2“Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru

darul Său nespus de mare!” (2 Cor.9:15)

Să mulţumim

pentru darul lui

Dumnezeu

Colegiul de redacţie:

Preşedinte: loan Varadin

Redactor şef: Puiu G.Timofte

Redactor: Gheorghe BujdeiMembri:Martin Schaser, Vasile Opriş, Gabriela Bujdei, Corneliu Buda, Dorin Grigoroşiţă, loan Mandici

Din cuprins:

EDITORIAL

Se apropie sărbătoarea Crăciunului, când inimile noastre sunt pline de bucurie, pentru că odată cu naşterea Mântuitorului s-a născut şi nădejdea care ne oferă iertarea păcatelor şi viaţă veşnică prin credinţă în Mântuitorul, care

este Hristos, Domnul. De sărbătoarea Crăciunului Dumnezeu ne-a oferit cel mai preţios dar, darul vieţii veşnice şi iertarea păcatelor. De aceea frumuseţea sărbătorii nu ar avea nici o valoare dacă ar lipsi sărbătoritul, Domnul Isus Hristos. Aproape în toată lumea se sărbătoreşte Naşterea Domnului Isus, chiar şi în ţările musulmane este respectată această zi. Totuşi o parte din cei ce sărbătoresc această sărbătoare nu cunosc importanţa ei şi persoana sărbătorită, Domnul Isus.

Câţi dintre noi, copii fiind, nu am aşteptat cu nerăbdare vacanţele de iarnă şi cu cât entuziasm nu ne gândeam la ajunul Crăciunului, atunci când puteam împodobi bradul, când ne învârteam fericiţi prin casă, adulmecând mirosul cozonacului, în aşteptarea momentului culminant: cadourile aduse de Moş Crăciun! Ne pregăteam temeinic cu cât mai multe şi mai frumoase poezii sau cântece doar pentru a-i arăta Moşului că am fost, într-adevăr, copii cuminţi şi că ne merităm cadourile.

Într-o lume în care Crăciunul a devenit din ce în mai mult o sărbătoare ca multe altele, plină cu tot felul de obiceiuri, dar tot mai lipsită de spirit, când familiile se strâng în jurul unui brad, pe care cei mai mulţi şi-l procură cu ocazia sărbătorilor de iarnă, când se împart cadourile, când inimile sunt atinse de filantropie iar alergarea de fiecare zi îşi scade ritmul, se merită să ne oprim un pic şi să ne întrebăm: „Ce înseamnă Crăciunul pentru mine? De ce a venit El? De ce nu am privi mai mult spre Pruncul care ne-a fost dat?

A venit Isus trimis de Dumnezeu în lumea noastră şi nu a venit cu mâna goală, ci a adus cu El daruri. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.”(Ioan 3:16), „Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: “Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii”(Isaia 9:6).

Darul demonstrează dragoste, o dragoste agape pe care Dumnezeu a arătat-o faţă de noi dăruindu-ne toate lucrurile “în

Hristos”. Cine este acest “dar nespus de mare”, pe care ni L-a trimis Dumnezeu? Iată câteva daruri pe care le-am primit: 1. Umanitatea Lui (Isaia 9:6) „un Copil ni s-a născut”. 2. Dumnezeirea Lui (Isaia 9:6) „un Fiu ni s-a dat”, „La sfârşitul acestor zile ne-a vorbit prin Fiul” (Evrei 1:2). 3. Demnităţile Lui (Isaia 9:6b)

a. Minunat - tradus şi prin “tainic”, ca în Judec. 13:18. b. Sfetnic - El ştie toate lucrurile, pentru că toate lucrurile au

fost făcute prin El. c. Dumnezeu tare - EL GHIBOR - Cel Atotputernic. d. Părintele veşniciilor - AV AD - Iată doar câteva texte care

ni-L prezintă aşa: Ioan 1:3; Col. 1:6; Evrei 1:2 e. Domn al păcii - SAR SALOHIM - Cel prefigurat de Solomon

şi de Melhisedec. “Darul Său nespus de mare”, este o expresie cum nu se poate mai nimerită pentru ziua naşterii Domnului. Deschide-ţi inima să primeşti darul trimis de Creatorul lumii. Dar ce vrea Pruncul născut în iesle de la noi? De ce a venit El? Ce putem noi să-i dăm? 1. Dă-i grijile şi îngrijorările tale (1 Petru 5:5) 2. Dă-i păcatele tale (Isaia 53: 4-6; Evrei 9:26; etc.) 3. Dă-i inima ta (Ezec. 11:19; 36:26) 4. Dă-i planurile şi visurile tale 5. Dă-i “puţinul” pe care-l ai 6. Dă-i atenţia, timpul, oboseala şi închinarea ta Magii au făcut aceasta şi au descoperit Pruncul şi mântuirea. Tu ce-I dai Noului Născut?

Naşterea Mântuitorului cu timpul ei, cu locul ei şi cu urmările ei pot face ca sărbătoarea Crăciunului să fie cu adevărat sărbătoare. Fie ca Bunul Dumnezeu să ne ajute ca în aceste zile de sărbătoare şi tot restul vieţii noastre să-L slăvim şi să-L lăudăm pe Domnul nostru Isus Hristos pentru bucuria mântuirii care am primit-o prin naşterea, moartea şi învierea Sa.

Puiu Timofte

pag. 2 Editorialpag. 3 Anul noupag. 6 Dar de crăciunpag. 7 Paşi spre pocăinţăpag. 10 Interviu Fedor Covacipag. 12 Biografie N. Moldoveanupag. 15 Istoric “Betenia” Kremspag. 16 Tineri în misiunepag. 21 Vestea bună

3

Da, titlul e corect, referindu-mă la semnele de punctuaţie. Pentru că mă şi mir, dar în acelaşi timp mă şi întreb.

Adică: Anul nou! Ce este Anul nou? De când şi până când ţine? De la care dată şi până la care dată? Pe vremea comuniştilor, în zonă circula zicala: „Orice minune ţine trei zile”. Dar tot comuniştii săriră sărbătoarea Crăciunului, cu Moş Crăciunul ei, că suna religios şi îi zgândărea la urechi. Au pus altă sărbătoare, ceva mai târziu: Anul nou, cu Moş Gerilă. Atunci se împodobea bradul, se dădeau cadourile… Şi tot în noaptea de 31 decembrie se umbla şi cu „uratul”. Ce înseamnă, „urătură”? Nişte versuri încropite la repezeală, de obicei critice, pline de înjurături. Că, dacă tot anul românul răbda înjurăturile şi mizeriile grangurilor comunişti, apoi de anul nou avea ocazia să-i înjure şi el prin „urături”. Aşa că omul se masca şi mergea cu „uratul” cei pe care-i ştia „prieteni”. Pe lângă „urătură” mai erau şi altele: buhaiul, malanca, biciul, într-un cuvânt, tot ceea ce putea face tărăboi, că, vorba aia, cu cât era tărăboiul mai mare, cu atât era mai mare sărbătoarea, după părerea unora.

Iar sărbătoarea asta, a anului aşa-zis „nou”, ţinea două zile: 1 şi 2 ianuarie. Adică erau zile libere, plătite de stat. Un stat care tolera tot mai puţin religia, adică o trăgea încet şi sigur spre excludere, spre desfiinţare. Religia, zic. Cât despre credinţă, aici acţionează alte pârghii, alte puteri, alte forţe. Credinţa nu poate fi desfiinţată, după cum Scriptura nu poate fi desfiinţată şi nu va fi desfiinţată vreodată, pentru că Domnul, în orice vreme, Şi-a păstrat un număr de oameni care I-au purtat Numele şi care I-au adus cinste. Dar să ne întoarcem la ale noastre.

Deci, cum e cu Anul nou? Întreprinderile socialiste şi, presupun, toate firmele, încheie anul, fac bilanţul şi zic: suntem pe plus sau pe minus. Am împrumutat şi noi de la ei acest model, poate? Ne socotim faptele, ca să vedem dacă suntem pe plus sau pe minus, sau suntem în relaţie permanentă cu Dumnezeu?

Mă uit în oglindă: ieri era 2010, azi e 2011. Nu mă văd mai bătrân cu un an, n-am mai mulţi peri albi azi decât ieri, nu sunt mai gârbov sau mai zbârcit. Nu am trecut de o cortină, sau de o intersecţie, sau

de un munte ca să se schimbe brusc orizontul şi decorul. Sunt acelaşi eu, aceleaşi condiţii, în linii mari, atât cât se poate vedea.

Am căutat în Biblie acest concept, de An nou – nu l-am găsit. Am găsit că Dumnezeu le-a spus israeliţilor la ieşirea din Egipt care să fie prima lor lună, primul an; am găsit că Domnul Isus a vestit Anul de îndurare al Domnului. Dar am convingerea că anii sunt importanţi pentru noi, nu pentru Dumnezeu, pentru că, numărându-i, ne dăm seama cât de trecători suntem.

Nu cred că e rău să ne oprim de Anul nou, să ne evaluăm. Dar nu cred că e bine să facem evaluarea numai la sfârşit de an. Nu odată la un an să vedem dacă mai suntem cu Domnul, sau dacă Domnul mai e cu noi. Asta ar trebui să ne fie preocuparea noastră permanentă, grija noastră de fiecare clipă, idealul nostru: umblarea cu Dumnezeu, adică.

Ce vreau să spun? Dacă ai ocazia să faci o faptă bună, fă-o acum, nu aştepta Crăciunul ca s-o faci. Dacă ştii că ai deviat de la Cărare, nu aştepta bilanţul de sfârşit de an, ca să te întorci. Domnul Isus n-a spus că Revenirea Lui va fi de sărbătoarea vreunuia sau mai multor sfinţi, sau de Crăciun, nici măcar că va fi la cumpăna dintre ani, ci a spus că va veni pe neaşteptate.

Isaia spunea: „Desţeleniţi-vă un ogor nou”, „Pocăiţi-vă şi întoarceţi-vă”, „Curăţiţi-vă inimile”… Domnul Isus a spus: „Ce vă zic vouă, zic tuturor: vegheaţi!“, „Voi dar fiţi gata, căci Fiul Omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi”, iar Pavel, pe acelaşi ton, a spus: „Staţi gata dar, având mijlocul încins…”

Totuşi, pentru viaţa noastră, e important calendarul. Şi, conform calendarului, începe o nouă numărătoare, care se va sfârşi pe 31 decembrie 2011, dacă nu cumva Dumnezeu va hotărî s-o termine mai devreme.

Să ne dorim pentru acest an o umblare zilnică cu Domnul, „Iubind pe Domnul, Dumnezeul tău, ascultând de glasul Lui şi lipindu-te de El!”

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Ioan Mandici

4

MULŢUMIREA, O CALE NESPUS MAI BUNĂ!

Trăim într-o lume plină de nemulţumire, de la bebeluşul din leagăn până la cei cu părul cărunt. Starea de nemulţumire a creat o societate de consum atât de diversă, încât fiecare instituţie caută pe orice cale şi prin tot felul de mijloace să satisfacă dorinţele, ambiţiile şi pretenţiile tot mai mari ale clienţilor, dar şi a mofturilor şi fanteziilor aberante al celor mai bogaţi oameni.

Duhul de invidie şi de competiţie în toate domeniile posibile a adus lumea de astăzi într-o perpetuă nemulţumire. Această “boală sufleteasca „îmbracă mai multe forme de manifestare şi distruge în cele din urmă toate resursele de bucurie şi de satisfacţie din viaţa omului. Bunăoară nemulţumirea se manifestă prin cârtire, invidie, ură, mânie, bârfă, duşmănie, lipsa respectului pentru semeni şi culminează cu îmbolnăvirea trupului, respectiv moartea prematură.

Nemulţumirea îi face pe oameni posaci, irascibili, egoişti, reci şi distanţi, incapabili de a iubi şi a ierta. Nemulţumirea este sfidare şi jignire la adresa lui Dumnezeu şi răzvrătire împotriva providenţei Lui. Din fericire Dumnezeu n-a creat pe

„MULŢUMIREA VINE CÂND ÎNŢELEGEM CĂ CEEA CE NE DĂ DUMNEZEU ESTE MAI BUN DECÂT CEEA CE NE DORIM NOI”

„Mulţumirea este ca un pahar de apă rece pentru un călător însetat,ca o bucată de pâine caldă în mâna celui înfometat, ca razele binefăcătoare ale soarelui după o iarnă grea şi geroasă, ca revederea cu cei dragi

după o vreme îndelungată”.om să fie nemulţumit şi nefericit. Domnul doreşte să dea fiecărui om un viitor şi o nădejde (Ier. 29:11), cu condiţia ca omul să-L caute cu toată inima (v. 13 din acelaşi capitol).

Contrastul nemulţumirii este mulţumirea însoţită de recunoştinţă. Biblia ne învaţă să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate lucrurile (1 Tes. 5:18).

Am vrea în continuare înainte de a găsi o definiţie potrivită pentru mulţumire să vedem ce nu este mulţumirea.

Mulţumirea nu este indolenţă sau a) nepăsare. Unii oameni chiar dintre cei ce se numesc creştini, se acoperă cu haina nepăsării şi a leneviei, afirmând că ei sunt mulţumiţi cu ce au. Astfel de persoane îşi motivează lenevia şi nepăsarea cu versete scoase din context pentru a le face pretext, justificându-se. Ei ignoră versetul din Efes. 4:28 care spune: „cine fura să nu mai fure” ....dar s-ar putea să spui, „eu nu fur”. A omite să faci ceva prin a te sustrage de la atribuţiile din cadrul familiei neîngrijindu-se de nevoile ei ,cât şi neimplicarea în lucrul Domnului din Biserică îngropând talantul, e tot

5

MULŢUMIREA, O CALE NESPUS MAI BUNĂ!

furt şi risipă. Ai furat timpul care trebuia dat lui Dumnezeu şi l-ai risipit în altă parte. Consecinţa acestei atitudini dacă nu există îndreptare, va fi aceeaşi ca şi a ispravnicului necredincios.

Mulţumirea nu înseamnă a trăi la limita b) existenţei, când poţi munci cu mâini harnice în aşa fel încât să poţi să dai şi altora (Deut. 15:11, Efes. 4:28).

Mulţumirea nu înseamnă să ignori priorităţile c) şi obligaţiile care îţi aparţin în calitate de copil, soţ sau soţie, părinte sau lider spiritual. Cineva spunea că mulţumirea vine în urma unui lucru bine făcut, deci ea implică activitate şi responsabilitate dusă la bun sfârşit.

Mulţumirea nu este starea de euforie sau fericire d) generată de un succes oarecare, sau de o emoţie trecătoare. Acestea sunt senzaţii de mulţumire, dar nu conferă adevărata mulţumire.

CE ESTE MULŢUMIREA?

Una din multele posibile definiţii ale mulţumirii, care mi-a plăcut în mod deosebit, a fost dată de James Mc Donald, autorul cărţii „Doamne, schimbă-mi atitudinea”, ea spune în felul următor: „MULŢUMIREA ESTE SATISFACŢIA CE IZVORĂŞTE DIN PURTAREA DE GRIJĂ A LUI DUMNEZEU”.

Deci mulţumirea n-are de-a face cu posesiunile materiale, nici cu realizările profesionale sau intelectuale (ele sunt bune dacă eşti al Domnului şi ştii să le gestionezi, dar nu substitue mulţumirea), ci cu încrederea în resursele Dumnezeului care ne-a creat şi care susţine şi întreţine toată creaţia.

Şi totuşi ne întrebăm uneori de ce sunt chiar în Biserică aşa de mulţi credincioşi nemulţumiţi?

Explicaţia o găsim în Iacov 4:2-3 şi Num. 11. Pofta firii pământeşti duce la lăcomie şi cârtire şi cele două duc la nemulţumire. În Evrei 13:5 avem îndemnul: „...mulţumiţi-vă cu ce aveţi…” în concluzie nu trebuie să invidiem pe alţii care au mai mult căzând în greşeala psalmistului Asaf din Ps. 73, dar nici să dispreţuim pe cel ce are mai puţin.

Apostolul Pavel spunea filipenilor în cap. 4:11 „M-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc; ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug”. Mulţumirea lui Pavel izvorăşte din expresia ŞTIU SĂ TRĂIESC. Adică ştiu pentru ce trăiesc şi pe cine slujesc. Câţi dintre noi putem spune ca Pavel, îmi cunosc menirea şi de aceea ştiu cum să trăiesc?

Mulţumirea generată de abundenţă sau belşug este efemeră şi iluzorie, ea dispare odată cu pierderea bunurilor sau cu schimbări de circumstanţe mai puţin favorabile, dar mulţumirea care vine de la Dumnezeu în inima omului aduce pace şi bucurie prin Duhul Sfânt care ne-a fost dăruit prin credinţa în Domnul şi Mântuitorul nostru, slavă Lui! Domnul să ne dea tuturor o inimă plină de mulţumire şi recunoştinţă.

Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile!

Nelu Gheju

Nemulţumirea omului este de multe ori o sta-re nevăzută care mocneşte mult timp înăuntru cuiva până când ajunge să se exteriorizeze fiind mai apoi sesizată de către cei din jur. Multă vreme se poate as-cunde şi este uneori foarte greu de identificat. Spiri-tul de competiţie dintre oameni este antrenat de firea pământească şi mereu ne impulsionează la mai mult. Neajungând la „mai mult“ în termenul dorit, îşi face loc nemulţumirea, o stare care ne înăbuşă relaţia cu Dumnezeu.

Dar haideţi să revenim la starea de mulţumire, pentru că aceasta o urmărim!

Ştim că Dumnezeu, Tatăl nostru îşi doreşte copii mulţumiţi şi mulţumitori în toate circumstanţe-le vieţii. Reuşim noi aceasta? Încă din primele cărţi ale Bibliei, poporul lui Dumnezeu era familiarizat cu mul-ţumirea. Aceasta mulţumire se identifică în jertfele de mulţumire. Lev. 22:29 spunea: „Când veţi aduce Dom-nului o jertfă de mulţumire, s-o aduceţi aşa ca să fie pri-

mită! David a fost unul care a adus Domnului jertfe de mulţumire, un altul a fost fiul său Solomon. Deci să nu uităm, dacă ne dorim copii mulţumiţi să fim un exemplu pentru ei! Apoi găsim în Vechiul Testa-ment că alături de jertfa de mulţumire era asociată bucuria (Deut. 27:7, 1Sam. 11:15). Să fim deci nişte oameni mulţumiţi şi bucuroşi! Firea pământească nu se mulţumeşte cu cele realizate şi doreşte mai mult, însă Duhul Domnului ne provoacă să privim din când în când în urma noastră şi să recunoaştem mâna Domnului prin purtarea lui de grijă. Făcând aşa vom trăi bucurii frumoase şi din noi vor izvorî mulţumiri sincere către Dumnezeul care le merita dar le şi aşteaptă.

Efes. 5:20 „Mulţumiţi totdeauna lui Dum-nezeu Tatăl pentru toate lucrurile”

Cristian Kamergruber

Mulţumirea creştinului

6

A mai trecut un an peste vieţile noastre, mai bun, mai rău, anevoios ori prea grăbit...

Este seara de Crăciun, afară vântură nori grei de zăpadă, în truda lor de a împodobi natura cu mantia dalbă de nea, aşa cum îi stă bine unei adevărate seri de Crăciun.

E naşterea pruncului Isus, mântuirea noastră, e sărbătoarea vieţii noastre veşnice. Adunaţi cu mic şi mare, o cinstim şi ne bucurăm cu toţii de însemnătatea ei.

Aş vrea să închin aceste momente în primul rând lui Dumnezeu, Tatăl, apoi micuţului Isus şi doresc, prin căldura gândurilor şi a sufletului să încălzesc ieslea din Betleem, să strâng acel mic copilaş în braţe şi să-I spun că Îl iubesc şi că Îl voi iubi mereu.

Are nevoie Isus de dragostea mea? Mai tare ca oricând!Are nevoie Isus de sufletul meu? Mai presus ca orice!Apoi, aş vrea să dedic rândurile mele bătrânilor poporului-

bunicilor, leagănul copilăriei noastre, izvorul înţelepciunii.O vorbă străbună spune că, dacă nu ai bătrâni, să-i

cumperi, iar în Biblie găsim scris: „La bătrâni se găseşte înţelepciunea şi într-o viaţă lungă e priceperea (Iov

12:12).Dacă aş fi din nou copil, nu mi-aş dori în

seara de Crăciun un brad încărcat de jucării, ci doar un bunic. Dar nu orice fel de bunic, ci pe

al meu, de odinioară. Ce aş face cu bunicul într-o noapte albă ca aceasta? M-aş căţăra pe genunchii săi osteniţi de ani şi umblet şi l-aş ruga să-mi depene poveşti prăfuite de vreme, nu ca să mi se închidă ochii îngreunaţi de somn, ci să mi se învioreze sufletul.

Nu ştiu cum au fost sau sunt bunicii voştri, dar al meu se deosebea prin

blândeţea şi bunătatea sufletului. A fost, din păcate, doar un bunic de zile mari,

depărtarea furându-mi şansa de a copilări şi a creşte în preajma lui.

Au existat multe momente pe atunci, când mi-a lipsit prezenţa sa, dar cel mai tare

mă durea când vedeam copii de-o şchioapă pe stradă, pierzându-şi pumnuleţul gingaş în palma

ocrotitoare a bunicului, iar fericirea li se citea în ochişori.

Plăsmuiam atunci în mintea mea poveşti cu bunici şi bunicuţe, trimişi pe lume doar pentru mine, care mă ţineau strâns de mână pe drumul vieţii, îndulcindu-mi zilele cu dragostea lor.

S-au pierdut toate în negura vremii, anii s-au scurs unul după altul şi odată cu ei credeam că s-a şters şi amintirea lor. Dar uite, stau în prag de sărbătoare şi mă pomenesc aşa deodată că mi-e dor de bunul... Mă uit în jur şi încerc să-mi potolesc dorul căutând cu înfrigurare vreun chip pecetluit de vreme, să îi citesc trecutul din ochii cu sprâncene ninse, să simt cu el, să îl ating. Şi să îl rog să-şi depene povestea zilelor ce-au fost cândva.

Când aud în jurul meu voci „trăite”, voci de om cernut prin viaţă, mă simt bine, imi dă siguranţă. Sunt line, blânde, molcome şi înţelepte, aceste voci. Îmi închid ochii şi mi-e bine. Ele „torc” în jurul meu fuiorul vremii, pe îndelete, de parcă odată cu ultimul fulg de poveste s-ar sfârşi viaţa lor toată.

Fiecare necaz şi fiecare bucurie şi-a lăsat pecetea şi parcă văd un fir prelung de lână toarsă, pe alocuri mai îngroşat ori mai firav, căci, Doamne, prin multe au trecut bătrânii noştri! Au luptat în războaiele lumii şi ale vieţii, au învins ori au pierdut bătăliile, dar în lupta pentru salvarea sufletului, doar cei cu ochii aţintiţi spre cer au ieşit biruitori.

Au cunoscut foametea şi seceta şi bolile ucigătoare. Au învăţat să tacă şi să rabde şi să spere. Şi s-au rugat neîncetat.

Iar astăzi, mulţi din cei ce îşi mai duc zilele pe-acest pământ, sunt daţi deoparte de iureşul secolului. Or fi lipsiţi, bieţii de ei, de şcoli şi diplome, dar şi-au dat doctoratul în puterea de a iubi necondiţionat şi de a se sacrifica de dragul nostru. Să nu-i desconsiderăm, aşadar, ci să facem cum ne învaţă Biblia: „Nu mustra cu asprime pe un bătrân, ci sfătuieşte-l ca pe un tată” (1Tim. 5:1). Ba mai mult „Să te scoli înaintea perilor albi, şi să cinsteşti pe bătrân” (Lev. 19:32).

E seara de Crăciun. Ai un bunic? Dumnezeu ţi l-a dat în dar, bucură-te de el şi preţuieşte-l. Ia-l de mână şi urmăriţi împreună steaua de la răsărit, care ne îndrumă paşii spre ieslea unde s-a născut Isus -în sufletele noastre.

Lidia Florian

DAR DE CRÃCIUN

7

Ne apropiem din nou cu paşi repezi către un nou sfârşit de an. Poate a fost un an plin de satisfacţii, de realizări, un an plin de (poate “aşa zise”) binecuvântări spirituale, materiale, profesionale, sănătate…

Citind textul din 3 Ioan 1:2 “...doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine, şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău...” mă întreb dacă această urare este o binecuvântare sau un blestem, deoarece de multe ori se întâmplă ca starea noastră spirituală, sufletul nostru să nu fie tocmai în starea dorită de Dumnezeu, ori, în acest caz, conform acestei urări şi sănătatea noastră ar avea mult de suferit.

Ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la noi conform cu 3 Ioan 1:3 este:

să ne recunoaştem– starea în care trăim,

să fim credincioşi– adevărului şisă umblăm– în adevăr.

Aceşti trei paşi sunt esenţiali în umblarea de creştin, dar nu sunt suficienţi, pentru că trebuie să ne şi schimbăm trăirea în cazul în care aceasta nu este după standardele lui Dumnezeu.

Dacă vorbim de standarde, cred că înainte de a ajunge la maturitate spirituală, trebuie să îndeplinim mai întâi câteva lucruri de bază, esenţiale şi necesare ca să le aibă fiecare creştin.

FIŢI OAMENIPrimul pas1. pe care trebuie să-l

facem înainte de toate îl găsim în 1 Cor. 16:13-14 “Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă. Tot ce faceţi, să fie făcut cu dragoste”. Acest text cuprinde cinci trepte în formarea noastră ca şi creştini, înainte de a ajunge la standardul de pocăit adevărat şi anume:

a. Să veghem asupra noastră şi

PAŞI SPRE POCĂINŢĂ

asupra trăirii noastre, a familiei (şi a celor din jur)

b. Să fim tari în credinţă (şi nu la cerbice, sau să nu fim tari în faptele firii pământeşti!)

c. Să fim oameni, adică înainte de a fi adevăraţi creştini, să fim oameni cu un sistem de valori plăcut lui Dumnezeu şi celor din jur. Aici se includ: buna creştere, politeţea, bunul simţ, respectul faţă de noi şi faţă de cei din jur (şi în mod special pentru cei mai în vârstă, sau pentru lideri sau pentru autorităţi, fie că sunt în societate, la şcoală, la locul de muncă, sau în biserică)

d. Să ne întărim în omul dinlăuntru, nu în lucrurile lumeşti,

e. TOT ce facem, să facem CU dragoste, pentru ca dragostea acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul... (1 Cor. 13:4-7)

FIŢI MODEŞTIAl doilea pas2. este găsit în Romani

12:3, unde Pavel le scrie celor din Roma (şi nouă astăzi):

“Prin harul, care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi, să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia.”

Când împlinim şi după ce am făcut paşii anteriori, nu putem să avem despre noi decât o părere echilibrată, pentru că atunci când avem dragoste, atunci când îl iubim pe aproapele nostru ca pe noi înşine, nu putem să nu vedem câte slăbiciuni avem, şi nu putem să trecem cu vederea ce calităţi are aproapele nostru.

Când suntem smeriţi, la picioarele lui Isus, atunci îi vedem pe cei din jurul nostru mai sus, mai buni, mai sfinţi, uitându-ne la ei

de jos în sus, dar când noi suntem mândri, lăudăroşi, atunci ne vedem pe noi ca fiind puşi pe un soclu, puşi undeva sus, de unde îi privim pe ceilalţi într-un mod autoritar.

Aceasta stare de superioritate nu îi este plăcută Domnului, căci El stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har.

FOLOSIŢI TALANTULAl treilea pas3. îl găsim

în Efes. 4:11-12 unde acelaşi Pavel scrie efesenilor:

“Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii proroci; pe alţii evanghelişti; pe alţii păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos”

Nu toţi sunt apostoli sau proroci, nu toţi sunt păstori sau învăţători, dar toţi care nu fac una din aceste patru slujbe menţionate anterior, pot şi trebuie să fie ceva: EVANGHELIŞTI.

Toţi suntem mesageri, purtători de cuvânt ai Evangheliei, ducând Vestea Bună la toţi cei din jurul nostru, acolo unde ne-a aşezat El, la locul de muncă, la şcoală, în societate.

Fiecare dintre noi are cel puţin un talant, de care va da socoteală în ziua judecăţii, şi de felul în care l-a folosit. Şi fiecare din noi este chemat la o slujbă, de care trebuie să ne ţinem, şi să facem această slujba cu dragoste, ca pentru Domnul.

Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este vremea să ne trezim în sfârşit din somn; şi să facem cei trei paşi menţionaţi, căci acum mântuirea este cu un an mai aproape de noi decât atunci când am crezut.

Mihai Borze

8

MULŢUMIREA FAŢĂ DE OAMENI

Sunt mamă a doi copii: Adi(9) şi Amely(6), amândoi făcând parte din grupele de copii organizate la noi în biserică. Pentru că se apropie sfârşitul anului, vreau să mulţumesc în numele tuturor mamelor (cred că sunteţi toate de acord) educatoarelor şi învăţătoarelor care se ocupă de educaţia religioasă a copiilor noştri, în timp ce noi în cea mai mare linişte şi fără nici o grijă ne putem încărca spiritual pentru încă o săptămână plină de surprize de multe ori. Noi care suntem mame ştim ce înseamnă să ai atâta răbdare, şi să răspunzi atâtor întrebări, însă e datoria

noastră şi o facem cu drag faţă de copiii noştri. Însă surorile noastre (multe dintre ele nu au încă copii) o fac de bună voie fără obligaţii,

Câţiva bărbaţi stăteau de vorbă .Unul se plângea la celălalt de greutăţile lui. El spunea despre multele sale încercări din viaţă. Îşi dorea să-l ia Dumnezeu de pe pământ şi astfel să scape de toate greutăţile. Un alt bărbat a răspuns; „prietenul nostru locuieşte încă pe strada Plângerii. Acolo am locuit şi eu cândva. Atunci eu nu eram sănătos, aerul era rău, casa era cu umezeală şi nici o pasăre nu ne înviora pe strada aceea. Mereu eram nemulţumit. Dar am găsit o locuinţă liberă pe aleea Mulţumirii. Numaidecât m-am mutat acolo, de atunci împreună cu întreaga familie, mă bucur de sănătate. Aerul este curat şi casa este foarte bună. Soarele încălzeşte camerele noastre şi păsările cânta continuu. Desigur, mă bucur să ajung într-o zi în cer, dar eu îi savurez bucuriile de aici, în fiecare zi”.

Câtă deosebire între aceşti doi bărbaţi ,amândoi erau creştini dar numai unul ducea o adevărată viaţă creştinească, o viaţă plină de biruinţă cu Domnul nostru Isus Hristos.

Cu siguranţă şi noi locuim deseori pe strada PLÂNGERII .Pe această stradă, totul este greşit: oamenii, serviciul, împrejurările. Cel mai bun lucru ar fi să ne mutăm de pe strada Plângerii pe aleea Mulţumirii.

Raduţiu Ioana-Octavia

STRADA PLÂNGERII SAU ALEEA MULŢUMIRII

cu dragoste şi răbdare. De fapt nu o fac pentru ca noi să le mulţumim, ci o fac pentru Dumnezeu. Totuşi cred că a venit timpul să le încurajăm şi noi, apreciindu-le pentru ceea ce fac şi spunându-le: MULŢUMESC!

Tita Frim

9

Am Sonntag, den 27. Juni 2010, fand bei herrlichem Wetter in Ybbs/Donau zum zweiten Mal der Mostviertler Christen Tag statt. Vom „Christlichen Zentrum Amstetten“ initiiert und verantwortet, versammelten sich Christen aus der „Evangelischen Pfarrgemeinde Melk-Scheibbs, der „Evangelikalen Gemeinde Amstetten“ und der „Rumänischen Pfingstkirche-Gemeinde Gottes“ zu einem fröhlichen Fest auf dem Sportplatz des ASK Ybbs.

Der gemeinsame Lobpreis füllte nicht nur den Sportplatz, sondern erreichte auch viele Menschen in den angrenzenden Häusern und Wohnungen. Die Gegenwart Gottes war deutlich spürbar. In seiner Predigt bezog sich Peter Zalud auf die biblischen Geschichte vom „sinkenden Petrus“(Matheus 14,22-33). Die ausgestreckte Hand Jesu ergriff Petrus und rettete ihn. Auch heute streckt Jesus den Menschen seine Hand

EIN HERZLICHES MITEINANDER 2.MOSTVIERTELTAG.

entgegen. Seine Einladung, zu ihm zu kommen, gilt - egal in welcher Situation sich Menschen gerade befinden. Circa 15 Menschen reagierten auf die Einladung und nahmen Jesus Christus erstmals als ihren persönlichen Erretter an. Mehrere Menschen erneuerten ihre Entscheidung, Jesus Christus nachzufolgen. Im Anschluss gab es Gelegenheit, mit einem Gebetsteam für persönliche Anliegen zu beten.

Zum Mittagessen lockten leckere Grillwürstel mit Pommes. Danach gab es Kaffee, köstliche Torten und Kuchen. Der Nachmittag stand ganz im Zeichen von Sport, Spiel und Spaß. Neben den zahlreichen interessanten Kinderworkshops (der größte „Run“ war das Kinderschminken“) präsentierten die „Royal Rangers“ an einigen

Unterständen ihre abwechslungsreiche Arbeit. Für die Fußballfans gab es ein toll organisiertes Fußballturnier, ebenso kamen die Beachvolleyballfans nicht zu kurz.

Die eingehobenen Spenden von 1.814,55 Euro gingen dieses Jahr an den Verein „Soziales Ybbs“. Mit dieser Unterstützung wird für akut pflegebedürftig gewordene Menschen medizinische Geräte wie Gehhilfen, Rollstühle und ein Krankenbett angekauft.

Fazit: Es war fantastisch mitzuerleben, wie Christen aus unterschiedlichen Gemeinden in einem herzlichen Miteinander Gott an diesem Tag in einer Atmosphäre der Freude und Freiheit in aller Öffentlichkeit feierten.

Cătana Daniel

10

Bethlehem Graz

- Cea mai tânără biserică din Austria

Ghiţă Bujdei: Frate Fedor, întrucât păstoriţi cea mai tânără biserică din Austria, vă rog prezentaţi-vă cititorilor revistei,, Apa vieţii”.

Fedor Covaci: M-am născut în localitatea Ruscova, judeţul Maramureş şi provin dintr-o familie de credincioşi penticostali. La 24 de ani am încheiat legământul cu Domnul în apa botezului în localitatea Micula, judeţul Satu Mare. Am fost membru în biserica penticostală „Hristos a înviat” din oraşul Satu Mare. Am absolvit Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti, promoţia 1995-1999, curs la zi. După absolvire, am

slujit în biserica penticostală din Decebal, judeţul Satu Mare. În anul 2001 am fost ordinat ca prezbiter şi tot în acest an m-am căsătorit cu Cristina, părăsind România şi stabilindu-mă în oraşul Graz - Austria. Dumnezeu ne-a binecuvântat cu patru copii: Nicole, Dorothea, Jonathan şi Lea. În toţi aceşti ani (2001-2010), am slujit ca prezbiter în biserica ,,Sion” - Graz.

Începând cu 31 octombrie 2010, împreună cu alţi doi slujitori: fratele Zaharie Hancheş - prezbiter şi fratele Daniel Belciug – diacon, slujim Domnului în biserica Bethlehem - Graz.

Bujdei: Pe data de 31.10.2010, a avut loc deschiderea bisericii Bethlehem Graz. Cum a decurs programul?

Fedor: Duminică 31.10.2010, a avut loc deschiderea celei de a XXVII-a biserică penticostală din Austria. La acest eveniment au participat în jur de 250 de persoane. Printre invitaţi au fost reprezentanţi ai mai multor biserici din împrejurimi. Din partea conducerii naţionale au fost prezenţi fraţii: Varadin Ioan - preşedintele Bisericilor penticostale din Austria şi fratele Traian Supuran - secretarul naţional. Fratele Varadin a rostit mesajul de bază. Slujba a fost condusă de cei doi prezbiteri ai bisericii Bethlehem – fratele Zaharie Hancheş la rugăciune şi subsemnatul la evanghelizare. Slujba s-a încheiat cu o rugăciune pentru noua conducere a bisericii.

Bujdei: Ce v-a determinat să puneţi numele bisericii Bethlehem şi de ce nu Betleem?

Fedor: Având în vedere că trăim şi ne desfăşurăm activitatea în context german, am ales scrierea corectă în limba germană. Istoric vorbind, creştinismul este legat de cetatea Bethlehem. Bethlehem a fost oraşul în care Dumnezeu prin Isus Hristos a pus piciorul pe planeta albastră, dorind să salveze omenirea

căzută în păcat. Bethlehem înseamnă ,,casa pâinii”; acest lucru ne va aminti mereu că suntem datori să asigurăm pâinea spirituală a oricărui om care va intra în locaşul nostru de închinare. Noi dorim din toată inima ca Dumnezeu să transforme şi să nască din nou prin Cuvântul Său pe orice fiinţă care va răspunde pozitiv la Evanghelia propovăduită în biserica noastră.

Bujdei: Cum aţi ales această locaţie a bisericii?

Fedor: Din start când am început să căutăm un local pentru biserică ne-am gândit că ar fi bine şi avantajos să găsim un local care să aibă toate aprobările de funcţionare. Exact acest lucru s-a şi întâmplat pentru că în acest local funcţionează deja o biserică austriacă „Exousia” de peste douăzeci de ani. Aceasta ne-a scutit de a mai umbla după aprobări din partea autorităţilor. Ei au slujbele sâmbăta, iar noi avem duminica.

Bujdei: Care este conducerea bisericii actuale?

Fedor: Covaci Fedor – prezbiter, Zaharie Hancheş – prezbiter, Daniel Belciug – diacon, Gheorghe Buciu – secretar, Gula Dragoş – casier, Ioan Petrule – cenzor, Ioan Spoială – cenzor şi Gheorghe Mitaru – administrator.

Menţionez faptul că această formulă de comitet are caracter interimar. Urmează să avem o şedinţă cu biserica şi să stabilim data alegerilor pentru noul comitet.

Bujdei: Ţinta bisericii este câştigarea comunităţii pentru Hristos. Cum vă atingeţi ţinta?

Fedor: Sincer să fiu îmi place această întrebare. Biserica este chemată să ducă comunităţii în care trăieşte un mesaj de

11

origine divin şi clar, fără compromisuri teologice. Numai un astfel de mesaj mântuieşte. Acest mesaj trebuie să fie relevant şi actual în termenii specifici contextului istoric şi cultural. Am observat că bisericile secolului 21, fie că aleg să se refugieze în conservatorism sau legalism închizându-se într-o carapace, fie că alunecă în cealaltă extremă, ştirbind din integritatea Evangheliei de dragul succesului. Personal nu sunt de acord cu aceste două extreme. Trebuie să ţinem la mesajul Evanghelic care nu se schimbă, dar trebuie să fim flexibili la metoda transmiterii mesajului. Cu alte cuvinte, noi trebuie să dezbrăcăm Evanghelia de tot felul de tradiţii şi artificii naţionale şi să propovăduim o Evanghelie care are în centru: Adevărul. Numai aşa cred că o biserică poate câştiga comunitatea pentru Hristos.

Bujdei: Ce ne puteţi spune de priorităţile bisericii, acum la început de drum?

Fedor: Având în vedere că suntem cea mai tânără biserică din Austria, nu putem să ne lansăm în tot felul de proiecte. Cred că la ora actuală conducerea bisericii are datoria de a se focaliza pe consolidarea bisericii. Dorim să consolidăm lucrarea cu tineretul, adolescenţii şi grupele de copii. Vom încuraja de asemenea studiul biblic în rândul surorilor şi al bărbaţilor, pentru a creşte cu toţii în maturitate. Rugăciunea, postul şi toate celelalte discipline spirituale trebuie încurajate, pentru că prin ele ajungem la un echilibru spiritual. Cred că prin toate aceste discipline se poate ajunge la o maturitate şi ne va fi mult mai uşor să atingem anumite obiective spirituale şi administrative propuse.

Bujdei: Câţi membri numără biserica?

Fedor: La ora actuală suntem un număr de 102 membri plus un număr considerabil de aparţinători care frecventează slujbele bisericii. Un fapt încurajator este că într-un timp aşa de scurt s-au înscris pe lista de botez zece persoane. Acest lucru a produs o bucurie mare în biserică. Urmează să stabilim data începerii catehezei şi cu ajutorul Domnului intenţionăm să avem anul viitor primul botez nou-testamental în biserica noastră. Cred că biserica va da dovadă de maturitate şi va asigura un mediu în care cei care se vor boteza să fie învăţaţi şi încurajaţi să păzească tot ce a poruncit Mântuitorul.

Bujdei: Rick Warren spunea: „reînnoieşte-ţi mereu viziunea.” Care ar fi în acest moment viziunea bisericii?

Fedor: Se vorbeşte azi mult despre viziune şi în acelaşi timp se fac afirmaţii mari şi pompoase vizavi de acest subiect. Eu personal, nu doresc să fac afirmaţii fără acoperire pe marginea acestei teme sensibile. Eu ştiu un singur lucru, că datoria oricărui creştin este să-L cunoască pe Dumnezeu, iar următorul pas este să-L facă de cunoscut pe Dumnezeu celor care nu-L cunosc. Deci pe scurt în ultima instanţă viziunea bisericii Bethlehem va fi aceasta: să-L cunoştem pe El şi să-L facem de cunoscut lumii. Acest mandat l-a avut şi Isus Hristos, iar biserica trebuie să-i urmeze exemplul.

Bujdei: Ca slujitor al Evangheliei, împărtăşeşte-ne două experienţe cu Dumnezeu.

Fedor: La formarea şi pregătirea unui slujitor, Dumnezeu lucrează cu răbdare şi progresiv. Experieţele mele nu sunt spectaculoase sau senzaţionale, aşa cum aşteaptă de multe ori oamenii să audă. Dumnezeu m-a învăţat încă din perioada când studiam teologia să depind în totalitate de El.

Dumnezeu a văzut domeniile vulnerabile în relaţia mea cu El şi a vrut să mă crească şi să mă maturizeze. La un moment dat, ca student, am trecut printr-o criză financiară. Eu cu încă un coleg de-al meu eram singurii din clasă care nu aveam sponsorizare. Ne-am pus pe rugăciune şi Dumnezeu a lucrat într-un mod minunat, în două săptămâni să se rezolve problema. Un grup de copii de la şcoala duminicală din Chicago au întreţinut financiar doi studenţi pe o perioadă de un an de zile. Proiectul acesta s-a numit „Adoptă un student” şi a fost elaborat de fratele Petrică Lascău din SUA.

A două experienţă pe care am avut-o era după terminarea studiului. M-am prezentat la preşedintele comunităţii regionale, cu dorinţa de a mă implica în slujire. Mi s-a spus că momentan nu este nici o posibilitate de repartiţie la vreo biserică din judeţ. După ieşire din audienţă, descurajat fiind, am rostit o simplă rugăciune, prin care am încredinţat Domnului problema repartiţiei. Îmi aduc bine aminte de ce am spus în acea rugăciune: ,,Doamne, eu ştiu bine şi sunt încredinţat că atunci când Tu investeşti într-un om, pregăteşti şi cadrul în care acel om să slujească”. După două luni de zile am primit un telefon prin care mi s-a spus biserica unde o să slujesc şi pe deasupra angajarea cu cartea de muncă la comunitatea regională.

Bujdei: Ne apropiem de sfârşitul anului 2010. Ce doriţi să transmiteţi cititorilor revistei ,,Apa vieţii”?

Fedor: În primul rând doresc să am un cuvânt de apreciere la adresa colegiului de redacţie al revistei pentru progresul înregistrat în cea ce priveşte calitatea revistei în ultima perioadă. Cititorilor revistei le doresc un An Nou 2011 binecuvântat şi prosper în ceea ce priveşte spiritualitatea autentică, apreciată de Domnul. Vă mulţumesc!

Ghiţă Bujdei

12

NICOLAE MOLDOVEANU s-a născut la 3 februarie 1922 în localitatea Movileni, judeţul Galaţi. Tatăl Ioan, iar mama Ruxandra, i se mai spunea „Săndica”. Această familie a fost binecuvântată de Dumnezeu cu trei copii, dintre care una din fetiţe a murit de mică. Nicolae a fost primul copil în familie. În satul natal şi-a petrecut copilăria marcată prin moartea tatălui

său, la numai 24 de ani. Un episod i-a rămas pe pelicula memoriei sale de copil: „tatăl meu era un om evlavios care mergea în fiecare duminică la biserică, unde cânta alături de cantor. El avea o mică bibliotecă compusă din câteva zeci

de cărţi religioase”. În anul 1923 ia fiinţă în România

„Oastea Domnului”, care tipăreşte şi o revistă – „Lumina satelor”. Tatăl său se abonează la această revistă pe care o primeşte săptămânal, iar micuţul copil este atras de ilustraţiile din această revistă. Aşa cum Nicolae Moldoveanu îl descrie: „se pricepea la toate, făcea scaune şi mese, deşi nu era tâmplar; mi-a făcut nişte pantofiori, deşi nu era cizmar; făcea sobe, deşi nu era sobar”. Dar odată cu moartea tatălui său, s-a spulberat totul în inima copilului de aproape 4 anişori. La înmormântare, un unchi îl învaţă rugăciunea „Tatăl nostru”. După un an şi jumătate de la moartea tatălui, mama sa se recăsătoreşte şi în familie apar alţi copii. Tatăl vitreg se comportă ca şi un tată vitreg, dar dragostea sa pentru poze şi cărţi religioase au rămas vii în memoria sa.

În anul 1927, la numai 5 ani şi jumătate, începe şcoala primară în satul natal. El era fascinat în mod deosebit de cartea de bază a lui Iosif Trifa „Intraţi în Oastea Domnului”. Era o carte cu

NICOLAE MOLDOVEANU – omul a cărui muzică rămâne întotdeauna vie

ilustraţii viu colorate, iar la vârsta de 8 ani îi punea întrebări din ce în ce mai grele mamei sale, întrebând din ilustraţii: ce semnifică iadul şi raiul? I-a cerut explicaţii mamei sale de ce pe poarta strâmtă sunt aşa puţini oameni, iar pe poarta largă merg aşa de mulţi oameni şi toţi păreau foarte fericiţi cu sticle de băutură în mâini. Mama i-a explicat şi acesta a fost punctul forte care i-a dat copilului mult de gândit. A făcut numai 5 clase. Un frate de-al mamei sale, s-a legat sufleteşte de copil, care cu permisiunea ei, l-a luat la Sfântul Gheorghe unde acesta locuia şi lucra ca şi plutonier major la o unitate militară. Cei de-ai casei îi spuneau simplu: Culai.

În anul 1934, pleacă la Sfântul Gheorghe ca să fie înrolat ca şi copil de trupă la acelaşi regiment unde lucra unchiul său. A fost testat la muzică şi acceptat ca şi copil de trupă. A început cu toba, apoi piculina, ţambalul, pianul şi trompeta. Trompeta era instrumentul care îl pasiona în mod special. Într-un cuvânt „muzica este viaţa şi bucuria lui”. Dar în acest timp unchiul său a rămas la pensie, astfel a trebuit să muncească pentru a se întreţine – predând ore de muzică.

În anul 1935, merge pentru prima dată în concediu acasă. Frecventează împreună cu mama lui adunarea „Oastea Domnului”, începând să scrie note pentru câteva cântări ce erau cântate de credincioşii din Movileni. Astfel talentul său pentru creaţia muzicală începe să se cristalizeze.

În anul 1938 a făcut acest pas „semnând şi el alături de alţi săteni, legământul iniţiat de Iosif Trifa, apostolul Oastei Domnului”. Dar aşa cum avea să o spună de nenumărate ori, de-a lungul vieţii, „eu nu am făcut legământ cu Oastea Domnului ci cu însuşi Domnul Isus Hristos”. Era fermecat de ceea ce auzea la adunare şi citea în revistă. A reuşit să-şi facă abonament la revistă, punând deoparte de fiecare dată câţiva bani care-i primea de la mama sa, când mergea acasă. Dar propria Biblie nu o avea, de aceea i-a venit o idee. Primea supliment de lapte şi pâine, şi mulţi din cei din unitate ar fi dorit să le cumpere. Astfel, cu banii pe care şi i-a strâns a putut să-şi cumpere cartea mult dorită, cu 100 lei în anul 1936. „Oricâte Biblii a schimbat în cei şaizeci de ani, această Biblie i-a fost cea mai dragă, şi a păstrat-o într-o mică valiză, alături de cele dintâi documente”.

A devenit preocupat şi atras din ce în ce mai mult de lucrarea spirituală, acum având propria sa Biblie, de unde îşi putea lua hrana necesară pentru fiecare zi, totodată citind cu regularitate revista şi suplimentul „Misionarul” pe care l-a editat Oastea Domnului.

În anul 1939, Nicolae găseşte un anunţ prin care se căutau credincioşi care aveau cântări religioase puse pe note. El descoperă acest anunţ şi trimite la redacţie câteva cântări care le pusese pe note când a fost în concediu acasă la Movileni. Talentul său a fost descoperit de Ioan Marini – redactorul revistei, care intenţiona să scrie o carte de cântări pentru cei

13

două persoane – eu niciodată nu voi fi a doua persoană!” După 60 de ani de căsătorie soţia lui a declarat că: „nu s-au certat niciodată”. După nuntă, s-au stabilit la Sighişoara luându-şi o cameră cu chirie, lângă cazarmă. Două luni mai târziu a fost mutat la Şcoala militară din Sibiu, unde a primit repartiţie într-o vilă rechiziţionată de armată, în strada V. Goldiş nr. 36, actuala stradă Cristian nr. 30. La această adresă a locuit din 5 ianuarie 1948. În zona Sibiului, soţia şi prietenii îi spuneau: Niculiţă.

În anul 1954, li se naşte unica lor fiică Daniela. În acelaşi an, aflându-se într-o tabără militară în Munţii Braşovului, a avut loc un accident, unde fratele Niculiţă şi-a frânt antebraţul drept. A fost de patru ori operat, dar osul nu s-a mai sudat. Fratele Niculiţă a fost înaintat în grad, dar aflându-se că este credincios, a fost retrogradat, acuzat că face propagandă religioasă prin muzică şi că participă la adunări religioase. Astfel, în anul 1955 a fost pensionat şi i s-a stabilit o pensie de invaliditate.

Anul 1959 a fost un an foarte greu, atât pentru el cât şi pentru familie. În iulie 1959, fiind arestat, i s-au confiscat toate cărţile cu note (o valiză şi o servietă). A fost încadrat la articolul 209 din Codul Penal: „Uneltire împotriva ordinii sociale”.

Pe data de 3 februarie 1960, chiar în ziua sa de naştere, a primit sentinţa: „12 ani de muncă silnică pentru compunerea de cântări religioase şi propagandă religioasă”. A fost mutat la mai multe închisori: Sibiu, Delta Dunării şi Gherla. Erau foarte mulţi credincioşi arestaţi în această perioadă, de aceea de multe ori fratele Moldoveanu se afla cu credincioşi de alte denominaţiuni religioase, dar s-au înţeles foarte bine, nu discutau despre lucrurile care i-ar fi despărţit, ci numai de lucrurile care-i uneau. Şi-au propus să spună câte un pasaj din Vechiul Testament şi să mediteze asupra lui. Astfel, erau umpluţi zilnic cu mâncare duhovnicească, chiar

dacă mâncarea de la închisoare consta dintr-o bucată de pâine şi o zeamă de morcovi putrezi. Aici s-a întâlnit cu R. Wurmbrand, având bucuria deplină să se împărtăşească de două ori din Cina Domnului (vinul fiind puţină apă cu marmeladă). O altă experienţă comună a fost, când gardienii le-au ordonat să se pună pe burtă sub pat ca pedeapsă şi pentru că nu au intrat bine sub pat, gardienii s-au urcat cu picioarele pe ei.

L-a întâlnit pe Traian Dorz şi au stat în aceeaşi baracă pe când se aflau în Delta Dunării la colonia Grind. Era în decembrie 1960 de Crăciun, Nicolae Moldoveanu a găsit un ciob de sticlă, pe care a scris cu un băţ uns cu săpun un colind. A fost anunţat şi drept pedeapsă a trebuit să stea 5 zile la izolator – „o cămăruţă umedă unde se primea la fiecare 3 zile ceva de mâncare”. Aici a scris cântarea „Minunată-i noaptea sfântă”. În închisoare a compus 360 de cântări fără hârtie, fără creion, doar în memorie. Repeta în fiecare zi un număr de cântări.

În aprilie 1964, după 5 ani de detenţie, spre surpriza lui a fost chemat să-şi facă bagajul şi să plece acasă. Un funcţionar al penitenciarului i-a spus: „Uite, partidul şi guvernul te scutesc de restul pedepsei, dar să nu mai faci ce ai făcut, căci te aducem înapoi”. La care Moldoveanu răspunde: „Păi, ştiţi, eu am rămas acelaşi ca şi acum 5 ani, nu m-am schimbat”. Într-adevăr a rămas acelaşi, dar mult mai credincios. S-a întors acasă, unde a început să scrie meditaţii, să compună cântări. Pe parcursul celor 85 de ani a compus 8000 de melodii, 20 de volume de cântări, iar 50 de volume urmează să vadă lumina tiparului.

Avea o viaţă ordonată, îşi începea ziua cu timpul petrecut în închinare, părtăşie, rugăciune şi meditaţie. Familia şi prietenii ştiau acest lucru şi îi respectau dorinţa de a nu fi deranjat, în acest timp în care-şi concentra toată atenţia spre Creatorul lui. Îşi încheia rugăciunea aşa „Doamne, eu îmi pot face planuri pentru ziua care-mi stă în faţă, fie să scriu cântările, fie să lucrez la celelalte cărţi, dar Te rog să dai la o parte planurile mele, dacă Tu ai altceva în plan cu mine.”

A locuit 22 de ani, împreună cu soţia şi fiica Daniela într-o singură cameră de la parterul unei vile

de la Oastea Domnului. A fost copleşit de emoţie că se va întâlni personal cu fratele Marini, pe care acesta îl admira în mod deosebit.

În februarie 1940 îşi ia o permisie şi pleacă la Cluj, unde îl caută pe fratele Ioan Marini. Aici îl cunoaşte pe poetul Traian Dorz. Este copleşit până la lacrimi, nu-i venea să creadă că el, un simplu copil de trupă ajunsese să-i cunoască pe cei doi mari iluştri ai „Oastei Domnului”, aşa cum îi descrie: „cei care îmbărbătează cu scrierile lor întreaga frăţietate românească”. Astfel, este invitat să participe alături de cei doi la câteva adunări unde aceştia propovăduiau Cuvântul lui Dumnezeu. Nu a participat niciodată la o întâlnire cu atât de mulţi credincioşi. A început să scrie din ce în ce mai multe cântări pe note. Mai târziu îl cunoaşte şi pe Iosif Trifa. Cei trei au fost prieteni foarte buni: Traian Dorz cu poezia (textul), Moldoveanu cu muzica şi preotul Iosif Trifa cu predica. De câteva ori li se interzice să mai tipărească revista, din 1945 până în 1947. Îşi începe activitatea sa misionară alături de Traian Dorz, vizitând şi îmbărbătând pe fraţi, dar în acelaşi timp învăţându-i pe aceştia multe cântări religioase. Se bucură împreună cu tinerii de pe valea Mureşului care-L căutau pe Dumnezeu, colindând împreună satele din împrejurimi. În acest timp se îndrăgosteşte de tânăra Elena din Săsciori, căreia i se spunea: „Lena”, dar pentru că era foarte timid nu ştia cum să o ceară în căsătorie, îi spune să citească din 2 Regi 10:15,16; dar ea nu a înţeles ce legătură avea cu Nicolae. Ei nu-i trecuse prin minte că, prin cuvintele lui Iehu către Ionadab, fiul lui Recab, Nicolae îi mărturiseşte că o iubeşte.

În anul 1946, fratele Wurmbrand i-a împărtăşit lui Moldoveanu un gând prin care el să scrie meditaţiile la Cântarea Cântărilor, iar Moldoveanu muzica. Acest gând i-a plăcut foarte mult, dar în anul 1947 Wurmbrand este arestat şi eliberat în 1948. Nicolae a început cu Psalmii, astfel că în anul 1950 erau gata toţi Psalmii, împreună cu muzica.

Pe 26 octombrie 1947 se căsătoreşte cu Elena Bogdan din Săsciori – judeţul Alba, pe care acesta o avertizează după căsătorie „Dragă, trebuie să ştii că pentru ceartă sunt

14 15

naţionalizate, de pe strada Cristian nr. 30 din Sibiu. Această vilă avea ceva aparte, care l-a atras pe compozitorul Moldoveanu şi anume, casa îi aparţinea poetului român - Lucian Blaga, de la care a achiziţionat ceva mobilier: un divan, două dulapuri şi o masă. Divanul era locul lui de predilecţie, pe masa mare de lemn masiv erau permanent flori, iar deasupra harmoniului stăteau înrămate două versete biblice 2 Tes. 3:3 „Credincios este Domnul, El vă va întări şi vă va păzi de cel rău” şi Luca 22:42b „Totuşi facă-se nu voia Mea, ci a Ta”. În anul 1970, persoana care ocupa camera lipită de camera lor s-a mutat, astfel familia Moldoveanu au primit aprobarea de a se extinde. A stat toată viaţa în chirie, nu a avut niciodată propria casă. El a putut cânta fără rezerve: „Sunt străin şi călător, n-am aici palate”.

În iarna anului 1972, în timpul consacrat închinării, cugetul fratelui Moldoveanu a fost cercetat până în

profunzime de un verset biblic, cuvintele fecioarei Maria, adresate îngerului: „Iată, roaba Domnului, facă-mi-se după cuvintele Tale”. A luat o foaie de hârtie şi a început să scrie

cântarea „Facă-mi-se întotdeauna după sfântul Tău cuvânt”, care a curs ca şi o apă dulce dintr-un izvor ceresc printr-o conductă divină, umplută de Duhul Sfânt. Compoziţia lui N .Moldoveanu

se deosebeşte de a altor compozitori creştini tocmai prin mesaj. Mesajul cântărilor sale este profund, totdeauna încearcă să facă legătura între omul păcătos şi Dumnezeul suveran. Iată câteva din compoziţiile proprii ale marelui maestru al muzicii creştine: „Numai harul”; „Isuse, dintre toţi Te-aleg mereu”; „Ce-ar fi făptura-mi fără Tine”; „Iartă-mă, iartă-mă Dumnezeul meu”; „Tot mai frumoasă eşti, iubire”; „Ţie-ţi cânt, Dumnezeul meu”; „O, creşte-mi iubirea”; etc.

El a fost botezat pe 11 aprilie 1974 împreună cu soţia Lena şi fiica Daniela, primind direct de la Dumnezeu această poruncă. A auzit o voce care i-a spus: „Să împlinim tot ce trebuie împlinit”.

În septembrie 2002 a vizitat pentru prima dată Comunitatea creştină din Austria, fiind invitat atât de fraţii baptişti cât şi penticostali. A fost impresionat de auditoriu care ştia foarte multe din cântările compuse de el. Şi chiar dacă în toate bisericile unde a fost, programul s-a prelungit, cred că majoritatea îşi vor aduce aminte cu plăcere de momentele de înălţare spirituală.

În 12 iulie 2007 ora 4 dimineaţa, a fost chemat acasă la Creatorul său, pe care l-a iubit atât de mult. Înmormântarea a avut loc pe data de 14 iulie 2007 la

Biserica Baptistă „Betel”, din Sibiu. Au fost mulţi credincioşi, dar cel mai marcant moment a fost acela când toată audienţa a început să intoneze una din cântările preferate a fratelui Moldoveanu: „Te laud dis de dimineaţă, te laud, Doamne te laud”. Aceasta fiind cântarea care-l conducea în închinare cu ALESUL inimii sale. Un alt moment emoţionant a fost când cei care au făcut parte din lotul de puşcăriaşi denumit „Pantalonii scurţi” au fost chemaţi în faţă, iar fratele Tudose, un fost camarad de puşcărie, i-a luat mâinile fratelui Moldoveanu şi i-a mulţumit lui Dumnezeu pentru darul pe care L-a pus în acesta. A fost înmormântat în cimitirul municipal Sibiu la numai 50 de metri de mormântul lui Iosif Trifa.

Dintre mulţimea de credincioşi care a marcat viaţa religioasă din România, putem să-i numim pe cei trei, care cu darul ce l-au primit de la Dumnezeu, ne-au lăsat ceva de valoarea nouă. Şi anume: Dumitru Cornilescu - cel care a tradus Biblia atât pe înţelesul intelectualului cât şi a omului de rând, Richard Wurmbrand - cel care a fost ca un magnet ce a atras mulţi oameni la creştinism şi Nicolae Moldoveanu – cel care a scris meditaţii şi cântări religioase, care sunt ca o capodoperă vie şi sfântă ce îmbogăţeşte întreg tezaurul muzical şi spiritual al creştinilor din România!

Gaby Bujdei

14 15

Data înfiinţării bisericii: Septembrie 1992, adresa: 3500 Krems, Arbeitergasse nr. 12, număr de membrii: 20.

Primul comitet a fost format din următorii fraţi: conducător - Boldor Viorel, secretar - Dărăban Cornel, casier - Tăucean Gheorghe, iar cenzori erau Sălăjan Vasile şi Berinde Mircea.

La această adresă am funcţionat până la 31.12.1993, iar de la data de 01.01.1994 ne-am mutat cu Biserica în Körnermarkt nr. 13 chiar în centrul oraşului, la un loc de smerenie într-un subsol adânc de cca. 10-12m unde trebuia să coborâm două rânduri lungi de scări. Pentru că nu existau geamuri, beneficiam de o ventilaţie destul de simplă: două ţevi groase, pe una intra aer proaspăt, iar pe cealaltă era extras aerul consumat. In acest subsol am continuat lucrarea doar cu o mână de credincioşi, pentru că unii dintre fraţii noştri membri au preferat să se mute la Viena, alţii la Linz, alţii la Neudau. Atunci Dumnezeu şi-a arătat măreţia şi slava dăruindu-ne un HAR deosebit prin faptul că au început să vină la mântuire oameni din lume, români de care habar nu aveam că locuiesc în Krems, pe care nici nu-i cunoscusem până atunci, dar la care Dumnezeu le-a atins inima cu dragostea Lui, atrăgându-i la El.

Astfel că la sfârşitul verii anului 1994 a avut loc primul botez în apă curgătoare la Dunăre, localitatea Mautern, când patru candidaţi au încheiat legământ cu Domnul în apa botezului. Pe toată perioada scurtă cât Biserica a funcţionat în subsol, s-au întors la Domnul mai bine de douăzeci de persoane, încheind legământ cu Domnul în apa botezului. Unii sunt aici în Austria , alţii s-au repatriat în România. Din cauza unor lucrări de amenajare şi de susţinere pentru consolidarea tavanului care începea să se crape la sala principală din subsol unde se ţineau serviciile divine, am fost nevoiţi să căutăm o nouă sală unde să ne putem strânge laolaltă. Aici am funcţionat timp de doi ani şi două luni. Îmi doresc să mai lucreze Domnul şi azi ca atunci!

La data de 25.02.1996 ne-am mutat pe Admonterstrasse nr. 5 în

ISTORICUL BISERICII BETANIA-KREMSRohrendorf, la marginea Kremsului. Aici s-a găsit o locaţie considerată ca foarte bună pentru

timpul acela, unde intâi Biserica a plătit chirie, apoi a cumpărat localul, devenind proprietatea Bisericii. Slăvit să fie Domnul că în ciuda tuturor împotrivirilor Domnul a dat biruinţă şi astfel s-a mai făcut un pas înainte pentru a nu mai depinde de vechiul proprietar. Cu noi s-a împlinit versetul care spune: „Ai fost chemat când erai rob? Să nu te nelinişteşti de lucrul acesta; dar dacă poţi să ajungi slobod, foloseşte-te“. 1Cor. 7:21 Şi încă un verset: „Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii“ Rom. 13:8. Domnul să ne ajute pe toţi. Cu puţin timp în urmă, la data de 19 septembrie 2010, Biserica „Betania-Krems” a serbat o dublă sărbătoare: botezul în apă a patru suflete şi împlinirea a 18 ani de la data deschiderii acestei biserici. De-a lungul acestei perioade, din biserica noastră s-au desprins două grupări, care au format încă două biserici în Krems: una baptistă şi una penticostală. Dar, slăvit să fie Domnul, că cei mai mulţi fraţi au rămas în biserica „mamă“ făcând astfel dovada unităţii şi a legăturii frăţeşti aşa cum ne-a poruncit Domnul Isus. A Lui să fie toată slava, în vecii vecilor. Astăzi la data când scriu aceste rânduri, registrul de evidenţă a Biserici „Betania” Krems depăşeşte cifra de o sută de membri majori şi are aproape tot atâţia copii. Ne bucurăm de pace şi ne silim cu întreaga biserică să umblăm în frica Domnului, crezând că făcând aşa, cu ajutorul Duhului Sfânt ne

vom înmulţi în continuare, lărgind astfel hotarele Împărăţiei lui Dumnezeu şi, mai mult, împlinind mandatul pe care Domnul Isus l-a dat fiecărui ucenic al Său: de a fi sare şi lumină, apoi de a vesti Sfânta Evanghelie tuturor celor din jurul nostru întâi cu fapta, apoi cu vorba. Aşa să ne ajute Dumnezeu la fiecare.

Apropiindu-mă de încheierea acestui scurt, chiar foarte scurt istoric al Biserici „Betania” Krems, pentru că la început am prezentat componenţa primului comitet, permiteţi-mi vă rog să vă prezint numele fraţilor din actualul comitet, fraţi scumpi cu care ne dăm toate silinţele să slujim lui Dumnezeu şi semenilor noştri, în măsura darului, chemării şi harului pe care Dumnezeu l-a împărţit fiecăruia, fără să o luăm nici înainte şi fără să rămânem nici în urmă, „ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele…” Efes. 4:15a.

Actualul comitet:1.Boldor Viorel – Prezbiter2.Cerep Gheorghe – Secretar3.Ţună Viorel – Casier4.Burlacu Emil -– Administrator5.Burlacu Marcel – CenzorPe perioada 1992-2010,

Biserica „Betania” Krems a fost păstorită de următorii fraţi: Peşel Ştefan, Feher Mihai, Sătmărean Leontin şi Vlas Ionel. Vreau să le mulţumesc tuturor şi pe această cale pentru slujirea de care au dat dovadă, şi doresc ca Dumnezeu să-i binecuvinteze şi să le răsplătească osteneala. De asemenea mai doresc ca bunul Dumnezeu să ne ajute pe toţi să-I slujim din toată inima, să facem întotdeauna numai voia Lui, şi să-I rămânem credincioşi până la sfârşitul vieţii. Amin.

Viorel Boldor.

16 17

Cu toţii suntem datori să slujim Domnului, în orice loc şi în orice timp. El ne cheamă să-I fim ascultători şi devotaţi în trăire şi slujire.

Ce este tinereţea? Ea este partea cea mai frumoasă, dar şi cea mai scurtă din viaţă. În tinereţe luăm poate cele mai importante decizii care ne vor influenţa toată viaţa: decizia de a alege o şcoală, o facultate, decizia de a alege o meserie. Urmează apoi următoarea decizie: căsătoria. În acest timp sunt tineri care se-ntâlnesc personal cu Domnul şi acceptă să-I slujească cu devotament.

Dumnezeu a binecuvântat şi anul acesta lucrarea de tineret cu mulţi tineri din bisericile „Elim” - Viena, „Maranata” - Wiener Neustadt, „Maranata” - Kapfenberg, „Philadelphia” - Bruck/Mur, „EL-Bethel” - Amstetten, „Shalom” şi „Bethel” - Linz, din Klagenfurt, „Harul“ din Lenzing „Metanoia” - Krems, care au înţeles voia Lui de a se pune la dispoziţia Sa în slujirea de evanghelizare pe o perioadă de opt zile în judeţul Gorj - România. Mai jos sunt câteva din gândurile tinerilor după această misiune:

Dorin: „…încurajare, impuls, motivare pentru a face mai mult voia lui Dumnezeu.”

Sami: „După misiune am înţeles ce înseamnă să fii creştin.”

Florin: „Nu e nimic mai frumos decât să fii folositor lui Dumnezeu.”

Petrică: „Datoria mea e să lupt pentru cauza Evangheliei.”

Ancuţa: „Am înţeles mai mult că trebuie să mă dăruiesc, să mă pregătesc spiritual şi să mă las călăuzită de Duhul Sfânt.”

Rebeca: „Misiunea este chemarea Domnului pentru mine şi bucuria care o am pentru copiii care vin la Domnul.”

Carina: „Am fost schimbată şi trebuie să lucrez mai departe pentru Domnul.“

Mărioara: „Am înţeles că aceasta trebuie să o continuăm când ne întoarcem acasă; fără misiune parcă lipseşte ceva…”

Sandra: „Misiunea mă ajută să-mi găsesc locul şi cu aceasta voi grăbi venirea Domnului.”

Tinerii în misiune

Denis: „Este cea mai mare bucurie pe care o am.”Ligia: „Cea mai mare bucurie; în Austria este nevoie de

a scoate mai mulţi semănători.”Tabita: „Dumnezeu lucrează diferit…”Vini: „Am auzit de pacea lăuntrică; am avut o noapte

întreagă, pace în inimă; exact acesta este lucrul pe care vreau să-l fac şi să nu-l pierd din ochi…”

Ciprian: „Este o poruncă şi o dorinţă…”Gusti: „Albina lucrează până moare... Dumnezeu te

cheamă să fii un luptător pe terenul credinţei, nu să fii un spectator pe margine.”

Paul: „Sunt supărat pe satan şi vreau să fac misiune cât mai mult pentru Domnul.”

Tanja: „Am înţeles chemarea mea şi vreau să o fac toată viaţa; prin misiune primesc putere.”

Dragi tineri, scumpi fraţi, să nu uităm: cu toţii suntem chemaţi să fim parte a acestui plan de a duce Evanghelia mai departe. Matei 28: 18 – 20

În al patrulea an consecutiv, din data de 29.10. până în 31.10.2010 am avut harul să fim din nou la Gusental în Oberösterreich la conferinţa de lucru „TINERII ÎN ACŢIUNE”. În mai multe seminarii am fost motivaţi să continuăm slujirea şi să ne concentrăm mai mult la generaţia tânără. Au slujit fraţii: Frătuţescu Mircea „Shalom” Linz , Dancia Ghiţă „Philadephia” Neudau , Irimuş Ioan, Barna Augustin, Suciu Traian „Elim” Viena. În ziua de sâmbătă dimineaţa fratele Varadin Ioan ne-a încurajat să fim mai departe în acţiune pentru mărirea Împărăţiei.

Au luat fiinţă, noi proiecte de lucru pentru anul viitor iar altele vor continua:

- proiectul „Darul Tău pentru cel ce n-are”->cadouri pentru orfelinate de copii şi azile de bătrâni din judeţul Gorj, România;

- proiectele de evanghelizare în Oltenia-România şi în Ucraina,

- două conferinţe anuale de tineret,- conferinţa de adolescenţi şi,- pentru prima dată, dacă Domnul va fi de partea nostră,

va avea loc o conferinţă în limba germană.Vă invităm să

fiţi cu toţii parte a acestor proiecte prin post, rugăciune şi prin implicare personală la toate activităţile locale din biserică şi la cele naţionale. Dorim şi-L rugăm pe Domnul nostru Isus Hristos să pună în inima tuturor tinerilor dorinţa de a sluji cu devotament pentru a duce la îndeplinire marele plan la care Domnul ne-a chemat, pentru a grăbi venirea Sa.

David Gagea

16 17

Avem motive care să fie vrednice şi care vădesc demnitate, destoinicie, motive ce se bucură de prestigiu, care aduc în viaţa noastră acea bucurie care ne face să avem zâmbetul împlinirii pe faţa noastră şi ne dă satisfacţia rugăciunilor împlinite. Viaţa noastră a tuturor este împletită cu diferite situaţi care nu ne sunt prielnice şi care nu ne sunt pe plac. Aceste situaţii fac coloritul vieţi mai activ şi mai frumos. De aceea spune apostolul Pavel în Romani 8:28 ,,De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său”. Dacă înţelegi acest lucru, viaţa primeşte un miros plăcut şi ai înţeles mult.

Una din multele rugăciuni ascultate! Pe când slujirea mea era şi în biserica din Amstetten, am avut o programare să oficiez o căsătorie în această biserică. Pe vremea începuturilor în Austria nu era decât un număr foarte restrâns de lucrători în bisericile care se formau, iar ei aveau tot felul de activităţi care trebuiau să aibă loc şi trebuiau să fie deservite de lucrătorii existenţi. Lucram pe vremea aceea ca angajat la Wagner Biro, o firmă de construcţii metalice cu un anume salar în şilingi moneda de atunci. Salariul nu era mare, copii aveam pe vremea aceea 7, şi tot ca acum apartamentul era aproape mereu plin cu musafiri, salariul era insuficient şi alocaţia pe vremea aceea era de completat periodic prin ,,Finanzamt”, o carte verde pe care am dus-o la ei şi nu ştiu ce s-a întâmplat dar s-a pierdut undeva şi am rămas fără bani. Sâmbăta trebuia să mă duc la Amstetten, să oficiez nunta, dar în casă toţi bani de care

Psalm 65:1,2 „Cu încredere, Dumnezeule, vei fi lăudat în Sion, şi împlinite vor fi juruinţele care ţi-au fost făcute. Tu asculţi

rugăciunea, de aceea toţi oamenii vor veni la Tine.”

dispuneam erau 150 de Şilingi; am întrebat soţia ce să fac pentru că până la următorul salariu erau încă două săptămâni. Împreună cu soţia am hotărât să alimentez maşina cu ultimii bani, care erau şi aşa puţini, şi ne-am rugat Domnului să ne poarte de grijă şi să nu ne lase fără pâine pe masă. Am plecat la drum iar când sunt singur şi călătoresc cu maşina am acest obicei de a comunica prin rugăciune Domnului nevoile cât şi mulţumirile. Am ajuns la Amstetten, am parcat maşina şi am urcat la etajul doi, unde se găsea localul bisericii. În momentul în care am ajuns acolo, a venit la mine un frate din Linz şi mi-a spus următorul lucru: ,,Frate Peşel, nu ştiu care este situaţia dumitale financiară, dar în noaptea aceasta am fost trezit de trei ori de Duhul Sfânt, care mi-a comunicat să îţi aduc aceşti bani” şi mi-a întins suma de care aveam nevoie până la salariul următor. Dumnezeu să îi răsplătească! Mi-au scăpat lacrimile şi am rămas fără cuvinte. De atunci mă rog pentru acea persoană cât şi pentru oamenii care stau la dispoziţia lui Dumnezeu pentru a fi împlinitori a voii Lui. Am slujit la acea căsătorie cu un suflet mulţumit, cu o împlinire în mine că Dumnezeu este un Dumnezeu care ascultă rugăciunea. Am plecat din Amstetten către casă şi am mulţumit lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut în acea zi pentru mine şi familia mea. Ajuns acasă, am adunat toţi copiii şi le-am explicat experienţa aceasta a rugăciunii ascultate şi am mulţumit lui Dumnezeu cu

toată familia pentru ce a făcut şi pentru ceea ce face El pentru noi. Părinţi, împărtăşiţi cu copiii dumneavoastră experienţele pe care le trăiţi; prin aceasta veţi zidi în ei o credinţă adevărată, care îi va însoţi toată viaţa. Dumnezeu poartă de grijă (Iehova Ihre)! Psalm 65:2 „Tu asculţi rugăciunea, de aceea toţi oamenii vor veni la Tine.” Psalm 65:5 „În bunătatea Ta, Tu ne asculţi prin minuni, Dumne-zeul mântuirii noastre, nădejdea tuturor marginilor înde-părtate ale pământului şi mării!”

Peşel Ştefan

O rugãciune ascultatã

18 19

Căutând să mă uit în urmă şi să-mi aduc aminte de ceea ce a lucrat Dumnezeu pentru noi, cei care am părăsit ţara unde ne-am născut, nu am decât reverenţă şi mulţumire pentru marea purtare de grijă care a arătat-o faţă de noi. Trăind vremuri destul de sumbre din punct de vedere material, mulţi încercau pe diferite căi să părăsească România. Venind în această ţară, Austria, de unde se putea pleca spre Canada, SUA şi Australia, românii au trebuit să aştepte vizele care se dădeau pe anumite criterii în funcţie de ţara unde doreai să ajungi. Unii au primit intrarea în ţara aleasă, iar alţii au rămas în Austria.

Era anul 1989 când cei care se găseau în jurul oraşului Hartberg s-au gândit la un local unde să se adune pentru a avea părtăşie unii cu alţii şi cu Domnul, pentru că dorinţa Duhului era să păstrăm moştenirea înaintaşilor noştri care se lipiseră tare de El şi voiau ca şi urmaşii lor să facă

la fel. S-a ajuns la o înţelegere cu cei de la Biserica Evanghelică, duminica după-masă să putem şi noi avea părtăşie în cântare, cuvânt şi rugăciune. În luna mai a anului respectiv, s-a început lucrarea celor credincioşi în clădirea Biserici Evangelice. Era foarte greu cu locurile

de muncă întrucât numai cei care primeau dreptul de şedere în Austria beneficiau şi de posibilitatea de a fi angajaţi de o firmă în mod legal. Un lucru îmbucurător a fost faptul că fraţii au cumpărat un microbuz care să aducă persoanele fără maşină la închinare. La început am fost puţini, dar cu trecerea timpului tot mai mulţi au auzit despre faptul că ne adunăm la părtăşie. Pasiunea în închinare şi rugăciunile fierbinţi erau caracteristici care însoţeau pe ce prezenţi. Aşa am continuat până în anul 1993 când în Biserica Evanghelică a venit un nou pastor şi a trebuit să căutăm un alt local, unde să putem să ne închinăm. În aprilie 1993, Biserica catolică ne-a închiriat o sală unde să avem program. Văzând că lucrurile au luat o întorsătură neplăcută, comitetul împreună cu fraţii au hotărât rugăciune şi post în lanţ ca Domnul să dea o rezolvare. S-a trecut la căutarea de teren sau casă care să corespundă cu cerinţele şi posibilităţile noastre materiale în Hartberg sau în împrejurimi. După un timp petrecut în post şi rugăciune, Domnul a vorbit prin prorocie şi vedenie, arătând că se va realiza cumpărarea unei clădiri lungi care se va găsi lângă un canal de apă făcut de oameni. După câteva luni, în septembrie 1993 s-a găsit în localitatea Neudau o clădire care s-a cumpărat.

Mai întâi Casa DoMnului

Primarul localităţii a fost încântat de ceea ce vrem să facem, spunând că mai bine o casă de rugăciune decât lucruri păcătoase. Astfel localul de rugăciune din Neudau a fost primul local care aparţinea în întregime cultului român nou înfiinţat în diaspora. Ştiam că ce vom face, vom face pentru noi şi copiii noştri. Noi cei care începuserăm să prindem rădăcini firave în această ţară şi care nu aveam locuinţe personale, aveam o casă de rugăciune unde puteam să deschidem şi să închidem uşa atunci când doream noi. Entuziasmul fraţilor a fost atât de mare, încât în grabă s-a trecut la amenajarea clădirii care arăta destul de jalnic. S-a depus o muncă enormă, întrucât venea iarna. Muncile au continuat chiar şi pe perioada rece, astfel că pe data de 8 mai 1994 s-a realizat deschiderea localului. După deschidere şi în anii următori, membrii au devenit tot mai mulţi, iar tinerii care veniseră după revoluţie au început să-şi întemeieze familii. Având local propriu, puteam avea programul slujbelor când doream. S-a stabilit ca vineri să fie rugăciune de la ora 19:00-21:00, duminica program de rugăciune şi evanghelizare de la 9:00-12:00 şi după-amiază de la 17:00-19:15. Distanţele fiind mari de străbătut cu copii mici sau noi născuţi şi spaţiul fiind limitat, s-a considerat că este potrivit să se mai caute în regiunea Gleisdorf un loc unde să se poată aduna fraţii din împrejurimile locului. Dumnezeu le-a dat izbândă şi cu mâini harnice au amenajat un spaţiu unde se puteau închina în anul 2000, dar cu dorinţa ca în viitor să-ţi poată construi un local care să le aparţină, cea ce s-a realizat în anul 2008. Localul din Neudau s-a bucurat în continuare de bunătatea Domnului şi ocrotirea Lui. Cu ajutorul Duhului Sfânt numărul credincioşilor s-a mărit. Din nou localul era neîncăpător aşa că cei din regiunea Oberwart au dorit să poată avea posibilitatea şi ei să deschidă o casă de rugăciune, ceea ce s-a materializat în anul 2005. Fapta celor, din Neudau a dat imbold şi altor fraţi din Austria ca să se gândească ca mai întâi „Casa Domnului” are prioritate în viaţă şi au trecut şi ei la ridicarea de localuri de rugăciune, unde oamenii să poată veni să se închine în Duh şi adevăr ca să se mântuiască pe ei, pe ai lor şi pe cei pe care îi va chema Domnul prin Evanghelie. Mă bucur văzând lucrarea Domnului la noi

în Neudau precum şi în întreaga Austrie pentru care în întregime se cade să mulţumim cu toţi lui

Dumnezeu, care este cu noi şi ne poartă de grijă. Ghiţă Guiaş

18 19

Copiii sunt cei mai buni ascultători. Ei sunt atenţi la tot ce se petrece în jurul lor. Copiii înregistrează, ţin minte multe lucruri, întâmplări pe care noi ca părinţi nu ni le mai amintim. De aceea trebuie sa fim foarte atenţi ce vorbim în prezenţa lor. Trebuie de asemeni să fim atenţi la comportamentul nostru. Copiii pot foarte bine să ne imite, să ne exemplifice. Ceea ce investim noi în copii, aceea vor avea pe limba lor şi în inima lor. E foarte important pentru copii să cunoască Cuvântul lui Dumnezeu şi în fiecare duminică să frecventeze biserica. ,,Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea” Prov. 22:6. Cum pot învăţa copiii să cânte, să aibă în inima lor Cuvântul lui Dumnezeu prin cântare? Multe cântări conţin pasaje din Biblie. Multe cântări sunt o rugăciune. De exemplu, când cântăm cântarea ,,Tatăl nostru”, ne rugăm. O mare responsabilitate o au părinţii în educarea copiilor. De ei depinde ce învaţă copilul acasă. Dacă părintele va sta întreaga zi cu ,,nasu” în faţa televizorului, copilul va face la fel. Este foarte important ce le întipărim de mici copiilor noştri. Dacă părintele va asculta muzica creştină, copiii vor face la fel, fără a li se impune. Nu vă aşteptaţi ca de prima dată să facă şi copilul la fel. Aveţi răbdare până acest lucru se repetă, atunci veţi vedea rezultatele. Dacă părintele va cânta, fie în casă, în grădină sau în maşină, copilul va învăţa cântarea şi o va cânta. Eu nu le-am spus niciodată copiilor: ,,cântaţi cântarea asta!” Ci ei, fiind în preajma mea, auzindu-mă cântând, au început să cânte şi ei. Bineînţeles că până să cânte, întâi au ascultat cântarea de mai multe ori, apoi au ştiut refrenul şi au urmat şi strofele. Puteţi căuta diferite metode pentru a învăţa copiii să-L laude pe Dumnezeu. Timpul? Poate fi la orice oră din zi şi cât mai mult. Programul copilului trebuie bine stabilit. Dacă copilul stă o zi întreagă la computer, s-ar putea să nu mai dorească să cânte pentru că va spune că e prea obosit. De aceea, ca părinţi, faceţi program copiilor. Maxim o oră pe zi la computer. Înlocuiţi voi timpul de peste zi cu alte activităţi. Este mult mai sănătos fizic şi psihic. Copiii nu ştiu să aleagă ce e mai bun pentru

Cum învaţă copiii să cânte?ei. Ei nu ştiu să-şi stabilească un program sănătos. Daţi-le idei. Înscrieţi-i într-un cor. Verificaţi ce fel de prieteni au. Nu-i lăsaţi mult timp în anturajul unor copii de la care învaţă obiceiuri necreştine. Sau, invitaţi aceşti copii la biserică. O altă metodă prin care copiii pot învăţa să cânte, este de a asculta muzică creştină video sau audio. Vă pot recomanda DVD-urile grupului Speranţa, care cuprind cântări din “Harfa bisericii” şi cântări de laudă şi închinare. Dacă copiii preferă muzică în limba germană, puteţi găsi DVD-uri în limba germană la librăria creştină. Astfel, ascultând muzică creştină, mintea lor, gândirea lor, sentimentele lor se vor schimba! Pentru că în aceste cântări găsim cuvinte din Cuvântul lui Dumnezeu, cuvinte insuflate cu puterea care schimbă inima şi mintea, aduc vindecare şi eliberare. ,,Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire. Mesajul cântărilor va rămâne pentru totdeauna în mintea lor, în gura lor şi în inima lor. Astfel de pe un întreg DVD, copiii pot avea un întreg repertoriu de cântări. Când îi auziţi cântând, încurajaţi-i, admiraţi-le vocile, spuneţi-le că Domnul Isus îi aude când ei cântă şi El stă şi le ascultă cântarea şi e foarte fericit când ei Îl laudă. Un rol foarte important în educarea şi creşterea copiilor îl are mama. ”Ea veghează asupra celor ce se petrec

în casa ei” Prov. 30:27 ,,Fiii ei se scoală şi o numesc fericită” Prov. 30:28 ,,bărbatul ei se scoală şi-i aduce laude” Prov. 30:28 ,,Femeia care se teme de Domnul va fi lăudată” Prov. 30:30 ,,faptele ei s-o laude la porţile cetăţii” Prov. 30:31. În general mamele rămân acasă cu copiii şi se ocupă de creşterea şi educarea lor. Copiii profită în acest timp de dragostea lor, de mângâierile lor, de încurajările lor şi de timpul petrecut acasă, la plimbare sau în alte locuri. Aceste momente vor rămâne pentru totdeauna în mintea copiilor. Copilul dumneavoastră nu are voce? Cum nu are voce dacă poate vorbi? Orice copil care poate vorbi are voce, şi atunci poate să şi cânte. Unul cântă mai bine pentru că e talentat, iar celălalt nu cântă aşa bine, dar, cântând, învaţă să cânte. Investiţi în copii, în timpul petrecut cu ei, pentru că sunt singura moştenire, singura comoară pe care o vom duce cu noi în cer. Casele, maşinile, afacerile, banii, aceste investiţii nu au nici o valoare. ,,Faceţi-vă rost de pungi, care nu se învechesc, o comoară nesecată în ceruri, unde nu se apropie hoţul şi unde nu roade molia. Căci unde este comoara voastră acolo este şi inima voastră” Luca 12:33, 34. Investiţi în copii! COPIII AU O VALOARE VEŞNICĂ!

Cătălina Ilieş-Moroşan

20 21

Cred că primul lucru pe care trebuie să-l facă 1. un credincios, este să mulţumească lui Dumnezeu pentru jertfa Domnului Isus - Romani 7:25 „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu prin Isus Hristos Domnul nostru“ şi pentru locul pregătit de El. De nu ar fi fost jertfa Lui, viaţa nu ar avea sens şi nici speranţă nu ar fi (Ioan 3:16). Cine are această mulţumire, îl vede pe El, şi-L întâlneşte pe El (Ps. 50:23). Chiar şi în rugăciunea „Tatăl nostru”, dacă nu se aminteşte cuvântul ,,mulţumire”, Isus ne învaţă: ,,Sfinţească-se Numele Tău” (aici este o mulţumire). Dacă cineva te-ar elibera din închisoare, fiind condamnat la moarte, nu ai fi tu oare mulţumitor toată viaţa?

În al doilea rând, toţi oamenii care trăiesc 2. pe pământ trebuie să îi mulţumească lui Dumnezeu, indiferent de religie, confesiune sau alte mişcări: fiindcă El ne-a creat – Gen. 2:7 - “Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu“. Mulţi oameni aduc mulţumire altor oameni care trăiesc sau au murit, dar înainte de a fi, Buda, Mahomed, Schmidt, Papa sau alţi aşa zişi sfinţi, El a creat omul şi Lui I se cuvine mulţumire. Mulţumirea este răspunsul pe care

Dumnezeu îl aşteaptă de la oameni, fiindcă tot ce a creat El, păsări, animale şi toate vieţuitoarele, Îl ascultă şi Îi mulţumesc. Citeşte capitolele 38 şi 39 din Iov.

În al treilea rând, trebuie să 3. mulţumim lui Dumnezeu pentru toate lucrurile

– Efes. 5:20 ,,Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, în numele Domnului nostru Isus Hristos“. Aici se referă Biblia la toate domeniile: bogat sau mai puţin bogat, înalt sau mai scund, pus într-o slujbă vizibilă sau într-una mai puţin vizibilă, sănătos sau mai puţin sănătos, pe vreme bună sau pe vreme rea, soare sau ploaie şi lista ar putea continua. Trebuie să Îi mulţumeşti lui Dumnezeu, fiindcă în Romani 8:28 spune: “De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu şi anume spre binele celor ce

Mulţumirea

sunt chemaţi după planul Său”. Mulţumirea dă sens trecutului, aduce pace prezentului şi dă speranţe zilei de mâine. Cel ce nu este mulţumit cu ceea ce are, nu va fi mulţumit nici cu ceea ce îşi doreşte să aibă. Un poet spunea:

Când îmi îndrept atent privirea, la tot ce am în jurul meu, Mă simt dator cu mulţumirea, să mă întorc spre Dumnezeu.

Mulţumeşte lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările şi toate încercările. El ştie întotdeauna de ce lucrează aşa. Lauda înseamnă: recunoaşterea lui Dumnezeu pentru ceea ce este El. Pe când mulţumirea este recunoaşterea pentru ceea ce face El.

În al patrulea rând şi ultimul, trebuie să mulţumim lui 4. Dumnezeu că nu face după pornirile noastre, după gândirea noastră, după ceea ce am promis şi nu am ţinut, după încăpăţânarea noastă, după vorbele noastre, după neascultarea noastră. Ps. 103:10, 11 – “Nu ne face după păcatele noastre, nu ne pedepseşte după fărădelegile noastre, ci cât de sus sunt cerurile faţă de pământ, atât este de mare bunătatea Lui pentru cei ce se tem de El“. Şi are o nespusă răbdare şi îngăduinţă faţă de noi, şi ne aşteaptă să ne pocăim, să ne întoarcem la El din toată inima. Pentru asta trebuie să Îi mulţumim. – Iona 2:9- Poetul unei cântări spune:

De câte ori Te-am supărat, şi Te-am privit cu silă, De câte ori Te-am întristat, să Te răzbuni am aşteptat, Dar Tu Isuse m-ai iertat, şi m-ai privit cu milă.

Închei cu ce spune înţeleptul în Proverbe 15:15b „…Cel cu inima mulţumită, are un ospăţ necurmat.” Iar românul spune, „Nemulţumitului i se ia darul. Fii întotdeauna mulţumit şi nu uita priorităţile”. Daniel Suingiu

Ordinare la „Betel” Oberwart. Duminică 21 noiembrie 2010, în Biserica Penticostală „Betel“ din Oberwart a avut loc ordinarea în slujba de prezbiter a fratelui Cotuţiu Pavel. Actul de cult a fost oficiat de fratele pastor Ioan Varadin, preşedintele Organizatiei Penticostale Romane din Austria. Împreună cu fratele Traian Chira, pastorul Bisericii şi fratele Cornel Hiticaş pastor din Beclean (Bistriţa-Năsăud) invitat special la această sărbătoare care a avut şi predica de bază din (Tit.1;1-9)

20 21

În 1989 revoluţia din România a dat speranţă unui popor de aprox. 23 milioane de locuitori care aşteaptă de peste 20 de ani un „mai bine“ dar paradoxal, realitatea este cu totul alta: „sărăcie curată“ (peste 70% din populaţie sunt declaraţi săraci), infrastructura la pământ, sistemul sanitar, social, învăţământ sunt falimentare. Criza economică-financiară a lăsat urme adânci în economie. Unii oameni şi-au pus capăt zilelor datorită falimentului şi a disperării. O lume întreagă a privit cu speranţă spre USA şi liderul ei Obama sperând că el va putea rezolva criza. Speranţe ce se risipesc ca ceaţa când răsare soarele.

Haiti se confruntă după marele cutremur (250.000 de morţi) cu - holeră şi ciumă – mii de morţi, Austria sute de tineri merg la caritas pentru a găsi un adăpost căci - nu mai pot plăti o chirie,

lumea se confruntă cu „uriaşul neajunsului” şi are nevoie de cineva care să o poată ajuta. Un proverb spune că: „Speranţa moare ultima” de aceea murim sperând. Dacă este cineva în care trebuie să ne punem speranţa, acela este Hristos Domnul, Hristosul de care avem cu toţii nevoie. Mesajul îngerului venit din cer a fost o veste bună care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: „Astăzi în cetatea lui David vi s-a născut un Mântuitor , care este Hristos Domnul...” „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.”

1. – Avem nevoie de pace. Mesajul ceresc a fost „pace pe pământ”. Dumnezeu prin naşterea fiului său a trimis mesajul „pace pe pământ”. Raportat la pacea pe pământ, istoricii spun că de-a lungul istoriei a existat pace aproximativ 30 de ani în perioada în care a trăit Isus. Avem nevoie de Hristos în mijlocul nostru: în inimă, în familie, în biserică, în ţară, în lume... Prin urmare nu avem pace pentru că El lipseşte din inimă, din familie, din biserică (I sa oferit locul din colţ, lângă intrare), iar societatea Îl ignoră ca fiind fără importanţă. Biserica Domnului vie trebuie să exclame: „Quo wadis” (încotro?). El Mesia este numit şi Domnul Păcii – El poate da pace inimii tale, „Caută-L şi-L vei găsii”, cuvântul Scripturii te îndeamnă: „caută pacea şi aleargă după ea”

2. – Avem nevoie de Hristos în alergarea noastră. „Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte” Prov. 14:12. Versetul nu mai are nevoie de explicaţii, avem nevoie de Hristos în alegerea noastră deoarece sunt multe căi. Psalmistul în Ps.119:30 declară clar, tare şi răspicat: „Aleg calea adevărului...“ Cel mai greu lucru în viaţă este să alegi. Exemplu Lot a ales, şi apoi a cules: sâlnicie, probleme, pierderi (soţia) păcate urâte, etc. Iată câteva dintre multele căi pe care omul este tentat să le calce: Calea apropierii de Dumnezeu la sărbătorii, Calea mersului la Biserica (pentru tinerii care merg de ochii părinţilor), Calea bunăstării, Calea dezmăţului, (unii merg pe ea cum zice Solomon: „ca boul la tăiere”). Privind de la Betleem la Golgota putem să alegem cu siguranţă „Calea Domnului” şi pentru aceasta avem nevoie de El în alegerea noastră pentru că numai această Cale duce în Cer la Dumnezu. 3. – Avem nevoie de Hristos pentru acoperirea noastră. El a venit pe pământ ca să poarte ruşinea ta, păcatul tău murdar, goliciunea ta ( în Eden Adam şi Eva în urma păcatului). Hristos a fost dispreţuit, dezbrăcat de hainele Lui, purtând ruşinea ta pentru ca tu să poţi fi acoperit, îmbrăcat cu „hainele neprihănirii” prin credinţă. În Col. 2:15 apostolul Pavel scrie despre lucrarea Domnului pe cruce: „A dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce.“ Cititorule drag pentru tine a murit Hristos şi poate că astăzi încă mai porţi ruşinea faptelor tale ascunse, a copiilor tăi, şi încă mai stai cu capul aplecat, am o veste bună pentru tine: Hristos a purtat ruşinea ta, vino la El şi caută-L pentru că ai nevoie de El.

4. – Avem nevoie de Hristos ca să fim iertaţi. „...fără vărsare de sânge nu este iertare“ Evrei 9:22. Isus Hristos a fost Mielul de jertfă adus lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor noastre. De aceea în prezenţa lui Dumnezeu nu putem intra decât prin Isus Hristos şi jertfa Sa şi nu există alt Mântuitor sau Salvator dat oamenilor decât Fiul lui Dumnezeu, singurul care şi-a dat viaţa pentru omenire. Unul din cele şapte cuvinte de pe cruce ale Domnului Isus sună extraordinar: „Tată iartă-i căci nu ştiu ce fac” Acolo pe cruce l-ai pironit şi tu prin păcatele tale de aceea ai nevoie de El şi de iertarea Lui. Mulşi oameni vor fi judecaţi pentru faptul că au refuzat iertarea şi pe Cel care putea să le dea graţiereade la condamnarea la moarte. 5. – Avem nevoie de Hristos pentru că este singurul care-ţi poate purta lipsurile. Isus a experimentat totul: foametea, setea, dezbrăcat de hainele Lui, părăsit de toţi, fără casă, fără masă, despărţit de Tatăl („Eli, Eli, lama sabactani?”, adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” despărţit datorită păcatelor noastre pe care le-a purtat pe cruce) – a purtat toate lipsurile posibile pentru ca tu şi eu să avem totul pe deplin prin El. Te îndemn cititorule să citeşti rar aceste rânduri şi să te gândeşti profund. Chiar dacă nu ai tată, mamă, fraţi şi surori şi te crezi părăsit de toţi şi neajutorat, El Domnul sa jertfit pe cruce ca tu să ai astăzi acolo sus pe cineva care te iubeşte şi-ţi cunoaşte lipsurile, nevoile şi dorinţele tale. Este singurul care te crede, te ştie, te cunoaşte şi te poate ajuta. Ce har să şti că există cineva care te bagă în seamă şi acela nu este orişicine: El este Domnul. Glorie Lui!

6. – Avem nevoie deHristos ca să fim vindecaţi. „şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi” Isaia 53:5b. Ce minunat, acolo pe cruce El a purtat bolile, suferinţele şi durerile noastre Crezi tu aceasta? Sunt foarte mulţi fraţi între noi care au fost vindecaţi de Domnul într-un mod miraculos datorită credinţei în Cuvântul lui Dumnezeu iar experienţele şi mărturiile acestora întăresc Biserica şi pe cei în suferinţă. Cred că şi tu poţi fi o mărturie pentru alţii de aceea te îndemn să vorbeşti despre Dumnezeul tău de care avem cu toţii nevoie ca să fim vindecaţi.

Eu nu ştiu care este nevoia ta dar ştiu sigur că tu ai nevoie de cel care sa născut în iesle şi a murit pe o cruce şi Vestea Bună este că: Dumnezeu L-a trimis pe fiul Său pentru că omenirea avea nevoie de El.

Trecem prin viaţă ca şi roua dimineţii având nădejdea în inimă căci într-o zi vom fi cu El, trăim fiecare zi cu puterea pe care o primim de la El, privind în zări şi aşteptând venirea Domnului.

Ioan Noane

Vestea Bună.

S-a născut „Hristosul de care avem cu toţii nevoie“

22 23

Botez noutestamental la Oberwart. În data de 20 iunie 2010, 12 candidaţi au încheiat legământ cu Domnul prin botezul în apă în Biserica Penticostală „Betel” Oberwart. Actul de cult a fost oficiat de pastorul Traian Chira şi de diaconul Pavel Cotuţiu.

Botez noutestamental la „Betania” Krems. În data de 19 septembrie 2010, 4 candidaţi au încheiat legământ cu Domnul prin botezul în apă.

Vremea secerişului

La 28 noiembrie 2010 Biserica Elim din Viena a avut harul să traverseze din nou o sărbătoare a bucuriei, în cadrul serviciului divin de dimineaţă într-o atmosferă binecuvântată de Domnul prin prezenţa Sa în întreaga slujbă. Sasesprezece suflete şi-au predat viaţa Domnului, mărturisind credinţa în Hristos şi un cuget curat, apoi încheind legământul cu Domnul prin botezul noutestamental în apă. După ce candidaţii la botez au cântat împreună, pastorul Ioan Vlas a predicat Cuvântul, iar botezul a fost efectuat de pastorul Patriciu Ciupe şi prezbiterul Ioan Irimuş.

În biserica „Emanuel” - Viena a avut loc în data de 14.11.2010 un botez nou-testamental. Timpul de închinare înaintea Domnului a fost deschis de fratele pastor Sătmărean Leontin. La adresa lui Dumnezeu s-au adus laude prin cântări şi rugăciune, în mod deosebit din partea celor şapte candidaţi, care au cântat şi împreună. La părtăşia bisericii a luat parte şi fratele Negruşer Sandu - Cluj, România. Cuvântul citit pentru biserică a fost din Matei 28:18-20, mesajul având ca temă întrebarea “Pentru ce faceţi lucrul acesta?”. Răspunsurile cheie ale acestei întrebări fiind: Porunca Domnului Isus, Mărturisirea unui cuget curat şi Bucuria împlinirii a ceea ce a cerut Dumnezeu. Botezul a fost oficiat

de fraţii Sătmărean Leontin şi Stoian Petru (pastorii locali). Candidaţii de botez de la stânga la dreapta: Maicariu Nicu, Urs Mario, Morar Gabriela, Marian Debora, Copăceanu Flavius, Hetea Iosif, Sătmărean David.

22 23

În data de 14.11.2010 a fost oficiat un botez noutestamental la Biserica “EMANUEL” - Amstetten, de către pastorul Noane Ioan biserica „Agape” - Wien şi prezbiterul Cătană Daniel - biserica locală. Candidaţi: Beni, Tabita, Lucian, Cristina, Dan.

Prin harul lui Dumnezeu, Biserica „Agape“ Wien a trăit un moment înălţător în data de 12.12.2010, când 5 tineri au spus „DA”, intrând în apa botezului şi încheind legământ cu Dumnezeu.

De la stânga la dreapta: pastor Ştefan Peşel, Florian Fronea, Eunice Jude, Crina Gavriş, Emanuela Ungheanu, David Ungheanu şi prezbiter Puiu G. Timofte care a avut şi mesajul de bază.

Ordinare În data de 14.11.2010, a avut loc la Biserica penticostală

„Maranata”, din Wiener Neustadt ordinarea fratelui Ştrango Victor în slujba de pastor. La bucuria bisericii au participat fraţii: pastor Varadin Ioan, preşedintele „Pfingstkirche Gemeinde Gottes in Österreich“ şi Supuran Traian, pastorul bisericii penticostale din Gleisdorf.

Dorim ca Dumnezeu să-l binecuvânteze pe fratele pastor Victor Ştrango împreună cu toata casa lui, să-i dea har, ca să cârmuiască biserica prin puterea, dragostea şi înţelepciunea Duhului Sfânt.

„Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos,...” (Efes. 4:11-12)

La data de 18 Noiembrie 2010 la Biserica Metanoia din Krems a avut loc un botez nou-testamental. Candidaţii au fost: Clarisa Mandici, Ramona Gafita, Christina Berinde şi Ionuţ Hagea. Cei patru au depus câte o mărturie despre întoarcerea lor la Domnul şi L-au lăudat prin cântări.

Mulţumim celor care au colaborat la realizarea acestui număr. Fără articolele dumneavoastră revista nu poate exista. Ne cerem scuze pentru articolele nepublicate în limita posibilităţilor vom încerca să le publicăm în numerele viitoare. Vă aşteptăm din nou pentru următorul număr cu tot ceea ce Dumnezeu vă pune pe inimă: articole, poezii, sugestii şi întrebări. Următorul număr, va apărea aproximativ la data de 15.03.2011 şi vom avea ca temă principală: “BIBLIA şi SĂRBĂTOAREA PAŞTELOR”.