Miscarea este o modalitate universala de comunicare. Toti copiii se misca intr-un fel sau altul, iar cei cu cerinte educationale speciale nu fac exceptie. Unii copii cu dizabilitati nu au un limbaj verbal adecvat dezvoltat, dar detin un adevarat limbaj al miscarilor; astfel, comunicarea non-verbala este un mod eficient de contact. Putine experiente angreneaza atat de bine persoana, in totalitatea ei, precum o face dansul: corpul, emotiile si intelectul. 

Miscarea impreuna cu altii, in acelasi ritm, de obicei, ajuta la formarea relatiilor. Datorita comunicarii prin miscare, copilul devine mai constient de propria persoana si mult mai capabil de a interactiona cu ceilalti. Prin tehnicile folosite, terapeutul lucreaza pe dezvoltarea increderii si a relatiilor. 

Leventhal (1981) sustine ca terapia prin miscare si dans pentru un copil cu c.e.s. incepe cu dezvoltarea senzorio-motorie si perceptuala, si integrarea acestor informatii, si abia apoi se continua cu formarea schemei corporale si dezvoltarea conceptului de Sine. 

Schema corporala este unul din conceptele fundamentale in dezvoltarea umana. Schilder (1950) defineste schema corporala ca fiind o imagine tridimensionala a propriului nostru corp pe care ne-o formam in minte, felul in care ne percepem corpul. Fara schema corporala, structurile psihice necesare reprezentarii simbolice a altor lucruri nu se pot forma, atata timp cat ele depind de achizitiile anterioare. 

Schilder (1950) sublineaza corelatia dintre miscare si schema corporala. El sustine ca miscarea conduce la o mai buna orientare in raport cu propriul nostru corp. Nu stim prea multe despre corpul nostru daca nu il miscam, iar miscarea este un factor unificator intre diferitele parti ale corpului. 

Multi specialisti sunt de acord cu Schilder, ca prin miscare venim in contact cu lumea inconjuratoare si cu obiectele, si ca doar prin miscare si noi contacte cu mediul, cunostintele despre propriul nostru corp vor creste. Chace scrie ca terapia prin dans, prin folosirea unei forme primare de comunicare, ofera individului un mod de relationare cu mediul si cu ceilalti atunci cand el este limitat de un handicap.

Cu cat schema corporala este mai bine conturata, cu atat mai clara este si diferentierea de mediu si de ceilalti. Aceasta diferentiere este necesara pentru dezvoltarea unor relatii. De aceea, miscarea si schema corporala sunt doua preocupari majore pentru terapeuti.

Un principiu de baza este sinteza aspectelor fizice si relationale ale miscarii. Nu are importanta care abilitati fizice sunt centrale, ci primordial este punerea accentului pe dezvoltarea relatiilor intre oameni. Schimbarile comportamentale au loc prin, si sunt sustinute de relationarea interpersonala cu copiii prin miscare. Schimbarile semnificative care au loc la nivelul miscarii pot afecta functionarea globala. De aceea, prin extinderea repertoriului de miscare al unui copil, ii furnizam mai multe posibilitati de dezvoltare a achizitiilor ce-i permit sa inteleaga si sa faca fata mediului. In aceasta munca, important este procesul in sine si nu produsul lui. 

O importanta majora o are constientizarea eu-lui corporal pentru organizarea impulsurilor si internalizarea controlului. Copiii trebuie sa- si inteleaga propriile corpuri si capacitatea lor de miscare inainte de a putea face fata cerintelor exterioare ale mediului. 

Folosirea oglinzii este o metoda de reflectare (insa nu si de imitare a miscarilor celorlalti) ce furnizeaza un mod de intelegere a experientelor unui copil, la nivel corporal. Aceasta metoda nu ofera doar informatii importante despre copil, altfel nedescoperite, ci, de asemenea, transmite copilului mesajul ca este vazut si acceptat asa cum este. 

Aceasta acceptare, de cele mai multe ori, muta atentia copilului de la stimuli interni la cei din mediu, care mai apoi va duce la cresterea interactiunilor. Terapeutul nu trebuie sa fie pus in fata oglinzii atunci cand nu detine controlul comportamentului sau, sau cand actiunea nu ofera posibilitatea pentru o schimbare pozitiva. Pe masura ce adultul cunoaste copiii, acesta va fi capabil sa detecteze inceputul starii de agitatie si poate structura sedinta in asa fel incat sa evite pierderea controlului. 

Dansul ii ajuta pe cei mici sa se concentreze. Copiii care danseaza de mici au o capacitate foarte mare de învatare si memorizare. 

Nu trebuie uitat ca dansul a aparut înaintea muzicii, ca o reprezentare animata inteligenta a performantelor în arta vânatorii si a luptei în primele triburi de oameni primitivi. Din acest motiv, dansul este, în primul rând, o „scoala” complexa, în care copilul, la fel ca si primii oameni, învata sa-si controleze impulsurile prin armonie si cadenta. Antropologii americani subliniaza importanta dansului la vârste mici nu doar sub aspectul miscarii necesare cresterii si sanatatii, ci mai ales ca antrenament neuro-psihologic.

Dezvoltarea sistemului nervosAsa cum arata numeroase studii, dansul este foarte important în stabilirea unor noi

legaturi între centrii nervosi din creier si maduva spinarii. Cadentarea miscarilor în raport cu stimulii auditivi ai ritmului obliga creierul fraged al micutului sa formeze noi retele de transmitere a impulsurilor si mesajelor, crescând masa de tesut nervos. Aceasta crestere a sistemului nervos, grabita de efortul creierului pentru cadentarea miscarilor, face ca neuronii sa fie mai bine hraniti si protejati de toxine. Se poate spune ca miscarile armonice contribuie activ la dezvoltarea functionala a întregului sistem nervos, dar si la cresterea sa normala. În plus, dansul impune si perfectionarea reflexelor simple sau complexe care sunt de multe ori vitale pentru copilul de vârsta mica, dar si pentru viitorul adult. 

Atentie si capacitate de a învata Dansul impune în permanenta raspunsuri motorii ca reactia de orientare a capului spre

stimuli. Acest reflex antrenat prin dans este extrem de important în procesele nervoase intime de realizare a atentiei. Se stie ca, la copii, una dintre problemele cele mai dificile în procesele educative este atentia. Dansul ofera posibilitatea antrenarii atentiei într-un mod placut si extrem de eficient. O buna dezvoltare a mecanismelor de atentie implica si o capacitate superioara de învatare, favorizînd si o buna pregatire a creierului pentru memorizare. Din acest motiv, micutii care danseaza la vârste mici, sub sase ani, au o capacitate foarte mare de învatare si memorizare. Din nefericire, miscarile intense de dans din perioada copilariei târzii si a adolescentei au un efect invers. 

Dezvoltarea limbajului Miscarile de dans sunt, de multe ori, reprezentari creative ale trairilor pozitive oferite

de muzica si ritm. În acest fel copilul învata singur, în mod inconstient, cum sa exprime gestic o senzatie, o traire sau chiar un eveniment cântat. În consecinta, stimularea zonelor centrale ale comenzilor pentru gest si mimica antreneaza o întreaga arie nervoasa responsabila de comunicare si limbaj. Cercetarile recente au demonstrat ca dansul liber, necontrolat de adulti, contribuie activ la dezvoltarea rapida a limbajului vorbit într-o masura egala cu cel mimic sau gestic. 

O astfel de dezvoltare a limbajului, ca si a trairii armonice a muzicii, simbolizata prin gest, dezvolta foarte mult aria compartimentului afectiv, ceea ce înseamna, pe lânga sensibilitate, si o antrenare a vointei si inteligentei intuitive. 

Gustul pentru frumos Dansul obliga creierul la miscarea de cadenta, dictata de armonie si simetrie. Chiar si

în cazul în care micutul nu este învatat sa danseze, ci doar sa se miste „dupa muzica”, în creierul sau apare o cadentare simetrica dictata de afectiv. Se contureaza, asadar, o legatura între ritm, simetrie, repetitivitatea unor stimuli-surpriza si trairea pozitiva, elemente de baza ale conceptului de frumusete. Simtul estetic nu este altceva decât capacitatea de a percepe senzatii placute la contactul cu stimulii care au o anumita simetrie si un joc al proportiilor. Nu trebuie uitat ca dezvoltarea de la vârste mici a simtului estetic nu este importanta doar pentru a-l transforma pe copil într-un artist sau vedeta. Un copil cu simt estetic dezvoltat stie în primul rând sa se bucure, prin aceasta având sansa de a se dezvolta normal din punct de vedere fizic si psihic.

Cresterea si sanatatea Nu în ultimul rând, dansul este un sport extrem de necesar pentru organismul în

crestere. Ca orice activitate fizica intensa, stimuleaza cresterea oaselor, detoxifierea, antrenarea circulatiei sangvine necesara sanatatii tuturor organelor. În plus, participarea afectiva la acest tip de sport face din dans o educatie fizica mult mai eficienta pentru crestere, dar si pentru sanatate. Acest lucru se datoreaza descarcarii în creier a unor serotonine care grabesc în mod indirect procesele de crestere si, în acelasi timp, stimuleaza activitatea centrilor reglatori ai glandelor endocrine. 

AutismulAutismul este o tulburare de dezvoltare neuro-psihica caracterizata prin afectarea

interactiunii sociale, a comunicarii verbale și non-verbale, precum și prin comportament restrâns și repetitiv. Parintii de obicei, observa semnele în primii doi ani de viata ale copilului lor. Aceste semne de multe ori se dezvolta treptat, deși unii copii cu autism ating etapele lor de dezvoltare într-un ritm normal si apoi regreseaza. Criteriile de diagnostic solicita ca simptomele să devină aparente in copilaria timpurie, de obicei, înainte de vârsta de trei ani.

Manifestarea autismului poate diferi in intensitate, de la simptome usoare la forme mai grave care pot afecta intreaga existenta a individului. Toate simptomele variaza in intensitate, iar unele persoane pot avea simptome pe care altele nu le au. Simptomele pot include:

►dificultate in comunicare. Limbajul vorbit se dezvolta de obicei greu sau deloc. Cuvintele sunt adesea folosite necorespunzator. E posibil ca pacientul sa foloseasca mai mult gesturi decit cuvinte. Exista tendinta bolnavului de a repeta cuvinte si fraze si imposibilitatea de a-si concentra atentia si de a fi coerent;

►nesociabilitate. O persoana care sufera de autism nu e de obicei prea interesata in a avea relatii cu altii. Se poate ca ea sa nu raspunda cu placere altora si sa nu isi priveasca in ochi interlocutorul. Un bolnav de autism petrece mult timp singur si nu depune prea mult efort in a-si face prieteni;

►simturi diminuate sau prea dezvoltate. Unii bolnavi de autism abia daca raspund la impulsurile celor cinci simturi. Altii pot avea simturi foarte dezvoltate. De exemplu, un individ cu autism poate auzi un zgomot dupa care sa-si acopere urechile pentru mult timp. Se poate ca un sugar sau un copil bolnav de autism sa evite imbratisarile si orice fel de atingere;

►dificultate in a se juca. E posibil ca un copil cu autism sa nu fie interesat in a intra in joc cu altii sau sa nu fie capabil sa intre intr-un joc bazat pe imaginatie;

►excese in comportament. O persoana care sufera de autism poate avea reactii exagerate sau poate fi extrem de pasiva. Ea poate trece de la o extrema la alta. Unele persoane pot arata un interes obsesiv pentru un lucru, o idee sau o activitate. Unii bolnavi fac miscari repetate ale corpului, cum ar fi bataile din palme, balansarea corpului inainte si inapoi, si a capului. E posibil sa le lipsesca bunul simt si sa fie agresivi cu ei insisi si cu altii.

Simptomele autismului pot dura pe tot pacursul vietii, insa, deseori, pot fi ameliorate prin interventii corespunzatoare si prin tratament adecvat. Un bolnav de autism poate avea crize si depresii.

Dansul terapeuticProgramul de dans propus pentru copiii cu autism incepe cu explicarea starilor,

facandu-i pe copii sa inteleaga fiecare sentiment in parte, ca anxietatea, calmul, frica, fericirea, mandria sau tristetea. Dupa explicarea fiecarei stari se executa un dans al starii respective.

Ulterior urmeaza cateva minute de dans usor, ritmat, executat in fata oglinzii.