Daniela Curricul

11
Model Curriculum pentru disciplinele din planul de învăţământ la Ciclul I, Licenţă UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA FACULTATEA BIOLOGIE ŞI PEDOLOGIE DEPARTAMENTUL BIOLOGIE ŞI ECOLOGIE CURRICULUM la disciplina „Gestionarea Deșeurilor” Ciclul I, Licenţă

Transcript of Daniela Curricul

Page 1: Daniela Curricul

Model Curriculum pentru disciplinele din planul de învăţământ la Ciclul I, Licenţă

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA BIOLOGIE ŞI PEDOLOGIE

DEPARTAMENTUL BIOLOGIE ŞI ECOLOGIE

CURRICULUM

la disciplina

„Gestionarea Deșeurilor”

Ciclul I, Licenţă

AUTOR: Potloja Daniela

Page 2: Daniela Curricul

I. Preliminari

Gestionarea deșeurilor, cunoscută și ca managementul deșeurilor, se referă la educația privind

colectarea, transportul, tratarea, reciclarea și depozitarea deșeurilor. De obicei, termenul se referă

la materialele rezultate din activități umane și la reducerea efectului lor asupra sănătății

oamenilor, a mediului, sau aspectului unui habitat. Gestionarea deșeurilor are ca scop și

economisirea unor resurse naturale prin reutilizarea părților recuperabile. Deșeurile gestionate

pot fi atât solide, cât și lichide sau gazoase, precum și cu diverse proprietăți (de exemplu

radioactive), necesitând metode de tratare specifice fiecărora. Gestionarea deşeurilor ridică

probleme foarte complexe, care necesită întreprinderea acţiunilor coordonate de la nivel local la

cel regional, colaborarea societăţii civile cu autorităţile locale, cu reprezentanţii guvernului şi de

asemenea colaborarea intre state. Studenții vor face cunoștința cu cele mai a acute probleme ale

deseurilor și gestionarea corectă a lor.

II. Competențe

Generice:

Cunoaşterea bazelor teoretice şi practice ale ecologiei;

Capacitatea de analiză şi sinteză a datelor, proceselor şi fenomenelor ecologice;

Aplicarea cunoştinţelor teoretice în studiul mediului ambiant;

Specifice

Cunoașterea actelor legislative privind gestionarea deșeurilor

Impactul asupra mediul ambient

Implimentarea unor strategii noi de reciclare a deșeurilor.

Page 3: Daniela Curricul

III Administrarea disciplinei de studiu

Forma de învățămînt Codul

disciplinei

Denumirea disciplinei

Responsabil SemestrulOre total

Total inclusiv C S L LI

Cu frecvență la zi

Gestionarea deșeurilor

Potloja Daniela

IV 300 30 30 - 240

N/OFinalitate(Competența) Conținut

Nr. de ore

curs seminar Lucrul individual

1 Cunoașterea noțiunii de deșeu și tipurile.

Introducerea în curs 1 1 5

Noțiune de deșeu și tipurile 1 1 52 Gestionarea deșeurilor Tehnici și metode 1 1 10

Deșeuri periculoase 1 2 103 Reciclarea deșeurilor Reîntroducerea în circuit 2 2 10

Metodele de reciclare 2 2 104 Transportul si

depozitarea deșeurilorManagmentul deșeurilor 4 4 20

Management adecvat a deșeurilor. 2 2 105 Valorificarea deșeurilor. Obținerea unui nou produs 1 1 10

Reutilizarea 1 1 10

TOTAL 20 20 110

IV. MANAGEMENTUL TIMPULUI DE FORMARE A COMPETENŢELOR

V. OBIECTIVE DE REFERINŢĂ ŞI UNITĂŢI DE CONŢINUT

Page 4: Daniela Curricul

Cunoașterea importanței gestionării deșeurilor viza-vi de mediul ambientalObiective de referință Unități de conținut

-Să definesca noțiune de deșeu

-Să clasifice care sunt principalele clase de deșeuri

-Regimul juridic al gestionarii și eliminarii deseurilor

- Regimul comertului international si tranzitului de deseuri

Principiile generale ale gestionării.

Noțiune de deșeu, mediu alterat

VI STRATEGII DIDACTICE

Modalități de realizae a obiectivelor și a conținuturilor

Nr/o

Forme de organizare a procesului de învățămănt

Nr. de ore

Metode/ tehnici Asigurareadidactică

Curs introductive

Curs tematic curent

Curs tematic curent

Seminar de aprofundare a problemelor abordate la curs

Seminar de aprofundare a problemelor abordate la curs

Seminar de aprofundare a problemelor abordate la curs

2

2

2

2

2

2

2

Prelegere

ConveresatiePrelegere

ChestionarFilm

Studiu de caz

Exercitiu

Dezbatere

Expunerea problemelor.

Studierea gestionării deșeuri în diverse zone a R. Moldova

.1. Bold, O.V., Mărăcineanu, G.A. (2004), Depozitarea, tratarea şi reciclarea deşeurilor şimaterialelor, Ed. MatrixRom, Bucureşti.2. Căpăţână, C., Racoceanu, C. (2003), Deşeuri, Ed. MatrixRom, Bucureşti.3. Comisia Comunităţilor Europene (2001), Communication de la Commission au Conseil, auParlement européen, au Comité économique et social et au Comité des régions sur lesixième programme communautaire d'action pour l’environnement „Environnement 2010:notre avenir, notre choix” – Sixième programme d'action pour l'environnement/,[COM/2001/0031 final], URL (consultat mai 2006),http://europa.eu/scadplus/leg/fr/lvb/l28027.htm4. Comisia Comunităţilor Europene (2002a), Opter pour un avenir plus

Page 5: Daniela Curricul

Activitate individuala

vert. L’Unioneuropéenne et l’environnement, Direction générale de la presse et de la communicationPublications B-1049, Bruxelles.5. Comisia Comunităţilor Europene (2004), Document de travail de la Commission «Intégration des considérations environnementales dans les autres politiques – bilan duProcessus de Cardiff. Towards sustainability. A european community programme of policyand action in relation to the environment and sustainable development,

Competența 2 Evaluarea și monitorizarea proceselor de colectarea, transportare si depozitare a deșeurilor periculoase

Obiective de referință Unități de conținut- Sa cunoască metode de tratare a deşeurilor periculoase -

depozitarea deşeurilor periculoase.

-deşeurile produselor chimice cu conţinut de substanţe periculoase

Page 6: Daniela Curricul

VII. LUCRUL INDIVIDUAL

Nr Produsul preconizat Strategii de realizare

Criterii de evaluare Termen de realizare

Modalităţi de realizare a obiectivelor şi a conţinuturilorNr/o Forme de organizare a

procesului de invatamintNr. De ore Metode /tehnci Asigurare

didactica

Curs introductiv

Curs tematic curent

Curs tematic curent

Seminar de aprofundare a problemelor abordate la curs

Seminar de aprofundare a problemelor abordate la curs

Seminar de aprofundare a problemelor abordate la curs

Activitate individuală

2

2

2

2

2

2

24

• Prelegere

• Prelegere• Conversatie

• Prezentare PPT• Film

• Chestionare•

Demonstrare

• Exercitiu• Studiu de caz

•Dezbateri•Brainstorming•Expunerea problematizată

•Studierea notelor de curs•Inceperea efectuarii programului de audit ecologic la o întreprindere din localiatatea natală

1. Bold, O.V., Mărăcineanu, G.A. (2004), Depozitarea, tratarea şi reciclarea deşeurilor şimaterialelor, Ed. MatrixRom, Bucureşti.2. Căpăţână, C., Racoceanu, C. (2003), Deşeuri, Ed. MatrixRom, Bucureşti.3. Comisia Comunităţilor Europene (2001), Communication de la Commission au Conseil, auParlement européen, au Comité économique et social et au Comité des régions sur lesixième programme communautaire d'action pour l’environnement „Environnement 2010:

Page 7: Daniela Curricul

1. Analiza unui teritoriu din regiuna unde locuiti, Rampa de deșeuri, depozitarea deșeurilor si impactul asupra mediului

Activitate individuala

-Respectarea etapelor-Volumul 4-7 pag.-valuarea completa-Solutii si propuneri

30 zile

Referate pe temele urmatoare:

1. Managmentul deseurilor ca ramura noua.

2. Bazele principale3. Impactul asupra

mediului, si metode de solutionare

4. Tipurile de deșeuri.

5. Metodele și tehniologiile de depozitare transportare.

6. Valorificarea deșeurilor.

Profunzimea studiului• Claritatea scrierii• Structurarea referatului• Diversitatea surselor bibliografice• Analiza corectă a rezultatelor prezentate

45 zile

VI. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

.1. Bold, O.V., Mărăcineanu, G.A. (2004), Depozitarea, tratarea şi reciclarea deşeurilor şi

materialelor, Ed. MatrixRom, Bucureşti.

2. Căpăţână, C., Racoceanu, C. (2003), Deşeuri, Ed. MatrixRom, Bucureşti.

3. Comisia Comunităţilor Europene (2001), Communication de la Commission au Conseil, au

Parlement européen, au Comité économique et social et au Comité des régions sur le

sixième programme communautaire d'action pour l’environnement „Environnement 2010:

notre avenir, notre choix” – Sixième programme d'action pour l'environnement/,

[COM/2001/0031 final], URL (consultat mai 2006),

http://europa.eu/scadplus/leg/fr/lvb/l28027.htm

4. Comisia Comunităţilor Europene (2002a), Opter pour un avenir plus vert. L’Union

européenne et l’environnement, Direction générale de la presse et de la communication

Page 8: Daniela Curricul

Publications B-1049, Bruxelles.

5. Comisia Comunităţilor Europene (2004), Document de travail de la Commission «

Intégration des considérations environnementales dans les autres politiques – bilan du

Processus de Cardiff. Towards sustainability. A european community programme of policy

and action in relation to the environment and sustainable development,