivităţii în grupe omogene,

după variaţia uneia sau a mai multor caracteristici. Rezultă că la aplicarea grupărilor se

operează, cu noţiuni cum sunt: caracteristică de grupare, variaţie, amplitudinea variaţiei,

grupă omogenă etc.

Caracteristica de grupare este acea însuşire în fucţie de care unităţiile se repară pe

clase sau grupe omogene. Gruparea statistică a datelor presupune alegerea acelor

caracteristici din programul observării care determină în mod hotărîtor diferenţierea

unităţilor şi în funcţie de care se pot obţine grupe compuse din elemente asemanatoare.

Grupările dupa o caracteristică calitativă sunt cele mai omogene deoarece în aceaşi

grupă se cuprind numai unităţi care prezintă aceaşi formă de manifestare. De exemplu

gruparea muncitorilor dupa profesie, sau gruparea populaţiei după starea civilă.

Grupările dupa o caracteristică atributivă exprimată numeric se pot prezenta în

funcţie de gradul de variaţie sub formă de grupări pe variante şi grupări pe intervale.

Grupările pe variante se aplică în cazurile în care numărul valorilor numerice

înregistrate pentru caracteristica de grupare este redus, fiecare valoare înregistrată

constituie o grupă. De exemplu, gruparea familiilor din municipiu Chişinău dupa

numărul persoanelor sau gruparea locuinţelor dupa numarul camerelor. Gruparea după o

caracteristică calitativă este întotdeauna o grupare de variante.

Grupări pe intervale se folosesc în cazurile în care gradul de variaţie al caracteristicii

este mare, deci cand gruparea pe variate conduce la obţinerea unui număr prea mare de

clase (de exemplu, gruparea salariaţilor după marimea veniturilor).

BIBLIOGRAFIE:

Biblioteca.regielive.ro

www.ase.md www.scribd.ro www.wikipedia.ro